Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 11 (65) ◆ noiembrie 2015

• Din turnul manipulării

• Evaluări de toamnă
• Mistreţul —
un animal străvechi
• Ne aşteaptă răpitorii
şi babuşca

Vânătoarea de... vrăjitoare


Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova
ISSN 9771857450508
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar
(România)
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Vânătoarea de...
vrăjitoare
Oare câţi ani ne-ar mai trebui ca să
ne debarasăm odată şi pentru totdeauna
de a căuta în rândurile noastre „duşma-
nii poporului“, „duşmanii societăţii“?
Eram gata să cred, până mai ieri, că an-
tagonismul între clasele sociale (lupta de
clasă), vânătoarea de vrăjitoare a dispărut
odată cu prăbuşirea imperiului sovie-
tic, bazat pe ideologia marxist-leninistă,
dar… Să vezi şi să nu crezi! Aflu că tână- Ionel CĂPIŢĂ
rul politician Valeriu Munteanu, minis-
drului legal... Avem, totuşi, un rost în astă
trul Mediului, într-o scrisoare oficială,
lume: de a fi oameni... Deci, nu ar trebui
îi aduce la cunoştinţă dlui academician
să uităm: a fi domn e o întâmplare, a fi om
Gheorghe Duca, preşedintele Academiei
e lucru mare.
de Ştiinţe a Moldovei, că la noi în repu-
Nu prea înţeleg însă cam cum vine ca
blică, la ora actuală, au apărut „instituţii
un Munteanu, ministru, ajuns la vârsta
antagoniste în domeniul mediului: Insti-
de 35 de ani, să-l pună „la respect“, tot
tutul de Zoologie al AŞM… şi Societatea
fluturându-i din pumn, pe un alt Mun-
Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova…“.
teanu, dr. profesor, ajuns la 76 de ani.
Chiar să nu ştie dl ministru ce înseam-
Ştiu doar atât: dacă un tânăr se ia la trân-
nă cuvântul „antagonist“ sau poate… cu
tă cu un om în vârstă şi îl dă la pământ,
bună ştiinţă l-a folosit, pentru a aţâţa vraj-
ruşinea e a celui tânăr, că a învins un om
ba şi neînţelegerea între aceste instituţii?
cu un car de ani în spate, iar dacă, totuşi,
Doar dicţionarul explică: ANTAGONÍST,
cel în etate îl trânteşte pe cel tânăr, ruşi-
-Ă adj. Care este opus ireductibil, în anta-
nea e tot a celui tânăr, că l-a prăbuşit un
gonism; rival, inamic; antagonic.
om în vârstă…
Atât ce ne-a rămas a face? Să ciocnim
Cum se vede, a face zarvă şi a da de
nişte instituţii cap în cap, declarându-le
ştire lumii că „uite cine-s eu!“ e mult mai
de sus şi tare antagoniste? Cine, cui îi dă
uşor, decât a sufleca mânecile şi a sfinţi lo-
acest drept să trezească vrajbă, ură, neîm-
cul, şi a onora funcţia în care ai fost înves-
păcare în societate?! De ce trebuie împăr-
tit. Fără doar şi poate că mai multe „apla-
ţită societatea în pro şi contra?! De ce ar
uze“ obţii în faţa publicului neiniţiat în
trebui să ne împroşcăm cu cuvinte grele,
cinegetică, numindu-i pe vânători „cani-
murdare, unii pe alţii?
bali“, „ucigaşi“, că „ei umblă ca teroriştii“,
Cam aşa iese, dle ministru, — sistăm
decât dacă te-ai apuca liniştit, cu multă
vânătoarea la iepurele de câmp şi păsările
chibzuinţă, însoţit de profesionişti sadea,
acvatice ca să iniţiem în această republică
să pui bazele ştiinţifice, legale ale dezvol-
vânătoarea de vrăjitoare. În loc să între-
tării durabile a Naturii noastre suferinde.
ţinem, din start, un dialog civilizat, bazat
Te cred şi te înţeleg că eşti foarte ocupat
pe argumentul ştiinţific, în parametrii ca-
cu posturile astea de radio şi televiziune,
s u m a r
2 Din turnul manipulării 11 Fauna — datoria de a o 16 Mistreţul — un animal
4 „Războiul“ Ministerului păstra străvechi
Mediului cu Societatea 12 Evaluări de toamnă 18 Alegerea armei de vânatoare
Vânătorilor şi Pescarilor din 13 Raţa roşie — specie 20 Ultimul cartuş
Republica Moldova periclitată la nivel
7 Întrebări ce ne frământă global
22 Cugetări despre pescuit
şi vânătoare
8 În ce ţară trăim? 14 Diploma — o formalitate
23 Ne aşteaptă răpitorii şi
9 Cine munceşte? obligatorie!
babuşca
10 Respectând rigorile 15 O vânătoare în Basarabia (IX)
24 Cel mai rapid vânător aerian
care nu-ţi dau pace şi unde faci declaraţii
şi ameninţi în stânga şi în dreapta „vrăji-
toarele“ din această republică încât nu-ţi
mai rămâne timp ca să-ţi apleci ochii asu-
pra DEX-ului, pentru a afla ce înseamnă
cutare sau cutare cuvânt, pe care-l slobozi
pe gură.
Aş cuteza, totuşi, să te întreb, dle mi-
nistru, dumneata îţi dai seama ce vor-
beşti? Spune-mi, te rog, cam ce ar însem-
na spusele dumitale că la noi vânătorii
„umblă ca teroriştii“?… (Terorist — per-
soană care săvârşeşte acte de terorism).
Chiar aşa? Şi serviciile speciale nu sunt în
alertă să pună mâna pe cei peste 15mii de
membri ai SVPM, terorişti, ce au împân-
zit Moldova?
Cine îţi dă dreptul, dle Valeriu Mun-
teanu, să-i numeşti pe vânători sau pe
altcineva cum îţi vine la gură? Şi ei sunt
oameni, domnule ministru, şi ei au co-
pii, au nepoţi, şi ei îşi duc necazul vieţii
cum pot. Mulţi dintre dânşii, cu siguran-
ţă, sunt de o seamă cu părinţii, alţii cu
bunicii dumitale, şi atunci? Dumneata
afirmi (Prime TV, emisiunea „Replica“,
4.10.2015) că „în alte ţări vânătorii au
reglementări, au cultură, educaţie, obraz,
cod de etică…, dar la noi ce are un mi-
nistru al Mediului? De la cine, când şi
unde ai învăţat dumneata să ataci per-
soana şi nu „creaţia“ făptaşului? Aceasta
oare nu denotă faptul că nu ai alte argu-
mente, alte probe, de a-ţi susţine punctul
de vedere, şi… apelezi doar la epitete ce
nu-i fac faţă unui ministru? Parcă eşti ju-
rist şi ar trebui să ştii că nu-l poţi numi
criminal pe cutare sau cutare individ
(chiar dacă acela a săvârşit o crimă), îna-
inte de a fi anunţată hotărârea instanţei
de judecată. Nu-i aşa? Te cred: ai venit în
minister cu sculele din Parlament… Da,
domnule ministru, nu-i o noutate: acolo-
i circ — unul e numit „doi metri de bul-
buci“, altul „păpuşar“, cutare „ţicnit din
născare“ ş.a.m.d. Mă rog, acei indivizi se
bucură de imunitate parlamentară. Cre-
de-mă, dle ministru, că n-ar fi rău să uiţi
de practica ceea parlamentară urâtă, şi să
nu mai etichetezi oamenii, punându-i pe
toţi într-o oală, afirmând de sus şi tare:
„Azi stăm la discuţie cu nişte braconieri,
nu cu vânători“.
Nu ştiu de ce am impresia că dacă în-
tr-adevăr ai discuta cu vânătorii (doar nu
toţi sunt braconieri, de acord?), cu oame-
nii de ştiinţă, să-ţi apleci urechea la ceea
ce spun specialiştii Ministerului Mediu-
lui, altă făină ar curge la moară, nu crezi?
Mai ales dacă i-ai şi auzi. Aşa însă, ce folos
că îi inviţi pe oameni la discuţie, dar vor-
beşti doar dumneata cât îţi place, fără să
pricepi, uneori, ce spui, îţi impui punctul
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
de vedere, şi decizia îţi aparţine?! Aceas-
ta o poţi numi discuţie, între două părţi?
Dacă ai s-o ţii tot aşa, dle Valeriu Muntea-
nu, oricât de mult sau puţin timp vei ocu-
pa fotoliul de ministru al Mediului, nu vei
şti că gârliţa mare, un exemplar, cântăreş-
te 2-3 kg şi nicidecum 10 kg, precum ai
afirmat la televizor (Prime TV, emisiunea
„Replica“, 4.10.2015). Bazându-te doar pe
arsenalul politic şi cunoştinţele juridice,
deţinând funcţia de ministru al Mediului,
nu vei afla, de asemenea, că păsările, şo-
bolanii, iepurii, ţiştarii şi boii — într-un
cuvânt, se numesc animale, ci cu aceleaşi
„cunoştinţe“ în ale faunei o să declari
mereu, pe la diferite posturi de radio şi
televiziune, precum o faci de când eşti
ministru, că Animalele sălbatice şi păsă-
rile sunt patrimoniu tuturor, al Republicii
Moldova (Prime TV, emisiunea „Replica“,
4.10.2015).
E de înţeles că eşti politician, că eşti
jurist, că nu eşti zoolog, silvicultor, cine-
getician şi nici pedolog, dar e de neînţeles
altceva: de ce nu vrei să împrumuţi din
cunoştinţele celor care au alte păreri decât
ale dumitale despre lume şi viaţă, despre
mediul ambiant, care nu un an şi nu doar
zece — i-au consacrat pazei, protecţiei,
conservării biodiversităţii şi dezvoltării
durabile a naturii?! Bănuiesc că ei cu-
nosc mai multe în acest domeniu, decât
dumneata, chiar dacă eşti ministru mai
mult de o lună. Zău, nu cred că în repu-
blica noastră, care „este nu doar cea mai
săracă şi mai coruptă ţară din Europa“,
după cum afirmi, dle Valeriu Munteanu,
nu cred că ar fi o soluţie pentru proble-
mele de mediu — prin confruntări între
instituţii, declaraţii şi ameninţări, prin
vânătoarea de vrăjitoare. Ce zici, dle mi-
nistru? E frumos să-i numeşti pe oameni
ca la uşa cortului şi să consideri că numai
dumneata ai dreptate şi numai dumneata
ţii adevărul în mână?
Departe de mine gândul, dle Muntea-
nu, că nu-ţi iubeşti Ţara şi Neamul, glia
străbună şi viaţa cu toate ale ei, dar, după
cum înţeleg, e bine şi slujbă să faci, şi cu
lumea din jur să nu te ai de rău.
Mi-a spus tata, la ai lui 84 de ani: „În
viaţă, urcând pe scară, să nu rupi fusceii
după tine, că nu ştii cum vine vremea, şi
poate că va trebui să cobori…“
Cutez să te întreb, dle ministru Vale-
riu Munteanu, dumneata ce faci cu scara?
7 octombrie 2015
verde-n ochi
Din turnul manipulării
Da, cuvântul e o armă!
Puternică! Încântă, inspiră,
mobilizează, dar şi explodea-
ză, distruge. Unui om apro-
piat spune-i un cuvânt pe ne-
gândite şi l-ai făcut pe viaţă
duşman. Unui străin spune-i
un cuvânt de bunăvoinţă şi ţi
l-ai făcut prieten poate că pen-
tru totdeauna. Alta e însă că
în lumea noastră, de la 1989
încoace mai ales, arma „pre
nume cuvânt“ în multe-mul-
te cazuri e utilizată în mod
belicos, sfidător, cu laşitate,
fals nu numai de fel de fel de
persoane din gaşca şperţari-
lor şi mincinoşilor, ci chiar şi
de aleşii poporului — lideri,
demnitari, miniştri… de rând
cu care vin şi unii mânuitori
de condei din presa scrisă şi
cea electronică (analişti, pur-
tători de cuvânt, consilieri,
consultanţi etc.). O spun cu
mare regret, pentru că de va-
loarea cuvântului care trebuie
să exprime adevărul, fie chiar
şi amar, nu se ţine cont. Pentru
că în condiţiile în care noi toţi
am nimerit nu adevărul domi-
nă, ci „enteresul şi numai ente-
resul“, vorba unui personaj de-
al lui nea Iancu. Pentru că în
împrejurările noastre domină
nu cuvântul normal, sănătos,
ci scopul manipulat, cuvântul
scăpat pe gura cămăşii unor
indivizi odioşi, meschini, dez-
gustători.
Scriind aceste rânduri,
sunt cu gândul, inclusiv, la
„evenimentele“ produse în ul-
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
timele luni în activitatea Soci-
etăţii Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova (SVPM), mem-
brii căreia au fost etichetaţi de
un domn ministru al Mediului
ca „braconieri“, „ucigaşi“, „ca-
nibali“, „terorişti“, „barbari“
— oameni care an de an, lună
de lună şi zi de zi îşi aduc obo-
lul la dezvoltarea cinegeticii
autohtone, conservarea fau-
nei şi florii în schimbul unei
participări legale la o simplă
vânătoare, la o ieşire în sânul
Naturii întru relaxare şi „în-
deletnicire“ din străbuni. Nu
pe contul mai-marilor pe ho-
tărâri, directive şi verdicte, ci
pe cont propriu, ca „răsplată“
pentru munca depusă în teri-
toriul unde îşi duc traiul şi îşi
câştigă mălaiul. Scriind aceste
rânduri, zic, sunt cu gândul nu
doar la vânătoare, ci şi la ma-
nipularea prin dezinformare,
însoţită de imagini trucate,
la comanda unor sus-puşi cu
„enteresul“. Manipulare prin
„persoane de cuvânt“, desigur,
oricând gata ca pionerii cu
cravată roşie la gât să facă sluj.
Doar ca să placă, doar ca să li
se arunce osul…
Manipularea prin cuvânt şi
imagine, trucarea adevărului,
minciuna sfruntată a ajuns în
capul mesei, e un fel de „nă-
gradă“ pentru mulţi, fără de
care dimineaţa nu ies din casă,
nu se duc la „serviciu“, nu mă-
nâncă, nu beau, nu pot dormi.
Jocul de-a cuvântul, aruncat şi
bătut ca mingea pe terenul de
fotbal, cu anume scop, dictat
de patronul cu osul în geantă,
a devenit pană la pălărie — un
hobby dulce şi preferabil! E
trântit în pagină, e aruncat în
eter, e strâmbat, întors, răsucit
fără obraz în faţa camerei de
luat vederi cu o uimitoare uşu-
rinţă şi de o doamnă-domniţă-
reporter, dar şi de un tânăr-flă-
cău de presă, pe care deseori îi
vezi stând picior peste picior,
cu ţigara în dinţi, telefonul
mobil la ureche, ceaşca de
cafea pe un colţ de birou. Fac
„jurnalistică“, adică se aruncă
aidoma viteazului din poves-
te în valul cuvintelor, pe care
deseori nici că le înţeleg, dar le
împroaşcă, le scuipă ca pe niş-
te coji de seminţe, fără pic de
responsabilitate de care ar tre-
bui, totuşi, să dea dovadă. Cro-
iesc la dreapta, la stânga, sus,
jos…, pentru că „aşa trebuie“,
„aşa li se cere“. „Li se cere“ să
manipuleze opinia publică, să
spele creieri, să inducă lumea
în eroare. Atât!
Cum? Banal de simplu, ca
să vezi…
În tărăşenia Ministerului
Mediului cu proiectul de hotă-
râre privind deschiderea vână-
torii şi interdicţiile, bunăoară,
după mai multe intervenţii,
miting, protest şi revendicări,
dl ministru a plasat pe o reţea
de socializare un filmuleţ de la
o vânătoare de acum mai mul-
ţi ani în România, fără a arăta
când anume a avut loc, cine
şi cum a organizat-o, în care
„personajul principal“ este
preşedintele CR al SVPM, „vâ-
nătorul-criminal“, la picioarele
căruia sunt 80 de raţe doborâte
cu arma interzisă“. Filmuleţul,
croit cadru cu cadru spre ma-
nipulare, desigur, „împuşcă“,
nimereşte în ţinta „eticului
şi moralului“ public, stârneş-
te revoltă, indignare: „Cum,
dom’le? Atâta păsăret? Carna-
giu, dom’le, nu vânătoare!…“
Asta e concluzia trasă de omul
manipulat.
În realitate însă ce a fost?
Da, o vânătoare comercială
(aidoma celei organizate de
Ion Ţiriac, la mistreţ), de trei
zile, la care au participat mai
mulţi ortaci. Adunând trofe-
ele, după „tradiţie şi obicei“
(le-aş numi „fală şi laudă vâ-
nătorească“ — C. B.), fiecare în
parte şi-a dorit să se „imorta-
lizeze istoriceşte“, arătând cât
de „vajnic“ este. Ca şi pescarul,
precum se ştie, căruia, după
ce a prins un chitic, scurti-
mea mâinilor nu-i permite să
convingă lumea că… a prins o
balenă.
Ei, dar cum să înţeleagă
adevărul gol-goluţ, netrucat,
cel care a căzut în mrejele ma-
nipulării „cinematografice“.
Nu poate, pentru că mani-
pularea adevărului i-a ştirbit
imaginaţia şi el deja e pregătit
pentru cu totul alte silogisme
şi concluzii: „Un criminal,
dom’le! Să fie tras la răspun-
dere! La ce-i trebuie lui atâta
carne?…“
Pentru ca manipularea să
aibă efect public, filmuleţul a
fost tirajat şi de alte redacţii-
publicaţii. Iar un PR electro-
nic l-a „dublat“ cu încă două
filmuleţe trucate despre „cât
de criminali sunt vânătorii“,
în care ploaia de alice-gloan-
ţe cade cu o ploaie de păsări-
jertfe, însoţite de ţipete en-
tuziasmate, în limba engleză.
Sindromul manipulării, vasă-
zică, a lovit în ţintă, răscolind
aceeaşi indignare a „spectato-
rilor“ faţă de vânători: Crimi-
nali!… Terorişti!… Ucigaşi!…
Toate aceste calificative
au fost răsturnate din turnul
manipulării pe capul tuturor
cititorilor şi spectatorilor, fără
niciun pic de jenă, de simţ, de
responsabilitate. Dar ce în-
seamnă „manipulare“, dacă e
să ne întrebăm? Să deschidem
dicţionarul. A manipula în-
seamnă: A mânui, a manevra,
a influenţa prin diverse mij-
loace modul de a gândi şi de a
acţiona al unei persoane sau al
unei colectivităţi. Mai pre lim-
ba noastră, înseamnă a spăla
creierii, a deruta, a o lua hă-
isa de la adevăr, urmărind
atingerea unui anumit scop,
dar pe seama altora.
Însoţită de „terorism“, „ca-
nibalism“, „monopolism“ şi
alte „aprecieri“, aruncate în ca-
pul vânătorilor, manipularea,
la care a recurs dl ministru al
Mediului, nu s-a răsfrânt doar
asupra „spectatorilor“ filmule-
ţului trucat, ci şi asupra mode-
ratorilor de televiziune. Într-o
Replică a canalului Prime, de
exemplu, simpaticul modera-
tor, şocat de declaraţiile anti-
vânătoreşti ale dlui ministru al
Mediului, aduce în prim-plan
o întâmplare personală cu un
fazan, apărut brusc în faţa li-
muzinei pe care o conducea,
dar pe care nu l-a călcat, pe
când cel din spate, care venea,
era gata-gata să-l omoare. Sin-
dromul manipulării şi aici a
lovit: „în spatele umanului era,
evident, un vânător-terorist-
canibal“.
Jocul de-a cuvântul, arun-
cat fără noimă, e periculos.
Uneori chiar şi ucide. Pe tim-
puri, omul cu demnitate, pen-
tru ofensă, arunca brutei mă-
nuşa în faţă, era gata să scoată
sabia din teacă ori pistolul din
toc. Se vărsa sânge, se puneau
