Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 12 (66) ◆ decembrie 2015

• Efectivele iepurelui de câmp

• Tradiţii şi obiceiuri
• Epagneul Breton
• Vânătoarea la vulpe

2015 pleacă, 2016 vine...

 Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română

S-a

mai dus

un an, iar noi

privim cu încredere
înainte către cel ce-n uşă bate.

Avem speranţa că va fi mai bun, mai aşezat,

Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3 mai rodnic şi ne vom bucura împreună de minte luminată
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com întru înţelegerea a tot ce mai trebuie să facem pentru Natura-mamă,
Index: 32876
pentru Neam şi Ţară.
Ajunşi la cumpăna anilor, dragi colegi, vânători şi pescari,
Consiliul de redacţie
vă felicităm cordial cu prilejul frumoaselor sărbători — Crăciunul şi Anul Nou 2016,
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM şi vă urăm multă sănătate, noroc în toate, cătare plină, fir întins şi multe
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar bucurii! Sus flamura tradiţiilor cinegetice, purtată prin negura vremii de
(România)
generaţii întregi!
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
La

echipa redacţiei Anul

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
şi
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
La Mulţi Ani!
Veronica Vlădescu, Conducerea Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa

redacţiei nu se înapoiază autorilor. s u m a r
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga- 2 Efectivele iepurelui de câmp 8 Epagneul Breton 17 Campionatul patrupezilor
toriu opinia, poziţia redacţiei. 3 Raţa cu ciuf (Netta rufina), 10 Mistreţul — un animal la Bălţi
Retipărirea oricărui material este permisă specie vulnerabilă străvechi 18 Adie câte-un dor…
doar cu acordul redacţiei. 4 Suntem cu sufletul Naturii 12 Dascăl aşteptat 20 Bobu
5 …Să ne vedem de treabă 13 De la potârniche pornire… 22 Cu pana la pălărie,
Continuă abonarea la revista VPM
6 Tradiţii şi obiceiuri 14 Asistentul naturii cu puşca... la poezie
Index: PM32876 23
Costul unui exemplar – 12,5 lei
7 Să fim mai încrezători! 15 Vânătoarea la vulpe Prutul de Mijloc
Munca bună mult adună 16 Vladimir Rusnac 24 Fapte surprinzătoare
despre mistreţ
 Aho! Aho!

2015 pleacă, 2016 vine... Tache Bârcă:

Să începem cu „Aho!“,
Eu de-aici, tu — de-acolo
Şi să-i tragem Urătura
Se apropie de sfârşit actualul sezon de vânătoare. Anul care s-a scurs
a fost, probabil, unul dintre cei mai dificili în tot acel răstimp, cât Pân’ nu s-a răcit friptura
sunt membru al Societăţii. Mă refer, mai întâi de toate, la problemele Şi politicul sleit
privind deschiderea sezonului de vânătoare.
Şi mai înainte se întâmpla să fie sistată vânătoarea la unele specii Încă nu s-a răzgândit,
de vânat, dar întotdeauna aceşti paşi erau explicaţi şi motivaţi cu Lăfăit, pus pe taclale -
argumente ştiinţifice serioase. În anul curent, însă acestea au fost
înlocuite cu o calomnie făţişă, cu acuzaţii nefondate, de multe ori
Nici la deal şi nici la vale,
degenerând în insulte directe. Nici pe aripi, nici pe roate,
Oleg Ciocoi, Ci pe burtă şi în coate,
preşedintele CR al SVPM
Fonfăit şi cu fasoane,
Butoaie întregi de zoi au fost vărsate în capul iulie şi august. Toţi participanţii la efectuarea Măi Ioane,
Societăţii şi al meu personal. Gust amar ne-a lă- evidenţei pot confirma acest lucru, inclusiv co-
sat în suflete răutatea cu care am fost trataţi. Păi laboratorii serviciilor de mediu. În ţară, media Da-ar peste el norocul
bine, să fi fost noi cei care am păcătuit? Într-o numerică a iepurelui de câmp a crescut cu 40- Şi ghiocul,
atare situaţie, mai aveam noi oare nas să obiec- 50% comparativ cu anul trecut, iar pe unele te- Să strige din răsputeri,
tăm ceva? Noul ministru al Mediului, Valeriu renuri, supuse evidenţei, a sporit cu 100% şi mai Nu ca ieri,
Munteanu, nu s-a sinchisit să-şi etaleze totala sa mult. Numărul total al iepurelui de câmp în re-
De pomină şi de răi:
incompetenţă, lipsă de informare şi necunoaşte- publică a constituit peste 130 mii de exemplare.
re a problemelor cu care se confruntă gospodă- Această cifră oferă posibilitatea pentru deschi- — Hăi! Hăi!
ria cinegetică naţională, aţâţând spiritele într-un derea nestingherită a vânătorii, inclusiv în con-
acces de vehementă desconsiderare a vânători- diţiile propuse de Societate (reducerea limitei de
mii şi chiar ură faţă de aceasta! Nu voi repeta dobândire, majorarea până la 25% a suprafeţei
toate nebuniile, dar, primind o ripostă din par- zonelor interzise pentru vânătoare, reducerea
tea vânătorilor, el utilizează toate pârghiile mi- numărului partidelor de vânătoare etc.).
nisterului subordonat, persistând în încercarea Nici argumentele, nici datele de evidenţă
de a ne prezenta într-o lumină indecentă, folo- n-au fost luate în calcul. Cine va avea de câş-
sind orice ocazie. Cât valorează numai afirmaţia tigat de pe urma acestei interdicţii — natura,
sa că, atât timp cât va rămâne ministru, vânătoa- vânătorii, animalele sălbatice? Cred că întreaga
rea în Moldova va fi interzisă... Sfatul nostru este responsabilitate pentru acest pas imprudent o
să-şi amintească snoava orientală cu padişahul va purta pe deplin Ministerul Mediului, condus
şi măgarul. Timpul le va pune pe toate la locul de Valeriu Munteanu. Sunt absolut convins că
lor… autorii acestei crime grave trebuie să fie traşi la Ion Diviza:
Interzicerea nemotivată a vânătorii la ari- răspundere, aşa cum se practică în multe ţări Pe loc repaus,
patele acvatice şi la iepurele de câmp s-a soldat, europene.
Că ne-am săturat de haos,
precum am avertizat noi de la bun început, cu Şi ultimul considerent. Am fost întotdeauna
probleme grave în domeniul gospodăriei cine- convins că trebuie să ne ferim de oameni laşi şi De prostie, sărăcie,
getice, cu degradarea terenurilor de vânătoare, ignoranţi. Trebuie să avem curajul să le opunem De ambâţ şi fudulie,
cu extinderea bruscă a braconajului. Un control rezistenţă. Dacă nu vom face acest lucru astăzi, Sfadă, ţâfnă, zăpăceală,
efectiv din partea ministerului lipseşte, vânătorii atunci mâine ei vor transforma vieţile noastre în Ură şi cotcodăceală
sunt şi ei lipsă pe terenurile de vânătoare. S-au calvar. Vă asigur că, atât timp cât suntem uniţi,
Pentru-n ou, nici alb,
creat astfel nişte condiţii ideale pentru înflorirea n-au să ne învingă. Viaţa continuă. Să fim opti-
braconajului sub toate formele! mişti. Totul curge, totul se modifică. În cele din nici roşu,
Ministrul însă o ţine una şi bună: de vină urmă, povestea cu Valeriu Munteanu încă nu Care l-a ouat… cocoşu’.
sunt vânătorii; iată un caz, poftim altul, mai este înseamnă sfârşitul lumii. Să sperăm că prostiile Urători, pocniţi din bici,
şi al treilea! Ce mai la deal, la vale? Societatea e acestuia nu vor fi molipsitoare pentru cei care-l
Şefii-s undeva pe-aici,
de vină şi punctum! Între timp, în lipsa vânători- vor succeda în funcţie.
lor pe terenuri, se înmulţesc răpitorii dăunători, În ajunul Anului Nou, 2016, care vine, vreau Spun că sunt şi ei săraci —
care mai înainte erau exterminaţi, inclusiv în să urez tuturor membrilor Societăţii bunăstare N-au făină şi nici saci,
timpul vânătorii la iepurele de câmp. Primăvara, şi prosperitate, sănătate şi izbânzi în tot ce în- Nu ne-aşteaptă nici cu bani,
chiar şi funcţionarii de la Ministerul Mediului făptuiesc şi planifică. Sper împreună cu voi să Căci ne cred nişte golani
vor înţelege ce anume au avut în vedere vânăto- mai pornim în zori de zi cu conştiinţa curată
Care-atâta ştiu să facă:
rii Societăţii cu o jumătate de an mai înainte… la o partidă de vânătoare onestă, să mai avem
Evidenţa de toamnă a componenţei nume- parte de bucurii şi satisfacţii în dialogul nostru Să-i voteze şi să tacă,
rice a speciilor de vânătoare, inclusiv a iepurelui sublim cu natura. Acestea vor fi trofeele noastre Lăudaţi-i, măi!
de câmp, a demonstrat justeţea argumentelor şi principale. — Hăi! Hăi!
raţionamentelor noastre, expuse încă în lunile Cătare plină!

/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Evaluări de toamnă

Efectivele iepurelui de câmp

Iepurele de câmp este o specie care, adaptându-se usor situaţiilor, poate
supravieţui pe baza unor resurse variate, consumă vegetaţie diferită şi
digeră bine celuloza. Fiind o specie cu puţine pretenţii, la variaţiile condi-
ţiilor de mediu şi refacerea efectivelor răspunde prin schimbări numerice
importante, iar atunci când condiţiile se îmbunătaţesc se reproduce rapid.
Efectivul optim al speciei este dictat
de condiţiile habitatului şi reflectă aşa-nu-
mita capacitate de suport a staţiunii, care
intervine în determinarea bonităţii tere-
nurilor de vânătoare. In literatură aceşti
termeni sunt definiţi vag si duc la confu-
zii. Pentru a o spune pe înţelesul tuturor,
situatia se exokică astfel: la un moment
dat, pe teren avem atâţia iepuri, cât tere-
nul poate să susţină, fără a fi degradat. Este
important de spus că în decursul unui an
capacitatea de suport pentru iepure (la fel
pentru orice altă specie) variază, se schim-
bă, iar noi trebuie sa ne gândim la perioa-
da critică, când capacitatea de suport este
cea mai mica. Ea, de fapt, se schimbă şi pe
parcursul anilor în funcţie de condiţiile
climaterice şi structura câmpurilor. Deci,
capacitatea de suport a fondului nu este o
valoare fixă şi determină nivelul numeric
al populaţiei speciei date. Pentru a obţi-
ne un spor anual maximal al iepurelui de
camp este necesar să existe un anumit set
de condiţii favorabile:
Stoc reproductiv, structurat după vâr-
stă şi sex, nu mai puţin de 25 speci-
meni la 1000 ha;
Structura landşaftului cu 10 — 15%
arboret şi tufăriş, mărginit de culturi
agricole, cu cel puţin 10% de culturi
boboase, lucernă, trifoi… inserate uni-
form, care vor asigura trofica pe par-
cursul întregului an;
Un impact al prădătorilor (vulpe, mus-
telide, câini şi pisici sălbătăcite, păsări
răpitoare) — nu mai mare de 7—8 spe-
cii la 1000 ha;
Un nivel cât mai scăzut posibil al dife-
ritelor forme de braconaj şi incendiere
a vegetaţiei uscate.
Aspectul cantitatuv al populaţiei ie-
purelui de camp în fondurile de vânătoa-
re gestionate de SVPM în toamna anului
2015 este în mare măsură determinat de
factorii mai sus amintiţi şi în linii mari
trebuie să constatăm că se observă o
scădere bruscă a efectivului de vulpi în
terenul agrar, cauzată de depresia nume-
rică profundă a rozătoarelor — trofica de
bază a speciei şi măsurile de combatere
efectuate. Acest factor pe fundalul unei
reproduceri efective pentru generaţiile
de primăvară — început de toamnă a re-
zultat un spor anual mediu republican de
circa 80 — 85%. Finalizarea evaluărilor
de toamnă vor demonstra un efectiv în
fondul cinegetic republican de 130 mii ie-
puri de camp, asigurând, astfel, o creştere
cu circa 30 la sută faţă de efectivul anului
trecut.
În fondurile de vânătoare, gestionate
profesional de colective organizate, au fost
estimate efective net superioare celor me-
dii pe republică. În fondurile de vănătoare
Coloniţa, Stăuceni (ST Chişinău), Săra-
ta Veche (ST Făleşti), Grinăuţi (ST Râş-
cani), Nicoreni (ST Drochia), f. v Colică-
uţi, Grincăuţi (ST Briceni), f. v. Roşieticii
Vechi (ST Floreşti), f. v. Vădeni (ST Soro-
ca), Mihailovca (ST Cimişlia), f. v. Sălcuţa
Nouă (ST Căuşeni), f. v. Carahasani (ST
Ştefan Vodă), f. v. Balabanu (ST Taraclia)
numărul estimat la evaluările de control,
efectuate de colaboratorii Institutului de
Zoologie al AŞM în comun cu Inspecto-
ratul Ecologic al Ministerului Mediului,
variază între 100 şi 180 de iepuri la 1000
ha de teren de vânătoare. Astfel de efecti-
ve pot fi atinse către toamnă doar în fon-
durile unde avem un stoc de reproducere
— primăvara, mai mare de 45—50 iepuri
la 1000 ha, care poate asigura, în condiţii
favorabile, un spor anual de peste 150 %.
În fondurile de vânătoare, graţie condi-
ţiilor amintite mai sus, s-au stabilit stocuri
de reproducere mai mici de 15—20 iepuri
la 1000 ha. Adică avem sporuri anuale pu-
ţin importante (20—30%) şi efectivele de
toamnă nu depăşesc 25 — 35 specii la un
hectar de teren (f. v. Hârjauca, ST Călăraşi;
f. v.Pănăşeşti, ST Străşeni).
Evaluările selective, efectuate în „zo-
nele de linişte“, au demonstrat un efectiv
dublu (100-280 iepuri la 1000 ha) com-
parativ cu cel din terenurile de vânătoare,
demonstrând eficacitatea acestei măsuri
biotehnice, aplicată pretutindeni în fon-
durile cinegetice.
În concluzie, evaluările de control şi in-
structive din perioada 17.10—13.11.2015,
efectuate de colaboratorii Institutului de
Zoologie al AŞM şi ai Inspectoratului Eco-
logic de Stat în 22 secţii raionale ale SVPM
pe o suprafaţă de circa 2,2 mii ha de tere-
nuri de vânătoare, au fost înregistrate den-
sităţi de la 27 la 180 iepuri la 1000 ha, cu
un efectiv în medie de 103 iepuri la 1000
ha de teren de vânătoare. Totodată, trebu-
ie să menţionăm că pe terenurile evaluate
s-a constatat media a 73 de potârnichi, 87
fazani şi 7 vulpi la 1000 ha.
Dr. conferenţiar Anatol Savin

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /


Cartea roşie
Raţa cu ciuf (Netta rufina),
specie vulnerabilă
Este de mărimea unei raţe
mari, cu un colorit viu al mas-
culului, are capul şi partea an-
terioară a gâtului maro-gălbui,
cu penele înfoiate ca o perucă
pe cap, brun pe spate. Partea
posterioară a gâtului, pieptul
şi coada sunt negre, iar flan-
curile — albe. Ciocul e roşu.
În zbor predomină albul pe
aripi. Femela are culori şterse,
cu obrazul alburiu. Ocupă un
loc intermediar între speciile
de raţe de suprafaţă şi scufun-
dătoare. În Europa cuibăreşte
sporadic, iar în zona noastră
a fost înregistrată la cuibărit
în anii 70 ai sec. XX, în bălţile
din cursul inferior al r. Prut. În
prezent se observă într-un nu-
măr mic la pasaj. Preferă băl-
ţile mari, cu vegetaţie acvatică
bogată, plauri, care alternează
cu suprafeţe de apă de diferită
adâncime. Una dintre cauzele
diminuării efectivului speciei
este lipsa condiţiilor normale
de reproducere, a locurilor de
cuibărit şi hrană.
La pasajul de primăvară,
raţa cu ciuf soseşte pe melea-
gurile noastre în perechi, în a
doua jumătate a lunii martie
sau la începutul lui aprilie, în
funcţie de starea vremii. Fi-
ind o specie cu cerinţe mari
pentru habitatul de cuibărit,
un timp oarecare perechea,
preponderent femela, caută lo-
cul de instalare a cuibului. De
obicei, cuibul este amplasat la
marginea plaurului, lângă apă,
camuflat de vegetaţie. Aces-
ta este relativ mare, construit
din tulpiniţe de plante uscate
şi pardosit cu puful smuls de
pe abdomenul femelei, care
protejează ponta de răceală.
Ponta este constituită din 6-8
ouă de culoare maronie-des-
chisă, mai rotunjite decât la
raţa mare. Cloceşte numai fe-
mela, ca şi la celelalte specii de
raţe. Masculul în prima fază
de clocit stă la zeci de metri
de cuib, semnalizând, în caz
de primejdie, femela care aco-
peră ponta cu puf şi pe neob-
servate părăseşte cuibul. Astfel
procedează şi când o dată în zi
iese pe scurt timp pentru a se
alimenta. După prima perioa-
dă de incubaţie, masculul pă-
răseşte femela şi împreună cu
alţi masculi se îndreaptă spre
locurile de năpârlit — ape izo-
late, ferite de pericol. Femela
cloceşte ponta timp de 24-25
de zile, după care eclozează
puii. Ei sunt apţi să părăsească
cuibul, urmând mama pe apă.
Se hrănesc cu plante şi insec-
te acvatice. Devin zburători
pe la mijlocul lunii august. În
condiţiile suboptimale de via-
ţă, cu viituri, vânt puternic şi
prădători, pierderile puilor pot
creşte până la 50 la sută. Fiind
o specie mai sudică, raţa cu
ciuf părăseşte bălţile din su-
dul republicii prin octombrie,
îndreptându-se spre Delta Du-
nării.
Prezenţa raţei cu ciuf pe
acvatoriile noastre, de rând cu
alte specii de păsări acvatice,
înnobilează sufletul omenesc,
condiţie atât de necesară pen-
tru a deveni mai fericiţi.
Dr. prof. Andrei Munteanu
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
Aho! Aho!
Tache Bârcă:
Noi cu lauda stăm bine
Şi pe ducă, şi pe vine —
Unul Guţă, altul Muţă,
Una Lele, alta Duţă…
Ani în şir, ani de
Maimuţă! –
La arat, la semănat,
La băut şi la mâncat,
La prosoape, la cunună,
Monumente şi tribună,
Verzi-uscate a mai spune,
Dându-le pe toate bune,
Gogonate, parfumate -
Măi Ioane şi măi frate,
Nişte brute, nişte răi,
Mangosiţi şi nătărăi:
— Hăi! Hăi!
Ion Diviza:
Mai pocniţi o dată, hopa!
C-am ajuns în Europa,
Despre asta permanent
S-a zvonit în Parlament,
La Guvern, prin ministere,
Ca s-avem o mângâiere.
Chiar de luna viitoare
Ne pornim peste hotare,
Puneţi mâna pe valize
Să ajungem fără vize
Unde câinii stau grămadă
Cu colaci fierbinţi pe coadă.
Însă criza rea ne latră
Şi ne-alungă iar la vatră,
De ne-ntoarcem
grămăjoare
Tot cu coada-ntre
picioare…
La ureche două căşti
Şi pe faţă zece măşti,
Ia mai lăudaţi, măi!
Hăi! Hăi!
veşti din subdiviziunile teritoriale

