Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biblioteca Centrala Universitara 3
Biblioteca Centrala Universitara 3
"LUCIAN BLAGA"
Olimpia CURTA
METODE TRADIŢIONALE ŞI MODERNE
DE REGĂSIRE A INFORMAŢIEI ÎN BIBLIOTECI
CUPRINS
INTRODUCERE
METODE TRADIŢIONALE
Informarea directă
Activitatea de îndrumare
Cataloagele de bibliotecă
Lucrări bibliografice
METODE MODERNE
Cataloagele on-line
Baze pe CD-ROM
Internet
STUDIU COMPARATIV ÎNTRE CATALOGUL TRADIŢIONAL,
CATALOGUL ON-LINE,CD-ROM ŞI INTERNET
Obiectivele şi prezentarea chestionarului
Metodologia de prelucrare a datelor
Prezentarea şi interpretarea rezultatelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Activitatea de informare ştiinţifică constitue în prezent o parte integrantă a
oricărei cercetări ştiinţifice şi una din condiţiile indispensabile unui ritm înalt al
progresului ştiinţific. Ea asigură continuitatea dezvoltării ştiinţei şi cu ajutorul ei se
asigură universalitatea ştiinţei.[1]
Dezvoltarea ştiinţei este determinată şi determină creşterea intensă a cunoştinţelor
şi a materialelor în care sunt fixate, precum şi lărgirea cercului celor interesaţi în
cunoaşterea acestor materiale.
Activitatea de informare a unui cercetător presupune în primul rând cunoaşterea
literaturii existente în domeniul cercetării lui, în vederea familiarizării cu ultimele
descoperiri şi utilizarea lor pe mai departe, cât şi pentru evitarea irosirii eforturilor în
direcţia unor descoperiri deja efectuate.
Mărirea eficienţei cercetării presupune un transfer operativ al cunoştinţelor între
surse şi beneficiari, în consecinţă desfăşurarea unei activităţi organizate de informare,
care implică antrenarea unor specialişti în domeniul informării şi utilizarea unor surse de
documentare uşor accesibile, raţionale şi eficiente.
Regăsirea documentelor primare, pe teme cerute de specialişti din toate
domeniile, are la bază prelucrarea acestora după reguli bine stabilite.
Pentru activităţile speciale de colectare, prelucrare, înmagazinare, regăsire şi
difuzare a documentelor - activităţi diferite de biblioteconomie şi bibliologie - iniţial s-a
utilizat termenul documentare. Acest termen i se atribuie belgianului Paul Otlet, care în
1895 l-a utilizat la prima conferinţă internaţională a specialiştilor în domeniul cărţii -
prilej cu care s-a fondat Institutul Internaţional de Bibliografie - IIB, în 1934 l-a introdus
în denumirea Institutului Internaţional de Documentare - IID şi în 1937 în denumirea
Federaţiei Internaţionale de Documentare - FID.[2]
Documentarea s-a impus ca o disciplină ştiinţifică ce vine în sprijinul tuturor
celorlalte discipline, de aceea, câteodată în literatura de specialitate apare sub denumirea
de documentare ştiinţifică (vezi şi monografia savanţilor români A. Avramescu şi V.
Cândea Introducere în documentarea ştiinţifică).
Începând din anii '50, paralel cu termenul de documentare ştiinţifică, a început să
se folosească termenul de informare ştiinţifică, pentru a nu atrage atenţia asupra
documentului, ci asupra obiectului cercetării, care utilizează informaţii ştiinţifice.
Perfecţionarea sistemului de informare, datorită punerii lui în legătură cu alte
ştiinţe (matematică, logică, lingvistică, psihologie, tehnică de calcul, cercetare
operaţională, poligrafie, tehnica transmisiilor, biblioteconomie ş.a) a dus la apariţia unei
noi ştiinţe ştiinţa informării. Atestarea ei datează din anul 1968, data
înfiinţării Societăţii Americane pentru Ştiinţa informării, care la rândul ei are la
bază Institutul American de Documentare, fondat în 1937.[3]
Ştiinţa informării este o ramură a ştiinţei care cercetează proprietăţile şi
comportamentul informaţiilor, forţele care conduc fluxul de informaţii, precum şi
mijloacele de prelucrare a informaţiilor în scopul asigurării accesibilităţii şi folosirii lor
optime. Procesele studiate de acestă ramură a ştiinţei cuprind crearea, difuzarea,
colectarea, organizarea, înmagazinarea, regăsirea, interpretarea şi valorificarea
informaţiilor.[4]
Noua ştiinţă şi tehnicile noi de informare au influenţat radical societatea atât pe
plan cultural, cât şi pe plan economic şi tehnologic.
Orice ştiinţă se construieşte pe fundamentul cunoştinţelor acumulate de
generaţiile anterioare, de obicei nu pe baza studierii surselor primare, ci utilizând
materiale în care datele ştiinţifice sunt prelucrate şi sistematizate; de aici derivă
necesitatea sistematizării continue a tuturor cunoştinţelor ştiinţifice, pe baza unor
principii corect fundamentate.
Biblioteca, din cele mai vechi timpuri, a fost deţinătoare de fonduri documentare
şi a simţit nevoia de organizare a acestor fonduri, precum şi de a construi instrumente de
clasare a acestora, în scopul evidenţei şi a regăsirii lor cât mai eficiente.
Evoluţiile dezvoltărilor din domeniul tehnicii de calcul şi a comunicaţiilor au
influenţat şi activitatea de documentare şi informare din biblioteci, aceasta beneficiind
de instrumente noi şi performante de stocare şi diseminare a informaţiei, astfel s-a trecut
şi aici de la biblioteconomie, la documentare, apoi la ştiinţa informării.
De aceea, am considerat importantă întocmirea unei lucrări care să treacă în
revistă metodele tradiţionale de informare în biblioteci şi să scoată în evidenţă noile
metode.
METODE TRADIŢIONALE
Biblioteca, în concepţia modernă, nu este numai o simplă colecţie de fonduri
documentare, ci şi o instituţie menită să contribuie la educarea şi instruirea membrilor
societăţii.
Activitatea de informare şi documentare a beneficiarilor reprezintă finalitatea
superioară a activităţii bibliotecilor, modalităţile de informare tradiţionale fiind:
informarea directă
diverse forme de îndrumare
consultarea unui sistem de cataloage
utilizarea lucrărilor bibliografice.[5]
Informarea directă este posibilă în bibliotecile care deţin:
1. Săli de lectură specializate: săli pentru cărţi, respectiv periodice, săli pentru
manuale şi cursuri, săli pentru materiale de ştiinţe sociale, săli de microfilme, săli pentru
audiţii muzicale etc.
2. Săli cu acces liber la raft: săli pentru periodice, săli pentru materiale de
specialitate, cursuri, manuale îndrumătoare şi secţii de împrumut.
3. Săli de referinţă, unde sunt puse la dispoziţia cititorilor cele mai importante
surse de referinţe din bibliotecă. Dacă biblioteca nu deţine o astfel de sală, sursele de
referinţă se pot găsi în sălile de tip 1 şi 2 amplasate pe rafturi separate.
4. Expoziţii permanente cu materiale nou intrate în bibliotecă, acestea fiind
expuse fie în vitrine în locuri special amenajate, fie pe rafturi în sălile de lectură.
Activitatea de îndrumare este necesară chiar dacă biblioteca este bine
organizată, dotată cu indicatoare, îndrumătoare şi ghiduri. Cea mai utilizată modalitate o
constituie informarea orală făcută de bibliotecarul de serviciu din sălile de lectură, de la
serviciul de catalogare-indexare şi de la serviciile bibliografice şi de documentare. În
unele biblioteci sunt organizate puncte de informare, care pot fi permanente sau numai pe
perioadele de sesiune.
