Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 3 (81) ◆ martie 2017

Conducătorul
e dirijorul
 Ministerul Mediului
Institutul de Zoologie al AŞM
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova
ISSN 9771857450508
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
site: www.svpm.md
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: PM 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Andrei MUNTEANU,
dr., prof. în biologie
Anatol SAVIN, doctor conferenţiar
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
Dumitru Bulat, dr. în biologie
Vladimir Rusnac, scriitor
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu, redactor
Ana MonastârscAIA,
redactor
Cristian ŞARBAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Migraţia păsărilor
De obicei, ne gândim: păsările pleacă plu, lăcarul de mlaştină (mai mic decât o
în toamnă, pentru că le este frică de iarnă. vrăbiuţă, locuitorul stufărişurilor dese)
Zboară departe de frig şi din lipsă de mân- călătoreşte toamna, 6–7 luni (26–30 de
care. Dar putem privi fenomenul dintr-o săptămâni), se opreşte iarna pentru 8–10
altă perspectivă — păsările ajung primă- săptămâni, apoi primăvara migrează pen-
vara, pentru a putea beneficia de spaţiu şi tru 9–10 săptămâni.
de mâncare din abundenţă şi pentru a pu- În majoritatea cazurilor, migraţia de
tea creşte un număr mai mare de puişori. primăvară este o cursă între masculi: care
Majoritatea păsărilor pleacă înainte ajunge primul în cel mai bun loc. Cei care
să rămână fără mâncare şi să devină prea ajung primii pot alege cele mai bune lo-
frig, aşadar, nu au timp să descopere cum curi, unde să îşi construiască cuibul, unde
este, de fapt, iarna. Migraţia de toamnă în- este mâncare din abundenţă. Mai mult,
cepe imediat ce puii sunt suficient de mari când masculul ajunge la destinaţie, după
să se descurce singuri. Îi urmează pe pă- un zbor lung, trebuie să fie capabil să în-
rinţii lor de îndată ce învaţă să zboare. În deplinească cererile sezonului de împere-
concluzie, principalul motiv pentru care chere. Trebuie să îşi protejeze teritoriul şi
păsările migrează nu este să evite iarna, ci să fie suficient de atractiv pentru a atrage
să profite de primăvară. femelele. În acest timp, femelele, după lun-
În decursul a cinci luni, din februarie gul zbor, trebuie să depună ouăle, bogate
până în iunie, majoritatea păsărilor migra- în proteine şi grăsimi. Acele păsări care
toare ajung în Europa. Apoi se înmulţesc ajung la locurile de cuibărire şi nu sunt
şi zboară, când sezonul de împerechere în condiţie bună, nu au şanse să aibă pui
s-a terminat. Primăvara, păsările călăto- sănătoşi.
resc mai repede decât toamna. De exem- Spring Alive
A venit primăvara!
Cine altul decât Mărţişorul ne vesteşte că a venit Primăvara?!
Oare este cineva care să nu-şi deschidă sufletul, în luci de soare nou-nouţ?
Cât de fericiţi ne simţim, prinzându-i la piept fiinţei dragi un Mărţişor...
El, Mărţişorul, simbolizează dragostea curată.
Asemeni florilor şi inimile noastre nu întârzie să-şi desfacă petalele, dor-
nice de anotimpul primenirii, iertării, iubirii.
Oare este întâmplător ca acest anotimp să fie comparat cu mama, cu
sora, cu iubita?
Primele bucheţele de flori, culese-n primăvară, cui le-am dus, cui le du-
cem?
Cu câtă nerăbdare vrem să-i bucurăm pe cei care-i iubim, care ne iu-
besc?...
Mama, prima învăţătoare, prima dragoste..., primul sărut...
Oare este întâmplător faptul că Ziua Internaţională a Femeii e sărbători-
tă în luna lui Mărţişor?
Felicitări, mult stimate mame, soţii, fiice de vânători, admirabile vână-
toriţe!
Să vă fie calea floare şi sufletul în sărbătoare!
Conducerea SVPM

Migraţia este o enigmă a naturii în de-
cursul evoluţiei şi procesului de adaptare a
animalelor la condiţiile mediului ambiant.
Lumea vrea să cunoască de unde apar şi
unde pleacă păsările şi alte migratoare, sa-
vanţii au întreprins şi mai întreprind efor-
turi mari pentru a explica acest fenomen,
dar mecanismele originii lui aşa şi rămân
necunoscute. Migraţiile, fără îndoială, ţin
de evoluţia speciilor şi au apărut treptat,
pe măsura valorificării mediului respectiv.
Factorii principali care le-au determinat
au fost condiţiile de hrană şi de reprodu-
cere a animalelor.
În decursul evoluţiei, lumea păsărilor
s-a adaptat la diferite condiţii climaterice.
În regiunile tropicale şi subtropicale pă-
sările au devenit sedentare, cele din regi-
unile temperate şi arctice, în mare parte,
sunt migratoare şi într-un număr mai mic
de specii — sedentare şi nomade. Speciile
migratoare, numite şi de pasaj, au apă-
rut în urma retragerii gheţarilor, care s-a
produs în emisfera de nord a Pământului.
Anual, păsările migrează toamna, spre
cartierele de iernat, şi primăvara, spre lo-
curile de reproducere. Păsările migratoa-
re sunt de distanţă lungă (barza albă, raţa
cârâitoare, speciile de păsări insectivo-
re etc.), care, de obicei, iernează în Africa
Centrală şi de Sud, străbătând mii de km
într-o direcţie, şi de distanţă scurtă (ma-
joritatea speciilor de păsări acvatice care
cuibăresc pe meleagurile noastre), care
ajung în sudul Europei, la Marea Neagră
şi Marea Mediterană.
Migraţia, de rând cu reproducerea şi
năpârlirea, care nu coincid în timp, sunt
cele mai responsabile etape din viaţa pă-
sărilor, urmate de cheltuieli enorme de
energie. Mecanismul fiziologic al proce-
sului de migraţie, în special al păsărilor
insectivore de distanţă lungă, se axează pe
acumularea rezervelor necesare de grăsi-
me, manifestată prin hiperfagia păsărilor
(alimentaţia intensă) înainte de migraţie.
Pentru această categorie de păsări ereditar
sunt determinate termenele de părăsire a
locurilor natale care coincid cu reducerea
numărului de insecte — hrana lor princi-
pală. De obicei, aceste specii părăsesc lo-
curile natale pe la sfârşitul verii — începu-
tul toamnei şi se întorc la reproducere pe
la mijlocul primăverii.
...de ce?
Altfel se comportă speciile de păsări vânatul acvatic întâmpină dificultăţi din
acvatice şi de baltă (lebedele, gâştele, raţe- cauza deficitului locurilor de cuibărit. Unii
le, stârcii, pescăruşii etc.), care sunt nevoite vânători, entuziaşti în timpul iernii, parti-
să abandoneze bazinul acvatic numai după cipă la construirea cuiburilor artificiale
ce acesta se acoperă cu gheaţă sau în lipsa din stuf pe insuliţe cu vegetaţie emersă, pe
hranei. O parte din vânatul acvatic sosit lacuri şi iazuri.
toamna din regiunile nordice se deplasează O cale de a lărgi suprafeţele de repro-
spre apele Nistrului medial, mai sus de or. ducere este optimizarea terenurilor din
Foto: St. Duduciuc
Soroca, sau pe lacul refrigerent Cuciurgan, zona de protecţie a apelor prin menţine-
care îngheaţă parţial, unde iernează până rea covorului vegetal, care oferă păsărilor
la începutul migraţiei de primăvară. Popu- ascunziş pentru amplasarea cuiburilor.
laţiile locale de gâşte, raţe, stârci înaintează Contribuţia noastră în perioada migraţiei
spre sud, spre ţărmul Mării Negre. Printre animalelor este de a păstra liniştea în locu-
stârci, de exemplu, unele exemplare (stârc rile de popas, iar în perioada de iarnă de a
cenuşiu) din aceeaşi populaţie sunt se- le acorda hrana complementară.
dentare, observate iarna în zona Nistrului, Dr. prof. Andrei Munteanu
altele migrează la distanţe de sute de km,
iar o parte — la distanţe mari. În cartierele
Reînviere
de iernat păsările acvatice se ţin în perechi
(lebedele) sau încep procesul de formare a
Şi iar afară-i primăvară,
cuplurilor (raţele), care continuă şi în peri-
Şi iar în jur totul învie,
oada de migraţie, uneori şi după ce sosesc
Şi iar minunea ne-mpresoară,
la locul de reproducere.
Şi iar zburăm din colivie.
Migraţia de primăvară în masă are loc
în luna martie. Primele stoluri de raţe (raţa
Şi-un soare proaspăt ne sărută,
mare, raţa suliţar, raţa fluierătoare, raţa
Şi altfel parcă-i viaţa noastră,
mică, raţa cârâitoare ş. a.), care sosesc pe
Şi inima din piept se mută,
meleagurile noastre pe scurt timp, la odih-
Şi ce frumoasă-i bolta-albastră!
nă şi hrană, sunt cele care cuibăresc în re-
giunile nordice. Ulterior, sosesc şi stoluri
Şi-o bucurie ne cuprinde,
de păsări acvatice, preocupate de forma-
Şi-o lacrimă se vrea afară,
rea perechilor printr-un comportament
Şi-un tainic foc în piept s-aprinde,
de curtare spectaculoasă din partea mas-
Şi-n jur e-atâta primăvară!
culilor şi căutarea locului potrivit pentru
Ionel CĂPIŢĂ
construirea cuibului. În condiţiile noastre,
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
Ora de bilanţ
Adunarea cu „Da!“ şi „Nu!“
Adunarea de bilanţ al activităţii Con-
siliului Subdiviziunii Teritoriale din mun.
Chişinău, la care am asistat, am privit-o şi
am apreciat-o şi din interior, şi din exteri-
or. În primul rând, că, până a începe, toţi
delegaţii se delectau cu revista „VPM“ —
sursă de informaţii pentru toţi vânătorii şi
nu numai; în al doilea, că pregătirile au de-
curs gospodăreşte şi pe feţele ortacilor nu
se citea încordarea, nemulţumirea, deşi,
precum se ştie, probleme în domeniul
respectiv sunt. Acest lucru se datorează
faptului că toate materialele privind acti-
vitatea Consiliului, care urmau să fie citi-
te, analizate şi apreciate, din timp, au fost
editate într-o broşură aparte şi prezentate
publicului delegat, ceea ce înseamnă că re-
prezentanţii colectivelor primare din teri-
toriu au avut posibilitatea să se adâncească
până în ora de bilanţ în esenţa lor.
Mai uşor pentru Igor Caminschi, pre-
şedintele prezidiului, Oleg Ciocoi, Tatiana
Tabaranu, Grigore Şevcişin, raportori, dar
şi pentru ceilalţi, care au ieşit la dezbateri,
propuneri, sugestii etc. Astfel, adunarea
ortacilor din mun. Chişinău s-a desfăşurat
operativ, în cunoştinţă de cauză, cum se
zice, accent punându-se pe „Da!“, când s-a
vorbit despre realizări, şi „Nu!“, când s-a
ajuns la anumite scăpări, lacune, puncte
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
vulnerabile. Să ne oprim la ele, deci, pen-
tru a le contura.
Cu „Da!“ au fost apreciate lucrările des-
făşurate şi faptele bune în terenurile gestio-
nate de colectivele primare de vânători.
Evaluarea de primăvară a iepurelui
de câmp a demonstrat creşterea efectivu-
lui acestuia. El s-a dovedit a fi de 1340 de
exemplare la 31,2 mii ha, adică de 43 de
iepuri la 1000 ha. Evaluarea repetată, de
toamnă, vorbeşte despre faptul că numă-
rul lor a crescut până la 72 de exemplare
la o mie de hectare, iar efectivul numeric
total în teritoriile ST din mun. Chişinău a
crescut până la 2250 de exemplare. Astfel,
spre toamna lui 2016 acesta a depăşit de
circa două ori efectivul numeric optim,
stabilit pentru partea centrală a Moldovei
(40 de exemplare). În spaţiile vânătoreşti
ale colectivelor primare de vânători din
Coloniţa, Codru, efectivul din toamnă era
şi mai mare — de peste 130 de exemplare
la 1000 ha, faţă de media pe Subdiviziu-
nea Teritorială Chişinău a SVPM. Consi-
liul apreciază mult aportul preşedinţilor
acestor colective (I. Bâzgu, N. Goncearen-
co). Pe parcursul mai multor ani în aceste
colective lucrările biotehnice şi paza sunt
organizate eficient. Rezultatele permit să
se tragă concluzia că efectivul numeric al
acestuia în teritoriile respective au atins
cote optime, prevăzute de Concepţia dez-
voltării gospodăriei cinegetice şi că ridi-
carea interdicţiei vânătorii la iepurele de
câmp este evidentă.
Cu scopul reducerii cheltuielilor pen-
tru întreţinerea suplimentară a fazanului
în voliere, Consiliul ST din mun. Chişinău
a SVPM, la propunerea membrilor secţiei,
au decis să întreţină suplimentar fazanul
într-o volieră mare, utilizată pe teritoriul
CIC. Voliera, construită cu participarea
mai multor colective, a permis ca timp de
două săptămâni, concomitent, să se între-
ţină 1200 de fazani, aduşi din Ungaria la
vârsta de 10 săptămâni. Pentru participa-
re activă la construirea volierei, Consiliul
ST din mun. Chişinău a SVPM mulţu-
meşte membrilor colectivelor nr. 83 (pre-
şedinte — I. Jereghi), nr. 68 (preşedinte
— N.Genunchi), nr. 61 (preşedinte V. Za-
măneagră), nr. 98 (preşedinte — I. Bâzgu),
nr. 104 (preşedinte — S. Stepaniuc), nr. 34
(preşedinte — G.Bălan), nr. 60 (preşedinte
I. Negrea), nr. 86 (preşedinte — N. Grigo-
raş), nr. 77 (preşedinte — S. Cazacenco),
nr.7 (preşedinte — N. Goncearenco), nr.
79 (preşedinte — L. Cocieru) ş. a.
În aşteptarea eliberării fazanului în
spaţiul natural, membrii CPV şi-au con-
centrat forţele în direcţia construirii unor
noi hrănitori, scăldători, cenuşării etc. sau
reînnoirii celor mai vechi. CPV şi-a făcut
din plin datoria. În locurile de eliberare
au fost construite şi înnoite 88 de hrăni-
tori, 20 de scăldători, 20 de cenuşării, 70
de sărării, pentru hrană furajeră au fost
semănate 6,8 ha. În 2016 au fost pregătite
şi depozitate 800 kg de porumb, 750 kg de
deşeuri cerealiere, 180 kg de lucernă, 60 kg
de sare. Aplicarea acestor măsuri a permis
de a salva nu numai fazanul, dar şi potâr-
nichea, iepurele de câmp, să se asigure re-
producerea lor în primăvară. Totodată, cu
forţele membrilor CPV au fost recoltate
179 de vulpi, 33 de câini şi pisici hoina-
re, 45 de coţofene şi ciori grive. Numărul
vulpilor recoltate a fost la nivelul anului
2015, iar al câinilor şi pisicilor sălbăticite
s-a redus de 10 ori. Acest lucru se explică
prin faptul că Ministerul Mediului a blo-
cat, practic, măsurile biotehnice, refuzând
să coordoneze nimicirea câinilor şi pisici-
lor hoinare, a ciorilor grive şi coţofenelor.
Conducerea SVPM preconizează ca în
2017 să achiziţioneze 25-30 mii de fazani,
fapt ce ar permite în continuare popularea
cu succes a terenurilor gestionate de ST a
mun. Chişinău, satisfăcând parţial necesită-
ţile vânătoreşti ale membrilor organizaţiei.
Cuvinte de apreciere şi mulţumire au
fost adresate conducerii secţiilor activita-
te cultural-de masă şi sport, mass-media,
chinologice, mai multor vânători şi con-
ducători de colective primare, manageri
activi.
La capitolul „Nu!“ s-au plasat anumite
constatări, inclusiv că activismul colective-
lor primare nr. 79 (Grătieşti), 106 (Revaca)
s-a redus drastic. Aici aproape că nicio lu-
crare de protecţie a terenurilor nu se desfă-
şoară. Pe parcursul întregului an, în aceste
colective au fost efectuate doar câteva razii.
Din păcate, încălcări ale regulilor de vână-
toare şi cazuri de braconaj au fost chiar din
partea unor membri ai ST din mun. Chi-
şinău a SVPM. Materialele prezentate în
şedinţele Consiliului au fost examinate cu
atenţie, iar deciziile au fost luate în raport
cu cerinţele statutare. În conformitate cu p.
3.16 din Statutul SVPM, 4 membri au fost
pedepsiţi disciplinar cu privare de dreptul
de vânătoare de la 1 la 3 ani.
La eşecuri a fost trecut şi experimen-
tul privind eliberarea iepurelui de vizuină.
Eliberaţi în 2015 în teritoriile CPV nr. 7
— Codru şi nr. 104 — Băcioi, iepurii, în
pofida măsurilor luate pentru adaptare şi
supravieţuire în natură, nu au putut ieşi
din iarnă. Evaluarea din 2016 nu a arătat
prezenţa lor pe terenurile de vânătoare.
Nu există nicio îndoială că motivul eşecu-
lui a fost lipsa de experienţă şi atenţie su-
ficientă din partea membrilor colectivelor,
unde aceştia au fost eliberaţi.
Aşadar, adunarea anuală a vânătorilor
vine să aprecieze activitatea Consiliului
pozitiv, cu sugestii, propuneri şi solicitări
constructive pentru muncile desfăşurate
ulterior, inclusiv: soluţionarea problemei
privind tratarea abuzivă a câmpurilor cu
chimicale de către agricultori; limitarea
perioadelor de păşunat; extinderea tere-
nurilor cultivate cu culturi furajere; con-
tracararea braconajului; paza câmpurilor
însămânţate ş. a.
Revenind la primul alineat, ţin să mai
constat că delegaţii-vânători au ieşit din
forul municipal cu revista „VPM“, cu bro-
şura „Darea de seamă“, deciziile aprobate
în unanimitate şi noi începuturi.
Constantin Bârcă
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
Rezultatul
final —
contibuţia
fiecăruia
Din partea celor 42 de colective
ale Subdiviziunii Teritoriale Hân-
ceşti, care numără 561 de membri, la
adunarea de dare de seamă privind
activitatea Consiliului şi a ST au par-
ticipat 62 de delegaţi. Raportor a fost
dl Mihai Şterbeţ, preşedintele Consi-
liului şi managerul ST Hânceşti.
Pe ordinea de zi au fost incluse, de
asemenea: darea de seamă a comisiei de
cenzori (preşedinte — I. Dragoş); des-
făşurarea activităţilor social–culturale
(competiţii sportive, Ziua vânătoru-
lui — 2017); abonarea la revista VPM;
organizarea seminarului cu privire la
perfectarea documentelor de către pre-
şedinţii colectivelor primare.
Adunarea a decurs într-un mod
civilizat, constructiv. Dl Şterbeţ, prin
prisma unor cifre şi date concrete, le-a
vorbit celor prezenţi despre situaţia re-
ală existentă, deopotrivă s-a referit la
unele probleme, a căror rezolvare ar
contribui în mare măsură la dezvolta-
rea vânatului. Raportorul a menţionat
că întru paza şi protecţia vânatului, în
sezonul de vânătoare 2015—2016, au
fost întreprinse 104 razii, dintre care
44 în comun cu Inspecţia ecologică
raională. Au fost întocmite 7 procese-
verbale. Infractorilor le-au fost ridica-
te armele şi s-au ales cu o amendă în
sumă totală de 6500 de lei. În acelaşi
timp, vânătorii din raionul Hânceşti au
recoltat peste 300 de vulpi. Dl Şterbeţ a
atenţionat delegaţii prezenţi la adunare
că, pe viitor, este necesar de acordat o
mai mare atenţie protecţiei vânatului şi
contracarării braconajului. Un accent
aparte a fost pus pe sporirea vânatului,
îndeosebi a fazanului şi a iepurelui de
câmp. Convingerea tuturor e unanimă:
va veni şi ziua deschiderii vânătorii şi la
iepurele de câmp.
Făcând bilanţul celor realizate şi
nerealizate în anul ce a trecut, vânătorii
din ST Hânceşti şi-au trasat căi concre-
te pentru dezvoltarea durabilă a cinege-
ticii în anul 2017.
Cor. VPM
ora de bilanţ
Cerinţa unanimă —
schimbare în bine
Adunarea de dare de seamă şi ale-
geri, care a avut loc la 25 februarie 2017
în Subdiviziunea Teritorială Sângerei, a
fost aşteptată „cu sufletul la gură“. De ce?
Ca să se ştie unde s-a ajuns şi ce-i de
făcut mai departe. Aşadar, la ora stabili-
tă, delegaţii erau în sală, astfel adunarea
a început fără întârziere. Pe ordinea de zi
au fost incluse mai multe chestiuni: darea
de seamă a preşedintelui Consiliului ST;
retragerea împuternicirilor şi revocarea
preşedintelui Consiliului ST; darea de
seamă a managerului ST; darea de sea-
mă a comisiei de cenzori, alegerea noilor
membri şi a noului preşedinte al acestei
comisii; alegerea preşedintelui Consiliului
ST; diverse.
Adunarea a fost prezidată de dl Vea-
ceslav Slobozian, locţiitorul preşedintelui
Consiliului ST Sângerei. La această întru-
nire însă nu a fost prezent dl Vasile Petrov,
preşedintele Consiliului ST, pe motiv că
„este plecat la Chişinău“. Şi chiar dacă
dumnealui n-a prezentat raportul cu pri-
vire la rezultatele activităţii desfăşurate în
anul 2016, cei prezenţi în sală au dat do-
vadă că îi cunosc activitatea pe dinafară
şi au apreciat-o ca nesatisfăcătoare. Majo-
ritatea delegaţilor (reprezentanţi ai celor
25 colective primare, care însumează 424
vânători) au votat pentru retragerea împu-
ternicirilor şi revocarea dlui Vasile Petrov
(şase voturi au fost împotrivă şi doi s-au
abţinut).
Preşedinte al Consiliului ST a fost ales
dl Constantin Ţâbârnă, care, până la acea
oră, a activat în calitate de manager al ST
Sângerei. Cei prezenţi au luat această de-
cizie în dorinţa ca experienţa de o viaţă
a veteranului SVPM Constantin Ţâbârnă
să poată fi mai lesne însuşită de tânărul
specialist Oleg Dobrojan, cel care a trecut
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
cu brio concursul privind ocuparea func-
ţiei de manager al ST Sângerei şi votat
în unanimitate de cei prezenţi la această
adunare.
În ultimul său raport de dare de sea-
mă, în calitate de manager al ST Sângerei,
dl Constantin Ţâbârnă, întru început, a
menţionat activitatea rodnică a colecti-
velor primare de vânători din Chişcăreni,
Drăgăneşti, Rădoaia, Elizaveta ş. a. A re-
marcat şi faptul că în anul trecut vânătorii
subdiviziunii au acordat atenţie cuvenită
reglării numerice a animalelor răpitoa-
re şi, drept rezultat, au fost recoltate 302
vulpi. Printre activităţile de bază ale sub-
diviziunii, a spus raportorul, a fost şi ră-
mâne popularea cu fazan a terenurilor de
vânătoare şi contracararea braconajului.
Dl Ţâbârnă a adus la cunoştinţa tuturor că
în 2016 n-au fost depistate cazuri de bra-
conaj, dar asta nu înseamnă că acest fla-
gel a fost stârpit definitiv. Dl Constantin
Ţâbârnă a exprimat cuvinte de recunoş-
tinţă vânătorilor care au participat activ
la evaluarea vânatului, pentru a cunoaşte
situaţia reală pe cele 99.800 ha, aflate în
gestiunea ST Sângerei. Nu a trecut cu ve-
derea nici activităţile planificate pe anul
2016, dar care nu au fost înfăptuite. Bu-
năoară: n-au avut loc competiţiile de tir
preconizate. Cauza? Nu au fost cartuşe.
„În schimb, am participat la competiţiile
zonale de tragere la tir în or. Bălţi, unde
ortacii de la Sângerei s-au plasat pe un loc
de frunte“, a subliniat raportorul.
În 2016 nu a fost marcată Ziua vânăto-
rului, deoarece vânătorii au fost indignaţi
de Hotărârea Guvernului de a închide vâ-
nătoarea la iepurele de câmp, la hulubul
sălbatec şi la păsările migratoare, de inte-
res cinegetic.
Raportorul a constatat că vânătoarea la
fazan, la prepeliţă, la vulpe a decurs nor-
mal. Totodată, a exprimat recunoştinţă
colaboratorilor poliţiei şi inspecţiei ecolo-
gice raionale pentru colaborarea strânsă şi
eficientă. Un cuvânt aparte de mulţumire
a adresat şi membrilor colectivelor prima-
re care l-au susţinut pentru îndeplinirea
dezideratelor planificate, dorindu-le să fie
uniţi, prietenoşi şi întreprinzători întru
obţinerea unor noi succese în dezvoltarea
cinegetică.
Toţi cei care au luat cuvântul pe mar-
ginea raportului, prezentat de dl Ţâbârnă,
au apreciat activitatea managerului ST
Sângerei drept satisfăcătoare.
Adresându-se adunării, poliţistul Do-
rel Laşco, inspector pe autorizări, a spus:
— Este îmbucurător faptul că şi acest
sezon de vânătoare a decurs fără incidente.
Delegaţii l-au întrebat pe Oleg Dobro-
jan, noul ales în funcţia de manager al ST,
cum are de gând să lucreze.
— Voi consolida conlucrarea cu in-
stituţiile statului: Inspectoratul de poliţie,
Inspecţia ecologică, administraţia publică
locală, şi nu în ultimul rând cu preşedinţii
colectivelor primare de vânători. Odată ce
viaţa nu stă pe loc, în baza unor proiec-
te europene, vom căuta să modernizăm
şi vânătoarea la noi, ca în Europa. Am să
lucrez aşa, încât braconierii să aibă coş-
mar, gândind la vânătoarea ilicită. Pentru
aceasta am nevoie de susţinerea dumnea-
voastră.
Asistenţa şi-a exprimat susţinerea în-
tru dezvoltarea vânatului. Delegaţii, plini
de optimism, s-au întors acasă, în colec-
tivele care i-au delegat — cu dorinţa de a
schimba lucrurile în mai bine.
Ionel CĂPIŢĂ

