Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Autor
Ca scriitor, Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici (1870-1890) alaturi de Mihai Eminescu,
I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt “Popa
Tanda”, “Budulea Taichii”, “Moara cu noroc”,”Padureanca”,etc.

Geneza operei
Opera “Moara cu noroc” are ca an de aparitie anul 1881, publicata in volumul “Novele din
popor”. Titlul volumul sugereaza specia liteara a operelor cuprinse si tema de inspiratie: viata
sociala, rurala,apartinand perioadei marilor clasici si curenutului literar realism. In mod veridic,
realitatea apasatoare a schimbarii si transformarii umane este surprinsa in proza incercarea de
moralizare specifica lui Slavici, dar fara a infrumuseta in vreun fel soarta personajelor.

Ipoteza
Opera literara “Moara cu noroc” apartine genului epic, iar ca specie literara este o nuvela
psihologica.
Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre povestire si
roman in care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.

Teorie
Nuvela psihologica este tipul de nuvela axat pe conflictul interior al personajului in care
actiunea urmareste declinul acestuia sub aspect moral si spiritual.
Ca si caracteristici, nuvela psihologica surprinde personaje din toate mediile sociale: negustori,
targoveti, hangii, porcari, tarani, etc. Se urmareste dezumanizarea personajului influentat de bani
sau dorinta de imbogatire. Apar ca motive literare: banul, averea, mostenirea. Se urmaresc stari
sufletesti si trairi aparte: frica, alienarea, erosul, obsesia, toate surprinse prin procedeul analizei
psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane. Conflictul interior este puternic si
surprins in opera in detrimetul celui exterior. Deobicei, se realizeaza valorificarea morala a
textului de analiza psihologica.
Elemente ale realismului prezente in opera sunt tema de inspiratie, viata sociala, surprinderea
diferitelor categorii sociale, punandu-se in evidenta conflictul dintre ele. Personajul este vazut in
evolutie realizandu-se o analiza psihologica a acestuia. Este surprins un mediu social caracterizat
sub toate aspectele, in care personajul isi gaseste locul si propriul destin. Apare degradarea
individului si tema de inspiratie prezinta o realitate neinfrumusetata in care limbajul joaca un rol
esential.

Semnificatia titlului
Titlul operei, din punct de vedere morfologic este alcatuit din doua substantive comune. In sens
denotativ, face referire la un spatiu amenajat pentru a se macina cereale si sansa. In sens
conotativ, titlul ilustreaza in primul rand, ironia naratorului pentru soarta personajului principal.
Locul luat in arenda, o fosta moara transformata in han ar trebui sa aduca prosperitatea celui care
se muta acolo, insa norocul in acel loc nu si-l face hangiul ci ii este impus de catre Samadau.
Deci, moara cu noroc, este un loc nefast care datorita influentei negative exercitate in special de
Samadau, isi va pune amprenta si asupra personajului principal care parcurge toate treptele
decaderii.

Tema operei
Tema, specifica nuvelei psihologice o constituie dezumanizarea sub influenta nefasta a banului.
In cele 17 capitole se urmareste caderea continua sub aspect moral si spiritual a personajului
literar Ghita, surprinsa si prin intermediul conflictului interior. Opera are o circulara, simetrica si
atrage toate personajele intr-un conflict major.

