Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 8 (62) ◆ august 2015

• Ordinul cu privire la
sezonul de vânătoare
2015—2016
• Încotro mergem?
• Fazanul pe care ni-l
dorim
Sezonul de vânătoare:
proiecte, hotărâri

Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova
ISSN 9771857450508
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar
(România)
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Sezonul de vânătoare:
proiecte, hotărâri
Luna lui gustar, în mediul cinegetic
moldav, poposeşte şi cu un început de se-
zon de vânătoare — eveniment însemnat
în viaţa şi munca de zi cu zi a peste 15
mii de membri ai SVPM, dar nu numai.
De deschiderea acestui sezon beneficia-
ză mulţi, iar pe parcursul vânătorii sunt
soluţionate zeci de probleme privind ges-
tionarea fondului, conservarea vietăţilor,
asigurarea activităţilor pe tot ansamblul
agricol, acvatic, silvic etc. La acestea se
adaugă şi echilibrarea raţională a rapor-
tului mediu-ecologie, vânat-prădători,
pericol şi îmbolnăviri, profilaxie şi per-
spectivă.
Am scris „început de sezon de vână-
toare“? Da, numai că acest „început“ s-a
dovedit a fi oarecum anevoios, clădit pe
un proiect de hotărâre de Guvern. Ela-
borarea acestui document (în condiţii-
le când Executivul şi-a dat demisia) i-a
revenit Ministerului Mediului. Ulterior,
actul oficial propriu-zis (proiectul de
hotărâre) a ajuns şi pe biroul conducerii
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova.
Pe 8 iulie 2015, Consiliul Republican
al SVPM a convocat o şedinţă extraordi-
nară, la care a fost invitată şi la care a par-
ticipat o echipă a ministerului de resort.
Ordinea de zi a cuprins nu doar proiectul
de hotărâre privind deschiderea vână-
torii, ci şi cel de modificare a anexei nr.
1 la Legea regnului animal, legat nemij-
locit de sezonul şi activitatea cinegetică,
în general. Reprezentantul ministerului
a pus accent pe faptul că subdiviziunile
teritoriale ale SVPM trebuie să încheie
contracte cu proprietarii de terenuri. De-
claraţia, însă, a învolburat sala şi spiritele.
Reprezentanţi ai subdiviziunilor teritori-
ale din toate raioanele, membri ai SVPM,
au remarcat un şir de carenţe, inexactităţi,
lipsa argumentelor întemeiate, necunoaş-
terea specificului şi practicii din dome-
niu, inoportunitatea proiectului respectiv
care, în consecinţă, ar putea duce la agra-
varea situaţiei în gestionarea gospodăriei
cinegetice.
— Da, încheierea unor astfel de con-
tracte ar fi o treabă bună, poate. Dar
cum? Având o legislaţie nici pe departe
pusă gospodăreşte la punct? De haos şi
dezordine ar trebui să scăpăm, întâi şi în-
tâi! s-au dat cu părerea dnii Oleg Ciocoi,
preşedintele CR al SVPM, Ion Pădureţ,
Nicolae Andrieş, Andrei Poparcea, Victor
Ciobanu, membri ai Consiliului.
— În iureşul a mii de probleme ne-
soluţionate, cu terenuri fărâmiţate, mul-
te rămase înregistrate după proprietari
decedaţi, cu „moştenitori“, fiice şi feciori
plecaţi peste hotare, cum să închei con-
tracte? întrebă, retoric, Gheorghe Grosu,
managerul Subdiviziunii Teritoriale Ialo-
veni a SVPM.
Reacţia s-a produs în lanţ. Zeci de
voci au protestat, subliniind că semnarea
unor astfel de contracte cu persoanele
juridice şi fizice, practic, este imposibilă:
noi avem o legislaţie în vigoare, care, pe
alocuri, e depăşită, nu e ajustată la cea eu-
ropeană, dar nici nu e respectată de toţi,
cu stricteţe, inclusiv de unii demnitari de
stat. „Judecata“ vânătorului, însă, e sim-
plă — cine încalcă, să fie tras la răspun-
dere, conform legii, iar dacă proprietarul
de teren aduce prejudiciu gospodăriei ci-
negetice, de asemenea, să răspundă! Alta
e că cei urcaţi în Jeep-uri, înarmaţi până
în dinţi, cei care brăzdează câmpurile ce
nu le aparţin, distrug, împuşcă tot ce le
nimereşte în cale, în majoritatea absolută
a cazurilor scapă basma curată. Doar că
pot fi amendaţi cu sume iluzorii, pe care
le achită, zâmbesc şi… măcelăresc natu-
ra mai departe. Mai mult: nici consiliile
administraţiilor locale nu acţionează de
fiecare dată conform legii, se eschivează
de la combaterea braconajului, truda şi
riscul (nu rareori — chiar cu viaţa!) fiind
puse pe umerii managerilor, paznicilor
de vânătoare.
La tema contractelor cu proprietarii
de terenuri s-au referit şi dr. prof. Andrei
Munteanu, dr. conferenţiar Anatol Savin
— oameni de ştiinţă care nu din auzite
cunosc domeniul cinegetic şi nu de o
zi-două îşi aduc obolul pe acest tărâm.
Domniile lor au venit cu exemple con-
crete, date ştiinţifice, acumulate pe răbo-
jul anilor, argumente în baza cercetărilor,
evaluărilor pe teren, aprecierii „pe viu“ a
situaţiilor din cinegetica de mai ieri, dar
şi cea de azi. În consecinţă, proiectul pri-
vind modificarea anexei cu pricina a fost
respins, ca fiind lipsit de suport ştiinţi-
fic, necesitate argumentată, practic — de
nerealizat. Argumentul „forte“, înaintat
de Ministerul Mediului, cum că prin
contractele încheiate se apără interesele
proprietarului de teren, nu ţine, dat fiind
faptul că aceste interese sunt asigurate şi
apărate de legislaţia în vigoare a Republi-
cii Moldova — Cod civil, administrativ,
funciar, penal etc. Da, în ţările Europei
întocmirea unor astfel de contracte e fi-
rească, se încadrează legal, numai că…
— Noi încă nu am atins acel nivel
de administrare, ca în Europa! răsună o
voce, din sală. Haideţi, mai întâi, să fa-
cem ordine, apoi să venim cu proiecte,
hotărâri, contracte…
Constatări în aceeaşi cheie s-au fă-
cut şi pe marginea proiectului Hotărârii
privind deschiderea vânătorii în sezonul
2015 — 2016. Indiscutabil, acest pro-
iect a fost întocmit de echipa Ministe-
rului Mediului în temeiul mai multor
legi, norme, date statistice — s-a mun-
cit mult, mai pe scurt. Dar, examinând
minuţios acest proiect, s-a constatat că
la elaborarea lui nu s-a ţinut cont de ar-
gumentele savanţilor de la Academia de
Ştiinţe a Moldovei, dar nici de cele ale
SVPM.
Bunăoară, ministerul propune anu-
mite interdicţii pentru desfăşurarea vână-
torii la păsările acvatice, făcând trimitere
la Directiva 2009/147 CE privind conser-
varea păsărilor sălbatice. Membrii SVPM
le-au considerat ca fiind neîntemeiate, in-
ventate, fără motiv serios. În Directivă nu
se vorbeşte despre o interdicţie la organi-
zarea vânătorii la păsări acvatice, ci doar
este reglementată ordinea desfăşurării
acesteia, cu respectarea tuturor principi-
ilor. Mai mult ca atât: în art. 7, pct. 1, 2 şi
3, se vorbeşte direct despre posibilitatea
desfăşurării vânătorii la păsările acvati-
ce, iar în anexa 2 sunt indicate speciile.
Interdicţia de a vâna se referă doar la
perioada înmulţirii, adică la perioada de
primăvară, când vânătoarea în Moldova
este interzisă. Conform datelor Fondului
Mondial pentru Natură, numărul unor
specii de păsări acvatice este în creştere şi
nu sunt supuse niciunui pericol. Este vor-
ba despre rața mare, rața cârâitoare, rața
mică, rața lingurar, rața pestriță, rața cu
cap castaniu, gârlița mare, gâsca de vară,
gâsca de semănătură. Este de neînțeles de
ce la categoria „interzise spre vânătoare“
au fost incluse lișița și găinușa-de-baltă,
componența numerică a cărora crește pe
an ce trece. Astfel, prin excluderea din
proiect a acestor specii de păsări acvatice,
lișiței, găinușei-de-baltă și culicii, în text
ar trebui să fie adăugate termenele de vâ-
nătoare: păsări acvatice (rața mare, rața
cârâitoare, rața mică, rața lingurar, rața
pestriță, rața cu cap castaniu) — de la 15
august până la 31 decembrie 2015; gâște
(cu excepția gârliței mici și gâștii cu piept
roșu) — de la 1 octombrie până la 31 de-
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
cembrie 2015; culici (nagâțul comun, si-
tarul de pădure, becaţina mică) — de la
15 august până la 1 noiembrie 2015.
Reglementarea vânătorii se face nu
prin introducerea interdicţiilor, ci în te-
meiul aplicării anumitor măsuri ce ar
contribui la conservarea şi reproducerea
animalelor sălbatice, inclusiv a păsărilor.
În aceste măsuri s-ar încadra, de exem-
plu, permiterea vânătorii doar la anumite
specii de păsări acvatice, operarea cu ter-
menele de deschidere şi închidere a vână-
torii, reducerea termenelor de vânătoare,
interzicerea vânătorii în locurile de pasaj
şi odihnă a păsărilor migratoare ş. a. m.
d. Cu părere de rău, însă, ministerul nu
a dorit să meargă pe această cale, consi-
derând că prin interzicerea vânătorii la
păsările acvatice rezultatele se obţin cu
mult mai uşor.
Interdicţia de a vâna iepurele, de
asemenea, ar avea un şir de consecinţe
negative, cum ar fi: extinderea bracona-
jului, creşterea numărului de prădători
şi atacuri din partea lor asupra anima-
lelor sălbatice şi domestice etc. Pornind
de la tendinţa de a menţine creşterea
populaţiei iepurilor, în condiţiile vână-
torii (pentru recoltare se propun nu mai
mult de 13%), cinegeticienii consideră că
desfăşurarea vânătorii la iepure trebuie
să fie permisă cu condiţia recoltării în
continuare a prădătorilor, consolidarea
pazei spaţiilor, respectarea strictă a limi-
telor de vânat pentru fiecare raion, fond
cinegetic, crearea „zonelor de linişte“ în-
chise pentru vânătoare pe cel puţin 20%
din terenuri, aplicarea pe larg a măsurilor
biotehnice. / continuare în pag. 2
începutul în pag. 1 / Conform date-
lor evidenţei din ultimii ani, numărul ie-
purilor în terenurile de vânătoare, gestio-
nate de SVPM, creşte evident. Astfel, dacă
în 2012—2013 numărul total din toamnă
a fost de circa 90 mii, în 2014—2015 aces-
ta a crescut până la 100 mii. Evaluarea
de primăvară din anul curent, efectuată
în toate fondurile cinegetice ale republi-
cii, demonstrează că numărul iepurilor
de primăvară e de 73,4 mii exemplare,
în toamnă ajungându-se la 110 mii. De-
claraţia privind necorespunderea numă-
rului iepurilor din primăvară faţă de cel
relativ optim, indicat în Concepţia dez-
voltării gospodăriei cinegetice, aprobată
de Parlament (în 1997!), deci, nu poate fi
acceptată: aceste propuneri s-au făcut în
baza rezultatelor privind bonitatea tere-
nurilor cinegetice în perioada anilor 80-
90 ai secolului trecut şi au rămas actuale
cu condiţia menţinerii şi îmbunătăţirii în
continuare a acestor poziţii. Schimbările
sociale, politice şi economice din societa-
te, care s-au produs în ultimii 20 de ani,
spre regretul nostru, şi-au lăsat ampren-
ta şi pe starea spaţiilor cinegetice, o parte
dintre care a degradat, altă parte s-a mo-
dificat. Cu alte cuvinte, referirea la cifrele
din Concepţie trebuie făcută cu precauţie,
ţinându-se cont de schimbările care s-au
produs. Totodată, nu putem spune că nu-
mărul de 100 — 110 mii de iepuri în re-
publică e critic şi că unica soluţie privind
menţinerea populaţiei lor este închiderea
vânătorii, ca măsură extraordinară. Vâ-
nătoarea a avut loc şi în anii trecuţi, când
numărul lor era mai mic faţă de actualul,
dar din contul ocrotirii şi altor măsuri,
întreprinse de SVPM, aplicarea marca-
jelor de evidenţă a animalelor recoltate,
respectarea strictă a limitei vânatului, nu-
mărul iepurilor de câmp an de an creşte.
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
Interdicţia vânătorii niciodată nu a fost o
măsură eficientă pentru a spori vânatul.
Ca exemplu poate servi interdicţia vână-
rii căpriorului, care acţionează circa 20 de
ani şi care nicidecum nu a contribuit la
creşterea numărului de exemplare.
Referindu-se la termenele de desfăşu-
rare a vânătorii la vulpe (de la 15 august
2015 până la 28 februarie 2016), membrii
SVPM au menţionat că limitarea până la
28 februarie este una eronată şi e pasibi-
lă modificărilor. Situaţia privind compo-
nenţa numerică a vulpii devine una ex-
traordinară, în condiţiile căreia adoptarea
unor măsuri de ordin general de limita-
re a creşterii populaţiei este insuficientă.
Potrivit datelor evidenţei de primăvară a
efectivului de vulpi pe terenurile de vână-
toare deschise constituie 18—22 exempla-
re la 1000 ha, ceea ce înseamnă că indicele
optim este depăşit de zece ori. Situaţia se
va înrăutăţi şi mai mult spre toamnă, când
componenţa numerică a vulpii va creşte
până la 25—28 exemplare la 1000 ha din
contul pontei de primăvară. Rezultatele
din ultimii ani demonstrează că în peri-
oada vânătorii sunt recoltate circa 5—6
mii de vulpi. În această situaţie extraor-
dinară, limitarea perioadei de desfăşurare
a vânătorii la vulpe până la 28 februarie,
este nejustificată şi va avea repercusiuni
serioase, inclusiv majorarea numărului de
animale bolnave de rabie, cu toate conse-
cinţele nefaste pentru populaţiile de ani-
male sălbatice şi domestice. Reieşind din
cele expuse, CR al SVPM a propus ca ter-
menul de desfăşurare a vânătorii la vulpe
să fie stabilit de la 15 august 2015 până la
28 aprilie 2016.
Termenul desfăşurării vânătorii pe
terenurile cinegetice preponderent ne-
împădurite, conform proiectului propus
de Ministerul Mediului, este stabilit doar
pentru zilele de sâmbătă, duminică şi zi-
lele de sărbătoare. În opinia membrilor
SVPM şi a oamenilor de ştiinţă, această
limitare este una artificială. Ea lezează în
mod direct drepturile gestionarului cine-
getic, e o revenire la sistemul sovietic de
administrare, când vânătoarea era permi-
să doar în zilele de odihnă. Practica ţărilor
europene, inclusiv a României, însă, de-
monstrează că gestionarul cinegetic este
în drept să stabilească autonom zilele de
desfăşurare a vânătorii la anumite specii
de vânat, reieşind din circumstanţe. Nici
Legea regnului animal nu obligă Guvernul
să limiteze desfăşurarea vânătorii pe zilele
săptămânii, cum se stipulează în proiect.
Interdicţia de desfăşurare a vânătorii în
zilele de sâmbătă şi duminică pentru lu-
crătorii scriptici ai societăţii (cinegeticieni
şi paznici de vânătoare), care înfăptuiesc
controlul asupra respectării regulilor şi
ordinii, îi exclude din procesul vânăto-
rii propriu-zise. În Ucraina soluţionarea
problemei rezidă în stabilirea aşa-numitei
zile a paznicilor de vânătoare, adică a unei
zile pe săptămână, când participarea şi
desfăşurarea vânătorii este permisă doar
acestor persoane. Limitarea pe zile a des-
făşurării vânătorii (sâmbătă şi duminică)
nu permite nici participarea la vânătoare
a persoanelor străine. Astfel se ridică o
barieră artificială pentru aceste persoane
care doresc, de rând cu participarea la vâ-
nătoare, să cunoască natura şi obiceiurile,
tradiţiile şi cultura poporului nostru —
motiv şi acesta, ca punctul respectiv din
proiectul de hotărâre sus-menţionat.
Concluzia la care s-a ajuns — urmare
a respingerii proiectelor respective — a
fost ca pregătirea variantei finale să se facă
cu participarea specialiştilor Ministerului
Mediului, SVPM şi oamenilor de ştiinţă,
pentru elaborarea unor decizii definitive.
Ar fi cu mult mai raţional, mai bine, mai
eficient!
Constantin BÂRCĂ
P.S.: După consumarea evenimentului
privind proiectul Hotărârii Guvernului
(demisionar) despre deschiderea sezo-
nului de vânătoare 2015—2016, ne gân-
deam să-l trecem cu vederea, să nu ne mai
oprim la el, dar… acesta, răspândindu-
se pe pagini de ziar şi emisiuni TV, cu o
mare rezonanţă, am găsit de cuviinţă să-l
aşternem pe hârtie — aşa, cum a început,
cum s-a desfăşurat, cum s-a sfârşit. Pentru
istoria cinegetică de la noi — constatarea
unui cititor-vânător, poate că şi pescar.
C.B.
 ORDINUL nr. 16-A din 14 august 2015
CU PRIVIRE LA SEZONUL DE VÂNĂTOARE 2015—2016
În conformitate cu articolele 9, 33, 34 ale Regulamentului gospo-
dăriei cinegetice (Anexa nr. 1 la Legea regnului animal Nr. 439–XIII din
27.04.1995), Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 495 din 12
august 2015,
ORDON:
1. Vânătoarea în sezonul 2015 — 2016 se efectuează în terenurile
de vânătoare gestionate de SVPM, în baza carnetului de vânător cu
însemn holografic pentru anul 2015, fişei de recoltare şi permisu-
lui de portarmă.
2. Membrii de onoare ai SVPM participă la vânătoare în baza carne-
tului de Membru de onoare  al SVPM cu nota de achitare a cotizaţiilor
pe anul 2015, fişei de recoltare şi permisului de portarmă.
3. Candidaţii în membri ai SVPM participă la vânătoare în baza carne-
tului de candidat, fără dreptul de a purta armă şi de a pretinde la trofeu.
4. Sunt stabilite următoarele termene de vânătoare şi cote de re-
coltare a speciilor de animale:
porumbei — de la 15 august până la 18 octombrie 2015 in-
clusiv, în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători nelucră-
toare (art.111 CM al RM) cu cota de recoltare pentru un vânător
de 15 exemplare într–o zi de vânătoare; se interzice împuşcarea
porumbeilor pe liniile de telecominicaţii, acoperişuri şi în locurile
de depozitare a cerealelor (arii);
prepeliţe — de la 15 august 2015 până la 11 octombrie 2015
inclusiv, cota de recoltare pentru un vânător fiind de 15 exem-
plare într–o zi. Vânătoarea la prepeliţă va fi efectuată individual
sau în grup de până la 3 vânători la un câine de specie brac, retrie-
ver sau spaniel, înregistrat la SVPM, care eliberează şi un paşaport
pentru câinele de vânătoare, în zilele de sâmbătă, duminică şi de
sărbători (art.111 CM al RM), în baza permiselor speciale, eliberate
în subdiviziunile teritoriale (ST) individual pentru fiecare parti-
cipant, cu respectarea strictă a hotarelor terenurilor indicate în per-
mise. Posesorii câinilor de vânătoare poartă răspundere personală
pentru pagubele cauzate fondului cinegetic de stat de către câinii
lor. Înainte de a pleca la vânătoare, participanţii sunt obligaţi
să concretizeze şi să coordoneze cu managerii subdiviziunilor
teritoriale ale SVPM hotarele fondului de vânătoare permis,
prin autentificarea permisului cu ştampila managerului. Vâ-
nătoarea la prepeliţă fără câini este interzisă;
fazan — de la 3 octombrie 2015 până la 10 ianuarie 2016
inclusiv, în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători (art.111 CM
al RM), în terenurile de vânătoare gestionate de SVPM, în toate
subdiviziunile teritoriale, cu excepţia ST Bălţi, Briceni şi Drochia. Vâ-
nătoarea se efectuează în grup sub conducerea şefului, numit de
managerul ST, în baza permisului special, eliberat de SVPM, în care
sunt indicate cota de recoltare şi sectorul terenurilor de vânătoare.
Vânătoarea se va desfăşura cu respectarea strictă a hotarelor tere-
nurilor indicate în permis. Permisul de vânătoare la fazani pentru
persoanele din alte localităţi se eliberează în baza delegaţiilor de la
locul de evidenţă a vânătorilor.
în perioada 15 august 2015 — 10 ianuarie 2016 inclusiv, la vână-
toarea de păsări sălbatice se permite împuşcarea vulpilor. Cota vâ-
natului la vulpi nu este limitată.
vulpi în vizuină — de la 1 ianuarie 2016 până la 28 februarie
2016 inclusiv, se efectuează în terenurile de vânătoare atribuite
SVPM, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare nelucrătoare (art.111
CM RM) cu folosirea câinilor de vizuină testaţi, în grup de până la
3 persoane la un câine, în baza permisului special, eliberat de chi-
nologul SVPM posesorului câinelui de vânătoare. Cota de recoltare
este nelimitată. Înainte de ieşirea la vânătoare, posesorii de
câini sunt obligaţi să coordoneze, în prealabil, cu managerii
subdiviziunilor teritoriale ale SVPM locul unde se va desfăşu-
ra vânătoarea, hotarele fondurilor, permise pentru efectua-
rea acesteia;
vulpi în desişuri de papură şi arbuşti — de la 1 ianuarie 2016
până la 28 februarie 2016 inclusiv — sâmbăta, duminica şi în
zile de sărbătoare nelucrătoare (art.111 CM al RM), cu folosirea
câinilor de vânătoare de diferite rase, înregistrate la SVPM. Locul şi
timpul exercitării vânătorii colective necesită să fie coordonat pre-
ventiv şi în mod obligatoriu cu managerul subdiviziunii teritoriale
a SVPM, unde va fi efectuată vânătoarea;
5. În timpul vânătorii, în mod obligatoriu, se efectuează recoltarea
vulpilor, şacalilor, câinilor şi pisicilor hoinare, precum şi a ciorilor grive
şi coţofenelor.
6. Participanţii la vânătoare în zona de frontieră (10 km) sunt obli-
gaţi să aibă permis de aflare şi vânătoare, eliberat de Departamentul
poliţiei de frontieră. Vânătoarea în perimetrul mai mic de 500 m
de frontieră este interzisă.
7. Managerii subdiviziunilor teritoriale ale SVPM de comun acord
cu preşedinţii consiliilor teritoriale:
7.1. Vor aduce la cunoştinţa tuturor vânătorilor prezentul ordin prin
intermediul preşedinţilor colectivelor primare şi mass–media.
7.2. Vor convoca preşedinţii colectivelor primare, obligându–i să
aducă la cunoştinţă tuturor vânătorilor, prin semnătură personală, re-
gulile de securitate în privinţa armelor de foc, organizării vânătorii şi
respectării normelor sanitar–veterinare, termenele şi limitele de recol-
tare a vânatului.
7.3. În scopul evidenţei efectivului dobândit, vor conlucra cu
preşedinţii colectivelor primare pentru ca aceştia să informeze săp-
tămânal, în zilele de luni, despre rezultatele vânătorii în fondurile de
vânătoare gestionate.
7.4. Vor efectua controlul asupra respectării regulilor, termene-
lor de vânătoare şi cotei stabilite de recoltare, precum şi a legislaţiei
ecologice, de comun acord cu colaboratorii Ministerului de Interne şi
Inspectoratului Ecologic de Stat.
7.5. Ordinul privind deschiderea sezonului de vânătoare 2015 —
2016 urmează a fi publicat în revista VPM şi pe site–ul SVPM. În mod
obligatoriu vor fi afişate public pe tabla de informaţie a oficiului SVP
teritorial: prezentul ordin, orarul de lucru al managerilor, zilele de au-
dienţă a cetăţenilor, telefoanele de contact ale ST şi direcţiei SVPM,
inspectoratului ecologic şi inspectoratului de poliţie raionale.
7.6. Vor informa imediat conducerea SVPM despre toate cazurile
excepţionale.
7.7. Vor prezenta săptămânal, în zilele de miercuri, între orele 8:00
şi 12:00, informaţia cu privire la cantitatea vânatului recoltat în subdi-
viziune la tel/fax: (022) 220407.
7.8. Vor elabora informaţia de sinteză cu privire la bilanţul recoltării
păsărilor sălbatice şi mamiferelor nu mai târziu de 20 ianuarie 2016, pe
care o vor expedia la tel/fax: (022) 220407.
8. În corespundere cu stipulările Contractului colectiv de muncă
al colaboratorilor SVPM, se modifică orarul de activitate al manageri-
lor subdiviziunilor teritoriale ale SVPM. De pe data de 15 august 2015
se stabilesc zile nelucrătoare marţi, joi în loc de sâmbătă şi duminică
până la 1 martie 2016.
9. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin revine
managerilor subdiviziunilor teritoriale ale SVPM şi managerului princi-
pal al SVPM, Mihail Şcebliuc.
Director SVPM Simion ISTRATI
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
 argument

