UNCITRAL - Ghid de punere în aplicare și interpretare a

Legii Model cu privire la insolvența internațională

Legea Model cu privire la insolvența internațională adoptată în 1997, a fost elaborată

pentru a ajuta statele să-și ”doteze” legile din această materie cu un cadru modern, armonizat
care facilitează procedurile internaționale referitoare la debitorii ce întâmpină dificultăți
financiare severe sau insolvență. Aceste situații includ cazurile în care un debitor are bunuri în
mai multe state, sau cele în care, creditorii unui debitor, nu sunt din statul unde procedura de
insolvență a fost deschisă.

Legea Model respectă diferențele de ordin procedural dintre legislațiile naționale ale
statelor și nu intenționează să uniformizeze în mod considerabil legile naționale cu privire la
insolvență.

Incidența, în creștere, a cazurilor de insolvență internațională reflectă expansiunea

globală a comerțului și investițiilor. Legislațiile naționale în materie, deși complexe și vaste, nu
au ținut pasul cu acest trend, și de cele mai multe ori, nu conțin dispoziții edificatoare în astfel de
situații. Acest lucru, are ca și consecință abordări legale diferite de la stat la stat, fapt ce
împiedică o armonizare la nivel internațional, nu favorizează o administrare eficientă a
procedurilor de insolvență internațională și împiedică protecția bunurilor debitorului insolvent
împotriva disipării și ascunderii acestora.

Legea model, se fundamentează pe rezultatele altor încercări, inclusiv negocierile care au

dus la adoptarea Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 1346/2000 din 29 mai 2000,
cu privire la procedurile de insolvență, Convenția Europeană asupra anumitor aspecte
internaționale ale falimentului (1990), Tratatul de la Montevideo cu privire la dreptul comerțului
internațional (1889 și 1940), Convenția cu privire la faliment dintre statele nordice (1933) și
Convenția cu privire la dreptul internațional privat (Codul Bustamante) din 1928.

Proiectul acestei legi a fost inițiat de UNCITRAL, în cooperare cu INSOL (asociația

internațională a reorganizării, insolvenței și falimentului profesioniștilor). Anterior deciziei
UNCITRAL de a întreprinde acest proiect, au fost organizate două colocvii internaționale la care
au participat practicieni în insolvență, judecători, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai altor
sectoare de interes. Concluziile care au decurs în urma acestora, subliniau ideea că obiectivul
acestui proiect îl reprezintă facilitarea cooperări judiciare, accesul reprezentanților straini dintr-o
procedură de insolvență la instanțele altor state și recunoașterea procedurilor de insolvență
deschise în afara statului.

În urma elaborării legii model, UNCITRAL a considerat necesară adoptarea unui

instrument care să însoțească această lege și sa o explice. Astfel a fost redactat prezentul
regulament de punere în aplicare și interpretare a legii model.

O lege model, reprezintă un text legislativ recomandat statelor în vederea integrării lui în
sistemul de drept național. Odată cu încorporarea acestuia, un stat poate aduce modificări sau
poate renunța la unele dintre clauze, spre deosebire de convențiile internaționale care trebuie
integrate în forma adoptată la nivel internațional.

Textul legii model se concentrează asupra a patru elemente cheie, ca fiind domenii în
care ar fi posibile acorduri internaționale:

• Accesul reprezentanților procedurilor de insolvență străine și al creditorilor la tribunalele

locale și autorizarea reprezentanților procedurilor locale de insolvență de a căuta ajutor
(asistență) în alte state;
• Recunoașterea anumitor hotărâri emise de un tribunal străin;
• Scutiri/ beneficii acordate în cazul în care se solicită asistență în procedurile străine;
• Cooperare între tribunalele statelor unde sunt localizate bunurile debitorului și
coordonarea procedurilor concurente.

a) Accesul

Clauzele referitoare la acces, autorizează conform art. 5 persoana care administrează o

procedură de reorganizare sau lichidare sub imperiul legii statului adoptant, să acționeze într-un
stat străin în numele/ pe seama procedurii locale; de asemenea, un reprezentant străin al unei
proceduri care face o cerere în statul adoptant al legii, are dreptul de acces direct la instanțele
acelui stat (conform art.9); să înainteze o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în acel stat
și pe baza normelor juridice aplicabile acolo (art. 11) și să solicite recunoașterea procedurii
străine în care acesta a fost desemnat ca reprezentant (art. 15).
2
 Creditorii străini au același drept ca și creditorii din statul adoptant, de a depune o cere de
deschidere a procedurii insolvenței în statul respectiv.

b) Recunoașterea

Poate fi refuzată în temeiul art. 6 dacă este în mod evident contrară ordinii publice a
statului în care este cerută.

c) Scutirile

Elementele cheie ale scutirilor acordate ca urmare a recunoașterii unei proceduri străine
”principale” includ o amânare a acțiunilor creditorilor individuali ai debitorului, sau o amânare a
executării bunurilor debitorului și o suspendare a dreptului debitorului de a transfera bunurile
sale. Asemenea suspendări și amânări sunt obligatorii, în sensul că ele curg automat din
momentul recunoașterii procedurii străine principale, sau în cazul statelor în care e nevoie de o
hotarâre judecătorească de acordare a amânării sau suspendării, instanța este obligată legal să
emită respectiva hotărâre.

d) Cooperarea și coordonarea

Legea model împuternicește în mod expres instanțele să coopereze în sfera de lucru

guvernată de această lege și să comunice direct cu celelalte state care au adoptat-o.
Recunoașterea procedurilor străine principale de insolvență, nu împiedică deschiderea
procedurilor locale în statul adoptant al legii și nici acestea din urmă nu stau în calea
recunoașterii deja acordate procedurilor străine sau a depunerii altor cereri având acest obiect.

Preambulul oferă o enumerare succintă a obiectivelor de bază ale acestei legi model, care
nu creează drepturi generale ci mai degrabă asigura un cadrul general de orientare.

Așa cum e folosită, noțiunea de insolvență, se referă la diverse tipuri de proceduri

colective deschise împotriva debitorului afla într-o situație financiară dificilă sau insolvent. O
procedură judiciară sau administrativă care are ca finalitate lichidarea unei entități solvabile, nu
reprezintă o procedură de insolvență în sensul legii. Acolo unde o procedură este folosită în
scopuri diferite printre care și dizolvarea unei entități solvabile, aceasta cade sub incidența art. 2
al legii model numai dacă debitorul este insolvabil sau întâmpină alte probleme financiare.

3
 Legea model se aplica procedurilor de insolvență oricare ar fi subiectul acestora – debitor
insolvabil persoană fizică sau juridică.

Capitolul I – Dispoziții generale

Art. 1 - Subliniază tipurile de probleme ce se pot ivi în cazurile de insolvență

internațională și pentru care dintre ele legea model asigură soluții:

• cererile îndreptate din afară, către un stat adoptant pentru recunoașterea unei
proceduri străine;
• cererile trimise de către o instanță sau un reprezentant al unei proceduri de insolvență
în statul doptant, pentru recunoașterea unei proceduri începute sub incidența legii
statului adoptant;
• coordonarea procedurilor ce se desfășoară în același timp în mai multe state;
• participarea creditorilor străini în cadrul procedurilor de insolvență ce se desfășoară în
statul adoptant.