în pericol vieţi omeneşti. Pe
timpuri, despre care noi spu-
nem că „nu era educaţie şi civi-
lizaţie“. Dar în prezent, despre
ce fel de „educaţie şi civiliza-
ţie“ putem vorbi, când nu un
oricare-oricine se joacă de-a
cuvântul, calomniază, murdă-
reşte, insultă, sfidează lumea,
ci un domn mi-nis-tru-ju-rist-
po-li-ti-ci-an îşi permite una
ca asta? Chiar să nu cunoască
sensul cuvintelor „terorism“,
„canibalism“, „monopolism“,
de le varsă ca pe nişte zoi,
iertată fie-ne expresia, în ca-
pul oamenilor? Dacă pentru
unii rataţi aceste noţiuni par
a fi floare la ureche, pentru
cei care se cred deştepţi să mai
deschidem o dată dicţionarul
şi să ne convingem împreună
de adevărata lor semnificaţie,
care, atribuită unui om nor-
mal, credem că, cel puţin, l-ar
insulta: A teroriza — A inspi-
ra cuiva groază prin amenin-
ţări sau prin alte mijloace de
intimidare; a face să trăiască
într-o continuă stare de frică,
de groază; a îngrozi, a înfrico-
şa, a înspăimânta; Canibal —
Antropofag, om crud, sălbatic,
feroce (se hrăneşte cu carne de
om — mai pe înţeles popular).
Iar în privinţa monopolului,
la care s-a referit dl ministru,
ce să mai spunem? Spaţiul ci-
negetic al Republicii Moldo-
va nu aparţine doar SVPM;
membrii SVPM nu au parti-
cipat la vânătoarea de om-uci-
dere în Pădurea Domnească
şi nu de membrii SVPM e gu-
vernată „cea mai săracă şi mai
coruptă ţară din Europa…,
codaşă la multe alte capitole“,
precum scrie dl ministru al
Mediului, subliniind că „sun-
tem statul cu cele mai puţine
suprafeţe forestiere (în prezent
Moldsilva e sub oblăduirea
dânsului — n. n.), aproximativ
10% din teritoriul republicii,
în timp ce media europeană
este de 30%; trăim în statul cu
cele mai mici rezerve de apă,
dar suntem campioni la irosi-
rea şi poluarea acestor câtorva
vedre de apă pe care le avem
(interesant — cine le-a băut şi
le-a pescuit? — C. B.); suntem
statul european care a păstrat
cel mai prost fauna sălbatică,
iar declinul acesteia se accen-
tuează frenetic pe an ce trece,
reuşind „performanţa“ ca doar
în zece ani să suplinim Cartea
Roşie cu  108 specii de mami-
fere şi păsări noi, iar lipsa de
atitudine şi abordare de stat ar
putea să ducă la dispariţia to-
tală a faunei sălbatice.“ Adevăr
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
adevărat, dar… din a cui vină
toate astea? Din vina „mono-
polismului vânătoresc“, când
această republică e îmbucăţită,
împărţită, stăpânită, dată în
arendă pentru cel puţin 49 de
ani mai multor lideri, demni-
tari, oameni de afaceri etc. cu
bodyguarzi, pistol la şold ori
cu puşcă de-a umăr? Ce, ăştia
nu sunt vânători? Nu sunt mo-
nopolişti? Dacă sunt, „logica“
manipulării la care se recurge
pe dată ne şi trimite la jocul
de-a cuvântul cu „terorism“,
„canibal“, „ucigaş“…
Dacă mergem cu această
„logică“ în proţap, ajungem şi
la toţi acei, nevânători, care
zilnic „abatorizează“, precum
s-a exprimat dl ministru al
Mediului, mii şi mii de pă-
sări, porci, vite, iepuri şi alte
dobitoace domestice, pe care
le comercializează, ca noi să
le consumăm. Păi, reiese că
şi aceştia sunt braconieri, te-
rorişti, canibali, monopolişti,
barbari etc. Au nu-i tot „uci-
dere“, dacă animalul sălbatic
e vânat în câmp ori că cel do-
mestic e „canibalizat“, în mod
„uman“, în gojineaţă?
Constantin BÂRCĂ
actual
„Războiul“ Ministerului Mediului
cu Societatea Vânătorilor şi Pescarilor
din Republica Moldova
Dr. ing. Neculai Şelaru,
preşedintele executiv al AGVPS din
România
De la început trebuie pre-
cizat că „războiul“ în discuţie
a fost declanşat exclusiv din
iniţiativa ministrului Mediu-
lui, care a dispus, fără vreo
consultare prealabilă şi jus-
tificare convingătoare, inter-
zicerea vânătorii la iepuri şi
păsări de pasaj în sezonul de
vânătoare 2015—2016.
Vânătorilor moldoveni le
rămâne, aşadar, doar posibili-
tatea vânării vulpilor şi şacali-
lor, câinilor şi pisicilor hoinare,
ciorilor, coţofenelor şi altor
câteva specii de mai mic inte-
res vânătoresc. Bine că nu s-a
gândit domnul ministru să le
interzică şi vânarea fazanilor,
populaţi din banii vânătorilor,
aşa cum a procedat în cazul ra-
ţelor sălbatice.
În plus, acuzaţia de „mo-
nopol“ în activitatea de vână-
toare, adusă în mod tendenţios
SVPM, nu trebuie tratată doar
ca simplă „vorbă în vânt“. Co-
roborată cu interdicţia vânării
iepurilor şi păsărilor de pasaj,
decretată fără ezitare de dom-
nul ministru, şi cu atacurile
sale neoneste la adresa preşe-
dintelui SVPM, pentru simplu
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
fapt de a fi îndrăznit să susţină
public interesele vânătorilor,
trebuie luată serios în seamă.
Aceasta fiindcă, cu cca un an
în urmă, omologul său din
Albania a procedat în mod
similar şi fiindcă, cu aproape
două decenii în urmă, aşa a
început şi interdicţia vânătorii
în Delta Dunării din România.
Astăzi interdicţiile menţionate
sunt realităţi neplăcute, care au
creat premizele unor evidente
dezechilibre naturale, de care
decidenţii rămân singuri răs-
punzători, netraşi însă, în vre-
un fel, la răspundere.
Cel puţin în România, ni-
ciunul din miniştri care au
contribuit la dezastrul ecologic
din Delta Dunării — în condi-
ţiile în care interzicerea vână-
torii a favorizat pătrunderea
şi înmulţirea şacalului într-un
biotop extrem de favorabil spe-
ciei, înmulţirea necontrolată a
mistreţilor şi chiar proliferarea
exagerată a fazanilor, în detri-
mentul unor specii autohtone
protejate — nu au fost în ni-
ciun fel sancţionaţi ori cel pu-
ţin întrebaţi pentru urmările
previzibile ale faptelor lor.
Miniştri în discuţie, fiind
oameni protejaţi politic, şi-au
putut permite astfel de expe-
rimente abuzive şi chiar ames-
tecul indirect în problemele
organizatorico-economice ale
societăţilor vânătoreşti emi-
nente civile (ONG), probabil
pentru crearea deliberată a
premizelor reatribuirii ulteri-
oare interesate în gestionarea
fondurilor cinegetice, unora
dintre susţinători clientelari ai
partidelor acestora.
Ameninţarea publică a
ministrului Mediului din Re-
publica Moldova, cu spargerea
„monopolului“ SVPM, vine
să confirme o gândire aseme-
nea, în privinţa posibilelor sale
intenţii de viitor. Intenţii de-
conspirate şi prin încercările
agresive de slăbire a credibili-
tăţii vânătorilor în SVPM şi în
conducerea acesteia, precum şi
de spargere a unităţii vânători-
lor şi a puterii lor de reacţie la
măsurile potrivnice intereselor
lor. Ulterior eventualei dezbi-
nări, pe care probabil contează,
nu ar mai constitui o problemă
preluarea unor fonduri de vâ-
nătoare din responsabilitatea
SVPM şi atribuirea acestora
unora dintre susţinătorii cli-
entelari ai puterii, amatori de
vânătoare după bunul plac. De
ce nu ne-ar duce cu gândul şi
la o astfel de strategie ascunsă,
inspirată din experienţa an-
terioară a unora dintre ţările
vecine?
Din păcate, contradicţia
dintre ministrul Mediului şi
ONG-ul vânătorilor din Mol-
dova poate degenera în şi mai
mare măsură, dacă oficialul
nu se va abţine de la mijloace
şi metode de care oameni ono-
rabili nu uzează, precum atacul
denigrator la adresa persoane-
lor din conducerea SVPM.
Monopolul SVPM?
După punerea de mai sus
în context, ne permitem să
abordăm, cât se poate de des-
chis, acuzaţia tendenţioasă
de „monopol“ adusă SVPM.
Aceasta fiindcă asocierea no-
ţiunii de „monopol“ cu speci-
ficul activităţii SVPM repre-
zintă, fără îndoială, rodul relei
credinţe, nicidecum al simplei
ignoranţe.
Noţiunea de „monopol“
priveşte cu precădere, potrivit
definiţiei date în Dicţionarul
explicativ al limbii române,
latura economică a unei acti-
vităţi, de care beneficiază în
mod exclusivist statul, în ve-
derea obţinerii unor profituri
ridicate în favoarea bugetu-
lui public. În cazul activităţii
vânătoreşti, care este totuşi o
activitate preponderent eco-
logică, doar statul îşi exercită
un drept monopolist, de unic
decident, fiindcă de gospodă-
rirea fondurilor de vânătoare
se preocupă, pe lângă SVPM,
şi Agenţia „Moldsilva“, şi alte
entităţi din învăţământul supe-
rior şi din cercetarea ştiinţifică
în profil cinegetic.
Deci, SVPM nu este unica
entitate care are în responsabi-
litate gospodărirea fondurilor
Faţă-n faţă: dnii Oleg Ciocoi — Valeriu Munteanu
de vânătoare. Atunci despre
ce fel de monopol vorbea ac-
tualul ministru al Mediului?
Poate doar de dreptul SVPM
de reprezentant recunoscut
la nivel naţional şi internaţi-
onal al intereselor vânători-
lor şi pescarilor sportivi din
Republica Moldova. Un drept
acordat iniţial de legiuitor, în
baza uzanţei devenită tradi-
ţie, drept unanim acceptat, în
cazul uniunilor, federaţiilor,
societăţilor şi consiliilor na-
ţionale. Dăm ca exemple de
reprezentanta unică, necon-
testată până acum, Federaţia
Naţională de Fotbal, Uniunea
Scriitorilor, Consiliul Interna-
ţional de Vânătoare, Confede-
raţia Internaţională de Pescuit
Sportiv, Federaţia Asociaţiilor
de Vânători din Comunitatea
Europeană etc. Nu mai con-
tinuăm cu alte argumentaţii
şi exemple, exprimându-ne
speranţa de a fi reuşit să fim
suficient de convingători. Mai
mult decât atât nu putem face,
nici măcar pentru cei ce vor să
monopolizeze prostia.
Interzicerea vânării
iepurilor de câmp
Nu putem să negăm scăde-
rea efectivelor de iepuri în Re-
publica Moldova, în condiţiile
în care fenomenul este consta-
tat în toate ţările vecine şi în
aproape toate statele europe-
ne. Cauzele acestui fenomen,
îngrijorător în egală măsură
pentru reprezentanţii Ministe-
rului Mediului şi marea masă
de vânători, sunt multiple.
În principal este acuzată, de
amploarea fenomenului, agri-
cultura modernă, care prin
extinderea monoculturilor
pe suprafeţe întinse, folosirea
unei game din ce în ce mai
eficiente de pesticide şi accen-
tuarea mecanizării, afectează
grav supravieţuirea progeni-
turii. La diminuarea sporului
natural al iepurelui contribuie
însă şi protecţia unor specii
prădătoare (pisici sălbatice şi
răpitoare cu pene de zi şi de
noapte), abandonarea câinilor
comunitari în mediul sălbatic,
înmulţirea prădătorilor cu păr
mai puţin vizibili (jder, dihor,
hermelina etc.), extinderea pă-
şunatului cu ovine ş. a. m. d.
Nu contestăm nici accentuarea
braconajului, foarte păgubitor
când se practică noaptea la far,
cu ogari sau cu laţuri.
În acest context, interzi-
cerea vânătorii la iepuri în se-
zonul 2015-2016 nu este deloc
eficientă, ci evident contrapro-
ductivă, fiindcă scade interesul
vânătorilor pentru reducerea
numărului de prădători natu-
rali ai vânatului, pentru hrăni-
rea complementară a iepurelui
în perioada critică de iarnă şi,
mai ales, pentru combaterea
braconajului. Scade interesul
vânătorilor şi pentru urmă-
rirea modului de desfăşurare
a lucrărilor agricole, pentru
menţinerea unui număr mic de
câini la turmele de vite, pentru
combaterea efectului abando-
nării câinilor şi pisicilor hoina-
re în sălbăticie etc.
Cele precizate sunt îndeob-
şte lucruri cunoscute, în mod
detaliat tratate în revistele vâ-
nătorilor din Moldova şi Ro-
mânia, uşor de înţeles chiar şi
de persoanele mai puţin inte-
resate sau titrate.
De aceea, apreciem că mă-
sura interzicerii vânării iepu-
rilor în sezonul de vânătoare
2015-2016, adoptă în scopul
declarat al prezumtibilii în-
mulţiri a acestora, nu este de-
loc convingătoare şi nu poate fi
acceptată de vânătorii corecţi,
nici ca experiment de noutate
şi nici ca pedepsire în masă a
lor pentru braconajul practicat
cu arma, în special noaptea la
far, de câţiva rătăciţi ai tagmei
acestora. Ca persoană preocu-
pată de problematica evoluţiei
efectivelor de iepuri de câmp,
sunt de acord că se impun mă-
suri ferme de redresare a decli-
nului populaţional, prin abor-
darea complexă a fenomenului
şi contracararea, în măsura
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
posibilului, a efectelor cauzelor
prezentate mai sus.
Sunt de acord şi cu faptul
că în Republica Moldova se
impuneau măsuri ferme de
combatere a fenomenului bra-
conajului. Însă, din acest punct
de vedere, era mult mai eficient
ca ministrul Mediului să facă
front comun cu conducerea
SVPM şi cu majoritatea vână-
torilor corecţi din ţară, în con-
diţiile în care toţi au declarativ
acelaşi scop.
În sfârşit, sunt de acord şi
cu faptul că vânătoarea putea
fi interzisă local, în anumite
terenuri de vânătoare, dar nu-
mai după constatarea scăderii
drastice a efectivelor de iepuri,
inclusiv din cauza braconaju-
lui, şi după stabilirea unui pro-
gram pragmatic de înlăturare a
efectelor, cauzelor care au dus
la această situaţie.
În concluzie, măsura in-
terzicerii vânătorii la iepuri,
pe întreaga suprafaţă a Re-
publicii Moldova în sezonul
2015—2016, o considerăm ne-
inspirată şi contraproductivă,
de natură a atrage oprobriul
vânătorilor şi comercianţilor
de echipament vânătoresc,
precum şi al familiilor şi prie-
tenilor acestora.
Interzicerea vânării
păsărilor de pasaj
Este o măsură care pune
„bomboana pe colivă“, mult
mai lipsită de logică decât cea
a interzicerii vânării iepurilor,
tratată mai sus.
Atât ministrul Mediului,
cât şi majoritatea vânătorilor
cunosc faptul că păsările de
pasaj sunt protejate, de-a lun-
gul căilor de migrație, prin
reglementări impuse la nivel
internaţional, sistematizate în
directive europene („Păsări“ şi
„Habitate“) şi în convenţii sau
acorduri interstatale. Regle-
mentările respective sunt obli-
gatorii de preluat în legislaţia
naţională, deci şi în legislaţia
privind regnul animal din Re-
publica Moldova.
Facem o paranteză şi re-
marcăm că Moldova este una
dintre puţinele ţări europene,
dacă nu singura, care nu are o
lege distinctă a vânătorii.
Revenim şi susţinem că re-
glementările internaţionale în
materie de protecţie a păsărilor
de pasaj, preluate în legislaţii-
le naţionale în materie, sunt
logice, acceptate de vânătorii
corecţi de pretutindeni, res-
pectate în genere de aceştia şi
apreciate, deocamdată, ca su-
ficiente. În cadrul juridic pre-
zentat, vânătoarea speciilor de
pasaj, corect reglementată în
timp şi spaţiu, se practică în
toate ţările situate de-a lungul pentru vina câtorva rătăciţi din precum cele aduse în discuţie
căilor de migraţie, inclusiv în breasla acestora. la începutul articolului.
toate ţările vecine Republicii
Moldova. Interdicţia vânării li-
mitate a acestor specii, doar în
Republica Moldova, nu poate
avea niciun fel de efect pozitiv
în privinţa dinamicii populaţi-
onale a acesteia, motiv pentru
care măsura este percepută ca
fiind revanşardă şi datorată
relaţiilor tensionate dintre mi-
nistrul Mediului şi reprezen-
tanţii vânătorilor moldoveni.
În concluzie: Măsura ge-
neralizată, luată de Ministerul
Mediului, de aşa-zisă protecţie Dacă vânătorii corecţi, Ministrul Mediului, tinerii
a iepurelui şi păsărilor de pasaj, cărora li se datorează conser- ecologi, care se afirmă momen-
este, în opinia noastră, exage- varea de până acum a faunei tan doar prin vorbe, şi vânăto-
rată, lipsită de logică şi nu doar cinegetice din Republica Mol- rii, care au demonstrat prin
ineficientă, ci contraproducti- dova, nu reacţionau la măsu- fapte că pot proteja fauna cine-
vă. În plus, apare ca o măsură rile abuzive luate de ministru, getică, având aceleaşi scopuri
luată din considerente revan- risca perpetuarea situaţiei şi declarate, pot conlucra eficient
şarde, reliefate prin atacurile mult mai mult decât atât. Avem în interesul conservării faunei
puţin onorante la adresa per- exemplul similar din Albania, cinegetice, mediului acesteia
soanei preşedintelui SVPM. unde guvernanţii au luat o mă- de viaţă şi echilibrului în na-
Apreciem ca fiind absolut sură similară în anii trecuţi, şi tură. Dar numai împreună, nu
firească reacţia vânătorilor co- interdicţia totală a vânătorii în atacând vânătorii, singurii care
recţi din Moldova, la măsura Coreea de Nord. Poate şi în alte au făcut până acum şi fac totuşi
adoptată de ministru, şi soli- ţări, dar nu europene. ceva practic, pe cheltuială pro-
citarea acestora cu demisia sa Nu este însă prea târziu prie, în acest sens.
din funcţie. Fiindcă nu pot fi pentru o decizie reparatorie, Închei prin a reaminti că „a
culpabilizaţi şi pedepsiţi toţi dacă există buna intenţie şi nu greşi este omeneşte, dar a persis-
vânătorii corecţi dintr-o ţară, sunt urmărite scopuri ascunse, ta în greşeală este prostie“.