Alte forme de îndrumare, precum sunt cursurile de formare a
utilizatorilor, vizitarea bibliotecii (mai ales de către studenţii din anul I) sau întâlniri
periodice cu beneficiarii bibliotecii, sunt utile atât pentru beneficiari, care vor fi informaţi
despre mecanismul de funcţionare a bibliotecii, cât şi pentru organizatori, care pot colecta
opiniile referitoare la bibliotecă.
Cataloagele de bibliotecă
Cataloagele unei biblioteci sunt instrumente bibliografice de bază în activitatea
de informare şi orientare într-o bibliotecă. Ele trebuie să oglindească întregul fond de
documente, punându-l în valoare prin faptul că stabileşte o ordine în materialul pe care
biblioteca îl posedă şi făcându-l accesibil utilizatorilor prin indicarea locului unde se
găseşte fiecare document.
Catalogul de bibliotecă este numai una din multiplele forme de bibliografii. El
este, în general, definit ca o listă de cărţi conţinute într-o singură bibliotecă şi este mai
degrabă comprehensiv decât selectiv.[6]
O altă definiţie a catalogului de bibliotecă este cea dată de Mihailov, definiţie care
exprimă şi rolul catalogului de bibliotecă: Catalogul de bibliotecă este indexul lucrărilor
existente în bibliotecă, alcătuit pentru orientarea cititorilor şi a bibliotecarilor în fondul de
material documentar. Specificul catalogului de bibliotecă constă în faptul că acesta
reflectă componenţa fondului unei anumite biblioteci, în timp ce indexul bibliografic
cuprinde operele, indiferent de locul unde se găsesc acestea.[7]
Dacă la început catalogul era o listă de inventariere pentru a indica proprietatea,
iar prima aranjare a fost cea cronologică, în continuare s-a adoptat aşezarea listelor după
criteriul utilizator, apoi aranjare după subiect; din secolul XVI catalogul capătă valoare
prin includerea funcţiei de regăsire.
Scopul sau obiectivele unui catalog au fost exprimate de americanul Charles
Cutter, în anul 1876 (publicate ca partea a doua a raportului Biroului Educaţiei din Statele
Unite referitor la bibliotecile publice) şi republicate în Rules for a Dictionary Catalog, în
anul 1904.[8]
Acestea sunt:
1. Să permită unei persoane să găsească o carte pentru care se cunoaşte autorul,
titlul sau subiectul.
2. Să arate ce conţine biblioteca referitor la un autor, subiect sau un gen de
literatură.
3. Să asiste la alegerea unei cărţi: după ediţie sau după caracter (literar sau tematic).
Acestea s-au constituit în reguli de bază în organizarea unui catalog şi au dăinuit
mulţi ani, fiind reluate doar în octombrie 1961 la Conferinţa internaţională IFLA
(International Federation of Library Associations) privind pricipiile de catalogare, dar,
chiar şi aici, s-au adus modificări minore faţă de regulile definite de Charles Cutter.
Acestor reguli li se adaugă şi caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească un
catalog pentru a fi un bun instrument de regăsire a informaţiilor:
să fie uşor accesibil pentru orice categorie de cititori
să fie unitar respectiv principiile de organizare să fie unitare
să fie flexibil, mobil, adică să poată îngloba uşor noile achiziţii
să permită scoaterea a ceea ce s-a pierdut din fondul de publicaţii
să nu fie costisitor, să fie întreţinut şi menţinut în mod economic.
Cataloagele tradiţionale sunt supuse unor reguli stricte de descriere, reguli care s-
au modificat în timp, ajungându-se, în secolul al XX-lea, la reguli internaţionale, care au
fost adoptate de majoritatea ţărilor. De exemplu, cărţile sunt descrise după ISBD(M)
(International Standard Bibliographical Descriprion for Monographs).
O referinţă bibliografică dintr-un catalog este compusă din trei părţi:
1. Vedeta, după care se va organiza catalogul şi care poate fi: autorul, persoana
fizică sau morală, un congres, un titlu al unei lucrări anonime, un subiect sau un număr
care reprezintă o clasificare zecimală.
2. Descrierea bibliografică, unde apar elementele de descriere a lucrării: titlul,
autorii, ediţia, datele de apariţie (localitate, editură, an), descrierea fizică (format,
paginaţie, ilustraţii, tabele, grafice, etc), seria, note, numărul volumelor (pentru lucrările
în mai multe volume), numărul internaţional standard şi eventual clasificarea zecimală.
3. Cota, care indică locul unde se găseşte publicaţia.[9]
Trebuie menţionat faptul că, în funcţie de publicaţiile descrise în cataloag, corpul
notiţei bibliografice poate conţine alte informaţii reprezentative pentru documentul
respectiv.
METODE MODERNE
Secolul al XX-lea, mai ales în cea de-a doua parte, s-a confruntat cu o creştere
impresionantă a cantităţii de informaţii, dar şi cu descoperiri spectaculoase, cu
preponderenţă în ceea ce priveşte tehnica de calcul şi telecomunicaţia. Au apărut astfel
termeni ca explozie informaţională, era electronică, societatea informatizată ş.a. De
fapt, se vorbeşte de a patra explozie (sau revoluţie) informaţională, desigur cea mai
puternică din istoria omenirii (primele trei fiind: limbajul articulat, scrisul şi tiparul cu
litere mobile).[23]
Tot în acestă perioadă s-au pus bazele ştiinţei informării şi s-a introdus noţiunea
de informaţie, noţiuni care au fost mult discutate din punct de vedere al înţelesului şi al
utilizării.
După Jean Tague, informaţia este un produs, o operaţie (operaţiune), un proces,
comunicarea de la o persoană la alta, transmiterea unui mesaj, schimbarea unei imagini
mentale, răspunsul la o întrebare, rezultatul unei experienţe, un test, o caracteristică,
frecvenţa unui mesaj primit, utilitatea unui răspuns la o întrebare sau consecinţele unei
decizii etc.[24]
În literatura română de specialitate se întâlnesc mai multe definiţii, din care am
reţinut două pentru simplicitatea şi claritatea lor.
Informaţia este o cunoştinţă, formată dintr-o mulţime de date ordonate, raţional,
care se referă la un fapt, subiect sau eveniment.[25]
Într-o accepţiune mai largă, informaţia este o cunoştinţă elementară susceptibilă
de a fi transmisă, stocată şi conservată graţie unui suport şi a unui cod de identificare.[26]
Orice informaţie are anumite proprietăţi, poate fi utilizată, este supusă unor
fenomene, poate fi obiectul unor activităţi şi este înregistrată pe un anumit suport.
Suportul material de stocare a informaţiei a evoluat de la cele mai vechi forme
(tăbliţe de argilă, papirus, piele, hârtie, ţesătură) la altele noi (suport biologic, magnetic,
electric, optic, peliculă, etc) mai rezistente în timp, cu capacitate de stocare sporită şi mai
uşor de manipulat.
Trebuie reţinut, de asemenea, că suportul pentru înregistrarea informaţiei nu este
decât un mijloc de comunicare de la emiţător la receptor; iar scopul principal al
informaţiei este, de fapt, cunoaşterea.
