Sunteți pe pagina 1din 12

MOTOARE ELECTRICE

Nume: Pestrea Ion


Grupa: 112 B
Facultatea: Inginerie Electrică

1
Cuprins

Principiul de funcționare..................................................................................................1
Utilizare...........................................................................................................................2
Clasificare........................................................................................................................2
Motoare de curent continuu.........................................................................................2
Cu excitație derivație...............................................................................................2
Cu excitație serie......................................................................................................2
Cu excitație mixtă....................................................................................................2
Cu excitație separată................................................................................................2
Motoare de curent alternativ........................................................................................2
Motoare asincrone...................................................................................................2
Motoare cu inele de contact ( rotorul bobinat)....................................................3
Motoare cu rotorul în scurtcircuit........................................................................3
Motoare de tipuri speciale...................................................................................3
Motoare sincrone.....................................................................................................3
Elemente constructive......................................................................................................3
Motorul de curent continuu.............................................................................................3
Motorul de curent alternativ............................................................................................5
Motorul de inducție trifazat.........................................................................................5
Motorul de inducție monofazat....................................................................................7
Servomotorul asincron monofazat...............................................................................8
Motorul sincron trifazat...............................................................................................8
Motorul sincron monofazat..........................................................................................9
Motorul pas cu pas.......................................................................................................9
Bibliografie......................................................................................................................9

2
Introducere

Un motor electric (sau electromotor) este un dispozitiv electromecanic ce


transformă energia electrică în energie mecanică. Transformarea în sens invers, a
energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un  generator electric. Nu
există diferențe de principiu semnificative între cele două tipuri de mașini electrice,
același dispozitiv putând îndeplini ambele roluri în situații diferite
Majoritatea motoarelor electrice funcționează pe baza forțelor electromagnetice
ce acționează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în câmp magnetic.
Există însă și motoare electrostatice construite pe baza forței Coulomb și motoare
piezo electrice.
Fiind construite într-o gamă extinsă de puteri, motoarele electrice sunt folosite
la foarte multe aplicații: de la motoare pentru componente electronice (hard
disc, imprimantă ) până la  acționări electrice de puteri foarte mari ( pompe, locomotive,
macarale ).

Clasificare:
Motoarele electrice pot fi clasificate după tipul curentului electric ce le
parcurge: motoare de curent continuu și motoare de curent alternativ. În funcție de
numărul fazelor curentului cu care funcționează, motoarele electrice pot fi motoare
monofazate sau motoare polifazate ( cu mai multe faze ).

A. Motoare de curent continuu


Funcționează cu curent ce nu-și schimbă sensul, curent continuu. În funcție
de modul de conectare al înfășurării de excitație, motoarele de curent continuu se
împart în patru categorii:
 cu excitație derivație
 cu excitație serie
 cu excitație mixtă
 cu excitație separată

B. Motoare de curent alternativ

3
C. Motoare asincrone

Mașinile electrice asincrone sunt cele mai utilizate mașini în acționările cu


mașini de curent alternativ. S-au dat mai multe definiții în ceea ce privește mașina
electrică asincronă. Două dintre cele mai folosite definiții din domeniul acționărilor
electrice sunt:

1. O mașină asincronă este o mașină de curent alternativ pentru care viteza în


sarcină și frecvența rețelei la care este legată nu sunt într-un raport constant.
2. O mașină este asincronă dacă circuitului magnetic îi sunt asociate două
sau mai multe circuite ce se deplasează unul în raport cu celălalt și în care
energia este transferată de la partea fixă la partea mobilă sau invers prin fenomenul
inducției electromagnetice.
O caracteristică a mașinilor asincrone este faptul că viteza de rotație este puțin
diferită de viteza câmpului învârtitor, de unde și numele de asincrone. Ele pot
funcționa în regim de generator ( mai puțin răspândit ) sau de motor. Cea mai largă
utilizare o au ca motoare electrice ( în curent trifazat ), fiind preferate față de celelalte
tipuri de motoare prin construcția mai simplă ( deci și mai ieftină ), extinderea
rețelelor de alimentare trifazate și prin siguranța în exploatare.
La aceste motoare, viteza scade puțin cu sarcina; din acest motiv
caracteristica lor mecanică se numește caracteristică tip derivație. Motoarele asincrone
se folosesc în acționările în care se cere ca turația să nu varieze cu sarcina: mașini-
unelte obișnuite, ventilatoare, unele mașini de ridicat, ascensoare, etc.

