1. Standardizare, interschimbabilitate și calitatea producției.

O1 Generalități despre standardizare.

O2 Standardul și clasificarea lui.
O3 Principii de bază a interschimbabilității
O4 Calitatea produselor și serviciilor.
1 Generalități despre standardizare.
A stabili sau a aplica un standard, după DEX-ul limbii române, înseamnă a standardiza iar
acţiunea de a standardiza şi rezultatul ei poartă numele de standardizare.
Conform Organizaţiei Internaţionale de Standardizare ISO (International Organization for
Standartization), standardizarea prezintă un complex de reguli şi principii orientate spre
sistematizarea, unificarea şi normalizarea activităţii într-un anumit domeniu al economiei naţionale în
folosul şi cu concursul tuturor părţilor cointeresate şi în particular, pentru obţinerea unei economii
optime generale, respectând condiţiile de exploatare (utilizare) şi normele securităţii muncii.
Standardizarea se sprijină pe realizările tehnicii, ştiinţei şi experienţei practice, determinând
baza de dezvoltare atât cea actuală, cât şi cea viitoare şi este indisolubil legată de dinamica tuturor
ramurilor economiei naţionale.
Scopul principal al standardizării este:
 corespunderea produselor, serviciilor şi proceselor destinaţiilor sale;
 protecţia consumatorului prin asigurarea calităţii produselor, proceselor şi serviciilor
şi prin caracterului inofensiv al acestora pentru viaţa, sănătatea oamenilor şi a mediului ambiant;
 înlăturarea obstacolelor tehnice în calea comerţului, asigurarea capacităţii de
concurenţă pe piaţa mondială;
 asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii produselor;
Cu alte cuvinte, scopul principal al standardizării este accelerarea progresului tehnic, sporirea
productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor finite, asigurarea unor condiţii de desfăşurare
a activităţilor productive de bază şi auxiliare în întreprinderile industriale şi economice, în condiţii de
deplină ocrotire a sănătăţii, securitate, protecţie şi igienă a muncii.
Cerinţele standardizării sunt determinate de documentele normative (DN), care specifică reguli,
linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora. DN sunt obligatorii spre
utilizare în activitatea concretă din diferite ramuri ale economiei naţionale.
DN include standarde, prescripţii tehnice, specificaţii tehnice, reglementări şi diferite documente
de directivă.

2 Standardul și clasificarea lui.

Standardul este un document normativ în domeniul standardizării, stabilit prin consens şi
aprobat de un organism recunoscut, care prevede, pentru utilizări comune şi repetate, reguli,
prescripţii şi caracteristici comune referitoare la diverse activităţi sau rezultatele acestora, în scopul
obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.
Standardul are scopul generalizării şi folosirii unitare a soluţiilor optime în domeniul producţiei
materiale şi în alte domenii, trebuie să prevadă soluţii optime pentru societate şi să elaboreze pentru
obiectele materiale norme, reguli, reglementări metodice de organizare şi cu caracter tehnic general.
Standardul este cea mai raţională rezolvare a problemelor ce se repetă în realizarea scopului, se
bazează pe rezultatele conjugate ale ştiinţei, tehnicii şi experienţei. El conţine indicatori care
garantează posibilitatea creşterii cantitative şi calitative a produselor industriale şi a bunurilor de
consum, asigurând rentabilitatea şi interschimbabilitatea necesară, are drept scop promovarea
avantajelor optime ale comunităţii.
În Republica Moldova, politica statului în domeniul standardizării se realizează prin Sistemul
naţional de standardizare. Activitatea de standardizare este efectuată de către organismul naţional de
standardizare, comitetele tehnice de standardizare şi de către subdiviziunile (serviciile) de
standardizare ale ministerelor, departamentelor, şi agenţilor economici.
La nivel naţional, se folosesc standarde moldovene (SM) complexe ale standardelor generale de
stat (GOST), şi diferite standarde internaţionale şi europene. Aceste standarde pot fi utilizate numai
după aprobarea şi notificarea lor de către organele competente.
1
 La nivel de domeniu de activitate, în cadrul organizaţiilor legal constituite, se aplică standardele
profesionale - SP MD. De asemenea, se mai folosesc şi standarde de firmă - SF, care se aplică în cadrul
unităţilor economice care le-au elaborat.
Standardele se mai clasifică şi după tipuri. Astfel sunt cunoscute standarde de bază, terminologie,
produs, încercare, serviciu, interfaţă, date care trebuie indicate. Această clasificare nu are scopul de a da
o listă completă de tipuri posibile de standarde, iar tipurile definite nu se exclud reciproc şi simultan.
Aducerea standardelor în concordanţă reciprocă se efectuează prin armonizarea standardelor. Se
numesc standarde armonizate standardele care au aceleaşi subiecte, aprobate de organismele abilitate şi
asigură interschimbabilitatea obiectelor supuse standardizării.
La rândul său, standardele armonizate identice din punct de vedere al conţinutului dar prezentate în
forme diferite se numesc standarde unificate, iar cele identice, atât după conţinut cât şi după forma de
prezentare, se numesc standarde identice.
Armonizarea standardelor poate avea loc la nivel internaţional, regional, multilateral, bilateral.
în cazul când standardul este aliniat la un alt standard, astfel încât condiţiile, privind obiectul
examinat, furnizate de primul standard sunt în conformitate cu condiţiile din cel de-al doilea standard, dar
nu şi invers spunem că standardul este aliniat unilateral.
Dacă două sau mai multe standarde se referă la aceleaşi obiecte ale standardizării, aprobate în mod
legal de diferite organisme abilitate cu activitate de standardizare şi ale căror condiţii sunt bazate pe
aceleaşi caracteristici şi evaluate prin metode similare care permite compararea fără echivoc a diferenţelor
dintre condiţiile respective, se numesc standarde comparabile.
În economia naţională se mai folosesc şi alte categorii de DN cu caracter obligatoriu: prescripţii
tehnice; coduri de bună practică; reglementări; norme tehnice, sanitaro şi medico-biologice, de securitate
a muncii, de protecţie a mediului ambiant etc; clasificatoare de informaţie tehnico-economică; normative
de construcţii; farmocopia de stat şi articole provizorii de farmocopia de stat etc.

