Sunteți pe pagina 1din 5

20.01.

2021
Cebotari Ion, M1504
Varianta II
1. Misiunile, structura organizatorică, dotarea cu materiale medico-sanitare a companiei
medicale a brigăzii. Schema principială de instalare a punctului medical al brigăzii.

Compania medicală a brigăzii îndeplineşte o serie de misiuni complexe,care sunt urmatoarele:

- participarea la căutarea, adunarea răniţilor şi bolnavilor, acordarea primului ajutor şi scoaterea


acestora de pe câmpul de luptă;

- evacuarea răniţilor şi bolnavilor din punctele medicale ale batalioanelor, din alte subunităţi militare ale
brigăzii la punctul medical al brigăzii;

- primirea mijloacelor sanitare şi de transport repartizate brigăzii de către şeful superior al serviciului
medical şi repartizarea lor la punctele medicale ale batalioanelor şi în subunităţile brigăzii;

- întărirea punctelor medicale ale batalioanelor cu mijloace de scoatere şi evacuare a răniţilor şi


bolnavilor;

- acordarea primului ajutor medical de ambulatoriu răniţilor şi bolnavilor;

- efectuarea recunoaşterii medicale;

- organizarea şi efectuarea măsurilor sanitaro-igienice şi antiepidemice în brigadă;

- organizarea şi efectuarea măsurilor medicale de protecţie a militarilor contra armelor de distrugere în


masă;

- organizarea aprovizionării punctelor medicale ale batalioanelor, felcerilor, instructorilor sanitari ai


companiilor independente ale brigăzii cu materiale medicale;

- instruirea medico-militară a efectivului brigăzii şi asigurarea militarilor cu mijloace medicale de


protecţie individuală;

- educaţia sanitară a militarilor, propagarea modului sănătos de viaţă;

- pregătirea de luptă şi de specialitate a efectivului serviciului medical al brigăzii; 132 - asigurarea pazei,
apărării şi protecţiei punctului medical al brigăzii;

- instalarea punctului medical al brigăzii ca etapă de tratament şi evacuare;

- evidenţa medicală şi darea de seamă cu privire la activitatea serviciului medical al brigăzii. Pentru
îndeplinirea misiunilor nominalizate compania medicală dispune de personal şi utilaj medical

Structura companiei medicale a brigazii constă din urmatoarele componente:

1.Comandant de companie –medic de pregatire general.

2.Echipa gospodarie,cu urmatoarea componenta: commandant -1,bucatar-1,sofer-radiotelefonist


-1,sofer -1.
3.Grupa evacuare ( commandant de echipa-1,instructor sanitar-1,sanitary -4,sofer-sanitar superior-
1,sofer-sanitar -1)

4.Plutonul de aistenta medicala (comandantul PAM - medic generalist - 1 ,medic generalist -1,medic
stomatolog – 1, şef farmacie (farmacist) – 1, felcer – 3, instructor sanitar – 4, instructor sanitar
dezinfector – 2, sanitar – 4, şofer-sanitar – 1, şofer-electrician – 1.

Dotare companiei medicale cu mijloace tehnice, corturi, materiale medicale şi sanitaro-gospodăreşti.


Sala de pansamente auto - 1 ,Autosanitare – 5, Autocamioane – 2, Remorci cu o osie – 4, Bucătărie de
campanie pe remorcă – 1, Staţie radio – 1,Staţie electrică – 1, Corturi de tip UST (UZ-68) – 2, Corturi de
tabără – 3

Seturi de materiale medicale:

„Sala de pansament auto”, „Sala mare de pansament”, „Pentru primire şi triaj” „Ajutor special”
„Medicamente pentru tratamentul răniţilor şi combustionaţilor nr.l”, „Stomatologic” „Ambulatoriu - sala
de pansament” „Farmacia punctului medical al brigăzii” „Utilaj şi remedii pentru dezinfecţie”,
„Pansamente sterile”, „Aţele”, „Pansamente sterile pentru combustionaţi”, „Antibiotice nr.l”, Trusa
medicului de campanie ,Trusa felcerului ,Trusa medicală de campanile,Trusa medicală de trupe

Alte mijloace şi materiale:

Mijloace de protecţie medicală individuală (pachete individuale de pansament, truse medicale


individuale, pachete individuale antichimice) ,Forme medicamentoase din grupul „A” şi „B” ,Oxigen
medical în butelii ,Seringi jetabile ,Injector fară ac (BI-3), Aparate pentru ventilarea artificială a
plămânilor „DP 0902”, „DP 1002” 134, Inhalatoare de oxigen „KI-4” ,Bormaşină electrică combinată
Fotoliu stomatologic pliant, Mese de pansament de campanile, Măsuţă pentru instrumente Brancarde,
suporturi pentru brancarde ,Suporturi pentru flacoane ,Lighene emailate, căldări ,Suport pentru
bazine,Suport de 3 niveluri pentru 6 brancardiaţi ,Mobilă de campanie ,Chingi sanitare şi speciale Lavoar,
cuiere ,Aparat de cercetare chimică medico-veterinar Radiometru (ß y-radiometru) Casolete pentru
sterilizare, Semne „Crucea Roşie” ,Steagul „Crucea Roşie” etc.

