Depresiunea colinară a Transilvaniei

Caracterizarea fizico-geografică

Localizare
Depresiunea colinară a Transilvaniei este o unitate geografica aflată în zona interioară a
arcului carpatic.

Limite
la Nord - Carpații Orientali
la Est - Carpații Orientali
la Sud - Carpații Meridionali
la Vest - Carpații Occidentali
în Nord-Vest - Dealurile de Vest (Jugul Intracarpatic format din Dealul Prisnel, Dealul Mare și
Culmea Preluca - regiune supusă mișcărilor și scufundărilor tectonice)

Caracteristicile reliefului

1
 Are un relief colinar, de unde denumirea de colinară, care i se poate atribui depresiunii intercarpatice
a Transilvaniei.
Ca forme de relief în Depresiunea colinară a Transilvaniei (Podișul Transilvaniei) se găsesc câmpii,
depresiuni și podișuri:

Evoluția și alcătuirea geologică

În cretacic,la sfârșitul mezozoicului, ca urmare a eforturilor de cutare și de ridicare ale Carpaților, în
interiorul arcului carpatic s-a produs o scufundare lentă a scoarței, până la 4500 m adâncime.
Despresiunea tectonică formată a fost acoperită de mare și în zeci de milioane de ani, râurile ce
veneau din munți au depus materiale aluvionare până au umplut-o. Ultimele sedimente (pliocene) s-au depus
pe margini, in legătură cu ariile pe unde s-a retras Marea Pliocenă (pe Someş, Mureş, Olt).
Ridicarea succesivă a Carpaţilor, încheiată la sfârşitul Pliocenului, a antrenat și Depresiunea
Transilvaniei în această mişcare ascendentă şi a determinat transformarea ei integrală în uscat.
În Est, erupţia lanţului vulcanic a complicat puţin structura sedimentelor subiacente anterioare -
curgerile de lave, care au acoperit pe alocuri stratele sedimentare, formând un relief de platouri uşor
înclinate.
Pe margini, odată cu ridicarea zonei montane, s-au activat cutele diapire (cu sâmburi de sare), care au
ajuns până la suprafaţă (la Praid, Turda, Ocna Dej, Cojocna, Ocna Mures, Ocna Sibiului).
Datorită evoluţiei şi structurii geologice, Depresiunea Colinară a Transilvaniei este formată din două
zone relativ concentrice diferite: în centru o zonă de structuri cvasiorizontale, pe alocuri boltite sub forma
domurilor, iar în exterior o structură cutată (mai slab în Vest şi Sud şi mai accentuat în Est).
Zona centrală dă un relief orizontal şi domol, asemănător unui relief de podiş (Podişul
Transilvaniei), iar zona cutată, la contactul cu aria montană, dă o zonă a depresiunii submontane (în Vest și
Sud) sau o succesiune de depresiuni și dealuri (în Est), asemănătoare Subcarpaţilor.
Depresiunile submontane din Vest şi Sud sunt: Depresiunea Almaşului, Depresiunea Iara (mărginită
de Dealul Feleacului), culoarul Turzii şi culoarul Alba Iulia - Turda (despărţite de Dealul Măhăceni),
Depresiunea Sibiului (pe Cibin) și Depresiunea Făgăraşului (pe Olt). Acestea sunt depresiuni de contact cu
acumulări piemontane, terase fluviale (pe Arieş şi Mures) şi glacisuri-terasă fluvio-glaciare (în Depresiunea
Făgăraşului).

Altitudine
Altitudinea medie e 500-600 m(425m).
Altitudinile scad dinspre Nord şi Sud spre centru (250 m), dar şi de la Vest către Est.
Altitudinea maximă este de 1080 m în dealul Becheci, 1060 m în dealul Firţuş, 1028 m în dealurile
Şiclodului.
Cele mai mari altitudini se află în partea estică la contactul cu munții vulcanici - peste 1000 m.
Cele mai mici altitudini se află în vest de-a lungul râului Mureș - 300 m.

Tipuri genetice de relief

Are aspect general de platou fragmentat, de văi care o străbat de la Sud spre Nord.
În centru sunt prezente șiruri de dealuri, iar la contactul cu munții s-au format unități depresionare și
culoare. Ca urmare s-au diferențiat unitatea centrală și unitatea marginală a depresiunii Transilvaniei.
Este specific relieful structural reprezentat prin cueste, petrografe, bealii anticlinale. Cuestele au o
anumită particularitate în Depresiunea Transilvaniei, fiind orientate spre munte.
Sunt specifice formele rezultate în urma proceselor de versanți: alunecări de teren, formate prin
eruperea vulcanului Vaneasa, forme de ravenație (ex. Râpa Roșie), relief fluviatil (terase, lunci).
Alcătuirea petrografică: roci sedimentare (argile conglomerate, marne, pietrișuri); în zonele
marginale apar structuri de sare.

