Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 9 (75) ◆ septembrie 2016

Legea,
mai presus de toate!

Ministerul Mediului
Institutul de Zoologie al AŞM
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova
ISSN 9771857450508
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Andrei MUNTEANU,
dr., prof. în biologie
Anatol SAVIN, doctor conferenţiar
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
Dumitru Bulat,
dr. în biologie
Vladimir Rusnac, scriitor
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Cristian ŞARBAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
„Odiseea“, gen Ministerul Mediului, de elaborare a proiectelor, hotărârilor şi
legilor, în afara argumentelor ştiinţifice ale savanţilor–zoologi, opiniei specia-
liştilor în domeniu, cu încălcarea grosolană a drepturilor legale ale celor peste
15 mii de membri ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, continuă
— fapt cu răsunet nu numai pe întregul plai moldav, ci şi dincolo de hotar…
Stimate Domnule Preşedinte al CR al SVPM,
Cunoaştem situaţia extrem de neplăcută, prin care trec vânătorii SVPM, din ca-
uza interzicerii, pentru al doilea sezon succesiv, a vânătorii la iepuri şi la păsări de
pasaj, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Suntem convinşi, totodată, că aceas-
tă măsură extremistă poate deveni, în mod insidios, de-a dreptul contraproductivă
bunelor dvs. intenţii de protecţie, conservare şi management echilibrat şi eficient al
faunei cinegetice. Fiindcă măsura criticată va stimula, cu certitudine, braconajul ci-
negetic, în condiţiile în care aceasta nu poate fi convingător motivată, ci doar sfidător
şi prin susţineri neadevărate justificată.
Declaraţia publică, de către ministrul Mediului, a scopului fraudulos al deciziei
criticate, anume de lichidare a SVPM, ni se pare însă de o absurditate fără limite
şi o intenţie necugetată de amestec nepermis, nelegal şi neconstituţional al statului,
printr-un reprezentant guvernamental, în existenţa, organizarea, funcţionarea şi pro-
blemele interne ale unei organizaţii neguvernamentale, care îşi desfăşoară în mod
profesionist şi pe cheltuiala proprie şi privată activitatea favorabilă faunei cinegetice
şi piscicole, mediului înconjurător, echilibrului în natură şi societăţii moldoveneşti
până la urmă.
De aceea, vă rugăm să consideraţi vânătorii din România, membri ai organizaţii-
lor vânătoreşti afiliate la AGVPS, solidari cu cauza vânătorilor moldoveni şi doritori
să-i aibă ca invitaţi, inclusiv la vânătoare în România. Aceasta însă, cu respectarea
legislaţiei actuale, ne împiedică să le eliberăm permise permanente de vânătoare (fi-
indcă nu au domiciliul sau rezidenţa în România şi nu au susţinut în această ţară
examenul pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent). Soluţia eliberării
unor permise temporare, pe termen maxim de 30 de zile, este permisibilă şi poate
deveni realitate, pe bază de invitaţii nominale, eliberate exclusiv de gestionarii faunei
cinegetice (asociaţiile locale de vânătoare).
Este nevoie de o strângere a relaţiilor de colaborare şi prietenie la nivel teritorial,
între organizaţiile vânătoreşti de pe cele două maluri ale Prutului. Noi, conducerile
AGVPS şi SVPM, nu am făcut altceva decât să deschidem această cale şi nu putem
decât să o susţinem pe mai departe pentru a deveni, cât mai curând, realitate.
În legătură cu aspectele financiare, care ţin de fiecare asociaţie vânătorească în
parte, voi susţine în Consiliul AGVPS, ca astfel de acţiuni comune să se desfăşoare pe
bază de reciprocitate sau în aceleaşi condiţii în care se organizează acţiuni de vână-
toare cu membrii altor asociaţii vânătoreşti afiliate, nicidecum la tarife de vânătoare
care se percep vânătorilor străini.
Sper sincer să reuşim împreună, chiar forţaţi de împrejurarea nefericită invocată
la începutul scrisorii, să reliefăm colaborarea noastră devenită realitate şi să ampli-
ficăm schimburile de experienţă la nivel local, fiindcă, dincolo de susţinerea mora-
lă a vânătorilor temporar obidiţi, întrevedem posibilitatea consolidării unei uniuni
spirituale a vânătorilor de pe cele două maluri ale Prutului, devenită necesitate în
faţa agresiunilor, ce tind să se amplifice, împotriva vânătorii şi vânătorilor pe care îi
reprezentăm.
