CRITICISMUL JUNIMIST ⁕ TITU MAIORESCU

“JUNIMEA” ⁕ “CONVORBIRI LITERARE” ⁕ TITU MAIORESCU

Societatea Junimea a fost cea mai importantă grupare ideologică şi

culturală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având rolul de a orienta
evoluţia culturii române.
Aceasta a fost iniţiată de tineri intelectuali entuziaşti ca Petre Carp, Vasile
Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, avându-l ca mentor pe Titu Maiorescu.
Printr-o bizară dar sugestivă coincidenţă, Titu Maiorescu avea, la iniţierea societăţii
"Junimea" (1863), exact vârsta lui Mihail Kogălniceanu atunci când a creat
mişcarea culturală "Dacia literară", adică 23 de ani.
Societatea culturală "Junimea" a luat fiinţă la Iaşi în 1863 şi a avut două
direcţii principale: una literară şi alta culturală. Pentru a promova ideile "Junimii",
se infiinţează, tot la Iaşi, la 1 martie 1867, revista "Convorbiri literare", în care
se vor publica şi principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii.

Etapele "Junimii":

 1863-1874 - activitatea s-a desfăşurat la Iaşi şi a fost importantă mai ales

prin caracterul ei polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Se
promovează în această perioadă principii estetice şi sociale;

 1874-1885 - se consolidează "o noua direcţie" în literatura română, prin

apariţia operelor de maturitate ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici;

 dupa 1885 - "Junimea", împreună cu revista "Convorbiri literare" se mută la

Bucureşti. Activitatea junimiştilor se canalizează în această perioadă către
preocupări universitare, căpătând un caracter academic. Ȋn această etapă,
junimiştii se interesează de dezvoltarea altor domenii ale vieţii culturale,
neabordate până acum şi anume filozofia, istoria, geografia. Ca urmare, se
publică primele studii de istorie (A. D. Xenopol - "Istoria romanilor *, in 14
1
 volume) şi de filozofie (Vasile Conta).

Obiectivele "Junimii":

» răspândirea spiritului critic;

» încurajarea literaturii naţionale;

» neatârnarea intelectuală a poporului român;

» originalitatea culturii şi a literaturii române;

» crearea şi impunerea valorilor naţionale;

» educarea oamenilor prin cultură (culturalizarea maselor), eforturile lor

îndreptându-se spre receptarea şi înţelegerea culturii de catre popor;

» unificarea limbii române literare;

Manifestările "Junimii"

» Educarea publicului prin "prelecţiuni populare", reuşind să impună o

mentalitate junimistă în epocă, fără dogme şi să dezvolte spiritul oratoric pe care îl
considerau o artă.

» Unificarea limbii române literare începe prin propunerea junimiştilor privind

înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, propunere exprimată încă din 1860. Ȋn
acest sens, Titu Maiorescu publică articolul "Despre scrierea limbei romane"
(1866), în care susţine toate ideile junimiste privitoare la limbă: ortografia să fie
fonetică, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, respinge etimologismul susţinut
de paşoptişti, propune normarea limbii (introducerea de reguli gramaticale). Ca
urmare a efortului lor, Academia Română aprobă şi oficializează această scriere
pentru întreaga ţară.

