Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 10 (64) ◆ octombrie 2015

• Îngrijorare şi revoltă
• Vremea lui Ceapaev a trecut
• Ce vânăm? Cum vânăm?

Vânătorii îşi revendică drepturile

 Vânătorii îşi
Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor

revendică drepturile
şi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar
(România)
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Din start, sezonul de vânătoa-
re 2015-2016 a pornit cu stângul:
tărăgănarea şi incertitudinea, în
condiţii de guvernare suspendată,
criză politică, noi înscăunări etc.
S-au perindat miniştrii, mai
marii zilei. Cei peste 15 mii de
membri ai Societăţii Vânătorilor şi
Pescarilor din Moldova însă şi-au
căutat de treabă, au fost şi au ră-
mas cu grijile Naturii şi sectorului
cinegetic. Desigur, tot aşteptând
Hotărârea cu privire la deschide-
rea vânătorii.
Ei bine, până la urmă, hotărâ-
rea a fost emisă, dar… cu „surpri-
ze“: restricţii în termene, interdic-
ţii la pasările acvatice, la iepurele
de câmp… în lipsa oricăror argu-
mente plauzibile, în pofida faptu-
lui că lumea savantă, specialiştii şi
vânătorii din teritorii, conducerea
SVPM şi nu numai au mers către
sus-puşi cu argumente, estimări,
rezultate, dovezi, convingeri şti-
inţifice şi practice, că interzicerea
vânătorii la păsări acvatice şi la
iepurele de câmp nici pe departe
nu e rezonabilă, dar… Aş! Minis-
terul Mediului, autorul proiectu-
2 Ce vânăm? Cum vânăm? 13
4 Îngrijorare şi revoltă 14
6 Vremea lui Ceapaev a trecut 15
8 Vânătorii au scandat: „Jos!“ 16
11 Respectă limitele! 17 Viaţa
12 Sămânţa în sol fertil 18 O vânătoare în Basarabia (VIII)
lui de hotărâre de Guvern, nici că
a dorit să deschidă ochii, să tragă
cu urechea la ce mai spune, cu
temeinicie, lumea competentă în
cinegetica plaiului: n-a ţinut sea-
mă de nimic şi de nimeni, inclusiv
de rezonanţa largă în presa scrisă
şi TV, a ignorat opinia oamenilor
de ştiinţă, contribuţia de decenii a
membrilor SVPM la dezvoltarea şi
conservarea regnului animal şi ve-
getal, a croit cum a vrut şi, astfel,
a învolburat apele, a trezit nedu-
meriri, a lovit în onoarea şi dem-
nitatea a mii de vânători, clasificaţi
drept „ucigaşi şi canibali“, fapt ce
i-a revoltat şi îi revoltă, îi ridică la
proteste de amploare.
Cu părere de rău, nici prim-mi-
nistrul Republicii Moldova, căruia
conducerea SVPM, în numele tu-
turor membrilor săi, i-a adresat o
scrisoare deschisă, nu a reacţionat.
Astfel, şi revista VPM a găsit de
cuviinţă să găzduiască în paginile
sale toată această „odisee vânăto-
rească“ de pomină.
Când şi cum se va termina?
Quo vadis, domnilor guvernanţi?
Redacţia
s u m a r
Într-un ceas bun 20 Lupău
Porumbelul gulerat 22 Zborişul, răspărul
La fazani şi ghiborţul de Dunăre
Unealta primară şi evoluţia ei 23 Măiestrie pentru avat
24 Franţa: splendoarea
vânătorii
 Scrisoare deschisă
către dl Valeriu Streleţ,
prim-ministrul Republicii Moldova
Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova
(SVPM), în numele a 15 mii de membri ai săi, este impusă să se
adreseze cu rugămintea de a interveni în situaţia privind interzi-
cerea vânătorii la speciile de păsări acvatice şi a iepurelui de câmp
în sezonul de vânătoare 2015-2016.
Fiind una dintre cele mai mari societăţi publice din republi-
ca noastră, la cei 140 de ani de la fondare, SVPM, pe parcursul
întregii sale istorii, a desfăşurat şi continuă să desfăşoare o acti-
vitate prodigioasă, orientată spre conservarea şi creşterea numă-
rului speciilor de animale de vânătoare. Astfel, în anii 70, SVPM
a reintrodus în republică cerbul, muflonul, a construit o fermă de
fazani, pasăre care a devenit mai apoi una firească pentru eco-
sistemul ţării. În ultimii 10 ani au fost aduse şi eliberate în sânul
naturii 170 mii de fazani, mai mult de 40 mii de exemplare de
raţă sălbatică şi peste 100 de iepuri de vizuină, fapt realizat din
contul vânătorilor. Numai pentru transpunerea în viaţă a acestor
şi a altor programe de creştere a vânatului, SVPM a alocat circa
20 mln de lei; nu mai puţin de 7 mln lei au fost cheltuiţi pentru
efectuarea lucrărilor biotehnice şi paza gospodăriilor vânătoreşti.
Aceasta este doar cea mai mică parte din mijloacele investite de
către vânătorii ţării în dezvoltarea fondului cinegetic de stat.
Pe data de 12 august
2015, Guvernul Repu-
blicii Moldova a adop-
tat Hotărârea nr. 495
despre deschiderea vâ-
nătorii în 2015—2016,
conform căreia a fost in-
terzisă vânătoarea păsă-
rilor acvatice şi a iepure-
lui de câmp. Suntem de
părere că această decizie
a fost luată fără a se ţine
cont de argumente înte-
meiate, expuse de către
savanţii-zoologi ai Insti-
tutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe şi specialiştii SVPM.
Datele prezentate de către Ministerul Mediului, în nota informa-
tivă la proiectul acestei decizii a Guvernului, este sub orice critică,
raţionamentele sunt absolut nefondate. Astfel, declaraţiile Minis-
terului Mediului despre reducerea numerică a iepurelui de câmp
se bazează pe manipularea cu datele evidenţei de primăvară.
Inducându-i pe toţi în eroare cu cifra evidenţei de 73 de mii
de iepuri, Ministerul Mediului nu a menţionat că de fapt aceasta
este efectivul reproductiv de primăvară, gata deja spre toamnă
să mărească numărul comun de iepuri în ţară până la 115—
120 de mii. Menţionăm că numărul de 115niciodată120 de mii
de iepuri nu este unul critic, situaţie în care unica soluţie de a
spori numeric această specie ar fi închiderea vânătorii. Vânătoa-
rea avea loc şi în anii trecuţi, când numărul acestuia era şi mai
mic, dar, graţie protecţiei şi altor activităţi biotehnice, înfăptuite
de SVPM, respectării stricte a limitei vânatului dobândit, numă-
rul iepurelui de câmp a crescut în mod constant din an în an.
Astfel, dacă în 2012—2013 numărul total toamna era de 90 de
mii, atunci în 2014—2015, către toamnă, acesta a sporit până la
100 de mii. Efectivul tomnatic din anul acesta de 115—120 de mii
confirmă nu doar aşteptările şi demonstrează clar creşterea anua-
lă a numărului de iepuri, dar şi eficienţa măsurilor întreprinse de
membrii Societăţii. Pe lângă aceste argumente, la pregătirea pro-
iectului Hotărârii Guvernului, SVPM a prezentat Ministerului
Mediului o serie de propuneri privind reducerea cotei de dobân-
dire a iepurelui de câmp, termenele de vânătoare, extinderea te-
renurilor rezervate „zonelor de linişte“, închise pentru vânătoare.
Interzicerea vânătorii nu a contribuit niciodată la sporirea
efectivelor vânatului. Un exemplu elocvent este interzicerea vâ-
nătorii la căprioară, care durează de circa 20 de ani, fapt ce nu s-a
soldat cu rezultatul scontat. Mai mult ca atât, noi suntem îngri-
joraţi nu atât de această interzicere, cât de urmările negative ale
acestui pas nechibzuit. Această decizie creează evident premise
reale pentru înflorirea braconajului cu toate manifestările sale,
care poate fi stopat doar cu ajutorul vânătorilor. Această inter-
zicere va cauza creşterea
numărului răpitorilor
dăunători, iar presiu-
nea lor asupra speciilor
de vânat va spori. Lipsa
stimulării vânătorilor în
legătură cu interzicerea
vânătorii va genera scă-
derea spiritului activ al
acestora în gospodăriile
cinegetice, activităţile
biotehnice nu vor fi la fel
de eficiente etc.
Inventată este şi in-
terzicerea vânătorii la
pasărea acvatică. Referinţele ministerului la necesitatea respec-
tării tuturor directivelor posibile de protecţie a habitatului ani-
malelor sălbatice şi a păsărilor migratoare, semnate de republica
noastră, sunt clare. Însă în niciuna din ţările europene, care au
semnat aceste directive, nu a fost interzisă vânătoarea la păsările
acvatice.
Necesitatea declarată de către Ministerul Mediului privind
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Directiva CE 147/2009 nu
este întemeiată. În această directivă nu este vorba despre interzi-
cerea vânătorii la pasărea acvatică, ci, prin ea, se reglementează
ordinea desfăşurării acesteia cu respectarea principiilor de raţio-
nalitate şi înfăptuirea controlului corespunzător. Mai mult ca atât,
în art.7, p.1,2,3, se vorbeşte direct despre posibilitatea vânătorii
la păsările acvatice, iar în anexa 2 sunt indicate speciile acestora.
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
Interzicerea vânătorii la pasările acvatice se referă doar la perioa-
da de reproducere a acestora, primăvara, când vânătoarea lor în
Moldova oricum este interzisă. Atragem atenţia Dumneavoastră
asupra faptului că, potrivit datelor ornitologilor din Ucraina şi
România, în perioada migraţiei de toamnă a păsărilor acvatice,
numărul acestora este puţin peste un milion, iar numărul raţelor
şi gâştelor dobândite în această perioadă este de 10 mii, fapt care
niciodată şi în niciun fel nu a afectat populaţiile respective.
Timp de mai mulţi ani deschiderea vânătorii era coordonată cu
Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe, care permanent mo-
nitorizează starea populaţiei de păsări şi animale pe teritoriul ţării
noastre. Evidenţa anuală efectuată de savanţii-zoologi ai Academi-
ei de Ştiinţe permitea oferirea întemeiată şi motivată a recoman-
dărilor referitoare la ordinea şi termenul desfăşurării vânătorii, a
limitărilor excluderii speciilor permise, iar în caz de necesitate şi
interzicerea vânătorii la anumite specii. În specificarea sa, Minis-
terul Mediului se referă la datele evidenţei populaţiei autohtone de
păsări acvatice, intenţionat omiţând faptul că vânătoarea, în mare
parte, este orientată la pasărea migratoare în lunile octombrie-de-
cembrie. Anul acesta, savanţii Institutului de Zoologie al Academi-
ei de Ştiinţe, reieşind din studiile şi observaţiile ştiinţifico-practice,
desfăşurate pe parcursul evidenţei de primăvară a vânatului, au re-
comandat deschiderea vânătorii la păsările acvatice şi iepurele de
câmp, însă colaboratorii Ministerului Mediului au ignorat aceste
recomandări, considerându-le neîntemeiate.
Considerăm că interzicerea vânătorii la pasărea acvatică
şi iepurele de câmp este o comandă directă a persoanelor in-
teresate în dezmembrarea organizaţiei noastre, discreditarea
activităţii Societăţii şi a conducerii, crearea artificială a unor
tensiuni, provocarea vânătorilor la acţiuni distructive, proteste
şi manifestaţii, ca să dezechilibreze situaţia din ţară, care şi aşa
este extrem de gravă.
Reieşind din argumentele expuse, Vă rugăm să reveniţi la
chestiunea propriu-zisă şi să revedeţi Hotărârea Guvernului
despre interzicerea vânătorii la pasărea acvatică şi a iepurelui
de câmp în sezonul 2015niciodată2016. În legătură cu aceasta,
propunem să creăm o comisie din specialişti, cu implicarea cola-
boratorilor Ministerului Mediului, savanţilor-zoologi de la Aca-
demia de Ştiinţe, specialiştilor Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor.
În componenţa acestei comisii pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai
organizaţiilor internaţionale, cum ar fi AIPV (Consiliul interna-
ţional de protecţie a vânatului) şi FACE (Uniunea internaţională
a organizaţiilor vânătoreşti a Consiliului Europei) — SVPM fiind
membru al acestora.
Comisia va evalua deciziile luate, va analiza argumentele, fap-
tele şi datele oferite Ministerului Mediului în perioada pregătirii
hotărârii Guvernului despre deschiderea vânătorii, va desfăşura
evidenţa de toamnă a iepurelui de câmp şi, conform rezultatelor,
va înainta Guvernului propuneri concrete.
În numele şi la îndemnul celor 15 mii de membri ai Societă-
ţii Vânătorilor şi Pescarilor Moldovei, adresarea a fost semnată
(1130 de semnături) de membrii Consiliilor unităţilor teritoriale,
reprezentanţii colectivelor vânătoreşti primare din 34 de raioane
şi din municipiile Chişinău şi Bălţi,
Oleg Ciocoi,
preşedintele Consiliului republican al SVPM

Ce vânăm? Cum vânăm?

Vânatul şi vânătoarea sunt două no-
ţiuni importante care au avut un loc pri-
mordial în evoluţia omului pe pământ şi
continuă să-l ţină aproape de natură. Cine,
dacă nu vânătorul, adună cea mai largă
informaţie despre viaţa animalelor şi cine
cunoaşte cel mai bine care sunt căile de
a le veni în ajutor, la nevoie? Fără doar şi
poate, vânătorul! Iar un vânător adevărat
nu-şi poate permite să încalce legile natu-
rii. Scriitorii-vânători au compus cele mai
uluitoare poveşti despre animale, care au
devenit un izvor nesecat de educaţie a su-
fletului tinerelor generaţii.
Drept că în prezent vânatul şi vână-
toarea nu mai sunt o sursă de existenţă a
omului, ci una de inspiraţie. Încadrat în-
tr-o societate benevolă, pentru a îmbogăţi
fauna cinegetică, omul-vânător activează
mai mult pe cont propriu, dorind să-şi
aline sufletul, întâi şi întâi. Datorită acti-
vităţii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova, care numără cca 15 mii de
membri, pe meleagul moldav a fost rea-
Prof. dr.
Andrei MUNTEANU
dus fazanul, s-au colonizat unele sectoare
de pădure cu cerbi, iepuri de vizuină, s-au
efectuat ample lucrări biotehnice, a fost
combătut pe larg braconajul şi s-a redus
cu mult numărul animalelor dăunătoare.
Totodată, specialiştii Institutului de Zoo-
logie al Academiei de Ştiinţe, timp de mai
multe decenii, acordă ajutor Societăţii în
evaluarea efectivului de vânat în terenurile
deschise şi consultanţă în problemele ges-
tionării vânatului.
Dar ce se întâmplă?
Străduinţele şi recomandările specia-
liştilor zoologi privind deschiderea vână-
torii în sezonul de vânătoare 2015-2016,
bunăoară, au fost calificate de către noul
ministru al Mediului drept… neînteme-
iate, la îndoială punându-se rezultatele
evaluării efectivelor de primăvară a iepu-
relui de câmp, efectuate de către zoologi
şi vânători. Interesant „lucru“: unii dem-
nitari, peste noapte, pun la îndoială rezul-
tatele obţinute de specialişti, care zeci de
ani participă activ la elaborarea şi avizarea
concepţiilor, regulamentelor, proiectelor,
recomandărilor de protecţie a lumii ani-
male, inclusiv a vânatului, consultă cola-
boratorii Ministerului Mediului, Agenţiei
„Moldsilva“ etc. Cauza? Lipsa competen-
ţei? Orgoliul cinovnicesc? Credem că —
da!
Ca dovadă ar servi, inclusiv, interzi-
cerea vânătorii la unele specii de animale.
Printr-o hotărâre de Guvern, pe un ter-
men de doi ani (1996-1997), a fost sista-
tă vânătoarea la cerbi şi căpriori. Această