Nu putem vorbi de informaţie şi de manipularea ei fără a omite termenul
de document, care este format dintr-o mulţime de informaţii şi suportul pe care acestea
sunt înregistrate, pentru a putea fi transmise în spaţiu şi timp.[27]
Marile descoperiri din domeniul tipăriturilor (presa mecanică rapidă pentru
tipografii, presa rotativă, maşina de cules mecanic - linotipul, maşina de cules literă cu
literă - monotipul, litografia, maşina de scris, la care se adaugă mijloacele de multiplicare
moderne) au determinat o creştere masivă a documentelor primare pe suport de hârtie, la
acestea adăugându-se, apoi, documentele pe suporturi noi (magnetice, electronice,
optice).[28]
Evidenţierea şi regăsirea acestor documente au determinat apariţia documentelor
secundare şi terţiare, documente care, şi ele la rândul lor, au fost supuse procesului
evolutiv de stocare şi transmitere, pentru a deservi prompt nevoile omului, cercetătorului,
savantului.
Sistemele de regăsire a informaţiilor au trecut de la utilizarea purtătorilor de
informaţie discreţi[29] (fişa de catalog, fişa uniterm, fişe perforate, cartele perforate, cartele
magnetice şi videomagnetice, microfişe) la purtători de informaţie continui (microfilme,
bandă perforată, banda magnetică şi videomagnetică, discul magnetic, tamburul
magnetic, miezurile magnetice, pelicule magnetice, discurile optice, videodiscul).[30]
Bibliotecile, instituţii destinate special depozitării documentelor şi difuzării
informaţiilor, au avut o contribuţie importantă în procesul dezvoltării tehnicii de calcul.
Se consideră că cele mai timpurii utilizări cu succes ale calculatoarelor au fost create de
bibliotecari. În 1936, americanul Ralph Parker a dezvoltat un sistem pentru automatizarea
împrumutului cu ajutorul cartelelor perforate.[31]
Dezvoltarea unei reţele de calculatoare şi-a găsit ecoul, de asemenea, şi în lumea
bibliotecilor încă din 1965, când s-au pus bazele proiectului INTREX (Information
Transfer Experiments) în SUA, care îşi propunea introducerea tehnicii de calcul în
procesele de bibliotecă, construirea unei reţele naţionale de biblioteci şi centre de
informare, precum şi dezvoltarea unui sistem de regăsire a informaţiilor.
Tot în biblioteci, s-a pus problema înregistrării într-un format standard a datelor
bibliografice, mai precis la Biblioteca Congresului s-au pus bazele formatului MARC
(Machine-Readable Cataloguing) în format electronic, începând din anii 1960 (format
care a fost utilizat pe fişă de catalog tradiţională încă din 1901).[32]
Apariţia reţelei Internet a permis dezvoltarea unor sisteme documentare de
regăsire a informaţiei interogabile de la distanţă şi bazate pe conceptul citation
indexing încă de la începutul anilor 70.[33]
În prezent, bibliotecile încearcă să ţină pasul cu ultimele descoperiri prin
introducerea unor sisteme automatizate de bibliotecă, achiziţionarea de baze de date pe
CD-ROM-uri sau DVD-uri şi accesarea unor baze de date on-line, prin intermediul
Internetului.
Un sistem automatizat de bibliotecă este un set de echipamente hard
(calculatoare), soft, alte tehnologii, proceduri şi documentaţii, destinate să suporte
funcţiile de bibliotecă: achiziţie, catalogare, circulaţie, controlul serialelor, acces
la înregistrările bibliografice ş.a.[34]
Sistemele automatizate de bibliotecă sunt suportate de microcomputere,
minicomputere sau calculatoare mari (mainframe) şi sunt utilizate de o
singură bibliotecă sau sunt partajate de mai multe biblioteci aflate în reţea.
În funcţie de câte funcţii de bibliotecă sunt automatizate, aceste sisteme pot fi:
monofuncţionale, multifuncţionale sau integrate.
Sistemele monofuncţionale sunt sisteme care asigură automatizarea unei singure
funcţii de bibliotecă (ex. seriale, achiziţie, schimb, circulaţie, documentare...). Ele sunt
dezvoltate local sau adaptate de la alte biblioteci.
Sistemele multifuncţionale asigură automatizarea a două sau mai multe funcţii de
bibliotecă (ex. catalogare şi circulaţie) - sisteme frecvent utilizate în bibliotecile mici.
Sistemele integrate de bibliotecă gestionează o singură bază de date centrală şi
asigură automatizarea tuturor funcţiilor specifice de bibliotecă. Ele se utilizează în
biblioteci mari care, pe lângă catalogare şi circulaţie, necesită automatizarea şi a achiziţiei
de publicaţii, controlul abonamentelor, a împrumutului interbibliotecar etc.
Sistemele automatizate de bibliotecă au drept obiective:
automatizarea proceselor de colectare şi gestiune a documentelor, respectiv a
informaţiilor;
automatizarea proceselor de prelucrare a documentelor şi
informaţiilor şi stocare a acestora (crearea fondurilor informaţionale);
automatizarea proceselor de realizare a produselor şi serviciilor de informare, de
fapt, valorificarea fondurilor informaţionale.[35]
Odată cu dezvoltarea Internetului, la aceste obiective se mai poate adăuga unul,
cel de integrare în reţele de biblioteci naţionale şi internaţionale.
Multe biblioteci şi-au început automatizarea prin utilizarea unei aplicaţii proprii,
pentru crearea unei baze de date care să reflecte fondurile bibliotecii, un catalog on-line,
sau baze de date bibliografice pe diferite teme.
În ultimii ani, datorită posibilităţii de accesare a unor baze de date on-line prin
intermediul Internetului, sunt biblioteci care şi-au stabilit legături la astfel de baze de
date, fără a avea o bază de date proprie.
Cataloagele on-line
Sistemele integrate sunt compuse din module care automatizează în principal o
funcţie de bibliotecă şi se pot utiliza separat. Caracteristica de sistem integrat este dată de
faptul că se lucrează cu o bazăde date centrală, o informaţie introdusă într-un modul va
putea fi utilizată în celelalte module.
Unul dintre aceste module este OPAC-ul (Online Public Access Catalogue),
care asigură accesul la catalogul on-line al bibliotecii.
Informaţiile conţinute în catalogul on-line sunt cele care se găsesc şi în
cataloagele tradiţionale de bibliotecă (vedete, descrieri bibliografice şi localizările
documentelor primare), în plus, aici pot exista şi informaţii suplimentare privind
activitatea de achiziţie şi evidenţă (colecţia, barcodul, nr. şi data inventarierii, preţul,
status-ul privind împrumutul, note privind starea publicaţiei sau note privind circulaţia).
Trebuie, de asemenea, menţionat faptul că în cataloagele on-line putem întâlni
atât clasificări zecimale, cât şi descriptori, ceea ce va uşura procesul de căutare şi regăsire
a înformaţiilor pe domenii de cercetare.
În procesul de căutare se pot utiliza operatori care permit combinarea mai multor
termeni şi au ca efect restrângerea sau lărgirea setului de înregistrări rezultat.
Cei mai utilizaţi operatori sunt operatorii booleeni sau logici:
- AND (ŞI)- pentru restrângerea căutării - ambii termeni legaţi prin AND trebuie să
se regăsească în fiecare dintre înregistrările rezultate.
- OR (SAU)- pentru lărgirea căutării - cel puţin unul dintre termeni trebuie să se
regăsească în fiecare dintre înregistrările rezultate.
- NOT (NU) - pentru eliminarea termenilor nedoriţi, înregistrările trebuie să
conţină termenul din faţa operatorului şi să nu conţină termenul aflat după
operator.
