Caracterizarea personajului Tomi din romanul Tomi de A.

Oprea

Romanul Tomi, o poveste de Adrian Oprescu este o carte care te

îndeamnă să o citești dintr-o răsuflare. În pofida faptului că e un volum
mic, e o carte care te cuprinde, te îmbată cu interes, dornic să vezi ce
năzdrăvănii mai face Tomi, crescând și devenind un amator de
vagabondaj prin natură, dar și un companion loial.
Cățelul demonstrează o inteligență de care mulți semeni bipezi
duc lipsă, observând împrejurimile sale înainte de a se avânta în acțiuni:
Dar ce făcea el când urmărea cu privirea tot ce se mișca în jur și când
se ajuta și cu urechile? Se impunea o singură concluzie: observa și
învăța. Observarea și învățarea acestuia denotă inteligență, întrucât
acesta analizează acțiunile tuturor înainte de a face el însuși o mișcare,
pentru a identifica un posibil pericol, fie că e o haită de dulăi sau un om.
Nu putem nega și firea jucăușă a patrupedului, dornic de a fi în
centrul atenției și de a interacționa cu oamenii, idee prezentată în
rândurile Tomi a devenit distracția tuturor. Era teribil de jucăuș.
Făcusem rost de o cârpă mare și solidă. I-o vânturam în față până
reușea s-o agate cu dinții. Puteai apoi să-l învârtești cât voiai. N-o mai
lăsa.
Dar, pe cât de jucăuș era, pe atât era de încăpăținat. Se relatează
faptul că Tomi, atunci când devii neinteresat să te joci cu el, recurge la
violență, doar din pura dorință de joacă: Atunci lăsa cârpa și te apuca
pe la spate de tendonul lui Ahile cu dinții lui ascuțiți.
Totuși acest animal este asemenea unui om prin dorința de a avea
un loc al lui, un loc de refugiu numai pentru el, propriul lui adăpost în
care să se odihnească: Tomi trebuia să aibă și el o casă a lui, așa că a
fost comandată o cușcă în toată regula, acoperită cu carton gudronat.
Dar câinele o folosește ca să se ascundă de potențiale pericole, cum ar fi,
soldații sovietici: Cum auzea un foc de armă se băga fie sub cușcă, dacă
era legat, fie sub scara intrării din față, dacă era liber., fiind creionat și
un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe
nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduia.
Câinele manifestă curiozitate față de mâncarea omenească și
dorește să mănânce cot la cot cu stăpânul, încercând să se asemene cu
prietenul său, până a renunța la ceea ce-l face pe acesta un câine, un lup
la suflet: propria sa dietă. El decide să abandoneze un instinct esențial de
animal, pentru a fi asemenea oamenilor pe care îi iubește. El îți schimbă
dieta doar din propria dorință de a fi exact ca oamenii, de a fi unul cu
omul - A învățat apoi să mănânce pâine, cartofi fierți sau copți
(niciodată legume nefierte), miez de nuci, zahăr, ciocolată, miere pe
pâine, struguri, pepene. Într-un târziu, s-au adăugat porumbul și
dovleacul copt. Mămăliga i-a plăcut întotdeauna. Devenise omnivor.
Protagonistul nu își leapădă toate instinctele animale. Dimpotrivă,
aleargă ca un prădător după păsări, urmându-și instinctele primare,
nepăsător de paguba pe care o creează: Tomi fugea ca un bezmetic,
crezând că o va prinde. Am strigat disperat după el, dar nu mă auzea,
urmărind pasărea fără încetare, într-un carusel nebunesc. Și nu putem
spune că stăpânul nu face sacrificii pentru câinele său. El își pune în joc
principiile existenței umane, este cot la cot cu un animal, absorbind
amândoi unul de la altul esența celuilalt: Mi se părea că escaladasem
scara evoluției, ,,urcându-mă” până la înălțimea speciei sale.
Deveneam, pentru o clipă, câine.
Câinele Tomi, alături de camaradul său, este un exemplu demn de
urmat de prietenie fidelă între două specii diferite. Tomi e în stare de a
face orice pentru a nu-și dezamăgi stăpânul, iar acesta îi rămâne devotat
până la sfârșitul zilelor sale.