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /

hotărâre, însă, şi azi e în vigoare. Intenţii- Despre această situaţie s-a discutat la iepuri de câmp, de exemplu, — hotărâ-
le parcă au fost nobile: să se restabilească întrunirile conducerii Societăţii Vânători- re la cheremul unor demnitari sus-puşi,
densitatea speciilor, dar… în 1997 efec- lor şi Pescarilor din Moldova cu vânăto- care abia însuşesc alfabetul biodiversităţii.
tivul de căpriori era de 2400 de indivizi. rii, angajaţii Inspectoratului Ecologic şi ai În loc să opereze cu noţiuni de concept,
Analizând evoluţia efectivului populaţiei Ministerului de Interne, însă totul rămâne strategie, lege în dezvoltarea ramurii sau
timp de 17 ani, cu un spor anual de 25% pe vechi. Credem că situaţia s-ar schim- sectorului respectiv, ei doar că pun beţe
faţă de numărul de femele la începutul se-
zonului de reproducere, în anul 2015 po-
pulaţia de căpriori ar fi trebuit să crească
până la 16 mii de capete şi ar fi fost aproa-
pe de efectivul menţionat în Concepţia
dezvoltării gospodăriei cinegetice naţio-
nale (anul 1997) de 20 mii.
Nu a fost să fie! Din cauza unei gestio-
nări ineficiente, braconajul s-a extins, nu-
mărul animalelor dăunătoare (vulpi, lupi,
câini vagabonzi şi sălbăticiţi) a crescut.
Astfel, din sporul populaţiei de căprior
anual se extrag 50-60%. Deficitul de hra-
nă, în special în perioada rece a anului,
reduce viabilitatea şi potenţialul repro-
ductiv. O situaţie similară s-a produs şi cu
cerbii, efectivul cărora a rămas neschim-
bat. Mai precis, după 17 ani de sistare a
vânătorii — s-a micşorat. În acest timp
nimeni din organele de resort n-a abordat
problema ca atare.
În actualul sezon, prin sistarea vânăto-
rii la iepurele de câmp, greşeala comisă pe
timpuri în privinţa cerbului şi căpriorului
se va repeta. Vânătorul, căruia i s-a închis
uşa în nas, va refuza să mai lupte cu bra- ba spre bine, dacă Ministerul Mediului ar în roate procesului normal de gestionare
conierii, care numai în lunile de toamnă, da dovadă măcar de o iniţiativă cu privire a sectorului cinegetic.
brăzdând semănăturile cu autovehicule la înăsprirea legislaţiei în acest sens. Cu Nu ar fi fost nevoie de sistat vânătoa-
performante, distrug, extrag cca 300-400 părere de rău, o astfel de iniţiativă din rea nici la păsările acvatice pe tot terito-
iepuri din fiecare raion. Da, vânătorilor li partea instituţiei respective nu există, ci, riul republicii. Pentru ce s-a făcut acest
se cere să organizeze razii de pază şi reţi- mai mult, se toarnă apă la moara aceloraşi lucru? Pentru a revolta lumea vânătoreas-
braconieri, fauna cinegetică fiind în dis- că? Conducerea direcţiei resurse naturale
trugere continuă. şi biodiversitate a Ministerului Mediului
Conducătorii responsabili de starea ar fi trebuit să-l informeze pe actualul mi-
biodiversităţii sunt schimbaţi cam cum ţi- nistru că printr-un proiect real ornitologii
ai schimba mănuşile, fără a se ţine seama Institutului de Zoologie au elaborat crite-
de profesionalism, pe care, ulterior, nu-i riile şi au identificat teritoriile importante
prea doare capul de agravarea situaţiei în în scopul armonizării Directivei privind
domeniul în care au nimerit. Dar să reve- conservarea păsărilor. Aceste teritorii
nim la boii noştri, vorba ceea. Adică, nu ocupă totalmente acvatoriile şi bălţile de
sistarea vânătorii, ci eficacitatea măsurilor pe fluviul Nistru şi râul Prut, căile prin-
biotehnice întreprinse determină dez- cipale de migraţie şi concentrare la hrană
voltarea populaţiilor de vânat. Motivaţia şi odihnă a speciilor de raţe, gâşte şi limi-
vânătorului de a proteja vânatul ţine de cole sălbatice. În bazinele acvatice (iazuri,
prezenţa sa în teritoriu. În fiecare raion heleşteie) din interiorul republicii, unde
sunt colective primare de vânători, care, apar stoluri mici de păsări acvatice, vână-
prin activitatea lor privind gestionarea toarea putea fi deschisă.
nere a braconierilor, însă sistemul corup- vânatului, au obţinut efective de 100-120 Dacă până a înainta Guvernului pro-
tibil existent, de clan, nu permite tragerea iepuri de câmp la 1000 ha. Exemplul aces- iectul „Cu privire la efectuarea vânătorii
răufăcătorilor la răspundere; nu rareori tor colective este răspândit şi împărtăşit în sezonul de vânătoare 2015-2016“ ar fi
chiar aceştia îi ameninţă pe vânători cu de alte colective. Calea spre a obţine re- fost organizată o întrunire consultativă cu
răfuiala. zultate scontate este de a dezvolta iniţiati- specialiştii, situaţia ar fi fost cu totul alta,
La rândul lor, şi vulpile, şi câinii va- va vânătorului de a lua decizii corecte, nu nu s-ar fi agravat. Ar fi fost, cu adevărat,
gabonzi, sălbăticiţi, vor vâna aproximativ de a interzice, de a stopa vânătoarea, cum întru binele naturii şi societăţii.
25-30% din sporul anual. s-a procedat anul acesta cu vânătoarea la

/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3

Veşti din subdiviziunile teritoriale
Îngrijorare şi revoltă
Se părea că emiterea Ho-
tărârii Guvernului Republicii
Moldova nr. 495 din 12 august
2015 „Cu privire la sezonul de
vânătoare 2015—2016“ va po-
toli frământările vânătorilor
legate de imperfecţiunea ei în
varianta de proiect. Însă nu a
fost să fie aşa. În pofida nume-
roaselor adresări ale colective-
lor primare şi chiar a scrisorii
oficiale, semnate de absoluta
majoritate a impunătoarei co-
horte din 15 mii de membri
ai Societăţii Vânătorilor din
Republica Moldova, autori-
tăţile vor cu tot dinadinsul să
le-o bage pe gât, declarând de
sus că totul se face întru sal-
varea faunei vânătoreşti (…
de vânători, s-ar părea!), care,
după cum s-a exprimat actua-
lul ministru al Mediului, Vale-
riu Munteanu, în cadrul unei
emisiuni televizate, „sunt nişte
canibali ce distrug natura“.
Societatea Vânătorilor din
Republica Moldova, care în
anul acesta a împlinit 140 de
ani de la fondare şi membrii
căreia chiar şi în cele mai con-
troversate perioade istorice se
conduceau de principiile vână-
torii corecte, consideră această
atitudine drept revoltătoare.
Doar este clar că nu funcţiona-
rii din cabinetele ministerului,
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
ci vânătorii constată practic Cifrele concrete arată că 20 la conducerii SVPM.
micşorarea efectivelor anumi- sută din efectivul vânatului se — Hotărârea Guvernului
tor specii de vânat şi tot ei sunt duce pe gura răpitorilor. Încă are mai multe lacune şi mai
primii care-şi autoimpun re- douăzeci şi ceva de procente puţine avantaje în ceea ce pri-
stricţii în vânarea acestora, cu le papă braconierii. Pe când veşte ocrotirea şi dezvoltarea
toate că scăderea efectivelor în opţiunea vânătorilor e de 10 la vânatului, a menţionat dl Oleg
cauză nu se datorează lor, vână- sută din efectivul îngrijit de ei. Ciocoi. De aceasta ne-am pre-
torilor. E consecinţa degradării Măsurile restrictive i-au pus în ocupat preponderent noi, vâ-
habitatelor naturale, ca urmare gardă. nătorii. În ultimii opt ani spaţi-
a presiunii agriculturii cu toate Pe 18 septembrie, la Edi- ile naturale au fost populate cu
efectele nocive ale ei (erbicide, neţ, Marcel Simon, preşedinte- peste 170 000 de fazani, exclu-
pesticide etc.), a poftelor ne- le Subdiviziunii Teritoriale, la siv din banii vânătorilor. De la
săţioase ale braconierilor şi a
înmulţirii nestăvilite a răpito-
rilor. Însă chiar şi în condiţiile
actuale, create de interdicţiile
nejustificate, membrii SVPM
rămân în speranţa redresării
situaţiei şi, implicit, a durabili-
tăţii vânătorii.
După publicarea Hotărârii
Guvernului nr. 495, vânătorii
care şi-au îndeplinit cum se
cuvine obligaţiile prevăzute în
statut, cum ar fi participarea
la munca de pregătire a resur-
selor de hrană pentru nutriţia
suplimentară a speciilor de
vânătoare pe timp de iarnă, de
amenajare a prundişurilor şi insistenţa vânătorilor, a convo- stat nu am primit niciun bănuţ.
scăldătorilor, de construcţie a cat o adunare a conducătorilor Deci, înţelegând că din partea
sărăriilor pentru animale, pre- colectivelor primare. La ea a statului avem prea puţin ajutor,
cum şi la desfăşurarea raziilor fost invitat şi preşedintele CR trebuie să conştientizăm faptul
în vederea protecţiei vânatului al SVPM, dl Oleg Ciocoi. El a că noi suntem cei care trebu-
de dezastrul cauzat de braco- prezentat cu lux de amănun- ie să aibă grijă de natură şi vă
nieri şi animalele răpitoare, au te întreaga odisee a elaborării chem să nu lăsăm totul baltă.
rămas nedumeriţi: cum aşa? acestui document şi poziţia Miniştrii vin şi se duc, pe când
noi rămânem pe terenurile de
vânătoare şi trebuie să ne fa-
cem datoria. Dacă nu veţi adu-
ce iarna un sac-doi de nutreţ
pentru susţinerea animalelor,
altcineva cine o să aducă? As-
ta-i situaţia!..
Marcel Simon a enunţat
opiniile vânătorilor de la Edi-
neţ privind organizarea unor
proteste motivate desfăşurate
în întreaga republică: ne în-
grijorează mult faptul că nu
suntem susţinuţi, ba mai mult
chiar — nici nu suntem auziţi.
Aurel Bradu, biolog de pro-
fesie, care reprezenta colectivul
vânătorilor din Fântâna Albă,
a menţionat că vânătoarea în
esenţă e şi ea o cultură şi nu

al CR al SVPM, preşedinte- Guţu, preşedintele ST Râşcani,

le ST Ialoveni, care a susţinut
ideea organizării unor proteste
legale, asigurându-i pe vânăto-
rii de la Edineţ că şi ialovenenii
vor sta cot la cot cu ei.
În aceeaşi zi, trei ore mai
apoi, s-a desfăşurat o adunare
similară la Râşcani, la care vâ-
nătorii din partea locului s-au
avântat în discuţii încinse de
frământ neostoit. S-au dat cu
păreri convingătoare Valentin
Alexandru Cepoi, reprezen-
tantul cohortei vânătorilor din
centrul raional, şi mulţi alţii.
Într-un glas toţi cei prezenţi
au susţinut ideea de a-şi apăra
drepturile statutare în convin-
gerea fermă că vânătorii sunt
apărători fideli ai faunei cine-
getice şi că de activitatea lor
mult depinde dezvoltarea şi
viitorul ei.
Igor Grosu

reprezintă „o grămadă de oa-

meni care distrug natura“, pre-
cum s-a exprimat ministrul.
Ea are o istorie, are tradiţii, are
principii sănătoase ale vânăto-
rii corecte. E cert că şi printre
vânători mai sunt inşi care cad
în patima braconajului, dar noi
alegem neghina din grâu şi cei
Abonarea
care nu văd asta şi ne conside-
ră braconieri pe toţi, greşesc
2015
amarnic, a menţionat el. Dragi cititori ai
revistei Vânătorul
şi Pescarul Moldovei, abonarea continuă!
Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi niciun eveniment
important în domeniul cinegetic, abonaţi-vă. Doar cel
care este la curent cu toate noutăţile în domeniu, îşi
poate asuma anumite responsabilităţi, fiind interesat,
atât de prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice.
Un om informat este un om puternic!
Revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei apare lu-
nar. Preţul unui abonament rămâne neschimbat —
12,5 lei pentru o lună.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876;
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la
La dezbateri a participat şi
orice oficiu poştal.
dl Andrei Poparcea, membru

/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5

Verde-n ochi!
Vremea lui Ceapaev a trecut
Înţeleg şi eu că poţi să tai
chiroane, dar chiar aşa? De
cum omul politic Valeriu Mun-
teanu a fost numit în funcţia
de ministru al Mediului, în
loc să-şi dăruie energia şi cu-
noştinţele de jurist, obţinute la
Universitatea Valahia din Târ-
govişte, întru elaborarea unor
noi concepţii, strategii, pro-
iecte de lege pentru a merge
în pas cu Uniunea Europeană,
spre care tindem, — domnia sa
hai să pună umărul ca în sezo-
nul 2015—2016 să fie interzisă
vânătoarea la iepurele de câmp
şi la păsările acvatice. Credeţi
cumva că omul politic, juristul
şi ministrul Valeriu Munteanu,
înainte de a face acest pas, s-a
consultat cu oamenii de ştiin-
ţă, specialişti în cinegetică de la
Institutul de Zoologie al AŞM,
cu specialiştii, conducătorii
Societăţii Vânătorilor şi Pesca-
rilor din Moldova? N-a găsit de
cuviinţă! S-a grăbit să se afişeze
în mass-media cu declaraţii de
felul: „În ultimii 10 ani au fost
acele reguli permisive şi vână-
torii noştri au canibalizat cam
totul în regnul animal“.
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
O, Doamne, chiar dacă 20 de mii — ştiu ce înseamnă
ministrul nu-şi făcea studiile a fi canibal şi sunt foarte supă-
la Târgovişte, România, ar tre- raţi că au fost etichetaţi în aşa
bui, totuşi, să ştie ce înseamnă hal de un înalt demnitar, fost
cuvântul canibal, antropofag — parlamentar, pe care l-au votat
adică, persoană care consumă în repetate rânduri la alegerile
carne de om. E cu neputinţă parlamentare, precum am fă-
să-ţi închipui ce a avut în ve- cut-o şi eu.
Dumitru Zgardan — în apărarea demnităţii
dere dl ministru, afirmând că Ce se întâmplă? Dl Du-
vânătorii noştri „au canibalizat mitru Zgardan, preşedintele
cam totul în regnul animal“. Ca Consiliului Subdiviziunii Teri-
să vedeţi, totuşi, cei 15 mii 911 toriale Soroca, în cadrul şedin-
vânători, de facto, despre care ţei Consiliului Republican al
Valeriu Munteanu afirmă că-s SVPM (23.09.2015) a înaintat
propunerea: „Să-l tragem la
răspundere pe ministrul Mun-
teanu, în faţa legii, pentru că
ne-a numit  canibali  şi pentru
că şi-a bătut joc public de dl dr.
profesor Andrei Munteanu“. 
Vrând, bunăoară, să argu-
menteze necesitatea interzicerii
vânătorii la iepurele de câmp, în
sezonul 2015 — 2016, dl minis-
tru se dă drept bun cunoscător
în ale cinegeticii şi zice: „De
exemplu, vă dau un exemplu:
noi în Republica Moldova avem
în jur de 20 000 de vânători şi
cam vreo 75 000 de iepuri, dar
eu cred că dacă au scris 75.000,
atunci înseamnă că-s cam vreo
50.000, adică — un vânător la
doi iepuri. Aceste statistici sunt
făcute de Academia de Ştiinţe şi
Asociaţia Vânătorilor… Legea,
pe care n-am scris-o eu, preci-
zează domnul ministru, stabi-
leşte foarte exact care trebuie
să fie cotele, numărul iepurilor
de câmp, ca să avem garanţia
că această specie nu intră în de-
clin. Legea spune clar: acest nu-
măr trebuie să fie de 160.000 —
200.000. Odată intrat sub acest
număr, există pericol foarte
mare ca această specie să sufere
foarte mult, respectiv, să intre în
declin, şi la un moment dat, —
după cum s-a mai întâmplat
în Republica Moldova (?), —
să intre în Cartea Roşie“.
Legea, la care se referă dl
ministru al Mediului, de fapt, e
Concepţia dezvoltării gospodă-
riei cinegetice naţionale, gân-
dită şi elaborată de dl dr. prof.
Andrei Munteanu, aprobată de
Guvern şi adoptată de Parla-
ment la 24.12.1997. Dacă ar fi
fost invitat pentru a se consulta
în problema regnului animal,
ar fi aflat mai multe. Bunăoară,
că cifrele 160.000—200.000 de
iepuri vorbesc de potenţialul
terenurilor de vânătoare, adică
despre numărul de şoldani cu
care ar putea fi populate aceste