3 Principii de bază a interschimbabilității

Interschimbabilitatea este principiul tehnico-economic de proiectare, confecţionare şi reparare a
produselor finite, care constă în asigurarea asamblării (sau înlocuirii în caz de reparaţie) a elementelor
mecanismelor şi maşinilor fără a necesita ajustări sau prelucrări suplimentare, ţinând cont de buna
funcţionare a ansamblului conform cerinţelor, expuse în documentaţia tehnică.
Pentru asigurarea interschimbabilităţii este necesar ca piesele (subansamblurile, agregatele) să fie
standardizate. Din acest motiv interschimbabilitatea este garantată de un complex de măsuri tehnico-
organizatorice, bazate pe principiile standardizării. În acest aspect standardizarea se efectuează în două
direcţii:
- elaborarea normelor de bază ale interschimbabilităţii;
- stabilirea în documentaţia tehnică a cerinţelor necesare pentru asigurarea interschimbabilităţii
externe (dimensiunile de bază şi de montare, caracteristicile şi parametrii de exploatarea etc).
În dependenţă de diferiţi factori se deosebesc mai multe tipuri de interschimbabilităţi:
- interschimbabilitatea completă;
- interschimbabilitatea parţială sau limitată;
- interschimbabilitatea exterioară;
- interschimbabilitatea interioară;
- interschimbabilitate funcţională.
În cadrul interschimbabilităţii complete elementele pentru asamblare pot fi montate direct fără
ajustări şi au o precizie de prelucrare mai ridicată. Interschimbabilitate completă se întâlneşte mai ales la
organele de maşini standardizate, de exemplu, rulmenţi, şuruburi şi piuliţe, buloane, echipament electric
etc.
În cazul interschimbabilităţii limitate piesele unui lot sunt interschimbabile după o ajustare
prealabilă sau numai între grupele care au fost sortate în prealabil.
Pentru componentele produselor finite, furnizate de alte întreprinderi, interschimbabilitatea mai
poate fi clasificată în cea exterioară şi cea interioară.

