Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din
seria artelor poetice modern (ars portica) ale lit. romane din perioada interbelica, alaturi
de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion Barbu. Poezia este asezata in
fruntea primului sau volum, “Poemele luminii” (1919), si are rol de program literar,
realizat insa cu mijloace poetice.
Tema poeziei o reprezinta creatia si menirea creatorului. Din perspectiva
autorului, creatia este o forma de cunoastere si se manifesta prin atitudinea poetica in fata
marilor taine ale Universului. Astfel, cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este
posibila numai prin iubire (comunicare afectiva totala). Pentru reliefarea acestei idei,
Blaga transpune in poezie, cu mijloace lirice, conceptia sa filosofica asupra cunoasterii.
In acest sens, se foloseste de antiteza cunoastere luciferica, specifica artistului, si
cunoasterea paradisiaca, specifica stiintei. Cele doua tipuri de cunoastere sunt
reprezentate prin metafora luminii: ‘lumina mea’ corespunde creatorului si are atributele
luminii lunii, care amplifica misterul, in timp ce ‘lumina altora’ corespunde cunoasterii
rationale, avand caracteristicile luminii solare ce determina distrugerea misterului lumii.
Din aceasta perspectiva, textul este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul
liric si viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre
poezie si despre rolul poetului, raportul acestuia cu lumea si creatia, problematica
cunoasterii.
Titlul este ipoteza textului, prin faptul ca este redat in incipit si ilustreaza
atitudinea eului liric: ipostaza creatoare potenteaza misterul si-l adanceste. El este alcatuit
din doua sintagme: “eu nu strivesc” si “corola de minuni a lumii”, si esentializeaza
viziunea poetului asupra universului. Pronumele personal “eu” aste asezat orgolios in
fruntea primei poezii din primul volum, corespunzand influentelor expresioniste prin
excerbarea eului. Verbul de forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de
tip ratioanal si optiunea pentru cunoastere luciferica. Metafora revelatorie “corola de
minuni a lumi”, imagine a perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, semnifica
misterele lumii. Universal este conceput ca un system de elemente interconectate, iar
rolul poetului este adancirea tainei care tine de o vointa de mister specific blagiana.
La nivelul structurii si al compozitiei in text se regasesc caracteristici specifice
modernismului. Acesta este ilustrat prin limbajul metaforic, ambiguitatea mesajului,
subiectivism si expresivitate. Un prim aspect al acestui current literar il reprezinta
tematica de natura filosofica, respective creatia si cunoasterea. Ele sunt reliefate prin
combinatii inedite de cuvinte, precum structura ‘nu ucid cu mintea’ si prin abstractizarea
limbajului, manifestata prin frecventa metaforelor revelatorii: ‘corola de minuni a lumii’,
‘vraja nepatrunsului ascuns’, ‘ adancimi de intuneric’. O alta trasatura a modernismului o
reprezinta inovatia prozodica, deoarece este utilizat versul liber. Tehnica
ingambamentului, alternanta scrierii cu majuscule si cu litera mica la inceputul versurilor
evidentiaza succesiunea frazelor, care reliefeaza succesiunea ideilor poetice, textul
capatand coerenta unui discurs argumentativ.
Compozitional, poezia are 3 secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu initiala
majuscula a versurilor. Incipitul este reluat din titlu iar prima secventa exprima
concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativa: “nu strivesc”, “nu ucid” atitudinea
poetului fata de misterele lumii- refuzul cunoasterii rationale.
 A doua secventa, se constuieste pe baza unor relatii de opozitie intre “eu” si
“altii”, intre poet si semenii sai, care adopta o atitudine diferita in fata lumii. O alta
antiteza este cea dintre lumina si intuneric. Aceasta ultima realitate este desemnata
metaforic in text si prin sintagmele “vraja nepatrunsului ascuns”, “taina noptii”,
“intunecata zare cu largi fiori de sfant mister”. Daca intunericul simbolizeaza misterul
universal, atunici lumina inseamna ca este o metafora a cunoasterii. Ea capata in text 2
acceptiuni: cea de cunoastere bazata pe iubire “caci eu iubesc” si cea de cunoastere
bazata pe ratiune “lumina a mintii”; cu alte cuvinte cunoasterea luciferica, proprie artei si
cunoasterea paradisiaca, proprie stiintei.
Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol conclusiv, desi exprimata prin
raportul de cauzalitate “caci”. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (“tot … se
schimba … sub ochii mei”) si de iubire (“caci eu iubesc”).
Elementele de expresivitate ale limbajului poetic pot fi intalnite la toate nivelele
lingvistice. La nivelul fonetic observam versul liber, complet adaptat fluxului ideatic si
afectiv al eului liric. La nivelul lexico-semantic, se remarca existenta in poezie a doua
campuri ample relevante pentru mesajul textului: cel al luminii si cel al intunericului. La
nivelul gramatical verbele la indicativ prezent dau forta de convingere afirmatiilor
poetului, iar prezenta pronumelui subiectiv “eu”, il delimiteaza clar pe eul liric, in
atitudinea sa fata de cunoastere, fata de alti ganditori. La aceasta delimitare contribuie si
conjunctia adversativa “dar”, din versul de la jumatetea poeziei “dar eu”. Procedeul
enjambamentului (“cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza”) si conjunctia “si” amplifica
fluenta discursului liric.
La nivelul figurilor de stil, o importanta deosebita o capata metaforelerevelatorii:
”corola de minuni a lumii”, “vraja nepatrunsului ascuns”, “taina noptii”, “adancimi de
intuneric”, alaturi de epitetele: “largi fiori”, “sfant mister”, “intunecata zare”, “raze albe”.
Termenii din enumeratia: “si flori si ochi si buze si morminte” pot fi decodificati drept
simboluri pentru marele mistere din lume: florile-misterul naturii, ochii-misterul
cunoasterii, buzele-misterul iubirii, mormintele-misterul mortii.
Din punctul meu de vedere, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la
tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie. Sentimentul poetic este acela de
contopire cu misterele universale, cu esenta lumii. Misterul este convertit de actul poetic,
nu redus si reprezinta substanta originala si esentiala a poeziei: cuvantul original.
Cuvantul poetic nu inseamna, ci sugereaza, nu explica misterul universal, ci il protejeaza
prin transfigurare.