Sunteți pe pagina 1din 4

„ANDUPROCAS” S.R.L. Proiect nr.

: 16 / 2018
Beneficiar: BORCEA DUMITRU – FLORIAN
şi BORCEA IOANA –ALINA
Titlu proiect: CONSTRUIRE LOCUINŢĂ P + M
CU GARAJ ŞI ANEXE GOSPODĂREŞTI
Amplasament: com. Cuza Vodă, jud. Călăraşi
sat Cuza Vodă, Cv 41, P 25/1
Faza: D. T. A. C.(extras din D. Th.)

MEMORIU TEHNIC REZISTENŢĂ

Prezentul proiect are ca obiect proiectarea la faza D. T. A. C., a unei construcţii pentru
locuinţă(cu garaj), P+M şi a unor anexe gospodăreşti(magazie şi WC) în conformitate cu
prevederile Legii nr.50/1991, completată şi modificată prin Legea nr.453/2001, Legea
nr.401/7.10.2003 şi O. U. nr. 214/2008 şi republicată în anul 2004, cu Norme metodologice
intrate în vigoare la 15.02.2009.

A . Date generale
Zona seismică de calcul: ag = 0,25 şi perioada de colţ TC = 1,0 sec., conform normativ
P100-1/2013. Zona climatică pentru zăpadă: sk = 2,5 KN/m2 , conform CR 1 – 1 – 3/2012.
Zona climatică pentru vânt: qb= 0,6 KPa , conform CR 1 – 1 – 4/2012.
Categoria de importanţă: D, conform HG nr. 766/21.11.1997.
Clasa de importanţă: IV, conform normativ CR 0 - 2012.
Clasa de importanţă: IV, conform SR EN 1990:2004.
Gradul de rezistenţă la foc: IV, conform normativ P118/99.
Stratificaţia (cercetarea) terenului. Condiţii de fundare.
Conform normativului NP125/2010, terenul pe care se va executa construcţia de mai sus
este sensibil la umezire. Din punct de vedere geomorfologic, localitatea Cuza Vodă este situată
pe Câmpia Bărăganului, terenul de fundare fiind constituit din depozite löessoide, argile, nisipuri
şi pietrişuri de vârstă cuaternară. Sub stratul vegetal, care de regulă este în grosime de până la
cca. 60 – 70 cm, sunt situate pachete de prafuri argiloase löessoide, galbene, uscate, tari,
sensibile la umezire (în grosime de aproximativ 4,00 - 6,00 m), care reazemă pe prafuri argiloase
löessoide, plastice – consistente, insensibile la umezire. Nivelul hidrostatic al pânzei freatice este
situat în general, la adâncimea de 8,50 – 10,50 m, cu oscilaţii pe verticală de ± 1,50 m, fiind
influenţat de precipitaţiile anuale.
Adâncimea de îngheţ este de 0,7 - 0,8 m conform STAS 6054 / 77.
Având în vedere natura şi proprietăţile fizico – mecanice ale terenului de fundare, precum
şi caracteristicile construcţiei proiectate, pentru fundarea acesteia, se vor respecta următoarele:
- fundarea construcţiilor parter şi mansardă şi parter se va face direct pe stratul
de praf argilos loessoid gălbui, la o adâncime de minim 1,00 m de la C.T.N.;
- presiunea convenţională de calcul se va lua 170 KPa.
În proiectare, ca şi în execuţie, se vor lua toate măsurile prescrise în normativele
NP125/2010 şi NP112/2014, referitoare la fundarea directă a construcţiilor pe terenuri
macroporice, sensibile la umezire de categoria A.
La săpături, terenul de fundare se încadrează la categoria a - II - a teren mijlociu, conform
Ts/83.
B. Date privind construcţia propusă

