Cuvânt introductiv

Această carte a fost scrisă cu intenţia de

a oferi cititorului un “altfel” de volum de
poezii. ,,Balanța aplicată” este primul meu
volum de poezii dat spre tipărire și afirm faptul
că deși nu este suficient de consistent ca
număr de pagini, acesta se face remarcat prin
profunzime, simbolistică și prin existența
continuă a echilibrului atât stilistic cât și a
ideilor dualiste ce vizează diferite subiecte.
Datorită faptului că matematica aplicată
reprezintă o ramură a matematicii specializată
fiind în alte științe, prin asociere, ,,Balanța
aplicată” semnifică un istrument ce are același
rol de întrebuințare și anume acela de a
determina masa unui corp ce se echilibrează cu
greutăți etalonate dar de data aceasta în loc să
măsoare masa unui corp , acesta va măsura
intensitatea și veridicitatea diferitelor subiecte
ce sunt abordate în poezii, prin cele două
,,greutăți etalonate” : iubirea și rațiunea.

1
 Asemenea vieții ce este compusă atât
din momente frumoase pline de fericire și de
micile bucurii sufletești dar și din momente
mai puțin frumoase în care tristețea și
supărarea își fac apariția, ,,Balanța aplicată”
reprezintă o treaptă obiectivă prin care idei ce
aparțin atât sferei sentimentale cât și raționale
ale omului sunt prezentate într-o manieră
subiectivă, a mea. Printre acestea, asemenea
unei balanțe ce are în componență pe lângă
cele două talere, o pârghie, ce este reprezentată
în volum ca și miezul, mai degrabă sâmburele
ce se află și există nestingherit încă de la
începutul istoriei între cei doi coloși : iubirea și
rațiunea. Acesta este patriotismul, cel mai
frumos și sincer sentiment pe care un om îl
poate avea pentru tradițiile ,credința, literatura,
faptele importante ale marilor personalități
naționale fără de care lumea cum o știm noi
astăzi s-ar fi schimbat dramatic și mai ales
meleagurile de unde ne tragem.
După cum a spus și marele poet al
României, Mihai Eminescu, citat: „Patriotismul

2
nu este numai iubirea pământului în care te-ai
născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de
care nu există iubire de ţară”, patriotismul este
întâlint și el de asemenea în două ipostaze, și
anume ,,iubirea pământului în care te-ai
născut” și desigur, ,,iubirea trecutului”, acestea
reprezentând cele două talere ale unei balanțe
simple vechi, dar ,,fără de care nu există iubire
de ţară”

3
 "Supunere"

de Oiță Marius-Sorin

Alaiul nostru plânge, despică lucidul

de neclar.
Face abuz de demnitate și destramă
dorințele în zadar.
Curioșii sciiți ai vremii noastre,
de acum.
Dealtmiteri, totodată mesele stau
în cenușa topită.
Fără idealuri, vise, speranțe,
o viață încâlcită,
Dar totodată în doi ea poate deveni
fie o șansă la fericirea descâlcită
a copilăriei efemere a două suflete
ce se luptă în doi pentru supraviețuire,

4
ori o supunere la o ramără
cinematografică a vieții, în care la
început e genul romance iar mai apoi e
thriller.

Alai sfânt, sezon de primavară

de Oiță Marius-Sorin

Nimic pe lume nu-i mai sfânt

mai pur ca sentimentul pentru țară
sunetul horei se aude strajnic pe pământ
Alai sfant, sezon de primăvară.