Abonarea 2016
Dragi prieteni!

Publicaţia periodică Vânătorul şi Pescarul Moldovei vă trece pragul lunar, cu no-

bila intenţie de a vă bucura cu o ştire interesantă, o noutate din domeniul îndrăgit
de Dvs. — vânătoarea şi pescuitul ca îndeletnicire veche, de când e lumea şi pământul. Revista însă, nu e doar o
fereastră în Natură, prin care poţi admira frumuseţea şi farmecul anotimpurilor, fauna şi flora, ci mai este şi o tribună
pentru toţi acei care pot şi doresc să ia cuvântul şi să fie auziţi, înţeleşi, ajutaţi, dacă e cazul.
VPM este a celora care o aşteaptă, o deschid şi o citesc!
Noi ne străduim să vă informăm despre evenimentele ce se produc în lume, în cinegetica europeană, să abor-
dăm problemele stringente din activitatea colectivelor primare şi subdiviziunilor teritoriale autohtone, să cuprin-
dem şi să reflectăm pe larg chestiunile ce vă frământă şi să vă ajutăm, dar... toate acestea ar avea o semnificaţie şi
o rezonanţă cu mult mai mare, dacă publicaţia noastră ar deveni o carte de vizită a casei, familiei, între prieteni şi
ortaci. Aveţi posibilitatea să vă spuneţi păsul, să vă împărtăşiţi gândurile, să comunicaţi cu lumea.
Revista vă oferă acest prilej. Nu-l rataţi!
Redacţia VPM
Preţul unui abonament e de 12,5 lei pentru o lună.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876,
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.

6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /

Opinii
Întrebări ce ne frământă
Pe seama noastră, a vână-
torilor, în ultima vreme s-au
făcut şi se fac fel de fel de pre-
siuni şi speculaţii: că ar trebui,
că suntem aşa, că suntem pe
dincolo ş. a. m. d. În presă, pe
pagini web, dar şi la ecran. In-
sinuările, în mare parte, au ve-
nit şi continuă să se verse din
partea Ministerului Mediului.
Noi, „braconierii, teroriştii,
ucigaşii, canibalii…“ sau cum
mai suntem etichetaţi de dl
Munteanu, ne cam pricepem
de ce: pentru a ne discredita în
faţa lumii, pentru a ne lichida
ca societate publică şi pentru a
pune mâna pe tot patrimoniul
cinegetic, ca altcineva să de-
vină stăpân şi să-şi facă men-
drele după bunul plac. Ăsta e
scopul „suprem“!
Noi însă nu ne băgăm în
afaceri de interese. Cu une-
le întrebări am dori, totuşi,
să venim şi anume: dacă noi,
vânătorii, suntem „ucigaşi“ ai
Naturii, atunci care e contri-
buţia concretă a Ministeru-
lui Mediului, Inspectoratului
Ecologic de Stat, Agenţiei
„Moldsilva“ la creşterea efec-
tivului animalelor sălbatice şi
la ocrotirea lor? Cu ce şi cum
a contribuit guvernarea, în
general, ca fauna şi flora să se
dezvolte, să se ridice la nivelul
dorit de noi toţi? Înseşi ONG-
urile care dau semne că există
doar pe la mitinguri, manifes-
tări şi demonstraţii, în afară de
atragerea fondurilor, chipu-
rile, pentru protecţia Naturii,
concret — ce au făcut şi ce fac?
Unde-i, pe ansamblul pro-
blemelor existente, transpa-
renţa, domnilor democraţi,
comunişti, socialişti, libe-
rali etc.? Sau cum explicaţi şi
nouă, „canibalilor“, faptul că
nu avem voie să vânăm mis-
treţul, pe când cei din „Mold-
silva“ îl au?
Chiar nu ştiţi că situaţia
din fondurile gestionate de
„Moldsilva“ e cu mult mai
gravă decât în cele gestionate
de SVPM? Nu e mare taină de
stat că cele mai multe cazuri de
braconaj au loc în fondurile fo-
restiere ale Agenţiei, nu la noi
în Societate. La partidele de
vânătoare la mistreţ, cu o sin-
gură licenţă, comercializată şi
ea în condiţii netransparente,
sunt recoltaţi şi mistreţi, şi că-
priori, şi cerbi, şi iepuri — tot
ce cade în cale! Această „vâ-
nătoare“ e susţinută tacit sau
chiar cu participarea directă a
unor lucrători silvici, autorităţi
din ecologie, subordonate Mi-
nisterului Mediului. Nici acest
lucru nu e o taină. Ca şi adevă-
rul că numărul căpriorilor, cer-
bilor e în permanentă scădere,
deşi vânătoarea la aceste specii
de animale e interzisă.
Totodată, îmi permiteţi să
mai pun o întrebare: Când s-a
făcut recensământul animale-
lor sălbatice din fondul foresti-
er de către „Moldsilva“? Cine a
participat? Care sunt rezultate-
le? Nu cele prezentate în mod
eronat, ci reale. Unde e trans-
parenţa? Şi dacă vânătoarea la
iepuri de câmp şi la păsări ac-
vatice s-a găsit de cuviinţă să se
interzică, oare n-ar fi cazul ca
şi la mistreţ să fie interzisă?
Ion SÂRBU,
preşedintele ST Străşeni a SVPM
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
Cot-co-dac!
Cred ca e vorba de o
mentalitate preconcepută
despre vânători, nu despre
vânătoare. Da, mulţi vână-
tori practică braconajul, cu
protecţia instituţiilor şi a
asociaţiilor de vânătoare, el
fiind o importantă sursă de
venit pentru toate părţile
implicate.
În mediul public, un
demnitar ar trebui să abor-
deze la un alt nivel acest su-
biect. Păcat că dl ministru
face afirmaţii poate nu total
nefondate, însă neavizate
profesional, doar pentru a
manipula publicul. Cât de
mult îi pasă lui de acest su-
biect? Deontologic ar fi fost
să invite şi un profesionist
care să-şi exprime opinia,
iar dumnealui să fie mult
mai rezervat în afirmaţii.
Dacă îi păsa atât de mult
de braconaj, ce a făcut con-
cret pentru a sprijini efortul
real al celor care luptă, pro-
tejează mediul şi vânatul?
Cotcodăceşte!
Beatrice Petronela
Malaimare, Botoşani
Catrene
de toamnă
Cade bruma peste iarbă,
Fuge parcă dimineaţa,
A-nceput vinul să fiarbă,
Semn că se-năspreşte viaţa.
Girel Barbu
Aşa e lumea pe la noi,
Trăim mai mult din amintiri,
Când ne-mbătăm, suntem eroi,
Când ne trezim, suntem martiri!
Ion Diviza
 În ce ţară trăim?
Oare cam de ce iese lumea ţii la distanţă de gâlceava aţâţa- rii dlui Munteanu în funcţia de tre noi. Ne-ar face cinste, nu?
în stradă să protesteze? Desi- tă de „curajosul“ ministru. Ei, ministru e mai scurtă, decât Consider că nu e cazul să-l
gur, nu de zile bune. Vor bieţii bine, încerc să-i înţeleg pe cei gâlceava pe care a început-o, umileşti, să-i scoţi ochii, să-l
oameni dreptate. Şi vânătorii cu ONG-urile lor, care vin la acesta le-a fost răspunsul. înjoseşti public pe cel care, la
tot sunt oameni, şi ei tot vor Ministerul Mediului doar când Dar ce răspuns îşi vor da o adică, altfel priveşte la reali-
să li se facă dreptate. De aceea e vorba de un proiect, când e propriei conştiinţe acei care, tate, altfel înţelege o problemă
au ieşit să protesteze. Printre vorba de bani, iar de celelalte le pentru a-şi primi osul de la sau alta. Înţeleg că poţi să nu
revendicările ortacilor — da, a este mai mult în cot, dar, dragă mai-marele zilei, îi ţin hangul fii de acord cu activitatea Soci-
fost anularea Hotărârii Guver- Doamne, nu i-am văzut nici şi atunci, când acesta, nemai- etăţii Vânătorilor şi Pescarilor,
nului de a interzice vânătoarea pe specialiştii acestui minister având argumente palpabile de a membrilor acestei Societăţi,
la iepurele de câmp şi la păsă- în rândurile manifestanţilor a-şi menţine punctul său de ve- dar nu pot înţelege de ce, în loc
rile acvatice în sezonul 2015- anti-vânătoare, anti-vânători. dere, atacă oamenii, cum îl taie să-l inviţi la un dialog civilizat
2016, dar ceea ce i-a nemulţu-
mit şi mai mult a fost umilinţa
şi batjocura din partea lui Va-
leriu Munteanu, ministrul Me-
diului, care i-a numit „ucigaşi“,
„canibali“, „braconieri“, „bar-
bari“, „terorişti“…
Au lăsat grijile casei, grijile
câmpului şi au venit vânătorii
din toate colţurile republicii, la
Chişinău, în plină toamnă, cu
placate, pe care au scris: „Noi
nu suntem ucigaşi!“, „Nu noi
am vânat în Pădurea Domneas-
că!“, „Noi nu vânăm pentru
carne!“, „Noi nu suntem cani-
bali!“… Au scandat în repetate
rânduri aceste slogane, ca să fie
auziţi de ministrul dezlănţuit
la gură…
I-au cerut să vină în faţa
lor ca să-şi ceară scuze pen-
tru ofensele aduse pe nedrept.
Dar ministrul Munteanu nu a
dat dovadă de bun simţ şi nici
n-a avut curajul să iasă în faţa
celor câteva mii de ortaci, ca, De ce oare? Am căutat să aflu prin minte?! Că doar cireşele pe directorul acestei instituţii,
bărbăteşte, să-şi ceară scuze. răspuns chiar de la ei, angajaţi se trec, dar obrazul rămâne. dl Simion Istrati, care de altfel
S-a ascuns în spatele a vreo ai Ministerului Mediului, pe Dacă îl ai. nu-i vânător, pe dl Oleg Cio-
zece protestatari, „apărători care îi cunosc şi mă cunosc nu Da, este adevărat că nimeni coi, preşedintele CR al SVPM,
ai mediului“, dar mai mult ai de un an şi nu de doi. Ştiţi ce nu deţine adevărul absolut: afirmi, dle ministru, de sus
ministrului Mediului, care mi-au spus? Că „noul ministru unul are dreptate în felul lui, şi tare, că această instituţie,
ţine pâinea şi cuţitul în mână. are un sfătuitor şi o sfătuitoa- privind lumea din jur de pe ce întruneşte peste 15 mii de
Cum se vede, e putred ceva în re, cărora le crede orbeşte, iar clopotniţa sa, altul — tot are membri, e condusă de „nişte
Danemarca! N-au venit, măcar de noi iştilalţi, nici nu vrea să dreptate, dar în felul lui, pri- braconieri“. Şi mai şi: văzând
câte un reprezentant din fie- audă, darămite de argumente- vind de pe altă clopotniţă… probabil că nu-ţi ajung destule
care ONG de mediu, susţinut le noastre care nu coincid cu De aceea aş crede că trebuie contraargumente pentru a le
financiar prin diverse proiec- părerile lui despre dezvoltarea de discutat civilizat, chiar dacă pune la pământ pe cele oferite
te bănoase, oferite de fondul durabilă a fondului cinegetic“. eşti ministru sau nu, de pus de dl Oleg Ciocoi, dumneata ai
ecologic, de acest Minister al I-am întrebat atunci de lucrurile cap-coadă şi de ajuns trecut la atacul acestei persoa-
Mediului, diriguit de Valeriu ce nu iau atitudine, de ce tac la un numitor comun pentru ne, împiedicându-te de nume-
Munteanu. E şi firesc: au înţe- mâlc? binele societăţii, mediului în- le de familie care-l poartă. Dar
les probabil că e mai bine să te — Pentru că perioada află- conjurător, pentru fiecare din- aş vrea să te întreb, dle Valeriu

8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /

Munteanu: te-ai gândit măcar

Cine munceşte?
o clipă, ţi-ai pus întrebarea, că
acest nume de familie îl poartă
nu doar preşedintele Consi-
liului Republican al Societăţii
Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova, ci şi părinţii, buni-
cii, străbunii acestuia, precum pentru popularea cu fazan, ciar de care dispunem, supli-
şi copiii lui Oleg Ciocoi. Dar iepuri de vizuină, procuraţi mentar, cu forţa noastră de
câte alte persoane, din stân- cu banii SVPM. Mai amintesc muncă.
ga şi din treapta Prutului, câţi că nici pe timp de iarnă nu Muncind, vasăzică, şi re-
români poartă acest nume de stăm cu mâinile în buzuna- zultate obţinem. Anual avem
familie? Şi care este vina lor că re, ci aprovizionăm animalele circa 200 de fazani, porumbei
au preluat din moşi-strămoşi sălbatice cu hrană, organizăm din speciile permise, pe care îi
acest nume? Iar dumneata, cu paza permanentă, inclusiv pe vânează nu numai ortacii din
uşurinţă scrii articolul Ciocoii timp de noapte, împreună cu Chişinău, ci şi invitaţii noştri
vechi şi noi, pe măsura „talen- ecologii şi poliţiştii din terito- din Botoşani, România, cu
tului“ despre ce ştii şi ce nu ştii, riu luptăm cu braconierii. care am semnat un acord de
ca la urmă, pentru a-ţi argu- În fondul nostru de vâ- colaborare. Ca să vezi, la veci-
menta atacul la persoană, faci Nicolae GONCEARENCO, nătoare avem şi prepeliţe, nii noştri de peste Prut putem
preşedintele colectivului primar de
trimitere la dicţionarul expli- vânători, or. Codru potârnichi, cristei, dar şi că- vâna şi păsări de baltă, şi ie-
cativ şi ataşezi la „opusul“ cu priori. Iar pe întinsul de apă puri de câmp, şi mistreţi, dar
pricina: * CIOCÓI, ciocoi, s. m. Ştiut lucru: temelia SVPM anual poposeşte şi raţa mare, la noi, acasă — nu!… Şi ştiţi
1. Termen de dispreţ pentru un este colectivul primar, el, în şi raţa mică, de care, de ase- de ce? Păi, Ministerul Mediu-
exploatator parvenit din rându- primul rând, gestionează fon- menea, avem grijă şi ne bucu- lui e doar pentru restricţii,
rile arendaşilor, vătafilor etc.; p. dul de vânătoare. răm mult de această bogăţie refuză să colaboreze cu So-
ext. nume dat de poporul mun- Eu reprezint un astfel de naturală, de vânatul pe care cietatea. La solicitările noas-
citor oricărui exploatator, pre- colectiv, aflat în oraşul Co- singuri îl creştem, îl înmulţim tre de susţinere a proiectelor
cum şi funcţionarilor corupţi. dru, care are în grijă un teren şi îl păstrăm an de an. Adică privind dezvoltarea vânatului
(dexonline.ro/definitie/ciocoi) *
Ciocoii vechi şi noi — titlul unui
roman românesc, scris de Nico-
lae Filimon în care este descris
„ciocoismul, formă românească
a parvenitismului, a venalităţii
şi lăcomiei, a lipsei de repere
morale, a mitomaniei agresive
şi viclene, a exhibiţionismului
îmbuibaţilor şi îngâmfaţilor“.
(wikipedia.org/wiki/Ciocoii_
vechi_si_noi)
E frumos, dle ministru
Munteanu? Îţi stă bine? Acesta
îţi este argumentul forte de di-
alog, de consolidare a forţelor,
de rezolvare a problemelor me-
diului în care vieţuim?
Cunosc prea destui colabo-
ratori ai Ministerului Mediu-
lui, ecologi, membri-corespon-
denţi ai Academiei de Ştiinţe a de 1800 ha, pe care cei 22 de nu Ministerul Mediului îşi din partea fondului ecologic
Moldovei, academicieni, altă vânători efectuează toate lu- suflecă mânecile şi munceşte, ni se răspunde: „Vă ajutăm,
lume bună care nu împărtăşesc crările biotehnice necesare vreau să spun, după cum vor dar ne întoarceţi 10 la sută
întru totul sau deloc poziţia întru dezvoltarea cinegetică unii demnitari să ne convin- — bani cash! — pentru sus-
şi aroganţa ministrului Mun- locală: construim adăpători, gă. Noi transpirăm, muncind, ţinerea partidului…“ Adică a
teanu, dar, parcă ar fi speriaţi, hrănitori, sărării, scăldători, noi purtăm de grijă faunei şi partidului din care face parte
hipnotizaţi, nu-şi exprimă ati- combatem răpitorii — vulpi, florei — colectivul primar de şi dl ministru al Mediului.
tudinea public, ci doar în labi- câini hoinari, pisici sălbătă- vânători! La sumele de bani, Da, poftele-s mari, buzu-
rinturile spaţiului său de acti- cite, ciori grive, coţofene ş. alocate de SVPM pentru nare — adânci! Dar la lucru
vitate. Ce aşteaptă? a. Totodată, pregătim cum se dezvoltarea cinegetică, şi noi — ca butucul?!
Ionel CĂPIŢĂ cuvine fondul de vânătoare contribuim cu puţinul finan-