Neculai Şelaru, Preşedinte executiv al AGVPS
s u m a r
3 Între motivaţie şi echilibru 10 De ce ratăm fazanii? 18 Rezolvând problemele, obţii
4 rezultate
Fondul cinegetic 11 Întreţinerea cuţitului de
şi protecţia vânatului vânătoare 19 Toamna de aur a… răpi-
5 torilor
Condamnare… la eliberare? 12 Mici detalii de pe armele
6 Unit şi energic belgiene 20 Ruladă de cocoşel
7 Exemplu de comportament 14 Descoperă-ţi vocaţia! 21 Absurdul ca normalitate
8 Evidenţa vulpii prin metoda 15 Cinsteşte vânătoarea şi Ziua 22 Cioara / Chira
vânătorului
cartării vizuinilor 23 Zâmbete prin obiectiv
9 Simţul olfactiv la câinii de 16 Cum am rămas fără dropie 24 Scurt pe „2“ despre…
aret 17 Nostalgie / Penirea prepeliţei
Punct pe i
Legea, mai presus de toate!
Vrem să vă informăm cu privire la unele acte ale Ministerului Mediului, adresate Par-
lamentului Republicii Moldova, care, cu regret, afectează în mod direct interesele So-
cietăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova.
Despre ideea ministerului de a înlocui
în cadrul Legii regnului animal sintagma
„Societatea vânătorilor“ prin „Societăţi ale
vânătorilor“ am scris deja în paginile re-
vistei VPM. Tot atunci, noi ne-am şi dat cu
părerea, amănunţit, cu referire la această
propunere (revista VPM nr. 5, 2016). Din
nefericire, ministrul nu a ţinut cont de ni-
mic şi a venit cu o nouă „iniţiativă“.
Este vorba despre un proiect de mo-
dificare şi completare a Legii regnului
animal, prin care se impune condiţia ca
gestionarii fondurilor de vânătoare (se
subînţelege SVPM) să încheie acorduri
cu proprietarii de terenuri, în scopul des-
făşurării activităţilor cinegetice, inclusiv
a vânătorii (Notă: în Republica Moldova
sunt peste 1200000 de cotaşi, cu care se
propune de a semna, în parte, câte un con-
tract). Mai amintim că un astfel de proiect
a fost deja prezentat în 2014 de deputatul
I. Balan, membru al Partidului Liberal De-
mocrat, şi examinat în cadrul comisiei de
profil a Parlamentului, primind aviz ne-
gativ. Anterior, conducerea Ministerului
Mediului s-a opus categoric acestei „ini-
ţiative“, înaintând argumente solide întru
susţinerea propriei poziţii. Menţionăm
că atunci membrii comisiei parlamentare
au luat în consideraţie argumentele mi-
nisterului şi au fost de acord cu el. Astfel,
proiectul a fost respins. Următorul minis-
tru al Mediului, dl. S. Palihovici (apropo,
tot membru al PLDM), în 2015 a decis să
reînvie acel proiect absurd — posibil, la
cererea aceluiaşi deputat, repetând „iniţia-
tiva“ de acum în numele ministerului.
În 2015, V. Munteanu, un alt ministru
al Mediului, considerând că tot ce creează
probleme pentru vânători e bine, a spri-
jinit „iniţiativa“ predecesorului său şi, la
27 august, în ultima şedinţă a comisiei
parlamentare, a susţinut acest proiect. Pe
ministru nu l-a jenat nici poziţia catego-
ric negativă anterioară a ministerului, nici
argumentele oponenţilor. În discursul său,
cu mult zel, a încercat să prezinte pro-
be în favoarea acestui proiect, insistând
ca deputaţii să-l adopte în prima lectură.
Tot respectul pentru membrii comisiei,
dat fiind faptul că ei au ascultat cu aten-
ţie opiniile părţilor interesate, inclusiv
ale specialiştilor-vânători şi ale savanţilor
Academiei de Ştiinţe şi au amânat luarea
unei decizii definitive pentru a doua jumă-
tate a lunii septembrie.
În aceeaşi şedinţă, s-a dat citirii şi ini-
ţiativei mai multor deputaţi despre adop-
tarea proiectului Legii cu privire la fondu-
rile cinegetice şi protecţia vânatului. Am
avut ocazia să studiem şi noi acest proiect.
