Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 10 (76) ◆ octombrie 2016

Vânătoarea nu se reduce
la restricţii!
 Cartea Roşie
Ministerul Mediului
Institutul de Zoologie al AŞM
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova Călifarul roşu
ISSN 9771857450508
(Tadorna ferruginea)
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinău

str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: PM 32876

STATUTUL. Specie vulnerabilă. amplasate în apropierea bazinelor acvati-

Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Andrei MUNTEANU,
dr., prof. în biologie
Anatol SAVIN, doctor conferenţiar
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
Dumitru Bulat,
dr. în biologie
Vladimir Rusnac, scriitor
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Cristian ŞARBAN, designer
RĂSPÂNDIREA. În Republica Mol-
dova se reproduce în apropierea lacuri-
lor Congaz şi Taraclia din lunca r. Ialpug.
Peste hotarele ţării populează palearcticul
din sud-estul Europei până în China Ră-
săriteană.
HABITATUL. Lacurile din zona de
stepă, cu condiţii favorabile pentru con-
struirea cuibului protejat de răpitori.
ASPECTUL CANTITATIV. În ultimii
ani cuibăresc 3 perechi.
FACTORII LIMITATIVI. Deficitul
locurilor de cuibărit; păşunatul excesiv al
ovinelor; numărul mare de vulpi şi câini
vagabonzi.
PARTICULARITĂŢILE BIOLOGI-
CE ŞI ECOLOGICE. Apare în perechi
în prima jumătate a lunii martie. Pasărea
foloseşte mult timp în căutarea vizuini-
lor părăsite de vulpi, bursuci sau cavităţi
subterane convenabile pentru cuibărit,
ce. Ponta constituie 8-12 ouă de culoare
albă-crem. Incubaţia este realizată de fe-
melă timp de cca 27 de zile. Masculul stă
de veghe în apropiere, anunţând femela în
caz de pericol. După eclozare, pe la mijlo-
cul lunii iunie, femela cu puii se îndreaptă
grăbiţi spre apă. Adulţii se hrănesc atât pe
apă, cât şi pe uscat cu vegetale şi insec-
te. La mijlocul lunii august puii încep să
zboare. Se îndreaptă spre sud pe la mijlo-
cul toamnei.
REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-
TE. Se reproduce în menajerii.
STAREA DE PROTECŢIE. Specie
ocrotită de lege, inclusă în: Directiva Pă-
sări (Anexa I); Convenţia de la Berna,
1979 (Anexa II); Convenţia de la Bonn,
1979 (Anexa II).
MĂSURILE DE PROTECŢIE. Ocro-
tirea habitatelor de reproducere şi hrană.
Dr. prof. Andrei Munteanu

Manuscrisele expediate pe adresa

redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
2 Vânătorii în deliberare
3 Acelaşi ministru, aceleaşi
braşoave…
4 Vânători din vânători
5 O comoară…
6 14 Semiautomata Beretta
La numărătoarea de „boboci“
7 Aşa-zişii…
8 Greşelile vânătorilor
9 Sus cupa „Mihai Volontir“!
s u m a r
10 La fazan 17 Vânătoarea în Belarus
11 Vânătoarea din turn a mistreţului 18 Despre produsele din peşte
12 Gâştele şi migraţia 19 Pescuitul de toamnă la
biban
13 Câinele la bătrâneţe
20 Fofa
15 Browning B725 — o puşcă 22 Сâinii în familie
robustă 23 Slăbiciuni, metehne...
16 Acei care distrug … con- 24 Puterea amiciţiei
struiesc?
 Pe unda colaborării

Vânătoarea nu se reduce la restricţii!

Cu această sugestie, în data de 21 septembrie, o delegaţie a Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
din România, formată din dl dr. ing. Neculai Şelaru, preşedinte executiv, dl Atilla Kelemen, vicepreşedinte, membru
al Consiliului FACE, deputat în Parlamentul României, şi dl Vasile Negru, directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescari-
lor Sportivi din judeţul Vaslui, a trecut Prutul la invitaţia conducerii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova.

Colegii au venit pentru un schimb de acordarea membrilor SVPM a posibilită- pentru care îi mulţumim şi rămânem foar-
opinii despre situaţia dificilă în care au fost ţii de a participa la vânătoare în România, te recunoscători.
aruncate gospodăriile cinegetice din Re-
publica Moldova, să discute chestiuni din
legislaţia cinegetică românească în vigoare
şi din cea a RM.
Dânşii şi-au manifestat îngrijorarea
faţă de starea lucrurilor, lipsa oricăror
temeiuri de a interzice vânătoarea la anu-
mite specii de animale sălbatice, au sus-
ţinut acţiunile întreprinse de conducerea
SVPM întru apărarea drepturilor legitime
ale vânătorilor, membri ai Societăţii, au
înaintat un şir de propuneri, care ar putea
contribui la soluţionarea conflictului din-
tre Ministerul Mediului al RM şi vânătorii
autohtoni.
Dl Atilla Kelemen a promis să aducă la
cunoştinţa membrilor Consiliului FACE cu drepturi egale cu cele ale membrilor Ulterior, delegaţia s-a întâlnit cu depu-
care este situaţia noastră, să solicite spriji- AGVPS (vezi: svpm.md). taţi din Republica Moldova la un schimb
nul acestei organizaţii internaţionale soli- Colegii de peste Prut, şi de această de opinii pe marginea legislaţiei cinegetice
de, reprezentată de 8 milioane de vânători dată, au poposit cu o superbă donaţie de româneşti în vigoare şi necesitatea de a ela-
din toate ţările Europei. carte pe tema cinegetică, faună şi floră, in- bora legi similare şi în RM, povestind cum
Membrii delegaţiei din România au clusiv cu proaspăta reeditare a Codului de această legislaţie se aplică în realitate, care
informat conducerea SVPM despre de- etică vânătorească, semnat de dl Neculai sunt problemele şi cum pot fi ele soluţionate.
cizia luată de Consiliul AGVPS privind Şelaru (cheltuieli suportate de autor), fapt Reporter VPM

Abonarea 2017
Dragi prieteni!
Publicaţia periodică Vânătorul şi Pescarul Moldovei vă trece pragul lunar, cu nobila intenţie
de a vă bucura cu o ştire interesantă, o noutate din domeniul îndrăgit de Dvs. – vânătoarea şi
pescuitul ca îndeletnicire veche, de când e lumea şi pământul. Revista însă, nu e doar o fereastră în Natură, prin care poţi admira
frumuseţea şi farmecul anotimpurilor, fauna şi flora, ci mai este şi o tribună pentru toţi acei care pot şi doresc să ia cuvântul şi să
fie auziţi, înţeleşi, ajutaţi, dacă e cazul.
VPM este a celor care o aşteaptă, o deschid şi o citesc!
Noi ne străduim să vă informăm despre evenimentele ce se produc în lume, în cinegetica europeană, să abordăm proble-
mele stringente din activitatea colectivelor primare şi subdiviziunilor teritoriale autohtone, să cuprindem şi să reflectăm pe
larg chestiunile ce vă frământă şi să vă ajutăm, dar... toate acestea ar avea o semnificaţie şi o rezonanţă cu mult mai mare, dacă
publicaţia noastră ar deveni o carte de vizită a casei, familiei, între prieteni şi ortaci. Aveţi posibilitatea să vă spuneţi păsul, să vă
împărtăşiţi gândurile, să comunicaţi cu lumea.
Revista vă oferă acest prilej. Nu-l rataţi!
Redacţia VPM
Preţul unui abonament e de 12,5 lei pentru o lună.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.

/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Activitatea CR al SVPM
Vânătorii în deliberare
La şedinţa ordinară din 11 octombrie
a Consiliului Republican al SVPM au fost
examinate un şir de probleme privind ac-
tivitatea Societăţii, inclusiv:
darea de seamă a Direcţiei SVPM des-
pre lucrul efectuat în trimestrul III;
rezultatele îndeplinirii deciziei din
08.08.2016 a Consiliului cu privire
la Hotărârea Guvernului RM despre
deschiderea sezonului de vânătoare
2016—2017;
stabilirea costului fişei de repartizare
la vânătoarea de fazan;
evaluarea de toamnă a vânatului în
terenurile de vânătoare gestionate de
SVPM ş.a.
Membrii Consiliului au menţionat că
majoritatea acţiunilor preconizate pentru
trimestrul III au fost realizate. Astfel, au
fost create condiţii pentru adaptarea nor-
mală a fazanului în teritoriile de vânătoa-
re, ceea ce a permis o diminuare a pier-
derilor puietului (mai puţin de 1%) din
efectivul total eliberat în natură (peste 20
de mii). În cadrul manifestărilor sportive,
culturale, chinologice de nivel raional şi
naţional au participat activ mulţi membri
Scrisoare deschisă
Să fim solidari!
Revista VPM este unicul organ de
presă şi unicul izvor veridic de informare
ce reflectă şi apără interesele legitime ale
vânătorilor şi pescarilor din Moldova. E
tribuna dumneavoastră, prin inter-
mediul căreia puteţi să fiţi auziţi, să
demonstraţi că sunteţi o forţă ce tre-
buie luată în seamă de mai-marii zi-
lei. Şi tot atât de adevărat este că, prin
intermediul acestui organ de presă,
ne putem mai lesne auzi unii pe al-
ţii, noi, membrii SVPM, ne putem
organiza în activitatea noastră pentru
a învinge diferite obstacole şi curse ce
ni se întind. Doar se cunoaşte: omul infor-
mat este de neîngenuncheat! Oricât şi-ar
dori-o unii demnitari. E ştiut, de aseme-
nea, că presa este a patra putere în stat. Iată
de ce e necesar ca în jurul acestui organ de
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
ai asociaţiei. Pe parcursul perioadei re-
spective au fost organizate întruniri cu ac-
tiviştii ST, unde s-au discutat problemele
curente din activitatea SVPM, prevederile
Legii nr. 130 privind regimul armelor şi al
muniţiilor cu destinaţie civilă, instruirea
vânătorilor privind tehnica securităţii la
exploatarea armelor şi multe altele. Mem-
brii SVPM au fost informaţi atât în cadrul
întâlnirilor, cât şi prin intermediul mass-
media despre situaţia creată după deschi-
derea sezonului de vânătoare şi introdu-
cerea restricţiilor la vânătoarea de iepuri
de câmp şi păsări acvatice. De menţionat
că aceste restricţii s-au răsfrânt negativ
asupra stării de spirit a vânătorilor, care,
dezamăgiţi de hotărârea Guvernului, s-au
pronunţat categoric în adresa persoanelor
care au pregătit proiectul respectiv cu în-
călcarea normelor legale stabilite (A se ve-
dea nr. 9 al revistei „Vânătorul şi Pescarul
Moldovei“).
Membrilor Consiliului li s-au adus la
cunoştinţă măsurile întreprinse de con-
ducerea Societăţii întru apărarea interese-
lor membrilor SVPM şi rezultatele adre-
sărilor în organele de vârf ale republicii.
presă, al nostru, să ne consolidăm rându-
rile. Cei care sunteţi abonaţi de ani buni
şi cunoaşteţi puterea cuvântului scris, de
bună seamă că vă doriţi un abonament la
revista VPM şi pentru anul 2017, dar nu
scăpaţi nici momentul de a-l iniţia şi pe
colegul de vânătoare în necesitatea de a se
abona. E de datoria noastră să dăm dovadă
de solidaritate, de susţinere în momentele
În această ordine de idei, a fost luată de-
cizia de a publica informaţia respectivă în
revista VPM şi pe site-ul Societăţii.
Cât priveşte costul fişei de repartizare
la vânătoarea de fazan, membrii Consi-
liului au pus în discuţie propunerile par-
venite din partea organizaţiilor primare
şi în rezultat au adoptat o decizie, care
urmează a fi publicată pe site-ul SVPM
(svpm.md). Direcţia Societăţii urmează
să pregătească ordinul privind stabilirea
costului fişei de repartizare, modului şi
regulilor de efectuare a vânătorii.
O atenţie deosebită a fost acordată
problemei privind efectuarea evaluării
de toamnă a vânatului. Direcţia Societăţii
s-a adresat cu o rugăminte către membrii
Consiliului să mobilizeze vânătorii să par-
ticipe la această acţiune biotehnică în sco-
pul stabilirii efectivului real al iepurelui
de câmp şi al păsărilor acvatice. Consiliul
Republican a decis să se adreseze repe-
tat Guvernului RM privind deschiderea
vânătorii la iepurele de câmp şi păsările
acvatice în anul 2016, reieşind din rezul-
tatele evaluării efectuate.
Cor. VPM
acestea când o mână de demnitari sus-
puşi vor să distrugă pe diverse căi o Socie-
tate de peste 15 mii de vânători şi pescari,
încercată de-a lungul celor 140 de ani de
nenumărate intemperii, dar care n-a
îngenuncheat, nu s-a destrămat.
Îndemnul nostru este: acum, când
forţele distrugătoare vor să ne învrăj-
bească şi să ne desfiinţeze ca Societa-
te, anume acum trebuie să fim uniţi ca
niciodată, să folosim această tribună,
revista VPM, pentru a da o ripostă
cuvenită răuvoitorilor de tot soiul, să
ne apărăm drepturile consfinţite prin
lege.
Abonând revista VPM, devii informat,
devii puternic, devii stăpân pe situaţie.
Cu respect,
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-șef
 Replică

Acelaşi ministru, aceleaşi braşoave…

Cititorii revistei, membrii Societăţii
noastre au avut prilejul să audă nu o sin-
gură dată declaraţia ministrului Mediului,
dl Valeriu Munteanu, precum că la noi nu-
mărul vânătorilor pe cap de locuitor este
cel mai mare din Europa. Redacţia VPM
a realizat investigaţiile de rigoare şi iată ce
a constatat.
Anual, în ediţiile cinegetice europene
sunt publicate diferite date statistice pri-
vind desfăşurarea vânătorii în ţările Euro-
pei, inclusiv numărul membrilor organi-
zaţiilor de vânători, suprafaţa terenurilor
de vânătoare, speciile de vânat, numărul
lor, dinamica creşterii sau reducerii efec-
tivului etc. Cunoscând corectitudinea
aproape pedantă a nemţilor, redacţia re-
vistei a apelat la datele respective pentru
anul 2015, publicate în anuarul german
„Ghidul cinegetic — 2015“ (Handbuch
jagd 2015, Singhofen, Deutschland).
În darea de seamă privind starea gos-
podăriei cinegetice din Germania în anul
2015 au fost prezentate şi informaţii inte-
resante despre numărul vânătorilor pe cap
de locuitor în celelalte ţări din Europa.
Atrageţi atenţia, că Republica Moldova în
această listă se află pe locul 31 din cele 36
de state enunţate? Adică sunt încă 31 de
ţări, unde numărul vânătorilor pe cap de
locuitor este mai mare decât la noi. Noi
publicăm aceste date, conştientizând că ele
ar fi de folos nu numai membrilor SVPM,
dar şi celor care aruncă declaraţii nefun-
damentate, inducând lumea în eroare.
Notă: datele statistice confirmă că
în ultimul deceniu circa o treime din
numărul de membri ai SVPM nu vânează,
aflându-se la muncă peste hotarele ţării
(Sic!).
Redacţia VPM

Suprafaţa Procen- Suprafaţa Procen-

Numărul Locu- Numărul Locu-
terenurilor Numărul tajul terenurilor Numărul tajul
Ţara populaţi- itori/ Ţara populaţi- itori/
de vânătoa- de vânători vânători/ de vânătoa- de vânători vânători/
ei (mil) vânător ei (mil) vânător
re (km²) locuitori re (km²) locuitori
Albania 29 000 3,6 14 000 257 0,39 Moldova 34 000 3,5 14 000 254 0,40
Belgia 31 000 10,4 23 000 452 0,22 Muntenegru 14 000 0,7 – – –
Bosnia şi Herţ. 51 000 4,6 50 000 92 1,09 Olanda 42 000 16,7 28 170 593 0,17
Bulgaria 111 000 7,7 110 000 70 1,43 Norvegia 324 000 4,7 190 000 25 4,04
Danemarca 43 000 5,5 165 000 33 3,00 Austria 84 000 8,3 118 000 70 1,42
Germania 358 000 82,5 351 000 235 0,43 Polonia 313 000 38,5 106 000 363 0,28
Estonia 45 000 1,3 16 600 78 1,28 Portugalia 92 000 10,7 230 000 47 2,15
Finlanda 338 000 5,2 308 000 17 5,92 România 230 000 22,2 60 000 370 0,27
Franţa 643 000 64,1 1 331 000 48 2,08 Suedia 450 000 9,0 290 000 31 3,22
Grecia 132 000 10,7 235 000 46 2,20 Elveţia 41 000 7,6 30 000 253 0,39
Marea Britanie 245 000 61,1 800 000 76 1,31 Serbia 77 000 10,2 80 000 128 0,78
Irlanda 70 000 4,2 350 000 12 8,33 Slovenia 20 000 2,0 22 000 91 1,10
Italia 301 000 58,1 750 000 77 1,29 Slovacia 49 000 5,4 55 000 98 1,02
Croaţia 57 000 4,5 55 000 82 1,22 Spania 505 000 40,5 980 000 41 2,42
Letonia 65 000 2,3 25 000 92 1,09 Cehia 79 000 10,2 110 000 93 1,08
Lituania 65 000 3,6 32 000 113 0,89 Turcia 781 000 73,2 300 000 244 0,41
Luxemburg 3 000 0,5 2000 250 0,40 Ungaria 93 000 9,9 55 000 180 0,56
Malta 300 0,4 15 000 27 3,75 Cipru 9 000 0,8 45 000 18 5,63