Încotro mergem?
În ultimii 10 ani, Ministerul Mediului a iniţiat în repetate rânduri hotărâri ale crearea aşa-numitelor „zone de linişte“
Guvernului în vederea interzicerii vânătorii la iepurele de câmp, sub pretextul şi interzicerea vânătorii în cadrul aces-
componenţei numerice reduse a acestuia. Oficialii de la minister erau absolut tora;
siguri că aceasta este singura decizie corectă şi se va solda neapărat cu majorarea
interzicerea vânătorii în locurile, prin
numărului de iepuri. Opinii în acest sens erau exprimate uneori şi de vânătorii înşişi,
fiind convinşi că interdicţia este calea spre sporirea efectivelor de vânat. În acest care zboară şi se odihnesc păsările mi-
an, situaţia se repetă într-o formă şi mai exagerată, când este promovată interdicţia gratoare etc.
de a vâna atât iepuri, cât şi păsări acvatice. Însă, în ce măsură au dreptate cei care Exemple de impact negativ asupra fau-
pledează cu atâta zel pentru interzicerea vânătorii? Să analizăm situaţia creată. nei cinegetice, ca urmare a interdicţiei de
a vâna sunt foarte multe, inclusiv, în prac-
tica republicii noastre. Astfel, acum 20 de
Literatura de specialitate, dar şi prac- privire la deschiderea sezonului de vână- ani, a fost închisă vânătoarea la căprior,
tica gestionării gospodăriei cinegetice su- toare 2015—2016, apoi găsim trimiteri la sub pretextul insuficienţei numerice a po-
gerează că interzicerea vânării anumitor diferite convenţii, directive, acorduri eu- pulaţiei acestuia. La acea vreme, în ţara
specii este binevenită ca o măsură excep- ropene privind paza şi protecţia animale- noastră, erau în jur de patru mii de exem-
ţională şi extraordinară, care neapărat lor sălbatice. Atâta doar că nimeni nu va plare de căprior. Se vorbea că efectivul nu-
trebuie să fie însoţită de acţiuni suplimen- găsi în aceste documente referinţe la in- meric optim al acestei specii în republică
tare pentru protecţia speciei respective, de terzicerea vânătorii. Directivele europene ar putea constitui 16-18 mii de exemplare.
promovarea unui întreg spectru de activi- prevăd crearea unor condiţii ce ar favoriza Datele de evidenţă, obţinute în acest
tăţi biotehnice, care ar asigura conservarea cuibăritul păsărilor, reproducerea, migra- an, au demonstrat o dată în plus inefici-
şi creşterea numerică a speciei. ţia, odihna lor etc., inclusiv reglementa- enţa interdicţiei la vânătoare ca metodă
Trebuie să ţinem cont de faptul că, de rea vânătorii ca unul dintre factorii care de sporire a numărului de căprior. La fel
rând cu influenţa vânătorii asupra faunei contribuie la realizarea acestor obiective. ca acum 20 de ani, populaţia speciei nu-
cinegetice, există şi alţi factori care con- Atenţie — reglementarea vânătorii, dar mără în prezent aproximativ patru mii de
diţionează scăderea numerică a speciei, nu interzicerea acesteia. capete. Chiar să nu fie acesta un motiv de
cum ar fi braconajul, prădătorii dăunători, Exprimându-mă împotriva ideii de a a reflecta asupra eficienţei interzicerii vâ-
utilizarea substanţelor chimice în agricul- interzice vânătoarea, aş dori să mă refer la nătorii?
tură, factorii climatici etc. Dar Să ne amintim şi despre interdic-
cu ei cum rămâne? Interzicerea ţia de a vâna iepure în anul 2007. Ar
utilizării pesticidelor în agricul- fi interesant să aflăm informaţia Mi-
tură este practic imposibilă! Nu nisterului Mediului privind efectele
avem suficiente legi eficiente, dar interdicţiei vânătorii la iepuri în acel
nici cele existente nu funcţionea- an. Potrivit datelor de care dispunem
ză într-atât, încât să putem opri noi, efectivele iepurelui de câmp s-au
vandalizarea terenurilor de vâ- redus brusc, în timp ce numărul vul-
nătoare de către braconieri! Sau pilor la 1000 de hectare a crescut timp
poate vom interzice prădătorilor de un an de la 3—4 mii până la 14—16
dăunători să mănânce animalele mii. Dacă ţinem cont că vulpile, câinii
protejate? vagabonzi şi alţi prădători dăunători
De ce oare cei care emit in- nimicesc până la 30—40% din fauna
terdicţii pentru vânători, nu cinegetică, iar componenţa lor nume-
doresc să vadă şi această parte rică a crescut în acest an până la 26-28
a medaliei? De ce oficialii de la Ministe- practica ţărilor civilizate, care soluţionează de exemplare la 1000 de hectare, apoi
rul Mediului, care au interzis desfăşurarea problemea insuficienţei numerice a faunei este lesne să ne închipuim proporţiile dau-
vânătorii, nu propun luarea unor măsuri cinegetice pe calea reglementării vânăto- nelor ireparabile care pot fi cauzate fondu-
urgente la nivel de program de stat pen- rii, care aduce rezultate mult mai tangibile lui de vânătoare în actualul sezon!
tru a reduce factorii negativi, specificaţi decât interzicerea ei. Voi numi doar câteva Vom ţine seama şi de faptul că astăzi
mai sus, care au impact asupra iepurelui forme de reglementare a vânătorii. cetăţenii care nu sunt membri ai Societăţii
cu pricina? Se pare că, scopul urmărit este Mai întâi de toate: Vânătorilor şi Pescarilor deţin peste 20 de
niţel altul. Interzicând vânătoarea, slujba- limitarea dobândirii unei anumite spe- mii de unităţi de arme de vânătoare. Dacă
şii ministeriali au temei să raporteze: uite, cii de vânat, în funcţie de componenţa noi stabilim pentru vânători limite stricte
am mai făcut un pas în vederea protecţiei lui numerică pe un anumit teritoriu; de dobândire a vânatului, cine oare ar li-
vânatului! modificarea termenelor de deschidere mita braconierii, capabili timp de o noapte
Dacă citim cu mai multă atenţie Nota sau închidere a vânătorii; (un individ) să ucidă 20—30 de iepuri? Ce
informativă a Ministerului Mediului la reducerea limitelor de dobândire a argumente mai trebuie să aducem pentru
proiectul Decretului guvernamental cu unor anumite specii; ca să devină clară absurditatea metodei

4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /

propuse de majorare a efectivelor de iepuri
de câmp?
Din marea varietate a procedeelor
de reglementare a vânătorii, în republica
noastră unele sunt aplicate în practică de
mai mulţi ani. Începând cu 2013, au fost
implementate crotaliile pentru buna des-
făşurare a vânătorii la iepure. Aceasta ne-a
permis nu doar să reglementăm dobân-
direa iepurelui, în conformitate cu limi-
tele stabilite de vânătoare, dar şi, la fel, să
intensificăm controlul asupra practicării
acesteia.
Din 2010, efectuăm cartarea terenu-
rilor de vânătoare şi încadrarea tuturor
vânătorilor în anumite colective primare
de vânători. Tot de atunci, în fiecare fond
de vânătoare, pe suprafeţe nu mai mici de
20% din teritoriul acestora, am creat din
nou „zone de linişte“ şi am delimitat în na-
tură hotarele acestora.
În anul 2009, anume Societatea Vână-
torilor a iniţiat interzicerea vânătorii în
zona de 500 de metri în luncile râurilor
Prut şi Nistru. În fiecare an, prin Ordinul
conducerii Societăţii, sunt stabilite limite
de dobândire a vânatului, subdiviziuni-
le teritoriale ale Societăţii având dreptul
de a opera interzicerea vânătorii în anu-
mite fonduri de vânătoare, în funcţie de
rezultatele evidenţei şi dobândirii. Prin
intermediul revistei pe care o edităm este
promovată cultura şi etica vânătorii, sunt
extinse cunoştinţele vânătorilor în materie
de cinegetică etc. Ce mai trebuie să facă
vânătorul ca să demonstreze că nu este un
asasin, un duşman al naturii, dar cel mai
fidel apărător al acesteia?
Spuneţi-ne, domnilor funcţionari de
la Ministerul Mediului, cine, dacă nu vâ-
nătorul, şi-a mai asumat grija pentru ani-
malele sălbatice? Cine, dacă nu vânătorul,
iarna repartizează nutreţuri pentru hrăni-
rea suplimentară a animalelor sălbatice?
Cine, dacă nu vânătorul, reglementează
componenţa numerică a prădătorilor dă-
unători? Cine, dacă nu vânătorul, pe timp
de noapte, atunci când majoritatea ecolo-
giştilor dorm în paturi moi, stă de veghe,
protejând terenurile, de multe ori riscând
cu propria sănătate şi chiar viaţă? Şi, cul-
mea la toate, în eterul televizat, un nou
ocupant al postului de ministru, într-o
manieră obraznică îi numeşte nitam-ni-
sam pe toţi vânătorii din republică „cani-
bali“, declarând că anume ei timp de 10 ani
au nimicit efectiv fauna republicii noastre.
Aş dori să împrospătez memoria opo-
nenţilor, comunicându-le, că anume din
contul vânătorilor în ultimii 8 ani, în na-
tura republicii noastre au fost eliberaţi mai
mult de 170 de mii de pui de fazan, peste
40 de mii de răţuşte sălbatice, au fost aduşi
din străinătate şi aclimatizaţi pe melea-
gul nostru peste 100 de iepuri de vizuină.
Sunt date absolut veridice pentru cei care
nu ştiu sau nu doresc să ştie nimic. Doar
pentru realizarea acestor şi altor progra-
me de dezvoltare a vânatului, în ultimii 10
ani, din contul aşa-numiţilor „canibali“, au
fost cheltuite nici mai mult, nici mai puţin
20 de milioane de lei. Cel puţin 7 milioa-
ne de lei au fost alocate pentru realizarea
măsurilor biotehnice şi paza terenurilor.
Sumele respective sunt doar o mică parte
din mijloacele investite de vânătorii noştri
în vederea păstrării şi dezvoltării speciilor
cinegetice.
Făcând un pas atât de responsabil,
cum este interzicerea vânătorii, în opoziţie
cu opinia principalului gestionar cinegetic
din republică, ignorând opiniile savanţi-
lor-zoologi, practica mondială şi autohto-
nă de gestionare a gospodăriei cinegetice,
refuzul de a căuta, în colaborare cu noi, căi
reale de soluţionare a problemelor curen-
te, cei de prin cabinetele Ministerului Me-
diului trebuie să conştientizeze că-şi asu-
mă întreaga răspundere pentru o decizie
atât de pripită şi negândită, urmările ne-
faste ale căreia vor purta un caracter grav,
iar anihilarea lor va necesita ani la rând şi
investirea unor uriaşe eforturi umane şi
mijloace financiare.
Oleg CIOCOI,
preşedintele CR al SVPM

Management

Fazanul pe care ni-l dorim

Fazanul întâlnit în Eu-
ropa, în crescătorii şi în
libertate, este, de fapt,
un metis, rezultat din
încrucişarea mai mul-
tor subspecii de fazani
sălbatici, originari din
Asia, care au fost intro-
duşi în Europa încă din
antichitate. Această pro-
venienţă explică, într-o
oarecare măsură, marea
eterogenitate fenotipică
a fazanului de vânătoare,
favorizând capacitatea
lui de adaptare la diferi-
tele condiții de mediu, în
locurile de populare.
El preferă trupurile mici de
pădure cu mult desiş, crângu-
rile şi spinăriile de pe dealuri
sau din pâraie, mai ales dacă
acestea sunt greu de pătruns
şi sunt înconjurate de terenuri
agricole cultivate. În măsură
şi mai mare caută stufărişuri-
le întinse, mlaştinile, mai cu
seamă unde sunt izvoare ce nu
îngheaţă, precum şi terenurile
agricole rămase pârloagă. În
aceste biotopuri fazanul se lo-
calizează cu precădere datorită lor spontane, cereale de cultură viscole, la uscăciuni prelungite
condiţiilor bune de adăpost şi şi plante verzi. Prin modul de care împuţinează atât insecte-
hrană foarte diversificată: in- hrănire şi prin combaterea bi- le, cât și abundența şi calitatea
secte şi larve, ouă de furnici, ologică pe care o realizează, fa- troficii vegetale. Îi vine greu să
păianjeni, şopârle mici, pui de zanul este considerat în ecosis- se ferească de densitățile exa-
şerpi, melci şi alte vietăţi, in- teme o specie utilă agriculturii. gerate de prădători — vulpi,
clusiv acvatice, diverse fructe Fazanul este foarte vulne- câini, pisici hoinare și sălba-
suculente şi seminţe ale plante- rabil la iernile cu zăpezi mari şi tice, dihori, jderi, nevăstuici,