Credem că, odată cu adoptarea lui, un şir
de contradicţii şi probleme privind gesti-
onarea gospodăriei cinegetice ar putea să
dispară. Legea reflectă diferite aspecte ale
activităţii cinegetice, inclusiv crearea unei
rețele unice a fondurilor de vânătoare în
republică, comasând spaţiile împădurite
de vânătoare cu terenurile deschise, fără
dreptul de a le transfera sub altă formă
de proprietate, decât publică. Proiectul
presupune continuitatea în transferul
dreptului de gestionare a terenurilor de
vânătoare, fapt care se încadrează per-
fect în toate legile statal-internaţionale şi
practicile multor ţări europene. Fondurile
cinegetice se propun să fie transmise gra-
tuit, cu condiţia obligatorie a investiţiilor
întru dezvoltarea lor. Prin lege, drepturile
şi obligaţiile gestionarilor de fonduri de
vânătoare sunt legate nemijlocit, dându-
li-se împuterniciri egale cu cele ale autori-
tăţilor de control, aşa cum se obişnuieşte
în multe ţări. Proiectul de lege prevede
pedeapsa pentru braconaj sub forma creş-
terii cuantumului amenzilor, confiscarea
instrumentelor de braconaj, de transport
şi tragerea vinovaţilor la răspundere ad-
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
ministrativă sau penală. Totodată, s-a
extins lista speciilor permise pentru vâ-
nătoare, au fost stabilite şi termenele, cu
prezenţa altor momente pozitive, care,
fără doar şi poate, ar fi dat un nou impuls
dezvoltării cinegetice.
Totul parcă a mers spre bine, însă Mi-
nisterul Mediului a constatat că interesele
gestionarilor de terenuri de vânătoare tre-
buie privite din alt unghi. Astfel, ca urmare
a proiectului de lege înaintat de deputați,
la începutul lunii august a fost elaborat
un alt proiect, cu aceeaşi denumire, dar…
semnat de acum de Ministerul Mediului.
E o simplă întâmplare? Nici pe departe!
În luna februarie a acestui an, ministerul a
solicitat SVPM să delege câţiva specialişti
în cadrul unui grup de lucru pentru elabo-
rarea proiectului de lege despre fondurile
de vânătoare. Legislaţia în vigoare (Legea
privind actele normative ale Guvernului)
prevede că pentru a elabora un proiect de
lege e necesar să se creeze un grup de lucru,
format din experţi. În cazul nostru — din
specialişti cinegeticieni şi savanţi-zoologi.
Elaborând acest proiect de lege, însă, Mi-
nisterul Mediului a încălcat în mod groso-
lan această ordine. La solicitările noastre
repetate privind participarea la elaborarea
proiectului, persoane responsabile din ca-
drul Ministerului au răspuns că procesul e
în desfăşurare şi că grupul respectiv îşi va
începe lucrul în curând.
În luna iulie am fost asiguraţi că pro-
cesul de elaborare a documentului se va
desfăşura în prima decadă a lunii septem-
brie. Mare însă a fost surpriza, când, la
6 august, Guvernului / Continuare în pag. 2

Continuare din pag. 1 / i-a fost expediat un
proiect de lege pri-
vind fondul de vânătoare cu semnătura
ministrului Mediului. Această apariţie,
ieşită în mod iminent din forjeria ministe-
rului, se explică prin faptul că proiectul de
lege în redacţia parlamentarilor a încurcat
planurile ministrului privind soluţionarea
problemei de gestionare a terenurilor ci-
negetice pe bunul său plac sau pe placul
altor persoane interesate, din spatele lui.
Întrucât aceasta este o încălcare gravă
a legii, SVPM s-a adresat Guvernului RM
cu un apel, prin care a atras atenţia asu-
pra faptului că a încălcat grav legislaţia şi
a propus ca proiectul ministerului să fie
revocat şi trimis pentru revizuire.