Suntem cu sufletul Naturii

Lucru firesc, ziua oraşu-
lui, în luna octombrie — hra-
mul bisericii „Sfânta Cuvioasa
Parascheva“ — şi pentru noi,
vânătorii Străşenilor, e o mare
sărbătoare. Venim cu ce avem
mai bun, cu anumite realizări
pe parcursul unui întreg an şi,
desigur, cu gânduri frumoase.
E un prilej de bilanţ public,
cum s-ar spune, de meditaţie
asupra diverselor probleme şi
căi spre mai bine. Hramul e la
a 470-ea aniversare, iar suflul
nostru, vânătoresc, cred că e şi
mai vechi, născut din veşnicia
Naturii.
În mod tradiţional, mem- Naturii nu sunt în van. Despre Ne-a bucurat mult şi faptul
brii Subdiviziunii Teritoriale a aceasta a vorbit şi dna Valenti- că pragul gospodăriei noastre
SVPM, la o astfel de sărbătoare, na Casian, primarul oraşului, vânătoreşti, prezente la hram,
participă activ şi cu deosebită în prezenţa localnicilor şi a oas- a fost trecut de zeci, sute de vi-
plăcere. peţilor de peste hotare. zitatori. Trofeele, cuştile cu ani-
male vii, mirosul de bucate din
vânat pe toţi i-a atras. Nu au
rezistat în faţa curiozităţii, mai
ales, copiii. Pentru ei contactul
„pe viu“ cu fazanul, raţa mare,
prepeliţa şi alte păsări, felul
cum se face o zeamă de peşte,
cum „se învârte“ un porc întreg
la proţap… a fost şi este o ade-
Profit de ocazie şi aduc
mulţumiri pentru hărnicia de
care dau dovadă vânătorii Vea-
ceslav Mereuţă, Iurie Stoler,
Petru Spânu, Valeriu Severin,
Ion Baltaga, Simion Croitoru…
oameni care nu aşteaptă să fie
prea mult rugaţi şi convinşi că
eforturile ce se depun în cine-
getică, întru păstrarea patrimo-
niului vânătoresc şi sănătatea

vărată descoperire, o revelaţie

pe care au s-o ţină minte toată
Abonarea 2016 viaţa. Şi n-am da greş, dacă am
adăuga că mulţi din rândul lor,
Dragi prieteni!
cu anii, vor deveni vânători, vor
Publicaţia periodică Vânătorul şi Pescarul Moldovei vă tre- păşi pe urmele bunicilor, taţi-
ce pragul lunar, cu nobila intenţie de a vă bucura cu o ştire lor, fraţilor cu drag de Natură.
interesantă, o noutate din domeniul îndrăgit de Dvs. — vânătoarea şi pes- Vorbeam mai sus că hra-
cuitul ca îndeletnicire veche, de când e lumea şi pământul. Revista însă, nu e doar o fereastră în Natură, mul oraşului, cu participarea
prin care poţi admira frumuseţea şi farmecul anotimpurilor, fauna şi flora, ci mai este şi o tribună pen- vânătorilor, e şi un moment de
tru toţi acei care pot şi doresc să ia cuvântul şi să fie auziţi, înţeleşi, ajutaţi, dacă e cazul. meditaţie. Da, am fost întrebaţi:
VPM este a celora care o aşteaptă, o deschid şi o citesc! „Cu ce impresie ne despărţim
Noi ne străduim să vă informăm despre evenimentele ce se produc în lume, în cinegetica euro- de anul 2015?“. Şi am răspuns:
peană, să abordăm problemele stringente din activitatea colectivelor primare şi subdiviziunilor terito- „Cam proastă, pentru că un
riale autohtone, să cuprindem şi să reflectăm pe larg chestiunile ce vă frământă şi să vă ajutăm, dar... dn ministru ne-a făcut „cani-
toate acestea ar avea o semnificaţie şi o rezonanţă cu mult mai mare, dacă publicaţia noastră ar deveni bali“, „terorişti“, „ucigaşi“… E o
o carte de vizită a casei, familiei, între prieteni şi ortaci. Aveţi posibilitatea să vă spuneţi păsul, să vă
ofensă, desigur, dar n-am ezitat
să nu mai adaug ca anul 2016,
împărtăşiţi gândurile, să comunicaţi cu lumea.
pe care îl îmbrăţişăm, să ne
Revista vă oferă acest prilej. Nu-l rataţi!
aducă mai multă înţelepciune,
Redacţia VPM
competenţă, respect… pentru
Preţul unui abonament e de 12,5 lei pentru o lună.
că pe celelalte, purtând de grijă
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876,
Naturii, le vom face!
în limba rusă — PM 31876. La mulţi Ani, dragi ortaci!
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal. Ion Sârbu,
preşedintele ST Străşeni a SVPM

4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /


…Să ne vedem de treabă
În linii mari 2015 a fost un
an bun, dar către septembrie,
cu început de sezon vânăto-
resc, dispoziţia s-a cam stri-
cat. Lucru ştiut de ce: peste
noi, din vrerea Ministerului
Mediului, au dat interdicţiile,
fără suport ştiinţific şi practic,
restricţiile neîntemeiate, ofen-
sele nemeritate etc. — fapt ce
ne-a făcut să ieşim la proteste.
Toate acestea însă, nu cred că
au intrat pe făgaşul unor de-
cizii raţionale, benefice dez-
voltării cinegetice, conservării
faunei, patrimoniului Naturii,
în general.
În relaţiile minister-socie-
tate, menirea cărora a fost, este
şi ar trebui să fie însănătoşirea
stării reale pe terenurile de vâ-
nătoare, s-a produs o ruptură.
Ne-am situat de o parte şi de
alta a unei baricade, ridica-
tă artificial, prin exces de zel,
încăpăţânare şi aroganţă. Nu
s-a ţinut cont de rezultatele
din domeniu, pe scara fiecărui
raion, de argumentele noastre
întru deschiderea sau închide-
rea sezonului de vânătoare la o
specie sau alta, într-un loc sau
Pulpă de mistreţ cu verdeţuri
Ingrediente:
1 kg pulpă de porc mistreţ; 200 gr costiţe; 2–3 ouă de găină fierte bine; 3–4
cepe; 5–6 roşii mijlocii; 80 ml ulei de măsline; 50 gr unt de casă; 3 legături de pătrun-
jel; 3 legături de mărar; 2 linguri de muştar; piper măcinat; sare.
menită, apoi se lasă la foc mic 45 min, stropind‑o cu sosul din tava la fiecare sfert de oră.
altul, în dependenţă de efecti- revelaţie la deschiderea ulteri-
vul existent. oară a sezonului de vânătoare.
Dar după scandaloasa Hotărâ-
re de Guvern… mulţi dintre
ortacii noştri au pierdut orice
interes. Îi aud, zicând: „Păi, ce
să mai păzim-ocrotim? Noi nu
putem vâna, pe când alţii, cu
licenţă, pile, mâini păroase…
vin, nu ne întreabă — vânea-
ză!“ Încerc să le explic lucruri-
le, să-i conving în alte privinţe,
dar nu prea vor să mă asculte,
au pierdut orice speranţă şi în-
crederea.
Nu e bine. Iată, la asta mă
gândesc acum, în anul ce se
E regretabil, mă gândesc. duce.
Pentru că, drept urmare, unde Drept că majoritatea, din
am ajuns, cu ce ne-am ales? cei peste 470 de ortaci ai noş-
Am ajuns la o situaţie şi mai tri, sunt mai optimişti. Cu ei
gravă, când vânătorii, simţin- mă încurajez şi eu, pentru că
du-se umiliţi, „scoşi din joc“, stau pe picioare sigure, judecă
refuză să mai participe la paza mai sănătos. De la ei mereu
vânatului, să lupte cu braco- aud: „Las’că miniştrii vin şi…
najul, cu răpitorii care pe zi ce pleacă, dar noi rămânem. Să
trece se înmulţesc văzând cu ne căutăm de treabă!“
ochii. În lunile când noi toţi, în E un îndemn şi pentru
mod organizat, am stat de pază 2016, nu?
în mirişti, pe coclauri, văgă- La mulţi Ani!
uni, ne-am prins cu gândul că Gheorghe Grosu,
avem pentru ce, adică pentru o preşedintele ST Ialoveni a SVPM
Mod de preparare:
Călim în ulei încins ceapa tocată mărunt, ustu-
roiul tăiat în câte 5–6 bucăţele fiecare căţel, împre-
ună cu costiţa, cam 25 min. Se iau de pe foc şi se
amestecă cu o compoziţie omogenizată din ouă
fierte, muştar, unt, ceapă şi verdeaţă mărunţite. Se
unge pulpa de mistreţ cu această masă consisten-
tă, se pune pulpa pe o tava unsă cu ulei şi cu puţi-
nă apă şi se dă la cuptor, la foc potolit. Aparte sunt
oprite roşiile în apă clocotită, sunt decojite şi date
în blender. Roşiile pasate se adaugă peste pulpa ru-
Sergiu Mocanu, or. Leova
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
Aho! Aho!
Tache Bârcă:
Cu covrigu-n Europa
Şi cu danţu’ hopa-hopa,
Nas fudul şi bârligat
De nănaş şi împărat,
De cumătru şi nepot —
Limbă scoasă de un cot,
Milioanele furate,
De te tăvăleşti pe spate,
Limuzine şi castele,
Mare, munte, pui de lele,
Vânătoare, pescuit,
În Apus, în Răsărit,
Au! Ce bine e la noi,
În ponoare, în zăvoi,
Şi în ţara mea de dor,
În partid şi în popor,
Că îmi vine chiar să ţip
Fericit, să beau din şip
Şi să sun din zurgălăi:
— Hăi! Hăi!
Ion Diviza:
Trageţi plugul apăsat
Mai aproape de Palat,
Care azi e circ activ,
Poreclit… Legislativ.
Deputaţii vin aici
Să se bată cu urzici,
Se adună veseli, trişti,
Liberali şi comunişti,
Democraţii fel de fel,
Care n-au acelaşi ţel
Şi se ceartă, şi se-njură
Şi se scuipă pe măsură,
Şi îl caută-n zadar
Pe faimosul Demnitar,
Care-i trage de-aţişoare
Până-i cad toţi la picioare,
De rămâne nalt cu trupu’
Numai unul, nenea Lupu,
Ce mi-i bagă în sudori
Cu principii şi valori.
Ia mai lăudaţi, măi!
— Hăi! Hăi!
eticĂ vânătorească
Tradiţii şi obiceiuri
Dacă într-o societate (într-
un stat) nu sunt respectate
legile, regulile, normele,
tradiţiile şi obiceiurile
de vânătoare, atunci este
perturbat echilibrul natu-
ral şi vânătoarea devine
lipsită de sens. Prin urmare,
fără o cultură şi o etică ge-
nerală înaltă, vânătoarea
este incompatibilă.
Tradiţiile şi obiceiurile
de vânătoare sunt parte com-
ponentă a eticii vânătoreşti.
Acestea stabilesc efectiv for-
ma vânătorii, educă disciplina,
sinceritatea, prudenţa atunci
când este vorba despre arma
de foc. La vânătoarea colecti-
vă principalul este omenia şi
modestia în comunicare, cum-
pătarea şi prudenţa în timpul
tirului, stăpânirea de sine în
orice situaţie.
Vânătorul trebuie să-şi
stingă patima de a omorî ani-
male. Strămoşii noştri vânau
doar pentru satisfacerea nece-
sităţilor vitale şi deloc nu erau
obsedaţi de oarba pasiune de a
ucide animale. Cu multe secole
mai târziu, înarmându-se cu
arme de foc, omul s-a autocon-
siderat stăpân al naturii, îm-
bătat de posibilităţile sale noi,
lăsa pe potecile de vânătoare
mormane de animale omorâte.
Un vânător cult nicioda-
tă nu va pune mâna pe prada
străină: părăsind cabana vâ-
nătorească care l-a adăpostit
în miezul pădurii, neapărat va
lăsa acolo ceva lemne şi merin-
de, va ajuta animalul primej-
duit în urma unei calamităţi
naturale. Un adevărat vânător
nu va împuşca vânatul care stă
locului sau înoată, nu va admi-
te tirul haotic asupra unui stol
de păsări sau asupra iepurelui
în culcuş, în cocoşul de munte
sau potârnichea care încearcă
să fugă, nu va trage în pasărea
care se preface că este rănită
pentru a îndepărta pericolul
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
de la puişorii săi. Respectarea
acestor restricţii tradiţionale
este foarte importantă, tot aşa
cum este obligatorie onorarea
normelor legislaţiei.
Moralitatea vânătorului se
manifestă totalmente în pro-
cesul vânătorii. Tradiţiile de
vânătoare educă vânătorul în
spiritul disciplinei şi ordinii.
Spre exemplu, folosirea corectă
a cornului de vânătoare mobi-
lizează omul cu armă să se su-
pună dispoziţiilor şi ordinelor
comune pentru toţi ortacii. Cu
ajutorul cornului se dă sem-
nalul de începere a partidei,
raziei, se anunţă popasul sau
sfârşitul vânătorii.
Vânătorii din Slovacia, pe
lângă corn, în timpul unor par-
tide de proporţii, mai folosesc
şi trâmbiţele, purtate de in-
strumentişti pe umărul stâng.
În Estonia, dacă animalul a
fost dobândit, vânătorii orga-
nizează un adevărat ritual de
cinstire. Căciula vânătorului
care a ţintit exact în animal şi
corpul prăzii sunt împodobite
cu crenguţe de brad.
În Slovacia, dacă vânăto-
rul a dobândit vânatul de sine
stătător, îşi pune o crenguţă de
brad sau foioase la pălărie, în
prealabil stropind-o cu sânge-
le animalului. Dacă alături se
află un ortac, apoi acesta are
obligaţia să execute ritualul şi
să-i pună crenguţa cu stropi de
sânge pe pălăria ţinută de vâ-
nător în mâna stângă.
Crenguţele sunt purtate pe
partea stângă a pălăriei numai
o zi, până la apusul soarelui.
O crenguţă similară, dar mai
mare, este pusă pe vânatul do-
bândit, atât în pădure, cât şi la
locul de expunere a vânatului.
Crenguţa este pusă animalului
împuşcat între dinţi, păsărilor
— în cioc, ca simbol al „ulti-
mei pagube“. Crenguţa respec-
tivă este înfiptă uneori în rana
mortală a copitatei.
Un capitol aparte îl pre-
zintă vestimentaţia vânătoru-
lui. Neglijenţa în portul hainei
duce şi la neglijenţă în com-
portament. Unui vânător nu-i
stă bine într-o pufoaică ruptă
sau în haine de piele, care stin-
gheresc mişcările şi foşnesc
mereu. Devine o bună tradiţie
când majoritatea vânătorilor
poartă vestimentaţie specia-
lă (unică pentru toţi ortacii),
comodă şi camuflată după
anotimp (Statele Baltice, Fin-
landa). În multe ţări, societă-
ţile de vânători au uniforme ce
reflectă specificul naţional. O
asemenea uniformă imprimă
activităţii un iz de sărbătoare,
sporeşte disciplina participan-
ţilor.
Ritualurile tradiţionale,
obiceiurile şi formele de orga-
nizare a vânătorii o fac intere-
santă şi emoţionantă. Astfel,
în mai multe ţări (Slovacia,
Cehia, Polonia), imediat după
semnalul „sfârşitul vânătorii“
are loc expunerea vânatului.
Animalele împuşcate sunt
duse sau transportate într-un
loc anumit şi expuse la sol, sub
formă de pătrat, într-un cadru
de crengi de conifere sau ori-
care altă vegetaţie. Vânatul
este aranjat pe linie, culcat pe
partea dreaptă, cu capetele în
direcţia în care stau paznicul
de vânătoare şi ţintaşii. Expu-
nerea vânatului se efectuează
cu prioritate pentru vânatul
cel mai preţios. Astfel, în pri-
mul rând sunt aranjaţi elanii,
cerbii, mistreţii, căpriorii,
după care vine vânatul cu bla-
nă şi aripatele. Fiecare al ze-
celea exemplar dobândit este
plasat puţin mai în faţă, pen-
tru a face comodă numărarea
acestuia. Este contraindicat
să păşeşti peste animalul do-
bândit — e un mare păcat, o
faptă nedemnă de un vânător
adevărat.
După semnalul „Alinierea“,
vânătorii (ţintaşii) se aliniază
în faţa vânatului, iar după ulti-
mul rând de ţintaşi — paznicul
de vânătoare şi gonaşii. Este
emis semnalul „Atenţie“, asis-
tenţii aprind rugurile în cele
patru colţuri ale pătratului.
După comanda „Drepţi“, toţi
participanţii stau cu capetele
dezgolite, dând onorul vâna-
tului dobândit şi recunoştinţa
pentru vânători.
La sfârşitul acestui ritual
tradiţional, vânătorii organi-
zează într-o încăpere cores-
punzătoare sau în aer liber aşa-
numitul „ultimul cerc“, unde
discută, amintindu-şi întregul
proces de vânătoare, îşi felicită
ţintaşii norocoşi, se odihnesc şi
stau la masă.
Anatolii Clepţov
Veşti din subdiviziunile teritoriale Aho! Aho!