a) Motoare cu inele de contact ( rotorul bobinat)


b) Motoare cu rotorul în scurtcircuit
c) Motoare de tipuri speciale

D. Motoare sincrone

Elemente constructive

Indiferent de tipul motorului, acesta este construit din două părți


componente: stator și rotor. Statorul  este partea fixă a motorului, în general
exterioară, ce include carcasa, bornele de alimentare, armătura feromagnetică statorică

4
și înfășurarea statorică. Rotorul  este partea mobilă a motorului, plasată de obicei
în interior. Este format dintr-un ax și o armătură rotorică ce susține înfășurarea
rotorică. Între stator și rotor există o porțiune de aer numită  întrefier ce permite
mișcarea rotorului față de stator. Grosimea întrefierului este un indicator important al
performanțelor motorului.

Motorul de curent continuu

Motorul de curent continuu  a fost inventat în 1873  de Zénobe Gramme prin


conectarea unui generator de curent continuu la un generator asemănător. Astfel, a
putut observa că mașina se rotește, realizând conversia energiei electrice absorbite
de la generator. Astfel el a constatat, că generatorul "inițial" era de fapt o mașină
electrică reversibilă, care putea lucra ca un convertizor de energie bidirecțional.
Motorul de curent continuu are pe stator polii magnetici și  bobinele  polare
concentrate care creează câmpul magnetic de excitație. Pe axul motorului este situat
un  colector ce schimbă sensul curentului prin înfășurarea rotorică astfel încât
câmpul magnetic de excitație să exercite în permanență o forță față de rotor.
În funcție de modul de conectare a înfășurării de excitație motoarele de curent
continuu pot fi clasificate în:

 motor cu excitație independentă - unde înfășurarea statorică și înfășurarea


rotorică sunt conectate la două surse separate de tensiune
 motor cu excitație paralelă - unde înfășurarea statorică și înfășurarea rotorică
sunt legate în paralel la aceași sursă de tensiune
 motor cu excitație serie - unde înfășurarea statorică și înfășurarea rotorică
sunt legate în serie
 motor cu excitație mixtă - unde înfășurarea statorică este divizată în două
înfășurări, una conectată în paralel și una conectată în serie.

Înfășurarea rotorică parcursă de curent va avea una sau mai multe perechi de
poli magnetici echivalenți. Rotorul se deplasează în câmpul magnetic de excitație
până când polii rotorici se aliniază în dreptul polilor statorici opuși. În același
moment, colectorul schimbă sensul curenților rotorici astfel încât polaritatea
rotorului se inversează și rotorul va continua deplasarea până la următoarea
aliniere a polilor magnetici.
Pentru acționări electrice de puteri mici și medii, sau pentru acționări ce nu
necesită câmp magnetic de excitație variabil, în locul înfășurărilor statorice se
folosesc magneți permanenți.
Turația motorului este proporțională cu tensiunea aplicată înfășurării rotorice și
invers proporțională cu câmpul magnetic de excitație. Turația se reglează prin
varierea tensiunii aplicată motorului până la valoarea nominală a tensiunii, iar

5
turații mai mari se obțin prin slăbirea câmpului de excitație. Ambele metode vizează
o tensiune variabilă ce poate fi obținută folosind un generator de curent continuu
(grup Ward-Leonard), prin înserierea unor  rezistoare  în circuit sau cu ajutorul
electronicii de putere ( redresoare comandate, choppere ).