/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9


Respectând rigorile
Îmi amintesc de un caz. Nişte braconi-
eri au fost surprinşi de inspecţia ecologică
cu un urecheat în traistă. Desigur, a fost în-
tocmit un proces-verbal. Peste câteva zile,
infractorii au venit la inspectorat, unde li
s-a cerut lămuriri. Unul dintre poznaşi a
scris „o lămurire“ că… dârdâiau ferestrele
de hohote. Suna cam aşa: „Mergeam noi
prin ponoare, căutând păsări, când deoda-
tă, chiar de sub picioarele mele a ţâşnit un
iepure. M-am speriat şi… am tras un foc
în sus. Iepurele s-a speriat şi el, şi a rupt-o
de fugă. Dar înaintea urecheatului a apă-
rut un copac pe care nu l-a observat şi, iz-
bindu-se de el, a decedat pe loc. Eu doar
l-am luat şi l-am pus în traistă…“.
Braşoave de acestea auzi pretutindeni.
Istoriile pot fi atât de şifonate şi înfrumu-
seţate, încât poţi scrie romane întregi. Căci
mari maeştri sunt vânătorii la spus min-
ciuni!
Pe timpuri trăgeam şi eu cu ochiul
la vânătorii mai în vârstă, cu experienţă,
pentru a prinde câte ceva din „meşteşu-
gul“ lor. Urmăream cum aceştia caută ie-
purii, cum îi găsesc şi cum îi vânează.
Într-o zi, cu nu prea mari reuşite la vâ-
nătoare, am hotărât să ne întoarcem aca-
să. Am luat-o pe arătură. În dreapta mea
mergea moş Timofei Crăciun. Mă uimea
cum caută atent, fără grabă, pe sub smo-
curile de rapiţă, rămase în arătură. Dar şi
mai mult m-am mirat cum a dat peste trei
iepuri şi, cu iuţeala fulgerului, i-a şi vânat.
Atunci m-am gândit: dacă nu ai experi-
enţă, cutreieri toate câmpurile, degeaba,
dar dacă eşti atent, pui mintea la bătaie,
cunoşti din „feleşagurile“ vânatului şi nici
rezultatul nu te ocoleşte.
După mine, vânătoarea este o artă.
Arta de a căuta, a găsi şi a cunoaşte. E o
artă stră-străveche, aş zice. Dacă o însu-
şeşti bine — te răsplăteşte şi te bucură. E
o adevărată relaxare şi plăcere. Despre cli-
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
pele irepetabile, la o fripturică, un pahar
de vorbă, bancuri şi schimb de replici pri-
eteneşti cu ortacii… nici că mai amintesc!
Adevărata vânătoare şi natura în sânul
căreia te afli, dacă eşti cu adevărat vână-
tor, ai grijă de vânat în perioadele grele ale
anului şi respecţi toate rigorile — te mul-
ţumeşte din plin.
Mă mai gândesc eu că în timpul de faţă
vânătorii sunt înzestraţi cu tehnologii mo-
derne, tehnică de teren, utilaj performant
de localizare a vânatului şi că, fără eforturi
prea mari, vânează. Dar parcă asta e vână-
toare? E ca şi cum ai veni în coteţ, ai prin-
de orătania de o aripă şi… Niciun farmec,
nicio bucurie!
Dar despre braconieri ce să spun? Sunt
duşmani ai vânatului, ai naturii. Ucid cu
nemiluita, fară nicio justificare, fără nicio
remuşcare. Azi, pentru că la ziua de mâi-
ne ei nu se gândesc. Nici lupii nu sfâşie la
nesfârşit animalele sălbatice, ci mai lasă să
se înmulţească, asigurându-şi astfel ziua ce
vine.
Da, eu sunt pentru închiderea provi-
zorie a vânătorii la iepuri, dar şi la mistreţ
în anumite terenuri de vânătoare, unde
numărul acestora e redus, ca situaţia să se
îmbunătăţească. Această condiţie însă nu
este suficientă, dacă nu se iau măsuri con-
crete, dure în vederea combaterii bracona-
jului, că altminteri o putem păţi ca şi cu
sistarea vânătorii la cerb şi căprior — fără
vreun rezultat pozitiv! Una e să interzici
vânătoarea şi cu totul altceva e să contribui
concret la soluţionarea problemei.
Cine trebuie să facă acest lucru? Doar
vânătorul, Societatea? Nu, ar trebui să-şi
pună umărul şi Ministerul Mediului, şi
Agenţia „Moldsilva“, şi celelalte organiza-
ţii de resort. Doar aşa cinegetica autohto-
nă poate să se dezvolte. Cum credeţi?
Gheorghe CHIRIŢĂ,
vânător
zone de linişte
Ramsar: care-i
semnificaţia?
Convenţia asupra zonelor umede,
numită Convenţia de la Ramsar, este un
tratat interguvernamental care stabileş-
te cadrul de acţiune la nivel naţional şi
cooperarea internaţională pentru con-
servarea şi utilizarea raţională a zonelor
umede şi a resurselor acestora.
Zonele umede sunt printre cele mai di-
verse ecosisteme şi cele mai productive. Cu
toate acestea, ele continuă să fie degradate.
Convenţia foloseşte o definiţie largă a zone-
lor umede. Ea include lacuri şi râuri, acvifere
subterane, mlaştini, pajişti umede, turbării,
oaze, estuare, delte, mangrove şi alte zone
de coastă, recifele de corali şi siturile create
de om – iazuri, câmpuri de orez, rezervoare
etc.
Prin ordinul Ministerului Mediului nr. 93
din 01.12.2014 a fost aprobat Planul de ma-
nagement pentru zona Ramsar „Nistrul de
Jos” şi „Unguri Holoşniţa”, prin care sunt regle-
mentate diferite activităţi antropice, inclusiv
vânătoarea, complet interzisă în zona Ram-
sar „Nistrul de Jos”, ce include teritorii deose-
bit de importante pentru protecţia diversită-
ţii biologice şi peisajere, inclusiv complexele
naturale-etalon (1549,29 ha – pe malul drept
şi 116,5 ha – pe malul stâng al Nistrului).
În calitate de arie de protecţie specială
aviafaunistică, reprezentată prin spaţii na-
turale de protecţie a speciilor de păsări mi-
gratoare sălbatice, zona de linişte este zona
funcţională de bază pentru reproducere,
cuibărire şi popas a 205 de specii de păsări,
care populează acest teritoriu, inclusiv ca
punct de iernare a unor păsări acvatice. În
zona de linişte este inclus fluviul Nistru şi
tot spaţiul dintre fluviu şi digul de stat anti-
viitură – o fâşie de 2 km de la digul de pro-
tecţie al fluviului Nistru, un teritoriu de 1 km
de la zona riverană de protecţie de-a lungul
albiei vechi „Nistrul Orb”, terenul de 1 km de
la malurile canalului magistral colector în
lunca dintre satele Olăneşti şi Crocmaz, pre-
cum şi zonele de 500 m din jurul localităţilor
menţionate.
Mihai Şcerbliuc,
manager principal al SVPM
 Management

Fauna — datoria de a o păstra

Fondul cinegetic al raio-
nului Ştefan Vodă constituie
89744,9 ha, inclusiv 85710 ha
(95,5%) din 26 localităţi, gesti-
onate de Societatea Vînătorilor
şi Pescarilor, restul terenurilor
de vînătoare (4,5%) aparţin ÎS
„Tighina“.
Evaluarea animalelor şi pă-
sărilor sălbatice de primăvară
denotă o creştere esenţială a
animalelor cu blană — iepuri,
bunăoară (cu 1170 exemplare
mai mulţi), dar şi a fazanilor
(cu 1190). E un rezultat al or-
ganizării în comun cu orga-
nele de drept şi cinegetice a
celor 31 razii de contracarare
a braconajului, controlării a 35
de obiect, stopării a 8 cazuri
de încălcare a regulamentu-
lui gospodăriei cinegetice, în
urma cărora au fost întocmite
procese verbale, aplicate sanc-
ţiuni de rigoare.
În scopul asigurării pro-
tecţiei şi folosirii raţionale a
regnului animal, Subdiviziu-
nea Teritorială Ştefan Vodă a
SVPM a stabilit şi zonele de re-
producere pentru iepurele de
cîmp pe o suprafaţă de 22492
ha (26% din suprafaţa totală a
fondului de vânătoare), vânatul
fiind pe deplin interzis. Fiecare
colectiv de vânători dispune
de câte un plan al acestor zone
de linişte şi de delimitare a
acestora în natură. În ultimele
luni ale lui 2015 s-a efectuat şi
repopularea terenurilor de vâ-
nătoare arendate din localită-
ţile: Talmaza — cu 486 fazani,
Răscăieţi — cu 288, Cioburciu
— 90, Carahasani şi Antoneşti
— cu câte 108, Tudora — 306
pui de fazan, ulterior adaptaţi
la ecosistemele noastre.
Esenţial, în activitatea de
zi cu zi a membrilor ST Şte-
fan Vodă a SVPM, conduşi de
managerul Ion Pădureţ, este
organizarea măsurilor bioteh-
nice, de ocrotire şi protecţie
a faunei sălbatice. În fondul
de vânătoare gestionat au fost
amenajate 132 hrănitori, com-
plexe pentru fazan, instalate
144 sărării, 132 scăldători, au
fost pregătite cantităţi suficien-
te de fân, lucernă, grăunţoase,
deşeuri nutritive, rădăcinoa-
se, pe lângă toate acestea mai
având şi 13 ha de porumb şi
mălai. Ţinem să menţionăm,
de asemenea, hărnicia şi obo-
lul adus în privinţa aplicării
măsurilor biotehnice, protec-
ţiei fondului cinegetic de către
colectivele primare de vânători
din Carahasani (conducător —
Victor Negară), Ermoclia (Va-
leriu Buzulan), Tudora (Sergiu
Muntean), Semionovca (Sta-
nislav Crivolapov) şi Popeasca
(Nicolae Pădureţ), reprezen-
tanţii Inspecţiei Ecologice, ai
Inspectoratului de Poliţie, Po-
liţiei de Frontieră, Serviciului
Piscicol, agenţii economici de
bună credinţă, inspectorii vo-
luntari şi ONG-le de mediu,
care depun eforturi susţinute
întru gestionarea şi păstrarea
faunei cinegetice — patrimo-
niul nostru natural.
Nicolae NASTASI,
Inspecţia Ecologică Ştefan Vodă

Calendarul lucrărilor biotehnice

Noiembrie
Vânătoare
Este permisă vânătoarea la fazan, mistreţ şi vulpe.
Lucrări biotehnice
Are loc evaluarea de toamnă a animalelor de vânătoare în fonduri-
le gestionate de SVPM.
În urma evaluării de toamnă a animalelor de vânătoare, după caz,
se va modifica delimitarea în natură a zonelor de linişte în fondurile
cinegetice, suprafaţa cărora nu va fi mai mică de 25% din suprafaţa
totală a fondului de vânătoare.
Se organizează colectarea şi depozitarea furajului pentru animale-
le de interes cinegetic în colectivele primare de vânători.
Se pregătesc remizele pentru semănatul de primăvară (aratul, dis-
cuitul).
În comun cu colaboratorii Institutului de Zoologie al AŞM sunt
selectate terenurile pentru eliberarea în natură a fazanilor în anul
2016.
Sunt reparate construcţiile biotehnice deteriorate.
Se concretizează numărul şi locurile de amplasare a construcţiilor
biotehnice şi a vizuinilor locuite de vulpi în terenurile atribuite co-
lectivelor primare de vânători.
În comun cu colaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat şi a In-
spectoratului General de Poliţie se efectuează razii pentru comba-
terea braconajului şi a încălcării regulilor de vânătoare în terenurile
gestionate de SVPM.
Activităţi în subdiviziunile teritoriale
Este elaborat planul lucrărilor biotehnice în terenurile atribuite co-
lectivelor primare de vânători pentru anul următor.
Sunt întocmite, iar ulterior examinate la şedinţa Consiliului subdi-
viziunilor teritoriale planul de gestionare/de activitate a ST şi pro-
iectul de buget pentru anul 2016.
Sunt pregătite materialele pentru adunările anuale din decem-
brie–ianuarie.
Au loc sărbătorile vânătoreşti tradiţionale.
Pescuit, piscicultură
Dacă au dat îngheţurile, se fac copci pentru oxigenarea apei, inclu-
siv cu maldăre din stuful rezervat.
Sunt puse la păstrare uneltele de pescuit, bărcile etc.
Are loc pregătirea către competiţiile de pescuit sportiv de iarnă.
Continuă efectuarea raziilor de pază a resurselor piscicole.