Să fim mai Tache Bârcă:

Las’că-i bine, măi Ioane,

încrezători!
Noi, vânătorii din părţile
Hânceştilor, am fost şi rămâ-
nem optimişti. Ne iubim glia şi
dorim ca ea să înflorească spre
bucuria noastră şi a urmaşilor
noştri.
În anul care trece, în câm-
purile noastre de vânătoare,
graţie abnegaţiei şi grijii gos-
podăreşti a ortacilor, a crescut
simţitor efectivul fazanilor
de la 1000 la 1600 pe mia de
hectare. Acest lucru ne bucură
mult. Şi ne mai bucură ceva.
Evaluările de toamnă, la care
au participat vânătorii, sub
îndrumarea doctorului confe-
renţiar de la Academia de Şti-
inţe, dl Anatol Savin, au arătat
că în ultimul timp s-a redus
numărul vulpilor. Dacă mai
înainte aveam 20 de exempla-
re la mia de hectare, acum am
numărat respectiv 7–8. Iar în
unele locuri chiar mai puţine.
În schimb, a crescut substanţi-
al efectivul iepurilor de câmp.
Sperăm sincer că anul care
vine va fi şi mai bun, şi mai
rodnic. Pentru aceasta suntem
gata să muncim cu sârg. Ca
şi mai înainte, vom construi,
hrănitori, sărării, adăpători,
vom curăţa izvoarele, vom
lărgi terenurile de plante fura-
jere. Fiind conştienţi de faptul
că cerinţele se măresc, ne vom
dubla eforturile pentru a face
faţă problemelor din terenuri-
le de vânătoare.
Mihai Şterbeţ,
managerul ST Hânceşti a SVPM
Că le-aducem azi plocoane,
Pentru că decid, asudă
Ca mireasa Ada, nudă,
Cu legea despică norul,
Fericesc nespus poporul,
Şi-l hrănesc cu-n pumn de
linte
Ca-nainte.
Uite, unul, obosit,
Stă căscat, a adormit…
Altul — sus, de la tribună,
A uitat ce vrea să spună…
Toată sala-i a votare —
Bine-mi pare!
Iar un as din primul rând
Tot înjură-n glas şi-n gând,
Cheamă lumea-n răzvrătire,
Nu unire!
Pentru ei, bravii flăcăi,
Să răsune peste văi:
— Hăi! Hăi!

Munca bună mult adună

Anul care trece — al Ca-
prei, după calendarul orien-
tal, ne-a adus şi bucurii, nu
ne plângem, dar ne-a pus şi
la încercări iscate din decizia
Guvernului de a interzice vâ-
nătoarea la speciile de păsări
acvatice şi la iepurele de câmp
în sezonul 2015—2016. Am
expus argumentele noastre cu
referire la această problemă în
adresările directe către condu-
cerea republicii. Cum am fost
auziţi — o ştim cu toţii.
Alta e că vânătorii au rămas
dezamăgiţi, mulţi dintre ei, din
neştiinţă, crezând că această
interzicere e rodul iniţiativei
conducerii SVPM. Obida lor
este înţeleasă, deoarece numai
ei, vânătorii de rând, nu alţii, au
grijă permanentă pentru dez-
voltarea faunei vânătoreşti, de-
pun eforturi pentru procurarea
şi răspândirea fazanilor şi altor
păsări, lucrează pentru asigu-
rarea terenurilor de vânătoare
cu hrană suplimentară pe timp
de iarnă etc. Deci, a fost clară
revolta ortacilor, exprimată la
mitingurile de protest. Ei au
conştientizat faptul că numai
în cadrul SVPM pot şi trebuie
să-şi apere drepturile statutare.
Ce aşteptăm de la anul
Maimuţei? Să fim mai uniţi
şi să înţelegem bine unele lu-
cruri. Se întâmplă aşa că după
încheierea sezonului de vână-
toare unii vânători îşi pun li-
niştit armele în safeuri şi uită
de toate până la începerea se-
zonului următor. Adică, şi-au
luat de grijă.
Noi trebuie să ne orientăm
la experienţa vânătorilor din
statele europene, care lucrează
permanent şi cu mai mult suc-
ces în fondurile de vânătoare
întru dezvoltarea lor. Or, noi
nu suntem gospodari? Mult
depinde de iniţiativa condu-
cătorilor colectivelor primare,
dar şi de dorinţa confraţilor
de a pune lucrul pe roate. Căci
una e să dai, la necesitate, o
sumă de bani pentru anumite
lucrări biotehnice şi alta e să
participi personal la efectuarea
lor, să pui umărul la construc-
ţia izvoarelor, adăpătorilor,
scăldătorilor. Cum spuneau
buneii noştri — munca bună
mult adună.
Nicolae Lozovanu,
managerul ST Nisporeni a SVPM
Ion Diviza:
Trageţi brazde concurente
Pân-la două batimente
Ce-au fost anţărţ pârjolite
De mulţimi dezlănţuite.
Azi aflăm din declaraţii
Că mai sunt în reparaţii
Şi vor fi aşa-nainte
Cu-şi-fără preşedinte
Cât mai gros la portofel
Şi lui Ţaru’ mai fidel,
Căci Cioroiu’ n-are haz,
El e gros şi de obraz.
Parlamentul nu-i potent
Să aleagă-un prezident,
Dar la anul, nu-i exclus,
S-a găsi un filorus.
Dă-le, Doamne, şi lor linte
Poate-or prinde mâni
la minte…
Ia mai lăudaţi, măi!
— Hăi! Hăi!

/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7

 Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 11, 2015
Pandelă, pl. pandele. Insta-
laţie de lemn sau din metal pe
movile sau pe ridicături mari
de teren, la marginea unor
fonduri cinegetice, folosite ca
observatoare de către pădurari
şi vânători pentru a contracara
braconajul. În codrii Orheiului,
pădurarii şi vânătorii din zonă
au instalat în jurul ocoalelor
p andele cu toate cele ne-
cesare observărilor de teren,
precum şi cu mijloace speciale
de semnalizare (Plaiul fagului,
2013).
Panoplie, pl. panoplii.
Suport pe care sunt instalate
colecţii de arme sau anumite
piese decorative în cadrul ex-
poziţiilor de vânătoare. Pe pa -
n opliile expoziţionale sunt
expuse cele mai noi arme de
vânătoare (Cartea vânătorului,
1982).
Pasaj, pl. pasaje. Proces şi
formă de zbor a păsărilor că-
lătoare. Pasaje sunt căile de
deplasare în zbor a păsărilor
călătoare, primăvara spre lo-
curile de reproducere, toamna
spre locurile de iernat (Dicţio-
nar de botanică, 2011).
Pat, pl. paturi. În expresia
patul armei. Piesă din lemn
pe care se fixează bascu-
la pentru susţinerea ţevii şi
pentru fixarea armei în tim-
pul ochirii şi tragerii. Pa t u l
armei de vânătoare trebuie
să corespundă dimensiunilor
corporale şi complexului fizic
al vânătorului (Cartea vână-
torului, 1982).
Patrimoniu, pl. patrimonii.
În expresia patrimoniu natural.
Totalitatea ariilor naturale pro-
tejate de stat având drept sar-
cină ocrotirea şi conservarea
resurselor vegetale. Patrimo -
n iul natural al Republicii
Moldova include 5 rezervaţii
ştiinţifice, 63 de rezervaţii natu-
rale, 45 de rezervaţii peisagisti-
ce şi 3 zone naturale umede
(rev. „Natura”, 2014).
Dr. hab. Anatol Eremia
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
Chinologie
Epagneul Breton
Epagneul Breton este un câine de talie medie, puternic,
viguros. Are capul rotund, craniu de lungime medie,
botul destul de ascuţit, cu nas mare, maro sau roz,
după culoarea blănii. Ochii sunt de mărime medie şi
de culoare căprui-închis. Urechile sunt scurte, cu vârful
rotunjit şi lăsate în jos.
Se naşte cu coada scurtă, iar, dacă este mai
lungă, se taie maxim la 10 cm; este purtată drept
sau atârnată şi are în vârf un smoc de păr. Blana
este din păr fin, des, mătăsos, uşor ondulat, cu
franjuri pe gât, burtă şi partea posterioară a pi-
cioarelor. Are culoarea alb şi portocaliu, alb cu
maro-roşcat (cea mai frecventă), alb cu negru şi
foarte rar tricolor.
Epagneul Breton deţine aptitudini deosebi-
te: capacitatea de a ponta vânatul ca un setter,
dar şi aceea de a-l aporta ca un adevărat spaniel.
Câinele lucrează la fel de bine în câmpie şi în
pădure, şi are un talent nativ la vânătoarea de
sitari. Epagneul
Breton face parte
din grupa ponta-
torilor continen-
tali, împreună cu
Bracul german,
Vijla maghiară,
Pudel-pointerul
şi Munsterlan-
derul şi este cel
mai mic câine
pontator de vâ-
nătoare. Căţeii
se nasc, de re-
gulă, cu o coadă
scurtă, caz în
care aceasta trebuie tăiată chiar de la înserarea
coxală.  rasei Epagneu, Bretonul nu s-a „încrucişat“ cu
Ţara de origine a Epagneulului este Franţa,
mai precis — regiunea Bretaniei. Îl vedem în
diferite izvoare istorice, picturi şi tapiserii — în-
cepând cu secolul XV, vânând şi aportând. Pic-
torul Odri (1686—1745) pune cu iscusinţă pe
pânză un câine alb cu maro-roşcat în aret asupra
unei potârnichi. Prima descriere făcută de Davis
(Amintiri despre vânătoarea în reg. Bretana) a
rasei a apărut, surprinzător, în 1850, în Anglia.
Pentru a lămuri originea rasei încercăm să
facem legătura între expresiile din limba fran-
ceză „chien d’aret“ şi „epagneu“. Pentru a înţe-
lege bine această explicaţie, trebuie să arătăm că
vânătoarea, aşa cum este ea practicată astăzi, cu
arme de foc, apare abia în sec al XIX-lea. Până
la acea perioadă, vânătoarea de păsări se făcea
cu plasa. Adică, pe un teren de vânătoare, erau
lăsaţi liberi câinii pontatori, care, întraţi în aret,
indicau vânătorilor locul unde trebuie să-şi
arunce plasele. În limba franceză cuvântul pla-
să se traduce prin „ret“. Epagneul este o formă
a verbului „s’espaigner“, care în limba franceză
veche se traducea prin „lipit de sol“. Câinele
trebuia să aibă priceperea să se lipească de sol
atunci când areta prepeliţele sau iepurii, pentru
a facilita vânătorului aruncarea plasei. Iată, aşa-
dar, că denumirea de epagneu nu vine de la o
eventuală impli-
care spaniolă în
originea rasei, ci,
pur şi simplu, de
la o modificare a
expresiei france-
ze, care simbo-
liza un mod de
comportament
al câinilor în
terenul de vână-
toare.
Analizând
documentele
istorice, se con-
stată că până la
apariţia standardului şi înregistrarea oficială a
alte rase şi legendele despre rudenia cu seterii
englezi sau irlandezi, cu spanielii francezi sau
englezi-springerii nu sunt întemeiate.
Prima apariţie oficială a avut loc la  Paris,
la Expoziţia Canină din 1900,  iar primul stan-
dard al rasei a fost scris în Franţa în anul 1907 şi
adoptat de către Societe Centrale Canine (SCC)
în anul imediat următor.    Culoarea tipică a
Epagneului Breton este fond alb cu pete castanii
sau negre, având firul blănii semilung, fin şi mă-
tăsos. Iniţial (1907), coada se admitea până la 10
cm, iar din anul următor standardul devine mai
loial (în jurul a 10 cm). În schimb, nu se admi-
tea nuanţele negre în coloraţia blănii. În ambele
 Aho! Aho!

standarde iniţiale ale SCC câinii trebuiau să aibă te bun aportor, putând aduce chiar şi iepurele
cozile scurte din născare. În 1933 — standardul la piciorul partenerului său de vânătoare. Epag- Tache Bârcă:
admite şi câinii cu cozi mai lungi, din născare, neul Breton este un câine vioi, cu miros bun şi Grea „zadanie“ le dai —
dar nu admitea coloraţia neagră. În 1956  în alură delicată. Lucrează în apropierea vânăto- Dacă n-ai, de unde ai?
standard se includ şi câinii cu pete negre. Stan- rului şi caută cu pasiune vânatul mic în câmp
În toţi anii demnitarii
dardul din 2001 desparte, după înălţime, feme- deschis, terenuri împădurite, desişuri şi chiar la
lele (47–50 cm) de masculi (48–51 cm). baltă, în stufărişuri, având o bună rezistenţă la Şi-au tot ros în fund iţarii,
Rasa dispune de o abilitate naturală de a intemperii.  Câinele nu posedă miros neplăcut şi Să ne scape de nevoi,
vâna de la vârsta foarte fragedă. Simţul mirosu- în cuplu cu dimensiunile admisibile este o rasă Dar ne-au tras tot înapoi,
lui este bine dezvoltat, iar capacitatea de mun- ideală pentru un vânător urban, cu traiul la bloc. Au dansat, au cuvântat
că în teren este, de Clubul francez al
Cum Ţarevici le-a dictat,
asemenea, foarte Bretonilor are o
bună. Epagneul caracteristică- Văicărându-se de mamă,
Breton aportează afişă a acestei Au purtat a lui năframă,
cu plăcere, fără a rase — „Maxim Au făcut-o pe martirul
fi antrenat special. calităţi în mi- Şi… şi-au îngroşat
Este un câine adap- nimum volum“.
tabil, mental bine Temperamentul chimirul…
balansat, care se său este unul Fi-le-ar mutra-n puşcărie,
simte confortabil maleabil şi do- La mulţi ani — mai mult
în orice biotop. El cil, ceea ce îl face de-o mie!
caută permanent uşor de dresat.
Peste dealuri, peste văi:
atenţia stăpânului, Epagneul Bre-
dând dovadă de in- ton este un câi- — Hăi! Hăi!
teligenţă şi sociabi- ne prietenos şi
litate, fiind apreciat sensibil, de aceea
de către iubitorii rasei atât pentru calităţile lui vânătorul nu trebuie să îl trateze cu severitate.
utilitare, cât şi ca bun companion.  În condiţiile, când această rasă valoroasă de
Acest patruped are un chef de vânătoare ieşit câini este puţin cunoscută vânătorilor est eu-
din comun, scotoceşte în stânga şi în dreapta, iar ropeni, încercările de a legaliza linii de prăsilă
atunci când ajunge la aret, unul din punctele cele cu reproducători ce nu corespund standardelor
mai tari ale bretonului, îl execută cu o fermitate de exterior şi lucrative ale FCI şi cluburilor de
deosebită. Pentru vânătoarea la păsări este unul „l’Epagneu Breton“, ar fi o mare eroare în acti-
dintre cei mai reuşiţi câini. În pofida taliei sale vitatea chinologică republicană.
mici, de numai 48–51cm (mascul), este un foar- Ion Diviza:
Dr. conferenţiar Anatol Savin
Dacă nu vedem lumina
Oare cine poartă vina?
Calendarul lucrărilor biotehnice Sunt acei ce-au fost votaţi,

Decembrie Când jurau că-s democraţi,

Democraţi şi liberali,
Vânătoare Activităţi în subdiviziunile teritoriale Nişte lideri ideali.
Este permisă vânătoarea la fazan, mistreţ şi vulpe. Se aprobă planul lucrărilor biotehnice în tere-
Lucrări biotehnice nurile atribuite colectivelor primare de vânători
Noi ne-am pus în ei
Este repartizat nutreţul pentru alimentarea su- pentru anul următor. speranţa,
plimentară a animalelor sălbatice în perioada Este elaborat şi examinat la şedinţa Consiliului Când creară Alianţa,
rece a anului. Subdiviziunilor Teritoriale planul de gestionare / Dar, văzându-se stăpâni,
După caz se efectuează repararea construcţiilor de activitate a ST şi proiectul de buget pentru
biotehnice deteriorate. anul 2016. S-au spălat de noi pe mâini,
Continuă concretizarea numărului şi a locurilor Se pregătesc materialele pentru adunările anu- Ei râvnind acum avere,
de amplasare a construcţiilor biotehnice şi a ale ale subdiviziunilor teritoriale în lunile de- Posturi nalte şi putere.
vizuinilor locuite de vulpi în terenurile atribuite cembrie–ianuarie.
Unde-i Ghimpu şi Filat,
colectivelor primare de vânători.. Sunt desfăşurate adunările de dare de seamă în
În comun cu colaboratorii Inspectoratului Eco- colectivele primare ale subdiviziunilor teritoriale. Unde-i Lupu democrat?
logic de Stat şi ai Inspectoratului General de Po- Pescuit, piscicultură Sunt în carul naţiunii
liţie se efectuează razii pentru combaterea bra- Dacă au dat îngheţurile, se fac copci pentru oxi- Sau în JEEP-ul prădăciunii?
conajului şi a încălcărilor regulilor de vânătoare genarea apei, inclusiv cu maldăre din stuful rezer-
în terenurile gestionate de SVPM. vat.
Însă dânşii se gurguţă
În fondurile de vânătoare gestionate de SVPM Sunt puse la păstrare uneltele de pescuit, bărcile etc. Că-i luăm noi în căruţă.
este organizată reglarea numerică a animalelor Continuă efectuarea raziilor de pază a resurselor Ia mai lăudaţi, măi!
dăunătoare de pradă. piscicole. Hăi! Hăi!

