UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

VINTILOVA LUDMILA

STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC

Anul I, DR - 2016

LUCRU INDIVIDUAL

Magistru în drept,
lector universitar ____________ MĂRGINEANU Valentin

Autor ____________ VINTILOVA Ludmila

CHIŞINĂU-2020
Cuprins
1. Întroducere..........................................................................................................................................2
1.1 Actualitatea şi importanţa temei.......................................................................................................2
1.2 Scopul și obiectivele propuse în teză.................................................................................................3
1.3 Metode și materiale aplicate.............................................................................................................3
2. Conținutul temei..................................................................................................................................3
2.1 Subiectele raportului juridic..............................................................................................................3
2.2 Clasificarea subiectelor ale raportului juridic....................................................................................4
 Subiectele individuale ale raportului juridic- Persoanele fizice....................................................4
 Subiectele colective ale raportului juridic:...................................................................................5
2.3 Conținutul raportului juridic..............................................................................................................6
Clasificarea drepturilor subiective.......................................................................................................6
Clasificarea obligațiilor juridice............................................................................................................7
2.4 Obiectul raportului juridic.................................................................................................................7
3. Concluzii..............................................................................................................................................8
4. Bibliografie..........................................................................................................................................8

1. Întroducere.
1.1 Actualitatea şi importanţa temei.
În cadrul cursurilor și seminațiilor realitatea juridică a societății este cercetată în funcție de
conștiință juridică a societății, drept ca sistem de norme, instituții și ramuri, raporturi juridice din
cadrul societății. Cea mai actuală problema care se evidenţiază este cea a societății şi esenţei
raportului juridic.
Studierea temei este importantă pentru viitorilor juriști, deoarece fără cunoștințe despre
elementele raportului juridic nu vom putea identifica existența raportului juridic.
Pe parcursul predării disciplinei se pune accentul pe acele noțiuni și definiții ale structurii
raportului juridic , care să stimuleze interesul studenților și să-i determine spre o pregătire
temeinică în vederea formării de buni specialiști în domeniul dreptului.
Această temă inclusă în disciplină de învățământ care asigură formarea de ansamblu pentru
profesiunea de jurist, prezintă prin sine o parte semnificativă din Teoria generală a dreptului
înaintată de cunoaștere a dreptului, a înțelegerii esenței și sensului, a valorii și importanței
acestuia în elaborarea principalelor categorii, noțiuni, principii și funcții pentru definirea
dreptului în întregime. Se pune problema daca formarea si desfășurarea raporturilor juridice
concrete epuizează modalitățile de realizare a funcției sociale a dreptului în cazul tuturor
categoriilor de norme juridice. S-a avansat punctul de vedere că raporturile juridice acoperă
ansamblul modului de transpunere a dreptului în viată socială, ca norma juridica ar fi litera
moarta în afara raportului juridic în care se manifesta concret drepturile si obligațiile juridice.
1.2 Scopul și obiectivele propuse în teză.
- să identifice elementele de structură a raportului juridic;
- să caracterizeze subiectele individuale ale raportului juridic;
- să caracterizeze subiectele colective ale raportului juridic;
- să analizeze capacitatea juridică a subiectelor raportului juridic;
- să analizeze conținutul raportului juridic;
- să identifice obiectul raportului juridic;
1.3 Metode și materiale aplicate.
La elaborarea acestui articol am folosit metoda logică și de sinteză pentru a descrie problema
acestei teme. Totodată, la baza articolului au stat mai multe materiale de referință din literatura
de specialitate autohtonă și străină.
Raportul juridic este, în fapt, un raport social, reglementat de norme juridice (de drept), în cadrul
căruia participanții (subiectele raportului) se manifestă ca titulari de drepturi și obligații, ce pot fi
realizate, la nevoie, prin forța de constrângere a statului.

Normele juridice prevăd anumite modele de comportament (vânzare-cumpărare, împrumut,

arendă etc.) Oamenii intră în raporturi juridice, fiindcă urmăresc realizarea unor scopuri: fie
personale, fie sociale, fie impuse de normele juridice.
Structural, raporturile juridice includ în sine:
a) Subiectele raportului juridic;
b) Conținutul raportului juridic;
c) Obiectul raportului juridic.