2
 Interschimbabilitatea exterioară caracterizează dimensiunile, forma suprafeţelor conjugate şi
indicatorii principali de exploatare ai produselor finite complementare (ce se montează în alte produse
finite mai complicate). De exemplu, pentru motoare electrice interschimbabilitatea exterioară se asigură
prin turaţia, puterea şi dimensiunile suprafeţelor de montaj; pentru rulmenţi - după diametrul exterior al
inelului exterior, diametrul interior al inelului interior, lăţimea rulmentului şi precizia lui.
Interschimbabilitatea interioară caracterizează dimensiunile pieselor componente ale
subansamblurilor, agregatelor, produselor finite. De exemplu, în rulmenţi între corpurile de rostogolire
există o interschimbabilitate interioară.

4 Calitatea produselor și serviciilor.

Calitatea produselor finite este o preocupare permanentă a oricărui producător de bunuri materiale
şi este determinată de proprietăţile, compoziţia chimică, forma, dimensiunile, precizia lor, precum şi de
alţi parametri. Aprecierea calitativă a produselor finite poate fi făcută numai în caz de reglementare a
indicatorilor calitativi, caracteristicilor, formei etc, standardele fiind acele documente care determină
aceste reglementări.
Standardul are o contribuţie fundamentală pentru înţelegerea reciprocă între diferiţi agenţi
economici, organizaţii, organisme care desfăşoară diverse activităţi la nivel naţional, regional sau
internaţional.
Realizarea şi menţinerea unor performante atât în elaborarea şi fabricaţia tehnicii în transport cât şi
în exploatarea şi mentenanţa acesteia, este posibilă numai prin alinierea cu competitivitate la standardele
de calitate acceptate pe plan naţional şi internaţional. Însuşirea şi acceptarea acestor standarde are efecte
pozitive în sporirea credibilităţii în potenţialul economic al Republicii Moldova, deschiderea spre
investitori străini, creşterea exportului de produse şi servicii, amplificarea colaborării în domeniul tehnici,
ştiinţei, învăţământului etc.
Cuvântul calitate provine de la „qualis", ceea ce în limba latină înseamnă „aşa cum a fost produs".
Definiţia calităţii, în conceptul actual, şi-a lărgit semnificaţia concomitent cu dezvoltarea ştiinţei, tehnicii
şi experienţei înaintate.
În limbajul uzual calitatea este o noţiune relativă, prin care, în funcţie de aşteptările şi necesităţile
noastre, înţelegem că produsul sau serviciu respectiv este bun, mai puţin bun sau, de ce nu, chiar rău.
Conform ISO 9000-2001 calitatea produsului este ansamblul proprietăţilor unui produs (sau
serviciu), care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface anumite necesităţi exprimate sau implicite.
Astfel calitatea produselor şi serviciilor este un atribut al valorii de întrebuințare, reprezentând o
măsură a gradului în care acesta corespunde cerinţelor /exigenţelor/ preferinţelor consumatorilor, cerinţe
izvorâte din utilitatea relativă a acestora.

2 Toleranțe și ajustaje
O1 Noțiuni generale
O2 Definirea noţiunii despre ajustaje
L a montarea pieselor în ansambluri suprafeţele conjugate formează o asamblare. Una din suprafeţe
este cuprinzătoare, numită alezaj, iar a doua este cuprinsă şi se numeşte arbore (fig.1.1)

Fig.2.1
Fiecare piesă, din care sunt alcătuite ansamblurile, posedă o serie de caracteristici geometrice, cele
mai importante fiind dimensiunile, forma, ondulaţia, rugozitatea, poziţia reciprocă a suprafeţelor şi
axelor etc.