/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3

Colectivul primar — temelia SVPM
Vânători din vânători
Cine altul la Hânceşti decât Mihai
Şterbeţ, preşedintele Consiliului Subdi-
viziunii Teritoriale a SVPM, cunoaşte cel
mai bine care colectiv primar de vânători
îşi aduce contribuţia plenar la dezvoltarea
vânatului?
În fotografie: Ion Marian
— De data asta aţi putea scrie, la revis-
tă, despre colectivul nr. 14 din Sărata Gal-
benă, pe al cărui preşedinte îl cunoaşteţi: e
tânăr, energic, disciplinat…
A fost destul ca dl Şterbeţ să-i pronun-
ţe numele şi, desigur, n-a mai trebuit să
povestească despre implicarea acestuia (e
vorba de Ion Marian) în înfăptuirea lucră-
rilor biotehnice pe cele 7218 hectare, cât
cuprinde terenul de vânătoare la Sărata
Galbenă.
Acum 2–3 ani pe vânătorul Ion Marian
l-am aflat paznic (îi veni rândul) la o voli-
eră mare, construită gospodăreşte, cu apă,
mâncare…, în care mişunau o mulţime de
pui de fazan, proaspăt aduşi de peste hota-
re. De altfel, de-acum al cincilea an acest
colectiv, constituit din 14 vânători, pri-
meşte în grija lui fazanul. În primul an s-a
ales cu 200 de păsări, iar în ceilalţi ani i-au
revenit câte 300 de pui. Anul acesta însă,
după ce s-au adaptat de-a binelea la Sărata
Galbenă, din numărul total — 100 de fa-
zani au ajuns la Caracui şi 100 la Mereşeni.
Nu se cunoaşte în toată împrejurimea
loc mai prielnic pentru fazan ca acea vale
cu vaduri multe, numită Coada Lupului: li-
vezi părăsite, tufăriş, terenuri agricole şi…
o salbă de şapte iazuri. Lesne poţi vedea
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
acum ţâşnind ba de ici, ba de colo fazani,
mai mari, mai mici, din alţi ani, de anul
acesta. E o dovadă că membrii colectivului
au avut grijă la timp să recolteze răpitorii,
să nu rămână hrănitorile fără mâncarea
necesară (de cum a fost slobozit fazanul în
teren deschis) şi, bineînţeles, au avut şi au
grijă de paza şi protecţia vânatului.
— Dacă o să muncim, o să avem! Aşa
le vorbeşte colegilor Ion Marian.
Acum, când pe dealuri vegetaţia e us-
cată, când semănăturile înverzesc şi iepu-
rele numai acolo stă, nopţile pentru noi
sunt nedormite. Altfel cum? Noi creştem
vânatul, căutăm să-l înmulţim, dar dacă
n-om căuta şi să-l păzim, s-a dus toată
munca de râpă. Suntem siguri că vână-
toarea se va deschide şi la iepure, şi la alt
vânat, dar dacă scăpăm braconierii în te-
renul de vânătoare, atunci toate-s degea-
ba… Cel mai mare sprijin îl am din partea
vânătorilor tineri: ei sunt mai înflăcăraţi,
au şi mai multă energie, ca cei în vârstă,
sunt uşor de mobilizat — şi atunci când e
vorba de construcţia volierei, a hrănitori-
lor, sărăriilor, scăldătorilor pentru fazan,
dar şi când trebuie să facem multiple razii
pentru a ţine situaţia sub control în tere-
nul nostru de vânătoare. De mare ajutor
ne este dl Albert Darie, şeful Inspecţiei
ecologice Hânceşti, care-i nelipsit la toa-
te raziile. Deopotrivă avem susţinere din
partea Inspectoratului de Poliţie Hânceşti.
Astfel, umăr la umăr, barăm calea braconi-
erilor către vânatul ilicit. Dar şi acest lucru
bine pus la punct nu este suficient. Mai e
nevoie ca şi justiţia să-şi spună cuvântul
în contracararea braconajului. Pentru că,
în realitate, ce se întâmplă? Noi prindem
braconierii, întocmim procese-verbale,
ridicăm armele, iar instanţa de judecată,
ades, le dă câştig de cauză. Şi, după cum se
ştie, această practică are loc nu doar la noi,
în Hânceşti. Dar şi amenzile sunt de râsul
curcilor… Doar vânătoarea interzisă nu
stopează braconajul, ci mai mult îl stimu-
lează. Chiar să nu cunoască acest adevăr
guvernanţii republicii?
Hărţuielile acestea cu interzicerea vâ-
nătorii la diferite specii de interes cine-
getic, jocul de-a justiţia, când e vorba de
pedepsirea braconierilor, nu urmăresc alt
scop decât să-i descurajeze şi să-i dezbine
pe vânători. Dar, ca şi mulţi alţi membri ai
SVPM, cei din colectivul primar de la Să-
rata Galbenă sunt siguri că ce e val ca valul
trece. Nicidecum nu slobod mâinile în jos:
paza şi protecţia vânatului e pe prim-plan,
la această oră. Tot ei au pus mână de la
mână de au adunat suma necesară de bani
întru efectuarea lucrărilor de drenaj, pe o
lungime de circa 150 de metri, pentru a
duce vâna de apă „de pe deal“ până într-o
văgăună, numită de localnici Valea Câne-
pei. E o minune de izvor… ce face minuni
în plină secetă! Păsări, mamifere vin ne-
stingherit aici să se adape, fiind străjuite
totodată de arborii şi arbuştii ce cuprind
întreaga Vale a Cânepei.
— Colectivul meu e bravo, zice cu
mândrie Ion Marian. Îl înţeleg pe fiecare
membru şi fiecare mă înţelege. Fiecare ştie
că ceea ce facem — pentru noi facem.
În toate activităţile cinegetice preşe-
dintele colectivului primar nr. 14 de la
Sărata Galbenă, Hânceşti, caută să fie pe
linia întâi, să fie exemplu. El e urmat de
fratele lui, Radu, de Petru Ceanţev, de Va-
leriu Eşanu, de ceilalţi membri — unu şi
unu. La rândul său, Ion Marian îi are drept
exemplu pe străbunicul lui, Anton, apicul-
tor şi vânător iscusit, bunicul Ion, tot vâ-
nător şi mare iubitor al Naturii, tata Simi-
on, gospodar sadea şi ţintaş nepereche…
Gândind la Ion Marian, ne-am amintit
de cuvintele, spuse cu o ocazie, de dl Mi-
hai Şterbeţ: „Vânătorii crescuţi din vână-
tori, aceia sunt adevăraţi vânători“.
Ionel CĂPIŢĂ
 O comoară…
Se zice că deal cu deal se întâlneşte, da-
rămite om cu om? Şi chiar de s-a întâmplat
că timpul a făcut de am uitat când şi unde
ne-am întâlnit cu domnul Mihail Jabin-
schi, preşedintele colectivului primar de
vânători din satul Ustia, Dubăsari, dum-
nealui, într-o convorbire telefonică, mi-a
amintit în ce împrejurări am făcut cunoş-
tinţă. Şi, tot atunci, impresiile plăcute de
altădată au pus stăpânire pe mine. E omul
pe chipul căruia poţi citi multe… Inspiră
încredere, chiar de la prima vedere. Pri-
veşte adevărul în faţă şi, numai dacă plo-
uă, — spune că plouă.
Dar ce m-a făcut să-i dau telefon şi să
leg capăt de vorbă? De, poate ne mai ve-
dem, ne mai auzim?
Vine mai zilele trecute pe la redacţie
Grigore Filipov, managerul Subdiviziunii
Teritoriale Dubăsari şi, vorbind despre
una, despre alta în ceea ce priveşte acti-
vitatea Subdiviziunii pe care o diriguieşte
de ani buni, mi-a spus destul de convin-
gător că oricând şi oriunde rezultatele
depind de oameni — în mintea, sufletul
şi mâinile lor se află succesul. Şi, printre
ortacii de nădejde, de sprijin pe care îi are
la orice vreme de zi sau de noapte, a pro-
nunţat numele — Mihail Jabinschi. Mi-a
vorbit că, acesta, fiind pădurar în ocolul
silvic Criuleni, contribuie cu tot ce poate
la construcţia an de an a volierelor pentru
puii de fazan, destinaţi populării terenu-
rilor de vânătoare din împrejurimi. Are
grijă şi de remize pentru ei. În fiecare an
seamănă cel puţin 1 — 1,5 ha de sorg, po-
rumb — hrană pentru animalele sălbatece
în perioada rece a anului. Cât despre fân,
măturiţe din crenguţe de arbori şi arbuşti,
colectate şi puse la uscat pentru căprioare
pe timp de iarnă — nici nu mai vorbim:
are grijă ca vietăţile să nu ducă lipsă. Tot el
sună la comisariatul de poliţie, se înţelege
cu oamenii legii, organizează razii pentru
a contracara braconajul.
Auzind cu câtă preţuire şi respect vor-
beşte dl Filipov de unul, de altul dintre
ortacii săi şi în acest mod despre Mihail
Jabinschi din Ustia Dubăsarilor, fireşte am
căutat să fac legătura telefonică cu acest
vânător, pentru a-l cunoaşte cumva „pe
viu“. Dar, când-colo, după cum v-am spus,
am aflat că ne cunoaştem de câţiva ani…
şi, recunosc, cu atât mai mare mi-a fost
bucuria că atât de bine mi-a vorbit despre
domnia sa neobositul Grigore Filipov.
Cum se vede, merge pe urmele tată-
lui său, Vladimir Jabinschi, de asemenea
iscusit vânător şi protector al vânatului,
Mihail Jabinschi acum 8 ani
după cum am aflat de la localnicii din Us-
tia, unde mi-am dus paşii cu mulţi ani în
urmă. Cei cu care am avut ocazia să discut
au ţinut să-mi spună şi faptul că domnia
sa, fiind preşedinte al colhozului din loca-
litate, apoi — preşedinte al sovietului să-
tesc Ustia (primar de Ustia), a fost mult de
ajutor oamenilor, în acelaşi timp, funcţia
avantajându-l, a contribuit în mare măsu-
ră la paza, protecţia şi dezvoltarea faunei
sălbatice din împrejurimi. Astfel, aflând
cine a fost Vladimir Jabinschi — tatăl şi
cunoscându-l pe fiul acelui preşedinte
memorabil, pe Mihail Jabinschi, cred că
nu greşesc afirmând că din stejar — stejar
răsare!
La vârsta de 20 de ani, Mihail Jabinschi
devine vânător cu acte în regulă. La doar
şase ani din acel august 1974, în 1980, or-
tacii din partea locului l-au ales preşedinte
al colectivului primar. Nu-i vorbă, erau la
acea vreme vânători cu o mai mare expe-
rienţă, dar… calităţile lui de bun organi-
zator, principialitatea şi corectitudinea în
viaţa de zi cu zi au fost decisive în alegerea
lui Mihail Jabinschi în fruntea colectivu-
lui. Aşa a fost, aşa o ţine. Deşi nu-i este
deloc uşor.
— Nu poţi călca pe cei şapte ani de-
acasă, dacă îi ai, susţine dumnealui. Edu-
caţia e mare lucru. Dragostea de floră şi fa-
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
ună îmi vine din familie. Mă bucur nespus
când văd păsări, mamifere sălbatice, fie în
pădure, fie în câmpie… E Natura-mamă, a
noastră. Unde gospodăresc sunt şi căpri-
oare multe, şi fazani, şi iepuri de câmp, şi
bursuci, dar şi vulpi. Ne „vizitează“ foarte
des şi mistreţii.
— Dar cum reuşiţi să ocrotiţi această
bogăţie sălbatecă? l-am întrebat.
— Vânătorii noştri „provinciali“ sunt
disciplinaţi: caută, care cum poate, să con-
tribuie la paza, protecţia şi sporirea vâna-
tului. Pericolul ne paşte în permanenţă din
partea celor veniţi, „cu grade înalte“, care
pun mâna pe armă şi trag în tot ce le cade
în bătaia puştii. Spre nenorocirea noastră,
lor totul li se permite în ziua de azi… Ceea
ce reuşesc — pe mulţi îi fugăresc, să plece
de unde-au venit.
— Ce calităţi, dle Jabinschi, trebuie să
aibă un preşedinte de colectiv?
— Să fie principial şi corect. Model îmi
rămâne a fi tata… Un sprijin de nădejde
mi-a fost o vreme şi fratele Marcel, bun vâ-
nător, Dumnezeu să-l aibă în paza Sa.
Dar ce apreciere îi dau lui Mihail Ja-
binschi ortacii din colectivul al cărui pre-
şedinte este? Bineînţeles, nu l-am întrebat
pe fiecare dintre cei 11 la număr, călăuzin-
du-mă totuşi de adevărul că pentru a cu-
noaşte că marea-i sărată, e destul să pui pe
limbă o picătură de apă, nu-i nevoie să bei
toată marea.
Astfel, am reţinut ce mi-a vorbit unul
dintre veteranii colectivului, Chiril Chiri-
lov:
— Aşa oameni ca Mihail Jabinschi ai
putea să-i numeri pe degete, în Moldova,
la noi. E un prieten adevărat al oamenilor,
al florei şi faunei sălbatece. El e de ajutor
la toată lumea…, este cel mai omenos din-
tre câţi oameni am cunoscut în viaţă. E un
foarte bun cunoscător al lumii animale şi
vegetale. Cunoaşte legislaţia, tehnica secu-
rităţii la vânătoare, pe care le respectă şi ne
face să-i urmăm exemplul.
După toate acestea, eu ce pot să zic?
Mulţumesc domnului Grigore Filipov
că m-a reîntâlnit sufleteşte cu cel pe care
l-am cunoscut cândva. Doar nu degeaba
se spune: Cunoştinţa veche e o comoară
nesfârşită.
Ionel CĂPIŢĂ
Punct pe i

La numărătoarea de „boboci“
Mai trece un sezon de vânătoare, unul
în care… vânătorii nu au dreptul să vâneze
iepuri de câmp. Nici porumbei sălbatici!
Chiar nici raţe! De ce? Pentru că un cine-
va, cu epoleţi de ministru, a interzis — lu-
cru pe care nici pe departe nu-l înţeleg.
În popor se spune că toamna se numă-
ră bobocii. Desigur, nu la direct, ci la figu-
rat. Adică, dacă a venit toamna, trebuie să-
ţi aminteşti ce ai realizat, ce a mers bine,
ce a mers prost. Cu alte cuvinte, trebuie să
faci o analiză a faptelor produse în viaţa ta
sau care te-au afectat într-un fel sau altul.
Eu, de exemplu, am obiceiul de a mă-
sura şi cântări lucrurile care mă preocupă.
Şi la situaţia cu restricţiile de vânătoare
m-am gândit, am meditat mult  — între-
bări la care am căutat şi mai caut răspuns.
Bunăoară: care este efectul interzicerii vâ-
nătorii la iepurele de câmp, deja al doilea
sezon? E bine? E rău?
Numărul iepurilor de câmp a crescut,
dar… În terenurile unde se practică bra-
conajul „la far“ (conform laudelor unora)
se împuşcă câte 10–15, uneori şi mai mulţi
urecheaţi. Pe noapte! Dar dacă astfel de
„vânători“ au loc mai des… câţi mai ră-
mân? Aşadar, dacă nu sunt luate măsuri
suficiente împotriva braconajului nocturn,
nici din partea Ministerului Mediului, nici
din partea vânătorilor „exmatriculaţi“ din
sezon, interzicerea vânătorii la iepurele de
câmp este rezonabilă?
Existenţa în teren a speciilor de vânat
ţine de trei condiţii esenţiale: hrană, adă-
post şi linişte. Condiţii de hrană iepurele
de câmp are, adăpost are, dar linişte? Cine
i-o asigură? Ministerul pe care nu-l vezi să
lucreze în teritoriu? Vânătorul care nu mai
este interesat să-l crească? Sau cei cu hec-
tare împroprietărite? Câinii hoinari? Răpi-
torii? Braconierii? Sunt sigur că — nu!
Ce mai observ? Iepurii de câmp se
oploşesc şi în preajma oraşelor şi orăşele-
lor. Anume în aceste terenuri au loc acte
de braconaj şi vandalism. Noaptea, pentru
că aici nu este niciun fel de restricţie, de
control. Doar că în terenurile păzite pe
timp de noapte de către vânătorii localnici,
precum şi în zona de frontieră, unde bra-
conierii se tem să-şi bage nasul, iepurele
de câmp mai are scăpare.
Aceeaşi poveste s-ar putea spune şi
despre vânătoarea (legală) la prepeliţă
şi fazan. Care este garanţia că în timpul
acestei vânători nu se vânează şi iepuri de
câmp? Şi cine o practică? Dacă privim mai
atent, îi vedem pe aceiaşi actori — „aleşi“
ai poporului, demnitari de stat etc. Aceştia
găsesc şi timp, şi bani pentru vânătoare,
şi… Pentru ei restricţii nu sunt. Participă
când vor, cum vor, cu cine şi unde vor. Dar
cu ce se contribuie la întreţinerea, dezvol-
tarea, conservarea vânatului? Cu nimic
absolut! Doar cu vorba, de la tribună, „în-
tru fericirea iepurilor“.
Mai stau şi mai cuget: încotro mergem
cu gestionarea fondului cinegetic, dacă
măsurile aplicate de autorităţi sunt doar
pură teorie? Ce facem cu braconajul care
an de an ia amploare, mai ales cel pe timp
de noapte, banditesc, de care mai nimeni
nu-şi bate capul? Unde sunt responsabilii
de acest flagel? Unde este poliţia? Unde
sunt ecologiştii, ONG-urile de mediu? Ce
fac jurnaliştii?…
Pentru că, într-adevăr, e de râsul curci-
lor să te ocupi doar de restricţii, în realita-
te nefăcând aproape nimic. De râs, pentru
că una ca asta doar la noi se întâmplă: legi,
cum că avem, dar nu funcţionează, nu se
respectă; proiecte se întocmesc, chipurile
în colaborare cu specialiştii şi cu oamenii
de ştiinţă, dar aşa şi rămân dosite în ser-
tare ministeriale; vecinii vânează, inclusiv
păsări de pasaj, noi — nu…
Mă mai gândesc şi repet că vânătorul
nu este „ucigaşul“ faunei, ci ocrotitorul
ei. Dar cei din fotolii de conducere când
oare au să înţeleagă că vânătoarea nu este
un act de vandalism, ci o artă, o cultură, o
pasiune, pe care nu toţi o pot poseda?
Gheorghe Chiriţa,
inginer silvic

