Sunteți pe pagina 1din 21

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ANTONIE MOGOȘ„ CEAURU

AVIZAT DIRECTOR,

…………………………………

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o filă miraculoasă a


istoriei româneşti.Desăvârşirea unităţii naţionale a poporului
român este
fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată prin vrerea
unui
neam dornic de unitate şi cu iubire de neam.

ROMÂNIA ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE

1
PROIECT EDUCAȚIONAL

1 DECEMBRIE 2019

ZIUA ROMÂNIEI
ZIUA TUTUROR ROMÂNILOR

ANUL ȘCOLAR
2019-2020

Coordonator activitate,

Prof. Diaconescu Roxana

1 DECEMBRIE
ZIUA TUTUROR ROMÂNILOR

29 noiembrie 2019

ARGUMENT:
Ziua de 1 Decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru
întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din

2
Basarabia (9 aprilie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român
a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi
a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei
principiului naţionalităţilor în Europa. 1 Decembrie este Ziua Naţională a
României, dar și a noastră, a tuturor românilor. Ființa noastră este încărcată de
sacrificiul depus de strămoșii noștri pentru a-și apăra țara. Noi suntem datori
țării în care ne-am născut și este timpul să învățăm să o prețuim la adevărata ei
valoare.
SCOPUL : - dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic ;
- îmbogăţirea cunoştinţelor istorice ;
- să înţeleagă că Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina
cea mai sublimă a istoriei româneşti ;
- stimularea creativităţii şi a expresivităţii prin compunerea sau
interpretarea de poezii , desene, ecusoane, colaje .

OBIECTIVE :
- să cunoască importanţa istorică a zilei de 1 DECEMBRIE ;
- să lectureze texte care oglindesc acest mare eveniment ;
- să memoreze poezii dedicate ZILEI de 1 DECEMBRIE,
- să înveţe cântece;
- să-şi stimuleze creativitatea prin transpunerea în desen, colaje a
marelui eveniment ;
- să participe cu dragoste şi interes la activităţile propuse.

GRUP ȚINTĂ: elevii claselor V-VIIII de la Școala Gimnazială „Antonie


Mogoș„ Ceauru
LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de clasa
PERIOADA DE DESFĂȘURARE: 29 noiembrie 2019
RESURSE MATERIALE:
- planşe didactice;
- cărţi de istorie şi literatură;
- imagini ;
- aparat foto;
- steguleţe/ ecusoane;
- poezii, cântece;
- imagini PowerPoint

PROGRAM ACTIVITĂȚI

Nr.crt. ACTIVITATEA LOC DE


DESFĂŞURARE
3
1. SA NE CUNOASTEM ISTORIA
Prezentarea unui material Sala de clasă
PowerPoint referitor la semnificatia
zilei de 1 decembrie
2. Recitarea unor cantece si poezii Sala de clasă
dedicate zilei de 1 decembrie

3. Confectionarea de steaguri si Sala de clasă


ecusoane

4. Imnul si drapelul Romaniei Sala de clasă

5. Evocarea evenimentului prin desene Sala de clasă


si materiale realizate de elevi.

6. Surprinderea momentelor Sala de clasă


importante din activitate cu ajutorul
aparatelor foto.

Semnificatia zilei de 1 Decembrie

4
Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezinta evenimentul cel mai important
din istoria Romaniei, infaptuirea unor dorinte de mii de ani a romanilor din
granitele fostei Dacii. La 1 Decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu Romania.

Ziua de 1 Decembrie a fost adoptata ca si Zi Nationala a Romaniei dupa


inlaturarea regimului comunist.

La Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918,


1.228 de delegati si peste 100.000 de romani veniti din toate colturile tarii au
decis unirea tuturor romanilor din Transilvania cu Romania. A fost un moment
unic in istoria Romaniei de care mai marii vremii au stiu sa profite, infaptuind
astfel, visul de veacuri al romanilor.