3
 Dimensiunea este valoarea numerică a unei mărimi liniare (diametru, lungime etc), exprimată în
unitatea de măsură aleasă.
În industria constructoare de maşini dimensiunile se indică în milimetri. Dimensiunile referitoare la
alezaj se simbolizează cu litere majuscule, iar ale arborelui - cu litere mici. Pentru alezaj, în general, se
notează cu D şi pentru arbore - cu d.
Fiecare dimensiune poate fi prezentată prin mai multe valori caracteristice.
 Dimensiune efectivă (De, de) este dimensiunea elementului care se stabileşte prin măsurare cu
eroarea admisă. Ea este afectată de erorile de măsurare.
 Dimensiunea nominală ( D n , dn) este dimensiunea de referinţă în raport cu care se
caracterizează şi determină abaterile şi alte caracteristici. Această dimensiune apare la
proiectare şi rezultă din calcule de rezistenţă sau constructive, luată întreagă sau rotunjită.
 Dimensiunea reală (Dr, dr) este valoarea obţinută în rezultatul prelucrării piesei. Ea nu poate
fi stabilită absolut exact din cauza erorilor de măsurare. De aceea în calculele practice sunt
folosite valorile dimensiunilor nominale şi efective.
Totodată, la un lot sau o serie de piese cu aceleaşi dimensiuni nominale există diferite dimensiuni
efective. Această situaţie este cauzată de o mulţime de factori, greu de sistematizat (precizia maşinilor-
unelte şi a dispozitivelor, uzura sculelor aşchietoare, abaterea de la documentaţia tehnologică, erori de
măsurare şi control etc). Deci, piesa nu poate avea orice dimensiune efectivă, ea este cuprinsă într-o
zonă de dispersie, mărginită de două dimensiuni limită: dimensiunea maximă (Dmax, dmax) şi
dimensiunea minimă (Dmin, dmin)
 Dimensiunile limită sunt două dimensiuni - dimensiunea maximă şi dimensiunea minima,
admise ale unui element, între care trebuie să fie cuprinsă (sau să fie egală) dimensiunea
efectivă.
Diferenţele dintre o valoare oarecare şi valoarea de referinţă a aceleiaşi dimensiuni se exprimă
prin abateri. În particular se întâlnesc abateri efective şi limită.
Abaterea efectivă ( E d , e d ) este diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă şi dimensiunea nominală
respectivă:
- pentru alezaj ED = D e - Dn;
- pentru arbore ed = de - dn. [
Întrucât valoarea efectivă poate fi mai mare, egală sau mai mică decât valoarea nominală, din
relaţia de mai sus, rezultă că abaterea relativă poate avea valori aleatorii negative, pozitive şi
egale cu zero. Totodată, deoarece dimensiunea efectivă este cuprinsă între două dimensiuni
limita, atunci și abaterea efectivă va fi cuprinsă între două abateri limită. Aceste abateri sunt cele
două abateri prescrise, între care poate varia abaterea efectivă şi anume abaterile superioară şi
inferioară.
Abaterea superioară (ES, es) este egală cu diferenţa algebrică dintre dimensiunea maximă
şi dimensiunea nominală respectivă (fig.
2.2, 2.3):
 pentru alezaj ES = D max -D n ;
 pentru arbore es = d max - d n

Fig.2.2 Parametrii unui arbore Fig.2.3Parametrii unui alezaj

Abaterea inferioară (EI, ei) prezintă diferenţa algebrică dintre dimensiunea minimă şi
dimensiunea nominală respectivă:
4
  pentru alezaj EI = D mm - D n ;
 pentru arbore ei = d mm - d n .
Pentru determinarea poziţiei câmpului de toleranţă în raport cu linia de zero serveşte abaterea
fundamentală. De regulă, în calitate de abatere fundamentală este acceptată abaterea amplasată mai
aproape de linia de zero.
Variaţia dimensiunilor efective este reprezentată prin toleranţă şi câmpul de toleranţă.
Toleranţa este dată de diferenţa dintre dimensiunile limită maximă şi minimă sau de valoarea
absolută a diferenţei algebrice dintre abaterea superioară şi cea inferioară.
T D =D max -D min =ES-EI
T d = d max- d min= e s - e i ;
Câmpul de toleranţă este câmpul, mărginit de dimensiunile limită şi determinat de valoarea
toleranţei şi poziţia ei în raport cu dimensiunea nominală. La reprezentarea grafică, câmpul de
toleranţă este cuprins între două linii ce corespund abaterii superioare şi celei inferioare şi poziţionate
în raport cu linia de zero.
La montarea a două piese, suprafeţele conjugate formează o asamblare. Diametrele nominale
ale acestor suprafeţe sunt totdeauna egale şi formează diametrul nominal al asamblării.
Caracterul asamblării pieselor, determinat prin diferenţa dimensiunilor efective înainte de
asamblare, se numeşte ajustaj.
Definirea noţiunii despre ajustaje
Ajustajul caracterizează relaţia care există între doua grupe de piese de acelaşi diametru nominal şi
care urmează să fie asamblate. În funcţie de raportul în care se află câmpurile de toleranţă ale pieselor
ajustate deosebim trei grupe de ajustaje: cu joc, cu strângere şi intermediare.
Ajustajul cu joc este acela la care totdeauna în asamblare se obţine un joc. Astfel, dimensiunea
minimă a alezajului este mai mare decât dimensiunea maximă a arborelui sau este egală cu ea. Cu alte
cuvinte, diametrul oricărui alezaj este mai mare decât diametrul oricărui arbore.
La reprezentarea grafică, câmpul de toleranţă al alezajului se află în întregime deasupra câmpului
de toleranţă al arborelui (fig. 2.4,a).
Valorile limită ale jocului (S) vor fi:
Smax=Dmax-dmin=ES-ei
Smin=Dmin-dmax=ES-ei
Media aritmetică a jocului maxim şi a jocului minim
formează jocul mediu:
Smed=Smax+Smin/2
Jocurile limită Smax şi Smin determină un interval de
variaţie a jocurilor efective, numit toleranţa jocului:
Ts= Smax-Smin=TD+Td
Fig.2.4 Schema de prezentare convenţională a ajustajelor: a) cu
joc; b) cu strângere.
Ajustajul cu strângere este acela la care totdeauna în
asamblare se obţine o strângere. Astfel, dimensiunea
maximă a alezajului este mai mică decât dimensiunea
minimă a arborelui sau este egală cu ea. La reprezentarea
grafică câmpul de toleranţă al arborelui se află în întregime
b de asupra câmpului de toleranţă al alezajului (fig. 3.4, b).
Valorile limită (N max şi N min,) valoarea medie ( N med ) şi
toleranţa strângerii TN se determină cu următoarele relaţii:
Nmax=dmax-Dmin=es-EI
Nmin=dmin-Dmax=ei-ES
Nmed=Nmax+Nmin/2
TN= Nmax-Nmin=TD+Td
Ajustajul intermediar este acela la care valorile efective ale alezajului şi ale arborelui pot
realiza atât asamblări cu joc, cât şi cu strângere; câmpurile de toleranţă ale arborilor şi alezajelor
se suprapun parţial sau complet (fig. 2.5).

