Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 9 (63) ◆ septembrie 2015

• Alegerea alicelor —
eficienţa tirului
• Hrănirea câinilor de
vânătoare
• Raiul răpitorilor

Vânatul rănit: cum procedăm?

 În atenţia
Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor

deţinătorilor de arme!
şi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
În conformitate cu prevederile art.
72, alineatul (4) al Legii nr. 130 din
08.06.2012 privind regimul armelor şi al
muniţiilor cu destinaţie civilă, persoane-
le fizice şi juridice, care deţin arme, sunt
obligate ca până la 26 octombrie 2015 să
se prezinte la organele de poliţie din teri-
toriul în raza căruia îşi au domiciliul ori
sediul pentru verificări privind respec-
tarea condiţiilor de deţinere şi folosire a
armelor şi eliberare a documentelor co-
respunzătoare.
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
marţi, miercuri, joi şi vineri, de la ora 1100
până la 1200 şi de la ora 1400 până la 1600 .
Permis pentru armă de tip nou, în ca-
drul conformării posesorului de armă cu
ţeava ghintuită la prevederile Legii nr. 130
din 08.06.2012 privind regimul armelor şi
al muniţiilor cu destinaţie civilă, cu pre-
zentarea următoarelor documente:
copia buletinului de identitate şi fişa de
însoţire;
raportul ofiţerului de sector prin care
se confirmă că solicitantul dispune de

Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar
(România)
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS

echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Posesorii de arme care, în termen de
doi ani din data intrării în vigoare a legii
respective, nu s–au conformat prevede-
rilor legale, îşi pierd dreptul de deţinere,
port şi folosire a armelor şi a muniţiilor.
În vederea creării condiţiilor optime
de primire şi eliberare a actelor cu drept
de procurare, deţinere, port, folosire şi
transportare a armelor cu destinaţie civilă,
Inspectoratul General al Poliţiei a stabilit
locul, zilele şi orele de primire a cetăţeni-
lor, precum urmează:
Arme cu ţeava ghintuită –
Secţia supravegherea circulaţiei arma-
ment a Direcţiei generale securitate publi-
că a Inspectoratului General al Poliţiei,
mun. Chişinău, str. Tiraspol, 11/1 (în
preajma Gării feroviare):
safeu şi condiţii de păstrare a armei;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul narcolog;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul psihiatru;
permisul de armă (în original);
dovada achitării taxei pentru elibera-
rea permisului (260 lei pentru fiecare
unitate de armă, achitaţi la Banca de
Economii pe contul Inspectoratului
General al Poliţiei).
Dacă posesorul armelor întruneşte
toate condiţiile legale, permisul eliberat
va fi vizat o dată la cinci ani, în baza cer-
tificatelor medicale nominalizate şi a cer-
tificatului privind examinarea tehnică pe-
riodică a armei, fără preschimbare şi taxe
suplimentare.
 Pentru eliberarea permisului de pro-
curare a armei cu ţeava ghintuită se pre-
zintă următoarele documente:
buletinul de identitate, fişa de însoţire şi
copia acestora;
avizul Inspectoratului de poliţie de la
locul de trai, prin care se confirmă fap-
tul că solicitantul dispune de safeu şi
condiţii de păstrare a armei, se carac-
terizează pozitiv şi nu se deţin materi-
ale compromiţătoare;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul narcolog;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul psihiatru;
avizul psihologului privind starea psi-
hologică din care să rezulte că solici-
tantul este apt să deţină, să poarte şi
să folosească arme de foc şi muniţii,
eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea
depunerii cererii;
certificatul de absolvire a unui curs de
instruire teoretică şi practică de mânu-
ire a armei de foc, organizat de o per-
soană juridică autorizată;
dovada achitării taxelor pentru elibe-
rarea permisului de procurare a armei
(660 lei pentru fiecare unitate de armă,
cu achitarea la Banca de Economii, pe
contul Inspectoratului General al Poli-
ţiei);
legitimaţia de sportiv sau antrenor de
tir ori biatlon, sau legitimaţia de mem-
bru al unei federaţii, asociaţii, sau al
unui club sportiv de tir ori biatlon (în
original şi copie), pentru arme de tir
din categoria celor lungi cu ţeava ghin-
tuită, după caz.
Primirea documentelor şi eliberarea
actelor pentru armele cu ţeava lisă (in-
clusiv cu bile de cauciuc) şi pistoale cu
gaze este de competenţa inspectoratelor
Abonarea 2015
Dragi cititori ai revistei Vânătorul şi
Pescarul Moldovei, abonarea continuă!
Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi ni-
ciun eveniment important în domeniul
cinegetic, abonaţi-vă. Doar cel care este la curent cu toate noutăţile în
domeniu, îşi poate asuma anumite responsabilităţi, fiind interesat, atât de
prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice.
Un om informat este un om puternic!
Revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei apare lunar. Preţul unui abona-
ment rămâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876;
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.
de poliţie teritoriale din raza de domiciliu
a solicitantului.
Serviciul supraveghere armament şi
activităţi licenţiate al inspectoratelor de
poliţie teritoriale primesc în audienţă ce-
tăţenii în fiecare zi de marţi şi joi, orele
1400—1600, miercuri şi vineri, între orele
900—1200.
Pentru obţinerea permisului de armă
de tip nou, în cadrul conformării poseso-
rului de armă de vânătoare cu ţeava lisă
(inclusiv pistoale cu bile de cauciuc) la
prevederile Legii nr. 130 din 08.06.2012
privind regimul armelor şi al muniţiilor
cu destinaţie civilă, se prezintă următoa-
rele documente:
copia buletinului de identitate şi a fişei
de însoţire;
raportul ofiţerului de sector prin care
se confirmă că solicitantul dispune de
safeu şi condiţii de păstrare a armei;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul narcolog;
certificatul medical, eliberat de medi-
cul psihiatru;
permisul de armă (în original);
dovada achitării taxei pentru elibera-
rea permisului de armă (260 lei pen-
tru fiecare unitate de armă, achitaţi la
Banca de Economii, pe contul Inspec-
toratului General al Poliţiei);
copia carnetului de vânător, în cazul ar-
melor de vânătoare lungi cu ţeava lisă.
Pentru informaţii, reclamaţii, sugestii,
propuneri de instituire a unor mecanis-
me de eficientizare a activităţii ne puteţi
contacta la telefoanele: 022–86–80–56,
022–86–80–60, 022–86–80–58 şi 022–
86–81–65.
Direcţia generală securitate publică
a Inspectoratului General al Poliţiei
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
Calendarul
lucrărilor biotehnice
Septembrie
Ţinând cont de faptul că în a doua jumă-
tate a lunii august a fost finalizat procesul
de populare a fondurilor de vânătoare cu
fazan este necesar de efectuat următoare-
le acțiuni:
De continuat nimicirea răpitorilor în
fondurile populate cu fazan.
De pus prundiş şi nisip în locurile popu-
late cu fazan, în scopul preîntâmpinării
ieşirii acestuia la drumurile naţionale.
Acest fapt va evita strivirea fazanului
de autovehicule, de asemenea – atacul
prădătorilor (câini hoinari, vulpi, păsări
răpitoare).
Este necesar de construit hrănitori şi de
pus hrană, ca fazanul eliberat să nu mi-
greze şi, respectiv, să avem o vânătoare
cât mai productivă.
Deoarece lucrările de colectare a cere-
alierelor continuă, este necesar să pre-
gătim hrană complementară pentru
perioada rece a anului.
Vom contracara incendierea terenurilor
de pe care a fost recoltată producţia
agricolă.
Având în vedere faptul că sezonul de vâ-
nătoare, este în desfășurare, vom efectua
următoarele măsuri:
Membrii colectivilor primare vor avea
grijă să preîntâmpine recoltarea speci-
ilor la care vânatul este încă interzis.
Se vor efectua razii antibraconaj pe
timp de noapte.
În timpul vânătorii de monitorizat şi ră-
pitorii din teritoriu (văzut/dobândit).
În funcție de efectivele de vânat în teri-
toriu este necesar:
a) de pregătit fâneţe şi lucerna pentru
perioada de iarnă;
b) de amenajat sărării;
c) de stabilit zonele de linişte unde vâ-
nătoarea va fi interzisă.
muniţii
Alegerea alicelor — eficienţa tirului
Ce efecte produc alicele, nimerind în ţintă? Ce număr este preferabil pentru un anumit vânat? Şi, în sfâr-
şit, de la ce distanţă este indicat să tragem?
Rezultatul scontat al tirului
este moartea rapidă a vânatu-
lui. Acest lucru se întâmplă,
dacă un număr suficient de
alice ating ţinta. Mişcate de
energia cinetică a încărcătu-
rii, unele alice străpung pielea
fără a pătrunde adânc în corp,
afectând terminaţiile nervoase,
fapt soldat cu moartea mo-
mentană a păsării sau anima-
lului. Acţiunea alicelor (pentru
vânatul mic) şi glontelui (vânat
mare) este diferită.
Este ilustrativ următorul
exemplu. În timpul jupuitului
pielii unui iepure, împuşcat de
la distanţa de 37 de metri din
armă cu cioc plin, sub pielea
vânatului au fost găsite 12 ali-
ce nr.3. Concomitent, nu au
fost afectate organele interne
ale animalului, au fost atestate
doar hemoragii uşoare în locu-
rile unde au nimerit alicele. Cu
toate acestea, animalul a căzut
răpus. Acest efect se datorea-
ză acţiunii multiple a alicelor
asupra terminaţiilor nervoa-
se extrem de sensibile care au
transmis energia loviturii spre
principalele noduri nervoase,
inclusiv, cele amplasate în regi-
unea inimii şi plămânilor.
Aceste dispoziţii teoretice
sunt confirmate de numeroase
experimente. Unul dintre aces-
tea a fost întreprins în fosta
Iugoslavie de un medic-vână-
tor. El a tras de la distanţa de
27 metri cu alice nr.7 asupra a
doi câini hoinari (paznicii de
vânătoare din Iugoslavia aveau
chiar o asemenea obligaţie).
Primul câine se afla într-o stare
fizică satisfăcătoare, sistemul
lui nervos funcţiona normal.
Al doilea câine a fost adormit
cu cloroform. Fiind împuşcat,
primul animal a murit de înda-
tă, concomitent, autopsia a sta-
bilit că niciun organ de impor-
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
tanţă vitală al organismului nu masa vânatului, la fel, distanţa
a fost afectat. În al doilea ani- optimă pentru efectuarea tiru-
mal, vânătorul a tras o încăr- lui. Energia cinetică a încărcă-
cătură identică de alice. După turii trebuie să fie suficientă
ce acţiunea cloroformului s-a pentru a cauza şocul trauma-
terminat, animalul nu doar că tic. Utilizarea numerelor de
Distanţe pentru un tir eficient din arme de calibrul 12
Cinci alice nimerite în ţintă, fiecare capabilă:
să fractureze oase mari să străpungă oase mari
Mărimea Distanţa Mărimea Distanţa
Vânatul şi masa acestuia
alicelor maximă, m alicelor maximă, m
Prepeliţa (0,1 kg) nr.9 39 nr.10 40
Turturea (0,28 kg) nr.7 42 nr.8 45
Potârniche (0,35 kg) nr.7 43 nr.8 47
Raţă (0,85 kg) nr.5 45 nr.6 49
Cocoş de munte (1,25 kg) nr.4 46 nr.5 51
Iepure (3,5 kg) nr.1 48 nr.3 54
Vulpe (6,5 kg) nr.2 49 nr.1 55
şi-a revenit, dar şi s-a însănă- alice indicate mai jos asigu-
toşit rapid, deoarece rănile au ră la vânătoare decesul rapid
fost superficiale. În momentul al animalelor cu condiţia că
împuşcăturii câinele se afla în în ţintă va nimeri un anumit
stare inconştientă, drept care a număr minim de alice. Spre
supravieţuit. exemplu, pentru prepeliţă sunt
Din cele relatate nu vom suficiente 4-5 alice nr.9 sau 10;
face concluzia pripită că moar- pentru potârniche — 4-5 alice
tea animalului este provocată nr.7 sau 8; pentru raţă — 4-5
prin excepţie de şocul trauma- alice nr.5 sau 6; pentru cocoşul
tic-nervos. Uneori o singură de munte — 4-5 alice nr.4 sau
alice poate pătrunde adânc în 5; pentru iepure — 4-5 alice
corpul păsării sau animalului nr.1 sau 3; pentru vulpe — 4-6
şi afecta activitatea organului alice nr.2.
de importanţă vitală, cauzând Aceste date sunt, fireşte,
efectul letal. destul de relative, dar verificate
în repetate rânduri de practi-
Numărul alicelor că. Pentru atingerea efectului
Mărimea alicelor este alea- scontat sunt posibile diferite
să în funcţie de obiectul vână- combinaţii. Cunoscutul speci-
torii. Alegerea corectă permite alist în balistică din secolul tre-
obţinerea unei eficienţe maxi- cut, generalul francez Journet,
male, caracterizată prin numă- efectuând cercetări interesante
rul de alice, care au atins ţin- pe această temă, a ajuns la con-
ta, viteza şi energia acestora, cluzia că hotarele tirului efici-
ent dintr-o armă de calibrul 12
cu cioc deplin sunt următoare-
le (vezi tabelul).
La utilizarea unor alice mai
mărunte, trebuie micşorată şi
distanţa tirului, pentru că, în
caz contrar, energia alicelor va
fi insuficientă.
Se recomandă reducerea
distanţei şi în timpul tirului cu
alice mai mari, deoarece, în caz
contrar, numărul alicelor care
vor atinge ţinta va fi insufici-
ent, pentru ca pasărea sau ma-
miferul să fie răpuse la sigur.
Mărimea alicelor
şi distanţa tirului
Schema reprezintă zonele
focului ucigător al snopilor de
alice în funcţie de dimensiuni-
le alicelor (nr.7, nr.5 şi nr.3) şi
distanţa focului de la 10 până
la 50 de metri. Cele mai bune
rezultate sunt atestate de la
distanţa de 20-40 m. De notat
că la distanţele de până la 35
metri mărimea alicelor nu are
importanţă decisivă pentru
eficienţa tirului. Iar după 35 de
metri diametrul zonei focului
ucigător al încărcăturii de ali-
ce sporeşte odată cu majorarea
diametrului acestora. Cu alice
nr.7 vânătoarea va fi una de
succes în raza de până la 40 de
metri, iar cu alice nr.5 şi 3 co-
respunzător- 45 şi 50 de metri.
Pe de altă parte, putem lesne
observa că alicele nr.3 asigură
un efect sigur, deci, un procent
maxim de focuri decisive în
raza de 40-45 m. Dacă distanţa
tirului este mai mare de 45 m,
apoi pentru majorarea şanselor
de succes trebuie utilizate alice
mai mari. Desigur, trebuie să
ţinem cont şi corelaţia între
numărul alicelor şi mărimea
alicelor/masa vânatului preco-
nizat.
Ario LERU
 Vânătoarea fără plumb?
diverşi polimeri. În 2013, sta-
Directiva 2009/147 CE vorbeşte, inclusiv, despre neutilizarea muniţiei de plumb tul California a interzis toate
de către vânători şi trecerea la cea de oţel. E o problemă serioasă, care ar trebui să tipurile de muniţie pe bază de
plumb şi a stabilit o perioadă
ne preocupe.
de tranziţie tehnologică până
Opinii sunt diferite. Pe una dintre acestea o găzduim în paginile de mai jos. în 2019. Decizia a fost baza-
Dar dumneavoastră ce credeţi? tă pe noi studii care susţin că
păsările răpitoare mari pre-
Scrieţi-ne! Vă aşteptăm şi vă mulţumim anticipat! cum vulturii — care se hrănesc
Adresa noastră: mun. Chişinău, str. Şipotelor, 2, tel/fax /373 22/ 24-20-27, e- cu hoituri-sunt intoxicate cu
plumb rezultat din alice şi schi-
mail: svpm@mail.md. je de gloanţe.
Redacţia revistei VPM
În secolul XX s-au pus în
balanţă proprietăţile utile ale
Subiectul toxicităţii muni- raţele, gâştele şi lebedele. Cele cepând din anii ’2000: în Da- plumbului cu efectele nocive
ţiei de plumb nu este nici nou mai afectate dintre acestea par nemarca, Olanda, Germania, asupra sănătăţii oamenilor şi,
Spania şi Franţa. treptat, s-a renunţat la utiliza-
Prima alternativă găsită la rea acestui element în benzină,
alicele de plumb au fost cele vopsele sau cutii de conserve.
din oţel, care au un cost mai Poate că ipotetica interzicere
mic de producţie, însă şi une- a alicelor de plumb nu va veni
le dezavantaje: sunt mai dure, curând… dar dacă va veni, va
afectând şocurile armelor aduce oare şi legalizarea (mă-
vechi şi necesitând ţevi speci- car!, dacă nu încurajarea) unor
ale (marcate „Steel or Lead“) metode de vânătoare „ecologi-
pentru cele noi sunt cu o tre- ce“, precum vânătoarea cu ar-
ime mai uşoare decât cele de cul sau falconeria?
plumb, necesitând o creştere a
diametrului individual şi a nu- Alexandru Cercel
mărului de alice dintr-un car-
tuş pentru a echivala distanţa Foto: Northern Diver,
şi eficacitatea alicelor de plumb en.Wikipedia.org, GunDigest.
(de aceea armele de calibru 10 com
au devenit foarte de populare Surse: National Wildlife
în SUA la sfârşitul anilor ’90). Health Center, African-Eur-
În ultimii zece ani s-au asian Waterbird greement,
nici necunoscut, ci doar igno- să fie raţele de suprafaţă. Efec- creat noi alternative la plumb, en.Wikipedia.org, Science Da-
rat deocamdată de autorităţi- tele intoxicării nu sunt uşor în principal din amestecuri ily, ShotshellDrundel.com
le noastre. Probabil că atunci de observat: în principal pă- de bismut, cositor, tungsten şi
când vor fi obligate de foruri- sările afectate sunt letargice,
le internaţionale să ia măsuri nu zboară de loc sau doar pe
specifice, vor rezolva chestiu- distanţe scurte şi tind să se izo-
nea printr-o ordonanţă, fără leze, fiind greu de găsit. Se mai
să asigure o perioadă de tran- pot observa pete verzi datora-
ziţie pentru vânători, care vor te secreţiei biliare în găinaţul
trebui să-şi schimbe sau să-şi păsărilor bolnave, dar nivelul
adapteze armele la noile tipuri efectiv de intoxicare se deter-
de muniţie. mină doar prin examinarea
Studii americane şi europe- ficatului, rinichilor şi sângelui
ne arată că din tonele de alice păsării intoxicate.
de plumb rămase în bălţi şi râ- Folosirea alicelor din
uri, în urma partidelor de vâ- plumb a fost interzisă la vână-
nătoare, o parte sunt ingerate toarea la baltă în Statele Unite
de către păsări de apă precum în anii ’90, iar în Europa în-