Prezenta unui numar atat de mare de romani, veniti pe jos, cu trenul, cu


caruta sau calare, imbracati in straie populare de sarbatoare, cu steaguri tricolore
a facut ca aceasta adunare sa ramana in istorie. Simbolic, multimea urca spre
drumul catre Cetatuie printre siruri de tarani romani invesmantati in sumane de
patura alba si cu caciulile ostenilor lui Mihai Viteazul. Ei trec in drumul lor pe
sub poarta lui Mihai Viteazul si se aduna pe Campul lui Horea.

In aceasta atmosfera de mare sarbatoare si bucurie se da cititre


textului Rezolutiei Unirii. La ceasurile 12 din ziua de 1 Decembrie 1918, prin
votarea unanima a Rezolutie, unirea Transilvaniei cu Romania este infaptuita.

Romania reintregita cuprindea intre hotarele sale istorice o suprafata de


295.049 kmp fata de 137.000 kmp inainte de 1918 si o populatie de peste
16.500.000 de locuitori fata de 7.250.000.

Istoricul Florin Constantiniu spunea ca: “…Marea Unire din 1918 a fost si


ramane pagina cea mai sublima a istoriei romanesti. Maretia ei sta in faptul ca
desavarsirea unitatii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui
guvern, a nici unui partid; este fapta istorica a intregii natiuni romane, realizata
intr-un elan tasnit cu putere din strafundurile constiintei unitatii neamului, un
elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l calauzi cu inteligenta politica
remarcabila spre telul dorit. [...]

5
Marea Unire nu a fost rezultatul participarii Romaniei la razboi. Nici
partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut in vedere revolutia
din Rusia si destramarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a inscris
formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da
Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da
Basarabia; o biruinta o excludea pe cealalta, astfel ca nimeni nu vedea cum ar fi
cu putinta ca toate aceste provincii sa intre aproape simultan in frontierele
Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militara a stat la temelia Romaniei Mari, ci actul de vointa al


natiunii romane de a-si da armatura teritorial-institutionala care este statul
national.[...]

O necesitate istorica - natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national - s-a


dovedit mai puternica decat orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau
incompetenta, si, punand in miscare natiunea, i-a dat acea forta uriasa ca peste
toate adversitatile sa dea viata aspiratiei sale: statul national.”

POVESTEA IMNULUI. România a avut șase imnuri de stat.

Imnul de stat este un cântec bărbătesc, solemn, apărut odată cu formarea statelor
naționale și adoptat oficial ca simbol al unității. E o melodie triumfală, menită să
ne ajute să ne simțim mai patrioți ca de obicei.

Primul imn a apărut a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru
Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni
câștigătorul a fost compozitorul și violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marș
triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor". Melodia nu a
avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus
textul pentru viitorul „Imn regal român", intonat, pentru prima dată, la
încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care
România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal.

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra" a fost


publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe", pe muzica lui Matei Socor.
O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslavită Republica Populară
și prietenia cu poporul rus eliberator: „Zdrobite cătuşe în urmă rămân, / În
frunte-i mereu muncitorul, / Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm, /Stăpân pe
destin e poporul”.
În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a
fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie!" pe versuri de Eugen Frunză și Dan
Deșliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă
era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare, iar libertatea de
expresie devenise o amintire interzisă.„Te slăvim, Românie, pământ
părintesc,/Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor / Cu poporul sovietic
eliberator / Leninismul ni-e far și tarie și avânt”.
6
În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat.
Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să
cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire", pe muzica lui Ciprian Porumbescu.
Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului
Victor Eftimiu, de origine albanez.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori


cunosc pe lume", imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.

În anul de grație 1989 ne-am trezit din somnul cel de moarte și am ieșit în


stradă. Interzis în perioada comunistă, „Deşteaptă-te, române!", la origine, „Un
răsunet", a devenit imnul naţional al României. Cetățenii erau obligați să-l cânte
pe stadioane, în școli, la toate adunările populare.

“Deşteaptă-te române”, Imnul Naţional al României, simbol al unităţii


Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorit, din 1998, în fiecare an pe data de
29 iulie. Versurile imnului naţional actual al României aparţin lui Andrei
Mureşanu, poet romantic, jurnalist şi traducător. Poemul “Un răsunet”, scris în
vremea Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann şi
cântat pentru prima dată pe 29 iunie 1848 în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea
(la 18 zile după izbucnirea revoluţiei).

„Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea


următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Tricolorul ca simbol al
națiunii românești apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat
prezența celor trei culori în canafuri și în picturile de pe pânza
drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru
prima oară semnificația: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul
ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)"[Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara
Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus
aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi a
drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie, albastră şi
galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc [6]”. Curând, ordinea
culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru .Drapelul tarii
noastre seamana cu cel al Andorei, al Ciadului şi al Republicii Moldova.  Din
punct de vedere al nuanţelor culorilor, drapelul României şi al Andorrei se
aseamănă foarte bine, diferenţa făcând-o stema de pe steagul Andorei. În
privinţa diferenţelor dintre drapelul României şi al Republicii Moldova,
diferenţa o fac atât dimensiunile, cât şi stema de pe drapelul Republicii
Moldova. Diferenţa dintre drapelul României şi al Ciadului o face nuanţa de
albastru, în drapelul Ciadului fiind un albastru mai închis. Decretul nr. 1
din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menţiona că „Steagul Naţional va
avea trei culori: albastru, galben, roşu”,

Poezii pentru ziua de 1 decembrie

7
  De 1 decembrie, noi, romanii de pretutindeni,
sarbatorim. E Ziua Nationala a Romaniei. Sa insuflam acest sentiment de iubire
de tara si pentru copiii nostri si va invitam, sa invatati si sa recitati, alaturi de ei,
cateva poezii pentru ziua de 1 decembrie. Vorbim despre romani, Romania,
sentimentul national, spiritul romanesc, etc.

DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE! - Andrei Mureşanu


IMNUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI
 
Potrivit articolului 12, alineatul 3 din Constituţia
României, versurile strofelor 1, 2, 4 si 11 ale poeziei
"Un răsunet" de Andrei Mureşanu, pe muzica lui
Anton Pann, formează Imnul Naţional al României
"Deşteaptă-te, române!".
 
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume


Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman
Şi că-n a' noastre piepturi, păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,


Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,


Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ.
8
1.

Toţi : Deci să facem o şezătoare

Prin cântece şi joc

Ghicitori şi poezii

S-arătăm şi noi ce ştim

Ţara să o preamărim.

O elevă: Frumoasă mie ţara străveche

Întinsă pe munţi şi pe văi

Cu fete cu flori la ureche

Cu mândri şi ageri flăcăi

Frumoasă mi-e ţara cea nouă

Când râde cu râs tineresc

Cum râde grădina când plouă

Şi florile când înfloresc.

Un elev: Ia! spuneţi în gura mare

Care-I ţara noastră oare?

O elevă: E o ţară ca-n poveste

România se numeşte

Are munţi, păduri şi ape

Are soarele aproape.

Propun să cântăm un cântec despre ţară.

2. Toţi interpretează cântecul : “Ţara mea”

Ţara mea are, câmpii mănoase


9
Dealuri înalte, pline de flori.

Apele limpezi şi răcoroase,

Cerul albastru, fără de nori.

Ţara mea are oameni de frunte

Înalţi ca brazii, harnici bărbaţi.

Holde pe şesuri, codri la munte

Ah! Eu sunt mândru de ţara mea.

2. Se recită o poezie potrivit momentului aniversar.

Ti-ai mânat prin veacuri turmele pe plai - George Cosbuc

Ti-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,


Din stejarul Romei tu mlădiță ruptă,
Si-ți cantai amarul din caval si nai.
Dar cumplit tu fost-ai cand te-au dus in luptă
Ștefan si Mihai.
Cand ți-or pune piedici dușmanii să cazi
Spada ta să fie si de-acum, române
Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,
Si te-ncrede-a pururi ca vei fi si mâne
Tare cum esti azi!
Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Cați vorbim o limba si purtăm un nume,
Toti s-avem o ținta si un singur dor -
Mandru să se nalțe peste toate-n lume
Steagul tricolor!