2
» Interesul pentru literatură se manifestă încă de la înfiinţarea societăţii şi a
revistei. Ȋncă din 1865, junimiştii emit ideea publicării primei antologii de poezie
românească pentru şcolari, iar în primul număr al revistei "Convorbiri literare",
Titu Maiorescu publică studiul "O cercetare critică asupra poeziei române de la
1867", care îl va consacra definitiv ca îndrumator şi critic literar. Ȋn domeniul
literaturii, privind poezia, se vorbeşte deja despre eminescianism, este apreciat
Vasile Alecsandri şi se pune accent pe poezia populară; în proză, se remarcă în mod
deosebit Ioan Slavici şi Ion Creangă; în dramaturgie, cel mai valoros este Ion Luca
Caragiale.
Revista “Convorbiri literare” (1 martie 1867) este publicaţia cu cea
mai mare longevitate, între 1867 şi 1944, fiind una dintre cele mai importante
apariţii ale presei româneşti. Ideea înfiinţãrii revistei a fost înlesnitã de
achiziţionarea, în 1866, a unei tipografii la care se editau gratuit creaţii originale
valoroase, cãrţi de şcoalã ori traduceri ale unor opere din literatura universalã,
specificându-se obligativitatea ca “fiecare publicare sã fie facutã cu litere latine” .
Revista “Convorbiri literare” a apãrut sub direcţia lui Iacob Negruzzi
(fiul lui Costache Negruzzi), la început bilunarã, iar din 1871 cu frecvenţã lunarã,
dar cu un numãr sporit de pagini.
Se pot identifica douã mari perioade în existenţa revistei:
 1867 - 1886 - perioada de glorie, cu prestigiu şi competenţã în selectarea
creaţiilor literare pe care le publicã în paginile sale, fiind condusã cu fermitate
si intransigenţã de reputatul critic şi istoric literar, Titu Maiorescu.
 1886 - 1944 - revista se mutã la Bucureşti, la început avându-l la conducere pe
Iacob Negruzzi, apoi un comitet format din Mihail Dragomirescu, Simion
Mehedinţi, P.P. Negulescu, Rãdulescu-Motru (discipoli şi foşti elevi ai lui Titu
Maiorescu).
Principalele obiective ale revistei se pot concretiza în:
 rãspândirea spiritului critic şi obiectiv în aprecierea creaţiilor originale;
 încurajarea si promovarea literaturii nationale si a scriitorilor romani;
 combaterea imitaţiilor (plagierilor) din literaturile strãine.
Cu o conceptie unitarã şi intrasigentã, Junimea şi revista Convorbiri
literare au avut o contribuţie incontestabilã la dezvoltarea şi consolidarea
civilizaţiei române moderne.
Tudor Vianu a definit în „Istoria literaturii române moderne”
fenomenul cultural junimist, pe care l-a caracterizat prin identificarea trăsăturilor
dominante: „spiritul filozofic”, „spiritul oratoric”, „gustul clasic şi academic”,
„ironia”, „vestita zeflemea junimistă” şi „ spiritul critic”.
 TITU MAIORESCU

3
(n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie 1917, Bucuresti)

Titu Maiorescu, critic si estetician, mentorul societatii culturale

Junimea si initiatorul cenaclului cu acelasi nume, are meritul incontestabil de a fi
format in cultura noastra o stare de spirit superioara si de a fi descoperit si incurajat
afirmarea marilor clasici: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale, Ioan
Slavici. Solida si vasta cultura a lui Maiorescu s-a reflectat in numeroasele studii si
lucrari politice, filozofice, critice, lingvistice si estetice, in activitatea permanenta
pe care a desfasurat-o pentru dezvoltarea limbii si literaturii romane.

Titu Maiorescu - idei filozofice preluate si exprimate in operele sale:

- principiul purificarii prin arta este preluat de la Aristotel;
- misiunea artei este aceea de a exprima frumosul - idee preluata de la Hegel;
- arta este o finalitate fara scop - conceptie ce apartine lui Kant;
- menirea artei este aceea de a moraliza - principiu imprumutat de la Schopenhauer.

Titu Maiorescu - idei estetice

    1. In studiul 'O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867', Maiorescu
da, pentru prima oara, definitia poeziei:
'Poezia, ca toate artele, e chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta,
care se ocupa de adevar. Cea dintai si cea mai mare diferenta intre adevar si frumos
este ca adevarul cuprinde numai idei, pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in
materie sensibila,'
Poezia trebuie sa indeplineasca doua conditii: una materiala (forma) si una
ideala (continutul):

a) conditiunea materiala a poeziei: 'Prima conditiune, dar o conditiune materiala

sau mehanica pentru ca sa existe o poezie in genere, fie epica, fie lirica, fie
dramatica este ca sa se destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia
auditoriului si tocmai prin aceasta poezia se deosebeste de proza ca un gen aparte,
cu propria sa ratiune de a fi'.

b) conditiunea ideala a poeziei: 'Ideea sau obiectul exprimat prin poezie e

totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala
sau care se tine de taramul stiintific, fie in teorie, fie in aplicare practica. Prin

4
urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt obiecte poetice;
invatatura, politica sunt obiecte ale stiintei si niciodata ale artelor'.