Paragraful 2 al art. 1 exceptează băncile și companiile de asigurare de la aplicarea legii

model, întrucât insolvența în aceste cazuri este supusă unui regim special, administrat și stabilit
de fiecare stat în parte. Statele sunt în general sfătuite, să țină seama de dispozițiile legii, chiar
dacă entității în cauză i se aplică un regim derogatoriu, pentru a nu se limita excesiv aplicarea
legii model, periclitând astfel obiectivul principal al acesteia.

Art. 2 - definește termenii cei mai importanți, cu ajutorul cărora operează această lege și
care pot sa aibă sensuri diferite de la stat la stat sau, pot chiar, în unele state, să nu aibă
corespondent.

Astfel:

• proceduri de insolvență – se referă în sens larg la procedurile ce implică debitori ce se

confruntă cu probleme financiare severe sau se află în insolvență; Condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească o procedură straină pentru a intra sub incidența legii model
sunt: implicarea creditorilor în mod colectiv, controlul sau supravegherea bunurilor și

4
 afacerilor debitorului de către o instanță sau un alt organ oficial, reorganizarea sau
lichidarea debitorului, ca scop principal al acestei proceduri.
• procedură colectiva – legea model intenționează să furnizeze instrumentele necesare în
vederea obținerii unor soluții globale, coordonate, aplicabile tuturor părților interesate
din cadrul unei proceduri. Trebuie ca toate bunurile, drepturile și obligațiile debitorului
să fie implicate în procedură. Sunt incluse și procedurile în care debitorul păstrează unele
măsuri de control asupra bunurilor sale, deși acestea sunt sub supreavegherea instanței
(exemplu: suspendarea plăților); nu este necesar un control efectiv din partea instanței, ci
această posibilitate trebuie să existe, să fie potențială.
• cu scopul reorganizării și lichidării – unele tipuri de proceduri s-ar putea să nu fie
recunoscute deoarece scopul deschiderii lor nu a fost acela al reorganizarii sau lichidării.
Astfel, doar procedurile ce au acest scop intră sub incidența dispozițiilor legii model.
• procedura provizorie (interimară) – indiferent de modul în care sunt reglementate aceste
proceduri în statul adoptant, referirea la ”proceduri provizorii” ar trebui menținută,
pentru că orice procedură de insolvență este în principiu provizorie (se poate ca
societatea ce întâmpină probleme financiare să se redreseze ca urmare a aplicării
planului de reorganizare și astfel procedura să se încheie); Din acest motiv, se află pe
aceeași treaptă cu o procedură obișnuită de insolvență.
• procedura străină principală – o procedură străină este considerată principală dacă a fost
deschisă în statul în care debitorul are principalul centru de interes (sediul principal).
Potrivit regulamentului Consiliului Uniunii Europene, este permisă deschiderea
procedurilor secundare în paralel cu cea principală; procedurile secundare pot fi începute
în statul membru unde debitorul are reședința. Efectele procedurii secundare sunt
limitate asupra bunurilor debitorului localizate în acel stat.
• procedura străină ”neprincipală” – procedura derulată în statul în care debitorul are
reședința/ o instituție de afaceri.
• reprezentant/ mandatar străin – desemnează persoana autorizată să administreze
procedura străină, inclusiv să solicite recunoașterea hotărârilor străine, aplicarea
scutirilor și cooperarea cu alte jurisdicții, sau poate fi pur și simplu o persoană autorizată
în mod special, cu scopul de a reprezenta procedurile desfășurate țn străinătate.

5
 • Instanța străină – o procedură străină care îndeplinește cerințele art. 2, subparagraf a),
trebuie să beneficieze de același tratament chiar dacă a fost deschisă și supravegheată de
o autoritate judiciară sau administrativă.
• stabiliment/ reședință – locul în care debitorul desfășoară activități economice, oricare ar
fi natura acestora; ceea ce este important însă, este ca aceste activități să nu aibă doar un
caracter pur vremelnic, ocazional, ci necesită o anumită stabilitate, o organizare pe
termen lung.

Art. 3 - Acest articol statuează expres principiul supremației obligațiilor internaționale

asumate de state. Astfel se acordă prioritate tratatelor internaționale ce reglementează același tip
de probleme acoperite și de legea model. Pentru aplicarea corectă a acestui articol, statele au
îndatorirea de a formula cât mai adecvat și precis dispozițiile tratatelor, pentru a nu exista
neînțelegeri sau interpretări greșite a unor noțiuni, ce ar putea duce la excluderea aplicării legii
model.

Art. 4 - Regulile variate de competență existente de la stat la stat ar putea determina

învestirea unor instanțe de ranguri diferite cu soluționarea acelorași proceduri. Din acest motiv,
statul adoptant trebuie să adapteze textrul articolului conform propriului sistem de drept,
propriilor reguli de competență.

Art. 5 - Scopul acestui articol este de a împuternici repezentanții procedurilor de

insolvență sau alte autorități desemnate în cadrul procedurilor de insolvență deschise în statul
adoptant, să acționeze în afara granițelor acestui stat, în calitate de reprezentanți ai procedurilor
străine. Lipsa autorizației în unele state s-a dovedit a fi un obstacol în calea unei cooperării
internaționale eficiente în cazurile de insolvență internațională.

Art. 6 - Prezintă conceptul de ”interes public”, fără însă a defini această noțiune care
variază de la stat la stat. În unele state, interesul public desemnează totalitatea regulilor
obligatorii existente în dreptul național. În multe state, totuși, excepția interesului public este
interpretată ca fiind limitată la principiile fundamentale de drept, mai exact la garanțiile
constituționale. În acele state, excepția interesului public ar putea fi folosită pentru a înlătura
aplicarea legii străine, numai dacă aceasta ar contraveni principiilor fundamentale. Interpretarea
acestor principii ar trebui să fie restrictivă, iar excepția invocată numai în cazurile în care
problemele sunt de o importanță fundamentală pentru statul adoptant.

6
 Art.7 Asistență suplimentară sub egida altor legi
Nothing in this Law limits the power of a court or a [insert the title of the person or body
administering a reorganization or liquidation under the law of the enacting State] to provide
additional assistance to a foreign representative under other laws of this State.
-Nici o prevedere din această lege nu limitează puterile unei curți sau a unui organ jurisdictional
de a acorda asistență suplimentară unui reprezentant străin,în conformitate cu legile statului.

Scopul Legii Model este de a armoniza asistența și cooperarea transfrontalieră disponibilă în

cadrul statelor semnatare.Dar ,cum în momentul semnării Legii în fiecare stat mai existau și alte
legi sau convenții anterioare care reglementau aceleași problem ca și Legea Model,fiecare stat
semnatar poate lua sau nu în considerare dacă articolul 7 este necesar.

Art.8 Interpretarea
In the interpretation of this Law, regard is to be had to its international origin and to the need to
promote uniformity in its application and the observance of good faith.
-În interpretarea acestei legi,trebuie ținut cont de originea internatională a acesteia și de nevoia
de a promova uniformizarea aplicării acestei și a prevalenței bunei credințe.