Analizând cu atenţie proiectul de lege
propus de minister, te convingi de faptul că
acesta a fost elaborat de persoane care nu
deţin informaţia necesară şi sunt departe
de problemele cinegetice. Proiectul a fost
întocmit doar cu ajutorul unor specialişti
din cadrul Ministerului Mediului şi Agen-
ţiei Moldsilva, fără implicarea specialiş-
tilor în domeniul gestionării gospodăriei
cinegetice, practicienilor, savanţilor-zoo-
logi. Astfel, elaborarea proiectului a fost
unilaterală, doar în interesul unui anumit
grup de persoane. Multe dintre prevede-
rile din proiect sunt transcrise automat
dintr-o lege similară din România, plasate
pe teren moldovenesc, fără a lua în consi-
derare practica curentă în managementul
cinegetic autohton.
Să facem trimitere doar la câteva
exemple. În proiectul ministerului nicăieri
nu este menţionat faptul că fondul cinege-
tic este public şi că nu poate fi transferat
sub altă formă de proprietate. În mod in-
tenţionat sau nu, dar autorii proiectului de
lege creează un fundal pentru atribuirea
pentru totdeauna a fondurilor de vână-
toare ale statului celor care le vor acapara
iniţial.
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
Nu mai puţin discutabilă pare a fi şi
constatarea din proiect, potrivit căreia
crearea fondurilor de vânătoare se pune pe
umerii gestionarilor. Vrem să amintim că
crearea fondului de vânătoare nu înseam-
nă doar cartografierea schematică a mar-
cajelor naturale, ci o înfăptuire obligatorie
a unui şir de lucrări specifice, care solicită
investirea unor mijloace substanțiale din
fondurile publice. Ne referim la efectua-
rea lucrărilor pentru stabilirea hotarelor
fondurilor de vânătoare, bonitarea lor,
evidenţa efectivului de animale sălbatice,
stabilirea numărului optim al acestora
pentru fiecare fond, alocarea numerelor
cadastrale etc. Nu mai vorbim de faptul
că, după încheierea acestor lucrări, fondu-
rile ca atare se propun să fie date pentru
o anumită taxă, stabilită de administrator
prin intermediul ministerului. Probabil,
această condiţie este una dintre cele mai
de seamă, pe care a înaintat-o ministerul.
Dacă luăm ca temei practica din ul-
timii ani de gestionare a gospodăriei ci-
negetice în republica noastră, cunoaştem
multe exemple când într-o clipită taxa
pentru arendarea unui hectar de pădure a
sărit de la 25-30 de lei la 315, de la 4025 lei
— până la 19092. Fireşte, de asemenea co-
liziuni nimeni nu este scutit. Proiectul de
lege nu stabileşte o cotă precisă a tarifului
pentru gestionarea spaţiilor de vânătoare,
aşa cum este stipulat în legile altor ţări,
trecând acest drept de partea administra-
torului. Care pot fi consecinţele cazului ca
atare am menţionat mai sus.
Autorii proiectului nu au luat în con-
siderare faptul că în teritoriile vânătoreşti
vor intra nu numai pământurile de stat din
fondul forestier, dar şi terenurile proprii
ale persoanelor fizice sau juridice. Trans-
ferarea proprietăţii altora contra cost nu
numai că e o încălcare a legii cu privire la
arendă, dar şi contravine Constituţiei Re-
publicii Moldova, este în contradicţie cu
Punct pe i
legislaţia în vigoare. Nu este clară nici da-
rea în arendă a animalelor sălbatice, dintre
care unele sunt păsări migratoare, parte
dintre care a fost introdusă în spaţiul natu-
ral al Moldovei nu din contul mijloacelor
bugetului de stat, ci din cel al utilizatorilor
de terenuri de vânătoare.
Proiectul ministerului prevede trans-
ferarea prioritară a dreptului de proprietar
al terenurilor de vânătoare Agenţiei Mold-
silva, printr-o anexă separată, cu indicarea
terenurilor alocate. De acelaşi drept prio-
ritar se bucură şi proprietarii de terenuri,
cărora le aparţin 40% din fondul total.
Vorbind despre vânători — păi, ei vor
trebui să participe la licitaţii, pentru ca te-
renurile rămase să fie trecute pe numele
lor, achitând nu numai participarea, ci şi
costul anual al fondului cinegetic obţinut
— cost care an de an poate fi majorat după
bunul plac al ministerului. Plasându-i pe
vânători pe planul al treilea, ministerul de-
monstrează cât de departe este de adevă-
rul că SVPM, decenii la rând, a investit în
fondul cinegetic mijloace financiare, dar şi
fizice. Iată de ce suntem categoric contra
unei astfel de abordări şi credem că drep-
tul prioritar asupra acestor terenuri e de
partea noastră, a vânătorilor.