    2. Exista un raport intre arta si realitatea sociala anume moralitatea in arta,
care trebuie ilustrata in operele literare. Aceasta idee este sustinuta de Titu
Maiorescu in studiul 'Comediile d-lui I.L.Caragiale' (1885), raspunzand astfel
acuzatiilor aduse pieselor acestui genial dramaturg de catre societatea si presa
contemporana, argumentand prin analiza aspectelor sociale regasite in opere si prin
realizarea de catre autor a personajelor tipice pentru societatea vremii. Caragiale
pune 'pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi, cu deprinderile lor,
cu expresiile lor [] in situatiile anume alese de autor [] intr-o adevarata caricatura
a culturei moderne'.

    3. In articolul 'Poeti si critici' (1886), Maiorescu distinge subiectivismul si

individualitatea artistului, care percepe lumea inconjuratoare in mod diferit de
ceilalti oameni sau artisti: 'Altfel descrie lumea Goethe, altfel o descrie Heine, altfel
Leopardi, altfel Victor Hugo, desi cu totii au primit impresii de la aceeasi lume'.
Particularitatea sensibilitatii fiecarui artist este definita prin modul cum 'se rasfrang
in prisma cu care 1-a inzestrat natura' aceleasi raze de lumina pe care le primeste
poetul din 'multe parti ale lumii'.

    4. Arta are functie moralizatoare prin faptul ca, daca arta trezeste emotii estetice,
acestea nimicesc raul din oameni, mai ales egoismul, pentru ca 'orice emotiune
estetica [.-.] face pe omul stapanit de ea, [] sa se uite pe sine ca persoana si sa se
inalte in lumea fictiunii ideale'. ('Comediile d-lui Caragiale').

Titu Maiorescu - critic literar:

♦ Spiritul critic este unul dintre meritele cele mai evidente al activitatii lui Titu
Maiorescu, preocuparea pentru obiectivitate in aprecierea creatiilor literare fiind
dominata permanent de 'respectul adevarului'.

♦ Impune gustul si rafinamentul maiorescian in aprecierea valorii operelor literare

5
ale vremii, are fermitate in opiniile si aprecierile sale, urmarind - prin critica sa -
inlaturarea mediocritatilor din literatura.

♦ in analiza critica a operelor literare pune accentul pe forma artistica, pe continutul

de idei, pe originalitate si autenticitate, apreciind in mod deosebit specificul
national, ilustrat de opera literara.

♦ in studiul 'Eminescu si poeziile lui', Titu Maiorescu intuieste geniul eminescian

indata dupa aparitia a numai trei poezii: 'Venere si Madona', 'Epigonii' si 'Mortua
est'. El apreciaza bogatia de idei si forma artistica a poeziei eminesciene ca fiind
sub semnul perfectiunii, afirmand ca 'literatura poetica romana va incepe secolul al
20-lea sub auspiciile geniului lui'. Maiorescu constata cu satisfactie apropierea
versului eminescian de cel popular, remarcand in mod deosebit rima surprinzatoare
prin noutate si inedit. Impresionat de 'covarsitoarea inteligenta careia nimic din ce-
si intiparea vreodata nu-i scapa', Maiorescu vede in Eminescu 'un om al timpului
modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturii europene', confirmat in
“Poeziile domnului Eminescu”.

♦ Scrie si alte studii importante de critica literara despre Andrei Muresanu, care,

desi a creat mai multe versuri, nu a publicat decat o singura poezie, 'Desteapta-te,
romane!', dar aceasta a 'devenit populara si a ramas cunoscuta de toata lumea
romana'; despre Octavian Goga, al carui volum de 'Poezii' din 1905 il propune
pentru premiere la Academia Romana; despre Ioan Slavici, ale carui nuvele ii
provoaca criticului bucuria ca 'tanara literatura romana a fost in stare sa dea
batranei Europe prilejul unei emotiuni estetice din chiar izvorul cel mai curat al
vietii sale populare'.

Titu Maiorescu - idei culturale

♦ in studiul 'In contra directiei de astazi in cultura romana', Titu Maiorescu

teoretizeaza si demonstreaza 'teoria formelor fara fond', considerand ca nu trebuie
imprumutate forme din Occident, ci trebuie ridicat fondul cultural autohton la
inaltimea acelor forme, fiind intransigent in aceasta privinta.

