Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

- A câștigat istoria mentalităților bătălia cu istoria tradițională?-

Program studii: Comunicare și relații publice

Formă de învățământ: IFR

An universitar: 2020-2021

1
 A câștigat istoria mentalităților bătălia cu istoria tradițională?

Civilizația actuală nu este încă familiarizată cu relativ noul concept de istorie a

mentalităților. Cu toate că in secolul XXI interesul față de comportamentele, trăirile interioare,
atitudinile ființei umane a crescut considerabil, această noțiune nu a reușit să aibă același impact
ca cea de istorie tradițională. Diferența dintre cele două este, în mare, de natură psihologică, iar
dacă ar exista o comparație referitoare la modul în care este abordat trecutul, istoria
mentalităților ar câștiga “bătălia” prin simplul fapt că explică, de fapt, prin prisma mentalului,
premisele de la care au plecat strămoșii noștri în realizarea întâmplărilor ce au făcut istorie și nu
numai.
Istoria mentalităților incearcă să găsească o logică acțiunilor printr-o analiză fină a
moravurilor, a obiceiurilor și are în centrul spectrului de cercetare omul, dar nu ca individ
particular, ci omul făcând parte dintr-o societate, dintr-un colectiv, iar în acest mod ia naștere
mentalitatea colectivă. Acest tip de mentalitate nu este altceva decât o serie de valori atribuite
unitar, realizându-se cu ajutorul observației de ansamblu. Din punctul de vedere al istoriei
tradiționale aceste aspecte sunt considerabil marginalizate, aproape deloc menționate, deși toate
aceste laturi au contribuit semnificativ la ce și cum suntem noi astăzi. Omul nu ar fi putut evolua
fără un grup, fără anumite reguli nescrise după care să se ghideze. Încă de la apariția omului, de
la începutul cuaternarului, perioadă de când poate fi recunoscut ca ființă ce reușește sa-și procure
singură hrana, mimica, gesturile și o oarecare atracție și apropiere către semeni sunt evidente. De
fapt, aici ia naștere ideea de unitate, de nevoie de conviețuire ce se dezvoltă pe toata perioada
cuaternarului până în prezent. Poate că tocmai din acest motiv istoricii mentalității au ca obiect
de studiu grupul ca un întreg și nu doar un singur individ, pentru că noi, oamenii, am avut
impregnată ideea de apartenență la un grup încă de la inceputul evoluției noastre.
Diferența discrepantă dintre cele două tipuri de istorie, spune Lucien Fevre intr-o
conferință din 1941, „Vivre l`histoire” constă in atenția acordată și viziunea asupra individului,
asupra omului : „oamenii, unicul obiect al istoriei…”. Pentru înțelegerea unor fapte date de
comportament din prezent trebuie să cunoaștem rațiunea care stă în spatele acestora, rațiune ce
trebuie analizată la strămoșii noștri. De exemplu, într-un fel era percepută moartea în trecut, in
timpul războaielor, când bărbații mergeau cu multă dăruire să lupte pentru țară, asumându-și
acest risc imens, de pierdere a vieții, și intr-un fel este percepută astăzi moartea. De fapt, în

2
trecut, suferința cea mai mare era distribuită apropiaților, în timpul acțiunii propriu-zise
individul nu avea gândirea îndreptată spre moarte, ci spre binele țării, incerca în continuare să-și
apere țara până în ultima secundă. Astăzi, moartea este conștientizată de toate persoanele, iar
numai gândul către această imagine inspăimântă, nu se mai poate practic vorbi de o deschidere
către așa ceva. Pe de altă parte, ceea ce istoria mentalităților aduce in plus față de cea tradițională
în acest sens, în semnificația războiului, sunt viziunea și atitudinea colectivă cu analiza
psihologică generalizată spre un grup, un întreg. Este vorba de o serie de valori împărtășite de
toți membrii grupului care îi diferențiază de restul colectivelor: un anumit limbaj, un anumit
comportament, atitudini specifice, reacții specifice la anumite situații, gesturi etc.
Un scriitor român face o delimitare precisă între istoria tradițională și cea a mentalităților:
„Nu reconstituirea faptelor ne poate restitui trecutul, ci redescoperirea oamenilor, prin
intermediul faptelor.”, spune Alexandru Duțu în „Dimensiunea umană a istoriei”. Iată că ni se
aduce în atenție ideea principală pe care se bazează istoria mentalităților, aceea că nu faptele sunt
cu adevărat importante în ceea ce privește trecutul, ci atitudinile celor care le săvârșesc pentru că
numai așa se pot înțelege cu exactitate cauzele faptelor respective, de cele mai multe ori de
natură psihologică. Toate întâmplările din trecut iau naștere în mintea noastră prin intermediul
unor manuscrise sau poate oracole, cărți ale vremii etc.. Astfel, orice este descifrabil poate
constitui o sursă pentru istoricul mentalităților. De exemplu, dacă citim o carte scrisă de un
istoric medieval ne putem da seama de percepțiile vremii, de stereotipurile și de cutumele
existente în acea perioadă, aspecte ce au condus la diferite fapte, diferite etape istorice. Aici ar
putea exista totuși o problemă dată de bagajul informațional al istoricului mentalităților și anume
interpretarea diferită generată de proiectarea propriei gândiri în subiectul analizat. Așadar, a
practica așa ceva necesită multă muncă și implicare, practic trebuie analizat fiecare text sau carte
citită cu cât mai mare acuratețe ca, în timp, să se dezvolte capacitatea de analiză obiectivă cu
care se poate activa în acest domeniu.
Cu toate că realul reprezintă o valoare fundamentală, el nu este transpus analogic în
istoria mentalităților, căci aici este vorba de individ, de persoană, de fapt se invocă trăsătura
proprie fiecărei ființe, modul în care tocmai realul este perceput de oamenii vremii, modul în
care acesta influențează rațiunile și, implicit, viețile. În schimb, pe cealaltă parte, legat de acest
aspect, al realului și al realității în general, se pune accent pe latura economică, pe acțiuni
generale și fapte cu impact economic ce au dus la schimbări majore la nivel mondial, neglijându-