/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9

zoofauna
un animal străvechi
În pădure, mistreţii hoină-
resc fără mare precauţie, tros-
nesc, foşnesc, grohăie, se de-
plasează cu mare gălăgie.
În locurile în care mistreţii
sunt deranjaţi se hrănesc şi în
timpul zilei. În practica mea de
vânător, de câteva ori am ur-
mărit în diferite momente ale
zilei păscutul porcilor sălbatici
în pădure.
Când e frig, mistreţul iese
din desişurile umbroase pen-
tru a se mai încălzi la soare şi
pot ore în şir să stea culcaţi fără
mişcare. Pe timp ceţos sau plo-
ios ei preferă să hoinărească.
Primăvara şi vara, copacii
şi arbuşti se îmbracă în frun-
zişul lor pufos şi dens, camu-
flând ascunzişurile vânatului.
Animalele precaute năpârlesc,
aduc pe lume pui. Şi mistreţii
preferă locuri mai puţin um-
blate. Odată cu sosirea toam-
nei, cad frunzele şi nucile,
castanele, ghindele, se coace
porumbul. Mistreţii întreprind
raite la distanţe mici, dar cu
predilecţie spre crângurile de
fag şi stejar, sau dau iama în
plantaţiile de porumb. În anii
fără roadă, mistreţii migrează
în căutarea hranei, deplasân-
du-se uneori la distanţe de 10-
15 km.
Mistreţul, ca şi porcul do-
mestic, este un animal om-
nivor. Dacă îi este foame, nu
se dă în lături de la broaşte,
viermi, insecte, tot felul de lar-
ve; mistreţul flămând nu cruţă
nici şerpii, şoarecii, cârtiţele,
chiţcanii, va nimici cuibul cu
ouă găsit din întâmplare şi
puii. Mistreţii se înfruptă chiar
şi din tot felul de hoituri, inclu-
siv ale cosemenilor.
Cea mai solicitată de mis-
treţi hrană sunt tot felul de
ierburi, rădăcini, tuberculi şi
bulbi de diferite plante, rădă-
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
Mistreţul —
cini (primăvara), fructe de pă-
dure (căzătură): cireşe, prune,
coarne, mere pădureţe, pere,
ghinde, alune şi castane, graţie
cărora până la sfârşitul toam-
nei, în anii cu roadă multă,
mistreţii acumulează un strat
impunător de slănină, până la
4-5 cm. Mâncarea preferată a
porcilor este porumbul.
Mistreţul, fără îndoială, nu
poate fi considerat un animal
categoric dăunător. Aceasta
pentru că se hrăneşte prepon-
derent cu produse vegetale şi
nu cauzează prea mari strică-
ciuni. Dimpotrivă, mâncând
cu lăcomie rozătoarele, gânda-
cii, cărăbuşii şi alţi dăunători,
râmând cu râtul solul de pă-
dure, el contribuie la încolţirea
seminţelor şi reîmpădurirea
sectorului.
Cât priveşte raidurile ani-
malelor prin câmpuri şi gră-
dini, atunci aceste au loc acolo
unde semănăturile sunt prost
protejate şi nu este efectuată
nutriţia suplimentară a anima-
lelor.
Mistreţii au o mulţime de
duşmani. Cel mai periculos
dintre aceştia este lupul. Pur-
celuşii deseori sunt atacaţi de
şacali şi vulpi. Însă cele mai
mari dezastre pentru populaţi-
ile de mistreţi le cauzează lipsa
nutreţurilor pe timp de iarnă,
din cauza zăpezilor adânci şi
îngheţării în adâncime a solu-
lui. În această perioadă dificilă
multe animale pier în masă de
foame şi de colţii prădători-
lor. Dacă omul nu se implică
în salvarea animalelor, acestea
mor cu nemiluita. Pe de altă
parte, alimentarea suplimenta-
ră modestă, dar periodică poa-
te salva viaţa multor mistreţi.
Această practică este utilizată
pretutindeni în gospodăriile
cinegetice şi se soldează cu re-
zultate pozitive.
Năpârlirea mistreţilor în-
cepe în luna aprilie şi continuă
până la începutul sau mijlocul
lunii iunie. În această perioadă
părul lung şi puful dens nă-
pârlesc complet. Mistreţii care
îşi schimbă blana se ascund
în cele mai tainice desişuri,
apărându-se de muşte, ţânţari
şi tot felul de gâze. Cu acelaşi
scop ei se tăvălesc în noroi şi
lut. Pentru a scăpa de insectele
sâcâitoare mistreţul se retrage,
adunând într-un loc grămezi
de buruieni, sub care se ascun-
de, dormind acolo zile întregi,
uneori aşa de strâns, încât nu
reacţionează când cineva se
apropie prea mult de el. Scroa-
felor şi puilor care trăiesc în fa-
milii nu le este tocmai comod
să adune mormane de iarbă, de
aceea turma găseşte o tufă mai
deasă şi ramificată sau un hăţiş
de conifere şi se instalează cu
toţii acolo. Asemenea locuri cu
miros înţepător de gojineaţă
deseori pot fi întâlnite la vână-
toare, fapt ce denotă prezenţa
mistreţului pe teren. Mai mi-
nuţios îşi pregătesc culcuşul
mistreţii în vârstă, adunând
grămezi de uscăciuni, papură,
buruieni şi frunze. Astfel, când
se culcă în această căpiţă, se
vede doar spinarea animalului.
Mistreţii care locuiesc în
stufărişul inaccesibil îşi croiesc
potecile cu ajutorul colţilor
ascuţiţi, cară stuf într-un loc
anumit, clădind în apă un cul-
cuş imens, în care dorm ziua.
De regulă, mistreţii dorm
câte doi-trei împreună (ex-
cluzând purceluşii). Pe timpul
rece ei se lipesc strâns unul de
altul, dar cu capetele în direcţii
diferite. Vara mistreţii stau cul-
caţi răzleţiţi. O turmă de 10-15
porci, înainte de culcare, se îm-
parte în 2-3 grupuri, la o dis-

tanţă de câţiva paşi unul de al-
tul. Mistreţii bătrâni, de regulă,
nu se culcă cu cei tineri şi îşi
amenajează culcuşuri aparte.
Mistreţul este un animal cu
spirit gregar şi, de obicei, um-
blă cu turma, din care fac parte
nu numai godacii, dar şi pro-
genitura din anul precedent.
Când scroafa fată, ea îi alungă
pe purceluşii din anul trecut,
care apoi iar îşi găsesc mama
şi i se alătură. Într-o asemenea
turmă, în afară de animale ma-
ture, se regăsesc şi purcei de
diferite vârste. Probabil, mi-
zând pe experienţa scroafei, ei
la orice primejdie o urmează
fidel. Cu cât mai tineri sunt
purceii, cu atât mai disciplinaţi
şi cuminţi sunt.
Comportamentul purce-
luşilor care-şi imită mama
este cu adevărat superb. Iată
că aleargă o turmă de mis-
treţi: scroafa şi o mulţime de
purceluşi speriaţi. Străbătând
prin desiş, înainte de a răzba-
te la potecă, scroafa încreme-
neşte, aplecând în jos râtul şi
ciulind urechile. După dânsa,
momentan se opresc şi purce-
luşii, la fel, fără nici o mişcare
în plus… Calmată de linişte,
purcica-mamă porneşte în-
cetişor pe potecă, urmată de
progeniturile sale, care aleargă
de zor pe micile lor picioruşe.
Dar dacă vânătorul a omorât
din ambuscadă scroafa, pur-
celuşii năuciţi de împuşcătură
se împrăştie în diferite direcţii,
iar apoi, neajutoraţi şi speri-
aţi, hoinăresc în singurătate şi
deseori pier, numai dacă nu-şi
găsesc o „mamă vitregă“ care
să-i primească. Iată de ce pur-
cica-mamă care mereu se află
în fruntea turmei sau a familiei
de mistreţi, în nici un caz nu
trebuie împuşcată. Din contra
— turma reproductivă trebuie
în fel şi chip protejată.
Mistreţii masculi, dimpo-
trivă, de cum ajung la vârsta
de un an şi jumătate — doi,
părăsesc turma şi trăiesc de
sine stătător. Ei sunt numiţi de
vânători „singuratici“. Mistre-
ţii devin singuratici, de regulă,
când ating vârsta maturităţii,
dar nu odată cu bătrâneţea,
precum consideră unii. La fe-
mele ei aderă doar pentru re-
producere sau ocazional. Un
alt termen vânătoresc — „vi-
erul“ este atribuit mistreţilor
„singuratici“ de la vârsta de
trei-patru ani, când colţii aces-
tora cresc în aşa măsură încât
devin periculoşi pentru alte
animale, mai ales pentru câinii
de vânătoare.
Perioada reproductivă (îm-
perecherea) la mistreţi coinci-
de cu lunile decembrie şi ianu-
arie. Mistreţii devin mai puţin
prudenţi şi se dedau complet
freneziei „nupţiale“. La femele
perioada căldurilor survine di-
ferit: la unele mai devreme, la
altele — mai târziu.
Perioada de împerechere
la mistreţi se desfăşoară foarte
zgomotos. Departe de aşeză-
rile umane, mistreţii grohăie
frenetic. Grohăitul lor se aude
la un kilometru şi nu doar pe
timp de noapte, dar şi ziua.
Ei sunt extrem de excitaţi în
această perioadă, aleargă prin
pădure în căutarea femelelor
şi se avântă la fiece zgomot sau
foşnet, cu gândul la un posibil
adversar.
Simţind prezenţa concu-
rentului în preajmă, mistreţul
se aruncă în întâmpinare, pen-
tru a-l ataca şi a înfige colţii
ascuţiţi. Mistreţii tineri şi ne-
experimentaţi, de regulă, nu
ripostează şi părăsesc câmpul
de luptă, salvându-se cu fuga
şi coviţăind disperat. Vierii ex-
perimentaţi, dimpotrivă, intră
în luptă şi se muşcă reciproc,
uneori chiar ridicându-se în
două picioare, ameninţător.
Spre deosebire de vieri, fe-
melele în perioada reproducti-
vă se comportă mai calm: ele
se plimbă în grupuri, suportă
„gingăşiile“ cam dureroase din
partea „cavalerilor“ colţaţi.
În perioada împerecherii,
vierii ca şi masculii speciilor
copitate, nu mănâncă nimic,
consumă multă apă, se scal-
dă şi se tăvălesc în noroi. Se
odihnesc foarte puţin. Restul
timpului ei îl petrec fugărindu-
se după femele sau luptând cu
adversarii.
În timpul rezervat de na-
tură pentru reproducere mis-
treţii-masculi slăbesc la culme;
carnea acestora capătă un gust
şi un miros neplăcut. Femelele
slăbesc mai puţin. Şi este foarte
regretabil faptul că în această
perioadă şi chiar peste o lună
după reproducere, vânătoarea
la mistreţ nu este interzisă,
deoarece primele victime ale
acestor vânători devin femelele
însărcinate care din obişnuinţă
fug permanent în fruntea tur-
mei.
Femelele devin apte pentru
reproducere la vârsta de doi
ani, masculii — ceva mai de-
vreme.
Perioada reproductivă
durează de la o lună până la
două. Durata sarcinii la mis-
treţi este aproape aceeaşi ca la
porcii domestici (16 săptămâni
sau 4 luni). Femela însărcinată
— uneori două sau trei feme-
le asociate — îşi amenajează
un culcuş aparte (adăpost),
undeva în desişuri umbroase,
printre tufe, îşi aleg o postată
de aproximativ 2 metri în dia-
metru, unde aduc papură, iar-
bă, buruieni, uscăciune, stuf,
construind un culcuş de formă
rotundă cu marginile ridicate.
Este foarte dificil să descoperi.
Dând ochii cu omul, mis-
treţul, de regulă, pleacă fără
grabă, străduindu-se să atragă
toată atenţia asupra sa, înde-
părtându-l de culcuş, după
care se face nevăzut şi urmă-
reşte din ascunziş ce va între-
prinde inamicul. Din literatură
cunoaştem mai multe cazuri
când mistreţii au atacat oame-
nii şi câinii care au încercat să
le captureze puii.
I. DEBRIN
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Aho! Aho!
Tache Bârcă:
Nu căruţa poartă vina,
Nici vecinul, nici vecina,
Dar nici calul şi nici iapa,
Nici mătuşa cea cu sapa
Care rabdă, dar mai speră
În himeră.
Vina e, precum îmi pare,
Din votare,
Crez în vorbă şi minciună
Din tribună:
Una faci, alta fumezi,
Paşte capra cu trei iezi,
Frunză verde iasomie,
Fură tu, mai dă şi mie,
Frunză verde, foaie lată,
Mai votează-mă odată,
Să răsune peste văi:
— Hăi! Hăi!
Ion Diviza:
Trageţi plugul pe-nserat
La Guvern neluminat,
Unde, ca şi-n Parlament,
Răzgânditul e prezent:
Fiece ministru poate
Să tot pună beţe-n roate
Altui minister solid,
De-i condus de alt partid.
Doar când trebuie să spună
Naţiunii vreo minciună,
Sunt miniştrii solidari,
Parcă-ar fi parlamentari:
Creşte PIB-ul ca din (m)apă
Şi bugetul mai nu crapă,
Burduşit cu bani măşcaţi
Pentru voi, copii şi fraţi…
Asta scrie pe hârtie,
Dar, de fapt, precum se ştie,
Banii vor ajunge toţi
În safeu la mafioţi.
Ia mai lăudaţi, măi!
— Hăi! Hăi!
portret
Dascăl aşteptat
Trecând prin viaţă, cu ce ne alegem?
Cu ceea ce culegem… Şi cred că e poate cel
mai bogat acela care, în calea destinului, a
întâlnit oameni de la care a avut ce culege,
a avut ce învăţa. Iată în această privinţă, pot
spune că sunt un om norocos. Şi, mărturi-
sesc, unul dintre acei care şi-a făcut „viză
de reşedinţă“ în inima mea este şi admira-
bilul om al cetăţii Neculai Şelaru, preşedin-
tele executiv al Asociaţiei Generale a Vână-
torilor şi Pescarilor Sportivi din România.
E omul despre care, fireşte, ai putea spune
că ţi-i ruşine de faţa lui şi, zău, nu ştii cine
ar cuteza să-i treacă pe dinainte. E, cum se
vede, o întruchipare a inteligenţei, dar şi
a dăruirii de sine, cu siguranţă. Prezenţa
domniei sale înnobilează şi… luminează.
Oricând, oriunde. O poate spune oricine
a avut norocul să-l cunoască, să-l asculte,
să-l aibă în preajmă, să-i simtă umărul.
Când am adus vorba despre domnia
sa, ştiţi ce mi-a spus dl Simion Istrati, di-
rectorul Societăţii Vânătorilor şi Pescari-
lor din Moldova?
— Domnul Neculai Şelaru e o valoare
inestimabilă nu doar pentru noi, ci pentru
întreaga Europă.
Şi, cu adevărat, cine nu cunoaşte că dl
dr. ing. Neculai Şelaru e un specialist în ci-
negetică de talie europeană?! A fost şi este
apreciat în lume şi datorită celor peste 20
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
UNUL DUMNEZEU
Omului de ştiinţă N.Ş.
Neamul nostru de milenii
Este născător de genii
Că-aşa Domnul l-a creat —
Un Neam bun şi luminat.
Lumina ce o emană
Alină necaz şi rană…
Iartă, cum iartă o mamă.
Şirul nostru-n veşnicie
E din cer pecetluit.
Lumea toată las’ să ştie:
Avem darul oferit.
Reazem ne e Dumnezeu —
Unul peste toţi mereu.
de lucrări ştiinţifice, în domeniul cinege-
tic, susţinute la diverse manifestări naţio-
nale şi internaţionale. Tot dânsului îi apar-
ţin mai multe volume de lucrări în acest
domeniu ce l-au consacrat. Dintre acestea:
„Cod de etică vânătorească“, „Conservarea
trofeelor de vânat“, „Trofee de vânat euro-
pean“, „Mistreţul“, „Vânat şi Vânătoare în
România“…
Bucură nespus că domnia sa e cu gân-
dul şi fapta alături de noi, cei din Basara-
bia, e omul care de-a lungul anilor nu-şi
precupeţeşte nici puterile şi nici vastele
cunoştinţe întru soluţionarea mai multor
probleme ce ţin de gestionarea, ocrotirea
şi dezvoltarea vânatului în Moldova. Dar
şi când a fost vorba de a prezenta la Chi-
şinău o expoziţie de trofee de vânat, me-
daliate cu aur la diverse expoziţii interna-
ţionale, cine dacă nu dl Şelaru şi-a dat tot
concursul şi ne-am bucurat deopotrivă să
le vedem aduse aici, de la Bucureşti.
Recunosc, orice întâlnire cu domnia
sa e cum te-ai afla în faţa unui pom mare,
frumos, plin de rod… Iar la Chişinău, dl
Şelaru a fost nu o singură dată…
Nenumărate şi de un real folos pentru
noi sunt articolele domniei sale publicate
în revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei,
al cărui laureat a devenit în anul 2013.
Printre multiplele titluri de care s-a în-
vrednicit, de-a lungul anilor, conferenţia-
rul universitar Neculai Şelaru, Membru de
Onoare al AGVPS din România, Membru
de Onoare al SVPM este deţinătorul nu-
mărul unu al Ordinului Sfântul Eustaţiu
— protectorul vânătorii, acordat de Socie-
tatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldo-
va, în anul 2011.
„Ca un rezultat al bogăţiei activităţii
practice, dar şi selective, desfăşurate în
mijlocul naturii de-a lungul anilor, citesc
în revista Vânătorul şi Pescarul Român
(septembrie 2015), domnul Neculai Şela-
ru a dobândit mai multe trofee medaliate
cu aur la diverse expoziţii internaţionale: 3
de cerb, 4 de căprior, 4 de capră neagră, 21
de mistreţ, 5 de urs, 4 de lup, 2 de râs, 10
de pisică sălbatică, 2 de vulpe, 1 de viezure
şi 1 de şacal.
Craniul de lup dobândit la Vulcan —
Braşov în anul 1986, de 45,30 puncte CIC,
constituie record naţional al României,
iar craniul de pisică sălbatică dobândit
în Timiş — Braşov în anul 1982, de 19,17
puncte, constituie vicerecord naţional al
României“.
Pornind, în cariera sa de muncă, de
la inginer cu probleme de vânătoare la
nivel de ocol silvic cu profil silvo-cinege-
tic (1974) şi ajungând până la executarea
funcţiei de director general al AGVPS
din România, în paralel dl Neculai Şearu
a desfăşurat şi o vastă activitate didactică.
Ceea ce se observă de la prima vedere, e
că domnia sa este un dascăl cum mai dă
Doamne, de la care ai ce culege, ai ce în-
văţa, mai cu seamă — lecţia dragostei de
Natură, Neam şi Ţară.
La Mulţi Ani, iubite dascăl.
Ionel CĂPIŢĂ
mapamond
De la potârniche
pornire…
S-ar părea că o astfel de
elaborare umană celebră nu a
putut lua naştere graţie unei
păsăruici oarecare. Însă acesta
este adevărul — cartea a apă-
rut anume datorită păsărilor,
una dintre care era potârni-
chea. Se ştie chiar şi subspecia
acelei păsări. Este vorba despre
potârnichea scoţiană. Însă în
această istorie a mai participat
o pasăre, unul dintre locuitorii
autohtoni ai continentului eu-
ropean. Este vorba despre plo-
ierul mare. Mulţi se pot între-
ba, însă, ce au în comun aceste
păsări cu recordurile, cu atât
mai mult cu crearea nemijloci-
tă a Guinness World Records?
Totul, de fapt, a fost extrem de
simplu.
Prilejul pentru apariţia căr-
ţii au fost dezbaterile pe mar-
ginea caracteriticilor acestor
păsărele. Totul s-a întâmplat
tocmai la mijlocul secolului
XX, în anul 1951, în Anglia.
La o recepţie a nobilimii, care
şi până în zilele noastre nu
este o mare raritate în această
ţară, cei prezenţi la eveniment
într-un anumit moment pur
şi simplu s-au plictisit. Pentru
a se distra puţin oaspeţii s-au
angajat în dezbateri pe tema
calităţilor acestor păsări. La
un moment dat, ei au început
să se contreze: care din aceste
păsări, vieţuitoare în Europa,
zboară mai repede? Una dintre
candidaturi a fost potârnichea.
În special, subspecia scoţiană.
Alţii nu erau de acord cu
oponenţii să acorde laurii aces-
tei păsăruici. Ei au decis că nu
ea este demnă de titlul de cam-
pion, pledând pentru ploierul
mare care, într-adevăr, este cea
mai rapidă dintre păsările eu-
ropene. Oricum, acea dispută
a fost mai degrabă o încercare
a celor prezenţi de a se înviora
— nimic mai mult! Doar unul
dintre oaspeţi a rămas nemul-
ţumit de faptul că disputa nu a
elucidat adevărul. El a hotărât
să editeze o carte, în care să fie
scris negru pe alb ce recorduri
au fost stabilite în varii situa-
ţii nestandarde în diferite cir-
cumstanţe. Spre exemplu, per-
formanţele aripatelor…
Pentru a pregăti această
ediţie a fost fondată chiar şi o
agenţie specială. Ea s-a deschis
la Londra, având misiunea să
înregistreze toate performan-
ţele neobişnuite. Astfel, în pes-
te patru ani de activitate cartea
recordurilor a fost pregătită
pentru tipar. Ulterior a ieşit la
lumină cu numele creatorului
său. Prima ediţie a avut un suc-
cess răsunător.
Aşadar, toate au pornit de
la potârniche…
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Aho! Aho!
Tache Bârcă:
Dacă zici că e aşa,
Hai să trag la turta mea:
Am armată de ortaci,
Vânători fără colaci,
Fără zâmbre, apă chioară
De-a miniştrilor pe moară
Care pentru o friptură
Trag şi-n limba lor din gură.
Ai mei sunt de la Floreşti,
Căuşeni şi Şoldăneşti,
Ocniţa, Orhei, Aneni,
Şi Rezina, Nisporeni,
Ştefan Vodă, Criuleni
Şi din satul meu, Hligeni,
Vânători din Cimişlia
Şi savanţi din România,
Institut, Zoologie,
Demni de-ntreagă-
Academie…
Pentru ei, ortaci flăcăi,
Să răsune peste văi:
— Hăi! Hă!
Ion Diviza:
Înhămaţi la plug un cal
Să arăm şi cel’alt mal,
Malul Nistrului străbun
Ce ni-l fură un nebun,
Cum zicea şi Tarlapan
În catrenu-i suveran:
„În Transnistria m-aş duce,
Dar stă rusul la răscruce
Şi le spune tuturor
Că-i răscrucea mamei lor“.
Să vină democraţia,
Să le termine domnia,
Treaz să fie-alegătorul,
Să pună în prag piciorul,
Minte ca să mi-l înveţe,
L-a zvârlit pe două beţe.
Ia mai lăudaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Biotehnie
Asistentul naturii
Descreşte ziua, se apropie
iarna.
Sosirea ei iminentă lasă tot
mai puţin timp zilei–lumină
şi animalul sălbatic trebuie să
găsească în acest scurt interval
destulă hrană pentru a supra-
vieţui în lunile hibernale.
Zilele cu ninsoare nu se
vor lăsa aşteptate, iar sarcina
noastră este ca între timp să
ne pregătim pentru a înfrun-
ta la modul cuvenit viitoarele
intemperii. De aceea pregătim
hrănitorile pentru copitate şi
păsări, oferindu–le animalelor
sălbatice răgaz pentru a se de-
prinde cu ele. Atunci când va
cădea zăpada, şi o pojghiţă de
gheaţă va acoperi toată firea,
inclusiv sursele naturale de
hrană, potârnichile şi fazanii
cel puţin nu vor pierde timp în
căutarea hrănitorilor.
Pentru a ajuta cu adevărat
păsările să ierneze, vânătorii
trebuie să studieze locurile,
preferate de aripate, şi să cre-
eze acolo condiţii favorabile
pentru amenajarea locuri-
lor de nutriţie suplimentară.
Identificarea acestor locuri o
efectuăm pe parcursul toam-
nei şi sezonului de vânătoare.
Animalele sălbatice şi păsările
sunt foarte suspicioase faţă de
om şi urmele prezenţei acestu-
ia pe terenuri, construcţiilor şi
instalaţiilor artificiale. Cel mai
potrivit material pentru insta-
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
laţiile de nutriţie suplimen-
tară îl găsim în lunci: fân, pe
terenurile recoltate — paiele,
în locurile mlăştinoase — stu-
ful. Este necesar să deprindem
animalele sălbatice cu hrănito-
rilor, făcând cărăruşe speciale
din hrană până la acestea.
Este indicat să instalăm
hrănitori la marginea pădurii,
Hrănitori
crângului, remizelor şi stufări-
ilor, în partea sudică a şanţuri-
lor şi râpelor.
Se recomandă ca hrana ex-
pusă să fie amestecată cu nisip
şi pietriş mărunt. Pentru po-
târniche pregătim un amestec
de buruieni, resturi de grâu,
diferite seminţe, fân şi lucer-
nă mărunţite. Pentru nutriţia
fazanilor utilizăm reziduuri de
grâu şi porumb, sfeclă, ridiche
şi morcov mărunţite. Pentru
iepuri pregătim fân, trifoi,
crenguţe, rămase după curăţa-
tul copacilor fructiferi, crengi
de plop şi salcie.
Norma de o zi pentru nu-
triţia suplementară depinde
de factorii naturali: anotimpul
anului, media de temperatură
şi de precipitaţii.
În locuri potrivite, ame-
najăm şi scăldători artificiale
în formă de grămezi de nisip.
Scăldătorile vor avea 50 de cm
înălţime, cu diametrul de 1,5
metri. Deasupra fiecărei gră-
mezi turnăm câte o căldare de
cenuşă, amestecată cu nisip.
Este necesar ca în apropiere
(la câţiva paşi) să fie amenajate
ascunzişuri naturale sau artifi-
ciale în formă de arbuşti, pă-
puriş sau altă vegetaţie, unde
animalele se pot refugie în caz
de pericol. Partea ridicată a
acoperişului hrănitorii trebu-
ie să fie ridicată în partea, din
care nu bate vântul, iar cealaltă
să fie lăsată în jos în direcţia
din care suflă vântul. Este im-
portant ca aceste construcţii
să fie amplasate mai departe
de drumuri şi cărăruşele, pe
care frecvent se deplasează
animalele de pradă. Alături de
ele nu trebuie să existe copaci
singuratici înalţi care ar servi
aripatelor de pradă drept tur-
nuri de observaţie. Este bine,
când alături de locurile de
nutriţie suplimentară de cu
toamnă au rămas sectoare ne-
culese şi nestrânse de culturi
agricole, tufişuri spinoase de
diferite fructe. Nutriţia supli-
mentară se soldează cu efectul
dorit doar pe acele terenuri, pe
care păsările găsesc hrană şi
Construcţia sărăriei
adăpost în mai multe locuri.
Din cauza persecutării perma-
nente din partea animalelor de
pradă, păsările sunt nevoite să
se deplaseze periodic dintr–un
loc de hrană spre altul şi dacă
ne limităm la un singur loc,
putem pierde întregul stol.
Hrănitorile pentru iepuri sunt
executate în formă de sno-
pi de trifoi sau fân, legaţi la o
înălţime de 40—60 cm de un
par, bătut în pământ. Dacă do-
Hrănitori pentru iepuri
rim să avem iepuri pe terenul
de vânătoare, nu uităm nici
de sărării. Foametea minera-
lă este un fenomen destul de
extins printre erbivoare. Cea
mai raţională şi igienică este
considerată sărăria în formă
de stâlp.
Practica cinegetică de-
monstrează că administrarea
bulgărilor de sare doar în se-
zonul hibernal nu asigură o
populaţie suficient de viabilă
de animale. Nefiind nedeprin-
se din timp cu nutriţia supli-
mentară, animalele, păsările
sălbatice deseori sunt epuizate
şi deseori foarte stânjenite în
deplasările prin zăpada înaltă,
nu rareori pierind în apropie-
re de hrana care îi aşteaptă în
locurile amenajate. Ar fi bine
ca, pregătindu–se de ieşire pe
teren, fiecare vânător să con-
fecţioneze o hrănitoare pen-
tru o pereche de fazani, care
locuiesc în ravenă, sau să facă
o sărărie pentru iepurii care a
lăsat urme în crâng. Cer aju-
torare şi potârnichile, care se
apropie de localităţi. Cine ştie,
poate anume această contribu-
ţie modestă va salva pe terenul
dvs. viitorul speciei.
F. TOLIN
 Aho! Aho!

