Cum stai cu neiertarea?

În viață pot exista situații pentru care nu te ierți pe tine, sau nu poți ierta
alte persoane. Poate nu-l poți ierta pe Dumnezeu sau poți avea credința
că Dumnezeu nu te-a iertat și nu te va ierta. Poți avea sentimentul că
alte persoane nu te-au iertat, chiar dacă acestea au făcut-o sau nu.

Orice formă de neiertare, îți va afecta în primul rând sănătatea prin

scăderea energiei vitale. În același timp, imaginile mentale și
amintirile legate de neiertare pot produce și alte emoții negative
precum tristețea, frica, furia.

Iertarea te eliberează de povara resentimentelor și mâniei, iar beneficiile

se observă atât în plan emoțional, cât și în plan fizic.

Când porți neiertarea în suflet, nu faci altceva decât să te

pedepsești pe tine.

De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem
acelei persoane. In realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe
care ni-l putem face chiar nouă înșine.

În acest sens îmi aduc aminte de o povestioară pe care am citit- o la un

moment dat și care cu siguranță te va ajuta să înțelegi mai bine cum
stau lucrurile cu neiertarea.

Într-o zi un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecția

de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton și pentru fiecare
persoană care îi supără și nu pot să o ierte să pună în cutie
 câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele
persoanei respective.

Timp de o săptămână, studenții au avut obligația să poarte

permanent cutia cu ei: acasă, în mașină, la lecții, chiar și
noaptea să și-o pună la capul patului.

La început studenții au fost amuzați de temă, și fiecare a pus

în cutie piersici pe care au scris nume a unor persoane pe care
nu le-au putut ierta încă din copilărie.

Apoi în următoarele zile au adăugat în cutie piersici cu nume

ale persoanelor cu care au interacționat și au considerat că au
avut un comportament de neiertat.

Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce

mai grea. Piersicile așezate în ea la începutul săptămânii
începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros
dezgustător, și stricăciunea se întindea foarte repede și la
celelalte.

O problema dificilă mai era și faptul că fiecare era dator sa

poarte cutia permanent, să aibă grija de ea, sa nu o uite prin
magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la
masă, la baie. Asta mai ales că numele și adresa fiecărui
student, ca și tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie.
În plus, cartonul cutiei se stricase și ajunsese într-o stare
jalnică.

Fiecare student a înțeles foarte repede și clar lecția

experimentului când s-au revăzut după o săptămână. Acea
cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost
decât expresia greutății spirituale pe care o purtăm atunci când
nu putem ierta alte persoane.

Poate aceasta pildă te va inspira și pe tine să depășești imposibilitatea

de a ierta.
Este esenţială înţelegerea faptului că iertarea nu este un act de
dreptate, ci o faptă de iubire prin care te eliberezi pe tine în primul
rând.

În rezolvarea imposibilității de a ierta treci de fapt printr-un proces prin

care urci niște trepte ale scării iertării.

Atâta vreme cât gândești că iertarea nu e justificată (prima treaptă),

refuzi iertarea și astfel îți oferi o scuză pentru neasumarea
responsabilității pentru viața ta. Imposibilitatea de a ierta te protejează
să privești adevărurile inconfortabile din tine.

Pentru a împiedica descoperirea unor astfel de adevăruri despre tine,

vei face orice pentru a putea blama pe altcineva. Adevărul nu va
însemna astfel nimic, deoarece mintea neiertătoare încearcă cu
disperare să își mențină proiecția asupra dușmanului închipuit. Mintea
se închide în fața unor alte modalități de a vedea situațiile.

Deplasarea din punctul în care iertarea nu este justificată, la iertarea

"dușmanilor" (a doua treaptă) reprezintă un salt major înainte, pentru
că conceptul de iertare, deși într-o formă distorsionată, a intrat în mintea
ta.

Dacă aparent ai succes în a-i ierta pe "dușmani" la prima abatere, nu vei

putea menține această stare dacă ei își continuă atacurile. La un
moment dat, îți vei pierde răbdarea, iar mânia justificată va ieși din nou
la suprafață, cerând răsplata cuvenită. Nu există nici o soluție la
imposibilitatea de a ierta atâta vreme cât percepi că dușmanul este în
afara ta. Investiția ta în nevoia de dușmani este uriașă.

Orice și oricine poate acționa ca ecran, doar pentru a te împiedica să-ți

descoperi aspectele dureroase din tine, adică "umbra". Pășind pe calea
iertării, în loc de cea a atacului, vei înțelege că "dușmanii" îți sunt de
ajutor în loc de țapi ispășitori. Fără ajutorul lor, e mult mai greu să
conștientizezi ceea ce ai îngropat în subconștient.
Iertarea falsă (a treia treaptă), deși poate părea caritabilă, este o formă
de atac și nu are de-a face cu adevărata iertare. Ea se manifestă sub
următoarele forme:

● atitudinea de superioritate spirituală "sunt mai evoluat ca

tine" - atunci când iei o poziție de superioritate față de cei
despre care gândeșți că ți-au greșit. Cu această atitudine,
consideri că oferta generoasă de a-i ierta nu este, de fapt,
meritată, dar din bunăvoință o acorzi celor mai puțin
merituoși. Adevăratul motiv ce stă în spatele acestei forme de
iertare este acela de a dovedi că ești mai evoluat/ă spiritual
decât cei pe care îi ierți.
● atitudinea "amândoi suntem niște bieți păcătoși"- atunci
când te consideri la fel de "păcătos" ca și dușmanii și în
consecință meriți să fii pedepsit/ă. Acest mod de gândire
poate fi interpretat greșit drept smerenie și poate duce la o
"competiție spirituală" între cine este cel mai păcătos și cel
mai smerit pentru că "păcatul" e important să fie corectat și nu
judecat și pedepsit.
● atitudinea de martirizare - când imaginea pe care o arăți
lumii e o mască a toleranței și blândețîi în timp ce suporți
atacurile nejustificate împotriva ta. Această atitudine se
datorează unei convingeri că divinitatea îți cere să te sacrifici
ca să ajungi în rai. În spatele acestei măști zac sentimente de
amărăciune și durere față de ultrajul la care ești supusă.
● negocierea și compromisul - când cauți să obțîi ceva în
schimbul "darului" tău de iertare.

Iertarea adevărată (a patra treaptă) începe atunci când îți dai seama
că ceilalți îți oglindesc ceea ce nu ai vindecat încă în interiorul tău. Dacă
nu poți ierta ceea ce vezi în alții, este imposibil să ierți un comportament
similar manifestat de tine. Ca să ierți cu adevărat e important să
conștientizezi reproșurile, resentimentele sau plângerile din mintea ta
fără să le judeci, să le accepți și să le vindeci.

Cea de- a cincea treaptă și ultima pe scara iertării, nimic de iertat, o

vei atinge când stăpânești adevărata iertare și ea devine atitudinea
obișnuită la provocările vieții. Exersarea constantă a iertării, dizolvă
resentimentele și astfel recunoști cu ușurință lucrurile din tine pe care nu
le-ai vindecat și nu le mai proiectezi asupra celorlalți. Atunci când în
interiorul tău nu mai rămâne nici un sentiment de păcat, vinovăție sau
frică, nu vei mai avea ce să proiectezi asupra celorlalți și percepția ta
despre ei se va schimba.

Cât va dura călătoria iertării, depinde de măsura în care ești dispus/ă

să îți dedici timp zilnic găsirii păcii interioare. De tine depinde să te
antrenezi zilnic în acest sens.