Evaluări ale vânatului
Pentru realizarea unui
management cinegetic dura-
bil este necesară dezvoltarea
unui sistem de monitoriza-
re prin care să se stabilească
valorile numerice ale popu-
laţiei (densitate, proporţie
între sexe şi clase, vârstă, spor
natural), precum şi dinami-
ca sezonieră, multianuală
a acestor parametri într-un
anumit teritoriu, determinat
ca fond de vânătoare. Evalu-
ările pe teren sunt organiza-
te și efectuate de gestionarii
fondurilor cinegetice, cu scop
de consultare și verificare a
datelor înregistrate. La ele
pot participa şi agenţiile raio-
nale pentru protecţia mediu-
lui, specialiști din instituțiile
de cercetare ale Academiei de
Științe, dar şi reprezentanţi ai
altor instituţii, universităţi şi
ONG-uri.
Evaluarea se face pe fondul
cinegetic şi se centralizează
la nivel raional, pe gestionari
şi specii de vânat. Rezultate-
le evaluărilor de primăvară și
toamnă se analizează, se gene-
ralizează şi se înscriu în tabe-
le şi formulare speciale. Ele se
transmit managerului raional
pentru a le analiza şi sistemati-
za. Ulterior, datele semnate de
reprezentantul agenţiei de pro-
tecţie a mediului sunt trans-
mise managerului principal al
SVPM, care, la rândul său, le
analizează şi le generalizează.
Evaluarea de bază a para-
metrilor (densitate, structură
demografică), atât ai speciilor
locale, cât și migratoare, este
cea de primăvară şi se face în
lunile februarie—mai cu sco-
pul de a ţine evidenţa efectivu-
lui de reproducere. Astfel, pen-
tru iepurele de câmp, de pildă,
sporul mediu anual, în funcţie
de condițiile climaterice din
primăvară, este cuprins între
40% şi 90%. Prin urmare, pu-
tem aprecia densitatea popula-
ţiei doar la finele procesului re-
productiv. Deoarece condiţiile
climaterice după reproducerea
speciilor se schimbă, variază
de la an la an, şi cota de extra-
gere la vânătoarea sportivă se
corectează preventiv, luându-
se în calcul datele evaluărilor
de toamnă.
Evaluarea densităţii po-
pulaţiei iepurelui de câmp şi a
potârnichii se efectuează prin
metoda parcelelor de probă
cu gonaşi, observatori şi evi-
denţa pe trasee, utilizându-se
formula de calcul al indicelui
densităţii.
Pentru o evidenţă obiecti-
vă, parcelele de probă trebuie
să reprezinte proporțional toa-
te tipurile de staţiuni ale fon-
dului de vânătoare, alcătuind
nu mai puţin de 15-20% din
suprafeţele fondului, reprezen-
tându-l pe ansamblu. Suprafaţa
parcelelor de probă poate varia
între 20 şi 100 ha. În unele ca-
zuri este raţional ca parcela de
probă să cuprindă câteva staţi-
uni, unde structura agroceno-
zei este variată. Evidenţa este
efectuată prioritar de gonaşi,
nominal, la o anumită distan-
ţă unul de altul, care notează
numărul iepurilor ridicați din
ascunziş sau al perechilor (sto-
lurilor) de potârnichi în zbor.
Traseele, stabilite mai frec-
vent la evaluările de primăvară,
taie proporţional suprafeţele,
staţiunile ce reprezintă fondul
de vânătoare. Aplicabile sunt
două variante:
evidenţa în panglică, de
circa 4–5 km (selectând traver-
sarea stațiunilor reprezentative
ale fondului), cu o lăţime de
100 m, cu distanţa dintre nu-
mărători (5-6) de maximum
20 m, suprafața evaluată fi-
ind de circa 50 ha (în cazul
insuficienței lor);
trasee individuale (apli-
cate la evaluarea iepurelui de
câmp). Fiecărui numărător
îi revin minimum 2-3 trasee,
parcurse în 2-3 ore. Pentru cal-
cul se aplică indicele densităţii
(Z. Milanov, 1993): D = (4,75
xI + 3,23)/t, unde I este numă-
rul de iepuri ridicaţi pe trase-
ul reprezentativ de către un
numărător şi t — numărul de
ore pe traseu. Densitatea iepu-
relui de câmp astfel calculată la
100 ha se corelează maximum
cu densitatea absolută pe tere-
nul estimat (r = 0,743). Datele
colectate de la toţi observatorii
se sumează, calculându-se me-
dia statistică. Pentru aprecierea
densităţii populaţiei iepurelui
de câmp la 1 mie ha, datele
evaluărilor pentru fiecare tip
de staţiune se sumează, luân-
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
Ghid metodologic
du-se în considerare cota pro-
centuală a terenului din supra-
faţa totală.
Pentru perioada evalu-
ărilor se planifică zilele cu
condiții climaterice favorabi-
le, pentru rezultate apropiate
de cele absolute; numărarea
se face dimineaţa, între orele
700–900, sau seara, între orele
1700–1900. Mersul gonaşilor
la numărări trebuie să fie fără
grabă, cu opriri frecvente, cu
producerea gălăgiei (utilizarea
sticlelor de plastic cu pietricele
ș. a. obiecte). Foarte important
este ca să se aprecieze corect
suprafața evaluată, să fie res-
pectată distanța dintre gonaci
(nu mai mare de 20 m), ca în-
tr-o oră de evaluare să se par-
curgă în medie 2,5 km. Astfel,
10 gonaci pot evalua într-o oră
circa 50 ha de teren (S = 20 m
× 10 × 2500 m = 500000 m2;
1 ha = 10000 m2).
Iepurele de câmp, în
condițiile autohtone, poa-
te avea 3–4 ponte pe an și un
potențial reproductiv de până
la 250% în raport cu stocul de
reproducere și densitatea lui.
Potârnichea este o specie
monogamă şi poate fi evaluată,
asociată în perechi, la sfârşitul
lunii martie şi în aprilie. Foarte
des la perechea reproductivă se
mai asociază şi un rival mas-
cul, de aceea la efectivul de pri-
măvară al perechilor evaluate
(număr) la 100 ha de teren de
probă se adaugă încă 0,6 exem-
plare. Astfel, spre toamnă,
sporul numeric mediu al unei
perechi reproductive poate fi
de 6–9 păsări (reproductiv =
300–350%), de 8–12 păsări în
stolurile familiale.
Anatol Savin,
dr. conferențiar
Oleg Ciocoi,
președintele Consiliului
Republican al SVPM
arme şi muniţii

Lucrul valoros rezistă în timp „Unele lucruri sunt apreciate, pentru că au va-
loare. Altele au valoare, pentru că sunt apreciate“.
C.S. Lewis