Operatorii de trunchiere (wildcards) - # * $ ? - înlocuiesc un caracter sau mai
multe (un şir de caractere), sau forţează căutarea la un şablon sau la un cuvânt exact.
Operatorii de proximitate sunt puţin utilizaţi în sistemele de bibliotecă datorită
dimensiunii cataloagelor on-line (relativ mică) şi pentru a simplifica procesul de căutare
(vezi baze accesibile pe Internet).
Dacă nu este specificat nici un operator, sistemul poate utiliza implicit un operator
boolean sau de proximitate, acest operator este stabilit în funcţie de utilizarea sistemului.
Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj, una dintre cele mai
mari biblioteci din România, datorită marilor transformări survenite după 1989 şi ţinând
cont de necesitatea intensificării fluxului informaţional, si-a reevaluat întreaga activitate
de bibliotecă având ca principal scop introducerea de tehnologii şi soluţii noi pentru a
intensifica funcţiile informative ale bibliotecii.[36]
Procesul de informatizare propriu-zis a început în anul 1992 prin înfiinţarea
Laboratorului de Informatică, dotarea cu calculatoare PC şi utilizarea programului
ProCite versiunea 1.4 pentru crearea de baze de date bibliografice.
Catalogul on-line are ca reper cronologic luna noiembrie 1995, prin utilizarea
sistemului integrat de bibliotecă VUBIS.
Din anul 1999, luna august, se utilizează sistemul integrat de bibliotecă ALEPH
500, pe platformă UNIX, sistem bazat pe sistemul de gestiune baze de date relaţionale
ORACLE.
Pentru public, sistemul oferă wwwOPAC-ul (accesarea catalogului on-line prin
interfaţa Web) care permite căutarea, consultarea şi salvarea informaţiilor.
Apelarea acestui catalog on-line se face de la adresa:
http://www.bcucluj.ro:4545/ALEPH
sau din pagina bibliotecii, opţiunea Catalog online.
Web OPAC-ul oferit de sistemul ALEPH are facilităţi din cele mai performante în
procesul de căutare şi regăsire a informaţiilor. De aceea, am considerat utilă
exemplificarea unora dintre aceste facilităţi, cele care ar trebui să se regăsească la oricare
dintre sistemele noi de bibliotecă.
Browse este o căutare controlată prin vedete (de răsfoire printr-un index ales),
căutare pe şir de caractere aflate la începutul câmpului (cu operator de trunchiere implicit
la dreapta).
Deoarece sistemul permite utilizarea fişierelor de autorităţi, la afişarea vedetelor
vor putea fi vizualizate referinţele de tip see (vezi) şi see also (vezi şi).
Search este o căutare pe cuvinte sau fraze, exacte sau aproximative prin utilizarea
operatorului de trunchiere ?.
Această căutare poate fi:
- basic, căutare simplă într-un câmp ales sau în toate câmpurile;
- multi-field, căutare în mai multe câmpuri date;
- multi-base, căutare simultană în baza bibliografică şi în cea de autorităţi;
- advanced, căutarea simultană în trei câmpuri alese (operatorul boolean implicit
fiind AND) sau căutare în toate câmpurile;
- CCL, căutare în limbaj comandă prin construcţia expresiei de căutare, utilizând
abrevierile de câmpuri, operatori şi paranteze.
Dacă rezultatul căutării este o singură înregistrare, sistemul o va afişa integral
(Full View of Record) în formatul standard. În cazul mai multor înregistrări se va afişa o
listă (tabel) cu descrierea sumară, iar utilizatorul poate vizualiza o înregistrare, printr-un
sigur click, pe numărul de ordine din listă.
Din forma standard de afişare a descrierii bibliografice, sistemul permite afişarea
informaţiilor legate de exemplare cu evidenţierea publicaţiilor împrumutate şi, eventual,
cu posibilitatea de rezervare de la distanţă.
Pe lângă forma standard de afişare, se mai pot utiliza: forma de fişă de catalog şi
formele în format MARC (cu tag-uri sau cu nume de câmpuri). Aceste forme sunt foarte
utile pentru bibliotecarii din alte biblioteci.
Pentru o mai bună orientare în cazul listelor rezultate în urma unei căutări,
sistemul ordonează (sortează) automat lista, pe două niveluri (ex. autor, titlu), în funcţie
de criteriul de căutare. Pentru o altă ordonare (ex. subiect, an) se va da dublu-click pe
criteriul de ordonare dorit.
Rafinarea căutării (impropriu denumită aici) este de fapt modificarea setului de
înregistrări prin indicarea unui criteriu suplimentar de căutare într-un câmp (sau în toate)
a cuvântului/frazei şi indicarea unui operator boolean. Rezultatul obţinut poate fi restrâns
sau lărgit faţă de cel iniţial.
Rezultatele mai multor căutări pot fi combinate prin vizualizarea lor cu
opţiunea Previous Searches, marcarea seturilor dorite, utilizarea butonului Cross şi
specificarea unuia dintre operatorii AND, OR, First set not second sau Second set not
first.
O altă modalitate de a combina înregistrări rezultate în urma mai multor căutări
este cea de a selecta înregistrările dorite şi apoi depozitarea lor într-un coş, opţiunea Add
to Basket.
Salvarea setului de înregistrări selectat sau aflat în coş se face cu
opţiunea Save/Mail, care va crea un fişier text cu aceste înregistrări sau le trimite la
adresa e-mail indicată.
Cu opţiunea User cititorul se poate identifica, iar sistemul poate să-i
afişeze împrumuturile curente şi cele anterioare, rezervările, tranzacţiile băneşti, perioada
de valabilitate a permisului, precum şi diferite note sau delicvenţe înregistrate în baza de
date la adresa lui.
Închiderea sesiunii de lucru pentru user-ul care s-a identificat se face cu
opţiunea End Session.
Utilizatorul are posibilitatea unor setări proprii, cu opţiunea Preferences, privind
limba, sortarea, elementele descrierilor bibliografice.
Cu opţiunea Feedback se poate trimite automat un mesaj unei persoane
desemnate în acest scop, în general la administratorul bazei de date.
Pentru o bună regăsire a informaţiilor, sistemele trebuie să prelucreze
echivalenţele, adică să ignore alternanţele ortografice de tipul majusculă/minusculă,
caracter accentuat/ caracter neaccentuat, puncte sau absenţa punctelor în cazul unor sigle,
liniuţa sau absenţa liniuţei în cazul numelor compuse, prezenţa sau absenţa, apostrofului
şi a cazurilor particulare - Mc, St ş.a[37]
De asemenea, sistemul trebuie să elimine din index cuvintele vide (stop words),
cum ar fi articole sau cuvinte de legătură (conjuncţii, prepoziţii); acestea fiind stabilite în
funcţie de limba documentului.
Un sistem performant trebuie să ofere asistenţă în cazul tastării eronate sau în caz
de rezultat vid, prin indicarea unor termeni apropiaţi, funcţie ce se realizează prin
introducerea unor proceduri de aproximare ortografică.
Pentru bibliotecari, sistemul poate fi prevăzut cu un modul OPAC diferit de cel
pentru public, care are criterii suplimentare de căutare a înregistrărilor: numărul de
sistem, cota, barcod, numar de inventar, fond (colecţia bibliotecii), biblioteca (în cazul
unui catalog colectiv).
Accesul la catalogul on-line se poate face:
- de la staţii locale, amplasate de obicei în sala cataloagelor
- de la distanţă, dacă sistemul suportă servicii telnet sau web.
Odată cu dezvoltarea protocoalelor de lucru în reţea, s-au pus bazele realizării de
reţele de biblioteci, care au ca principal scop realizarea de cataloage regionale, naţionale
şi internaţionale.