/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5

bursuci, ulii porumbari, ciori
grive şi coţofene care îi fură
ouăle; uneori chiar şi aricii,
şerpii, mistreţii distrug cuibu-
rile terestre, pricinuind pier-
deri grele. Un pericol imens
pentru viaţa acestei păsări
este utilizarea în agricultură
a furadanului, substanţă chi-
mică toxică, cunoscută și sub
diverse denumiri comerciale,
aplicată, îndeosebi, la tratarea
semințelor, primăvara.
Fazanul se consideră o
specie de vânat care se pretea-
ză cel mai bine la înmulţirea
artificială şi la repopularea
terenurilor favorabile pentru
ea. Deşi pare să prospere şi să
aibă o prezență în creștere pes-
te tot, nu trebuie să uităm că
fazanul e o pasăre colonizată şi
aclimatizată recent, cu multe
obstacole și semne de între-
bare privind supraviețuirea în
ecosistemele republicii noas-
tre. Nu suportă secetele, nu
agreează stepa propriu-zisă,
zonele de câmpie sudică. Are
nevoie şi de păduri, hăţişuri,
unde să cuibărească. Deseori îl
întâlnim pe lângă trupurile de
pădure sau în zona mai umedă
cu vegetaţie forestieră.
Fazanul nu este o pasăre
migratoare. El pleacă de pe
teritoriul lui, în căutare de lo-
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
curi mai bune, doar când nu
mai găsește apă și hrană ori
ascunziș potrivit.
Masculii, ca niște adevărați
cocoși ce sunt, au dispute te-
ritoriale. Primăvara devreme
își stabilesc domeniile cu o
suprafață de circa 500 m2.
Cocoșul se află în preajma ce-
lor 2—3 femele ale sale (sau
mai puține, dacă zona e mai
săracă în fazani) doar în peri-
oada împerecherii, în rest, nu
contribuie nici la clocit, nici
la creșterea puilor. De acest
lucru se ocupă făzănițele și
au un penaj adecvat, maroniu
— șters, cu diverse puncte și
striații, penaj de culoarea so-
lului şi a hățișurilor unde cui-
băresc. Noаpteа fazanii dorm
ridicați de la sol prin copaci și
tufărișuri, în perdelele arbo-
ricole. Au văzul și auzul bine
dezvoltat (mai ales la femele)
şi te observă de departe; prima
„măsură“ luată e să se ascun-
dă, de multe ori — perfect de
bine!
Pe la mijlocul lunii mai
— începutul lunii iunie, pot fi
observate făzănițe însoțite de
7—10 puișori pufoși. În pri-
mele zile ei se hrănesc cu in-
secte, treptat trecând și la tro-
fica vegetală. Puii cresc repede
și peste 4—5 zile se pot proteja
de pericol pe sol, zburând pe
crenguțele tufarilor. Făzănițele
poartă ponta, alimentându-se
în perimetru teritoriului de
cuibărit. La sfârșitul lui iunie,
fazanii tineri pot fi întâlniți so-
litar. La vârsta de 7,5 luni ating
maturitatea sexuală și la 8,5-10
luni se pot încadra în procesul
reproductiv.
Pentru prosperarea spe-
ciei și succesul procesului
reproductiv este importantă
hrănirea complementară în
perioada de iarnă—primăvară
a stocului de reproducere în
paralel, desigur, cu profilaxia
bolilor virotice și parazitare,
protecția faţă de dăunători și
prădători. În această perioadă,
rația fazanului trebuie să con-
ţină 40—60% porumb, cu ne-
cesarul de proteine, carotină
și componente energetice din
abundență, calciu și unii ami-
noacizi, completați din alte ce-
reale (20% — grâu, orz); înde-
osebi sunt indicate semințele
de floarea soarelui (30%), la
care se adaugă premixuri (mi-
croelemente, vitamine, ami-
noacizi). Hrana complementa-
ră trebuie să conțină preparate
antiparazitare și antivirotice,
distribuită în containere cu
scurgere treptată pe locuri do-
site (sub tufișuri), în preajmă
având pietriș și scăldători.
Ca rezultat al evaluărilor
de primăvară, în populația
naturală a fazanului, localiza-
tă mai frecvent în zona cen-
trală și de sud a republicii,
în ecosistemele de luncă, cu
biotopuri naturale de stufăriș
și tufărișuri, constatăm o den-
sitate ce variază de la 12 până
la 40 fazani la 100 ha de teren
optimal. Luând în considerație
teritoriul optimal pentru fazan
— circa 140—150 mii ha, efec-
tivul de reproducere e de circa
30 mii fazani. Având în vedere
sporul în condițiile anului cu-
rent — de 180%, spre toamnă
ne putem aștepta la un efectiv
al populației naturale de circa
55 mii. Anual, în stocul de re-
producere se încadrează și cele
circa 4—5 mii de fazani rămași
după sezonul de vânătoare,
supraviețuitori în condițiile de
iarnă. Grație gestionării corec-
te și intensității populărilor cu
fazani calitativi, în ultimii ani
constatăm o creștere conside-
rabilă a efectivelor speciei în
locurile de populare perma-
nentă, dar și extinderea ei la
distanțe considerabile, unde
sunt condiții prielnice de viaţă.
Succesul populărilor în
mare măsură este asigurat de
alegerea corectă a locului favo-
rabil speciei, protecția de pră-
dători și hrana complementară
asigurată în primele 2—3 săp-
tămâni după populare.
În primele 7—8 zile, când
specimenele sunt dominate
de instinctul de grup, nepu-
tincioase în faţa pericolelor
mediului înconjurător, protec-
ţia lor trebuie să fie la cel mai
înalt nivel.
Text și imagini: dr. Anatol SAVIN
dinastie
Decât pădurea verde,
nu ştim nimic mai sfânt
De mic am îndrăgit dimi-
neţile. Tata pleca în pădure cu
noaptea-n cap şi noi, cu gândul
la el, aşteptam tropotul căpri-
oarelor stârnite de şuierul as-
cuţit al vântului, de vreun zgo-
mot matinal. Vedeam, aievea,
cum se apropie ciutele speriate
de şipotul izvorului, cum ating
cu buzele chipul naturii. Şi cum
închideam ochii somnoroşi, ia-
răşi ne apărea în faţă miracolul
roşu al rugurilor haiduceşti,
ce mai mocneau în poieniţe.
Deodată, însă, iată, scapără
ameninţător o ţeavă neagră a
flintelor şi o căprioară rămâne
să zacă lângă izvor, în colbul
copitelor surioarelor sale, ce se
fac nevăzute în pădure.
Acele poteci încrucişate,
fierbinţi, îmi trezesc şi acum,
peste ani, revolta nedreptăţii
pentru fiinţele firave, atât de
neputincioase în faţa omului
cu armă. Aud bătaia zbuciu-
mată a unei inimioare răpu-
se, în care se încheagă sângele
nevinovat, alături de care bate
inima mea de copil dornic de a
vedea lumea animală în forfota
ei firească, în mijlocul pădurii,
ce o apără de orice rău, de orice
primejdie.
Nu ştiu cum alţii, dar eu,
unul, de pe atunci am îndrăgit
codrul verde. Căci n-a fost ini-
mă să nu tânjească după veşni-
cia lui, după cântec, după tro-
potul căprioarelor, după flacăra
focului, în jurul căruia făceau
legământ haiducii, d upă mur-
murul izvorului cu apă crista-
lină, ca şi ochii nevinovaţi de
copil ce a văzut pentru prima
dată culoarea dorului de liber-
tate. De acolo, cred eu, a luat
fiinţă cântecul de leagăn al neli-
niştii, al frământului necunten,
al visului ţăranului exprimat în
Doină.
Acest dialog imaginar l-am
întreţinut mai deunăzi cu fra-
ţii Valeriu şi Ion Dobre din
Pelinei, Cahul, care, pe urme-
le tatălui, Constantin Dobre,
vestit pădurar, tot la straja pri-
etenului verde stau de ani buni:
Valeriu — 40, iar Ion — 37. Şi
cum sângele apă nu se face, doi
feciori ai lui Valeriu — Vadim
şi Constantin — au preluat
mesajul bunicului şi tatălui.
Vadim, după absolvirea facul-
tăţii de silvicultură a Universi-
tăţii din Transilvania a revenit
acasă, unde activează în cali-
tate de vânător profesionist al
Întreprinderii silvo-cinegetice
„Manta-V„ din Cahul. Iar veri-
şorul său, Ion, îşi face studiile la
Liceul silvic din Iaşi, gândurile
fiindu-i tot la codrul verde în
veşnic frământ.
Directorul Întreprinderii
de Stat silvo-cinegetice „Man-
ta-V„, Constantin Niţă, avea să
ne mărturisească cu înflăcăra-
re şi satisfacţie că „exemplul
dinastiei Dobre este unul rele-
vant. Tatăl pădurarilor Valeriu
şi Ion, Constantin Dobre, a
fost un mare prieten al pădurii,
căreia i s-a consacrat întrea-
ga viaţă, până la ultima sufla-
re (feciorii spun că direct din
pădure l-au dus la spital). S-a
învrednicit de titlul de silvicul-
tor emerit al republicii, cea mai
prestigioasă distincţie în acea
perioadă, de numeroase meda-
lii, diplome şi premii. A luat în
primire pădurile de aici încă în
1946, îndată după ce a revenit
de la război. A muncit mult, cu
tragere de inimă, fiind avansat
în scurt timp în funcţia de şef
de ocol silvic, apoi maistru,
tehnician silvic pentru întreaga
zonă de sud a republicii — de
la Vulcăneşti până la Comrat
(cca 6000 hectare). Plantau, în-
grijeau suprafeţele împădurite,
făceau tăieri. Localnicii spun
că în acea perioadă doar cu
toporul şi cu beschia se reuşea
să se pregătească mari canti-
tăţi de lemn, aproape ca astăzi,
cu ferestrăul electric. Anume
datorită dumnealui unitatea
amenajistică, trupul de pădu-
re Flămânda (denumirea vine
de la faptul că în aceste locuri
apele sânt la mare adâncime),
cu o suprafaţă totală de 1150
hectare, constituit din sectoa-
rele silvice Flămânda, Palazov
şi Români este actualmente
model pentru alte sectoare
împădurite ale întreprinderii.
Aici cresc stejari, salcâmi, ar-
ţari, nuci, numeroşi arbuşti cu
valoare de unicat. În pădure se
întâlnesc căprioare, mistreţi,
câini-enot, bursuci, alţi repre-
zentanţi ai faunei din zonă.
Astă iarnă au fost observaţi şi
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
câţiva lupi, sânt mulţi fazani,
potârnichi, prepeliţe, vulturi,
şoimi, alte păsări.
Vânatul este bine organizat.
De aceea, preconizăm să punem
în aplicare experienţa acestei
dinastii. Intenţionăm chiar să
transformăm casa pădurarului
în aşa-numitul „Han al lui nea
Costache". Vom crea condiţii
bune pentru vânători — căi de
acces, curent electric, căldură,
dormitor, bucătărie, sufragerie,
baie, locuri de agrement.
Aşa cum erau timpurile,
cei cinci copii ai lui Constantin
Dobre s-au născut şi au crescut
în mare parte în mijlocul natu-
rii. Prea poate, prin aceasta se
şi explică faptul că Valeriu şi
Ion au păşit pe urmele tatălui,
că fiica Tamara a lucrat câţiva
ani în silvicultură, iar mezina,
Valentina, pedagog în Pelinei,
de multe ori povesteşte copii-
lor despre protecţia naturii. În
copilărie tata ne povestea des-
pre război. Despre cum a forţat
Vistula, Oderul sub ploaia de
gloanţe şi schije. În clipa când
am fost rănit, ne spunea el, am
căzut pe spate. Şi abia atunci
am observat cât de departe e
cerul, acoperit cu nori groşi de
fum. Dar printre nori se zărea
soarele. Şi privind la razele lui
calde, de un roşu-aprins, parcă
m-am mai îmbărbătat, m-am
prins asupra gândului că el e
unul pentru toţi şi liniştea în
lume depinde de fiecare dintre
noi: dacă vom fi buni unul cu
altul, vom avea grijă de natură,
de aceea ce ne înconjoară, vom
avea de vieţuit în pace şi înţe-
legere, iar dacă ne vom bate
joc unul de altul, de floră şi
faună,vom culege roade ama-
re. Acest crez al tatălui îl port
mereu în inimă, el îmi ajută
să trăiesc, să-mi cresc şi să-mi
educ copiii.
Text şi imagini: Ion DOMENCO
Activitatea subdiviziunilor teritoriale
Voliere şi…
Fondurile cinegetice ale Societăţii Vâ-
nătorilor şi Pescarilor din Moldova conti-
nuă a fi populate cu fazani. După primele
două etape de repartizare a puilor de fazan
din prima jumătate a lunii iunie, în subdi-
viziunile teritoriale din Anenii Noi, Hân-
ceşti, Ialoveni, Chişinău, Ocniţa, Dondu-
şeni, Ştefan Vodă, Căuşeni, Străşeni au
mai fost aduse cca 9560 de păsări, contrac-
tate din Ungaria, care prezintă un interes
sporit pentru vânătorii noştri. Şi nu e de
mirare acest fapt — cu toate că în ultime-
le trei decenii în republica noastră au fost
sloboziţi în terenurile de vânătoare peste
400 mii de fazani, necesitatea reproducerii
naturale a lor rămâne a fi de importanţă
majoră, dat fiind că această pasăre e ori-
ginară din zonele subtropicale din Asia şi
necesită o îngrijire deosebită, mai ales în
perioada rece a anului.
Iată că la sfârşitul lunii iunie a sosit şi
cel de-al treilea set de fazani din Ungaria,
care urmau a fi repartizaţi în fondurile de
vânătoare ale subdiviziunilor teritoria-
le din 15 raioane. Trei sute din totalul de
4860 de fazani au luat calea spre Străşeni.
Şi am vrut cu tot dinadinsul să aflăm unde
se duc ei, cum vor fi primiţi, când, unde şi
cum vor fi eliberaţi în spaţiile naturii.
Pe traseul Chişinău — Ungheni ne
aştepta preşedintele colectivului primar
Pănăşeşti al Subdiviziunii Teritoriale Stră-
…sărbătoare la Străşeni
Într-o frumoasă sâmbătă, ultima din
luna iunie a anului curent, la baza de
odihnă a SVPM din or. Vatra, dis-de-
dimineaţă porni o mare forfotă. Lumea
vânătorească din părţile Străşenilor pre-
gătea o mare festivitate — Ziua vânăto-
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
şeni a SVPM, dl Vasile Fodea, care s-a
oferit să ne conducă spre voliera cu fazani.
Pe un drumeag din lunca
Bâcului am ajuns la locul
destinaţiei, unde l-am gă-
sit pe junele Marin Cal-
mâş, care avea grijă de
păsăret, cât timp alţi câţi-
va membri ai colectivului
se deplasaseră să rezolve
câteva probleme stringente.
— Cum se simt fazanii? l-am întrebat,
deşi vedeam bine cum se zbenguie ei sub
plasa volierei.
— După cum vedeţi, se scaldă în cenu-
şă. Ea le ajută să scape de paraziţi, mai ales
în perioada de aclimatizare. Am eu grijă
de asta, zâmbi băiatul.
rului, care de această dată era sub semnul
aniversării a 14 decenii de la fondarea
Societăţii. Singurul, care părea că nu-şi
găseşte locul de emoţie, era Ion Sârbu,
preşedintele şi managerul Subdiviziu-
nii Teritoriale Străşeni, care aştepta cu
Am aflat că e fiu de vânător. Tatăl său,
Vitalie Calmâş, e membru activ al grupu-
lui de vânători din Pănăşeşti, iar feciorul,
îndrăgostit de natură, îi urmează calea
frumoasei pasiuni.
— Valea Bâcului este colonizată cu fa-
zani de mai mult timp. La început îi adu-
ceam din Talmaza… Anul acesta — ce să
vă spun? Fazanii din Ungaria, în vârstă de
abia 9 săptămâni, deja îşi întind viguros
aripile pentru zbor. Cred că într-o săptă-
mână şi ceva îi vom elibera în luncă.
— Dar ce-i cu pliscul ăsta artificial, ca-
re-i aseamănă pe fazani cu curcanii în mo-
mentul când slobod mucul.
— Pliscul acesta nu le
încurcă să se hrănească, de-
oarece, după cum vedeţi,
el se deschide în jumătate,
pasărea ciugulind liber tot
ce vrea. Altceva e că ea, mai
ales masculii, nu vor putea
iniţia atacuri violente contra
rivalilor din voliere. Când va
sosi momentul potrivit pentru eliberare,
aceste mucuri, după cum aţi spus, le vor
fi scoase, iar fazanii se vor simţi liberi în
sânul naturii.
Într-adevăr, această partidă de fazani
se arată a fi puternică, fapt ce constituie o
chezăşie a unor urmaşi mai bine pregătiţi
pentru condiţiile climaterice de la noi.
nerăbdare sosirea echipei de muzicieni
care trebuiau să deschidă evenimentul,
în mod tradiţional, cu imnul SVPM. În