LOCUINŢA P+M CU GARAJ


Structura de rezistenţă: construcţia este proiectată a se executa în sistem cadre din beton
armat, clasa C16/20, cu stâlpi şi grinzi din beton armat, cu ziduri de închidere executate din
BCA, în grosime de 25 cm şi de compartimentare de asemenea din BCA, de 25 cm şi 15 cm, la
parter şi mansardă; aici se vor executa şi pereţi tip tristrat, pe structură din lemn/metal, cu vată
minerală. Stâlpii şi grinzile vor avea armătura de rezistenţă din PC52. Construcţia va avea un
două nivele, parter şi mansardă. Înălţimea liberă a parterului va fi de 2,60 m, a mansardei între
1,70 m şi 2,50 m. Deasupra golurilor de uşi şi ferestre se vor executa buiandrugi din beton armat
monolit, de min.20(1/5 din lăţimea golului) cm înălţime, cu rezemare pe şpaleţii de zidărie
adiacenţi pe minim 30 cm şi armaţi cu 4Φ12 mm, PC52. Zidăria din BCA, se va solidariza de
stâlpii din beton armat monolit prin intermediul unor mustăţi 2Φ6 mm/60 cm, din OB37,
ancorate în aceştia. Înainte de punerea în operă, acestea se vor introduce în pastă de ciment,
pentru protejarea împotriva ruginirii. Planşeul peste parter va fi executat din beton armat monolit
C16/20, de 13 cm grosime, iar cel peste mansardă, uneori şi cu rol de şarpantă, va fi executat din
lemn ecarisat de răşinoase şi cu o izolaţie termică uşoară(vată minerală sau polistiren expandat
ignifugat), cu protecţie. Scara s-a propus a se executa din beton armat C16/20, balansată, de
15cm grosime.
Şarpanta acoperişului, care va susţine o învelitoare ce se va executa din tablă gen ţiglă, în
două ape, s-a proiectat cu rezemare pe elementele structurii, prin intermediul unor popi cu tălpi şi
cosoroabe, din lemn ecarisat. Elementele şarpantei se vor ancora de structura de rezistenţă cu
ajutorul unor mustăţi Φ6 mm/1,00 m, din OB37 sau conexpanduri pentru beton, poziţionate în
elementele structurii. Componentele acoperişului şi planşeului, din material lemnos, se vor
ignifuga cu soluţii speciale (var, carbolineum, UNITHERM, etc.).
La frontoanele laterale, se vor executa calcane din pereţi din zidărie de BCA, întărită cu
sâmburi şi centuri din beton armat C16/20.

Infrastructura: fundaţiile s-au proiectat continue, cu talpă şi soclu din beton armat, clasa
C16/20 sub elementele structurale şi grinzi de rigidizare între anumite fundaţii; fundaţiile şi
grinzile de rigidizare vor fi armate atât la partea inferioară cât şi la partea superioară cu armături
longitudinale capabile să preia eforturile de întindere care pot să apară datorită unor tasări
neuniforme ale terenului şi armate şi transversal. Barele longitudinale din fundaţii, din PC52, se
vor înnădi prin petrecere pe minimum 50Φ, dar nu mai mult de 50 % din bare în aceeaşi secţiune,
cu decalaj între înnădiri de minim 100 cm. Barele longitudinale ale stâlpilor se vor monta de la
cota – 1,40 şi vor fi din PC52, Φ14 mm. Pardoseala se propune a se executa pe o placă suport din
beton monolit, clasa C12/15, în grosime de 10 cm, uşor armată, cu o plasă din OB37, Φ8 mm/20
cm. Adâncimea de fundare este de minim 1,00 m de la cota terenului natural.
Fundaţiile au fost proiectate ţinându-se cont de prevederile normativelor NP112/2014 şi
NP125/2010 şi de condiţiile geotehnicianului în cazuri similare.
Golurile pentru trecere conducte instalaţii, din elementele din beton armat, se vor lăsa
conform recomandărilor instalatorului. Golurile mai mari de 20/20 cm, se vor borda cu câte 2
bare Φ12 mm, din PC52, pe toate laturile, barele depăşind limitele golului cu minim 60 cm în
toate direcţiile.
ANEXA GOSPODĂREASCĂ/MAGAZIE
Structura de rezistenţă: construcţia este proiectată a se executa în sistem zidărie portantă,
întărită cu sâmburi şi centuri din beton armat, cu ziduri de închidere executate din BCA, în
grosime de 25 cm; sâmburii şi centurile vor avea secţiunea de 25x25 cm, din beton monolit,
armat, clasa C16/20. Sâmburii şi centurile vor avea armătura de rezistenţă din PC52.
Construcţia va avea un singur nivel, parter. Înălţimea liberă a anexei va fi de 2,30 m.
Planşeul peste parter va fi executat din lemn ecarisat de răşinoase şi cu o izolaţie termică
uşoară(vată minerală sau polistiren expandat ignifugat) cu protecţie. Şarpanta acoperişului, care
va susţine o învelitoare ce se va executa din tablă zincată cutată, în două ape, s-a proiectat din
lemn ecarisat, cu rezemare pe elementele structurii. Elementele şarpantei se vor ancora de
structura de rezistenţă cu ajutorul unor mustăţi Φ6 mm/1,00 m, din OB37 sau conexpanduri,
poziţionate în elementele din beton şi scoabe/şuruburi. Componentele acoperişului şi planşeului,
din material lemnos, se vor ignifuga cu soluţii speciale (var, carbolineum, UNITHERM, etc.).
Sistemul constructiv al clădirii va asigura izolarea termică şi hidrofugă, în concordanţă cu
parametrii climaterici exteriori şi cu funcţionalitatea spaţiului construit. Pentru aceasta, prin
proiect se propune izolarea termică a planşeului cu un strat de vată minerală de min. 10 cm sau
polistiren expandat ignifugat.
La frontoanele laterale, se vor executa calcane din BCA, de 25 cm grosime, întărite cu
sâmburi şi centuri din beton armat monolit, clasa C16/20.
Infrastructura: fundaţiile s-au proiectat continue, cu talpă şi soclu din beton armat, clasa
C16/20 sub elementele structurale.
Pardoseala se propune a se executa pe o placă suport din beton monolit, clasa C12/15, în
grosime de 10 cm, uşor armată, cu o plasă din OB37, Φ8 mm / 20 cm.