Reţelele de biblioteci permit colaborarea pentru achiziţia şi prelucrarea
documentelor, obţinerea de produse de informare în comun, schimbul de documente şi
informaţii, dar, în primul rând, oferă posibilitatea de informare mai rapidă a
beneficiarilor.
Baze pe CD-ROM
CD-ROM-ul (Compact Disc - Read Only Memory) este una din formele cele mai
stabile de stocare a datelor, produs şi citit cu mijloace ale tehnologiei laser.[38]
Informaţiile sunt depozitate pe piste circulare, începând din centrul discului spre
exterior, ajungându-se la o lungime de 4,5 kilometri. Acest format este utilizat pentru
stocarea de texte, grafice şi sunete stereo hi-fi.[39]
CD-ROM-ul cu diametru de 12 cm poate memora aproximativ 650 MB de date,
echivalând cu 74 minute de muzică sau 300.000 de pagini A4 tipărite (valori care se
măresc odată cu evoluţia formatelor de înregistrare).
La începutul anilor 80, companiile Sony din Japonia şi Philips din Olanda au
dezvoltat un compact disc audio pentru producerea lui pe scară largă.
Tehnica digitalizării sunetelor a condus la utilizarea compact discurilor şi pentru
stocarea datelor, impunându-se chiar un standard în acest scop, standardul ISO 9660, în
anul 1985. Acest standard defineşte o structură acceptată de OSI, codurile de eroare fiind
înscrise pe disc alături de date. În sistemele de operare MS-DOS, compact discul este
văzut ca un hard disc protejat la scriere.
Compact discurile se pot consulta pe calculatoare independente, prevăzute cu
unităţi de citire speciale, sau în reţea, unde se găsesc turnuri cu mai multe unităţi de citire.
Durata de viaţa apreciată la 100 de ani, capacitatea de memorare, tipul de acces
direct la date, face din compact disc un mediu de stocare sigur pentru o cantitate mare de
informaţii. De aceea, compact discul poate fi folosit la stocarea şi distribuirea bazelor de
date, împreună cu o aplicaţie de regăsire a informaţiilor.
Bazele de date on-line aflate pe CD-uri conţin descrieri bibliografice, abstracte şi
chiar articole (text integral - full text) pe care utilizatorii le pot consulta în scopul
cercetării. Aceste informaţii sunt, de obicei, vândute de edituri către companiile care
gestionează aceste baze. Scopul bazelor de date este de a permite căutarea acestor
informaţii într-un mod cât mai accesibil beneficiarilor.
Aplicaţiile care gestionează bazele de date pe CD-ROM-uri au facilităţi
suplimentare, faţă de aplicaţiile de gestionare a cataloagelor on-line:
- HELP on-line, sensibil la context, apelat, în general, cu tasta F1
- meniu de căutare sugestiv
- key functionale cu etichete explicative
- posibilitatea de afişare a indexului de subiecte
- căutări pe nivele, cele avansate fiind utilizate în general de bibliotecari.
Sigur că, nu vor lipsi posibilităţile de creare de bibliografii proprii prin afişare,
printare sau salvare, posibilităţi întâlnite şi la cataloagele on-line.
Imagine din Enciclopedia Britanica 1994-1998, pe CD-ROM.
Includerea abstractelor sau includerea integrală a unor lucrări în bazele de date
necesită şi modificări în aplicaţiile utilizate pentru regăsirea informaţiilor în astfel de
baze, mă refer aici la algoritmi de căutare a unui termen în abstracte sau în textul integral.
Bazele de date cu abstracte şi full text, care au şi modalităţile de căutare intuitive,
au o largă răspândire şi se bucură de o bună apreciere din partea utilizatorilor.
Reţinerea faţă de consultarea bazelor pe CD-ROM este datorată interfeţei, care
diferă de la un producător la altul. De aceea, sunt biblioteci care au apelat la firme
specializate pentru a crea interfeţe comune de consultare a mai multor CD-ROM-uri
aflate în dotare, aşa numitele MetaOPAC-uri.
Nu trebuie să omitem nici dezavantajele datorate compact discului, timpul de
acces de 0,1 ms, precum şi durata relativ mare de actualizare a bazelor de date
înregistrate pe acest suport. Aceste dezavantaje sunt, totuşi, minore faţă de siguranţa
datelor şi a costului redus, având în vedere că un compact disc se cumpără o singură dată
şi poate fi consultat de mii de ori fără costuri suplimentare.
Capacitatea mare de stocare a compact discurilor, permite digitizarea unor
documente (în special fondurile patrimoniale) şi distribuirea lor pe CD-ROM. Procesul de
digitizare presupune existenţa unor dispozitive speciale (scanner, aparat foto digital,
digitizor cu diapozitive), precum şi a unor aplicaţii pentru prelucrarea imaginii digitizate.
[40]
Pe lângă calitatea documentului scanat, a dispozitivelor utilizate, calitatea
imaginii digitale depinde de rezoluţia utilizată la digitizare (exprimată în puncte per inch,
ex. 300 dpi), dar şi de formatul ales la salvarea imaginii. Cele mai utilizate formate
sunt: JPEG (Join Photographic Expert Group - ISO 10918), TIFF (Tagged Image
Format) şi PCD (KODAK PHOTO CD).
Digitizarea textelor poate fi în mod imagine sau în mod caracter.
Modul caracter presupune existenţa suplimentară a unui program OCR (Optical
Character Recognition), care transformă imaginile în mod text. Acest mod ocupă mai
puţin spaţiu decât imaginea şi permite intervenţia ulterioară asupra textului.
Dacă ne referim la stocarea date care conţin grafice şi imagini, trebuie să
specificăm că, pe lângă CD-ROM-ul tradiţional, au apărut şi alte tipuri de compact
discuri cu facilităţi suplimentare, privind scrierea datelor, manipularea sunetelor şi a
imaginilor video, sau capacitatea crescută.
WORM (write-once read-many), apărut în 1989, este o variaţie a CD-ROM-ului,
care permite utilizatorului să creeze şi să salveze, sau să scrie, informaţii pe disc, o
singură dată.
Există şi drivere mai avansate care permit scrierea şi rescrierea diferitelor
informaţii pe acelaşi disc.
CD-I (CD-Interactive), apărut în 1992, este un dispozitiv similar cu CD-ROM-ul,
dar se conectează mai degrabă la un televizor pentru aplicaţii video interactive.[41]
Photo-CD, creat de firma Kodak, permite stocarea de la 100 la 1000 de fotografii
în funcţie de calitate, fotografii care pot fi consultate pe un cititor conectat la un televizor.
Discurile MO (magneto-optical) combină câteva avantaje ale CD-ROM-ului cu
cele aplicate de tehnologia stocării pe suport magnetic.[42]
DVD (Digital Video Disc) este succesorul CD-ROM-ului şi al videocasetei,
având capacitate mai mare decât discurile optice actuale. Există diferite versiuni:
DVD-ROM, DVD-Video, DVD-R (care poate fi înregistrat o singură dată), DVD-RAM
(care poate fi înregistrat de mai multe ori).[43]
Internet
Internetul reprezintă o reţea internaţională de reţele răspândită în toată lumea, reţea
care se bazează pe protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol/ Internet Protocol).
Internet-ul este un mijloc de răspândire şi căutare a informaţiei, de comunicare, de
predare, învăţare şi de conducere a afacerilor.
Naşterea Internetului a avut loc în 1969, când s-a pus problema cercetării, în
domeniul reţelelor de calculatoare, a tehnicii de transmisie prin comutare de pachete.