5
 Apocalipsa Babilonului
de Oiță Marius-Sorin

Se deschide cerul, prelung se arată

Pe-o rază de soare venind cu lacrimile
de jar,
Copacii se-ndoaie și plâng ne-ncetat
Sunt oameni cu aripe de pace(...)
Sunt șoimii credinței, sunt buni în
suflare până când distrug
Ei vin cu un scop anume
Să aprindă Babilonul cu foc,
De-ndată îl zăresc, arbori de alamă
Izvorul ce curge lin, calm
Și face vâlvoaie și se despică-n două
Copacii ruginind sunt aruncați departe
Reușesc să intre,
Caută o anumită cameră
6
O găsesc, e fântană din mijlocul ei
Aceștia pun torțe și ea se aprinde.
Urmarea aceste-i întâmplări
Ei nu erau îngeri ci demoni răi care
Distrug echilibrul etern.
Ea era fântâna uitării dobândite
Și-a bunatătii har,
Bunătate ce a fost aprinsă
Se văd pe pământ strigoii
Ce ies din sufletele bune,
Învie spiritele sub raza trupească ,însă
doar cele păgâne
Ce se grăbesc a se pune pe treabă
De-ndată ei caută o poarta, ce se
deschide degrabă
Evadează chimera ce pune stăpânire
Pe restul de suflete inocente ce încă nu
s-au stins.
Domnește un haos ce flăcări aruncă
Și bunatatea distrusă de foc,
7
Acesta-i sfârșitul ci nu începutul
Ce nu a putut fii ocolit
Nu ei negri arhangheli au ispășit
grotește fapte...
Ei sunt doar pasagerii ce au adus
mesajul,
De la El citire, se propagă-n haos
În fum, scrum jăratec inimile
Aprinzând sufletele ce au adus acest
sfârsit mizer.

8
 Călătoria
de Oiță Marius-Sorin

Sticlindu-i ochii, abis de căprui

Bucată cu bucată, cui cu cui,
A renăscut valul, din pustiu
O paletă de nuanță, purpuriu.
Călătorind, oglinda rațiunii descăleste
Frumos cald și blajin, ispita se iveste
Curatul eu al ei este bezmetic din fire
Și întrebarea e : ,,S-ar potrivi cu mine?"

9
 Carouri mari si albe,
o lebadă de nea

de Oiță Marius-Sorin

Lorzii se-ncruntă la norii străvezii

Deodată mari, carouri mari se arată,
Oh, zâne albe cu ochii argintii,
Mademioselle Ale în inimă le poartă.

O lebădă dansează un vals frumos de

iarnă.
Spuma lacului și roua nufărului, lăpticel
de matcă
Coboară lin din cer pe umeri goi cei
poartă,
Carouri mari și albe al penelor de nea

10
Și trece tardiv timpul, pe lacul Muzama,
Lorzii și zânele au plecat de îndată
Carouri mari și albe s-au preschimbat în
artă,
Doar însuși apa a ramăs, doar apa și
vampa lebadă de nea.

Chemare de 1 Decembrie

de Oiță Marius-Sorin

Întâi Decembrie, ce grup divin sonor!

Poporul strajnic se arpinde iară,
Cuprinde visele în zbor
pentru a ta țară, a noastră sfântă țară.

11
Trâmbitele răsună înfiorător, soldații
defilează.
Așa e pe la noi această de cutumă modă,
E veselie-n ziua asta si marchează
Mândria mamei țări ce l-a născut pe
vodă...

Chemarea către ce?

de Oiță Marius-Sorin

A sosit, trupul Lui se oglindește în

stradă
Rămas singur, nu s-a gândit vreodată

12
Dar oare. știi ce vreau să îți zic Tată?
Blocuri repezite, neoane obosite
Felinare, toate simt chemarea
Ne-am adunat, uită-ne! cu toții sub
privirea Ta nemărginită nouă, însă dacă
rațiunea noastră este momentan mai
mică și egală cu iubirea
Iubirea față de noi, de natură și de Tine,
asta nu ar însemna că mai apoi pe viitor,
s-ar putea să Te uităm și totodată
Există o șansă să nu Te mai chemăm?

13
 Cinismul societății

de Oiță Marius-Sorin

Ce-i oare privirea abținută a unui om cu

greutăți
Cuprins de nicio remușcare, oricât de
sumbră ar fi ea,
E oare, o flacără a sufletului răbufnită ca
și în mine
Până la urmă, toți oamenii sunt la fel,
indiferent ce impune societatea,
nu este așa?