O prevedere similară se întâlnește și în alte tratate private de drept.Recent,s-a recunoscut

importanța acestei prevederi și necesitatea introducerii acesteia și în tratate non-judiciare precum
legile model ,pentru că un stat semnatar ar fi direct interesate ca interpretarea prevederilor
tratatelor să fie armonizate.

Capitolul II – Accesul reprezentanților străini și al creditorilor la instanțele din

statul în care se desfășoară procedura

Art.9 Dreptul de acces direct

A foreign representative is entitled to apply directly to a court in this State.
-Un reprezentant străin are dreptul de a acționa direct la curțile dintr-un stat semnatar.

7
Un important obiectiv al acestei legi îl reprezintă accesul direct și cu celeritate pentru
reprezentanții străini la curțile din statele semnatare,astfel că aceștia nu mai trebuie să
îndeplinească și alte condiții formale precum licențe sau alte prevederi consulare.

Art.10 Jurisdicție de strictă aplicare

The sole fact that an application pursuant to this Law is made to a court in this State by a foreign
representative does not subject the foreign representative or the foreign assets and affairs of the
debtor to the jurisdiction of the courts of this State for any purpose other than the application.

Această regulă este menită a asigura siguranța raporturilor,statuând că nici o curte dintr-un stat
semnatar nu va avea jurisdicție asupra întregului patrimoniu al debitorului pentru simplul motiv
că reprezentanții străini au făcut o cerere pentru recunoașterea procedurilor străine.Cererea nu
este suficientă pentru a se putea extinde competența și pentru alte materii ,altele în afară de
insolvență.

Limitarea nu este absolută,având rolul de a bloca accesul reprezentatului străin în ce privește

propunerile nerezonabile pe care acesta le ar putea face în fața curților.

Art. 11
Application by a foreign representative to commence a proceeding under [identify laws of the
enacting State relating to insolvency]
A foreign representative is entitled to apply to commence a proceeding under [identify laws of
the enacting State relating to insolvency] if the conditions for commencing such a proceeding are
otherwise met.
Un reprezentant străin are dreptul de a deschide o procedură conform legilor naționale ale
statului semnatar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru începerea acesteia.

Majoritatea legilor naționale nu conțin prevederi referitoare la deschiderea producerii insolvenței

de către un reprezentant străin.Astfel,acest articol îi conferă acestuia legitimitate procesuală
pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței.Totodată,trebuie să fie îndeplinite nu doar
condițiile cuprinse în legea model ,ci și cele din legislația națională a statului semnatar în cauză.

8
 Art. 12
Participation of a foreign representative in a proceeding under [identify laws of the enacting
State relating to insolvency]
Upon recognition of a foreign proceeding, the foreign representative is entitled to participate in a
proceeding regarding the debtor under [identify laws of the enacting State relating to insolvency].
În recunoașterea unei procedure străine,reprezentantul străin are dreptul de a participa într-o
procedură conformă cu legile naționale ale statului semnatar cu privire la insolvență în care este
implicat debitorul său.

Reprezentantul străin are dreptul de a participa la aceste procedure,de a face petiții,cereri cu

privire la distribuirea bunurilor debitorului sau cu privire la cooperarea cu procedura
internatională.
Acest articol conferă reprezentantului doar dreptul de a participa,fără a-i da drepturi specific.Nu
se precizează ce fel de cereri ar putea face acesta si nici nu influențează aplicarea prevederilor
legilor naționale cu privire la insolvență din statul semnatar.
Trebuie să se facă diferența între a participa și a interveni în cauză,art.24 ocupându-se de
intervenția reprezentantului în proces.

Art. 13
Accesul creditorilor străini la o procedură conformă cu legea națională a statului semnatar
1. Subject to paragraph 2 of this article, foreign creditors have the same rights regarding the
commencement of, and participation in, a proceeding under [identify laws of the enacting State
relating to insolvency] as creditors in this State.
2. Paragraph 1 of this article does not affect the ranking of claims in a proceeding under [identify
laws of the enacting State relating to insolvency],except that the claims of foreign creditors shall
not be ranked lower than [identify the class of general non-preference claims, while providing
that a foreign claim is to be ranked lower than the general non-preference claims if an
equivalent local claim (e.g. claim for a penalty or deferred-payment claim) has a rank lower
than the general non-preference claims]
Creditorii străini au aceleași drepturi în ce privește începerea și participarea într-o procedură
referitoare la insolvență conformă cu legile naționale ale statului semnatar ca și creditorii
naționali.

9
Rangul acestora nu va fi mai jos decât a celor naționali,minimul fiind rangul creanțelor
negarantate.
Există puține state care să confere creditorilor străini un rang special în această procedură.

Art. 14
Notificarea creditorilor străini în ce privește o procedură conform cu legile naționale ale statului
semnatar

1.Oricând,conform legislației naționale,creditorii din acel stat trebuie notificați,această notificare

se va face și față de creditorii care nu au adresa/sediu social în acel stat.Curtea poate solicita să
se întreprindă toate măsurile necesare pentru notificarea și a creditorilor a căror adresă nu este
cunoscută.

2.Aceste notificări se vor face individual,cu excepța cazului în care curtea consideră că pentru
buna desfășurare a procedurilor,acestea s-ar putea face altfel.Nu sunt necesare comisii rogatorii
sau alte formalități.
3.Când o notificare de începere a unei proceduri trebuie făcută unor creditori străini,notificarea
va cuprinde:
a.perioada de timp în care aceștia pot să depună cererile și locul unde acestea se vor depune
b.dacă creditorii garantați trebuie să își depună creanțele garantate
c.orice alte informații necesare a fi incluse ,conform legilor naționale ale statului în cauză
Scopul notificării creditorilor este de a-i informa cu privire la începerea procedurii insolvenței și
a perioadei de timp pe care o au la dispoziție pentru a-și înregistra cererile.
Articolul reglementează problematica notificării,pentru că dacă aceasta ar fi trebuit să fie
îndeplinită conform cu legea națională,creditorii străini ar fi fost dezavantajați față de cei
naționali,ei neavând acces la publicațiile naționale sau la mijloacele care se folosesc în general
pe plan intern.Regula este comunicarea individuală,curtea stabilind cazurile de excepție când
aceste notificări se vor realiza diferit.
Multe state sunt parte la tratate bilaterale sau multilaterale în ce privește cooperarea
judiciară,acestea conținând adesea prevederi legate de comunicarea documente judiciare și
extrajudiciare transfrontalier.Deși aceste tratate sunt menite să faciliteze aceste
problematici,acestea se pot dovedi nepotrivite în materia insolvenței internaționale.Problema se

10
poate pune dacă paragraful 2 este compatibil cu prevederile tratatelor anterioare ;de regulă acesta
nu intră în conflict cu alte obligații asumate conform tratatelor internaționale,întrucât scopul
acestuia este de a facilita procesul de notificare stabilit prin tratate.