Momentele subiectului
Expozitiunea prezinta carciuma de la Moara cu noroc ca fiind asezata la rascruce de drumuri,
izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecate. Descrierea drumului care merge la
carciuma si a locului in care se afla este prezentat in expozitiune. Ghita se dovedeste harnic si
priceput la inceput, iar primele semne ale bunastarii nu intarzie sa apara.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj
carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi care tulbura echilibrul familie.
El isi impune inca de la inceput regulile, iar Ana, nevasta lui Ghita intuieste ca acesta este un
“om rau si primejdios”. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia
lui, Ghita nu renunta datorita ideii de a se imbogati.
Desfasurarea actiunii cuprinde faptele si intamplarile textului. Mai intai, Ghita isi ia toate
masurile de aparare impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, doi caini si
angajeaza o sluga. Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul de instrainare a lui Ghita
fata de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai zambeste ca inainte, iar pe sotia lui o cam batea.
La un moment dat, Ghita incepe sa regrete ca are familie si copii pentru ca nu-si poate asuma
total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui
Ghita se imbunatateste, doar ca Ghita incepe sa se obisnuiasca cu raul. El isi indeamna sotia sa
joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele lui si ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas si
in uciderea unei femei si un copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa numai pe “chezasie”.
Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la
crima. Hotaraste sa-l parasca pana la urma cu ajutorul lui Pintea, insa nu este sincer nici cu el,
oferindu-i dovezi despre vinovatia lui doar dupa ce-si va putea opri jumatate din bani.
Punctul culminant este atunci cand Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si in
momentul in care vrea sa se razbune pe Lica isi arunca sotia in bratele acestuia. Spera pana la
sfarsit ca sotia lui va rezista tentatiei, dar dezgustata de lasitatea sotului ei i se daruieste lui Lica
tot in mod de razbunare. Cand isi da seama ca sotia lui, Ana, l-a inselat, o ucide. La randul lui,
Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica, iar el pentru a nu cadea in mainile lui Pintea se
sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Deznodamantul cuprinde sfarsitul actiunii. Un incediu distruge carciuma de la Moara cu noroc
in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copii.

Incipit si final
In incipit, personajul secundar mama lui, Ana (batrana) povesteste despre faptul ca nu banii
conteaza ci linistea sufleteasca, dar nu se baga in viata tinerilor, lasand totul in voia destinului.
Ea defapt simtea frica de schimbare, de ceea ce va urma, mentionand “mi-e greu sa parasesc
coliba in care mi-am petrecut viata…ma cuprinde un fel de spaima”, dar nu-si paraseste copiii si
incearca sa se obisnuiasca cu ideea “si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc ca circiumarita”.
Inceputul este simetric cu finalul deoarece se regaseste in aceeasi ipostaza.
Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana pune seama intamplarilor pe
voia sortii si a destinului care isi urmeaza cursul. Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc,
impreuna cu copiii, dar de data asta regretand situatia in care se afla.

Personajele operei si caracterizare sumara

Personajele operei nu sunt numeroase, dar se observa evolutia lor.
Ghita este personajul principal al carui statut social moral se schimba pe parcursul nuvelei. La
inceputul operei, apare in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati, ca urmare
devine hangiu. La inceput apreciat datorita onestitatii, dar dominat de obsesia banului in
continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decade atat spiritual
cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morala in toate etapele. Ultima ipostaza a decaderii
il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii. Dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind
exploatat moral de Samadau, personajul se contureaza in mod realist, tipic nuvele psihologice.
Lica Samadaul, personaj secundar al nuvelei evolueaza liniar pe parcursul operei. Statutul initial
de “samadau”, sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si
necinstite din campia Aradului. Personajul se contureaza caracterial, bun cunoscator al
psihologiei umane, cel care poate manipula, cunoscand slabiciunile celorlalti. Barbat de vreo 36
ani, ochi verzi cu privire agera, camasa alba cu floricele si scrobita care-si indeamna calul cu un
bici si carmajin, cu coada incrustata, impresionata usor. Finalul nuvelei il aduce in aceeasi
ipostaza, de hot, talhar si scrimina demn insa in fata sortii pe care si-o poate singur calauzi spre
actul final al mortii pentru a nu da satisfactie legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet.
Ana, personaj secundar, este regasita la inceputul operei in ipostaza de mama si sotie iuibtoare,
femeie care isi asculta orbeste sotul fara a-l contrazice. Schimbarea existentei vine odata cu
mutarea la han, unde, la inceput, conduce afacerea alaturi de sotul ei. Frumoasa, mladioasa,
dornica de iubire se bucura alaturi de Ghita de noua conditie. Odata cu aparitia Samadaului, este
atrasa de barbatul impunator pe care il vede diferit de sotul ei. Perpectia se contureaza tot mai
mult cand Ghita incepe sa se instraineze si spaimele lui ies la iveala. Sotul se transforma atunci
in muierea in haine de barbat datorita faptului ca Ana il desconsidera. La randul sau, cade in
capcana Samadaului si atractia fata de el ii este fatala. Statutul final o indica fiind o sotie
adulterina decazuta din punct de vedere moral si parcurgand acelasi traseu alaturi de sotul ei.
Pentru a nu fi umilita mai mult, este ucisa de Ghita, incapabil sa infrunte adversarul. Ultimele
momentente ale femeii o arata agatata cu unghiile de fata Samadaului ca intr-un gest de revolta,
dar si de admiratie pentru barbatul care a distrus-o.
Batrana, mama Anei, este personaj secundar al operei, considerat un alterego al naratorului.
Femeia reprezinta intelepciunea populara , vocea experientei care nu crede in rau si care in mod
simetric in prolog si epilog reia motivul destinului. Ca o umbra, ii insoteste pe cei doi tineri fiind
constienta ca Dumnezeu le va calauzi pasii. Din pacate, nu percepe schimbarea negativa a fetei si
generelui ei, finalul surprinzandu-i aceeasi inocenta prin care considera ca hotii sunt vinovati de
soarta lor.

