tu ce gen de literatura ai vrea sa fii ?

January 18, 2011 at 7:29 PM

daca ai avea de ales ,sa mori si sa lasi povestea posteoritatii sau sa-ti cobori cuvintele in pamant,in locul
tau,sa fie mancate de viermi,sterse,uitate,iar tu sa ramai deasupra,traind vesnic,ce-ai face ?

Titlul reprezinta o intrebare ce, din punctul meu de vedere, are ca si raspuns indubitabil “filosofia”.

Urmeaza sa dezvolt raspunsul primei intrebari, teoretizand pe baza celei de-a doua intrebari, dupa
cum urmeaza:

Sa mori si sa lasi povestea posterioritatii tale in lume, pare raspunsul logic si evident, in vederea
perpetuarii cunostintelor dobandite de-a lungul vremii, catre generatiile viitoare, cu intentia de a
trezi in acestea acelasi tip de sete de cunoastere ce poate duce catre teze de o unicitate si valoare
intelectuala profunde.

Hegel considera ca unul dintre modurile in care progresam in gandire este prin ciocnirea dintre o
idee si opusul ei. O idee este inaintata de catre cineva – o teza. Apoi, aceasta este confruntata cu
opusul ei, o perspectiva care pune la indoaila prima idee – o antiteza. Din aceasta ciocnire a doua
pozitii contrare reiese o a treia pozitie, mai complexa, care da seama de ambele pozitii anterioare – o
sinteza. Noua sinteza devine o teza, iar o antiteza o va contrazice. Toate acestea continua tot asa
pana cand survine completa intelegere de sine a Spiritului.

Privind povestea posterioritatii precum o teza despre cunoastere si intelect, conchidem din
argumentul lui Hegel ca teza in sine nu va supravietui ca atare pentru multa vreme, aceasta facand
parte dintr-un continuu proces evolutiv, fiind predestinata a fi nimic mai mult decat o treapta de pe
scara cunoasterii. Necesara, dealtfel, dar nu suficienta.

Ca si om, fiinta spirituala si rationala, e imposibil sa dezvoltam in acest punct al evolutiei o teza ce
sistematizeaza elementele cunoasterii supreme. Daca am detine genul asta de adevar, probabil, locul
nostru nu ar fi unul material in aceasta lume. Tot ceea ce putem face, in cel mai bun caz, e sa oferim
partea noastra de intelegere catre cunoasterea universala, parte care va influenta viitoare
mentalitati in vederea dezvoltarii a ceva putin mai complex decat precedentele puncte de vedere.
Ceva putin mai aproape de adevar, poate.

Este imbucurator sa credem ca povestea posterioritatii poate constitui un ingredient al mixului

suprem. Este, in opinia mea, o vocatie de calitate ce va rezulta, mai mult sau mai putin, in ceva de o
anumita valoare intelectuala, atata timp cat premizele de dezbatere vizeaza cunoasterea universala.

Ca si raspuns la a doua parte a celei de-a doua intrebari, unde cuvintele imi sunt ingropate si eu as
trai vesnic pe pamant, raspunsul e unul intortocheat:

In perspectiva Budista, de exemplu, scopul nostru spiritual este sa atingem iluminarea/nemurirea

prin fuziunea cu Sinele nostru. O procedura de acest gen, e mai presus de cuvintele ce le poti lasa in
urma si tot ceea ce ne intereseaza e ca noi, ca si indivizi, sa avem contact cu forta interioara ce ne
pune in miscare mecanismele, aceeasi forta care pune in miscare si rotitele Universului ca si intreg.

Moment in care, orice scriere intelectuala nu mai are nicio valoare,noi practic revenind la forma
noastra energetica, rezultand ca orice forma materiala a fiintei este mai prejos. Inclusiv tezele despre
cunoastere, implicit cuvintele. E un loc, in opinia mea, care ofera perspectiva catre cunoastrea
suprema. Nu e un loc ce necesita nemurirea pentru a fi atins, e chiar locul ce ofera nemurirea. Iar
ceva imi spune ca acest gen de cunoastere ar fi imposibil de transpus in simple cuvinte.

Daca a trai vesnic asta inseamna, nu e nevoie sa alegem intre a ingropa cuvintele versus a trai vesnic,
pentru ca putem trai vesnic fara sa fie nevoie de cuvinte care sa explice acest proces si fara sa fim
fizic nemuritori.

Daca a trai vesnic, cu cuvintele ingropate, inseamna sa nu mai avem acces la niciun fel de
cunoastere, ci doar la viata pamanteana lipsita de scop si esenta, as raspunde: nu, multumesc.

Daca prin cunoastere ne putem apropia de ceea ce inseamna adevar, daca putem transmite
cunostintele mai departe pentru a fi dezbatute si folosite, ca si elemente in gandirea urmasilor,
consider asta ca fiind un gest de o noblete suprema cu rezultate evidente in sfera implinirii. E ceva ce
ar tebui cu totii sa facem, in masura in care ne permite intelectul. Vom avea surpriza sa descoperim
ca, odata cu studiul si cu dezbaterea temelor cunoasterii, ne vom pozitiona mai aproape de Adevar
decat predecesorii nosri. Suntem intr-un apogeu continuu al evolutiei, care include si capacitatea
noastra de gandire. E cel mai bun moment pentru a dezvolta si a pune la indoiala cunostintele
anterioare. Mereu va fi cel mai bun moment. Trebuie sa ne resemnam cu gandul ca tot ce putem
face mai bun nu poate depasi nivelul nostru de pe axa evolutiva, iar altii, mai evoluati, vor detine
cunostinte superioare noua. Hai, zic, sa le oferim trepte pe care sa calce, iar prin asta vom lasa ceva
de calitate in urma noastra si vom contribui la aceasta mare ciorba a Intelegerii.

In concluzie, aleg sa mor si sa las in urma povestea posterioritatii. Cu increderea ca, pot atinge si
nemurirea in timp ce sunt viu.

Cum zic englezii, ”to eat the cake and have it too.”