2. Conținutul temei.
2.1 Subiectele raportului juridic
Pentru apariția unui raport juridic este nevoie de cel puțin doua persoane, care se numesc
subiecte ale raportului juridic.
Unele dintre subiecte sunt, în cadrul aceluiași raport, titulari de drepturi, altele de obligații sau, în
mod corelativ, si de drepturi si de obligații. De pilda, într-un raport juridic de drept civil, unde
întâlnim numeroase astfel de cazuri, într-un contract de vânzare-cumpărare se creează un raport
juridic în care vânzătorul are dreptul sa primească prețul obiectului vândut, revenindu-i corelativ
obligația de a preda obiectul; cumpărătorul este îndreptățit sa primească obiectul cumpărat,
revenindu-i corelativ obligația de a achita prețul obiectului.
În cele mai multe raporturi juridice sunt precizate în mod concret și individual atât titularii de
drepturi, cât si titularii de obligații (așa cum este cazul raporturilor juridice de munca, de
vânzare-cumpărare, de plata a impozitelor etc.).
Sunt însă și raporturi în care doar unul dintre subiecte este precizat, anume titularul drepturilor,
iar toate celelalte persoane rămân titulare de obligație. Astfel, într-un raport juridic de
proprietate, stăpânirea unei case este dreptul proprietarului, iar respectarea acestei proprietăți
revine ca obligație tuturor celorlalte persoane. Subiectul titular al obligației nu este
individualizat. Numai când se nesocotește aceasta obligație se produce individualizarea, situație
în care se creează însă un alt raport juridic, în care este sancționat cel ce a săvârșit fapta ilicita.

2.2 Clasificarea subiectelor ale raportului juridic.

 Subiectele individuale ale raportului juridic- Persoanele fizice.
Cele mai multe raporturi juridice apar între persoane fizice: cetățeni ai statului dat, cetățeni ai
unui stat străin, persoane fără cetățenie – apatrizi.
Omul participă la raporturi juridice ca titular de drepturi și obligații. Aptitudinea de a avea
drepturi și obligații poartă denumirea de capacitate juridică. Astfel, în raporturile privind
exercitarea drepturilor electorale (raporturi de drept constituțional), capacitatea se manifesta la
împlinirea vârstei de 18 ani; în dreptul civil, capacitatea operează odată cu nașterea etc.
În dependență de sfera de cuprindere, capacitatea juridică poate fi: capacitate generală -
capacitate juridică specială. Prima consta în posibilitatea generala a cetățenilor de a fi titulari
de drepturi si obligații; cea de-a doua înseamnă posibilitatea unor categorii de persoane de a crea
anumite raporturi juridice prin calitatea pe care o au (deputații, militarii, funcționarii de stat etc.).
Capacitatea juridică civilă e cunoscută sub două forme ale sale: capacitatea de folosință și
capacitatea de exercițiu.
Aptitudinea de a avea drepturi si obligații în cadrul unor raporturi juridice constituie capacitatea
de folosință. Apare la nașterea tuturor persoanelor fizice (de exemplu, dreptul la viață, la
integritate fizică și psihică, la libertate etc) și încetează odată cu moartea . Aptitudinea persoanei
de a-și exercita și de a-și asuma obligații producând acte juridice reprezintă capacitatea de
exercițiu.
Capacitatea juridică de exercițiu a persoanelor fizice se divizează în completă și incompletă.
Capacitatea juridică de exercițiu completă apare odată cu atingerea majoratului, a vârstei de 18
ani, și încetează odată cu decesul omului. Capacitatea de exercițiu incompletă a persoanelor
fizice este subordonată criteriului vârstei și sănătății psihice și fizice a persoanelor. Capacitatea
juridică de exercițiu se distinge a persoanelor fizice de la 7 la 14 ani și de la 14 la 18 ani. Astfel,
potrivit art. 21 al Codului civil al R. Moldova, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are
dreptul fără consimțământul iar în cazurile prevăzute de lege, și cu încuviințarea părinților,
adoptatorilor sau al curatorului: să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din
activități proprii; să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări științifice, literare sau de artă,
