FACULTATEA DE LITERE, UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

ISTORIA MENTALITĂȚILOR

Program studii: Comunicare și relații publice

Formă de învățământ: IFR

An universitar: 2020-2021
 A câștigat istoria mentalităților bătălia cu istoria tradițională?

Cu toate că civilizația actuală încă nu este familiarizată cu relativ noul concept de istorie
a mentalităților, interesul față de comportamentele, trăirile interioare și atitudinele umane a
crescut considerabil, această noțiune nu a reușit să aibă același impact ca cea de istorie
tradițională.
Istoria mentalităților incearcă să găsească o logică a acțiunilor, printr-o analiză fină a
moravurilor, a obiceiurilor și are în centrul spectrului de cercetare “omul”, dar nu ca individ
particular, ci omul ca și o “ființă socială”, dintr-un colectiv. Acest tip de mentalitate nu este
altceva decât o serie de valori atribuite unitar, realizându-se cu ajutorul observației de ansamblu.
Omul nu ar fi putut progresa în perioadele de început ale dezvoltării umane fără un grup, fără
anumite reguli nescrise după care să se ghideze, fără o autoritate și o ordine nescrisă.
Încă de la apariția omului, ia naștere ideea de unitate, de nevoie de conviețuire ce se
dezvoltă până în prezent. Poate că tocmai din acest motiv istoricii mentalității au ca obiect de
studiu grupul ca un întreg și nu doar ca individ particular.
Alexandru Duțu în „Dimensiunea umană a istoriei” face o delimitare precisă între istoria
tradițională și cea a mentalităților: „Nu reconstituirea faptelor ne poate restitui trecutul, ci
redescoperirea oamenilor, prin intermediul faptelor.”, astfel se aduce în atenție ideea principală
pe care se bazează istoria mentalităților, aceea că nu faptele sunt cele cu adevărat importante în
ceea ce privește trecutul, ci atitudinile celor care le săvârșesc pentru că numai așa se pot înțelege
cu exactitate cauzele faptelor respective, de cele mai multe ori de natură psihologică. Toate
întâmplările din trecut iau naștere în mintea noastră prin intermediul unor manuscrise sau poate
oracole, cărți ale vremii etc.. Astfel, orice este descifrabil poate constitui o sursă pentru istoricul
mentalităților. De exemplu, dacă citim o carte scrisă de un istoric interbelic ne putem da seama
de percepțiile vremii, de stereotipuri și de cutumele existente în acea perioadă, aspecte ce au
condus la diferite fapte, diferite etape istorice. Aici ar putea exista totuși o problemă dată de
bagajul informațional al istoricului mentalităților și anume interpretarea diferită generată de
proiectarea propriei gândiri în subiectul analizat.
În ciuda faptului că realul reprezintă o valoare fundamentală, acesta nu este transpus
analogic în istoria mentalităților, căci aici este vorba de individ, de persoană, de modul în care
tocmai realul este perceput de oamenii vremii, modul în care acesta influențează rațiunile și,
implicit, modul de viață al fiecărui individ. Pe de altă parte, legat de acest aspect, al realului și al

2
realității în general, se pune accent pe latura economică, pe acțiuni generale și fapte cu impact
economic ce au dus la schimbări majore la nivel mondial, neglijându-se sau chiar fiind omisă
latura sensibilă și colectivă a realizatorilor. Al doilea stil de analizare a istoriei studiază tocmai
aceste detalii specifice, atitudinile mentale și conceptele care dirijează apoi activitatea comună
spre un interes, țel comun.
Cu ajutorul istoriei mentalităților se poate reconstitui trecutul unei culturi, unei civilizații,
astfel încât se poate ințelege actuala cultură dezvoltată de-a lungul timpului, delimitată de
anumite însușiri colective: atitudini mentale specifice, comportamente tipizate, mecanisme
intelectuale îndreptate către o anumită zonă. Astfel spus, elementul cultural a reușit să se
individualizeze cu ajutorul analizei atente a tuturor elementelor definitorii pentru o dezvoltare în
timp din ce în ce mai consistentă, formând astfel o cultură aparte, diferențiată. În acest mod se
pot găsi argumente pentru anumite tipuri de atitudini, fapte ori activități din prezent prin prisma a
ceea ce s-a întâmplat în trecut pentru că este de înțeles influența pe care o poate avea asupra
prezentului o anumită întâmplare care poate fi definitorie pentru apariția sau dispariția unei
tradiții, unui obicei, etc.
Tradiția reprezintă un alt aspect ce e privit diferit din punctul de vedere al celor două
tipuri de istorie. Într-un fel este menționată această latură în partea tradițională și în alt fel este
menționată în partea istoriei mentalităților unde tradiția reprezintă un obiect de studiu important.
Deși unele tradiții au rămas la fel, într-o mare măsură s-au pierdut sensurile adevărate și
înțelesurile ce au stat la baza formării lor
Concluzionând ideile menționate anterior am evidențiat o comparație între cele două
istorii, aducând argumente ce pot demonstra faptul că istoria mentalităților câștigă așa-zisa
„bătalie” cu istoria tradițională.

3
 BIBLIOGRAFIE

1. PÎRJOL, Florina. Suport de curs-Istoria Mentalităților. București; 2018;

2. PILLAT, Monica. Cultura ca interior. București; Editura Vremea, 2001;
3. DUȚU, Alexandru. Literatura comparată și istoria mentalităților. București;
Editura Univers, 1982;
4. DUȚU, Alexandru . Dimensiunea umană a istoriei: direcții în istoria

mentalităților. Bucureşti; Meridiane, 1986;

5. MAMINA , Alexandru. Societate, institutii, reprezentari sociale : studii de istoria
mentalitatilor si a imaginarului. București; Editura Enciclopedica, 1998;