sfârşit, ea a venit, domnul Ion radiind de
bucurie.
Deci, răsună imnul, Ion Luţă din co-
muna Vorniceni, decanul de vârstă din
rândul ortacilor prezenţi la ceremonie,
arborează drapelul SVPM. Ion Sârbu nu
a ţinut un discurs desfăşurat, cu toate că
avea ce le relata confraţilor cu care îm-
preună au realizat lucruri frumoase. În
ultimii 5 ani fondul de vânătoare al ra-
ionului s-a îmbogăţit cu peste 10 000 de
fazani maturi, pentru reproducere, păsări
care prezintă un interes deosebit printre
vânători. Anual aici se recoltează peste
800 de fazani. În Străşeni se duce o lup-
tă eficientă cu braconierii. Dumnealui
a menţionat doar aportul deosebit al
vânătorilor străşeneni la protejarea şi
menţinerea faunei cinegetice, le-a mul-
ţumit tuturor pentru trudă şi le-a adus
cordiale felicitări cu prilejul jubileului
SVPM. A urmat înmânarea diplome-
lor de onoare, drept confirmare a celor
enunţate anterior. Nicolae Dodon din
Lozova, Valeriu Severin, Valentin Gu-
ţenco şi Gheorghe Carauş din Străşeni,
Nicolae Mârzenco din Tătăreşti, Vasile
Fodea din Pănăşeşti, Vasile Malic din
Zubreşti — iată doar câţiva deţinători
ai acestei distincţii. A fost menţionat
şi Vladimir Postolachi din Tătăreşti,
membru de onoare al SVPM, cel mai în
vârstă dintre ortaci.
Au fost anunţate concursurile la di-
ferite probe, deja tradiţionale la aseme-
nea manifestări: tirul sportiv, tragerea
otgonului, amenajarea colibei, bucatele
tradiţionale, cel mai haios banc şi cel mai
frumos cântec…
La tragerea otgonului fiecare co-
lectiv a propus câte cinci dintre cei mai
muşchioşi inşi, care urmau să confirme
justeţea dictonului „unde-i unul — nu-i
putere“. Mai puternici au fost ortacii din
Pănăşeşti, care pe toţi i-au învins!
A fost şi un concurs la pu-
terea braţului, când la o masă,
special amenajată, veneau con-
curenţii perechi-perechi să-şi
demonstreze muşchii. Aici cel
mai voinic s-a dovedit a fi vână-
torul Ion Bobeică din Căpriana.
La tirul sportiv învingător
a fost Vasile Mogâldea din Zu-
breşti, care a dat dovadă că şi cu
arma pneumatică poţi nimeri
bine.
La întreruperea între competiţii Igor
Caminschi din or. Vatra, membru de
onoare al SVPM, a demonstrat celor pre-
zenţi ce înseamnă să ai un câine de vână-
toare bun. Carlo, ajutorul său patruped,
reacţiona la orice gest: i se cerea să stea
nemişcat — stătea, însă la prima chema-
re sărea şi pornea în căutarea vânatului.
S-a produs şi un moment de încurcătură,
dar acesta n-a fost din cauza lui Carlo, ci
mai mult a altor câini de
vânătoare, care, „invidi-
oşi“ fiind, l-au abătut din
misiune cu lătratul lor.
Principalul e că şi el, şi
progenitura lui, căţelul
Bobby, au fost la înălţi-
me, spre marea bucurie
a lui Igor Caminschi,
care nu-şi putea ascun-
de emoţiile din pricina
aplauzelor furtunoase.
La concursul ame-
najării colibei şi al bu-
catelor vânătoreşti toţi s-au dovedit a fi
buni gospodari, însă cei din Zubreşti i-au
cucerit pe membrii comisiei atât prin ca-
litatea bucatelor, cât şi prin aranjarea os-
pitalieră a mesei de sărbătoare.
Igor Grosu
foto: Stanislav Duduciuc
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
Tir vânătoresc
la Nisporeni
Subdiviziunea teritorială Nisporeni
a Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova (SVPM) a organizat o
competiţie sportivă de tir — utilă,
necesară, dar şi distractiv-educaţi-
onală, în acelaşi timp. competiţia a
fost Utilă pentru întreaga organiza-
ţie de ortaci, necesară — pentru fie-
care posesor de armă de vânătoare,
distractivă — pentru public, educaţi-
onală — pentru tinerii şi potenţialii
membri ai societăţii vânătoreşti.
Concursul, ca de obicei, a început cu
un instructaj minuţios privind respectarea
cu stricteţe a regulilor de securitate, pre-
văzute pentru desfăşurarea unui astfel de
eveniment. E pe deplin înţeles „punctul or-
ganizatoric propriu-zis“ — arma. Dacă nu
ştii cum s-o foloseşti, dacă îţi permiţi să te
abaţi cât de cât de la normele utilizării ei,
nu trece ca simplă armă, ci ca „mijloc de
pericol şi tragedie“, spun vechii şi încercaţii
vânători. Bucură, însă, că şi acest fapt s-a
consumat la un nivel înalt.
A luptat echipă contra echipă, armă
contra armă — la talere, desigur. Ca ur-
mare, pe locul întâi au ieşit vânătorii din
Nisporeni: Victor Zaharia, Ion Croitoru,
Vasile Ignat, urmaţi de cei din Vărzăreşti
— Ion Ursu, Andrei Negură, Mihai Şapte-
sate, cei din Grozeşti — Ion Bolohan, Ana-
tol Lefter, Ion Drăgan, care s-au învrednicit
de cupe şi diplome.
La competiţii personale, cu cele mai
multe talere „nimicite“, s-au înscris vână-
torii Victor Zaharia din Nisporeni (meda-
lia de aur), Andrei Negură din Vărzăreşti
(medalia de argint) şi Mihai Croitoru din
Bărboieni (medalia de bronz).
Şi?… după o astfel de competiţie, utilă,
necesară şi plăcută, lumea a trecut la dis-
tracţii, odihnă, sărbătoare.
De asigurarea ordinii a avut grijă dl
Nicanor Ciochină, şeful Inspectoratului de
poliţie Nisporeni, fapt pentru care întreaga
echipă de participanţi la acest tir sportiv îşi
exprimă recunoştinţa.
Nicolae LOZOVANU,
managerul ST Nisporeni a SVPM
portret
Pasiunea ca echilibru
Pe domnul Gheorghe Pleş-
ca, vânător din satul Zubrești,
raionul Străşeni, l-am cunos-
cut la sărbătoarea vânătorilor
și pescarilor consacrată ani-
versării a 140-a de la fondarea
Societății Vânătorilor și Pes-
carilor din Moldova (SVPM),
festivitate organizată cu multă
dragoste și trudă de conduce-
rea Subdiviziunii Teritoriale
Strășeni a SVPM. Recomandat
de dl Ion Sârbu, mai marele pe
vânătorii și pescarii din raion,
interlocutorul meu, Gheorghe
Pleșca, se dovedi a fi nu numai
o persoană comodă la discuții,
ci și un om cu un destin inte-
resant.
Blajin la vorbă și cumpătat,
știe bine să-și cruțe ascultăto-
rul. Vorbește ce trebuie și atât
cât trebuie… Plictiseala vorbei
o „condimentează“ la timp cu
ceva umor, iar când e nevoie,
mai pune și doza de „piper“…
Că ascultându-l, rar cine dă în
stenahorie. Spun aceasta, deoa-
rece timpul discuției la prima
noastră întâlnire mi s-a părut
prea puțin, propunându-i să ne
mai întâlnim o dată. Şi domnia
sa a acceptat cu plăcere. Astfel,
la câteva zile, am reluat dialo-
gul nostru tot la prisaca dum-
nealui, „dislocată“ după toate
cerințele strategice, sub aripa
Malancei, un deal împădurit
și foarte pitoresc din preajma
Zubreștilor.
Din vorbă în vorbă, am
aflat că pasiunea de vânător a
moștenit-o de la taică-său, An-
drei Pleșca. M-a surprins, în-
tr-un fel, faptul că din cei șase
copii la părinți, doar Gheorghe
a fost cu „imunitatea“ mai slabă
şi s-a „molipsit“ de vânătoare,
asemeni lui taică-său. Cu „Tul-
ca“ bunului părinte a mers la
prima vânătoare. Întors atunci
obosit, dar bucuros la culme,
cu un iepure în traistă, ai casei
pe loc și l-au „ars“: „De azi în-
colo, Gheorghe — precis că nu
murim de foame!…“.
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
Gluma putea fi și mai dură,
dacă știau cei din familie ade-
vărul pur. Urecheatul fusese
„împușcat“ grație norocului
ce-l avuse la tragerea bilețelelor
din cușma brumărie a șefului
de grup. Dar a trecut puțin și
au venit timpuri când și din vâ-
natul lui Gheorghe Pleșca s-au
înfruptat alții… Doar vremea
petrecută la vânătoare îi golea
nu numai punga, dar îi aducea
și „dividende“…, mai ales sub
formă de experiență.
Azi, cu o vechime în mun-
că vânătorească de 44 de ani,
pușcașul știe bine cum să se
pună pe urma sălbăticiunii. Îl
duce bine capul cum să „în-
tindă“ cursa, ca vânatul să-i
vină drept în traistă. Dar cel
mai mare și mai important lu-
cru pe care l-a deprins vână-
torul în viața sa e că a însuşit
măsura în toate. Nu împușcă
ca un „amărât“ în stânga și în
dreapta. Pune în plasă atât cât
să mai rămână loc și pentru
captura cea de mâine. A izbutit
să-și „îmblânzească“ ambiția și
poftele lumești mulţumită tată-
lui, alături de care a vânat vre-
me îndelungată și de la care a
învățat lucruri care te miri de-i
treceau fiului prin cap…
— Vânez din 1971, mi se
destăinui pușcașul. Analizân-
du-mi acum „odiseea“ de om
cu arma în spate, găsesc multe
coincidențe prin care a trecut la
vremea sa și tata. Prin anii 60,
aburcând butoaiele cu vin într-
o mașină de ocazie, tata a plecat
să vândă marfa în Ucraina. Mo-
tivul? Se apucase de construcția
casei… Avea nevoie de bani…
Dar dacă ceilalți săteni, cu care
s-a pornit să facă negustorie,
s-au întors cu bani la chimir,
tata a venit cu o „Tulcă“ nou —
nouță de calibrul 16, pe umăr.
Lecția, primită din partea
mamei, o țin minte și acum,
îmi spune Gheorghe Pleșca,
dar cel mai tare mi s-a întipărit
în memorie fața luminată a ta-
tei… Mama îl ciondănea, iar el,
absent, zâmbea și își mângâia
„cucoana armă“.
Peste ani, prin aceeaşi aven-
tură a trecut și fiul, Gheorghe.
Unul dintre prieteni, respon-
sabil de arme la Ministerul
Afacerilor Interne, și mare spe-
cialist în farse, cunoscând pa-
tima lui Gheorghe Pleșca față
de armele de vânătoare, mai
mult spre a-l provoca, îi spune
că două arme de tipul TOZ-
34 ER, unice la timpul acela
în țară, sunt scoase la vânzare.
Noutatea îi fu „oferită“ când
Gheorghe Pleșca își ridicase
salariul și indemnizațiile de
concediu pentru a continua
construcția casei. Şi ce credeţi
că a urmat? Evident, banii s-au
dus în aceeași zi pe armă, iar
construcția casei… a fost amâ-
nată pe alt an.
De tămbălăul cela, ridicat
atunci de nevastă, de mult nu
mai pomenește. La ce bun?
Când soţia, doamna Zinaida,
şi-a dat seama ce „boală grea“
e vânătoarea, s-a ogoit pentru
totdeauna. Ba chiar îi ono-
rează pasiunea, îl susține și îl
încurajează dacă uneori soțul
vine indispus de la vânătoare.
Că, după părerea ei, la un așa
bărbat doar poţi să visezi. E
omenos, iubitor și cult. Nu are
vicii. Iar de se cheltuiește pe fel
de fel de muniții și „acareturi“
vânătorești, zice dna Zinaida,
bine că nu dă banul pe țigară
sau băutură…
Cât despre vicii, Gheorghe
Pleșca, cu adevărat, nu le-a to-
lerat. A luptat cu ele practic de
când se ține minte.
În copilărie visa la haina
verde, de pădurar. Destinul l-a
silit, însă, să o îmbrace pe cea
de polițist. După absolvirea
Universității de Stat din Mol-
dova, cu diploma de jurist, an-
gajat în cadrul Ministerului de
Interne, tânărul specialist a fost
repartizat în secția pentru mi-
nori la Comisariatul de Poliție
Strășeni. Ulterior a lucrat în
secția de urmărire penală, apoi
a fost adjunct al comisaru-
lui de poliție. Activând toată
viața în unul și același colectiv,
a trecut, desigur, prin multe
încercări. Dar a avut destulă
putere și voință de a se feri de
ispitele și provocările lumești,
păstrându-și onoarea și sufletul
curat, fiind mereu îndrăgostit
de natură.
— Când eram sufocat de
toate ce le vedeam în structura
în care activam, plecam, în ore-
le libere, în natură. Chiar dacă
mă întorceam fără de vânat
acasă, miracolul codrilor mă
întrema, că a doua zi la slujbă
eram alt om, cu altă gândire și
comportament.
Vânătoarea îl ține bine
pe val și de când și-a primit
statutul de pensionar. Mulți,
ajunși la odihna binemerita-
tă, sunt derutați, deoarece nu
se dumeresc cu ce să-și ocupe
timpul liber. Gheorghe Pleșca
a fost scutit de astfel de proble-
me, căci vânătoarea pentru el
nu e o perioadă de timp când
pușcașul cu acte în regulă e în
drept să iasă cu arma în natură.
Vânătoarea pentru un om ca el,
liber de îndatoririle de serviciu,
e deja un mod de viață.
— Când e sezonul la
urecheați, sunt cu ortacii mei
acolo, zice pensionarul Gheor-
ghe Pleșca. De merge goana la
vulpi, mistreți ori în baltă, sunt
prezent deja acolo. Nu mă ogo-
iesc nici atunci când se închide
sezonul bubuitului de arme.
Sunt pe câmp, unde împreu-
nă cu alți vânători din sat ne
ocupăm de amenajarea hrăni-
torilor ori de „vânarea“ braco-
nierilor, pregătim hrană pentru
vânat în perioada de iarnă. Dar
câtă satisfacție avem când ne
întâlnim cu colectivul la o aga-
pă, unde ne facem planurile ori
ne ascultăm „minciunile“.
După el, orice vânătoare e
o povestire. Nu există ieșire în
natură cu grupul de vânători să
nu se întâmple ceva haios. Au
fost cazuri când s-a vânat cu un
capăt de funie, scoțând șoșoiul
căzut într-o fântână părăsi-
tă. S-a întâmplat când așezați
vreo douăzeci de ortaci roată
la o agapă, iepurele a stat tu-
pilat, ascultându-le brașoavele,
apoi în semn de „batjocură“ a
sărit din loc, știind bine că ar-
mele sunt nepregătite. Au în
istoria de vânătoare și un caz
mai puțin plăcut, când din
neatenție unul dintre ortaci a
fost atacat de un mistreț, foar-
te deranjat. Și dacă atunci s-a
mers pe muchie de cuțit, astăzi
pătimitul se mândrește cu ci-
catricea lăsată de colții jivinei
„needucate“. A uimit mistrețul
și după ce i s-a scos pielea de
pe el. În blana proaspăt ciuru-
ită pușcașii au mai descoperit
o întreagă colecție de gloanțe
crescute în corpul râmătorului:
cuie, bucăți de sârmă, piulițe…
artizanale vânătorești folosite
după cuget și fantezie.
Și despre a doua sa pasiu-
ne — apicultura, vorbește cu
aceeași înflăcărare. Dar dacă
vânătoarea îi menține fizicul,
apicultura îi întremează sufle-
tul și îl asigură material.
— În aparență, albina parcă
ar fi o insectă simplă…, dar ce
mod de viață duce…, filozo-
fează interlocutorul meu. Dacă
omenirea ar izbuti să se confor-
meze normelor și legilor vitale
din stup, am trăi într-o societa-
te perfectă.
Nu încerc să-l contrazic…
Mă bucur: odată ce omul în-
cearcă să pună temelia unei ast-
fel de discuții, probabil știe el ce
știe despre viața „muștelor“ ce
roiesc în preajmă… Ba chiar e
foarte bine că la vârsta lui, cu-
getul nu vrea liniște și împăca-
re. Din contra, vrea să „zburde“,
tinde spre cunoaștere, spre noi
descoperiri, mizând să găseas-
că răspunsul la multe probleme
tainice. Dacă să stăm strâmb și
să gândim drept, și zbânțuiala
aceasta a materiei cenușii, cu
energia sa aproape adolescen-
tină, pentru un pensionar mai
este iarăși o pasiune. O îndelet-
nicire de suflet pentru un om în
etate, fie vânătoarea, pescuitul,
filatelia sau apicultura, e un
motor ce generează și garan-
tează sută la sută sănătate, op-
timism, longevitate… Iar unui
om, cum este Gheorghe Pleșca,
mai multe nici că-i trebuie.
Stan DUDUCIUC
Faguri cu miere
Ingrediente:
3 ouă, 3 linguri cu miere,
100 ml de ulei, 120 ml de lapte,
2 pliculeţe de zahăr vanilat, 1/2
linguriţă de bicarbonat stins în
oţet, făină cât cuprinde, astfel
încât să obţinem consistenţa
unui aluat fraged.
Preparare:
Ingredientele (ouă, lapte,
miere, zahăr, vanilie, ulei, bicar-

