Caracterizarea personajului principal - Alexandru Macedon

din balada „Alexandru refuzând apa” de Ştefan-Augustin Doinaş

Alexandru Macedon a schimbat cursul istoriei prin caracterul eroic şi de

nestăpânit, prin dorinţa de a cuceri lumea, prin curajul său de a nu renunţa. Anume
aceste virtuţi ale protagonistului sunt prezentate în balada lui Ştefan-Augustin
Doinaş – „Alexandru refuzând apa”; eroul fiind personajul principal, pozitiv,
universul salvator al soldaţilor săi, care, dincolo de oboseală, sete, găseşte puterea
şi voinţa de a refuza ceea ce i se cuvine şi de a pune mai presus viaţa semenilor săi.
Protagonistul este înfăţişat în împrejurări dificile, după lupte, idee sugerată de
hiperbola „soldaţii muriseră linşi de văpăi” într-un pustiu caracterizat de
comparația „văzduhul topit clocotea ca o lavă”.
Din caracterizarea directă, de către narator, Alexandru este „obosit şi setos” ,
din cauza căldurii şi secetei deşertului dogoritor, iar soldaţii, văzându-i acele
„priviri aprinse” la vederea apei, le-au oferit speranţa lor conducătorului.
Observăm astfel, că dincolo de chinuri, lupte şi greutăţi, soldaţii aveau un respect
profund şi un devotament faţă de cel ce i-a condus pe un drum sângeros şi plin de
apogeu. Alexandru devine conducătorul suprem, omul care s-a impus prin putere
şi curaj, iar soldaţii refuzau apa copiilor pentru binele eroului lor: „copiilor noştri o
ducem, dar bea”.
Epitetul „neguratic”, care îl descrie Alexandru, determină o fire meditativă,
stăpânită de emoţii puternice. Din caracterizarea directă, de către soldaţi, din
metafora „cu tine noi nu suntem oameni, ci zei”, observăm idolatrizarea
personajului, el fiind speranţa şi calea spre viitor a soldaţilor săi.
Din atitudinea personajului față de soldați, observăm o dragoste mare faţă
de poporul său, pentru că refuzând apa, Alexandru a pus mai presus binele copiilor,
viitorului acelui imens imperiu, numit Macedonia. Metafora „zeu torturat” denotă
starea eroului care se zbate în mrejele tentaţiei, dar onoarea şi dragostea pentru
semenii săi îl transformă într-un miraj al pustiului. Astfel, relaţiile cu soldaţii săi
devin mai puternice ca niciodată: „şi du-ne, Stăpâne, de-acum unde vrei”,
personajul fiind un exemplu, o licărire de speranţă în ochii tuturor, idee subliniată
de scrierea cuvântului Stăpâne cu majusculă. Prin atitudinea sa faţă de soldaţi,
Alexandru devine un adevărat stăpân, un purtător de speranţă: „ Noi nu mai
cunoaştem nici foame, nici sete/ Şi nici oboseală de luptă sau drum”.
Prin felul lui de a vorbi, se observă puterea şi curajul unui caracter de
luptător, de războinic care îndură chinuri şi dureri pentru binele patriei sale.
Încadrarea sa în acest mediu denotă atât firea cuceritoare a personajului, cât şi
sensibilitatea şi dragostea sa interioară. Astfel, putem încadra personajul în
tipologia eroului, salvatorului şi speranţei în viitor.
După părerea mea, dincolo de trecutul sângeros şi dornic de cuceriri ale lui
Alexandru Macedon, eroul dă dovadă de onoare, demnitate şi cel mai important
-bunătate şi dragoste pentru poporul său!