Un elev: Aţi putea să spuneţi

După ce recunoaşteţi ţara noastră,

De alte ţări.

10
O elevă: Recunoaştem ţara noastră

Prin steagul tricolor şi stema ţării.

Un elev: În roşu de pe steag să ştii

E sângele care-l vărsară

În lupte grele cei viteji

Pentru această scumpă ţară.

O elevă: Culoarea galbenă din steag,

Sunt lanurile de grâu

Înseamnă pâine şi belşug

Ce avem în sate şi oraşe.

Un elev: Albastrul e cleştarul pur

Al apelor ce dau lumină

Şi bolta cerului senină.

3. Se recită o poezie.

O elevă: În trecutu-ndepărtat

Cine oare a luptat?

Toţi: Au luptat strămoşii noştrii

Care şi-au vărsat sângele

Pentru libertate şi dreptate.

11
O elevă: Cunoaşteţi voi câţiva domnitori

Care şi-au condus ţara în trecut?

Un elev: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,

Horia, Cloşca şi Crişan, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul.

4. Toţi interpretează cântecul : “Cântecul lui Iancu„.

Marsul lui Iancu

Veniti cu bucurie romanilor veniti,


Pe Iancul in campie cu toti sa-l insotiti,
Spalati armele voastre, degraba s-alergam,
Din locurile noastre pe dusman s-alungam.

Refren
Iancule mare, bravule, tare.
Cu noi sa fii,
Tu insoteste si insufleteste,
Pe ai tai fii.

Optzeci de oi despoaie si prin frigari le pun,


De fluier si cimpoaie padurile rasun.
Romanii se asaza pe lang-un mare foc,
Si Iancu ospateaza cu dansii la un loc.

Refren
Sunt gata, stau cu totii, sa se coboare-n vai,
Sa izgoneasca hotii si-ai neamului calai.
Iancu mergea inainte, pe-un cal cu ager curs,
Si peste imbracaminte purta piele de urs.

Cine sta-n cale, Iancule mare,


Si brav roman,
Fulger si traznet peste a lui crestet,
De la romani.

5. Se interpretează o poezie patriotică.

Pui de lei - de Ioan Nenitescu

Eroi au fost, eroi sunt inca,


Si-or fi, in neamul romanesc,
Caci rupti sunt ca din tare stanca

12
Romanii orisiunde cresc.

E vita noastra faurita


De doi barbati cu brate tari
Si cu vointa otelita,
Cu minti destepte, inimi mari.

Si unu-i Decebal cel harnic,


Iar celalalt Traian cel drept,
Ei pentru vatra lor, amarnic
Au dat cu-atatia dusmani piept.

Si din asa parinti de sama


In veci s-or naste luptatori
Ce pentru patria lor mama
Vor sta ca vrednici urmatori.

Au fost eroi si-or sa mai fie,


Ce-or frange dusmanii misei.
Din coapsa Daciei si-a Romei
In veci or naste pui de lei!

O elevă: Frunză verde măr creţesc

Drag mi- e jocul românesc

Să cântăm şi să jucăm

Cu toţi să ne bucurăm.

7. Se recită o poezie

Vatra fericirii –
Victor Tulbure

Un vultur se rotește in tării


Peste Carpații mei cu frunți de piatră …
In lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, si-aceea ne e vatră!
Sclipesc in soare turle argintii …
Par sondele: un codru de mesteacăn …
In lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, si-aceea ne e leagăn!
In zori rasuna viers de ciocârlii …
13
De aur e pe câmp nemărginirea …
In lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, si-n ea ni-i fericirea!
Se-naltă-un steag cu falduri purpurii …
La noi in august e fierbinte vara …
In lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, si-aceea ne e țara!