asupra unei invenții sau unui alt rezultat al activității intelectuale apărate de lege; să facă
depuneri în instituțiile financiare și să dispună de aceste depuneri conform legii; să încheie actele
juridice. Persoanele fizice care nu au atins vârsta de 7 ani și persoanele fizice declarate
incapabile (iresponsabile) din cauza alienației mintale nu au capacitate juridică de exercițiu.
Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de capacitatea juridică doar de către instanța de
judecată.
Capacitatea juridică delictuală este aptitudinea persoanelor fizice de a-și asuma consecințele
negative ale faptelor ilicite săvârșite și de a suporta răspundere juridică. De regulă, apare odată
cu atingerea vârstei de 16 ani, fiind condiționată de sănătatea psihică a persoanei.
Capacitatea juridică de folosință, capacitatea juridică de exercițiu și capacitatea juridică
delictuală, în ansamblu, formează personalitatea juridică a persoanei fizice. În acest sens, nu
toate subiectele de drept sunt și subiecte ale raporturilor juridice. Subiectele de drept devin
subiecte ale raporturilor juridice, dacă au personalitate juridică.
 Subiectele colective ale raportului juridic:
Statul ca subiect de drept participă în raporturile de drept public intern și în raporturile de drept
internațional public. În dreptul intern statul apare ca subiect de drept în raporturile juridice de
drept constituțional , în raporturile de cetățenie, raporturi juridice de drept constituțional prin
intermediul cărora se realizează federația precum și în raporturile statului privit ca întreg și
unitățile administrativ - teritoriale. Statul ca subiect de drept internațional indiferent de întinderea
sa teritorială, de numărul populației, potențialul economic, militar.
În raporturile civile el se manifesta ca subiect de drept prin intermediul Ministerului Finanțelor si
prin organele sale financiare teritoriale.
Organele de stat, care se manifesta ca subiect de drept în nume propriu, distingându-se de stat,
îndeosebi în relațiile de putere sau de autoritate, ca instituții ale puterii legislative, executive si
judecătorești. Se poate conchide: Parlamentul este subiect de drept constituțional; Organele
executive centrale sau locale apar ca subiecte de drept administrativ; Organele de justiție apar ca
subiecte de drept în domeniul ocrotirii ordinii sociale.
Persoanele juridice. Sunt recunoscute ca organizațiile care dispun de un patrimoniu distinct, pot
dobândi un nume propriu, drepturi personale nepatrimoniale și pot să-și asume obligații, să
figureze ca reclamanți în instanța judecătorească. Semnele de identificare a persoanei juridice:
a)Denumire
b)Formă
c)Sediu
d)Patrimoniu (cont bancar ).
Din categoria persoanelor juridice fac parte în primul rând organele statului, dar nu în ipostaza
invocata mai sus, ci în cadrul acelor raporturi care nu sunt legate direct de realizarea competenței
lor (cum ar fi raporturile unei instanțe judecătorești cu o firma, încheiate în scopul reparării
mobilierului).
Au, de asemenea, personalitate juridica unitățile administrativ-teritoriale (județul, municipiul,
orașul si comuna). Prefecturile si primăriile exercita drepturi și îndeplinesc obligațiile care revin
județelor si, respectiv, celorlalte unități administrativ-teritoriale.
Ca persoane juridice, instituțiile de stat desfășoară o activitate fără caracter economic, fiind
finanțate, de regula, de la bugetul de stat (unitățile din rețeaua învățământului de stat, muzeele,
teatrele si alte unități culturale, spitalele, căminele etc.).
Dispun totodată de personalitate juridica celelalte organizații nestatale - sindicatele, organizațiile
de tineret, asociațiile, uniunile de creație s.a. Ele au în principiu un caracter nepatrimonial si
acționează în baza legii, urmărind o finalitate politică, socială, culturală ori religioasă. Întrunesc
calitatea de persoane juridice si subiectele colective atipice (fundațiile, barourile de avocați etc.).