Calendarul lucrărilor biotehnice

Octombrie
Continuă achiziţionarea hranei pentru nutriţia suplimentară a vâ-
natului pe timp de iarnă.
Este efectuată evidenţa de toamnă a speciilor de vânat, rezultatele
căreia vor fi puse la baza planurilor lucrărilor biotehnice, elaborate
de managerii ST pentru fiecare fond de vânătoare.
Este efectuată trecerea în revistă a construcţiilor biotehnice în fi-
ecare fond de vânătoare şi, la necesitate, sunt reparate obiectivele
vechi şi construite altele noi.
Continuă jalonarea hotarelor zonelor de linişte în cadrul fondurilor
de vânătoare, la necesitate, sunt stabilite hotare noi.
Este efectuată reparaţia afişelor vechi şi confecţionarea altor noi.
Sunt stabilite locurile de înfiinţare a remizelor nutriţionale, este
efectuat aratul suprafeţelor respective.
În comun cu efectivele Inspectoratului ecologic şi organelor de
poliţie, cu activiştii SVPM, sunt efectuate razii privind paza terenuri-
lor de vânătoare şi verificarea respectării regulilor de desfăşurare a
vânătorii.
Sunt elaborate sarcinile planice în cadrul lucrărilor biotehnice pen-
tru anul viitor.
Sunt pregătite proiectele planului activităţii economico-cinegeti-
ce şi devizului de venituri şi cheltuieli.
Sunt pregătite materialele pentru adunările anuale, desfăşurate de
subdiviziunile teritoriale în decembrie-ianuarie.
Sunt desfăşurate serbările, întrunirile şi festivalurile tradiţionale ale
vânătorilor.

6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /


(Din mărturisirile unui fost braconier)
De cum a trecut pragul re-
dacţiei şi a prins a ne spune:
— Demult mi-am pus în
gând să vin şi să vă povestesc
ceea ce-mi fură liniştea de-o
vreme, ceea ce poate ştiţi — nu
ştiţi, privind vânătoarea şi vâ-
nătorul nostru, dar, recunosc,
nu aveam destul curaj, pentru
că şi eu o vreme am fost bra-
conier…, iar de ani buni am
ajuns duşmanul lor şi-s ame-
ninţat din toate părţile.
Aş vrea să vă vorbesc, mai
întâi, despre vânători, care, la
rândul lor, se împart în: vână-
tori cu acte în regulă, oneşti,
disciplinaţi, care au grijă de
vânat, participă la lucrările
biotehnice; cu acte în regulă,
oneşti, care participă din când
în când la executarea unor lu-
crări; cu acte în regulă, care
practică şi braconajul; care de-
ţin arme legal (pentru pază),
fără drept de a vâna; care de-
ţin arme ilegal, fără drept de a
vâna.
În afară de vânătorii oneşti,
disciplinaţi, care au grijă de
vânat, participă la lucrările
biotehnice, toţi ceilalţi aşa-zişi
vânători găsesc limbaj comun,
se unesc, formând grupuri
bazate pe cumetrism în ale
braconajului. Vânătoarea lor
derulează în felul următor: cu
arme ghintuite (cumpărate nu
doar pentru a fi ţinute în cui),
adaptate, cu amortizare, care
nu se aud când tragi; cu arme
pneumatice; cu arme deţinute
legal, ilegal; cu laţul la hrăni-
tori; „la borcan“ (se pun gră-
unţe în borcan, iar laţul deasu-
pra); vânătoare la paza cotelor
(„mă duc să-mi văd cotele“);
vânătoare „la lăstari“ (în vie);
la pândă „pe căldare“, în vii,
livezi, păduri, la bazinele acva-
tice; la cârlig (cârligul este legat
de sfoară şi camuflat în hrana
Aşa-zişii…
„oferită“ animalelor); „la sac“
(când bursucul, mistreţul se
îngraşă); la far — cu automobi-
lul, cu motocicleta, cu calul (ia
un acumulator de la automobil
şi un far); cu lunetă pe timp de
noapte; în timpul ploii şi după
ploaie (e raiul pentru braconi-
eri — poliţia, inspectorii eco-
logi nu umblă pe dealuri; după
ploaie, iepurele lasă urme…
iese de sub tufăriş la lumină, se
scutură de apă şi îl iau ca din
oală); pe timp de iarnă (noap-
tea, lună plină, se vede ca ziua,
braconierii vânează la pândă,
în potcoavă…); vânătoare la
sărbători religioase: Sf. Vasile,
Sâmbăta Paştelui, Sf. Gheor-
ghe; vânătoare „secret“ (pă-
durarul îşi are oamenii lui de
încredere, 1-2-3-4-5, anunţă
ora, locul vânătorii, „cumetrii“
se mobilizează în doi timpi şi
trei mişcări, se întâlnesc, fac
„isprava“ şi au şters putina);
vânătoarea demnitarilor (când
vor, cum vor, cât vor).
Amatori de astfel de chi-
lipiruri poţi întâlni dintr-un
capăt în celălalt al republicii.
E ceva înspăimântător. Mai
este şi vânătoarea „membrilor
de partid“. Dacă fac parte din
partidele ce se află la putere, pe
aceşti braconieri legea îi apără,
cum o dai. Eşti bun vânător,
dacă faci parte din acel partid
de guvernământ, iar dacă nu
— n-ai ce căuta „cu partidul“
la vânătoare, la fel, dacă nu faci
parte din cumetrism. Fără sus-
ţinerea celor „mari şi tari“ tu
eşti nimeni. Dacă nu le cânţi în
strună, eşti înlăturat, eşti pri-
vit ca pe un câine al nimănui.
Şi mai este un fel de vânătoa-
re: banii câştigaţi peste hotare
le-au distrus unora credinţa şi
omenia…
Îi zic unuia, îi zic altuia: „Nu
împuşca vara, că o să ai ce vâna
în sezonul de vânătoare!“ Dar
ce-mi răspund braconierii?!
— Cine eşti? Ai uitat cum
ai fost la braconaj? Ţine minte:
când ai să-l vezi pe tata, măcar
şi cu o capră în spate, tu să-i
dai „Noroc!“ Să nu declari care
cumva undeva, că te împuşc!
Altul mă avertizează:
Tu nu ne da lecţii de etică
vânătorească. Dacă-l prinzi pe
vreun braconier cu dobânda
lângă el, ai tot dreptul să-i spui:
„Hai la friptură!“ Altminteri,
să nu spui că n-ai noroc!
Avem ce-avem. Mă zbat
pentru binele florei şi faunei,
dar în zadar: mă trag la fund
păcatele de braconier. Pe de
altă parte, nu ştiu cine şi cum
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
ar putea face ordine în dezas-
trul mentalităţii unor aşa-zişi
vânători, care, de fapt, sunt
braconieri fără măsură sfântă.
Din păcate, acest dezastru din
mentalitatea lor triumfă şi în
terenurile de vânătoare, în re-
laţiile cu vânătorii ce se află pe
calea cea dreaptă.
Astfel, deseori îmi pun în-
trebarea: ce-i de făcut? Care ar
fi soluţia ca mentalitatea unor
ortaci să se schimbe în ceva
bun, sănătos, de folos? Poate
că legea ar trebui să fie cu mult
mai aspră? Poate că şi amenzile
trebuie să bată zdravăn la bu-
zunar? Poate că şi puşcăria ar
trebui să fie „mai primitoare“
cu aşa-zişii vânători? Poate…
Deocamdată? Eu lupt cum
pot cu ei, dar… Mă bucur că
sunt şi vânători oneşti, sunt şi
care au braconat altădată, ca şi
mine, dar acum savurează plă-
cerea de a fi vânător corect cu
sine şi cu Natura din jur. Mun-
cim cot la cot: facem hrănitori,
sărării, procurăm hrană pentru
vânat, sare, tescovină… Fără să
ştie soţia, am luat de la gura
copiilor 500 de lei şi i-am dus
pentru hrana vânatului. Pen-
tru familie poate că nu e bine,
dar… Sunt dator terenului de
vânătoare, că el mi-a întors să-
nătatea pierdută într-un timp.
Am să-l păzesc cât am să pot,
ca astfel să-mi ispăşesc păcatul
săvârşit altădată, înhăitat cu
unii la braconaj. Aşa glăsuieşte
şi un dicton din antichitate: „A
greşi e firesc, dar a nu corecta
greşeala e o nenorocire“.
Acest „fiu rătăcitor“ ne-a
rugat, din motive lesne de în-
ţeles, să nu-i divulgăm numele.
Ceea ce şi facem. Îi rămânem
recunoscători că ne-a trecut
pragul redacţiei. Dar dumnea-
voastră ce credeţi?
Consemnare: Ionel CĂPIŢĂ
 Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 9, 2016
Vintir, pl. vintire. Unealtă
de pescuit alcătuită dintr-o
plasă întinsă pe mai multe
cercuri, asemenea unui sac
cu gura strâmtă şi întoarsă în
interior. Vintirele, coboacele,
coşurile şi undiţele sunt unel-
tele cele mai obişnuite pe care
le folosesc la pescuit locuitorii
satelor din preajma bălţilor din
lunca Prutului (L. Şeptiţchi).
Viroagă, pl. viroage. 1. Vale
mică, văioagă. 2. Depresiune
de teren formată prin eroda-
rea versanţilor mai înclinaţi în
urma ploilor. După ce trecură
prin nişte viroage şi pâraie
mlăştinoase, vânătorii se văzu-
ră la capătul unui câmp deschis,
cu ierburi înalte şi desişuri de tu-
fari. Tocmai ceea ce căutau ei
de atâta vreme (A. Vlahuţă).
Viteză, pl. viteze. Viteză
maximă de deplasare a unor
specii de vânat: fazan – 22 m/s
(79 km/oră), iepure – 17 m/s
(65 km/oră), sitar – 14 m/s (50
km/oră) etc. Vânătorul trebuie
să ţină cont de viteza mişcării
animalelor şi păsărilor pentru
a nu scăpa din vizor vânatul
(,,Cartea vânătorului şi pesca-
rului”, 2012).
Vizuină, pl. vizuini. Bârlog
pe care şi-l sapă animalele în
pământ sau şi-l fac într-o scor-
bură pentru a le servi de adă-
post. Pentru a vieţui animalele
sălbatice, precum vulpea, bur-
sucul, vidra, marmota şi altele,
îşi sapă vizuini în pământ,
acestea având spaţii şi gale-
rii cu mai multe ieşiri şi intrări
(man. ,,Biologia”).
Voinicul şi cerbul. Colind
de vânător, despre persona-
jul mitologic considerat drept
ocrotitor al familiei şi locuinţei
vânătorilor. Lerui-Ler în casa
voastră, Coborâră azi din cer,
Spre bucuria noastră, Cel Voi-
nic şi cel Cerb, Lerui-Ler (Fol-
clor). În casa pădurarului intră
o ceată de vânători cântând
colindul din strămoşi cu Voini-
cul şi cu Cerbul (D. Zamfirescu).
Dr. hab. Anatol Eremia
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
ABC-ul vânătorului
Greşelile vânătorilor
1. Tragerea la mare dis- o pierdere de timp la apariţia o poziţie opusă).
tanţă este una dintre cele mai vânatului. La o vânătoare din Repetat, încercaţi să ridi-
grave şi mai răspândite greşeli, mers arma se ţine cu ambele caţi arma, să ochiţi. Vânătorii
deoarece, chiar dacă totul se mâini, cu ţeava în sus sau în ochesc cu ochiul drept, ochiul
execută corect, trăgătorul nu jos. stâng, cu ambii. Pentru a stabili
obţine rezultate scontate şi în- 12. Tragerea haotică (fe- care ochi este director, trebuie
cearcă să schimbe ceva la ochi- brilă) la apariţia bruscă a vâ- să procedaţi, după cum urmea-
re, înrăutăţindu-le şi mai mult. natului nu dă niciun rezultat ză: ridicaţi arma, ochind o ţin-
2. Prea îndelungata ţintire pozitiv. tă îndepărtată, fixă, fără a clipi
face ca vânatul să dispară din 13. Tragerea asupra vâna- din ochiul stâng. După aceasta,
raza tragerii rezultative şi per- tului care încă nu s-a apropiat închideţi ochiul stâng; în cazul
sistă riscul de a îndrepta ţeava este ca şi cum ai trage în gol. în care cătarea puştii a rămas
în direcţia altui vânător. 14. Tragerea asupra sto- pe loc, înseamnă că director
3. Ţinerea a două degete lului este o eroare şi cauzează este ochiul drept, dacă s-a miş-
pe trăgaci conduce la dublarea rănirea vânatului. Doriţi să ni- cat într-o parte — director este
împuşcăturii. meriţi — ochiţi doar o singură ochiul stâng.
4. Scoaterea evidentă a ar- ţintă. La tragere vânătorii ţin
mei pe distanţe scurte nu este 15. Dacă arma nu este spri- arma în mod diferit, dar lucrul
eficientă. jinită bine în umăr aţi putea să acesta poate fi recomandat să
5. Stoparea armei în timpul vă alegeţi cu răni şi vânătăi. se facă în felul următor. Arma
tragerii nu se recomandă. 16. Dacă arcul de declan- este ţinută la umăr, mâna
6. Apăsarea bruscă pe tră- şare loveşte degetul mijlociu dreaptă apucă gâtul antebraţu-
gaci face ca lovitura să se pro- înseamnă că încărcătura este lui, cu stânga se apucă pivotul
ducă mai jos de ţintă. puternică sau că arma nu este armei, iar degetul arătător se
7. Îndepărtarea prea mare ţinută strâns la umăr. ţine pe trăgaci. Patul puştii tre-
a unui picior faţă de celălalt în Indiferent de faptul cât de buie să se potrivească perfect
timpul tragerii îl împiedică pe performantă este arma, trebuie la umăr, ca reculul la tragere
trăgător să-şi schimbe rapid să vă obişnuiţi cu ea, s-o sim- să fie simţit cât mai slab. Mâna
poziţia. ţiţi. Măiestria nu vine imediat. stângă se ţine mai departe de
8. Tragerea având înălţăto- Antrenaţi-vă la domiciliu. În- arcul declanşatorului. Dacă
rul ridicat este, de asemenea, cepeţi cu deprinderea poziţiei. mâna stângă apucă de capătul
un eşec. Întoarceţi-vă în partea din care antebraţului, arma va părea
ar putea apărea presupusul ani- mai uşoară, mai comod de ma-
9. Tragerea dintr-o poziţie
nesigură contribuie la căderea mal. Îndepărtaţi picioarele la nevrat.
trăgătorului, este deosebit de ne- lăţimea umerilor sau puţin mai În felul acesta e mai uşor să
plăcută când se vânează pe apă. mult. Piciorul stâng plasaţi-l stăpâneşti cătarea puştii. Mâna
10. Tragerea manuală, fără uşor înainte, cu vârful ghetei dreaptă, îndoită la cot, trebuie
o răsucire a corpului, cauzează drept. Piciorul drept rămâne ţinută paralel cu solul, la ace-
erori. în urmă, răsucit în dreapta. laşi nivel cu sau puţin mai sus
11. Ţinerea puştii într-o Greutatea corporală se lasă pe de umăr.
mână în timpul deplasării este piciorul stâng (stângacii ocupă Vladimir Sugrobov
Doar o precizare
În adresa redacţiei, din partea unor cititori ai re- ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Când a fost la-
vistei noastre, au parvenit mai multe solicitări pentru nmormântat Toţi morţii parcă s-au sculat Să-şi plân-
a explica sensul cuvântului ORTAC. Iată definiţia dată gă pe ortacul lor. COŞBUC, P. I 148. ◊ (Glumeţ) Iubit,
de Dicţionarul Limbii Române Literare Contempora- drăguţ. Cântă cucul, vai săracul, Ş-a pierdut mândra
ne (DLRLC, 1955-1957): ORTÁC, ortaci, s. m. (Regio- ortacul. HODOŞ, P. P. 223.
nal) Tovarăş (de drum, de muncă etc.), camarad; p. În cazul breslei vânătoreşti, ORTAC e acelaşi tova-
e x t. prieten. Cată moţul în desagă. Nu găseşte. Iar răş, prieten, camarad de vânătoare.
ortacii îs departe. BENIUC,V. 53. Porecla i-o dăduseră Redacţia