Vânătoarea la vulpe Tache Bârcă:

„PIB-ul este cât indicu’“
Pentru mare, pentru micu’,
Spunea una, Ostapciuc,
Din tribună, ca un cuc,
Însuşi termenul Fox Terrier înseamnă în engleză copoi la vulpe, demonstrând că este La care ceilalţi şoimani
preocuparea de bază a acestei rase, pentru care a şi fost creată. În spaţiu deschis, Fox Strigau: „Ura! La mulţi Ani!“
Terrierul nu prezintă mare pericol pentru vulpea iute de picior. Specializarea acestui Iar un domn ferchezuit,
câine sunt vizuinile şi vulpea în ele. Mai dincoace, ameţit,
Cu zeci de păreri pe
Viaţa vulpii este strâns legată de vizuină. vizuină. Însă, în majoritatea cazurilor, afumarea
Salvându-se de urmăritori sau de intemperie în nu aduce rezultatele dorite, pentru că vulpea se schimbă,
vizuini, ea se simte protejată, doar dacă… urma ascunde în labirinturi în care lipseşte tirajul şi Cârnaţ ieftin şi pe limbă,
ei n-a adulmecat-o un Fox Terrier bine instruit. fumul, pur şi simplu, nu ajunge în acel loc. Ea A vândut şi stadionul,
Roşcata preferă să stea în vizuina sa iarna, în zi- stă cuminte în locul protejat de fum şi aşteaptă Ca să-ncapă milionul —
lele înzăpezite de ianuarie, până vânătorii naivi se vor
Nu-n buget ori în altar! —
deoarece ninsoarea abun- plictisi să ardă lemne şi vor
dentă se lipeşte de ochi, pleca pe la casele lor. Tot în fund de buzunar,
dar şi în timpul dezghe- În orice situaţie de S-a pupat şi cu Babacu,
ţului din martie, când de acest gen, când vulpea Apoi a plecat la dracu’,
pe copaci cad picături şi-i este blocată în vizuină, cea Să facă un alt partid —
udă blăniţa. Toamna vul- mai fericită soluţie este
„Mai lichid“,
pile tinere găsesc peste tot lansarea unui Fox Terrier
destulă hrană, nu se înde- instruit, care să sugrume Măi Ioane, frate, măi:
părtează de locurile unde vulpea în ascunziş şi s-o — Hăi! Hăi!
au văzut lumina zilei. Fi- scoată la suprafaţă sau s-o
ind gonite, rareori fac un scoată din vizuină în bătaia
cerc—două şi se ascund în puştii.
vizuină. Oricum, momentele
Vulpea rănită deseori principale de interacţiune
fuge direct spre vizuina a vânătorului cu Fox Terri-
salvatoare. Se mai întâm- erul sunt la fel: la vizuină, Ion Diviza:
plă că, fiind înconjurată vânătorul identifică toate
Trageţi plugul şi în Piaţă,
de steguleţe, salvându-se şi încercând să scape ieşirile din labirintul subteran, alege locul, din
disperat de obiecte, culori şi mirosuri necunos- care le vede bine pe toate şi poate trage nestin- Să vedeţi luptă măreaţă,
cute şi înspăimântătoare, se ascunde în vizuină, gherit. Ieşirile, pe care pe un motiv sau altul nu A ieşit „boboru’“-ntreg:
în loc să fugă spre numere, în locurile unde o le poate controla, sunt astupate cu plase, în care Care mai de care bleg;
aşteaptă vânătorii. Aceasta, desigur, în cazul în animalul să se împotmolească neapărat, dacă va Au ieşit să protesteze,
care în cercul format de gonitori se află şi vizu- încerca să fugă prin acestea.
Pe „bobor“ să-l lumineze
ini de vulpe. Vânătorii încercuiesc vânatul, in- Câinele este lăsat în vizuină prin intrarea
stalând steguleţe roşii. principală sau prin cea pe unde a intrat vulpea. Cu Davai! şi cu Doloi! —
În cercul de steguleţe roşii animalul, fie aces- Găsind vulpea, un câine instruit latră imediat. Ăştia-s cei de la gunoi…
ta lup sau vulpe, este deja o captură, în proporţie Chiar şi prin stratul de zăpadă se aude bine cum Iar ne vin cu şmecheria
de 80 la sută. Vânătorii aflaţi la numere sunt în lucrează câinele. Vulpea va purta câinele prin
Că salvarea ni-i Rusia.
aşteptarea animalului care trebuie din minut în întregul labirint şi lătratul va însoţi această de-
minut să apară la o distanţă potrivită pentru un plasare subterană. Scenariul ulterior depinde de Poate că-i a lor, fireşte,
foc de armă. Dar… timpul trece, însă vulpoiul în mai multe circumstanţe: dacă vulpea a intrat în Când vorbesc numai
blana lui roşie nici gând să apară în bătaia puştii. vizuină din cauza intemperiei, deci, din propria ruseşte,
Vulpea a intrat într-o vizuină, rămasă neobser- dorinţă şi vânătorii n-au făcut multă gălăgie, Deci să plece, să-i aleagă
vată la etapa pregătirilor, ceea ce înseamnă sfâr- apoi foarte curând câinele energic o va scoate de
Unde Rodina li-i dragă,
şitul vânătorii. Ortacii strâng steguleţele şi plea- sub pământ. Dacă, însă, vulpea a fost impusă să
că acasă. Ziua de iarnă este prea scurtă pentru a intre în vizuină fiind gonită, cu atât mai mult, a Să ne lase-acum în pace,
mai întreprinde ceva. fost rănită, apoi chiar şi pe un Fox Terrier înrăit Ordine cumva ne-om face
Mulţi vânători cred că este foarte uşor să îl va purta prin labirinturi subterane până nu va Fără Iuda, bolşevici
scoţi vulpea din vizuină cu ajutorul fumului. fi silită de acesta să ţâşnească din vizuină sau nu Şi bandiţi de-ai lui Ilici.
Ard lăstari de conifere, ienupăr, paie şi alte mate- va ţine piept câinelui, într-o luptă mortală şi fără
Ia mai lăudaţi, măi!
riale care produc mult fum la ardere, se bucură, şanse de izbândă pentru ea.
atunci când fumul începe a ieşi din alte intrări în / Continuare în pag. 17 Hăi! Hăi!

/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15

creionări

Vladimir Rusnac
Să fi avut vreo 3—4 anişori. Scăpat din într-o după amiază să se prindă la alt gând:
supraveghere, se opri tocmai pe malul Cior- „Las’ că…“ Şi de atunci încoace s-a pus
nei. Ascultă cât ascultă cum cântă broaştele pe catrene. Despre peşte şi pescari, ciori,
şi… lunecă în râu. Nu vroia să se scalde, cu- coţofene, iepuri, vulpi, lupi… vânători şi
riozitatea îl împinse. Se bălăci, cât se bălă- natură.
ci, dădu de fundul apei, ieşi la suprafaţă, se Într-un cuvânt, graţie talentului din
mai cufundă de vreo câteva ori şi… Da, era frageda-i copilărie, a devenit unul dintre
primul peşte prins în viaţa lui, după care, de cei mai buni pescari şi vânători printre
acum pe mal, îşi zise: „Am să mă fac pescar!“ scriitori şi unul dintre cei mai buni scriitori
La 6—7 anişori, supărat pe o coţofană, printre… Faptul a fost şi este apreciat şi de
pentru că l-a trezit cu noaptea în cap, a luat cititorii revistei la care scrie ani de-a rân-
praştia, a ieşit în cerdac şi… N-a nimerit-o, dul, dar şi de oamenii cu care se întâlneşte,
desigur, dar în gând şi-a spus: „Am să mă le citeşte din lirica-i ihtiologică, cinegetică
fac vânător!“ şi nu numai, fapt pentru care, cu prilejul
De atunci multă apă s-a scurs din Cior- sărbătorilor de iarnă, cu mult drag îl găz-
na în Nistru. Şi multe coţofene i-au strigat duim şi îi urăm din suflet: „La Mulţi Ani!“
cu supărare din salcâmul de la poartă, ca Redacţia revistei VPM

Pescărească Credibilă Conjugală Cânească

De-ar fi să-i credem pe pescari Are-n firea sa mult har Pe orice timp, cu nori, cu soare, Sunt laudele binecuvântate,
Când spun cât peşte-au capturat, Să minţească şi să-l crezi… Au ocupaţii îndrăgite: Precum e ploaia-n sufletul ţărânii;
În toate iazurile mari Dar când spune că-i pescar, El vânător, ea vânătoare, La un ospăţ, din cele mai bogate,
Ar fi doar apă… de scăldat! Nu mai trebuie dovezi! Pe câmpuri largi, de văz dosite! Ortacii ridicau în slavă câinii!

