Sunteți pe pagina 1din 2

Cinci scenarii pentru finalul șarlataniei

Se poate vorbi de existenţa a cinci mari curente de gândire în ceea ce privește finalul
șarlataniei covid-19.

Primul dintre ele susținea că isteria se va încheia pe 20 ianuarie deoarece atunci va fi


instalat Joe Biden drept următoarea marionetă de la Casa Albă. Însă doar unii dintre
americani credeau că evenimentele de anul trecut au privit doar circul alegerilor
americane.

Al doilea curent de gândire susține că isteria va amuți treptat pe măsură ce se va


intensifica programul de vaccinare. Acum există un mecanism care le permite sforarilor
să facă exact asta: testele PCR. OMS tocmai ce a „descoperit” că testele RT-PCR, atunci
când se recurge la o amplificare mare, pot da rezultate fals pozitive, așa că este de
așteptat să vedem noi recomandări către laboratoarele din toată lumea care efectuează
aceste analizate pentru a nu mai recurge la amplificări înalte. Și astfel (pur și simplu)
epidemia de cazuri va dispărea. Bineînțeles că păpușarii vor dori ca acest moment să
coincidă cu intensificarea vaccinării, pentru ca în felul acesta vaccinul să fie declarat
salvatorul lumii.

Al treilea grup consideră că șarlatania se va termina în iunie. De ce în iunie? Pentru că


așa spune AstraZeneca! Contractele pe care diversele companii Big Pharma le-au făcut
cu guvernele lumii sunt în mare parte secrete, desigur, deoarece așa funcționează
kakistocrația fascisto-corporatistă. Dar cel puțin conform unui astfel de contract care a
fost „văzut” (nu făcut public celorlalți) de băieții buni de la Financial Times, documentul
precizează că pandemia se va încheia pe 1 iulie 2021, cu excepția cazului în care
„AstraZeneca acționând cu bună credință consideră că pandemia SARS-COV-2 nu a luat
sfârșit”. Pentru detalii citiți raportul, dar pe scurt, AstraZeneca a căzut de acord să nu
profite de vaccinul lor anti-covid, până când pandemia nu va lua sfârșit, așa că au scris în
contractele lor că șarlatania se va încheia până în iulie.

Cea de-a patra grupare susține că nu se va încheia niciodată. Potrivit acestui curent de


gândire, guvernele și păpușarii din spate nu vor mai da din mână niciodată puterile
obținute. Cei care susțin această idee nu fac decât să arate spre Războiul contra Terorii,
despre care așa cum știm, a fost de la bun început conceput să nu se încheie vreodată
(chiar dacă acum a fost pus un pic pe pauză, în timp ce păpușarii sunt ocupați cu panica
biosiguranței). În acest scenariu, vom trăi într-o situație de criză fără sfârșit provocată de
apariția neîncetată a unor „noi tulpini de coronavirus” și noi virusuri care necesită
carantinarea fără sfârșit a omenirii. La urma urmelor, ne-au spus de la bun început că
aceasta este „noua normalitate”, nu-i așa? Credeți că au glumit?

Așadar, care este a cincea opțiune? Șarlatania ia sfârșit când noi spunem că a luat
sfârșit. Când încetăm să ne mai supunem. Când încetăm să mai ascultăm ordinele
aberante. Când încetăm să mai privim de pe margine cum oamenii sunt încătușați de
poliție pentru că îndrăznesc să se joace hochei pe gheață. Când încetăm să mai privim la
clipuri îngrozitoare cu oameni care nu fac nimic anormal dar peste care intră poliția în
case, iar noi ne întoarcem la programul nostru obișnuit. Când spunem „Ajunge!” și
vorbim serios.

Evident a cincea opțiune este cea mai bună, dar dacă aceasta nu se petrece, cel mai
probabil vom primi din oficiu varianta patru.

S-ar putea să vă placă și