Principatul Monaco este un microstat în Europa de Vest, mărginit de Franța și Marea Mediterană.

Este
cel de-al doilea cel mai mic stat independent din lume, după Vatican. Familia Grimaldi a preluat
conducerea Monaco în 1297 și de atunci a guvernat țara, deși au existat câteva întreruperi. Familia
Grimaldi a exercitat controlul absolut asupra Monaco și a tuturor resurselor sale până la 1911, când țara
a elaborat prima sa constituție. Scopul principal al constituției a fost acela de a diminua puterile familiei
conducătoare. Noua constituție a transformat Monaco într-o monarhie constituțională și a schimbat
puterea politică de la prințul conducător la ministrul de stat. În 1962, cea de-a doua constituție a lui
Monaco a fost redactată. Acesta a subliniat cele trei ramuri ale guvernului, și anume ramurile executive,
legislative și judiciare.

Ramura executiva

Filiala executivă a guvernului este compusă din prințul, ministrul de stat și consiliul de guvernământ.
Prințul își moștenește poziția de la familia conducătoare și este șeful statului. Rolul său major este de a
numi ministrul de stat dintr-o listă de trei candidați selectați de guvernul Franței. Ministrul de stat este
șeful guvernului, conduce consiliul de guvernământ, gestionează relațiile externe și comanda poliția.
Consiliul de guvernare este format din cinci membri, care se ocupă de economia și finanțele din Monaco,
afacerile interne și externe, mediul, precum și bunăstarea socială a locuitorilor din Monaco.

Ramura legislativa

Principatul Monaco are un sistem parlamentar unicameral, adică are o singură cameră legislativă.
Adunarea națională are membri 24 care sunt aleși în mod public prin votul majorității. Membrii adunării
naționale sunt votați prin diferite partide politice, deoarece Monaco este un stat multipartit. Membrii
Adunării Naționale servesc timp de cinci ani. Rolul adunării naționale este de a vota legile bugetului și ale
dezbaterilor monahale propuse de prinț. Ramura legislativă a guvernului funcționează independent, fără
influență din partea monarhului. Cu toate acestea, prințul are puterea de a dizolva parlamentul, cu
condiția ca alegerile să aibă loc în termen de trei luni de la dizolvare.

Sucursala judiciară

Baza judiciară a guvernului în principatul Monaco este formată din instanța supremă, curtea de apel și
instanța civilă. Curțile sunt conduse de judecători francezi. Instanța supremă este cea mai înaltă instanță
din Monaco și este formată din cinci judecători permanenți numiți de monarh după numirile adunării
naționale, consiliul de guvernământ și alte organizații de stat. Legile lui Monaco sunt strâns legate de
legile din Franța, care se bazează pe Codul Napoleonic. Deși justiția este eliberată în numele
domnitorului, judecătorii decid în mod independent fără controlul monarhului.
Principatul Monaco – o ţară în care nu se plătesc taxe şi nu sunt şomeri

Principatul Monaco, cunoscut cu numele de Munegu în dialectul local, este al doilea mic stat
independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta mediteraneană, la 18 km est de
Nisa, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză
Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte, care se înalţă
pînă la 63 m peste nivelul mării. Monaco este cunoscut pentru peisajul natural şi clima însorită.
Temperatura minimă medie este în ianuarie de 8 °C, iar în iulie 26 °C.

În Principatul Monaco se găseşte cel mai mare număr de milionari pe cap de locuitor, iar cetăţenii
acestuia nu plătesc taxe la stat şi aici nu există şomaj.

Monaco este o monarhie constituţională (să mai zică cineva că regalitatea estre perimată!) începînd cu
anul 1911, iar puterile sporite pe care le are suveranul identifică statul cu o monarhie absolută. Actualul
principe este Albert al II-lea de Monaco.