/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3

 Abecedarul vânătorului
La becaţină
Becaţina comună este una
dintre cele mai râvnite de vâ-
nători specii de păsări acvati-
ce. Cine dintre vânători nu a
urmărit la o coadă de iaz sau
la râu aceste păsări iuţi, agi-
le, încercându-şi norocul cu
unul—două focuri de armă,
de regulă, fără rezultate efec-
tive. Becaţinele sunt păsări
de talie medie (25—28 cm) la
care le este caracteristic ciocul
lung. Ochii sunt aşezaţi lateral,
asigurându-le o rază vizuală
mare. În comparaţie cu alte
păsări de baltă, picioarele sunt
mai scurte. Abdomenul păsării
este albicios, iar pe flancurile
corpului penajul este de culoa-
re pestriţă brună. Ca aspect,
tineretul se poate distinge cu
greu de păsările adulte. În zbor
becaţinele s-ar putea distinge
destul de greu de alte specii,
dacă nu ar emite sunete carac-
teristice.
Pentru o vânătoare de suc-
ces la becaţină se potriveşte
un câine rezistent şi nu prea
hazardat, care să nu zburde pe
malul apei, speriind păsările.
Becaţina nu este prea răbdă-
toare la aretul câinelui, luându-
şi zborul înainte ca vânătorul
să fi pregătit să tragă. Pentru a
linişti întrucâtva prepelicarul,
vânătorii experimentaţi fac o
pauză de reculegere. Uneori
este suficient să chemăm câi-
nele şi să-l culcăm la picior
pentru a-l ogoi.
În momentul oportun ne
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
apropiem de câinele încreme-
nit în aret fără grabă, dar şi fără
ezitare. Dacă ne apropiem prea
iute, câinele se poate precipita
şi el, aceasta însemnând rata-
rea încercării.
Este mai potrivit să pornim
la vânătoare în zile liniştite,
calde sau foarte calde, cu toa-
te că umblătura pe o asemenea
vreme este obositoare. Pe timp
cu vânt rece şi ploaie, becaţina
este foarte precaută, nu per-
mite vânătorului să se apro-
pie, mai cu seamă, împotriva
vântului, cu atât mai mult că
şi câinele o poate adulmeca cu
dificultate.
Becaţina comună este de
1,5 ori mai mică, decât becaţi-
na mare. Îşi ia zborul rapid şi
face în aer câteva zigzaguri în
dreapta şi stânga cu un „ples-
căit„ caracteristic şi doar în
afara razei unui foc precis zbo-
rul ei devine liniar.
Acest zbor neregular este
o piatră de încercare pentru
vânătorii începători. Îi putem
sfătui ca înainte de a porni
la vânătoare, să întreprindă
o plimbare la baltă ca să ur-
mărească zborul becaţinei.
Vânătorii experimentaţi în-
cearcă să surprindă pasărea
în momentul în care aceasta,
zvâcnind din iarbă, zboară în
linie dreaptă, înainte de a în-
treprinde zigzagurile năucitoa-
re. În alte cazuri, vânătorii lasă
pasărea să zboare la vreo 30
de metri, când zborul ei devi-
ne rectiliniu, iar norul de alice
este deja destul de mare.
La distanţe mici trebuie să
ţintim puţin în direcţia burticii
albe. Este util să ne apropiem
de locul unde câinele face aret,
puţin dintr-o parte, pentru a
trage lateral în pasărea ridicată.
Dacă becaţina zboară din faţă,
îi permitem să ne depăşeas-
că, iar apoi săltăm iute arma.
După o împuşcătură nereuşi-
tă, becaţina face un cerc larg,
după care se aşează nu departe
de vânător, dar deja nu-i per-
mite să se apropie prea mult.
Vom spune că 40 de paşi
sunt distanţa optimă, iar 50 —
maximală, de la care poate fi
efectuat un tir eficient la vână-
toarea de becaţină. Această dis-
tanţă un vânător experimentat
o calculează aproape instinctiv.
Desigur se mai întâmplă tiruri
reuşite şi de la alte distanţe, dar
ele nu pot fi luate în calcul, de-
oarece este curată întâmplare.
Cartuşele la becaţine le încăr-
căm în luna august cu alice
nr.10, iar în septembrie — oc-
tombrie pentru ţeava dreaptă
(inferioară) pregătim cartuşe
cu alice nr.9, iar pentru ţeava
stângă (superioară) — cartuşe
cu alice nr.8.
În luna septembrie becaţi-
na se îngraşă şi devine mai li-
niştită, nu se precipită la aretul
câinelui, fiind ridicată, zborul
ei este mai lent, decât al pă-
sărilor tinere. Mulţi vânători
experimentaţi consideră că
urmărirea becaţinei cu prepe-
licari este o preocupare de zile
mari şi o plasează pe locul doi
după vânătoarea de primăvară
la sitar.
Becaţina poate fi vânată şi
fără câine, din mers. În acest
caz, vânătorul ocheşte păsările
pe care le stârneşte pe parcurs.
Însă, acest stil este lipsit de far-
mecul şi poezia vânătorii cu
prepelicar…
Mai există şi alt procedeu
de vânătoare la becaţină. În
acest caz, doi vânători se mişcă
în paralel, la o distanţă de 25
de metri, trăgând după sine o
şfoară care alertează păsările
ascunse în iarbă. Becaţine-
le deranjate se ridică în aer,
rămânând ca cei doi vânători
să-şi încerce norocul. Uneori
sfoara o trag în faţa vânătoru-
lui doi puşti, iar omul cu arma
are grijă să nu rateze ocaziile.
Însă, acest procedeu este şi el
lipsit de farmec şi sportivitate,
drept care nu este unul tocmai
potrivit pentru a fi recomandat
unor vânători oneşti.
Toamna târziu, înainte de
migrare spre sud, becaţinele
se adună în stoluri mari şi în
locuri, în care apariţia lor este
greu de presupus. Uneori pă-
durea este literalmente îmbâc-
sită de aceste păsări.
Vânătoarea la becaţină
poate continua pe parcursul
întregii zile, cu pauze scurte
de la 1200 până la 1600 pe timp
cald.
 Vânatul rănit: cum procedăm?
Vânatul rănit nu trebuie lă-
sat în voia destinului — aceas-
tă obligaţie trebuie respectată
cu sfinţenie de oricare vână-
tor. Pe timp liniştit vânătorii
cu simţurile dezvoltate aud
cum glontele loveşte în corpul
animalului şi pot chiar stabili
care va fi efectul împuşcăturii.
Vânătorul trebuie să ştie, în ce
parte a corpului a fost lovită
ţinta. Spre exemplu, urechile
lipite de cap ale animalului do-
borât la pământ este un indiciu
că acesta este doar rănit şi că
este periculos să te apropii de
el.
Fiecare vânător trebuie să
fie pregătit suficient pentru
partida la care participă, să cu-
noască anumite reguli:
un ţintaş de duzină nu
trebuie să tragă în vâna-
tul mare din faţă: glontele
poate ricoşa de la craniul
animalului sau omoplatul
acestuia, fără a afecta orga-
nele interne ale vânatului;
este reprobabil tirul asupra
vânatului mare din spate:
chiar fiind grav rănit, ani-
malul poate fugi la distanţe
considerabile.
Am menţionat, că vânăto-
rul poate afla multe dacă aude
cum glontele loveşte în ţintă:
dacă se aude o plesnitură
surdă, apoi glontele a lovit
în corpul animalului;
o pocnitură bruscă este un
indiciu că glontele a nime-
rit în os;
un sunet strident poate în-
semna că glontele a atins
un copac, un ciot sau o
creangă, după care ricoşea-
ză, lovind aiurea.
Unde a fost lovit
animalul
Dacă proiectilul a nime-
rit în creierul vânatului sau în
coloana vertebrală, animalul
imediat cade răpus şi nu se
mişcă.
Dacă e lovit în inimă, une-
ori fuge la o distanţă de 150-
200 metri.
Fiara căzută se va ridica în
cazul, în care a fost momen-
tan ameţită după ce glontele
a atins-o la cap sau la coloana
vertebrală. Animalul trebuie
răpus imediat.
În cazul în care animalul
saltă înalt, după care fuge, în-
seamnă că este rănit în picior
sau inimă.
Dacă după împuşcătură
animalul saltă, smunceşte con-
vulsiv cu picioarele din urmă
şi aleargă gârbovit, rezultă că el
este rănit în abdomen.
Dacă animalul căzut se ri-
dică şi fuge, trăgându-şi picio-
rul, el are o rană uşoară la acel
picior, cu toate că urmele sale
denotă că între timp pierde
mult sânge.
Dacă animalul sau pasărea
se rotesc pe loc, sunt rănite
într-un ochi sau în ambii. Vâ-
nătorul nu va ezita să împuşte
repetat.
Dacă animalul a fugit fără
a da semne că este rănit, vom
examina atent locul în care
acesta s-a aflat în timpul îm-
puşcăturii. Dacă, urmărind vâ-
natul, tragem pe unde mergem
o băsmăluţă albă, apoi aflăm
de îndată dacă animalul în care
s-a tras sângerează.
Dacă la început sunt puţi-
ne urme de sânge sau nu sunt
deloc, iar mai departe sângele
apare în cantităţi mai mari,
este un indiciu că animalul ur-
mărit este grav rănit.
Dacă iniţial animalul sân-
gerează abundent, însă mai
apoi urmele sunt tot mai pu-
ţine, este semn că a fost rănit
sistemul muscular al vânatului,
orificiul de intrare a glontelui
se acoperă cu grăsime sau se
închide cu pielea.
Sângele deschis spumant de
ambele părţi ale urmei (scuipat
de fiară) este un indiciu că au
fost atinşi plămânii şi animalul
nu a fugit departe. Copitate-
le, în asemenea cazuri, se lasă
de turmă, fuga lor încetineşte,
animalele intră în tufari şi peste
100-200 de metri cad răpuse.
Dacă sunt rupte vasele san-
guine, în urma animalului ră-
mâne sânge de un roşu-închis.
Dacă glontele a nimerit în ficat,
animalul aleargă gheboşindu-
se, din rană se prelinge sânge
roşu-cărămiziu; animalul se
culcă, apoi se ridică şi pleacă.
Dacă proiectilul a atins sto-
macul, urma animalului este
stropită de sânge gălbeniu cu
resturi de hrană nedigerată.
În cazul unei răni grele, pe
gâtul animalului iese sânge de
culoare neagră.
Dacă urma este necarac-
teristică — copitele răşchirate
sau pământul este aruncat vi-
olent — fără îndoială animalul
urmărit este rănit, chiar dacă
pe urmă lipseşte sângele.
În toate cazurile de rănire
a unui animal mare, se reco-
mandă de a proceda la urmări-
rea lui peste 2-3 ore, deoarece
fiara dacă nu vede urmărito-
rul, nu pleacă prea departe, se
culcă mai degrabă şi-şi pierde
puterile din cauza hemoragi-
ei abundente. Dacă animalul
este rănit la picior, el trebuie
urmărit imediat, vânătorul fi-
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
ind ajutat de un câine capabil
să încolţească vânatul şi să-l
oprească pe loc, până când ani-
malul nu a deprins să alerge în
trei picioare.
Urechile lipite de cap ale
animalului doborât şi nemişcat
sunt indiciu că fiara este vie şi,
respectiv, periculoasă pentru
cel care se apropie prea mult
de ea.
În ce loc a fost lovită
pasărea
Dacă pasărea cade, rosto-
golindu-se, iar gâtul este încor-
dat şi întins, apoi ea este rănită
în aripă, dacă gâtul este destins
— pasărea este deja moartă.
După împuşcătură pasă-
rea se ridică în sus pe vertica-
lă — este semn că proiectilul a
nimerit în inimă sau în creier,
suntem atenţi unde a căzut
pasărea. Dacă alicele au nime-
rit în abdomenul păsării, ea
zboară mai departe cu coada
şi picioarele lăsate în jos. Dacă
atârnă doar un picior, apoi a
fost lovită de alice în gambă
sau este traumatizat al doilea
picior.
Bătăile convulsive din
aripi, zborul frânt spre pământ
sunt indicii sigure că pasărea
este rănită şi este cazul să mo-
bilizăm în căutarea acesteia un
prepelicar instruit.
Etica vânătorească

Fii competent şi responsabil

Organismele Uniunii Europene sunt deja preocupate de armonizarea experienţei pozitive şi a şi de calitatea „umană“ a viitorilor vână-
tradiţiilor locale, care se suprapun de regulă peste cele naţionale, în cadrul unor legislaţii permisive, tori, ci doar de nivelul pregătirii lor în do-
fără a impune standardizarea acestora, ci doar alinierea lor la numitorul comun ce decurge din meniu. Acest aspect nu poate fi considerat
Convenţiile şi Acordurile Internaţionale, precum şi din Directivele şi Recomandările Europene. Din progres, ci din contră regres în garantarea
categoria Recomandărilor menţionate, care trebuie luate în seamă, face parte şi Recomandarea nr. comportamentului de viitor al vânătorilor.
R (85)17 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre în Consiliul Europei, referitoare la „formarea“
Mai ales din cauza uceniciei peste care se
vânătorilor.
trece cu mult prea multă uşurinţă.
Acest Comitet de Miniştri, recunoscând, printre altele, că „fauna de interes vânătoresc trebuie
păstrată pentru generaţiile prezente şi viitoare datorită valorii sale ecologice, economice, culturale
Organizaţiile de vânători sunt şi ră-
şi educative“ şi că „vânătoarea poate fi considerată un element important de gestiune a acestei mân, fără discuţie, cele mai interesate de
faune sălbatice, cu condiţia de a respecta nevoile ecologice ale speciilor şi echilibrele biologice“; pe calitatea viitorilor colegi de breaslă, motiv
deplin conştient de „necesitatea de a asigura educaţia şi formarea vânătorilor“ pentru a-i face „con- pentru care ar trebui să fie lăsate să decidă
ştienţi de responsabilităţile pe care trebuie să le aibă faţă de patrimoniul natural“, a recomandat gu- singure în privinţa acestor promovări. Nu
vernelor Statelor membre să ia în considerare obligativitatea de a condiţiona eliberarea permiselor este deloc normal ca statul să le promove-
de vânătoare de promovarea unui examen de vânător, similar în toate ţările UE; examenul „trebuie ze membrii, mai ales în situaţia de organi-
să cuprindă o probă teoretică şi una practică, ambele preorientate de sugestiile care figurează în zaţii neguvernamentale în care se găsesc.
anexa la recomandare“; „să dezvolte, în colaborare cu asociaţiile în profil la nivel local şi central, ac- Aceasta cu atât mai mult cu cât au dovedit
ţiuni educative destinate încurajării vânătorilor pentru perfecţionarea cunoştinţelor asupra faunei până acum, că sunt cele mai interesate din
şi habitatelor, precum şi asupra gestiunii durabile a acesteia“; să încredinţeze acestor asociaţii de acest punct de vedere şi de aceea cele mai
vânători grija instruirii membrilor şi adoptării unui cod de comportament al vânătorului.
exigente, mai obiective şi mai corecte.
Un astfel de Cod deja a fost întocmit de ASVPS din România. Nu ne-am pus scopul să „reinven-
Indiferent de modul de pregătire şi de
tăm roata“, ci, cu bunăvoinţa colegilor de peste Prut, propunem cititorilor noştri, membri ai SVPM
(şi nu numai!) pagini multcălăuzitoare şi de real folos de etică vânătorească în larga şi prodigioasa promovare a noilor vânători, oarecum di-
activitate de zi la zi, dat fiind şi faptul că ele pot fi completate şi îmbunătăţite cu noi idei, sugestii şi ferit de la o ţară la alta în Europa, candi-
recomandări utile, pe care le aşteptăm. daţii trebuie să demonstreze, oricând după
Redacţia revistei VPM aceea, că sunt competenţi şi responsabili.
În calitate de vânător trebuie să fii con-
Nimeni nu te obligă să devii vânător. trebuincioase, inclusiv de comportament ştient şi să faci oricând dovada că:
Dacă te decizi totuşi să devii, ca urmare a adecvat în obşte şi societate, pentru a nu- ai un nivel ridicat de cunoştinţe despre
unei atracţii aparte spre această îndelet- şi face cumva profesorul de ruşine. speciile de faună de interes vânătoresc
nicire util-recreativă, atunci trebuie să te Mai aproape de generaţia noastră, când şi despre ecologia şi etologia acestora;
pregăteşti temeinic, din punct de vedere locul breslelor vânătoreşti a fost luat de eşti bine informat în privinţa legilor şi
teoretic şi practic, pentru a păşi competent societăţi şi asociaţii vânătoreşti, pregătirea reglementărilor care guvernează vâ-
şi responsabil în obştea aleasă a vânători- candidaţilor a fost înlocuită printr-un exa- nătoarea durabilă şi conservarea vieţii
lor. Iar dacă ai păşit deja, trebuie să înţelegi men nescris în vânătoare, apoi printr-un sălbatice, atât în ţară cât şi în Europa;
că ai acceptat benevol să respecţi regulile examen în adevăratul sens al cuvântului, faci parte dintr-o organizaţie asociati-
scrise şi nescrise care guver-nează activi- cu probe teoretice şi practice complexe, vă destinată apărării intereselor vână-
tatea şi că eşti obligat moral să te retragi susţinute în faţa unor comisii constituite torilor, dar şi calităţii vieţii sălbatice;
singur din aceasta dacă simţi cumva că nu din reprezentanţi de seamă ai societăţilor eşti deschis la un dialog sincer şi con-
le poţi respecta. Este mai onorabil aşa de- vânătoreşti, conştienţi de faptul că presti- structiv cu autorităţile statului şi cu
cât să suporţi oprobriul camarazilor, care, giul de care se bucură ei şi acestea, depin- asociaţiile neguvernamentale respon-
mai devreme sau mai târziu, te vor recuza de în foarte mare măsură de exigenţa de sabile de desfăşurarea activităţilor de
dacă greşeşti repetat. care au ştiut şi ştiu să dea dovadă cu ocazia vânătoare şi de protecţia naturii;
Calitatea de vânător trebuie înţeleasă examinărilor în discuţie. eşti gata oricând să accepţi un dialog
aşadar ca o poziţie câştigată în societate, În zilele noastre întâlnim, la nivel eu- similar, sincer şi constructiv, cu ceilalţi
care trebuie cinstită şi ferită de orice ar pu- ropean, cel mai frecvent comisii de exami- utilizatori ai mediului, îndeosebi cu cei
tea-o compromite. nare mixte, compuse din reprezentanţi ai din domeniul agriculturii şi silviculturii,
Din considerentul arătat, dar nu sin- organizaţiilor de vânători şi ai organisme- pentru a putea lua, în comun, cele mai
gurul, s-a statuat în timp un anume mod lor de specialitate ale statului în domeniu, adecvate măsuri de conservare a faunei
de pregătire a candidaţilor la calitatea de cu implicarea sau nu a învăţământului su- sălbatice la niveluri şi în structuri care să
vânător. Mai întâi, ucenicii erau invitaţi perior de specialitate, dovadă a interesului nu dăuneze producţiilor principale agri-
sub autoritatea unui mai vechi breslaş, sporit al societăţii faţă de mediu şi exploa- cole şi silvice, ale mediului înconjurător;
care avea întreaga responsabilitate a in- tarea responsabilă a resurselor acestuia. eşti interesat şi participi, oricând eşti
struirii discipolului său fără a fi pedant Sunt şi ţări europene în care s-a trecut la o solicitat, la studiile ştiinţifice care au ca
ori plicticos. El îl prezenta în faţa ortacilor şcolarizare şi o examinare neutră a candi- obiect fauna sălbatică de interes vână-
doar atunci când acesta putea face dova- daţilor, exclusiv de către instituţiile statu- toresc.
da însuşirii unui minim de învăţăminte lui, dar care, din păcate, nu sunt interesate (Va urma)