terenuri, ca aceştia să nu dă-
uneze Naturii. Cifrele respec-
tive nicidecum nu vorbesc
Fraţii...
despre numărul optim de ie-
puri de câmp, care ar permite
deschiderea vânătorii. Dl mi-
nistru ar fi aflat, de asemenea,
că cei aproximativ 70 000 de
iepuri, evaluaţi în primăvară,
până în toamnă se înmulţesc
şi ajung, conform estimărilor,
până la 100.000 — 120.000,
ceea ce denotă că vânătoarea
la iepurele de câmp poate şi
trebuie deschisă şi în sezonul
2015 — 2016, ca de altfel şi
în anii precedenţi. Unde mai
punem că acolo unde s-a con-
statat că nu există numărul
optim de şoldani la mia de
hectare sunt create zone de
linişte.
Bineînţeles că dl ministru
al Mediului ar fi aflat de la
acelaşi profesor Andrei Mun-
teanu, care a deţinut o vreme
şi funcţia de director al Insti-
tutului de Zoologie al AŞM,
că atât interzicerea vânătorii la
cerb, căprior (1996-1997) , cât
şi la iepurele de câmp (2007)
n-a contribuit la înmulţirea
numărului acestora. Alta, cu
siguranţă, e calea dezvoltării
cinegetice. Însă dl ministru
Munteanu a găsit potrivită o
modalitate proprie de comu-
nicare cu profesorul Andrei
Munteanu, deţinătorul Pre-
miului de Stat în domeniul
ştiinţei şi tehnicii (1989), Pre-
miului Academiei Române
în domeniul biologiei (2008),
Premiului Naţional în dome-
niul ştiinţei (2013), declarând
în mass-media: „Culmea este
că cel care semnează avizele
şi analizele de la Academia de
Ştiinţe — cineva care poartă
familia mea (probabil, dl mi-
nistru a vrut să spună poartă
acelaşi nume de familie? Da,
poartă. Născut la 1939, omul
de ştiinţă a acumulat experi-
enţă, pe când dl ministru a ve-
nit pe lume la 1980...) — este
vicepreşedinte al Institutului
de Biologie (de fapt, dr. prof.
Andrei Munteanu e cercetător
ştiinţific principal al labora-
torului de ornitologie, Insti-
tutul de Zoologie al AŞM, al
cărui director e acad. Ion To-
deraş), este şi vicepreşedinte
al Asociaţiei vânătorilor. El se
duce la vânători — semnează,
analizează, după aceasta se
duce la Academia de Ştiinţă
şi o face pe omul de ştiinţă
şi semnează cum trebuie să
protejăm natura… I-am spus
dlui Duca… Dl Duca a spus
că o să-l cheme şi o să-i spună:
Vă rog frumos să vă apreciaţi
(corect — determinaţi) — fie
sunteţi om de ştiinţă, şi lucraţi
la Institutul de Zoologie şi apă-
raţi natura, fie vă duceţi în
partea ceilaltă şi canibalizaţi
natura“. Cum vă place? Mi-
nistrul are împuterniciri, are
susţinere politică, poate da
indicaţii până şi preşedintelui
AŞM! Dar ce să mai vorbim
despre vânători? A dat dispo-
ziţie ca niciunul dintre lucră-
torii Inspectoratului Ecologic
de Stat să nu mai fie mem-
bru al Societăţii Vânătorilor
şi Pescarilor din Moldova.
Vezi, Doamne — conflict de
interese! Aşa califică dl mi-
nistru. Mă întreb atunci: dacă
inspectorul ecolog nu poate
fi şi vânător, un vânător poa-
te fi şi ecolog? Rezultă că nici
cel care face parte din poliţia
rutieră, să nu se urce la volan,
deoarece îi inspectează pe au-
tomobilişti. În ce ţară trăim,
oameni buni?
La fel şi dl Ion Cebanu,
directorul general al Agenţiei
„Moldsilva“, a dat dispoziţie,
bănuiesc la comanda cui, să fie
adunată informaţia cine din-
tre silvicultori sunt membri ai
SVPM. Nu e clar cu ce scop?
Spuneţi, vă rog, mai avem
pereche în lume? Vremea lui
Ceapaev a trecut! Dar şi a lui
Beria. Azi e nevoie de dialog,
Valeriu Munteanu, ministrul Mediului
de pus în capul mesei ştiinţa
şi practica avansată, domni-
lor, nicidecum sabia. Oare e
greu de înţeles acest lucru, dle
ministru?
Ionel CĂPIŢĂ
P. S.: În sfârşit! Mult aş-
teptata „masă rotundă“ a mi-
nistrului Mediului cu repre-
zentanţii Academiei de Ştiinţe
a Moldovei, Agenţiei „Mold-
silva“, Societăţii Vânătorilor
şi Pescarilor din Moldova, ai
ONG-urilor de mediu a avut
loc abia la 25.09.2015. Ei şi?
S-ar fi bucurat, probabil, şi
iepurii, dacă… Dar ministrul
Mediului n-a catadixit să co-
boare din jilţul hotărârii sale
anterioare, unde mai pui că
şi-a găsit şi susţinători. Astfel,
miilor de vânători ce le-a mai
rămas? Să iasă în stradă…
I.C.
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
Calendarul
lucrărilor biotehnice
Octombrie
Este permis vânatul prepeli-
ţei, fazanului şi vulpii.
Continuă achiziţionarea hra-
nei pentru nutriţia suplimen-
tară a vânatului pe timp de
iarnă.
Este efectuată evidenţa de
toamnă a speciilor de vânat,
rezultatele căreia vor fi puse
la baza planurilor lucrărilor
biotehnice, elaborate de ma-
nagerii ST pentru fiecare fond
de vânătoare.
Este efectuată trecerea în
revistă a construcţiilor bio-
tehnice în fiecare fond de vâ-
nătoare şi, la necesitate, sunt
reparate obiectivele vechi şi
construite altele noi.
Continuă jalonarea hotarelor
zonelor de linişte în cadrul
fondurilor de vânătoare, la
necesitate, sunt stabilite ho-
tare noi.
Este efectuată reparaţia afi-
şelor vechi şi confecţionarea
altora noi.
Sunt stabilite locurile de înfi-
inţare a remizelor nutriţiona-
le, este efectuat aratul supra-
feţelor respective.
În comun cu efectivele in-
spectoratului ecologic şi
organelor de poliţie, cu ac-
tiviştii SVPM, sunt efectuate
razii privind paza terenurilor
de vânătoare şi verificarea
respectării regulilor de desfă-
şurare a vânătorii.
Activităţi în cadrul colecti-
velor primare şi consiliilor
subdiviziunilor teritoriale ale
SVPM
Sunt elaborate sarcinile pla-
nice în cadrul lucrărilor bio-
tehnice pentru anul viitor.
Sunt pregătite proiectele
planului activităţii economi-
co-cinegetice şi devizului de
venituri şi cheltuieli pentru
anul viitor.
Sunt pregătite materiale-
le pentru adunările anuale,
desfăşurate de subdiviziunile
teritoriale în decembrie-ianu-
arie.
Sunt desfăşurate serbările,
întrunirile şi festivalurile tradi-
ţionale ale vânătorilor.
Miting de protest
Vânătorii au scandat: „Jos!“
Mitingul de protest, des-
făşurat în faţa sediului Minis-
terului Mediului în data de 30
septembrie curent, a adunat
lume de peste lume — repre-
zentanţi ai subdiviziunilor vâ-
nătoreşti din teritorii, mana-
geri, conducători, oameni care,
pur şi simplu, au venit să susţi-
nă revendicările expuse public,
pe motivul aprobării de către
Guvern a Hotărârii nr. 495
din 12 august 2015 despre in-
terzicerea vânătorii la păsările
acvatice şi la iepurele de câmp.
Acest miting poate că nu
ar fi avut loc, dacă… Ministe-
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
rul Mediului, în fruntea căru-
ia a fost pus dl Valeriu Mun-
teanu, tânărul, proaspătul şi
energicul ministru, nu s-ar fi
avântat cu un proiect nebazat
pe argumente ştiinţifice, esti-
mări, situaţie reală şi rezultat
convingător asupra stării de
lucruri în cinegetica autohto-
nă. N-a catadixit nici să plece
urechea la opinia oamenilor de
ştiinţă, specialiştilor în dome-
niu. Domnia sa, din fugă şi din
cu totul alt interes, probabil, a
croit un proiect de hotărâre de
Guvern, pe care l-a mai şi în-
frumuseţat cu o notă informa-
tivă… eronată. Mai mult chiar,
ulterior, într-o emisiune TV,
a găsit „de cuviinţă“ să-i nu-
mească pe vânători „ucigaşi“,
„canibali“, iresponsabili faţă de
Natură.
Lucru firesc, vânătorii s-au
simţit adânc ofensaţi şi revol-
taţi. Ca urmare, s-au convocat
în adunări, şi-au dat cu păre-
rea, au protestat vehement, ce-
rând ca dl ministru al Mediu-
lui să coboare din fotoliu, să
iasă în faţă şi să-şi ceară scuze.
Ba! Dl ministru a continuat să
cânte la acelaşi fluier…, fapt
pentru care masele de vânători
din republică au ieşit în stradă,
s-au adunat sub ferestrele mi-
nisterului. Cu placate, lozinci,
apeluri şi revendicări.
Ne strecurăm printre cei
adunaţi. Toţi murmură a ne-
mulţumire, au feţe înăsprite,
priviri înţepătoare. Da, vânăto-
rii nu au venit „la taifas“, au lăsat
toate treburile şi grijile de-acasă
şi s-au oprit aici, ca să amin-
tească sus-puşilor că s-a produs
o nedreptate, că li s-a călcat în
picioare demnitatea, că li s-au
lezat drepturile, că, în persoana
unui incompetent, arogant şi
mincinos, au fost jigniţi.
Spicuim doar câteva opinii
din noianul tuturor luărilor de
cuvânt la microfon, dar şi în
stradă, în mijlocul participan-
ţilor.
Vasile Culin, vânător din
Caplani, Ştefan Vodă: Măi
oameni buni! Ce se întâmplă?
Noi pe cine am votat? Cine ne
conduce? Şi cam cu ce drept
ăst, aşa-zis, ministru să interzi-
că vânătoarea? Ce, el a muncit,
s-a cheltuit? Ca să vezi, el s-a
găsit cel mai mare apărător al
faunei!…
Petru Chironda, vânător
din Sângerei: Ăsta, dom’le, ha-
bar n-are unde se află! L-au pus
ministru şi el se vede ministru
pe tot şi pe toate — buricul pă-
mântului! Iată, ne-a dat „voie“
să vânăm hulubi, ca să vezi.
Păi, hulubi nici braconierii lui
nu vânează. Bătaie de joc, zău!
Doi bărbaţi, Vladimir şi
Andrei, care ne-au comuni-
cat că sunt vânători din mun.
Chişinău, pe acelaşi ton au ex-
clamat:
— Ministrul ăsta e din Par-
tidul Liberal. Am fi vrut chiar
să-l întrebăm cum vrea el să-şi
câştige autoritatea. Făcându-ne
„canibali“?
— De deştept ce este, cred
că nici de „canibal“ nu ştie. Dar
dacă ne-a făcut „canibali“, las’
să vină să ne vadă măcar. Ce, se
teme să nu-l mâncăm? Ruşine!
Vitalie Covalciuc, vânător
din Recea, Râşcani: Proiectul
lui Munteanu, făcut Hotărâre
de Guvern, e o abureală, iertată
fie-mi vorba.
Victor Baciu, conducăto-
rul vânătorilor din Corlăteni,
Râşcani: Multe am văzut eu în
viaţa mea, dar una ca asta…
Corect ar fi ca dl ministru să-şi
dea demisia. Pentru că e abso-
lut străin de domeniu, habar
nu are unde a nimerit şi, mai
ales, ce trebuie să facă.
Iurie Garabagiu, vânător
din Costeşti, Ialoveni: Hâtri,
bre, miniştrii noştri! Ei cu ho-
tărârile, ei cu vânatul la mis-
treţ, la căprior, la…, iar noi,
muritorii de rând, cu hulubi să
ne pricopsim!
Anatolie Potorac, vânător
din mun. Chişinău: Stai că, pe
lângă dreptul de a scoate hotă-
râri, mai au şi neamuri, care
sunt proprietari de păduri, la-
curi... pe care-i şi auzi cântând:
„Pădurea mea, iazul meu... fac
ce vreu!” Noi creştem — ei vâ-
nează, pentru că „e al meu…“.
Ăsta li-i „statutul“, ce mai!
Valentin Diaconu, vânător
din Costeşti, Ialoveni: Chiar şi
la vulpi, care s-au înmulţit pes-
te măsură, tot ei sunt cu restric-
ţia: să le vânăm doar sâmbăta şi
duminica. Da’ poate că eu sâm-
băta nu pot să ies la vânătoare,
iar duminica mă duc să pun o
lumânare la biserică…
Ion Marcu, vânător din
Străşeni: Să-l poftim pe mi-
nistrul ăsta să meargă cu noi,
noaptea, la vânat braconieri,
pentru că tot de-ai lor sunt!…
O să meargă? Nu cred! Jos cu
el!
…Spirite înfierbântate, re-
voltate, voci:
— De-mi-si-a!… Jos Mun-
teanu!…
Anatol Filipescu, preşe-
dintele ST Criuleni: Minis-
trul Mediului e un fel de baron
Münchauzen — a lansat pe
blogul său inepţii şi minciuni
dintre cele mai gogonate. Bu-
năoară, data fondării SVPM o
identifică cu anul 1998, cam
pe când s-a născut dânsul, şi
nu cu anul 1875, după cum de-
monstrează documentare din
Arhiva de Stat. Ministrul mai
scrie că administraţia SVPM
a chemat vânătorii la protest
cu arme, pe când Consiliul
Republican a interzis catego-
ric apariţia în public cu orice
tip de arme şi chiar cu husele
acestora. Ministrul confundă
vânătorii corecţi, oneşti cu ex-
ponenţii protipendadei gen Iu-
rie Apostolachi. Dar nu noi am
vânat în Pădurea Domnească,
domnilor!
Ministrul mai învinuieşte
SVPM de interese meschine,
financiare. Noi am făcut un au-
dit independent pentru a veri-
fica activitatea la acest capitol,
care a demonstrat corectitudi-
nea contabilă şi economică.
Ministrul operează cu date
statistice rupte din context,
furnizate ca falsuri de către
„femeia deşteaptă“ din minis-
ter, Ala Rotaru, la îndemnul
lui Iurie Apostolachi, probabil.
Ministrul mai confundă păsă-
rile din puţinele bălţi de la noi
cu păsările migratoare, în nu-
măr de mii şi mii.
Aşadar, mă întreb şi vă în-
treb: cine e acest Munteanu?
Protestatarii, unanim,
scandează:
— Min-ci-nos! Min-ci-
nos!…
Ion Pădureţ, preşedinte-
le ST Ştefan Vodă: Asociaţia
noastră, în mod tradiţional,
conlucrează foarte bine cu
inspectoratul ecologic şi cel
al poliţiei întru a stârpi bra-
conajul pe câmpurile noastre.
„Răpitorii cu două picioare“,
localnici sau din Transnistria,
mereu fac ravagii. Circa 20 —
25 la sută din vânatul de toate
speciile este capturat de braco-
nieri.
Sancţiunile pentru braco-
naj, însă, sunt prea blânde, iar
un braconier cu un „Jeep“ şi
armă Kalaşnikov achită fără
probleme o mie de lei pentru
fiecare iepure. Solicităm Mi-
nisterului Mediului ca printr-o
iniţiativă legislativă braconierii
să plătească de zece ori mai
mult.
Noi, cinegeticienii-mana-
geri din subdiviziunile terito-
riale, apreciem mult munca in-
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
spectorilor ecologi, fără de care
fauna ar avea de pierdut. Dar
nu ştim din ce motive Ministe-
rul Mediului a redus efectivul
inspectoratului ecologic din te-
ritoriu. Pentru o activitate mai
eficientă considerăm necesar
să avem în raioane un număr
optim de inspectori ecologici,
care ar reuşi să ţină sub control
aceste acţiuni împotriva faunei
şi florei.
Învinuirea ce ni se aduce,
cum că noi i-am fi cumpărat
pe inspectorii ecologici din in-
terese meschine, e o minciună
sfruntată. Ei nu sunt marfă.
Raidurile de noapte contra
braconierilor sunt un pericol
pentru sănătatea, pentru viaţa
noastră, dar noi, vânătorii, nu
cedăm! I-aş îndemna pe dem-
nitarii din minister să mai iasă
din cabinete şi să vină în teren
pentru a afla situaţia reală, să
participe la evaluarea vânatu-
lui. Atunci, la sigur, nu-i vor
furniza ministrului date false,
neargumentate, luate din pod!
Iată de ce am venit azi în-
coace, domnilor! Am venit
să cerem demisia Ministrului
Munteanu!
— De-mi-si-e! De-mi-si-
e!… răsună pe tot bulevardul
Gr. Vieru.
Indignarea i-a adus la mi-
crofon pe mulţi participanţi
— vânători, manageri, condu-
cători din subdiviziunile teri-
toriale ale SVPM. Au vorbit cu
asprime, dar şi cu îngrijorare:
Miting de protest

Gheorghe Elisei, Călăraşi Marcel Simon, Edineţ Mihai Şterbeţ, Hânceşti

Gheorghe Grosu, Ialoveni Igor Caminschi, Străşeni Nicolae Andrieş, Căuşeni

Drept că la ieşirea din Mi- a anunţat că acestea rămân la

nister s-a postat şi „opoziţia“
— o mână de slujbaşi cu inten-
ţii ocrotitoare a propriului şef
şi a Naturii — mumă (îi vedeţi
în dreapta):
Iar atunci când dl Oleg
Ciocoi, preşedintele CR al
SVPM, a revenit de la „negoci-
eri“ cu ministrul Munteanu şi
cheremul ministerului, partici-
panţii la acest miting de protest
au explodat:
— Noi nu cedăm! Vom
merge până la capăt!…
Consemnare: Constantin BÂRCĂ