Istoria Principatului Monaco este strâns legată de cea a familiei Grimaldi, care conduce destinele acestui
Principat de peste şapte secole. Prinţii de Monaco au avut o autoritate absolută pînă la adoptarea, în
1911, de către prinţul Albert I, a primei Constituţii, urmată, 50 de ani mai tîrziu, în 1962, de către o nouă
Constituţie, adoptată de Prinţul Rainier al III-lea, care a redus considerabil autoritatea suveranilor de
Monaco. În anul 1949, pe tronul Principatului a succedat Prinţul Rainier al III-lea, în perioada mandatului
căruia Principatul Monaco a cunoscut cele mai importante schimbări, prin adoptarea noii Constituţii,
intensificarea şi diversificarea unor activităţi demarate în trecut în domenii precum cel politic,
diplomatic, economic şi social. Acestora li s-a adăugat dimensiunea de industrializare pe care a
cunoscut-o Principatul, în perioada modernă.

Executivul Principatului Monaco este compus din Ministrul de Stat (şeful Guvernului), care prezidează
peste un Consiliu de Guvernămînt (Cabinetul). Ministrul de Stat este un cetăţean francez ales de Prinţ
din mai mulţi candidaţi propuşi de Guvernul francez. Conform Constituţiei din 1962, prinţul împarte
puterea cu un Parlament unicameral. Cei 24 de parlamentari sunt aleşi prin vot universal pe o perioadă
de 5 ani. Lucrările locale sunt vegheate de un Consiliu Comunal, care are 15 membri aleşi şi este condus
de primar.

Una din principalele surse de venit ale Principatului Monaco este turismul; în fiecare an mulţi turişti sunt
atraşi de clima plăcută şi de cazinoul său.

Fiind un lider mondial în lux şi bani, Monaco este una din cele mai scumpe locaţii de pe Pămînt.
Principatul este cunoscut şi ca un rai al taxelor şi mulţi dintre rezidenţii săi sunt milionari ai altor ţări.
Luxul şi frumuseţea sunt asociate cu Monaco precum şi boutiqurile sale ce poartă nume celebre (Chanel,
Prada, Armani, etc.), restaurante luxoase şi familia regală, în special de la căsătoria dintre Prinţul Rainier
cu Grace Kelly, devenită Prinţesa Grace de Monaco.

Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reţine taxe în diferite sectoare precum
tutunul sau serviciile poştale. Reţeaua telefonică, Monaco Telecom, impune un monopol pe piaţă şi este
deţinută în proporţie de 49% de Cable and Wireless, iar 45% de stat şi aduce un mare profit statului.
Standardele de viaţă sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor
metropole franţuzeşti.

Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil de “refugiaţi ai impozitelor”
veniţi din Europa, care îşi cîştigă majoritatea banilor din afara Principatului; celebrităţi precum piloţii de
Formula 1 atrag cea mai mare atenţie însă aici se află şi numeroşi oameni de afaceri.

Populaţia Principatului Monaco este de 32.800 locuitori, din care aproximativ 8.900 sunt francezi. avînd
o structură neobişnuită prin aceea că localnicii sunt minoritari în propria ţară. Prin urmare, cei mai mulţi
rezidenţi sunt francezii (47%), iar monegaştii reprezintă 16%, italienii 16% şi 21% aparţinând altor 125 de
naţionalităţi ce formează populaţia internaţională din Monaco. Vîrsta medie din Monaco este cea mai
ridicată din lume.

Singura limbă oficială este franceza, dar mai sunt vorbite italiană şi engleză. Limba monegască este şi ea
vorbită însă nu este răspândită.

Monaco a primit primul ambasador din altă ţară pe 16 februarie 2006 din partea Franţei, deşi Principatul
a avut reprezentare în alte state şi în Consiliul Naţiunilor Unite.

Monaco este un stat prea mic pentru a fi un membru al Uniunii Europene. Relaţiile dintre acest principat
şi UE sunt realizate prin Franţa. Prin această relaţie, Monaco participă direct în anumite politici ale UE.
Monaco este o parte integrantă din teritoriul vamal al UE şi zona de TVA şi aplică cele mai multe măsuri
cu privire la TVA şi accize (în special cu privire la libera circulaţie în UE).

