6.3.4. 1.

Calculul reţelelor ramificate

Se dau:
- debitele Qi şi presiunile pi la consumatori, (C1: Q5,
p5; C2: Q6, p6; C3: Q7, p7; C4: Q8, p8),
- - lungimile conductelor: Lij, Δe, η,
- - cotele terenului: zi,
p5
- - sarcinile la consumatori H 5 = + z5 etc.
γ
Se cere:
1. Debitele în noduri şi debitul sursei Qs,
2. Diametrele conductelor Dij.
Fig. 1 3. Pierderile de energie pe ramuri hr i-j şi totală hr,
Calculul reţelelor ramificate
4. Potenţialele nodurilor Hi şi al sursei Hs.
Etape de calcul:
1. Ecuaţia de continuitate pe fiecare nod:
Q 3 = Q 5 + Q 6 ; Q 4 = Q 7 + Q8 . (1)
Debitul sursei Qs: QS = Q1 = Q2 = Q3 + Q4 = Q5 + Q6 + Q7 + Q8 .
Prin generalizare:
n
QS = ∑ QCi (2)
i =1
2. Dimensionarea începe cu consumatorii (nodurile) cei mai îndepărtaţi faţă de
sursă, care printr-o tăiere fictivă se înlătură.
Exemplu: se separă nodul 3; se alege o viteză economică pe ramuri şi din expresia
πD32− 5 πD32− 6
debitului: Q5 = V3 − 5 , respectiv: Q6 = V3 − 6 ⇒ D3− 5 şi D3− 6
4 4
3. Pierderile de energie pe ramuri hr i-j se calculează începând cu nodurile extreme
5, 6, 7, 8, → 1, în sens invers curentului.
Exemplu:
L L
hr 5 − 3 = 53 Q52 = M53Q52 ; hr 6 − 3 = 63 Q62 = M63Q62 etc. (3)
2 2
K 53 K63
Pierderea de sarcină totală:
hr = ∑ hr i − j (4)
4. Potenţialele nodurilor (cotele piezometrice): H3, H4, H2, H1 = HS:
Exemplu:
Pentru nodul 3, H3 se poate calcula în două moduri:

a) H 3′ = H 5 + hr 5 − 3 .
p L
unde: H 5 = 5 + z5 şi hr 5 − 3 = 53 Q52 = M53Q52 .
γ 2
K 53
p′
sau: H 3′ = 3 + z3 , în care p3′ = presiunea de serviciu în nodul 3.
γ
b) H 3′′ = H 6 + hr 6 − 3 .
p L
unde: H 6 = 6 + z6 şi hr 6 − 3 = 63 Q62 = M63Q62 .
γ 2
K63
p′′
sau: H 3′′ = 3 + z3 .
γ
 În general H 3′ ≠ H 3′′ . În calcul se adoptă valoarea cea mai mare.
Se presupune că H 3′ 〉 H 3′′ . Rezultă că la C2 presiunea va fi mai mare decât cea
necesară.
Pentru fiecare nod rezultă concluzia:
⎛p ⎞
H i 〉 (H i )min ⇔ zi + ⎜⎜ s ⎟⎟ 〉 (H i )min (5)
⎝ γ ⎠i
Procedând asemănător pentru fiecare nod rezultă în final potenţialul sursei Hs.

6.3.4. 2. Calculul reţelelor inelare

O reţea inelară cu „m” inele, „n” noduri şi „p” laturi trebuie să satisfacă relaţia:
p = m + (n − 1) (6)
Se dau:
- debitele la consumatori Qi şi presiunile pi la consumatori, (C1: Q5, p5; C2: Q6, p6; C3:
Q7, p7; C4: Q8, p8),
- - lungimile conductelor: Lij, Δe, η,
- - cotele terenului: zi,
p5
- - sarcinile la consumatori H 5 = + z5 etc.
γ
Se cere:
1. Diametrele conductelor Dij în număr de p.
3. Debitele care trec prin cele p conducte (Qij).

Problema are 2p necunoscute.

Etape de calcul:
1. Ecuaţia de continuitate pe fiecare nod:
n
∑ Qi = 0 . (7)
i =1
Pentru o reţea cu n noduri ⇒ (n-1) ecuaţii.

2. Ecuaţia pierderii de sarcină pe fiecare inel:

∑ hr = 0 . (8)
Pentru o reţea cu m inele ⇒ m ecuaţii.

Concluzie: s-au obţinut m+(n-1) = p ecuaţii şi 2p necunoscute. Problema este

nedeterminată d.p.v. teoretic.