Capitolul III - Recunoașterea unei proceduri străine

Art. 15
Aplicarea pentru recunoașterea unei proceduri străine

1.Un reprezentant străin poate aplica în fața jurisdicțiilor naționale pentru recunoașterea
procedurii străine în care acesta a fost numit.

2.Cererea de recunoaștere va fi însoțită de :

a.o copie certificată a deciziei de deschidere a procedurii străine și de numirea reprezentantului
străin sau
b.un certificat care se emane de la curtea străină prin care se confirmă existența procedurii străine
și numirea reprezentantului străin sau
c.în absența oricăror dovezi conforme cu a.sau b. ,orice alte dovezi admisibile prin care să se
dovedească deschiderea procedurii și numirea reprezentantului

3.Cererea de recunoaștere va fi de asemenea însoțită de o declarație care să cuprindă totalitatea

procedurilor străine în care debitorul este implicat /parte care sunt cunoscute de către
reprezentantul străin.

4.Curtea poate solicita prezentarea unor traduceri ale documentelor depuse ,în limba națională a
statului în cauză.

Art.15 în integritatea sa facilitează derularea procedurilor,stabilind un minim de reguli pentru

desfășurarea cu celeritate și simplitate a procesului de recunoaștere .Astfel,documentele
prezentate nu trebuie să fie autentificate într-un mod anume-precum legalizarea,ci se prezumă că
sunt autentice;însă este la latitudinea curții dacă aceasta consideră sau nu aceste documente ca
autentice.

11
Aceste prevederi ar putea intra în conflict cu alte dispoziții ale unor tratate semnate anterior de
statul în cauză și s-ar pune problema cum se va rezolva situația,dacă aceasta apare.Conform cu
art.3 al Legii Model,va prevala tratatul.
În ceea ce privește informațiile cerute de curte,acestea sunt necesare nu neapărat pentru decizia
de recunoaștere ,cât pentru a ști dacă să dea o decizie în favoarea procedurii străine sau nu.
Această prevedere este utilă întrucât reprezentantul străin ar putea fi mai interesat de propria-i
procedură,decât de coordonarea acesteia cu altele.
Paragraful 4 se referă la o posibilitate a curții,nu la o obligație.

În ceea ce privește aspectele procedurale privitoare la informarea cu privire la cererea de

recunoaștere nu sunt cuprinse în Legea Model ,ci sunt reglementate de legislația națională a
statului în cauză.Dacă această informare este cerută,curtea o va realiza,dar dacă nu se face cerere
expresă,ea nu este obligatorie.

Art. 16 Prezumții în ce privește recunoașterea

1.Daca decizia sau certificatul la care se referă art.15 paragraf 2 indică faptul că procedura este
una reglementată de art.2 paragraf a. Iar reprezentantul străin este o persoană sau un organism
conform cu art.2 subparagraful d.,atunci curtea are dreptul de a prezuma.
2.Curtea are dreptul să prezume că documentele depuse în raport cu cererea de recunoaștere sunt
autentice,chiar dacă au fost sau nu legalizate.
3.În absența oricăror dovezi care ar putea arăta contrariul,sediul social sau reședința debitorului
este prezumată a fi acolo unde sunt majoritatea intereselor sale.

Acest articol permite curții să deruleze cu celeritate procesul de recunoaștere a insolvenței și de

asistență în desfășurarea sa.
Conform regulamentului european în privința insolvenței,curtea este cea care decide locul unde
se află majoritatea intereselor debitorului în cauză ,la momentul depunerii cererii.În ce privește
Legea Model,cererea pentru recunoașterea unei proceduri străine poate fi făcută oricând după
începerea procedurii,urmând ca la acel moment să se determine unde se află centrul de interes
major al debitorului.

12
Dacă va exista neclaritate în ce privește sediul social al debitorului și centrul de interes
principal,neexistând concordanță,atunci va prevala centrul de interes principal,care va fi
determinat de către curte în mod independent,conform legislației naționale.
Factorii principali prin care se determină centrul de interes principal sunt : sediul administrației
centrale și de care creditorii au cunoștință.Dacă prin intermediul acestor factori nu se poate
determina,curtea poate lua în considerare și alți factori,cu o mai mică sau mai mare
importanță,depinzând de circumstanțele cauzei.Aceștia ar putea fi :localizarea registrelor
debitorului,locul de desfășurare a operațiunilor bancare,locul unde se află principalele bunuri ale
debitorului,localizarea angajaților,locația unde se află principalele contracte ale acestuia,unde
este organizată infrastructura acestuia,jurisdicția care s-ar aplica în caz de dispută,locul unde
debitorul a făcut obiectul supravegherii sau autorizării,locul unde a fost pregătit și realizat auditul
conturilor debitorului.
Mutarea centrului de interes principal al debitorului-se poate realiza înainte de începerea propriu-
zisă a procedurii insolvenței,întrucât după acest moment ,conform legislațiilor majorității statelor
semnatare ale legii model,acest lucru este interzis.

Art.17 Decizia de recunoaștere a unei proceduri străine

1.Conform cu articolul 6,o procedură străină va fi recunoscută dacă:

a.Procedura străină este o procedură în sensul art.2 paragraf a.
b.Reprezentantul străin care aplcă pentru recunoaștere este o persoană ori un organism conform
cu art.2 subparagraful d.
c.Cererea complinește toate cerințele înscrise în art.15 paragraful 2.
d.Cererea a fost depusă la o curte conform cu art.4

2.Procedura străină va fi recunoscută:

a.Ca o procedură principală străină dacă are loc în statul unde debitorul își are centrul de interes
principal (sediul principal) sau
b.Ca o procedură străină ne-principală dacă debitorul are sediul în conformitate cu art.2
subparagraful f ,din statul străin

3.Cererea de recunoaștere a unei proceduri străine va fi rezolvată cu celeritate

13
4.Prevederile art.15,16,17,18 nu împiedică modificarea sau încheierea recunoașterii dacă se
dovedește că motivele pentru care a fost acordată lipseau parțial sau au încetat să existe.

Dacă recunoașterea nu este contrară politicii publice și îndeplinește toate condițiile necesare
,atunci ea va fi acordată.
În procesul de deliberare asupra deciziei,curtea nu este ținută de alte decizii date de curtea care a
pronunțat hotărârea în statul de origine,dar le poate lua în considerare în măsura în care aceasta
se va dovedi utilă cauzei.
În ceea ce privește distincția dintre procedura străină principală și ne-principală,este
recomandabil să existe un singur criteriu de diferențiere a celor două,întrucât astfel s-ar putea
naște riscul de concurs între proceduri străine de a fi calificate ca principale.

Legea Model nu precizează o dată relevantă până la care se poate determina sediul principal al
debitorului.Conform art .17,pentru a fi recunoscută,procedura străină trebuie să fie în
desfășurare,începută sau amânată,altfel ea nu va putea fi recunoscută conform prevederilor Legii
Model.
În general ,se ia în calcul data la care s-a deschis procedura insolvenței pentru a determina
centrul de interes principal al debitorului-sediul principal.