Abonarea 2015 bonat stins) se mixează cca 5

min. Se adaugă treptat faină, fră-
mântăm până obţinem un alu-
Dragi cititori ai revistei Vânătorul şi Pescarul
at nelipicios, bun de modelat.
Moldovei, abonarea pentru anul 2015 continuă! Se pune forma de faguri pe
Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi niciun eveni- plită, să se încingă bine. Din alu-
ment important în domeniul cinegetic, abonaţi-vă. atul obţinut se formează biluţe
Doar cel care este la curent cu toate noutăţile în domeniu, îşi poate asuma anumite de aceeaşi mărime, le punem
responsabilităţi, fiind interesat, atât de prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice. pe forma deschisă, apoi presăm
Un om informat este un om puternic! bine.
Forma se ţine cca 1 min pe
Revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei apare lunar. Preţul unui abonament ră-
o parte, 1 min pe a doua parte,
mâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună. astfel încât să obţinem faguri
Indicele publicaţiei: copţi uniform.
în limba română — PM 32876; Se scot din formă şi se pun
în limba rusă — PM 31876. pe o tava la răcit.
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal. Se servesc cu ceai sau cafea.
Poftă bună!

/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11

Chinologie

Aprecierea
patrupezilor
Despre câini în diversita-
tea raselor s-au scris tomuri,
fiecare autor adăugând câte o
observaţie sau constatare asu-
pra aptitudinilor şi utilităţii
fiecărei noi creaţii de-a lungul
istoriei (peste 400 de rase cu
standardele lor, recunoscute de
Federaţia Chinologică Inter-
naţională). Ceea ce specialiştii
ne-au transmis ar trebui să fie
studiat şi însuşit, dar tumultul
vieţii cotidiene nu ne oferă ră-
gazul lecturii, iar cei interesaţi
de domeniu arareori găsesc
tratatele de specialitate prin li-
brării sau biblioteci.
Datorită acestor conjunc-
turi, a neiniţierii noastre în
domeniu, pe de o parte, cât
şi a dezinteresului, pe de alta,
majoritatea câinilor rămân
neinstruiţi, etalându-şi doar
aptitudinile genei moştenite
ereditar, fiecare exemplar com-
portându-se şi adaptându-se
condiţiilor în care vieţuieşte.
Dacă ne referim la rasele
câinilor pontatori (indiferent
de ţara de formare) cu aspec-
tele anatomice caracteristice
şi robele specifice cu lungimi
diferite ale părului, cât şi dife-
renţele de talie, conform stan-
dardelor, aceştia au în comun
aretul şi stilul individual de
lucru al fiecărei rase. Pe lângă
comportamentul faţă de vânat,
pointerii şi setterii au areturi
ferme, mai puţin aportul, bra-
cii fiind mai universali.
Vânătorii actuali, care au o
anumită pasiune pentru unele
specii de vânat aripat (prepe-
liţe, sitari, potârnichi, fazani,
raţe, gâşte etc.) şi nu numai,
vor opta pentru una din rase-
le ce întrunesc aptitudinile de
deservire multiplă în terenul
de vânătoare (câmp, baltă, pă-
dure), respectiv, rasele bracilor.
Mai survine şi preferinţa
asupra sexului câinelui, une-
ori femelele fiind mai caline,
iar masculii mai independenţi.
Oricum, un căţel crescut de
mic în familie, va întruni su-
fragiile tuturor, iar convieţui-
rea nu va avea de suferit, chiar
dacă există unele neplăceri
trecătoare ce nu vor
persista.
Se ştie că vână-
toarea fără servicii-
le câinelui este mai
săracă şi mai puţin
spectaculoasă, vâ-
nătorul devenind
el însuşi scotocitor,
fapt ce îl va plictisi
şi obosi. Având ca
însoţitor câinele, găsirea vâna-
tului este mai facilă, dacă aces-
ta este îndrumat să cerceteze
zonele de interes.
Ascultarea şi subordonarea
din partea câinelui se desăvâr-
şeşte prin educarea acestuia
pentru a-l face supus şi ordo-
nat. În caz contrar, el preluând
iniţiativa, devenind indepen-
dent, iar noi îl vom urma for-
tuit pe unde instinctele îl de-
termină să caute.
Desigur, şlefuirea reprezin-
tă un proces mai îndelungat,
în care comenzile repetate şi
însuşite se vor transforma în
reflexe condiţionate, ce vor fi
executate la perceperea vocii, a
fluierului sau semnelor.
Educarea o vom începe
încă de la vârsta de 3-4 luni şi
fără a plictisi „elevul", gradual
îl vom obliga să execute ce îi
cerem, acordându-i recom-
pense când merită, încât el să
facă distincţia: de ce primeşte
şi de ce nu primeşte bucăţica
preferată.
Cu consecvenţă şi răbdare,
vom parcurge etapele instru-
irii, încât în momentul ajun-
gerii în terenul de vânătoare,
noi să avem certitudinea că îl
stăpânim, mai ales atunci când
instinctele de vânătoare se vor
declanşa şi afirma, după vârsta
de nouă luni.
Alexandru ALACI

Atenţie!
Planul activităţilor de bază
ale SVPM în semestrul II
al anului 2015
Pentru creşterea animalelor de prăsilă, pro- Procedând în această ordine, proprietarii
prietarii câinilor pur–sânge sunt obligaţi să asi- câinilor pur–sânge vor obţine de la chinologii Secţia
Testările câinilor de Septembrie Chino-
gure participarea discipolilor la cel puţin două SVPM un document ce atestă că discipolii lor 1
vânătoare la prepeliţă (Ialoveni) logică a
expoziţii de exterior şi la o testare în câmp la sunt admişi pentru reproducerea de prăsilă.
SVPM
principala specie de pasăre sau mamifer de in- Notă
teres cinegetic, indicat pentru respectiva rasă. Această ordine a fost instituită, deoarece Testările câinilor de Septembrie SC a
2
La prima expoziţie de exterior are loc confirma- mulţi crescători de câini consideră eronat că vânătoare la raţă (Ghidighici) SVPM
rea caracteristicilor rasei în cadrul grupelor pri- doar după o singură expoziţie de exterior şi
Testările câinilor de Octombrie SC a
mare de vârstă. Participarea la a doua expoziţie testare în câmp pot proceda la reproducerea 3
vânătoare la fazan (Ialoveni) SVPM
de exterior este programată pentru câinii în de prăsilă, fără a fi necesară obţinerea clasei de
proces de maturizare, în cadrul grupei medii de reproducere. De fapt, însă, ignorarea etapelor Testările câinilor
vârstă, când, în urma susţinerii testării în câmp, specificate mai sus, contravine Regulamentu- Noiembrie SC a
4 terrieri la vulpe la
este atribuită clasa de reproducere şi bonitatea lui Asociaţia Chinologilor de pe lângă SVPM (Bălţi) SVPM
vizuină artificială
câinelui. Sunt admise pentru reproducerea de privind activitatea de prăsilă şi regulilor inter-
prăsilă doar exemplarele care au obţinut cel naţionale. Testările ogarilor la Decembrie SC a
5
puţin clasa a II-a de prăsilă. Vadim Nichiforov, chinologul SVPM vulpe şi iepure (Bălţi) SVPM

12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /


Suntem pregătiţi de vânătoare?
Vânătorii noştri aşteaptă cu nerăb-
dare deschiderea sezonului de vânătoare
2015—2016, iar pe noi ne frământă o în-
trebare specială, pe care am hotărât s-o
adresăm dlui Vladimir Rojic, maistru
armurier al SVPM: cum putem estima
că un vânător este pregătit pentru noul
sezon de vânătoare şi ce ar trebui să în-
treprindă în acest sens?
Mai întâi de toate, scoatem arma din
safeu, o dezasamblăm, eliminăm unsoarea
de conservare, după care ungem mecanis-
mul cu unsoare de vară, iar ţeava o lăsăm
curată. Apoi verificăm muniţiile, pe care
mulţi vânători le păstrează în dezordine.
Acestea trebuie aranjate după destinaţie:
alicele nr. 7 pentru cartuşele la porumbei
vor sta pe o poliţă, nr.5 la raţă — pe alta etc.
Este necesar să facem revizie, să clarificăm
ce trebuie să achiziţionăm, ce trebuie să re-
încărcăm.
Dacă programăm o vânătoare la pă-
sări acvatice, ce trebuie să avem în vedere
în primul rând?
Trebuie să verificăm starea tehnică a
ambarcaţiunilor. Mulţi vânători dispun de
bărci din cauciuc, dar pentru ca să nu dăm
în bară la vânătoare, luntrea trebuie în
prealabil umflată, verificată dacă nu are fi-
suri, locuri sparte, tăieturi. Dacă totul este
în ordine, o strângem cu acurateţe, dacă
nu — o lipim, dar nu în ajunul primei zile
de vânătoare, ci cu o săptămână—două
până la ieşirea în larg.
Şi cum trebuie să se pregătească un
vânător pentru prima partidă în sezon?
Este foarte importantă cercetarea lo-
cului viitoarei vânători. Dacă pe acel teren
nu am fost de mai mult timp, este necesar
să aflăm ce modificări au intervenit între
timp. S-ar putea întâmpla că pe câmpurile
unde anul trecut creştea floarea-soarelui,
în acest an să fie plantat porumb sau altă
cultură. Mai departe, trebuie să contac-
tăm stăpânul plantaţiei. Procedăm astfel,
deoarece nu este exclus ca anume în ziua
vânătorii oamenii să lucreze în câmp.
Cum procedăm noi, de regulă? Aflăm cui
îi aparţine câmpul, venim în vizită la pro-
prietar, discutăm cu el, ne înţelegem. Dacă
este vorba despre floarea-soarelui, el ne va
permite cu plăcere să vânăm în acel loc,
deoarece ştie bine că fiecare pasăre con-
sumă pe zi cam 50 de grame de seminţe,
iar dacă asemenea păsăruici sunt mii, ne
putem închipui care va fi prejudiciul cau-
zat. Deseori se întâmplă, că apar conflicte,
deoarece în momentul vânătorii în câmp
au loc lucrări agricole. Şi dacă nu te-ai pre-
gătit din timp de vânătoare, te poţi pomeni
cu oameni pe câmp. Astfel, nici tu nu mai
ai dispoziţie şi nici oamenii care lucrează
acolo. În cele mai dese cazuri este vorba
despre o vânătoare ratată.
Cât priveşte tehnica securităţii la vâ-
nătoare, este ea oare necesară unor vână-
tori cu experienţă? Doar aceştia cunosc
perfect regulile de securitate.
În principiu, în echipă trebuie înrolaţi
vânători serioşi, pe care te poţi bizui, şi
care cunosc tehnicile de securitate şi regu-
lile de vânătoare. Ei nu vor trage în păsări
care zboară aproape de sol sau în lateral,
în direcţia vânătorilor aflaţi alături. Dacă
echipa de vânători este completată, este
bine instruită, fiecare ştie cine şi unde se
află, în ce direcţie va trage din armă. Dacă
în grupă sunt incluşi novici, ei trebuie ne-
apărat instruiţi. Oricum înainte de prima
vânătoare în sezon, un instructaj este pur
şi simplu obligatoriu, pentru toţi partici-
panţii, fără excepţie!
Acest instructaj presupune, în afară
de regulile de tragere sau de mânuire a
armei, şi cunoaşterea altor particulari-
tăţi ale vânătorii?
Desigur. În primul rând, trebuie să
înţelegem din start că, dacă vânezi po-
rumbei, apoi nu vei trage niciodată în altă
specie de pasăre. Oamenii trebuie să ştie
că la vânătoarea de porumbei, utilizăm
alice nu mai mari de nr.7. Unii folosesc
în acest scop şi alice nr. 5. Însă, din pasă-
rea lovită de o asemenea alice rămân doar
penele! Câteodată vânătorii sunt tentaţi
să împuşte în pasăre de la mare distanţă.
Astfel se întâmplă că pasărea rănită cade
la vreo 400—500 de metri de la ţintaş şi în
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Tehnica securităţii
acest caz este foarte dificil să o găseşti. Ti-
rul trebuie organizat de la distanţa permi-
să conform regulilor de securitate. Aceas-
tă distanţă nu va depăşi 50 de metri. Dar
cea mai potrivită distanţă pentru tir este
de 30—35 m până la pasăre. Unii vânători
consideră că dacă alicele sunt mai mari,
succesul tirului este aproape garantat. Este
o opinie eronată.
După cum se vede, aveţi în aceste zile
mult de lucru.
Acum este desfăşurată campania de
revizie tehnică a armelor. Toţi vânătorii
trebuie să susţină testul respectiv în mod
obligatoriu. Noi eliminăm defecţiunile,
oferim consultaţii, se mai întâmplă să in-
terzicem exploatarea unor arme defectu-
oase şi periculoase pentru utilizare la vâ-
nătoare. Timp de jumătate de an noi am
trecut la pierderi 140 de unităţi de arme de
vânătoare, iar în anul trecut — circa o mie.
Este vorba despre arme vechi şi uzate?
Nu întotdeauna. Uneori, mult depinde
de modul şi stilul de exploatare a armelor.
De exemplu, s-a adresat un vânător care a
tras într-o vulpe. A rănit-o şi a hotărât să-i
pună capăt zilelor cu patul armei. I-a fost
jale să cheltuie un cartuş care costă 5—6
lei, a lovit vulpea cu patul armei şi acesta a
plesnit. Pentru restabilirea patului armei a
achitat 2500 de lei.
Este inuman şi lipsit de etică că loveşti
vânatul rănit cu patul armei. În plus, în
acest moment se poate produce accidental
şi o împuşcătură. Au existat cazuri când fi-
nalul a fost unul tragic.
Rezumând cele spuse, voi reaminti câ-
teva reguli de bază ce ţin de tehnica securi-
tăţii la vânătoare:
la încărcarea sau descărcarea armei,
aceasta trebuie ţinută cu ţevile în sus;
în timpul depășirii obstacolelor (şan-
ţuri, garduri, pâraie etc.), armele trebu-
ie descărcate;
nu este permisă tragerea din armă,
stând în picioare în barcă, precum şi
ochirea în lateral din barcă;
fără permisiunea conducătorului este
interzisă urmărirea vânatului rănit.
Sunt doar unele din regulile, pe care
trebuie să le cunoască fiecare vânător. Este
recomandată lectura suplimentară a regu-
lilor tehnicii de securitate la vânătoare în
Republica Moldova.
Intervievat de: Ion Groza
avifauna

Prepeliţa
Prepeliţa (Coturnix coturnix) face parte din ordinul Galliformes, familia
Phasianidae, fiind cea mai micã reprezentantã a acestei familii la noi
în ţarã. Mult îndrãgitã în popor prin cântecul sãu arhicunoscut din
perioada secerişului, a dat viaţã multor poveşti şi cântece. Apare sub
denumiri diferite de la o regiune la alta: pitpalac, pipãlac, potpalacã,
pitpediche, taptalagã.

Sub aspectul înfăţişării prezintă carac-
terele generale ale ordinului din care face
parte, adică picioare puternice, adaptate
mersului pedestru, aripi scurte şi rotun-
jite, caracteristice zborului pe distanţe
scurte (cu toate că zborul de migraţie
infirmă oarecum această ipoteză), ciocul
încovoiat şi puternic. Dimorfismul sexual
este destul de slab evidenţiat, însă sunt câ-
teva elemente de identificare, spre regret,
de multe ori, după declanşarea focului de
armă. Culoarea generală a penajului este
într-o nuanţă de brun-ruginiu. Spatele
este brun cu mai multe rânduri de benzi
transversale întrerupte, de
culoare neagră şi brun-des-
chis. Pe creştet şi deasupra
fiecărui ochi au o dungă de
culoare mai gălbuie, iar pe
burtă sunt evidenţiaţi fulgii
de culoare cenuşie la femele
şi brună la mascul, pigmen-
tat la ambele sexe cu pete de
culoare alburie. Picioarele
au culoarea roz-gălbui, cio-
cul este negru la bărbătuş
şi suriu la găinuşă, iar ochii
— brun-închis. Pigmentaţia
gâtului variază în funcţie de
sex şi vârstă. La mascul iese
în evidenţă o pată de culoa-
re neagră sub bărbie, iar la
femele de culoare roşietică. Un lucru se
pare este cert, acela că masculii bătrâni
au gâtul în întregime de culoare neagră.
Coada este scurtă, formată din 12 pene.
Greutatea corporală a prepeliţei variază
între 120—150 g, atingând apogeul prin
septembrie, înainte de perioada de migra-
ţie. Păsări migratoare, de fapt, singura din
familia sa, sosesc în ţară începând cu pri-
ma decadă a lunii aprilie, însă majoritatea
păsărilor vin cam pe la mijlocul lui aprilie,
iar plecarea de toamnă, începând chiar cu
luna august. Marea masă, însă, pleacă prin
jurul datelor de 5—20 septembrie, la care
se adaugă stolurile venite mai din nord.
Migraţia de toamnă depinde mult şi de
cursul vremii. Biotopul preferat îl consti-
tuie şesurile întinse cu culturi alternante,
cu predilecţie grâu şi secară, urmate de
fâneţe care abundă în seminţe, dar urcă şi
prin zona dealurilor. Este o pasăre poliga-
mă, împerecherea având loc imediat după
sosirea din migraţie. Cloceşte doar femela,
masculul nu participă nici la creşterea pui-
lor, fiind pe tot parcursul perioadei de cui-
bărit şi de creştere a puilor foarte nervos
şi brutal, deranjând adeseori găinuşa, pen-
tru o nouă împerechere. Prepeliţa depune
şi două ponte pe an, au fost însă cazuri şi
de trei, ca urmare a pierderii premature a
unora dintre ele. Cuibul rudimentar, con-
struit din câteva fire de vegetaţie uscată,
într-o mică adâncitură, este ascuns bine
printre ierburile înalte. Depune un nu-
măr de 7—15 ouă de culoare gri-închis,
cu dese pete negre. Perioada de incuba-
ţie este de 16—21 de zile. Puii la ecloza-
re sunt nidifugi cu puf gălbui dedesubt şi
portocaliu pe spinare, cu o pată neagră pe
frunte. După câteva ore părăsesc cuibul,
urmându-şi mama în căutare de hrană.
Cresc foarte repede, la vârsta de trei săptă-
mâni sunt capabili de zbor, iar la o lună au
aproape dimensiunea părinţilor.
Sporul anual depinde mult de caprici-
ile vremii, puii fiind sensibili la frig şi la
ploile repezi de vară. În primele zile de via-
ţă puii consumă exclusiv hrană de origine
animală, apoi sunt învăţaţi de către mamă
cum să culeagă boabe şi seminţe. Hrana
prepeliţei este constituită din seminţe de
grâu, secară, trifoi, mohor, sorg, ghizdei
sălbatic şi alte feluri de plante seminţoase,
apoi nenumărate insecte, larve şi viermi-
şori, în ultima perioadă de timp, înainte
de plecarea în migraţie, îngrăşându-se în-
tr-un timp foarte scurt.
Duşmanii tradiţionali
sunt răpitorii cu pene şi păr,
în ultima vreme înmulţirea
numărului de câini şi pisici
vagaboande, apoi moderni-
zarea şi chimizarea agricul-
turii, distrugerea pontelor
prin cosirea timpurie a fâ-
neţelor şi trifoiştilor, pentru
această cultură prepeliţa
manifestând o atracţie apar-
te.
Glasul său este binecu-
noscut prin acea onoma-
topee „pit-pa-lac“, care a
devenit şi denumire. Mai
aproape de sunetul real ar fi
„pit-piddit“ şi „pic-pervic“ — silabe scoa-
se, de fapt, de mascul şi care se aud într-o
cadenţă repetată de seară până dimineaţa
în largul câmpurilor. Femela scoate sunete
mai slabe, ca răspuns la chemarea mascu-
lului sau când îşi alarmează puii în caz de
pericol şi apoi îi strânge înapoi.
Au auzul şi văzul foarte dezvoltate.
În perioada de migraţie călătoresc doar
noaptea, estimându-se că ating o viteză de
70 km/h, străbătând Marea Mediterană în
7—8 ore, zburând la joasă înălţime deasu-
pra valurilor.
De fapt, de la această călătorie micuţei