Schema principială de instalare a punctului medical al brigăzii şi cerinţele către terenul de instalare:»

1. Postul de îndrumare şi control dozimetric

2. Terenul de primire şi triaj medical

3. Terenul de tratament special

4. Izolatorul

5. Cortul de primire şi triaj

6. Cortul (terenul) de evacuare

7. Sala de pansament

8. Sala de pansament auto

9. Farmacia punctului medical al brigăzii


10. Punctul de conducere

11. Staţia electrică

12. Bucătăria de campanie

13. Terenul pentru aterizare - decolare a elicopterelor

14. Locul (adăpostul) pentru odihna personalului

2.Misiunile, structura organizatorică, dotarea cu materiale medico-sanitare și


organizarea lucrului postului de îndrumare și control dozimetric și a terenului de
tratare specială a punctului medical al brigăzii. Organizarea triajului primar
(grupele de răniți și bolnavi selectați).
Postul de îndrumare şi control dozimetric are misiunea de a depista ranitii si bolnavii contaminati si
indrumarea lor ulterioara,se amplasează la intrarea pe terenul punctului medical. El are un adăpost în
formă de ciupercă-umbrelă, o bară cu semnul „STOP”, un radiometru, un aparat de cercetare chimică
medico-veterinar, un mijloc de semnalizare a alarmei (clopot, o bucată de şină feroviară etc.), un tabel
cu indicarea nivelului permis de iradiere a pielii, echipamentului răniţilor şi bolnavilor în caz de
contaminare cu substanţe radioactive, a mijloacelor de transport, brancardeior, apei şi produselor
alimentare etc., cât şi tabelul cu semnalele de alarmă în caz de atac aerian, atomic sau chimic. Aici
trebuie să fie lansat steagul „Crucea Roşie”. La postul de îndrumare şi control dozimetric lucrează un
instructor sanitary dozimetrist.

Terenul de tratare specială parţială este destinat pentru tratarea sanitară parţială a răniţilor şi
bolnavilor contaminaţi cu substanţe (praf) radioactive, chimice şi bacteriologice, dar şi pentru
dezactivarea, degazarea şi dezinfecţia echipamentului, armelor lezaţilor şi a mijloacelor de transport (pe
un teren aparte). Terenul de tratare specială se împarte în două părţi: partea de tratare specială
(„partea murdară”) şi „partea curată”.

Terenul „părţii murdare” se amenajează cu mese pentru mijloacele de dezactivare, degazare şi


dezinfecţie, lavoare, cuiere portative verticale, suporturi pentru brancarde, vase cu soluţii de substanţe
degazante şi dezinfectante, perii, nuiele (vergi) pentru înlăturarea prafului radioactiv de pe
echipamentul scos, pachete individuale antichimice, pulverizator „GS-2”, pulverizator automat „AO-2”,
mască antigaz, seturi de protecţie antichimică, radiometru, aparat de cercetare chimică medico-
veterinar, vase cu apă, săpun etc.

„Partea curată” este destinată pentru verificarea eficacităţii tratării sanitare a răniţilor şi bolnavilor,
dezactivării, degazării şi dezinfecţiei echipamentului, armelor lezaţilor. Aici trebuie să fie o masă, aparate
radiometrice, de cercetare chimică, trusa medicală de campanie, seturi curate de lenjerie de corp şi
echipament militar, apă potabilă ş.a.

Pe terenul de tratare specială se află un instructor sanitar-dezinfector.

Organizarea triajului medical

În cazul în care soseşte transportul cu răniţi şi bolnavi, instructorul sanitar de la postul de îndrumare şi
control dozimetric informează personalul punctului medical prin semnale de alarmă, opreşte
automobilul, se apropie de şofer şi se interesează din ce focar au fost evacuaţi lezaţii. în continuare (la
necesitate) măsoară nivelul de iradiere a automobilului, îndeosebi a roţilor şi uşilor, deschide uşa şi dă
comandă celor care pot să se deplaseze de sine stătător, să coboare din automobil şi face triajul medical
acestor răniţi şi bolnavi de gravitate medie şi uşoară. Măsurând nivelul de iradiere a echipamentului,
ascultând plângerile, măsurând temperatura (la necesitate), aceşti răniţi şi bolnavi sunt repartizaţi în
două grupuri:

a) răniţii şi bolnavii ce prezintă pericol pentru cei din jur (contaminaţii cu substanţe radioactive, lezaţii
prin substanţe toxice de luptă persistente, prin forme bacteriene se trimit la terenul de tratare specială,
bolnavii infecţioşi se trimit în izolator);

b) restul răniţilor şi bolnavilor care nu prezintă pericol pentru cei din jur se trimit la terenul de triaj.
Ulterior instructorul sanitar se urcă în salonul automobilului şi, procedând în aceeaşi ordine, răniţii şi
bolnavii brancardiaţi se separă în aceleaşi două grupuri.