Abuzul de procedură
S-a pus problema în practică dacă se poate refuza recunoașterea pe baza criteriului de abuz de
drept.Legea Model nu cuprinde prevederi în legătură cu aceasta,fiecare stat având legile proprii
în ce privește abuzul de drept și dispozițiile procedurale.
Ca o regulă generală,plecând de la scopul Legii Model,și anume acela de cooperare
internațională între state,art.6 nu ar trebui să constituie decât în cazuri excepționale motiv de
refuz al recunoașterii,chiar dacă ar putea constitui o bază pentru a limite drepturile câștigate prin
decizia de recunoaștere.

14
Debitorul poate să pretindă în mod neadevărat că sediul principal este într-un anume stat ,iar
curtea căreia se adresează să descopere acest abuz.Legea Model nu împiedică sub nici o formă
aplicarea legilor naționale ale statului respectiv în materia abuzului de drept.

O decizie poate fi în mod normal revizuită sau recurată.Legea Model prevede că o astfel de
decizie poate fi revizuită doar dacă motivele care au dus la recunoaștere au dispărut parțial sau au
încetat să existe.Posibilitatea curții de a face modificări în privința deciziei este în concordanță
cu obligația reprezentantului străin de a aduce la cunoștința acesteia orice modificare de
circumstanțe în cadrul procedurii.În ceea ce privește apelul unei astfel de hotărări ,decizia poate
fi schimbată în întregime,inclusiv în privința faptelor.
Notificarea în privința recunoașterii se va face conform dispozițiilor procedurale ale statului
solicitat.

Art.18 Informații subsecvente

De la începutul procedurii de recunoaștere a procedurii străine,reprezentantul străin va informa

de îndată curtea cu privire la :
a.Orice modificare substanțială în statutul procedurii străine recunoscute sau a numirii
reprezentantului străin și
b.Orice altă procedură străină care îl implică pe debitor de care ia cunoștință reprezentantul străin

Această informare trebuie să se realizeze de îndată ce reprezentantul a luat la cunoștință de

schimbări pentru ca să se poată modifica sau înlătura consecințele recunoașterii inițiale.Nu poate
schimbările de care ia cunoștință reprezentantul pot duce la modificara hotărârii de
recunoaștere,astfel că articolul se aplică doar în cazuri de modificări substanțiale.
Paragraful b. îi permite curții să stabilească dacă recunoașterea deja acordată va fi pusă în acord
cu alte proceduri de insolvență începute după data deciziei de recunoaștere.

Art.19. Soluții ce pot fi date în privința cererii de recunoaștere a unei proceduri străine

15
1.De la momentul depunerii cererii de recunoaștere și până la rezolvarea definitivă a
acesteia,curtea poate,la cererea reprezentantului străin ,dacă o hotărâre este necesară pentru
protejarea bunurilor debitorului ,să dea o decizie provizorie,precum:
a.oprirea executării silite asupra bunurilor debitorului
b.încredințarea administrării totale sau parțiale a bunurilor debitorului reprezentantului străin sau
unui alte persoane desemnate de către curte ,pentru a proteja și conserva bunurile,care prin natura
lor sau circumstanțele în care se află,sunt perisabile,susceptibile de devalorizare sau se află în
pericol
c.Orice decizie menționată în art.21,paragraf 1 c.,d. Și g.

2.Prevederile din statul semnatar referitoare la notificare

3.Exceptând situația conform art.21 paragraf 1 f.,hotărârea dată în temeiul acestui articol se
finalizează o dată cu decizia dată cu privire la recunoaștere

4.Curtea poate refuza să dea o hotărâre în temeiul acestui articol dacă aceasta ar putea interfera
cu desfășurarea unei proceduri străine principale.

Art.19 dă curții posibilitatea de a da un tip de hotărâre de regulă valabil doar în procedurile

colective de insolvență,spre deosebire de hotărârea individuală care poate fi acordată înainte de
începerea procedurilor de insolvență,conform dreptului civil.
Motivul acordării acestui tip de hotărâre este urgența,aceasta fiind provizorie.Curtea poate
extinde efectele provizorii ale hotărârii,în temeiul art.21 subparagraf 1f.
Paragraful 2 prevede că în cazul acordării unei astfel de hotărâri,notificarea se va face conform
prevederilor legale din statul solicitat.

Orice decizie în legătură cu o procedură străină ne-principală trebuie să fie în acord cu procedura
străină principală în desfășurare.De aceea reprezentantul trebuie să depună o dată cu cererea de
recunoaștere și lista cu orice alte proceduri existente la acea dată.

Art.20 Efectele recunoașterii unei proceduri străine principale

16
1.La recunoașterea unei proceduri străine care este o procedură principală:
a.Deschiderea sau continuarea oricăror acțiuni sau proceduri individuale în ce privește bunurile
debitorului,drepturile,obligațiile și răspunderea sa sunt sistate.
b.Executarea silită a debitorului este sistată
c.Dreptul de a transfera,conserva sau dispune de asemenea bunuri este suspendat

2.Scopul,și modificarea și terminarea,sistării și suspendării celor mai sus menționate sunt

reglementate de către legea națională a statului semnatar.

3.Paragraful 1 a. a acestui articol nu afectează dreptul de a începe acțiuni individuale or

proceduri în cazul necesității conservării unui drept împotriva debitorului.

4.Paragraful 1 al acestui articol nu afectează dreptul de a cere începerea unei proceduri conform
cu legea națională a statului solicitat ori dreptul de a depune cereri într-o asemenea procedură.

Art.20 menționează efecte automate ale recunoașterii unei proceduri străine

principale,realizându-se astfel cooperarea transfrontalieră .
Efectele recunoașterii se extind și asupra procedurilor intermediare străine.Procedurile
intermediare străine nu au bază suficientă ele singure pentru a produce efectele din art.20,astfel
că aceste efecte sunt conferite automat.
Subparagraful 1 a se referă și la hotărârile arbitrale.
Legea Model nu se ocupă și de sancțiunile în cazul în care prevederile art.20 nu sunt respectate
în ce privește sistarea și suspendarea .Aceste sancțiuni diferă în funcție de sistemul de drept.
Scopul acestor efecte depinde de excepțiile și limitările care ar putea exista în fiecare sistem
național.
Uneori este dezirabil ca aceste efecte să fie modificate sau neluate în seamă de către curte.
Paragraful 4 vizează punerea în acord a procedurilor străine cu cele naționale.

Articolul 21. Adoptarea măsurilor cu executare vremelnică ulterior recunoașterii

procedurii străine

17
 1. La recunoașterea unei proceduri străine, fie ea principală sau neprincipală, când e
necesară protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor, instanța poate, la cererea
reprezentantului străin, să încuviințeze orice măsură cu executare vremelnică adecvată, inclusiv:

(a) Suspendarea începerii sau a continuării acțiunilor individuale sau a procedurilor

individuale privitoare la bunurile, drepturile, obligațiile sau răspunderea debitorului, în măsura în
care ele nu au fost deja suspendate în temeiul paragrafului 1 litera (a) a articolului 20;

(b) Suspendarea executării bunurilor debitorului în măsura în care nu a fost suspendată în

temeiul paragrafului 1 litera (b) a articolului 20;

(c) Suspendarea exercițiului dreptului de a transfera sau de a dispune în orice alt mod de
bunurile debitorului în măsura în care acest drept nu a fost suspendat în temeiul paragrafului 1
litera (c) a articolului 20;

(d) Asigurarea prezenței martorilor pentru a fi audiați, administrarea de probe sau

predarea informațiilor privind bunurile, actele juridice, drepturile, obligațiile sau răspunderea
debitorului;

(e) Încredințarea administrării sau a valorificării tuturor sau a unei părți din bunurile
debitorului localizate în acest stat către reprezentantul străin sau către altă persoană desemnată de
instanță;

(f) Extinderea duratei măsurilor acordate de paragraful 1 al articolului 19;

(g) Acordarea oricărei alte măsuri suplimentare disponibile în legislația acestui stat.