14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /


vietăţi i se trag multe necazuri. Se pare că
încă şi astăzi este capturată cu plasele pe
ţărmurile Mediteranei şi vândută pe bani
buni prin marile porturi comerciale, cu
toate prevederile şi restricţiile impuse de
forurile abilitate. Această practică a dus la
scăderea drastică a efectivelor de prepeliţe
la nivel global.
Numeroase obiceiuri însoţesc existen-
ţa şi traiul acestei păsări. Iese după hrană
cu predilecţie dimineaţa şi seara, pe timpul
zilei stând ascunsă prin porumbişti, sub
frunze de dovleac şi alte locuri umbroase.
Se ridică greu în zbor, preferând mersul pe
jos, strecurându-se cu mare uşurinţă prin
vegetaţie, cu gâtul îndesat şi dând din cap
la fiecare pas.
Nu intră în păduri şi nu stă niciodată
pe arbori. Are o mare plăcere în a se scălda
prin ţărâna uscată. Scormoneşte cu ghea-
rele pământul în căutare de mâncare. La
ivirea unui pericol rămâne împietrită în
locul în care a fost surprinsă, ascultând cu
atenţie şi nu se mişcă până nu are siguran-
ţa că a trecut primejdia. Caută să-şi ame-
najeze cuibul aproape de o sursă de hrană,
pentru a nu fi nevoită să lipsească mult de
pe cuibar, iar setea şi-o potoleşte sorbind
picăturile de rouă de pe firele de iarbă.
Se practică diferite metode de vână-
toare: cea mai spectaculoasă şi încântă-
toare este cea cu câinele de aret, dimineaţa
devreme sau seara, un adevărat spectacol
al simţirilor din partea tuturor combatan-
ţilor. Tirul nu este dificil, zborul prepeliţei
fiind pe orizontală, aproape de pământ şi
pe distanţe scurte, zborul fiind greoi din
cauza greutăţii şi grăsimii acumulate pen-
tru călătoria de migraţie.
Se mai practică şi vânătoarea la sărite
fără câine sau cu gonaşi în linie. Pe vre-
muri se mai vâna şi cu chemătoarea con-
fecţionată artizanal, vânătorul aşteptând
apropierea prepeliţei în picioare, lângă
porumbişti, apoi plecând în direcţia unde
se vedea mişcându-se iarba şi ridicând pa-
sărea. Nu putem afirma cât de legală este
această metodă.
Cu toate pierderile suferite de această
specie prin prinderea lor pe ţărmuri, când
sunt în incapacitate de a mai
zbura, prin distrugerile pro-
vocate de agricultura inten-
sivă mecanizată, iluminatul
nocturn şi alte cauze, rămâ-
ne totuşi un vânat accesibil
multor vânători şi deosebit
de preţuit prin frumuseţea
sa în compania câinilor, apoi
prin iscusinţa gastronomi-
lor şi, nu în ultimul rând,
pentru că este primul vânat
al sezonului după o pauză
de durată a puştilor. La vâ-
nătoarea de prepeliţe se folosesc alice de
2 mm, cu încărcătură normală, deoarece
distanţa la care se trage nu este prea mare.
Tristan
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
Calendarul
lucrărilor biotehnice
August
Vânătoarea
Pe 15 august se deschide vânătoarea
la păsări acvatice, prepeliţă, porumbel,
vulpe.
Activităţi biotehnice
Sunt precizate şi corectate datele des-
pre amplasarea sectoarelor reproducti-
ve, a construcţiilor cinegetice, vizuinilor
de vulpe locuite în fondurile cinegeti-
ce, gestionate de CPV, starea acestora
şi, la necesitate, sunt operate modificări
şi completări în cărţile-schemă în ca-
drul fiecărui fond de vânătoare;
Sunt reparate jaloanele vechi şi confec-
ţionate altele noi pentru demarcarea
hotarelor terenurilor de vânătoare şi
zonelor de reproducere;
Continuă achiziţionarea resurselor de
hrană pentru nutriţia suplimentară a
speciilor de vânătoare pe timp de iarnă;
Sunt renovate şi amenajate prundişuri-
le şi scăldătorile pentru fazan şi potârni-
che;
Este efectuată curăţarea sau amenaja-
rea adăpătorilor pentru speciile de in-
teres cinegetic;
Continuă construcţia şi renovarea să-
răriilor pentru animale, achiziţionarea
drobului de sare şi repartizarea acestuia
în sărării;
Sunt desfăşurate razii în vederea pro-
tecţiei speciilor de vânătoare.
Lucrul în cadrul colectivelor
primare de vânători
Sunt organizate şi desfăşurate semina-
re pentru preşedinţii colectivelor pri-
mare de vânători ale SVPM privind or-
dinea vânătorii în sezonul 2015—2016;
Au loc adunări în cadrul CPV privind or-
dinea vânătorii în sezonul 2015—2016
şi măsurile de securitate la mânuirea
armelor;
Sunt desfăşurate activităţi biotehnice
şi economico-cinegetice pe terenurile
repartizate CPV, în corespundere cu
planul de lucru în fondurile de vână-
toare în trimestrul III al anului.
Activităţi chinologice
şi culturale de masă
Testări şi competiţii interraionale pen-
tru câinii de vânătoare la raţă (or. Chişi-
nău);
Competiţii regionale şi republicane de
tir vânătoresc.
De-ale braconajului
După măsura satului, nea
Dumitru Oboroc era un om cu
credinţă şi frică de Dumnezeu,
harnic şi cinstit. Din munca
de salariat la calea ferată şi-a
construit o casă, a ridicat şi a
educat cinci copii. Acum, tre-
cut la pensie, munceşte ziulica
întreagă în vie. O sapă, o pune
la timp pe haragi. Şi pasiunea
aceasta, moştenită de la buni-
cul său, mare viticultor şi spe-
cialist în vinuri, îi aduce linişte
şi plăcere, încât aproape că nici
nu mai iese cu lunile în sat.
Adevărat, că pe lângă îngrijitul
viei „dislocate“ chiar în margi-
nea pădurii, pensionarul a mai
însuşit o treabă pentru suflet…
Zi de zi, dis-de-dimineaţă o ia
razna spre pădure, aşa cu mâi-
nile goale, de parcă ar pleca să
o inspecteze. Dar cel mai ciu-
dat în treaba asta e că toţi îl
văd cum pleacă şi nimeni nu-l
zăreşte când şi pe unde se în-
toarce. Şi doar au fost din cei
care i s-au pus pe urmă, dar
zadarnică trudă. Odată ajuns
la poalele codrilor, parcă intra
în pământ. Dar cât de mare era
uimirea „detectivilor“ când,
întorşi din „misiune“, îl zăreau
pe moş în vie, de parcă nici nu
plecase undeva…
După cum vorbeşte lu-
mea, apucături de a umbla de
unul singur prin păduri, omul
avuse şi în tinereţe. Dar a ur-
mat războiul, apoi familia mai
trebuia hrănită, şi vrei-nu vrei
„romanticul“ s-a lăsat de plim-
bările în natură.
Cine îl cunoaşte mai în-
deaproape ştie că gospodarul
are încă o apucătură stranie.
Tace mereu. Mulţi săteni, spre
exemplu, sunt tari de gură şi,
mulţumită „clanţului“, obţin
tot ce-şi doresc. Nea Dumitru
e din altă stofă. Pe toate le spu-
ne şi le hotărăşte doar cu tăce-
rea. Că privindu-i faţa tăcută
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
„Lăţarul“
şi chipul ursuz, multora le sare
ţandăra pe loc:
— Mai bine înjurai şi păleai
cu bâta, nea Dumitre, că mai
mult folos era. Dar Oboroc
parcă o făcea înadins: se închi-
dea şi mai tare. Crunt era „bă-
tut“ în aşa mod şi vecinul Ilie
Laţ. Porecla pusă de mahala îl
prindea de minune. În primul
rând, că era subţire şi gârbo-
vit la trup precum un capăt de
sârmă numai bună de închegat
un laţ. Corespundea numelui
şi pentru că Ilie, care se trăgea
dintr-o familie de „amărâţi“,
îşi dobândea hrana mai mult
cu laţurile puse la jivine prin
pădure.
Unii săteni agreau „pasiu-
nea“ lui Ilie Laţ şi chiar găseau
şi o motivaţie:
— Vrea şi el sărmanul să se
înfrupte cu o fărâmă de carne!
Bine că nu fură!
Altora îndeletnicirea me-
dievală le părea amuzantă şi
plină de peripeţii… Nea Du-
mitru, însă, era supărat pe
braconier şi îl ura. Lucru ce, de
fapt, se simţea destul de bine
datorită privirilor săgetătoare
şi tăcerii împietrite cu care îşi
trata vecinul când îl întâlnea
pe stradă:
— Ce tot taci atâta şi mă tai
cu privirea, de parcă am făcut
moarte de om?
Nea Dumitru se oprea, îşi
asculta până la capăt „oponen-
tul“, apoi, scuipând cu ciudă în
pământ, îşi vedea de drum. Îi
era scârbă să schimbe o vorbă
cu el — ştia: cu un nesimţit de
teapa lui Ilie Laţ, e neputincios
până şi bunul Dumnezeu. Aşa
că pentru a-l scoate la apă cu-
rată nea Oboroc şi-a ales alte
metode… Descoperea locuri-
le pe unde braconierul punea
ochiurile aducătoare de moar-
te, le aduna frumuşel, iar aduse
pe furiş acasă, le agăţa în dudul
din ogradă. Le punea special
la vedere, aşa ca Ilie şi alţii ca
dânsul, când vor trece pe drum
ori îi vor deschide poarta cu
vreo nevoie, să le vadă. Iar de
mai au ruşine şi simţ omenesc,
să tragă concluzii… Fără doar
şi poate, „expoziţia“ dădea re-
zultate. Că, urmărindu-i pe fu-
riş, bătrânul observa cum unii,
recunoscându-şi manufacturi-
le, strâmbau răutăcios din nas.
Cui, de fapt, putea să-i fie pe
plac rolul de luptător invizibil
pe care şi-l asumase pensiona-
rul?
Sigur că munca făcută îl
bucura, cu atât mai mult că de
la o vreme „artizanalele“ s-au
rărit prin pădure, iar cele pe
care le mai descoperea, erau
meşterite curat de o mână.
Nesimţit şi gros de obraz,
Ilie Laţ se făcea mort în po-
puşoi, terorizând mai departe
pădurea şi fauna cu scule de
marcă… Cum, însă, le dibă-
cea Ilie Laţ, nu izbutea nimeni.
Parcă fără de minte, parcă şi
căscat de-a binelea, dar cum se
dumerea nătărăul să modeleze
laţurile primejdioase… Odată
nimerită în mreaja întinsă, rar
ciută să aibă scăpare…
Enervat la culme de nesim-
ţirea braconierului, într-o bună
zi pensionarul s-a hotărât la cel
mai dur pas. Şi-a rugat fiul mai
mare să-i cumpere o capcană
mai serioasă decât cele ce agaţă
şobolanii şi acela i-a adus pă-
rintelui o capcană pentru urşi.
O asemenea unealtă nu văzu-
se nici nea Dumitru. I-a părut
cam mare, dar dorinţa de a
pune braconierul la punct era
şi mai puternică. Aşa că, trezit
cu noaptea în cap, a purces spre
locurile unde ştia că îşi face de
cap Ilie Laţ. Nu departe de un
ochi de sârmă proaspăt pus,
nea Oboroc şi-a montat „jucă-
ria“ adusă de fecior. Dar odată
ce-l stăpânea o presimţire nu
prea bună, nu s-a grăbit spre
casă, ci s-a dosit într-o văgă-
ună la un pas de locul cu ghi-
nion. Şi iată că pe la o vreme,
când ceaţa prinse a se aşterne,
iar razele de soare a face puţină
lumină în jur, se auziră nişte
trosnituri de crengi şi, în faţă,
apăru o siluetă slăbănoagă şi
gheboasă. Era Ilie, care venea
să-şi vadă norocul. Şi acesta, îi
căzu din plin…
Mai întâi s-a auzit o pocni-
tură, apoi a urmat un răcnet ca
de fiară, după care braconierul
a căzut snopit de durere la pă-
mânt.
Pe pat de spital, cu piciorul
butuc şi vânăt cum e sfecla, Ilie
Laţ s-a tăvălit destulă vreme. Şi
chiar de fusese sâcâit de medici
destul, căci aceia vroiau să afle
adevărul pentru a-i asigura o
lecuire adecvată, nimeni nu a
izbutit să scoată o vorbă din
gura pătimitului. În schimb,
destul de vorbăreţ deveni cu
cel betejit nea Dumitru, care îl
vizita zilnic şi se interesa dacă
nu duce lipsă de ceva.
Când Ilie se ridicase şi mai
că nu mai şchiopăta, nea Du-
mitru, văzând că acela şi-a în-
văţat lecţia, cu voce blândă, dar
şi cu niţel sarcasm, i-a zis:
Pâinică de la
iepuraș
În copilărie am fost un bă-
iat alintat. Părinții mei, oameni
muncitori și gospodari, s-au
stăruit să-mi dea de toate. Atâ-
tea, încât, de la o vreme, făceam
mofturi, căutând mâncare într-
ales. Și, scânceala mea, specu-
lativ și bine regizată, își atingea
scopul. Obțineam cu ușurință
tot ce-mi poftea inima. Doar
o singură dată, ocupată peste
cap cu treburi, cerând să mi
se pună și ceva bun pe pâinea
proaspăt scoasă din cuptor,
biata mamă m-a obrăzat:
— Mai mănâncă și pâine
goală, copile!
Desigur, sfatul și tonul nu
mi-au plăcut. Având mânji,
i-am răspuns:
— Nu vreau pâine goală!
Bunicul, care își curăța
arma de vânătoare, auzind
„declarația“ mea, trase rucsa-
cul mai aproape, zâmbind, și
scoase din el o bucățică de pâi-
ne uscată.
— Ia-o, nepoțele, e de la
iepuraș!
E greu de redat ce efect avu
asupra unui suflet de copil ges-
tul bunicului… Mai aromată și
mai gustoasă pâine ca hrinca
adusă de la urecheați, n-am
mai mâncat. Acea pâine uscată,
scoasă din rucsac, mi-a schim-
bat brusc și atitudinea față de
îndeletnicirea bunicului — vâ-
— Să treci, Ilie, pe la mine
şi să-ţi iei „zestrea“…
N-a venit atunci că-i era
ruşine. Şi-a ridicat-o peste
mulţi ani, după ce bătrânul
plecase să se lupte cu „lăţarii“
pe cealaltă lume. Vroia atunci
Ilie să lege nişte maldăre de
porumb şi avea nevoie de sâr-
mă…
nătoarea! Din momentul acela,
orice plecare a lui pe căi de co-
dru era înţeleasă de mine ca o
intrare în lumea de poveste, în
locuri sfinte, unde au dreptul
să meargă doar oamenii bla-
jini, buni la suflet, cum e buni-
cul meu.
Ziua întreagă stăteam lipit
cu fața de geam, așteptând,
știind că bunicul, la întoarce-
re, va trece neapărat și pe la
iepuraș.
…Mai ieri, luând parte la
lucrările de amenajare a unei
hrănitori pentru animalele
sălbatice din pădurea Căpri-
anei, priveam cu interes cum
unul dintre vânători culegea
bucățelele de pâine, rămase de
la masa noastră.Îl urmăream
cu uimire.
— Pentru nepoței, mă du-
meri el, parcă rușinat. De la
iepuraș…
Ce era să-i spun? M-am
bucurat, ca în acea zi fericită
din copilăria mea.
stanislav Vâlcu,
desene de autor
Argăsirea blănurilor
Argăsirea blănurilor este
operaţiunea de prelucrare în
soluţii speciale a pieilor de
animale, pentru a le face trai-
nice, suple şi impermeabile,
în vederea preparării acesto-
ra ca trofee de vânat.
Argăsirea este precedată de
operaţiunile de înmuiere, spăla-
re şi descărnare.
Blana este pusă în soluţii spe-
ciale, pentru a distruge ultimele
reziduuri de grăsime din piele.
Se evită recipientele oxidabile,
fiindcă rugina degradează ire-
mediabil blana.
Argăsirea poate să dure-
ze mai multe zile, soluţia fiind
omogenizată de 2–3 ori pe zi,
în funcţie de temperatura me-
diului.
Ca semn că argăsirea este
gata serveşte smulgerea uşoa-
ră a părului de la ia piciorului.
După ce este scoasă din soluţie,
blana nu se spală, se lasă să se
scurgă şi se zvântează, atârnată
înclinat la umbră şi în curentul
de aer. Apoi se întinde şi se cu-
răţă de resturile de epidermă cu
instrumentele folosite la descăr-
nare.
Urmează şlefuirea uşoară cu
abraziv fin şi degresarea părului
prin frecare manuală cu rume-
guş de mesteacăn, îmbibat în
neofalină. Se poate freca uşor
pielea cu talc, urmând o uşoară
întindere, după zvântare, pe o
masă specială de întins blănuri-
le. Întinderea se face simetric, cu
pielea în sus, pentru a se usca.
Blana umedă este mai întâi
fixată în lungime, apoi în lăţime,
cu respectarea paralelismului
flancurilor şi al formelor naturale
ale capului. După ce a fost fixată
în cutie, se poate peria cu o so-
luţie de 10% de crom.
Argăsirea cu făină de
ovăz
Argăsirea cu făină de ovăz se
face într-un vas de lemn, sticlă
sau ceramică; făina se amestecă
cu apă, obţinându-se o cocă de
consistenţa smântânii, se adau-
gă 35 g de sare la 1 l de apă.
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
Coca se ţine la cald 4–6 zile pen-
tru a creşte şi dospi, evaporând
mirosul de alcool. Pielea este
unsă cu un strat subţire de cocă,
este împăturită în două, cu părul
în afară, pentru 12–21 ore, când
se atârnă la uscat, la umbră şi în
loc aerisit. Coca se desprinde de
la sine. Pielea se freacă în mâini,
iar dacă e tare, se înmoaie într-
o soluţie de 50 g de untură de
peşte, 30 cm3 de acid oleic şi 10
cm3 de amoniac de 25%. După
zvântare se freacă manual.
Argăsirea în soluţie de
acid sulfuric
Argăsirea în soluţie de acid
sulfuric este un procedeu afir-
mat în timp. Se iau 70–80 g de
sare de bucătărie, 10–15 cm3
de acid sulfuric concentrat şi
se dizolvă într-un litru de apă.
Pieile descărnate se introduc în
această soluţie pentru 10–12
ore. După argăsire, pieile se
zvântează timp de două ore la
umbră, într-un loc aerisit. Apoi
se ung cu amestecul de grăsime
şi apă amoniacală, urmând ope-
raţiunile de zvântare, uscare şi
înmuiere cunoscute.
Argăsirea în soluţie de
acid sulfuric, alaun şi
formol
Argăsirea în soluţie de acid
sulfuric, alaun şi formol se face
cu 50 g piatră acră (alaun), se di-
zolvă în 10.000 ml de apă fiartă,
se adaugă 60 g de sare de bucă-
tărie, 2 g de formol şi, la urmă,
2 g de acid sulfuric concentrat.
Blănurile se lasă în această so-
luţie la 20–25°C circa 20 de zile.
Verificarea se face după 15–16
zile, prin smulgerea părului de
la ia piciorului. După zvântare se
„frământă“ şi se curăţă, blana se
periază cu o soluţie de crom de
10% pentru a-i reda luciul natu-
ral, rezistenţa la umezeală şi a o
feri de insecte vătămătoare.
Tudor Colac. Cinegetica,
dicţionar explicativ
alice şi cârlige