Dumnezeu ne-a oferit noua viață și

izbăvirea ce trebuie împărtășită
Cu jertfa Fiului Său ce cu lacrimi și
hotărâre a oferit-o

14
Pentru a ne învăța că El nu e un biciuitor
de oameni cum ni se afișează astăzi în
lozinci
Masele au primit această jertfă și încă
nu au descoperit acestea.
Sau poate nu au vrut?

Cosmopolit lăuntric
de Oiță Marius-Sorin

Măgulite, micite, încovoiate-n infinie

Cometele îl priveau pe Marte,
Trufaș, solitar dezmiardă în gând...
Amintirea despre fața ei, chip plăpând.

15
De la minus la plus infinit, indiferent de
spațiu,de timp
Indiferent de stele, reprezenta satelitul
gândurilor mele
Marte nu reacționa căci nu avea
atmosferă
Suficient pentru a reântregi o nouă era.
Big Bangul este modelul cosmologic,
cuantic
De ciocnire a materiei, divizarea
universului fantastic
Particule, particule, atomi, protoni și
neutroni
La nivel nanomolecular reactionând
trupește iubitor.

16
 Doar tu cu mine...

de Oiță Marius-Sorin

Doar tu cu mine, și doar cu ea

Ca el, cu noi, cu voi si amândoi.
Doar ele, numai doamnealor, <<doar
noi?>>
Noi doar noi nu voi
Doar ea cu noi, doar ea cu tine
Doar e aici cu tine ?
Și voi doi.

17
 Ieși la iveală

de Oiță Marius-Sorin

L-am avut din timpuri trecătoare

Îl am aici și îl voi avea mereu
Ieși la iveală, ieși la iveală
Sfânt, patriot și neuitat, de neclintit dor
de țară.

E caldă încă harta de atunci

cum o țineau ostașii la subțioara
în centru-i dorul pentru prunci
Ieși la iveală, ieși la iveală.

18
 Început…

de Oiță Marius-Sorin

Podoabă luxuriantă a frunzelor ce cad,

O pasăre necunoscută nouă...
A cărei pene cade în mod antagonic
A cărei inimi bate sublim
O adiere a grâului încolțit,
Zboară asemeni frunzei de pelin.

Lozinca împlinirii necunoscută însă,

Ironică, puțin cam amăruie...
O pasăre albastră ce gustă din nectar
O simplă bautură, un singur vis
O Doamne, spune-mi :
"De ce a încolțit grâul?"

19
 La vie dans une valse éternelle
avec la mort

de Oiță Marius-Sorin

Terminăm cu totii până la urmă,

Și ne gândim la poarta ce-a dintâi
Ce ne așteaptă și așteaptă într-o bună zi
Spre cer și astre lumea în a o părăsi

Lună! <<zâna zorilor se joacă cu

marea>>
Spuma apei și roua, lăpticel de matcă
Coboară lin din cer, pantofu-i desfăcut
Și cade în brațele puternice de amurg

20
Rochia sa desfăcută, dezvăluie gleznele
ei reci,
Primește sărutări calde, îndulcite parcă
de zahar ars
Și vampă e aroma și ispită e iubirea
Constiintă înabusită în neființă, amor și
suferintă.

Mărșăluind
de Oiță Marius-Sorin

Un pas, un pas e de ajuns...

Să-ncepi să spui ce ai de spus,
Să poti să te visezi de sus
Să-nduri, să taci, sa nu injuri

21
Fii omenos, fii realist
Înfăptuiește ce-ai promis,
Sper să accepți mândrule Timp
Mărșăluind, mărșăluind...

Națiune

de Oiță Marius-Sorin

Alai de pomi, plini de poveste, curg

limpede ca roua
Carpații dansează în jurul poporului,
legat la spate, aruncând în inamici
pietre scorțuroase.
Ne îmbrățișează Bucegii, cetate unde...
ne-au domnit toti regii

