Proza eminesciană, poate mai puțin cunoscută publicului larg, aparține acestui curent prin abordarea unor

teme și motive specifice: iubirea, natura, istoria, timpul, condiţia umană (viaţa şi moartea), destinul geniului
în lume, nostalgia absolutului, creaţia, aspiraţia spre perfecţiune etc./ motivul nocturn şi cel astral,
cosmogonia şi apocatastaza, zborul sideral, lacul, marea, codrul, copacul sacru, floarea albastră,
timpul bivalent, visul, evaziunea etc.

IUBIREA DEST GENIULUI MOTIVUL NOCTURN SI FL.ALB, TIMPUL BIVALENT,

CEL ASTRAL VISUL, EVAZIUNEA.

NATURA NOST.ABS COSM. SI

APOCATASTAZA
ISTORIA CREATIA ZBORUL SIDERAL
TIMPUL ASPIRATIA SPRE LACUL, MAREA,
PERF CODRUL SACRU
COND.UMANA COSMOGONIA SI
APOCATASTAZA

Izvoarele acestei proze romantice sunt aceleași ca ale oricărei forme de artă romantică :
mituri cosmogonice, istorie naţională, natură primordială (cosmică
/ telurică), folclor, onirism.

 O altă trăsătură romantică pe care o regăsim în proza

eminesciană este modelul uman pe care aceasta îl
propune, un personaj de factură romantică, (geniul,
magul, îngerul, demonul, daimonul, Hyperion,
Dionis, Ieronim) sentimental, interiorizat, imaginativ,
visător, însetat de absolut, răzvrătit, dilematic, dinamic;
este eroul excepţional (în situaţii de excepţie), „care
devine şi nu se încheagă niciodată: firile hamletiene sau faustice sunt cele mai