Încă din vremuri demult apuse pentru un bărbat calul, puşca şi nevasta erau visul împlinirii, tre vânătoarea nu presupune
că doar astfel putea străbate pânza vremii spre al nouălea cer. Dar timpurile se schimbă şi doar dobândirea vânatului. Se
desfăşoară diferite concursuri
odată cu ele multe se schimbă. Până şi vânătoarea în zilele noastre a căpătat un alt sens,
de tir, tragere la palete. Dar,
şi armele de vânătoare sunt privite sub un aspect mai larg. Totuşi, rămâne cert un lucru: de până a participa la concur-
când e lumea o armă bună a fost şi rămâne un atribut valoros. Nu aş putea spune cine dintre suri, antrenamentele de tir îl
cei pasionaţi de vânătoare nu-şi doreşte o armă pe măsură. După cum ştiţi, magazinele menţin în formă pe vânător. Să
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova oferă nu doar arme de vânătoare, muniţii, dar nu uităm: Omul gospodar  își
şi echipament. „Care ar fi avantajul de a procura ceea ce vă doriţi, anume din magazinele face iarna car și vara sanie. Cu
SVPM?“ Cu această întrebare m-am adresat dlui Simion Istrati, directorul SVPM. siguranţă, va veni şi ziua, când
va fi deschisă vânătoarea şi la
— Întâi de toate, armele, Echipamentul pe care-l propu- cum ar fi la iepurele de câmp, iepurele de câmp, şi la păsările
muniţiile, aflate în magazinele nem noi este foarte rezistent. la mistreţ oferim clienţilor po- migratoare.
noastre, sunt procurate direct Acesta e unul dintre avantajele sibilitatea de a-şi procura veste — Totuşi, imaginea vânăto-
de la producători, cum ar fi uzi- lui. Dar aspectul estetic? Echi- reflectorizante, chipiuri… rului mult înseamnă…
nele cu renume mondial Benel- pamentul modern constituie şi — Dar de unde procuraţi — Arma, haina, ţinuta vâ-
li, Beretta, Fausti, Ijevsk, Glock, o cale de promovare a culturii această marfă? nătorului vorbeşte despre cul-
Fiocchi, Sellier & Bellot… vânătoreşti. Un vânător îmbră- — Din ţări cu vechi şi fru- tura sa. Cultura, de-a valma cu
— Dar cu preţurile cum cat elegant mai cu drag se uită moase tradiţii în ale vânătorii: tradiţia, obiceiul frumos tre-
stăm? în oglindă. Cine a spus, bine a Franţa, Olanda… Dispunem, buie transmise din generaţie
— E de la sine înţeles că spus: Zgârcitul mai mult pierde. de asemenea, de un spectru în generaţie. Sunt oare puţini
preţurile sunt reale, nu umfla-
te, odată ce marfa ajunge direct
de la producător. Ştiţi care-i
deviza noastră? Calitate supe-
rioară — preţ accesibil.
Trebuie să vă spun că şi în-
treţinerea tehnică a armamen-
tului, la noi, este la cel mai în-
alt nivel. Aceasta se datorează
faptului că avem specialişti de
înaltă calificare.
— E cert lucru că succesul
unei partide de vânătoare de-
pinde şi de echipamentul vână-
torului.
— Cât priveşte echipamen-
tul oferit de magazinele SVPM,
acesta este de calitatea cea mai Vorba englezului „Nu suntem larg de accesorii — huse pen- vânători care au moştenit de
înaltă, confecţionat după teh- noi chiar atât de bogaţi, ca să tru arme, genţi, cuţite etc. Cine la părinţi, bunici şi străbunici
nologii moderne, imperme- cumpărăm lucruri ieftine“. se interesează, uşile magazine- etica vânătorească, o armă, o
abil, apără de vânt şi ploaie, — După câte se ştie, în SUA lor noastre sunt deschise. reţetă?… Cui, bunăoară, nu-i
menţine temperatura corpului vânătorii poartă haine de ca- — Toate bune, dar ce ne fa- place şi azi să asculte sau să
constantă. muflaj, asemănătoare cu cele cem cu armele, muniţiile, echi- interpreteze cântecul, transmis
— Dar şi costă… ale militarilor, pe când la noi, în pamentul procurat, când deja al din generaţie în generaţie, Puş-
— Preţul ţine de valoarea Europa, e un alt port… doilea an la rând este interzisă ca şi cureaua lată?
produsului. Cine crede că ră- — Noi promovăm echipa- vânătoarea la iepurele de câmp, — De bună seamă, domnu-
mâne în câştig, cumpărând mente de vânătoare de culoare la păsările migratoare?… le Istrati, o armă performantă,
echipament ieftin de la piaţă, gri, care, în afară de trăinicia — Vânătoarea nu-i interzi- un echipament elegant, un cân-
se înşală. Acele haine ce se rup lor şi aspectul estetic, elegant, să pe-un cap: e deschisă la fa- tec frumos îl înnobilează pe vâ-
la 2–3 luni, umblând prin co- redau culoarea Naturii, a me- zan, la prepeliţă, la mistreţ, la nător…
clauri, te fac să ajungi iarăşi la diului înconjurător. vulpe… Asta nu-i vânătoare?
piaţă… În ce constă câştigul? Pentru vânătorile specifice, Mai mult ca atât: în zilele noas- Consemnare: Ionel CĂPIŢĂ

6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /

 codul vânătorului

Vânătoare durabilă
Vânatul este considerat în
prezent „resursă naturală re-
generabilă“, iar vânătoarea se
poate practica acum doar în
condiţiile respectării princi-
piului „durabilităţii“. Concep-
ţia, aparent nouă, tinde să se
generalizeze datorită conven-
ţiilor şi acordurilor internaţio-
nale privind mediul şi exploa-
tarea florei şi faunei sălbatice.
Plecând de la această con-
cepţie, în contextul conservării
biodiversităţii generale, vânarea
speciilor cu evoluţie normală
s-a limitat la nivelul surplusu-
lui populaţional, iar a celorlalte,
care sunt ameninţate cu dispa-
riţia, doar la acele exemplare
care produc prejudicii.
Ideal ar fi ca, în continua-
re, prelevarea categoriilor de
exemplare precizate să se facă
în sensul acţiunii naturii, adică
prin extragerea cu prioritate a
ceea ce aceasta oricum ar eli-
mina (exemplare accidentate,
bolnave, degenerate, semido-
mesticite etc.).
Privită în acest mod, vână-
toarea poate contribui efectiv la
conservarea biodiversităţii spe-
ciilor de vânat, datorită intere-
sului vânătorilor localnici —
motivaţi social, dar pe termen
lung — de a lăsa generaţiilor
viitoare moştenirea naturală.
Acest punct de vedere, mai
puţin nuanţat însă, a fost expri-
mat ca principiu în Rezoluţia
nr. 882 referitoare la importan-
ţa vânătorii pentru regiunile
rurale ale Europei, adoptată
în 1987 de Adunarea Parla-
mentară a Consiliului Europei.
Acelaşi principiu, al utilizării
durabile a resurselor naturale
regenerabile, a fost recunoscut
formal şi prin Declaraţia prin-
cipiilor Uniunii Internaţionale
pentru Conservarea Naturii
(UICN), adoptată în timpul
Congresului Mondial de la ar putea fi, în anumite situaţii,
Aman, în anul 2000. supraexploatată. Din interese
Fiind exprimat şi recunos- economice de moment s-a mai
cut astfel, principiul exploată- renunţat şi se mai poate renun-
rii durabile a vânatului — care ţa conştient la anumite exigen-
ţe ecologice sau, pur şi simplu,
pot fi scăpate de sub control
unele acţiuni de prelevare a
surplusului populaţional, ceea
ce ar putea pune în pericol
evoluţia efectivelor şi a calită-
ţii unor populaţii de vânat (în
România: ursul, capra neagră,
cerbul şi anumite specii de pă-
sări migratoare) ori prestigiul
managerilor din activitatea de
vânătoare şi al vânătorilor.
Sunt motivele pentru care
autorităţile competente trebuie
să creeze şi să menţină un cadru
juridic şi administrativ adecvat
constituie în fapt o recunoaş- exploatării durabile, prin vână-
tere oficială internaţională a toare, a vânatului din libertate.
rolului pe care l-au jucat şi îl Acest cadru nu poate face
pot juca vânătorii în menţi- însă total abstracţie de alte ac-
nerea echilibrului agro-silvo- tivităţi, cum ar fi activitatea de
cinegetic — trebuie reflectat creştere şi de valorificare a vâ-
în reglementările naţionale şi natului din crescătorii. Aceasta
respectat întocmai. fiindcă astfel de activităţi lega-
Există însă suficiente te de vânătoare pot influenţa
exemple care să justifice teme- covârşitor perenitatea unor
rea că, în ţările cu economie specii de vânat şi, în final, în-
în curs de tranziţie, această săşi durabilitatea activităţii de
resursă naturală regenerabilă vânătoare.

Abonarea 2017
Preţul unui abonament lunar al
revistei VPM e de 12,5 lei.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876;
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul poate fi perfectat
la orice oficiu poştal.
Puteţi primi
acasă 12 numere
consecutive ale
revistei Vânătorul
şi Pescarul Ro-
mân începând de
la data abonării.
Completaţi cuponul alăturat şi
expediaţi-l împreună cu dovada
plăţii abonamentului (copia ordi-
nului de plată sau a mandatului
poştal) pe adresa: AGVPS din Ro-
mânia, Bucureşti, Calea Moşilor
nr. 128, Sector 2, cod 020882.
Plata se va face în Contul
R023RZBR 0000 0600 0066 7242,
deschis la Raiffeisen Bank - Agen-
ţia Moşilor. AGVPS din România,
C.I.F. nr. 24251140.
Doresc să mă abonez la revista
VÂNĂTORUL ŞI PESCARUL ROMÂN
PREŢ ABONAMENT 12 LUNI: 55 LEI ROMÂNEŞTI
NUME ............................................................................................................
PRENUME.....................................................................................................
Adresa la care doresc să primesc revista este:
Strada.....................................................................Număr.........................
Bloc.....................Scara...................... Apartament..............................
Localitate..................................................Judeţ/Sector.......................
Telefon................................................Data................................................
Semnătura...................................................................................................
Am achitat suma de..............................................................................
în data de......................................................................cu..........................
Ordin de plată, Nr. ..................................................................................
Mandat poştal, Nr. ................................................................................

/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7

Pe ţeava puştii
Apel către braconieri
Măi braconierule, am scris multe de
rău despre tine şi nu regret niciun cuvânt.
Am scris că gândeşti prost, că ai apucă-
turi primitive şi că legea este prea blândă
în raport cu relele pe care le faci în dauna
faunei cinegetice. Te-am criticat dur, fără
ocolişuri, fiindcă am considerat că eşti ne-
demn de statutul de vânător. M-am revol-
tat aprig, deoarece isprăvile tale nesăbuite
au murdărit imaginea acelor oameni care,
în condiţii deloc uşoare, luptă să menţină
un echilibru natural necesar păstrării şi
conservării fondului cinegetic. Niciodată
nu ţi-am înţeles comportamentul barbar,
lipsit de logică şi responsabilitate.
Am zis că locul tău nu este printre vâ-
nătorii oneşti, pentru că nu ai nimic în co-
mun cu realitatea în care convieţuim, res-
pectând şi celelalte fiinţe. Uneori mi-am
făcut iluzii, ţinând seama de circumstanţe,
că o să te dai pe brazdă şi o să înţelegi ce
înseamnă vânătoarea, precum şi vânăto-
rul, într-o epocă diferită de perioada pri-
mitivă. Cu tristeţe constat că nu ai ieşit din
acel comportament feroce, ţinând seama
de derapajul decerebrat pe care îl mani-
feşti, de atâtea ori, în escapadele tale mâr-
şave, pentru uciderea, fără drept, a ani-
malelor sălbatice, unele ocrotite de lege,
uneori chiar sub privirile unor martori pe
care i-ai sfidat cu neruşinare.
Poate ar fi trebuit să ştii, măi braco-
nierule, că vânătorii au cunoscut în anii
din urmă o anumită evoluţie în compor-
tament, unele atitudini păguboase fiind
înlocuite cu certitudinea păstrării unui
echilibru natural. Asemenea schimbare nu
este însă valabilă în cazul tău, care rămâi
un înapoiat, cu defecte majore şi cu apu-
cături ce se regăsesc doar într-un registru
psihiatric. Poţi să te superi, dar eu cred
că „educaţia“ ta te va îngropa definitiv în
imoralitate, pentru că eşti condus de apu-
cături bolnave, specifice indivizilor mi-
nusculi, care curmă viaţa unor fiinţe cre-
ate de Dumnezeu, mânaţi doar de ambiţia
nebună de a ucide fără reţinere.
Trebuie să afli, şi tu, şi cei ca tine, atâ-
ţia cât mai sunteţi în tagma braconierilor
acum, în anul 2017, că vânătoarea nu con-
stă doar din dorinţa de a apăsa pe trăgaci
şi de a vedea animalul sau pasărea răpusă
de glonţ, ci, mai ales, în perspectiva senti-
mentului că lumea „celor ce nu cuvântă“
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
îşi continuă evoluţia într-o stare de nor-
malitate. Socotesc că este bine să afli, că
mi-e lehamite când mă gândesc la cât rău
ai făcut în toţi anii din urmă, laolaltă cu
haita de braconieri. Mă sperie gândul că
vreun semen de-al tău, rătăcit într-o reali-
tate paralelă şi confuză, ar putea să repete
fărădelegea din rezervaţia naturală Mun-
ţii Rodnei (sau în Pădurea Domnească,
Republica Moldova — nota VPM), locul
unde o capră neagră a fost împuşcată de
doi indivizi, unul pădurar, cu microbul le-
tal în sânge. Apoi, nu are rost să-mi fac ilu-
zii că nu pot să fie alţi pădurari-braconieri
de talia celor de la Braşov, funcţionari ai
statului cu responsabilităţi în apărarea pă-
durii şi animalelor sălbatice, care au răpus
un urs într-o perioadă când vânarea aces-
tui animal era interzisă. Fiindcă sunt şi alţi
pretinşi vânători asemenea lor, care nu
sunt dispuşi să înţeleagă vreodată scopul
activităţii vânătoreşti actuale şi rolul vână-
torului într-o societate civilizată.
Sigur, nu vreau să mai aud de astfel
de mârşăvii, care mă forţează să depăşesc
sila şi să folosesc vorbe grele. Prin urmare,
braconierule, trebuie să ştii că locul unde
ţi-ai făcut culcuşul netrebniciei, acela unde
nesăbuinţa şi rapacitatea se simt în largul
lor, te va doborî cândva ca om, te va pune
la pământ. Nu este sănătos să speri că,
dacă nu ai fost prins până acum, apărătorii
legalităţii nu te vor prinde la un moment
dat. Fii sigur că acest lucru se va întâmpla.
Nu ai cum să scapi până la urmă, te asigur.
Pentru că, drumul tău în viaţă este greşit.
Curmi viaţa unor animale sălbatice doar
din dorinţa de a ucide.
Mi-e ruşine să repet, chiar şi în gând,
că tu, un nenorocit de braconier, eşti con-
temporan cu ceilalţi vânători corecţi şi
oneşti din această ţară.
Eliade BĂLAN (VPR)
Sergiu CRUDU, jurist:
— Da, şi în ca-
zul când legea vine
să contracareze ori-
ce acţiune de folosire
ilegală a armei, de
braconaj, răufăcăto-
rii încalcă, se prefac
a uita sau… a căuta
motivaţii-explica-
ţii. Recent, aşa ceva
s-a întâmplat şi în
raionul Cimişlia: V.
L. şi A. M., băştinaşi, şi I. T. din raionul
Şoldăneşti, membri ai SVPM, au ieşit
la vânătoarea de vulpi, dar… „uitând“
de interdicţiile în vigoare, au împuşcat
trei iepuri. Prinşi în flagrant, s-au dat în
„explicaţii“, cum că au dobândit acest vâ-
nat… „din greşeală“, făcând acest lucru
de trei ori.
Fireşte, nu e vorba de greşeală, dat
fiind că deja al doilea an consecutiv vâ-
nătoarea la iepuri de câmp este interzisă
prin hotărâre de Guvern. Despre aceasta
toţi ştiu, că astfel de fapte se numesc nu
altfel decât — braconaj şi se pedepsesc
în conformitate cu art. 128, alin. (2) din
Codul contravenţional, iar pentru în-
călcarea prevederilor Statutului SVPM
dreptul la vânătoare nu se mai acordă.
Pentru braconaj sau oricare altă formă
de folosire ilegală a armei, sfidare a eticii
vânătoreşti, persoanele respective sunt
excluse din rândul vânătorilor.
Consiliul ST Şoldăneşti a SVPM a
reacţionat, l-a exclus pe braconier din
organizaţie, pe când Consiliul ST Ci-
mişlia a SVPM le-a aplicat persoanelor
vinovate doar… o avertizare, iar despre
acţiunile şefului de echipă, care a permis
astfel de încălcări, „a uitat“ să vorbească
şi să ia măsuri.
Avertizarea aplicată este doar „floa-
re la ureche“, nu corespunde gravităţii
faptei comise. Mai mult ca atât, legis-
laţia şi normele în vigoare prevăd în
mod imperativ şi expres că pentru astfel
de fapte persoanele îşi pierd dreptul de
vânătoare, cu excluderea lor din rândul
membrilor Societăţii Vânătorilor şi Pes-
carilor.
În consecinţă, conducerea SVPM a
solicitat reexaminarea cazului şi respec-
tarea strictă a Statutului şi legislaţiei din
domeniu.
Pentru că, „domnilor“ braconieri, o
altă cale nu există: legea e lege şi trebuie
respectată!
 Vânătoare

De câine vulpea nu scapă!