Sus cupa „Mihai Volontir“!
La Bălţi, în zi însorită de septembrie, cei mai buni vânători-ţintaşi au
venit să-şi demonstreze în competiţie măiestria, prin tradiţie, al şaselea
an consecutiv, pentru cucerirea cupei „Mihai Volontir“ — regretatul ac-
tor, om de cultură, vânător pasionat, pe care, cu multă durere şi păreri
de rău, acum un an, l-am petrecut la cele veşnice.
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Moldova a
stabilit un premiu în cinstea
celebrului nostru conaţio-
nal — Mihai Volontir, artist al
poporului, cetăţean de onoare
al municipiului Bălţi şi Mem-
bru de Onoare al SVPM, pe
care noi toţi l-am iubit, l-am
respectat mult.
Vânători din mai multe
colţuri ale Moldovei cu plăcere
şi bucurie s-au adunat să-i cin-
stească memoria, participând
la o competiţie de tir sportiv,
pentru ca cei mai buni, lup-
tând, să se învrednicească de
simbolul — Cupa Mihai Vo-
lontir.
Cu drag ne amintim de cli-
pele când cei mai buni ţintaşi,
cu tresărire de inimă, se apro-
piau de maestru, pentru a li se
înmâna Diploma, Cupa, dar…
Ne-a părăsit, acum un an, lă-
sându-ne amintirile de neui-
tat, căldura sufletească, vorba
cu tâlc, îndemnul de cătare
bună şi de sănătate. Îl păstrăm
în memorie, îi onorăm nume-
le. Şi-a trăit din plin viaţa, în
culori vii, de artist, a fost un
adevărat vânător, coleg bun,
înţelept şi iubitor de Natură
(cu ocazia organizării com-
petiţiilor din anul curent, am
găsit de cuviinţă să prezentăm
cititorilor revistei şi nişte foto-
grafii, întru pomenire).
La concurs au participat
vânători din municipiul Bălţi,
dar şi din alte regiuni din nor-
dul republicii. Competiţia s-a
deschis cu un minut de recu-
legere. În programul turneu-
lui, ca şi în anii trecuţi, au fost
incluse întrecerile de tir între
echipe. Fiecare reprezentant
din trei participanţi a tras în
câte 15 ţinte la stand rotund.
Echipele din Bălţi-1 şi Glodeni
au făcut remiză — câte 38 de
puncte, ca până la urmă întâie-
tate să i se acorde echipei bălţe-
ne (Serghei Mironciuc, Anatol
Scacodub, Andrei Onişcenco);
locul doi i-a revenit echipei
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
Tir sportiv
din Glodeni (Andrei Bodian,
Alexandru Mălai şi Nicolae
Cociul); pe locul trei s-a clasat
echipa Bălţi-2 (Evgheni Pap-
suev, Svetlana Onişcenco, Iuri
Saulea).
Individual, la tragere, a fost
stabilită o serie din 25 de ţin-
te. Toate premiile au fost trase
la sorţi, ca urmare a repetării
schimbului de focuri. Lovind
câte 17 ţinte, Anatoli Scacodub
(Bălţi) şi Nicolae Cociul (Glo-
deni) au luptat pentru „bronz“,
câştigat ulterior de Anatoli
Scacodub. La „aur“ învingători
au ieşit ţintaşii Serghei Miron-
ciuc şi Andrei Onişcenco. Ei
au obţinut câte 21 de puncte.
Andrei Onişcenco, însă, până
în final, nu a avut nicio ratare
şi a devenit campion.
…Competiția s-a încheiat.
Drapelul vânătorilor s-a cobo-
rât. Mihai Volontir rămâne în
amintire.
Text, fotografii:
Serghei Mironciuc
Tehnici de vânătoare
În Germania, în partida de
vânătoare la fazan sunt folosite
rasele de câini jagdterrier, taxa,
setter, drahthaar, kurzhaar.
Aceşti prepelicari continentali
lucrează la fel de bine pentru
orice pasăre şi fiară. Dar la fa-
zan cei mai potriviţi sunt câi-
nii de vizuină — câini de talie
mică, belicoşi, obişnuiţi să se
bage în scorburi, pot prinde
fazanul ascuns în orice hăţiş,
cât de des ar fi, şi să-l scoată
de acolo, mânându-l spre tră-
gător.
În terenurile de vânătoare,
cu mai multe câmpuri, găi-
nuşile sălbatice se retrag din
spaţiile forestiere, care le des-
part. Un vânător, pur şi simplu,
merge pe o parte a benzii, iar
celălalt, respectiv, pe partea
opusă. E un moment intere-
sant. Vânătorul cel mai nerăb-
dător sau, dacă doriţi, cel mai
şmecher, vrea să-l întreacă pe
coechipier, i-o ia înainte, ca el
primul să ridice pasărea. Pri-
mul o va ridica, dar fazanul
zboară pe partea cealaltă, a co-
echipierului. Aşa că mai bine e
să fii onest şi să mergi în acelaşi
rând cu partenerul, pe urmă —
de! — cui îi va zâmbi norocul.
Ţin să vă amintesc că în în-
treaga Europă se permite doar
vânătoarea de fazani masculi.
De fapt, despre ce fel de pradă
vorbim? Găinuşa e gri, neatră-
gătoare, pe când cocoşul e cu
totul altceva. E făt din poveste,
strălucitor ca un curcubeu. Ai
la ce te uita şi cu ce te fotografia.
Dar numărul de masculi vânaţi
nu este limitat. Puteţi trage, cât
de mult vă permite îndemâna-
rea şi norocul vânătorii.
Fazanii se vânează în para-
lel cu iepurii de câmp. Câteva
zeci de vânători fac cerc, apoi
stârnind iepurii, îi vânează.
Dacă în cerc nimeresc tufişuri
sau fâşii forestiere, sub bătaie
nimeresc şi fazanii. Având în
vedere că sezonul de vânătoare
e deschis concomitent pentru
ambele specii, vânătoarea este
mai diversă.
Pot fi făcute şi razii locale
nu prea mari, cu doar câţiva
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
vânători. De exemplu, prin
încercuirea insuliţelor fores-
tiere şi cu izgonirea vânatului
de acolo. O parte din păsările
zburătăite va fi luată de goni-
La fazan
tori, restul păsărilor va zbura
în direcţia trăgătorilor. În plus,
aceştia se vor alege şi cu iepuri,
şi cu fazani nimeriţi în încer-
cuire.
Odată au fost vânaţi mai
mult de douăzeci de iepuri şi
un fazan mongol foarte rar
întâlnit, apărut în fugă în faţa
trăgătorului. Eu însă, care
eram gonitor, nu am văzut ni-
cio vietate, în schimb, am vâ-
nat o mulţime de fazani.
Curioasă este atitudinea
germanilor faţă de animalele
de pradă, care fac rău fazanu-
lui. Pentru nimicirea corvi-
delor şi vulpilor, pe parcursul
întregului an se plătesc prime
grase. Dar nu numai aceste
animale sunt inamicul fazanu-
lui. Ţin minte, la o vânătoare
de fazani asupra mea a tăbărât
un godăcel de mistreţ. „Feuer!“
— a ţipat nebuneşte paznicul
de vânătoare german. L-am
ascultat şi am tras în urechea
mistreţului cu un cvintet. Spre
surprinderea mea, porcuşorul
s-a dat peste cap şi s-a rosto-
golit pe picioare. Neamţul, bu-
curos, a anunţat că am salvat o
mulţime de ouă de fazan.
În fazan se poate trage cu
orice armă de calibrul 12 sau
16. O puşcă cu două ţevi, uşoa-
ră, cu ejector, la o vânătoare pe
jos, e preferabilă, iar cea semi-
automată îţi va da şanse supli-
mentare la ridicarea în zbor
a puietului sau a stolului. Cu
toate acestea, în ciuda faptului
că fazanul nu este considerat
pasăre rezistentă la rănire (este
adevărat), el fuge mai repede
decât orice cocoş de munte,
iar aceştia întotdeauna au fost
consideraţi cei mai buni aler-
gători. Animalul rănit însă, cu
mare dificultate poate fi prins
chiar şi de un câine. Tu nu ai
avea nicio şansă s-o faci. Prin
urmare, arma „vie“, cu tragere
nesigură, nu mai merge. De
o centrare specială a focului,
dimpotrivă, nu e nevoie. La vâ-
nătoarea „din mers“ urmează
să tragi de aproape, dar, stând
la pândă, te limitezi doar la o
distanţă scurtă şi medie.
Prin ridicarea fazanului în
poziţie de „lumânare“ clasi-
că se consideră ţinta de vârf a
„lumânării“, când cocoşul trece
din poziţia verticală a zborului
în cea orizontală şi timp de o
secundă îngheaţă pe loc. Reco-
mandarea este bună, dar nu face
s-o urmezi chiar atât de strict,
deoarece fazanul nu întotdeau-
na „oferă“ o aşa „lumânare“ cla-
sică. De exemplu, ridicându-se
din iarba nu prea înaltă sau de
pe povârniş, în formă de „lu-
mânare“ nu se avântă. Trageţi
atunci, când consideraţi că e
potrivit şi că se poate nimeri în
ţintă. Închideţi, omiteţi, proce-
daţi şi trageţi, după cum găsiţi
de cuviinţă. Numai vânând fără
câine, nu trageţi prea departe
— animalul rănit, pur şi simplu,
nu poate fi prins.
Calităţile gustative ale faza-
nului trec de orice fel de apre-
ciere. Numai el, ca şi cocoşul
de mesteacăn, are carnea albă.
Deşi nu acest fapt este princi-
palul avantaj al trofeului. Este
greu să-ţi imaginezi un mai
strălucitor şi mai splendid
trofeu în propria colecţie. Im-
portant este ca acest trofeu să
fie păstrat pentru a fi transmis
taxidermistului în starea cea
mai bună. Pentru aceasta luaţi
la vânătoarea de fazani ciorapi
femeieşti sau colanţi. Făcând
rost de un trofeu, băgaţi-l cu
atenție, cu capul înainte şi
puneţi-l în rucsac, astfel ca
să nu-i deformaţi principalul
avantaj — coada, de o frumu-
seţe rară. Revenind la bază sau
acasă, puneţi în frigider trofeul
sau duceţi-l imediat specialis-
tului. El va tăia partea de jos a
ciorapului şi fazanul va fi scos,
fără niciun fel de deformare a
penelor.
Serghei Losev

Vânătoarea din turn a mistreţului
Mistreţul este un animal
destul de inteligent şi curajos.
Rănit însă, el prezintă un mare
pericol, pentru că devine şi
mai inventiv, şi mai insidios.
Pentru a fi atras, se con-
struieşte o platformă, pe care se
instalează un container cu de-
mâncare, în apropierea căruia
se ridică un turn de vânătoare.
Turnul sau foişorul se aseamă-
nă cu o cuşcă din scânduri şi
bârne, ridicată pe patru stâlpi,
la 3–8 metri înălţime de la sol.
Locul amplasării acestuia tre-
buie ales în vecinătatea unor
terenuri care ar servi drept
momeală. În acelaşi timp, se ia
în considerare dimensiunea şi
aşezarea pădurii, prezenţa pa-
jiştilor, câmpurilor, râuleţelor
şi văgăunilor. Totodată, este
necesar să se stabilească locul
şi direcţia din care poate apă-
rea animalul.
Turnul trebuie să fie ridicat
la marginea pădurii sau a câm-
pului, dar nu în spaţiu deschis.
Scândurile şi celelalte materiale
n-ar trebui să emane mirosuri
străine, la care mistreţul poate
reacţiona prompt. Prin urma-
re, pentru construcţie ar fi mai
bine să se folosească bârne şi
crengi din preajma locului de
vânătoare. Turnul trebuie să fie
bine întărit cu funii din poli-
propilenă, nicidecum bătut în
cuie, situat la aproximativ 30–
70 de metri de locul de hrănire.
O condiţie importantă şi
necesară pentru vânătoare este
eliminarea oricăror mirosuri
ale omului. Mistreţul are un
simţ foarte ascuţit. Omul, ur-
cat într-un turn, construit ne-
adecvat, este uşor descoperit
de fiară.
De regulă, mistreţii apar
noaptea. În primul rând, vin
femelele cu progeniturile, vie-
rii aflându-se în acest răstimp
prin apropiere. Ei trag cu ure-
chea, adulmecă mirosurile din
adierile de vânt, la o distanţă
de circa două sute de metri
de platforma cu hrană. Atunci
când animalul se convinge că
nu-l paşte niciun pericol, se
apropie de platformă.
Pentru o vânătoare de suc-
ces este necesar să se aleagă cât
mai corect locul de momea-
lă şi cel al turnului. Ferestrele
trebuie să se deschidă în inte-
rior, iar mobilierul nu trebuie
să scârţâie, să facă zgomot. În
cazul în care animalul aude
vreun sunet străin şi se sperie,
o ia la goană şi în acea noapte
n-o să mai revină. De obicei, în
timpul partidei, pe turn, în afa-
ră de vânător, stă şi paznicul.
De asemenea, şi zona de
foc se curăţă de ramurile care
pot împiedica urmărirea. Soa-
rele trebuie să apună în spatele
vânătorului, ca să nu-l orbeas-
că. Echipamentul se pregăteşte
din timp. Obiectele, care pot
face zgomot, se învelesc cu o
cârpă. În rândul acestora poate
fi binoclul, patrontaşul, acce-
soriile metalice ale rucsacului
sau îmbrăcămintei. Hainele
se aleg în strictă conformitate
cu starea vremii. Este de dorit
ca vânătorul să poarte lenjerie
caldă şi mănuşi, iar îmbrăcă-
mintea exterioară trebuie să fie
impermeabilă. În cazul în care
se iau în plus haine călduroa-
se, ele trebuie să fie îmbrăca-
te imediat la sosire, deoarece
mişcările suplimentare pot
provoca alte sunete, la care ar
reacţiona animalul sălbatic.
Dacă aţi ajuns la turn cu
unitatea de transport, ea tre-
buie lăsată cât mai departe de
locul de vânătoare. La foişor
se vine pe cărăruia pe care se
aduce hrana, dar nicidecum
nu se întretaie zona. Pe turn se
urcă cu 2–3 ore înainte de apu-
sul soarelui şi cu o oră — o oră
şi jumătate înainte de posibila
apariţie a fiarei.
Comunicarea pe turn se
face doar prin gesturi conve-
nite în prealabil. Fumatul şi
adresările în glas sunt strict
interzise. Mistreţul poate simţi
mirosul de tutun, este sensibil
la alte sunete care îl pot speria.
Aceste animale au o vedere
foarte slabă, dar auzul şi simţul
mirosului sunt perfecte.
Este util să ai un binoclu
bun, cu care să poţi explora pe
larg zona, dat fiind faptul că în
amurg orice mlădiţă bătută de
vânt poate fi luată ca animal în
mişcare. În timpul partidei, vâ-
nătorul trebuie să dea dovadă
de multă răbdare şi stăpânire,
ca aşteptarea fiarei să decurgă
în linişte deplină şi poate dura
câteva ore.
Traducere din„Охота и рыбалка“
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Cartea pe raft
Pentru omul
vânător
La a doua ediţie, „restruc-
turată, modificată şi comple-
tată“, precum se constată la
deschidere, cu o frumoasă şi
grăitoare PREFAŢĂ, semnată de
dl Liviu Mircea-Tehărău, vine să
ne bucure, să ne însoţească şi
să ne îndrume CODUL DE ETI-
CĂ VÂNĂTOREASCĂ (Editura
Thalia, 2016, România), cu un
nume notoriu pe copertă —
Neculai ŞELARU, figură aleasă
în domeniul cinegetic naţional,
european, internaţional.
Este o carte de zile mari,
dorită să fie la un loc de cinste
în biblioteca oricărui vânător,
o lucrare foarte bine gândită
şi foarte bine aşezată în pagi-
nă, interesantă şi utilă, caldă
şi atrăgătoare, pe care îndrăz-
nesc s-o asemuiesc cu… ace-
eaşi pasiune a omului cu puşca
de-a umăr — pasiunea vânăto-
rii, în sânul Naturii.
Revista Vânătorul şi Pesca-
rul Moldovei, pe parcursului lui
2015, dar şi ulterior, cu accep-
tul autorului, a găzduit un şir
de articole despre conduita
vânătorului, atitudinea faţă de
vânat, faună şi floră, în general,
comportament în colectiv, co-
rectitudine şi onestitate faţă de
colegi, într-ajutorare în cazurile
dificile, în întâmplări ieşite din
comun, respectarea tradiţiilor,
obiceiurilor, sărbătorilor vână-
toreşti etc. Nu punem la îndo-
ială faptul că rândurile culese
din prima ediţie a acestei „enci-
clopedii de etică vânătorească“
au trezit un viu interes în rândul
vânătorilor noştri, au fost citite
şi urmate întru învăţătură şi
respectare, folosinţă şi plăcere.
Pe lângă regulile de com-
portament vânătoresc, cartea
vorbeşte şi despre practicile tra-
diţionale — vânătoarea cu arme
de foc, păsări de pradă, cu ogari,
cu arcul, capcane, alte aspecte
de etică vânătorească, despre
care (suntem siguri!) mulţi din-
tre noi nici că şi-au închipuit că
sunt şi se cer respectate.
Urări de numai bine, dle
Neculai Şelaru, şi sincere mul-
ţumiri!
Din partea revistei VPM şi a
cititorilor: Tache BÂRCĂ
Avifauna

