1.

Introducere înTelecomunicaţii

Termenul de telecomunicaţii desemnează comunicaţiile efectuate la distanţă. Astfel radioul,

telegrafia, telefonia (fixă sau mobilă), televiziunea, comunicaţiile digitale sau reţelele de calculatoare
se pot subscrie acestui domeniu, de altfel foarte vast.

Elementele componente ale unui sistem de telecomunicaţii sunt în principiu: emiţătorul, canalul de
comunicaţie şi receptorul.

Sunt cunoscute 2 tipuri de comunicaţii:

Comunicaţii prin fir

Comunicaţii fără fir

De peste o sută de ani undele electromagnetice şi-au demonstrat utilitatea pentru transmiterea
de informaţii.Pentru a se propaga ele nu au neapărată nevoie de un conductor metalic, ci se pot
propaga cu viteze ridicate chiar şi prin unele materiale dielectrice sau prin vid.

Lumina este în esenţă tot o undă electromagnetică. Comunicaţiile prin fibre optice utilizează
unde electromagnetice în infraroşu. În cazul unui bec electric, fiecare atom al filamentului
incandescent emite flash-uri de lumină care reprezintă serii de unde cu o durată de viaţă scurtă
(aprox. 10-8 s), adică au o lungime de undă de circa 3 m. Aceste surse de lumină sunt incoerente,
deoarece dacă suprapunem două astfel de surse nu se observă nimic. Cu ajutorul acestor surse de
lumină se poate realiza doar iluminarea globală a spaţiului înconjurător. Pentru transmiterea luminii
prin fibră optică este necesar ca sursa să fie coerentă, iar lungimea spectrală să fie cât mai mică.
Interferenţa este suprapunerea a două sau mai multe unde şi combinarea lor în una singură, iar
coerenţa este interferenţa a două unde care au aceeaşi lungime şi un defazaj constant între ele.
Undele electromagnetice se propagă în vid cu viteza luminii, valoarea rotunjită a acesteia fiind de
300.000 km/s.

Comunicaţiile prin fibră optică utilizează lungimi de undă în infraroşu apropiate benzii de la 800 până
la 1600 nm, cu preferinţă pentru lungimile de undă de 850, 1300 şi 1550 nm. Un cablu de fibră optică
constă dintr-un fir de diametru mic cu o structură formată dintr-un mijloc de sticlă, un înveliş tot de
sticlă şi un înveliş protector exterior, din plastic. Diferenţa între cele două elemente din sticlă, miez şi
înveliş, constă în indicii de refracţie diferiţi. Învelişul de plastic furnizează o protecţie mecanică dar
uşurează şi identificarea fibrelor pentru sudare (engleză: splicing), prin culorile lui diverse. Fibra
optică este un ghid de undă optic.

După descoperirea surselor de lumină laser au fost făcute încercări intense de utilizare a
acestora pentru transmiterea informaţiei. Utilizarea atmosferei ca mediu de propagare a radiaţiei
optice în general, şi a radiaţiei laser în particular, prezintă dezavantajul variaţiei aleatoare, rapide şi în
limite prea largi ale caracteristicilor de propagare, fapt care reduce siguranţa în exploatare şi creşte
probabilitatea erorilor în transmisie. Primii conductori optici protejaţi de influenţa condiţiilor externe
s-au construit sub forma de tuburi metalice cu corecţie periodică a divergenţei şi direcţiei fasciculului,
cu ajutorul unui sistem de lentile şi oglinzi. Sistemele funcţionale de comunicaţii în gama optică au
fost elaborate după punerea la punct în 1972-1973 a fibrelor de sticlă cu atenuare mică, utilizate la
fabricarea cablurilor optice.

Clasificare

Din punct de vedere al modului de transmitere a informaţiei, comunicaţiile se împart în două

categorii:

Comunicaţii analogice

Transmiterea informaţiilor prin reţelele tradiţionale de telefon, radio şi televiziune se face analogic.
Aceasta nu necesită utlilizarea de coduri în sistemul binar, aşa ca în comunicaţia digitală.

Comunicaţii digitale

Transimisiunile digitale sunt o modalitate de comunicare bazată pe transmisiuni discrete de

date. Sunt considerate a fi viitorul în comunicaţii. De mulţi ani omul a vrut să folosească cât mai
profitabil descoperirile sale, iar tehnica digitală i-a oferit tocmai această posibilitate.

Radiocomunicaţia reprezintă telecomunicaţia realizată cu ajutorul undelor radioelectriceghidate

sau nu. Radiocomunicaţia presupune existenţa unor radioemiţătoare care producenergie
electromagnetică pe care o radiază în spaţiu prin antenele de emisie. Undeleradioelectrice sunt
captate de antenele de recepţie şi sunt transformate de radioreceptoare însemnalele electrice
corespunzătoare informaţiei transmise. Calitatea informaţiei recepţionatedepinde de raportul
semnal/zgomot la recepţie