Fișa N4 Procedeul de sudare

Numele, prenumele Corcenco Mihail Grupa DT201b

1 Definiția Sudarea este un procedeu de îmbinare nedemontabilă a două sau mai multor
Sudrării piese metalice, utilizînd încălzirea locală, presiunea sau ambele, cu sau fără
folosirea unui material suplimentar. Îmbinarea sudată este posibilă în urma unor
legături intime de coeziune atomo-moleculară, obţinute pe seama energiei termice
şi mecanice introduse la locul de îmbinare.
2 Avantaje Se învață relativ ușor, se pot realiza piese complexe, se poate automatiza, o rezistență mai
sudării ridicată față de alte tipuri de îmbinări.
Dezavantajele Calitatea îmbinărilor sudate depinde în mare măsură de calitatea materialelor utilizate și de
sudării calificarea sudorului, apar raze ultraviolete, care atacă corpul uman.

3 Definiția Sudabilitatea este o proprietate complexă a metalelor si aliajelor, care

sudabilit reprezintă capacitatea acestora de a forma îmbinări sudate, de bună calitate, în
ăţii anumite condiţii de realizare.
4 1. Cusătura

2. Zona de trecere

3. Zona influenţată termic – ZIT

Descrieți fiecare domeniu 4. Material de bază

5 După Sudare prin topire, la care piesele supuse îmbinării se încălzesc peste
temperatura la temperatura de topire, îmbinarea sudată fiind rezultatul topirii parţiale şi
care se execută solidificării ulterioare a marginilor componentelor şi metalului de adaos.
sudarea definim:
Sudare prin presiune, la care piesele supuse îmbinării sînt supuse parţial
(sciți definiția) încălzirii, parţial presării locale, pînă se ajunge la nivelul necesar al energiei,
pentru crearea efectelor de coeziune între elementele de asamblat.

6 După natura energiei utilizate

1) Energie 2) Energie 3) Energie 4) Cu energie
electrotermică termochimică: mecanică: de radiaţii:
 cu arcul  cu flacără de  prin presiune  cu fascicul de
electric; gaze; la rece; electroni;
 electrică prin  cu termit  prin frecare;  cu laser.
presiune;  prin explozie;
 în baie de  cu
zgură; ultrasunete.
 cu plasmă.
7 Denumiți procedeele conexe
sudării
tăierea flamarea lipirea metalizarea

8 Clasificați îmbinările de sudare după poziţia în spaţiu a cusuturii de sudură

îmbinare în colţ îmbinare prin suprapunere îmbinare în T îmbinare cu margine comună
9 1.Denumiți tipurile de îmbinări după poziţia relativă a componentelor de sudat.

cap la cap îmbinare în îmbinare prin îmbinare în T îmbinare cu

colţ suprapunere margine
comună
10 Enumerați sursele de sudare cu arc electric.
aprinderea arcului electric perioada arcului staţionar stingerea arcului electric
11 Numiți tipurile proceselor de prelucrare prin sudarea prin presiune și indicați-le în spațiile libere

Sudarea prin presiune cu Sudare prin presare Incălzire prin rezistenţă

încălzire electrică
la flacără de contact

Sudare în linie Sudare prin frecare Sudarea la rece prin explozie

a)Enumărați tipurile de flacără oxiacetilenică:

1. Flacăra normala 2 Flacăra oxidanta 3 Flacăra carburata
b)Conform imaginei de mai jos identificați și notați în spațiile libere, zonele caracteristice unei flăcări oxiacetilenice.
1. zona rece
2. nucleul
3. flacăra primara
4. flacăra secundara

Enumerați elementele, echipamentul și accesoriile utilizate la sudare.

1 Arcul arde între vîrful electrodului 6 Neînvelit prins în

portelectrodul
2 Baia 7 Izolat cu manşonul
metalică formată între piesele de sudat
3 Baia 8 Portelectrodul asigură fixarea
metalică formată între piesele de sudat vergelei de adaos şi conectarea, prin cablul de legătură
4 Electrodul, sub formă de vergea, 9 La unul dintre polii
este învelit sursei de curent. Celălalt pol al sursei este legat la piesa
de sudat prin cablul
5 Cu pastă avînd un capăt 10 Clema

Notați în spațiile rezervate elementele ce descriu procedeul de

sudare manuală cu arc electric:
1 Metal de ados
2 Invelis electrod
3 Pistol
4 Arc electric
5 Baia de sudare
6 Zgura
7 Metalul de baza
Ca literatură folosiți suportul didactic, surse internet sau manualele recomandate de la bibliotecă.

1 Nanu, A., Tehnologia Materialelor, EDP, Bucureşti, 1983

2 N.Atanasiu „Utilajul şi tehnologia lucrărilor mecanice”. Bucureşti 1992