Proiectul de lege nu stabileşte clar
principiile şi ordinea gestionării terenu-
rilor aflate în posesia proprietarilor, rela-
ţiile reciproce dintre utilizatorii cinegetici
şi proprietarii de terenuri. Ar trebui să se
înţeleagă că o astfel de stare a lucrurilor
creează probleme insurmontabile pentru
organizarea managementului vânătoresc.
Mai există şi alte contradicţii, şi lacune în
acest proiect, introduse, în opinia noastră,
în mod intenţionat, scopul cărora este de
a obţine prin orice căi bani pe seama vâ-
nătorii.
Autorii proiectului, fără a pătrunde
mai adânc în problemă, sunt absolut con-
vinşi că din vânătoare se poate face busi-
ness, chiar şi prin călcarea în picioare a
drepturilor vânătorilor.
La ce ne-am putea aştepta în viitorul
apropiat? Este clar că ambele proiecte vor
fi examinate în Parlament. Să sperăm că
opinia vânătorilor, pentru care, de fapt,
se şi face această lege, va fi auzită. Sperăm
că la eliminarea lacunelor enumerate mai
sus vor fi atraşi şi specialiştii în domeniul
cinegetic, oamenii de ştiinţă, practicienii.
Altfel nici că ar putea fi!
Toată informaţia privind elaborarea
proiectului de lege va fi plasată ulterior în
paginile revistei VPM.
Oleg Ciocoi,
preşedintele Consiliului Republican al SVPM
 Congresul AGVPSR

La 20 august curent, la Sinaia, şi-a desfăşurat lucrările Congresul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România
(AGVPSR). Înaltul for, la care a participat şi delegaţia Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, a marcat încheierea unei etape în viaţa
Asociaţiei, a abordat un şir de probleme existente pe tărâmul cinegetic şi a adoptat decizii de importanţă majoră pentru viitor, întru buna
gospodărire a tuturor resurselor într-o activitate cu motivaţie ecologică, dominată de menţinerea echilibrului în natură.
În rândurile de mai jos vă propunem câteva extrase din luările de cuvânt ale delegaţilor-vânători de pe ambele maluri ale Prutului.

Între motivaţie şi echilibru

Filippo Segato, secretar
general al Federaţiei Asoci-
aţiilor de Vânătoare şi Con-
servare a Faunei Sălbatice
din UE:
Să fim uniţi şi bine organi-
zaţi pentru a putea apăra inte-
resele vânătorilor, speciilor de
vânat şi activităţii de vânătoa-
re. Solidaritatea şi cooperarea
dintre vânători este necesară
mai mult ca oricând, pentru
că există forţe care doresc să
prezinte vânătoarea ca impact
negativ asupra mediului.
Societatea modernă, în care
cei mai mulţi oameni trăiesc în
oraşe, şi-a pierdut capacitatea
de a înţelege mediul rural şi
modul în care oamenii trăiesc
în armonie cu viaţa locală săl-
batică. Mass-media prezintă
adesea o imagine înşelătoa-
re a activităţilor tradiţionale,
cum ar fi vânătoarea. Influ-
enţele unei imagini idealizate
şi neadevărate despre natură
şi a susţinerilor unor grupări
extremiste pentru drepturile
animalelor au ca urmare dis-
trugerea tradiţiilor şi ruperea
legăturii noastre ancestrale cu
natura.
Provocarea noastră comu-
nă este de a demonstra publi-
cului, inclusiv mass-media şi
oamenilor politici, că vânătoa-
rea este favorabilă conservării
biodiversităţii, că aceasta con-
tribuie la dezvoltarea econo-
mică şi rurală şi că este prac-
ticată de oameni cărora le pasă
de natură şi de viaţa sălbatică.
Acest mesaj — că vânătoarea
este o parte a soluţiei, nu o
problemă — este orientarea
fundamentală pentru activită-
ţile FACE şi ale membrilor săi.
Mugur Constantin Isă-
rescu, preşedintele AGVPS:
Este firesc să proiectăm
viitorul plecând de la realită-
ţile prezente şi de la faptul că
numitorul comun al preocu-
părilor noastre îl constituie
buna gospodărire a resurselor
naturale, într-o motivaţie eco-
logică, dominată de menţi-
nerea echilibrului în natură.