Braconaj

Cu friptura pe ţeavă
Nicu şi Gheorghe Gavriliţă din satul
Cetireni, raionul Ungheni, mari amatori
de friptură de iepure de câmp, în noap-
tea de 22 spre 23 septembrie şi-au pus în
gând să iasă la vânătoare, deşi vânatul la
urecheaţi e oprit. Zis şi făcut. Aveau la
îndemână chiar şi un automobil de teren
OPEL Frontiera, la volanul căruia urcă
Nicu. Arma de vânătoare de marca IJ-27
o aburcă ţanţoş pe umăr Gheorghe, fără
permis de portarmă, dar cu o patimă ne-
stăvilită de a culca sub clar de lună cât mai
muţi urecheaţi.
Un „chiţibuş”, însă, le-a stricat pofta:
colaboratorii Inspecţiei ecologice Un-
Inspectoratului raional de poliţie taman
atunci efectuau o razie de combatere a
braconajului. Astfel, noaptea pe la ora
două şi ceva ambii pofticioşi de fripturică,
cu patru iepuri de câmp împuşcaţi, s-au
ales cu două procese-verbale pentru bra-
conaj: lui Nicu i-a fost aplicată o amendă
de 2000 de lei, iar arma şi muniţiile lui
Gheorghe, ca obiect al faptei contravenţi-
onale, au fost ridicate de Inspectoratul de
poliţie. Fireşte, instanţa de judecată va da
verdictul.
A friptură le-a mai fost „vânătorilor”?
gheni, în comun cu reprezentanţii Subdi- Grigore Vlas,
viziunii Teritoriale Ungheni a SVPM şi ai şeful Direcţiei IE Ungheni