6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /

cum ţintim
Greşelile tipice
ale vânătorilor începători
în timpul tirului
1. Tirul la distanţe mari este o greşeală ti-
pică şi frecventă. Chiar dacă vânătorul
procedează aşa cum se cuvine rezul-
tatul se lasă aşteptat, şi atunci ţintaşul
începe să schimbe ceva în sistemul de
ochire, fireşte, fără a obţine rezultate
mai bune. Distanţa optimă este de 35
de metri la pasăre şi 50 de metri la mis-
treţ.
2. Deplasarea excesivă a ţevilor în timpul
ochirii — vânatul reuşeşte să dispară,
există riscul ca vânătorul să îndrepte
ţevile în direcţia camaradului.
3. Două degete pe trăgacele armei cu
două ţevi: această poziţionare a dege-
telor se poate solda cu declanşarea in-
voluntară a focului din ambele ţevi.
4. Apăsarea prea bruscă a trăgaciului se
soldează cu un tir sub ţintă.
5. Picioarele larg poziţionate nu permit
răsucirea rapidă a corpului ţintaşului.
6. Tirul cu înălţătorul deschis.
7. Tirul din poziţie instabilă adeseori se
soldează cu căderea ţintaşului, mai cu
seamă este neplăcut dacă aceasta se în-
tâmplă la un bazin acvatic.
8. Tirul cu arma ţinută numai în mâini,
când corpul ţintaşului rămâne intact
în poziţie iniţială, de regulă, sfârşeşte
cu ratări.
9. În timpul vânătorii din mers nu se re-
comandă ca ţintaşul să ţină arma cu
o mână — în momentul apariţiei vâ-
natului el va avea nevoie de ceva timp
pentru a se pregăti să tragă. Arma tre-
buie purtată cu două mâni, cu ţevile în
sus sau în jos. Varianta clasică — sub
un unghi de 45° cu ţevile în sus.
10. Tirul agitat (fără ochire) asupra unei
ţinte apărute pe neaşteptate.
11. Tirul precoce asupra ţintei care încă
nu s-a apropiat.
12. Focurile trase în cârd se soldează cu
ratări şi rănirea mai multor vietăţi.
Este corect să-ţi încerci norocul, ţin-
tind într-o pasăre.
13. Arma nu e strâns lipită de umăr! În
acest caz vânătorul se alege cu vânătăi
la umăr şi obraz.
14. Garda trăgaciului loveşte puternic de-
getul mijlociu. Cauza poate fi încărcă-
tura prea mare sau unghiurile patului
armei nu se potrivesc cu configuraţia
umărului ţintaşului.
Selectat: Vladimir ROJIC
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
Sfaturi utile
De cele mai multe ori, pasiunea pen-
tru vânătore se moşteneşte din generaţie
în generaţie, însă dacă nu aţi cochetat
niciodată cu aceasta şi doriţi să deveniţi
un adevărat vânător, va trebui sa urmaţi
câţiva paşi.
Primul şi probabil cel mai important
pas este participarea la cursuri special
organizate pentru instruirea şi pregăti-
rea foarte atentă a viitorilor vânători. În
cadrul acestui curs, vânătorii vor învăţa
totul despre armele de vânătoare şi, de
asemenea, vor învăţa cum să le folo-
sească. Mai mult decât atât, vânătorii vor
învăţa totul despre speciile care pot fi
vânate pe un anumit teritoriu şi mai ales
perioadele în care acestea pot fi vânate,
acest aspect fiind unul mai mult decât
important. De asemenea, vânătorii înce-
pători vor învăţa şi cât de important este
ca mediul înconjurător să fie ocrotit.
După instruire şi după examen, vânăto-
rul începător îşi poate obţine permisul
pentru port armă. Aici intervine şi par-
tea mai dificilă, deoarece preţul armelor
pentru practicarea acestei pasiuni este
destul de ridicat, vânătoarea fiind o ac-
tivitate foarte costisitoare.
Nu vă grăbiţi niciodată să achiziţionaţi o
armă de vânătoare până nu ştiţi cu exac-
titate care sunt animalele pe care le veţi
vâna.
Echipamentul nu este complet decât
dacă deţineţi muniţia adecvată. Este im-
portant ca, pe lângă aceasta, să purtaţi
un costum corespunzator. De aseme-
nea, accesoriile sunt şi ele importante
şi printre acestea se numără binoclul,
luneta, cuţitul de vânătoare şi o sfoară
rezistentă.
În timpul fiecărei partide de vânătoare,
mai ales pentru vânătorii începatori, este
importantă familiarizarea cu împrejuri-
mile. Încercaţi să exploraţi cât se poate
de bine zona înainte de începerea par-
tidei de vânătoare pentru a şti la ce să
vă aşteptaţi şi pentru a cunoaşte cât mai
bine natura şi capcanele sale.
Vânătoarea este o activitate în cadrul
căreia tot timpul veţi avea câte ceva de în-
văţat, asa că încercaţi să luaţi totul pas cu
pas pentru ca această pasiune să fie o ade-
vărată relaxare pentru un vânător adevarat.
Vânător CUEXPERIENŢĂ
Opinii
Nimicim totul ce mişcă?
De vreo 25 de ani sunt vânător şi simt
o plăcere deosebită să ies în sânul naturii,
să merg pe jos zeci de kilometri, să mă
opresc, să stau, pur şi simplu, şi să-i admir
frumuseţea, pentru că vânătoarea pentru
mine nu înseamnă capturarea cu orice
preţ a unui iepure, raţe sau altceva, ci e
„un interes“ în sine, pe care, deseori, aşa şi
nu-l poţi explica. Mă bucur ca un copil de
tot ce e viu în jurul meu, ce freamătă şi te
îndeamnă, parcă, să fii mai bun, mai om.
Dar o tristeţe amară mă cuprinde
când îi văd pe unii care, scăpându-se în
largul câmpului, împuşcă fără noimă, dis-
trug totul ce mişcă, ce zboară. Avem şi de
aceştia, cu părere de rău. Pentru ei există
doar invazia în câmp sau pădure, arma şi
cartuşul, vânatul şi oala.
Mă tem, însă, că într-o zi nu numai
că vânat n-o să avem, ci nici natură. În
părţile noastre, în orice caz. Pentru că
ce se întâmplă, precum observ eu? Iată,
aud şi citesc în revistă că s-au adus circa
20 mii de fazani, ulterior repartizaţi prin
subdiviziunile teritoriale ale SVPM, fapt
extrem de îmbucurător, dar… pe la noi
fazanii „s-au terminat“ — cândva au fost,
dar acum nu mai sunt. Câţi şi cum au cres-
cut în volieră? Câţi au fost eliberaţi, când şi
unde? Nimeni nu ştie sau poate că cineva
ştie, dar nu spune?
Veşti din subdiviziunile teritoriale
Vânatul cu grijă se creşte
În părţile Cahulului sunt vânători gos-
podari, care au grijă de vânat. În anul tre-
cut, bunăoară, terenurile
de vânătoare din partea
locului le-au populat cu
400 pui de fazan. Înain-
te de aceasta însă au avut
grijă să construiască voli-
ere, adăpători, hrănitori,
să amenajeze locurile,
au încercat să diminue-
ze pericolul ce venea din
partea răpitorilor ş.a. Ce-i
drept, n-au fost scutiţi de
un mare ghinion: plasa
cu care era îngrădită una
dintre voliere s-a dovedit
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
Am impresia că fazanii au fost păpaţi nu
atât de vulpi, câni vagabonzi ori ulii, ci de…
braconierii noştri. Pe ei i-am avut în vedere,
spunând că umblă hoţeşte şi nimicesc totul
ce le apare în cătarea puştii. Măi oameni
buni! Poate facem, cât nu e târziu încă, o
revoluţie în mintea şi năravul cu care ne-am
„înzestrat“ în ultimii ani? Dacă nu facem, ce
lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri?
Roman TĂTARU, s. Parcova, Edineţ
Marcel SIMON, managerul Subdi-
viziunii Teritoriale Edineţ a SVPM :
— Noi am primit fazani în 2008 —
2009. Întâi le-am dat drumul în volieră,
unde î-am ţinut şi i-am hrănit bine cam
o săptămână, după care i-am eliberat în
spaţiul natural, pentru că se ciupeau unul
pe altul — de prăpădenie!… Au crescut,
s-au dezvoltat în libertate, împrăştiindu-
se pretutindeni. Cei care au dorit să vâne-
ze, au procurat licenţe şi au vânat. Unii,
însă, n-au binevoit să procure (inclusiv dl
Tătaru). Cu timpul, fazanul a dispărut. La
o recentă şedinţă a consiliului ST s-a decis
să nu mai procurăm fazani. Condiţiile cli-
materice nu le priesc… În schimb, cu put-
eri proprii, creştem şi înmulţim alte specii
de păsări sălbatice, cum ar fi raţa mare, de
exemplu.
a fi mai moale decât dinţii unor răpitori.
Astfel, într-o noapte un jder a pătruns
NOTĂ:
Anul trecut Societatea Vânătorilor şi
Pescarilor din Moldova a contractat din
Ungaria 20 mii de fazani pentru popu-
lare în părţile noastre. În 2015, tot de
acolo, s-au adus încă 20 de mii de fazani,
repartizaţi în diferite zone ale republicii,
fapt relatat în numerele 6 şi 7 ale revis-
tei. Ultima partidă, în număr de 4880 de
păsări, a fost repartizată vineri, 3 iulie, la
Centrul de instruire cinegetică al SVPM,
după cum urmează: 300 — Basarabeasca,
500 — Cahul, 250 — Cantemir, 350 —
Leova, 250 — Taraclia, 300 — Cimişlia,
700 — Comrat şi Ciadâr -Lunga, 350 —
Nisporeni, 200 — Dubăsari… pentru ca la
timpul potrivit, o parte din ei să fie vânaţi,
iar o parte să rămână pentru reprodcere
naturală, dar ştiut lucru: omul are şi o altă
misiune, întâi de toate — să-i crească, să
asigure paza şi protecţia acestora de braco-
nieri şi de prădători, să asigure îngrijirea
lor în perioada rece a anului. Nu-i vorbă,
sunt binevenite atât constatarea faptelor,
cât şi critica neajunsurilor existente, dar,
fără a pune umărul la redresarea situaţiei,
cu ce ne alegem? Dăm vina doar pe
„condiţiile climaterice“?
Redacţia revistei VPM
înăuntru şi… practic, i-a „uşurat” de vreo
câteva zeci de fazani. A fost o lecţie bună,
n-ai ce zice.
Anul acesta terenurile
din Cahul au fost popula-
te cu peste 500 de fazani.
Cu ajutorul administraţiei
raionului, al sponsorilor,
vânătorii au înconjurat
volierele cu o plase meta-
lice trainice. Astfel, şi-au
luat de o grijă. Însă efortu-
rile cele mai mari urmau
a fi depuse mai încolo.
Toate colectivele primare
s-au inclus activ în lucrul
de păstrare şi dezvoltare a

In urmă cu ceva vreme le-
gasem vorbă cu un prieten des-
pre vânătoarea la potârniche,
la care nu participasem nicio-
dată, dar despre care auzisem
multe. Discuţia a trezit inte-
res. Chiar în prima duminică,
după deschiderea sezonului de
vânătoare, am şi primit o invi-
taţie din partea puşcaşilor din
satul Malcoci, raionul Ialoveni,
din care făcea parte şi amicul
meu.
Interesându-mă de locu-
rile cu pitpalaci, am luat-o cu
noaptea în cap spre Lanul Po-
pii — un spaţiu îngrădit de vii
şi livezi, cu o deschidere largă
pentru vânat. Iar faptul că or-
tacii mai aveau şi patru câini
cu acte în regulă, s-a acceptat
vânătoarea cu câinele de aret.
Porniţi în linie, au înaintat
uşurel, cu ochii mereu pe câini.
fondului de vânătoare existent.
La Moscovei, Vasile Tampiza, preşe-
dintele colectivului primar de
vânători, îşi convingea confraţii
că doar de ei depinde numărul şi
calitatea vânatului. Deci, pe lângă
respectarea altor lucrări bioteh-
nice, aceştia au hotărât să cureţe
izvoarele, care mai clipoceau pe
dealuri, să le aducă la condiţie.
Zis şi făcut. Astăzi, de apa celor
şapte izvoare curăţite de aceşti
gospodari, au parte cârdurile de
fazani din împrejurime.
Exemplul lor l-au urmat co-
legii de breaslă din Luceşti, con-
O zi cu pitpalaci
Cei care au mai practicat vână-
toarea la astfel de zburătoare
ştiu bine: cât timp patrupezii
şerpuiesc ca suveică prin lăice-
rul de iarbă deasă, nici potâr-
nichea nu stă locului. Simţind
răsuflarea prepelicarilor, pă-
sările „brodează“ şi ele de zor,
trag „aţele“ ba în stânga, ba în
dreapta… „croşetează“ iute şi
pe mijloc… Numai că aţele se
şi mai încurcă… Descoperite,
se aruncă în văzduh, ca tot în
acea clipă să se apese pe trăga-
ciul armei.
Primul îşi asmuţă alicele
Andrei Chiril, cel mai experi-
mentat puşcaş. După el sparse
liniştea dimineţii Anatolie Ro-
tari, susţinut de Andrei Covri-
ghin. Astfel, vânătoarea a por-
nit, ca după câteva ore ortacii
să se aleagă cu tolba plină.
— Vânat pe moşie avem
duşi de Anatol Jitu, din Tătărăşti, cu Igor
Ciobanu în frunte, precum şi din alte loca-
destul ! trage linia Constantin
Găndea, preşedintele colecti-
vului primar de vânători. Anul
acesta cu pitpalacul batem re-
cordul, dar situaţia nu-i mai
proastă nici la fazan!
Da, am văzut: mulţi ne-au
tăiat calea.
În anumite condiţii, vâna-
tul dispare, caută alte locuri
mai dosite şi mai bogate în
hrană. La Malcoci, însă, ori că
lumea e mai altfel, ori că legea
locală e mai drastică, dar vânat
este. Am mai colindat păduri
şi dealuri prin alte părţi, dar
atâtea animale sălbatice zău
că n-am mai intâlnit: am luat
în obiectivul aparatului de fo-
tografiat şi fazani, şi iepuri;
m-am mocoşit o vreme cu o
viperă de stepă; au trecut în
zbor spre iazurile din localita-
te şi stoluri de egrete; chiar şi
un ţigănuş pribeag mi-a căzut
în vizor.
— Spre seară, mi-a spus
Gheorghe Moisa, vin la apă şi
nişte lebede…
Discuţiile despre patri-
moniul sălbatic de pe moşiile
satului Malcoci continuă şi la
o agapă. Vânătorii mai tot tim-
pul se adună la moara lui Mi-
hai Gândea. Vin şi îşi depănă
amintirile, poveştile. Iar nucul
din dosul morii, pentru ei, e
şi un fel de „sală de şedinţe“,
lităţi. Ei au pregătit gospodăreşte volierele
în speranţa că, după eliberarea în natură a
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
unde se fac planuri şi se pune
ţara la cale. Sezonul de vână-
toare din anul acesta le-a mai
adus o veste multaşteptată:
printr-o hotărâre a Primăriei
locale, vânătorii au primit sub
diriguire zece ari de pământ
sub poalele codrilor — teren
unde vor amenaja o cabană.
…Din ograda morii am
plecat spre seară. Plin de emo-
ţii şi mândru că am întâlnit
nişte oameni buni la suflet,
vânători cu dragoste de natură,
care depun maximum eforturi
pentru a o îmbogăţi şi ocroti
de cei răi. Cu nostalgie, desi-
gur, părăsesc satul,sigur fiind
că îmi va fi dor de Gheorghe
Moisa, de câinele lui, Gherta,
un drahthaar care a participat,
pentru prima dată, la vânătoa-
re, de vorbele cu duh ale lui
Andrei Covrighin, de enciclo-
pedistul în materie de mediu,
Andrei Chiril, de zâmbetul
deschis a lui Mihai Găndea,
de poveştile haioase cu Anatol
Rotari de pe când era bişniţar,
de vinul irepetabil din beciul
lui Ion Covrighin, de ochii sin-
ceri şi vocea domoală a sefului
de grupă, Constantin Gândea.
Într-un cuvânt, cu aceşti
vânători am avut parte de o
duminică de suflet.
Stan DUDUCIUC
fazanilor, păsările se vor înmulţi.
Un rol aparte privind paza şi
protecţia vânatului îl are conlu-
crarea membrilor Subdiviziunii
Teritoriale Cahul a SVPM cu
inspectoratul raional de poliţie,
cu poliţia de frontieră şi, bineîn-
ţeles, cu inspecţia ecologică din
partea locului. Cu alte cuvinte,
dacă ai grijă de vânat, ai şi bun
vânat.
Text şi foto: Vladimir Bragagiu,
managerul ST Cahul
chinologie