Membrii echipei, toţi ca
unul, după instructaj, au pur-
ces la drum. Mă refer la co-
lectivul de vânători nr. 8 din s.
Pârliţa, Ungheni, în frunte cu
Liviu Timuţa.
— Vulpile ne cam supă-
ră, constată vânătorii. Ei, dar
las’ că avem noi ac de cojocul
lor!…
„Acul“ se dovedi a fi cei trei
câini de rasă gonitori (stăpâni
— Liviu Timuţa, Mihai Bur-
lacu şi Anton Godea), cu care
echipa intră pe teren.
Într-un cuvânt, câinii au
dat dovadă de atâta „hărni-
cie“, încât vânătoarea s-a în-
cheiat cu una dintre cele mai
frumoase recolte de roşcate în
iarna curentă, dar, în total, vâ-
nătorii au recoltat 66 de vulpi.
Toţi ca unul, de fapt, recunosc
că „marele succes“ revine pa-
trupezilor, pentru că, fără ei,
vânătoarea la vulpe e de neîn-
chipuit.
Mergând spre sfârşitul
acestor rânduri, cu referire la
vânători, aş mai dori să adaug
că ei participă foarte activ la
lucrările biotehnice planificate:
au reuşit să construiască şase
hrănitori pentru fazan şi po-
târniche, din cont propriu au
depozitat 500 kg de porumb
şi grâu, ca hrană suplimenta-
ră pentru animalele sălbatice,
au organizat şi au dus la bun
sfârşit alte lucrări importante,
învrednicindu-se de întâietate
pe raion, fapt despre care, cu
bucurie, ţin să informez publi-
cul cititor.
Vitalie Cracan,
managerul ST Ungheni a SVPM

Atitudini

Aşteptări în devenire
Recent, am convocat o şedinţă în care
am vorbit despre direcţiile principale ale
activităţii SVPM în anul 2017. În acest
document sunt abordate probleme actu-
ale, importante pentru fiecare vânător.
Am discutat detaliat pe marginea unei
legi mult aşteptate cu privire la fondurile
cinegetice şi protecţia vânatului. Aflând
că aceasta a ajuns spre examinare în Par-
lament, ne-am bucurat. Sperăm că în pri-
măvara curentă va fi aprobată ca, ulterior,
problemele vânătoreşti să fie reglementate
cum se cuvine.
Alt compartiment, nu mai puţin nece-
sar, ţine de publicarea unei serii de broşuri
din ciclul „Biblioteca vânătorului şi pes-
carului“. E bine, pentru că lumea noastră
are nevoie de informaţie, de literatură ci-
negetică, din care vânătorii să poată găsi
răspuns la întrebările ce-i interesează, lăr-
gindu-şi, astfel, orizontul, îmbogăţindu-şi
cunoştinţele spre a reduce la zero cazurile
neplăcute. Salutăm şi încheierea unui con-
tract cu Poşta Moldovei privind încasarea
cotizaţiilor de la vânători. Dat fiind fap-
tul că poşta activează în toate localităţile,
pentru noi, membrii Societăţii, va fi foarte
convenabil să achităm atât cotizaţiile, cât
şi alte taxe.
Ne-a atras atenţia şi compartimentul
dezvoltarea tehnico-materială a Societă-
ţii. Da, susţinem acest compartiment şi,
în măsura posibilităţilor, vom fi gata să
ne încadrăm în toate activităţile care vor
fi desfăşurate pe parcurs. Totodată, vom
fi recunoscători, dacă va fi soluţionată şi
problema privind achiziţionarea ori con-
struirea unui oficiu, de care avem strin-
gentă nevoie.
Colectivul de vânători din comuna
Ciorescu, mai mulţi ani la rând, populea-
ză cu fazani spaţiile vânătoreşti. O dată
pe săptămână, în mod obligatoriu, noi
verificăm terenurile, hrănitorile şi putem
spune că suntem satisfăcuţi de rezultatul
muncii: păsările iernează bine! Mai auzind
că se planifică procurarea unui nou lot de
fazani, ne-am bucurat, de asemenea. Sun-
tem pregătiţi să contribuim în continuare
la popularea spaţiilor cu această specie de
vânat, respectând toate condiţiile şi tehno-
logiile recomandabile.
Aşadar, ne dorim ca aşteptările să de-
vină realitate, revista „Vânătorul şi Pesca-
rul Moldovei“ să ne aducă în fiecare lună
doar veşti bune, care să ne mobilizeze la
fapte vânătoreşti şi mai bune.
Boris Pleşca,
preşedintele colectivului primar de vânători
din comuna Ciorescu

/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9

Avifauna
Sitarii. Încotro?
Sitarul (Scolopax rusticola) este una
dintre cele mai scumpe păsări ale inimii
de vânător. Deşi despre ea s-a scris mult,
oricum, din cauza stilului de viaţă cu to-
tul diferit, ea rămâne o pasăre misterioasă,
specială.
În general, sitarii iernează în Europa
de Vest şi de Sud, în Africa de Nord, pre-
cum şi în Indochina, în Asia de Sud-Est. O
mică parte din populaţie rămâne în Rusia,
pe coasta Mării Negre din Caucaz, precum
şi în Crimeea, Asia Centrală. Pe teritoriul
Europei de Vest sitarii iernează, dacă tem-
peraturile de ianuarie nu sunt mai joase
de 2°C. Cea mai mare parte a sitarilor de
pădure care migrează din Europa de Est
rămâne în Insulele Britanice, în Spania,
Italia, Grecia, fosta Iugoslavie, precum şi
în cele mai multe părţi ale Franţei, care
este legislatorul vânării acestei specii.
În Franţa, la sfârşitul lunii noiembrie,
cea mai mare parte de sitari ajunge în locu-
rile de iernare. După sosire păsările adul-
te sunt nevoite să se obişnuiască un timp
cu schimbările care au avut loc în absenţa
lor, iar păsările tinere — să se deprindă cu
locurile noi. Drept că uneori, din cauza
activităţii economice, habitatul sitarilor
pierde din atracţia de altădată. Acest lucru
se întâmplă cel mai adesea în zone de vâ-
nătoare activă. Prin urmare, păsările care
sosesc aici ori că sunt vânate, ori că pără-
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
sesc aceste zone. Interesant este faptul că
ele au unde zbura, pentru că în Franţa, an
de an, suprafeţele forestiere cresc. În acest
sens, pot fi aduse următoarele cifre: din
secolul al XVIII-lea, zona de pădure s-a
dublat, iar după Al Doilea Război Mondial
a crescut cu 35%. În prezent, pădurile din
Franţa acoperă aproximativ 14 milioane
de hectare, adică ¼ din teritoriu.
În general, cea mai mare atracţie
pentru sitari sunt peisajele mozaic, adică
acelea în care pădurile sunt combinate cu
poieni, pajişti, tufărişuri, arbuşti, lunci şi
văgăuni. Sitarilor le plac pădurile cu spe-
cii mixte, nu plantaţii artificiale, specii cu
creştere rapidă. De multe ori ei pot fi vă-
zuţi în zonele umede — pajişti, mlaştini,
pe malurile iazurilor, cursuri de apă şi şan-
ţuri. În timpul zilei stau şi pe marginea de-
frişărilor forestiere, pe bolovani de granit,
unde acumulează căldura solară, ceea ce
este important pentru ei în timpul iernii.
Unii sitari pot să rămână pentru o perioa-
dă scurtă în locuri mai puţin ocrotite, dar
cu hrană abundentă.
Despre raportul de încredere al sitari-
lor faţă de bovine povestesc săteni, care îi
cunosc bine. În locurile unde nu se vânea-
ză des, pe timp de iarnă, în perioade deo-
sebit de dificile, sitarii se pot hrăni în orele
de seară şi dimineaţa devreme în mijlocul
vacilor, scoase la păşunat.
Înainte se credea că sitarul, după ce
se hrăneşte în timpul nopţii pe pajişti şi
păşuni, zboară înapoi în pădure, unde stă
aproape nemişcat în adăpost. În realitate,
după ce păsările au fost supuse unor tes-
tări electronice, s-a atestat un comporta-
ment cu mult mai complex. O trăsătură
comună a păsărilor constă în faptul că
fiecare dintre ele, revenind în pădure, de
fiecare dată se aşeza aproape de locul unde
intenţiona să-şi petreacă ziua.
Sitarii stau în tufişuri sau pe terenurile
cu pietriş, unde îşi petrec timpul pentru
a cerceta împrejurimile. Dând de un loc
de refugiu, încep imediat să se hrănească.
Aceasta înseamnă că în a doua jumătate a
nopţii, înainte de a reveni de pe păşune la
popasul de zi, pasărea s-a odihnit, nu s-a
hrănit. Cercetările telemetrice au arătat,
de asemenea, că, pentru a se hrăni bine, si-
tarii preferă orele de amurg. Dimineaţa, în
pădure, ei se hrănesc până la răsăritul soa-
relui, nu prea departe de locul de aşezare.
În acelaşi timp, cercetează împrejurimile,
îngrijindu-se de propria siguranţă. Pauze-
le de odihnă sau de întreţinere a penajului
le fac la poalele copacilor, de multe ori —
la rădăcinile lor, sub tufele de ferigi sau
sub smocurile de iarbă, unde stau complet
nemişcate. Pe la ora 11:00 căutarea hranei
în pădure este reluată. Spre amiază sitarul
conteneşte căutarea hranei şi se odihneşte.
Ţinând în mâini sitari capturaţi, cerce-
tând penajul, ornitologii pot stabili vârsta
lor; care sunt tineri, născuţi în acest an, şi
care sunt deja păsări adulte.
În zilele scurte de iarnă odihna de du-
pă-amiază a păsărilor nu durează mult, iar
după orele 15:00-16:00 sitarii îşi reiau ac-
tivitatea. În pădure începe cea mai lungă
şi mai activă perioadă de hrănire. Ea con-
tinuă până la căderea nopţii şi determină
plecarea din pădure la pajişti.
 În pădure, sitarii îşi caută hrana pe o
suprafaţă mică, de aproximativ o sută de
metri pătraţi. Uneori, în astfel de zone
(bogate în viermi), se hrănesc două sau
chiar trei păsări. În aceste cazuri, masa de
seară în comun durează mai mult timp.
Împreună, mai uşor stăpânesc situaţia şi,
prin urmare, pot evita un atac brusc din
partea răpitorilor. Ca dovadă a activităţii
intense de zi sunt păsările vânate, ciocuri-
le cărora sunt pătate cu pământ, fapt care
demonstrează că ele, până a fi împuşcate,
se hrăneau.
Graţie senzorilor de radio, s-a reuşit să
se afle mai multe secrete despre sitar, ne-
cunoscute anterior oamenilor de ştiinţă.
Odată cu căderea amurgului, com-
portamentul sitarilor se schimbă din nou.
Păsările devin mai pline de viaţă şi mai
agitate, dar, cu toate acestea, nu pierd din
vigilenţă. În opinia cercetătorilor francezi
şi a vânătorilor cu spirit de observaţie, de
asemenea tactici se ţin mulţi sitari.
Astfel, pot fi evidenţiate trei punc-
te culminante de activism — la răsăritul
soarelui, la trecerea dimineţii şi la sfârşitul
după-amiezii, care, dacă le iei împreună,
fac aproximativ patru ore. Sitarii, refugi-
aţi ziua în pădure, unul lângă altul, în ora
zborului de seară părăsesc locul aproape
în acelaşi timp. Plecările a zeci de sitari se
produc la intervale scurte, iar după ateri-
zare pe pajişti ei se avântă imediat în cău-
tarea hranei.
O mare influenţă asupra comporta-
mentului sitarilor o are temperatura aeru-
lui. Căderea vremii reci, de obicei, îi acti-
vează brusc chiar şi până la migrarea lor
în masă către terenurile cu condiţii mult
mai favorabile. În acelaşi timp, sitarii sunt
în stare să evalueze vremea rece şi durata.
Simţind că frigul va ţine mult, sitarii pot să
părăsească aceste zone şi să zboare în lo-
curi unde e mai cald, să se concentreze pe
văile râurilor sau pe malul mărilor. Sitarii
simt cât va dura frigul, iar dacă perioada
este scurtă, ei rămân în locurile preferate.
Trebuie remarcat faptul că aceste pă-
sări tolerează temperaturile scăzute. Frigul
are, în general, efect negativ numai atunci
când ele caută hrana. Dacă perioada ge-
roasă e scurtă, nici efectul asupra never-
tebratelor, în primul rând asupra râmelor,
nu este semnificativ. Aşa că în munţi, spre
sfârşitul toamnei, deseori poţi vedea sitari
chiar pe marginea petelor de zăpadă, că-
zută peste noapte, încă netopită. În aceste
locuri, de regulă, există un strat gros de
frunze căzute, ce permite râmelor să su-
pravieţuiască chiar şi sub stratul de zăpa-
dă.
Sitarul este una dintre cele mai popu-
lare specii de vânătoare pentru europeni.
El ocupă al treilea loc după raţa mare şi
porumbelul gulerat. Cu excepţia Sloveni-
ei, a Ţărilor de Jos şi Belgiei (Flandra), în
restul Europei sitarul este vânat.
De evaluarea vânătorii la sitar se ocupă
mai multe ţări europene, dar numai Fran-
ţa, Danemarca, Suedia, Marea Britanie,
Austria şi Elveţia dispun de date statistice
fiabile. Vânatul mediu anual de sitari în
Europa poate fi estimat la 3,5–4 milioa-
ne de păsări. Numărul de sitari vânaţi în
Franţa este de aproximativ 1 milion 200 de
mii, în Italia — în jur de 1 milion şi în Gre-
cia — de 550 de mii. Împreună, aceste trei
ţări vânează circa 80% din numărul total
de sitari din Europa. Anume în statele
respective impactul presiunii vânătoreşti
este cel mai mare.
Informaţii despre vânarea sitarului
adună angajaţii secţiei migraţia păsărilor
a Departamentului naţional al vânătorii
şi păsărilor sălbatice din Franţa, cu par-
ticiparea Uniunii naţionale a vânătorilor
federaţiilor departamentale. Anual, date-
le privind vânarea sitarului pe teritoriul
Franţei sunt prezentate de 20–25% dintre
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
vânătorii din ţară, care constituie circa 300
000 de persoane. Aproximativ ¾ din tot
vânatul sitarului în Franţa ţine de lunile
noiembrie — decembrie (74,1%) şi, mai
ales, de sfârşitul lunii decembrie (80% din
vânatul de sezon). 13% din vânat revin lu-
nii ianuarie, ceva mai puţin — 5% — lunii
februarie. Aceste cifre arată că vânătoarea
se desfăşoară, în principal, în timpul mi-
graţiei de toamnă şi în perioada când si-
tarii se pregătesc să ierneze (lunile noiem-
brie — decembrie).
S-ar părea că francezii, pur şi simplu,
nimicesc sitarii de pădure, dar nu este
chiar aşa. În fiecare an, în pădurile Franţei
sosesc la iernat zeci de milioane de sitari,
deoarece clima acestei ţări este creată pen-
tru iernarea lor. Legile franceze de vână-
toare vizează, în primul rând, menţinerea
unui număr constant mare de păsări, atât
locale, cât şi migratoare. Ca dovadă ser-
veşte faptul că, în ultimii ani, în mai multe
departamente au fost adoptate legi speci-
ale, care reglementează suplimentar vâ-
nătoarea de sitari. De exemplu, legea care
limitează numărul de zile de vânătoare
pe săptămână sau pe întregul sezon pen-
tru fiecare vânător. În timpul perioadelor
de vânătoare din ultimii ani, în mai mul-
te departamente, în funcţie de solicitarea
uniunilor vânătoreşti, printr-un decret al
prefecturilor s-a introdus cota maximă la
sitar. Astfel de măsuri sunt luate cu înţe-
legerea cât de fragilă este existenţa şi cât
de importantă este această specie de vânat
pentru Franţa.
Piotr Cernov
Sursa: http://www.nexplorer.ru/
news__11845.htm
Colectivul primar — temelia SVPM

Conducătorul e dirijorul
Vai, cu câte te-ai pricopsi şi zis: mai bine o dată să vezi, de- şi casa între coclauri, că de gos- În caz de apare vreun braconi-
cât de mult te-ai îmbogăţi, de- cât de o sută de ori să auzi. Şi, podărit, şi vară, şi iarnă, acolo er, suntem anunţaţi, la telefon,
ar fi să ai atâta timp cât să poţi hai la Coloniţa! gospodăreşte“, unde mai pui că şi, cât ai clipi din ochi, infrac-
asculta vrute şi nevrute, întâm- Era dricul lui faur, era o zi are şi în proprietate personală torul este înconjurat din toate
o moşie întinsă pe zece hecta- părţile de ortacii noştri, încât
re. E vorba de Ion Bâzgu, pre- n-are nicio şansă de a-şi salva
şedintele colectivului primar pielea. Toţi membrii colecti-
de vânători, care numără 22 de vului au maşini şi, la primul
ortaci. Şi, nici una, nici două semnal, suntem unul şi unul
a apăsat pe acceleratorul ma- prezenţi în câmp, ca să apărăm
şinii, încât, în doi timpi şi trei vânatul. Ce-i de înţeles? E sim-
mişcări, ne-am văzut în largul plu de tot: n-ai hodină, ai vânat.
terenului de vânătoare ce se Deci, iarna — hrană, iar anul
întinde pe circa 2000 de hec- împrejur — pază. Şi mai este
tare. A ţinut, întâi de toate, să una: în sezonul de vânătoare
ajungem la cel mai înalt punct să recoltezi atât vânat, cât să nu
geografic, de unde se văd ca-n deranjezi stocul de reproduce-
palmă cele două mii de hectare re. Brâul dintre Chişinău şi te-
cu vii, livezi, pădure, iazuri — renul în care vânăm este de 400
leagănul vânatului. O privelişte de hectare. Acesta constituie
plate şi auzite de vânători… de iarnă, cu soare cuminte, căl- nemaipomenită ţi se arată de zona de linişte, zona de repro-
Unii, cu siguranţă, sunt mari duţ şi drag, ce s-a apucat cu tot pe piscul acestui deal, pe care ducere. Vânătorul nostru calcă
maeştri în a mări şi a preamări dinadinsul să subţieze stratul localnicii îl numesc „Dealul lui aici doar pentru înfăptuirea lu-
lucrurile, de aceea când vine de zăpadă, care de-o vreme a Hitu“. De aici, liber dai mâna crărilor biotehnice.
vorba de basmele vânătoreşti, cuprins frumos împrejurimile cu Chişinăul, care te urmăreşte Luând informaţia la înar-
ai putea să le dai crezare, dar ai în strai alb, imaculat. În cen- parcă. mare, am căutat să nu încălzim
putea şi să le treci pe lângă ure-
che. Numai că ai avea nevoie de
destulă chibzuinţă, ca nu cum-
va să încurci ficţiunea cu reali-
tatea. Iată de ce, mai ales când
e vorba de vânători, se cere să
fii cu toate acasă, ca nu cumva
să fii păcălit. Nu-i vorbă, sunt
vânători între vânători. Dar,
vorba ceea: Cine s-a fript cu
ciorbă suflă şi în iaurt. Şi n-ar fi
corect dacă nu aş recunoaşte că
în ultimii ani am auzit multe,
şi numai de bine, despre colec-
tivul de vânători din Coloniţa,
localitate gard în gard cu Chi-
şinăul. Să fiu sincer, — parcă
era să cred, parcă să nu cred că
lucrurile stau acolo tocmai aşa,
ca la carte. De unde? Mai ales
în zilele noastre? Doar urbea
nu doarme! Amatori de chi-
lipiruri şi de tulburat liniştea
animalelor sălbatice — cât lu-
mea! Ca să mă conving, totuşi, trul satului, lângă primărie, — Acesta şi este locul de mult locul pe Dealul lui Hitu.
că-i adevăr sau ficţiune în ceea am fixat locul întâlnirii cu cel unde veghează vânătorii liniş- Ardeam de nerăbdare să mă
ce priveşte starea de lucruri la despre care am auzit că „dacă tea vânatului, îmi vorbi dl Bâz- conving, la faţa locului, dacă
vânătorii din Coloniţa, mi-am ar putea, demult şi-ar fi mutat gu, făcând ochii roată împrejur. prin coclaurile din jurul Co-