În cârlig Urare Penaj vânătoresc

Mi-a zis o doamnă cunoscută Te îmbrăţişăm ca pe un frate, Priveşte dur, loveşte greu,
Să o învăţ a pescui… Vânător de mari mistere plin… Sar penele… Ce poţi să spui?!
Fiind nespus de pricepută, Îţi dorim putere, sănătate — Acuma, taică, văd şi eu:
M-a pescuit din prima zi! Să te lauzi, dragă, mai puţin! Cu vânătorii nu te pui!

Chin
Prinde sau nu prinde peşte,
Soaţa lui a stabilit:
Când la iaz se odihneşte
Două zile-i obosit!

Incredibilă
Pe lespedea lui de granit
E scris: „A fost pescar vestit“
Şi-a zis pescarul Serafim:
- Minciuni se scriu şi-n ţintirim!

Service Întrebare Epitaf

Gândisme
Stau la iaz cuminţi, fireşte,
Legănând în ochi scântei,
Unii se gândesc la peşte,
Alţii însă… la femei!
Model
N-o să tăinuiesc defel
Gândul care mă cuprinde:
Un pescar care nu prinde
Este un pescar model!
Prin păduri de pe meleag,
Unde fauna-i bogată,
Şefului cu mare drag
Arma-i duce încărcată!
Vânătorii când vorbesc, Pe adormitul din mormânt
Împănând gogoşi cu flori, Jivinele mult l-au iubit —
Mă întreb, în mod firesc: Adeseori trăgea în vânt,
Sunt şi ăştia scriitori? Fiind mereu aghesmuit!
Aburilă
În duel cu animalul
Rar câştigi, precum se ştie, —
Îţi încurcă rău voalul
Aburilor de tărie!

16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /

 Aho! Aho!

Continuare din pag. 15 / Pentru Fox Terrier
vulpea nu este un ad-
versar puternic şi periculos. Câinii din această
rasă, care au experienţă, întotdeauna vor reuşi
să sugrume o vulpe, fără a primi răni serioase
în confruntare. Colţii ascuţiţi, dar mărunţi ai
vulpii nu pot rupe carnea câinelui sau sfărâma
oasele. Muşcăturile vulpii se tămăduie repede,
dacă rana este spălată şi din aceasta sunt elimi-
nate nisipul şi pământul.
După ce vulpea este împuşcată sau sugru-
mată de câine, este bine de a-i permite câinelui
tânăr s-o scuture puţin. Câinii asmuţiţi nu în-
cearcă să mai gâtuie o dată în plus victima, acest
lucru îl fac doar câinii tineri şi neexperimentaţi.
După capturarea vulpii, câinele trebuie lansat
din nou în vizuină, pentru ca să scotocească şi,
eventual, să găsească un alt vânat.
Câinele care nu merge în vizuină, trebuie as-
muţit la vizuină artificială, iar Fox Terrierul in-
struit nu mai trebuie asmuţit o dată în plus. Sunt
cazuri când vizuinile sunt situate în desişuri în
care este foarte dificil să deschizi focul. Vulpea,
urmărită de câine în vizuină, poate ţâşni pe ne-
aşteptate de sub pământ şi din două sărituri să Tache Bârcă:
se facă nevăzută în desiş. Tu de minte-mi aminteşti,
În aceste cazuri este indicat să aninăm pe tu-
Tot de minte îmi vorbeşti,
fari petice de pânză roşie sau steguleţe la vreo 50
de cm de la sol. În acest caz, vulpea nu va fugi pe Ca de-o ţară de poveste
linie dreaptă, ci în zigzag, astfel vor apărea posi- Cu-nainte mult mai este,
bilităţi de a trage în animal. Nu trebuie să agăţăm Fredonată în politic
petice roşii chiar la intrare în vizuină, deoarece în Şi cântată analitic,
acest caz roşcata nu se va încumeta să iasă de sub
De parcă o lume — aşa!
pământ. Chiar dacă vânătorul a depistat vulpea
în vizuină, cu Fox Terrierul poate veni la vizuină Altă treabă n-ar avea.
doar peste câteva ore sau în ziua următoare. În Hai mai bine să urăm,
acest timp, ea poate fi blocată în vizuină, deci, Să urăm şi să cântăm
impusă să n-o părăsească un timp oarecare. Pen- Totul ce-i frumos anume,
tru aceasta la fiecare intrare vânătorul anină câte
Omul bun, cu bunul nume,
un petic roşu, un cartuş folosit sau alte obiecte,
capabile să o intimideze. În practică am avut ca- Şi în loc de-njurătură
zuri când vulpea a stat în vizuină două zile pline, Să zicem: „Procuratură“,
„închisă” cu ajutorul a două cartuşe uzate şi un Să răsune peste văi:
pachet gol de ţigări. Chiar dacă batem ţăruşi la
— Hăi! Hă!
intrare în vizuină şi o astupăm cu zăpadă, vulpea
va ieşi, pe când pachetul de ţigări, instalat cu pri-
cepere, o va ţine captivă cu mai multă siguranţă.
А. SKORODUMOV

Campionatul patrupezilor
la Bălţi
Pe 14—15 noiembrie cu-
rent la Bălţi a avut loc Campi-
onatul internaţional al câinilor
de vizuină la vulpe „Moldhun-
ter 2015”. În afară de patrupe-
zii din Republica Moldova, la
competiţii au participat şi câi-
nii de vânătoare din România
şi Ucraina — în total 53. Efor-
turile lor au fost apreciate de
recunoscuţii experţi ucraineni
Pieile de vulpi, vânate în ultimele două luni, sărate şi uscate, se achiziţionează la Bălţi,
contra plată. (Tel. de contact: 069253740)
Serghei Rujiţchii şi Petro Voi-
taliuc.
De primul loc şi titlul de
campion s-a învrednicit terri-
erul german PC Ciorna Furia
(proprietar Serghei Staruşciac,
Ucraina), nominalizat drept
Cel mai tânăr câine cu cel mai
bun rezultat. Pe locul doi s-a
situat taxa Goroci Ugraszto
Mazli (proprietar Alexandr
Aviz
Zubriţchii, Ucraina). Al treilea
a fost terrierul german Paţan
(proprietar Vasile Emandei,
Republica Moldova).
Vadim Nichiforov,
chinolog principal al SVPM
Ion Diviza:
Am ajuns cu urătura
Să slăvim Procuratura?
Mult ne place că-i activă
Şi e foarte obiectivă,
Apărând pe vinovaţi,
Dacă-s putrezi de bogaţi,
Arestând pe derbedei
Care nu se-mpart cu ei,
Trimiţând în judecată
Doar pe cei mai slabi de
plată.
Mai pocniţi din bici, feciori,
Şi pentru judecători,
Nu uitaţi de ei la anu’
Căci le place tare banu’,
Iar pe voi, care-i uraţi,
Vă numesc câţei turbaţi.
Ei vă judecă de formă -
Nu doresc deloc reformă,
Ei te cumpără, te vând
Ca să-şi facă un comând.
Ia mai lăudaţi, măi!
— Hăi! Hăi!

/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17

Eseu de vânătoare
Adie câte-un dor…
Acei de-mi ştiu vârsta şi,
mai ales, meteahna văzului,
sunt în drept să zâmbească
poate că ironic, citind acest ti-
tlu, pe cât de neinspirat, pe atât
de sincer. Şi chiar sunt în drept,
pentru că vânătorii mereu stau
gata să-şi ia colegii peste picior.
Aşa le este firea — zburdalnică!
Le cunosc destul de bine azar-
tul incredibil în toiul „activită-
ţii“ pe teren şi spiritul de soli-
daritate bărbătească în echipă.
Cineva însă poate întreba,
pe bună dreptate, cu ce ocazie
mă întorc azi cu gândul la vâ-
nătoare, la o distanţă de aproa-
pe zece ani de când n-am pus
mâna pe arma de vânătoare?
Motivul e simplu de tot, ase-
menea unei apăsări pe trăgaci:
e miez de toamnă. Parcă aud
împuşcături pe la iazuri, pe
maluri de ape înţesate cu păpu-
riş şi tufăriş… E decembrie…
e deschisă vânătoarea… pati-
ma mea.
De la ei, de la sărmăneii
urecheaţi, care ştiu să-şi ape-
re viaţa doar prin fugă, mi se
trage această patimă. O dato-
rez fraţilor mai mici, dar care
aveau deja destulă experienţă
vânătorească pentru a-l con-
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
verti şi pe nănaşul lor la aceas-
tă trebuşoară. Prea poate n-o
făceau, dacă eu nu-i vizitam în
zilele de odihnă, când se des-
făşura din zori ispititoarea vâ-
nătoare.
Sar peste momentele destul
de banale, până m-au văzut ie-
şit în câmp cu arma în mâini,
păşind în lanţul de vânători cu
„ochii în patru“, nu cumva să
fac de râs capitala republicii.
Anume în acea zi, şi chiar dis-
de-dimineaţă, m-am convins
de veridicitatea vorbei popu-
lare — nu se ştie de unde sare
iepurele. Cu bună seamă nu se
ştie. Abia ne-am ocupat locu-
rile în „potcoavă“ şi am pornit
pe o mirişte de lucernă, când
de sub picioarele mele ţâşni
un iepure. Nu ştiu dacă am
dus arma la ochi sau nu, că a
şi răsunat o împuşcătură, înă-
buşit. Fratele Tudor, care mer-
gea în dreapta mea, să mă su-
pravegheze, dar şi să nu scape
prada pe care o puteam pierde
eu, m-a privit cu uimire, dând
nemulţumit din cap. Eu mi-am
încordat vederea ca să observ
încotro a şters-o fericitul ure-
cheat. Nu-l vedeam. Şi cum pă-
şeam, cum se şi clătinară nişte
fire de lucernă arămie. Inima
a prins să se zbată şi un fior
adânc mă cuprinse şi se răsfiră
din creştet în tălpi: de vinovă-
ţie (făcusem doar un omor de
animal), dar şi de nestăvilită
mândrie: jertfa mă aştepta s-o
ridic…
Acel moment m-a şi făcut
vânător pe mulţi-mulţi ani şi,
straniu lucru — ori de câte ori
îmi cădea vânatul în cale mă
însoţea acelaşi sentiment de vi-
novăţie şi de mândrie.
O surpriză pentru mine,
chiar din prima zi de vânătoa-
re, a fost şi este că în echipă
toţi sunt egali şi neverosimil
de simpli. Şeful de raion, cel
din fruntea gospodăriei sau
al satului erau de rând în toa-
te cu subalternii lor — simpli
agricultori, muncitori, slujbaşi.
Îi priveam cu anumită mirare,
dar şi cu o satisfacţie persona-
lă, întrebându-mă: de ce n-ar
fi aşa şi în viaţa de toate zilele?
Doar om e şi şeful, şi subalter-
nul. De ce ar exista şi straturi
între ei — care sus, cu porunca
pe buze, care jos, cu capul ple-
cat, executor disciplinat al po-
runcilor destul de, ca să zic aşa,
dezlânate?… Cât de bine ar fi
ca întregul neam să ne fie ca o
echipă de vânători!…
Din mulţimile de întâm-
plări surprinzătoare îmi amin-
tesc că odată ne aflam într-o
pădure. Aveam licenţă, desi-
gur, la căprior. Înaintam în se-
micerc, fiecare visând să-i cadă
vânatul plătit. Ca să vezi, noro-
cul m-a pălit pe mine. Stăteam
cu spatele sprijinit de tulpina
unui arbore şi aşteptam. Din
stânga s-a auzit un fluierat
subţire — un scurt semnal:
atenţie! Şi ce credeţi? Eleganta
patrupedă, în scopci negrăbite,
parcă alintate, venea pe dia-
gonală, spre mine. Când s-a
apropiat la 15-20 de metri, am
ridicat arma să trag. S-a oprit
Mihail Gh. Cibotaru,
ministrul Culturii (1994—1997)
brusc locului, m-a privit oa-
recum cu mirare. Clătina din
cap, de parcă m-ar fi întrebat,
neîncrezătoare: „Şi chiar vrei
să tragi?“
Ce era să fac? Am tras.
Însă… pe deasupra ei. Căpri-
oara, speriată, a rupt-o fulgeră-
tor din loc. Au urmat două îm-
puşcături aproape suprapuse.
Apoi încă două. Când ne-am
adunat la marginea pădurii, cel
de mă prevenise să fiu atent că-
mi vine norocul mi-a aruncat
cam cu dojană, dar zâmbind:
„Măi, orăşeanule, măi…“
Îmi mai amintesc şi un epi-
sod din frageda-mi copilărie,
când pentru prima dată în via-
ţă am văzut, ba am şi ţinut în
mâini un urecheat.
…În acea zi de vară, nu
plecasem cu părinţii la câmp.
Mi-am luat trăistuţa şi am
mers la via noastră de la mar-
ginea satului. Aveam acolo doi
cireşi care se coceau devreme
şi vroiam să le bucur ochii. Păi,
acolo mă şi aştepta surpriza.
Când am intrat în vie, de
sub un butuc a ţâşnit un iepu-
re. M-am grăbit să ridic loziile
ca să-i văd culcuşul. Acolo şe-
dea ghemuit un puişor de ure-
cheat. L-am luat, l-am strâns la
piept şi am ţinut o fugă până
casă. Iată, mi-am zis, va fi o
adevărată bucurie pentru pă-
rinţi, pentru surioară. I-am