Monaco utilizează euro ca monedă naţională, de comun acord cu UE. Pînă în 2002, Monaco îşi bătea
propriile monede, francii monegaşti. Principalele exporturi ale Principatului sunt chimicalele, produsele
farmaceutice, cele de înfrumuseţare, ceramică, textile, mase plastice, instrumente medicinale şi obiecte
din metal.

În Monaco149, justiția este independentă de puterea executivă. Nu există niciun ministru al justiției în
Guvern - administrarea justiției este responsabilitatea Departamentului de Justiție, creat în 1918,
separat de autoritatea guvernamentală pentru a se asigura că este autonom și care este guvernat de
Legea nr. 1.398 din 24 iunie 2013 privind administrarea și organizarea judiciară. Constituția stabilește
principiul "justiției delegate" – prințul deține puterea judecătorească și El deleagă exercitarea deplină a
acestor competențe instanțelor care acționează în numele Lui. Separând funcțiile administrative,
legislative și judiciare, acest principiu este substanțial diferit de cel al "justiției reținute", în virtutea
căruia, în trecut, suveranul a exercitat el însuși puterile judecătorești. Independența magistraților, care
este o premisă esențială pentru independența justiției, este garantată de Constituție. Judecătorii sunt
irevocabili - nu pot fi înlăturați, suspendați sau transferați la fel că funcționarii publici. Legea stabilește
statutul magistraților, organizarea, jurisdicția și funcționarea instanțelor judecătorești și stabilește
principiile care oferă inculpaților cele mai bune garanții de tratament imparțial: caracterul colegial al
instanțelor, separarea procuraturii și investigarea în materie penală, structura tribunalului, precum și
căile de recurs. Monaco are un sistem judiciar considerat eficient. Justiția este administrată de un
departament independent de Guvern: Direcția Serviciilor Juridice, care se află sub autoritatea directă a
Prințului. Curțile din Monaco au toate resursele umane, financiare și materiale necesare pentru a
asigura justiție de înaltă calitate. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene pentru Eficiența
Justiției (CEPEJ), în Europa, Monaco este țara care cheltuiește cel mai mult pe locuitor cu tribunalele
sale, cu un buget care a crescut cu 42% între 2004 și 2006. Așa cum a subliniat deja Adunarea
Parlamentară, nu există nicio procedură pentru redeschiderea procedurilor în cauzele deja judecate în
conformitate cu legislația internă, dar în care s-a constatat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor
Omului. În plus, executarea hotărârilor judecătorești (atât a celor civile, cât și a celor penale) este
extrem de dificilă, mai ales atunci când persoană condamnată nu este sau nu mai este rezident în
Principatul Monaco. Victimele adesea găsesc greu să obțină despăgubiri. Comisarul pentru Drepturile
Omului, Thomas Hammarberg, îndeamnă autoritățile din Monaco să ia în considerare introducerea
procedurilor relevante, precum și mecanismele de aplicare care ar consolida protecția victimelor și ar
putea, de asemenea, să împiedice trimiterea unui anumit număr de cazuri către CEDO. Directorul
Serviciilor Juridice i-a spus comisarului că în prezent se depun eforturi pentru îmbunătățirea
informațiilor privind evoluția jurisprudenței. Judecătorii locali joacă un rol vital în transferarea
principiilor definite de Curtea Europeană în legislația națională. Acest proces regulat de 149Principatul
Monaco a aderat la Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 1993 și la Consiliul Europei în 2004. 40
informare trebuie susținut. În ceea ce privește jurisprudența instanțelor naționale, ar putea fi făcute
îmbunătățiri pentru accesibilitate( atât pentru cetățenilor, cât și pentru practicieni) deoarece se pare că
deciziile pronunțate de diferitele instanțe sunt greu de găsit, ceea ce face dificil pentru ambele părți
judecătorii și avocații (în special avocații francezi) să țină pasul cu jurisprudența. Introducerea unor