2. La recunoașterea unei proceduri străine, principale sau neprincipale, instanța poate, la

cererea reprezentantului străin, să încredințeze împărțirea tuturor sau numai a unei părți din
bunurile debitorului aflate în acest stat către reprezentantul străin sau către altă persoană
desemnată de instanță.

3. La acordarea măsurilor prevăzute de acest articol pentru reprezentantul străin al unei

proceduri neprincipale, instanța trebuie asigurată că măsurile se referă la bunuri care, conform
legislației statului, trebuie administrate în procedura străină neprincipală sau se referă la
informații cerute în acea procedură.

18
 Venind în completarea amânării și suspendării obligatorii prevăzute de articolul 20, legea
model permite instanței ca, ulterior recunoașterii procedurii străine, să acorde o măsură cu
executare vremelnică în beneficiul acelei proceduri. Această măsură ulterioară recunoașterii este
arbitrară. Măsurile enumerate în articolul 21 paragraful 1 sunt cele tipice celor mai frecvente
măsuri acordate în procedura insolvenței. Totuși, lista nu este restrictivă, iar instanța poate
acorda și alte măsuri prevăzute de legea statului adoptant, necesare în speță.

Instanța poate adapta măsurile acordate în funcție de circumstanțele cauzei.

Un factor important de luat în considerare la adaptarea măsurilor este faptul acordării

acestora pentru o procedura străină principală sau neprincipală. Interesele și competențele
reprezentantului unei proceduri străine neprincipale sunt de regulă mai limitate decât cele ale
reprezentantului unei proceduri străine principale, care în mod normal încearcă să dețină
controlul asupra tuturor bunurilor debitorului aflat în insolvență.

Articolul 22. Protejarea creditorilor și a altor persoane interesate

1. La acordarea sau la refuzul acordării măsurilor reglementate de articolele 19 sau 21,

sau la modificarea sau încetarea măsurilor de la paragraful 3 al acestui articol, instanța trebuie să
se asigure că interesele creditorilor și ale altor persoane interesate, inclusiv ale debitorilor, sunt
protejate în mod adecvat.

2. Instanța poate condiționa acordarea măsurilor prevăzute de articolele 19 și 21 așa cum

consideră de cuviință.

3. Instanța poate, la cererea reprezentantului străin sau a unei persoane afectate de măsura
garantată de articolele 19 sau 21, sau din oficiu, să modifice sau să oprească această măsură.

Ideea care stă la baza acestui articol este că ar trebui să existe un echilibru între măsura
acordată reprezentantului străin și interesele persoanelor care ar putea fi afectate de această
măsură. Acest echilibru este esențial pentru atingerea obiectivelor impuse de legislația
insolvenței internaționale.

Referirea la interesele creditorilor, ale debitorului și ale altor părți interesate oferă
elemente utile pentru ghidarea instanței în a-și exercita puterile. Pentru a permite instanței să

19
adapteze măsurile în mod corespunzător, aceasta are dreptul de a condiționa măsurile sau de a le
modifica ori dispune încetarea lor. O trăsătură suplimentară a paragrafului 3 dă dreptul expres
părților care ar putea fi afectate de consecințele articolelor 19 și 21 de a cere instanței sa le
modifice sau să dispună încetarea lor.

În majoritatea cazurilor, creditorii afectați vor fi cei locali. Totuși, nu este recomandabil
să se încerce limitarea la creditorii locali. Orice referire expresă la creditorii locali ar trebui să
conțină și o definire exactă a acestor creditori.

Protejarea tuturor persoanelor interesate este legată de dispozițiile legislațiilor naționale

care reglementează cerințele de notificare. Acestea pot fi cerințe generale de publicitate, menite
să notifice potențialelor persoane interesate că o procedură străină a fost recunoscută, sau pot fi
cerințe de notificare individuală făcute de către instanță către persoanele care vor fi direct
afectate de recunoaștere sau de măsurile acordate de instanță.

Articolul 23. Acțiuni de anulare a actelor prejudiciabile pentru creditori

1. La recunoașterea unei proceduri străine, reprezentantul străin poate introduce acțiuni

pentru a anula actele prejudiciabile pentru creditori, acțiuni care sunt disponibile in acest stat
unei persoane fizice sau juridice care administrează o reorganizare sau lichidare.

2. Când procedura străină nu este una principală, instanța trebuie să fie încredințată că
acțiunile privesc bunuri care ar trebui să fie administrate în procedura neprincipală străină.

În multe legislații naționale, atât creditorii cât și reprezentanții insolvenței au dreptul de a

introduce acțiuni pentru anularea actelor prejudiciabile pentru creditori. Un asemenea drept nu
este în general guvernat de legea insolvenței, ci mai degrabă de dispozițiile generale ale legii,
cum ar fi codul civil. Acest drept nu este în mod necesar legat de existența unei proceduri de
insolvență împotriva debitorului, astfel că acțiunea poate fi introdusă anterior începerii unei
asemenea proceduri.

Primul paragraf al articolului 23 prevede expres ca și efect al recunoașterii procedurii

străine de la articolul 17 faptul că reprezentantul străin are capacitatea procesuală activă de a
introduce acțiuni reglementate de legea statului adoptant pentru a anula actele prejudiciabile
pentru creditori.

20
 Garantarea capacității procesuale active a reprezentantului străin de a introduce astfel de
acțiuni nu este una facilă. În particular, astfel de acțiuni nu pot fi privite în mod favorabil din
cauza potențialului lor de a crea o incertitudine asupra tranzacțiilor efectuale.

Articolul 24. Intervenția reprezentantului străin în procedură

La recunoașterea unei proceduri străine, reprezentantul străin, dacă sunt îndeplinite

cerințele legii statului, poate interveni în orice procedură în care debitorul este parte.

Scopul acestui articol este de a evita negarea capacității procesuale active a

reprezentantului străin de a interveni pur și simplu în proceduri deoarece legislațiile statelor ar
putea să nu-l prevadă pe reprezentantul străin printre cei care au o astfel de capacitate procesuală.

Articolul se limitează la a asigura capacitatea procesuală activă și statuează în mod clar

că orice alte condiții reglementate de legea locală pentru ca o persoană să poată interveni rămân
intacte.

Capitolul IV. Cooperarea cu instanțele străine și cu reprezentanții străini

O limitare pe scară largă a cooperării și coordonării între judecătorii din diferite jurisdicții
în cazurile de insolvență internațională derivă din lipsa unui cadru legislativ sau din
incertitudinea în ceea ce privește domeniul de aplicare al autorității legislative, pentru
continuarea cooperării cu instanțele străine.