10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /

Etica vânătorească
Respectă limitele!
Asemenea oricărui vânător care se
respectă şi-şi respectă obştea din care face
parte, trebuie să fii pe deplin conştient de
faptul că vânătoarea nu se poate practi-
ca oricând şi oricum, ci doar în perioade
legale de vânătoare, în limitele cotelor de
recoltă aprobate, prin metode admise de
lege şi cu mijloace adecvate asigurării ca-
racterului sportiv al activităţii.
Detaliind problema cotelor de recoltă,
diferite de la un fond de vânătoare la altul
şi de la o specie de interes vânătoresc la
alta, susţinem că vânătoarea se impune a fi
exercitată doar în scopul extragerii surplu-
sului populaţional, defalcat pe categorii de
sexe şi de vârstă la unele specii, aşa încât să
se tindă permanent spre conservarea unui
echilibru dinamic, dar şi stabil în natură,
între efectivele speciilor de vânat şi mediu,
între speciile de vânat carnivor şi cele de
vânat plantivor şi între diferitele categorii
de vârste şi de sexe în cadrul aceleiaşi spe-
cii. Orice exagerare, în sensul renunţării la
extragerea unei părţi din cota de recoltă
pentru a determina o creştere ulterioară
a sporului natural şi, implicit, o creştere a
cotei de recoltă în anii următori ori invers,
de a forţa cota de recoltă, diminuând exa-
gerat stocul de reproducţie, pot antrena
fie prejudicii altor utilizatori ai mediului,
agricultori şi/sau silvicultori, fie cote de
recoltă nesatisfăcătoare în anii următori,
pe lângă perturbarea nedorită a echilibru-
lui în natură.
De aceea, cota de recoltă trebuie extra-
să întocmai cum a fost aprobată, pe fiecare
fond de vânătoare şi pentru fiecare spe-
cie în parte, respectându-se structura pe
sexe şi categorii de vârstă sau de calitate şi
eventual de greutate la unele specii, la care
cota de recoltă se defalcă sau se va defalca
astfel în viitor.
Numai aşa echilibrul în natură poate fi
conservat pe termen lung, iar vânătoarea
se va putea practica cu adevărat durabil.
Cotele de recoltă sunt în general con-
siderate prea mici comparativ cu dorinţele
vânătorilor şi cu posibilităţile lor tehnice
actuale. Vânătorii doresc, ca şi altădată, să
vâneze mai mult, iar în prezent chiar că ar
putea-o face. Dar nu o fac şi nici nu ar pu-
tea fi lăsaţi să o facă, dacă avem în vedere
interesele de viitor ale acestora.
Pentru a proteja vânatul şi a prelungi
plăcerea vânătorii, împătimiţii de această
îndeletnicire au renunţat benevol la meto-
dele şi mijloacele prea facile de vânătoare,
complicând jocul şi impunând restricţii în
favoarea vânatului. De exemplu, vânătorii
şi-au autoimpus restricţii în practicarea
vânătorii atunci când din punct de vede-
re biologic aceasta dăunează cel mai mult
populaţiilor de vânat. Astfel de restricţii şi
chiar interdicţii au fost autoimpuse pentru
perioada de creştere a progeniturii în cazul
tuturor speciilor de vânat, în perioada de
migraţiune a păsărilor către locurile de ni-
dificare pentru speciile de păsări migratoa-
re şi în perioada de cădere în perechi şi de
înmulţire pentru alte specii de păsări. Nu
însă pentru toate. Sunt şi excepţii, cum este
cazul cocoşului de munte şi, deocamdată,
al sitarului.
Aceste restricţii şi interdicţii au fost au-
toimpuse atât din considerente ecologice,
cât şi de etică vânătorească, apoi statuate
prin lege. Din acelaşi motiv al cotelor de
recoltă limitate comparativ cu posibilităţile
vânătorilor, au fost agreate din ce în ce mai
mult metodele şi mijloacele de vânătoare
caracterizate prin sportivitate şi fair-play
care dau şanse mai mari vânatului să su-
pravieţuiască. Vânatul sănătos, înzestrat cu
simţuri ascuţite rămase neatrofiate, încear-
că fără excepţie să evite vânătorul, care se
îndepărtează tot mai mult de natură, dar,
în schimb, este din ce în ce mai bine şi mai
complet dotat cu echipament vânătoresc.
Vânătoarea trebuie să rămână totuşi
un „joc corect“, este adevărat, mortal în
foarte multe situaţii pentru vânat, deoa-
rece în acest joc vânatul îşi riscă viaţa, pe
când vânătorul — cel mult insatisfacţia de
a fi „învins“ de vânat.
Din considerentele arătate, metodele
de vânătoare trebuie să rămână cu adevă-
rat sportive, în sensul de a solicita cât mai
mult fizic şi intelectual vânătorul. Numai
aşa satisfacţia de a vâna va putea fi reală.
Altfel, surogatul de satisfacţie va masca in-
satisfacţia din subconştient şi, mai devre-
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
me sau mai târziu, va evolua spre dezamă-
gire sau nepăsare faţă de punctul de vedere
al celor din jur.
Dibuitul, combinat sau nu cu scurte
răgazuri de pândă, vânătoarea la sărite,
vânătoarea cu câini practicată în grupuri
restrânse şi alte asemenea vânători indivi-
duale sau în grup restrâns rămân, pe bună
dreptate, sportive şi apreciate de vânători.
Ca de altfel şi „vânătoarea practicată cu
arma în mână şi cu picioarele pe pământ“.
Nu acelaşi lucru se poate afirma despre vâ-
nătoarea „la nadă“ şi din observator închis
la locurile de hrănire complementară, des-
pre vânătoarea din autovehicule şi, într-o
oarecare măsură, despre „vânătoarea la
goană“, care este totuşi mai sportivă pen-
tru gonaci decât pentru vânători.
Din aceleaşi considerente luate în
discuţie, nici mijloacele de vânătoare nu
trebuie să fie exagerat de performante.
Deloc întâmplător, legiuitorul a exclus
din categoria armelor de vânătoare pe cele
automate şi pe cele semiautomate cu mai
mult de două cartuşe în magazie, iar din
categoria anexelor la armă — lunetele care
permit ochirea pe întuneric, precum şi alte
dispozitive care fac posibilă vânătoarea pe
timp de noapte, când animalele sunt prea
încrezătoare în neputinţa omului şi nu se
feresc, precum ziua, de acesta.
Atâta timp cât progresul tehnic al
echipamentului vânătoresc compensează
doar lipsa de performanţă a vânătorilor,
lucrurile sunt încă normale, dar când un
echipament ultramodern ajunge în mâna
vânătorilor performeri, vânatului nu-i mai
rămân prea multe şanse de supravieţuire.
Concis, cele detaliate mai sus pot fi
enunţate ca reguli de comportament vână-
toresc, după cum urmează:
respectă întocmai perioadele, metode-
le şi mijloacele de vânătoare autorizate,
precum şi limitele teritoriului tău de
vânătoare;
nu trage asupra speciilor la care vână-
toarea nu este autorizată;
nu lega plăcerea vânătorii de reuşita
cantitativă, ci de caracterul sportiv în
care s-a desfăşurat;
cel mai bun vânător nu este acela care a
realizat cel mai mare tablou, ci cel care
ştie să vâneze „frumos“, adică sportiv
şi în deplină concordanţă cu etica vâ-
nătorească.
(va urma)
Colaborare
Sămânţa — în sol fertil
Pentru o mai bună organizare a
activităţii cinegetice, conducerea
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova (SVPM) a considerat oportun
ca specialiştii noştri, managerii să
frecventeze cursuri de perfecţionare
a cunoştinţelor, să facă schimb de
experienţă la Universitatea „Ştefan cel
Mare" din Suceava.
Această instituţie are tradiţii culturale
şi de învăţământ superior din Bucovina,
reprezentate de şcolile domneşti din nor-
dul Moldovei, de Academia de la Putna,
de Institutul Teologic, de Universitatea
din Cernăuţi şi de Facultatea de Silvicultu-
ră de la Câmpulung Moldovenesc. În ca-
drul universităţii funcţionează 9 facultăţi,
care înregistrează peste 9.400 de studenţi.
Aici al doilea an consecutiv, câte un grup
de specialişti, manageri în domeniul ci-
negeticii, continuă să-şi ridice nivelul de
cunoştinţe.
— Am folosit baza tehnică a univer-
sităţii pentru a exemplifica, a instrui cur-
sanţii în mod concret, folosind materialul
didactic de care dispune instituţia, spune
dl dr. Ing. Nicolae Goicea, şef de lucrări la
universitatea respectivă, directorul Asoci-
aţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor
Sportivi (AJVPS) Suceava. Pe lângă multe
altele, universitatea are în gestiunea sa şi
trei fonduri cinegetice, care servesc drept
model pentru toată lumea.
Profesorii care predau sunt şi vânători,
membri ai AJVPS Suceava.
Fiecare problemă abordată de cursan-
ţii dornici să afle şi să cunoască cât mai
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
multe şi-a găsit fundamentare teoretică şi
le-am recomandat soluţii, în conformitate
cu teoria şi practica pe care le avem, a mai
spus dl Nicolae Goicea.
De menţionat că aceste cursuri de
perfecţionare a cunoştinţelor, începute la
Universitatea „Ştefan cel Mare„ din Sucea-
va, au continuat în sediul SVPM, avându-l
în calitate de profesor pe cel care ne este şi
prieten, Nicolae Goicea.
Vrând să aflu ce părere are domnia sa
despre cursanţii noştri, interesul manifes-
tat întru cunoaştere şi schimbarea lucru-
rilor spre mai bine, dl Goicea mi-a spus:
— Sunt activi, bine intenţionaţi, pun
mult suflet în gestionarea faunei cinegeti-
ce şi cred că rezultatele nu se vor lăsa mult
aşteptate.
Neîmpăcarea şi revolta cursanţilor faţă
de nelegiuirile unor demnitari, braconieri
am avut şi eu ocazia s-o prind cu urechea,
aflându-mă la una din ore. Îmi stăruie şi
acum în memorie cele spuse de cursantul
Igor Olaru, managerul ST Floreşti 2:
— Vin sus-puşii, fac râs în terenul
de vânătoare, gestionat de noi… Anunţi,
chemi, dar până vine grupul operativ de
intervenţie, trec două ore, şi — caută-i pe
braconieri, echipaţi cu unităţi performan-
te de transport, posedând şi arme sofisti-
cate… Cum să le vii de hac?
Un alt cursant, Vladimir Bragagiu,
managerul ST Cahul, zice:
— Da, m-am convins, aflându-mă
la Suceava, că în România legea funcţio-
nează, iar la noi cine o face acela o încalcă
— primul! Statul, în loc să cureţe bălţile,
iazurile înnămolite, care, în marea lor
majoritate, s-au uscat în urma secetei, el
interzice vânatul la păsări, la iepure. Cu
o aşa atitudine a conducătorilor, de sete
poate pieri nu numai fauna cinegetică, dar
şi flora!
— De la aceste cursuri am luat mai
multe la înarmare, spune Anatol Filipescu,
managerul ST Criuleni a SVPM. E vorba
de activitatea colectivilor primare de pes-
te Prut, executarea lucrărilor biotehnice,
metodele de recoltare a vânatului şi armele
utilizate. E o experienţă de mare folos!
Multă siguranţă şi curaj, de a-şi exer-
cita obligaţiunile de serviciu, i-au insuflat
aceste cursuri şi drei Tatiana Tabaranu,
managerul ST a mun. Chişinău. A însuşit
foarte bine aprecierea trofeelor de vânat
— căprior, urs, mistreţ…, organizarea vâ-
nătorii la vânatul mare, cum se desfăşoară
o partidă de vânătoare la diferite specii,
aprecierea vârstei animalului după siluetă,
colţi, coarne, urme…
Cu oricare am stat de vorbă, dintre
cursanţi, niciunul nu-şi putu stăpâni emo-
ţiile de satisfacţie şi recunoştinţă faţă de
organizatorii acestor cursuri, faţă de pro-
fesorii hărăziţi de la Universitatea „Ştefan
cel Mare„ din Suceava.
Parcă-l aud şi acum pe dl dr. ing. Nico-
lae Goicea, zicând:
— Aruncăm sămânţa, apoi aşteptăm
ca aceasta să crească şi să dea rod.
Într-un ceas bun zicem şi noi.
laurenţiu rour
 Într-un ceas bun!
În întreg spaţiul românesc, incontestabile sunt meritele vânătorilor şi
pescarilor din judeţul Galaţi, încadraţi în Asociaţia Judeţeană a Vână-
torilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), fondată la 1875, pentru care legea
fundamentală este protecţia mediului. Asociaţia este una dintre puţi-
nele din ţară care reuşeşte să stăpânească, an de an, toate fondurile de
vânătoare.
— Lăudabil fapt, zice
dr. ing. Vladimir Horia
Talpeş, directorul AJVPS
Galaţi, dar aceasta pre-
supune şi mari obligaţii,
cheltuieli financiare, o
gospodărire judicioasă şi
eficientă. Sub un control
sever, aceste fonduri sunt
asigurate cu toate cele
necesare, dar şi cu pază,
plină de responsabilitate.
Astfel, în fondurile de vâ-
nătoare, pe care le gestio-
năm, vânatul e crescut cu
multă grijă, la baza căreia
stă buna organizare, disci-
plina, nivelul înalt de res-
ponsabilitate.
Este de remarcat că, în
2012, Consiliul Republi-
can al Societăţii Vânători-
lor şi Pescarilor din Mol- avantajoasă, iniţierea
dova (SVPM) a decernat unei colaborări bilaterale
o Diplomă de gratitudine între AJVPS Galaţi şi ST
AJVPS Galaţi — „pentru a SVPM din raionul Can-
realizări remarcabile de temir, gestionarea fondu-
colaborare, în interesul rilor cinegetice, protecţia
SVPM şi AGVPS din Ro- florei şi faunei, biodiver-
mânia, unităţii de spirit sităţii şi habitatelor, lupta
în promovarea valorilor cu braconajul, dar şi cu
cinegetice comune“. răpitorii — păsări de pra-
Recent, vicepreşedin- dă, câini vagabonzi, vulpi,
tele raionului Cantemir, şacali ş. a. Totodată, s–a
Ion Dimcea, i–a vizitat pe convenit şi asupra ela-
colegii din Galaţi, unde a borării şi adoptării unor
avut şi o întrevedere cu măsuri eficiente privind
dl director Vladimir Tal- ocrotirea vânatului, sus-
peş şi cu vicepreşedintele ţinute de vizite recipro-
Consiliului AJVPS, Şte- ce de lucru, organizarea
fan Dimitriu. Discuţiile unor eventuale partide
s–au axat, în principal, de vânătoare şi pescuit în
pe făgaşul unui schimb comun.
de experienţă reciproc Text şi foto: Ion Domenco
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Fără
frontiere
În spiritul relaţiilor de frăţietate şi bună co-
laborare, mai multe subdiviziuni teritoriale ale
SVPM au încheiat acorduri de colaborare cu
colegii de breaslă vecini din România. Astfel, în
acest sezon de vânătoare, când Ministerul Me-
diului din Republica Moldova a sistat vânătoa-
rea la pasări de baltă şi la iepurele de câmp, fac-
torii decizionali din AJVPS Iaşi au invitat colegii
din localităţile Bumbăta, Valea Mare, Petreşti,
raionul Ungheni, din Iurceni, Grozeşti şi Selişte,
raionul Nisporeni, în fondurile de vânătoare din
dreapta Prutului pentru a vâna raţe şi gâşte săl-
batice, ulterior şi iepurele de câmp în comun
cu vânătorii din localităţile săteşti ieşene. Ace-
laşi gest mărinimos a fost lansat către colegii
din stânga Prutului de asociaţiile judeţene de
profil din Vaslui, Botoşani şi Suceava. Bunăoară,
în judeţul Suceava ar putea fi rezervate şi auto-
rizaţii de vânătoare la cerb şi la urs, în judeţul
Braşov – la capra neagră.
Dar nu vânătoarea propriu-zisă este com-
ponenta cea mai importantă în aceste acor-
duri de colaborare. Vânătorii de pe ambele
maluri de Prut fac schimb de opinii în ceea ce
priveşte gestionarea fondurilor de vânătoare,
experienţa de activitate a inginerilor silvici şi a
paznicilor de vânătoare, a specialiştilor în do-
meniul managementului cinegetic, cunoaşte-
rea şi perpetuarea tradiţiilor istorice şi culturale
în domeniu. Spre exemplu, colegii de breaslă
din judeţul Vaslui ne-au invitat la Festivalul vâ-
nătorilor vasluieni, devenit una dintre cele mai
frumoase manifestări din zona Moldovei.
Ion Groza
P. S. De remarcat că, în cadrul Galei SVPM –
140 din acest an, colegii noştri din AGVPS din
România, dr. ing. Neculai Şelaru, director ge-
neral, dr. prof. Nicolae Goicea (AJVPS Suceava),
dr. Vadim Nesterov (Bucureşti) şi Vasile Dabija
(AJVPS Botoşani, post-mortem) au fost menţi-
onaţi cu diplome şi premii speciale „Vânătoare
fără frontiere”.
I.G.
avifauna
Dintre toate reprezentantele familiei
Columbidae porumbelul gulerat sau po-
rumbelul popesc este cel mai mare şi mai
răspândit. La noi în ţară este o pasăre mai
puţin vânată, spre deosebire de unele sta-
te europene, unde deschiderea sezonului
declanşează o adevărată exuberanţă. Este
o pasăre a tuturor contrastelor: dăunătoa-
re, în Regatul Unit, unde se pun premii
pe capete de pasăre, deoarece fac pagube
mari câmpurilor cerealiere sau mistică,
în Franţa, unde se crede că de pe masa Sf.
Hubertus nu lipseau niciodată porumbeii
rumeniţi în frunză de cicoare. La noi, în
unele zone ale ţării există credinţa con-
form căreia cântecul său puţin tărăgănat
pe „r“ ar însemna în traducere „lucru rău“.
Mai are şi alte denumiri prin popor, pre-
cum porumbel sălbatic, hulub mare, gu-
lub, golamb cu guler.
Este o pasăre frumoasă ca aspect, cân-
tărind aproximativ 500 g. Are un penaj de
culoare cenuşie-albăstruie, specific fiind
cele două pete alungite de culoare albă de
o parte şi de alta a gâtului, aşa-numitul
„guler“ de unde şi denumirea, precum şi
o dungă albă pe marginea aripii, mult mai
vizibilă în timpul zborului. La exemplare-
le tinere de până la un an lipseşte gulerul
alb de pe gât. Păsări monogame, unde pe-
rechile se formează pe viaţă, sunt un ex-
traordinar exemplu de fidelitate. În caz de
pierdere a perechii, celălalt poate refuza
mâncarea timp de câteva zile, stând abătut
şi „guruind“ de unul singur pe o cracă de
copac.
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
Porumbelul gulerat
(Columba palumbus)
Pasăre migratoare, la noi în ţară fiind
oaspete de vară, sosind pe la sfârşitul lui
februarie, iar grosul speciei — pe la ju-
mătatea lunii martie. Migraţia spre sud
are loc prin luna octombrie sau chiar mai
târziu, în funcţie de capriciul anotimpu-
lui de toamnă. Sunt păsări foarte socia-
bile, formând adeseori stoluri din sute de
exemplare. Are un zbor caracteristic, bă-
tând des din aripi şi producând un fel de
şuierat, viteza fiind una deosebită, avan-
tajată şi de forma mult ascuţită a aripilor.
Cuibăreşte în păduri, începând de la cele
de câmpie, pană la cele din zona alpină
a bradului. Îşi face un cuib rudimentar,
adeseori foloseşte cuiburi părăsite ale al-
tor vieţuitoare, în care depune două ouă,
clocite fiind de ambii părinţi. Incubaţia
durează 15-17 zile, după care din găoace
ies puii complet orbi, acoperiţi de un puf
gălbui. Puii sunt hrăniţi timp de trei săp-
tămâni de către părinţi cu un fel de „lapte“
secretat de guşa adulţilor, apoi cu grăunţe
şi seminţe înmuiate tot de către guşa pă-
rinţilor. După trei săptămâni pot să zboa-
re, la început — în jurul cuibului, apoi îşi
iau zborul definitiv, formându-se adeseori
stoluri de mărimi mici, doar din tineret,
aşa-zis „vagabond“. Depune două pon-
te pe an, rar trei, datorită distruge-
rii premature a celorlalte şi aproa-
pe întotdeauna în alt cuib.
Porumbeii popeşti se hră-
nesc cu grăunţe, seminţe, părţi
de frunze, muguri, insecte şi
larve. Nu au obiceiul de a scor-
moni pământul cu ghearele în
căutare de hrană. Au obiceiuri
bine stabilite, dimineaţa şi
seara ieşind la hrănire,
adeseori în acelaşi
loc, timp
de câteva zile, dacă nu sunt conturbaţi,
pe timpul zilei adăpostindu-se la răcoa-
re şi adăpându-se în bălţi şi pâraie mici.
Are o mare plăcere de a se scalda în băl-
ţi, acceptând chiar să stea în faţa ploilor
mărunte.
Duşmanii tradiţionali sunt răpitoarele
cu pene, dar şi jderii, şi pisicile sălbatice.
Metodele de vânătoare sunt: pânda la
locurile de trecere înspre zonele de hrană
sau dormit, apoi ademenirea masculului
cu fluierătoarea. Cea mai spectaculoasă
metodă este cea de pândă la locurile de
hrană, cu folosirea atrapelor după o bună
observaţie în prealabil a locurilor de ate-
rizare preferate. Vânătorul se ascunde în
apropiere, după instalarea atrapelor, de
obicei, pe brazdele lăsate în urma com-
binelor sau coaselor mecanice şi aşteaptă
sosirea lor. Este metoda care dă cele mai
bune rezultate şi cea mai mare satisfacţie.
De luat în seamă este tactica lor de a-şi
trimite un porumbel avangardist înainte
de lăsarea la locul de hrană. De obicei,
acesta face un ocol deasupra locului, apoi
se aşază pe un copac înalt sau pe fire de
înaltă tensiune, urmând ca după sosirea
stolului să stea de pază
pe rând. Dacă se ştiu
şi locurile de adăpat,
se poate sta şi acolo
la pândă la orele
amiezii.
tristan
 Adevărata vânătoare la fa-
zani începe nu mai degrabă
de august, când puii se matu-
rizează, la tinerii masculi apar
pene aurii şi păsările părăsesc
desişurile, fac raite prin câm-
puri. Vânătoarea este efectuată
prin două procedee: prepeli-
carul face aretul, iar vânătorul
trage în pasărea ridicată în aer.
Fazanii sălbatici se întâlnesc,
după cum se ştie, în delta flu-
viului Volga şi în Caucaz; în
Asia (în ţinutul Turkestan şi,
pe alocuri, în Siberia de Sud),
unde au căpătat răspândire
alte specii înrudite. Cele mai
numeroase populaţii de fazani
caucazieni se întâlnesc în văile
din cursul inferior al râurilor
Kuban, Terek şi Kura, pe lito-
ralul Mării Caspice. Vara lo-
curile preferate de fazani sunt
pădurile din luncile inundabile
ale râurilor, mai rar — stufări-
ile de lângă ape, în care ei (cu
excepţia deltelor râurilor Volga
şi Kubani) îşi găsesc adăpost
iarna şi primăvara. Mai cu
seamă sunt preferate de fa-
zani desişurile de vegetaţie de
pe malurile apelor, unde cresc
din abundenţă muri, cătină
de râu, porumbari, măceşi şi
struguri sălbatici, bobiţele că-
rora le ciugulesc aceste păsări.
Ele nu se îndepărtează prea
mult de ape, şi dacă în locul
ales hrană este destulă, stolul
de fazani rămâne aici până nu
dau îngheţurile. În august fa-
zanii se alimentează deja cu
seminţe de cereale, drept care
pot fi întâlniţi lângă lanurile
acestora în timpul zilei (de la
ora 8:00 până la 16:00 după
amiază), înnoptând în tufişuri
sau în copaci, mai cu seamă în
locurile unde sunt multe vulpi
(mai rar direct pe pământ), nu
departe de locurile arabile, în
vâlcele, de unde dimineaţa şi
pe la chindii, întregul stol vine
să ciugulească cereale (mai rar
buruiene). În stolul de fazani
se numără 15 şi mai multe
păsări. În stol lipsesc masculii
maturi. Fiind ridicaţi, fazanii
îşi găsesc scăpare în desişurile
din luncă dacă acestea nu sunt
prea departe. Fazanii zboară,
dar anevoie, rareori acoperă
distanţe mai mari de 150—200
stânjeni, însă, de regulă, zboa-
ră pe distanţe mult mai mici
şi aproape toate deplasările le
efectuează din fugă; pe timp de
La fazani
arşiţă, se ridică în aer doar în
caz de extremă necesitate. Pe
terenuri deschise, (mai cu sea-
mă, fără arbuşti) aleargă foarte
repede, periodic luându-şi elan
cu aripile, astfel că până şi câi-
nele pus pe urma lor, cu greu îi
ajunge din urmă.
Deoarece fazanii preferă
pentru trai locuri incomode
pentru mers şi la declanşarea
focului de armă se ridică în
aer cu multă nedorinţă, vâna-
rea lor este cam anevoioasă şi
nu poate fi la fel de producti-
vă ca vânătoarea la cocoşul de
munte şi potârniche; La finele
lunii iunie şi în iulie vânarea
fazanilor este aproape imposi-
bilă, deoarece stolurile acesto-
ra preferă să stea în desişurile
de arbuşti, în inima cărora nici
câinele nu poate pătrunde,
darămite un om. Însă la finele
lunii august, fazanii pot fi în-
tâlniţi la margini de pădure în
vecinătatea lanurilor de cerea-
le, în special dimineaţa nu prea
devreme şi după-amiază.
Pentru vânătoarea de fazan
este potrivit un câine cu capa-
citatea de căutare foarte rapidă
(în caz contrar, fazanii vor fugi
în desişuri, fără a-i oferi vână-
torului posibilitatea de a trage
un foc de armă), la fel, rezis-
tent, nu prea sensibil la înţe-
pături, cumpătat şi bine dresat
pe deasupra, deoarece pentru
vânătoarea de fazan un câine
prea focos e la fel de inutil ca
şi pentru vânătoarea la criste-
iul de câmp. Din toate rasele,
cea mai potrivit este, în opinia
noastră, setterul. În plus, vâ-
nătorii au observat, că fazanii
mai degrabă îşi iau zborul fi-
ind agresaţi de câini cu blana
galbenă, probabil, confundân-
du-i cu principalul lor duşman
— vulpea. Cu cât mai tânăr
este fazanul, cu atât mai bună
este reacţia lui la aretul câine-
lui, mai scurtă este distanţa, la
care aleargă şi mai repede se
ridică în aer în caz de pericol.
Masculii experimentaţi aproa-
pe întotdeauna caută să scape
cu fuga, ridicând vertical coa-
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
da, ridicându-se în aer doar
dacă sunt ajunşi din urmă de
câinele sau li se nimereşte în
cale un pârâu, băltoacă etc.
Făzăniţa nu manifestă o dra-
goste deosebită faţă de proge-
nituri, niciodată nu caută să-i
scoată din ananghie şi prima
îşi ia molcum zborul. Dacă
stolul a fost surprins grămadă,
apoi se ridică gălăgios în aer,
zburând neapărat în direcţia
desişurilor, cocoţându-se pe
crengile copacilor. Fazanul
decolează de la pământ pe
verticală, bătând puternic din
aripi — masculii cu strigătul
„co-goc! co-goc!“, iar femelele
cu cotcodăcit încet,— dar nu
prea sus, zburând liniar, fără
a produce gălăgie şi, dacă nu
este ridicat în desişuri, poate
fi dobândit cu uşurinţă. El nu
are tărie la rană şi pentru a-l
dobândi sunt suficiente alice
nr. 7—8; mai târziu, de altfel,
deci, toamna şi iarna, sunt mai
potrivite alicele nr. 5—6.
Fazanii tineri preferă să
scape de câine, zburând pe
crengile copacilor, astfel că vâ-
nătorul se poate apropia mult
de aceştia. De aceea, ţintaşii
mediocri şi vânătorii care au
câini neinstruiţi, preferă să tra-
gă în fazanii aflaţi pe pământ.
Pentru o asemenea vânătoare
un copoi sau un maidanez sunt
mai potriviţi, pentru că stâr-
nind stolul, continuă să latre
la păsările aşezate în copaci,
sustrăgând astfel atenţia păsă-
rilor de la vânător. Fazanii se
aşează în copaci aproape întot-
deauna în mod aparte, alegând
copaci cu frunziş mai des (în
Caucaz, sunt perii, încolăciţi
de strugurii sălbatici), neapă-
rat între două crengi groase, la
baza ramificaţiei. Se lipesc de
ele atât de strâns, că pot fi cu
greu observaţi. Stau pe crengi
foarte sigur, dar peste un timp
oarecare încep să dea glas.
Fazanii tineri nu se alertează
uneori nici după câteva focuri
de armă, drept care vânătorii îi
dau jos de pe copaci cu ajuto-
rul laţurilor.
Leonid SABANEEV
Echipament
Unealta primară şi evoluţia ei
Cuţitul este o unealtă apă-
rută încă în preistorie. Pentru
cuţit nu a existat şi, probabil,
nu va exista niciodată un în-
locuitor. De-­a lungul secolelor,
cuţitele au fost instrumente
vitale în supravieţuirea speciei
umane, reprezentând în acelaşi
timp unealta perfectă pentru
dobândirea hranei şi amenaja-
rea adăposturilor.
Comunităţile umane se
hrăneau cu ceea ce le oferea
natura, iar sursa principală de
alimentaţie o oferea vânătoa-
rea, realizată în colectiv. Con-
form unor descoperiri recente,
strămoşii omului au început să
folosească uneltele în urmă cu
circa un milion de ani.
În  pleistocenul inferi-
or (700—120 mii de ani în
urmă) apar primele unelte ru-
dimentare din aşchii şi bolo-
vani de râu, cu muchie tăioasă,
pentru cioplit, tăiat şi răzuit.
În paleoliticul mijlociu
(120-35 mii de ani în urmă),
cerinţele vânătorii au determi-
nat îmbunătăţiri ale armelor şi
apariţia unor lame fin cizelate.
Astfel, a luat naştere tehnologia
lamei subţiri, constând în crea-
rea unor lame lungi şi înguste
de piatră sau de corn, care erau
utilizate şi ca vârfuri de lance
sau harpoane.
În paleoliticul superior (de
la 40 mii de ani încoace), şi mai
ales în neolitic (acum 12 mii de
ani) Homo sapiens fosilis pro-
duce cuţite, străpungătoare,
răzuitoare şi dălţi lucrate prin
tehnica aşchierii, având ambe-
le margini ascuţite.
După o perioadă foarte
lungă, cuţitele au început să
fie realizate din cupru, bronz,
iar mai apoi fiind înlocuite cu
cele de fier şi oţel. Omul a avut
dintotdeauna o relaţie aparte
cu sculele şi uneltele pe care le­
-a realizat, deoarece era perfect
conştient de faptul că acestea îi
asigură supravieţuirea şi confor-
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
tul necesar. Astfel, cuţitele devin
primele şi probabil cele mai im-
portante unelte de vânătoare în
evoluţia şi cultura omului.
După modul de încorpora-
re a lamei cu mânerul, cuţitele
se împart în două grupe: cuţite
cu fixare rigidă a lamei în mâ-
ner şi cele care ascund lama în
mâner în poziţia de păstrare
(briceag). Din prima categorie
mai rezistente şi mai trainice
ar fi recomandabile cele la care
lama face un tot întreg cu mâ-
nerul acoperit cu plăcuţe, după
preferinţele estetice sau utilita-
re, din corn, lemn, pietre deco-
rative, piele, diferite materiale
plastice sau gumă.
Lama la bricege, care se
deschide forţat sau sub acţiu-
nea arcului, sau a gravitaţiei,
poate fi fixată rigid. Atunci
aceste cuţite sunt atribuite le-
gislativ celor fixe şi portul lor
în afara terenului de vânat se
limitează la o lungime a lamei
de până la 90 mm. Purtarea
cuţitelor fixe cere prezenţa hu-
selor, de dorit din piele bine
dubită, impregnate cu ulei,
pentru a evita rugina la lamele
din oţel oxidabil.
Fiecare ţară îşi poate găsi
ca simbol al istoriei sale un
model de cuţit. De aceea se
întâmplă tot mai des să găsim
colecţionari de cuţite, care ar
plăti sume exorbitante pentru
piese rare.
Cuţitele subţiri şi lungi
sunt specifice muncii pe câm-
purile cultivate cu trestie de
zahăr sau la munca în junglă,
în Filipine. Pe de altă parte, în
America de Sud, macetele sunt
cuţite supradimensionate, care
sunt folosite pentru tăierea de-
sişului din junglă.
Cunoaştem câteva stiluri
naţionale, etnice de confecţio-
nare a cuţitelor, deosebindu-se
atât după designul exterior, cât
şi după oţelurile şi tehnologiile
tradiţionale de confecţionare:
Stilul japonez — Tonto cu
tehnologia de laminare a oţe-
lului.
Stilul nordic-scandinav —
Puukko cu oţeluri mai des oxi-
dabile, dar bine ascuţite, după
o folosire îndelungată.
Stilul portului naţional ir-
landez — Sgian Dubh, Dirk,
cu accesorii de bucătărie în-
corporate.
Stilul spaniol — Navajas,
briceag încovoiat.
Stilul uzbec — Pciak — cu-
ţit fix utilitar universal din oţel
oxidabil cu lama subţire, uşor
de ascuţit.
Stilul caucazian — Кама,
Bebut, elemente tradiţionale
ale costumului multor popoare
caucaziene.
Stilul francez — brice-
ge Opinel, Laguiole, Claude
Dozorme, cu oţeluri inoxi-
dabile, fără fixare rigidă cu
mânerul.
Stilul nepal — Khukri, cu-
ţite universale din oţeluri oxi-
dabile încovoiate, ascuţite din
interior.
Stilul american — Bowie,
cuţite mari, fixe, universale.
Stilul utilitar contemporan
— Cold Steel, Ceburkov, Fal-
lkniven, Mora, Sander, Bark
River, Kasumi, Hattori) — cu-
ţite fixe — oţeluri inoxidabile
(x12 MF, D-2, ATS 34, AUS-8,
440-C, WG-10, Elmax…)
sau aliaje din oţeluri oxida-
bile forjate de tipul Damask,
Bulat (Pampuha, Arhangel-
skii, Fedotov),
sau bricege cu fixarea rigi-
dă a lamei (Benchmade, Spy-
derco, Ontario/Rat, Cold Ste-
el, Kershaw).
Deşi există o multitudine de
stiluri de cuţite, alegerea unuia
de vânătoare nu este uşoară.
Cei mai mulţi vânători au ne-
voie, de obicei, de două sau trei
cuţite diferite. Acest lucru se
datorează faptului că un cuţit
mare este dificil pentru vânatul
mic, iar un cuţit mic este ine-
ficient la un vânat mare. După
ce găseşte cuţitul care răspunde
cel mai bine nevoilor sale, vâ-
nătorul va continua căutarea
până când va găsi un cuţit care
pur şi simplu i se potriveşte
prin calitatea oţelului, a lamei,
dimensiuni, funcţionalitate şi,
nu în ultimul rând, materialul
de pe mâner, toate fiiid rezulta-
tul măiestriei meşterului, care
insuflă o anumită energetică
fiecărui produs confecţionat.
Dr. conferenţiar Anatol Savin
IN MEMORIAM
Viaţa
Mama — Sâica-Sâicuţa, pentru că
toată vatra Bârcă, din care făcea parte,
şi a Volintirilor, cu care s-a înnemuit,
chiar de ne ştia de buni poznaşi, de fi-
ecare dată ne privea cald, cu zâmbet
iertător pe buze şi ne îndemna să ne
aşezăm pe prispă, să ne mai ogoim, că
ea, într-o clipită, se duce să ne aducă
ceva… gustos. Ne ospăta cu fel de fel
de pomuşoare din grădină, cu dulcea-
ţă, copturi şi alte bunătăţi. Iar mie, cel
mai mult, îmi plăcea să-mi las capul
plin de năzbâtii în poala ei, ca să mă
mângâie şi să adorm ca un pisic leneş
şi fericit.
Mama Sâica, mama tuturor, dar şi
a lui Mihai…
Şi unchii Vladimir, Benedict —
apărătorul meu de cei mai răi ca
mine… Şi tanti Serafima care mă cam
urechea câteodată, şi tanti Maria care
mă învăţa, în Casa Mare, cu muzică
de gramofon, să dansez vals, iar eu o
călcam ca ursul pe picioare… Şi un-
chii, mai mari, din Braşov — Andrei,
Nicu…
Şi unchiul Mihai, care, atunci
când se mai rupea din lucru, venea să
ne mai încânte cu câte ceva din spec-
tacole, iar mama Sâica, văzându-l,
clătina din cap:
— Ei, măi Mihăiţă, măi!… Da’ ce
te-a apucat, mamii?
Ce să-l apuce? Juca teatru, pe pris-
pa casei părinteşti.
Vai! Ce vremuri şi câtă fericire în
casa din Hligeni, unde nenea Ermura-
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
che, pădurarul, ne aşeza pe genunchi,
pe mine şi pe Violeta… ne privea ga-
leş, întrebând: „Ei, care, primul, înce-
pe povestea?“
Numai că prea devreme l-am pier-
dut pe nenea Ermurache, şi unchii
Andrei şi Nicu, împrăştiindu-se prin
lume, s-au pierdut… şi povestea noas-
tră e cât viaţa despre care cântă un-
chiul Mihai, şi viaţa pare o poveste cu
„a fost odată ca niciodată“, cu „o babă
şi un moşneag care aveau…“ Sau poa-
te că nu aveau, sau poate că nici babă-
moşneag nu erau, ci de-a dreptul crai
sau împăraţi, Călini Nebuni sau Ilene
Cosânzene s-au născut. De, năstruş-
nică situaţie, cu viaţa asta! În rest…
e să ne-o trăim, s-o ducem până unde
ea singură se duce.
Au, prieteni, mă auziţi? Fraza cu
viaţa nu-mi aparţine. E tot a unchiu-
lui Mihai Volontir, adeseori rostită.
…La 17 septembrie 2015 însă l-am
petrecut pe ultimul drum. Am plâns.
Doamne!
„Viaţa asta-i scurtă tare —
Cât ai mirosi o floare.
Viaţa asta mult nu ţine —
Cât te-ai apăra de-un câine…“
Vocea lui inconfundabilă a răsu-
nat şi în clipa de reculegere în sala
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova, al cărei membru de onoare a
fost. Vocea Actorului Mihai Volontir.
Din Eternitate.
Constantin bârcă
O vânătoare în Basarabia (VIII)
Iată măsurile de pază, când ai a face cu
mistreţul adult, care–i foarte îndrăzneţ şi
nu se fereşte de vânător, precum o fac lu-
pii la goană. Scroafa la aşa vânătoare este
mai fricoasă, parcă simţindu–se lipsită de
apărare, dar pentru aceea cu atât mai ava-
nă, când, gonită, aleargă după ea purceii
sugători. Atunci ea îl adulmecă de departe
pe vânător şi dă buzna asupra lui: de nu–i
ucisă, îl răstoarnă şi îl rupe cu dinţii de di-
nainte. Asemene vă rog ca nimeni să nu
iasă din linia vânătorilor, fiindcă împuşcă-
turile se fac cu gloanţe, ce nu o dată prin
ricoşet pot aduce vreo catas-
trofă. Bine ar fi să nu descăr-
caţi carabinele în lupi: pe aceşti
cumetri ce foiesc prin stuf, îi
vom găsi oricând; în timpul de
acum mai ales, pielea lor este
fără preţ. Păstraţi încărcăturile
pentru porcii sălbatici, din ale
căror cărnuri aş dori să duceţi
la Chişinău câteva polobocele
cu jambon pregătit de artistul
vostru culinar.
Apoi, luând butelia de la
cazac, Zguriev adăugă:
— Iată, domnilor, şi pre-
zervativul în contra ţânţarilor,
căci nici de gândit este a intra
în stuf, fără a vă unge mâinile şi
faţa cu această mixtură, alcătu-
ită din terpentin, unt de cuişoare şi oleum
caeputi. Aşadar, gata suntem de pornire;
fie–ne lupta cu reuşită, vivat! Şi el înghiţi
un pahar de vin.
— Vivat, trăiască bravul comandant,
răspunserăm noi, şi după ce deşertarăm
câteva butelii de vin, ne pornirăm.
Un pod plutitor ne aştepta la mal, şi
noi, trecând Dunărea, ne coborârăm pe
ţărmul insulei. Care fu însă mirarea noas-
tră de a nu vedea aice niciun fel de pregă-
tire pentru vânătoare. Zguriev, înţelegând
gândul nostru, zâmbi hâtru şi ne zise:
— Nu vă miraţi, domnilor, că nu găsiţi
aice hăitaşii, fiindcă în zori de ziuă toate
dispoziţiile au fost deja făcute, şi la semna-
lul ce–l voi da, vânătoarea va începe. Deci
mergeţi după mine, ca fiecare să se aşeze
pe locul ce i–l voi însemna în desimea stu-
fului, iar doi din D–voastre, cei mai iscu-
siţi carabinieri, să prindă poziţie pe malul
gârlei ca avant–post, pândind ieşirea din
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /
Constantin Stamati-Ciurea
stuf a mistreţilor adulţi, ce vor voi să trea-
că înot de ceea parte.
Grünbaum îşi alese poziţia pe mal,
iară noi toţi ne înşirarăm în linie dreaptă
prin stuf, în distanţă de 100 de paşi unul
de altul. În grabă camarazii se făcură nevă-
zuţi, paşii lor conteniră de a se mai auzi. Şi
acum iată–mă singur în mijlocul stuhului
ca într–o groapă, nevăzând nimică, decât
numai o parte de cer deasupra capului şi
neauzind niciun sunet decât foşnitura stu-
fului şi bâzâitura roiurilor de ţânţari, ce
zburau ca o ceaţă în jurul meu, dar nepu-
nându–se pe mine, prezervat fiind de un-
soarea ce mi–o dăduse Zguriev. Atunci mă
încredinţai că fără acel prezervativ imediat
aş fi fost potricălit de milioane de ţânţari
veninoşi şi însetaţi de sânge, care, pot zice,
domnesc absolut asupra acelor mlaştini.
Stând pe loc în singurătate, o ciudată
impresiune mă cuprinse. În mine lupta
dorinţa instinctului vânătoresc de a–mi
arăta voinicia, cu sfiala de a fi spintecat de
fiară, pe care poate că nu voi oborî–o pe
loc cu împuşcătura, necesitat fiind apoi să
întrebuinţez pumnalul, pe care nu–l mâ-
nuiam deloc cu iscusinţa toreadorilor Spa-
niei sau a cerchezilor Caucazului. Ardeam
de nerăbdare, aşteptând semnalul de atac;
îmi concentrasem tot auzul ca să prind
măcar un cât de mic zgomot de vietate,
însă nimic nu se auzea, totul era cufundat
într–o tăcere de mormânt, chiar şi păsările
acvatice păreau a fi părăsit acele locuri atât
de sălbatice şi îngrozitoare. Deodată, iată
că o trâmbiţă răsună în depărtare şi subite
răcnete şi chiote într–un muget colosal cu-
tremurară toată suprafaţa stufului. Vijelia
de glasuri omeneşti, sunetele trâmbiţei şi
hămăitul câinilor se adăugau mereu.
Cu carabina gata de împuşcat, simţeam
că inima mi se zbate cu grăbire. Împuş-
căturile începură a se răspunde din toate
părţile, îndesându–se mereu. Doi lupi şi
o vulpe, furişându–se prin stuf, trecură
pe lângă mine, dar conform instrucţiei
primite, îi lăsai să treacă şi nu m–am căit
de aceasta; căci iată în dreapta ivindu–se
un mistreţ cu zgomot şi trăs-
nind prin stuf ce pica în toate
părţile, adulmecând cu râtul
şi clefăind din fălci. El era
din cei adulţi şi foarte mare.
Cum se vede, era grozav de
mânios, căci fizionomia lui
urâcioasă te înfiora; părul de
pe ceafă era zbârlit, mişcân-
du–se înainte şi înapoi, iar
urechile aţintite, parcă sim-
ţeau prezenţa mea. Colţii lui
mari ca două pumnale erau
acoperiţi la gingii cu spumă
de bale. În acel moment răsu-
nă o împuşcătură de pe mal,
cum mi se părea, din ţeava lui
Grünbaum. Monstrul se opri
pe loc, întorcându–şi capul
înspre partea împuşcăturii, favorabil mo-
ment, care îmi dădu timp de a–l ţinti cu
preciziune după urechi: slobozind împuş-
cătura, făcui o săritură în lături, scoţând
cu grăbire pumnalul din teacă.
Fiara, cu o grohăitură asemenea unui
tunet depărtat, vroi a se izbi înainte, dar se
răsturnă pe o coastă, săpând cu colţul în
pământ, apoi în grabă conteni mişcările.
Cu iuţeală încărcai de nou carabina, dar
mai liniştit acuma, căci n–aveam mai mult
grijă să întrebuinţez pumnalul, dacă fiara
s–ar scula şi ar năvăli asupra mea.
Ce plăcere, când după pericol te sim-
ţi biruitor, căci iată–mă acum şi pe mine
figurând în rândul eroilor acestei serioase
vânători. Mă cortea să pun piciorul ca bi-
ruitor pe victima mea. Dar mă îngrijii că
fiara poate că nu–i încă desăvârşit moartă.
Şi nici că am greşit văzând–o cum cătinel
ridică capul său sângerat. Atunci uitai tot
pericolul, prevăzând că o să–mi scape şi eu
voi rămâne ruşinat înaintea camarazilor;
acest gând îmi aţâţă curajul, şi–ntr–o sări-
tură apropiindu–mă de mistreţ, îi zdrobii
capul cu a doua împuşcătură. Răcnetele,
chiotele şi împuşcăturile cătinel începură
a conteni şi peste scurt timp răsună nu de-
parte trâmbiţa de rechemare.
Rezultatul şi dobânda acelei mari vâ-
nători au fost trei mistreţi de 10–12 ani,
dintre care cel mai mare fu împuşcat de
Grünbaum, având o greutate de 300 ki-
lograme şi o lungime de 2
metri, iară colţii de la gingii
până la vârf — 22 centime-
tri; al doilea în mărime era
cel împuşcat de mine şi unul
de Ludwig. Scroafe erau 4
bătrâne, mistreţi tineri de la
3–4 ani erau unsprezece, 20
de purcei godaci, adică de
la 1–2 ani, 7 lupi, 3 vulpi, 2
bursuci bătrâni, vreo duzină
de iepuri şi o vidră, a cărei
blană e foarte scump plăti-
tă de rabinii jidoveşti, ce–şi
cos din ea un fel de cealma,
pe care o poartă pe cap în
timpul săvârşirii oficiului în
sinagogă.
Dar o aşa mare vânătoare
nu putu să treacă fără unele
întâmplări nepriincioase.
Unul din hăitaşi a fost rănit
la picior de un glonţ bezme-
tic, doi vânători ţărani răniţi
de mistreţi, mai ales unul, a
cărui spinare fu sfâşiată de
la şold până la ceafă, iar un
cazac ce prinse un purcel
de picioare, fu răsturnat de
scroafă şi frământat cu râtul,
făcându–i straiele bucăţi şi
câteva vulne pe piept.
Dar toate aceste triste accidente fură
uitate, îndată ce ne adunarăm la podul
trecătoarei, unde stăturăm uimiţi de o im-
pozantă privelişte. Spiridon şi Zaiko pre-
gătiră aici o ovaţiune lui Zguriev, directo-
rul vânătorii, formând în mijlocul podului
plutitor o piramidă din vânatul ucis. Pe
culmea acelei piramide era aşezat un fel
de tron împletit din stuf şi plante acvatice.
După ce ne adunarăm cu toţii la acel loc,
atunci la un semnal dat, Zguriev fu ridicat
de noi pe braţe şi aşezat în triumf pe acel
tron, punându–i–se pe cap o cunună de
papură şi flori de nufăr de baltă, iar într–
o mână carabina, în cealaltă un pocal cu
şampanie.
Un puternic vivat, acompaniat de gla-
sul trâmbiţelor, răsună pe malurile Du-
nării, străbătând până la zidurile Chiliei.
Veselia începu din nou, şi între toasturi
fulminante şi urări în sănătatea şefului
nostru se porni podul la vale pe curge-
rea apei, cârmuit de iscusiţii vâslaşi, care
mânuiau lopeţile în tactul unui marş ce–l
cântau cazacii cu trâmbiţele.
Cu plăcere mă uitam la figura atletică
a lui Zguriev cu fizionomia lui marţială,
însă simpatică totodată. În voiniceasca sa
poză de comandor părea a fi zeul acestor
ţărmuri sălbatice cu vastele lor mlaştini,
ce–i aduceau ca sacrificiu tot soiul de vie-
tăţi din imensele lor extinderi.
Când ajunserăm la otel, înserase deja,
şi noi, obosiţi şi osteniţi de puternicele
emoţiuni ale zilei, ne aruncarăm cu grăbi-
re în braţele lui Morfeu, ce ne închise peste
scurt timp truditele pleoape.
Lacurile Elveţiei sunt pentru pictori şi
poeţi raiuri pământeşti, pentru romanti-
cişti — comori nesecabile, fiindcă compun
încântătoare tablouri încadrate de uriaşii
munţi cu ale lor măguri, ce străbat maies-
tuos nourii, lucind la soare cu ale lor plete
de zăpadă.
Toate aceste colosale plăsmuiri geolo-
gice îl aduc pe turist la extazul admiraţiu-
nii, inspirându–i gânduri poetice. Iar de–i
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
tânăr şi amorezat, atunci aşa o privelişte
negreşit că–i aprinde dorinţa de a petrece
cu a sa amantă o viaţă idilică în vreun sălaş
de pe vârful unei stânci oable, „la ale cărei
temelii clocotesc cu muget apele ce vin din
munţi şi se revarsă în lac. Acolo amoreza-
ţii în fragede îmbrăţişări şi dulci sărutări
drese cu lapte de la o căpriţă ce paşte nu
departe, vor adormi cu jurăminte de fide-
litate pe buze, împletiţi ca două mlădiţe ce
ies dintr–o rădăcină“… De aşa fericire ne
vorbeşte Florian în romanele
sale. Dar lăsăm să adoarmă
amanţii îmbătaţi de nectarul
amorului şi să vedem ce face
pictorul pe malul pitorescu-
lui lac? Zgribulit dinaintea
planşetei sale de pictură şede
el cu sârguinţă, adunând
de pe paletă gradele diver-
se ale culorilor ce le întinde
pe pânză, imitând cu preci-
ziune natura ce se oglindeş-
te în ochii lui. El nu simte
alta nimic. Toată fiinţa lui e
concentrată într–un singur
gând, în singura dorinţă ca
tabloul lui să fie aprobat de
Academia de Belle Arte, spre
a dobândi medalia de aur
şi laurii pompoşi, vânzân-
du–l apoi cu mare preţ. Cu
aşa speranţă îşi hrăneşte el
organismul său hămesit de
foame, şezând din zori de zi
până la asfinţit de soare pe
acelaşi loc, fără a gusta mă-
car din becisnicile provizii
ce le ţine într–o mică desagă:
câteva cartoafe fripte şi o bu-
căţică de caşcaval. Dar el nu
simte foamea, iluziile de aur
i–au luat apetitul.
Iată că acum se iveşte pe mal vânătorul
pasionat. Mâhnit şi obosit, se pune oftând
pe malul lacului, aruncând cu ciudă tor-
ba vânătorească de pe sine, ce–i astă dată
deşartă de vânat, conţinând numai câţiva
cârmoji de pâine uscată. Din zori de zi
până în seară a cutreierat malurile pitores-
cului lac, fără a găsi o răţuşcă măcar sau un
crâstel de baltă. El blestemă cu mânie acest
loc pitoresc, ce gâdilă numai vederea, fără
a da prilej măcar de o singură împuşcătu-
ră. Tologit pe mal, se gândeşte la un loc
din altă ţară, unde ar putea îndestula pasi-
unea sa vânătorească, slobozind duzini de
împuşcături pe oră şi întorcându–se apoi
în triumf acasă cu torba plină de păsări de
tot soiul.
(va urma)
alice şi cârlige