aranjamente care să permită practicanților să consulte motivări ar putea face mai ușor de protejat
drepturile celor aflați în față instanței. Necesitatea modernizării legii penale din Monaco a fost discutată
frecvent în timpul Vizitei Comisarului. Unii dintre oamenii cărora comisarul lea vorbit au declarat că au
crezut inutilă sau chiar inadmisibilă adoptarea unei noi legislații penale. O reformă a Codului de
procedură penală ( din 1966 ) a fost efectuată în decembrie 2007 pentru a o aduce în conformitate cu
anumite dispoziții ale CEDO. Nouă legislație controlează și reglementează custodia poliției, detenția
provizorie și ascultarea telefonului precum și organizarea în ceea ce privește procedurile judiciare în
lipsa. Aceste noi prevederi, care au fost adoptate rapid, dovedesc că un progres considerabil ar putea fi
realizat rapid în domeniul legislativ, dacă s-ar simți nevoia. Trebuie să se sublinieze decizia de a nu face
prea complexă legea prin adăugarea tot mai multor prevederi penale. Cu toate acestea, acest lucru nu ar
trebui să aducă atingere protecției indivizilor și drepturilor lor, deoarece se pare că unele prevederi
penale sunt inadecvate sau depășite și ar putea fi lărgite sau clarificate. Astfel, în cadrul Codului Penal
din Monaco, adulterul este încă o infracțiune și exilul este încă posibil în cazurile penale. Definirea
anumitor tipuri de comportamente că infracțiuni este uneori dificilă în absența unor dispoziții specifice,
iar instanțele trebuie să recurgă la infracțiuni conexe. Comisarul îndeamnă autoritățile din Monaco să
revizuiască definiția unor infracțiuni din Codul penal pentru a oferi o protecție mai bună cetățenilor și
pentru a pedepsi în mod adecvat infracțiunile comise pe teritoriul statului. În procedurile penale, legea
monegască nu prevede proceduri adecvate vulnerabilității victimelor. Raportul Comisarului arată că
Monaco este statul cu mai puține măsuri juridice speciale pentru persoanele vulnerabile și victime.
Legea ar trebui să ofere o mai mare recunoaștere și o protecție specifică pentru victimele violenței
domestice și rasiste precum și pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă sau
persoanele cu handicap. În general, ar trebui îmbunătățită protecția victimelor. Monaco a făcut recent
progrese considerabile în recunoașterea și protejarea drepturile copilului. Astfel, vârsta pentru atingerea
majoratului a fost redusă de la 21 la 18 ani. În Decembrie 2007, Monaco a adoptat, de asemenea, o lege
privind infracțiunile care se referă la copii. Această lege, care a creat infracțiuni specifice, a permis
Monaco să ratifice Convenția Consiliului European privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzului sexual. Totuși, sunt necesare îmbunătățiri pentru a încorpora pe deplin principiile
drepturile copilului în legislația monegasca. Astfel, conceptul de interes superior al copilului nu există în
legislația națională. În ceea ce privește pedeapsa corporală, Codul Penal din Monaco interzice chiar
violențele minore împotriva copiilor. Cu toate acestea, legea nu conține o interdicție formală a pedepsei
corporale în cadrul familiei, școlii sau unei instituții de îngrijire a copiilor. Având în vedere aspectul social
referitor la acceptabilitatea pedepsei corporale, comisarul consideră că o lege mai explicită ar trimite un
mesaj clar copiilor, părinților și societății. Ministrul de Stat a recunoscut necesitatea acestui pas și și-a
exprimat hotărârea de a lua măsuri în domeniu, atât în ceea ce privește elaborarea legii, cât și prin
sensibilizarea și elaborarea de campanii parentale. Comisarul susține prin urmare, această hotărâre și
speră că Monaco se va alătură curând grupului tot mai mare de state care au interzis în mod oficial
pedeapsa corporală. În ceea ce privește justiția pentru minori, nu este prevăzută o vârstă de răspundere