Din anul 2006, de când am
acceptat mandatul onorific de
preşedinte al AGVPS, m-am
ataşat de deviza vânătorii şi
pescuitului în respect faţă de
natură. În cadrul AGVPS,
această deviză adună laolaltă
trei trăsături fundamentale: în-
ţelepciunea, responsabilitatea
şi onestitatea. Congresul de as-
tăzi marchează încheierea unei
etape în care punctul forte l-a
constituit conjugarea simţului
responsabilităţii cu respectul
faţă de obligaţiile ce ne revin
din reglementările legale şi re-
glementările noastre interne.
Au fost ani de eforturi comu-
ne în care AGVPS a reuşit să
menţină unitatea asociaţiei şi
să promoveze interesele asoci-
aţiilor afiliate, respectându-şi
angajamentul de a trăi în bună
convieţuire cu natura.
Oleg Ciocoi, preşedinte-
le CR SVPM:
Contrar recomandărilor
savanţilor şi specialiştilor în
domeniu, în Republica Mol-
dova, în ultimii doi ani, s-a
interzis vânătoarea la iepuri de
câmp, porumbei şi păsări acva-
tice. Scopul acestei acţiuni este
unul declarat public: lichidarea
SVPM şi formarea unei noi
structuri vânătoreşti subordo-
nate partidului de la putere. De
doi ani, Ministerul Mediului
este condus de un politician
care este incompetent în pro-
bleme de mediu şi în activita-
tea vânătorească, unul care face
mai multe eforturi pentru li-
chidarea vânatului de pe terito-
riul Republicii Moldova, decât
pentru protejarea şi conserva-
rea acestuia. În acest context şi
datorită bunelor relaţii istorice
şi culturale cu AGVPS, adresez
propunerea de a examina posi-
bilitatea admiterii membrilor-
vânători ai SVPM să participe
la vânătoare în România, doar
temporar, în sezonul 2016—
2017, cu permise provizorii şi
cu aceleaşi drepturi ca şi mem-
brii AGVPS. O astfel de deci-
zie a Congresului AGVPS ar
contribui la consolidarea spi-
ritului vânătoresc între ambele
asociaţii, la susţinerea morală
a vânătorilor basarabeni şi la o
mai bună cunoaştere a experi-
enţei AGVPS de către membrii
SVPM. Transmit un mesaj de
bune relaţii şi frăţie din partea
celor 15.000 de membri vână-
tori şi pescari ai SVP din Repu-
blica Moldova şi recunoştinţa
lor pentru colaborarea fructu-
oasă şi susţinerea logistică şi
morală pe care o simţim de mai
mulţi ani. AGVPS este pentru
SVPM un exemplu de gestio-
narea corectă a problemelor de
vânătoare, cu specialişti com-
petenţi, de la care sunt bucu-
roşi să preia experienţă. Le sunt
recunoscători pentru ajutorul
dezinteresat pe care l-au acor-
dat în permanenţă dnii Neculai
Şelaru, Nicolae Goicea, Vasile
Negru, Laurenţiu Radu, Vla-
dimir Talpeş şi alţii. Cursurile
de perfecţionare de la Facul-
tatea de Silvicultură Suceava,
elaborarea Manualului pentru
vânători, colaborarea între re-
vistele de profil, participarea la
partide de vânătoare în condiţii
de reciprocitate, organizarea de
seminare practice în problema
gestionării vânatului şi schim-
bul de literatură tematică sunt
mai mult decât salutabile. In-
stituirea Ordinului comun Sf.
Eustaţiu, pentru asociaţiile de
pe ambele maluri ale Prutului,
este o expresie a comunităţii
noastre intelectuale şi tradiţi-
ilor noastre cinegetice. Mul-
ţumim, de asemenea, pentru
reprezentarea SVPM în struc-
turile internaţionale.
reporter VPM

/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3

avifauna
Fondul cinegetic
şi protecţia vânatului
Prof. dr. Andrei MUNTEANU
În convenţiile internaţio-
nale (Berna,1979, Rio de Ja-
neiro,1992) la care a aderat şi
Republica Moldova se stipu-
lează asigurarea conservării di-
versităţii biologice a lumii ani-
male la nivel genetic, specific,
ecosistemic şi crearea condiţi-
ilor pentru obţinerea profitului
privind resursele genetice.