6
 Titu Maiorescu vorbeste de forma fara fond al doilea adevar, si cel mai
insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara fond nu numai ca
nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un
mijloc puternic de cultura. Si, prin urmare, vom zice: este mai bine sa nu facem o
scoala deloc decat sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc
decat sa o facem lipsita de arta frumoasa; mai bine sa nu facem deloc statutele,
organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decat sa le facem fara
ca spiritul propriu de asociere sa se fi manifestat cu siguranța in persoanele ce o
compun”. Maiorescu sustine ca orice forma fara fond trebuie inlaturata, intrucat
numai astfel se reconstruiește cultura romana incepind cu fundamentul ei.

Astazi se poate afirma ca, atat de controversata, in perioada postbelica, teorie

a “formelor fara fond”, elaborata de Maiorescu, a raspuns, in timp, necesitatilor
obiective de respingere a mediocritatii si a altor forme de impostura manifestate in
arta.

Titu Maiorescu - idei lingvistice

♦ in studiul 'Despre scrierea limbei romane' polemizeaza impotriva etimologismului

sustinut de pasoptisti -'Ce voieste etimologismul in ortografia romana?voieste [] sa
ne arunce limba cu secole inapoi'- si sustine cu fermitate ideea ca limba romana
este o limba fonetica -'fiecare cuvant se scrie cum se pronunta'-, pledand in acelasi
timp pentru oficializarea alfabetului latin -'scrierea sonurilor romane cu litera latina
corespunzatoare [] luata tot de la romani'.

♦ 'Betia de cuvinte', subintitulat 'Studiu de patologie literara' satirizeaza fraza

supraincarcata in exprimarea unor contemporani, numind-o frazeologie, ca
simptom grav al bolii care se cheama 'lipsa de idei': 'Simptomele patologice ale
ametelei produse prin intrebuintarea nefireasca a cuvintelor ni se infatiseaza treptat
dupa intensitatea imbolnavirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivita a
vorbelor in compararea cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de imbracaminte [] al
doilea simptom () o confuzie naiva si creierii [] turburati numai de necontenita
vibrare a nervilor acustici'.
♦ in studiul 'Neologismele' remarca avalansa neologismelor ce au inundat limba
romana, de aceea este neaparat necesar discernamantul ferm in acceptarea acestora,
deoarece 'si limba romana isi are geniul ei propriu si cuvintele ei proprii si acestea

7
trebuiesc cunoscute si trebuiesc deprinse'.
    Cititor al culturii noastre nationale, primul estetician si critic literar roman, Titu
Maiorescu ramane o valoare incontestabila in toate domeniile vietii publice
romanesti. Exceptional dotat cu simtul valorilor, ii datoram lui Maiorescu ivirea
marilor clasici romani si, cum spunea Tudor Vianu, 'putini l-au egalat in vigoare []
iar, in domeniul sau propriu, lucrarea la care a supus graiul nostru nu a fost cu
nimic mai prejos de aceea a lui Eminescu'.

CONCLUZIE

“Junimea” si “Convorbiri Literare” au avut un rol decisiv in cultura si

literatura romana. Dupa cum este umanim recunoscut si dupa cum au subliniat cei
mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii “Junimii”, trebuie sa
recunoastem ca “spiritul critic” a facut sa triumfe ideea conform careia in evolutia
operei de arta este imperios necesara sa primeze valoarea estetica, indiferent de
ideea tematica.

Criticismul junimist este o trasatura definitorie a miscarii, care a influentat

destinul literaturii si al culturii romane. Structurarea unei doctrine unice pe baza
respectului fata de adevar, plasarea analizei si a interpretarii fenomenului artistic
intr-o paradigma valorica universala, combatarea cu vehementa a mistificarii
istoriei si a limbii romane, a lipsei de echilibru intre fondul si forma fenomenului
cultural, sunt cateva dintre ideile in numele carora lupta junimistii. Ei resimt nevoia
de afirmare a specificului national si de inlaturare a formelor fara fond, considerand
ca “intre anii 1848-1870 s-a produs o ruptura adanca intre cutura traditionala si cea
moderna, prin adoptarea unor <<forme>> occidentale nepotrivite <<fondului>>
romanesc. De aici si calificarea culturii romanesti contemporane drept <<forma
fara fond>> si combaterea ei violenta in numele adevarului”(citat luat din
“Dictionarul literaturii romane de la origine pana la 1900”).

Aceste convingeri, puterea extraordinara a lui Maiorescu de a construi o

teorie a culturii si,de asemenea, puterea extraordinara de intuitie a geniului,
demonstrand autonomia artei si aplicand principiile valorice, au facut posibila
aparitia marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga, Slavici.

8
9