2
 Subunităţile de relief

Zona marginală
 în Est există o structură formată din șiruri de dealuri și siruri de depresiuni - Subcarpații Transilvaniei
 în Sud există două depresiuni submontane: Făgăras (pe Olt) și Sibiu (pe Cibin)
 în Vest este situat Culoarul Alba-Turda (regiune mai coborâtă): Dealul Feleacului, Dealurile
Nadasului, Depresiunea Almaj-Agrij
 în Nord sunt dealuri și depresiuni: Culmea Breaza, Lăpuș

Zona centrală
 Podișul Someșan: situat la Nord de Someș - are structuri de calcar
 Câmpia Transilvaniei: situată între Someș (Nord) și Mureș (Sud) - este afectată de alunecări de teren
 c) Podișul Târnavelor: situat la Sud de Mureș; se împarte în 3 părți:
- Podișul Secaselor
- Podișul Hartibaciului
- Podișul Târnavelor

Clima
Clima este o climă temperat continentală de tranziție.
Depresiunea colinară a Transilvaniei se înscrie în tipul climatului de dealuri (în cea mai mare parte de
dealuri joase; dar și de dealuri înalte), având iarna un climat de adăpost, datorită poziției din interiorul
arcului carpatic; are totodată influențe oceanice, cu un climat umed și moderat termic.

Temperatura
Temperatura medie anuală este între 8° şi 11° (mai coborâtă în partea de est).
Temperatura medie a verii este între 18° şi 21°, iar temperatura medie a iernii între -3° şi -5°.

Precipitațiile însumează 600-800 mm anual.

Sunt determinate de diferența de altitudine dintre părțile centrale și marginale și expunerea diferită
față de circulația maselor de aer - 1000 m altitudine în partea estică și 500-600 m altitudine în cea vestică.
În partea vestică este o umbră de precipitații cu influențe foehnice, cu temperaturi mai ridicate și
precipitații scăzute. Partea estică este expusă favorabil în fața maselor de aer.

Vânturile
Predomină Vânturile de Vest, iar în Depresiunea Făgăraș se manifestă Vântu Mare (un vânt de tip
foehn).

Etaje climatice
Partea central-vestică - treptele joase de la partea estică a Munților Apuseni - 200-500 m
 climatul de dealuri joase
 temperaturi: 8-9°C, mai mari în Culoarul Alba și zona Turdei
 precipitații: 600-700 mm/an, mai mici în zona Alba și Turda

Arealele marginale înalte - 500-800 m

 climatul de dealuri înalte
 temperaturi: 7-8°C
 precipitații: 700-800 mm/an

3
 Elemente hidrografice (principalele râuri, tipuri de lacuri)

Râurile
 bogată reţea de râuri, colectată de trei mari cursuri de apă: Someşul și Mureşul, care aparţine grupei
de Vest şi Oltul, care aparţine grupei de Sud - fiecare primind o serie de mici afluenţi.
 autohtone sau alohtone, cu debit mai mare în cazul celor alohtone
 72% din debit se formează în zona muntoasă, iar 28% în interiorul Depresiunii Transilvaniei
 principalele râuri care îl străbat sunt:
- Someșul - format prin confluenţa Somesului mare cu Somesul Mic în apropierea defileului
Dej
- Mureşul - ce primeşte ca afluenţi: Târnava Mare și Târnava Mică.
- Oltul- afluenți: Cibinul, Hartibaciul

Lacurile
Zona de margine - lacuri sărate
 naturale: Lacul Ursu
 antropice: Ocna Sibiului, Ocna Dejului, Ocna Mureș, Turda, Cojocna (amenajate mai ales cu scopuri
turistice)

Zona interioară - iazuri și heleștee

 naturale (bararea văilor de aluviuni) prezente indeosebi in Câmpia Transilvaniei: Geaca, Zau,
Catina),
 antropice - fie cu scop agricol fie pentru regularizarea cursurilor unor râuri: Lacul Geaca, Taga,
Catina, Zau de câmpie
 mlaștini și turbării - formate de lacurile apărute între valurile de alunecare

Apele freatice sunt de calitate necorespunzătoare datorită durității și mineralizării lor ridicate. În
arealele cutelor diapire apele sunt sărate. Apele minerale fluctuoase sunt răspândite la Bizușa.

4
 Zona biopedogeografică

Se pot distinge două areale biopedoclimatice:

1. Partea central-vestică – treptele joase de la partea estică a Munților Apuseni.
- Asociații vegetale: stepice, silvostepice, forestiere, puternic modificate antropic, înlocuite prin
culturi agricole, livezi, vii.
2. Arealele marginale înalte
- Vegetație de tip forestier mai bine conservat.
- Soluri argilo-iluviale și intrazonale (litomorfe).

Vegetația
Vegetaţia e caracteristică pădurilor de foioase:
- etajul stejarului 200-500 m
- etajul fagului 500-800 m.

Fauna
Fauna e caracteristică zonelor de pădure: cerb, căprioară, urs, mistreț, veveriță, vulpe, lup, cuc, șoim,
fazan, râs, viezure, iepure.

5
 Solurile
- cele mai răspândite sunt cernoziomurile levigate bogate în humus şi cu fertilitate ridicată (in
Câmpia Transilvaniei),
- solurile argiloiluviale,
- soluri brune şi brune-acide (cambisoluri).

Populaţia şi aşezările omeneşti.