Practica a arătat că, indiferent de libertatea de acțiune de care s-ar putea bucura instanțele
dintr-un stat, adoptarea unui cadru legislativ specific este util pentru promovarea cooperării
transfrontaliere în cazurile internaționale. În consecință, legea model completează lacunele găsite
în multe legi naționale, prin împuternicirea expresă a instanțelor să extindă cooperarea în
suprafețele acoperite de legea model.

21
 Acest capitol este astfel un element de bază al legii model. Obiectivul său este de a
permite instanțelor și reprezentanților insolvenței din două sau mai multe țări să fie eficienți și să
atingă rezultate optime.

Articolul 25. Cooperarea și comunicarea directă dintre o instanță națională și o

instanță străină sau un reprezentant străin

1. În materiile reglementate de articolul 1, instanța va coopera în cea mai mare măsură

posibilă cu instanța străină sau cu reprezentantul străin, fie direct, fie printr-o persoană fizică sau
juridică care conduce o procedură de reorganizare sau de lichidare.

2. Instanța are dreptul de a comunica în mod direct sau de a cere informații sau asistență
de la instanțele străine sau de la reprezentanții străini.

Capacitatea instanțelor de a comunica direct și de a cere informații și asistență în mod

direct de la instanțele străine sau de la reprezentanții străini își propune să evite utilizarea
procedurilor care reclamă mult timp, cum ar fi comisiile rogatorii. Această capacitate este
esențială atunci când instanța consideră că ar trebui acționat de urgență.

Articolul 26. Cooperarea și comunicarea directă dintre persoana fizică sau juridică
ce conduce o reorganizare sau lichidare sub legea statului adoptant și instanțele străine sau
reprezentanții străini

1. În materiile reglementate de articolul 1, persoana fizică sau juridică ce conduce o

reorganizare sau lichidare sub legea statului adoptant, în exercitarea atribuțiilor sale, va coopera
în cea mai mare măsură posibilă cu instanțele străine sau cu reprezentanții străini.

2. Persoana fizică sau juridică ce conduce o reorganizare sau lichidare sub legea statului
adoptant are dreptul de a comunica direct cu instanțele străine sau cu reprezentanții străini.

Acest articol reflectă importanța rolului pe care persoanele desemnate să administreze

bunurile debitorului aflat în insolvență îl pot juca în conceperea și implementarea înțelegerilor
cooperative, în parametrii lor de autoritate. Dispozițiile reglementează clar faptul că un
reprezentant acționează sub supravegherea generală a instanței competente.

22
 Articolul 27. Forme de cooperare

Cooperarea la care se referă articolele 25 și 26 poate fi implementată prin orice măsuri

potrivite, inclusiv:

(a) Numirea unei persoane fizice sau juridice care să acționeze la indicațiile instanței;

(b) Comunicarea de informații prin orice mijloace considerate adecvate de către instanță;

(c) Coordonarea administrării și a supravegherii bunurilor și a activității debitorului;

(d) Aprobarea sau punerea în aplicare de către instanțe a înțelegerilor privind coordonarea
procedurilor;

(e) Coordonarea procedurilor concomitente privitoare la același debitor;

(f) Statul adoptant poate adăuga și alte forme sau exemple de cooperare.

Acest articol este propus de statul adoptant pentru a fi utilizat în furnizarea unei liste de
forme de cooperare autorizate de articolele 25 și 26. O astfel de listă poate fi utilă în statele care
au o tradiție limitată a cooperării judiciare internaționale și în statele unde libertatea judiciară de
acțiune a fost în mod tradițional limitată și lasă legiuitorului oportunitatea de a include și alte
forme de cooperare.

Implementarea cooperării nu va fi supusă niciunei norme imperative aplicabile în statul

adoptant.

Ghidul practic UNCITRAL pentru cooperarea în materia insolvenței internaționale

extinde formele de cooperare menționate în articolul 27 și, în special, compilează practica
judiciară cu utilizarea înțelegerilor privind insolvența internațională.

Capitolul V. Proceduri concomitente

Articolul 28. Începerea unei proceduri reglementate de legea statului adoptant

ulterior recunoaşterii unei proceduri principale străine

23
 Ulterior recunoaşterii unei proceduri principale străine, o procedură reglementată de
legea statului adoptant poate fi începută împotriva aceluiași debitor numai dacă debitorul are
bunuri în acest stat; efectele acestei proceduri se vor răsfrânge numai asupra bunurilor
debitorului aflate în acest stat şi, în măsura necesară implementării şi coordonării reglementate
de articolele 25, 26 şi 27, bunurilor debitorului care, conform legilor statului, ar trebui
administrate în această procedură. Legea model nu impune nicio limitare a competenţei
instanţelor statului adoptant de a începe sau continua procedura insolvenţei. Articolul 28
coroborat cu articolul 29 dispune că recunoaşterea unei proceduri principale străine nu va opri
începerea unei proceduri locale a insolvenţei privind acelaşi debitor atât timp cât debitorul are
bunuri aflate în stat.

Dispoziţiile articolului 28 sunt, ca şi substanţă, asemănătoare celor dintr-un anumit număr

de state. Totuşi, în unele state, pentru ca instanţa să fie competentă să înceapă procedura locală a
insolvenţei, simpla prezenţă a bunurilor debitorului în stat nu este suficientă. Pentru ca o
asemenea competenţă să existe, debitorul trebuie să fie angajat într-o activitate economică în stat,
sau, folosind terminologia legii model, debitorul trebuie să aibă un sediu în stat. În articolul 28,
cea mai puţin restrictivă soluţie a fost aleasă în contextul în care debitorul este deja implicat într-
o procedură principală străină. Atât timp cât soluţia lasă o arie largă pentru a începe o procedură
locală după recunoaşterea unei proceduri principale străine, ea serveşte scopului indicării faptului
că, dacă debitorul nu are bunuri în stat, nu există competenţa de a începe o procedură a
insolvenţei.

Acolo unde, conform legilor statului adoptant, debitorul trebuie să se afle în stare de
insolvenţă pentru începerea procedurii, legea model stabileşte o prezumţie relativă, conform
căreia recunoaşterea unei proceduri principale străine constituie proba necesară a insolvenţei
debitorului.

