Sunteți pe pagina 1din 2

LUCRARE SCRISĂ SEMESTRIALĂ LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

SEMESTRUL I
AN ŞCOLAR 2017-2018

• Toate subiectele sunt obligatorii.


• Timpul efectiv de lucru este de 2 ore. Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I 42 de puncte
Citeşte, cu atenţie, textul următor:

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte. Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni. Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur; E Ileana Cosânzeana!... în cosiţă floarea-i cântă.
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi. Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
(Vasile Alecsandri-La gura sobei)

A.Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Notează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: flacăra,stă,uimit. 6p
2.Explică rolul utilizării cratimei în structura: prinsă-n. 6p
3.Transcrie structuri lexicale/ secvenţe de vers, care conţin o imagine vizuală şi una dinamică. 6 p
4.Selectează, din text, o comparaţie şi o enumeraţie. 6p
5.Prezintă, în maximum cinci rânduri, semnificaţia versului: Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.6p

B.Redactează o compunere de 15-25 rânduri în care să argumentezi că textul dat aparţine genului liric.
12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
-să numeşti două caracteristici ale operei lirice, prezente în textul citat; 4p
-să ilustrezi aceste două caracteristici, cu exemple din text; 4p
-să redactezi un conţinut adecvat cerinţei formulate; 2p
-să respecţi limita de spaţiu indicată. 2p

Subiectul al II-lea 32 de puncte


Citeşte cu atenţie textul următor:

„Aveţi nevoie de o sursă de foc şi tot ce mai aveţi în rucsac este un singur băţ de chibrit, pe care vă este frică
să-l irosiţi! Nu-i nimic! Căutaţi cu atenţie o plantă numită popular frăsinel. O veţi simţi de departe, trădată de
mirosul ei pătrunzător, care vine de la substanţele iritante formate de plantă pentru a se apăra de pofticioasele
erbivore. Trebuie să aveţi însă norocul unei după-amieze secetoase de vară, când aerul este uscat şi liniştit,
pentru ca planta să vă ofere ajutorul. Aprindeţi băţul de chibrit rătăcit prin rucsac, apropiaţi-l de florile tufei de
frăsinel şi veţi vedea deodată un nimb străveziu şi suav, ce înconjoară planta ca o torţă. Aureola luminoasă
durează, e drept, câteva clipe, suficient cât să se poată aprinde o hârtie ţinută la îndemână.”
(Gina Barac, În excursie, cu rucsacul ... nepregătit, în revista Bioplanet)

A.Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare din cerinţele de mai jos:
1.Formulează câte un enunţ în care să numeşti următoarele elemente care privesc articolul citat:
- autorul şi revista din care a fost selectat fragmentul;
- denumirea plantei la care se referă autorul. 4p
2.Menţionează modalitatea de a se aprinde un foc atunci când tot ceea ce ai la dispoziţie e doar un băţ de chibrit. 4p

3.Precizează valoarea morfologică pentru fiecare dintre cuvintele: ce,rucsac, pătrunzător, înconjoară. 4p
4.Notează litera corespunzătoare răspunsului corect pentru următoarea cerinţă: 4p
În fraza Trebuie să aveţi însă norocul unei după-amieze secetoase de vară, când aerul este uscat şi liniştit,
pentru ca planta să vă ofere ajutorul sunt:
a)două propoziţii subordonate şi două principale;
b)o propoziţie principală şi trei subordonate;
c)trei propoziţii principale şi o propoziţie subordonată. 4p
5.Precizează funcţia sintactică a cuvintelor din fragmentul : Aprindeţi băţul de chibrit rătăcit. 4p
6.Construieşte o frază în care să existe o subordonată predicativă introdusă prin pronumele relativ „care” 4p

B. Redactează o compunere descriptivă de 10-15 rânduri despre o noapte de iarnă, pornind de la


fragmentul: Era o noapte lucie ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă.
12 puncte
În compunerea ta trebuie:
− să dai un titlu potrivit compunerii; 4p
− să respecţi convenţiile specifice unei descrieri; 4p
− să redactezi un conținut adecvat cerinței formulate; 2p
− să respecți limita de spațiu indicată. 2p

Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinilor cerinţelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziției – 1p;
Coerența textului – 2 p; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate conținutului – 2 p;
ortografia – 3 p; punctuația – 2 p; asezarea corectă în pagină, lizibilitatea – 2 p.

S-ar putea să vă placă și