Motor universal folosit la râşniţele de cafea

6
Cuplul  dezvoltat de motor este direct proporțional cu curentul electric prin
rotor și cu câmpul magnetic de excitație. Reglarea turației prin slăbire de câmp se
face, așadar, cu diminuare a cuplului dezvoltat de motor. La motoarele serie același
curent străbate înfășurarea de excitație și înfășurarea rotorică. Din această considerație
se pot deduce două caracteristici ale motoarelor serie: pentru încărcări reduse ale
motorului, cuplul acestuia depinde de pătratul curentului electric absorbit; motorul nu
trebuie lăsat să funcționeze în gol pentru că în acest caz valoarea intensității
curentului electric absorbit este foarte redusă și implicit câmpul de excitație este
redus, ceea ce duce la ambalarea mașinii până la autodistrugere. Motoarele de curent
continuu cu excitație serie se folosesc în tracțiunea electrică urbană și feroviară
(tramvaie, locomotive).
Schimbarea sensului de rotație se face fie prin schimbarea polarității
tensiunii de alimentare, fie prin schimbarea sensului câmpului magnetic de excitație.
La motorul serie, prin schimbarea polarității tensiunii de alimentare se realizează
schimbarea sensului ambelor mărimi și sensul de rotație rămâne neschimbat. Așadar,
motorul serie poate fi folosit și la tensiune alternativă, unde polaritatea tensiunii se
inversează o dată în decursul unei  perioade. Un astfel de motor se numește motor
universal  și se folosește în aplicații casnice de puteri mici și viteze mari de rotație
(aspirator, mixer).

Motorul de curent alternativ

Motoarele de curent alternativ funcționează pe baza principiului câmpului


magnetic învârtitor. Acest principiu a fost identificat de  Nikola Tesla  în  1882. În
anul următor a proiectat un motor de inducție bifazat, punând bazele mașinilor
electrice ce funcționează pe baza câmpului magnetic învârtitor. Ulterior, sisteme de
transmisie prin curent alternativ au fost folosite la generarea și transmisia eficientă
la distanță a energiei electrice, marcând cea de-a doua Revoluție industrială. Un alt
punct important în istoria motorului de curent alternativ a fost inventarea de către
Michael von Dolivo - Dobrowlsky  în anul 1890 a rotorului în colivie de veveriță.

I. Motorul de inducție trifazat

7
Motorul de inducție trifazat  ( sau motorul asincron trifazat ) este cel mai folosit
motor electric în acționările electrice de puteri medii și mari. Statorul motorului de
inducție este format din armătura feromagnetică statorică pe care este plasată
înfășurarea trifazată statorică necesară producerii câmpului magnetic învârtitor.
Rotorul este format din armătura feromagnetică rotorică în care este plasată
înfășurarea rotorică. După tipul înfășurării rotorice, rotoarele pot fi de tipul:

 rotor în colivie de veveriță ( în scurtcircuit ) - înfășurarea rotorică este


realizată din bare de  aluminiu  sau -mai rar- cupru  scurtcircuitate la capete de
două inele transversale.
 rotor bobinat - capetele înfășurării trifazate plasate în rotor sunt conectate
prin interiorul axului la 3 inele. Accesul la inele dinspre cutia cu borne se face
prin intermediul a 3 perii.

Prin intermediul  inducției electromagnetice  câmpul magnetic învârtitor va


induce în înfășurarea rotorică o tensiune. Această tensiune creează un curent
electric prin înfășurare și asupra acestei înfășurări acționează o forță
electromagnetică ce pune rotorul în mișcare în sensul câmpului magnetic învârtitor.
Motorul se numește asincron pentru că turația rotorului este întotdeauna mai mică
decât turația câmpului magnetic învârtitor, denumită și turație de sincronism. Dacă turația
rotorului ar fi egală cu turația de sincronism atunci nu ar mai avea loc fenomenul de
inducție electromagnetică, nu s-ar mai induce curenți în rotor și motorul nu ar mai
dezvolta cuplu.
Turația motorului se calculează în funcție alunecarea rotorului față de turația de
sincronism, care este cunoscută, fiind determinată de sistemul trifazat de curenți.