Dimensionarea reţelelor se face astfel:

1. Inelul cel mai îndepărtat din reţea, supus calculului, prin „tăiere” fictivă se separă.
2. Se alege arbitrar un sens de circulaţie al debitelor pe laturile lui.
3. Se estimează valoarea debitelor Qij pe laturile lui.
4. Ţinând seama de viteza economică (V< 14m/s) şi de debitele estimate, din relaţia:
πDij2
Qij = Vij ⇒ diametrele Dij. Valorile obţinute se rotunjesc în sus la Dij STAS.
4
5. Diametrelor Dij STAS le corespunde o nouă repartiţie a debitelor.
Determinarea lor se numeşte compensarea reţelei sau a debitelor (↓ debitelor
mari şi ↑ debitelor mici).
6. Cu valorile Dij STAS şi debitele corespunzătoare trebuie ca pe un inel să fie
respectată condiţia: ∑ hr = 0 .
 Observaţie:
Deoarece împărţirea debitelor s-a făcut arbitrar ⇒ ∑ hr ≠ 0 şi pentru a avea ∑ hr = 0
se foloseşte metoda aproximaţiilor succesive:

Fig. 2
Calculul reţelelor inelare
∑ hr = hr 1− 2 + hr 2 − 5
Se constată că ∑ hr ≠ 0 pentru că debitele Qij s-au ales arbitrar.
Exemplu:
Fie o reţea închisă formată din 2 inele.
Se cunosc lungimile laturilor Lij.
1. Se separă primul inel.
2. Se alege sensul orar ca sens de circulaţie
a debitelor pe laturile lui.
3. Se estimează debitele Q12, Q25, Q45, Q14.
4. Se aleg vitezele V12, V25, V45, V14. Din
πDij2
relaţia: Qij = Vij ⇒ diametrele Dij STAS.
4
5. Se calculează:
− hr 4 − 5 − hr 1− 4 . (9)

Relaţia (9) este echivalentă cu:

2 2 2 2
M12Q12 + M 25Q25 − M 45Q45 − M14Q14 = Δhr , (10)
unde:
Δhr = eroare de închidere; Δhr > 0 sau Δhr < 0;
L12 L L L
şi M12 = ; M25 = 25 ; M45 = 45 ; M14 = 14 .
2 2 2 2
K12 K 25 K 45 K14

Dacă Δhr > 0 ⇒ (hr 1− 2 + hr 2 − 5 ) − (hr 4 − 5 + hr 1− 4 ) > 0 ⇔

(hr 1− 2 + hr 2 − 5 ) > (hr 4 − 5 + hr 1− 4 ) . (11)
Rezultă:
(M12Q122 +M25Q252 ) > (M45Q452 +M14Q142 ). (12)
trebuie micşorată trebuie mărită
pentru a avea Δhr ≅ 0.

Se presupune că ΔQ este cantitatea cu care trebuie făcută compensarea. Rezultă:

(
M12 Q12 − ΔQ )
2
(
+ M 25 Q25 − ΔQ )
2 ⎡
( 2
) (
2⎤
)
− ⎢M 45 Q45 + ΔQ + M14 Q14 − ΔQ ⎥ = Δhr′ . (13)
⎣ ⎦
Dacă Δhr′ = 0 , se dezvoltă parantezele şi ΔQ 2 ≅ 0 ( ΔQ 2 <<Q2 ). Rezultă:
2
M12Q12 2
+ M 25Q25 2
− M 45Q45 2
− M14Q14 − 2 (ΔQ )∑ MQ = 0 ,
echivalentă cu:
∑ hr − 2 (ΔQ ) ∑ MQ = 0 , (14)
de unde:
ΔQ = ∑ r .
h
(15)
2∑ MQ
Observaţii:
1. Cu valoarea calculată a lui ΔQ ecuaţia Δ hr′ se apropie de 0.
2. Dacă ΔQ are încă valoare mare se face o nouă compensare a debitelor.
3. Reţeaua se consideră corect dimensionată dacă Δhr = max (0,3 ÷ 0,5)mH2O.
6.3.4. Calculul circuitelor cu conducte scurte
sunt acele circuite alcătuite din conducte unde hl >> hi
Conducte scurte
(hi ≠0) iar hl se consideră cu 10% mai mari decât hi.

Se dau: elem. geometrice: Di, Li, Δe, η, potenţialul hidraulic H

Se cere: Viteza medie V şi debitul Q la ieşirea din circuit (la consumator).

Etape de calcul:
Se notează cu indicele A intrarea în circuit şi cu indicele B ieşirea din circuit.