/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11

Legislaţie şi metodologie
Evaluări de toamnă
Legea regnului animal nr.
439–XIII din 27.04.95, art. 34,
prevede că Societatea  Vânăto-
rilor şi Pescarilor din Moldo-
va este responsabilă de ţinerea
evidenţei de stat a animalelor
de vânat şi a folosirii lor în tere-
nurile de vânătoare ale fondu-
lui cinegetic, atribuit Societăţii,
iar în Hotărârea Guvernului
nr.1005 din 13.09.2004 privind
aprobarea Regulamentului Ca-
dastrului de stat al regnului
animal, p.10.1, se speculează că
organizaţiile ce ţin evidenţa de
stat prezintă anual, până la 15
ianuarie, Academiei de Ştiinţe
informaţia generalizată, con-
form anexelor.
    Terenurile de vânătoare,
modul de gestiune a gospodă-
riei cinegetice, speciile de ani-
male şi regulile vânatului sunt
stabilite prin Regulamentul
gospodăriei cinegetice, expus
în anexa nr. 1 a Legii regnului
animal, unde se subliniază că
vânătoarea este o metodă de
folosire a resurselor regnului
animal, iar    gestionarea gos-
podăriei cinegetice (protecţia,
reproducerea şi folosirea raţi-
onală a resurselor cinegetice)
în fondurile de vânătoare ale
teritoriului, preponderent ne-
împădurit, se efectuează de
Societatea Vânătorilor şi Pes-
carilor din Republica Moldova.
Evaluarea de toamnă în
fondurile de vânătoare, pe
lângă aspectul monitorizării
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
populaţiilor ce alcătuiesc com-
plexul faunistic al ecosisteme-
lor, mai are şi aspect cinegetic,
fiind una dintre cele câteva
valori metrice populaţionale,
menite să determine cota de
extragere în sezonul de vână-
toare, ca metodă de folosire ra-
ţională a resurselor cinegetice.
Pe lângă efectivul de toamnă al
speciei de vânat, pentru acest
calcul e necesar să se cunoas-
că şi efectivul de primăvară, şi
sporul anual al populaţiei.
Altă cifră de referinţă este
dictată de capacitatea de su-
port al fondului de vânătoare
pentru specia respectivă. Ca-
pacitatea de suport sau cum o
numesc cinegeticienii — boni-
tatea terenurilor de vânătoare,
este valoarea determinată de
factorii biotici; structura flo-
ristică a terenurilor, influenţa
prădătorilor şi dăunătorilor,
impactul parazitar şi al celor
abiotici; factorii climatici, ge-
ografici, tipul solului şi, nu
în ultimul rând, cei antropici
(braconajul, impactul tratări-
lor chimice nejustificate, în-
călcarea normelor ecologice
la îndeplinirea lucrărilor agro-
tehnice, incendierea miriştilor
şi pârloagelor).
Suprafaţa productivă din
biotopul preferat de speciile
de vânat trebuie să întruneas-
că anumite condiţii. Suprafaţa
optimă pentru iepure, potâr-
niche şi fazan este considerată
cea cu păduri de câmpie şi dea-
luri joase, compuse din specii
de foioase de diverse vârste
cu subarboret, în trupuri mai
mici de 100 ha, intercalate în
terenuri agricole (ocupate cu
vii, livezi, semănături etc.), te-
renuri cu vegetaţie arbustivă,
fâneţe etc., distanţate la 2 — 3
km, iar suprafaţa sumară a
terenurilor limitrofe să repre-
zinte peste 80% din suprafaţa
totală (păduri doar 10–15%).
Analizând un şir de meto-
dologii de amenajări cinegeti-
ce din ţările limitrofe şi luând
în calcul condiţiile actuale ale
capacităţii de suport al fondu-
rilor de vânătoare din repu-
blică pentru iepurele de câmp,
se recomandă a avea în calcul
pentru zona de nord un efectiv
optim, reieşind din bonitatea
medie a terenurilor de 48 de
iepuri la 1000 ha, în zona cen-
trală — 42 de iepuri şi în zona
de sud — 53 de iepuri la 1000
ha. Dacă spre toamnă nu avem
în fondul de vânătoare un efec-
tiv de 75% din cel optim, extra-
gerea din această populaţie nu
este recomandată. Când avem
un efectiv mai mare de 75% şi
până la 110% din cel optim,
poate fi extras tot sporul anual,
dar, în condiţiile actuale, nu se
recomandă mai mult de 75%
din acest spor. În cazul când
toamna în unele fonduri există
un efectiv mai mare de 1,2 ori
decât cel optim, poate fi extras
Dr. conferenţiar Anatol SAVIN
tot sporul anual.
Cele expuse mai sus de-
monstrează importanţa eva-
luărilor de toamnă, ca una
dintre măsurile de bază ale
gestionării profesioniste a fon-
dului cinegetic. De corectitudi-
nea metodologică a executării
acestei evaluări depinde exac-
titatea valorilor medii de efec-
tiv obţinute în diferite condiţii
zonale ale fondului cinegetic
republican. Evaluările sunt or-
ganizate pe 20% din fondul de
vânătoare prin metoda parce-
lelor de probă, care trebuie să
reprezinte fondul pe ansamblu.
Distanţa dintre numărători nu
trebuie să depăşească 20 m,
parcelele având lungimea ma-
ximă de 800—900 m.
Evaluările obligatorii, efec-
tuate în fiecare fond de vână-
toare, preponderent în orele de
dimineaţă sau seara, cu întoc-
mirea unui act de evaluare în
trei exemplare, sunt semnate
de toţi participanţii, cu înregis-
trarea tuturor iepurilor, potâr-
nichilor, vulpilor, câinilor săl-
bătăciţi şi, după caz, a păsărilor
acva–palustre, copitatelor, cu
indicarea suprafeţei fondului
în întregime, suprafeţei evalu-
ate şi a terenurilor reprezenta-
tive. Managerii raionali adună
aceste acte (2 exemplare), fă-
când calculele necesare pentru
evaluarea efectivului mediu şi
pentru determinarea cotei po-
sibile de extragere pentru fie-
care fond de vânătoare.
Avifauna
Raţa roşie
(Aythya nyroca)
specie periclitată la nivel global
Raţa roşie, numită şi raţa cu ochi albi, face parte din subfamilia speciilor de raţe
scufundătoare. Este puţin mai mare decât raţa mică.
Are capul, gâtul şi pieptul de culoare maro-
roşu-închis, spatele — cafeniu-închis, iar ab-
domenul, subcodalele şi o dungă pe aripi sunt
albe. Masculul are ochi albi, de unde derivă şi
denumirea de „raţă cu ochi albi”. Femela este de
nuanţă castaniu-deschis.
Populează un teritoriu vast, însă disconti-
nuu, din sud-vestul Europei până în Asia Cen-
trală. Iernează în Marea Mediterană şi în Africa.
Biotopurile atractive sunt bălţile mari cu ape
adânci şi vegetaţie emersă bogată (stuf, papură).
Spre deosebire de alte specii de raţe, preferă am-
plasarea cuibului la marginea plaurilor (insulă
plutitoare, numită în popor „popânzac”), în
apropierea apei, cu o adâncime de peste 1–1,5
m, unde în căutarea hranei, se scufundă până la
un metru.
Până în anii '60 ai sec. XX raţa roşie era
una dintre cele mai comune specii de raţe din
bazinele acvatice ale interfluviului Nistru-Prut.
În anul 1968, efectivul reproductiv număra cca
1900 perechi de păsări. Însă, într-o perioadă
scurtă, s-a observat un declin extins al efecti-
vului pe tot arealul speciei, soldat cu dispariţia
ei în diferite tipuri de ecosisteme acvatice. Nu-
mărul speciei constituie în prezent cca 30–50 de
perechi cuibăritoare. Prin măsurile urgente de
salvare, întreprinse în baza convenţiilor inter-
naţionale, raţa roşie a fost inclusă, cu statut de
specie vulnerabilă, pe tot cuprinsul arealului şi
critic periclitată în Republica Moldova. Cauzele
declinului drastic al efectivului raţei roşii sunt
determinate, în primul rând, de modificările din
ecosistemele acvatice, ce ţin de dispariţia plau-
rilor, reducerea nivelului apei în lacuri şi bălţi,
condiţii necesare pentru reproducere şi migraţii
la care se aliniază şi prădătorii (cioara grivă, co-
ţofana, câinele enot).
Primele raţe roşii sosesc în bălţile din su-
dul republicii pe la mijlocul lunii martie. O
parte din ele se ţin în perechi, altele în grupuri
mici. În a doua jumătate a lui aprilie încep să-
şi construiască cuibul din fire de plante usca-
te, căptuşit cu puf, la marginea apei, pe sol sau
pe insuliţe plutitoare, camuflat în vegetaţie, cu
ieşire spre apă. Ponta este compusă din 10–12
ouă. Raţa roşie este foarte prudentă, în caz de
pericol părăseşte cuibul pe neobservate. Feme-
la cloceşte după depunerea ultimului ou, timp
de 25–26 de zile. În prima jumătate a perioadei
de incubaţie masculul stă pe apă, în apropierea
cuibului, iar ulterior părăseşte femela, plecând
în locurile de năpârlire. Puii eclozaţi abando-
nează cuibul după câteva ore, urmând femela
în locuri mai dosite. Pe la mijlocul lunii august,
majoritatea puilor îşi iau zborul. Păsările tinere
preferă apele cu vegetaţie submersă bogată, feri-
te de valuri mari. În acest timp formează stoluri
mixte cu păsările tinere de raţă mare şi raţă pes-
triţă. În continuare, raţa roşie, în stoluri de zeci
de indivizi, vagabondează în căutarea hranei pe
o arie mult mai mare decât a celei de cuibărit,
fiind observate pe diferite bazine acvatice. Mi-
graţia de toamnă este slab exprimată. Primele
stoluri mici apar pe la mijlocul lunii septembrie.
Migraţia continuă toată toamna. Pe la sfârşitul
lunii noiembrie sunt observate ultimele stoluri,
care se îndreaptă spre cartierele de iernare.
.
Dr. Andrei Munteanu
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 10, 2015
Pescuit, s.n. Activitate care
constă în prinderea peştilor în
scop sportiv, ştiinţific şi indus-
trial; meseria pescarului. Pasi-
unea pentru p escuit Culiţă
Vătavu o moştenise din tată în
fiu, timp de câteva vieţi ome-
neşti (P. Ispirescu). Pescuitul,
în satele din preajma bălţilor
din lunca Prutului, devenise o
îndeletnicire permanentă a lo-
calnicilor (T. Porucic).
Plătică, pl. plătici. Peşte de
apă dulce, specie semimigra-
toare. Bogăţia naturală a La-
cului Albastru erau zvârlugile
sprintene şi sprinţare, plătici-
le cu solzi de zăpadă (Z. Stan-
cu). Plătica populează fluviul
Nistru şi sectoarele inferioare
ale afluenţilor săi: Răut, Ichel,
Bâc, Botna (T. Colac).
Plută, pl. plute. 1. Ambarcaţi-
une uşoară din trunchiuri de co-
paci şi împletituri de nuiele pen-
tru deplasarea pe apă. 2. Piesă
de lemn sau de alt material uşor
care se leagă de sfoara undiţei
pentru a o face să plutească la
suprafaţa apei. Pluta pescarilor,
mică şi uşoară, începu să înfrun-
te valurile repezi ale râului de
munte (A. Vlahuţă). Aruncă un-
diţa şi nu trecu mult timp când
văzu pluta undiţei mişcându-
se deasupra apei (P. Ispirescu).
Potârniche, pl. potârnichi.
Pasăre sălbatică din ordinul
galinaceelor, de mărimea unui
porumbel; trăieşte în perechi
sau în stoluri mici prin holde şi
tufişuri. De sub mărăcinişuri şi
din pâlcuri de iarbă zbughise-
ră în văzduh câteva stoluri de
p otârnichi (C. Hogaş).
Potecă, pl. poteci. În ex-
presiile potecă vânătorească,
potecă de vânătoare. Loc ame-
najat pentru liberul acces al
vânătorilor în scopul observării
din timp a vânatului. Se înţe-
leseseră cu toţii să se furişeze
până în locurile unde îşi aveau
p otecile de vânătoare
(Gh. Malarciuc).
Dr. hab. Anatol Eremia
chinologie
Diploma — o formalitate obligatorie
Orice stăpân-vânător es-
timează nivelul de pregătire a
câinelui, precum şi posibilita-
tea utilizării acestuia la vână-
toare, judecând după evoluţia
lui în cadrul testărilor pe teren.
Astfel, un vânător înce-
pător, pentru care educarea
câinelui este o experienţă, ca-
lifică testările respective drept
un examen extrem de dificil.
Aceste temeri sunt cauzate în
exclusivitate de necunoaşte-
rea principiului propriu-zis al
expertizei sau al metodologiei
arbitrajului. Este necesar să se
înţeleagă ce considerente stau
la baza aprecierii capacităţilor
de lucru ale câinelui.
Acest lucru îl va clarifica şi
stăpânul kurtzhaarului înainte
de a-şi aduce câinele la testare.
Şi nu este cazul ca aceste tes-
te să ne provoace prea multe
emoţii, să ne neliniştească în
mod deosebit. Pentru oricare
stăpân, examenul la care este
supus discipolul său este un
eveniment fie chiar şi stresant,
dar oricum, extrem de respon-
sabil. Din experienţa mea în
vânătoarea cu câini, pot afirma
că, dacă animalul este instruit
corect, atunci obţinerea diplo-
mei de teren pentru un astfel
de câine nu prezintă o sarcină
prea dificilă.
Dacă, însă, câinele nu s-a
învrednicit de cel puţin o di-
plomă de gradul III, atunci nu
poate fi utilizat la vânătoare.
Cerinţele pentru diploma de
gradul III sunt formulate astfel
încât doar un câine care nu este
lucrativ cu adevărat nu cores-
punde acestora. De aceea, să nu
vă neglijaţi expertiza în teren şi
să participaţi cu mai mult cu-
raj la testări. Mai mult ca atât,
aliniaţi animalul cât mai des la
testări, deoarece acestea sunt
un antrenament bun pentru
câine care îl pregătesc pentru o
adevărată vânătoare. concluzii din mai multe sfaturi,
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
Plus la toate, este o posi-
bilitate de a-i permite câinelui
să lucreze activ în perioadele
de repaos, până la începerea
sezonului de vânătoare. Daţi
crezare unui practician că toate
afirmaţiile de genul că, de fapt,
câinele este un lucrător per-
fect, însă, uite, „n-am timp să-l
testez” sau că „n-am nevoie de
această testare”, în practică se
soldează cu o educaţie inco-
rectă, cu diferite metehne, iar
până la urmă se adevereşte că
patrupedul nu este capabil să
lucreze pe teren şi pur şi sim-
plu n-are ce căuta la vânătoare.
M-am convins de mai multe
ori de justeţea acestui lucru.
Aceşti oameni nu sunt sin-
ceri până la capăt, ei nu recu-
nosc faptul că au grijă de câine
nu pentru a-l face partener la
vânătoare. Cred că obţinerea
diplomei de teren este o regu-
lă obligatorie şi indispensabilă
pentru o vânătoare de succes.
Este ceva foarte asemănător cu
obţinerea atestatului de matu-
ritate. În plus, stăpânul câine-
lui poate să-şi valorifice apti-
tudinile în calitate de dresor şi
instructor.
Chiar şi insuccesele din
timpul testărilor aduc rezulta-
te pozitive. Stăpânul trage din
toate acestea anumite foloase.
El vede alţi câini şi are ocazia
să facă o analiză comparativă
între nivelul de pregătire al câi-
nelui său în raport cu alţi „în-
văţăcei”.
El ascultă şi trage propriile
pe care i le dau alţi participanţi
la proces.
Este esenţial că stăpânul
vede nemijlocit ce trebuie să
ceară de la câinele său şi poate
estima în ce măsură corespun-
de acesta respectivelor cerinţe.
La fel, stăpânul stabileşte relaţii
specifice cu mai mulţi oameni,
preocupaţi de probleme simila-
re. De aceea, veniţi neapărat cu
câinele dvs. la testările pe teren.
Experţii noştri nu au o opi-
nie univocă vizavi de scopul
şi semnificaţia expertizei de
teren. Unii cred că testările pe
teren sunt organizate în exclu-
sivitate cu scopuri reproducti-
ve, pentru a identifica anima-
lele de prăsilă.
O altă opinie este că testele
pe teren sunt necesare pentru a
confirma calităţile de lucru ale
câinelui şi pentru a certifica ad-
miterea acestuia pe terenul de
vânătoare (la o vânătoare efec-
tivă). Specialiştii decid dacă un
anumit câine este sau nu de
vânătoare. Fireşte, câinele care
a trecut expertiza de teren este
înregistrat pentru utilizare în
scopuri de reproducere, însă
pentru aceasta sunt necesare
şi alte caracteristici: structura
sistemului nervos, datele de
exterior, ereditatea pozitivă şi
altele. În plus, câinii de teren
sunt obligaţi să susţină repe-
tat expertizele de teren şi să-şi
confirme diplomele.
Obţinerea unei diplome de
grad inferior nu oferă garanţii
ale unor calităţi de lucru satis-
făcătoare. Cu atât mai mult că
dorinţa stăpânului de a obţine
această diplomă cu orice preţ,
de a-şi promova câinele pentru
includerea în lista de reprodu-
cere poate fi motivul unor ac-
ţiuni nu tocmai etice. Ar mai
trebui să se ia în consideraţie şi
faptul că o diplomă inferioară
poate fi rezultatul unei erori,
iar atribuirea ei nu este, de fapt,
valabilă. Câinele cu mai multe
diplome de acelaşi grad este un
ajutor de încredere, cu calităţi
vânătoreşti incontestabile.
Dacă patrupedul are în pal-
mares doar o singură diplomă
de grad superior, acest lucru, la
fel, poate fi absolut întâmplător,
un concurs de circumstanţe
de ordin subiectiv. Obţinerea
diplomei niciodată nu trebuie
să devină pentru vânător sin-
gurul scop în lucrul cu câinele.
Însă, instruirea partenerului de
vânătoare presupune neapărat
obţinerea notei de teren, atri-
buite de comisia de experţi.
Nu poate exista un câine
de vânătoare fără nicio diplo-
mă de teren. Însă, o singură
diplomă nu este nici ea o ga-
ranţie a faptului că ogarul este
suficient de bine pregătit pen-
tru vânătoare. Această regulă
este valabilă mai ales în cazul
kurtzhaarului. Despre aptitu-
dinile multiple ale acestuia pot
vorbi numai rezultatele exper-
tizei de teren la diferite specii
de vânătoare.
Dacă patrupedul are diplo-
me la păsări acvatice, la urma
de sânge, atunci el poate fi con-
siderat într-adevăr un exem-
plar multilateral dezvoltat. Cu
toate acestea, câinele nostru
trebuie să dispună neapărat
de o diplomă de aret la orice
obiect de lucru. Numai respec-
tiva diplomă poate servi drept
act de identificare (de confir-
mare) a rasei.
Vadim Nichiforov,
chinologul SVPM
O vânătoare în Basarabia (IX)
Iată că acum se iveşte pe mal vânătorul
pasionat. Mâhnit şi obosit de osteneală, se
pune oftând pe malul lacului, aruncând cu
ciudă torba vânătorească de pe sine, ce-i
astă dată deşartă de vânat, conţinând nu-
mai câţiva cârmoji de pâine uscată. Din
zori de zi până în seară a cutreierat maluri-
le pitorescului lac, fără a găsi o răţuşcă mă-
car sau un crâstel de baltă. El blestemă cu
mânie acest loc pitoresc, ce gâdilă numai
vederea, fără a da prilej măcar de o singură
împuşcătură. Tologit pe mal, se gândeşte la
un loc din altă ţară, unde ar putea îndes-
tula pasiunea sa vânătorească, slobozind
duzini de împuşcături pe oră şi întorcân-
du-se apoi în triumf acasă cu torba plină
de păsări de tot soiul.
Apoi aşa un ideal vânătoresc unde
aiurea se poate găsi, dacă nu pe lacuri-
le îmbucăturii Dunării? Luăm, de pildă,
lacul Chitai. Plutind pe el într-o luntre,
vezi labirinturi de stuf ce creşte în insule
fantastice pe luciul apei transparente ce
se-ntinde loc de 10 kilometri pătraţi. Ici
zăreşti ca nişte străzi largi, ce se încruci-
şează în diferite şovăieli, colo se deschide
deodată o uriaşă piaţă, în al cărei mijloc
sunt aşezate în simetrică rânduială pâlcuri
de stuf, ce seamănă a fi urzeala unui tem-
plu fantastic. Şi pe toate aceste străzi, pieţe
şi locuri deşerte se plimbă înotând o lume
de păsări de tot soiul şi ginţi, îmbrăcate în
haine de culorile cele mai diferite. Iată că
dintr-o mahala iese pe piaţă o turmă de le-
bede albe ca zăpada, iară de pe altă stradă
se ivesc, ca un regiment de roşiori, gotcele
cu pieptul lor de culoarea jăraticului. Din
toate părţile vin şi se încrucişează legioane
de raţe de sute de soiuri, bâtlanii şi pelica-
nii cu a lor ciudată traistă de sub plisc, în
care adună peştele prins. Pe deasupra ca-
pului îţi zboară nouri de becaţe, culici, cor-
lani de baltă, pescari albi şi vineţi, rându-
nele de mare ş.a. Dar ce mai concert haotic
intonează această lume de păsări, chemân-
du-se şi îndemnându-se în jargonul lor de
ţipete şi cârâituri.
Răsunând prima noastră împuşcătu-
ră, se întunecă soarele ca de o cortină de
aripi a păsărilor înspăimântate, ce se ridi-
cară din stuf, asurzindu-ne cu ţipetele lor
de alarmă. Ajungea să slobozi împuşcătura
fără a ţinti şi victimele picau cu duzinile pe
apă.
Această colosală căsăpie de păsări se
Constantin Stamati-Ciurea
prelungi vreo două ore, până ce ele, de-
săvârşit speriate, se ridicară sus în aer,
îndreptându-şi zborul spre alte locuri ale
Dunării.
Rezultatul vânătorii noastre au fost
două luntre cu vârf umplute cu raţe, gotce,
lebede şi câţiva pelicani, din a căror piele
cazacii au cusut pentru comandantul lor un
palton impermeabil foarte elegant, cu gule-
rul din gâturi de raţe sălbatice, ce făcea un
efect deosebit pe albul de zăpadă al penelor,
fiind de culoarea zamfirului. Din dobân-
da vânătorii o mică parte fu întrebuinţată
pentru bucătăria noastră, iară cea mai mare
parte trimisă peşcheşuri orăşenilor cunos-
cuţi.
Noi eram gata să facem încă o vână-
toare, ce ne-a făgăduit-o Zguriev, adică
la somni prinşi cu undiţa, pe care pesca-
rii aveau a-i scoate la mal, evoluţie foarte
interesantă ce seamănă mult cu pescăria
la moruni şi nisetri în timp de primăva-
ră. Dar cu multă părere de rău trebuirăm
să ne întoarcem acasă, fiindcă începură
ploile de toamnă cu neguri întunecate, ce
ies din mlaştinile şi bălţile Dunării. Deci,
după dispoziţia şefului nostru, majordo-
mul cu provizii, câini şi armătură se porni
la Chişinău sub a lui priveghere şi coman-
dă, iar noi toţi ne îmbarcarăm pe cel mai
mare vapor al Lloydului austriac „Cleopa-
tra“, ce porneşte de la Viena cu itinerarul
Pesta, Galaţi, Chilia, Ismail şi Odesa. Acea
călătorie în vesela noastră companie am
petrecut-o cu multă plăcere. Ajungând la
Odesa, ne-am răzleţit, şase de ai noştri au
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
rămas în oraş, iară Spiridon, Varhovici, Za-
iko şi eu ne-am întors la Chişinău.
Luarea de rămas bun am săvârşit-o la
Odesa, unde în cel mai ales restaurant am
dat colectiv în onoarea lui Spiridon o cină
grandioasă, înzestrată cu toate atributele
şi muzică militară. Multe toasturi au fost
ridicate, iar la urmă toastul făgăduinţei în-
voitoare, ca, dacă ne va fi cu putinţă, să ne
adunăm la o vânătoare în nordul Basara-
biei, începând de la codrii Orheiului până
la pădurile Buhotin, graniţa uscată între
Bucovina şi ţinutul Hotinului.
Desigur că memoriul meu vânătoresc
nu va aduce plăcere fiecărui cititor, ci poa-
te numai adevăraţilor vânători, nu celor de
gală, în mănuşi palide şi ghete lustruite, ci
vânătorilor pasionaţi, care gata sunt pentru
câteva împuşcături să-şi martirizeze pi-
cioarele, cutreierând munţi şi văi, şesuri
şi bălţi, suferind arşiţă, frig şi sete, numai
ca torba lor să fie plină cu victime agoni-
site în sudoarea frunţii.
Ăstor fel de schingiuiri sunt supuşi
mai toţi vânătorii pasionaţi, nu numai
cei ce vânează păsări, ci şi frumuşele,
alergând cu dor şi oftări pe urmele co-
chetelor, ce-i momesc cu hâtre zâmbiri,
precum momesc pasiunile pe cei înşe-
laţi de bogăţii, glorii şi renume. La urmă
însă toate aceste combinaţii se supun
proverbului:
Le monde est une pipée,
Où lon est tour-à-tour chesseur et
gibier.
Această scriere a apărut în variantă