5
 Fig. 2.5 Schema unui ajustaj intermediar.

Jocul maxim (S max ),strângerea maximă (N max ) şi

toleranţele acestor ajustaje (T S sau T N ) se calculează cu
relaţiile:
N m a x =es -EI,
S m a x =ES-ei;
Ts=S max; T N =N max;

3 Unitatea de toleranţă şi trepte de precizie.

În dependenţă de rolul funcţional toleranţele pieselor şi ajustajelor pot avea diverse valori.
Din acest punct de vedere, conform sistemului ISO, pentru toate intervalele de dimensiuni sînt
prevăzute 20 trepte de precizie, notate în ordinea crescîndă a toleranţei, respectiv în ordinea
descrescătoare a preciziei cu IT01, IT0, IT1,.... IT18.
Treptele de precizie nu au restricţie strictă în vederea folosirii lor, însă ele sînt preferate
pentru următoarele destinaţii:
 pentru cale plan paralele - IT01-IT2;
 pentru calibre şi alte construcţii precise – IT2-IT7;
 pentru construcţia generală de maşini şi pentru piese care formează ajustaje de uz
general – IT5-IT12;
 pentru dimensiuni neconjugate – IT13-IT17;
 pentru dimensiuni libere – IT14-IT18;
4 Abaterile fundamentale.
Pentru formarea ajustajelor cu diferite jocuri şi strângeri. în sistemul de toleranţe şi
ajustaje, standardul prevede abateri fundamentale pentru arbori şi pentru alezaje. Abaterea
fundamentală este abaterea care determină poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero.
Această abatere poate fi atât cea superioară, cât şi cea inferioară, mai precis abaterea
fundamentală este abaterea cea mai apropiată de linia zero. Abaterile fundamentale pentru
alezaje se notează cu majuscule (A,B,C,D,), iar pentru arbori - cu minuscule (a,b,c, d,);
unele abateri fundamentale pot fi notate cu două litere (CD, DE, EF, cd, dc, ef). Poziţia
abaterilor fundamentale pentru alezaje şi arbori faţă de linia zero este prezentată în figura 3,1.
Abaterile fundamentale ale alezajelor de la A până la H şi ale arborilor de la a până la h
se folosesc la poziţionarea câmpurilor de toleranţă în ajustajele cu joc, iar abaterile
fundamentale ale alezajelor de la P până la ZC şi ale arborilor de la p până la zc - la formarea
ajustajelor cu strângere. Celelalte abateri ale alezajelor K, M, N şi ale arborilor k, m, n, precum
şi ale alezajelor J, JS şi arborilor j, js, se folosesc la poziţionarea câmpurilor de toleranţă în
ajustajele intermediare.