22
Încă de la Traian și Burebista, nu le simt
lipsa, dar ma curpinde eclipsa
Toți, ai cărui tardiv popor, pare
că se va ridica din nou plin de sudoare
arborând cel fără de asemănare tricolor.
Curiculum de fapte uitate,
Străinii?
Ei îndrăznesc a crede că am pierit?
În istorie, uitare și noapte…
Traian Vuia,Vlaicu și Coandă sunt
ingineri ai aviației cei mai de seamă!
Însă pierduți de propagandă?
Nu o să permit acest lucru, răsună
a lui Avram pușcă,
cum nu o să accept pierderea termenului
de națiune a poporului
sub praf de nepăsare și cenusă.
Aud trâmbița cum sună, alai dărâmă
chemându-ne la luptă, a lui Ștefan,
Mihai și Vlad armata, a lor de seama
23
e neangrenată.
Sunt fiu al dacilor liberi, abil
luptător ce poartă în sânge
ADN-ul acestui măreț popor.
Cutreier singur peste hotare plănuiesc
spargere, unire, credință
Albastrul de Voroneț se reflectă ca-ntr-o
oglindă.
Neantrecută culoare, peste hotare, unică-
n lume
de la îngeri merindă, pictată pe sticlă,
pe lemn de parcă-i cioplită,
Iar mai apoi îl aud pe Ștefan cum spune.
"Căci atunci când ne vom ridica
și pune pasul în prag, ne vom termina
coșmarurile
și vom reuși să strigăm: "Te iubim
popor drag" ".
Umbra lui se lasă stearsă, printată

24
zâmbește deși pierdută, reda o nuanță
de speranță
Trebuie să îl urmam pe Brâncoveanu în
judecată,
daca nu te sacrifici in folosul tarii, nu
meriti
sa traiesti nici macar cu pâine sau apă.
Biserică creștin-ortodoxă, mama de
spirit
îmbie a noastra soartă cântărind un
destin menit
plin de sperantă.
Preoților, sfinti ai închisorilor ce au
străbătut calea
în schimb doar in sânge, de sânge, de
lacrimi de înger
corola luminoasă reprezentand credința
noastră
care s-a ridicat din nebuloasa nefastă.

25
 O foaie
de Oiță Marius-Sorin

Podoabe dalbe ce licuresc străluce

Mă definesc pe mine și pe ai mei
Amarul alb cazând pe Sfânta Cruce
Ca pe o foaie, tăiată bucată de tei.
Calupul se dezmiardă lung șiroaie
Învăluit în noduri și scântei
Bricheta aprinde o tigară...
Iar viitorul e încă neștiut de zei.
Smoala curge șiroaie
O semnatură rece se ivea
Cum nu-i ștampilă si nu-s nici creioane
O foaie, o simplă foaie e a mea.

26
 O nuanță tardivă

de Oiță Marius-Sorin

Din neguri și adâncuri reci se înfățișează

negrul,
O nuanță plină de cuvânt înmăgurită
greu
Albul se retrage însă revine încet, încet
Pereții se surpă până la creație...
Universul cuprinde stele și comete
Precum cuvinte, idei și sentimente
Griul e o nuanță albă și pătată
Pură, agasantă, rece ce iese greu.

27
De la veioză la neon cu stilou în loc de
pene
Privirea pe natură nu imi zicea nimic...
Peretele reprezintă oare colțul
nemărginit?
Prin găuri și coloane, priviri închipuite,
Băltoacele sunt reci și culorile la fel
Pași grei se opresc în dreptul ușii
Inima întrerupe un ton monoton,
Dar tu?
pun pariu că sigur nu ai de unde a știi
Pură, agresantă, rece se zbate greu.

28
 Omagiu ostășesc
de Oiță Marius-Sorin

Amurg tăcut lăsat încet...

Decade în liniștea tăcerii lor
În pacea lui eternă, a izvorului limpede,
În privirea timpurie a fulgilor
În pământul argilos și rece
În inimile și sufletele noastre
Al meu, al tău, al nostru.
Soldatul timpuriu prin viață
Și etern prin dragoste
Veșnic erou al patriei
A țărișoarei noastre:
"România!"

29
 Priveghiul

de Oiță Marius-Sorin

Stăteam pe norul meu distins

Și mă uitam adânc la ei (...)
Strigoi ce se disting de noi
Și ne privesc lung rece...