rusească cu titlul Amintiri despre o vâ-
nătoare în Basarabia (Vospominania ob
ohote po Bessarabii, Odesa, 1854; Chişi-
nău, 1891). Faţă de textul rusesc varianta
românească a suferit schimbări esenţiale.
Astfel, în versiunea în limba română e de-
scrisă numai vânătoarea la sudul Basara-
biei, pe când în ruseşte un anumit spaţiu
e consacrat descrierii vânătorii în centrul
şi în nordul regiunii. Există deosebiri şi în
ceea ce priveşte itinerarul, peripeţiile călă-
toriei, dovadă că povestirea nu este strict
documentară, că scriitorul şi-a imaginat
unele situaţii şi întâmplări. Important este
însă faptul că autorul a reuşit să evoce ta-
blouri vii ale naturii, diferite momente ale
vânătorii, îmbinând impresiile de călătorie
cu detalii concrete privind bogăţiile Basa-
rabiei, ocupaţiile locuitorilor ei ş. a.
zoofauna
Mistreţul —
un animal străvechi
Mistreţul a supravieţuit până în zilele noastre aproape aşa cum l-a creat natura.
În trecutul nu chiar îndepărtat el vieţuia practic în toată Europa. Acum însă,
populaţiile s-au păstrat doar pe unele terenuri de vânătoare în majoritatea ţărilor
europene.
Mistreţul se aseamănă mult cu porcul
domestic, dar se deosebeşte printr-o serie
de trăsături caracteristice. Astfel, partea
anterioară a corpului este foarte dezvol-
tată, pe când cea posterioară e mult mai
joasă şi mai slabă. Este înalt şi foarte mo-
bil. Picioarele sunt muşchiuloase în partea
superioară, iar capul este imens şi alungit,
are o formă conică şi reprezintă aproape o
treime din toată lungimea corpului. Ure-
chile erecte sunt ovale,
rotunjite şi alungite spre
vârf. Coada mistreţului,
spre deosebire de porcul
domestic, nu se răsuceş-
te atunci când fuge, ci se
îndreaptă şi se ridică în
sus.
Blana mistreţului pe
timp de iarnă este, de
regulă, de culoare maro,
aproape neagră, iar vara
capătă o nuanţă mai des-
chisă – maronie-gri sau
gri-cenuşie. Iarna, părul
ţepos şi puful îi creează
mistreţului o alură im-
punătoare, stă ridicat
măciucă, asemenea unei
coame. Partea inferioară a picioarelor şi
copitele sunt negre.
Urmele mistreţului nu pot fi confun-
date cu altele, deoarece copitele principale
ale animalului lasă amprente, complemen-
tate de amprentele copitelor laterale, care
sunt situate mai jos decât la copitate. Un
mistreţ bătrân lasă în solul umed o urmă
adâncă de 9-10 cm lungime, mai adâncă
decât cea a cerbilor şi căpriorilor şi mai
puţin ascuţită decât urma mistreţilor ti-
neri.
În anul al doilea de viaţă încep să apară
colţii mistreţului, care se dezvoltă cu tim-
pul şi capătă o formă triunghiulară în sec-
ţiune, devin mari şi îi servesc drept armă
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
de apărare. Colţii vierilor mai bătrâni, care
cresc din maxilarul inferior, pot atinge
lungimea de 10 cm, fără partea ascunsă în
maxilar. Cei mai periculoşi sunt conside-
raţi colţii mistreţilor de trei-patru ani, de-
oarece aceştia cresc perpendicular în sus
şi încă nu au început să se încovoaie. Cu
aceşti colţi ascuţiţi vierii deseori spintecă
în timpul vânătorii câinii care îi asaltează
şi, în acest sens, sunt mai periculoşi decât
vierii mai bătrâni, cu colţii încovoiaţi. Col-
ţii de sus ai mistreţului sunt scurţi, neas-
cuţiţi, puternic încovoiaţi, dar, se pare, ro-
lul lor este de a servi ca tocitoare, de care
se freacă în permanenţă şi se ascut astfel
colţii inferiori. La scroafă, colţii sunt mai
modeşti şi practic inofensivi.
Vierii au un fel de crustă subcutana-
tă, care acoperă din ambele părţi porţiu-
nea inferioară a gâtului şi cutia toracică.
Această crustă începe în partea dorsală şi
acoperă omoplaţii, reprezentând o masă
de grăsime şi cartilaj foarte densă, care cu
greu poate fi tăiată cu cuţitul. Crusta elas-
tică şi vâscoasă protejează pieptul fiarei, în
care deseori ţintesc colţii rivalilor în tim-
pul încăierărilor pentru a cuceri simpatia
scroafei. În lipsa acestei cruste, mistreţii
ar fi extrem de vulnerabili, dar bătăliile
amoroase, de regulă, nu au urmări tragi-
ce. Vara acest strat protector se absoarbe
şi este aproape imperceptibil la animalele
vânate în acest anotimp.
Dimensiunile vierilor diferă în funcţie
de locul habitatului. Cei mai mari mistreţi
sunt consideraţi cei din Extremul Orient.
Mistreţul mascul euro-
caucazian ajunge până la
2 m lungime şi mai mult
de 1 m înălţime la grea-
băn. Greutatea animale-
lor adulte variază de la
100 până la 260 kg. Pot
fi întâlnite şi exemplare
ce depăşesc trei chintale.
De regulă, femelele cân-
tăresc mai puţin decât
masculii.
Starea de îngrăşare
şi masa mistreţului va-
riază în funcţie de sezon
şi de hrană. În anii ro-
ditori, cu multă ghindă
şi jir, de asemenea, cu
porumb, ovăz, topinam-
bur etc., mistreţii se îngraşă intens, iar în
a doua jumătate a toamnei sunt deja pro-
tejaţi de un strat substanţial de grăsime şi
ating greutatea maximală. Aceleaşi anima-
le după împerechere slăbesc mult şi pierd
din greutate.
Potrivit unor naturalişti, vierii pot trăi
până la 20-30 de ani, alţii consideră că
doar 12-15. A doua presupunere pare a fi
mai aproape de adevăr.
Mistreţii au un excelent simţ al miro-
sului. Să te apropii de mistreţi este posibil
doar atunci când aceştia scurmă în cău-
tarea hranei, din partea opusă a vântului.
Dacă vântul bate din partea vânătorului
şi duce cu sine mirosul acestuia, fiarele îl
simt de la distanţa de jumătate de kilome-
tru şi părăsesc locul suspect. Această sen-
sibilitate a mistreţilor deseori îi aduce la
disperare chiar şi pe cei mai experimentaţi
vânători. Este suficient să stai în ambusca-
dă cu o armă necurăţată, să arunci jos un
muc de ţigară, să încalţi cizme prelucrate
cu unsoare mirositoare, pentru ca mistre-
ţii să facă cale întoarsă şi să dispară în de-
plină tăcere.
Nu mai puţin dezvoltat este
şi auzul mistreţului. Cel mai mic
foşnet, produs de vânător, atunci
când îşi mai dezmorţeşte picioa-
rele, stand la pândă, zgomotul
crengilor rupte, căderea zăpezii
de pe ram în locul unde e ascuns
sunt de ajuns pentru ca mistreţul
să-l ocolească, uneori făcând acest
lucru atât de încet, încât vânăto-
rul nici nu observă că în preajmă
a stat un mistreţ enorm. Fugind
de câini sau de gonaşi, mistreţii
deseori se opresc brusc din fugă,
încremenind parcă şi ascultând cu
atenţie. La fel procedează şi atunci
când ies din desiş în locuri des-
chise, cu excepţia cazurilor când
gonaşii sau câinii sunt aproape sau
când animalul este foarte speriat.
Văzul mistreţului este, însă,
foarte slab. Dacă vânătorul stă ne-
mişcat în locul de pândă, în haine
de culoare kaki şi se asortează cu
fonul, el poate să-i permită mistre-
ţului să se apropie la doi-trei paşi,
desigur, luând în consideraţie şi direcţia
în care bate vântul. Ochii mistreţului sunt
afundaţi adânc în orbite şi sunt protejaţi
de un smoc de păr aspru. Acest fapt, pro-
babil, îi permite să treacă prin stuful des şi
desişurile ghimpoase, fără a închide ochii.
Constituţia, organismul puternic al
mistreţului îl face foarte rezistent la rană.
Ţin minte cazul când un vier, după ce a
fost împuşcat, a alergat cu inima găurită
mai mult de o sută de paşi, după care a că-
zut. Deseori se întâmplă că mistreţul, ră-
pus pe loc, la un moment dat îşi revine
şi dispare sub privirile
vânătorilor uluiţi. Ast-
fel, după o dublă reuşi-
tă, trasă din ambuscadă,
am doborât doi mis-
treţi. Până mă po-
răiam cu primul, ca
să nu-i permit să se
târască în stufăriş,
al doilea a sărit
pe neaşteptate şi a
şters putina. Doar
a doua zi, seara, câinii l-au găsit mort.
De regulă, mistreţul alege cele mai in-
accesibile desişuri şi hăţişuri cu tufe groa-
se şi ramificate de diferite specii, pe unde
cu greu ajunge şi răzbate chiar şi cel mai
experimentat câine. Pe când mistreţul in-
tră în desiş aidoma cuţitului în unt, de par-
că nici nu observă crengile dese, trece uşor
şi repede peste mlaştina în care animalele
mai uşoare se îngloadă şi nu pot ieşi. Co-
pitele sale se desfac uşor, împreună cu cele
exterioare posterioare formează o supra-
faţă relativ largă, facilitându-i mistreţului
depăşirea mocirlelor. Vierii apar în astfel
de locuri numai în timpul zilei, iar noap-
tea ies în căutarea hranei şi atunci hoină-
resc nu numai prin poiene deschise, dar
şi pe drumuri, margini de pădure şi chiar
prin grădinile şi livezile oamenilor, lângă
casele acestora. Dar oricât de precauţi ar
fi, mistreţii deseori se reţin lângă locali-
tăţi. Probabil acest fapt este caracteristic
pentru localităţile, livezile cărora se con-
topesc cu tufişurile sălbatice şi suprafeţele
silvicole.
O condiţie necesară pentru habitatul
mistreţilor este prezenţa surselor de apă,
de care au nevoie nu numai pentru băut,
dar şi pentru scăldatul permanent. Vara
mistreţii sălbatici îşi găsesc şi îşi organi-
zează aşa-numitele „băi” – gropi neadânci,
cu apă şi noroi, la care vin permanent pe
timp de noapte şi lângă care de multe ori îi
pândesc vânătorii. Mistreţii practică „băile
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
de nămol” până toamna târziu. Nu rareori
am avut ocazia să văd băi în care stratul de
gheaţă a fost spart şi aşchiat de mistreţul
care nu demult s-a scăldat aici. Necesitatea
de a se scălda la mistreţi sporeşte vizibil
înainte de perioada de reproducere, din
noiembrie până în ianuarie.
În general, apa pentru mistreţi este un
element natural. Au existat cazuri când
mistreţii goniţi de pericol se arun-
cau de pe maluri înalte în apă şi
treceau râul fără prea mare efort.
Pe cât de uşor înoată mistreţii
m-am convins în timpul vânătorii
la limanuri, unde o turmă întreagă
de mistreţi hoinărea şi înota mai
mult de două ore prin golfurile
lacurilor, unde vânătorii puteau
trece doar cu barca.
Am menţionat anterior că
mistreţul este un animal nocturn.
De regulă, el se ridică din culcuş
în timpul zilei, doar după lăsarea
amurgului, toată noaptea rătăceşte
şi scurmă în căutarea hranei, dese-
ori îndepărtându-se la 4-6 km, iar
spre dimineaţă iarăşi se ascunde
în locuri tihnite. Noaptea mis-
treţul se simte sigur pe sine, par-
curgând zeci de kilometri pentru
a scurma pământul în locurile pe
care le alege. Câteodată numărul
acestor râmături este atât de mare,
încât eşti frapat, aflând că toată
isprava au făcut-o doar membrii
unei familii din 3-4 mistreţi. Se
creează impresia că în locul cu pricina a
trebăluit o turmă numeroasă. În pădure
mistreţii se simt ca la ei acasă, fac gălăgie,
foşnet, coviţăie şi grohăie, se deplasează
cu mare tărăboi. În locurile unde nu sunt
prea supăraţi, mistreţii se hrănesc şi ziua.
Când se lasă frigul, ei părăsesc tufi-
şurile umbroase şi ies să se încălzească
la soare, sub razele căruia ore în şir stau
culcaţi fără să se mişte. Pe timp ceţos şi
ploios, mistreţii preferă să nu stea locului.
Primăvara şi vara, când copacii şi ar-
buştii se îmbracă în verde, frunzişul des
ascunde animalele precaute. Mistreţii
năpârlesc şi apar progeniturile, ei caută
locuri mai tihnite. Odată cu venirea toam-
nei, căderea frunzelor, a nucilor, ghinde-
lor, castanelor din copaci, vierii întreprind
migraţii periodice, cu predilecţie în locu-
rile unde sunt fagi şi stejari sau lanuri de
porumb. În anii neroditori, mistreţii mi-
grează în căutarea hranei, la distanţe de
10-15 km de locul habitatului.
(Va continua)
I. DEBRIN
echipament
Alegerea armei de vânatoare
Alegerea unei arme de vânătoare nece-
sită timp, răbdare şi ceva experienţă.
Trebuie să ţinem cont de mai mulţi
factori:
zona în care vânăm, ca particularităţi
şi relief;
tipul/tipurile de vânat care ne intere-
sează;
bugetul de care dispunem;
conformaţia trăgătorului;
fiabilitatea şi estetica armei.
Este clar că dacă locuim sau vânăm
exclusiv în zona muntoasă, unde 95% din
vânat face parte din categoria vânatului
mare, trebuie sa ne orientăm către o armă
cu ţevi ghintuite, glonţul fiind sfânt într-
o asemenea zonă. Aici, însă, mai ales ca
începători, vânătorii trebuie să cunoască
efectul sau mai bine-zis efectele unei arme
cu glonţ. Cum ar fi: ricoşeul mult mai pe-
riculos decât la armele lise (chiar când la
acestea se foloseşte proiectil unic) şi fap-
tul că glonţul este încă periculos după ce a
parcurs unul sau doi kilometri. Deci, aten-
ţie mare! După cum se ştie, majoritatea vâ-
nătorilor deţin o armă lisă, mulţi dintre ei
renunţând să achiziţioneze o armă cu ţevi
ghintuite din motive ce ţin de concepţia
fiecăruia. Mulţi chiar blamează achiziţia
unei arme cu ţevi ghintuite de către un
începător, în principal, din motivele enun-
ţate mai sus.
Pentru zona de câmpie putem alege o
armă cu ţevi lise, datorită faptului că
în această zonă predomină vânatul
cu pene şi vânatul mic, în general.
Legal, se poate folosi
— cu alice —
la orice vânat
cu pene sau
vânat mărunt
cu păr şi cu
proiectil
unic la
că-
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
prior si mistreţ. Dar aici trebuie de ţinut
cont de faptul că, la distanţa mai mare de
50 m atât precizia, cât şi energia (efectul
omorâtor) al proiectilului unic tras din
ţeava lisă scad semnificativ, aşa că — deşi
legal — e nerecomandat, fiind mai etic să
folosiţi glonţul la acele distanţe.
Armele cu ţevi lise
Calibrul nu se exprimă prin diametrul
ţevii, ci printr-o cifră convenţională. Arma
de calibrul 12 are un diametru mai mare
decât una de calibrul 16 sau 20. Când gre-
utatea se măsura cu livra, armurierii din
acele vremuri au confecţionat dintr-o livră
de plumb proiectile sferice care să se po-
trivească diametrului ţevii. Au constatat că
într-o ţeavă cu diametrul de 18,5 mm au
rezultat 12 gloanţe. Acest fel de a nume-
rota calibrele a rămas ca un etalon până în
ziua de astăzi.
Armele cu ţevi lise se împart în mai
multe categorii, cele mai importante fiind:
1. Armele cu două ţevi alăturate în plan
orizontal (juxtapuse).
2. Armele cu două ţevi suprapuse verti-
cal (sau bock).
3. Armele semiautomate.
4. Armele cu sistem tip „pompă“.
5. Armele basculante cu un singur foc.
Dintre toate acestea, cele mai răspân-
dite sunt armele cu ţevi juxtapuse, urmate
de bock-uri, apoi de semiautomate.
Pentru un începător este reco-
mandată o armă clasică, jux-
tapusă sau bock. Spun
astea, deoarece
armele lise se-
miautomate
au unele
av an-
ta-
je, dar şi dezavantaje: mecanismul func-
ţionează numai dacă tubul este uniform
sertizat şi nu are nicio umflătură, nu există
posibilitatea alegerii unui cartuş cu alice
de o anumită mărime, ci vânătorul este
obligat să tragă cartuşul care vine la rând
în magazie. La puştile basculante cartuşul
se poate schimba foarte repede. Deşi de-
ţin un bock, trebuie să recunosc că au fost
momente în care mi-aş fi dorit o semiau-
tomată datorită faptului că nu am reuşit să
dau focul perfect, astfel încât vânatul să
pice în foc.
Cel mai important este, în măsura în
care se poate, să tragem câteva focuri cu
acea armă pentru a vedea cum ni se po-
triveşte, deoarece sunt multe cazuri în
care patul puştii nu ne convine, conform
proverbului „ţeava puştii conduce alicele,
dar cel care face să nimerească ţinta este
patul“. În majoritatea cazurilor epolarea
trebuie să fie una instinctivă, fără a avea
nevoie de alte ajustări ale poziţiei armei.
Într-un cuvânt, este foarte important să
poţi duce puşca la ochi într-o clipă, iar
acest lucru nu se poate face decât în mo-
mentul în care patul puştii ni se potriveşte.
De aceea, la cumpărarea unei puşti trebuie
acordată mare atenţie patului acesteia.
Există formule de calcul ale lungimii
optime a patului, în funcţie de talia tră-
gătorului. Cel mai bun test care se poate
face este să alegem un punct fix situat la
cca 10 m de noi, închidem ochii şi ducem
arma la ochi ca şi cum am vrea să tragem.
Apoi, fără să ne mişcăm, deschidem ochii,
iar dacă ţeava este îndreptată în direcţia
punctului ochit, înseamnă că arma ni se
potriveşte. Este la fel de important ca în
momentul în care epolăm să vedem căta-
rea şi şina pe toată lungimea ei.
Un alt test uşor de realizat pentru a ve-
dea dacă o armă vi se potriveşte este ur-
mătorul: aşezaţi talpa patului în sco-
bitura cotului şi duceţi degetul
arătător (indexul) pe trăgaci.
Dacă arma are două trăgace
— cum au cele mai vechi —
primul trăgaci (sau singurul
în cazul armelor cu un singur
trăgaci) trebuie să se poziţi-
oneze perfect între primele
două falange ale degetului arătător. În caz
contrar, patul este prea lung sau prea scurt
şi arma nu e potrivită trăgătorului. În acest
caz, cea mai simplă şi mai sigură variantă
este să alegeţi o altă armă care vi se potri-
veşte perfect sau măcar satisfăcător.
Este desigur şi varianta ajustării patu-
lui de către un armurier, dar e destul de
costisitoare şi delicată din cauza numă-
rului mic de specialişti în stare să facă
bine această operaţiune. Există riscul să
vă alegeţi cu o armă de lungimea potri-
vită, dar dezechilibrată (raportul gre-
utăţii între pat şi armă în sine e foarte
important), care va trage aiurea sau va
“ lovi în obraz“ la fiecare foc, astfel că
după fiecare ieşire în teren veţi arăta ca
după un meci de box.
În funcţie de bugetul pe care îl
avem pentru achiziţionarea unei
arme, putem alege varianta unei
arme noi sau a uneia deja folosite.
În cazul achiziţionării unei arme
deja folosite, recomandăm de ase-
menea consultarea unui armurier
autorizat, care să poată da verdictul
asupra armei.
Pe scurt, încercaţi să alegeţi o
armă care să vi se potrivească şi,
în acelaşi timp, să corespundă din
punct de vedere al siguranţei, fiabi-
lităţii, bugetului şi staturii. O puşcă
de vânătoare nu este un obiect pe
care să-l schimbăm la câţiva ani
pe motiv că s-a uzat fizic sau mo-
ral, iar în condiţiile în care ea este
bine întreţinută, îşi poate păstra
sau spori valoarea odată cu tre-
cerea timpului.
Vânătorul rasat, cu expe-
rienţă, va tinde întotdeauna
să aleagă o armă cu două ţevi,
pentru că e clasică, elegantă
şi etică. Dar, în anumite con-
diţii (de exemplu vână-
toarea de raţă şi gâscă la
pasaj), poate opta şi el
pentru o semiautomată.
În funcţie de buget, arma
se poate transforma într-o
adevărată bijuterie, cu
lemn şi gravuri preţioase,
care îl particularizează
în teren.
De asemenea,
la mulţi vânători
s-a constatat nevo-
ia unei a doua sau
chiar a treia arme,
de tipuri şi calibre diferite, fiecare cu des-
tinaţia ei precisă. Tirul la fiecare specie
de vânat are particularităţile lui şi pentru
fiecare caz în parte o armă anume are plu-
suri şi minusuri. De regulă, pentru un
începător e suficientă o armă cu
două ţevi, dintre care prima
trage mai dispersat, iar a
doua — mai concentrat, în
funcţie de forajul choke.
Choke-urile pot fi inter-
schimbabile la majoritatea măr-
cilor şi modelelor noi, utilizarea
lor de la caz la caz pregătind
practic arma pentru orice situ-
aţie întâlnită în teren. Astfel, la
vânătoarea de câmp, la picior sau
cu câinele de aret, primul foc e
bine să fie mai dispersat, pentru
că de regulă distanţa de tragere
e relativ mică.
În cazul unei ratări şi impli-
cit a distanţării vânatului faţă de
trăgător, choke-ul mai „strans“
al ţevii a doua îşi va arăta utili-
tatea. De asemenea, unii vână-
tori optează pentru dimensiuni
diferite ale alicelor pentru cele
două ţevi, din acelaşi consi-
derent.
În cazul unei vânători în
care tirul se desfăşoară la dis-
tanţă relativ constantă (raţa
şi gâsca la pasaj, de exemplu)
poate fi mai utilă o semiauto-
mată cu dispersie constantă a
alicelor şi putere de foc sporită.
Trebuie menţionat că numă-
rul LEGAL de cartuşe ce pot
fi conţinute de magazia unei
semiautomate este de TREI
cartuşe, chiar dacă arma permite mai
multe din punct de vedere construc-
tiv. Ca începători, e bine să nu folo-
siţi mai mult de două cartuşe, în primul
rând din considerente etice şi în al doilea
rând pentru a deprinde o tehnică a tiru-
lui bună. Din acelaşi motiv, bunicii noştri
recomandau începătorilor armele bascu-
lante cu o ţeavă, pentru a trage atent şi
etic, ştiind că dispun de un singur foc.
Poate că nu era o practică rea… Armele
cu pompă, foarte populare peste ocean,
sunt rar întâlnite la noi şi, exceptând pre-
ţul, nu au niciun avantaj semnificativ faţă
de armele prezentate mai sus.
Cu referire la armele şi calibrele la
modă, aşa cum pe vremuri juxtapuse-
le erau cele mai apreciate şi răspândite,
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
şi calibrul suveran era 16, acum cele mai
în vogă sunt bock-urile — mai sportive
şi suficient de elegante pentru a satisface
majoritatea gusturilor, urmate de armele
semiautomate. Cred că nu greşesc dacă
spun că acum, nouă vânători din zece
vânează cu calibrul 12, amănunt de o
importanţă extremă atunci când ră-
mâi în teren fără cartuşe, pentru că
poţi împrumuta cu uşurinţă câteva
de la un camarad pentru a continua
vânătoarea. Despre superioritatea sau
inferioritatea unuia dintre calibre într-
o anumită situaţie se pot scrie zeci de
pagini, dar se pare că pentru un înce-
pător calibrul 12 este cel mai potrivit.
Cu atât mai mult în cazul în care utili-
zăm arma lisă ca singura armă şi tra-
gem cu ea şi la mistreţ — de exem-
plu — cu proiectil unic.
La achiziţionarea unei arme cu
ţevi lise mai trebuie luată în calcul
tendinţa mondială de a se renunţa
la alicele din plumb în favoarea ce-
lor ecologice, din oţel sau diverse
aliaje de oţel — bismut sau de alt
tip. În mod sigur, în timp, ne vom
alinia acestor norme. Trebuie ştiut
că ţevile făcute să tragă alice din
plumb au o rezistenţă inferioară
celor făcute pentru alice din oţel
sau alte aliaje, astfel că — odată
adoptate normele internaţionale
— vă puteţi trezi posesorul unei
arme inutilizabile, bună doar
pentru panoplie sau poli-
gon.
Din punct de vedere
al mărcii, opţiunile
sunt infinite, de-
cizia finală având
mare legătură cu
posibilităţile fi-
nanciare ale vână-
torului. Ce merită
însă reţinut este că,
aşa cum germanii sunt
neîntrecuţi în armele
cu glonţ, lise de cea
mai bună calitate fac
italienii, francezii,
belgienii şi, nu în
ultimul rând, ve-
cinii noştri ruşi.
Sursa:
www.vina-
torul.ro
literatură