12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /

 Densitatea speciei, 2013 Densitatea speciei, 2014 Densitatea speciei, 2015 Densitatea speciei, 2016
Specii principale de
vânat
Media pe Fond vânăt. Media pe Fond vânăt. Media pe Fond vânăt. Media pe Fond vânăt.
republică
Iepure de câmp la
1000 ha
42
Fazan în stațiuni
20
optimale la 100 ha
Potârniche la 1000
7 60
ha
loniţei mişună animalele săl-
batice. E de înţeles: când, dacă
nu iarna, pe zăpadă, poţi vedea
urmele de păsări, mamifere,
dovadă că mai sunt aceste vie-
tăţi sau ba? Am ajuns şi la Bri-
gada lui Ciurea, şi La Vişini, La
Pădure, în Valea Coloniţei, la
Iazul de la Canţâr… Şi ce cre-
deţi că mi-au văzut ochii într-
acolo? Hrănitori, la trei paşi de
sărării, instalate ca la carte  —
cu suficientă sare şi mâncare.
Urmele de fazan şi de iepure
nu trebuia să le caut pe-aiu-
rea. Am văzut destule pe lângă
hrănitori, sărării, dar şi în alte
terenuri agricole nelucrate.
Să mai zici că nu-i aşa: „Mai
bine o dată să vezi, decât de o
sută de ori să auzi!“. Am avut
impresia că Ion Bâzgu te poate
conduce la fiecare hrănitoare,
nu doar ziua, ci şi noaptea, cu
ochii închişi, chiar dacă sunt
amplasate prin tufărişuri, prin
livezi părăsite şi părăginite…
Ceea ce m-a convins că
vânătorii de la Coloniţa dau
des pe la hrănitori, tăbârcind
mâncare la sălbăticiuni, au fost
cărările bătătorite de multiple-
le lor urme. Şi, văzând una ca
asta, n-am răbdat să-l întreb pe
Ion Bâzgu:
— Ce zic soţiile că duceţi şi
duceţi pâinea de la casă?
— Ce să zică? Am în ham-
bar 35 de tone de grâu… Dar
şi ceilalţi vânători sunt gospo-
dari.
— Odată ce aveţi grijă ca în
hrănitori să nu lipsească mân-
carea, la ce bun aţi semănat şi
acest teren cu sorg, îl întreb pe
dl Bâzgu în momentul când
treceam pe lângă acel sector,
încă împovărat de rod.
— Ca să fie, că şi vânat
este…
— Totuşi, domnule Bâzgu,
pe care ortaci i-aţi evidenţia ca
Coloniţa republică Coloniţa republică
60 46 84 55
80 32 140 45
26 160 31
cei mai buni dintre cei buni?
— Nu-i unul să nu-i pese
ce se întâmplă pe deal. Legea-i
pentru toţi: dacă personal nu
poţi participa la lucrările bio-
tehnice — să te înlocuiască fe-
ciorul, finul, vecinul, năimeşte
pe cineva. Altă cale nu-i: lucrul
trebuie înfăptuit în termen.
Vrei vânat — numai aşa îl poţi
avea. Nimeni dintre colegi nu
aşteaptă să le ofer drept exem-
plu acele colective de vânători
care nu fac nimic şi nu vânează
nimic.
Bineînţeles, totul se află în
comparaţie. Anume de aceasta
am apelat şi eu la dl dr. confe-
renţiar Anatol Savin, colabo-
rator ştiinţific al Institutului
de Biologie al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, să-mi ofe-
re datele privind dinamica din
ultimii patru ani a efectivelor
de toamnă la principalele spe-
cii de vânat în teren deschis pe
fondul de vânătoare „Coloni-
ţa“, comparativ cu media repu-
blicană (vezi tabelul).
După ce faptele mi-au vor-
bit despre colectivul „nu e unul
să nu-i pese“, caracterizat astfel
de Ion Bâzgu, n-am putut ră-
mâne rece şi să nu aflu măcar
ceva despre acest preşedinte
de colectiv. Şi vă spun şi dum-
neavoastră ceea ce am aflat: la
18 ianuarie 2017, dl Bâzgu a
împlinit 55 de ani. Împreună
Dicţionarul
Coloniţa republică Coloniţa
110 68 130 lui Lunchevici
200 70 240
Părţile principale ale
puştii de vânătoare
220 66 300 Основные части
охотничьего ружья
cu soţia Eugenia se bucură de
cei trei copii, Xenia, Nicolae şi ax — болт осевой
Doiniţa. bascotă — колодка
Vânător cu acte în regulă camera cartuşului — патрон-
a devenit în anul 1999, iar în ник
2001 colectivul l-a ales preşe- cătare — мушка
dinte. cocoaşe aparente — курки
Recunosc, nu sunt Toma внешние
Necredinciosul, dar oricum cocoaşe ascunse — курки
nu aş fi crezut cumva că la Co- внутренние
loniţa, de unde poţi să arunci cocoş — курок
căciula până la Chişinău, efec- extractor — экстрактор
tivele de toamnă la principalele garda trăgaciului — скоба
specii de vânat în teren deschis спусковая
să depăşească într-atâta me- inel (portcurea) — антабка
încărcător — магазин, обой-
ма
închizător — затвор
patul puştii — приклад
pârghia închizătorului —
рычаг запирания
percutor — боек
piedică de siguranţă — пре-
дохранитель
placă de ochire — планка
прицеливания
trăgaci — спусковой крючок
ţeavă — ствол
uluc — цевье
dia republicană. Cum se vede,
dl Bâzgu a ştiut probabil cum Părţile componente ale
să-şi convingă colegii, până în cartuşului
subconştient, că „dacă n-o să Основные части
facem, n-o să avem“. Şi orice охотничьего патрона
lucru să-l execute cu trage-
re de inimă, întru satisfacţia alică — дробь
sufletească, nu pur şi simplu. alice de lup — картечь
Anume aceasta şi este deosebi- capsă — капсюль
rea dintre om şi animal: omul corneci (corn) — порохов-
nu numai trebuie să ia de la ница
Natură, ci trebuie şi să-i dea, dop de pâslă — пыж войлоч-
conştientizând acest lucru ca o ный
necesitate vitală. fuituială — пыж пороховой
După toate acestea, nu-mi glonte (glonţ) — пуля
pot da răspuns la întrebările: praf de puşcă — порох
de ce până acum n-am scris un rondelă de carton — про-
rând despre vânătorii de la Co- кладка картонная
loniţa şi de ce până în prezent şevrotină — крупная дробь
nu-l găsesc pe Ion Bâzgu prin- tub de cartuş — гильза
tre membrii de onoare ai Soci- tub de alamă — гильза ла-
etăţii Vânătorilor şi Pescarilor тунная
din Moldova? tub de carton presat —
Text şi foto: Ionel CĂPIŢĂ гильза картонная
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Chinologie
Greşeli la utilizarea
zgărzii electronice
Dresarea în stil modern nu stă pe loc,
s-ar părea. Ei bine, dar ce ai mai putea in-
venta nou? Câinii sunt aceiaşi, mintea şi
percepţia — la fel, metodele de dresaj deja
sunt şlefuite. Şi totuşi, există mai multe
opinii, unele dintre care — controversate.
E vorba despre zgarda electronică.
Motive pentru care unii chinologi re-
fuză să utilizeze zgărzile electronice sunt
diferite, unele — privite ca tratament inu-
man din punct de vedere medical — cum
că ar influenţa negativ sistemul nervos al
ţâncilor şi că, în general, această metodă
nu dă un rezultat pozitiv. La o părere una-
nimă s-a ajuns doar când a venit vorba
despre dezobişnuirea patrupedului de a
ridica hrana de jos. Dar s-a recomandat
ca, mai întâi, să fie testate toate metodele
cunoscute, apoi să se utilizeze şi zgarda
electronică.
Atitudinea negativă a apărut pentru că
aceste zgărzi, produse autohtone, în mare
parte, se prezentau ca producătoare de
şoc, iar despre cele străine nu se ştia mai
nimic. De fapt, nici în prezent, deşi accesul
la informaţie e liber, unii nu se grăbesc să-
şi schimbe metodele de dresare, utilizân-
du-le pe cele deja însuşite, vechi.
Dresorul profesionist îşi dă seama că
zgarda electronică poate fi o metodă efi-
cientă, rapidă, calitativă, câinele se teme
şi ascultă, dar percepţia umană, totuşi,
îl impune să se reţină. Stăpânii patrupe-
zilor însă mult nu stau pe gânduri, cum-
pără zgarda electronică şi o utilizează din
plin. Dar problema este că ei nu ştiu când
şi cum s-o folosească. Astfel, câinele este
supus şocurilor inutile. Orice dispozitiv
are putere minimă şi maximă, prevăzu-
te pentru diferiţi câini, dar nu toţi sunt
conştienţi de acest lucru. Folosirea puterii
maxime a zgărzii este o bătaie de joc şi o
pedeapsă crudă, suferă animalul, iar une-
ori chiar şi oamenii.
Să procuri un astfel de obiect, fără a
consulta un specialist, este o greşeală. În
prezent este fabricată o cantitate enormă
de zgărzi electronice, multe dintre ele fi-
ind de provenienţă necunoscută. Drept că
există şi modele demne, cu licenţă, capaci-
tăţi performante, garanţie etc. Chiar dacă
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
zgarda este cu licenţă, ea are o anumită
destinaţie, o anumită sarcină, pentru care
optimal a fost creată şi setată. Dacă nu
sunteţi familiarizaţi cu toate acestea, cel
mai bine e să vă adresaţi unui specialist.
Pentru asta apelaţi la un instructor, con-
sultaţi vânzătorul care este implicat direct
în vânzări şi cunoaşte toate capacităţile
produsului. Când cumpăraţi, verificaţi pe-
rioada de garanţie, cel mai scurt termen
trebuie să fie de cel puţin un an, plus servi-
ciul gratuit, în caz de defecţiune.
Nu mizaţi pe instrucţiunile de pe am-
balaj, acestea conţin descrierea produsu-
lui, în cel mai bun caz, şi a dresării, dar
una superficială, pe care nu trebuie să vă
bazaţi, deoarece sunt scrise la general. Aici
se cere o abordare individuală, pe care
poate să o ofere doar chinologul, care uti-
lizează nemijlocit zgarda electronică. Nu
căutaţi cărţi de dresări cu acest tip de zgar-
dă. Aşa ceva nu există, se cere doar expe-
rienţă individuală şi cunoştinţe temeinice
în ale dresării. Din păcate, însă, şi mulţi
instructori experimentaţi sunt departe de
a înţelege cum să folosească în mod co-
respunzător o zgardă electronică. Dacă aţi
decis cu tărie să o utilizaţi, mai întâi ar tre-
bui să găsiţi unul care nu a învăţat pe apu-
cate, ci are o pregătire specială, temeinică.
Putem spune că, după ce aţi citit aces-
te recomandări, o să evitaţi jumătate din
greşelile grosolane comise des, iar câi-
nele are să scape de chin. Cu toate aces-
tea, chiar dacă aveţi cunoştinţe, aţi trecut
şcoala unui chinolog încercat şi aţi folosit
o zgardă electronică, greşeli se mai comit.
În mare parte, acestea sunt greşeli de na-
tură tehnică, din neatenţie şi uitare. Este
necesar să se acorde atenţie formei zgărzii,
cât de tare este strânsă la gât, cum şi unde
este fixată. Alegând o zgardă, atrageţi
atenţie la forma receptorului, care deseori
este curbat, iar în cazul în care câinelui cu
gât puternic un astfel de dispozitiv nu se
va aşeza cum se cuvine, acţiunea lui va fi
slabă. Este important ca receptorul să se
potrivească bine pe corp, să nu lunece în-
tr-o parte. Pentru aceasta verificaţi în ce
măsură este strânsă zgarda, ea nu trebuie
să se mişte liber. În afară de contact prost,
din cauza frecării pielii, câinele se va irita
şi va suferi un şoc electric. Dacă nu obser-
vaţi acţiunea zgărzii, este posibil ca ea să
nu funcţioneze deloc sau că efectul ei este
foarte prost. Verificaţi receptorul şi cum e
îmbrăcată zgarda.
Selectarea contactelor se face în raport
cu lungimea şi desimea părului câinelui.
Cu cât părul este mai lung, cu atât mai
lungi trebuie să fie şi contactele. În afară
de păr, o problemă poate fi şi încreţiturile
pielii sau prezenţa unei sarcini pe gât, care
trage pielea în jos. Verificaţi atent situa-
ţia. În cazul în care părul câinelui e scurt,
contactele trebuie să fie mai mici. Dacă
ele sunt lungi, câinele cu părul scurt se va
simţi incomod, din cauza frecării mustă-
ţilor acestora de pielea gâtului, fapt care îl
va irita.
 A stăpânului
Zgarda electronică, folosită ca lesă, este
o greşeală. Nici lesa nu trebuie să fie fixată
de zgardă, pentru că receptorul se va miş-
ca mereu din loc, iar contactele vor freca

imensă iubire
permanent gâtul. Prin urmare, câinele tre-
buie să poarte o lesă obişnuită, astfel încât
să nu contacteze cu zgarda electronică. Iar
zgărzile de metal, de regulă, au ţepi, sunt
sufocante, sub formă de lanţ. Utilizarea lor
împreună cu zgarda electronică se inter- Credeţi sau nu, dar mie câinele de vânătoare mi-a spus, iar eu cu precizie ştiu că el,
zice categoric. Oricum, o astfel de zgardă de asemenea, e un vânător adevărat.
Serghei Kazacenco
ar putea atinge contactele receptorului şi
acesta va arde.
„Se zorea de zi. M-am zani. In orice caz, după mâna stăpânului ceva
Greşită este şi părerea că de zgarda
trezit, m-am întors pe o împuşcătură bună, pot gustos.
electronică, odată configurată, poţi uita.
cealaltă parte, dar m-a cu- călca şi pe urmele unui De fapt, mie mi-a
Nu e chiar aşa, pentru că, odată cu vâr-
prins teama că voi adormi mistreţ, pierdut pe un- mers cu stăpânul: el nicio-
sta câinelui, scade şi sensibilitatea zgărzii.
din nou şi m-am ridicat, şi deva… Îl găsesc, dar mă dată nu s-a folosit de bici,
În plus, aceasta poate să crească sau să se
merg să-l caut pe stăpân. tem să mă apropii de el, chiar de îl ţinea perma-
reducă în raport cu anotimpul sau starea
Şi el e treaz. Fierbe apa, mă ridic în picioare şi la- nent prins de centură. Dar
vremii. Pe ploaie, în momentele dresaju-
pentru ceai. Eu cu devo- tru… chem stăpânul în mă pricepeam eu pentru
lui, în timpul scăldatului, sensibilitatea
tament păzesc în hol ruc-
creşte, de aceea puterea trebuie să fie redu-
sacul şi puşca. Şed tolănit,
să. Şi din contră, pe timp secetos, prezenţa
sigur, prea bine înţelegând
unui stimul de iritare, starea agitată face
că vânătoarea fără mine
ca sensibilitatea să scadă şi puterea tre-
nu e vânătoare: cine va că-
buie să fie intensificată. Important e să vă
uta, cine va aduce vânatul,
obişnuiţi cu faptul că puterea receptorului
iar după vânătoare să-l
trebuie modificată permanent şi, prin ur-
ducă acasă, pe calea cea
mare, când începeţi dresajul, verificaţi şi
dreaptă?
reduceţi puterea zgărzii la minimum, apoi,
Dar iată că sub fereas-
dacă e cazul, ridicaţi-o din nou.
tră sună alarma şi noi cu
Din moment ce aţi ales o metodă de
stăpânul coborâm jos,
dresaj, folosind zgarda electronică, nu
unde ne aşteaptă maşina
trebuie să vă fie jale şi să vă temeţi că o
unui prieten. Locul meu
să-i pricinuiţi vreun rău câinelui, fapt de
e în portbagaj, pe un co-
care nu pot scăpa unii proprietari. Une-
voraş. M-am făcut covrig
ori, pentru o anumită acţiune, patrupe-
şi — la drum!
dul e pedepsit, alteori — nu. Astfel, cu aşa
Povestirile ortacilor
abordare greşită, dresarea se tărăgănează,
despre vânătoarea de ajutor. El nu mă lasă, vine ce, de aceea mă străduiam
durează luni în şir şi, până la urmă, nu dă
mai ieri m-au făcut să- în grabă. să execut toate comenzile
roade. Deseori, câinii nedresaţi umblă toa-
mi amintesc de acea zi Vorbind cu prietenul, lui.
tă viaţa cu zgarda electronică, iar stăpânii
minunată. Atunci adi- stăpânul meu i-a povestit De altă parte a centu-
lor permanent au grijă s-o întreţină sau să
erea uşoară a vântului cu mândrie despre rezul- rii atârna o geantă mică,
cumpere una nouă.
m-a ajutat să dau rapid tatele noastre la vânătoa- în care era ceea ce pri-
Din diverse motive, proprietarii nu
de prepeliţele ascunse în re. Drept că ele nu au ve- meam după ce dădeam
folosesc această zgardă în timpul dresa-
mirişte şi să mă ridic ţur- nit imediat. Încă pe când de raţă, fazan, prepeliţă.
jului, doar uneori apelează la ea. Cel mai
că. Apoi, toate au depins eram căţeluş mă lua să mă Uneori, pur şi simplu, mă
frecvent acest lucru se întâmplă pentru
de stăpân, mai degrabă obişnuiască cu vânatul. La apropiam, atingeam cu
că stăpânului i se face milă sau crede că
de ochiul lui de ţintaş, început, au urmat lecţiile botul mâna, el se uita la
animalul deja e dresat. Zgarda electronică
după care mi s-a permis de ascultare, atenţie, lecţia mine şi pe loc o băga în
este scoasă, iar peste o săptămână neascul-
să aduc trofeul. Eu sunt, mea preferată — de aport, gentuţă. Şi eu la nesfârşit
tarea e din nou în picioare şi stăpânul… îi
cum s-ar spune, câine când puteam să alerg cât mă bucuram, că nu uită,
îmbracă patrupedului dispozitivul. Câine-
universal, pot vâna şi îmi dorea sufletul, iar fapt care pentru mine este
le revine la cursul dresajului, înţelege că cu
prepeliţe, şi raţe sau fa- la sfârşit să primesc din cel mai scump!“
o astfel de zgardă trebuie să asculte de co-
menzi, iar fără ea… poate să se lenevească.
Aviz
Prin urmare, dresarea trebuie dusă până
la capăt, până la desăvârşire, ca abia după Pieile de vulpi, sărate și uscate, se achiziționează la Bălți,
aceasta zgarda electronică să fie scoasă. contra plată.
Igor Pelih (Telefon de contact: 069253740).