Gâştele şi migraţia
Migraţia păsărilor în de-
cursul veacurilor rămâne o
enigmă, inclusiv pentru savan-
ţii ornitologi. Pentru cei care
iubesc natura, ea, migraţia,
trezeşte o nostalgie legată de
trecut, de viitor şi de schimba-
rea vremii — spre vară, iarnă şi
toamnă.
Migraţia, ca şi reproduce-
rea, năpârlirea, din ciclul anual
de viaţă a păsărilor, este o fază
care necesită cheltuieli ener-
gice enorme. Niciodată aceste
trei fenomene nu au loc conco-
mitent. De obicei, în perioada
migraţiilor de toamnă şi de
primăvară, majoritatea păsă-
rilor parcurg distanţe de mii
de kilometri într-o singură di-
recţie, întâmpinând piedici de
neimaginat. Odată cu modifi-
cările antropice care au loc în
natură, privind reducerea su-
prafeţelor habitatelor naturale,
a condiţiilor pentru adăpost şi
hrană (din calea de migraţie a
păsărilor), au fost adoptate un
şir de convenţii internaţionale,
menite să întrunească eforturi-
le statelor pentru protecţia bi-
odiversităţii la nivel european
şi global.
Din speciile de gâşte care
migrează pe teritoriul Republi-
cii Moldova, bunăoară, numai
gâsca de vară se mai întâlneş-
te într-un număr foarte redus
la cuibărit, iar gârliţa mare,
gârliţa mică şi gâsca cu gât
roşu, care deseori la migraţie
zboară împreună, cuibăresc în
tundra Europei şi Siberiei de
Vest. Dacă gâsca de vară, care
cuibăreşte în zona temperată,
traversează teritoriul nostru,
aproape fără a staţiona, se
opreşte în Delta Dunării şi pe
litoralul Mării Negre, gârliţa
mare, cu un efectiv de mii de
păsări, inserat cu un număr
foarte redus de gârliţă mică şi
gâscă cu gât roşu, incluse în
Cartea Roşie a Moldovei, apar
pe lacurile de acumulare, pe
Nistru, Prut, Ialpug şi în băl-
ţile din sudul republicii pe la
sfârşitul lunii octombrie şi în
luna noiembrie. Sosirea lor co-
incide cu apariţia grânelor de
toamnă, care servesc ca hrană
pentru ele. Pe lanurile cu grâ-
ne înfrăţite, gâştele, păscând
unele frunze de la suprafaţa
solului, îmbogăţindu-l cu ex-
cremente, favorizează creşterea
recoltei. Însă, dacă semănătu-
rile sunt târzii şi firele de grâu
sunt firave, neînfrăţite, atunci
gârliţa mare le smulge din sol,
aducând prejudicii agricultori-
lor. Din partea administraţiei
publice locale din sudul re-
publicii au fost semnalate mai
multe cazuri, unde suprafeţe
de 20–30 ha de grâu şi orz au
fost strivite. La întrebarea cum
trebuie să protejăm semănă-
turile de gâşte, răspunsul este
că numai prezenţa omului în
teren le poate salva. E ştiut că
gâştele sunt foarte prudente
şi în orice situaţie stau de ve-
ghe, iar la prezenţa omului
sau a unui răpitor dau alarma.
Acest comportament al gâş-
telor este bine cunoscut vână-
torilor pasionaţi. De aceea, la
o vânătoare de gâşte puţini se
învrednicesc de un trofeu. În
condiţiile noastre, majoritatea
stolurilor de gâşte populează
bazinele acvatice — arii prote-
jate de stat. Aşa că nu-i nici din
partea vânătorilor un pericol.
Da, vânătorii le protejează, dar
această protecţie a păsărilor
acvatice mai depinde şi de sta-
rea bazinelor.
Dr. prof. Andrei Munteanu

Cârâitoarea
Raţa cârâitoare (Anas querquedula)
îşi trage denumirea de la sunetul scos de
mascul, ce aduce (cum altfel?) cu un „câ-
râit prelung“…
I se mai spune popular şi „sarsela de
vară“, pentru că are dimensiuni apropiate
de raţa mică (Anas crecca) şi pentru că este
oaspete de vară la noi în ţară. Soseşte cam
pe la sfârşitul lunii februarie, începutul lui
martie şi pleacă prin octombrie, având o
prezenţă scăzută în sezonul de vânătoare
(1 septembrie — 10 februarie). După unii
ornitologi ar fi şi exemplare care iernează
la noi în Delta Dunării. În general, raţele
cârâitoare preferă bălţile puţin adânci de la
câmpie, pe marginile cărora îşi construiesc
cuiburi, ca nişte scobituri pe sol, camuflate
în stuf.
Ca la toate păsările, încercarea de a
identifica o raţă după culori poate duce la
erori, raţa cârâitoare putând fi confundată
spre exemplu cu raţa roşie (Aythya nyro-
ca), o specie aflată în declin. Ornitologii
recomandă identificarea speciilor prin ob-
servarea unor semne distinctive precum:
contraste ale penajului, comportament în
zbor etc.
Cel mai important semn distinctiv la
raţa cârâitoare este sprânceana albă de
deasupra ochiului, ce continuă spre cea-
fă. Aceasta se poate observa foarte clar la
masculi şi este ceva mai estompată la fe-
mele. Masculul are capul şi pieptul maro-
niu, iar când stă pe apă se pot observa pene
lungi (scapulare) ce atârnă peste aripi. În
zbor acesta prezintă abdomen şi aripi de
culoarea gri deschis. Ciocul este de aseme-
nea gri deschis, la ambele sexe, dar femela
prezintă o pată albă la baza acestuia.
Din arhiva redacției