făcut un culcuş în cerdac, i-am
pus un pahar de lapte, o bucă-
ţică de pâine, câteva frunzuliţe
de nalbă, care ne inunda un
colţ de ogradă, dar puiul nu se
atingea de nimic. Continua să-
şi ţină ochii holbaţi (mult mai
târziu am aflat că iepurii nici-
odată nu-şi închid ochii, sunt
lipiţi de pleoape).
Părinţii s-au întors la lăsa-
tul serii. Mama, observându-
mi preocuparea stranie, a venit
să vadă cauza. I-am arătat cu
mândrie găselniţa mea. Aş-
teptam, desigur, laudă, apreci-
ere că, iată, aduc şi eu ceva la
gospodărie. Dar ea a plesnit a
necaz din palme, mustrător —
de ce am făcut acest păcat? Am
încercat să motivez, dar ea m-a
întrebat cum m-aş simţi eu
dacă cineva m-ar duce la o casă
străină, departe de mamă? „Te
rog să-l duci de unde l-ai luat!
mi-a spus. Mămică-sa l-o fi că-
utând, sărmănica…“ Eu n-am
mai aşteptat să vină dimineaţa,
l-am pus atent în trăistuţă şi
am luat-o la picior. Glasul ne-
liniştit al mamei — unde mă
duc pe timp de noapte? — m-a
ajuns deja în drum. M-am pre-
făcut că n-o aud şi mi-am gră-
bit paşii.
La marginea viei m-am
oprit, trăgând cu urechea la
liniştea din jur. De odată aud
mecăitul acelei mămici patru-
pede, orfănită de copilaş. Poate
că răsuna, într-adevăr, poate
că aşa mi se năzărea mie şi eu
într-un suflet am alergat spre
butucul cu pricina. Am scos
atent copilaşul urecheat din
traistă, l-am aşezat în culcuş
şi am luat-o fuguţa înapoi spre
casă. De unde puteam bănui
pe atunci că peste mai multe
decenii voi deveni vânător, cu
dreptul să ies în câmp, la o vâ-
nătoare de urecheaţi?
La Vărvăreuca mea natală,
am şi prins mângâietoarea, dar
şi mustrătoarea „molimă“ —
vânătoria. Tot aici a avut să se
întâmple un caz aproape neve-
rosimil.
Vecinul nostru era un
vechi vânător încă de pe când
în sat armă deţineau doar
trei-patru gospodari. Într-o
zi, unuia dintre aceşti deţină-
tori de arme i s-au adresat mai
mulţi vecini cu rugămintea să-i
salveze de şireata vulpe, care de
la un timp a îndesit-o la găinile
lor, oricât s-ar fi străduit ei să
le asigure adăposturi parcă de
nădejde. O văd uneori, când o
zăpsesc câinii, dar ea fuge, tot
cu pradă.
Vânătorul şi-a ales locul
de pândă. Seri la rând a stat,
a pândit, dar vulpea nu mai
apărea, ci îşi ţinea calea pe la
alţi vecini. Dar când acesta
si-a mutat „reşedinţa“, vulpea
tot atunci a dat peste poieţica
unde el a aşteptat-o nopţi de-a
rândul. A făcut o vizită şi celui-
lalt vecin, ocolind locul unde
vânătorul o aştepta. Până la
urmă, n-a mai răbdat, n-a mai
vrut să stea la pândă şi, cioc-
nind cu vecinii câte un păhărel,
le-a spus că se dă bătut, nu mai
poate s-o pândească.
Era vecin şi cu părinţii mei,
un bun gospodar. Avea curte
spaţioasă, exemplar îngrijită,
pomi, viţă de vie, trandafiri ne-
obişnuiţi în faţa casei, cultiva
legume diferite… Totul, într-un
cuvânt, era pus gospodăreşte
la punct. Toamna, după recol-
tare, curăţa, făcea curtea lună.
Numai în faţa beciului din col-
ţul ogrăzii lăsa să crească nişte
„mături“ — tot pentru gospo-
dărie. Soţia, într-o zi, chiar îl
dojeni: de ce nu le dă jos?
Bărbatul a luat secera şi s-a
apucat de treabă. Dar abia de
s-a aplecat că din buruienile
celea înalte şi stufoase a şi să-
rit o cogeamite… vulpe. „Ptiu!
Drăcie! s-a mirat gospodarul.
Dând „măturile“ într-o parte,
văzu un morman de pene.
Mult s-a mirat el, mai gân-
dindu-se că, iată, coana vulpe
vâna prin curţile vecinilor, dar
de orătăniile dânsului nu se
atingea. Nici de iepurii de casă,
pe care-i creştea. „Ehe! se mai
gândi. Să fi fost un câine…“ Ei,
dar câine nu avea, pentru că-l
prinsese cu „vânatul“ iepuraşi-
lor şi l-a dus de acasă.
Mult au glumit consătenii
pe seama lui, când au aflat de
cele întâmplate!…
Acum, iată, revin la vână-
torie, la acest spirit ispititor,
benefic sănătăţii: din zări şi
până în amurg — cu Natura,
cu propriile vise, schimb de re-
plici cu ortacii, vorbe înţelepte,
întâmplări, glume…
Situaţia în locurile unde şi
eu vânam cândva însă e mai
mult decât tristă: vânători sunt
mulţi, dar vânat puţin; căpri-
oare nu mai există, iar vulpile,
câinii fără stăpân, pisicile săl-
bătăcite se înmulţesc amenin-
ţător. Cine e de vină? Cine tre-
buie să ia măsuri, să răspundă
în faţa Naturii? Ministerul Me-
diului care doar că interzice?
Care e cea mai bună soluţie?
Nu ştiu, dar cred, sunt si-
gur că vânătorul, în primul
rând, trebuie să fie cel mai
mare şi cel mai bun ocrotitor
al faunei — vânător-gospodar,
apoi vânător-vânător!
Da, adie un dor, dar şi o în-
grijorare…
30 octombrie 2015
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
Aho! Aho!
Tache Bârcă:
Mâine Anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Capul sus, ochire dreaptă —
Nu în vorbă, ci în faptă,
Oameni buni şi gospodari
Şi mai mici, dar şi mai mari,
Cu de-acasă, omenia,
Mers cu dreptul, cu mândria,
Adevărul sfânt, iubirea,
Demnitatea şi cinstirea,
Cu Natura-mamă-soră
Să ne-ncingem noi la horă,
Nu cu lepre, ipocriţi,
Rătăciţi şi parveniţi.
La mulţi Ani, cu sănătate
Pentru neam şi pentru frate,
La mulţi Ani şi bucurie,
Măcar, cel puţin, o mie,
Să răsune, zic, în văi:
— Hăi! Hă!
Ion Diviza:
De urat v-am mai ura,
Dar ni-i sete şi-a fuma,
Toţi ne dau, ca la comandă,
Doar ţigări de contrabandă,
Şi rachiu falsificat
Să ne treacă de urat.
Noi din astea nu dorim,
Că ne-or pune la regim,
Ne-or închide garantat
Pentru că i-am criticat.
Vrem să fim la libertate,
Să luptăm pentru dreptate
Să ne fie ţara ţară
Din hotară în hotară,
Să ne fie casa casă,
Să ne fie masa masă
Deputaţii — deputaţi,
Democraţii — democraţi,
Liberalii — liberali,
Generalii — generali
Procurorii — procurori,
Urătorii — urători…
Şi atunci, c-un pic de minte,
Noi vom merge înainte.
Ia mai lăudaţi, măi!
Hăi! Hăi!
literatură

Bobu este cel mai bun prieten al meu. Când mă vede, îşi arată tru că în scurt timp şi mama Hartina iese cu ceva de-ale gurii.
limba, cum că m-ar saluta. Se apropie, se opreşte, dă din coadă, Îl cheamă. Bobu, tot cu capul pe-o parte, pe alta, o priveşte pri-
se uită de sus în jos şi de jos în sus, de parcă ar vrea să întrebe de etenos, caută cu botul pe jos, miroase, dar nu ia ce i s-a arun-
sunt şi eu prieten ori dacă nu cumva m-am răzgândit. Îl asigur cat, ci tot aşteaptă învoirea, de sus, din cerdac. Mama îi spune
că sunt, pentru că şi eu, când îl văd, desigur, nu scot limba, dar ceva pe şoptite, de parcă s-ar ascunde de mine, şi abia atunci
mă bucur, întind mâna să-l Bobu se pune pe mâncare.
mângâi pe grumaz ori că-l Ca să vezi, prieten bun e şi cu
trag de urechile lui pleoştite. mama, chiar dacă nici ea nu
Din capul locului vă mai are puşcă, ci doar nevastă de
spun că Bobu, cel mai bun
prieten al meu, niciodată
nu mi-a cerut să-i fac vreun
favor, cum ar crede unii,
Bobu om cu puşcă e.
În fine, nu am pretenţii:
prietenia e prietenie, fie şi cu
mama. Personal, cum ar zice
bunăoară. Poate de aceea tata Teodor, nu-mi strică.
că tuţa e vânător şi, dacă e Principalul e că eu îl am pe
vânător, iar Bobu e câine Bobu, cel mai bun prieten al
de vânătoare, nu şi-ar per- meu, şi Bobu mă are pe mine,
mite să ceară ceva de la un cel mai bun prieten al lui,
puşti de nepot, care încă nu în faţa căruia vine cu limba
e vânător, dar, cu anii, poate scoasă, cu ochii zglobii şi ure-
să-şi cumpere şi el puşcă. Aşa chile ciulite a mare tovărăşie.
că, adulmecând realitatea lu- De n-am alte treburi, noi
crurilor, cum ar spune tuţa, o luăm de-a joaca. Cu ceilalţi
Bobu alţi pretenţii nu-şi face, prieteni ai mei — Văsică, Io-
doar că îşi scoate limba roşie, nel şi Călin. Ei se prefac a fugi,
îşi zgâieşte ochii prietenoşi şi eu îi strig lui Bobu să-i prindă
mă salută, în graiul şi obiceiul şi, când îi ajunge, îi dă jos, le
lui câinesc. ia căcila ori mănuşa şi… Pe
Eu, de cum deschid ochii, unde le ascunde — e greu de
sar din aşternut, ies în cerdac, ghicit, după care îl chem, îl
mă înalţ în vârful degetelor şi rog frumos să le aducă înapoi.
fluier: — Bobu! îi strig. Chiar
— Fiu-fiu-fiu!… acu!
Uşurel, dar pe auzite, ca Şi Bobu mă ascultă, aduce
să nu-l sperii cumva. Bobu, desigur, câine fiind, nu doarme, ci căciula lui Călin, apoi pe a lui Ionel, apoi şi mănuşa lui Văsică o
demult aşteaptă „fiu-fiu“-ul meu, pentru că odată cu el, ieşind aduce. Probabil, din gluga de hlujani de după casă ori din scârta
în cerdac, nu uit să mai iau cu mine din dulăpior o bucată de de paie de mai sus. Ştie şi înţelege că, de-i vorba de prietenii mei,
plăcintă, cozonac, învârtită sau alte feluri de copturi puse aco- nu poate să-i lese la nesfârşit cu capul gol, fără mănuşi, pe timp
lo de mama Hartina (bunica, de fapt, numai că aşa îi spuneam de iarnă, pe frig.
noi toţi — mamă) pentru mine, cred că, dar din care mă împart În alte dăţi, când e cald şi bine, o luăm pe drumuri ori prin
frăţeşte şi cu cel mai bun prieten — Bobu. coclauri. Ieşim în livadă, ne ridicăm până în Rădi, o croim de-a
Nu reuşesc să-mi ştreg bine ochii cu dosul palmei că Bobu dreptul spre Fundătură şi mergem, mergem, mergem… unul cu
apare. Limba lui roşie spânzură în stânga, ochii înveseliţi mă pri- celălalt — de-o plăcere. Eu, trezind bolovanii din somn, Bobu —
vesc cu căldură, urechile-i gata să prindă tot sunetul ce ar coborî ca de obicei, vesel, cu limba afară, înaintea mea.
de sus, din cerdac. În Grădina Huzunului, pe pantă, dăm de un iepure. Ure-
— Nea! Nea! îl strig şi-i arunc bucata, crezând că are să se cheatul, buimac, sare cât colo, coteşte, cade, se rostogoleşte, de-
arunce înfometat şi are s-o înfulece pe nemestecate. Nu, Bobu o mi vine să mă prăpădesc de râs, dar pe Bobu nu-l îndemn să-l
lasă să cadă la picioare, se uită la mine, de parcă ar vrea să ştie prindă. Ştiu de la tuţa că nu-i voie, pentru că nu-i sezon. Aşa
cum am dormit, ce am visat şi celelalte. Aşteaptă. mi-a spus, când am ieşit cu Bobu de-a plimbarea.
— Ce, nu-ţi place? întreb. — Doar că-l stropşeşti, măi Tică, a zâmbit tuţa, pentru că
El continuă să mă privească, tăcut. nu-i frumos să strici vânatul, când nu-i sezon. Înţeles-ai?
— A, să zici ! îmi amintesc eu cum face tuţa cu el: dacă nu-i — Da! răspund. Dar… Bobu?
spui să mănânce — nu mănâncă, nici că se atinge de bucate! — Păi, dacă-l ţii lângă tine şi nu-i dai voie, te ascultă! E câine
Bine, îl îndemn, hai!… mintios! Învăţatu-l-am ori ce?… Ia, numai să-mi spui că s-a re-
De fapt, tuţa altfel vorbeşte cu Bobu. Au ei comunicarea lor pezit, fără comandă… Coada-i rup!…
— vânătorească. Eu însă, nefiind încă vânător, ci doar nepot de Aşa mă învăţă tuţa să procedez, adică să nu-i permit lui Bobu
vânător, îi tălmăcesc îndemnul pe limbajul amiciţiei noastre şi să se arunce după vietăţi, să le strice blana ori să le zburătăiască
mă bucur că Bobu, care mă respectă înţelege şi mă ascultă. E şi penele, dacă nu i se permite, dacă nu-i sezon.
firesc, prieteni doar suntem, nu? Cei mai buni! Şi aşa, vasăzică, mergeam noi în doi, de călătorim prin
Ei, dar aste lucruri şi înţelegeri sunt doar între noi doi. Pen- natură, de toată plăcerea şi de toată frumuseţea, pentru că mai la

20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /


fiecare coborâre de văgăună sau urcuş dăm ba
de un ţistar, ba de o pasăre, ba de altceva, iar
prin viile satului, de sub tufe, stoluri de pitpa-
laci se ridică, despre care, de-acu la întoarcere,
povestim bunicului.
— Ei, la pitpalac, s-ar fi putut… mormăia
el. Numai că, vezi, măi Tică, tu încă nu eşti
vânător…
— Dar Bobu? sar eu, oarecum supărat.
— Dacă la pitpalac — da! Dar cine să-l co-
mande şi cum, dacă tu nici comenzi nu ştii,
nici puşcă nu ai?
În comandă şi puşcă, mai pe scurt, se
încurcă toate, vorba fiind despre mine şi de-
spre cel mai bun prieten al meu — Bobu.
Tuţa ne priveşte galeş, cu zâmbet sub
musteaţă:
— Hai că dregem noi borşul — ia, doar să
mai creşti!…
Cu vorba ne mângâie tuţa de fiecare dată,
când revenim şi-i povestimm despre cele
văzute, întâlnite şi întâmplate — cu iepuri şi
vulpi… păsări şi şerpi… arici şi cuiburi… oa-
meni buni, dar şi răi, care aruncă în Bobu cu
bulgări.
Pe cei răi Bobu nu-i lua în seamă, se ferea,
se ascundea. Eu, supărat, îl strigam, îl căuitam.
Dând, în sfârşit, de el, îl certam, îl ameninţam
cu toată desfacerea prieteniei. El însă continua
să mă privească parcă hazliu, cu nepăsare, cu
limba afară, chipurile nimic deosebit nu s-a
întmplat. Văzându-l atât de împăcat şi paşnic,
nu mai puteam crede că prietenia noastră s-a
stricat. Bucuros, o luam la pas, alături de el, în
prieteşug şi mai mare.
Aveam noi un drum al nostru — de-acasă
până în mijlocul satului, la izvoare, şi înapoi.
Tot o plimbare, de-a văzutului şi interesului.
Eu, cu mâna pe grumazul lui, el în pas cu
mine, de ne cotileam agale de la o poartă de
gospodar la alta, de la un gard din piatră la un
altul din nuiele, la care ne opream, priveam,
mai schimbam câte o vorbă-două, după care
o luam mai departe. Întâlniţii, văzându-ne,
se opreau, schimbau şi ei cîte un cuvânt-
două, după care îşi căutau de ale lor. Bobu?
La picioarele mele stătea, asculta şi el, dând
din când în când din cap, de parcă pe toate
le înţelegea şi le aproba. Iar atunci când vreu-
nul, mătăhăind din mâini, se da mai aproape,
câinele pe dată se ridica, întindea botul şi-şi
arăta colţii fioroşi. Păzea, nene! parcă ar fi
vrut să strige. Nu cumva să te atingi de cel
mai bun prieten al meu!… Ei, dar cine ar fi
îndrăznit ?
Dacă cineva se interesa ce mai face tuţa,
dacă nu-i de vânătoare, dacă mă duc şi eu cu
Bobu, îi răspundeam, ca să ştie, că sezonul
încă nu-i deschis, dar atunci când se va des-
chide — ştiut lucru! — am să mă duc, pentru
Aho! Aho!
că şi puşcă am să am, şi iepuri am să vânez…
poate chiar şi lupi. Tache Bârcă:
Alde Lică Apetrei, auzindu-mă, pufnea în Cu plăcere ies în prag,
râs, dar nenea Isai Huzun mă lua de om serios
Ridic puşca şi iar trag,
şi mă mângâia cu vorba-i:
— Ştiut că! Doar nepot de vânător eşti, ha? Foc în ceruri să răsune
— Daaa ! îl asiguram, cu gâdilici de mând- Doar de lucrurile bune,
rie după ureche. Iepurii să sară-n tindă
De la izvoare, convinşi că toate lucrurile Şi miniştrii sus, pe grindă,
sunt la locul lor şi că nu mai avem treabă cu
Şi politicul deştept,
lumea şi câinii din ogrăzile oamenilor, o luam
înapoi spre casă. Eu — cu mâna pe grumazul Cu medalie la piept,
lui Bobu şi Bobu — în pas cu mine, liniştit şi Şi Guvernul, într-un cânt,
prietenos. Să se ţină de cuvânt,
Odată însă, ieşiţi în promenadă, peste Parlamentul, deputaţii,
noi dădu un moş pe nume Luca — „om rău
Ca surorile şi fraţii,
şi tărcat la maţe“, vorba lui nenea Isai. Venea
cu căruţa, cu butoaie de motorină pentru trac- Ca această urătură,
toare, c-asta-i era treaba. Am stat locului, mai Făr-un pic de rouă-n gură,
sub gardul lui Dumitru Vrăbioi. Bobu, ca în Cu clinchet de zurgălăi
toate dăţile, s-a oprit şi el, s-a aşezat la picio- Să răsune peste văi:
arele mele.
— Hăi! Hăi!
— Ei, jigodia mă-ti-iii!… a strigat Luca, de
sus, şi l-a plesnit cu biciuşca.
Bobu a sărit ca ars, a prins a schelălăi şi a Ion Diviza:
se tăvăli pe jos. A urat, din turnul Pisa,
— Ne-ne!!! am răcnit. Ce ţi-a făcut?! Dumnealui, Ion Diviza.
Luca doar că a rânjit:
— Javră!… şi croi în cai.
…Trei zile la rând tuţa l-a căutat pe Luca
de-a mărunţelul. Cu puşca încărcată. Şi nopţile
l-a pândit, dar „omul rău şi tărcat la maţe“,
vorba lui nenea Isai, a fugit, s-a ascuns, n-a dat
pe acasă. De se arăta… tuţa precis că avea să
facă moarte de om. Ce rău i-a făcut prietenul
meu? N-a sărit la el, la cai… Nici măcar n-a
lătrat… Dar Luca, pocnind din biciuşca lui cu
plumb în capăt, l-a rănit, fără niciun motiv.
— Las’ că-mi cade el!… nu se liniştea tuţa, Tache Bârcă:
cu pumnii încleştaţi.
Şi cu fruntea într-o vârcă
Şi, cică, i-a căzut, vorbeşte satul. Dar ce a
fost, cum a fost — nu ştiu. Atâta doar am auzit A urat şi Tache Bârcă,
că Luca ăsta nu poate să iasă din casă… pen- Iar o ceată de ortaci
tru că „şi-a pierdut ciubotele“. Ei, treba lui cu Cu o nucă pe colaci,
ale lui, pentru că eu mă luasem cu ale mele, Un pahar de udătură
repede l-am uitat. Unde mai pui că într-o zi de
Tot în astă urătură,
duminică şi vânătoarea s-a deschis. Tuţa, cu
toate pregătirile şi muniţiile în spate, cu arma A urat de sănătate,
frântă în mână, ieşind în cerdac, duse o ţeavă Că-i mai bună decât toate,
la gură şi trâmbiţă îndelung plecarea. Bobu, cu Bucurie, voie bună
limba scoasă, apăru ca din pământ. Se aşeză, Pân’ la Soare, pân’ la Lună!
în aşteptarea ordinului. Tuţa strânse puşca, o
I-a sunaţi din zurgălăi
aburcă în spate, îndemnînd:
— Hai, Bobule!… Şi strigaţi ca nişte zmei:
Eram gata-gata să plec şi eu, dar în ajun — Hăi! Hăi!
tuţa mi-a spus că încă nu sunt gata, ci că mai
am de mâncat câteva mămăligi cu mujdei. Ei, LA ANUL
mă duceam eu şi aşa, pentru că eram destul
ŞI LA MULŢI ANI!
de măricel, dar… fără puşcă, ce fel de vânător
aş fi fost?
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
Alice şi cârlige

Cu pana la pălărie,
cu puşca... la poezie
2016 — Anul Maimuţei
Teoria chibritului şi chibritul teoriei privind coada pe care a pierdut-o cândva fiinţa umană a fost, este şi încă mult timp va fi o mare preocu-
pare economică, politică, socială, culturală, etică-morală şi… literar-artistică. Până la Darwin, dar şi după, inclusiv la noi. Astfel, inspiraţia pe mulţi
i-a adus şi-i mai duce la străvechea întrebare: Au, chiar de la Maimuţă ne tragem?