Căzuse un omeţel subţire — primul în acest an. „Las’ că-i că e sâmbătă, mă gândesc. Ne adunăm aici, la mine, stăm, ne
bine!“ se bucură Dinu, gospodarul, gata să intre în casă, dar o înţelegem şi… puşca la ochi, într-un noroc!
voce de după poartă îl înţepeni cu mâna în aer. — Aha, merge! Înseamnă că trec pe la moş Vasile, pe la Do-
— Care-i, bre? Intră, e deschis! strigă el în direcţia celui de bre, Gheorghe, Pârâtu… Pe toţi îi anunţ şi… venim. La ce oră?
peste gard. — Pe la şapte, fie. Taman se luminează.
— Eu, bădiţă! răsună un — Da, bădiţă! Ne-am în-
glas şi portiţa, scârţâind, făcu ţeles!
drum unei căciuli trase pe Lui Dinu, văr cu Gore,
ochi şi unui cojocel cu poale- dar „bădiţă“, pentru că e mai

Ultimul cartuş
le în pământ. mare, satul îi mai spune şi
— Ha, tu eşti, măi Gore? „dom’ director“. Aşa a fost să
îl recunoscu Dinu pe văru- fie pe timpuri — director de
său. Hai, urcă scările! îl în- sovhoz. După 1990, însă, gos-
demnă. podăria agricolă, încet-încet,
— Păi, eu cu treabă, bădi- s-a destrămat, membrii ei
ţă, bâigui Gore. Vezi că ne-a împărţindu-se în proprietari-
nins? fermieri, SRL-uri şi „lideri“,
— Văd. Chiar bogdapros- el rămânând tot „dom’ direc-
te! Intră, ce stai popândău? tor“, dar fără sovhoz, fără di-
Gore scutură grijuliu ful- rectorie. De, aşa a fost, aşa s-a
gii de pe umeri, de pe căciulă, întâmplat. Acum, iată, trebă-
tropăi zgomo- luieşte mai mult
tos, îl urmă. de unul singur,
— Păi, eu, pe propriile hec-
bădiţă, iată… a tare, în propria
nins, zic, şi noi gospodărie şi fa-
ne-am gândit milie. Creşte trei
că taman e tim- feciori şi o fiică.
pul… Pe toţi îi are de
— Care ajutor. Doar Le-
„noi“, bre? Vor- nuţa lui, soţie-
beşte, să înţelea- sa, mai lucrează
gă şi Părinţel! „la stat“ — e în-
Gore se văţătoare, satul
junghie a râde: mai numind-o
auzise el de „să şi pe ea, uneori,
înţeleagă şi Pă- „a dom’ direc-
rinţel“, tot la o torului“ sau „a
vânătoare, la şefului pe vână-
care venise şi tori“. Da, pentru
Ilarion, poreclit că Dinu, de ani
„Părinţel“, nepot de preot, dar care preot nu se făcu, ci se înfrăţi buni, e vânător, mai mare pe echipa de ortaci din Ioneasa, baş-
cu ortacii. A fost un banc despre un popă îndrăgostit — lulea de tina lui.
o vădană, spus de Ambros, şotiosul satului, de care toţi hoho- Pe văru-său, Gore, însă, nu-l slobozi deodată, ci îi ceru să
teau, dar pe care Ilarion nu-l putea pricepe şi pace, tot cerând şadă cumincior, căci el, într-o clipită, coboară unde trebuie
„lămuriri, ca să înţeleagă“. după ce trebuie, Lenuţei strigându-i să aducă două pahare şi
— Păi, zic, precum am spus… continuă Gore. Ne-am văzut ceva „de pus la guşă“, vorba lui moş Dominte, taică-său.
noi, cam toţi din echipă, în centrul satului… — Da, îi grăi lui Gore, ajungi tu la ceilalţi şi-i anunţi. Ia,
— La bar. numai să… zise şi dispăru după uşă.
— Da, ştiut că la o bere, zic. Taman când începuse ninsoa- Au stat, apoi, la un pahar de vin, şi-au amintit de bunei, de
rea. Şi ne-am gândit noi că n-ar strica să mergem la o vânătoare. taţi, de moşi — toţi vânători! S-au oprit şi la ortacii de azi, la
Ha? Ce zici, bădiţă? Lumea-i gata — toţi ca unul şi unul ca toţi, vânătoarea de mâine, dar şi la arme, desigur.
vorba ceea! Ia, numai semn de învoire să dai, pentru că ne eşti — Tu, Gore, tot cu „berdanka“ lui moş Petre vii? se interesă.
şef, nu? — Da, bădiţă! încuviinţă Gore. „Berdankă“ îi spun şi eu, de
— Ideea nu-i rea, vere. Şi eu o gândeam, dar, iată, pe când veche ce e. Mă gândeam într-o vreme să-mi cumpăr una nouă,
anume încă n-o hotărâsem. dar asta, veche cum e, mă slujeşte încă, bate bine! Ce, s-o arunc?
— Ei, cu cât mai repede cu atât mai bine. Nu de alta, dar să — Ei, dacă bate, ţine-o! Păcat ar fi s-o arunci. E-o amintire,
nu se topească palma asta de omăt, pentru că, pe arătură, pe totuşi… Da’ eu, să-ţi spun, am una nouă — nemţească. Un odor
glod… ce vânătoare ar fi? de armă, zău! Nu ţi-am arătat-o?
— Cam aşa-i, dacă zici. Bine, hotărâm. Poate chiar mâine, — Nu, bădiţă.

20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /

 — Aşteaptă… Din nou râsete, chicote şi replici, dar nu chiar dintre cele
Dinu se ridică, dispăru. În scurt timp reapăru cu zâmbet, mai dulci.
radiind de bucurie şi mulţumire, ca un copil. Împinse mai spre — Gata! îi ogoi Dinu. Ne despărţim, facem potcoavă: trei
marginea mesei tacâmurile şi aşeză, cu precauţie, „odorul“. Într- o iau la stânga, trei — la dreapta, eu merg pe mijloc. Ordonat,
adevăr, o frumuseţe! Gore tocmai fluieră de mirare: atent, în linişte! Cu toată „lauda“ ne oprim la Ţarc.
— He, bădiţă! Neamţul e neamţ, ce mai! Lucru pe cinste, da! „Lauda“, pe limba lui Dinu, era vânatul, trofeele, iar Ţarcul,
Nici că te întreb cât face. Ş- aşa se vede! Ai cercat-o? Cum e? unde cândva se ţinea stâna satului, le servea drept loc de popas
— Minunea minunilor, Gorică! Zer gut! şi bilanţ vânătoresc, cum s-ar zice.
— Cred şi eu, dacă zici. O vedem noi mâine… — Cătare plină, fraţilor! le ură Părinţel.
Dinu a mai turnat câte un păhărel. Au ciocnit, şi-au urat — Deştept popă! Nu uită să mai arunce un cuvinţel Pârâtu.
noroc. La des- În crocodili să nu
părţire au mai împuşcaţi, bre!…
băut câte unul, Au coborât
„dedicat vâna- povârnişul, au
tului“ — vorba străbătut valea râ-
lui „dom’ di- poasă şi adâncă.
rector“. Vânat — tufă! Nici
— Şi în cin- tu iepure, nici tu
stea „neamţu- vulpe sau măcar
lui“! a adăugat cioară.
Gore. Au urcat ane-
Au băut şi voios şi celălalt
„în cinstea puş- povârniş.
tii“. Gore mul- Aha, în stân-
ţumi, se ridică: ga răbufni prima
— Adică armă, a lui Gore,
mă duc, bădiţă, apoi încă una, a
să-i anunţ pe lui Pârâtu, pare-
toţi. Înseamnă se. „Să fi dat pes-
că pe la şapte? te vreo vietate?
— Da, ve- se întrebă Dinu.
deţi să nu vă scăpaţi cu somnul! Vă ştiu eu! Bine…“ Mai răsună o împuşcătură, în dreapta lui. „Hai că, până
— Nu-nu, bădiţă! Vânătoarea e lucru sfânt! Aşa spui, nu?… la urmă, ne alegem noi cu ceva! îşi zise. Cu rucsacul gol nu ne
— Mai sfânt nici că se poate, bre! încuviinţă Dinu, râzând. întoarcem…“
A doua zi, la oră fixă, ortacii, echipaţi, cu armele de-a umăr, — Paaahhh! trase şi el, pe neaşteptate.
au şi bătut în poartă. Dinu, gata şi el, ieşi, îi salută, se interesă Un iepuroi? Da, uite că sare în faţa lui, înroşind zăpada. „Ce,
dacă sunt cu toţii sănătoşi, dacă nu le vâjâie avioanele în cap, boala? strâmbă din nas Dinu. Nu l-am nimerit cum trebuie?“ Se
dacă au luat tot ce trebuie. dădu mai aproape, se aplecă, se uită la animalul care se zbătea.
— Luat, dom’ şef! răspunseră aceştia, în cor. — Ş-acu ce fac? întrebă Dinu, abia auizit. Să-i mai trag un
Pârâtu, însă, ieşi înainte, întrebând: cartuş?…
— Ei, ce ne mai iscodeşti? Ce, prima dată mergem la vână- — Stai, bădiţă! îi strigă Gore, apărut ca din pământ. Acuşi-
toare? ca…
— Nu, dar de datoria mea e să vă întreb, ca nu cumva să — Lasă-l, îl opri Dinu. Nu cheltui muniţia degeaba. Eu i-s
fie… ultima… naşul…
Toţi au izbucnit în hohote. Dinu găsi de cuviinţă, totuşi, să Acestea rostind, „dom’ director“ apucă „neamţul“ de ţeavă,
le mai amintească şi de anumite reguli vânătoreşti, ordine, disci- cu ambele mâini, îndreptă patul înspre urecheat şi porni să-l
plină. Lucrul acesta îl făcea, de fapt, de fiecare dată, punându-şi mântuie.
ortacii în careu, la distanţă şi respect. Poate că şi pentru acest fel — Paaahhh! răsună, parcă tot pe neaşteptate.
de a fi, „dom’ director de sovhoz“ fără sovhoz era recunoscut de Gore, neânţelegând cine a tras, văzu doar cum Dinu, buimă-
„dom’ director“ şi pe vânătoare. cit, speriat, alb ca varul… se clătină şi… se răstoarnă pe zăpadă.
— Forwarts! ordonă Dinu şi echipa porni. Iepurele, adunându-şi ultimele puteri, probabil, sări într-o par-
La ieşirea din sat, cum numai trecură peste Dealul Odarca, te, în alta şi dispăru. Gore ţipă de groază, lăsă să-i cadă „berdan-
începu să ningă. Uşurel, mărunţel — de-o plăcere. ka“ jos şi se aruncă asupra lui Dinu.
— Taman la ţanc, bădiţă! se bucură Gore. Matale ai coman- — Bă-diţă!… Bădiiiţ-âăă!…
dat? Ningea, măşcat şi des. Ziua părea şi mai albă, şi mai frumoa-
— Nu, bre. Comandă la Natură eu n-am. Poate că Părinţel… să, dar cine se încumeta să observe, să admire? Petele de sânge
că-i mai aproape de Cer… pe care le acoperea puful din cer îi făcea pe toţi să se cutremure.
Răsete, chicote. Pe toţi, în acea zi de pomină, cu un ultim iepure rănit şi cu un
— Adevăr grăieşte gura ta, fiule! se întoarse Ilarion spre ultim cartuş… fatal.
Dinu.