12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /


Câinele la bătrâneţe
Conform unor surse, longevitatea unui
câine se egalează cu 7 ani din viaţa
unui om. Potrivit altor studii, primul an
de viaţă al câinelui corespunde celor
14–16 ani ai omului, al doilea — cu
următorii 7 ani ai stăpânului. Ulterior,
fiecare an se egalează cu 5 ani, trăiţi de
om. În orice caz, câinele îmbătrâneşte
mult mai repede decât noi.
Creşterea şi dezvoltarea câinelui se în-
cheie la aproximativ 3 ani şi, prin urmare,
începe procesul de îmbătrânire, semnele
exterioare ale căreia (păr cărunt pe bot,
dinţi tociţi, activitate redusă) apar la vârsta
de 5–7 ani. Speranţa medie de viaţă a câi-
nelui este de 9–14 ani. Rasele de câini mici
trăiesc mai mult decât cei de rasă gigant şi
robuşti — până la 15–17 ani.
Mulţi câini însă şi la bătrâneţe rămân
activi şi îşi menţin interesul faţă de lumea
din exteriorul lor, deşi activismul, în orice
caz, nu este acelaşi. Treptat, mişcările de-
vin mult mai lente şi mai măsurate, câinele
doarme mai mult, este mai flegmatic, se
joacă mai puţin. Deseori animalele noastre
de companie la bătrâneţe îşi pierd auzul,
care poate fi un inconvenient pentru noi,
deoarece, ieşind cu el la plimbare, nu-l pu-
tem stăpâni, iar acasă, chemat la mâncare,
nu ne aude. Încercaţi să fiţi mai îngăduitor
cu el. Animalele îmbătrânite necesită mult
mai multă atenţie şi răbdare, decât căţeii.
Mai ales că ora despărţirii, inevitabil, este
tot mai aproape şi mai aproape…
Din momentul când câinele atinge
vârsta de „mijloc“ (aproximativ 5–6 ani)
este necesar să fie examinat periodic la o
clinică veterinară. Primele simptome ale
devierii de la normal, cum ar fi urinările
frecvente sau, invers — mai rare, scutura-
rea urechilor, primele cazuri de compor-
tament neadecvat în condiţiile casnice,
apariţia dispneei (respiraţiei anevoioase)
sau a claudicaţiei (şchiopătarea), pierderea
din greutate sau obezitate, miros urât din
gură etc., nu ar trebui să fie puse pe seama
îmbătrânirii câinelui. La o vârstă înaintată,
dacă boala nu poate fi tratată definitiv, cel
puţin starea lui se poate îmbunătăţi.
Uneori, stăpânul animalului nu doreşte
să-l ducă la medicul veterinar, temându-se
să audă ceva rău. Credeţi-ne, tărăgănând,
doar agravaţi situaţia, iar atunci când vizi-
ta la clinică nu va putea fi evitată, ajutorul
acordat poate fi în zadar. Există mai mul-
te momente-cheie de care proprietarii de
câini îmbătrâniţi nu trebuie să uite.
Primele simptome de îmbolnăvire
La primele simptome de îmbolnăvire a
animalului adorat, contactaţi un specialist.
Nu lăsaţi pentru a doua zi, săptămâna vi-
itoare, pentru mai târziu… De multe ori,
semnele devierii de la normal pentru pro-
prietar pot fi secundare, dar un medic cu
experienţă poate depista mult mai multe.
Patrupezii noştri, din păcate, nu vorbesc şi
rareori se plâng de ceva. Prin urmare, pro-
blemele minore de sănătate, suportate de
animal la începutul îmbolnăvirii, pentru
proprietar rămân neobservate.
Alimentarea corectă
În cazul îmbătrânirii prietenului pa-
truped, o atenţie deosebită se acordă ali-
mentaţiei corecte. Cu un sfat util vă poa-
te ajuta, de asemenea, medicul veterinar.
Opţiuni de hrănire sunt puţine: fie că pe
vechi, cu terci de cereale cu carne, legume,
brânză şi fructe rase, fie cu produse diete-
tice speciale. Combinarea acestor tipuri de
hrană chiar şi unui câine tânăr îi face rău,
darmite unui corp îmbătrânit. Ameste-
când hrana naturală cu produse industri-
ale (granule sau conserve), balanţa nutri-
tivă, care, în produsele industriale într-un
anumit fel este echilibrată, se perturbează
grav. Pentru fiecare boală se selectează
hrană specială.
Scăparea de paraziţi
Nu uitaţi să trataţi regulat câinele (mai
ales primăvara şi toamna) de paraziţi ex-
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
chinologie
teriori (ecto–) şi interiori (endo–). Acest
lucru se referă mai ales la câinii activi,
folosiţi permanent la vânătoare. Pentru
aceasta utilizaţi mijloacele speciale cu-
noscute, recomandate de firmele-produ-
cătoare. Îmbolnăvirile cauzate de aceşti
paraziţi pentru un câine îmbătrânit sunt
foarte periculoase şi pot duce la decesul
lui. În plus, unii helminţi (viermi) sunt
periculoşi şi pentru oameni, în special
pentru copii.
Particularităţile îmbolnăvirilor
Pentru fiecare rasă de câini de vână-
toare sunt caracteristice anumite boli,
asociate cu specificul activităţii lor. De
exemplu, copoiul, a cărui sarcină este de
a fugări continuu vânatul, ridicat în zbor,
însoţit de vocea stăpânului, cel mai des su-
feră din cauza îmbolnăvirii sistemului car-
diovascular şi respirator. Pentru câinii de
vizuină bolile „profesionale“ sunt diferite
procese inflamatorii (la femele — inflama-
rea uterului, ovarelor, a vezicii urinare, la
masculi — inflamarea glandei prostatei si,
de asemenea, vezicii urinare) ca urmare
a hipotermiei în timpul aflării în vizuină.
Ogarii şi copoii adesea suferă de boli ale
articulaţiilor şi oaselor, ogarii fiind deo-
sebit de vulnerabili la traume, obţinute
în timpul curselor. De boli inflamatorii
severe ale sistemului respirator, sistemu-
lui urinar şi articulaţiilor suferă câinii cu
care se vânează păsări (cum ar fi spanielii,
setterii, prepelicarii, retrieverii). Într-ade-
văr, pe vreme rece, umedă din perioada de
primăvară şi de toamnă, pământul se în-
călzeşte rău, câinii care lucrează în pajişti
umede, în mlaştini etc. răcesc.
Semnele exterioare de îmbătrânire a
câinilor de diferite rase se manifestă în di-
ferite moduri. Mult depinde de mediul în
care câinele trăieşte. Prin asigurarea unor
condiţii bune de hrănire şi întreţinere, din
tinereţe până la bătrâneţe, câinele încă
mult timp rămâne activ, poate să zburde
ca un căţeluş şi să-şi bucure stăpânii. Un
rol important revine particularităţilor ge-
netice ale câinelui, bolilor de care a suferit
în tinereţe, gradului de implicare în acti-
vităţi, frecvenţei utilizării în perioada de
vânătoare.
Din arhiva redacţiei
Carabine
Semiautomata Beretta
BERETTA, acum câţiva ani, a lansat o
nouă versiune a semiautomatei cu ţevi lise
A400 UNICO, purtând numele aparent
complicat, dar de fapt explicit, de Synthetic
Camo Optifade Waterfowl: patul este din
material sintetic, arma este total acoperită
cu o culoare de camuflaj — camo, folosită
de armata SUA, ce dispersează culorile —
optifade, vizibile raţelor şi gâştelor, grup de
păsări numit în engleză waterfowl.
Noutatea esenţială, care va interesa cel
mai mult pe vânători, constă în faptul că
această semiautomată, care în principiu
trage 2+1 cartuşe de calibrul 12/89, poate
trage la fel de bine şi cu alte cartuşe, tot de
calibrul 12, dar mai scurte: 12/65 -12/67,5
-12/70 sau 12/76 Magnum.
Expertul german Norbert Klups a
probat-o în poligonul de tir, trăgând 200
de focuri, convingându-se astfel că arma
chiar a putut primi cartuşe atât de diferi-
te prin cantitatea de alice din plumb sau
oţel şi pulbere conţinute, datorită lungimii
lor, pe care le-a tras fără niciun incident
tehnic. A intitulat, admirativ, articolul său
Italienischer Allesfresser (Italianca mân-
căcioasă). Pentru ca cititorii noştri să în-
ţeleagă mai uşor, apelăm la câteva figuri,
căci nu degeaba se zice că o imagine face
cât o mie de cuvinte!
În figurile nr. 1-5 observăm: Fig. 1 —
cartuş tras de calibrul12/67,5; Fig. 2 — car-
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
tuş tras de cal.12/70; Fig. 3 — cartuş tras
de cal. 12/76 Magnum, în lungime reală
de 75,1 mm; Fig. 4 — cartuş de cal. 12/76
Magnum, cu 52 g alice, lung de numai 64,8
mm, fiind sertizat; Fig. 5 — cartuş tras de
calibrul 12/89 Super Magnum. Pentru a în-
ţelege şi mai bine cât de mult se deosebeşte
volumul masei de alice intrate în cartuşele
atât de diferite ca lungime, oferim figurile
6-10, în care vedem alice puse în tuburi de
sticlă egale în diametru: Fig. 6 — 24 g de
alice pentru proba de Trap (2,41 mm); Fig.
7 — 32 g de alice, având 2,7 mm pentru
calibrul 12/70; Fig. 8 — 36 g de alice de 2,7
mm pentru calibrul 12/70; Fig. 9 — 52 g
de alice de 2,7 mm pentru calibrul 12/76
Magnum: Fig. 10 — 63 g de alice pentru
calibrul 12/89 Super Magnum.
Dar să revenim la noua BERETTA se-
miautomată descrisă, probată şi fotografi-
ată de Norbert Klups (Fig. 11). Ţeava este
lungă de 71 sau de 76 cm, cu şină lată de 6
mm şi cătare rotundă de 3 mm, cu un set
de chocke-uri mobile, trage bine cu alice
din plumb şi oţel. Lungimea totală este
de 125 cm, când ţeava are 71 cm şi gre-
utatea este de 3.536 grame. Siguranţa, cu
buton inclus în partea anterioară a gărzii
trăgaciului, blochează trăgaciul. Sistemul
de recuperare a gazelor, nou conceput
pentru această semiautomată, se numeşte
Blink şi nu îl vom mai descrie, fapt este că
a funcţionat fără cea mai mică defecţiune,
deşi Norbert Klups a tras şi amestecând
cartuşe de diferite lungimi. Problema re-
culului este la fel de grea. La sistemul hi-
draulic din talpa patului, numit Kick-Off,
utilizat la A 400 Unico, inginerii firmei au
adăugat la patul sintetic un sistem Mega
Kick-Off, vizibil prin petele negre din spa-
tele şi faţa mânerului-pistolet, care evi-
denţiază un material elastic ce ar absorbi
chiar 60% din reculul formidabil al car-
tuşelor de cal. 12/89 Supermagnum (Fig.
12). Trăgând cu cartuşele de 24 g, reculul
abia se simte, la 32 g şi 36 g este slab, la
12/76 Magnum este ceva mai tare, dar la
serii mai lungi de focuri cu 63 g provoacă
dureri ale umărului.
Matei Tălpeanu, VPR
 Browning B725 — o puşcă robustă
S-a deschis deja sezonul de
vânătoare. Probabil că este
cea mai diversificată şi plină
de surprize vânătoare prac-
ticată la câmpie. Revedem,
cu ochii minţii, partide de
vânătoare, fie ele la sărite,
la goană sau la pândă, pe
lanuri, mirişti, arături sau în
păduri la oricare alt vânat
mic. De aceea ne şi trebuie o
puşcă robustă, verificată în
timp…
John Moses Browning a
dezvoltat prima armă cu două
ţevi lise suprapuse în anul
1925, o concepţie revoluţio-
nară pentru acele timpuri, pe
care a numit-o B25, lansând-o
în 1926, anul în care a murit.
B725 este a şaptea generaţie
în varianta Hunter, de calibrul
12/76, dar există şi variante
Sporting. Este valabilă şi pen-
tru alicele netoxice Steel.
Arma B725 este produsă
pentru FN Browning de firma
japoneză Miroku. Patul lung de
375 mm este din lemn de nuc,
finisat în ulei (Fig. 1), cu mâ-
ner de tip pistolet fin cadrilat
de mână, ca şi mare parte din
antepat, al cărui vârf este în
formă de cioc de raţă. Talpa
patului este protejată de o pla-
că flexibilă lucioasă Inflex II ce
atenuează reculul şi îl dirijează
oblic în jos. Bascula din oţel
este modificată, fiind cu 4 mm
mai joasă şi totalizând o înăl-
ţime de 62 mm. Pereţii ei sunt
groşi de 6 mm, gravaţi discret
cu laser de Giovanelli. O linie
mai joasă a basculei va permite
ochirea rapidă şi tirul instinc-
tiv, reflex, tendinţă modernă
întâlnită şi la Beretta Perennia
I, sau la Blaser F3. Ţevile sunt
din oţel aliat cu crom molib-
den standard 34CrMo4, cro-
mate în interior, lungi de 760
mm (disponibile şi de 660-710
mm), grele de 1.510 g.
După anul 1992, toate ţe-
vile lise Browning sunt „back-
bored“, mai largi în zona din-
tre conul de racordare şi tubul
choke decât diametrul normal
al calibrului respectiv. La cal.
12 diametrul ar fi de 18,4 mm,
pe când în zona lărgită ajunge
la 18,85 mm. Alicele trec mai
uşor prin ea, cele marginale nu
sunt deformate de ţeava, viteza
creşte cu 4 m/sec, snopul are
forma şi repartiţia alicelor re-
gulată. Reculul armei scade şi
el cu 6%, graţie acestei lărgiri.
Conul de racordare numit Vec-
tor de 32 mm este mai lung la
B725 decât la alte modele re-
cente ce primesc şi alice Steel,
facilitând trecerea snopului
din camera cartuşului în zona
lărgită. Tuburile choke din oţel
sunt lungi de 80 mm şi grele
de 30,3 g fiecare. Se numesc
Invector Double seal, Sigiliu du-
blu, au o grosime de 1,6 mm în
zona înfiletării şi de 0,6 mm la
capătul intern, mai sus de care
se observă „sigiliul“ lucios,
gros de 0,1 mm. Rolul acestuia
este de a împiedica gazele să se
strecoare între peretele intern
al ţevii şi cel extern al tubului
Invector DS, ancrasând filetul
şi îngreunând deşurubarea sa
rapidă (Fig. 2). Trăgaciul aurit
este unic, mecanic şi nu iner-
ţial, iar în spatele lui se vede
capătul pârghiei de inversare
a ordinii de declanșare a fo-
curilor. Primul foc se declan-
şează la greutatea de 2.132 g,
al doilea la 2.280 g. Arma se
livrează cu 5 tuburi Invector
DS: cyl; improved cylinder 1/4;
modified choke 1/2; improved
modified 3A şi full 1. Cu alice
Steel este permisă numai folo-
sirea primelor trei tuburi inter-
schimbabile.
Butonul de siguranţă se
află pe gâtul patului, în spa-
tele cheii de deschidere a ar-
mei şi blochează declanşarea
focului la prima ţeavă. Căta-
rea este clasică, o mică sferă
metalică în vârful şinei late
de 6 mm.
Massimo Vallini, autorul
textului şi fotografiilor privind
acest nou model de armă cla-
sică modernizată, publicate
în revista italiană Armi e Tiro,
Anul 25, nr. 9, septembrie 2012,
pag. 80-85, al cărei director
responsabil este, a testat-o şi în
poligon, la distanţa de 35 m, pe
ţinte obişnuite: un cerc mare,
cu diametrul de 750 mm,
având în centru unul mic, cu
diametrul de 375 mm. O cruce
mare împarte în 8 sectoare cer-
curile, permiţând calcularea
procentelor după ce s-au nu-
mărat alicele din fiecare sector,
Mecanismul de dare a focului
fiind cunoscut numărul de ali-
ce din cartuşul tras (Fig. 4, 5).
De notat că vânătorii germani
au ţinta oficială cu 16 subdivi-
ziuni.
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
Cartuşele trase, Fiocchi PI
32, cu 32 g de alice din plumb
nr. 8 (7,3 mm) au 454 fire de
alice.
Prima ţeava, cu modified
choke (Fig. 4), a lovit cercul
mare cu 65,8 % (299 fire), a
doua ţeavă, Full-choke (Fig. 5)
a lovit cercul mare cu 84,4%
(383 fire). În cercul mic au in-
trat 29,8% (89 fire) din ţeava
cu choke ½ , iar din ţeava Full-
choke au intrat 30,1% (158 fire).
Din ţeava cu choke 2, 70,2%
dintre alice (210 fire) au lovit
cele 4 sectoare dintre cercul mic
şi cel extern, iar din ţeava Full-
choke 58,7% dintre alice (225
fire) au lovit aceste 4 sectoare.
Testul a confirmat promisiunile
firmei Browning şi aşteptări-
le unui vânător „de pană“, atât
la procentajele pe cercul mare,
cât şi concentrarea în cel mic.
Probată şi la tirul sportiv, cu
cartuşe Magnum, nu a pus pro-
bleme la niciun fel de taler, nici
la cele duble. Arma s-a dovedit
a fi „rapidă, neiertătoare şi fără
greş“. Nu a jenat nici umărul, iar
gurile ţevilor nu au sărit prea
mult în sus. Este o armă fru-
moasă şi ultramodernă, cum îşi
doresc vânătorii! Părerea unui
expert, campion de tir…
Matei Tălpeanu, VPR
Verde-n ochi!
Acei care distrug … construiesc?
Mai multă lume se întreabă, dar mă
întreb şi eu: de ce în această republicuţă
a noastră aşa-numiţii politicieni, venind la
putere, chiar din prima clipă purced la dis-
trugere? Începând cu anii ’90, tot distrug
şi distrug…
Fiecare parlamentar, în parte, a distrus
câte ceva, ca azi, după mai bine de două
decenii, să „urlăm“ ca lupii, că suntem cei
mai săraci din Europa, spre ruşinea noas-
tră. De ce? Pentru că, dacă cineva a încer-
cat să construiască ceva, alţii, ajungând la
putere, au distrus.
Exemple sunt sute şi mii — în toate do-
meniile, inclusiv în cel al „ocrotirii Natu-
rii“. Mulţi se bat cu pumnul în piept, cum
că poartă mari griji Naturii. Primul este
Ministerul Mediului, în frunte cu „cel mai
tare şi mai mare“ — dl Valeriu Munteanu.
Vorbe goale! Nu ştiu, dacă cineva a auzit
ceva concret din gura acestui om. Există
atâtea şi atâtea probleme ecologice — râ-
uri, râuleţe, pâraie, lacuri, bazine… com-
pletamente poluate, înnămolite, murda-
re… localităţi înecate în gunoi şi gunoişti
neautorizate, drumuri centrale şi locale în
fel de fel de deşeuri, staţii de purificare ne-
lucrătoare, apele reziduale se varsă direct
şi indirect pe câmpuri etc.
Dar ce face Ministerul Mediului? Care
îi este sarcina? Organizează, investeşte,
mobilizează, salvează, dezvoltă, ocroteşte
fauna şi flora? Nu, nici pe departe! Are
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
grijă de păduri, de ape? Nu. În orice caz,
nu am văzut, nu am citit vreun raport
de-al dlui ministru „cu privire la salvarea
mediului“. Doar că am auzit cuvinte goa-
le: vom face, vom drege, vom lua măsuri,
vom… şi tot aşa. În schimb, mi s-a dat să
aud: “…sarcina mea este de a distruge şi a
scoate în afara legii Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor, deoarece este o organizaţie
sovietică şi nu reprezintă poporul“.
Asta i-i „marea sarcină“? Asta e „plat-
forma“ partidului din care face parte — să
distrugă?
Dar noi, vânătorii de rând, cine, ce
suntem? Canibali? Ucigaşi?… Nu tot po-
por? Da, suntem membri ai unei societăţi
fondate acum 141 de ani. Adică, dacă ne
luăm după „aprecierile“ sus-pusului mi-
nistru, în acest întreg răstimp, toţi au fost
canibali, ucigaşi, braconieri… Reiese că şi
bunicul meu, tatăl meu, ale căror carnete
de vânător le-am ţinut în mână, au fost te-
rorişti, canibali, ucigaşi ş.a.m.d.
Dacă Societatea noastră a fost înregis-
trată, oficial şi legal, la Ministerul Justiţi-
ei, înseamnă că şi Ministerul Justiţiei, ca
părtaş, este canibal, terorist şi mai ştiu eu
cum. Dacă şi mie, vânător cu acte în re-
gulă, contribuind asiduu la dezvoltarea
faunei, respectarea tradiţiilor, obiceiurilor,
ocrotirea naturii, mi s-a conferit titlul de
Membru de Onoare al SVPM, înseamnă
că tot canibal sunt?
Dle aşa-zis ministru, spuneţi-mi, vă
rog, cum să înţeleg că „vânătorul nu mai
are nimic comun cu regulile cinegetice, ci
este un măcelar?“ Nu vi se pare că aţi luat-
o prea hăisa? De ce ne ofensaţi în aşa hal?
Cu ce drept? Noi, vânătorii, ani şi ani am
colaborat în mod normal cu Ministerul
Mediului, am muncit împreună, dar odată
cu înscăunarea dvs. la ce am ajuns? Să fim
călcaţi în picioare? Scuipaţi în suflet? Pe
merit? De unde veniţi? De unde aţi luat-o?
Din oligarhia şi partidul care vă susţine?
Apropo, recent, în România s-au des-
făşurat lucrările Congresului Asociaţiei
Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Spor-
tivi. Dvs. sunteţi la curent, aţi auzit măcar
ceva, cine, ce, despre ce şi cum a vorbit în
acest for despre „canibalii, teroriştii, uci-
gaşii, braconierii…“ de vânători? Dacă
habar nu aveţi, vă amintesc doar de Cristi-
ana Paşca Palmer, ministrul Mediului din
România. Iată cum s-a adresat: „Stimaţi şi
onoraţi protectori ai naturii…“. Dar dvs.?
Recent, ridicaţi în proţap sloganul „UNI-
RE!“, dar cu dvs. cine să se unească? La
asta v-aţi gândit?
Da, ne ameninţaţi că ne distrugeţi,
în pofida faptului că suntem înarmaţi cu
puşti şi muniţii, ca teroriştii, dar chiar cre-
deţi că noi anume cu puşca o să ne apărăm
drepturile? Nu, dle ministru, noi avem
multe alte pârghii aplicabile întru apăra-
rea drepturilor: deschiderea ochilor, tre-
zirea la realitate, adevărul, conştientizarea,
opinia publică, cuvântul şi fapta, ajunşi
la urna de vot. Dar şi răbdarea, până la
urmă, poate crăpa. Interzicerea vânătorii
la o specie sau alta nu înseamnă salvare,
dezvoltare, conservare, ci distrugere.
Numai că, vorba ceea: miniştrii vin-se
duc, dar noi rămânem!..
Boris Pleşca,
vicepreşedintele Consiliului ST Criuleni,
Membru de Onoare al SVPM, preşedintele colectivului
primar de vânători din comuna Ciorescu
mapamond
Datorită aşezării sale geo-
grafice, Belarus ocupă o poziţie
specială pentru vânătorii euro-
peni. Ţara este bogată în pă-
duri, existente în stare virgină.
Suprafaţa totală a terenurilor
de vânătoare este de 18 milioa-
ne de hectare. Pentru a străbate
zonele mlăştinoase şi pentru a
vâna, trebuie să dispui de abili-
tăţi de orientare şi îndemânare.
Fizic, în Belarus, vânătorul
trebuie să fie foarte bine pregă-
tit pentru o drumeţie de lungă
durată. Tradiţiile vânătoreşti în
această ţară au evoluat timp de
secole. Pe aceste locuri încă în
Evul Mediu au vânat regi şi no-
bili, iar în era sovietică încoace
le-a plăcut să vină şi să le ad-
mire liderii PCUS. În Belarus
erau aduşi şi musafiri străini
de rang superior pentru a vâna
mistreţi şi cerbi. În prezent,
bariere sociale pentru cei care
doresc să vâneze în această ţară
nu mai sunt. Oricine poate ob-
ţine o licenţă pentru a vâna pă-
sări acvatice, numărul cărora
în Belarus, de altfel, pur şi sim-
plu e uimitor de mare, vulpi,
lupi, cerbi, căprioare, mistreţi.
În Belarus există mai mult
de 30 de specii de păsări şi
aproximativ 20 de specii de
animale care prezintă interes
pentru vânători. Pentru a vâna
în terenurile de vânătoare belo-
ruse, în afară de permise, stră-
inii trebuie să încheie acorduri
cu operatorii de turism sau cu
administratorii, unde este pla-
nificată vânătoarea. Acordul
respectiv, ca să intre în vigoare,
trebuie să fie înregistrat la Mi-
nisterul Silviculturii. Vânătorii
din diferite ţări procură foi de
vânătoare în Belarus la variate
specii de animale. Germanii,
de exemplu, preferă să vâne-
ze elani şi cerbi. Italienilor le
place mai mult să vâneze pă-
sări sălbatice. Iar vânătorii ruşi
se dau în vânt după mistreţi.
Vânătoarea în Belarus
Există o părere că în Belarus
cea mai bună vânătoare de
mistreţ este „la momeală“.
În pădurile din Belarus
vulpile nu sunt dorite să fie pe
picior de egalitate cu lupii. Un
permis pentru a vâna aceste
animale se obţine mai uşor de-
cât o licenţă pentru alte specii
de vânat sălbatic. Mai mult de-
cât atât, la vânătoarea de vulpi
şi de lupi este permisă folosirea
capcanelor, a binoclurilor de
noapte, dispozitivelor optice,
armelor puternice. De toate
acestea se folosesc englezii,
pentru care vânătoarea la vul-
pe ocupă un loc special. În me-
diul supuşilor Coroanei Brita-
nice ea este foarte populară.
Păsările migratoare, care
se întorc din sud, traversează
teritoriul Belarusului. Acest
fapt face atractivă vânătoarea
sportivă primăvara devreme
la sitar, cocoş de mesteacăn,
cocoş de munte, ieruncă, raţă.
În perioada de vară-toamnă
vânătorii de înaripate, în mare
parte, vânează raţe mici. În nu-
măr mai redus, dar destul de
frecvent, se întâlnesc raţe câ-
râitoare, raţe cu cap castaniu,
raţe lingurar, raţe pestriţe, raţe
moţate.
În Belarus există un mare
număr de gospodării cinege-
tice care propun fanilor ex-
cursii şi trofee de vânătoare
sportivă. În aceste gospodării
infrastructura este dezvoltată,
locurile de cazare sunt dotate
cu tot confortul, iar în timpul
vânătorii participanţii sunt în-
soţiţi de paznici profesionişti.
În ţară termenele de vânătoa-
re sunt în concordanţă cu fie-
care specie de vânat. Sezonul
durează, practic, pe parcursul
întregului an, de la o specie de
vânat la alta.
„Zoryanka“, de exemplu,
a fost creată în anul 2001 pe
teritoriul districtului Lepel,
regiunea Vitebsk. Suprafata
totala a terenului este de 45
de hectare, din care 65% sunt
ocupate de spaţiul forestier. Pe
teritoriul de vânătoare sunt 8 4
lacuri şi râuri. Întreprinderea
„Белая тропа“ vă oferă: viză
de intrare în Republica Bela-
rus, documentele de înmatri-
culare pentru transportul de
arme şi muniţii, de vânătoare,
acte pentru trofee (certificate
sanitar–veterinare naţionale şi
internaţionale), cazare. Vână-
toarea este organizată la elani,
cerbi, mistreţi, cocoş de mun-
te, cocoş de mesteacăn, ierun-