Hrănirea câinilor de vânătoare

Întrebarea este: cum pot influenţa
produsele alimentare performanţa
câinelui de vânătoare?
Într-un studiu efectuat în Marea Bri-
tanie (Davenport G., Kelley R., Alton E.,
Leptine A.: Effect of Diet on hunting Per-
formance of English Pointers, Veterinary
Therapeutics, vol 2, Nr.1, 2001) au fost im-
plicaţi 23 de câini, împărţiţi în două grupe.
Fiecare grupă era hrănită cu alimente dife-
rite în timpul sezonului de vânătoare (no-
iembrie—februarie). Au investigat dacă
există vreo diferenţă între performanţa de
vânătoare a celor două grupe.
Prima grupă a primit hrană „stan-
dard“ obişnuită, iar a doua — hrană pen-
tru câini de lucru, aşa-numită nutriment
„performance“. Cele două feluri de hrană
erau furnizate în saci fără etichete. Câi-
nii au fost repartizaţi aleatoriu şi instruiţi
timp de două luni înainte de testare. Apoi,
în timpul sezonului de vânătoare, au fost
înregistrate durata de vânătoare, perfor-
manţa fiecărui câine şi condiţiile care au
putut influenţa comportamentul lor.
Toţi câinii au fost perfect sănătoşi pe
durata studiului.
Câinii hrăniţi cu aliment bogat în pro-
teine şi grăsimi şi-au menţinut greutatea
pe întreaga durată a sezonului de vânătoa-
re, starea lor fizică era mai bună decât a
grupei standard şi au avut rezultate proe-
minente faţă de câinii hrăniţi cu mâncare
obişnuită: 2,49 pasăre/oră, în timp ce gru-
pul standard a găsit 1,55 pasăre/oră. Acest
studiu a demonstrat în mod clar că perfor-
manţa şi starea de lucru a câinilor hrăniţi
cu hrană bogată în proteine şi grăsimi în
timpul vânătorii a fost mai bună, decât a
celor hrăniţi cu hrană mai scăzută în pro-
teine şi grăsimi.
Conţinutul ridicat de grăsime este
necesar pentru păstrarea condiţiei pe ter-
men lung. Nutrimentele au un conţinut
mai ridicat de grăsime, asigurând mai
multă energie la doze mai mici de zi cu
zi. La fel de important este digestibilitatea
ridicată.
Mai demult se presupunea că alimen-
tele bogate în grăsimi predispun la şoc de
căldură, dar acest lucru nu a fost dovedit
ştiinţific. De fapt, există rezultate care au
arătat exact că temperatura corpului câi-
nilor hrăniţi cu nutrimente care nu conţin
multe grăsimiera mai înaltă în cursul vâ-
nătorii, decât a celor hrăniţi cu mai multe
grăsimi, deoarece conţinutul ridicat de
grăsime ajută la efort fizic. Rolul adulme-
cării la câini este foarte important în efec-
tuarea unei sarcini. Este bine cunoscut şi
faptul că mirosul câinilor este destul de
dezvoltat. Creierul câinilor are de 40 de
ori mai mulţi neuroni olfactivi în compa-
raţie cu cel al oamenilor. Mulţumită epite-
liului lor de 18—150 cm², care la oameni
este de numai 2—4 cm², mirosul câinilor
este de 10000 de ori mai sensibil, decât al
oamenilor.
Într-un studiu a fost testată capacita-
tea olfactivă a unor câini de lucru (câini
adulţi de rasă Setter Englez). S-a constatat
că performanţa olfactivă era mai bună la
câinii hrăniţi cu nutrimente care conţin
acizi graşi nesaturaţi, decât a celor ce au
mâncat hrană cu conţinut de acizi graşi
saturaţi. Motivul poate fi faptul că acizii
graşi influenţează proprietăţile membra-
ne celulare, conţinutul de apă al celulelor.
Acesta din urmă scade datorită acizilor
graşi saturaţi, iar funcţionarea celulelor
poate degrada. De aceea, este important
conţinutul de acizi graşi nesaturaţi în hra-
na animalului.
În concluzie: calitatea unui produs ali-
mentar influenţează în mod evident per-
formanţa câinilor de vânătoare.
Dr. Berkényi Tamás,
medic veterinar
Aforisme
Cărţile şi câinii sunt singurii prieteni cu
adevărat fideli. In plus, nu îţi cer bani împru-
mut.” (Ion Cristofor)
„Preţuiesc câinii ce latră când trebuie şi
oamenii ce ştiu să tacă atunci când e nevoie.”
(Ion Cristofor)
„Câinii sunt animale înţelepte. Se târâie în-
tr-un colţ liniştit şi îşi ling rănile şi nu se alătură
din nou lumii, decât în momentul în care se
simt întregi din nou.” (Agatha Christie)
„Ne găsim prieteni adevăraţi printre câini,
ei ne iubesc fără să ne ceară nimic împrumut.”
(Valeriu Butulescu)
„Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar
oamenii.” (Marilyn Monroe)
„Medic, cineva spre care ne îndreptăm
speranţele când suntem bolnavi şi câinii când
suntem sănătoşi.” (Ambrose Bierce)

10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /


Copoiul ardelenesc
Copoiul Ardelenesc, una dintre cele mai că-
utate rase de câini de vânătoare, a făcut senzaţie
la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului cinegetic
„Vânătoare la ceaun„, desfăşurată la finele lunii
iunie, la Băile Figa, România. Rasa s-a născut în
inima Transilvaniei, pe vremea ocupaţiei aus-
tro-ungare şi a fost folosită chiar şi de boieri. Ju-
deţul Bistriţa-Năsăud se află în topul numărului
de exemplare.
Încă din anul 1966, Copoiul Ardelenesc este
rasă cu acte în regulă. Aceasta a fost omologa-
tă de către unguri, deşi a luat naştere în inima
Transilvaniei.
În momentul de faţă, în România sunt câte-
va sute de exemplare cu acte şi încă câteva sute
fără acte. Potrivit crescătorilor, se fac eforturi
destul de mari pentru popularizarea rasei şi
pentru înmulţirea numărului de exemplare.
De sute de ani Copoiul Ardelenesc, despre
care crescătorii spun că are o rezistenţă ireală, a
fost folosit la vânătoare, printre cei care au ape-
lat la această rasă numărându-se până şi nobilii
unguri. Datele istorice sugerează că această rasă
are la bază un copoi turcesc.
Peste 20 de exemplare au fost prezentate în
cadrul competiţiei culinare „Vânătoare la Cea-
un„, care a avut loc la finele lunii iunie, la Băi-
le Figa. Mulţi dintre crescători au bătut sute de
kilometri pentru a-şi prezenta mândreţea de
câine.
Cele mai multe exemplare se găsesc în jude-
ţele Alba şi Bistriţa-Năsăud. Un astfel de câine
costă între câteva sute de euro în cazul puilor
şi poate trece de 1000 de euro în cazul câinilor
deja dresaţi pentru vânătoare. Pentru a învăţa să
gonească vânatul, câinii au nevoie de cel puţin
jumătate de an. Crescătorii spun că ajung la efi-
cienţă maximă abia la vârsta de trei ani.
Chiar dacă până acum această rasă s-a folo-
sit pentru mai multe tipuri de vânat, după Re-
voluţie, vânătorii au încercat să îi orienteze spre
mistreţ şi urs.
„Sunt foarte rezistenţi, îşi refac energia peste
noapte, aşa că te poţi baza pe ei chiar şi a doua
zi după partida de vânătoare. De asemenea, sunt
foarte atenţi, dacă au fost învăţaţi cu mistreţi,
pot să alerge zeci de căprioare pe lângă ei că nu
reacţionează„, explică un crescător al acestei
rase.
Bianca SARA
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 7, 2015
Maestru, pl. maeștri. În expr.
maestru de vânătoare. Persoană
cu multă experiență, abilitată cu
funcția de a organiza o partidă
de vânătoare la toate etapele
acesteia, de la pregătirea terenu-
lui și până la încheierea activității,
respectând toate obiceiurile
vânătorești. Nea Culiță Carp pur-
ta titlu de maestru de vână-
toare încă de pe timpul vânăto-
riilor domnești (M. Sadoveanu).
Majă, pl. măji. Car de trans-
portat la mari distanțe pește
proaspăt amestecat cu ghiață.
Pe drumul Vasluiului întâlni-
răm câteva măji cu pește pus
la ghiață; țineau calea spre
mănăstirile, restaurantele și
cabanele turistice din adâncul
munților (C. Hogaș).
Masă, pl. mese. În expr.
masă vânătorească. Masă co-
mună a vânătorilor organizată
la un popas sau la o sărbătoare
vânătorească. Masa vână-
torească este un element
ce face parte din festivitățile
organizate, de obicei, de Ziua
vânătorilor (rev. "Vânătorul și
pescarul Moldovei”, 2014).
Matcă, pl. mătci. 1. Albia
minoră a unui râu. 2. Partea cea
mai joasă a unei văi, situate în
lungul ei. Cuvânt vechi, atestat
documentar în anii 1451, 1458,
1468, 1526 ș.a. Prin acest zapis
se rânduiește moștenire o baltă
cu pește ce se numește Breah-
nova, cu heleșteu și moară în
matca Răutului (document
din 1640). În vara acelui an
secetos din matca Nistrului
Vechi nu rămăsese decât niște
lăcușoare izolate, dar și acelea,
spre bucuria pescarilor ama-
tori, toate pline cu pește până
în vara altui an (P. Boțu).
Minciog, pl. mincioguri. Pla-
să mică în formă de coșuleț, fi-
xată pe o prăjina, folosită pentru
aducerea la suprafață a peștelui
prins. De cum văzu că se zbate
peștele în undiță, luă mincio-
gul și-l trase cu grjă mai aproa-
pe de luntre (P. Dumitriu).
Dr. hab. Anatol Eremia
Istorie
Aspecte faunistice din Basarabia
anilor 1940—1944
Basarabia, provincia cuprinsă între
Prut, Nistru şi Dunăre, se caracterizează
printr-un relief de podiş fragmentat de
afluenţii celor trei bazine hidrografice,
altitudinea maximă fiind de numai 430 m.
Antropizarea intensă a acestui teritoriu
a determinat un grad de împădurire re-
dus. Numai în partea centrală a Basara-
biei pădurile erau mai numeroase şi mai
extinse, astfel că, în judeţul Lăpuşna
suprafaţa acestora era de 61.308 ha la
nivelul anului 1938.
În sezonul vânătoresc 1942—1943
s-au recoltat pe teritoriul judeţului 749
exemplare, din care 310 raţe sălbatice, 233
iepuri, 74 gâşte sălbatice,
62 becaţine, 27 prepeliţe, 18
porumbei sălbatici, 15 po-
târnichi, 7 sitari şi 3 cocori.
Judeţul Hotin
În anul 1940, în locali-
tatea Trinca, exista Socie-
tatea de vânătoare „Coco-
rul“, care îşi imprimase un
regulament de funcţionare
în anul 1938, la Tipografia
„M. Landvigher“ din Ho-
tin. Pe teritoriul comunei
Lopatnic, în 1943, iepurii
erau numeroşi, vulpile mai
puţine, lupii fiind „aproape
inexistenţi“.
Judeţul Ismail
La Frecăţei, în anul 1944, iepurii erau
„un mare necaz pentru pomii din viile şi
grădinile din preajma satului“. În perioada
de iarnă, lupii atacau oile gospodăriilor.
Cel mai mult se vănau gâştele sălbatice şi,
în număr mai mic, lişiţe şi raţe sălbatice.
În anul 1943, în judeţ existau trei societăţi
de vânătoare şi doar în oraşe: „Vidra“, în
Ismail, „Colonel Şuţu“, în Bolgrad şi „Co-
corul“, în Reni. În sezonul de vânătoare
1942-1943 s-au împuşcat în judeţ 3.004
exemplare, din care 2.000 raţe sălbatice,
373 iepuri, 350 gâşte sălbatice, 200 vulpi,
39 prepeliţe, 22 becaţine, 10 dihori, 7 po-
târnichi şi 3 lebede.
Judeţul Lăpuşna
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
Pe câmpurile comunei Costuleni, în
anul 1944, popândăii erau foarte nume-
roşi, „cete mari“. Popândăul era numit de
localnici „poponete după felul cum stă, ţâş-
tar după rapiditatea mişcărilor şi chiţcan
după ţipătul pe care-l scoate“. Pe teritoriul
comunei Vălcineţ, tot în anul 1944, speci-
ile de mamifere de interes vânătoresc erau
iepurii, vulpile, lupii, mistreţii, căprioare-
le, pisicile sălbatice şi, „în număr mai mic“,
jderii. Vânatul era „destul de numeros; se
vânează cu puşca, organizându-se bătăi
sau la picior, după cum e cazul. Se mai
vânează la pândă, seara şi dimineaţa“. Ie-
purii erau prinşi şi cu laţurile. La Gruşeva,
în anul 1941, se observaseră puţine vulpi.
Viezurii îşi făceau vizuinile în locurile pie-
troase, iar lupii „făceau mari stricăciuni“.
Iepurii erau foarte numeroşi, cauzând pa-
gube livezilor. Şi aici, „ţâştarii“ existau „în
număr foarte mare“, afectând semănăturile
de grâu şi orz. „Contra lor s-a luptat mult,
dar tot n-au fost stârpiţi complet“. Dintre
păsări, se împuşcau: grauri, ciori, ciocâr-
lii, privighetori, prepeliţe şi turturele. Pe
teritoriul localităţii Bahmut, în anul 1942,
se vânau, dintre mamifere, mistreţi, lupi,
iepuri, vulpi, căprioare şi bursuci. În fie-
care iarnă, acolo se organizau partide de
vânătoare cu localnici sau orăşeni veniţi
din Chişinău, Iaşi şi chiar Bucureşti.
Judeţul Orhei
La Scorţeni, exemplarele unor specii
de mamifere erau numeroase („destule“)
în pădurile Samaşcani, Olişcani, Dobruşa
şi Răspopeni. Se găseau, în anul 1944, lupi,
vulpi, viezuri, veveriţe şi mistreţi, aceştia
din urmă producând pagube foarte mari
semănăturilor din apropierea pădurilor.
Totodată, iepurii erau „în număr foarte
mare“. Ca mamifere, se mai întâlneau ne-
văstuica, helgia (hermina), „ţâştarii“, iar
dintre păsări, gâştele şi raţele sălbatice,
ciocârliile, potârnichile, lişiţele, pitpalacii,
berzele şi cocos-
târcii. În pădurile
satului Teleşeu, în
anul 1940, se în-
tâlneau lupi, vulpi,
mistreţi, bursuci
şi căprioare, iar
pe terenurile des-
chise, iepuri. Pe
teritoriul comunei
Isacova, în anul
1943, se vânau ie-
puri, raţe sălbatice
şi gâşte sălbatice.
Dintre mamife-
rele existente în
arealul comunei
Butuceni, în anul
1944, menţionăm
iepuri, lupi, vulpi,
bursuci, arici, nevăstuici, dihori, hârciogi,
iar dintre păsări — ulii, cucuvele, bufniţe,
stăncuţe, raţe sălbatice, ciocârlii, berze,
privighetori şi rândunele.
Judeţul Soroca
Pe teritoriul comunei Cotiugenii Mari,
în anul 1943, existau privighetori, sticleţi
şi potârnichi. În anul 1942, se vânaseră, la
Lipnic, potârnichi, prepeliţe, raţe sălbati-
ce, lişiţe şi berze. Vânătoarea era practica-
tă „foarte puţin, din cauza numărului mic
de animale sălbatice“. Iepurele „predomi-
na mai mult“, şi „câteodată“ se împuşcau
vulpi şi lupi. Pe teritoriul localităţii Puti-
neşti, în anul 1943, iepurii se înmulţeau
„în voie“, iar vulpile erau mai mult în stu-
făriile din valea Răutului. Numai în iernile
geroase apăreau şi lupii, care „răpeau câte
…În Basarabia
şi pe linia frontului
o oaie sau porc de la gospodăriile mărgi-
naşe ale satului“. Ca păsări, se întâlneau
gâşte sălbatice, raţe sălbatice, cocori, berze
şi cucuvele. Lângă Visoca, în anul 1943,
„crângurile şi câmpul erau împânzite de o Ionel Pop, fondato- „Destinatarul deportat în rente revista apărea ca un
mulţime de iepuri, care iarna se apropie de rul revistei „Carpaţii“ îmi Siberia“. Atunci mi-am talisman, un protector al
sat făcând stricăciuni mari copacilor tineri. relata într-o convorbire dat seama, relata Ionel luptătorilor. Impresionat
Oamenii îi braconează punând laţuri şi, un fapt care l-a determi- Pop, de marile dramele şi de această relatare, Ionel
astfel, prinzându-i de vii“. La o ieşire, un nat să aibă o mare afec- suferinţe prin care a trecut Pot a cerut Statului Major
vânător putea dobândi şi 20 de iepuri. În ţiune şi deosebită consi- neamul românesc dintre al Armatei să-i comunice
pădurile comunei, care atunci erau extinse deraţie pentru românii Prut şi Nistru. Cu toate adresele unităţilor care
pe 818 ha, căprioarele erau foarte rare, dar dintre Prut şi Nistru. acestea, coletele au fost re- luptau pentru întregirea
vulpea era vânată „cu necruţare“. Se îm- Imediat după apariţia re- turnate, având ca destina- neamului, expediindu-le
puşcau foarte rar lupi, viezuri şi mistreţi. vistei (1933), a expediat ţie căminele culturale din ulterior revista „Carpaţii“.
Pe islazuri, popândăii erau numeroşi, mul- pe adresa Guvernămân- localităţile de domiciliu Un combatant avea să-i
ţi fiind împuşcaţi „pentru blăniţa lor destul tului Basarabiei un număr ale foştilor abonaţi. relateze, după terminarea
de scumpă“. Totodată cârtiţele erau nu- de zece exemplare din războiului, că era aş-
meroase, distrugând cuiburile de cartofi. „Carpaţii“ şi a fost teptată în tranşee, ca
Pe podişul Peleniei existau dropii, care se plăcut surprins, când şi scrisorile de acasă.
vânau pentru carnea lor, acestea fiind însă după 2-3 luni a pri- În 1948 revista
„pe cale de a dispărea“. Alte păsări întâl- mit la redacţie bani „Carpaţii“ îşi sistează
nite erau privighetorile, turturelele, cucii, pentru mai mult de apariţia, fondatorul
grangurii, ciocârliile, prepeliţele, privighe- 200 de abonamente. ei luând drumul pe-
torile, sticleţii, codobaturile, coţofenele, Inclusiv suma pen- nitenciarului, având
ciocănitorile şi ulii. În sat era un singur tru numerele trimise. drept acuzaţie fap-
vânător cu permis, care, anual, împuşca În lista abonaţilor se tul că era nepotul lui
5-10 vulpi şi 100-150 de iepuri. În anul includeau profesii di- Iuliu Maniu. Guver-
1943, existau 4 societăţi de vânătoare, din ferite, predominând nul de atunci uitase
care una, „Vulpea“, era în oraşul Soroca, totuşi personalul sil- că Ionel Pop a fost
iar celelalte trei în comune: „Căprioara“, vic şi agricol (agenţi, unul dintre secreta-
la Cotiugenii Mari, „Vulturul“, la Târnava brigadieri, pădurari, rii Marii Adunări de
şi „Zimbrul Moldovei“, la Donduşani. În ingineri). la Alba Iulia, care pe
sezonul de vânătoare 1942-1943, s-au îm- În următorii ani 1 Decembrie 1918 a
puşcat în judeţ 3310 exemplare de mami- solicitările au crescut, cu o În 1941, la câteva luni hotărât Unirea Ardealului
fere, din care 2900 de iepuri şi 410 vulpi. pondere mare a persona- după începerea războiu- cu Ţara Mamă. De aseme-
lului silvic (printre aceştia lui, povesteşte Ionel Pop, nea, că Ionel Pop apărase
Judeţul Tighina fiind şi tatăl meu, brigadi- se prezintă la redacţia (ca avocat), în 1938-1939,
Pe teritoriul comunei Romăneşti de pe erul silvic Ion Nesterov). din Sibiu un căpitan re- procesul studenţilor co-
valea Cogâlnicului, în anii 1943 — 1944, Revista „Carpaţii“ a întors în permisie de pe munişti din Cluj. A fost
existau iepuri, vulpi, dihori şi lupi, iar din- avut în sudul Basarabiei front şi care a relatat un uitat şi de marele scriitor
tre păsări, raţe sălbatice, gâşte sălbatice, şi un colaborator de mare fapt deosebit de emoţio- Mihail Sadoveanu, pe care
berze, bâtlani, pescăruşi, ulii, corbi, ereţi, valoare, căpitanul Rosetti- nant: tatălui său şi unui îl primise şi îl omenise în
ciocârlii, mierle, grauri, granguri, privi- Bălănescu, care a contri- subaltern (locotenent) li cabanele din terenurile de
ghetori, rândunele, piţigoi, prigorii, buf- buit mult în aceşti ani la se expediase la regiment vânătoare pe care le avea
niţe. Se vânau vulpi, iepuri, raţe sălbatice, popularizarea ei. revista „Carpaţii“ la care în custodie.
gâşte sălbatice, prepeliţe şi, mai rar, lupi. În În 1940, după răpirea erau abonaţi. În tran- Şi-a încheiat acel apos-
anul 1943, exista o singură societate de vâ- pământului strămoşesc, şee, revistele erau citite tol vieţuirea, povestindu-
nătoare numită „Nistrul“, cu sediul în re- de către imperialiştii din cu mare pasiune de către mi frumoasele lui gânduri
şedinţa judeţului. Atunci, fauna cinegetică est, expedierea revistei a ostaşii care se confruntau despre basarabeni, fără a
a judeţului era reprezentată de mistreţi, fost sistată, reţinându-se cu moartea pentru între- lua în seamă ingratitudi-
căpriori, lupi, vulpi, iepuri, dropii, spâr- totuşi numerele pentru girea hotarelor patriei. nea unor semeni asupra
caci, potârnichi, cocori, sitari şi prepeliţe. abonamentele făcute şi Ostaşii, după citirea re- monumentalităţii sale.
Mai numeroşi erau căpriorii şi dropiile. În care s-au expediat după vistei, erau mai degajaţi, Poate că şi acum spiritul
anul 1942 s-au colonizat 11 căprioare în revenirea, în 1941, a aces- mai relaxaţi şi, după con- lui tânjeşte şi doreşte de
pădurea Gârbovăţ. tui teritoriu în hotarele fruntările cu acaparatorii, bine fraţilor dintre cele
Sorin GEACU străbune. Un număr de 70 nu se înregistrau decât două râuri din estul pă-
de reviste s-au reîntors la răniri, fără pierderi de mântului strămoşesc.
redacţie, cu specificarea vieţi. Din aceste conside- Vadim NESTEROV