Alunecarea este egală cu:  , unde


n1 este turația de sincronism și
n2 este turația rotorului.

, unde
f este frecvența tensiunii de alimentare și
p este numărul de perechi de poli ai înfășurării statorice.

Turația mașinii, în funcție de turația câmpului magnetic învârtitor și în funcție de


alunecare este:  .
Se observă că alunecarea este aproape nulă la mers în gol (când turația motorului
este aproape egală cu turația câmpului magnetic învârtitor) și este egală cu 1 la pornire,
sau când rotorul este blocat. Cu cât alunecarea este mai mare cu atât curenții induși în

8
rotor sunt mai intenși. Curentul absorbit la pornirea prin conectare directă a unui motor
de inducție de putere medie sau mare poate avea o valoare comparabilă cu curentul de
avarie al sistemelor de protecție, în acest caz sistemul de protecție deconectează motorul
de la rețea. Limitarea curentului de pornire al motorului se face prin
creșterea rezistenței înfășurării rotorice sau prin diminuarea tensiunii aplicate motorului.
Creșterea rezitenței rotorului se face prin montarea unui reostat la bornele rotorului (doar
pentru motoarele cu rotor bobinat). Reducerea tensiunii aplicate se face folosind
un autotransformator, folosind un variator de tensiune alternativă (pornirea lină) sau
conectând inițial înfășurarea statorică în conexiune stea (pornirea stea-triunghi - se
folosește doar pentru motoarele destinate să funcționeze în conexiune triunghi) sau prin
înserierea de rezistoare la înfășurarea statorică. La reducerea tensiunii de alimentare
trebuie avut în vedere că cuplul motorului este proporțional cu pătratul tensiunii, deci
pentru valori prea mici ale tensiunii de alimentare mașina nu poate porni.
Turația mașinii de inducție se modifică prin modificarea alunecării sale sau prin
modificarea turației câmpului magnetic învârtitor. Alunecarea se poate modifica din
tensiunea de alimentare și din rezistența înfășurării rotorice astfel: se crește rezistența
rotorică (prin folosirea unui reostat la bornele rotorice - doar la motoarele cu rotor
bobinat) și se variază tensiunea de alimentare (folosind autotransformatoare, variatoare
de tensiune alternativă, cicloconvertoare) sau se menține tensiunea de alimentare și se
variază rezistența din rotor (printr-un reostat variabil). Odată cu creșterea rezistenței
rotorice cresc și pierderile din rotor și implicit scade randamentul motorului. O metodă
interesantă de reglare a turației sunt cascadele de recuperare a puterii de alunecare. La
bornele rotorice este conectat un redresor, iar la bornele acestuia este conectat un motor
de curent continuu aflat pe același ax cu motorul de inducție (cascadă Krämmer cu
recuperare puterii de alunecare pe cale mecanică). Tensiunea indusă în rotor este astfel
redresată și aplicată motorului de curent continuu astfel încât cuplul dezvoltat de motorul
de curent continuu se însumează cuplului dezvoltat de motorul de inducție. Reglarea
turației motorului de inducție se face prin reglarea curentului prin înfășurarea de excitație.
În locul motorului de curent continuu se poate folosi un invertor cu tiristoare  și un
transformator de adaptare (cascadă Krämmer cu recuperare puterii de alunecare pe cale
electrică). Tensiunea indusă în rotor este astfel redresată și prin intermediul invertorului
și a transformatorului este reintrodusă în rețea. Reglarea vitezei se face din unghiul de
aprindere al tiristoarelor.
Turația câmpului magnetic învârtitor se poate modifica din frecvența tensiunii de
alimentare și din numărul de perechi de poli ai mașinii. Numărul de perechi de poli se
modifică folosind o înfășurare specială (înfășurarea Dahlander) și unul sau mai
multe contactoare. Frecvența de alimentare se modifică folosind invertoare. Pentru
frecvențe mai mici decât frecvența nominală a motorului (50 Hz pentru Europa, 60 Hz
pentru America de Nord) odată cu modificarea frecvenței se modifică și tensiunea de
alimentare păstrând raportul U/f constant. Pentru frecvențe mai mari decât frecvența
nominală la creșterea frecvenței tensiunea de alimentare rămâne constantă și reglarea
vitezei se face cu slăbire de câmp (ca la motorul de curent continuu).
Sensul de rotație al motorului de inducție se inversează schimbând sensul de
rotație al câmpului învârtitor. Aceasta se realizează schimbând două faze între ele.