că, porumbel, sitari păsări de
apă. Totodată, sunt organizate
şi excursii de vânătoare pentru
străini în zonele montane şi la
păsări acvatice.
Un loc formidabil pentru
vânătoare se consideră şi gos-
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
podăria cinegetică „Лосиный
остров“. Se vânează elani,
cerbi, mistreţi, cocoşul de
munte, cocoşul de mesteacăn,
ierunca, porumbelul, sitarul,
păsări de apă. De asemenea,
sunt organizate excursii de
vânătoare pentru vânătorii
străini în munţi şi pe lacuri, pe
râuri, la elani, porci mistreţi,
căprioare. Vânătoarea poate
avea loc în mod individual, dar
şi colectiv, cu însoţirea în mod
obligatoriu a unui pădurar. Vâ-
nătorilor li se oferă automobile
de teren pentru a se deplasa şi
arme autorizate.
Pasionaţii au îndrăgit şi vâ-
nătoarea în regiunea Braslav.
Este o opţiune excelentă pen-
tru o vacanţă pe nota „zece“.
Cel mai popular loc de vână-
toare se consideră Parcul Naţi-
onal „Lacurile Braslav“. Supra-
faţa terenurilor de vânătoare
ocupă circa 126 de mii de hec-
tare. În timpul unei vacanţe în
Braslav există posibilitatea de a
organiza vânătoarea colectivă,
cu o pregătire prealabilă a par-
ticipanţilor. Vacanţa poate fi
organizată şi pe malurile pito-
reşti ale lacurilor Braslav. Aici
puteţi vâna păsări acvatice, iar
în locurile mlăştinoase — gâşte
şi raţe, becaţine şi limicole.
Vânătoarea pe teren, în cea
mai mare parte, se organizează
la prepeliţe şi potârnichi, care
se găsesc în număr considera-
bil. De regulă, vânătoarea este
însoţită de câini, ţinându-se
seama de speciile de vânat.
Fascinantă este şi vânătoa-
rea de lupi, mai ales iarna.
Cerinţele de vânătoare în
Belarus sunt destul de demo-
cratice. Vânătorul trebuie să
aibă permis de vânătoare, acte
care confirmă dreptul de a
vâna şi echipamentul necesar.
La vânătoarea de înaripate se
folosesc armele cu alice.
http://www.zatrofeem.ru
E bine să ştim!
Despre produsele din peşte
Peştele este bogat în proteine, vitami-
ne, grăsimi, compuşi minerali ş.a. Omeni-
rea exploatează excesiv mările, oceanele,
râurile şi lacurile, punând în pericol specii
întregi. Pentru compensarea acestor pier-
deri a început să se dezvolte vertiginos
acvacultura. Ea asigură la nivel mondial
aproximativ jumătate din produsele pescă-
reşti existente. Calitatea însă lasă de dorit.
Ce trebuie să ştim? Care peşte e mai bun?
Crapul autohton şi speciile din comple-
xul chinez — sângerul, novacul şi cosaşul,
de exemplu, pot fi consumaţi în orice can-
titate, mai ales că îi putem găsi proaspeţi.
Dar ar fi bine să ne interesăm şi de pro-
venienţa lor, unde şi cum au fost crescuţi.
Există gospodării piscicole care abuzează
de tot felul de îngrăşăminte, antibiotice şi
fertilizanţi cu scopul de a spori producţia
în timp record, în detrimentul calităţii. Se
observă o tendinţă de a trece de la ciclul
de trei ani de creştere a crapului la doi, iar
unii piscicultori deja reuşesc „să-l aducă la
condiţie“ într-o singură vară. Astfel, nici
scheletul nu reuşeşte să se osifice până la
capăt, că e şi pus pe tigaie. În aşa caz, de-
sigur, preferabil este peştele crescut mai
lent, în ape curate, hrănit cu precădere din
contul resurselor naturale existente.
Deversările de poluanţi în Nistru, Prut
şi în unele râuri mici în ultimii ani au înce-
tinit. Conţinutul substanţelor toxice în ţe-
suturile unor aşa peşti, cum ar fi babuşca,
plătica, bibanul, carasul argintiu, obleţul,
somnul, avatul… nu întrec concentraţiile
maxime admisibile, dar mai există surse
de poluare destul de periculoase pentru
fluviul Nistru, în care se varsă râurile Bâc,
„alimentat“ cu substanţe nocive din Chi-
şinău, Răut, care suferă din pricina unor
„gospodari“ din Orhei, şi a celor din So-
roca — oraş care până acum nu are pro-
pria staţie de epurare. De aceea consumul
de peşte pescuit pe o distanţă de câteva
zeci de kilometri din apa Nistrului nu este
recomandabil. De la procurarea lui din
punctele de comercializare neautorizate
sau direct de la pescarii amatori ar trebui
să ne abţinem. În caz contrar, ne paşte pe-
ricolul şi riscul contaminării parazitare
(orice producţie piscicolă trebuie să fie în-
soţită de un certificat veterinar). Înainte de
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
consum peştele se prelucrează bine: sărat
— cel puţin 2 săptămâni, congelat — cel
puţin 7 zile, fiert sau prăjit — cel puţin 20-
30 minute.
Scrumbia albastră, heringul, codul,
merluciul sunt peşti de ocean, îi găsim
doar în stare congelată. Sunt peşti de bună
calitate. Dar şi în acest caz trebuie să fim
precauţi, întrucât nu toţi importatorii sau
comercianţii transportă şi păstrează peşte-
le în condiţii normale: de foarte multe ori
ei sunt decongelaţi şi recongelaţi — proces
care alterează proteinele.
Pangasius (Pangasius hypophthalmus)
este un peşte foarte solicitat, adus şi gă-
sit numai congelat. Pe lângă faptul că este
sărac în acizi graşi polinesaturaţi, poate fi
chiar nociv din cauza apelor în care este
crescut, în marea lor majoritate — foarte
poluate. Râul Mekong este unul dintre cele
mai poluate râuri de pe planetă, iar aici pan-
gasiusul este ţinut în cuşti speciale şi hrănit
cu furaje de calitate dubioasă. Mai mult ca
atât, pentru că cererea este mare, peştii sunt
injectaţi cu hormoni proveniţi din urină
deshidratată, deoarece au constatat că astfel
peştii cresc mai repede şi carnea lor devine
mai „pufoasă“. În niciun caz, acest peşte nu
este recomandat copiilor!
Somonul este un peşte cu o denumire
generică a mai multor specii: păstrăvul
curcubeu, somonul de Atlantic, păstrăvul
fântânel, gorbuşa, keta ş.a. La noi, de obi-
cei, se importă carnea de somon de Atlan-
tic şi cea de păstrăv curcubeu, crescuţi în
viviere flotabile, iar pentru a da cărnii o
culoare roşie pronunţată, unele crescăto-
rii folosesc adaosuri de coloranţi pe bază
de beta-caroten. Peştii sunt hrăniţi intens
cu furaje bogate în stimulatori de creşte-
re, inhibatori de maturizare şi antibiotice
pentru a le conferi un exterior impecabil
şi dimensiuni considerabile. De aceea tre-
buie să ştim că somonul de crescătorie este
inferior celui sălbatic, iar preţul celui din
urmă poate fi de câteva ori mai mare. De-
sigur, sunt crescătorii de somoni certificaţi
conform standardelor de înaltă calitate
(ISO, EMAS ş.a.), fapt despre care vorbesc
inscripţiile şi etichetele (carnea lor este
mai delicioasă, mai sănătoasă).
Peştii de Marea Neagră — calcan, zar-
gan, chefal, stavrid, hamsie, scrumbia de
Dunăre, rizeafca ş. a. se consumă fără gri-
jă, mai ales în stare proaspătă, când sun-
teţi la mare sau primăvara, când se prinde
scrumbia de Dunăre şi rizeafca la repro-
ducere. În plus, aceste specii sunt aproape
lipsite de paraziţi periculoşi, pentru că ha-
bitează în apă sărată.
Semipreparatele din peşte: icre (de crap,
hering, somon sau sturioni), peşte marinat,
afumat. Salata de icre din comerţ conţine,
de obicei, foarte puţine icre veritabile. În
schimb, are din belşug „gumă guar“, con-
servanţi şi mulţi alţi aditivi. Citiţi atent pe
ambalaj şi veţi vedea cât de mică e pro-
porţia icrelor adevărate. Peştele afumat, în
general, se poate consuma, deşi fumul la
care este supus e nociv pentru organism,
dacă sunt afumaţi tradiţional, căci sunt
producători care doar „stropesc“ din plin
produsele cu „aromă de fum“. Conservele
de peşte (sardine, macrou, hering) pot fi
consumate fară teamă că ar putea produce
vreun rău organismului.
Sfaturi utile: consumaţi peşte măcar o
dată pe săptămână. Cu cât mai mic e peş-
tele, cu atât mai puţin timp a avut pentru
a acumula metale grele şi alte toxine. Peş-
tele prăjit poate să conţină chiar mai mul-
te calorii decât o friptură de porc sau un
hamburgher. Singura modalitate prin care
peştele poate fi prăjit, fără să egaleze calori-
ile unui preparat de tip fast-food, de pildă,
este să fie preparat într-o tigaie non-ade-
rentă, în doar două picături de ulei. Orice
carne de peşte gătită prin fierbere sau coa-
cere îşi păstrează calităţile nutritive.
Dacă vă place peştele, dacă doriţi să
fiţi siguri de ceea ce consumaţi, cereţi mai
multă informaţie de la vânzător!
Dr. Dumitru Bulat,
Institutul de Zoologie al AŞM
Ihtiologie
Pescuitul de toamnă la biban
Clopotele toamnei, care su-
nă-răsună în culoarea de foc şi
în respiraţia obosită a ierbii şi
frunzei pomilor ce se pregătesc
să-şi lase haina sărbătorească a
clipelor de vieţuire sub fruntea
de taină a viselor, ne vestesc tot
mai adânc, mai convingător, că
roata timpului e fără de oprire,
că vin şi vin alte răsărituri de
stele şi alte răsărituri de soare
în sufletul Naturii-mame. Via-
ţa ia contururi noi, ritmuri noi,
ardere veşnică nouă.
În acest miracol pămân-
tesc, odată cu răcirea apei, cra-
pul, carasul, babuşca, roşioara,
alte specii de peşti paşnici se
îndepărtează de maluri, reve-
nind în liniştea de aur a ape-
lor adânci, pregătindu-se să
înfrunte asprimea iernii care
se apropie. Desigur, în aceste
condiţii trofeele pescarilor sunt
deosebit de modeste, făcând ca
focul pasiunii pescăreşti cu fi-
ece zi să se tempereze… şi to-
tuşi, flacăra magică a dorului
de unda cristalină a apelor, a
dragostei de împărăţia acvatică
a meleagului e întreţinută, fără
de stingere, de activitatea spo-
rită a peştilor răpitori. Dintre
aceştia bibanul îşi are meritul
său de atracţie, trezind în ini-
ma zecilor şi sutelor de pescari
amatori freamătul fierbinte al
sentimentului de legământ cu
viaţa, cu frumuseţea ei în toată
splendoarea, cu darul ceresc al
veşniciei.
Frumos, cu fundiţe roşii la
aripioarele burţii şi la coadă,
cu fâşii întunecate de-a lungul
corpului, cu ochii portocalii,
cu zale de solzi greu de stră-
bătut, bibanul, specie de peşte
dintre cele mai numeroase vie-
ţuitoare în râuri, lacuri de acu-
mulare, iazuri şi alte leagăne de
apă curată, este bine cunoscut
pescarilor amatori şi sportivi,
apreciat pentru carnea gustoa-
să, aproape fără oase.
Pescuitul acestui „Făt-Fru-
mos“ acvatic, desigur, nu prea
mare, de la 15 până la 50 de
cm lungime şi greutatea de
la 100 până la 1000—1500 de
grame, începând din toamnă şi
până în primăvară, când astrul
ceresc sărută cu blândeţe pă-
mântul, descătuşând de gheaţă
apele, pentru ortacii visători
de izbândă pescărească biba-
nul este unul dintre cele mai
frumoase izvoare de bucurie
şi satisfacţie. Ademenirea „cu-
metrilor“ este şi simplă, dar şi
complicată. Succesul partidei
de pescuit îl asigură căutarea
de către pescar a cârdului de
bibani. Toamna, în zile favo-
rabile, fără vânt, acesta deseori
se observă la suprafaţa apei,
unde sărmanii peştişori din
neamul altor specii, înfricoşaţi
de gura mare, larg deschisă a
răpitorilor nemiloşi, se aruncă
săgeată peste oglinda acvatică.
Alteori, când respiraţia apei e
calmă, fără „fulgere“ de peşti-
şori speriaţi, căutăm dobânda
în diverse locuri. Exemplarele
barosane preferă apele adânci,
fundul de nisip, pietriş sau lut,
peştişorii cât degetul cel mic
se desfată împreună cu seme-
nii lor din alte specii, dacă e
„pace“, în sectoarele de la ma-
luri împânzite cu stuf, papură,
rogoz şi altă vegetaţie acvatică.
Adeseori cârdul de bibani în
căutare de hrană delicioasă dă
buzna anume în „raiul“ acesta.
Pentru capturarea bibanu-
lui se folosesc diferite unelte
de pescuit; vergi telescopice,
lansete cu mulinete fine şi fi-
rul subţire de 0,20–0,25 mm,
undiţe cu plută fixă sau culi-
santă, amortizatoare cu gumă,
pripoane cu firul forfacului de
0,30 mm şi plumbaj corespun-
zător pentru pescuit la depăr-
tare. Momelile de asemenea
sunt diverse, excelentă fiind
utilizarea peştişorilor vii de
babuşcă, roşioară, obleţ, puii
de caras, a plevuştii, altor spe-
cii de peşti cu corpul subţire,
alungit ce populează ecosiste-
mele acvatice.
Utilizarea în cârlig a peş-
tişorilor vii se face cu multă
grijă, asigurând viabilitatea
şi „libertatea“ lor de mişcare,
menţinându-şi poziţia orizon-
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
tală. Cârligul se înfige sub ari-
pa de pe spate sau în buza de
sus. Dacă pescuim în râuri cu
apă ce curge repede, e bine să
agăţăm „ostatecul“ de ambele
buze. Lansarea lui o executăm
lent, altfel se rupe din cârlig.
Observând că „vizitatorul“
a luat momeala, înţepăm ime-
diat, întârzierea dă posibilitate
răpitorului să înghită adânc
„darul“, creând probleme la
extragerea cârligului din burta
înfometatului, acţiune aproa-
pe imposibilă, determinând
undiţarul să taie cârligul de
la capătul firului şi să lege al-
tul, pierzând astfel timpul atât
de necesar la „recoltarea“ de
„rod“ piscicol.
Desigur, înţeparea o face
scurt, evitând ruperea buzei
bibanului sau a firului subţire.
Pescuind cu barca, utilizăm
cu succes şi năluca, şi tactica,
folosite iarna la copcă, adică
plimbăm peştişorul din metal
sau din silicon în diferite stra-
turi ale apei.
În lipsa peştişorilor vii, se
poate ademeni bibanul şi cu
peştişori morţi, râme roşii, ră-
cuşori mici, carne şi măruntaie
de găină…
În zile prielnice pescuitu-
lui, roua bucuriilor de izbân-
dă umple grădina sufletului,
luminându-ne clipele trăirii
frumoase pe ţărmul de aur al
vieţii.
Vladimir Rusnac, scriitor
literatură
Ploua. Mărunţel. Ciobăneşte. Minodo-
ra se iţi prin geam:
— Şi iată că nu-i, ghiavolul! strecură ea
cuvintele, tot strâmbând gura, a supărare.
Aşa o făcea cam de fiecare dată, când Pin-
tea al ei întârzia la masă ori că se reţinea
prea mult pe undeva, nu rareori amintin-
du-i, cum că e vânător şi are tot dreptul
să iasă la o partidă, cu ortacii, dar tot cu
traista goală se întorcea… Adică nu-i place
femeii — de, ca oricărei alteia! — când băr-
batul se ia cu ziua târgului, umblă hai-hui
pe unde umblă, vine când îi abate, încur-
când şi stricând mai toată rânduiala lucru-
rilor în gospodărie, în familie şi în
aşternut, dacă vreţi-nu vreţi.
Femeia, dând perdeaua la o
parte, mai ochi o dată poarta şi
portiţa de la drum.
— Nu-i, prăpăditul! consta-
tă, adăugând: Dar las'că-mi vii tu,
mangositule!..
Ei, ştia ea că are să vină, acu-
mai acu. Se vede că şi de data asta
s-a luat cu vânătoria lui, mânca-
o-ar cel care i-a dat şi puşcă, şi
blagoslovenie în ale hoinăritului
pe coclauri, pentru că vânător din
el — he-tii, mamă!- e ca şi cum ai
visa că zbori pe Lună. Fală goală —
traistă fără mămăligă, nu alta! În
loc să facă ceva de folos, pe lângă
casă, pentru că — ehe! are ce face!
— se ia cu alde Tănase, Apetrei,
Voloha… vânători, cică, şi ăştia,
de frământă locurile, glodurile, de
se întorc mai morţi de oboseală,
fără nicun puf de sălbăticiune pe pălărie
sau măcar miros de căcărează de iepure în
rucsac, dar… fericiţi — nevoile pământu-
lui! — de parcă Cel-de-Sus I-a mângâiat pe
creştet.
Cu un astfel de vânător la casă, ştiut
că orice gospodină e în drept să se supere.
Mai ales când cel care se crede vânător are
puşcă, se duce la vânat, dar la întoarcere…
vine cu o ciocolată în buzunar, pe care se
grăbeşte să i-o pună în poală, ori cu peşte
sărat, cu bere şi cântec de „foiae lată“. Alte-
ori, însă, apare şi mai breaz: pe două cărări,
împăcat cu toată lumea şi cu imperialismul
mondial.
— Pinte-Pintică!.. suspină Minodora.
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
Fofa
La ce, mamii, mi-am legat eu tinereţea de
un teleleu ca tine, ha?
Cuvintele au, desigur, mare greutate.
Sunt mai ceva ca alicele de plumb, împuş-
cate de vânătorul Pintea, drept că mai mult
— în gol. Ei, dar cine să le cântărească,
dacă absolut toate sunt trase prin ricoşeu?
— Se vede că aşa mi-i soarta!… deja a
câta oară suspină Minodora. Să mă mărit
cu un… un…
În acest moment uşa de la intrare se
trânti de perete şi în prag se iţi Pintea, stri-
gând:
— Cu toată dragostea, Minuţa mea,
noi… am venit!
— Cine „noi“, măi zăludule? ieşi în faţă
Minodora.
Pintea, lăsând rucsacul pe podea, puş-
ca în ungher, agăţă pelerina şi pălăria lui,
cu pană de păun, în cui, după care se întur-
nă şi… scoase din sân… un căţeluş.
— Fo… fo… fo-cos animal! rosti el,
plin de mulţumire. Noroc de mine, c-avea
să se înece… L-am prins la timp şi… şi…
vezi? Grozav câine! De soi, dragă!
Minodora, văzând-o şi pe asta, mai-
mai să plesnească de furie:
— Măi prăpăditule! Măi vâ… vâ…
Adică ce vâ… din tine? Măi omule, măi!..
Simţi că tremură, gata-gata să explo-
Tache Bârcă
deze, gata-gata să-i ia pe amândoi şi să le
facă vânt cât colo, afară, în ploaie. Căţelu-
şul însă, cu ochi strălucitori, zglobiu, îm-
păciuitor, îşi scoase limbuşoara şi prinse
a-i linge mâinile şi a scheuna vesel, ca un
clopoţel.
— Da’ pe ăsta la ce l-ai mai adus, omu-
le?
Pintea se însenină:
— Păi, să vezi tu ce câine de vânătoare
fac eu din el, draga mea! E de rasă, zic, şi
deştept — foc!..
— Ca şi tine! îi aruncă vorba Minodo-
ra, se răsuci pe călcâie şi intră în odaie.
În seara ce urmă, ştiut că Pin-
tea nu-şi găsi locul în aşternutul
conjugal. Minodora îl îmbrânci, îl
trimise să doarmă cu odrasla câi-
nească pe care şi-a adus-o.
A doua zi nu şi-au spus nicun
cuvânt. Au mâncat separat, s-au
despărţit, au revenit — muţi, mai
că duşmani din două tabere co-
munism şi imperialism. Unul cu
supărarea pe bărbat şi căţel, altul
cu neînţelegerea în ale vânătoriei
şi dragostei faţă de animale, fie do-
mesticite de la fătare, fie scăpate de
la nevoie şi aduse acasă de pe dru-
muri, din părăsiri şi rătăciri.
— Pentru că nu puteam eu,
draga mea, să las animalul ăsta atât
de drăguţ să se prăpădească… în-
cercă Pintea să se dezvinovăţească,
într-un târziu. Creatură, vietate şi
el! Numai priveşte cât de gingaş şi
frumos e, mai ceva ca… o amantă!
Numai închipuie-ţi ce ajutor de vânător
am să fac eu din el!…
Minodora scăpără din priviri, tot
mută.
Căţelul — o mogâldeaţă, cu pete ne-
gre, albe-gălbui, cu un căpuşor de păpu-
şă, ochi sticliţi, urechiuşe ascuţite, limbă
scoasă, a pace şi împăcare, se apropie de
gospodină şi prinse a-i linge palmele, ca
atunci, când pentru prima dată s-au văzut.
Femeia se feri, simţi că ceva-ceva o zgân-
dăreşte în interior, parcă o înmuie, o topi
ca pe o jumară, dar continuă să tacă.
— Numai priveşte-l! exclamă Pin-
tea. Ce lăbuţe! Ce piept! Ce coadă!… Şi
deştept, dragă! Vezi?
 Căţeluşul se întinse, căscă. Nu mult
după aceasta se ridică, se apropie de stă-
până şi, privind-o galeş, de parcă ar fi vrut
s-o întrebe ceva, prinse a da avan din coa-
dă.
Minodora zâmbi:
— Şi cum, zici tu, că l-ai botezat? se
interesă.
Pintea, făcând ochi mari, bâigui:
— Păi, încă nu m-am… dar cred că
fo… fo…
— Ce „fo… fo“? Aşa i-i numele?
— Fo… folos, am vrut să spun, că are
să aducă…
— Fo… fo… Fofa mami’ tale!… înche-
ie Minodora, se ridică şi plecă într’ale ei.
Mai pe scurt, acest „Fofa mamii“, mai
în glumă, mai în serios, se lipi de căţel,
încât ai casei, veci-
nii, rudele, prietenii
care întrebau cum
îl cheamă şi auzin-
du-i numele, la în-
ceput căscau gura,
se mirau, apoi s-au
deprins cu el şi toţi,
când îl întâlneau pe
Pintea ori pe Mino-
dora, nu se interesau
de treburi, de sănă-
tate, ci de… „Fofa
mami’ lu’“.
— Bine! Creşte!
Voinic! răspundea
Pintea, mulţumit.
— Mare hoţo-
man! îl lăuda Mino-
dora. Se ţine scai de
noi, un ştrengar, dar
e deştept — nevo-
ie!…
„Fofa mami’“, la o jumătate de an de-
veni coşcogea Fofa: răsărit, zvelt, îndesat,
puternic — de o frumuseţe, că în orele
când Pintea ieşea cu el la plimbare, toţi
întorceau capul, îl admirau, iar copiii din
preajma lui tare mai voiau să se joace, să-l
mângâie şi chiar să-l pupe. De, copii! Nu-
mai că Pintea nu le dădea voie.
— E de vânătoare, măi, dragii mei! le
explica el. Nu-i de distracţiile voastre! Şi
ca să demonstreze că treaba e serioasă,
înţepenea locului, scotea din mânecă un
melesteu scofâlcit, luat din bucătărie, îl az-
vârlea la vreo câţiva metri, ordonând: Fofa,
aport!…
Fofa — glonte! Cât ai bate din palme,
că se şi întorcea cu melesteul în gură, se
uita atent la stăpân, de parcă ar fi vrut să
întrebe ce să facă mai departe cu el. Pintea,
urmărindu-i pe cei din preajmă, mândru,
lua melesteul, îl ascundea în mânecă, ex-
clamând:
— Iată aşa, bre!…
Drept că unii ortaci, uneori, îl mai luau
peste picior, cum că Fofa lui nu-i chiar de
rasă, ci e o corcitură ordinară, dar pe Pin-
tea lucrul ăsta nu-l deranja. Deprins cu fel
de fel de vorbe şi replici, peste toate trecea
„nepăsător şi rece“, dacă e să cităm şi din
Luceafărul lui Eminescu. Fofa executa, cu
mult mai uşor şi mai pe înţelese ca droaia
de câini „învăţaţi“ ai colegilor de vânătoa-
re, orice comandă a stăpânului şi Pintea
se simţea în al nouălea cer. După o parti-
dă reuşită ieşea mândru în faţă, cu Fofa la
picioare, cu două-trei trofee mai multe ca
la ceilalţi şi zâmbea, triumfător, după care,
întors acasă, Minodora îl privea cu totul şi
cu totul alţi ochi.
„Fofa mami’“ însă, îl trădă. Cum? Păi,
Minodora e martor…
Se cam zăbovea Pintea între sfârşit de
sezon şi neînceput de sezon de vânătoare.
Cu plimbări, pe la prieteni, colegi de gră-
diniţă, de şcoală, de facultate… neamuri
peste neamuri, veri şi verişoare, cumetri şi
lăturaşi, vecini şi membri ai societăţii vâ-
nătoreşti, din care făcea parte şi unde îşi
croise deja pârtie, cum se spune, de bun
ţintaş şi dresaş al lui Fofa.
Deveni om cu autoritate, ce mai!
Trădarea se abătu însă în ziua când Mi-
nodora, în lipsa lui Pintea, se hotărî, din
respect şi dragoste, să-l plimbe.
Cum numai ieşi din curte, Fofa o şi
smunci spre barul lui Toma. Femeia în-
cercă să-l oprească, dar potaia, voinică şi
încăpăţânată, o trase înăuntru.
— Fofa! plesni din palme Toma, ieşind
/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
de după tejghea. Ca de obicei, o pârjoală de
pui? Şi dumitale, doamnă?
— Mie… ce? făcu ochi mari Minodora.
— Cum ce? Ca de obicei, un rachiu, o
lămâiţă ori o măslinuţă…
— Eu? Rachiu? Măslină?… se miră fe-
meia.
— Păi, da! Fofa doar…
— Ce… Fofa?
— Adică Pintea, când intră cu Fofa, de
fiecare dată…
— A! Asta-i? Las’că… izbucni ea şi-l
trase pe Fofa afară.
La poarta cumătrului Zosea, Fofa coti
brusc, o trase în curte, se opri în pragul ca-
sei şi lătră vesel.
În prag apăru Zosea:
— A, cumătră Mină, că demult n-ai
mai dat pe la noi! Hai,
intră, că de nu te adu-
cea Fofa, ca pe cumă-
trul, încă multă apă se
scurgea pe Ciorna! Un
păhăruţ? De cel ca pielea
cucoanei? Ghiurghiuliu?
Am şi un muscat rece,
o afumătură proaspătă,
cumătră…
Minodora, ştiut că,
nu putea să se împotri-
vească, să-l refuze. A
luat, a gustat, a mulţumit
şi şi-a căutat de drum, cu
Fofa de zgardă.
În celălalt capăt de
sat, cam cum ai lua-o
spre Fântâna lui Doru,
Fofa coti, împinse cu
botul o portiţă vopsită
în albastru, o trase şi pe
Minodora înăuntru. Lătră de vreo câteva
ori. Tot atunci, uşa scârţâi şi în prag apă-
ru… Tinca, o fostă colegă de clasă.
— Fofa! exclamă ea. Ai venit?
— Am venit! tună Minodora, se întoar-
se brusc, hotărâtă să plece, dar Fofa rămase
de neclintit. Ce? se răsti ea. Să te las aici?
Tinca roşi, se pierdu, încercă s-o
oprească:
— Ei, lasă, Mino!.. Aşa e deprins…
Poate că intri şi tu?
Seara, plimbându-se de unul singur,
Pintea nu că se gândea la sezonul de vână-
toare, care iată-iată trebuia să se deschidă,
ci la lucruri cu mult mai complicate în via-
ţa lui de vânător şi de stăpân al lui Fofa…
ăst…
— Fofa mami’ lu’!.. strecură printre
dinţi. Prieten, vasăzică!… De încredere,
vasăzică!..
De fapt, ce să mai vorbim?
 Сâinii în familie
Ei ne apără, stau mereu alături, ne însoțesc la vânătoare. Dar… cu câtă duioşie îşi etalează progenitura!