/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15

ABC-ul tânărului vânător
Fă-ţi, tinere, ucenicia, un
an sau doi, pe lângă un vâ-
nător încercat. Şi citeşte!…
„Vânătoarea nu se învaţă din
carte!“ — vei auzi de ici şi de
colo. Adevărat! Dar nici fără
carte!…
Spre a-ţi face intrarea, după
ce te-ai văzut cu permisul în
buzunar şi cu arma în mână, în
breasla adevăraţilor vânători,
musai să-ţi însuşeşti anumite
deprinderi şi anumite vederi. Şi
trebuie să lepezi altele. Trebuie
să te întăreşti mereu în convin-
gerea că pe covârşitoarea parte
a bătrânului nostru continent
vânătoarea nu e o îndeletni-
cire aducătoare de câştig, ci
una creatoare de frumuseţi.
O îndeletnicire care îţi aduce
încântare, recreere, reconfor-
tare psihică şi fizică, sănătate,
proaspete puteri de muncă.
Rost pe care şi l-ar pierde ire-
mediabil, dacă nu ar fi practi-
cată într-un spirit cu adevărat
sportiv. Dacă vânătorul ar uita
mereu că musai să se menţină
în limitele unor acţiuni cu ca-
racter de luptă dreaptă, faţă de
vânat, căci altcum nu ar fi de-
cât laş chinuitor şi distrugător
al unor biete vietăţi ce atât de
frumos împodobesc minuna-
tul peisaj al naturii slobode.
Şi fiindcă veni vorba de
frumos şi de frumuseţi, îl rog
pe tânărul frate întru Diana, pe
cel care socoteşte că, după ce
şi-a însuşit o frumoasă ţinută
etică, deprinderea de a se com-
porta ca un adevărat vânător
corect, ţinuta fizică, haina, nu
ar mai avea nicio importanţă,
îl rog, aşadar, să mă creadă că
greşeşte profund. Ce-i drept,
vânat poţi împuşca şi într-un
costum bleumarin cu sacou la
două rânduri, pantaloni călcaţi
la dungă şi purtând pe deasu-
pra un palton otova, care îţi
bate călcâiele. Totuşi, strecu-
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
Câteva sfaturi
rându-te astfel înveşmântat pe
tainica potecă a unei rarişti de
pădure, pui, cu bună ştiinţă, o
urâtă pată pe dragul obraz al
naturii. În afară de aceasta, îm-
brăcat vânătoreşte, adică într-o
haină sport de culori apropiate
de cele ale pădurii sau ale pere-
telui de stuf din jurul bălţii, să
zicem, vânatul, care în elemen-
tul lui e numai ochi şi urechi, te
va observa mai târziu şi astfel
nu vei merge dintr-un eşec în
altul. Şi mai ales nu vei reveni,
duminică seara, între oameni,
cu înfăţişarea de mâţă plouată.
Chiar dacă te-a prins o răpă-
ială de ploaie şi la ora amiezii
te-ai tăvălit prin iarbă. Şi să
nu uiţi încă un lucru: ţinuta
vestimentară adecvată locu-
lui şi scopului arată că te res-
pecţi. Că doreşti să dai deplin
respect şi breslei în care te-ai
învrednicit a intra. Şi mai are
şi darul de-a te determina, oa-
recum, să respecţi şi sălbăticiu-
nea care nouă, ăstora cu pană
la pălărie, ne prilejuieşte atâ-
tea încântări. Pe când, ieşind
în revir cu puşca într-o mână
şi cu pardesiul în cealaltă, dai
impresia — şi vei avea tu însuţi
acest simţământ — că ai pornit
la vânătoare aşa… mai mult în
băşcălie. Căci ţinuta exterioară
nepotrivită te scuteşte, într-un
fel, de orice obligaţie privind
corectitudinea vânătorească.
Ba face, cumva, ca şi ţinuta eti-
că să se ducă pe copcă…
Şi tot în dorinţa de-a te aju-
ta să scapi cât mai curând de
neplăcuta postură de ageamiu:
caută să deprinzi a vorbi, a te
exprima, vânătoreşte. Avem o
limbă vânătorească nespus de
frumoasă şi bogată. Vorbirea
neaoş-vânătorească se înva-
ţă de la maeştrii-vânători şi
de la vânătorii ţărani, care au
moştenit puşca din tată-n fiu,
precum şi de la unii dintre cla-
sicii noştri. Căci nu-i limbă pe
lume în care să se fi scris pagini
atât de frumoase despre vânat,
despre vânătoare şi despre vâ-
nători, cum au scris Odobescu,
Sadoveanu, Brătescu-Voineşti,
Ionel Pop şi alţii.
Statornicind de la bun înce-
put, după cum am spus, faptul
că vânătorului demn de acest
mândru nume nu-i e îngăduit
să se gândească la pricopseală,
eu te-aş ruga, mai tinere coleg,
să lepezi cât mai repede şi cât
mai deplin orice simţământ
de lăcomie şi de invidie. Căci
să ştii: gradul atins în ierarhia
noastră, de o grupă sau alta, de
un cenaclu vânătoresc sau al-
tul, se vădeşte cum nu se poate
mai limpede la o banală vână-
toare cu hăitaşi, la iepuri. Am
avut de nenumărate ori ocazia
să asist la înfierbântate gâlcevi
cu acelaşi: „Nu, domnule! ie-
purul e al meu, căci eu l-am
lovit! S-a văzut cât de colo că
dumneata ai tras pe alăturea!“
Dar uneori, spre lauda vânăto-
rilor din această a doua catego-
rie, gâlceava se poartă invers:
„Nu, colega! Iepurele este al
dumitale! Am toată siguranţa
că focul meu a mers pe alături,
căci m-am pripit“ sau „L-am
văzut prea târziu!“.
Şi musai să lepezi încă şi
mai urgent obiceiul de a pălă-
vrăgi verzi şi uscate. Sau, mai
pe româneşte, de a spune po-
veşti vânătoreşti. Deprinderea
aceasta, năravul acesta trebuie
să dispară. Ce-i drept, posibi-
litatea, şansa vânătorului de
a povesti întâmplări mai greu
credibile de un oarecare cita-
din, care n-a ieşit în viaţa lui
în natura slobodă, e mare şi
explicabilă. Petrecând, de unul
singur, ceasuri de încântare, în
mijlocul unui peisaj de basm,
vânătorul vede lucruri şi în-
tâmplări mai puţin obişnuite,
uneori părând a fi chiar imagi-
nare… Iar apoi, la un pahar de
vin sorbit cu nesaţ, alături de
vânători sau nevânători, limba
ţi se dezleagă…
Oricum, minciuna trebuie
lepădată fără cruţare şi fără a
aştepta ca cineva să te tragă de
mânecă. Şi încă şi mai vârtos
obişnuinţa de a te oţărî să do-
vedeşti, spre a-ţi salva obrazul,
chipurile, că urecheatul care a
plecat teafăr după cele două za-
darnice răbufniri ale armei tale,
avea totuşi un picior rupt…
Minciuna vânătorească,
precum şi laudele personale
exagerate, cu cifre fanteziste de
vânat împuşcat şi nejustificate,
musai şterse din deprinderile
noastre, ale tuturor, căci n-au
sfânt nici un alt rost decât pe
acela de-a induce ştiinţa cine-
getică în eroare.
Nicolae Străvoiu

A fost acum aproape două decenii,
a doua zi de Sfântul Andrei. Hoinăream
după iepuri prin preajma Mândreştilor
Noi din părţile Sângereilor. După ce am
lăsat în urmă o livadă bătrână, aşternută
pe un deal, fără să ne dăm seama, ne-am
desprins de grupul de vânători — am ră-
mas cu actorul Mihai Volontir şi cu un
omulean din părţile locului, căruia toţi
îi ziceau badea Gheorghe. Nu ne-a prea
mers cu vânatul în acea zi. Se lăsase un
ger că îngheţau şi căciulile pe cap, iar pe
deasupra, mai sufla un vântişor de-ţi tăia
faţa. Colac peste pupăză, de ceva timp ne
încerca şi un pui de foame, care ne apăsa
tot mai îndrăzneţ.
Alături începea o pădure bătrână. În-
ţelegându-ne dintr-o privire, am înaintat
vreo treizeci de paşi în sânul codrului,
făcându-ne cale anevoios printre tufişuri.
După ce ne-am tras un pic răsuflarea, am
întins fiecare merindele pe un ciot. Am
mesit aproape în tăcere, ca, după asta, să
ne facem în grabă rucsacurile, pentru că
soarele scăpăta tot mai curajos.
Ieşind la drum, ca din pământ, a apă-
rut o căruţă, iar cel cu hăţurile, un băietan
glumeţ, a oprit brusc şi după ce i-am spus
încotro ţinem calea, ne-a făcut semn să
urcăm.
Ne îndepărtaserăm la o împuşcătură
de armă, când Mihai Volontir şi-a dat sea-
ma că a uitat briceagul înfipt în ciot. Tot
atunci m-am ridicat în picioare să trag o
fugă după el. Căruţaşul încetini veselia şi
galopul. Actorul arătă la vijelia dezlănţuită
şi mă opri, zicând că până la sfârşitul se-
zonului de vânătoare mai dăm cu piciorul
pe aici, apoi cine se bagă acum prin acele
desişuri?
Ţin să spun că briceagul, nu prea ară-
tos, cu o singură lamă şi cu plăselele în-
tunecate, parcă făcea minuni în mâinile
stăpânului: aveai impresia că singur taie
hrincile de pâine; când lama lui atingea
ridichea, feliile cădeau subţiri ca foaia de
hârtie; ascuţind un vlăstar, îţi lăsa impre-
sia că face operă de artă; acest cuţitaş nu
jupuia blana urecheaţilor, dar o dezbrăca
uşurel…
Mihai Volontir a băgat de seamă că-mi
curg ochii după el şi a promis că mi-l face
cadou la sfârşitul sezonului de vânătoare.
Briceagul
Tot atunci ne-a povestit că în copilărie l-a
rugat de mai multe ori pe fratele său mai
mare, Nicu, să-i dăruiască briceagul lui,
care i s-a pus tronc la inimă, însă acesta
de fiecare dată îi spunea că i-l va da atunci
când va creşte mai mare. A mai crescut
Mihai, au mai urmat rugăminţi, ca, în cele
din urmă, Nicu să-i dăruiască un briceag,
dar nu acela pe care îl voia el, Mihai.
…Până la închiderea sezonului de vâ-
nătoare n-am mai călcat prin acele locuri.
Am lăsat briceagul, după care tânjeam şi
mai mult, să ierneze de unul singur.
Nu ne-am dus după briceagul vădu-
vit nici în următorul sezon de vânătoare,
chiar dacă am trecut o dată prin vecinăta-
tea acelei păduri — pe neaşteptate pornise
o ninsoare atât de deasă, încât puşcaşii mai
mult se auzeau, decât se vedeau.
Peste vreo… zece ani ne-am abătut
din nou pe la acea margine de pădure de
la Mândreştii Noi. Actorul, cu umorul său
fin, mă atinse uşurel cu cotul: Hai după
briceag, ţi-l dăruiesc… Unul dintre vână-
tori însă a arătat spre câteva figuri, ma-
turi şi copii, ieşind din pădure cu câte o
legătură de vreascuri pe umăr. Nu trebuia
să fii tare isteţ la minte ca să-ţi dai seama
că briceagul demult putea fi în buzunarul
unuia dintre ei.
Încă peste câţiva ani iarăşi am trecut
prin acele împrejurimi. Mihai Volontir
glumi din nou: Mergem să luăm briceagul.
Ţi-am spus că ţi-l dau… I-am răspuns cu
aceeaşi monedă: Lasă-l, să-i mai duc do-
rul până în toamna următoare… Îmi în-
chipuiam cum briceagul făcea farmece în
mâinile unui cioban sau ale unui copil, ale
unui pădurar sau ale unei culegătoare de
ciuperci…
După aproape două decenii, pe la o
amiază, după ce fiecare dintre noi se că-
pătuise cu câte un şoldan, am ajuns la acel
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
Ecou
lăturiş de pădure seculară de la Mândreşti.
La propunerea cuiva ne-am lăsat înghiţiţi
de silvă, străbătând anevoios tufişurile de
păducel. Nu recunoşteam locul de cândva.
Vânătorii, pe rând, câte doi-trei, îşi lăsau
rucsacurile pe un ciot, pe un altul, al trei-
lea… Mihai Volontir, puţin abătut, îmi
făcu semn cu capul să-l urmez. De data
asta nu înţelegeam dacă glumeşte sau e
meticulos. Bănuiam că are remuşcări. Dă-
dea hotărât ramurile vraişte, căutând cu
privirea într-o parte, în alta, întorcea capul
înapoi. Puteam să mă jur că acel ciot de-
mult a fost smuls ori că s-a prefăcut în pu-
tregai, ori că noi… nu ne-am oprit la locul
unde am ospătat acum douăzeci de ani?…
Pe neaşteptate, Mihai se opri, dezdoin-
du-şi spatele. Era cât pe ce să-l calc. Părea
ostenit: vârsta, boala… şi haosul din ţară îl
măcinau. S-a dat în dreptul meu, aplecân-
du-mi capul spre pământ. Înfipt în ciot…
am zărit un briceag. Mihai s-a lăsat într-un
genunchi, încercă să-l smulgă. La a doua
smucitură reuşi. Desfăcând palma, o plă-
sea a căzut. Lama era bătută de rugină. Era
briceagul la care râvneam eu cândva. Par-
că mă aflam în faţa unei pagini de poveste.
L-a curăţat uşor cu mănuşa ca pe o
bijuterie şi, după câteva eforturi, lama s-a
lăsat închisă. A mai tras o privire spre el şi
l-a dosit în rucsac. Apoi a scos din buzu-
nar un briceag fălos, pe care, pare-mi-se,
i-l dăruise cineva la filmările din Rusia.
Aşa briceag nu văzusem nicăieri — avea
multe lame, tirbuşon, furculiţă, ac, sfre-
del… L-a strâns şi pe acesta bine în pumn,
strecurându-l apoi în buzunarul meu de la
scurtă.
Eram în preajma Crăciunului pe stil
vechi, în ultima zi de vânătoare din acel
sezon.
Acasă ne aşteptau colindătorii…
Text şi foto: Valerie VOLONTIR (Revista NOI)
ihtiologie

Principalele deosebiri dintre

plătică, batcă, ocheană şi cosac
Mulţi pescari, inclusiv profesionişti,
întâmpină dificultăţi cu privire la carac-
terele distinctive ale următoarelor specii:
plătică, batcă, ocheană şi cosac. Unii ar
spune: dar ce ne trebuie, lasă ihtiologii cu
asta să se ocupe, însă veţi afla în curând
răspunsul.
În formă tabelară sunt prezentate cele
mai evidente deosebiri dintre aceste patru
specii şi unele particularităţi de răspândire
în limitele Republicii Moldova:
Din tabel observăm că există diferenţe
mari legate de dimensiunile minime per-
mise pentru pescuit, mai ales la cele mai
reprezentative specii, cum este plătica (30
cm) şi batca (15 cm). Batca cu lungimea
standard de peste 20 cm se întâlneşte foar-
te rar, iar de 10–18 cm este abundentă în
Nistru şi Prutul Inferior.
Dacă un pescar amator a prins în
decurs de o zi cele cinci kg de batcă de
dimensiuni legale (15–18 cm) şi nu cu-
noaşte diferenţele esenţiale dintre speciile
sus–numite, el poate fi uşor indus în eroa-
re, incriminându–i–se că a pescuit plătică
de dimensiuni interzise de lege. În această
situaţie, bietul om ar putea achita pe lân-
gă amenda usturătoare şi un prejudiciu
semnificativ pentru fiecare exemplar de
„plătică“.
Dr. Dumitru Bulat,
Institutul de Zoologie al AŞM

Batca — Plătica — Ocheana Cosacul

Blicca bjoerkna (în rusă: густера) Abramis brama (în rusă: лещ) (sau cosacul cu bot turtit) — (sau cosacul cu bot ascuţit) —
Ballerus sapa (în rusă: белоглазка) Ballerus ballerus (în rusă: синец)

Solzii de pe laturi şi de pe ceafă Solzii sunt mai mici pe ceafă şi Solzii sunt puţin mai mari decât la Solzii sunt mărunţi şi subţiri (mai
sunt de dimensiune aproximativ medii pe laturi. plătică. mici decât la toate speciile men-
egală. Sunt mari. ţionate).