Teritoriul Depresiunii Transilvaniei, fiind situat în plină zonă carpatică înconjurată de o "coroană de
munţi" ca o cetate naturală, şi beneficiind de condiţiile naturale deosebit de favorabile, a constituit un
teritoriu de străveche, continuă şi intensă populare umană, din cele mai vechi timpuri istorice până astăzi.
Este suficient să amintim numeroasele descoperiri arheologice din paleolitic si neolitic, apoi
Transilvania a constituit centrul geografic şi economic al statului dac, apoi al provinciilor romane de la nord
de Dunăre. Aşezările urbane ale perioadei daco-romane (Apulum - Alba Iulia, Potaiassa - Turda, Napoca -
Cluj-Napoca, Cedonia - Sibiu, Brucla - Aiud au stat la baza reţelei de oraşe din evul mediu, iar Depresiunea
Transilvaniei, împreună cu aria montană şi zonele circumcarpatice reprezintă nucleul de formare a poporului
român.
În feudalism şi epoca modernă, Depresiunea Transilvaniei şi spaţiul adiacent au cunoscut o
importantă dezvoltare economică, legată în principal de utilizarea agricolă a terenurilor şi valorificarea
resurselor subsolului.
Condiţiile istorico-sociale din diferite perioade au făcut ca, pe lângă romani, să se stabilească aici, in
anumite momente istorice, maghiari, secui, germani şi alte naţionalităţi.
În prezent Depresiunea Transilvaniei este o regiune intens populată.
Densitatea populaţiei este mai mare în bazinul mijlociu al Mureşului (100-150 loc/Km2) şi în jurul
marilor oraşe, şi mai redusă în Podişul Hârtibaciului şi o parte din Podişul Secaşelor.

6
 Resurse naturale
Principalele resurse sunt: gaz metan (resursă naturală care nu se mai găsește în altă parte a țării), sare,
cărbune, roci de construcţii, ape minerale, sol bun pentru culturi agricole și pentru pomicultură, păduri de fag
și stejar, locații potrivite pentru turism

Exploatarea lemnului Salina Praid

Exploatarea gazului metan Ape minerale

Pomicultura Viticultura

Creșterea animalelor Piscicultura

Turism
7
 Originalitatea unității de relief

Depresiunea Colinară a Transilvaniei se remarcă prin suprafaţa sa de circa 26.000 km2, ceea ce
reprezintă 11% din suprafaţa totală a României.
Este dispusă în centrul ţării, înălţimile ramurilor muntoase din jur accentuând caracterul depresionar
al acestei unităţi fizico-geografice. Încadrată aproape circular de către Carpaţi, Depresiunea Coliniară a
Transilvaniei a avut un rol de prim ordin în dezvoltarea elementelor naturii şi în geneza şi evoluţia poporului
român.
Este mărginită de cele trei ramuri carpatice, care îşi iau numele după poziţia faţă de această zonă
depresionară: Carpaţii Orientali (în Est), Carpaţii Meridionali (în Sud) şi Carpaţii Occidentali (în Vest). Spre
Nord-Vest există o legătură mai largă cu Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest prin jugul intracarpatic.
Formarea și dezvoltarea spațială a Depresiunii Colinare a Transilvaniei s-au repercutat în configurația
generală a Carpaților Românești. Influențele sale tectonice, morfologice, de peisaj și de habitat, transmise
spațiilor muntoase învecinate și chiar altor unități geografice mai îndepărtate, au fost echilibrate prin relații
complementare extrem de complexe, vădite în sistemul geografic al Depresiunii Transilvaniei. Fragmentarea
tectonică, alături de cea subaeriană, a facilitat apariția unor „porți” în întregul lanț carpatic.
Aceste legături permanente se reflectă în functionalitatea sa complexa prin : pemanenta patrundere a
maselor de aer vestic mai calde si mai umede, statornicia conditilor ecologice favorabile dezvoltarii
padurilor de cvercinee si a fagetelor, varietatea posibilitatilor de legaturi rutiere si feroviare, permitand o
integrare armonioasa a intregului potential economic si social a lumii din interiorul arcului carpatic in
sistemul national. Discontinuitatea relativa de pesiaj, care este data de prezenta culoarelor de vale, a
depresiunilor marginale si de manifestarea proceselor catabatice, de la periferia estica a Muntilor Apuseni
constituie o caracteristica a Depresiunii Transilvaniei. Deosebit de semnificativa pentru aceasta depresiune
este existenta numeroaselor lacuri sarate situate in relieful salifer(naturale si antropice) si intre valurile de
alunecare, precum si iazurile amenajate in scopuri agropiscicole pe raurile din Campia Transilvaniei si
Podisul Tarnavelor. Pe masura puneii in valoare a resurselor naturale si dezvoltarii social-economice,
populatia din Depresiunea Transilvaniei a inregistrat o evolutie numerica continua, dar neuniforma.

8
 Bibliografie
 http://www.natura-2000.ro/
 https://sites.google.com
 https://ro.wikipedia.org
 http://www.adrcentru.ro/despre-noi/2-particularitati-fizico-geografice/

Isabela Gabriela Dudău

Clasa a XII-a A