Vroiam să-l câştig la vorbă, pentru o pătăranie, care a făcut şi voinic! Ce, nu ţi-a spus bunel-tu?
să se cutremure lumea. Lupău, că după întâmplare aşa îl porecli — Nu… prea.
satul, Miron fiind cu numele din părinţi şi de botez, nu prea vor- — Nici altcineva?
băreţ este. Mereu cu ţigara lui, groasă, în adevăr, cât un picior de — Nici.
iepure, moş Miron mai mult tace, tuşeşte înfundat şi se zgâieşte — Hm! Atunci, dacă n-ai altă treabă, să-ţi povestesc cum a
la soare, la tine, la toţi ceilalţi, fost…
dus pe gânduri, doar de el Dau îndesat din cap, gata
ştiute. De e întrebat de unde să-l ascult măcar şi până mâi-
are hârtia din care-şi face ţiga- ne. Să prinzi tu un lup cât un
ra, mereu răspunde: „Fain şi viţel şi să nu te mănânce, par-
de la regele Mihai“. Are, cică,
o ladă de astfel de hârtie, în
carneţele, din care rupe câte
Lupău că e de glumit?
— Fost-am, zic eu, tânăr
pe atunci, voinic…
o foiţă, scoate din chisea tu- Era iarnă, cu ger, de cră-
tun, cu boaghea, îl aranjează pau lemnele. Ger de mama
pe foiţa uluc, o duce la gură, o mă-sii! Cu omăt până la ho-
umezeşte pe margine cu lim- geag. Gospodarii nici că mai
ba, o răsuceşte şi… gata, „fain îndrăzneau să iasă afară. Ie-
de la regele Mihai“! şeau doar când aveau mare
Noi, puştii, ne uitam cu treabă. Săpau tunel pe dede-
gurile căscate la el, cum subt, aduceau fânul
trage fumul, cum îl slo- sau hlujenii de prin
boade pe nări, şi aştep- poieţi, de hrăneau
tam, fără doar şi poate, animalele, şi, tupiluş,
să ne dea să tragem şi intrau iute în casă, la
noi măcar câte un fum. cald. Tot aşa făceau
Fireşte, nu ne da, spu- şi când ieşeau după
nându-ne că, de ne dă, lemne, dacă acestea se
pe loc murim! Conti- terminau, şi după un
nua să se zgâiască la ulcior de vin, o mură-
soare, dus pe gânduri. tură… la beci, dacă le
Ocazia, totuşi, venea pofta.
căzu. Satul nu se vedea
Într-o zi, îl văd şe- din nămeţi, părea cu
zând pe scăunel, la col- totul dispărut. To-
ţul casei. Mă apropii, tul era alb şi vârfuri
îi dau bineţe, îi spun de copaci înzăpeziţi.
al cui sunt, pentru că Doar pe alocuri din
el de fiecare dată te hogeaguri mai ieşea
întreabă dintr-a cui câte un fum — semn
cenuşă te tragi, îi mai că sub nămeţi suflare
spun că Tuţa, adică bu- de om este şi că unde-
nicu-meu, m-a rugat să-i transmit complimente. va, pe cuptor sau pe vatră, cineva toarce, cască ori că altceva face.
— Gheorghe? se interesă Lupău. Mulţumesc. Şi ce zici că face? — Iarnă, bre om, bre!.. Drept că eu eram tânăr, voinic… aud
Tot cu lemnăria? glasul lui moş Miron şi-mi încordez auzul, ca nu cumva să scap
— Tot. ceva important.
— Şi cu puşca? Orătăniile, de iarnă grea şi omăt cât casa, cică, nu mai cotco-
— Tot. Şi cu pădurea. A prins un bursuc şi-l jupoaie. Din bla- dăceau, câinii nu mai lătrau, vacile şi buhaii nu mai răgeau, oile
nă, a zis, vrea să facă brâu, pentru că-l dor şalele, iar din grăsime şi berbecii nu mai behăiau. Pare-se, nici mâţele, nici motanii nu
— unsori, de leac. mai miorlăiau, de iarnă ca aceea ce era. Totul şi toate dispăruseră
— Da, untura de bursuc tămăduieşte, băiete! Dar purici are? sub zăpadă. Nicio jivină pe afară, satul — mort! Doar de aplecai
— Cine? Tuţa? urechea la pământ, adică la coaja de omăt îngheţat, ce se făcuse
— Nu tuţ-tu, bre! de ger, şi ascultai cu răsuflarea întretăiată, auzeai cum lumea foş-
— Bursucul? Are, aleargă, sar, se ascund în păr… neşte, umblă prin casă ori prin beci.
— Asta-i! Dar eu, când am găbjit lupăul cela, n'avea… — Ştiut că! mă dumeri moşul. Pe-aşa iarnă ca atunci, când
— Purici? eu eram tânăr… nici vulpea nu putea nimeri la coteţ, nici lupul
— Purici, pentru că era iarnă, măi băiete! — la ocol. Poate că numai pe hogeag ar fi răzbătut. Ei, dar cine-i
Eu, numai ochi şi urechi, tac chitic, atâta doar mai întrebân- prostul să umble pe aşa ger, să se bage pe hogeag, să se umple de
du-l: funingine? Poate că de intrat, nu zic, intra el, dar înapoi cum să
— Chiar lupău-lupău, moş Miroane? iasă? Numai că într-o nopticică, bre om, bre, totuşi, veni…
— Hm, cât viţelul! Ei, dar eu eram pe atunci tânăr, fătu-meu, Eu mă fac ghem, cu ochii sticliţi.