Înotătoarea anală are până la 24 Înotătoarea anală are de obicei Înotătoarea anală are 30 de radii, Anala e cea mai lungă cu 36–46
de radii, în linia laterală — 43–49 24–30 de radii, în linia laterală — iar în linia laterală sunt 47–52 de de radii, iar în linia laterală sunt
de solzi. 50–58 de solzi. solzi. 65–75 de solzi.

Gura semiinferioară Gura inferioară Botul turtit, gura inferioară Gura semisuperioară

Alte caractere distinctive

Înotătoarele au o nuanţă de Atinge cele mai mari dimensiuni, Are ochi foarte mari (de unde şi Înotătoarele au la margini o nuanţă
portocaliu. cu vârsta corpul devin ruginiu. denumirea în română). de negru, iar spatele este albăstrui
(de unde şi denumirea în rusă).

Răspândirea şi starea efectivelor

Specie prezentă doar în sectoarele Specie comună pentru lacurile de Specie relativ rară, mai numeroasă Este întâlnit extrem de rar. L–aţi
inferioare ale Nistrului şi Prutului, acumulare şi albia fl. Nistru şi Prut. în r. Prut, inclusiv în lacul Costeşti– prins — eliberaţi–l atent!
inclusiv în lacurile de luncă. For- Stânca.
mează populaţii numeroase.

Dimensiunile minime permise pentru pescuit

15 cm 30 cm 18 cm 18 cm

18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /

 Primăvara peştilor paşnici
Despărţindu-se de povara
iernii îndelungate, babuşca,
roşioara, carasul, crapul, plăti-
ca, alte specii de peşti paşnici
încep o viaţă nouă, părăsesc
culcuşurile din adâncul apelor,
unde flămânde au aşteptat des-
primăvărarea, şi se apropie de
maluri, mai ales în zonele cu
perdele de stuf, papură, rogoz
şi altă vegetaţie acvatică. Aici,
în undele cristaline încălzi-
te de buzele dulci ale soarelui
darnic, îşi trăiesc visele vieţii.
Anotimpul tânăr le desface
larg aripile de dor, cu suflet
înmugurit de frumuseţe şi în-
cântare pentru tot ce zvâcneşte
în jur, cu freamăt de lumini la
pieptul etern al Naturii-mame.
Este o taină cerească în alerga-
rea fără oprire a clipelor aducă-
toare de veşnicie pământească.
Cu o lună şi ceva până la
săvârşirea lucrării de perpetua-
re a neamului, prin depunerea
în condiţii bune a icrei, peştii
de care este vorba îşi aduc la
îndeplinire necesitatea de revi-
gorare a fiinţei, intensificându-
şi activitatea de hrănire şi re-
cuperare a energiei epuizate în
timpul iernii. Desigur, pescarii
amatori profită de perioada nu
prea lungă, premergătoare bo-
iştii, dornici să realizeze câteva
partide de pescuit miraculos,
pentru a respecta apoi cu sfin-
ţenie legea de aur a prohibiţiei.
Primele făpturi piscicole
care înflăcărează pasiunea un-
diţarilor la începutul primă-
verii sunt babuşca, roşioara şi
carasul, după care le sporesc
lumina bucuriei şi satisfacţiei
plătica şi crapul. Roşioara, fru-
moasă şi sprinţară, cunoscută
tuturor pescarilor amatori, are
o dragoste netrecătoare pentru
locul venirii ei pe lume, preţu-
indu-l cu devotament întreaga
viaţă, fără a-şi părăsi „baştina“.
Şi ea, şi babuşca, şi carasul sunt
fără pretenţii faţă de calitatea
apei, atâta doar: să fie caldă şi
curgerea lină, în rest, se mulţu-
mesc cu darul de vegetaţie ac-
vatică, adorând frunzele tinere
şi dulci ale stufului.
Menţionăm că unii undi-
ţari, mai ales cei începători, din
lipsa de cunoaştere a semnelor
distinctive ce le caracterizea-
ză, confundă uşor roşioara cu
babuşca. Este util să amintim
că roşioara, spre deosebire
de prietena sa, nu are corpul
acoperit de mucozitate, solzii
sunt mai mici, cu nuanţă aurie,
gura îi este oblică, îndrepta-
tă în sus, buzele au un chenar
galben, ochii mai luminoşi,
cu o pată roşie în partea su-
perioară, aripioarele pieptului
sunt de culoare gri, iar cea de
pe spate are la bază o nuanţă
întunecată,vârful fiindu-i roşu,
coada poartă de asemenea un
roşu-aprins.
Pentru capturarea babuştei
şi roşioarei utilizăm pescuitul
staţionar, de pe mal. Pescuitul
cu barca dă rezultate modeste,
deoarece aceste specii de peşti
sunt deosebit de precaute, po-
sedă un văz ager şi, observân-
du-ne mişcările de mânuire a
undiţei deasupra oglinzii apei,
părăsesc sectorul respectiv.
Eficiente sunt vergile tele-
scopice, lungi de 5–6 metri, cu
tronsoane, ce permit mai uşor
transportarea la locul pescu-
itului, dotate cu fir subţire de
0,1–0,15 mm, plută uşoară cu
antenă neagră, care, în sclipi-
rea razelor de soare, se vede
mai bine, iar în zile posomo-
râte, mai potrivită este cea de
culoare albă. Plumbajul de ase-
menea este fin, una sau două
alice minuscule sunt suficiente,
cârligul mic, în deplină armo-
nie cu firul, momeala şi gura
micilor fiinţe ce urmează a fi
pescuite.
Pentru babuşcă şi roşioară
utilizăm, ca momeală, larve
de ţânţar şi alte insecte, râme
roşii mici, subţiri, cocoloa-
şe minuscule de mămăligă şi
pâine, înnobilate cu gălbenuş
de ou, miere de albine, uleiuri
de anis, mentă, petale de tran-
dafir, tinctură de odolean, ulei
de floarea-soarelui nerafinat,
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
picături de rom. E bine să în-
nădim „cumetrele“ acvatice cu
bucăţele de halva, turte din se-
minţe de in, cânepă, boabe de
grâu fiert, griş.
Când pluta undiţei dă sem-
ne că făpturile piscicole iau
momeala, înţepăm imediat,
uşor, să nu le rupem buza fină,
având grijă să tragem captura
la mal repede, lipsind-o ast-
fel de acrobaţii energice care
adesea le asigură evadarea.
Mai „cuminte“, mai supus este
carasul înţepat. În timpul dri-
lului, el îşi pierde echilibrul,
fiind tras la mal aproape fără
împotrivire.
Un pic altfel este compor-
tamentul plăticii şi carasului.
Cu toate că şi aceste făpturi pri-
măvara părăsesc apele adânci,
totuşi, nu se încumetă să se
apropie prea mult de maluri,
evitând sectoarele cu zgomot.
La ademenirea lor folosim lan-
sete cu mulinete performan-
te, fir subţire, rezistent, forfac
cu cârlige trainice şi plumbaj
corespunzător pescuitului pe
fundul apei, la depărtare.
Pescuitul de primăvară, di-
vizat în două etape — până şi
după prohibiţie, pentru sufletul
pescarilor are aceeaşi pasiune,
acelaşi miracol, aceeaşi lumină
de bucurie şi satisfacţie, făcând
să freamăte în gânduri şi simţi-
re nestinsa dragoste pentru tot
ce respiră viaţă în pieptul divin
al Naturii.
Vladimir Rusnac, scriitor
literatură
La o vânătoare de lupi
Eram gata s-o zbughesc din casă, pe
mama pândind-o din ungherul tindei, ca
să nu mă vadă. Era vreme urâtă, cu pâ-
clă gri pe sub crengile nucului din curte,
ţurţuri cât jumătate de lumânare arsă pe
la streşină şi cărări glodoase, de ambele
părţi ale drumului, dar dorul de
ducă, după o şedere pe cuptor,
pe vatră, cu nasul şi obrazul lipit
de geam mă sălta ca pe arcuri.
„Acu! m-am îndemnat cu gân-
dul, dar o voce speriată, de afa-
ră, mă opri, mă făcu să mă bag
şi mai adânc în ungher. Cine,
bă, o mai fi?“
Uşa se smunci şi se deschise
vraişte. În prag apăru o căciulă
miţoasă, o cizmă plină de noroi
şi o mănuşă ruptă, din care ie-
şeau două degete.
— Nanu!… Nanu Gheor-
gheee!…
Era Goriţel al Nătăliţei, un
fin de-al nostru, de peste gard.
Uşa casei se trânti de perete
şi în tindă ieşi mama.
— Ce-i, finule? Ce strigi?
— Lupul!… Lupul, nană!…
— Care… lup? De unde?
— Nu ştiu… De-acolo, din arătură!…
-Hm! strâmbă mama din nas, neînţe-
legând ce vrea.
— Nanul… să-l puşte!… mai bolboro-
si Goriţel.
— De ce, măi?
— Că-i lup…
Mama îşi legă mai strâns broboada sub
barbă, intrând în cealaltă odaie, de unde
se auzi:
— Gheorghe, ia vezi, omule, nu“ş ce
vrea al Nătăliţei, c-a venit…
Tuţa (aşa-i spunem toţi) robotea ceva
acolo, dar nu se reţinu mult, apăru.
— Goriţel, mamii, ce s-a întâmplat?
Dau turcii?
— Nu, nanule! Lupul!…
— Care… lup?
— Din arătură…
— Şi?
— Urlă! Urlă de mama focului! L-auzi?
Tuţa ieşi în cerdac, trase cu urechea.
— S-aude, parcă, ceva… Lup, zici?
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
— Da, pe crucea mea, nanule! L-am
văzut cu ochii din cap. De pe toloacă, pe
cealaltă parte de râpă, nanule, în arătură…
împotmolit.
— Ei, las’ că se descurcă el, n-ai grijă!
Lupul, finule, e fiară deşteaptă, iese din
orice situaţie. Ia, numai să nu-i încurci. De
te bagi… unde face odată — clanţ! şi… te
pupă muma rece!
— Văleu, nanule!… Mergi să-l puşti?
— De ce? Ce ţi-a făcut?
— Urlă!…
— Păi, de ce-i lup? Să urle! Tu, iată, nu
eşti, dar…
— Toată mahalaua s-a strâns, nanule.
Îl omoară, dacă nu vii. Te roagă, hai!… nu
se lăsă Goriţel.
Tuţa, o habă tăcu, apoi se înturnă către
musafir:
— Bine. Vedem noi. Tu pleacă înainte,
vin şi eu, acuşica…
Ieşi îmbrăcat, încălţat, cu arma de-a
umăr. Eu — după el, tiptil, pe sub gard, ca
să nu mă observe. Ei, să nu mă observe,
mi-am zis. Cine? Tuţa? El, pentru că e vâ-
nător, şi cu ochii închişi vede. Nimic nu-i
scapă: fie urs, lup, iepure… fie măcar şi pui
de ţânţar… Nimic!
Până la casa Furduiului am lunecat
de-a binelea, mai că înaintea lui tuţa, pen-
Tache Bârcă
tru că încălţasem şoşonii mamei Hartina,
dar pe cealaltă buză de râpă nu am putut
fi primul. De, încălţările, cam măricele pe
piciorul meu şi fără călcâie de nădejde,
ca bocancii de vânătoare, de exemplu, nu
m-au ajutat să fiu întâiul. La adunarea de
pe marginea arăturii însă am
ajuns cu bine şi taman la ţanc,
când al Vrăbioiului, Dumitru,
înarmat cu o furcă, se tot avân-
ta, sărea în sus, ţipa, voind să
spargă pe cineva. Da, văd eu,
pe o vietate plină de noroi, îm-
potmolită, care nu putea ieşi
de acolo şi tot o ţinea în urlet
— „Uuuuu!… Uuuuu!…“ —
făcându-te şi pe tine cârlig de
frică.
— Lupul, măi oameni
buni!… striga în gura mare şi
moş Ţurcănel, şchiopul, mătă-
hăind un ţăpoi deasupra capu-
lui. Să-l zătrim!…
Numai că nimeni, înarmaţi
cum erau, nu îndrăznea să se
apropie de dihanie. Când toţi îl
văzură pe tuţa, îi făcură loc, în
faţă.
— Lup, naşule, ha? N-am zis eu? dădu
glas unul.
— Puşcă-l, bade, vezi ce fioros e?
— Dar ce-a făcut, de să-l puşc, tinere?
întrebă tuţa.
— Cum… ce? E lup, nu?
— Un ţâncan… Şi, dacă-i lup, ce, nu
are drept la viaţă?
Adunarea murmură a nemulţumire.
— Bun, mai rosti tuţa. Daţi-vă la o par-
te, ne lămurim noi. Mă ţică, mi se adresă
şi mie, prinzându-mă cu prezenţa printre
săteni, ţine arma, dar nu trage… nu-i în-
cărcată.
 Neîncărcată-descărcată — ce mai
pentru mine! Onoare! Glorie! Piept
cât roata de căruţă de mândru ce mă
simţii. Între timp, tuţa făcu câţiva paşi
spre dihanie, se opri, mai făcu vreo doi,
iar se opri şi… toţi ne trezirăm cu lupul
sus, prins cu o mână de grumaz, cu alta
de coadă. Al Vrăbioiului o croi glonte
din loc, Ţurcănel — şontâc-şontâc, se
cotili spre râpă, iar Goriţel căzu cu fun-
dul pe brazdă, mort de frică.
Tuţa, încetişor, cu lupul ca în cleş-
te, ieşi la drum. Cască-gurile? Ehe-hei!
Mamă! Care şi încotro! La distanţe
bunicele se opriră, se întoarseră cu
faţa spre noi, curioşi să vadă ce se va
întâmpla mai departe. Ei, ce să se în-
tâmple? Tuţa, tot aşa de uşurel, se aple-
că, slobozi dihania jos şi se retrase mai
spre mine, spre pietroiul pe care mă
căţărasem.
Lupul şezu cât şezu la pământ, ne-
mişcat. Brusc, se ridică, se scutură, urlă
înfundat de câteva ori şi, scuturând
glodul de pe el, o luă fuguţa spre Fun-
dătură, la pădure.
— De ce nu-l puşti, nanule? întrebă
Goriţel, apropiindu-se.
— De ce? întrebă, la rândul său,
tuţa.
— Păi, e lup, nanule! N-auzi cum
mai urlă?…
— Urlă şi tu, cine te opreşte? zâmbi
tuţa.
— Ei… să urlu… mormăi Goriţel.
De-aş fi eu ca matale, vânător…
— Aşa-i, finule! suspină tuţa. Că a
pagubă, că a altceva — nu ştiu. Mă luă
de mână şi-mi zise: Hai, mă, că ne-aş-
teaptă mămăliguţa sub zolnic!
Cu puşca pe umăr, cu tuţa de mână,
ţanţoş, fudul, am luat-o spre casă. De
l-aş fi întâlnit pe Bulăţel, pe Călin sau
pe altcineva dintre prietenii mei de
joacă, zău că le-aş fi spus că vin de la o
vânătoare de lupi. Să crape ei de ciudă
şi zavistie!…
Rodar şi javrele
Afanasie al lui Afana-
sie, vecinul meu, are un
câine de vânătoare. Nici
că-l întrebai eu vreodată ce
rasă e şi ce anume vânea-
ză. Câinele, pentru mine,
indiferent de rasă şi felul
vânătorii, e câine — fru-
mos, deştept, cuminte…
oricând gata să se gudure,
să dea vesel din coadă ori
chiar să-ţi întindă laba, de
vrei să i-o strângi. Mă rog,
aşa văd eu prietenia între
un om, fie şi cu puşcă, şi
un câine — ambii creaţie a
Celui de Sus pe pământ şi
în Natura-mumă.
Vecinul, de fapt, nu
prea cu ochi buni se uita la
mine şi la câine, când aces-
ta, văzându-mă, se apropia,
meliţa des din coadă, se
gudura, în semn de mare
afecţiune şi respect.
— Şezi! îi striga, şi
câinele (Rodar, pe nume.
Ce o fi însemnând acest
„Rodar“ şi de ce „Rodar“
— habar nu am!) imediat
se lăsa în coadă, arcuit şi
cu privirea ţintă la stăpân.
Aştepta o altă comandă,
probabil.
Păi, asta a fost introdu-
cerea în „fabulă“, zic, pen-
tru că ce urmează e cu totul
din altă desagă.
Într-o noapte de apri-
lie, când somnul părea mai
dulce ca visul unui prisăcar
bătrân în zi de primăva-
ră, cu mult soare, floare şi
zumzet de albine, iată că
sunt trezit de un lătrat de
câine, disperat, rugător,
poate că nespus de amar şi
greu, în viaţa lui. „Mama
măsii! strecor eu cuvintele
printre dinţi. La ora asta?“
Într-adevăr, erau zori
de zi, timp dulce şi visător.
Mă întorc pe-o parte,
pe alta… „Haaa-uuuu!“
urlă câinele, parcă din sub-
terană. Bag capul sub per-
nă, încerc să adorm. Ei, ai
zis-o, Toadere! Mai încear-
că!
Încerc. Cu capul sus,
jos… sub şi deasupra…
cu plapuma, cu degetele în
urechi — pe naiba! Javra
continuă să urle ca din ju-
văţ. La un moment dat, şi
soţia mă ghionteşte:
— Ia vezi, bărbate, ce-o
fi acolo, de plânge aşa de
tare vietatea de-afară!
Îmi trag pantalonii,
îmbrac cămaşa, iau ceva
pe umeri şi ies. În curte —
ţipenie, nici tu om, nici tu
javră schelălăind. „Unde o
fi?“ mă întreb şi hai să în-
conjor casa. Ies în stradă,
o iau în sus. La vreo câţiva
paşi văd că stau doi, unul
trage hapsân din ţigară, ce-
lălalt înjură:
— Grijania ta de jigo-
die! Ai căzut? Aşa-ţi trebu-
ie! Acuşi te…
— Bună, oameni buni!
îi salut. Ce s-a întâmplat?
— Ei, nu vezi? mă în-
treabă unul. A căzut potaia
în fântână… Urlă a scăpa-
re.
— Las’ că-i dregem
noi borşul! se iţi şi celălalt,
scuipând şi aruncând mu-
cul de ţigară la picioarele
mele.
— Ia staţi, bă! îi opresc.
Poate că trebuie salvată,
javra, precum îi spuneţi?
Păcat…
— Hă-hă-hă! zbiară
primul. Îţi trebuie?
— E ţâcnit moşul! con-
stată al doilea. De vrei, co-
boară, fă-o pe salvatorul
câinismului!
/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
Tache Bârcă
N-am timp să mă su-
păr. Apreciez că, în urma
unor „acţiuni“ ale unor in-
divizi ca ăştia doi, capacul
de la fântâna de scurgere a
făcut picioare şi… Dacă în
fântână nu a dat un măgar
ca ăsta, mai subţirel la chip,
cu înjurătura pe barbă, a
dat un biet câine, sărma-
nul.
— Bine, bă! o fac pe
grozavul. Ia daţi-vă la o
parte! şi-mi fac loc, cobor
în fântână.
Jos, pe întuneric, dau
de câine. Ăsta, speriat,
tremură, mârâie, parcă
plânge. Îl apuc de grumaz,
îl ridic sus, îl arunc afară.
Câinele, buimăcit, stă —
mort, apoi se ridică, o ia
glonte din loc. Cei doi, fu-
mând, cârâie:
— Erou naţional, bre!
— Ţâcnit şi ăsta, Va-
sea, pentru o javră… De-i
dădeam un pietroi în cap,
acolo i-ar fi fost mormân-
tul.
— Cui, bre, ţâcnitului?
— Ei, ai înţeles şi tu. Ja-
vrei, bre!
Încerc să mă ridic, să
ies la suprafaţă. Ăştia doi
au muţit. Nu mult după
asta, văd câinele, alergând,
apropiindu-se. Nu reuşesc
să rostesc măcar un cuvânt,
să ies bine afară, că el se şi
opri în faţa mea, prinse a
mă pupa, a mă linge, de-
mi căzură şi ochelarii în
fântână.
— Rodar! strig, recu-
noscându-l. Tu, măi?
Rodar, bucuros, ţupăi
cât ţupăi, apoi se aruncă
într-o parte, în alta şi dis-
păru.
Ăştia doi au căzut pe
vine, muţi.
întâmplări
Această întâmplare mi-a
povestit-o Vladimir Lancov-
schi, manager din Cahul. Cu
permisiunea dumnealui, v-o
împărtăşesc şi dumneavoastră.
Ea s-a produs în acele zile,
când Vladimir Alexandrovici,
bărbat încă neatins de bruma
anilor, a fost angajat în calita-
te de manager al Societăţii de
vânători şi pescari din raionul
Cahul. Pasiunea pentru vână-
toare i-a prestabilit alegerea
după serviciul în miliţie, iar
circumstanţele au contribuit
la realizarea ei. Stabilindu-se
în noua funcţie, s-a dedat cu
totul serviciului.
Odată, la un mijloc de
august, când visul multor
vânători legat de deschiderea
sezonului se transformă în
realitate, a purces cu un grup
de prieteni la vânătoarea de
porumbei prin părţile satului
Zârneşti.
Trebuie să spun că, în
contrast cu alte zone, vână-
toarea de porumbei la Cahul
era foarte populară în rândul
ortacilor locali şi ei, în pragul
numeroaselor runde pe câm-
purile de floarea-soarelui, se
avântau în căutarea locurilor
22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /
Pasiunea
de hrănire a păsărilor. Pre-
cum s-a văzut, porumbei în
marginea satului erau câtă
frunză şi iarbă.
Sosind dis-de-dimineaţă,
vânătorii şi-au ocupat locurile
în marginea câmpului de floa-
rea-soarelui şi au început să
tragă. După ceva timp, atenţia
lor a fost atrasă de un bărbat.
La fiecare 3-4 minute, acesta
ieşea fuga din păduricea din
apropiere, cam la 200-300 de
metri, şi împuşca în stolurile
de păsări, care zburau în di-
recţia trăgătorilor. Frecvenţa
cu care făcea acest lucru, pre-
cum şi faptul că băga în spe-
riaţi porumbeii, l-a împins pe
manager să privească mai cu
precauţie la ceea ce se întâm-
plă.
Presupunând că în po-
rumbei împuşcă vreun braco-
nier, el s-a lăsat pe un timp de
vânătoare şi, împreună cu un
camarad, s-a urcat în maşină
şi a mers la locul unde dispă-
ruse trăgătorul. Ştiind că vor-
ba cu un braconier ar putea fi
incendiară, vânătorii erau gata
pentru orice surpriză, dar ceea
ce au văzut în pădurice a depă-
şit orice închipuire.
Într-o poieniţă, pe jumăta- — Păi, de ce nu aţi tras în
te întors spre ei, stătea un băr- porumbei de mai multe ori,
bat în vârstă, care, având în dacă aveţi o puşcă cu două
faţă, pe un ciot, accesoriile de ţevi? l-a întrebat managerul.
încărcare a cartuşelor, praf de Jenat şi mai mult, vânăto-
puşcă, alice, o cutiuţă cu cap- rul a răspuns că are doar un
sule, măsurătoare, dezbătea cartuş de metal şi că după fi-
preocupat capsula cu un cio- ecare împuşcătură se întoarce
cănaş din cartuşul de metal. în pădurice, ca să-l reîncarce.
În apropiere, la tulpina copa- Ambii vânători au fost descu-
cului, stătea o armă — o puşcă rajaţi de răspuns. Faptul că N.
veche, cu două ţevi. P. avea un singur cartuş, însă,
Vladimir Alexandrovici nu l-a oprit, ci i-a adăugat şi
l-a strigat, iar când acesta s-a mai multă pasiune şi dorinţă.
întors, l-a recunoscut. Era N. De fiecare dată, cum nu-
P., un bărbat de mult peste 70 mai luăm vorba despre vână-
de ani, vânător, care locuia în toare, îmi şi apare în faţă chi-
satul vecin. Recunoscându-l pul acelui bătrânel în poieniţă,
pe Vladimir Alexandrovici, a care încarcă singurul cartuş,
zâmbit, s-a ridicat şi i-a întins încercând o unică posibilitate
mâna. Salutându-l, a început de a se lăsa şi relăsa în atmo-
să explice confuz că de-acu sfera vânătorii, de a se simţi
mai multe zile a urmărit po- printre ortacii pasionaţi de
rumbeii, ştia când trebuiau să o adevărată vrajă a ocupaţiei
sosească, ştia locul de hrănire bărbăteşti.
şi a decis să iasă la vânătoare, Oleg Ciocoi
beneficiind şi de permis, desi-
gur.
Vânătorul
Vânătorul pleacă grabnic la a zorilor ivire,
Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire.
Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare
Celebrează însoţirea naturii cu mândrul soare.
Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută,
Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt o sărută.
Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde,
Ce-n curând sub raza caldă se usucă şi se pierde.
Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineţii,
Admirând jocul luminii pe splendorile verdeţii,
Admirând în umbra caldă florile de prin poiene,
Şi pâraie cristaline, şi vultani cu mândre pene.
Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică,
Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vâlcică.
Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare…
Veverițele pe-o creangă râd de arma-i lucitoare.
Vasile Alecsandri
 Cu pana la pălărie