/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13

Vânătoare şi politică

Davai ceas, davai palton,

davai ursul campion!
Marile evenimente se petrec de multe (Boris Grunberg), Dej se credea îndea- Fondul de vânătoare de la Budacu de
ori în cu totul alte condiţii decât juns de abil pentru a se descotorosi de ar- Sus, din judeţul Bistriţa-Năsăud, adăpos-
cele pe care ni le imaginam la prima mata sovietică de ocupaţie. tea în acea perioadă una dintre cele mai
vedere. De fapt, clipele hotărâtoare
În faţa unei prezenţe atât de temute mari populaţii de urşi bruni din România.
din istorie s-au pus la cale în cadru
restrâns şi ambiante inedite. De multe şi redutabile, conducătorilor comunişti Zona era situată la înălţimea de 800 de
ori soarta şi viitorul unei ţări au fost ai României le vine o idee bizară la pri- metri, iar pădurile din jur erau împânzite
hotărâte în cluburi selecte, terenuri ma vedere, dar care se va dovedi viabilă, de meri şi peri sălbatici. Pomii fructiferi,
de golf, cazinouri, loje de diverse vânătoarea! Imediat după moartea lui o vegetaţie rar întâlnită la acea altitudine,
rituri sau partide de vânătoare. Stalin, la cârma U.R.S.S.-ului se căţărase erau explicaţia faptului că în fiecare an, în
Evenimentul relatat mai jos nu face după îndelungate lupte intestine aşa-zi- preajma lunilor septembrie-octombrie,
excepţie. Datorită lui s-au retras ar-
sul „reformist“, Nikita Hruşciov. La acea sute de urşi bruni se adunau în pădurile
matele sovietice din România…
vreme era cel mai puternic om al planetei din Budacu de Sus. Acest lucru era deja
alături de rivalul său american, Dwight cunoscut de Gheorghe Maurer, Chivu
Următoarea întâmplare, dacă nu ar fi Eisenhower. Ucraineanul avea însă un Stoica şi alţi lideri comunişti, pasionaţi
adevărată, ar părea, foarte uşor, să ţină de viciu comun tuturor puternicilor vremii. de vânătoare. În urma discuţiilor avute
domeniul fantasmagoric. Problema este În afară de politica şi vodca de calitate, cu Gheorghe Gheoghiu Dej, întreg apa-
că a fost atât de adevărată, încât autorită- Hruşciov era literalmente înnebunit după ratul de conducere al ţării hotărăşte că,
ţile comuniste au ţinut-o ascunsă nu doar vânătoare. din punct de vedere diplomatic, invitarea
de românii de rând din acea „Epoca“, ci şi lui Nikita Hruşciov la o vânătoare de urşi
de demnitarii de rang secund din aparatul Jurnalul olandez şi jertfa ursului la Budacu de Sus ar fi un act deosebit de
de conducere al ţării. din pădure bine inspirat. Conducerea României din
Toţi românii trebuiau să ştie că retra- acea vreme ţintea de fapt mai sus. În afară
gerea fără incidente a trupelor sovieti- Au existat puţine mărturii despre vâ- de câştigarea favorurilor liderului sovietic
ce rămase în ţară încă din anul 1944 era
un gest de clemenţă şi nobleţe a „Mare-
lui Frate de la Răsărit“. Această cvasine-
cunoscută şi incredibilă întâmplare din
istoria României a fost instrumentată de
nimeni altul decât conducătorul ţării din
acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Cu toate că Dej anunţase iniţial că trupele
sovietice pot rămâne în România pe ace-
eaşi durată de timp în care trupele ameri-
cane vor staţiona în Germania, planurile
sale erau cu totul altele.
Presat de numeroasele acte de violen-
ţă şi jaf de care se făceau vinovaţi vajnicii
soldaţi „eliberatori“ ai Armatei Roşii, Dej
se gândise deja la un plan neobişnuit de
momire a sovieticilor în afara graniţelor
României.

Tovarăşul vânător suprem vine de
la Răsărit
După episodul din anul 1952, când
deja reuşise epurarea partidului comunist
de liderii evrei şi potenţialii rivali, precum
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile
Luca (Laszlo Luka), Teohari Georgescu
(Burah Tescovici) şi Alexandru Nikolski
nătoarea de urşi, unde s-a hotărât viitorul
României şi soarta armatei sovietice sta-
ţionate pe teritoriul ţării. Una dintre pu-
ţinele surse publicate după 1989, în care
se povesteşte episodul cu Hruşciov, Dej şi
vânătoarea de urşi, este nota memorabilă
a Ambasadorului Olandei în România la
acea dată, C.M. Hanswlick De Jonge, invi-
tat de vază la acea vânătoare.
şi de detensionarea relaţiilor cu vecinul
de la Răsărit, scopul discuţiilor de după
partida de vânătoare s-ar fi axat pe retra-
gerea tuturor soldaţilor sovietici din ţară.
În prealabil, Hruşciov mai fusese abordat
pe linie politică, în decursul anului 1957,
de către Emil Bodnăraş, ministrul roman
al Apărării din acea perioadă, tot pe tema
retragerii armatelor sovietice. Vânător