Necesitatea elaborării unei
legi este determinată de mai
multe componente ce ţin de
starea socio-culturală şi eco-
nomică a societăţii civile, pe de
o parte, şi, în cazul animalelor
sălbatice, de starea şi protec-
ţia acestora, pe de altă parte.
Conform cerinţelor convenţii-
lor internaţionale, în legea re-
spectivă trebuie să fie oglindite
principiile protecţiei genofon-
dului vânatului, a habitatului
şi aflarea lui în stare liberă în
natură, ceea ce, cu regret, nu
şi-a găsit locul. În schimb, au
apărut aşa noţiuni ca „Par-
curi de vânătoare“, „Voliere de
vânătoare“ şi alte „denumiri“
cinegetice, care au fost promo-
vate fără acordul oamenilor de
ştiinţă.
Nu trebuie să uităm că, în
baza unei dispoziţii de Guvern
(nr.1033-976 din 15.12.2005),
directorul Agenţiei Moldsilva,
dl Ion Popuşoi, a emis ordinul
nr.218-p din 04.11.2005 „Cu
privire la amenajarea ţarcurilor
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
pentru creşterea mistreţilor“
în fondul silvic subordonat. Ca
rezultat al acestei activităţi, în
perioada anilor 2005—2009, în
fondul forestier au fost selecta-
te şi împrejmuite circa 500 ha
de terenuri, creându-se ţarcuri
pentru reproducerea mistreţi-
lor. La finele anului 2009, după
dispoziţia noului director ge-
neral al Asociaţiei Moldsilva,
dlui Gheorghe Vdovâi, supra-
faţa ţarcurilor s-a redus până
la 150 ha (putea fi lichidată,
dacă acesta n-ar fi fost elibe-
rat din funcţie), în care erau
întreţinuţi cca 500 de mistreţi
şi pentru care se cheltuiau anu-
al cca 6 mil. lei. Această sumă
era trecută la articolul „Măsuri
biotehnice pentru vânatul pa-
ricopitat“. Însă, de aceste surse
financiare planificate şi din dă-
rile de seamă n-a avut parte ni-
ciun cerb, căprior sau mistreţ.
Ca membru al unei comisii
de evaluare a stării lucrurilor,
am frecventat câteva ţarcuri
din gospodăriile silvice de stat
Teleneşti şi Orhei. De exem-
plu, pe teritoriul Ocolului
silvic Teleneşti funcţiona un
ţarc pe o suprafaţă de 9,7 ha
de pădure (parcelele 48 şi 54),
în care erau întreţinuţi cca 110
de corcituri de diferite vârste
şi culoare, care aparţineau fir-
mei Dancus FM. Arboretul din
ţarc era într-o stare de degra-
dare avansată. Atunci m-am
întrebat: care-i costul unui ha
de pădure şi al celor cca 500 ha
de pădure distrusă, prin între-
ţinerea animalelor în ţarcuri,
şi cine trebuie să răspundă de
patrimoniul public? N-a ur-
mat niciun răspuns. Cu regret,
această formă de gestionare a
ţarcurilor continuă. Atât legis-
laţia internaţională, cât şi ma-
joritatea vânătorilor recunosc
că animalele crescute şi între-
ţinute în ţarcuri nu se atribuie
la vânat.
Carta Europeană a vânăto-
rii şi biodiversităţii abordează
vânătoarea ca pe o formă de
utilizare şi/sau de gestiune
durabilă a vânatului din Eu-
ropa, subordonată interesului
de consum şi de petrecere a
timpului liber, cu respectarea
dispoziţiilor Convenţiei de la
Berna. Din punct de vedere
socio-economic, există două
categorii de vânătoare — „vâ-
nătoarea locală“ şi „turismul
cinegetic“. Aceste deziderate
nu sunt oglindite în proiectul
legii. Lipseşte vânătorul ca fi-
gură centrală, ca şi vânatul, în
proiectul respectiv. Ar fi ne-
cesar de stipulat încurajarea şi
stimularea vânătorului în pro-
cesul de gestionare a vânatului
şi a cooperării lor cu părţile
interesate de conservarea bio-
diversităţii.
Pentru a păstra continui-
tatea procesului de gestionare
a gospodăriei cinegetice este
necesar de inclus noţiunea de
Gestionar consacrat — organi-
zaţie de vânătoare, cu drept de a
obţine gestiunea faunei cinege-
tice de pe un fond de vânătoare,
dacă a fost anterior un gestio-
nar gospodăros. Prin aceasta
va fi respectată continuitatea
procesului efectiv de dezvoltare
a gospodăriei cinegetice.