De aici putem face concluzia, că numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în
mod individual, ca persoane fizice, fie organizați în diverse grupuri, ca subiecte colective de
drept.
2.3 Conținutul raportului juridic.
Conținutul raportului juridic este ansamblul drepturilor subiective și îndatoririlor juridice, ale
subiecților raportului juridic. De regulă în cadrul raporturilor juridice ambii participanți sunt
titulari de drepturi subiective și de îndatoriri juridice(ceea ce trebuie de făcut). Dacă dreptul
subiectiv este conduita posibilă legală a participanților la raportul juridic, atunci îndatorirea
juridică este conduita necesară, a unui subiect față de celălalt subiect. Aceste drepturi și obligații
sunt prevăzute de normele juridice.
Prin urmare, normele juridice stabilesc pentru subiectele de drept, anumite prerogative, anumite
posibilități individuale. Aceste posibilități, prerogative, poartă numele de drept subiectiv.
Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscută de norma de drept subiectului activ (persoană
fizică sau juridică ) în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului și ale moralei, fie să aibă
o anumită conduită, fie să pretindă o conduită corespunzătoare, constând în a da, a face sau a nu
face ceva, de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forței de coerciție a statului în caz de
nevoie. Obligația juridică constă în îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o
anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, conduită care poate consta în a
da, a face sau a nu face ceva şi care la nevoie poate fi impusă prin forța de constrângere a
statului.
Clasificarea drepturilor subiective.
 În funcție de natura conținutului lor, drepturile subiective se împart în:
a) patrimoniale – acele drepturi cu conţinut economic, care poate fi exprimat pecuniar;
b) nepatrimoniale – acele drepturi subiective al căror conţinut nu poate fi exprimat în bani.
Drepturile patrimoniale se împart în:
a) drepturi reale – acel drept în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele
asupra unui bun fără concursul altcuiva;
b) drepturi de creanţă – acel drept în temeiul căruia subiectul activ ( creditor ) poate pretinde
subiectului pasiv ( debitor ) să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Drepturile nepatrimoniale se împart în:
a) drepturi care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei – dreptul la viaţă,
dreptul la sănătate, dreptul la onoare;
b) drepturi care privesc identificarea persoanei – dreptul la nume, dreptul la domiciliu şi
reşedinţă;
c) drepturi decurgând din creaţia intelectuală – drepturi nepatrimoniale ce izvorăsc din opera
literară, artistică ori științifică.
 În funcţie de corelaţia dintre ele, drepturile subiective se împart în:
a) principale – acele drepturi care au existenţă de sine stătătoare, nedepinzând de vreun alt drept;
b) accesorii – acele drepturi a căror soartă juridică depinde de existenţa altui drept subiectiv, cu
rol de drept principal.
Clasificarea obligațiilor juridice.
 În funcţie de obiectul lor, se disting trei subclasificări ale obligaţiilor juridice:
a) – obligaţia de a da; – obligaţia de a face şi – obligaţia de a nu face;
b) – obligaţie pozitivă ( a da, a face ) şi – obligaţie negativă ( a nu face );
c) – obligaţie de rezultat şi – obligaţie de diligenţă.
 În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor juridice, se disting:
a) – obligaţii perfecte – acele obligaţii a căror executare este asigurată în caz de neexecutare de
către debitor, printr-o acţiune în justiţie şi obţinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus în
executare silită;
b) – obligaţii imperfecte – acele obligaţii a căror executare nu se poate obţine pe cale silită.
2.4 Obiectul raportului juridic
Prin obiect al raportului juridic înțelegem conduita pe care subiectele de drept o stabilesc în
cadrul unui raport juridic, ca urmare a exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor.
Raporturile juridice iau naștere între oameni, drepturile și obligațiile fiind întotdeauna norme de
conduită ale oamenilor. Îl constituie, deci, chiar conduita la care se refera conținutul. Obiectul
raportului juridic reprezintă cel de-al doilea element constitutiv al raportului juridic. După
părerea unor autori ca urmare a diversității raporturilor juridice, obiect al raportului juridic pot fi:
a) Acțiunile pe care titularul dreptului subiectiv le îndeplinește ori le poate pretinde și pe care
celălalt subiect este obligat a le săvârși sau a se abține de la săvârșirea lor;
b) Lucrurile și alte bunuri materiale
c) Valori nemateriale (cinstea, onoarea, demnitatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică etc)
d) Rezultatul creației intelectuale (opera literară, artistică, științifică etc.)
Alți autori consider că obiect al raportului juridic pot fi doar acțiunile (inacțiunile), adică
comportarea subiectelor. Conform teoriei pluraliste în calitate de obiect al raportului juridic pot
fi banii, hîrtiile de valoare (check-uri, testament, act de studii , documentele).
3. Concluzii
Practic, fiecare dintre noi e subiectul celor mai diferite raporturi juridice civile pe care, fără a
bănui, le încheiem în flecare zi. De exemplu, în baza contractului de împrumut o parte
(creditorul) transmite celeilalte părți (debitorului) în proprietate (în administrare operativă) bani
sau lucruri, iar creditorul se obligă să restituie debitorului de același gen și calitate. Raportul
juridic apărut în baza acestui contract e un raport juridic simplu, deoarece debitorul dispune
numai de drepturi, în timp ce creditorul dispune numai de obligații.
În concluzie putem afirma că raportul juridic este o intersecție a două voințe: voința statului, care
instituie drepturi și obligații, și voința oamenilor, care dau naștere la raporturi sociale. Reieșind
din faptul că norma juridică reprezintă premisa fundamentală a raportului juridic și în funcție de
sfera de reglementare a acesteia, raportul juridic își va prelua particularitățile sale, specifice
ramurii de drept din care face parte norma juridică.

4. Bibliografie
1. Nicolae Popa, București, 2002 - Teoria generală a dreptului. (pag. 66-69)
2. Nicolau Ingrid-Ileana, Chișinău, 2012 - Raportul juridic de drept al mediului.
3. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-15-
raportul-juridic/
4. Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului,
Universitatea “Hyperion”, Bucureşti, 2011. (pag. 113-119)
5. Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne al
Republicii Moldova, Chișinău, 2015. (pag.128)
6. Boris Negru, Alina Negru, Teoria generală a dreptului și statului, Chișinău, Ed. Bons Offices,
2006. (pag. 449-455)
7. Dumitru Baltag, Alexei Guţu, Teoria generală a dreptului, Chișinău, Ed. Academia ,,Ștefan
cel Mare a MAI RM, 2002. Victor Stratu (pag. 109-114)
8. https://conspecte.com/drept/raportul-juridic.html
9. Raportul juridic fiscal - https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/raportul-juridic-
fiscal-78224.html
10. Gheorghe Avornic, Chișinău, 2004 – Teoria generală a dreptului.