14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /

maniac, Hruşciov nu rezista tentaţiei unei
vânători de urşi bruni în Munţii Carpaţi.
Astfel, în luna octombrie a aceluiaşi an,
avionul Tupolev al delegaţiei sovietice,
în frunte cu ucraineanul Nikita Hruş-
ciov, aterizează la Bucureşti. Autorităţi-
le române, dând dovadă de un exces de
zel combinat cu slugărnicie, organizează
la cabana de vânătoare din Dealu Negru
un adevărat festin medieval, de unde nu
a lipsit nicio serie de dame de companie
din categoria „de lux“, aduse special din
Bucureşti. Pe mesele temuţilor oaspeţi
se revărsau, la propriu, deliciile ospitali-
tăţii culinare româneşti: ciorba de burtă,
cârnaţi de cerb, şunca de urs, frigărui de
căprioară, friptura de fazan, sarmale de
mistreţ, mămăliguţa cu ardei iute, vinuri
dulci de Lechinţa şi Giurgiu. Evident, în
decursul aceleiaşi seri Hruşciov nu avea
nicio problemă în a da peste cap pahare
întregi de ţuică. Elanul băutor al lideru-
lui U.R.S.S. a fost temperat brusc de tăria
sticlei de horincă, această băutură provo-
cându-i o adevărată explozie de admiraţie
durului dictator. A doua zi, dis-de-dimi-
neaţă, două camioane pline cu gonaci,
pădurari şi câini de vânătoare porneau la
scotocirea pădurii şi stârnirea animalelor.
Măcelul avea să înceapă. De jertfa urşilor
din Carpaţi depindea soarta României…
Sacrificiul urşilor
Pentru Hruşciov, organizatorii au
ales un observator de vânătoare situat la
înălţime, lângă intersecţia trecătorilor fo-
losite de obicei de animalele mari pentru
a străbate pădurea. De acolo, din condiţii
de deplină siguranţă şi situaţi la adăpos-
tul oricărui atac al vreunui animal rănit
şi furios, obişnuiau să vâneze şi liderii co-
munişti români. Pentru Hruşciov au avut
grijă să aleagă cel mai înalt observator. Te-
muţii ofiţeri KGB, însărcinaţi cu paza dic-
tatorului sovietic, stăteau la rândul lor cu
ochii în patru şi degetele pe trăgaci, în ca-
zul unui eventual atac al vreunui urs rănit.
Câinii şi gonacii au început să răscolească
pădurea în căutarea urşilor. Aerul rece al
dimineţii de munte era profanat de lătră-
turi, urlete, zgomote de fiare izbite una de
alta şi înjurături. Primul urs străbate în
fugă standurile de vânătoare. Gheorghiu
Dej trage primul, însă ursul nu este nime-
rit şi scapă fugind în desişuri. Hruşciov îl
priveşte nemulţumit…
— Se pare că nu am tras bine, tovarăşe
Secretar General, se vede că nu am ochit
cum trebuie, bâiguie acesta, vizibil încur-
cat în faţa lui Hruşciov.
Hăitaşii îşi continuă larma şi în scurt
timp apare un alt urs, mai mare decât pri-
mul. Hruşciov trage primul, dar situaţia
se repetă şi ursul dispare teafăr. „Ciort vo-
zimi! — Du-te la dracu!“ înjură ucrainea-
nul furios. Cum să se facă de râs tocmai
el, marele conducător al Uniunii Sovie-
tice? Ziua continuă cu acelaşi spectacol
penibilo-grotesc, cu deosebirea că zelul
gonaşilor şi larma câinilor au scos din as-
cunzişurile lor doar cerbi, mistreţi şi lupi.
Animale norocoase… puternicii vremuri-
lor veniseră să vâneze doar urşi…
Disperaţi, conducătorii comunişti ai
României de la acea dată ordonară ca pe
timpul nopţii să mai fie aduse încă două
camioane de gonaci. Satele din jur se
golesc de oameni aduşi să hăituiască ur-
şii din codrii seculari ai Năsăudului. În
dimineaţa următoare, Hruşciov aştepta
deja nerăbdător declanşarea vânătorii, iar
aşteptarea sa nu avea să dureze mult. La
o jumătate de oră de la începerea goanei,
câţiva urşi de talie medie au ieşit în fugă
din pădure. Cunoscători ai populaţiei
locale de urşi, organizatorii români l-au
sfătuit pe Hruşciov să nu tragă în ei. Con-
form datelor vânătorilor locali, în fondul
de vânătoare de la Budacu trăiau unele
exemplare colosale de urs brun, demne de
titlul de record mondial. Parcă vrând să
confirme promisiunile liderilor comunişti
români, câteva minute mai târziu, dintr-
un luminiş ţâşni în fugă un urs brun de
dimensiuni apreciabile. Se opri brusc, ri-
dicat în două labe şi începu să adulmece
aerul pentru a identifica direcţia de unde
se auzea larma oamenilor şi lătratul câini-
lor. La 60 metri de el, cocoţat confortabil
la înălţime, Hruşciov ocheşte, trage şi ni-
mereşte ursul în dreptul inimii. Sărmanul
animal răcneşte furios, cade şi încearcă
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
să fugă împleticit. Un al doilea glonţ cur-
mă viaţa ursului. De sus, din observator,
Hruşciov zâmbea mândru şi satisfăcut de
isprava sa. După estimările vânătoreşti,
ursul ucis avea peste 400 de puncte. Asta
însemna garanţia unui trofeu aducător de
medalie de aur la orice expoziţie interna-
ţională de vânătoare. Gheorghiu Dej care
ajunsese deja la faţa locului, sare să-l îm-
brăţişeze pe Hruşciov, pupându-l pe am-
bii obraji.
— Tovarăşe Secretar General, aţi avut
o împuşcătură extraordinară! Mi-ar plăcea
să văd că o ţineţi tot aşa la această vână-
toare! Data viitoare o să împuşcaţi un urs
şi mai mare, poate un record mondial.
Haideţi să ciocnim un păhărel de horincă.
Noroc!
— Nа zdarovie, spuse Hruşciov şi
ciocni repede paharul cu Dej. În maşini-
le de teren ale armatei, puse la dispoziţia
puternicilor vremii, Hruşciov zâmbea sa-
tisfăcut. „Am ce să le povestesc Ninei Pe-
trovna, lui Serghei şi Elenei“.
Grupul mixt româno-sovietic al dem-
nitarilor vânători se îndrepta vesel spre
cel de al doilea loc de pândă, unde un alt
grup de câini şi gonaci începuse deja să
răscolească pădurea. Vânătoarea se apro-
pia de apogeu. Spre mijlocul zilei gru-
pul hăitaşilor reuşeşte să identifice şi să
dirijeze spre locurile unde stătea ascuns
liderul comunismului mondial, un urs
de dimensiuni colosale. Comparativ cu
el, urşii precedenţi păreau nişte căţeluşi.
Hruşciov şi gazdele sale vasale sunt cu-
prinse de emoţie şi paroxism. Acest uriaş
al codrilor româneşti trebuia doborât cu
orice preţ. Era cu adevărat cel mai mare
urs văzut de demnitarii români. Un ade-
vărat campion. Hăitaşii au reuşit să diri-
jeze ursul spre / continuare în pag. 16
începutul în pag. 15 / locul unde stătea
Hruşciov. Ascuns,
acesta a ochit şi a tras. Gigantul brun a
fost nimerit la baza craniului, dar mai
avea forţa şi vitalitatea să alerge în desi-
şuri. Hăitaşii şi câinii îl urmăresc, nu fără
un preţ. Doi câini sunt ucişi pe loc, iar un
biet sătean este rănit destul de grav de urs
înainte ca acest rege al pădurii să-şi dea
ultima suflare.
Vânătoare sau politică?
A urmat o scenă grotescă. Toată lu-
mea era agitată. Hruşciov zâmbea cu gura
până la urechi, în timp ce gonaşii şi câi-
nii erau trimişi scurt şi fără explicaţii la
casele lor. Cadavrul ursului care zăcea în
desişuri este estimat la peste 500 de punc-
te, cu o greutate probabilă de 380-400 kg,
un adevărat record mondial. Născut şi
crescut în sălbăticia Carpaţilor, hăituit de
comuniştii români şi executat de cel mai
temut lider al planetei din acea perioa-
dă… nu e de dorit să te naşti urs pe aceas-
tă planetă… Revenindu-şi cu greu, Nikita
Hruşciov mângâia blana brun-închisă a
ursului, admirându-i dimensiunile enor-
me. Blana sa va împodobi de acum înainte
podeaua de piatră a vilei lui din Zavidovo.
Gheorghiu-Dej avea întipărit pe figură un
zâmbet larg. Cei doi tovarăşi de vânătoa-
re se îmbrăţişează şi se mai pupă odată pe
obraz. Ruseşte şi zgomotos… Spre seară
au mai venit la masa întinsă din cabana de
vânătoare şi alţi membri ai Comitetului
Central, dintre care se detaşau figurile lui
Maurer, tânărului la aceea vreme Nicolae
Ceauseşcu şi Emil Bodnaraş.
— Mai sunt încă 7000 de urşi în Ro-
mania, tovarăse Secretar General, oricând
doriţi dumneavoastră să reveniţi, recita pe
un ton slugarnic Gheorghiu-Dej.
Între timp, în jurul cabanei petrece-
rea şi dezmăţul deja începuseră. Grătarele
sfârâiau pline ochi de frigărui de mistreţ,
căprioară şi iepure. Vinurile curgeau în
valuri. Hruşciov uitase definiv de masca
de lider de piatră, zâmbea, cânta şi înjura
de bucurie. În acelaşi timp se lăsa fotogra-
fiat în compania oricui. La lăsarea nopţii,
după ce lăutarii i-au cântat cântece ru-
seşti, Hruşciov dispare împreună cu una
dintre damele de companie. Bucuria şi
buna dispoziţie a ucraineanului au ţinut
şi următoarea zi, când trezindu-se dis-de-
dimineaţă îl abordează pe Dej:
— Ce pot face pentru dumneavoastră,
tovarăşe? Ce pot face pentru România?Cum
mă pot revanşa pentru asemenea primire şi
clipe de neuitat?
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
Dej nu-şi mai încăpea în piele de bu-
curie. Temutul suveran fusese adus la
punctul dorit…
— Aţi putea…vedeţi, tovarăşe Secretar
General.. ştiţi că România este o ţară înfră-
ţită pe veci cu marele nostru frate, Uniunea
Sovietică. Suntem un aliat de nădejde, cum
am dovedit-o şi în timpul crizei din Unga-
ria. Aici suntem cu toţii leninişti convinşi.
Uniunea Sovietică va găsi la noi doar prie-
tenie şi loialitate. De aceea suntem convinşi
că staţionarea armatelor sovietice în ţara
noastră nu mai este necesară. Pe lângă
acest aspect, ştiţi că deseori au loc incidente
în care sunt implicaţi soldaţii ruşi. În ciuda
înfrăţirii noastre întru comunism, astfel de
incidente îi vor face pe români să priveas-
că cu neîncredere Uniunea Sovietică. Dacă
s-ar putea face ceva la Moscova, ştiţi … am
fi recunoscători.
De partea cealaltă a mesei, Maurer,
Ceauşescu şi Bodnaraş dădeau mecanic şi
aprobator din cap. Spre surprinderea tu-
turor, Hruşciov a stat pe gânduri doar 5
secunde, după care a cuvântat:
— Dragii mei prieteni, în ultimul timp
şi noi ne-am gândit la Moscova la această
situaţie. Am să comunic la Sovietul Su-
prem. Pot să vă asigur că, în proporţie de
90%, într-un an de zile trupele noastre vor
fi retrase. Iar acum nu mai vreau decât să
beau din vinul ăsta al vostru, Gurgulesco,
Giurgiulesc sau cum se mai numeşte…
În Tupolevul care zbura spre Mosco-
va, au fost încărcate în zilele următoare
carnea sărată a 4 urşi, 6 butoaie cu vin de
Giurgiu, 2 de horincă şi blănurile prepara-
te ale urşilor. În mod straniu, ucraineanul
s-a ţinut de cuvânt. În anul 1958, primele
trupe sovietice au început să se retragă,
iar în anul următor, ultimii soldaţi „elibe-
ratori“ părăseau România.
Din nefericire, omul este o fiinţă ne-
recunoscătoare. Sacrificiul urşilor a rămas
ţinut sub tăcere. Nici manualele de isto-
rie nu-l amintesc, nici cercetătorii istorici
nu-l cunosc. Noroc cu nota ambasadoru-
lui olandez. Urşii au rămas martiri în con-
tinuare sub regimul ceauşist, erau vânatul
favorit al dictatorului. În zilele noaste
sunt ameninţaţi de o populaţie pestriţă
care le invadează teritoriul, poluându-l
cu manele şi resturi alimentare, filmân-
du-i cu celularele şi construindu-şi vile de
prost gust în interiorul rezervaţiilor natu-
rale. Pe de altă parte, urşii sunt împuşcaţi
pe capete, chiar în prag de secol XXI, de
îmbogăţiţii tranziţiei şi de vânătorii stră-
ini care vin aici să-şi îndeplinească viciul
sângeros şi absurd al vânătorii.
Revista „Diana“ nr. 2, 2015
Târg internaţional
de vânătoare şi
pescuit
Prima ediţie a târgului internatio-
nal de vânătoare şi pescuit cu genericul
EXPO ARTEMIS va avea loc, în peri-
oada 8—10 octombrie, la EXPO Arad,
cel de-al doilea complex expoziţional, ca
mărime, din România. Evenimentul este
organizat de Camera de Comerţ, Indus-
trie şi Agricultură a judeţului Arad.
EXPO ARTEMIS reprezintă un
eveniment de amploare internaţiona-
lă, în cadrul căruia va fi expusă toată
gama de articole şi echipamente pentru
vânătoare şi pescuit, oferte de turism
cinegetic şi de pescuit, produse gastro-
nomice cu specific vânătoresc.
Pentru expozanţi, târgul de vână-
toare şi pescuit este o platformă ideală
de interacţiune cu partenerii şi poten-
ţialii clienţi. Profesioniştii şi agenţii
economici din domeniu vor avea po-
sibilitatea de a se întâlni cu publicul
interesat şi a-şi stabili noi relaţii de co-
laborare.
De asemenea, evenimentul pro-
movează gastronomia vânătorească şi
pescărească. Organizatorii oferă spaţii
exterioare pentru prepararea diferite-
lor sortimente de bucate specifice.
Potrivit organizatorilor, ideea târ-
gului internaţional a apărut din nece-
sitatea de a sprijini branşa de vânătoare
şi pescuit, întrucât în regiunea de Vest
activează peste 25.000 de vânători, care
au la dispoziţie 550 de fonduri cinege-
tice pe o suprafaţă de 4.108.150 ha, cu o
bogată şi diversificată faună de mistreţ,
căprior, cerb lopătar, cerb carpatin, ie-
pure, fazan şi multe alte specii; cel mai
populat spaţiu natural din Europa de
cerbi lopătari aflaţi în libertate se află
în zona Socodor, Chişineu-Criş a jude-
ţului Arad; zona de Vest a României are
o importantă reţea de ape curgătoare şi
bălţi de pescuit, fiind activi un umăr de
peste 30.000 de pescari.
Arma lui Alexandru Ioan Cuza
În vasta colecţie de arme istorice a
Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdi-
nand I“ din Bucureşti, se găsesc superbe
exemplare de arme de vânătoare — de la
arbalete medievale, la puşti cu cremene, la
moderne arme basculante.
Una dintre cele mai frumoase arme
expuse în secţiunea de Istorie Modernă,
este chiar puşca de vânătoare a lui Al-
exandru Ioan Cuza, primul domnitor al
statului naţional România. Aşezată sub
un drapel de epocă, arma atrage imediat
privirile prin delicateţea sa şi prin bogăţia
decoraţiunilor.
Această armă este capodopera armu-
rierului parizian Lepage Moutier şi a fost
dăruită de împăratul Napoleon III domni-
torului Alexandru Ioan Cuza în 1860. Este
o armă cu cocoaşe exterioare şi sistem de
aprindere „cu broşă“. Patul, bascula şi an-
tepatul sunt luxos ornamentate cu motive
animaliere şi florale, şi poartă monograma
aurită a domnitorului: „AIC“. În cutia
tapisată cu pluş bleumarin sunt aşezate
două seturi de ţevi, unelte de întreţinere şi
matriţe pentru plumbi.
Sistemul numit „cu broşă“ este o soluţie
tehnică intermediară ce a făcut trecere de
la încărcarea armelor pe la gura ţevii, la
încărcarea direct prin cameră cu un cartuş
prefabricat. Acest sistem a fost patentat în
1836 de către armurierul francez Casimir
Lefaucheux. El a inventat un tip de armă
basculantă şi un cartuş de carton mult mai
eficiente şi mai uşor de folosit pentru acele
vremuri.
Cartuşele de tip Lefaucheux conţineau:
glonţul conic, pulberea, capsa detonantă
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
aşezată pe peretele lateral şi un cui percu-
tor plasat perpendicular pe capsă.
Armele „cu broşă“ sunt uşor de re-
cunoscut prin observarea unei scobitori
în camera cartuşului. La introducerea
cartuşului în ţeavă, cuiul percutor ieşea
prin scobitură şi putea fi lovit direct de
către cocoşul exterior al armei. Bineînţeles
că acest sistem nu a prezentat prea multă
siguranţă la descărcarea accidentală, şi s–a
bucurat doar temporar de popularitate la
jumătatea secolului XIX.
Mai multe fotografii în albumul de pe
Facebook dedicat Armei Domnitorului.
Vizitaţi Muzeul Militar Naţional pentru a
putea admira şi alte bijuterii ale armurier-
ilor europeni.
Text şi foto: Alexandru CERCEL
O vânătoare în Basarabia (VII)
Iată măsurile de pază, când ai a face cu
mistreţul adult, care-i foarte îndrăzneţ şi
nu se fereşte de vânător, precum o fac lu-
pii la goană. Scroafa la aşa vânătoare este
mai fricoasă, parcă simţindu-se lipsită de
arma de defensivă, dar pentru aceea cu
atât mai avană, când, gonită, aleargă după
ea purceii sugători; atunci ea adulmecă de
departe pe vânător şi dă buzna asupra lui:
de nu-i ucisă, îl răstoarnă şi îl rupe cu din-
ţii de dinainte. Asemene vă rog ca nimeni
să nu iasă din linia vânătorilor, fiindcă îm-
puşcăturile se fac cu gloanţe, ce nu o dată
prin recozet pot aduce vreo ca-
tastrofă. Bine ar fi să nu descăr-
caţi carabinele în lupi: pe aceşti
cumetri ce foiesc prin stuf, îi
vom găsi oricând; în timpul de
acum mai ales, pielea lor este
fără preţ. Păstraţi încărcăturile
pentru porcii sălbatici, din ale
căror cărnuri aş dori să duceţi
la Chişinău câteva polobocele
cu jambon pregătit de artistul
vostru culinar.
Apoi, luând butelia de la
cazac, Zguriev adăugă:
— Iată, domnilor, şi pre-
zervativul în contra ţânţarilor,
căci nici de gândit este a intra
în stuf, fără a vă unge mâinile şi
faţa cu această mixtură, alcătu-
ită din terpentin, unt de cuişoare şi oleum
caeputi. Aşadar, gata suntem de pornire;
fie-ne lupta cu reuşită, vivat! Şi el înghiţi
un pahar de vin.
— Vivat, trăiască bravul comandant,
răspunserăm noi, şi după ce deşertarăm
câteva butelii de vin, ne pornirăm.
Un pod plutitor ne aştepta la mal, şi
noi, trecând Dunărea, ne coborârăm pe
ţărmul insulei. Care fu însă mirarea noas-
tră de a nu vedea aice nici un fel de pregă-
tire pentru vânătoare. Zguriev, înţelegând
gândul nostru, zâmbi hâtru şi ne zise:
— Nu vă miraţi, domnilor, că nu găsiţi
aice hăitaşii, fiindcă în zori de ziuă toate
dispoziţiile au fost deja făcute, şi la semna-
lul ce-l voi da, vânătoarea va începe. Deci
mergeţi după mine, ca fiecare să se aşeze
pe locul ce i-l voi însemna în desimea stu-
fului, iar doi din D-voastre, cei mai iscusiţi
carabinieri, să prindă poziţie pe malul gâr-
lei ca avanpost, pândind ieşirea din stuf a
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
Constantin Stamati-Ciurea
mistreţilor adulţi, ce vor voi să treacă înot
de ceea parte.
Grünbaum îşi alese poziţia pe mal,
iară noi toţi ne înşirarăm în linie dreaptă
prin stuf, în distanţă de 100 de paşi unul
de altul. În grabă camarazii se făcură ne-
văzuţi, paşii lor conteniră de a se mai auzi.
Şi acum iată-mă singur în mijlocul stuhu-
lui ca într-o groapă, nevăzând nimic, de-
cât numai o parte de cer deasupra capului
şi neauzind nici un sunet decât foşnitura
stufului şi bâzâitura roiurilor de ţânţari, ce
zburau ca o ceaţă în jurul meu, dar nepu-
nându-se pe mine, prezervat fiind de un-
soarea ce mi-o dăduse Zguriev. Atunci mă
încredinţai că fără acel prezervativ imediat
aş fi fost potricălit de milioane de ţânţari
veninoşi şi însetaţi de sânge, care, pot zice,
domnesc absolut asupra acelor mlaştini.
Stând pe loc în singurătate, o ciudată
impresiune mă cuprinse. În mine lupta
dorinţa instinctului vânătoresc de a-mi
arăta voinicia, cu sfiala de a fi spintecat de
fiară, pe care poate că nu voi oborî-o pe
loc cu împuşcătura, necesitat fiind apoi să
întrebuinţez pumnalul, pe care nu-l mâ-
nuiam deloc cu iscusinţa toreadorilor Spa-
niei sau a cerchezilor Caucazului. Ardeam
de nerăbdare, aşteptând semnalul de atac;
îmi concentrasem tot auzul ca să prind
măcar un cât de mic zgomot de vietate,
însă nimic nu se auzea, totul era cufundat
într-o tăcere de mormânt, chiar şi păsările
acvatice păreau a fi părăsit acele locuri atât
de sălbatice şi îngrozitoare. Deodată, iată
că o trâmbiţă răsună în depărtare şi subite
răcnete şi chiote într-un muget colosal cu-
tremurară toată suprafaţa stufului. Vijelia
de glasuri omeneşti, sunetele trâmbiţei şi
hămăitul câinilor se adăugau mereu.
Cu carabina gata de împuşcat, simţeam
că inima mi se zbate cu grăbire. Împuş-
căturile începură a se răspunde din toate
părţile, îndesându-se mereu. Doi lupi şi o
vulpe, furişându-se prin stuf, trecură pe
lângă mine, dar conform instrucţiei pri-
mite, îi lăsai să treacă şi nu m-am căit de
aceasta; căci iată în dreapta ivindu-se un
mistreţ cu zgomot şi trăs-
nind prin stuf ce pica în toate
părţile, adulmecând cu râtul
şi clefăind din fălci. El era
din cei adulţi şi foarte mare.
Cum se vede, era grozav de
mânios, căci fizionomia lui
urâcioasă te înfiora; părul de
pe ceafă era zbârlit, mişcân-
du-se înainte şi înapoi, iar
urechile aţintite, parcă sim-
ţeau prezenţa mea. Colţii lui
mari ca două pumnale erau
acoperiţi la gingii cu spumă
de bale. În acel moment răsu-
nă o împuşcătură de pe mal,
cum mi se părea, din ţeava lui
Grünbaum. Monstrul se opri
pe loc, întorcându-şi capul
înspre partea împuşcăturii, favorabil mo-
ment, care îmi dădu timp de a-l ţinti cu
preciziune după urechi: slobozind împuş-
cătura, făcui o săritură în lături, scoţând
cu grăbire pumnalul din teacă.
Fiara, cu o grohăitură asemenea unui
tunet depărtat, vroi a se izbi înainte, dar se
răsturnă pe o coastă, săpând cu colţul în
pământ, apoi în grabă conteni mişcările.
Cu iuţeală încărcai de nou carabina, dar
mai liniştit acuma, căci n-aveam mai mult
grijă să întrebuinţez pumnalul, dacă fiara
s-ar scula şi năvăli asupra mea.
Ce plăcere, când după pericol te sim-
ţi biruitor, căci iată-mă acum şi pe mine
figurând în rândul eroilor acestei serioase
vânătoare. Mă cortea să pun piciorul ca
biruitor pe victima mea. Dar mă îngrijii că
fiara poate că nu-i încă desăvârşit moartă.
Şi nici că am greşit văzând-o cum cătinel
ridică capul său sângerat. Atunci uitai tot
pericolul, prevăzând că o să-mi scape şi eu
voi rămâne ruşinat înaintea camarazilor;
acest gând îmi aţâţă curajul, şi-ntr-o sări-
tură apropiindu-mă de mistreţ, îi zdrobii
capul cu a doua împuşcătură. Răcnetele,
chiotele şi împuşcăturile cătinel începură
a conteni şi peste scurt răsună nu departe
trâmbiţa de rechemare.
Rezultatul şi dobânda acelei mari vâ-
nători au fost trei mistreţi de 10-12 ani,
dintre care cel mai mare fu împuşcat de
Grünbaum, având o greutate de 300 ki-
lograme şi o lungime de 2
metri, iară colţii de la gingii
până la vârf 22 centimetri;
al doilea în mărime era cel
împuşcat de mine şi unul
de Ludwig. Scroafe erau 4
bătrâne, mistreţi tineri de
la 3-4 ani unsprezece, 20
de purcei godaci, adică de
la 1-2 ani, 7 lupi, 3 vulpi, 2
bursuci bătrâni, vreo duzină
de iepuri şi o vidră, a cărei
blană e foarte scump plăti-
tă de rabinii jidoveşti, ce-şi
coase din ea un fel de ceal-
ma, pe care o poartă pe cap
în timpul săvârşirii oficiului
în sinagogă.
Dar o aşa mare vânătoare
nu putu să treacă fără unele
întâmplări nepriincioase.
Unul din hăitaşi a fost rănit
la picior de un glonţ bezme-
tic, doi vânători ţărani răniţi
de mistreţi, mai ales unul, a
cărui spinare fu sfâşiată de
la şold până la ceafă, iar un
cazac ce prinse un purcel
de picioare, fu răsturnat de
scroafă şi frământat cu râtul,
făcându-i straiele bucăţi şi
câteva vulne pe piept.
Dar toate aceste triste accidente fură
uitate, îndată ce ne adunarăm la podul tre-
cătoarei, unde stăturăm uimiţi de o impo-
zantă privelişte. Spiridon şi Zaiko pregă-
tiră aici o ovaţiune lui Zguriev, directorul
vânătoarei, formând în mijlocul podului
plutitor o piramidă din vânatul ucis. Pe
culmea acelei piramide era aşezat un fel
de tron împletit din stuf şi plante acvatice.
După ce ne adunarăm cu toţii la acel loc,
atunci la un semnal dat, Zguriev fu ridi-
cat de noi pe braţe şi aşezat în triumf pe
acel tron, punându-i-se pe cap o cunună
de papură şi flori de nufăr de baltă, iar în-
tr-o mână carabina, în cealaltă un pocal cu
şampanie.
Un puternic vivat, acompaniat de gla-
sul trâmbiţelor, răsună pe malurile Du-
nării, străbătând până la zidurile Chiliei.
Veselia începu de nou, şi între toaste ful-
minante şi urări în sănătatea şefului nos-
tru se porni podul la vale pe curgerea apei,
cârmuit de iscusiţii vâslaşi, care mânuiau
lopeţile în tactul unui marş ce-l cântau ca-
zacii cu trâmbiţele.
Cu plăcere mă uitam la figura atletică
a lui Zguriev cu fizionomia lui marţială,
însă simpatică totodată. În voiniceasca sa
poză de comandor părea a fi zeul acestor
ţărmuri sălbatice cu vastele lor mlaştini,
ce-i aduceau ca sacrificiu tot soiul de vie-
tăţi din imensele lor extinderi.
Când ajunserăm la hotel, înserase deja,
şi noi, obosiţi şi osteniţi de puternicele
emoţiuni ale zilei, ne aruncarăm cu grăbi-
re în braţele lui Morfeu, ce ne închise peste
scurt truditele pleoape.
Lacurile Elveţiei sunt pentru pictori şi
poeţi raiuri pământeşti, pentru romantici
comori nesecabile, fiindcă compun încân-
tătoare tablouri încadrate de uriaşii munţi
cu ale lor măguri, ce străbat maiestuos
nourii, lucind la soare cu ale lor plete de
zăpadă.
Toate aceste colosale plăsmuiri geolo-
gice îl aduc pe turist la extazul admiraţiu-
nii, inspirându-i gânduri poetice. Iar de-i
/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
tânăr şi amorezat, atunci aşa o privelişte
negreşit că-i aprinde dorinţa de a petrece
cu a sa amantă o viaţă idilică în vreun sălaş
de pe vârful unei stânci oable, „la ale cărei
temelii clocotesc cu muget apele ce vin din
munţi şi se revarsă în lac. Acolo amorezaţii
în fragede îmbrăţişări şi dulci sărutări dre-
se cu lapte de la o căpriţă ce paşte nu de-
parte, vor adormi cu jurăminte de fidelita-
te pe buze, împletiţi ca două mlădiţe ce ies
dintr-o rădăcină“… De aşa fericire ne vor-
beşte Florian în romanele
sale. Dar lăsăm să adoarmă
amanţii îmbătaţi de nectarul
amorului şi să vedem ce face
pictorul pe malul pitorescu-
lui lac? Zgribulit dinaintea
planşetei sale de pictură şede
el cu sârguinţă, adunând de
pe paletă gradele diverse
ale culorilor ce le întinde
pe pânză, imitând cu preci-
ziune natura ce se oglindeş-
te în ochii lui. El nu simte
alta nimic. Toată fiinţa lui e
concentrată într-un singur
gând, în singura dorinţă ca
tabloul lui să fie aprobat de
Academia de arte frumoase,
spre a dobândi medalia de
aur şi laurii pompoşi, vân-
zându-l apoi cu mare preţ.
Cu aşa speranţă îşi hrăneşte
el organismul său hămesit
de foame, şezând din zori de
zi până la asfinţit de soare pe
acelaşi loc, fără a gusta mă-
car din bicisnicile provizii
ce le ţine într-o mică desagă:
câteva cartoafe fripte şi o bu-
căţică de caşcaval. Dar el nu
simte foamea, iluziile de aur
i-au luat apetitul.
Iată că acum se iveşte pe mal vânătorul
pasionat. Mâhnit şi obosit de osteneală, se
pune oftând pe malul lacului, aruncând cu
ciudă torba vânătorească de pe sine, ce-i
astă dată deşartă de vânat, conţinând nu-
mai câţiva cârmoji de pâine uscată. Din
zori de zi până în seară a cutreierat ma-
lurile pitorescului lac, fără a găsi o răţuşcă
măcar sau un cristei de baltă. El blestemă
cu mânie acest loc pitoresc, ce gâdilă nu-
mai vederea, nedând prilej măcar de o
singură împuşcătură. Tologit pe mal, se
gândeşte la un loc din altă ţară, unde ar
putea îndestula pasiunea sa vânătorească,
slobozind duzini de împuşcături pe oră şi
întorcându-se apoi în triumf acasă cu tor-
ba plină de păsări de tot soiul.
(va urma)
braconaj
Pe o coadă de peşte
Sunt un nenorocos care locuieşte în-
tr-o zonă braconată cu nişte dornici de
zeamă ori salamură de peşte, dar care dau
lovitura în baltă cu orice sculă — plasă,
curent electric, substanţe toxice. Unii mai
iau peştele la japcă ori pe timp de noap-
te, cu lanterna… Scaraoţchi le lucrează
mintea şi cugetul până într-atât, încât
teafără rămâne doar nesimţirea. Straniu
e că de maladia asta sunt atacaţi nu toc-
mai amărâţii, dar acei cu burtica mare şi
bine aşezaţi în viaţă. Ei şi văduvesc Balta
Mantei, Văleni, Slobozia Mare. Îi cunosc
personal. Ferească sfântul, de încerci să-i
pui cumva în lista mofluzilor şi a celor
negospodari! Atunci mă întreb: ce gân-
duri îi mână oare să recurgă la astfel de
obrăznicii? Cred că nu foamea, ci hazar-
dul, lăcomia îi toacă, fără a-i lăsa să înţe-
leagă că de curând la baltă vor pleca doar
după răcoarea apei şi cântecul răzvrătit al
broaştelor…
Citisem undeva că unii specialişti în
materie consideră braconajul drept cel
mai devastator atac asupra populaţiei de
peşti. Şi culmea: acest flagel e cu mult mai
distrugător decât poluările şi implicări-
le în habitatul lor natural. Poate cei din
aulele academice puţin exagerează, dar
braconajul înfloreşte datorită faptului că
legea e loială, iar cei puşi să ocrotească
natura sunt preocupaţi de alte lucruri.
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
icre. Faptul că procesul de ecluzare este
întrerupt — ceea ce ucide cu nemiluita şi
generaţia nenăscută, pe ei nu-i priveşte.
Am zis la început că sunt un nenoro-
cos care locuieşte într-o zonă braconată.
Pentru că legea e loială, iar cei chemaţi să
ocrotească natura sunt preocupaţi de alte
lucruri, încerc să lupt de unul singur…
Mânat de pofta de salamurică, procur
bibanul de la nea Ion din Văleni, pescar
de 70 de ani, care prinde peşte doar la un
băţ de stuf cu şfoară. E mai gustos, mai
sănătos. Cât despre cei ce deţin tarabe
şi magazine cu miros de peşte — să stea
mult şi bine, pentru că nu mă interesează
marfa lor. Poate greşesc, dar îmi vine să
cred că peştele lor este electrocutat, stri-
cat din capul „electricianului“.
St. Vâlcu,
Vulcăneşti
Mai ieri, navigând pe Internet, am dat
de un lucru şi mai curios: un „inginer“,
mare specialist în ihtiologie, rupe cămaşa
de pe el, încercând să dărâme mitul pre-
cum că pescuitul electric nu e periculos
pentru lumea subacvatică, iar voltajul S-au electrocutat
„scuipat“ din sursa electrică nicidecum
O undiţă electrică cu acumulator, 25
nu produce sterilizarea peştilor. Ba mai
kg de peşte (somn) şi o barcă au fost ri-
mult, insistând asupra rolului de „ghid“ dicate de la trei locuitori ai satului Giurgi-
al utilizatorilor de aparate electrice pen- uleşti, ei fiind amendaţi cu câte 400 de lei
tru pescuit, acesta, cu lux de amănunte, pentru încălcarea regimului de frontieră.
descrie principiile şi modul de folosinţă Pe 28 iulie curent, pe la ora 21.40, in-
a bombei electrice cu efect întârziat, mai spectorii Sectorului Poliţiei de Frontieră
afirmând că „electronarcoza“ este metoda Giurgiuleşti, în cadrul desfăşurării acţiuni-
cea mai avansată, e comodă pentru pes- lor de prevenire şi combatere a tentative-
cuitul în locurile inaccesibile (gropi cu lor de încălcare a regimului de frontieră,
rădăcini, întinderi invadate de vegetaţie). au depistat trei persoane care pescuiau
Spectaculoasă descoperire! Să fii chiar cu unelte interzise de lege. Bărbaţii au
atât de naiv şi să nu pricepi că modalită- fost observaţi într-o barcă pe apele râului
ţile de utilizare a undiţei electrice sunt Prut. Când au fost aduşi la mal, poliţiştii de
cunoscute de marea armată de braconi- frontieră au stabilit că sunt cetăţeni mol-
eri încă de pe vremea apariţiei becului? doveni, cu vârsta cuprinsă între 24 şi 33
Poate că omul de ştiinţă şi foloseşte „scu- de ani.
Ei se aflau în zonă fără avizul preala-
la“ electrică în anumite condiţii, ea fiind
bil al Poliţiei de Frontieră şi nu deţineau
supravegheată de un creier cu mintea
autorizaţia necesară ce le-ar fi permis
sănătoasă, dar te-ai mira dacă braconie-
practicarea pescuitului. Persoanele, peş-
rul s-ar preocupa de ştiinţă. Pe el puţin tele şi ustensilele electrice de pescuit au
îl deranjează voltajul, frecvenţa şi de ce fost transmise, conform competenţelor,
natură-i curentul ce poate semăna moar- Serviciului Piscicol, pentru continuarea
tea. Principalul e ca unda electrică să re- cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce
vină cu capturi. „Electricienii“ ăştia aleg se impun.
doar exemplarele mai mari, dacă există şi