/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21

ihtiologie

Cugetări despre pescuit

şi vânătoare
Nu este un secret că în prezent umanitatea a ajuns la acel mo-
ment critic, când nu se mai poate „culege necontenit roadele“
oferite de fauna şi flora spontană. Animalele şi plantele
sălbatice au fost lipsite de habitatele lor caracteristice, iar
acolo unde au mai rămas, sunt mereu „deranjate“ de poluări,
zgomote şi „recoltări“ ilegale.
Se înţelege că, în aceste
condiţii, îndeletniciri pre-
cum pescuitul şi vânatul sunt
incompatibile cu principiul
menţinerii biodiversităţii. Dar,
în acelaşi timp, observăm că în
majoritatea ţărilor înalt dez-
voltate oamenii au reuşit „să
conlucreze şi chiar să se îm-
prietenească strâns cu natura“,
efectuând lucrări de recon-
strucţie a habitatelor naturale,
lucrări de ameliorare biologică
cu specii reglatoare, reprodu-
cere în captivitate şi repopulare
cu specii rare şi economic va-
loroase, hrănire suplimentară a
animalelor în perioadele criti-
ce de viaţă, tratare şi preîntâm-
pinare a parazitozelor ş.a.
De ce noi nu avem acel peş-
te mare, pe care–l prind pesca-
rii occidentali în râurile şi la-
curile de acolo sau de ce nu–i
atâta fazan, pe care–l populăm
în fiecare an cu miile în terenu-
rile de vânătoare? Cu siguran-
ţă, ca să răspunzi la aceste în-
trebări trebuie să te naşti şi să
trăieşti în Moldova. Poate, din
această cauză şi se miră parte-
nerii noşti europeni, care tot
investesc în reforme progresi-
ve şi proiecte de dezvoltare….,
dar nu le văd capătul.
Să ne punem întrebarea,
câţi pescari amatori de la noi
„se vor opri“ la acele 5 kg de
peşte prevăzute de lege, în caz
că vor nimeri la o partidă noro-
coasă de pescuit, sau câţi pes-
cari au reîntors peştele în apă
doar de dragul drilului. Cred
că unităţi. Acelaşi lucru putem
spune şi despre pescuitul in-
dustrial. Câţi pescari industri-
aşi au respectat limitele cotei
de o tonă peşte/anual, dacă la
licitaţii se oferă mai mult decât
ai cumpăra aceeaşi cantitate de
peşte direct de la piaţă? Câte
exemplare de specii rare au fost
documentate în registru de evi-
denţă a capturilor, iar apoi eli-
berate de facto în apă?
Recent a fost înaintată o
propunere ministerială de a
interzice activitatea pescuitu-
lui industrial şi sunt întru totul
de acord cu această iniţiativă,
pe care o consider chiar cura-
joasă, în condiţiile cu care se
confruntă ţara. Dar, trebuie să
conştientizăm că suntem doar
la început de cale, iar problema
fondului piscicol este mult mai
complexă şi necesită o serie de
acţiuni pe diferite direcţii şi
domenii, ce vor ajuta la atingea
scopului nobil propus.
Singura prevedere de inter-
dicţie a pescuitului industrial
nu va suficientă în timp ce pie-
ţele autohtone sunt saturate cu
plase chinezeşti la preţuri de-
osebit de seducătoare pentru
pescarii certaţi cu legea (care
sunt destul de mulţi). Şi dacă
mai adăugăm starea economi-
că şubredă şi şomajul incon-
trolabil, cultura ecologică încă
la nivel regretabil, degradarea
râurilor (prin fracturare, re-
gularizare, poluare) şi multe
alte ameninţări asupra faunei
piscicole, atunci este clar că va
fi nevoie de multă răbdare şi
efort pentru redresarea stării
fondului piscicol din ţară.
Trebuie să înţelegem că Re-
publica Moldova nu este aşa de
bogată în ape naturale ca să–şi
permită pescuitul la scară in-
dustrială, iar prin încurajarea
pescuitului sportiv şi amato-
ristic pot fi aduse beneficii atât
de ordin economic, ecologic,
cât şi educativ. Este demon-
strat că acolo unde costurile
monitoringului conformării
sunt foarte mari sau unde este
foarte dificil de identificat de-
licventul, motivaţiile morale şi
acţiunile voluntare pot fi mult
mai eficiente. În aşa fel, prin
încurajarea şi dezvoltarea pes-
cuitului amatoristic şi sportiv,
numărul mare de pescari ce
vor veni la râu cu o speranţă,
cât de cât asigurată de întâlnire
cu un trofeu adevărat, va ser-
vi drept garanţie a respectării
ordinii şi liniştii în obiectivele
acvatice. Oare cine poate fi mai
interesat de a avea peşte în râu
şi vânat de tot felul pe uscat,
decât cei pasionaţi şi dedicaţi
artei pescuitului şi vânatului?
Deja nu mai trăim în acea
lume ca să ne întreţinem pe
seama animalelor sălbatice.
Dacă în trecut ele ne ajutau să
existăm, în prezent rolurile s–
au cam inversat. Noi trebuie
să le protejăm ca ele să reziste
diferitor ameninţări în era in-
vaziei umane. Dar nici nu tre-
buie să ne privăm de această
„părticică“ a fiecăruia dintre
noi, care de–a lungul timpului
reprezintă esenţa evolutivă a
bărbatului ocrotitor, vânător şi
luptător. Dacă nu vom mai avea
posibilitatea de a pescui, vâna,
apăra şi garanta bunăstarea fa-
milială, iar în viaţa socială vom
fi încurajaţi să stăm mai mult
la bucătărie şi să deschidem
concedii de maternitate pentru
întreţinerea copiilor, atunci nu
mai înţeleg care este menirea şi
viitorul bărbatului de mâine.
Este adevărat că activitatea
de pescuit şi vânătoare a deve-
nit în prezent un lux, iar pen-
tru a ne bucura în continuare
de acest lux trebuie să investim
în el, cu suflet şi dăruire de
sine, şi atunci vom avea peşte,
vânat, o stare ecologică de invi-
diat şi un popor împăcat.
Dr. Dumitru Bulat

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /

Ne aşteaptă răpitorii şi babuşca
Ultima lună de toamnă, cu soare
zgârcit şi hore de vânturi reci, însoţite de
grele ghirlande de nouri negri pe faţa ce-
rului, ne îndeamnă să punem la păstrare
„armele“ de pescuit, utilizate în leagănele
deschise de apă, spre a da curs pregătirilor
„ştiinţifice“ pentru pescuitul la copcă.
Zurgălăii iernii se aud tot mai desluşit,
vestind apropierea ei năvalnică, aducătoa-
re de freamăt tineresc în sufletul pesca-
rilor amatori, înflăcăraţi până la nebunie
de patima capturării peştişorilor de aur în
undele cristaline acoperite cu plapuma de
gheaţă, ţesută măiestrit de puii de ger.
Pescuitul în această perioadă, plin de
farmec, bucurie şi satisfacţie, aprinde în
altarul visărilor eterne lumina sfeşnicului
stelar al norocului doar pescarilor care fac
totul pentru a dispune la ora astrală de us-
tensilele performante, trainice şi uşor de
manevrat la gura copcilor ce deschid calea
în lumea din adâncurile acvatice cu suflet
de taină. E vorba de multe şi variate „dră-
covenii“ pescăreşti — undiţe cu fir subţire
de 0,1—0,12 sau 0,15 mm, montate cu plu-
te mici cât sâmburul de dovleac, culisante,
în corespundere cu adâncimea de sub cop-
că ce dictează stabilirea nivelului de fixare
a ei, de obicei, la un centimetru de la su-
prafaţa apei. În lipsa acestor plute, cărora li
se poate observa orice vibraţie care anunţă
pescarul că „oaspetele“ acvatic umblă la
nadă, e necesară utilizarea unui semnali-
zator flexibil de 4—5 cm lungime, fixat în
vârful undiţei. Mulţi pescari îl confecţio-
nează fie din păr de porc mistreţ, fie dintr-
o coardă subţire de chitară, fie din niplu,
fie dintr-o fâşie îngustă de plastic.
De o importanţă deosebită pe an-
samblul acestor undiţe este mormâşca de
diferite mărimi, culori şi greutăţi, făcută
manual sau procurată în magazinele spe-
cializate în vânzări de articole pescăreşti.
Ea, această „regină“ acvatică, urmează să
fie cât mai atrăgătoare, aprinzând „focul“
ispitei fiinţelor piscicole să-i sărute obrajii
fermecători. Desigur, nu poţi pleca să pes-
cuieşti la copcă doar cu o mormâşcă. Sunt
multe cazuri când exemplare de biban, şa-
lău sau babuşcă mai barosane rup, în tim-
pul drilului, firul subţire, lăsând pescarul
cu gura căscată şi inima friptă de necaz.
Este firesc să avem la îndemână 7-10 sau
şi mai multe mormâşti. Un mic amănunt:
pentru apele adânci sau când vânturi-
le zburdă pe jos, aruncând firul undiţei,
plumbajul mormâştii e necesar să fie mai
greu, asigurându-i mai repede coborârea
la fund; în zilele cu ninsori sau cu geruri
de crapă pietrele, când „cumetrii“ cu ari-
pioare sunt pasivi, solicităm utilizarea
mormâştii mici, care vibrează mai fin, mai
ispititor, mai dulce…
Aproape jumătate dintre împătimiţii
pescuitului la copcă preferă utilizarea un-
diţei dotate cu nălucă. Varga de carbon sau
din alte materiale trainice, cu lungimea de
până la un metru, are montată o mulinetă
mică, uşoară, de plastic, cu fir de 0,15-0,18
sau 0,2 mm grosime, în corespundere cu
mărimea peştilor existenţi în bazinele de
apă respective, iar la capătul firului, lega-
tă, se zvârcoleşte o nălucă zveltă, cu mare
dar de păcălire a peştilor. Când gheaţa este
subţire, de 7—8 cm, iar apa-i bine oxigena-
tă, folosim năluca de mărimea 4—5 cm cu
plumbajul adecvat de greu, care, slobozită
în copcă, în câteva clipe îşi face apariţia în
faţa „visătorilor“ de peştişori apetisanţi.
/ Nr. 11 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
Culoarea nălucilor o alegem diferenţiat: în
ape limpezi, cu vizibilitate bună, recurgem
la culori mai întunecate, iar în ape adânci,
unde pătrunde mai puţină lumină, sunt
necesare nălucile albe, strălucitoare.
Pescarii „nălucitari“ cu experienţă cu-
nosc bine, în amănunte, cum joacă năluca
excelentă — ea imită cu exactitate mişca-
rea peştişorilor adevăraţi, trezind încrede-
rea şi dorinţa răpitorilor s-o atace. Dintre
zeci de năluci, cumpărate sau confecţiona-
te manual în „atelierul“ casei, doar două
sau trei corespund „exploatării“ cu succes,
ademenind bibanii şi şalăii hrăpăreţi. „Vi-
abilitatea“ acestor peştişori metalici o ve-
rificăm în cada de baie plină cu apă. Dacă
jocul pe care nălucile îl au sau nu-l au de-
loc, lăsându-se la fund ca piatra căzătoare,
recurgem la unele mici modificări — în-
doim un pic în sus coada lor sau micşorăm
plumbajul din părţile capului sau ale tru-
pului. Astfel, modelând „făptura“ moartă,
îi dăm „suflet“ şi „foc“ de viaţă. În ajunul
partidei de pescuit este necesar să lustru-
im nălucile.
Ne aşteaptă răpitorii şi babuşca, bu-
curiile iernii şi sărbătorile sufleteşti de
neuitat. Să preţuim darurile acvatice ale
Naturii-mame, binecuvântând clipele
adevăratelor minuni pescăreşti, ce fac să
respire adânc în cerul de lumină al trăiri-
lor spirituale curcubeul etern al dragostei
de viaţă.
Vladimir RUSNAC,
scriitor
Curiozităţi
Cel mai rapid vânător aerian
Faimosul şoim călător (Fal-
co peregrinus), care se găseşte
pe aproape toate continentele,
mai puţin în Antarctica, a fost
omologat de Guinness Book of
World Records 2015, ca fiind
cea mai rapidă vieţuitoare din
lume. Pasărea atinge o viteză
de peste 300 km/h, în momen-
tul în care se lansează într-un
atac vertical asupra prăzii, fo-
losind din plin forţa gravitaţio-
nală. Atacurile în picaj sunt de
o spectaculozitate aparte.
Nici în zbor orizontal,
şoimul călător nu se lasă mai
prejos, putând atinge viteze de
până la 180 km/h în condiţii de
vreme favorabilă.
Potrivit milvus.ro, site-
ul oficial al Asociaţiei pentru
Protecţia Păsărilor şi a Naturii
„Grupul Milvus”, pasărea răpi-
toare este o specie de şoim de
talie mare, aproape de mări-
mea unui şorecar. Silueta este
caracterizată prin corp robust,
baza cozii late, coadă relativ
scurtă, aripi late şi cap mare.
Femela este considerabil mai
mare decât masculul. Partea
inferioară a aripilor este uni-
form dungată. Partea dorsală
a adulţilor este de culoare gri
închis, cea mai proeminentă
fiind zona mai deschisă, aflată
la baza cozii, care este în con-
trast cu restul corpului. Ca-
racteristic speciei este şi capul,
respectiv mustaţă neagră, fiind
în contrast cu obrazul alb.
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 11 • 2015 /
Şoimul călător preferă zo-
nele stâncoase, dar poate cui-
bări şi în mlaştini, iar în multe
cazuri se stabileşte în oraşe.
La mijlocul secolului tre-
cut, menţionează site-ul citat
mai sus, populaţia şoimilor
călători din Europa scăzuse
dramatic, până aproape de dis-
pariţie. În prezent, aceştia sunt
într-o revenire spectaculoasă.
În România, şoimii s-au sta-
bilit în tot mai multe zone din
lanţul Munţilor Carpaţi.
Şoimul ocupă cuiburile al-
tor specii (corb, acvilă de mun-
te), construite pe stânci, dar
cuibăreşte şi în crevasele stân-
cilor sau pe cornişele clădirilor.
Perioada de cuibărit începe în
februarie-martie. Femela depu-
ne de obicei 3-5 ouă (mai rar 2
sau 6). Puii eclozează după 28-
32 de zile, la sfârşitul lunii apri-
lie sau începutul lunii mai, şi
sunt îngrijiţi în cuib timp de 5-6
săptămâni. După încă alte două
luni petrecute în afara cuibului,
puii devin independenţi. De
obicei, primii care părăsesc cui-
bul sunt masculii, după care, la
1-2 zile urmează femelele.
Pasărea răpitoare vânea-
ză de obicei în zone deschise,
unde poate captura cu uşurin-
ţă păsările. Se hrăneşte exclu-
siv cu păsări de talie mică sau
medie, iar unele populaţii s-au
specializat pe vânarea liliecilor
sau a insectelor.
Cei mai importanţi factori
ce ameninţă această specie,
identificaţi în România, sunt
deranjul neintenţionat pro-
dus de un turism necontro-
lat, practicarea unor sporturi
extreme (alpinism, zborul cu
parapanta), practicarea moto-
sporturilor şi deranjul inten-
ţionat (de exemplu, de către
ciobani), braconajul şi jefuirea
cuiburilor de către colecţiona-
rii de ouă şi şoimari. Un real
pericol reprezintă şi captura-
rea păsărilor de către porum-
bari. Alţi factori negativi sunt
otrăvirea păsărilor răpitoare,
electrocutarea pe stâlpii de
medie tensiune, coliziunea de
eoliene sau pierderea habita-
tului din cauza construcţiilor
sau a distrugerii plantaţiilor
forestiere.
AGERPRES
Rapsodii
de toamnă
George Topârceanu
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.
Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:
Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.
Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...
Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină
Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!
***
Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...
 Vestigii europene
Muzeul naturii şi vânătorii „Knieja“
din Polonia
Polonia continuă să ne încânte cu mu-
zeele sale cinegetice. Următorul popas în
călătoria noastră virtuală îl facem în loca-
litatea Novosiolki, Voievodatul Subcarpa-
tia, unde se află Muzeul Naturii şi Vânăto-
rii „Knieja”. ning-uri cu tematica naturii, protecţiei
Novosiolki este o localitate mică, cu
doar 350 locuitori, situată în zona lanţului
de munţi Bieszczady, în apropiere de gra-
niţa cu Ucraina şi Slovacia. Muzeul a fost
creat în 2006 prin transferarea muzeului
de resort din satul Jabłonki în Novosiolki,
ambele localităţi făcând parte din voievo-
datul Subcarpatia.
Muzeul din Jablonki a fost deschis pe
3 iulie 1993. Această dată este sărbătorită
şi de actualul muzeu ca dată a înfiinţării.
Instituţia constituie o atracţie turistică va-
loroasă a regiunii.
Expoziţiile muzeului au fost extinse
prin proiecte europene. Cea principală
cuprinde trofee de mosc siberian, ren fin-
landez, urs brun din taiga, cerb carpatin
şi altele. O parte a expoziţiei este dedicată
coarnelor de cerb, căprior şi prezintă mai
multe exemplare ce exemplifică evolu-
ţia lor de-a lungul vieţii unui individ. Ea
a fost creată în scop educativ. Trofeele de
coarne de căprior din cadrul expoziţiei au
fost premiate cu medalii de aur, menţiuni
la diferite concursuri internaţionale.
O altă expoziţie a muzeului cuprinde o
galerie de fotografii cu flora, fauna şi pei-
sajele munţilor Bieszczady. Imaginile sunt
foarte interesante, întrucât unele datează
din anii 1956-1965. În ele a fost înveşnici-
tă construcţia primelor drumuri, clădiri şi
fabrici din regiune. Cei mai curioşi de tre-
cutul istoric pot face o vizită la biserica din
localitate, construită în noaptea de 1 spre 2
septembrie 1975, pe un câmp de porumb.
Muzeul este dotat cu o sală multi-
media, unde sunt organizate lecţii, trai-
mediului, eticii vânătoreşti etc. Sala este
rezultatul realizării unui proiect european.
Tot din fonduri europene a fost cre-
at programul educativ-cognitiv „Istoria
itinerantă şi fauna din Bieszczady”, care
prevede organizarea de lecţii axate pe
educaţia ecologică. Magazinul de suvenire
din incinta muzeului promovează sculpto-
rii locali în lemn. Lucrările cioplite de ei
reprezintă fauna locală şi sunt create sub
brandul „Made în Carpathians – Fabricat
în Carpaţi”.
Muzeul mai propune şi alte activităţi:
vizitarea ţarcului de mistreţi, excursii în
munţi, ruguri de tabără, bucate vânăto-
reşti.
Locuitorii din Novosiolki consideră că
în lume nu există o regiune mai frumoasă,
decât cea a munţilor Bieszczady. Se crede
că puterea munţilor şi a naturii schimbă
oamenii, îi face mai buni. Comunicarea
cu flora şi fauna întotdeauna influenţează
sufletul omului, ea oferă pace interioară
şi sentimentul de unitate cu natura-ma-
mă. Cei care vin în vacanţă la Novosiolki
pleacă de acolo cu alte sentimente, vrăjiţi
de frumuseţea munţilor. Mulţi revin an de
an, unii chiar se stabilesc aici cu traiul, căci
munţii Bieszczady le oferă un mod activ,
fericit de viaţă.
Selecţie de Cristina Ciobanu,
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.