O, Tu degraba zeu
Ce tot fac ei acolo?
De se omoară intre ei
Pe bani, respect, avere.

30
 Que fait une femme?

de Oiță Marius-Sorin

Mergând mă văd ca într-o oglindă oarbă

Și refăcută asupra tinereței și timpului
trecut
Cuprins de liniște, oh tu dragă ,persoană
dragă
Cad în abis și întreb :"Ce-i de facut?"

31
 Sus

de Oiță Marius-Sorin

Pulsează de la un loc simetric, diametral

opus...
Într-un cerc robust, nuanță de amurg și
apus,
Orașul, loc măcinat de fum expus,
Păcătuit de oameni, înăbușit, distrus,
Națiune morbidă, amorfă, plastică, cu
caracter imaginar, ascuns
Emblema pusă mândră, chirurgical în
piept, explică și dovedește tot ce am
spus!

32
 Trei culori cunoastem toți
de Oiță Marius-Sorin

Albastrul, nimic mai pur, mai blând și

limpede ...
Nimic nu îi poate surprinde adevărata sa
poveste,
Albastrul e cereul, albastrul e marea
,e pacea, e însuși gândirea ce nu va
pieri.

Galben, o tu galben, rod de curaj, de

bani,
de avere, de tot ce-i bogat si-n zare
străluce
O tu galben plin de senină speranță
Lumina ta cade spre a neamului față

33
Roșul, sânge, sacrificiu pentru credință
Lacrimi ce noi astăzi le vărsăm
Roșul, a eroilor veșnici plini de biruință!
Ce te-am format pe tine țară, popor
drag!

34
 Urale
de Oiță Marius-Sorin

Inimă golașă rămâi sănătoasă, sprintenă

ca roua
Dulce ca roua, lăpticel de matcă, caci nu
răsari din neantul lin
harnic ca speranța, gata cu restanța
sufletului plin.
Pedestraș sărman al bolii, un dosar în
mii de folii
acoperite cu o coala, portofoliu viu, dar
canistra
nu e goală fără un gram de noroc
pulsează
sângele ca foc durerea ta notează
o parte a sa, chinul de-asemenea povară.

35
Și pentru mine precum cerneala trasă
brusc din călimară
Dar vei trece peste tot și prin toate,
gata cu durerea ce te dă pe spate
dorința mea constientă și sufletul
urează :"multă sanatate!"
cuantum senimental de neant = viață
fără de gave păcate.

36
 Infern

de Oiță Marius-Sorin

Urlete, spaimă în zare, fumegă dorul...

Arhangheli schinjuiți, seceră-n soare -
Durerea, plânsul, s-aud disperare
Dispare amorul...

Se frâng pene arse și fumegă cerul

Amurgul apare, schelete s-aprind -
Păduri, spasme, totul putrezind
Apune-ncet corul.

Pământul se-nclină, apare mocirla,

Dezastre și spasme, răsună ecoul
Și lanțuri și flame, dezastrul,mojicul -
Și morții zăresc...

37
Lacrimi și urlet, amarul, duhoarea,
Dispun de băltoace cu ața cu ace
Topoare și lame ce taie în carne,
Și morții bocesc!

Apare credința,însă prea flas se pare,

Sărmane, sărmane sau nu-s suflete.
Oare?
Călăul, hamalul ce schinjuie-n carne -
Îndurare cerșesc.

Țipăt, urlet, zgomot se pare

S-ascund lighioane, arhangheli bocesc,
Doar Lucifer râde și urlă grotesc:
"E lanțul firesc!"

38
 Roaba Domnului
de Oiță Marius-Sorin

Argoul, dinadins al ei m-a capturat,

Crizantemă și petunii, privirea ei făr-de
păcat
Enigma străvezie a zilelor parcurse
Vraja tainică a nopților pătrunse
Dealtmiteri deranjat de o interioară
zarvă...
Încerc a-ngenunchea fiorul respingerii
Dintr-un fir, despic crinii,
Parfumul gros inhibă ale mele gânduri
Reîntregite în piese teatrale, drame,
rânduri
Distras, tâmpit, ca pentr-o scârbă salbă.
Trandafirul, cristal al zugrăvirii mele.