20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /

 Cu pana la pălărie,
cu puşca... la poezie
"Câinii latră, ursul merge" Cuţu-cuţu Şarpele
La noi, de-a lungul şi de-a latul, E cu toate la curent O târâtoare odioasă,
Istoria-şi urmează cursul, Ca un câine furios; Cu colţii ascuţiţi şi duri,
Electoratu-i cu lătratul Dar când "latră"-n Parlament Dar nu atât de veninoasă
Şi-aleşii ţării plimbă ursul. Vrea şi el atât - un os! Ca alte, multe... târâturi.
Nicolae Zărnescu Girel Barbu Nicolae Bunduri

Precepte morale Sfat bătrânesc

Nedemne sunt de câinii ciobă-
neşti:
Muşcatul pe la spate, guduratul,
Făcutul sluj, târâtul, tremuratul
Şi alte atitudini... omeneşti!
Ioan Martin
Vrei ca răul să-ţi dea pace,
Bucurii să ai în vatră?
Fugi de omul care tace
Ca de-un câine ce nu latră!
Marian Popescu Eva

Primarul şi câinii Biblică Unui ginere

Eva ştim că s-a-ntrupat
Îi admir intransigenţa, Doamne, le-ai făcut nedrept Dându-i-se să aleagă
Într-o zi cu zvon de harpe, Şi nimic nu se mai schimbă:
Este un primar model, Omului, un căpătâi,
Dintr-o coastă de bărbat... Merele le-ai pus la piept,
Nu admite concurenţa... Între viperă şi soacră
Dar cu limba de la şarpe! Şarpele l-ai pus pe limbă!
Vrea să "latre" numai el! A ales pe cea dintâi...
George Zarafu Arcadie Chirşbaum
Gheorghe Constantinescu Ion Pena

— Ș' aud eu gălăgiind nu-ş-ce, la ocol. Caut puşca — puş-
ca nu-i, c-o luase mai înainte femeia, cred că, vrăbii să împuşte.
Caut furca — nici furca nu-i, că Licsăieş, fecioru-meu mai mare,
o fi prăpădit-o pe undeva. Ş-atunci ce-i de făcut? Tânăr, voinic…
ies eu, cu mâinile goale, desigur, pentru că, lucru înţeles, cu po-
lonicul nu puteam ieşi. Dau eu la ocol — oiţele mele văd că stau
băţ, într-un ungher, abia de se mai aud, zbierând şi tremurând de
spaimă. Dau să mă apropii — ele şi mai tare se grămădesc, tre-
mură, de mai cad miţele de pe ele. Când
ridic felinarul, ce-mi văzură ochii? Sub
o corlată… un cogea lupău!… Şi cum
eram eu tânăr, voinic — hop! că sar pe el,
îl înhaţ de urechi, îl strâng ca-n cleşte cu
genunchii. Animalul unde face (de frică,
se vede) zdup! spre uşă, fâşchi! încolo,
hăis! încoace… Ei, încotro, bre om, bre,
dacă totu-i închis, totu-i iarnă, omăt cât
casa? Îl ţin strâns. Se zbate el ca peşte-
le, urlă ca trenul… Apoi când face odată
o zmuncitură şi o săritură… tocmai în
spărtura ceea prin care intrase, dihania,
în ocol… Afară, cu mine cu tot!…
Iar afară, cică, începuse să se mai în-
călzească. Şi omătul începuse să se mai
subţieze. Satul începu să se ridice din nămeţi, oamenii se grăbiră
să facă pârtii de pe la uşi şi praguri până la drum, să se intereseze
cine a scăpat cu zile, cine stă deja bocnă.
În acel moment de întâmplare, cu Miron, călare pe lup, pri-
mul dădu, cică, Ecobaş al lui Cozmuşor. Dihania îşi pierduse
orientarea, se vede, şi se îndreptă taman spre el. Ecobaş o luă la
sănătoasa, strigând:
— Lupău, oameni buni! Lupău!… Săăă — riiii — ţi că mă
mănâncă!…
Lumea, care mai de care — ţuşti!
după topoare, hârleţe, după furci, după
ciomege… să zătrească fiara.
— He-he, încheie Lupău, până au
ajuns oamenii, dihaniei îi plesni fierea…
Tuşi, îşi scoase chiseaua, rupse o fo-
iţă „fain de la regele Mihai“ şi, punând
tutunul cu boaghea, umezi cu limba
marginea şi-şi mai răsuci un picior de
iepure.
Mă gândeam să-l întreb ce-a făcut cu
blana, dar nu l-am întrebat. „Las' că altă
dată!…“ mi-am pus în plan, lăsându-l
să-şi fumeze în voie papirosul.

/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21

ihtiologie

Zborişul, răspărul
şi ghiborţul de Dunăre
Sunt trei specii înrudite, ce pot fi accidental capturate zentă specie la noi. Se întâl- ameninţată cu dispariţie totală
în ecosistemele acvatice naturale din ţară şi care sunt neşte atât în ape curgătoare (fl. în fl. Nistru.
Nistru, r. Prut, bazinul râurilor Răspărul are un areal geo-
protejate atât la nivel intern, cât şi comunitar (inter- mici), cât şi în lacurile de ba- grafic limitat în bazinul Dună-
naţional). Fac parte din genul Gymnocephalus, care raj (Dubăsari, Costeşti–Stânca, rii şi Kamcia (estul Bulgariei)
cuprinde patru taxoni şi toţi se regăsesc în apele noas- Ghidighici) şi în cele naturale şi este cel mai rar reprezentant
tre naturale. Locul de origine al acestor specii este cel (Beleu, bălţile Manta ş.a.). al ihtiofaunei autohtone, întâl-
Zborişul este răspândit în nindu–se sporadic în ecosis-
paleo–danubian, în aşa fel, sunt „adevăraţi“ aborigeni râurile bazinului Mării Azov şi temul râului Prut (mai des în
ai bazinului dunărean. cele ce se varsă în nordul Mă- sectorul său inferior).
rii Negre (Nistru, Nipru, Bug, Ghiborţul de Dunăre pe
Don). În limitele hotarelor ţării teritoriul ţării este descoperit
Dacă considerăm ghibor- Răspărul — Gymnocepha- este capturat accidental în sec- relativ recent în ecosistemul
ţul comun — Gymnocephalus lus schraetser (Linnaeus, 1758) torul superior şi mijlociu al fl. Prutului Inferior (Bulat, 2011).
cernuus (Linnaeus, 1758) (a) (c) are botul mai alungit, gură Nistru. În trecut zborişul oxifil Arealul de răspândire este ase-
mănător răspărului, însă în
comparaţie cu răspărul poate
popula inclusiv şi ecosisteme-
le cu apă stătătoare, asemenea
ghiborţului comun. În limitele
Republicii Moldova este răs-
pândit în Prutul Inferior (Leo-
va — Giurgiuleşti), formează
populaţii relativ numeroase în
lacul Beleu, bălţile Manta şi în
sectorul de albie.
Toate speciile de ghiborţ
demonstrează un comporta-
ment teritorial bine pronun-
ţat, preferă mai mult zonele
de litoral şi sunt mai active pe
timp de noapte. Se hrănesc cu
nevertebrate bentonice, dar nu
ezită să mănânce icre, larve şi
ca specie model, atunci ghi- mică şi trei sau patru dungi era o specie numeroasă în eco- puiet al altor specii de peşte.
borţul de Dunăre — Gymnoce- întunecate (continue sau în- sistemul de albie al fl. Nistru De aceea, în unele gospodării
phalus baloni  (Holcík & Hen- trerupte) de–a lungul corpului, (chiar şi în comparaţie cu ghi- piscicole unde ghiborţul comun
sel, 1974) (b) se deosebeşte de iar zborişul — Gymnocephalus borţul comun), preferând apele este abundent pot fi provocate
el prin prezenţa a doi ţepi în acerina (Güldenstädt, 1774) curgătoare, bine oxigenate, cu pagube economice semnifica-
partea terminală a operculului (d) are botul de asemenea mai curgere moderată şi substrat tive.
(la cel comun este doar unul), alungit, dar mai subţire, iar nisipos–pietros. Graţie calită- Dacă aţi prins ocazional
benzi negre laterale transversa- pe părţile laterale ale corpu- ţilor gastronomice de excepţie, măcar una dintre aceste trei
le asemenea bibanului, corpul lui sunt prezente numeroase specia era foarte apreciată „pe specii (ghiborţul de Dunăre,
mai înalt (îi mai spune ghiborţ puncte negre, bine conturate. masa gurmanzilor“, fiind vân- răspărul sau zborişul), nu ezi-
lat), iar marginea superioară a Cel mai vast areal de răs- dută mai scump decât cega sau taţi eliberarea lor neîntârziată
celei de a doua înotătoare dor- pândire (specia ajungând ac- păstruga (L. Sabaneev, 1911). şi veţi fi remuneraţi cu o doză
sale ocupă o poziţie aproape cidental în SUA şi Canada) îl În prezent, din cauza distruge- bună de satisfacţie sufletească.
perpendiculară cu axa longitu- are ghiborţul comun, fiind cea rii habitatelor tipice, specia se Dr. Dumitru Bulat,
dinală a corpului. mai numeroasă şi omnipre- află în declin numeric şi este Institutul de Zoologie al AŞM