Sa vorbim romanește - Bogdan Petriceicu Hasdeu

Cugetarea romanească
Are portul românesc,
Nu lasați dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Cand românul se-ndarjește
Din tatână cand mi-l scoți,
El iti toarnă romanește
Un blăstem de șapte coți.
Cand de dragoste s-aprinde
El vorbește lin si blând,
Incât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Niciodată alta limbă,
De pre buze romanești,
Nu se-ndoaie, nu se schimba
După gandul ce gandești.
La mânie, la iubire,
La suspin si chiuit,
După chiar a noastra fire
Graiul nostru e croit.
La iubire, la mânie,
La chiot si la suspin,
România-i Românie
Cu fagur si cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul stramoșesc,
Dupa moda frantuzească,
Sau cu modul latinesc.
Ne-am strâns mințile cu fracul
Si simțul ne-am imbracat
Cu haina, de unde dracul
Copiii și-a ințărcat.
Românimea cât traiește
Graiul nu și-l va lasa;
Să vorbim dar romanește.
Orice neam în limba sa!
14
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie - Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,


Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Caci ramane stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc

Vis de razbunare negru ca mormantul.


Spada ta de sange dușman fumegând,
Si deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cand s-aprinde sacru candida-i vâltoare,
Dulce Romanie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,


Pe altarul Vestei tainic suâzând,
Ce pe Marte-n glorii sa orbească-l face,
Cand cu lampa-i zboara lumea luminând,
El pe sânu-ti vergin incă sa coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,


Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi traiască numai in frătie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viață in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală si mandrie,
Dulce Romanie, asta ți-o doresc!

PATRIA ROMANĂ de George Coșbuc

Patria ne-a fost pamantul


Unde ne-au trait stramosii,
Cei ce te-au batut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
15
Si la Neajlov te facura
Fara dinti, Sinane,-n gura,
Si punand dusmanii-n juguri
Ei au framantat sub pluguri
Sangele Dumbravii-Rosii.
Asta-i patria romana
Unde-au vitejit stramosii!
Patria ne e pamantul
Celor ce suntem in viata,
Cei ce ne iubim frateste,
Ne dam mana romaneste:
Numai noi cu acelasi nume,
Numai noi romani pe lume
Toti de-aceeasi soarta data,
Suspinand cu toti odata
Si-avand toti o bucurie;
Asta-i patria romana
Si ea sfanta sa ne fie!
Patria ne-o fi pamantul
Unde ne-or trai nepotii,
Si-ntr-o mandra Romanie
De-o vrea cerul, in vecie,
S-or lupta sa ne pazeasca
Limba, legea romaneasca
Si vor face tot mai mare
Tot ce romanismul are:
Asta-i patria cea draga
Si-i dam patriei romane
Inima si viata-ntreagă

16
Cântarea României
(Montaj literar)

Elevul 1: E ziua ta, o, Românie!


Venim cu cântece și flori
Și îți urăm mulți ani, ferice!
Să fii frumoasă ca o stea,
Iar noi oricând să putem zice:
Nu-i altă țară ca a mea!

La mulți ani, România!


 
Elevul 2: Unirea cea mare, a celor de-un grai,
De-un neam și de-un strai.
De 1 Decembrie e sărbătoare.
Unirea, Unirea, un vis împlinit,
Spiritul Unirii va fi moștenit.

Elevul 3: De 1 Decembrie
Vrem să ne trăieşti.
Locul nostru este
Unde şi tu eşti.

Suntem unde-s munţii,


Dunărea albastră,
Suntem unde-s tata
Şi cu mama noastră.

Linişte şi pace,
Multă armonie
Noi dorim să fie,
Dragă Românie!

Elevul 4: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,


Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri, aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deți moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Elevul 5: Țară dulce și frumoasă,


Mie-mi pari cea mai aleasă.
Cer albastru ca al tău
Nu găsesc pe lume eu.
Nici câmpii mai aurii
Și ape mai albăstrii.
Am  o țară minunată!
Toţi românii laolaltă,
Astăzi, o sărbătorim -
Și ,,La mulți ani!” îi dorim.
Sunt mandră de ţara mea

17
Niciuna nu-i frumoasă ca ea.

Elevul 6: Frumoasă mi-e ţara străveche,


Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!

Frumoasă mi-e ţara cea nouă,


Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.

Elevul 7: Țara-ncepe chiar cu mine,


Parte sunt și eu din ea:
Sângele ce-mi curge-n vine
E un râu din țara mea.
 