9
Motorul de inducție cu rotorul în colivie este mai ieftin și mai fiabil decât motorul
de inducție cu rotorul bobinat pentru că periile acestuia se uzează și necesită întreținere.
De asemenea, motorul de inducție cu rotorul in colivie nu are colector și toate
dezavantajele care vin cu acesta: zgomot, scântei, poluare electromagnetică, fiabilitate
redusă și implicit întreținere costisitoare. Motoarele de curent continuu au fost folosite
de-a lungul timpului în acționările electrice de viteză variabilă, deoarece turația motorului
se poate modifica foarte ușor modificând tensiunea de alimentare însă, odată cu
dezvoltarea electronicii de putere și în special cu dezvoltarea surselor de tensiune cu
frecvență variabilă, tendința este de înlocuire a motoarelor de curent continuu cu motoare
de inducție cu rotor în colivie.

II. Motorul de inducție monofazat

În cazul în care sistemul trifazat de tensiuni nu este accesibil, cum este în


aplicațiile casnice, se poate folosi un motor de inducție monofazat. Curentul electric
monofazat nu poate produce câmp magnetic învârtitor ci produce câmp magnetic
pulsatoriu (fix în spațiu și variabil în timp). Câmpul magnetic pulsatoriu nu poate porni
rotorul, însă dacă acesta se rotește într-un sens, atunci asupra lui va acționa un cuplu în
sensul său de rotație. Problema principală o constituie deci, obținerea unui câmp
magnetic învârtitor la pornirea motorului și aceasta se realizează în mai multe moduri.
Prin atașarea pe statorul mașinii la un unghi de 90° a unei  faze auxiliare
înseriată cu un condensator se poate obține un sistem bifazat de curenți ce produce un
câmp magnetic învârtitor. După pornirea motorului se deconectează faza auxiliară printr-
un întrerupător centrifugal. Sensul de rotație al motorului se poate schimba prin mutarea
condensatorului  din faza auxiliară în faza principală.
În locul fazei auxiliare se poate folosi o spiră în scurtcircuit  plasată pe o parte
din polul statoric pentru obținerea câmpului învârtitor. Curentul electric indus în spiră se
va opune schimbării fluxului magnetic din înfășurare, astfel încât amplitudinea câmpului
magnetic se deplasează pe suprafața polului creând câmpul magnetic învârtitor.

III. Servomotorul asincron monofazat

Servomotorul asincron monofazat  este o mașină de inducție cu două înfășurări:


o înfășurare de comandă și o înfășurare de excitație. Cele două înfășurări sunt așezate la
un unghi de 90° una față de cealaltă pentru a crea un câmp magnetic învârtitor. Rezistența
rotorului este foarte mare pentru a realiza autofrânarea motorului la anularea tensiunii de
pe înfășurarea de comandă. Datorită rezistenței rotorice mari, randamentul
motorului este scăzut și motorul se folosește în acționări electrice de puteri mici și foarte
mici