Echipa de oameni de ştiinţă care s-a ocupat de acest proiect aparţinea unei diviziuni din
Departamentul Apărării S.U.A., diviziune numită Agenţia de cercetări pentru proiecte
avansate (Advanced Research Project Agency - ARPA). Proiectul prevedea acoperirea
întregului teritoriu S.U.A. cu o reţea de calculatoare, care să permită transmisia
informaţiilor militare în caz de război, pe trasee diferite şi să nu fie afectată de distrugerea
unor porţiuni din reţea.
Extinderea reţelei a necesitat elaborarea unor seturi de reguli, numite protocoale,
care să permită comunicarea în reţea, dar şi să asigure confidenţialitatea datelor.
O altă dată de referinţă în istoria Internetului este anul 1983, când reţeaua
ARPANet s-a divizat în ARPANet - pentru utilizatorii civili - şi MILNet - rezervată
exclusiv pentru uzul militarilor. Pentru a asigura schimbul informaţiilor dintre cele două
reţele, s-a creat o conexiune care a primit numele de Internet (Internetwork system).[44]
Pentru identificarea unui calculator, care face parte din Internet, se atribuie
o adresă IP (Internet Protocol).
Adresa IP este reprezentată numeric în sistem zecimal, în forma a 4 grupuri de cifre
(numere de la 0 la 255) legate între ele prin puncte.
Pentru a uşura lucrul cu adresele IP a fost creat sistemul DNS (Domain Name
System), care asignează adreselor numerice un nume simbolic.
Adresele de tip nume (adresele literale) pot fi de forma:
instituţie.organizaţie.domeniu
instituţie.organizaţie.ţară
instituţie.organizaţie.domeniu.ţară
Cele mai utilizate abrevieri consacrate pentru domenii sunt:
- com - comercial
- gov - guvernamental
- mil - militar
- int - instituţii internaţionale (ONU, NATO
)
- edu - învăţământ superior şi cercetare
- net - resurse de reţea
- org - alte organizaţii non-profit.
Pentru identificarea statelor, în general, la sfârşitul adresei se pun două caractere cu
codul ţării.
Ex. au - Australia, ro - România.
Pentru serverul (host-ul) din BCU Cluj-Napoca adresa numerică
este 193.231.20.12, iar adresa de tip nume este www.bcucluj.ro.
Identificarea unei persoane, care are un cont (nume utilizator şi parolă) pe un server
din Internet, se face prin adresa personală, care este compusă din numele persoanei (sau
prenumele, sau o combinaţie dintre ele) urmat de semnul @ (care se citeşte at) şi adresa
calculatorului. Ex. pia@bcucluj.ro
Serviciile oferite pe reţeaua Internet sunt:
Poşta electronică (e-mail), care permite transmiterea de mesaje la:
- un destinatar (one-to-one)
- destinatari multipli
- distribuitoare de mesaje (mail reflectors)
- toţi destinatarii aflaţi într-o listă (listserv).
Transmiterea mesajelor poate fi însoţită de fişiere ataşate, care pot conţine texte şi
imagini.
Conectarea la distanţă (remote login) se face prin protocolul TELNET (TErminaL
NETwork protocol), care permite accesul (şi lucrul efectiv) pe calculatoare din Internet, cu
condiţia ca utilizatorul să dispună de conturi pe acele calculatoare.[45]
Transfer de fişiere (FTP = File Transfer Protocol) - pentru transferarea fişierelor
între calculatoare aflate în Internet, dacă se cunoaşte numele fişierului şi unde sunt
localizate (calculatorul şi calea). Pentru informaţii de specialitate şi pentru securitatea
datelor şi a reţelelor, uneori este necesar cont şi parolă pe calculatoarele unde/de unde se
face transferul.
Pentru localizarea fişierelor a fost creat un catalog al fişierelor accesibile în Internet,
prin intermediul unui server Archie. Archie reprezintă o bază de date şi programele anexe
care furnizează utilizatorilor informaţii despre conţinutul diferitelor arhive.[46]
Arhiva este o colecţie de fişiere referitoare la un anumit subiect, care sunt depuse pe
un computer şi sunt pentru distribuţia comunităţii reţelei. Aceste arhive sunt accesate, în
mod obişnuit, prin intermediul FTP anonim, adică la conectarea pe calculatorul la distanţă,
la apariţia prompter-ului, se va tasta cuvântul anonymous.
La serviciile de bază enumerate mai sus s-au adăugat aşa numitele servicii extinse,
care sunt modalităţi mai noi de a utiliza Internetul:
Gopher-ul a fost primul software de tip client/server care a permis accesarea
informaţiilor de tip multimedia (texte, imagini, sunete), care sunt organizate şi prezentate
sub forma unor serii de meniuri succesive. O caracteristică importantă a sistemului este
aceea că meniurile sale indică, adesea, alte servere Gopher, ducând la o interconectare
globală a acestor servere, cunoscută sub numele de gopherspaţiu - Gopherspace.[47]
Pentru o mai rapidă orientare în acest spaţiu, a fost creat un
program Veronica (Very Easy Rodent-oriented Netwide Index to Computerized Archives),
ce întreţine o bază de date cu meniurile de pe toate gopherele. Baza de date se actualizează
de două ori pe săptămână şi permite căutarea documentelor după cuvinte cheie (aflate în
numele fişierelor sau în numele directoarelor unde se află fişierele), operatori booleeni şi
operatorul de trunchiere.[48]
WAIS (Wide Area Information Servers - servere de informaţii de arie largă) este un
serviciu client/server (primul de acest fel în adevăratul sens al modelului client/server), care
asigură căutarea şi regăsirea fişierelor, căutare făcută în interiorul fişierelor. De fapt, există
baze de date WAIS, în mai multe puncte din Internet, care sunt indexate periodic şi Wais
consultă această tabelă de indecşi. Trebuie precizat că Wais clasifică şi dă punctaje
fişierelor pe care le găseşte, iar fişierele cu punctaj mai mare sunt aşezate la începutul listei.
[49]
După cum era de aşteptat, frecvenţa de utilizare a catalogului tradiţional este în
scădere, pe primii trei ani, având doar o uşoară creştere în anul 2001. Această creştere
este explicabilă prin numărul mare de cititori noi înscrişi în ultimii ani, prin acceptarea şi
a celor din universităţile particulare, numărul mic de calculatoare pentru acces la
catalogul on-line şi nu în ultimul rând, exhaustivitatea catalogului tradiţional.
Catalogul on-line urmează o linie aproape ascendentă, datorită posibilitătilor
multiple de căutare a informaţiilor şi crearea de bibliografii proprii, precum şi datorită
introducerii descriptorilor, chiar dacă se mai utilizează şi clasificarea zecimală. Se
observă o mică scădere la nivelul anului 2000 datorată schimbării sistemului integrat de
bibliotecă în vara anului 1999, sistemul nou având o interfaţa web de accesare a
catalogului on-line cu facilităţi suplimentare de căutare şi rafinare a rezultatelor, care
necesită o mică instruire pentru cunoaşterea lui sau o asistenţă din partea bibliotecarului
la primele căutări.
Informaţiile aflate pe CD-ROM sunt consultate într-o mică măsură, pe parcursul
celor patru ani, mediile ponderate fiind 1,3 1,7. Acest fenomen este explicabil prin
natura informaţiilor aflate pe acest tip de suport, în general informaţii cu caracter general,
prin interfeţele diferite de căutare pentru fiecare CD şi o slabă identificare a lor de către
cititori, aceste titluri neapărând în catalogul on-line al bibliotecii.