Țara-ncepe lînga mine,
Casa mea e-un strop de țară,
Curtea, stupul de albine,
Lacu-n care-not în vară.

Elevul 8: Noi suntem bogația țării,


Ea ne privește-n ochi cu dor
Și știe că pe brațul nostru
Se sprijină în viitor.
Noi îi jurîm cu drag credință
Și învățăm mereu cu spor.
Noi suntem bogația țării
Și vom fi țara-n viitor.

Elevul 3: Noi, copiii României,


Vrem să fii cea mai frumoasă,
Că ne ești o bună mamă,
Că ne ești o bună casă.
 
Zile bune, fericite,
Pentru toți românii am vrea,
Că ești cea mai minunată,
Mândră țărișoara mea!

Cântec: A sosit ziua dreptății,


Ziua sfântă a libertății.
Tot românul veselește,
România întinerește.

Noi suntem români.


Noi suntem români.
Noi suntem aici
În veci stăpâni.

Hai, români, lumea ne vede,


România-n noi se-ncrede,
Că de-acum românu-n lume

18
Va fi vrednic de-al său nume.

Noi suntem români.


Noi suntem români.
Noi suntem aici
În veci stăpâni.

Elevul 5: Iată-mă, sunt româncuță,


Cam micuță, dar drăguță,
În picioare am opincuțe
Și la brâu port tricolor.
Pe cap năframă cu flori.
 
Poale mândre c-ale mele,
Mititele, frumușele,
Spuneți, care fată oare
Se mândrește că le are?

Elevul 6: Iată-mă, sunt românaș!


Tata zice că-s fecior,
Iară mama, puișor,
Mă îmbracă, mă gătește,
Uite-așa pe românește.
 
Cu opinci, cu zurgălăi,
Cum stă bine la flăcăi. 
Și cu cușma pe-o ureche,
Ca să le fiu drag la fete.

Elevul 1: Sunt un copil din ţara mea,


Şi mă mândresc mereu cu ea.
Sunt un copil din România,
Îmi place jocul, veselia!

Elevul 2: Ţara mea de cremene,


Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
Cu înalte ierbi,
Şi cu pas de cerbi,
Ţară cu izvoare
Licărind în soare,
Vreau să cresc viteaz
Precum vechii brazi,
Şi voinic m-aş vrea
Ca şi dumneata.

Elevul 7: Pe-al nostru steag e scris Unire,


Unire-n cuget și-n simțiri -
Și sub mareața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Elevul 4: Cea mai frumoasă dintre ţări,


Cât ai umbla în patru zări,

19
Este, desigur, România,
Unde domneşte omenia!
                       
1Decembrie e azi,
Este zăpadă peste brazi.   
E sărbătoare-n Romănia,
Românii-şi cântă bucuria!

Toți în cor: La mulți ani, România!

Elevul 8: Mare zi de sărbătoare,                                  


La români între hotare,                                  
Cu cântec să-mbogățim                                
Și cu joc să veselim.
 
Hai, să-ntindem hora mare,
Fete și feciori,
Să dansăm cu mic cu mare,
Ca la sărbători.

Cântec: Hai să dăm mână cu mână


Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!


Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine,


Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere


La nevoi și la durere,
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Elevul: La mulți ani, prieteni! La mulți ani, români!


Fie ca anul care vine sâ aducă-un mândru soare,
Să deschidă o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc.

Toți în cor: La mulți ani, România!

după care spectacolul se încheie cu cântecul: „Doamne, ocrotește-i pe


români„
Doamne, nu uita de noi
Suntem saraci, plini de nevoi
Doamne, ocroteste-i pe romani

20
Suntem saraci si plini de-amar
Plansu' nostru-i in zadar
Doamne, ocroteste-i pe romani

Transilvania mea sfanta


De mult ai fost tu ravnita
Doamne, ocroteste-i pe romani

De-aia nost Ardealu-i sfant


Cat om mai fi pe pamant
Doamne, ocroteste-i pe romani

De-aia nost Ardealu-i sfant


Cat om mai fi pe pamant
Doamne, ocroteste-i pe romani

21

S-ar putea să vă placă și