Zona largă ce se cheama astăzi Forumul Roman are o poveste lungă și interesantă.

Puțini știu că în perioada

premergătoare fondării Romei, atunci când, cel mai probabil, triburile de origine etruscă stăpâneau întreaga
regiune, depresiunea era folosită drept cimitir.

Acestea sunt detalii pe care le cunoaștem din două surse:

 stratificarea solului prelucrat de arheologi, dar și

 din operele unor scriitori antici.

Perioada pentru care dispunem de izvoare scrise ale istoriei Forumului începe cu secolul X î.Hr., adică în
Epoca Fierului, de unde putem deduce că la întemeierea legendară a Romei - istoria lui Romulus și Remus, așa
cum ne-au transmis Plutarh și Livius Andronicus -, pământul de sub Roma reprezenta deja casă  pentru etruscii
autohtoni.

În secolele al VI-lea și al VII-lea î.Hr. Tarquinio Prisco - etrusc la origini -, unul dintre primii regi romani, a
început drenarea rovinelor, într-un proces mai larg, cunoscut acum de noi drept „Cloaca Maxima”. În principiu,
discutăm despre construcția primelor canale de drenaj din Roma și dintre primele ale istoriei scrise. Simultan, se
realizează primul drum pavat ce avea să traverseze Forumul. De fapt, complexul monumental excavat aici, Lapis
Niger, ne-a adus dovada incontestabilă că aici s-a format, imediat după drenare și pavare, primul „loc de
reuniune”, adică prima piață a sfatului public, fiind utilizat atât ca piață comercială, cât și ca Agoră de inspirație
elenă.

Inițial, piața de unde se luau cele mai importante decizii politice din regat avea formă rectangulară, ocupând
spațiul dintre Bazilica Emilia, Arcul lui Septimius Severus, clădirea fostului Senat „Curia Iulia” și Biserica
Sfinții Luca și Martina. Complexul monumental reprezenta, conform scrierilor lui Pliniu cel Bătrân, templul
augurilor, dar servea și ca orologiu celest. În timp, sediul politic al orașului se transformă, după model grecesc,
dintr-un pătrat într-un cerc, cu trepte și grădini de jur-împrejur.

Primele sanctuare apar în perioada incipientă a Republicii Romane, în 509 î.Hr., și sunt dedicate lui Saturn și
Dioscurilor (Castor și Polux - venerați în egală măsură atât de greci, cât și de etrusci). Pentru a atesta importanța
spațiului în viața publică, Marco Furio Camillo, un mare om politic și militar roman, construiește aici Templul
Concordiei (Il Tempio della Concordia), în 367 î.Hr.

Unele construcții au fost scoase la lumină doar pentru a fi mutate în alte colțuri ale Romei. De exemplu,
fântâna proiectată de Giacomo della Porta a fost dusă la Palatul Quirinale, la picioarele cele monumentele
statuare, dedicate lui Castor și Polux, iar fațada, în forma unei măști a fost dusă inițial în Porto Leonino, pentru
ca, ulterior, să fie readusa în piața Pietro d'Illiria, unde se pot admira și astăzi. Deși Campo Vaccino nu mai avea
să-și continue activitatea, a lăsat în urmă o tradiție care a continuat, ulterior, până aproape de perioada
contemporană: „sassaiola” - bătăile cu pietre între bandele inamice din diferite cartiere ale Romei.

Dezgolirea în totalitate a vechilor rovine a început undeva la jumătatea secolului al XIX-lea, însă s-a încheiat
câteva decade mai târziu. Forumul care se mai poate vedea astăzi a păstrat destul de puține elemente istorice și,
cu mici excepții, pare mai degrabă un câmp de luptă decât sediul fostului senat al marii Republici Romane.