6
 Fig. 3.1 Poziţia abaterilor fundamentale ale alezajelor şi arborilor faţă de linia
zero.
5 Rugozitatea suprafeţelor
Rugozitatea suprafeţelor este definită prin ansamblul neregularităţilor profilului suprafeţei, în
limitele lungimii de baza, cu pas relativ mic.
Rugozitatea, in general, cuprinde neregularităţi rezultate din procedeul de fabricaţie
utilizat şi (sau) determinate de alţi factori ( rizuri, smulgeri, urma de scula, goluri, pori etc.).
Abaterile geometrice menţionate sunt produse de mişcări oscilatorii ale vârfului sculei, frecării
dintre tăişul sculei si suprafaţa piesei, vibraţiilor de înalta frecventa ale sculei sau masinii-unelte, abateri de
forma ale tăişului sculei, procedeul de prelucrare (la cald sau la rece), modul de formare a aşchiei,
proprietăţile fizice ale materialului piesei, natura sau calitatea lichidului de lubrifiere si răcire etc.
Forma si dimensiunile neregularităţilor depind de procedeul de prelucrare aplicat, de
geometria sculei aşchietoare, de regimul de aşchiere (in special de avans), de modul de formare a
aşchiei, de caracteristicile materialului prelucrat.
Pentru evaluarea cantitativă a rugozităţii, standardul (GOST 2789-80) prevăd următorii
parametri caracteristici:
Ra - abaterea medie aritmetică a profilului;
Rz - înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte;
Rmax - înălţimea maximă a profilului;
tp - procentajul lungimii portante a profilului;
Sm - pasul mediu al neregularităţilor profilului;
S - pasul mediu al proeminenţelor locale ale profilului.
Mai fregvent se utilizează Ra şi Rz.
Notarea stării suprafeţelor. Starea suprafeţelor se notează pe desen, pentru toate suprafeţe
ce se prelucrează, conform cerinţelor tehnice.
Se utilizează unul din următoarele trei simboluri:
- simbol de bază. Se utilizează când nu este precizată metoda de obţinere a suprafeţei
notate;
- pentru suprafeţe prelucrate cu îndepărtare de material:
- pentru suprafeţe prelucrate fără îndepărtare de material. Poate fi utilizat, de asemenea,
pentru indicarea suprafeţelor care trebuie menţinute în starea obţinută prin stadiul precedent de
fabricare.
Valorile parametrilor rugozităţii se înscriu deasupra semnului; parametrul R a numai prin
valoarea lui numerică în μm, restul parametrilor se înseamnă prin litere şi valoarea numerică.

7
 6 Precizia formei şi poziţiei suprafeţelor.
Precizia parametrilor geometrici ai piesei se caracterizează nu numai prin precizia
dimensiunilor, ci şi prin precizia de formă şi de poziţie reciprocă a suprafeţelor.
Abaterile de formă şi poziţie a suprafeţelor apar în procesul de prelucrare a piesei din
cauza deformaţiilor maşinilor-unelte, sculelor şi dispozitivelor utilizate, neuniformităţii
adausurilor de prelucrare, neomogenităţii materialului etc.
Abaterile de formă şi poziţie influenţează negativ asupra indicilor de exploatare
a maşinilor şi chiar asupra indicilor tehnologici. De exemplu, acestea influenţează negativ
asupra preciziei şi volumului de lucru la asamblare (măreşte volumul operaţiilor de
potrivire), micşorează precizia de măsurare a dimensiunilor, influenţează negativ asupra
preciziei de poziţionare a pieselor în procesul de prelucrare şi control.
Noţiunile şi definiţiile ce se referă la abaterile şi toleranţele de formă şi poziţie
sunt reglementate prin standard ( GOST 24642-81) sau L1 tabelul 3.5, pag. 53.
Prin abatere de formă se înţelege abaterea formei reale (efective) a suprafeţei
(profilului) de la forma nominală, iar abatere de poziţie – abaterea reală a poziţiei
elementului considerat (suprafaţă, profil, plan de simetrie) faţă de poziţia lui nominală.