Promovare În apărarea lui Darwin Avansări

Maimuţa făcută om, Mă mir când văd vreun ins „evoluat“, Maimuţei, sincer, nu i-a fost pe plac
A avut în cer o pilă, Dar ştiu că Darwin n-are nici o vină: Când a primit o funcţie mai sus.
De-a sărit direct din pom În lungu-i drum maimuţa a uitat Dar leul a chemat-o şi i-a spus:
În cea mai frumoasă vilă. Ce trebuia, sireaca, să devină. „Primeşte, nu fi proastă! Om te fac!“
Girel Barbu Ion Diviza Gheorghe Leu

Precizări autobiografice
Bunicul — negru, iar al tău — maimuţă…
De ce-aş mai încerca păreri de rău?!
Acum pricepi că neamul meu începe
Exact unde sfârşeşte neamul… tău.
Alexandre Dumas
(traducere Aurel Iordache)

Evoluţie
Încet, maimuţa devenise… om.
Muncind cu forţa lui deplină,
Costică şi-a luat maşină;
Aceasta îl trimise iar în pom!
Traian Gărduş Bodyguardul Excepţie
Fie Neamţ, Chinez, Hindus,
Cu prestaţie utilă
Omul din maimuţă vine,
Şi-aptitudini de copoi,
Numai Iorga ştim prea bine
Cum să nu-l numim „gorilă“
Că se trage din Larouse.
Când păzeşte-un maimuţoi?!
Păstorel Teodoreanu
Nelu Ionescu-Quintus

Proces continuu
Da, natura nu te cruţă:
Da, ne tragem din maimuţă.
Însă, ce-i ciudat, socot,
Unii nu s-au tras de tot!
Constantin Trandafir

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /

ihtiologie
Prutul de Mijloc
Prutul este al doilea râu ca mă-
rime din Moldova. Pe cursul său
superior e un râu de munte tipic,
cu curenţi furtunoşi, numeroase
praguri şi cascade. Intrând pe
teritoriul Republicii Moldova, îşi
mai păstrează „caracterul“ neli-
niştit până în apropierea lacului
de acumulare Costeşti-Stânca.
Nu ştiu ce m-a decis să scriu despre
expediţia efectuată pe traseul Criva-Cos-
teşti, dar cred că „de vină“ sunt peripeţiile
trecute şi amintirile ce mă vor urmări cu
siguranţă întreaga viaţă.
Eram în doi cu fratele, plini de încre-
dere şi entuziasm că pe toate le vom reuşi
în cel mai uşor mod, doar nu suntem la
prima noastră expediţie.
Spus şi făcut. La sfârşitul verii lui 2013
am adunat lucrurile necesare şi am pornit
la drum. Lângă satul Criva am pregătit
barca, am aruncat în ea echipamentul, am
instalat vâslele şi… ne-am lăsat duşi de cu-
rentul apei.
Nu ştiu dacă există mai frumoase locuri
pe la noi decât acestea, cu maluri înalte,
versanţi împăduriţi, de netrecut, iar în albia
îngustă şi şerpuitoare — insule, ostroave,
vaduri şi praguri. Toate ascundeau acele
taine care ne-au pus la încercare atât forţele
fizice, cât şi tăria firii. Primele surprize au
început chiar de îndată, când am înţeles că
cu o barcă încărcată curentul apei nu ne
permite să manevrăm cu uşurinţă printre
numeroasele meandre abrupte. Însă, în cu-
rând s-a aflat că sunt doar „floricele“, cele
mai mari pericole ne păşteau ulterior.
Din cauza nivelului scăzut al apei, pie-
trele ascuţite aşa şi nărăveau să ne spargă
baloanele, iar pragurile creşteau şi creş-
teau. Deodată, în faţa noastră apare acel
prag care ne-a tăiat suflarea, ne-a făcut să
ne pierdem graiul încă mult timp înainte.
Numai bătăile inimii şi zbuciumul apei se
mai auzeau.
Am scăpat! Slavă Domnului că nu ne-
am răsturnat, însă apa a trecut peste bord
şi ne-a udat toate lucrurile: sacii de dor-
mit, hainele de schimb, merindele, cortul,
echipamentul de laborator. Totuşi, eram
fericiţi că suntem vii.
Ziua întâlneam foarte puţini pescari,
mai mult pe malul drept, unde malurile
erau mai slab împădurite. Pe partea stângă
însă, cu greu găseai vreun loc de popas.
În această sălbăticie virgină am văzut
şi căpriori, ieşind la adăpat, şi o mulţime
de urme de mistreţ. Am avut şi o întâm-
plare hazlie cu o vulpe. Ea, fără a se aştepta
la vreun pericol venit de pe apă, se plimba
îndrăzneţ în căutarea mâncării. Când ne-a
văzut, la câţiva metri, a înţepenit locului,
sărmana, nu ştia ce să facă. Abia după câ-
teva secunde s-a dezmeticit, parcă, şi a să-
rit glonte în primul desiş.
Am avut şi o întâlnire, pe care nu o
putem explica nici până acum. În timp ce
treceam de un prag subacvatic, am fost pe
de-a dreptul zdruncinaţi de un peşte foarte
mare — un monstru ni s-a părut! — care,
parcă simţind greutatea bărcii, ne-a scu-
turat de pe el. Am trecut prin minte toate
posibilele specii de peşti care pot atinge
aşa dimensiuni în zona pragurilor. Doar
lostriţa este mai aproape de presupunerea
noastră, însă rar atinge aşa dimensiuni şi
este un taxon dispărut în râul Prut, nefi-
/ Nr. 12 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
ind atestată de câteva zeci de ani. Cel mai
probabil a fost un somn foate mare ce-şi
aştepta prada învinsă de curenţi, ca să-i
nimerească direct în gură.
Pe lângă această întâlnire emoţionantă
am avut şi altele nu mai puţin fericite. Am
identificat specii rare de peşti ca beldiţa
(Alburnoides bipunctatus), mreana vână-
tă (Barbus petenyi), porcuşorul de nisip
(Romanogobio kesslerii), râmbiţa (Saba-
nejewia balcanica), mihalţul (Lota lota),
fusarul (Zinges streber), pietrarul (Zingel
zingel) ş. a. Multe dintre ele sunt incluse
în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în
cea Internaţională (IUCN).
De la s. Pererâta în aval a început deja
să patruleze pe apă poliţia de frontieră şi
când ne-a întrebat de unde venim, încotro
ţinem calea cu această bărcuţă fără motor,
am înţeles că nu erau departe de a ridica
degetul la tâmplă… Însă, dacă până în
acel moment curentul apei ne mai ajuta
să plutim la vale, în pofida tuturor obsta-
colelor înfruntate, intrând în zona lacului
de acumulare Costeşti-Stânca (s. Bădragii
Vechi), miza s-a pus doar pe propriile pu-
teri. Când vântul nu ţine cu tine, suflând
în direcţie opusă, iar valurile frânează bar-
ca, e vai şi amar de mânuţele tale!
Din jumătate în jumătate de oră ne
rânduiam la vâsle, sub soarele dogorâtor.
Erau momente că-ţi părea că soarta nu-
ţi mai este prietenă, fratele e duşman, iar
profesia e departe să te mai îmbrăţişeze.
Au învins însă proverbele „Cu răbdarea
treci şi marea“, „Unde-s doi puterea creşte“
la care am mai adăuga: Şi frumuseţea ire-
petabilă a Prutului!
Dr. Dumitru Bulat,
Institutul de Zoologie al AŞM
 Curiozităţi
Fapte surprinzătoare
despre mistreţ
Mistreţul este unul dintre
cele mai inteligente animale
de pe planetă, dar şi cele mai
periculoase. În clasamen-
tul pericolului potenţial este
mai ponderat decât rechinul.
Practic, numărul exact de
mistreţi nu poate fi numărat.
Numai în Statele Unite cifra
populaţiei variază de la pa-
tru până la opt milioane de
exemplare.
Uriaşul din pădure
În medie mistreţul atinge
în lungime 175 de centimetri,
înălţimea în greabăn este de
până la un metru. Greutatea
exemplarului adult nu depă-
şeşte, de regulă, 200 de kilogra-
me. Dar, în unul din parcurile
naţionale din Uganda, savan-
ţii au descoperit un adevărat
gigant de doi metri lungime.
Masa acestuia era de aproape
300 kg. Actualmente, el e cel
mai mare exemplar de mistreţ
de pe glob.
Nu sunt gurmanzi
Se consideră că mistreţii
nu sunt alintaţi la mâncare,
cu toate că simţul olfactiv este
dezvoltat la maximum (mult
mai bine decât auzul şi văzul).
Potrivit unor date, ei sunt ca-
pabili să simtă mirosul la o dis-
tanţă de 5-7 km, precum şi să
identifice aroma „apetisantă“
chiar şi la o adâncime de 25
metri.
Un grup de savanţi de la
universităţile din Illinois, Wa-
geningen şi Edinburgh con-
sideră că mistreţii au gene
olfactive unice, care le oferă
posibilitatea să nu fie prea exi-
genţi în alegerea meniului. Pe
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2015 /
mistreţi nu-i supără conţinu-
tul sporit de sare sau mirosul
respingător al „bucatelor“. E
vorba despre un număr mic
de gene ce formează receptorii
gustului, care reacţionează, în
special, la mâncarea amară.
Mai aproape decât
pare
Aceiaşi savanţi au efectuat
cercetări orientate spre stabili-
rea dependenţei sistemelor de
gene ale mistreţului şi omului.
Rezultatele sunt uimitoare: au
fost identificate 112 de com-
binaţii, când proteina din or-
ganismul mistreţului conţine
acelaşi aminoacid care partici-
pă la dezvoltarea unor aseme-
nea maladii umane, precum
obezitatea, diabetul zaharat,
dislexia, bolile Parkinson şi
Alzheimer. Oamenii de ştiinţă
vor continua cercetările, fo-
losind mistreţul în calitate de
model biomedical valoros.
Moş Mistreţ cu plete
dalbe…
În revista apuseană „Zoo-
logia fiziologică şi biochimică“
au fost publicate rezultatele
unui studiu interesant. S-a con-
statat că părul cărunt la mistreţ
este un indiciu al unei sănătăţi
perfecte, în timp ce mistreţii cu
pielea roşietică au în organism
multe celule afectate.
Potrivit savanţilor, pig-
mentaţia roşie exercită o influ-
enţă negativă asupra celulelor
cu ajutorul unui antioxidant,
care nu este direcţionat spre
distrugerea radicalilor liberi
nocivi din organismul anima-
lului. Astfel, a fost stabilit că şi
oamenii cu părul roşcat sunt
supuşi unui risc sporit de îm-
bolnăvire de cancer, spre deo-
sebire de bruneţi sau blonzi.
Potrivit lui Ismail Galvan,
unul dintre autorii studiului,
mistreţul şi omul au „ace-
laşi tip de melanină“, ceea ce
înseamnă că studierea mis-
treţilor cărunţi ar putea face
lumină în problema apariţiei
cărunţelii la om.
Nu zângăniţi!
În Texas, şerpii cu clopoţei
au încetat să producă sunete
caracteristice. Acest lucru ar
putea fi trecut cu vederea, dacă
nu ar spori concomitent şi ris-
cul pentru om, care este lipsit
de oportunitatea de a-şi lua tăl-
păşiţa, de îndată ce aude tros-
netul caracteristic. Savanţii au
presupus că şerpii nu mai emit
trosnetul lor caracteristic, de-
oarece atrag atenţia mistreţilor
care se înfruptă cu plăcere din
„viermii zgomotoşi“.
Mai hâtri ca dracul
Numai în Statele Unite da-
unele produse de porcii sălba-
tici depăşesc o jumătate de mi-
liard de dolari anual. Deci, nu
este de mirare că omul e mereu
în căutarea metodelor de a-şi
proteja proprietatea şi recolta.
Una dintre cele mai eficiente
este ademenirea mistreţilor în
ocoluri cu ajutorul diferitor
momeli.
Astfel, cercetătorul ameri-
can Tyler Campbell a presupus
că pentru mistreţi, cele mai
atractive mirosuri sunt cele
stridente cu aromă de căpşu-
nă. Anume astfel de momeli
le propun fermierilor super-
marketurile americane, însă
aceştia preferă să folosească
ţuica de porumb, turnând-o în
hârdaie lăsate în ocolurile des-
chise. Principala problemă este
că mistreţul e un animal prea
hâtru ca să nimerească de două
ori în aceeaşi cursă. Ken Jolie,
expert în materie de mistreţi
de la Universitatea din Flori-
da, este convins că mistreţii
rezistă repede tentaţiei de a se
înfrupta din deliciile gratuite şi
aproape întotdeauna sunt ca-
pabili să scape din cursă. Ei sar
cu uşurinţă peste gardurile de
un metru şi foarte repede râmă
şanţuri sub garduri, luând-o
apoi la sănătoasa cu o viteză de
50 de kilometri pe oră.
Batlle: mistreţii
vs rechini
În competiţia lugubră la
asasinarea oamenilor, mistreţii
întrec rechinii: 12 vieţi ome-
neşti pentru mistreţi contra
10 pentru rechini. River Jack
Meyer, expert în Laboratorul
naţional din Savanna, studiază
cazurile de atacuri ale mistre-
ţului asupra oamenilor. Arhi-
vele sale conţin fapte despre
665 de victime pretutindeni în
lume.
Potrivit unui raport, în
perioada anilor 2003—2012,
în fiecare an, au fost sfâşiaţi
de mistreţi în medie patru
oameni. Cea mai tristă sta-
tistică aparţine Statelor Unite
ale Americii (24% din totalul
cazurilor), urmate de India
(19%) şi Papua Noua Guinee
(6%). Lista se încheie cu An-
glia şi Germania (câte 5% din
cazuri).
Faina Şatrova
 Vestigii europene
Muzeul de vânătoare Grunewald,
Germania
Itinerarul muzeelor vânătoreşti conti-
nuă prin muzeele tematice din Europa. De
data aceasta, călătoria ne poartă în Ger-
mania, în Berlin. ce din Berlin, conservat într-o stare foarte
Berlinul, capitala Germaniei, este cel
mai mare oraş al ţării, are aproximativ
3,4 milioane de locuitori şi o suprafaţă de
892 km². În acelaşi timp este unul dintre
cele 16 landuri federale, cu guvern de land
propriu, numit „Senat“, prim-ministru (de
land), constituţie proprie şi alte prerogati-
ve ale unui stat (land). Poziţia sa pe hartă
este aidoma unei insule/enclave, înconju-
rată de landul Brandenburg. Oraşul este
traversat de râurile Spree şi Havel.
Berlinul a fost capitala Germaniei între
1871 şi 1945 şi a redevenit capitala acestei
ţări în 1990, odată cu reunificarea Ger-
maniei şi a aderării fostei Republici De-
mocrate Germane la Republica Federală
Germania.
Muzeul Grunewald este amplasat pe
malul lacului Grunewald, în raionul omo-
nim al Berlinului. Asemenea multor mu-
zee cinegetice, el este găzduit de castelul
de vânătoare Grunewald. Imobilul care a
dat nume întregului raion prezintă o clă-
dire în stil renascentist din 1543. Cas-
telul este cel mai vechi din castelele prusa-
bună. Clădirea a fost transformată în mu-
zeu în anul 1932 şi conţine opere de artă
din secolele XV—XVIII, cu picturi în ulei
excepţionale de Lucas Cranach cel Bătrân
(1472—1553), reprezentând familia rega-
lă. Muzeul mai conţine o galerie cu perso-
nalităţile locale din secolele XV—XVIII.
Principalul punct de atracţie al muze-
ului este în clădirea adiacentă − cabana de
vânătoare, cu o expoziţie despre diferitele
tradiţii cinegetice regale. Printre exponate,
parţial aduse la lumina zilei din săpăturile
arheologice, sunt picturi, inclusiv un por-
tret al voievodului-elector Joachim al II-
lea (primul stăpân al castelului), mobilier,
porţelan şi o colecţie de arme. Tablourile
şi obiectele de artă decorativă ilustrează
grafic vânătoarea, la fel ca reprezentările
monstruoase şi anormale de animale, tipi-
ce pentru stilul baroc, definit prin gusturi-
le şi plăcerile pentru spectaculos.
Istoria castelului este strâns legată de
familiile regale prusace. Frederic cel Mare
a închis cabana de vânătoare regală situată
în raionul Friedrich Werder al Berlinului
(acum Berlin-Mitte) în 1765 şi a mutat-o
la Grunewald în 1770. Regele, care avea un
interes mic în vânătoare, a transferat echi-
pamentul regal cinegetic din localităţile
Liebenwalde, Oranienburg, Spandau în
Grunewald. Armele de vânătoare, însă, nu
au fost stocate aici, dar în armurării.
Depozitul şi cabana de vânătoare au
fost utilizate de familia imperială neîntre-
rupt până în anul 1904. Ulterior, clădirea
a folosit ca şopron, depozit, precum şi ca
sediu pentru o unitate de poliţie în anul
1920.
La începutul anului 1977 muzeul a fost
redeschis pentru public. Colecţiile lui se
îmbogăţesc sistematic, întrucât sunt des-
coperite noi piese ca rezultat al cercetărilor
arheologice din împrejurimile castelului.
Selecţie: Cristina Ciobanu,
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Stimate vânător! Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705
Procurând arme şi
muniţii în maga-
zinele SVPM, banii
domniilor voastre
rămân în societate,
contribuind astfel
la dezvoltarea vâ-
natului în Moldova.