În cazul în care vor fi depistaţi răniţi şi bolnavi ce poartă pericol pentru cei din jur, ei vor fi transportaţi
(cu acelaşi transport) la terenul de tratare specială sau în izolator. Restul răniţilor şi bolnavilor
brancardiaţi vor fi transportaţi la terenul de triaj (cortul de primire şi triaj). La terenul de triaj, deja în
timpul debarcării răniţilor şi bolnavilor din mijloacele de transport, medicul, examinându-i fără a le
scoate pansamentul, ascultând acuzele lor şi evaluând gravitatea acestora, separă lezaţii care necesită
măsuri de urgenţă ale primului ajutor medical şi îi trimite în sala de pansament (sala de pansament
auto). Aceşti răniţi şi bolnavi vor constitui primul grup de triaj. Restul răniţilor şi bolnavilor cu aceleaşi
brancarde vor fi aranjaţi pe suporturi pentru brancarde în rânduri şi li se va face triajul medical de plan.
3.Misiunile, structura organizatorică, dotarea cu materiale medico-sanitare și
organizarea lucrului terenului de triaj (cortului de primire și triaj) a punctului
medical al brigăzii. Organizarea și efectuarea triajului medical în aceste
compartimente. Documentele de evidență medicală.

Terenul de triaj se amenajează cu: suporturi pentru brancarde, o măsuţă portativă pentru registrator, o
măsuţă cu remedii medicale, o rezervă de brancarde, o ladă pentru colectarea armelor răniţilor şi
bolnavilor, mărci de triaj şi fişe medicale primare.

Cortul de primire şi triaj se înzestrează cu: o masă pentru registrator, o masă pentru medicamente,
scaune, suport de trei niveluri pentru şase brancardiaţi, o masă pentru alimente, mijloace pentru
îngrijirea răniţilor şi bolnavilor, lavoar, lighean, dar şi truse „Pentru primire şi triaj”, „Pansamente
sterile”, „Aţele”, „Antibiotice n r.l”, „Medicamente pentru tratamentul răniţilor şi combustionaţilor n r.l”
(parţial), „Ajutorul special” (parţial), aparate de ventilare artificială a plămânilor, de inhalare cu oxigen,
injector hidraulic fară ac BI-3 ş.a.

Documentatia: registrul pentru evidenţa răniţilor şi bolnavilor, fişe medicale primare, mărci de triaj.

Pe terenul de triaj şi în cortul de primire şi triaj activează o brigadă de triaj în componenţa unui medic
(cel mai experimentat în efectuarea triajului medical), doi instructori sanitari şi doi registratori (sanitari
sau din rândul celor răniţi uşor). Aici vor lucra şi 2-3 echipe de brancardieri pentru transportul răniţilor şi
bolnavilor la alte secţii funcţionale. Echipele de brancardieri nu sunt incluse în componenţa brigăzii de
triaj şi, de regulă, sunt numite din cadrul răniţilor de gravitate uşoară.

4. Misiunile, dotarea cu materiale medico-sanitare și organizarea lucrului sălii de


pansamente auto.
Sala de pansam ent auto. Este o subdiviziune mobilă ce reprezintă un salon montat pe şasiul
automobilului GAZ-66, care poate fi folosit în acordarea primului ajutor medical în cadrul punctului
medical al brigăzii sau de sine stătător. Suplimentar are două corturi, care se fixează la bordurile laterale
ale salonului. Instalându-se, sala de pansament auto are o imagine de „fluture” ,în acest caz primul cort
se foloseşte pentru primire şi triaj, cel de-al doilea - pentru pregătirea răniţilor şi bolnavilor spre
evacuare ulterioară. în salon este o masă de pansament cu un dispozitiv mecanic, prin care masa îşi
poate schimba poziţia în toate direcţiile (pe verticală, orizontală, de rotaţie, liniară). Salonul e înzestrat
cu sertare, dulap, lavoar, seturi: „Sala de pansament auto”, „Pansamente sterile”, „Aţele”, „Pansamente
sterile pentru combustionaţi”, „Medicamente pentru tratamentul răniţilor şi combustionaţilor nr. 1
’’„Antibiotice nr.l”, trusa pentru felcer, truse medicale de campanie, aparate de ventilare artificială a
plămânilor, inhalatoare de oxigen, mese pentru pansamente şi instrumentar steril pentru medicamente,
mijloace de îngrijire a răniţilor şi bolnavilor.

În sala de pansament auto activează un medic generalist, un felcer, un instructor sanitar, un şofer
sanitar.

S-ar putea să vă placă și