39
De nuanță de amurg îngenunchez la
stele-
Din ramuri și pană la petale, zarea,
De la pamant si pana la uitare,marea,
Si a-ti spune:"te iubesc!" preafericită
Roabă.

Rețeta culinară

de Oiță Marius-Sorin

Mireasma zaharisită adie din bucătărie,

Se aude cum gogoșile sunt rumenite în
ulei
Toate puse cap la cap, pline de
glazură ,de blat

40
Niciuna nu a putut să scape de cuptor;
puțin zahăr, nucșcoară pentru fiecare
cu mică, cu mare sfărâmă blatul cel tare,
Înainte de intrarea în cuptor-
Au început existența sub formă de cocă
pufoasă ,spumoasă
lăptoasă
dar după, eu le-am tăvălit cu
mâinile, după bunu plac-
pe una mai aleasă am zaharisit-o mai
mult,
pe celelalte le-am bagat la 300 de grade,
în îngramadeala, fără ca blatul să respire
După 20 de minute, când le-am privit cu
mare atenție și drag,
Am observat ca m-au dezamăgit
Nici nu s-a ridicat vertical blatul.
Am așteptat ce am așteptat, dar în zadar;
În schimb, după o lungă ezitare, gogoașa
mea prea mult aleasă a reușit, deși-
41
tardiv in ași ridica blatul sus.
Trecută iar printr-un strat de zahăr
vanilat și injectată cu gem
de caise,am glazurat-o,
și glazurat-o si glazurat-o până când am
stricat aroma, ucigând savoarea,
mușcătură prelinsă,
vanilat pe buze, sabotând în mod
iluzoriu întreaga rețeta!

42
 Păcatul

de Oiță Marius-Sorin

Pendulul se-nclină, cireadă de stele

coridă de vise și stol de suspin...
Mărgăritar de cenușă, s-așterne pe vale,
pe deal, pe câmpii-pe norii ce-nclin cu a
lor
savoare plastică, pufoasă de somn.

Un vis,
o speranță, un clipit își dorea, Adam
Porniri de copil, jucăuș ce se joacă cu o
jucărie jucăușă ca un jucător, dar ea nu
era o jucărie, draga de ea...
Eva

43
Efemer
feminină, ce ochii ca roua, avea
Constrânge bărbatul, ivește păcatul
cu un întreg proces de alchime
bezmetică.
Fluturi îi apar în stomac, din Eden cădea
dar Adam urla, strigând fioros:"Eva!"

Zâna din pomul tinereții

de Oiță Marius-Sorin

A fost cândva într-un tărâm de basm,

Un arbore al vieții...
Ce pedestraș etern era, Zâna Fântânii
Tinereții.
44
Au fost mulți curajoși cei care au
încercat,
din apă să ia măcar o sorbitură...
Dar ea nici unul n-a lăsat
Ci a-nceput ai arunca din pom, făr-de
măsură.
într-o zi însă, de alba primăvară
timpurie
O tânară cătană a-ncercat a bea din
preavestita apa vie...
Cum a zărit voinicul nostru pe minunată
zâna...
Și s-a uitat adânc la buzele ei moi și
calde, la fața albă ca de zahăr vanilat și
ochii de smarald safirizat.
A și înmărmurit și a și uitat săracul de el
și de fântâna.

45
Soldatul nostru cel de plumb pentru ea
era în stare,
în a rapune în rubinia si însumbrita zare
ca Sfântul Gheorghe Biruitorul,
nesăbuita lighioana de balaur.
Acesta pâna și inima era în stare în ași
da, pentru a ei iubire
Cel far-de preț tezaur.
,,Zânica", căci așa voinicul nostru o
alintă, când a auzit sincer fiind spuse,
din gura lui acestea;
Simțind la fel, căci si ea îl iubea a si
căzut la el în brate, aprinsă și îmbujorată
ca o stea.

Și-au si recunoscut iubirea, oh...ce

peisaj de basm și tineresc,
Au fost momente ca de vis, din care...
sincer nu aș mai vrea să mă trezesc.