Un cogeamite godac. Nimerise într-o groapă mare, adâncă, Cei doi nu-i răspunseră. Priveau la groapă.
plină-plină cu noroi. Se zbătu, cât se zbătu, dar nu reuşi să iasă. — Vă-hă-hă!... se miră Vasile. Ia te uită!... Să vă ajut?
Grohăi cât grohăi, răbufni de vreo câteva ori la suprafaţă, cercând Gheorghe se uită la Anton. Anton mormăi ceva sub nas.
să scape din prinsoare, dar, sleit de puteri, se lăsă la fund. — O scoatem noi la capăt, şovăi Gheorghe, dar dacă tare vrei…
Gheorghe, care taman trecea pe aproape, observă cum ani- — Ce mai? Sigur! căzu la învoială Vasile. Şi-l împărţim… fră-
malul se chinuieşte. Nu putu ţeşte!
înţelege ce fel de dihanie-i — Eu am dat de el, m-am
acolo, în mocirlă, dar apoi, ui- chinuit atâta şi… şi tu vrei…
tându-se mai atent, pe apleca- frăţeşte? întrebă cu ironie
te, îşi dădu seama că-i un porc Gheorghe.
mistreţ.
— Măi-măi-măi! se bucu-
ră omul. Ia-te, bre, ce noroc şi
Era frumos — Mda! îi ţinu isonul An-
ton. După atâta chin!…
— Ei, dacă nu vreţi, sco-

colţatul!...
unde-i jumara!… teţi-l şi singuri! o făcu pe su-
Se repezi, mai întâi, după păratul Vasile. Am plecat!
ceva tare — o nuia groasă, -Stai, omule! îl opri Ghe-
trainică. Se gândi să o vâre pe orghe. Că nu suntem noi chiar
dedesubt, să-l sprijine, ca să atât de hapsâni! Dacă la trei —
nu se ducă la fund, şi să-l îm- fie şi la trei! Dihania e mare,
pingă pe mal. O găsi repede, în cu kilograme bune, nu? Să-l
gardul lui Iacob. scoatem, mai întâi!
Se avântă să-şi ducă planul la bun Mistreţul, îmboldit cu nuiaua, nu
deznodământ, pentru că animalul, dădu semne de viaţă.
zbătându-se, răsuflând din greu, scă- — A crăpat jigodia, cât ne-am toc-
pătă iar la fund. Gheorghe reuşi, câi- mit noi aici! se dădu cu părerea Anton.
ne-câineşte, să-l împingă spre buza Gheorghe îl mai îmboldi o dată.
gropii, cu nuiaua, şi să-l ridice la su- Animalul — ca şi mort.
prafaţă, dar cum să-l scoată pe mal? — Dă-l dracului, măi Gheorghe!
Dihanie! Acu e mort de chin, dar dacă Cât l-aţi chinuit voi aici — a zdohnit!
îşi vine în fire? Doamne, are nişte col- Nu vedeţi? întrebă Vasile.
ţi… face odată clanţ! şi… s-a zis cu — Poate că-i viu? Să mai încer-
tine! Ori că te lasă calic pe viaţă. S-a căm…
mai întâmplat, ştie el. Gheorghe ridică băţul, în clipa asta
„De unul singur n-o să fie chip! se mistreţul se mişcă, grohăi înfundat.
gândi Gheorghe. Ar trebui să chem pe — E viu, comândul lui de porc! în-
cineva…“ jură Anton. Hai, să-l tragem sus!
Îl găsi pe Anton, cel cu gospodăria În trei, încet-încet, reuşiră să-l ri-
chiar lângă râpă, apărut, întâmplător, dice, pe iarbă. Gheorghe îl apucă de
la gard. urechi, apăsându-l cu genunchii, Vasile cu Anton îl ţineau de pi-
— Parcă Dumnezeu te-a adus. Ia vino-ncoa! cioare. Crăpau de frică, dar nu puteau să-l lase!
Anton sări gardul. — Oho! Ce râtos! făcu Gheorghe.
— Ce, bade? — Colţatul tatii! chicoti Anton.
Gheorghe arătă cu capul la groapă: — Taman bun de-o fripturică! încuviinţă şi Vasile.
— Ei, cum, îţi place? Mistreţul, întins pe iarbă, răsufla din greu. Obosit, chinuit, îi
Anton privi, dădu cu ochii de sălbăticiune, se sperie: era, probabil, totuna: mort în mocirla din groapa în care se prăbu-
— Dă-l dracului, bade! Ăsta te înghite cu tot cu ciubote! şise, din fugă, ori mort de cuţit — aceeaşi soartă!
— Nu te teme, bre! Îi ardem una între urechi şi… — Scoate-ţi cureaua, măi Anton, ceru Gheorghe. Şi tu, măi
— Eee, e periculos! Vasile. Îl legaţi strâns, de surlă, îi prindeţi bine şi picioarele din
Mistreţul, odihnit un pic, încercă să se sloboadă din prinsoare. faţă, eu — pe cele din spate. E zdravănă dihania… Aşa, aşa… Nu
Gheorghe nu-l putu ţintui locului şi mistreţul se scufundă iar în vă grăbiţi, luaţi seama…
mocirlă. În cele din urmă, se ridicară toţi trei în picioare.
— Hai, că-ţi ajut! se învoi Anton. În doi are să fie mai uşor, Murdari, plini de noroi, uzi, priveau la animalul legat, se mi-
cred. rau de surla-i lungă şi fioroasă, de colţii lui răsuciţi şi ochii mici-
„Pescuitul“ reîncepu: unul cu nuiaua, celălalt cu un par, scos mici, injectaţi.
tot din gard. — Pun rămăşag că are 150 de kile! zise Anton.
Se mocoşiră mult, icniră şi înjurară animalul, ambii, de-a bi- — Mai muult! se dădu cu părerea şi Vasile.
nelea. În cele din urmă, reuşiră să-l strângă, să-l proptească la mal. — Daa, încuviinţă Gheorghe. E frumos colţatul!…
Se simţeau şi ei morţi de oboseală. De pe Gheorghe şi Anton şiro- Îl măsurau, îl cântăreau din ochi. Se gândeau cum, la cine să-l
iau sudorile, de pe mistreţ se scurgea glodul şi apa murdară. ducă, să-l taie, să-l pârlească.
La un moment dat, mai apăru unul — Vasile, de pe Dealul — Eu sunt chiar aici, îl cărăm… numai că eu nu tai porci! de-
Morii. clară Anton. În viaţa mea n-am tăiat nici măcar o găină!
— Ce faceţi aici, măi oameni buni? întrebă el, în loc de salut. — Asta nu-i problemă! Eu i-s naşul! se oferi Gheorghe să taie

18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /

 Cu pana la pălărie,
cu puşca... la poezie
Omul Catârul Animal Planet
E primul animal evoluat E cel mai harnic animal, Măgarul de bărbat susţine
Ce face-o încercare intensivă, Neîntrecut la dus samarul, Că soaţa-i e de muscă rea
Cu-atomic ajutor nelimitat, Dar când pretinde că e cal, Şi latră-n casă ca un câine,
De-a reajunge-n stare primitivă. Atuncea face pe măgarul! Tratând-o ca pe o căţea!
George Caranfil Ion Grigore Gheorghe Gurău

Motiv Capra vecinului Ciudăţenii

Că-s serios, am vrut să vadă
Şi de-aia n-am făcut scandal,
Dar când mi-a spus că-s "animal"
Simţii că m-a călcat pe... coadă!
Ion bratu
Nu sunt ciudos, Doamne fereşte,
Însă al dracu' animal
Pe zi ce trece înfloreşte,
De parcă-i dă Gerovital.
Florin Rotaru
Astăzi lumea patrupedă
Tinde strâmb să se comporte,
Leul este doar monedă,
Porcul e valută forte!
Corneliu Sofronie

mistreţul. Paie de pârlit, însă, nu avem ori, poate, cu lampa, cu
gaze să-l pârpălim?…
Vasile sări la el:
— Ei, ai spus-o! Pute şoricul, bre! Las’ că aduc eu paie, de la
socru-meu, n-aveţi grijă!
Treaba ar fi mers strună, poate, şi „vânătorii“, în acea zi, ar fi
mâncat pe săturate din pomana porcului sălbatic, la un pahar-do-
uă de vin, desigur, dacă… Dacă în momentul cel mai nepotrivit
nu s-ar fi arătat, ieşind de sub poalele pădurii, Hodorogea, pădu-
rarul.
Gheorghe, Anton, Vasile… înlemniră.
— Ce-i cu voi, bre? Ce faceţi aici? întrebă Hodorogea, apropi-
indu-se. Ce staţi aşa, plouaţi? Unde v-aţi scăldat?
Tustrei — muţi!
Pădurarul, văzând că bărbaţii au luat apă în gură, neînţelegând
de ce, îşi roti privirile în jur, dădu de mistreţul întins la pământ,
legat cu centurile.
— Fiu-fiuuu! fluieră Hodorogea, suspect. Ahaaa! Braconieri,
vasăzică!… Buuun!…
— Ei, de unde, moş Ioane?! Sări ca fript Gheorghe. Noi? Bra-
conieri?
— Să-mi crape ochii, că din groapa asta l-am scos, moş Ioa-
ne!… arătă la groapă Anton.
— Da, numai ce l-am scos, c-avea să zdohnească acolo, în mo-
cirlă! îl asigură şi Vasile.
— În groapă? Mocirlă? nu-i crezu pădurarul şi se aplecă şi el
asupra locului, să cerceteze. Ei, dacă-i aşa, reveni el la cei trei sal-
vatori, să ştiţi că sunteţi bravo, măi băieţi! Numai că, iată, murdar,
nu-i putem da drumul.
Bărbaţii făcură feţe-feţe, nici că încercară să deschidă gura.
— Sau poate că voi l-aţi bătut, aţi vrut să-l ucideţi?
Gheorghe scrâşni din măsele. Anton se holbă şi mai tare. Va-
sile scuipă a necaz.
— Măi băieţi, continuă pădurarul, aşa, murdar, zic, nu-i pu-
tem da drumul. Haideţi, să-l spălăm… până îşi vine în fire. Dar,
dacă nu vreţi, întocmim act, semnăm şi… Pentru o aşa trebuşoa-
ră, ştiţi, legea nu te mângâie pe creştet. Amendă zdravănă ori…
M-aţi înţeles?
Gheorghe se mută de pe un picior pe altul. Anton sta mut, cu
ochii pironiţi în gol. Vasile se uita la Gheorghe, la Anton, la mis-
treţ, la Hodorogea. Nu scoase nici el un cuvânt.
Primul se urni din loc Anton, după el — Vasile, bălăbănindu-
şi braţele şi dând de înţeles că degrabă revine.
— După găleată şi apă, tălmăci Gheorghe gesturile lui Vasile.
— Ei, aşa mai merge, măi băieţi! răspunse pădurarul. Îl spă-
lăm, îl slobozim şi… Vietate, suflet din natura-mumă, nu?
Anton cu Vasile s-au întors repede, cu plinul.
În trei, sub supravegherea pădurarului, au întors mistreţul pe
o parte, pe cealaltă, au turnat găleţile peste el şi… animalul şi-a re-
venit, a prins a se zvârcoli, încercând să se ridice, dar, din pricina
legăturilor, nu putu.
— Ia, staţi! îi dădu la o parte pădurarul. Cât încă se mai simte
zăpăcit… Feriţi-vă! Să nu vă rupă…
Bărbaţii se retraseră mai spre gard, pădurarul, scoţând un cu-
ţitaş, cu mişcări iuţi, tăie cureaua cu care Gheorghe îi legase surla,
apoi, cu aceeaşi iuţeală, îi slobozi picioarele şi se feri la vreo câţiva
paşi mai încolo.
Mistreţul se ridică, se scutură. Gheorghe, Anton şi Vasile, ţi-
nându-şi cu o mână pantalonii, săriră gardul.
— De ce fugiţi, bre, că, iată, se duce! le strigă pădurarul.
Mistreţul mirosi iarba, mai făcu o sforţare şi — tiva! o croi
spre pădure.
De după gard îl urmăreau trei perechi de ochi, înfocaţi, trei
feţe boţite, cu guri strâmbe.
— Măi! strigă la ei Hodorogea. Ce, mistreţ n-aţi văzut?