Internetul prezintă o uşoară scădere la nivelul anului 1999, urmând o creştere
spectaculoasă în anul 2000, datorate deschiderii noii Săli multimedia şi urcă, în
continuare, în anul 2001, consecinţă a abonamentului de acces la Internet printr-un
provider local (din martie 2001), reţeaua RoEduNet având o viteză scăzută şi blocaje
repetate.
Din anul 2000, anul deschiderii noii Săli multimedia, în chestionar, am introdus
un punct în care am detaliat serviciile Internet, pentru a putea evalua ponderea acestora şi
evoluţia lor în timp (din păcate, numai pe doi ani).
INTERNET
Baze Alte baze Informaţii E-mail Chat Alte
abonate şt. curente servicii
2000 13% 49% 40% 71% 20% 35%
2001 30% 64% 40% 75% 16% 42%
Analizând tabelul de mai sus, cu răspunsurile afirmative ale celor intervievaţi, se
constată o foarte slabă utilizare a bazelor de date abonate, deşi interesul pentru astfel de
baze este relativ ridicat, având în vedere răspunsul privind utilizarea altor baze ştiinţifice.
Acest rezultat poate fi explicat printr-o slabă propagandă a bazelor abonate şi numărul
mic de licenţe, respectiv a calculatoarelor cu acces la aceste baze de date.
De asemenea, ce surprinde în acest tabel sunt valorile mari privind utilizarea
calculatoarelor din Sala multimedia pentru e-mail, ceea ce demonstrează că utilizatorii
bibliotecii nu au un astfel de serviciu în campusul universitar. Această mesagerie este
preferată în bibliotecă faţă de cea oferită la Café Internet, datorită costului mai redus,
viteza mare de acces pe Internet şi, desigur, ea poate fi făcută într-o pauză de studiu.
Oricum, consider că utilizarea calculatoarelor în alte scopuri, decât cel de
documentare ştiinţifică, într-o bibliotecă universitară nu se justifică.
Evaluarea datelor pe categorii de cititori a frecvenţei de utilizare a instrumentelor
de informare, prin analiza mediilor ponderate şi a graficelor corespunzătoare (vezi anexa
6b), a condus a următoarele rezultate:
La studenţi graficul seamănă cu cel pentru toate categoriile de intervievaţi,
numărul studenţilor având procentul cel mai mare din totalul celor intervievaţi. Toate
liniile corespunzătoare celor 4 instrumente de informare au aceleaşi sinuozităţi, cu
deosebirea că valorile pentru catalogul tradiţional sunt mai mici decât valorile generale,
iar la catalogul on-line sunt mai mari. Acest lucru era de aşteptat, tinerii, fiind mai
obişnuiţi cu calculatorul, au trecut mai repede la utililizarea catalogului on-line, în
defavoarea celui tradiţional.
Cadrele didactice au valori mai ridicate la catalogul tradiţional decât valorile
generale, simţindu-se o scădere mai accentuată în anul 2001.
La catalogul on-line avem valori mai mici pe primii doi ani, dar asistăm la o
creştere semnificativă în utilizare în ultimii doi ani.
La utilizarea CD-ROM-ului şi a Internetului avem valori mai mici decât cele
generale, cu excepţia a câte un an (1999 la CD şi 1998 la Internet), rezultate explicabile
datorită celor prezentate mai sus, dar şi datorită vârstei acestei categorii de beneficiari,
care nu a avut posibilitatea unei iniţieri în utilizarea calculatoarelor.
Cercetătorii, ca şi profesorii, au valori mai mari la catalogul tradiţional, iar la
catalogul on-line au o creştere spectaculoasă în 1999.
La CD-ROM-uri au, constant, valori mai mici decât cele generale, principalul
motiv fiind aici natura informaţiilor aflate pe CD la acel moment.
Internetul este şi el sub valorile generale, pe primii trei ani şi egal în valoare pe
anul 2001. Explicaţia pentru acest rezultat, cred că este slaba cunoaştere a abonamentelor
la bazele on-line accesibile prin Internet pe care biblioteca le deţine.
La alte categorii se observă o scădere mare în utilizarea catalogului tradiţional în
anul 2000 şi o creştere mai evidentă în utilizarea catalogului on-line în 1999.
Consultarea CD-ROM-urilor urmează o linie ascendentă, depăşind chiar valorile
generale pe ultimii trei ani.
Internetul are, de asemenea, tendinţa de creştere, cu valori sub cele generale, cu
excepţia anului 2000.
4. Pe o scară valorică identică cu cea de la punctul 3, regăsirea informaţiei se
reflectă într-o distribuţie asemănătoare cu cea de la frecvenţa de utilizare a mijloacelor de
informare, fiind condiţionată de aceasta (anexa 7).
Diferenţele majore se găsesc la catalogul tradiţional şi la catalogul on-line, unde
procentul de la nivelul 5 (întotdeauna) scade în favoarea celui de nivel 4 (adesea).
Semnificaţia acestor schimbări rezidă din faptul că în catalogul tradiţional aflat în Sala
cataloagelor nu sunt reflectate toate colecţiile bibliotecii (ex. colecţiile speciale), iar
catalogul on-line conţine doar publicaţii intrate din 1995, majoritatea publicaţiilor de la
fondul de împrumut şi o mică parte din titlurile introduse prin procesul de retroconversie.
Pentru analiza pe categorii de cititori a se consulta anexa 7b.
Per global, analizând comparativ mediile ponderate pentru frecvenţa de utilizare
şi regăsirea informaţiilor, se observă o diferenţă doar de cel mult 2 zecimi (vezi şi anexa
8).
Frecventa 1998 1999 2000 2001 Regasirea 1998 1999 2000 2001
Cat. trad. 4,1 4,0 3,6 3,8 Cat. trad. 3,9 3,9 3,7 3,8
Cat. on-line 2,7 3,1 2,9 3,3 Cat. on-line 2,8 2,9 2,8 3,3
CD-ROM 1,6 1,3 1,7 1,7 CD-ROM 1,6 1,4 1,9 1,8
Internet 2,2 2,1 2,9 3,2 Internet 2,3 2,2 2,9 3,3
5. Nevoia de asistenţă s-a apreciat cu răspunsuri afirmative, aproape constant pe
parcursul celor patru ani, la 26%, 24%, 27% şi 26% din cei intervievaţi.
La catalogul tradiţional apare o scădere mare începând din 1999, urmată de o
creştere aproape constantă la catalogul on-line.
Asistenţa pentru CD-ROM-uri şi Internet, după o mică scădere la nivelul anului
1999, urmează o creştere spectaculoasă la nivelul anului 2000, explicabilă prin
deschiderea noii Săli multimedia.
Interpretarea rezultatelor pentru nevoia de asistenţă, pe categorii de cititori, poate
fi făcută analizând graficele corespunzătoare din anexa 9.
6. Cunoaşterea utilizării calculatorului este mărturisită de 53% din cei chestionaţi
în 1998, 47% în 1999 şi de 54% în 2000 şi 2001, ceea ce explică într-un fel nevoia
scăzută de asistenţă pentru utilizarea instrumentelor moderne de informare, dar şi
limitează utilizarea lor de către necunoscători (vezi anexa 10).
7. Organizarea unor cursuri de accesare a informaţiei cu noile tehnologii este
văzută ca oportună în proporţie de 96% în 1998, scade la 93% în 1999, iar pe ultimii doi
ani scade la 90%, rămânând totuşi mare, având în vedere anii de introducere a acestor noi
mijloace de informare în bibliotecă.