Articolul 29. Coordonarea unei proceduri reglementate de legea statului adoptant şi

a unei proceduri străine

În cazul în care o procedură străină şi o procedură reglementată de legea statului

adoptant au loc concomitent, privind acelaşi debitor, instanţa va căuta să coopereze şi să
coordoneze procedurile conform articolelor 25, 26 şi 27 şi astfel va aplica:

24
 (a) când procedura în statul adoptant are loc în acelaşi timp cu depunerea cererii pentru
recunoaşterea procedurii străine:
(i) orice măsură cu executare vremelnică acordată de articolele 19 sau 21 trebuie sa
fie conformă cu procedura din statul adoptant;
(ii) dacă procedura străină este recunoscută ca fiind o procedură principală străină,
articolul 20 nu va fi aplicabil;

(b) când procedura în statul adoptant începe după recunoaşterea ori după depunerea cererii de
recunoaştere a procedurii străine:
(i) orice măsură cu executare vremelnică care-şi produce efectele conform articolelor
19 sau 21 va trebui reverificată de către instanţă şi modificată sau oprită dacă nu
este conformă cu procedura din statul adoptant;
(ii) dacă procedura străină este una principală, întreruperea sau suspendarea la care
se referă paragraful 1 al articolului 20 va fi modificată sau oprită în temeiul
paragrafului 2 al articolului 20 dacă nu este conformă cu procedura din statul
adoptant;
(c) la acordarea, extinderea sau modificarea măsurii acordate reprezentantului unei proceduri
străine neprincipale, instanţa trebuie să fie încredinţată că măsura se referă la bunuri care
ar trebui administrate în procedura străină neprincipală sau care privesc informaţii
solicitate în aceea procedură.

Articolul 29 îndrumă instanţele care au pe rol cazuri în care debitorul este parte într-o
procedură străină şi într-o procedură locală în acelaşi timp. Scopul acestui articol şi al
următorului este de a dezvolta şi a coordona deciziile care ar obţine cele mai bune rezultate în
ambele proceduri (de exemplu, maximizarea valorii bunurilor debitorului sau cea mai
avantajoasă reorganizare a întreprinderii sale).

Cel mai important principiu conţinut în articolul 29 este cel conform căruia începerea
unei proceduri locale nu preîntâmpină sau termină recunoaşterea unei proceduri străine. Acest
principiu este esenţial pentru îndeplinirea obiectivelor legii model prin faptul că permite instanţei
din statul contractant ca in toate circumstanţele să ofere scutiri în beneficiul procedurii străine.

25
 Articolul 30. Coordonarea mai multor proceduri străine

În materiile reglementate de articolul 1, referitoare la mai multe proceduri străine privind

acelaşi debitor, instanţa va coopera şi coordona conform articolelor 25, 26 şi 27 şi va aplica:

(a) orice măsură cu executare vremelnică acordată conform articolelor 19 sau 21

reprezentantului unei proceduri străine neprincipale după recunoaşterea unei proceduri
străine principale trebuie să fie conformă cu procedura străină principală;
(b) dacă o procedură străină principală este recunoscută după recunoaşterea sau după depunerea
cererii de recunoaştere a unei proceduri străine neprincipale, orice măsură care-şi produce
efectele conform articolelor 19 sau 21 va fi reverificată de către instanţă şi va fi modificată
sau va înceta dacă nu este conformă cu procedura străină principală;
(c) dacă după recunoaşterea unei proceduri străine neprincipale, o altă procedură străină
neprincipală este recunoscută, instanţa va acorda, modifica sau înceta măsura în scopul
facilitării coordonării procedurilor.
Articolul 30 reglementează cazurile în care debitorul este parte în procedura insolvenţei
în mai multe state străine, iar reprezentantul străin al mai multor proceduri străine cere
recunoaşterea sau acordarea măsurii în statul adoptant. Dispoziţia se aplică chiar dacă o
procedură a insolvenţei este sau nu în curs de soluţionare în statul adoptant. Dacă, pe lângă două
sau mai multe proceduri străine, este începută o procedură şi în statul adoptant, instanţa va trebui
să acţioneze în temeiul articolelor 29 şi 30.

Scopul articolului 30 este similar celui al articolului 29, în sensul că cel mai important
lucru în cazul procedurilor concomitente este promovarea cooperării, coordonării si a acordării
măsurilor cu executare vremelnică.

Articolul 31. Prezumţia de insolvenţă bazată pe recunoaşterea unei proceduri

străine principale

În absenţa probei contrare, recunoaşterea unei proceduri străine principale în scopul

începerii unei proceduri sub legea statului adoptant dovedeşte starea de insolvenţă a debitorului.

Unele legislaţii prevăd că, pentru începerea unei proceduri a insolvenţei, starea de
insolvenţă a debitorului trebuie dovedită. În alte legislaţii, procedura insolvenţei poate fi deschisă

26
dacă sunt îndeplinite unele condiţii definite de lege care nu presupun neapărat ca debitorul să fie
insolvent; o astfel de circumstanţă ar putea fi, de exemplu, cesiunea plăţilor de către debitor.

În legislaţiile în care starea de insolvenţă este o condiţie pentru începerea procedurii,

articolul 31 stabileşte, ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale, o prezumţie
relativă a insolvenţei debitorului în scopul începerii procedurii insolvenţei în statul adoptant.
Prezumţia nu se aplică dacă procedura străină este una neprincipală.

Articolul 32. Regula plăţilor în procedurile concomitente

Făra a aduce atingere creanţelor garantate sau drepturilor reale, un creditor care a primit o
plată parţială din creanţa sa într-o procedură întemeiată pe o lege a insolvenţei dintr-un stat străin
nu poate primi o plată suplimentară pentru aceeaşi creanţă într-o procedură sub legea statului
adoptant privind acelaşi debitor, atât timp cât plata către ceilalţi creditori din aceeaşi categorie
este proporţional mai mică decât plata pe care creditorul a primit-o deja.

Regula stabilită de articolul 32 este o plasă de siguranţă pentru coordonarea şi cooperarea

în administrarea procedurilor insolvenţei internaţionale. Se vor a fi evitate situaţiile în care un
creditor ar putea obţine tratamente mai favorabile decât alţi creditori din aceeaşi categorie prin
obţinerea plăţii aceleiaşi creanţe în mai multe proceduri ale insolvenţei. De exemplu, un creditor
a cărui creanţă este negarantată a primit 5% din creanţa sa într-o procedură străină a insolvenţei;
acelaşi creditor a participat de asemenea în procedura insolvenţei din statul contractant, unde rata
de distribuţie este de 15%; pentru a echilibra situaţia între creditorii din statul contractant, acel
creditor va mai primi doar 10% din creanţa sa.

Creanţele garantate se referă în general la creanţele garantate cu anumite bunuri

individualizate, iar drepturile reale indică drepturile referitoare la imobile, drepturi care sunt
opozabile terţelor persoane.

VI. Asistenţa oferită de secretariatul UNCITRAL

27
 Ultima parte a ghidului de aplicare şi interpretare a legii model se referă la asistenţa
oferită de secretariatul UNCITRAL.

A. Asistenţa în pregătirea legislaţiei

Secretariatul UNCITRAL asistă statele cu anumite consultaţii tehnice pentru pregătirea
legislaţiei bazate pe legea model.

B. Informaţii despre interpretarea legislaţiilor bazate pe legea model

Legea model este inclusă în sistemul informaţional deţinut de UNCITRAL, sistem utilizat
pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor referitoare la convenţiile şi legile model elaborate
de UNCITRAL. Scopul sistemului este de a face cunoscute aceste texte la nivel internaţional şi
de a facilita interpretarea şi aplicarea lor uniformă. Secretariatul publică un rezumat al deciziilor
în cele şase limbi oficiale ale Naţiunilor Unite, iar deciziile originale sunt disponibile la cerere.

28