/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19

O vânătoare în Basarabia (VI)
Cu aşa principii de o libertate absolută
şi independentă părăsiră ei ţările îmbelşu-
gate din Asia, Siberia meridională şi Cau-
caz, emigrând în pustiurile Mării Negre şi
înaintând necontenit spre centrul Europei
mai sărmane în ale vegetaţiei, unde nicio
plantă hrănitoare nu creşte fără a fi stropi-
tă cu sudoarea de pe fruntea laboriosului
cultivator. Şi iată că de pe plaiurile acelui
Eldorado al Caucazului se năpustiră asu-
pra Europei nenumăratele oarde de huni şi
mongoli, zdruncinând-o până la Carpaţi,
Balcani şi Sudeţi, cucerind ţările şi trăind
ca fiarele sălbatice din munca
băştinaşilor. Apoi nu-i aceasta
o enigmă, ce se poate explica
numai prin faptul că instinctul
este productul unei deprinderi
înrădăcinate, ce trece din neam
în neam, din veacuri în veacuri
şi căreia natura îi imprimă la
urmă sigiliul unei legi nestră-
mutabile. — Aşa-i şi patriotul
cu deprinderile sale moştenite
din veacuri. El poartă în sine
nu numai cultul religios, ci şi
cultul îndatoririlor reciproce,
al înrudirii de sânge şi al aju-
torului mutual de filantropie.
Aceste simţiri se nasc în el din
cultura intelectuală, ce-i inspi-
ră dragoste pentru cuibul în
care s-a născut şi vatra în care a trăit. Ea-i
infiltrează iubire către confraţi, făcându-l
să respecte cu umilinţă tradiţiile, legende-
le, povestirile neamului său şi mormintele,
în care se odihnesc oasele strămoşilor, pă-
rinţilor şi fraţilor săi. El adoră amintirile
gloriosului trecut al naţiunii sale, de care
cu extaz vorbeşte, precum cu întristare
povesteşte despre cataclismele ce i-au în-
cruntat ţara, — toate acestea patriotul le
lasă ca moştenire din părinţi în copii, din
generaţie în generaţie.
Astfel de patrioţi — după opinia mea
— se află pe suprafaţa pământului numai
la trei naţiuni mari: ginţile latină, germană
şi elenă. Deci, nu-i de mirare că românii
de aici s-au întors din Caucaz, fiind de ori-
gine latină.
Orişicum ar fi, însă, în tot omul, fie el
cât de cult, se mişcă totuşi germenele in-
stinctului de pradă.
— Aşa este, cu aceasta mă unesc şi eu,
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
Constantin Stamati-Ciurea
adaugă Grünbaum, dar eu consider că nu-
mai atunci, când în al lui neam s-a stre-
curat o picătură de sânge străin, din ginta
neamurilor răpitoare. Aceasta se dovedeş-
te nu numai la om, ci se poate observa şi la
animale, precum rezultă din experimentul
împreunării lupoaicei cu câinele, ce nu
o dată îl fac ciobanii, ţinând la legătoare
lupoaica prinsă de mică. Prin aşa mod se
dobândesc pentru stâne şi turmele de oi
câini corciţi foarte avani şi puternici, ce
sunt încă mai sprinteni decât lupii; ieri
Zguriev îmi spunea că a dobândit aşa doi
câini cu care vânează porci sălbatici şi care
vor figura şi la vânătoarea noastră.
Venind vorba iarăşi de vânătoare, îi zi-
sei uitându-mă la ornic:
— Haidem, acum sunt 4 după amiază-
zi, şi la cinci ne aşteaptă Spiridon cu masa.
Ne pornirăm. Ajunşi la gazda noastră,
aflarăm acolo aproape toată notabilita-
tea oraşului, cu prefectul şi şeful poliţiei,
poftiţi de Spiridon şi Zguriev la ospăţ. Pe
masa din sufragerie erau aşezate 30 de ta-
câmuri. Între alte delicatese ce acopereau
masa, se deosebea pe o mare tablă o cicigă
fiartă de lungimea unui metru, împodobi-
tă cu felurite ornamente compuse şi exe-
cutate de artistul nostru bucătar, iar prin
capetele mesei blide cu icre proaspete de
nisetru; baterii de butelii cu tot soiul de
vinuri ridicau căpşoarele cu fesurile lor
roşii şi metalice, ca şi când ne chemau să
le destupăm. Galantul nostru şef Spiridon
oferi 20 de vedre de rachiu pentru suta de
cazaci, adunaţi în ograda otelului.
La ora 3 începu masa, întâi tăcut şi
sub stricta observare a etichetei, apoi, ca
de obicei, ceva mai vivace, iar după vro
câteva stacane zdravene, zgomotos şi fără
rezervă.
Zguriev, spre a ne surprinde întrucât-
va, porunci cazacilor săi să ne cânte în cor.
Atunci o sută de glasuri intonară melodii
malo-ruse sau ucrainene, executându-le
cu o perfecţiune atât de admirabilă încât
te credeai într-un concert de primul rang.
Armoniile vibrau în aer, când într-un pu-
ternic cor ieşit din piepturi de
oţel, când moderate, trecând
în quintete, apoi în duete de
un andante dulce şi simpatic,
de moleşeala unui chin de
amor şi de o melancolie, pre-
cum o au mai totdeauna po-
poarele apăsate, ce au trecut
prin crude ispite şi au gemut
sub jugul tiranismului. Isto-
ria unei naţiuni cu suferinţele
ei nu-şi află expresiune nu-
mai în legendele şi poveştile
ei, ci şi prin însăşi armonia
muzicală a cântecelor răma-
se de la bătrâni şi transmise
posterităţii.
Apoi începu dansul căză-
cesc, executat numai de către
doi din cei mai aleşi. Acest dans, pe care
Menier l-a numit „le danse des possédés“,
reprezintă culmea dibăciei, gimnasticii
şi voiniciei. El n-are deloc asemănare cu
cancanul francez sau ghitina spaniolă, a
căror ţintă în toate mişcările este îndrepta-
tă spre dezmierdarea desfrânată cu aplica-
re la plăceri de amor. Kazacika şi tropakul
sunt dansurile ostăşeşti ale nomazilor, care
în ale lor necontenite strămutări priveau
dansul ca mişcarea de voinicie a purtă-
torului de arme; drept aceea femeile erau
excluse de la dans, întâi ca fiinţe pângărite,
al doilea ca nedemne de a se lipi în dans
de bărbat.
Acest principiu domnea în toată Rusia
până la înălţarea pe tron a reformatorului
Petru cel Mare, care, introducând în a sa
ţară moravurile şi obiceiurile Europei ci-
vilizate, porunci printr-un ucaz tuturor
notabilităţilor capitalei să asiste cu femeile
lor la un bal de curte, îndatorând pe toţi
să se arate la acea adunare nu în anterie şi
bărbi lungi, ci în costum de gală, raşi şi cu
peruci à la Ludovic al XIV-lea; cei ce nu se
vor supune poruncii, vor fi aduşi cu sila pe
pragul intrării la curte, unde gelatul le va
tăia bărbile cu toporul. Niciunul n-a cute-
zat a se împotrivi poruncii irevocabile şi
toţi chemaţii se adunară la curte. Balul fu
deschis prin însuşi monarhul cu soţia sa şi
toţi urmară. Astfel, abia în acea memora-
bilă noapte pentru prima oară cuprinseră
cavalerii ruşi în dans talia damelor ruseşti,
aruncându-se sub tactul orchestrului în
acel colosal vârtej, ambele sexe zbuciu-
mându-se care cum putea,
electrizaţi de o simţire plăcu-
tă, până atunci necunoscută
lor. — Sub pretext de a intra
în bunăvoinţa cârmuitorului,
urmară apoi baluri private, şi
iată că femeile din clasa no-
bilă ieşiră la iveală pe scena
vieţii sociale. Inovaţiunile
acestea numai cu anevoie
trecură în straturile popo-
rului de rând. Chiar şi până
acum adevăraţii ruşi sectanţi
se ţin de principiul antic şi nu
admit intrarea femeii în dan-
sul bărbaţilor. Iată de ce kaza-
cika, tropakul şi lizghinka se
dansează numai de bărbaţi;
femeile însă joacă separat
într-un fel de horă moldove-
nească, ţinându-se de mână
în cerc şi totodată cântând în cor în loc de
muzică. Acest dans se numeşte „horovod“.
După ce acei doi soldaţi terminară jo-
cul, fură mulţumiţi prin o colectă de 50 de
ruble. Întorcându-ne la masă, începurăm
cu şampania şi o mulţime de toaste, la care
răspundeau cu zgomot trâmbiţele cazaci-
lor.
Negreşit că această festivitate săvârşi-
tă într-un orăşel uitat de Dumnezeu şi de
oameni în mlaştinile Dunării a fost ceva
extraordinar pentru Chilia, care poate că a
asistat odinioară la astfel de prăznuiri, însă
demult, demult, când trecea peste Dunăre
cortegiul lui Traian sau al lui Caracálla.
Abia înspre ziuă începură oaspeţii a
se împrăştia, însă nu toţi; unii rămaseră
aţipiţi cu coatele pe masă, alţii sub masă,
căci gusturile sunt diferite, după ce trage
omul vin.
A treia zi, noi de dimineaţă adunaţi pe
târnaţul otelului, gustam dejunul, vorbind
de impresiunile ce ne-a lăsat banchetul.
Atunci Menier ne citi un pamflet compus
de dânsul asupra acestui eveniment me-
morabil pentru oraşul Chilia, descriind
cum prefectul şi poliţaimaistrul a la bras-
sée, vroind a se reîntoarce pe acasă, bojbă-
iau cu mersul nesigur prin întunericul de
pe străzi, înglodându-se într-un hângăş,
din care ieşiră abia în ziuă, mânjiţi din
cap până la picioare cu tină. Cum acei doi
administratori ai oraşului erau furioşi pe
cazacii ce furaseră untura de prin lămpile
fanarelor de pe străzi, ca să-şi ungă ciu-
botele, şi cum amândoi ceacârii se sfădiră
la urmă, poliţaimaistrul dovedind că che-
marea subalternilor săi este să privegheze
noaptea pe stradă liniştea orăşenilor, dar
nu untura de prin fanare, lucrul acesta ce
cade în resortul şefului oraşului, iar pre-
fectul, la rândul său, demonstrând că din
cauza întunericului de pe străzi se săvâr-
şesc numai astfel de întâmplări, ce intră în
îngrijirea poliţiei. A doua zi se amestecară
şi soţiile lor în sfadă, spălându-le la amân-
doi capul cu săpun şi dojeni şi mustrân-
du-i că ei, demnitarii oraşului, se îmbată
ca hornarii, tăvălindu-se prin noroiul de
pe străzi etc. Satira era scrisă şi citită cu
atâta umor, încât ne pierdeam de râs as-
cultând-o.
Înarmaţi cu carabine şi pumnale cer-
chezeşti, eram gata de pornire şi aşteptam
numai sosirea lui Zguriev, dirigintul marii
vânători, care luă asupra sa aranjamen-
tul rânduielilor, tactica şi strategia acelui
răzbel cu mistreţii, încredinţându-ne că
avem a da asalt unei întregi turme de porci
sălbatici, ce se aflau pe insula Soloneţ, 5
kilometri de la Chilia, la care trebuiam
să trecem Dunărea pe un pod plutitor, iar
apoi cu luntrele în câteva locuri, fiind acea
insulă înlănţuită cu alte trei insule, anume
Daler, Catic şi Cap de Drac, între care însă
Soloneţul este cea mai mare, având o lun-
/ Nr. 8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
gime de 7 kilometri şi 1/2 lărgime. Pe acea
insulă erau însemnate locurile, unde avea
să urmeze primul atac, de la care atârna
toată reuşita, fiindcă porcii sălbatici sunt
înotători buni, care, văzându-se prigoniţi,
trec înot cu mare repejune Dunărea de cea
parte.
Zguriev sosi în galopul calului, întovă-
răşit de doi cazaci, dintre care unul ducea
de legătoare doi câini mari, corci de lupi,
cu care aveau asemănare, deosebindu-se
de aceştia numai prin cozile lor mai sub-
ţiri şi ceva bârligate. Celălalt cazac ţinea în
mână un şip cu un lichior gălbui.
Noi îl întâmpinarăm pe
Zguriev cu un puternic vivat,
iar el, sărind de pe cal şi aşe-
zându-se lângă noi, ne zise:
— Iată-mă sosit, dom-
nilor vânători; asaltul vă aş-
teaptă şi dacă vă uniţi a vă
supune comenzii şi instruc-
ţiei mele, apoi gata sunt a
vă sluji. Înainte de toate ţin
neapărat a vă face cunoscut
câteva detalii ale vânătorii în
stuf la porci sălbatici, fiare cu
care nu-i prea de şuguit, căci
cea mai mică greşeală poate
fi urmată de o catastrofă. La
codri, mistreţul gonit de că-
păi sau hăitaşi se vede venind
de departe, şi vânătorul este
oarecum pregătit a-l întâm-
pina cu împuşcătura; în de-
simea stufului însă, unde nu vezi doi paşi
înaintea ta, fiara năbuşeşte subit, pe neaş-
teptate, din care cauză mulţi vânători sca-
pă momentul favorabil s-o ţintească, dând
alăturea sau rănind-o numai, şi atunci pe-
ricolul pentru vânător e vederat; căci mis-
treţul adult, de la 5 ani înainte, este foarte
sălbatec, nespus de hâtru şi are un auz şi
adulmec subtil, dar pentru aceea vede rău
şi dă buzna acolo, unde îl îndreaptă auzul
sau adulmecul. Deci, imediat după îm-
puşcătură, fie el nimerit sau nu, vânătorul
trebuie să facă o săritură în lături, fiindcă
mistreţul se aruncă către locul, de unde
s-a auzit zgomotul, dar odată trecând, în-
apoi nu se mai întoarce. Fiara, arătându-şi
coasta, trebuie fără greş ţintită sau după
urechi sau la inimă, iară deloc în pântece,
sau în şoldul de dinapoi. Aşa împuşcături
nesocotite pot aduce lupta cu pumnalul,
ce nu este uşoară. Asemene nu trebuie în-
dreptată împuşcătura în piept sau frunte,
fiindcă foarte des glonţul nu răzbate prin
ciolane sau sare recozet de pe a lui scafă.
(va urma)
ihtiologie
Pietrarul şi fusarul
Atât pietrarul, Zingel zingel (Linnae-
us, 1766), cât şi fusarul, Zingel streber (Si-
ebold, 1863), fac parte din speciile rare
de peşti din Republica Moldova, care
ocazional pot fi prinse la cârlig în bazinul
fluviului Nistru şi al râului Prut. Urmea-
ză a fi ele eliberate, sau nu, este obţiunea
fiecărui dintre voi şi nici legile sau con-
venţiile internaţionale ce le protejează nu
Fusarul (sus) şi pietrarul (jos) [http://www.ittiofauna.org]
vor influenţa atât de mult alegerea făcută,
dacă nu va exista o motivaţie lăuntrică şi
o dorinţă sinceră de a trăi într-un mediu
curat şi bogat în tot felul de vietăţi.
Doi fraţi care se aseamănă mult la ex-
terior şi chiar adesea formează asociaţii
durabile în acelaşi habitat sunt pietrarul
(чоп большой) şi fusarul (чоп малый)
— specii endemice ale Dunării şi Nistru-
lui.
22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
Fusarul, după cum ne spune şi nu-
mele său, are forma unui fus. Corpul lui
este foarte alungit şi aproape cilindric în
secţiune transversală. Ceea ce-l deose-
beşte de pietrar este pedunculul caudal
(хвостовой стебель) mai lung decât
baza celei de-a doua înotătoare dorsală
(la pietrar pedunculul caudal este mai
scurt, mai gros şi mai oval). Se mai de-
osebesc şi prin forma benzilor laterale, la
fusar fiind oblice şi bine conturate, iar la
pietrar — adesea neregulate şi contopite
în mozaic.
Fusarul este mai mic decât pietrarul,
rar atinge lungimea de 18 cm şi greuta-
tea de 80 g, pe când pietrarul poate avea
lungimea de peste 40 cm şi greutatea de
până la 1 kg.
Sunt specii tipic reofile, bentonice (de
fund). Duc un mod de viaţă preponde-
rent nocturn şi stau de obicei nemişcaţi
pe fundul apei, atacând din ascunzişuri
nevertebratele bentonice, ocazional icre
şi puiet de peşte. Se reproduc în perioada
lunilor martie—aprilie, icrele fiind depu-
se în curentul de apă pe pietre sau rădă-
cini de copaci.
Preferă zonele cu maluri abrupte şi
adânci, cu substrat tare, mai ales cel nisi-
pos, argilos sau pietros. În aceste maluri
abrupte şi umbrite de copaci de salcie,
plop, arin ş.a. îşi sapă galeriile diverse
nevertebrate amfibionte, cum ar fi larve-
le de efemeroptere (rusalii), trichoptere,
coleoptere ş.a., transformându-l într-un
adevărat „caşcaval olandez plin de bu-
nătăţi“. Anume acest tip de mal este ha-
bitatul caracteristic pentru multe specii
reofile bentosofage de peşti (ca pietrarul,
fusarul, cega, mreana vânătă, porcuşorul
de nisip, râmbiţa ş.a.), care, din cauza
ameninţărilor majore asupra „caselor
lor“ (extragerea nisipului, a pietrişului,
înnămolirea activă şi împânzirea cu ve-
getaţie acvatică a zonei de litoral ş.a.) se
află în prezent în declin numeric.
În Republica Moldova, pietrarul şi
fusarul formează încă populaţii destul
de numeroase în albia r. Prut pe secto-
rul: aval de Ungheni — amonte de Leo-
va. Având în vedere arealul geografic
restrâns şi raritatea elocventă a ambelor
specii, o atenţie specială este acordată
protecţiei lor la nivel regional şi inter-
naţional. Ambele specii sunt incluse în
Cartea Roşie a Republicii Moldova, iar
la nivel comunitar sunt protejate de Con-
venţia Berna, Directiva Habitate, Lista
Roşie IUCN.
Dr. Dumitru Bulat,
Institutul de Zoologie al AŞM
CRAPUL
Prins, cu rodul măiestriei,
Cer: Dă-mi drumul, taică!
Altfel, o să-i spun soţiei
C-ai prins şi o peştoaică.
Vladimir RUSNAC
 Masa de sărbătoare a peştilor
Fiinţele acvatice, atât peştii obişnuiţi, cât şi cei răpitori, pe tot parcursul anului au nenumărate zile de zbucium în
căutare de hrană pe potriva gustului preferat al sufletului, plin mereu de roua speranţei cu aripi de lumină a izbânzii.
Grea, nespus de grea şi obositoare
este zvârcoleala tuturor speciilor de peşti
întru a se bucura de un licăr, cât de mic,
al norocului care le-ar înlesni existenţa
pe roata vremii. Această neîndurătoare
povară a destinului ce îl au domneşte mai
ales în lumea de pătimire a fiinţelor din
bazinele de apă fără stăpân, cu un grad
înalt de degradare, lipsite aproape total-
mente de sursele naturale de hrană, pre-
cum şi de grija cuvenită, măcar a cuiva,
pentru redresarea situaţiei pe care a cre-
at-o duhul rău al nepăsării.
Un pic mai luminoasă este viaţa popu-
laţiei acvatice din gospodăriile piscicole,
unde gospodarii buni îi asigură, desigur,
în măsura posibilităţilor, hrana necesară,
având în prosperarea afacerii lor legea
de aur: banul aduce alţi bani. Cheltuie-
lile pentru masa de sărbătoare a peştilor
sunt îndreptăţite. Astfel, bucuriile muncii
depuse nu întârzie să adune „trandafirii
satisfacţiei“ în cuibul de doruri ale inimii.
O cu totul altă masă de sărbătoare,
de asemenea salutată de speciile de peşti,
oferă pescarii amatori şi sportivi. Unii
dintre ei, „darnici şi milostivi“, sosesc pe
malurile bazinelor de acumulare cu tot
felul de bucate delicioase pentru ademe-
nirea peştilor şi menţinerea lor mult timp
pe locurile de pescuit. Acum, când zilele
joacă hora verii, „darurile“ acestea sunt
din produse vegetale, iar toamna, când
apa se răcoreşte, făpturilor acvatice li se
dau la masă delicatese animaliere.
Majoritatea pescarilor, împătimiţi de
farmecul şi arta pescuitului, „studiază“
amănunţit preferinţele tuturor speciilor
de peşti, străduindu-se de fiecare dată să
le trezească la „ospăţuri“ multă „plăcere“
şi multă „bucurie“. În „cantinele de pe
fundul apelor undiţarii-ospătarii servesc
crapii, caraşii, plăticile, babuştele şi roşi-
oarele cu mămăliguţă ca la mama acasă,
înnobilată cu mujdei, picături de ulei de
anis, din petale de trandafiri, mentă, mă-
rar, din seminţe prăjite de floarea-soare-
lui nerafinat, cu miere de albine, vanilină,
tinctură de odolean şi alte mirodenii cu
mireasma încântătoare. Important este
ca mămăliguţa să nu fie preparată rău,
în grabă, ci în făina de porumb, de pre-
ferinţă foarte galbenă, culoare atrăgă-
toare, pe care peştii o văd de la distanţe
mari, să se adauge, pentru consistenţă
şi o mai bună legătură, câteva linguri de
făină de grâu, cam o pătrime din canti-
tatea totală, amestecându-le foarte bine.
De obicei, pescarii folosesc diverse me-
tode de preparare a mămăligii, de la cea
clasică la cele cu mici, dar valoroase va-
riaţii. O mămăligă excelentă, nici moale,
dar nici tare, se ţine bine în cârlig, fiind
„apreciată“ la degustare de tot neamul de
peşti paşnici. Desigur, astfel de „podoa-
bă-minune“ gastronomică e cam greu de
făcut, căci nu tuturor pescarilor şi nu în-
totdeauna ea le reuşeşte. Este nevoie de
pricepere şi măiestrie.
Peştii mai mari, îndeosebi crapii, do-
resc să aibă la masă şi boabe de porumb
în lapte sau conservate, de producţie au-
tohtonă sau aduse din ţările europene.
Aceste fiinţe se dau în vânt după bucăţele
8 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
/ Nr. 7
de turtă din seminţe de floarea-soare-
lui prăjite sau din seminţe de in, le lasă
gura apă la vederea cartofilor, semifierţi
şi tăiaţi cuburi de mărimea unei vişine.
„Cumetrii“ adunaţi la masa de sărbătoare
gustă cu plăcere şi boabe de mazăre ver-
de, boabe de grâu fiert, precum şi terci de
hrişcă, griş, îndulcite cu alviţă proaspătă.
De bucatele vechi, alterate sau înăcrite,
peştii, chiar şi cei flămânzi, nu se ating,
aşteaptă ceva mai bun.
Oferind peştilor ceea ce vor să mă-
nânce la masa de sărbătoare, ei răsplătesc
fără întârziere osteneala pescarilor, încu-
nunând cu izbândă şi farmec irepetabil
partida de pescuit. Sunt, desigur, şi excep-
ţii: undiţarii fac totul pentru ademenirea
fiinţelor acvatice, dându-şi, cum se spune,
tot sufletul acestei pasiuni dumnezeieşti,
dar peştii nu se lasă păcăliţi — stau pasivi,
fără mişcare, de parcă ar fi supăraţi pe toa-
tă lumea pescărească. Motive sunt multe:
presiunea atmosferică joasă sau înaltă,
oscilaţia bruscă a temperaturii apei, vân-
turile puternice cu schimbare de direcţie,
fazele Lunii noi şi pline, furtunile mag-
netice, precum şi alţi factori de influenţă
semnificativă asupra „aparatelor“ de simţ
al vietăţilor acvatice. Dar, vorba poetului,
vreme trece, vreme vine… Să fim înţelepţi,
bucurându-ne de frumuseţea şi respiraţia
sacră a Naturii, aşteptând cu răbdare clipa
când pasărea norocului va poposi în gră-
dina sufletului, făcându-l să freamăte de
mulţumire şi lumină cerească.
Vladimir RUSNAC,
scriitor
Curiozităţi
Relaţia om–animal sălbatic,
surprinsă timp de 10 ani în fotografii
Gregory Colbert este un
producător de film și fotograf
din Canada.
A realizat un proiect fo-
tografic inedit, care a demon-
strat relația dintre animalele
sălbatice și oameni.
A călătorit timp de 10 ani
prin India, Sri Lanka, Kenya,
Egipt și Antarctida. Astfel a
luat naștere proiectul „Ashes
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 8 • 2015 /
and Show“. Timp de mai bine
de un deceniu artistul a lucrat
la ceea ce avea să însemne
revoluția fotografică. Gregory
a călătorit în toată lumea și
continuă să o facă, fotografi-
ind animalele sălbatice alături
de oameni.
Surprinzător e că artistul
nu a prelucrat digital niciuna
din fotografii, dorind, astfel, să
transmită anume acea viziune
a lumii naturale, care exprimă
pericolul ce s-ar putea întâm-
pla, dacă oamenii ar continua
aceeași relație cu natura.
Expoziția lui Colbert este
cea mai vizitată din toate tim-
purile. Peste 10 milioane de
oameni i-au trecut pragul.
Vitali Cipileaga
 Vestigii europene
Muzeul Munţilor Tatra
din Zakopane
În muzeele de etnografie se găsesc ade-
sea colecţii interesante ce împletesc tradi-
ţiile locale cu istoria vânătorii. O astfel de
colecţie etno-cinegetică se găseşte în Mu-
zeul Munţilor Tatra din localitatea Zako-
pane, cea mai cunoscută staţiune montană
din Polonia.
Muzeul din Zakopane prezintă speci-
ficul cultural al populaţiei goralilor (mun-
tenilor) din zonă şi păstrează în colecţiile
sale unelte vânătoreşti precum: puşti cu
cremene, cornuri pentru hăitaşi, cuţi-
te, capcane şi chiar arbalete rudimentare
construite de meşteri fierari. Printre unel-
tele de pescuit interesante se numără: ostii
(furci pentru prins peştele) şi vârşe (coşuri
pentru prins peştele prin momire).
Muzeul mai cuprinde o expoziţie geo-
logică, botanică şi faunistică, cea din urmă
fiind formată din diorame cu animale re-
prezentative ale munţilor Tatra – capre ne-
gre, marmote, cerbi, cocoşi de munte şi de
mesteacăn, păsări răpitoare. și ridicarea nivelului artistic al festivalului
Pe lângă expoziţia permanentă din clă- de-a lungul celor 45 de ediții desfășurate.
direa de pe uliţa Krupowki nr. 10, muzeul Zakopane este cunoscut drept oraş al
mai deţine încă şase locaţii în Zakopane, goralilor, o minoritate de origine contro-
fiecare dintre acestea prezentând o expozi- versată despre care unii istorici spun că
ţie de pictură sau artă populară într-o casă
cu arhitectură specifică.
Deşi Zakopane este staţiunea de lux a
Poloniei, preţurile pentru cazare şi mân-
care (foarte consistentă) sunt la acelaşi
nivel sau mai mici decât în România. Este
bine de ştiut că şi în România putem găsi
colecţii etno-cinegetice valoroase: la Cluj,
în Muzeul Etnografic al Transilvaniei, şi
la Sibiu, în Muzeul Astra, unde există una ar fi descendenţii păstorilor valahi care
dintre cele mai interesante colecţii de cap- au migrat aici în secolul XVI. Goralii au
cane din lemn. astăzi identitate poloneză, dar o parte a
La final de august, în fiecare an, în Za- vocabularului lor e formată din termeni
pastorali precum: brânză, mioară, măgu-
ră, vatră, colibă etc. În 2013, în amintirea
migraţiei istorice, câţiva păstori au recon-
kopane, are loc Festivalul internațional al
muntenilor de pretutindeni, având ca te-
matică, folclorul munților. Manifestările
cuprind mai multe activități artistice, in- stituit transhumanţa de-a lungul arcului
cluzând, pe lângă concertul de deschidere, carpatic, începând din Ţara Bârsei, tre-
cele ale concursurilor propriu-zise și de când prin Zakopane şi ajungând până în
gală finală, un concert comemorativ, în Moravia.
amintirea participanților dispăruți între
timp, care au contribuit la fundamentarea Alexandru Cercel
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.