Este de remarcat cererea de cursuri chiar de către utilizatorii de calculatoare,
confirmând orientarea utilizatorilor către metodele moderne de informare (vezi şi anexa
10).
8-9. În cadrul chestionarului am solicitat de la utilizatori observaţii referitoare la
serviciile de informare oferite de bibliotecă şi propuneri pentru îmbunătăţirea acestor
servicii.
Chiar dacă unii utilizatori s-au arătat satisfăcuţi, alţii chiar foarte satisfăcuţi, mulţi
au avut de făcut obiecţii şi reproşuri binevenite la adresa serviciilor oferite de bibliotecă.
Se observă că nemulţumirile generale ale utilizatorilor se îndreaptă cu precădere
spre două direcţii: insuficienţa calculatoarelor/terminalelor la sala cataloagelor pentru
consultarea catalogului on-line şi accesul limitat în ceea ce priveşte numărul
calculatoarelor şi timpul acordat pe persoană la accesul în Internet.
Dacă studiem rezultatele observaţiilor şi propunerilor pe categorii de utilizatori
reiese că în topul nemulţumirilor la studenţi se află lipsa de lucrări recente şi actuale din
domeniile lor de interes şi timpul îndelungat de servire a materialelor solicitate.
Majoritatea cer şi propun organizarea unor cursuri de perfecţionare în folosirea
calculatoarelor şi a mijloacelor moderne de informare, posibilitatea de rezervare în avans
de câteva zile la Internet şi, la nevoie, oferirea de asistenţă în activitatea de căutare şi
regăsire a informaţiei. De asemenea, ei remarcă numărul redus de exemplare pe titlu,
astfel încât de multe ori nu au posibilitatea de consultarea a publicaţiilor dorite (mai ales
în sesiune).
Cadrele didactice sunt mulţumite de asistenţa oferită de personalul bibliotecii, dar
propun o clasificare mai bună a domeniilor, o ordonare mai bună a catalogului tradiţional
şi o diversitate mai mare la CD-ROM-uri.
Cercetătorii consideră că achiziţia curentă de carte se face prea lent, astfel încât
cartea apărută pe piaţă ajunge mult prea târziu în mâna solicitantului, în cadrul bibliotecii.
De asemenea, este necesară, din punctul lor de vedere, introducerea tuturor datelor din
catalogul tradiţional în cel on-line, având în vedere diferenţa substanţială între datele
existente în catalogul tradiţional şi cele înregistrate în cel on-line, în defavoarea celui din
urmă.
Toţi cei intervievaţi pretind achiziţionarea de CD-ROM-uri de specialitate cu
abstracte şi full-text, biblioteca nedeţinând, la momentele respective, prea multe
CD-ROM-uri proprii specificului său.
CONCLUZII
Analizând cele patru instrumente de informare prezentate în chestionar, pentru o
bună deservire a beneficiarilor bibliotecilor, putem afirma că acestea trebuie să
îndeplinescă următoarele condiţii:
Cataloagele tradiţionale:
să fie exhaustive şi uniforme în descriere;
să existe cel puţin un catalog alfabetic şi unul sistematic pentru public;
să se afle, pe cât posibil, într-o singură încăpere (sala cataloagelor), cât mai
aproape de intrarea în bibliotecă;
să fie actualizate permanent cu ultimele lucrări intrate în bibliotecă, iar cele
sistematice să fie revăzute în cazul în care apar modificări în schema de
clasificare.
Cataloagele on-line:
să conţină cât mai multe documente din fondurile bibliotecii, nu numai cărţi şi
perodice, ci şi alte tipuri documente (manuscrise, cărţi rare, documente
electronice
);
să permită căutarea cel puţin după autor, titlu, editură, an, colecţie, clasificare
zecimală şi descriptori;
să fie accesate printr-o interfaţă prietenoasă, în limba majorităţii utilizatorilor;
să conţină descriptori în limba interfeţei de utilizare şi cel puţin încă într-o limbă
de circulaţie internaţională;
să permită accesul prin Internet şi să fie accesate printr-un număr relativ mare de
calculatoare aflate în bibliotecă.
CD-ROM-urile:
să conţină informaţii ştiinţifice cât mai actuale (publicaţii şi baze de date);
să fie catalogate în catalogul on-line al bibliotecii;
să fie accesate pe calculatoare performante;
să fie asistate în consultare de personal calificat sau să existe o interfaţă comună
de căutare pentru cele mai solicitate.
Internetul:
să fie utilizat pentru acces la informaţii ştiinţifice, biblioteca să deţină
abonamente la baze de date corespunzătoare domeniilor de interes ale
beneficiarilor;
să fie utilizate calculatore performante, într-un număr relativ mare;
viteza de acces în reţea să fie cât mai mare, pentru a evita unele blocaje;
să fie asistate în consultare de personal calificat.
Pe lângă aceste intrumente de informare mai sunt necesare:
un punct de informare la intrarea în bibliotecă;
indicatoare şi un panou cu schiţa bibliotecii;
sală de referinţe (pe cât posibil);
personal specializat care să poată oferi bibliografii combinate cu informaţii din
sursele tradiţionale şi din cele moderne;
organizarea de cursuri cu beneficiarii privind organizarea bibliotecii, sursele de
informare disponibile şi serviciile oferite;
publicitate privind serviciile oferite şi cursurile organizate;
cât mai multe săli cu acces liber, bine iluminate, dotate cu sisteme antifurt şi aer
condiţionat.
La toate acestea trebuie menţionat aportul bibliotecarului, care trebuie să fie bun
specialist, bine informat, să aibă abilităţi de comunicare şi să fie amabil cu utilizatorii.
Dacă toate acestea vor fi îndeplinite, putem să preconizăm scăderea frecvenţei de
utilizare a surselor tradiţionale de căutare şi regăsirea informaţiei şi utilizarea crescândă a
celor moderne.
Ca o concluzie, privind din prisma procesului de regăsire a informaţiilor,
facilităţile importante datorate procesului de informatizare a bibliotecilor sunt:
capacitatea mare de stocare a informaţiilor în calculator;
viteza ridicată de procesare;
utilizarea unor instrucţiuni bazate pe limbajul natural;
perioada redusă de actualizare a bazelor de date;
posibilităţi de căutare suplimentare;
opţiuni de salvare/printare seturi de înregistrări selectate (creare de bibliografii
proprii);
consultarea unor informaţii înregistrate pe medii de stocare altele decât cele din
calculator;
posibilitatea de interconectare la distanţă.
La acestea se adaugă facilităţile oferite personalului şi conducerii instituţiei,
facilităţi, care indirect, vor afecta serviciile oferite utilizatorilor:
evitarea unor munci repetitive;
prelucrarea mai rapidă a publicaţiilor;
control asupra bazelor de date;
activităţi noi şi motivarea personalului;
sprijin în activitatea managerială (evidenţe băneşti, statistici privind circulaţia
documentelor);
posibilităţi de cooperare pentru achiziţie şi catalogare partajată;
integrarea în reţele de biblioteci naţionale şi internaţionale.
Toate aceste facilităţi ne îndeamnă să ţinem pasul cu toate dezvoltările care duc la
soluţii noi în căutarea şi regăsirea informaţiilor, dar nu trebuie să neglijăm nici
documentele pe suport tradiţional, cel puţin pentru pentru colecţiile valoroase, deoarece
încă bibliotecile din România nu au suficiente calculatoare pentru consultarea
informaţiilor pe medii electronice şi, unele, nu au nici spaţii amenajate în acest scop.