46
Dar cum nimic frumos și pământesc nu
poate dura etern...la nesfârsit,
Zânica fermecată, baiatului pe care îl
iubea,
de blestem i-a mărturisit.
Iar descântecul suna cam așa: ,,Daca un
muritor ar vrea o zi a mai sta în
copac, tatăl Timp și va mai fura un veac,
iar de-ar dori a sta o săptamână, va
adormi
de-ndată veșnic, adânc de tot far-de
minciunaă și dacă zână din raza
copacului ea ar ieși, de-ndată ea s-ar
risipi!"

Zâna Elisa, căci un așa frumos numea îl

purta
I-a oferit eroului nostru din apa sfântă și
binecuvântată a bea...

47
Și , păi…și-au promis să se iubească și
să se tot iubească, căci dragostea...
Dragostea lor nevinovată, mai are mult
până să îmbatrânească!
Deci credeți-mă dragi cititori și oameni
buni si recunoscatori,
Ca nu există nimic, dar absolut nimic
mai bun, mai blând, mai pur
Si plin de dor, de griji, dar mai ales
iubire...
Iubirea, veșnică și sinceră speranță
Decât preafericită zi a revederii, oh...tu,a
noastră scumpă
Dragoste de la distantă.

48
 Miezul de noapte al lunii amare
de Oiță Marius-Sorin

O rază se aprinde, pe ceața deschisă

În tihna iubirii astrale a lunii…
Și bolta de stele cuprinsă de gânduri
Ancora cutia pierdută a mării.

Taina și liniștea păsărilor luminii

Descântecă într-un limbaj voodoo…
O seară violet cuprinsă de jocuri,
De dansuri, de cântece, de sunte de orgă.

Orologiul bate semnalul cu limbi de foc

La ora ce anunță ridicarea doamnei
Și oglindirea luminii în lacul de cristal,
La tron, la iubire, la timp, la tot.

49
 Încercarea

de Oiță Marius-Sorin

De ceva timp, se întreabă lumea:

<<Cum de am fost sau nu lăsați în
viață?
De ce suntem datori cu toții cu o
moarte? și mai ales cum de-am ajuns să
ne mințim singuri pe față?>>…
“ A încerca să nu pui suflet”, așa ni se
repetă până și în școli, să nu te superi, să
faci mereu cum îți repetă alții, dar mai
ales să nu stai să ții suspin în tine sau
fiori,
O simplă greșeală omenească, de mă
întrebi pe mine sau pe alți autori, tot ce
putem să știm e că pe bolta cerească, se
află suflete și vise nemărginite de ochi
de muritor.
50
 Balanța
de Oiță Marius-Sorin

O lume plină de fel de fel de oameni,

De fel de fel de anotimpuri,
De tot felul culori și comportamente
Există ,,bine” și ,,rău” pe lume,
Dar balanța omului, a sufletului ceresc
În corp de lut, a coastei rătăcite a lui
Adam
Cea dătătoare de viață, ea trebuie
urmată,
Ba nu, chiar studiată amănunțit și
preluată...
Preluată o idee de toți gândită,
Dar fără a fi pusă în practică.
Idee fără de care omul, ba nu, nu doar
omul

51
Ci natura, timpul, spațiul trebuie să o
cunoască
Aceea că orice corp ceresc pentru a
exista
Are nevoie de cel puțin două elemente
Și obligatoriu unul negativ care să îl
atragă
De consecință pe cel pozitiv
Nu există ,,bine”, fără existența ,,răului”
Nu există iubire fără un strop de gelozie
sau ură
Cum nu există nici lucruri ori idei puse
în aplicare care să funcționeze și să fie
utile în societate fără ca cineva la un
moment dat să nu își asume pe propria
piele răspunderea asupra lor,
Deci pentru a creea ceva trebuie distrus
sau înlocuit altceva, printr-o idee ori
concept excepțional de bun, cu o doză
mică sau mare de nebunie dar cu un
52
curaj nebunesc asumat și totuși extrem
de rațional.

53