Anexa gospodărească(WC): construcţia este proiectată a se executa în sistem zidărie


portantă, cu sâmburi şi centuri din beton armat monolit clasa C16/20, cu ziduri de închidere
executate din zidărie de BCA, de 20 cm grosime. Sâmburii vor fi executaţi la colţuri, din beton
armat, cu secţiunea de 20/20 cm; centurile s-au propus a se executa tot din beton armat, clasa
C16/20, având dimensiunea de 20x20 cm. Înălţimea liberă a WC – ului este de minim 1,90m.
Sâmburii şi centurile din beton armat vor fi armate cu bare de rezistenţă din PC 52 şi
etrieri din OB 37. Planşeul va fi executat din lemn ecarisat de răşinoase cu plafon din scândură
sau placaj. Şarpanta acoperişului, care va susţine o învelitoare ce se va executa din tablă cutată
zincată, într-o apă, s-a proiectat din lemn rotund şi ecarisat. Elementele şarpantei se vor ancora
de structura de rezistenţă cu ajutorul unor mustăţi Φ6 mm/1,00 m, din OB37 şi scoabe,
poziţionate în elementele structurii.
Infrastructura: fundaţia s-a proiectat continuă sub zidurile de închidere, sub formă de
cuvă din beton armat monolit C16/20, cu radier, pereţi şi planşeu.
În jurul acestor construcţii se va executa un trotuar din beton simplu, clasa C8/10, de 8cm
grosime şi minim 80 cm lăţime, cu pantă de minim 2% şi cu dop de bitum lângă construcţie,
trotuar necesar preluării şi îndepărtării apelor meteorice.

La proiectarea acestor construcţii s-au avut în vedere prevederile normativelor


P100/2013, CR06/2013, NP125/2010, P104/1983, a standardelor STAS 10107/0 – 1990, etc. La
lucrările de terasamente, betoane, armături, etc., se vor avea în atenţie prevederile normativelor
C169/88, NP112/2014, C16/84, NE 012/1 – 2007, NE 012/2 – 2010, C56/85, etc.
C. Concluzii generale. Protecţia muncii şi PSI

La execuţia lucrărilor, se vor respecta toate măsurile de protecţie a muncii specifice


lucrărilor de terasamente, betoane, cofraje, armături, zidării, finisaje, precum şi normele specifice
lucrului la înălţime, cuprinse în „Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii în construcţii”
aprobat cu ordinul M.L.P.A.T. nr. 9/N/1993 şi de asemenea normele PSI aflate în vigoare la data
respectivă.
La execuţia lucrărilor, investitorul are obligaţia de a utiliza numai materiale de construcţii
certificate, în vederea realizării nivelului minim de calitate, aşa cum prevede Legea 10/1995,
art.23, lit. f şi H.G. nr. 668/2017.
Orice neconcordanţă care va apare în teren faţă de situaţia proiectată, va fi adusă la
cunoştinţa proiectantului, spre soluţionare scrisă.
Prezentul proiect, extras din D. Th., reprezintă documentaţia necesară pentru obţinerea
autorizaţiei de construire.

Întocmit,
sing. Dumitru Gheorghe

S-ar putea să vă placă și