Moduri de expunere
Modurile de expunere au rol complex. Dialogul contribuie la caracterizarea personajelor, iar
descrierea ofera o imagine a reperelor spatio-temporale.

Limbajul
Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai ales ale batranei)
la inceput si la sfarsit.

Concluzie
In concluzie, opera literara “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela psihologica deoarece
are trasaturile unei vieti de familie si importanta banului.

Opinie
In opinia mea, textul impresioneaza prin faptul ca personajul principal, Ghita, parcurge absolut
toate treptele decaderii.
……………

Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste, pe care setea de
imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se
afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului,
genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.

Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind
distribuite in cele 17 capitole, respectandu-se ordinea cronologica a desfasurarii lor. Unitatea
intregului, a feliei de viata autentica este sugerata de cuvintele batranei, cu care se inchide si se
deschide cartea (“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea
colibei tale te face fericit”, “Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat”).

Saracia, pretuita de Slavici in alte nuvele pentru puterea ei miraculoasa de a mentine

echilibrul sufletesc al omului, linistea vietii lui, devine la inceputul nuvelei “Moara cu noroc”
motiv de puternice framantari, dand lui Ghita un sentiment de inferioritate.  El identifica saracia
cu lipsa de demnitate si doreste sa se imbogateasca nu pentru a trai bine, ci pentru a fi cineva,
pentru a fi respectat. Nemultumit de conditia sa sociala, el simte ca ar putea face si altceva, mai
rentabil, decat sa carpeasca cizmele satenilor. Si, in ciuda rezervelor exprimate de soacra sa (care
intruchipeaza in nuvela intelepciunea varstei si a experientei) se hotaraste sa abandoneze linistea
colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul mergea bine si
viata era prospera. Momentul intrigii, ce declanseaza conflictul si intreaga desfasurare a actiunii
il constituie aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul, stapan temut al acestor locuri. Ana,
nevasta lui Ghita, cu un simt feminin caracteristic, intuieste ca Lica este “om rau si primejdios”.
In sinea lui, si Ghita avea aceeasi banuiala, dar intelege ca pentru a ramane la Moara cu noroc
trebuie sa devina omul Samadaului. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce
Ghita intra in mecanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica. Stapanit de setea de
bani, Ghita se va instraina treptat de Ana si se va lasa manevrat de Lica, devenindu-I complice.
Depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, scapandu-l pe Samadau
de pedeapsa binemeritata a legii.

De acum, prabusirea lui Ghita este inevitabila. Eroul este aprins de setea de razbunare,
dupa ce Lica il necinsteste si in viata familiala. Astfel, Ghita se hotaraste sa-l dea prins pe Lica
jandarmului Pintea. Cei doi se hotarasc sa-I intinda o cursa, aruncand-o pe Ana drept momeala.
Dar onoarea familiei sale este din nou stirbita, iar Lica scapa fara sa fi fost dovedit vinovat.

Intorcandu-se la Moara cu noroc, Ghita isi ucide sotia si este, la randul lui, ucis din
comanda lui Lica. Adept al unei morale intransigente, Slavici isi pedepseste exemplar toate
personajele nuvelei amestecate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut, femeia cea
tanara, banuita de Lica a avea “slabiciune de aur si de pietre scumpe” este asasinata prin
sufocare, Buza-Rupta si Saila-Boarul sunt osanditi pe viata; iar Lica se sinucide izbindu-se cu
capul de un stejar uscat. Iar pentru a purifica locul afacerilor necurate un incendiu mistuie
carciuma.

Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si

verosimile, al caror destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Ele sunt la inceput
personaje antitetice, care evolueaza paralel, devenind complementare. Analiza psihologica,
monologul si dialogul, faptele si gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje,
dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul vietii lui. Om onest la inceput, el este incpabil
sa reziste tentatiei de a se imbogatii dupa ce se muta la Moara cu noroc. Ghita va deveni
complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului, sub inraurirea caruia prabusirea sa morala
este inevitabila. Autorul surprinde, cu real talent de analist, framantarile lui Ghita, oscilatiile de
lumina si umbra, momentele de insingurare, dar si cele de omenie cand isi aduce aminte de
nevasta si copii, macinat de remuscari. Fricos si las, el se implica tot mai mult in faptele marsave
puse la cale de Lica. Jura fals la judecata, iar dezumanizarea sa se manifesta in toata amploarea.
De la complicitate la crima nu a mai ramas decat un pas. Ghita cade invins de propriul sau destin,
caci patima de bani nu poate fi stapanita.

Ana, prin destinul ei tragic, este o victima a incapacitatii sale de a se raporta la simtul
masurii si al echilibrului in tot ceea ce intreprinde. Cu o intuitie deosebita, ea isi da seama de la
inceput de firea ticaloasa si patimasa a lui Lica si isi avertizeaza sotul. Facand din bani o unica
pasiune, Ghita refuza sa mai comunice sincer cu sotia sa. Ana, lipsita de sprijinul moral al
sotului, si indemnata tot de el, “simti tragere de inima pentru Lica”.

In prezentarea evolutiei Anei, Slavici se dovedeste un fin cunoscator al psihologiei

feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium sufletesc, se mai afla la varsta la care  cantecul si
jocul nu dispar inca, facand-o capabila de emotii, simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului
nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita dispare, in
sufletul Anei se aprinde dispretul. Ultimele zvacniri din final, cand este ucisa, sugereaza ura si
dispretul pentru Ghita, setea de razbunare si patima pentru Lica.

Lica Samadaul exercita asupra tuturor o dominatie fascinanta. El este un erou unic in
literatura noastra prin chipul sau demonic (“Tu nu esti om Lica, ci diavol”).

Slavici il caracterizeaza indirect, prin apartenenta la acea categorie a pastorilor, specifica

economiei ardelenesti din vremea sa. In aceasta categorie, Samadaul ocupa un loc aparte, fiind:
“om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati”. Lica este individualizat
printr-un portret fizic alcatuit din trasaturi caractersistice: “un om ca de 36 de ani, inalt, uscativ si
supt la fata cu mustata lunga, cu ochi mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la
mijloc”. Autoritate suprema, stapan al locurilor, este un caracter plin de contradictii, fiind darz si
hotarat, dar in acelasi timp, sadic si amenintator sau cu izbucniri de autentica duiosie. El se
caracterizeaza prin faptele savarsite si prin impresiile ce le lasa asupra celorlalte personaje.

Asprimea de om primitiv a lui Lica este insa asociata cu un fel de noblete salbatica; el este
generos cu cei ce-l sprijina in afaceri iar la petreceri devine vesel si bun.

Prin personalitatea sa puternica, Samadaul are asupra celorlalti efecte catastrofale. In

final va cadea si el, atingand calea sinuciderii.

Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare

rigida, dictata de prejudecati, ci le da libertatea de a se manifesta, in imprejurarile in care le pune
viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel, nu numai
caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt. A creea personaje
prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si
intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezinta pentru vremea lui
Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta
literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajelor epice, acordand o atentie
deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor
nemijlocite in desfasurarea intamplarilor.

Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, fiind un observator fara

partinire, cu spirit realist desavarsit.

In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care
oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa
descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam
eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).

Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de

interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in
manifestarile lor exterioare. Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au
insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte
reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de
epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si frumoasa, Ana era
frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).

Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele.

Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica.
Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.