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /

Alice şi cârlige

Slăbiciuni, metehne...
Nu bag degetul în priză, ca să vă asi-
gur că lumea se vede aşa cum se vrea, se
doreşte, doar că mai de fiecare dată – prin
comparaţie: unul mai deştept ca... altul,
mai frumos ca..., unul mai bogat ca..., altul
mai-mai ca... Şi tot înainte, înainte, pentru
că înainte, din faşă, vorba aia, fiecare în
parte s-a crezut şi se crede buric de ceva-
cineva, dacă nu chiar şi mai şi.
Alta e, în astă lume bizară, că mai sunt
indivizi care la toţi şi la toate privesc oare-
cum altfel, parcă mai anapoda, mai pe dos,
mai nu ştiu cum. De ce? stau eu şi întreb.
De răspuns, însă, nu dau. Dau doar peste
indivizi - meşteri în ale catrenelor şi com-
paraţiilor: pe unul îl pun în rând cu boul
sau măgarul (pentru că trage ori că se în-
căpăţinează, cică), pe altul îl fac urs (om
greu de fund şi de minte) sau vulpe (şme-
cher, cică, în politică, afaceri şi guvernare),
sau cerb (nu pentru copite, ci pentru coar-
ne, cică), pe unul îl văd bogat ca broasca
în păr, altul se aseamănă cu vânătorul de
fuste, picuşuri, învârteli într-un călcâi, nici
că mai pricepi cum şi de ce, pe altul... Şi
tot aşa!
Ia vedeţi!...
Selecţie şi text: Tache Bârcă

Marea luptă Încornoratul Eschimosul Discuţie

E mereu o vânătoare
După ranguri şi onoare,
Da-i păcat că uneori
Proştii ies învingători.
Oscar Blumenthal
Muri, ucis la vânătoare
De gloanţele unui imberb.
Fatalitate nemiloasă!
Îl confundase cu un cerb.
Petre Stănescu
În caiac, vâslind se-ndreaptă
Către ţărm, unde-l aşteaptă,
Rumenă de ger la faţă
Eschimoasă-sa, pe gheaţă.
Alexandru Clenciu
- De ce ţi-ai vândut trombonul?
- Măsură prevăzătoare.
Vecinul şi-a cumpărat
O... puşcă de vânătoare.
Petre Gigea-Gorun

Alegorică
Cu trupu-i zvelt, de căprioară,
Se plimbă cât şi unde vrea
Şi vine-acasă, înspre seară,
Cu vânătorii după ea.
Ion Ciobanu
Pasiuni
Deşi îmi zic copiii nene,
Eu n-am preocupări vetuste:
Mai merg la pescuit sirene
Şi-s veşnic vânător de fuste.
Nicolae Zărnescu
Vânătoreşti
— Tu, ce-ai împuşcat la
Carieră vânătoare?
— Un fazan şi două căprioare!
Şi-a dorit nespus s-ajungă — Eu, la braconaj, luai, pe loc,
El pescar şi vânător, Patru ani pârnaie, dintr-un foc!
Traian Conciatu
Dar mai are cale lungă,
Căci de-abia e… băutor.
Teodor Popovici
Unui egoist
După nişte vise stranii
Luă arma din rastel,
Ca să-mpuşte toţi fazanii...
Să rămână numai el.
Iulian Tănăsescu

/ Nr. 10 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23

Curiozităţi
Puterea amiciţiei
Ne vedem mari şi tari, capabili să legăm fulgerul de apa liniştită
a firii, credem că anume noi suntem în stare să împăcăm cu varza
capra, lupul cu mielul, valea cu dealul etc.
Da? Chiar aşa?
Personal, am mari îndoieli în această privinţă, pentru că deseori,
în pofida vrerii noastre, mai toate în Natură decurg banal de simplu
şi inexplicabil de… explicat: negrul se contopeşte cu albul…, veni-
nul ucigător se transformă în leac vital…, câinele din ploaia rece se
împacă de minune cu pisica de pe cuptorul cald. Doar că unii dintre
noi, dacă nu chiar majoritatea, în noianul ocupaţiilor şi împrejurări-
lor, pe lângă multe şi multe… trec absenţi, înstrăinaţi, supăraţi pe
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 10 • 2016 /
toţi şi pe toate, cu ochii închişi, cu gheaţă pe suflet. Ce le lipseşte?
— FORŢA PRIETENIEI!… urmă răspunsul, sugerat din nişte lucrări
ale lui Andrei Kifala, un mare iubitor de Natură, faună şi floră, animat
de pasiunea umbletului, dar şi a ochirii lumii prin obiectiv.
Sincer, l–am privit cu mult interes, am rămas adânc mişcat, am
zâmbit şi m–am bucurat. Totodată, am căzut pe gânduri: au, câtă
enigmă încape în această Natură pe care noi, speţa umană, credem
că o cunoaştem la infinit şi o înţelegem în adânc, dar, de fapt, sun-
tem atât şi atât de departe de ea, atât şi atât de neînţelegători!
De ce, oare?
Tache Bârcă
 Invitaţie la Expoziţie
Expoziţia internaţională IWA & OutdoorClassics deţine întâietatea în şirul evenimentelor analogice, având o istorie
de peste 30 de ani. Pe vechiul continent ea este cea mai impunătoare prezentare a armelor de vânătoare, a îmbrăcă-
mintei pentru vânători, a mărfurilor şi accesoriilor necesare pentru odihnă la aer liber.
Locul central al expoziţiei îl ocupă compartimentul armelor clasice de vânătoare şi tir sportiv. Aici puteţi găsi arme de
foc, de colecţie (detalii, lucruri necesare pentru întreţinerea lor, safeuri pentru păstrare); arcuri şi arbalete, muniţii pentru
armele de vânătoare şi tir sportiv, aparate optice şi electronice, precum şi echipamentul necesar pentru odihna activă.
Este greu de închipuit împlinirea aspiraţiilor spre un contact viu şi sănătos cu natura fără atâtea obiecte de echi-
pament – îmbrăcăminte funcţională, rucsacuri, ciubote, cuţite, binocluri. Acest eveniment este organizat nu numai
pentru specialiști. Evident, aici vin atât cei care produc arme, muniţii şi accesorii secundare, cât şi vânătorii, care so-
sesc cu un viu interes faţă de producţia etalată.
 Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea
vânatului în Moldova.
Adresele magazinelor SVPM: Atelier de reparaţie şi testare a armelor
mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04 Tel. de contact:
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132 022 24 20 53; 079054705