1. Ecuaţia energiei între A şi B:

2 2
⎛ p⎞ V ⎛ p⎞ V
⎜⎜ z + ⎟⎟ + α A A = ⎜⎜ z + ⎟⎟ + α B B + hr A − B (16)
⎝ γ ⎠A 2g ⎝ γ ⎠B 2g
n m
unde: hr A −B = ∑ hi i + ∑ hl j ,
i =1 j =1
2
Li Vi
hi i = λi ⋅ ,
Di 2g
V j2
hl j = ξ l j ,
2g
2. Diferenţa de potenţial hidraulic între A şi B este:
⎛ p⎞ ⎛ p⎞
H = HA - HB = ⎜⎜ z + ⎟⎟ − ⎜⎜ z + ⎟⎟ . (17)
γ ⎠A ⎝ γ ⎠B
B

⎝
n Li Vi
2 m V j2 VB2 VA2
Din relaţia (16) ⇒ H = ∑ λi ⋅ + ∑ ξl j + αB − αA , (18)
i =1 Di 2g j =1 2g 2g 2g
VA2
în care: α A ≅ 0 dacă circuitul se alimentează dintr-un rezervor de secţiune mare.
2g
Se notează: αB = α şi VB = V, AB = A.
B B

3. Ecuaţia de continuitate este:

VA AA = V1A1 = V2 A2 = .... = Vi Ai = .... = V j A j = ... = VB AB ( = VA ) , (19)
A A
de unde: Vi = V şi V j = V . (20)
Ai Aj
Relaţiile (20) se introduc în ecuaţia (18). Se obţine:
⎡n 2 m
⎛ A ⎞
2 ⎤
V2 ⎢ ∑ ξ ⎛⎜ A ⎞ ⎟ +α⎥ .
H= ⎟⎟ + ∑ ξ lj ⎜ (21)
2g ⎢i =1 ii ⎜⎝ Ai ⎠ ⎜
j =1 ⎝ A j
⎟ ⎥
⎣⎢ ⎠ ⎦⎥
4. Viteza medie la ieşire este:
1
V = ⋅ 2gH . (22)
2 2
n ⎛A ⎞ m ⎛ A ⎞
∑ ξ ii ⎜⎜ ⎟⎟ + ∑ ξ lj ⎜ ⎟ +α
⎜ ⎟
i =1 ⎝ Ai ⎠ j =1 ⎝ A j ⎠
 2 m 2
*
n ⎛A⎞ ⎛ A ⎞
Notaţii: ξ = ∑ ξii ⎜⎜ ⎟⎟ + ∑ ξlj ⎜ ⎟ , (23)
⎜ ⎟
i =1 ⎝ Ai ⎠ j =1 ⎝ A j ⎠
1
ϕ= . (24)
*
α +ξ
α = 1 (regim turbulent) şi α = 2 (regim laminar).
Rezultă:
1
V= ⋅ 2gH , (25)
α +ξ*
echivalentă cu: V = ϕ 2gH , (26)
unde ϕ = coeficient de corecţie al vitezei.

5. Debitul la ieşire este:

Q = VA = ϕ A 2gH . (27)
Observaţie: Dacă circuitul uneşte două rezervoare de secţiune mare
VA2 VB2 1
(αA ≅ 0 şi α B ≅ 0) ⇒ V = ⋅ 2gH . (28)
2g 2g ξ *

6.3.5. Conducte de egală presiune

sunt conductele la care p1 = p2 =…pn =pat= cst. pe
Conducte de egală presiune toată lungimea lor, iar lichidul are suprafaţă liberă
în contact cu atmosfera.

conducte de canalizare
conducte subterane
Clasificare: conducte de colectare a apelor
pluviale şi reziduale
canale de la suprafaţă.

Δz
Cum Δp = 0 ⇒ Jp = 0 şi deci: Je = Jg = ⇒ mişcarea are loc datorită diferenţei de nivel.
L
Panta de aşezare a conductei:
dz
i = tgθ = , (29)
dL
θ = unghiul de înclinare al conductei.

Pentru m.u.p. cu nivel liber:

Jh = Je = Jg = i. (30)

În pr. de dimensionare şi exploatare se folosesc formulele conductelor lungi, în care Je → i:

V = C Rh ⋅ i , (31)
Q = VA = AC R h ⋅ i , (32)
Q=K i , (33)
K = AC R h , (34)
 Probleme tehnice ridicate de canalele cu profil închis şi deschis

a) Probleme tehnice la conductele de canalizare şi colectare:

Se pune problema stabilirii formei optime a secţiunii conductei, care să evite

coroziunea pereţilor dată de viteze mari, respectiv să evite colmatarea lor dată de viteze
mici.

secţiunea ovoidală - greu de realizat secţiunea clopot

(conductele magistrale)

Observaţie:
La canalele secundare se foloseşte secţiunea circulară.

b) Probleme tehnice la canalele de la suprafaţă:

Se pune problema stabilirii formei de profil transversal, care pentru o secţiune A şi o

pantă i dată asigură conducerea unui Q maxim.

Q = VA = AC R h ⋅ i ⇒ Q = f(Rh)
Q este maxim când Rh este maximă.
A
Rh =
Pu
Rh este maximă când Pu este minim.
Fig. 3
Pofilul optim de canal Rezultă profilul de formă circulară.
Deoarece este greu de realizat se foloseşte
profilul trapezoidal.

Observaţii:
1. La canalele artificiale panta taluzului α este impusă de condiţiile terenului.
b
2. Dacă m = ctgα ⇒ = 2⎛⎜ 1 + m 2 − m ⎞⎟ .
h ⎝ ⎠