10
IV. Motorul sincron trifazat

Motorul sincron trifazat este o mașină electrică la care turația rotorului este


egală cu turația câmpului magnetic învârtitor indiferent de încărcarea motorului.
Motoarele sincrone se folosesc la acționări electrice de puteri mari și foarte mari de până
la zeci de MW.
Statorul motorului sincron este asemănător cu statorul motorului de inducție (este
format dintr-o armătură feromagnetică statorică și o înfășurare trifazată statorică).
Rotorul motorului sincron este format dintr-o armătură feromagnetică rotorică și o
înfășurare rotorică de curent continuu. Pot exista două tipuri constructive de rotoare: cu
poli înecați și cu poli aparenți. Rotorul cu poli înecați are armătura feromagnetică crestată
spre exterior și în crestătură este plasată înfășurarea rotorică. Acest tip de motor are uzual
o pereche de poli și funcționează la turații mari (3000 rpm la 50 Hz). Rotorul cu poli
aparenți are armătura feromagentică sub forma unui butuc poligonal pe care sunt plasate
miezurile polilor rotorici și bobine polare concentrate. În unele situații în locul bobinelor
polare concentrate se pot folosi magneți permanenți. Motorul sincron cu poli aparenți are
un număr mare de poli și funcționează la turații mai reduse. Accesul la înfășurarea
rotorică se face printr-un sistem inel-perie asemănător motorului de inducție. Motoarele
sincrone cu poli aparenți pot avea cuplu chiar și în lipsa curentului de excitație, motorul
reactiv fiind cel ce funcționează pe baza acestui cuplu, fără înfășurare de excitație și fără
magneți permanenți.
Înfășurarea rotorică (de excitație) a motorului parcursă de curent continuu creează un
câmp magnetic fix față de rotor. Acest câmp „se lipește” de câmpul magnetic învârtitor
statoric și rotorul se rotește sincron cu acesta. Datorită inerției, câmpul magnetic rotoric
nu are timp să se lipească de câmpul magnetic învârtitor și motorul sincron nu poate
porni prin conectare directă la rețea. Există trei metode principale de pornire a motoarelor
sincrone:

 pornirea în asincron - pe tălpile polare rotorice este prevăzută o colivie


asemănătoare coliviei motorului de inducție și motorul pornește pe același principiu
ca al motorului de inducție.
 pornirea la frecvență variabilă - este posibilă doar atunci când este disponibilă o
sursă de tensiune cu frecvență variabilă sau un convertor cu frecvență variabilă.
Creșterea frecvenței se face lent, astfel încât câmpul învârtitor să aibă viteze suficient
de mici la început pentru a putea permite rotorului să se „lipească” de câmpul
magnetic învârtitor.
 pornirea cu motor auxiliar - necesită un motor auxiliar ce antrenează motorul
sincron conectat la rețea. Când motorul ajunge la o turație apropiată de turația de
sincronism motorul auxiliar este decuplat, motorul sincron se mai accelerează puțin
până ajunge la turația de sincronism și continuă să se rotească sincron cu câmpul
magnetic învârtitor.

11
V. Motorul sincron monofazat
Este realizat uzual ca motor sincron reactiv cu sau fără magneți permanenți pe
rotor. Asemănător motoarelor de inducție monofazate, motoarele sincrone monofazate
necesită un câmp magnetic învârtitor ce poate fi obținut fie folosind o fază auxiliară și
condensator fie folosind spiră în scurtcircuit pe polii statorici. Se folosesc în general în
acționări electrice de puteri mici precum sistemele de înregistrare și redare a sunetului și
imaginii.
VI. Motorul pas cu pas
Motorul pas cu pas este un tip de motor sincron cu poli aparenți pe ambele
armături. La apariția unui semnal de comandă pe unul din polii statorici rotorul se va
deplasa până când polii săi se vor alinia în dreptul polilor opuși statorici. Rotirea acestui
tip de rotor se va face practic din pol în pol, de unde și denumirea sa de motor pas cu pas.
Comanda motorului se face electronic și se pot obține deplasări ale motorului bine
cunoscute în funcție de programul de comandă. Motoarele pas cu pas se folosesc acolo
unde este necesară precizie ridicată (hard disc, copiatoare).

.
.

Bibliografie
 Constantin Ghiță - Mașini electrice, Ed Matrix Rom, București, 2005, ISBN 973-
685-919-3
 Ion Mihai - inginer, Dorin Merișca - inginer, Eugen Mânzărescu - inginer
-Manual pentru autorizarea electricienilor instalatori  Centrul de Informare și
Documentare pentru Energetică, București 1998

12

S-ar putea să vă placă și