Inspiraţie şi dedicaţie
Martie (luna, nu planeta), astronomic, e început de primă-
vară, de mărţişor şi de floare.
Primăvara e început, când toate se trezesc din somn şi hi-
bernare, inclusiv vânătorii. Pentru că şi vânătorii, deseori, îm-
puşcă pe vechi, de fiecare dată, chipurile, cu ceva nou, proas-
păt, înmiresmat, adulmecător a vis şi împlinire, speranţă,
dragoste şi schimbare în mai bine, mai frumos.
E un farmec, poate că, în viziunea lor.
Pentru că în acest peisaj mereu apare… Ea — muză de vână-
tor-poet, rătăcit pe dealuri şi în vers, iubită de prim-îndrăgos-
tit, rătăcitor în stele… Ea — soţie… soră… mamă… De nu-şi
închipuie, până la urmă, care e fiinţa ce inspiră, cu aripi de Ze-
iţa Diana, pentru care e gata să se trezească cu noaptea în cap,
să-şi ia puşca, muniţiile, câinele subsuoară şi să iasă în vârful
bocancilor din casă…, pentru că… până şi după…, revenind cu
rucsacul pe dos, să intre, zâmbind, fericit, încaltea, pentru că
iubita de la bucătărie tot cu zeamă de peşte congelat îl primeşte.
Ei, glumesc şi eu, în ăst prilej de lună a lui Mărţişor. Glu-
mesc şi dau rând spuselor mai multora despre această Muză a
inspiraţiei bărbăteşti-vânătoreşti.

Aşadar…
„Bărbaţii au descoperit fo-
cul, dar femeile au descoperit
cum să se joace cu el. (Sarah
Jessica Parker)
•••
Fiecare femeie ar trebui să
se folosească de ce a primit de
la „Mama Natură“ înainte ca
„Tatăl Timp“ să i le ceară îna-
poi. (Laurence J. Peter)
•••
O femeie este ca o punguţă
cu ceai; nu ştii ce esenţă puter-
nică are, până când nu o bagi
în apă fierbinte. (Eleanor Roo-
sevelt)
•••
Femeile şi pisicile fac ceea
ce le place, iar bărbaţii şi câinii
ar trebui să se relaxeze şi să se
obişnuiască cu ideea. (Robert
A. Heinlein)
•••
Ca de obicei, există o feme-
ie minunată în spatele oricărui
idiot. (John Lennon)
•••
Femeile sunt pasionate de
matematică. Îşi împart vârsta
la 2, dublează preţul hainelor
şi adaugă întotdeauna 5 ani la
vârsta celei mai bune prietene.
(Marcel Achard)
•••
Educi un bărbat — educi
un bărbat. Educi o femeie —
educi o întreagă generaţie.
(Brigham Young)
•••
Nicio femeie nu doreşte
să fie purtată de un bărbat; ea
doar vrea ca el să vrea să o facă.
(Elizabeth Peters)
•••
Este curios cum umerii
unei femei pot părea de stâncă
pentru un bărbat. (Anonim)
•••
Poate că, într-adevăr, ochii
femeii iubite sunt marginea lu-
mii. (Grigore Vieru)
•••
Uneori mi se pare că nu
eşti femeie, ci lumina care cade
pe flori. (Virginia Woolf)
•••
Femeia: cea mai dezgolită
dintre cărnurile vii şi cea care
străluceşte cu cea mai dulce
scânteie. (Antoine de Saint-
Exupéry)
•••
O femeie poate spune mai
multe printr-un oftat decât un
bărbat într-o slujbă. (Arnold
Haultain)
•••
Nu îmi este teamă decât de
femei, pentru că ştiu că nu mă
vor răni. (Abraham Lincoln)
•••
Un bărbat se îndrăgosteşte
de ce vede, o femeie se îndră-
gosteşte de ce aude. (Woodrow
Wyatt)
•••
Cea mai uşoară modalitate
de a cunoaşte o femeie este de
a merge cu ea la cumpărături.
(Marcelene Cox)
•••
Femeile îşi plâng morţii,
bărbaţii şi-i răzbună. (Alexan-
dre Dumas)
•••
Femeile sunt al doilea mis-
ter al omenirii. (Anne Rice)
•••
Femeia este o mâncare
pentru zei, gătită de diavoli.
(William Shakespeare)
•••
Femeia frumoasă place
ochiului, femeia blândă place
inimii. Prima este o adevărată
bijuterie, dar a doua este o co-
moară. (Napoleon Bonaparte)“
…şi cu asta închei, pentru
că nici eu, din femei, inspira-
ţie şi dedicaţie, nu am înţe-
les… NIMIC!
Tache BÂRCĂ

/ Nr. 3 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23

Curiozităţi

Cine Cu… şi cine Pe…

Text şi selecţie: Tache BÂRCĂ

Unii, cu puşcă, alice, rucsac şi multe alte treaba lor! Alţii, însă, tot cu puşcă, alice… şi E bine? E frumos? Extraordinar!
intenţii se cred vânători de când neamul, intenţii, mai vin la draga Natură şi cu apara- Drept că uneori, poate că destul de des,
mai marii pe Natură şi vânat, mai ceva ca tul de fotografiat. Şi fac fotovânătoare, întru dacă nu chiar mereu, nu fotovânătorul e
stăpânitorii de sclavi şi sclavagism. Mă rog, pasiune şi plăcere, imortalitate şi imagine. cu intenţia fotovânatului, ci… ia priviţi:

— …Şi cât mai ai de stat în apă, bre? — Ai blugi frumoşi, îmi plac!…

— Pe mine mă cheamă Celcughimpi, dar pe tine? — Dacă mă rogi frumos, îţi cânt ceva de primăvară…

— De sus lumea se vede mai bine! — Visează… Visează sănătos!

24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2017 /

 Vestigii europene
Muzeul Vânătorii şi Pescuitului
Åland din Eckerö
Muzeul Vânătorii şi Pescuitului Åland
este situat în satul pescăresc Käringsund
din comuna Eckerö, pe insula omonimă
din arhipelagul Åland. Insulele aparţin
Finlandei şi sunt situate la intrarea în Gol-
ful Botnic, la aproximativ 40 km de coasta
Suediei şi la 25 km faţă de coasta Finlan-
dei.
Muzeul descrie viaţa de zi cu zi din
vremurile de demult, cum vânătorii şi pes-
carii îşi asigurau familiile cu cele necesare.
Textele şi fotografiile în tonuri gri com-
pletează piesele originale de muzeu, care
vorbesc despre viaţa unui sat de pescari,
pieţele de vânzare-cumpărare şi modul în
care oamenii vânau foci şi pescuiau cu pla-
sa. Există, de asemenea, o colecţie mare de
păsări şi animale împăiate care reprezintă
fauna Åland-ului.
Muzeul a fost deschis în anul 1995.
Consiliul de conducere este axat pe pro-
movarea dezvoltării culturale prin vână-
toare şi pescuit. Clădirea muzeului a fost
proiectată de arhitectul Folke Wickström
şi este o construcţie interesantă, cu multe
colţuri şi crăpături. Ideea din spatele clă-
dirii este că aceasta trebuie să se încadreze
în decor: un sat de pescuit cu cabane gri.
Muzeul se află într-o locaţie curată de-a
lungul coastei Mării Åland.
Cele mai multe articole au fost aduna-
te de Asociaţia de Sprijin a muzeului, dar
unele piese din colecţie provin din donaţi-
ile private. Expoziţia permanentă descrie
modul în care oamenii din Åland au vâ-
nat, pescuit şi au trăit, atât în trecut, cât şi
în prezent. Articolele sunt completate cu
fotografii în alb-negru şi texte din istoria
ţinutului. Expoziţia se concentrează pe
rolul femeii în vânătoare şi pescuit. Ea are
cinci categorii diferite: vânătoare de foci,
pescuit cu plasă, ambarcaţiuni, călătoriile
comerciale şi satele de pescuit. Primii lo-
cuitori din Åland erau vânători de foci, de
mii de ani foca fiind o pradă importantă,
vânată atât în timpul zilei, cât şi noaptea,
de-a lungul întregului an, prin metode
diferite — plasă, harpon, armă de foc şi
altele.
La muzeu se mai păstrează diferite mo-
dele de ambarcaţiuni. Pentru vânătoare şi
pescuit oamenii din arhipelag utilizau am-
barcaţiunile de tip „Dinghy“ şi „Seine“, iar
„Schooners“ erau nave mari, folosite pen-
tru a naviga spre pieţele din Stockholm,
Helsinki, Reval (Tallinn) şi Baltischport
(Paldiski). La piaţă populaţia din Åland
vindea produse dobândite, de exemplu,
hering, lemne pentru foc şi cumpărau bu-
nuri care nu se găseau pe insule, precum
sarea sau cerealele. Ambarcaţiunile de tip
„Seine“ au fost utilizate pentru a prinde
heringul, basul şi ştiuca. Un heringseine
avea până la 200 de metri lungime şi 20 de
metri adâncime. Ele au fost folosite până
în 1950.
Dar cât de mare este un elan sau o
focă? Ce păsări trăiesc în pădurile sau pe
litoralul arhipelagului? Răspuns la aceste
şi multe alte întrebări copiii pot afla cu
ajutorul personajelor mascate. La atelie-
rul pentru copii, picii pot desena şi picta,
iar în iunie şi iulie, în zilele de marţi şi joi,
sunt organizate aşa-zisele „vânători de
comori“ — căutarea de perle sau amule-
te în curtea muzeului. În piaţa de hering
a copiilor, cei mici pot călători în timp, la
un târg de epocă, unde au posibilitatea să
cumpere peşte, pâine neagră, mere şi sare,
purtând ţinute istorice.
Selecţie: Cristina Ciobanu,
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea
vânatului în Moldova.
Adresele magazinelor SVPM: Atelier de reparaţie şi testare a armelor
mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04 Tel. de contact:
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132 022 24 20 53; 079054705