penală. Această vârstă depinde concret de capacitatea minorului de a înțelege pe deplin fapta comisă și
urmările sale, de la caz la caz, tribunalele pentru minori responsabile pentru supravegherea copiilor au
puterea de a emite avertizări și de a sesiza instanțele, de a promova sau de a lua alte măsuri de
supraveghere. Acestea pot decide plasarea tinerilor într-un instituție franceză sau monegasca pentru
tinerii infractori. În cele din urmă, minorii pot fi deținuți de la vârsta de 13 ani. Trebuie remarcat faptul
că nu există prevederi specifice pentru minori cu privire la arest preventiv. Prin urmare, este posibil că
un minor sub vârsta de 13 ani să fie reținut în custodie. Cu toate acestea, această omisiune în lege nu
pare să fi condus la abuzuri în practică. Potrivit 41 informațiilor obținute în timpul vizitei Comisarului, se
acordă atenția cuvenită persoanele cu handicap de către autorități. Pot fi avute în vedere îmbunătățiri
suplimentare, în special în domeniul legislativ. Dizabilitatea nu este definită în dreptul muncii. De
asemenea, nu există prevederi în Codul muncii pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe
piața muncii. Însă Consilierul guvernamental a declarat că aproximativ 20 de persoane cu dizabilități au
avut de lucru. În cele din urmă, comisarul a fost informat că autoritățile din Monaco erau în proces de a
aduce legislația națională în conformitate cu Convenția privind drepturile omului în ceea ce privește
persoanele cu dizabilități, în vederea ratificării. Deși a lăudat eforturile deja făcute, comisarul invită
autoritățile să continue să îmbunătățească standardul de viață a persoanelor cu handicap și de a ratifică
Convenția Națiunilor Unite. În Principatul Monaco justiția este separată (independentă) de puterea
executiva, căci în Principat nu există un ministru al justiției în cadrul Guvernului care să administreze
justiția, administrarea acesteia fiind în sarcina Direcției de Servicii Judiciare, care a fost organizată în
1918 separat de autoritatea guvernamentală (Legea nr. 1.398 din 24/06/2013 privind administrarea și
organizarea judiciară). Independența judecătorilor este garantată. Organizarea, competența și
funcționarea instanțelor de judecată, precum și statutul judecătorilor sunt stabilite prin lege. Secretarul
de Justiție deține competențe similare celor exercitate de miniștrii de justiție din alte state.
Responsabilitățile sale privesc în special cauzele penale. El administrează urmăririle penale, dar nu le
poate opri sau suspenda odată ce acestea se afla în desfășurare. El poate acorda prin decret eliberarea
infractorilor condamnați. Constituția consacră principiul justiției delegate căci deși justiția aparține
Printului, acesta deleagă exercitarea ei cu deplină putere, cu excepția domeniilor rezervate lui, curților și
tribunalelor care fac dreptate în numele său. Astfel, din art. 5 coroborat cu art. 88 din Constituție,
"sistemul judiciar este exercitat de instanțe". Instanțele monegaste nu iau deciziile în numele poporului -
cum este cazul în Franța - ci în numele domnitorului. Art. 15 prevede ca „printul își exercită dreptul la
milă și amnistie”. Ca atare, conform art.11 din Titlul II al Legii nr. 1398 din 24/06/2013, justiția este
făcută în numele Prințului printr-o justiție de pace, un Tribunal de Primă Instanță, o Curte de Apel, o
Curte Penală și o Curte de Revizie, fără a aduce atingere celorlalte instanțe judecătorești prevăzute de
lege. Potrivit Titlului I din Constituție, guvernarea statului se realizează prin monarhia ereditară și
constituțională; puterea executivă aparține Prințului; puterea legislativă aparține Prințului și Consiliului
Național iar puterea judecătorească este exercitată de curți și tribunale. În numele Prințului și în limitele
arătate.

https://www.monacostatistics.mc/

Grinda, Georges. The Principality of Monaco: State, International Status, Institutions. The

Hagu