3
se sau chiar fiind omisă latura sensibilă și colectivă a realizatorilor. În acest caz, istoricul
tradițional tratează subiectul în funcție doar de ce a fost, analizează impactul într-un mod
generalizat, fixat pe efecte mondiale, fără detalii specifice asupra elementelor de bază, asupra
autorilor acestor acțiuni care au influențat in mod variat și cel mai important, într-un mod radical
istoria. Ei bine, al doilea stil de analizare a istoriei studiază tocmai aceste detalii specifice,
atitudinile mentale și conceptele care dirijează apoi activitatea comună.
Prin intermediul istoricului mentalităților se poate reconstitui istoria unei culturi, istoria
unei civilizații, astfel încât se poate ințelege actuala cultură dezvoltată de-a lungul timpului,
delimitată de anumite însușiri colective: atitudini mentale specifice, comportamente specifice,
mecanisme intelectuale îndreptate intr-o anumită zonă. Astfel spus, elementul cultural a reușit să
se individualizeze cu ajutorul analizei atente a tuturor elementelor definitorii pentru o dezvoltare
în timp din ce în ce mai consistentă, formând astfel o cultură aparte, diferențiată. Totuși,
amprenta istoricului de acest fel este una care apare relativ târziu, dar nu atât de tarziu încât să nu
se mai poată cerceta rădăcinile culturii, elementele care i-au dat practic naștere. În acest mod se
pot găsi argumente pentru anumite tipuri de atitudini, fapte sau activități din prezent prin prisma
a ceea ce s-a întâmplat în trecut pentru că este de înțeles influența pe care o poate avea asupra
prezentului o anumită întâmplare care poate fi definitorie pentru apariția sau dispariția unui
obicei, unei tradiții etc.
Un alt aspect ce e privit diferit din punctul de vedere al celor două tipuri de istorie este
tradiția cu tot bagajul informațional și descriptiv al acesteia. Într-un fel este menționată această
latură în partea tradițională, fără prea mult accent pus, iar în alt fel este menționată în partea
istoriei mentalităților unde tradiția reprezintă un obiect de studiu important. Cu cât sunt cercetate
mai mult obiceiurile și tradițiile din trecut, cu atât se pot înțelege cu adevărat cele din prezent.
Deși unele tradiții au rămas la fel, in mare s-au pierdut sensurile adevărate și înțelesurile ce au
stat la baza formării lor, iar corectitudinea afirmației anterioare poate fi verificată de istoricul
care se ocupă tocmai cu studiul evoluției tradițiilor prin intermediul oamenilor. De exemplu,
Crăciunul în trecut avea o simbolistică mult mai ampla și mai plină de semnificație decât în
prezent, cum nunta și botezul au depășit pragul de evenimente creștine, devenind o întreagă
afacere și nu numai. Ar trebui pus, în acest sens, un mare semn de intrebare, căci ne desprindem
ușor-ușor de trăirile adevărate date de implicarea afectivă și emoțională, detașându-ne singuri de
fundamentele acestor evenimente ce reprezintă o foarte mare pierdere morală.

4
 În cele anterioare am încercat să fac o comparație între cele două istorii, aducând cat mai
multe argumente care să demonstreze că istoria mentalităților câștigă așa-zisa „bătalie” cu istoria
tradițională prin modul de abordare diferit, prin implicarea sentimentală și psihologică și prin
aportul de informații trecute prin filtrul gândirii unei persoane extrem de bine pregătită în acest
sens.

BIBLIOGRAFIE

5
1. DUȚU, Alexandru . Dimensiunea umană a istoriei: direcții în istoria mentalităților.
Bucureşti; Meridiane, 1986;

2. DUȚU, Alexandru. Literatura comparată și istoria mentalităților. București; Editura

Univers, 1982;

3. PILLAT, Monica. Cultura ca interior. București; Editura Vremea, 2001;

4. MAMINA , Alexandru. Societate, institutii, reprezentari sociale : studii de istoria

mentalitatilor si a imaginarului. București; Editura Enciclopedica, 1998;

5. PÎRJOL, Florina. Suport de curs-Istoria Mentalităților. București; 2018.