Raiul răpitorilor
Încetul cu încetul, pe neprins de ves-
te, Măria sa Vara şi-a atins în inima Na-
turii flacăra arşiţei insuportabile, luându-
şi, cu tângă, rămas bun de la pământ şi
cer, de la ape şi văzduh, călătorindu-se pe
aripile de pasăre astrală a Timpului în lu-
mea cea veşnică a amintirilor. La plecare
a sărutat ochii tineri ai toamnei, îmbră-
ţişând-o şi dorindu-i pace şi domnire cu
noroc şi izbânzi în ţara de leagăn a vremii
trecătoare.
Inima toamnei, clopotele ei de aur
ridică în ceruri slavă noilor zile, aducă-
toare de mari speranţe în victoria multaş-
teptată a Binelui netrecător. Pentru peştii
răpitori acest anotimp, cu zile frumoase
şi temperaturi moderate, ce nu depăşesc
15-20 de grade, poartă în sufletul său mă-
reţ şi darnic lumina raiului acvatic, ofe-
rind pescarilor amatori şi sportivi partide
de pescuit de un farmec irepetabil.
Puietul de caras, babuşcă, roşioară,
porcuşor, baboi, obleţ, fufă, beldiţă şi
altor specii de peşti cu talie îngustă în
decursul verii atinge către toamnă lungi-
mea de 2-3 cm, în condiţii bune şi mai
mult, servinddrept hrană excelentă şi în
cantităţi impunătoare tuturor răpitorilor
acvatici. Bibanul, şalăul, ştiuca, avatul,
alte specii de devoratori ai puietului fa-
unei piscicole îşi intensifică activitatea de
hrănire, pregătindu-se, instinctiv, pentru
perioada lungă de iernare, când sub pla-
puma de gheaţă grea stau zile în şir flă-
mânzi, fără a da de „urma“ peştişorilor
retraşi în ascunzişuri.
Pasionaţii pescuitului de răpitori pun
în funcţiune bărcile pneumatice, lansete-
le cu mulinete fine, vergile telescopice de
carbon şi cele cu tronsoane, montate cu
fir subţire, trainic, cu plută fixă sau culi-
santă, cârlige cu tijă lungă. Drept momea-
lă se folosesc năluci metalice şi de silicon,
şi, desigur, peştişori vii sau morţi, aceştia
din urmă e bine să-şi păstreze aspectul
frumos, în faţa cărora „războinicii“ nu
mai stau pe „gânduri“, îi înşfacă din mers,
la prima vedere. La pescuitul staţionar se
utilizează cu succes şi amortizatoarele cu
gumă, asigurate cu clopoţel de „veghe“
pe fir. Ţăruşii care ţin firul amortizatoa-
relor urmează a fi înalţi, aproximativ de
un metru, firul cu clopoţel să formeze un
unghi ce nu depăşeşte 110-120 de grade,
dând astfel posibilitate „oaspeţilor“ flă-
mânzi să prindă momeala-victimă, fără a
simţi că ea este „priponită“.
Grija cea mare a pescarilor este să
pună peştişorul bine în cârlig, agăţându-l
de spinare în aşa fel ca el să nu „zboa-
re“, rupt, în timpul lansării, şi, ajungând
în stratul de apă, să-şi păstreze poziţia
orizontală şi posibilitatea de mişcare
„nestingherită“. Pescarii cu experienţă,
pentru a spori siguranţa de „legătură“ a
peştişorului, înfig în corpul lui încă un
cârlig, care nu arare acesta îşi ocupă locul
„de nădejde“ în gâtlejul răpitorului.
Este important să nu lansăm peş-
tişorii în locuri cu ierburi de pe fundul
de leagăn al apelor, unde ei preferă să se
ascundă, reducând şansele răpitorilor
să-i găsească, făcându-ne astfel să aştep-
tăm zadarnic licărul de taină şi bucurie a
capturării. În plus, în timpul recuperării,
pentru a lansa momeala în alt loc, fiinţele
„ambasadoare“ se rup, în ierburi, din câr-
lig, alegându-ne din toată osteneala doar
cu tânga ratării unei capturi dorite.
Vremea de aur a pescuitului de răpi-
tori este la aprinsul zorilor, când „cume-
trii“ flămânzi înnebunesc, zvârcolindu-se
9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
/ Nr. 7
ihtiologie
de dorul micilor făpturi, abia trezite din
somnul dulce în liniştea nopţii. În zile
favorabile, cu cer acoperit de nori uşori,
fără vânt şi ploi reci, îndelungate, cu pre-
siune atmosferică normală, capturile de
şalău şi biban sunt numeroase, „solii“
acestor specii de peşti onorându-ne truda
pe parcursul multor ore. Şalăul hrăpăreţ
se hrăneşte fără răgaz şi în timpul nopţii,
până îşi umple burta cu zeci de victime
piscicole. Numai bibanul evită „petre-
cerile“ nocturne, preferând să tragă un
somn sănătos în patul de catifea al unde-
lor binecuvântate.
Apetitul ştiucii, care cu greu se dă
prinsă, se intensifică în clipele cu furtuni,
când valurile apelor „clocotesc“ lângă
maluri. Sorţi de izbândă au lansările de
năluci sau peştişori vii la brâul de „hotar“
ce se întinde între apa tulbure şi cea cu-
rată. Nu-i de prisos să amintim tinerilor
pasionaţi de capturarea ştiucii un amă-
nunt esenţial: folosirea pentru legatul nă-
lucii de firul lansetei a unei coarde de oţel
(de exemplu, de la chitară) cu lungimea
de 15-20 de cm, lipsind „războinica“ de
plăcerea de a tăia cu „foarfeca“ dinţilor
struna ce o ţine captivă.
Drilul exemplarelor barosane de şa-
lău, ştiucă şi avat, ce depăşesc în greutate
3-4 kg, solicită pescarilor răbdare, pri-
cepere şi destulă experienţă, altfel, prin
smucituri „savante“, ele rup sfoara, sărbă-
torind evadarea.
Pescuitul de toamnă la răpitori are
un farmec de neuitat, izbânzile dragostei
pescăreşti încununând sărbătorile pasiu-
nii cu flori de dor împlinit şi lumină de
încântare şi mulţumire sufletească.
Vladimir RUSNAC,
scriitor
alice şi cârlige