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2015 /

 Măiestrie pentru avat
Avatul, specie de peşte care face par-
te din familia crapului, e răpitor în toată
„legea“ şi, ca orice fiinţă acvatică răpitoare,
preferă leagănul de vieţuire în râurile de
şes, cu apă curată şi curgere domoală, iar
în lacuri şi iazuri mici, lipsite de scurgere,
seminţia lui este prezentă.
La începutul tinereţii sale avatul se
aseamănă cu obleţul, iar mai târziu, când
intervin unele schimbări exterioare, el ca-
pătă asemănări cu văduviţa. În realitate, el
este un peşte de proporţii mari, atingând
în lungime 75–80 cm şi o greutate de până
la 10–12 kilograme. Fiind hrănaci din fire,
avatul creşte foarte repede: la începutul ve-
rii puietul are deja 5–6 cm, devenind către
toamnă un lungan de 17–18 cm. Impresi-
onant este şi saltul său în greutate: la vâr-
sta de trei ani aproape toate exemplarele
depăşesc în greutate un kilogram.
Frumos la chip, dar nemărinimos
la sufletul său de „războinic“, avatul are
spinarea gri–albăstrie, părţile laterale de
asemenea au nuanţă albastră, iar burta
este albă, corpul alungit, asemănător cu
cel al ştiucii, acoperit cu solzi mărunţi, un
pic mai răsăriţi ca firele de bulgur pentru
sarmale, ochii de asemenea mici, galbeni,
cu o dungă verde în partea superioară, ca-
pul lunguieţ, precum e sâmburul de pru-
nă, aripioarele frumoase şi tari, cele de pe
culmea spinării şi coadă sunt cenuşii, cu
nuanţă de albastru, celelalte — atestă o
culoare gri–deschis cu nuanţă roşie. An-
samblul acesta „vestimentar“ bogat colorat
imprimă posesorului eleganţă, evidenţiin-
du–l în mod deosebit printre alte specii de
peşti răpitori sau paşnici.
Reşedinţa avatului se află în ape adân-
ci, cu fundul de pietriş sau de nisip, cu
praguri şi bolovani de piatră care îi fac
existenţa mai „confortabilă“, mai plină
de „duh haiducesc“. De aici, de pe moşia
acvatică, îndrăgită de întreaga–i suflare,
avatul porneşte la vânătoare în stratul su-
perior al apei sau chiar la suprafaţa ei, cap-
turând zeci şi zeci de peştişori mici, care
se joacă ori savurează plăcerea plimbării,
uitând de duşmani. În afară de micile fiin-
ţe piscicole care cad victime (porcuşorul,
puieţii de clean, roşioara, babuşca) acest
mâncăcios, de talia şalăului şi ştiucii, îţi
„îndulceşte“ sufletul, de asemenea, cu di-
verse insecte aduse de vânt şi ploaie pe
oglinda apei — cărăbuşi, greieri, lăcuste,
muşte, furnici înaripate, caii popii şi alte
„delicatese“.
Capturarea avatului este foarte grea,
el e hâtru şi nespus de precaut, vede bine
pescarii de pe mal sau din barcă la distan-
ţe de peste zece metri, părăsind imediat
locul unde se hrăneşte. De obicei, pesca-
rii amatori dau lesne de „urma“ acestui
„cumătru“, care, spre deosebire de alţi
„războinici“ acvatici, are un fel al său de
dobândire a hranei. Lipsit, prin voia sorţii,
de dinţi (dispune doar de cei faringieni),
el se aruncă săgeată în bancul de puieţi,
lovind puternic cu coada, ameţind simul-
tan câteva fiinţe, pe care le culege uşor,
înghiţindu–le. Zgomotul produs la lovirea
peştişorilor se aude cât colo. Pescarii îşi
lansează grăbiţi nălucile spre locul unde
avatul îşi face de cap. Uneori acest carni-
vor piscicol „aleargă“ după victimele sale
cu gura căscată, capturându–le pe cele sla-
be sau bolnave. În pagubă nu rămâne nici-
când. La năluci se aruncă abia când bancul
de peştişori de mistuie din privirea ageră
a ochilor săi. Răpitorul, curios că năluca
pluteşte „fără frică“ pe lângă el, o înşfacă
din mers, moment când exemplarul trebu-
ie înţepat imediat.
Simţind greutatea capturii pe firul lan-
setei, pescarul cu experienţă are grijă ca în
timpul drilului peştele agăţat să nu evade-
ze, căci nu arare, folosind un bogat arsenal
/ Nr. 10 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
de acrobaţii — salturi peste leagănul de
apă, smucituri neaşteptate, coborâri ful-
gerătoare în adâncuri, repeziri nebune în
larguri şi alte „exerciţii“ cunoscute între-
gului său neam, izbuteşte să câştige lupta.
Adus cu multă trudă la mal, de mare folos
este minciogul. Scos din apă, avatul nu se
zbate, leşină de frică, îşi schimbă culoarea
şi repede adoarme.
Pentru partidele de pescuit la avat
cei împătimiţi de capturarea lui folosesc
multe năluci, de diverse modele şi culori,
important însă este ca ele să nu se adân-
cească în straturile de jos ale apei, ci să–şi
demonstreze „viabilitatea“ la 20–25 cm de
la suprafaţă, locul unde răpitorul vânează.
Amintim că recuperarea nălucii se face în
mişcare accelerată, fără a–i da timp avatu-
lui să priceapă că momeala nu–i peştişor
viu, ci o parşivenie din metal. Acest răpi-
tor vânează numai ziua, în timpul nopţii,
aidoma bibanului, se odihneşte, visând
ospeţe copioase.
Dat fiind faptul că avatul are carnea
gustoasă, mulţi pescari amatori parcurg
dimineaţa zeci de kilometri pentru a în-
tâmpina cu lanseta în mână răsăritul soa-
relui tânăr, care din ceruri sărută dulce su-
fletul Nistrului. Începe o nouă zi, o nouă
poveste de viaţă, plină de emoţii şi bucurii
pescăreşti.
Vladimir RUSNAC, scriitor
 mapamond
Drepturi
În Franţa libertatea de a vâna este le-
gată de dreptul de proprietate încă de la
Revoluţia franceză, dreptul de vânătoare
fiind unul din privilegiile abolite de că-
tre Revoluţie (nu vorbim aici de un drept
fundamental, nici în sensul jurisprudenţei
franceze, nici în sensul Convenţiei euro-
pene a drepturilor omului).
„Democratizarea” dreptului de vână-
toare, instaurată de Revoluţie, va antrena
o vânătoare de masă, ce se va desfăşura cu
acordul tacit al proprietarilor. La acea vre-
me nu se punea problema protecţiei spe-
ciilor sau menţinerii echilibrului natural,
acest fapt conducând la examinarea vâna-
tului. Astfel, în 1810, Napoleon I va hotărî
să pună capăt acestei examinări şi va înfi-
inţa aşa-zisele „paşapoarte” şi „permise de
vânătoare”, dar această măsură va conduce
la o democratizare agresivă a dreptului de
vânătoare şi, contrar aşteptărilor, la o creş-
tere a braconajului în sec. XIX.
În 3 martie 1844, Parlamentul francez
va adopta o lege care şi la ora actuală con-
stituie, în ansamblu, fundamentul organi-
zării vânătorii în Franţa.
Legea din 10 iulie 1964, cunoscută sub
numele de „Legea Verdeille”, după numele
senatorului care îşi asumă paternitatea, va
întări mai mult dreptul de vânătoare. Prin
această lege, inspirată din principiile care
guvernează vânătoarea alsaciană, au fost
create asociaţiile comunale de vânătoa-
re (ACCA) şi asociaţiile intercomunale
(AICCA), adică regrupările asociaţiilor
mai importante.
Terenuri
Asociaţiile comunale de vânătoare
(ACCA) încurajează constituirea unor
terenuri relativ mari în care vânătoarea să
poate fi mai bine organizată, iar vânatul
mai bine protejat. Scopul lor este acela de
a asigura respectarea proprietăţii şi recol-
telor, de a favoriza dezvoltarea vânatului,
de a ameliora exercitarea vânătorii prin
combaterea dăunătorilor, represiunea bra-
conajului, pregătirea viitorilor vânători.
Acestea pot limita perioadele şi metodele
de vânătoare şi, dacă este nevoie, pot sta-
bili un plan de recoltă care să specifice nu-
Statistică
mărul maxim de piese ce pot fi vânate.
Suprafaţa: 670.922 km2 Ministerul de resort hotărăşte lista
Nr. vânători: 1.344.000 departamentelor în care trebuie create
Nr. locuitori: 65.000.000 Nr. loc./km2: 100 asociaţiile comunale de vânătoare. Pentru
Raport vân./loc: 1:47
Suprafaţă/vânător: 50 ha
Franţa:
aceasta, în fiecare departament, Consiliul
general şi Federaţia departamentală a vâ-
nătorilor, împreună cu Camera agricul-
turii, sunt consultate cu privire la oportu-
nitatea creării unei asociaţii comunale de
vânătoare.
În departamentele în care crearea aso-
ciaţiilor comunale de vânătoare este facul-
tativă, acestea pot totuşi să fie constituite
cu titlu individual. În acest caz, este nevoie
de acordul a 60% din teritoriul comunal.
Prefectul este cel care îşi dă acordul. În
fiecare comună nu poate exista decât o
singură asociaţie comunală de vânătoare,
care va deveni deţinătoarea dreptului de
vânătoare şi orice persoană care doreşte
să adere trebuie să aibă acordul biroului
şi să respecte statutul şi reglementările în
vigoare.
Legea din 26 iulie 2000 prevede as-
tăzi că ACCA şi AICCA să fie constituite
pentru o perioadă de 10 ani. Terenurile pe
care proprietarii şi-au manifestat opoziţia
faţă de vânătoare, din convingeri perso-
nale, pot să nu fie integrate în teritoriul
asociaţiei, dar trebuie să fie semnalate prin
pancarte suficient de vizibile.
Perioadele sunt înscrise într-o listă
elaborată de către prefectul fiecărui depar-
tament. Pentru fiecare specie există o dată
de deschidere şi una de închidere. Aceste
perioade de vânătoare se pot schimba de
la un an la altul în funcţie de starea vâna-
tului.
Mai adăugăm că vânătoarea, conform
legii, este în general interzisă o zi sau două
pe săptămână, dar în realitate, legislaţia in-
ternă a asociaţiilor nu o autorizează decât
2 zile pe săptămână. Atunci când este ză-
padă interdicţia vânătorii devine o regulă
generală.
Permisul
Orice persoană care doreşte să vâneze
trebuie să aibă permis de vânător vizat de
o federaţie departamentală a vânătorilor.
Orice titular al unui permis de vânătoare
trebuie obligatoriu să adere la federaţia de-
partamentală a vânătorilor pe raza căreia
se află reşedinţa sa (există o federaţie pen-
tru fiecare departament). Federaţia are ro-
lul de a reprezenta interesele vânătorilor în
departament. Permisul de vânătoare poate
fi obţinut la împlinirea vârstei de 16 ani.
Bianca BOTEZAT
splendoarea vânătorii
Poate că nicăieri în Europa cultura
artistică a vânătorii nu este mai bine re-
prezentată decât în Franţa. Încă din întu-
necatul Ev Mediu actul de vânătoare s-a
împletit în această ţară cu nobleţea şi arta.
Vânătoarea călare, cântecul cornurilor şi
muzica copoilor sunt elemente franceze,
devenite fundamentale în tabloul vânăto-
rii europene.
Franţei i se datorează vânătoarea par
force (echitabilă prin urmărirea călare a
unui singur animal, ucis de vânători pe-
deştri fără a fi sfâşiat de câini), dezvolta-
rea cornurilor de vânătoare şi a muzicii
lor (făcută de marchizul Dampierre în
sec. XVIII, pe baza primitivelor semnale
sonore de vânătoare) şi crearea raselor de
câini gonitori mari, ce formează şi astăzi
elita mondială.
Ca fapt divers, trebuie spus că şi apari-
ţia baionetei este tributară primilor vână-
tori francezi cu arme de foc, ce se apărau
de atacul mistreţilor răniţi, cu un pumnal
fixat în vârful puştii cu cremene.
Patrimoniu
Patrimoniul vânătorii din Franţa este
unul dintre mai mari şi mai bine păstra-
te din lume, iar diversitatea obiectelor de
artă legate de vânătoare copleşeşte şi cu-
tremură de plăcere orice vizitator dornic
să admire cultura cinegetică. Printre nu-
meroasele muzee, castele şi colecţii priva-
te dedicate vânătorii, unul dintre cele mai
deosebite obiective culturale este Muzeul
Vânătorii şi Naturii din Paris, aflat pe Rue
des Archives, 62, în clădirea unui hotel
medieval. Muzeul este capodopera indus-
triaşului francez François Sommer şi a so-
ţiei sale Jacqueline. Fiind un om înstărit,
cultivat, şi cu deosebite gusturi artistice,
François a pornit de la colecţionarea tra-
tatelor medievale de vânătoare, a armelor
şi a picturilor de secol XVIII, ajungând
la aspiraţia superioară de a transmite un
mesaj educativ posterităţii.
Beneficiind de consilierea unor spe-
cialişti în artă şi de ajutorul ministrului
Culturii, scriitorul Andre Malraux, fami-
lia Sommer a reuşit să facă din conceptul
de „muzeu al vânătorii“ o experienţă ar-
tistică în sine.
Arhitectura interioară şi modul de
expunere al obiectelor îndeamnă subtil la
integrarea în atmosfera colecţiei şi creea-
ză pentru vizitator o experienţă muzeală
deosebită. Printre capodoperele muzeului
pot fi admirate tablouri de Lucas Cranach,
Peter Paul Rubens, Jan Brueghel, Franço-
is Desportes, tapiţerii şi arme medievale,
trofee europene şi exotice, artă modernă,
cornuri de vânătoare şi miniatura unei
cabane rustice de vânătoare. Acest muzeu
este un adevărat templu în care vizitatorul
are revelaţia trăirii vânătorii.
Muzeu şi trofee
Catedrala Sfântul Eustaţiu, aflată în
zona Chatelet les Halles, este un alt tem-
plu, de data aceasta catolic al Parisului, ce
găzduieşte în partea din stânga a naosului
relicvele militarului roman şi martirului
creştin Eustaţiu, cel despre care Ionel Pop
şi Mihail Sadoveanu argumentau (într-un
editorial al revistei „Carpaţii“ din decem-
brie 1938) că ar trebui considerat patronul
de drept al vânătorilor români. Aceste re-
licve au fost aduse în Paris în secolul XIII
de la Mânăstirea Saint Denis.
Printre colecţiile imensului Muzeu
Militar din Paris (ce încadrează Domul
Invalizilor în care este înmormântat Na-
poleon) există şi o superbă secţiune cu
arme de vânătoare, unde puteţi vedea
unelte primitive din silex şi os, suliţe pen-
tru vânarea mistreţilor, arbalete, arme de
foc medievale şi câteva rare săbii de vâ-
nătoare.
În apropierea Parisului, la circa 50 de
km, într-o zonă împădurită din regiunea
Picardia, se află micul oraş Senlis — veche
aşezare romană şi înfloritoare reşedinţă
medievală din secolul XII. Aici, printre
ruinele curţii vechilor regi franci, puteţi
descoperi într-un corp de clădire, mica
bijuterie numită Muzeul Vânătorii. Cre-
at în 1935 din iniţiativa unui artist local,
acest muzeu conţine minunate obiecte
vestimentare, picturi ale echipajelor de
vânătoare locale, trofee şi arme deosebite
ce aduc în prezent atmosfera veacurilor
trecute. Spre satisfacţia tuturor iubitorilor
şi păstrătorilor de tradiţie, trebuie spus
că în această regiune se mai practică, de
două sau trei ori pe an, vânătoarea călare
la cerb şi mistreţ.
Text şi foto: Alexandru Cercel
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.