Doi tineri, cu câte două sticle de bere în mâini, se apropie, „Mami“ îşi privi galeş copilul:
îşi cer voie să se aşeze. Îi învoiesc, dând afirmativ din cap, deşi — Nu se poate, pentru că nu–i al nostru!
nici locul, dar nici gărduceanul din cărămidă, pe care şed, nu–mi Fetiţa, scâncind, se îndepărtează. Băutorii de bere şed ţepeni,
aparţin. Inşii deschid berea, ridică sus sticlele, urându–mi şi mie cu sticlele la gură, indiferenţi la tot şi la toate. Eu continui să admir
noroc. câinele.
— Noroc! le răspund, con- Dar iată că apare şi stă-
tinuând să contemplu realita- pâna frumuseţii de Pinsher.
tea. Cu două îngheţate în pungă.
La un moment, se apropie Coboară pe sărite treptele, se
o duduiţă cu o potaie de lesă. apropie, apucă lesa de pe gru-
— Stai! ordonă ea, face
lesa boţ şi i–o pune câinelui pe
grumaz. Îl mai împinge puţin
cu genunchiul, mai spre gard,
Dresaţii mazul anumalului:
— Hai!
Câinele se ridică, o ur-
mează. La doi–trei metri de
îl apasă pe spate, ca să se aşeze. noi patrupedul se opreşte, se
Nici o mişcare! îi porunceşte. aşează, îşi ridică capul, cască,
Câinele — tânăr, o frumu- scoţându–şi limba.
seţe de Pinsher german, după — Chiar aici? întreabă du-
cât mă pricep eu la rase cani- duiţa. N–ai răbdare?
ne — încremeneşte în pozi- Câinele, cu ochi şi mai
ţia impusă de stăpână, cască umezi, şi mai blânzi, şi mai
şi mai tare botul, cu limba–i prietenoşi, o priveşte fix.
roză şi lungă în afară, urechi Fata scoate din pungă o
pleoştite, privire umedă, cal- îngheţată, i–o întinde. Câine-
dă, prietenoasă. le, bucuros, o linge — încet,
— Înţeles?… întreabă du- delicat. Mă umflă din nou
duiţa, urcând treptele „Ali- râsul: ia–te, bre, javră!… Tâ-
mentarei“. Ajunsă sus, se în- năra stăpână muşcă şi ea din
toarce către patruped şi strigă cealaltă îngheţată, alene, de
destul de tăricel: Nici o mişca- parcă s–ar frige.
re… dacă vrei îngheţată! — Gata? se interesează
Consumatorii de bere de ea, după ce câinele înghi-
lângă mine se privesc nedu- ţi ultima fărâmă. Se ridică,
meriţi. Mă uit şi eu la ei, la fata sloboade puţin mai în
câine, zâmbind, pe tăcute. lung lesa şi urcă scările de la
Doi deşiraţi aghezmuiţi, colţ. Sus, la intrare, câinele se
ieşind din magazin şi, văzând opreşte, se lasă în coadă, stă-
câinele, se opresc. Unul în- pâna deschide uşa unei secţii
cearcă să–l cheme cu „Nea! Nea!“ Celălalt caută să coboare încet, de votare, pe care abia în acest moment am descoperit–o.
pe vârful sandalelor, cu mare precauţie, dar până la urmă — sare — Hai! îl îndeamnă.
în stânga, luând–o iute la picior. Primul, mai prinzând la curaj, Băutorii de bere de alături stau înmărmuriţi, cu ochii holbaţi,
caută să se strecoare, ţinând în dreapta, de–a gata, ceva învelit în guri căscate.
hârtie. Câinele însă nu–l băgă în seamă, nu mişcă nici măcar din — Ai văzut, bă? întreabă cel mai aproape de mine. Şi javra…
urechi. Stă monument, încremenit, nu alta! votează!…
O bătrânică, vrând şi ea să intre în magazin, se opreşte, se uită — Daaaa!… clătină din cap celălalt. Dresată, bre!… Da’ noi?
împăciuitoare la animal, face un pas mărunţel la dreapta şi–şi con- Ha–ha–ha!…
tinuă drumul, gâfâind. — Păi, nu vezi? îl ghionti în coastă amicul, arătând la sticla
O fetiţă, cu mămica de mână, observând câinele, se înseninea- goală.
ză la faţă, prinde a sări în sus, tot strigând: M–am ridicat, am pornit. Pe drum mă tot gândeam la fată,
— Mami! Mami!… Uite ce drăguţ!….Hai să–l luăm acasă! Pinsher, îngheţată şi la indivizii băutori de bere. Dresaţi şi ăştia,
„Drăguţul“ nici să clipească din ochi. bă!…

Rustică Fabulă Epigrama Ţapul ispăşitor

Azi, ţăranul de la noi
Nu mai are car cu boi,
Dar, în frunte cu primarul,
Satul are boi cu carul!
Corneliu Berbente
Pus păstor un lup mai mare,
Zise, invocând toţi sfinţii:
— Turma asta de mioare
O voi apăra cu dinţii!
Alexandru Clenciu
Epigrama, ca s-o vezi,
Te învăţ îndată trucul:
E o capră cu trei iezi,
Şi al patrulea e... lupul.
Sorin Olariu
Are vecin - un lup blănos,
Nevastă - o căpriţă bună,
Şi trei ieduţi, crescuţi frumos,
Ce urlă uneori la lună.
Florin Rotaru

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /

 Cu pana la pălărie,
cu puşca... la poezie
Legenda lui Noe Javra Despre masculii bovini
Cam multe animale rare Animal plin de venin, Boul azi s-a cununat
Îşi fac pe lumea asta jocul Care stă în ascunziş, Dup-un ritual mai nou ;
Stau patru ani la guvernare Pregătit-ca din senin Taurul nu l-a urmat
Şi-adio!... După ei - potopul! Să te muşte pe furiş! Că, de... el nu este bou!
Corneliu Sofronie Virgil Petcu Florea Ştefănescu

Celor care au beţia vitezei Păduchi Cine fură azi un ou

Când văd accidente, vere,
Enervat întreb din nou:
Cum de-atâţia cai putere
Sunt conduşi de-un singur bou?
Ciupi Rădulescu
E cea mai bună confirmare
Că-nregistrăm un salt major
La sporul de vieţuitoare
Pe cap de locuitor.
George Petrone
Cine fură azi un ou,
După unele persoane,
E, desigur, mare bou!
Azi se fură milioane.
Florea Ştefănescu

Prometeu, vulturul și Dumitrache

— Dumitrache, de câte ori să-ţi spun
să nu te mai joci aşa?
— Cum, tati?
— Nu mai fura bricheta din bucătărie
şi nu mai aprinde foi de hârtie, că poate ia
foc locuinţa!
— Mă joc doar în cadă.
— Poate faci la noapte pipi în pat…
— Nu fac! Ăsta cine-i?
— Aceasta este o statuie care-l înfăţi-
şează pe Prometeu.
— Şi de ce-i dezbrăcat?
— Pentru că se află la mare, legat de
o stâncă.
— Spuneai că oamenii mari n-au voie
să-şi scoată slipul la plajă, că iau amendă
de la salvamari.
— Aşa este, dar aici e vorba de o le-
gendă.
— De ce li se ridică doar oamenilor
mari statui?
— Pentru că ei au făcut ceva în viaţă,
în semn de respect. Dar în cazul de faţă,
Prometeu n-a existat cu adevărat. El se află
doar în imaginaţia omului, este un perso-
naj mitologic.
— Atunci lui de ce i-au făcut statuie?
— Pentru că şi Prometeu, ca şi tine, a
furat bricheta lui Jupiter şi a venit pe Pă-
mânt să aprindă focul.
— Şi l-au pedepsit părinţii?
— Nu avea părinţi, Dumitrache.
— Eh, nu avea părinţi! Nu-mi spune că
l-a adus barza…
— Poate că avea părinţi, dar nu ei l-au
legat.
— Dar cine?
— Jupiter.
— Ăsta cine mai e?
— Un zeu, adică un alt personaj ima-
ginat de om.
— Nu se poate, vino să vezi ce sfoară
şi ce nod are.
— Păi, dacă l-a legat…
— Cine??
— Jupiter, măi!
— Cineva imaginar nu poate face nod!
Aşa îmi spune mami când visez urât… Şi
pasărea asta ce este?
— Un vultur uriaş pe care l-a pus Ju-
piter să-i mănânce ficatul lui Prometeu tot
ca pedeapsă. Ştii ce-i ăla un vultur? Vultu-
rul este un avocat bătrân, aşa spune mami.
— Nu, Dumitrache, vulturul este o pa-
săre de pradă.
— Ca vrabia?
— Ca ea, dar mai mare.
— Ca gâsca?
— Un pic mai mare.
— Ca barza?
— Cam aşa, însă vulturul este o pasăre
cu cioc scurt, dar puternic şi cu gheare as-
cuţite. Ea se hrăneşte cu stârvuri, şoareci,
şerpi, iepuri şi păsări mici.
— Şi cu ficat!
— În cazul de faţă şi cu ficat.
— Mie nu-mi place ficatul prăjit…
— Ăsta este ficatul lui Prometeu! Uită-
te la el, urlă de durere…
— Săraca pasăre, să fie obligată să mă-
nânce în fiecare zi ficat!
— Dacă mai furi bricheta lui mami, ca
Prometeu ajungi: legat de stâncă şi cu fica-
tul mâncat!
— Eh, tati! Mai bine ca Prometeu, de-
cât ca bietul vultur…
Sorin Teodoriu

/ Nr. 9 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23

Ştiaţi că...
...păstrăvul e mai inteligent ca maimuţa?
Anterior se credea că
cimpanzeii sunt singurii re-
prezentanţi cu adevărat in-
teligenţi ai regnului animal.
Cu totul altceva denotă datele
recente. Zoologi comunică o
informaţie interesantă despre
peştele păstrăv care, chipurile,
poate concura cu cimpanzeii
în materie de capacităţi men-
tale. Desigur, peştele nu poate
fi învaţat să vorbească sau să
scrie, dar şi el este capabil de
multe.
Savanţii susţin că păstrăvul
poate comunica nu numai cu
semenii lui, dar şi cu alţi repre-
zentanţi ai lumii subacvatice.
In pofida dimensiunii reduse
a creierului, ei sunt compani-
oni şi organizatori minunaţi la
o partidă de vanatoare. Pentru
căutarea efectivă a hranei păs-
trăvii aplică abilităţile lor, ba-
zate pe sociabilitate.
Astfel, micuţul păstrăv
poate stabili contacte cu mu-
rena, reprezentant al anghi-
lelor, peşti având o formă
asemănătoare cu a şarpelui.
În acest caz, asociaţii bagă în
boale nu doar plevuşca, dar
şi un vânat mult mai mare.
Păstrăvul urmăreşte victima
şi i–o arată murenei, cunos-
cute pentru muşcătura sa ve-
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2015 /
ninoasă şi caracterul agresiv.
Murena îşi face mai departe
meseria. Captura este întot-
deauna împărţită de asociaţi
în două părţi egale. 10 ani în
urmă, savanţii au stabilit că
cimpanzeii se pot coopera în
căutarea hranei, dar nu întot-
odeauna aceste tovărăşii se
încununează de succes, de-
oarece maimuţele asociate nu
pot repartiza colegial rolurile.
Nici captura nu o pot împărţi
frăţeşte. Partea leului oricum
revine liderului — celui mai
puternic membru al haitei.
Alexander Weil, autor al
studiului respectiv şi zoolog la
Universitatea din Cambridge,
susţine că, în pofida faptului
că creierul pastravului este
mic de tot, acesta este capabil
să organizeze vânătoarea şi
să repartizeze rolurile tuturor
participanţilor. Păstrăvul de
mărgean este în stare să stea
cu capul în jos, pentru a indica
murenei locul, în care se află
prada. De asemenea, păstrăvul
mai ştie cum să distingă un
partener cu experienţă de unul
incapabil.
Weil susţine că peştele,
înainte de a intra în contact cu
un animal de pradă, evaluează
abilităţile acestuia din urmă.
Mai mult ca atât: păstrăvii, o
perioadă de timp destul de
îndelungată, monitorizează
performanţele vânătoreşti ale
viitorului candidat la funcţia
de partener. Lăsând la o parte
considerentul ce ţine de cre-
ierul mic, savanţii sunt pur şi
simplu încântaţi de capacită-
ţile organizatorice ale păstră-
vului.
„Deşi creierul mamife-
relor, desigur, este mult mai
mare, decât al peştelui, dimen-
siunea nu poate fi unica cir-
cumstanţă care ar conta, astfel
că noi suntem încă departe de
a înţelege pe deplin fenomenul
care se numeşte creierul de
peşte şi faptul la ce sunt capa-
bili aceştia“, — subliniază Weil.
Vă reamintim că păstră-
vul este un peşte de apă dul-
ce, până la 50 cm, însă există,
la fel, şi exemplare mai mari.
Culoarea lui poate fi foarte
diferită. În principal, culorile
păstrăvului variază de la ver-
de–suriu până la roşu închis,
iar abdomenul şi spatele sunt
acoperite de mici pete de un
albastru viu. Păstrăvul poate
dezvolta o viteză maximă de
şaisprezece kilometri pe oră,
în timp ce viteza de deplasare
a majorităţii altor peşti de apă
dulce nu depăşeşte nouă kilo-
metri pe oră. Fiind atacat de
alţi peşti de pradă, păstrăvul
ţâşneşte din apă la o înălţime
de doi metri, dezvoltînd în
acest moment o viteză de până
la 30 kilometri pe oră.
 Vestigii europene
Expoziţia „Vânătoarea“ din
Muzeul agriculturii ungare
Muzeul Agriculturii Ungare care este
cel mai mare muzeu de agricultură din
Europa. El este găzduit de castelul Vajda-
hunyad de pe insula Szechenyi în Varosli-
get, Budapesta într–o clădire remarcabilă.
Clădirea a fost ridicată iniţial pentru Ex-
poziţia Mileniului din 1896. După expo-
ziţie imobilul a fost folosit pentru acest
muzeu începând cu 1897. Muzeul include
mai multe expoziţii: „Istoria agriculturii
ungare de la începuturi şi până în 1945“, “
Evoluţia domesticii animalelor“, „Vânătoa-
rea“, „Silvicultura“, „Viţa–de–vie şi vinul
maghiar în Europa“, „Istoria pescuitului în
Ungaria“, „Valorile naturale şi conservarea
mediului“ şi „Regatul plantelor“. Expoziţia
„Vânătoarea“ este situată la primul etaj al
aripii gotice al castelului şi cuprinde mai
multe încăperi. Prima mare cameră pre-
zintă istoria vânătorii în Ungaria de la ve-
nirea ungurilor în Bazinul Carpatic şi până
în prezent. Expoziţia începe cu panouri
amplasate de–a lungul şirului de ferestre,
expunând istoria activităţilor cinegetice în
ordine cronologică, inclusiv cu amprente
medievale şi moderne, imagini, picturi
din secolul al XVIII–lea şi fotografii de la
sfârşitul secolului al XIX–lea. Sub panouri
sunt vitrine ce prezintă un studiu scurt
al armelor de vânătoare de la arbaletă la
puşcă automată, precum şi instrumentele
de vânătoare (pumnale, cuţite, flacoane cu
pulbere, instrumente pentru producerea
cartuşelor şi alte echipamente).
Interiorul altei camere expune viaţa
vânătorului din clasa de mijloc a societăţii
ungare prin mobilarea odăii în stilul ani-
lor de la sfârşitul secolului XIX începutul
secolului XX cu ustensilele şi mobilierul
specific acelei epoci.
Camera de colţ este o absidă nu doar
arhitectural, ci şi sanctuarul expoziţiei,
de asemenea. Acest lucru se exprimă prin
trofeele care au obţinut recorduri mondia-
le expuse în odaie.
Sala mare prezintă vânătoarea moder-
nă. Atmosfera caracteristica de vânătoare
se bazează pe amenajarea interioară a în-
căperii: coarne de cerbi şi căprioare care
au obţinut aurul la diferite concursuri.
Aceste piese sunt elementele reprezen-
tative ale colecţiei muzeului. De aseme-
nea în sala mare — spectacolul trofeelor
continuă la peretele opus al sălii mare: un
grup de cerb excelent taxidermaţi, trofee
de mistreţi şi mufloni, coarnele originale
ale cerbului din Martonvásár care a deţi-
nut recordul mondial timp de 18 ani, între
anii 1965 şi 1983.
Ultima parte a expoziţiei cinegetice
„Vânătoare în artă“ a fost deschisă în ro-
tonda mică dintre expoziţia de vânătoare
şi de pescuit. În această cameră sunt expu-
se lucrările mai multor artişti maghiari, cu
trei excepţii toate sunt contemporane. Pe
un şevalet separat este tabloul neterminat
„Mistreţii“ al vânătorului şi pictorului de
renume mondial, Pal Csergezan (1924 —
1996).
Selecţia Cristina Ciobanu,
Institutul de Ecologie şi Geografie a AŞM
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.