Negând rolul Societăţii Vâ-
nătorilor şi Pescarilor din Mol-
dova, organizaţie nonguver-
namentală cu o vârstă de 140
de ani, Ministerul Mediului
include în proiect Art.13 (4):
Serviciul cinegetic raional este
constituit de un inspector cine-
getic şi un specialist în studiul
vânatului. (c) Serviciul cinege-
tic raional este dotat cu unitate
de transport.
Pentru cca 70 de inspec-
tori şi specialişti în cinege-
tică şi cca 40 de unităţi de
transport de teren se cere o
finanţare suplimentară majo-
ră din partea statului, care în
prezent este realizată de către
Societatea Vânătorilor şi Pes-
carilor din contul cotizaţiilor
de membru.
Aşadar, elaborarea unui
proiect de lege cât mai reuşit
necesită o conlucrare a tuturor
organelor publice şi ONG-lor
cointeresate şi consacrate do-
meniului cinegeticii.
 Braconaj legal

Condamnare… la eliberare?
În mediul nostru autohton, graţie imperfecţiunilor de toată mâna şi a năravului de a neglija
legea scrisă, ordinea stabilită, cuvântul sincer şi onest, chiar şi cel cu Constituţia în dreapta şi
cu Biblia în stânga, dacă o cere interesul meschin, de gaşcă sau de partid, e gata să vândă,
să cumpere, să mintă şi să trădeze. Iar în mediul cinegetic moldovenesc, graţie legislaţiei
uşor de ocolit, dar mai ales a atitudinii nu atât „statale“, cât nomenclaturist-personale a unor
judecători, braconierul, prins „cu pufuşor pe botişor“, cum se zice, în loc să fie băgat la dubă,
este scos din sală basma curată, „limpede ca lacrima, pur ca apa distilată“, cel puţin.
Fanfara doar că lipseşte!

Despre toate acestea vor-
beam mai deunăzi cu dl Ion
Sârbu, managerul Subdiviziu-
nii Teritoriale Străşeni a Soci-
etăţii Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova (SVPM). Cu un
accentuat regret, desigur, dar
şi cu multe-multe semne de
întrebare, dat fiind că ceea ce
se întâmplă în societatea noas-
tră şi cu noi nici pe departe nu
seamănă a ceva normal. Nu,
pentru că în categoria incul-
paţilor se includ nu doar bra-
conierii, certaţi cu legea şi cu
bunul simţ, ci şi… cei chemaţi,
obligaţi şi plătiţi din buzunarul
nostru ca să apere legea şi bu-
nul simţ — judecătorii.
Ne referim la un caz, produs
în împrejurimile Micăuţilor.
— De fapt, dom’le, eu nu
l-aş limita doar la Micăuţi,
constată conlocutorul meu,
pentru că acest braconaj, de
ordin cinegetic, dar şi juridic,
e răspândit pe întreg terito-
riul Republicii Moldova: unul,
înarmat şi rău intenţionat,
vine… ucide, distruge… altul,
în fotoliul instanţei, stă şi…
îl apără! Astfel, toată munca
noastră, în colaborare cu re-
prezentanţii Ministerului Afa-
cerilor Interne, cu cei ai Aca-
demiei de Ştiinţe, specialişti de
peste hotare… vânători, paz-
nici, oameni de rând… se duce
de râpă. Asta e!
Omul vorbeşte cu mult
amar despre o situaţie… înscă-
unată în teritoriile vânătoreşti
de la noi: membrii Societăţii,
an de an, se străduiesc în fel
şi chip să menţină, să dezvolte
gospodăria cinegetică, să între-
ţină la un nivel cuvenit flora şi
fauna, ca patrimoniu comun,
pe când nişte lipsiţi de orice
scrupule, de dragul interesului,
căpătuirii şi distracţiei, înar-
maţi până în dinţi, atacă, in-
vadează spaţiile şi prăpăstuiesc
tot ce le cade în cale.
— Într-o noapte târzie, po-
vesteşte dl Ion Sârbu, însoţit
de poliţişti şi ecologi, ieşisem
pentru efectuarea unui control.
Cam la vreo 15 km de Micăuţi
ne aflam… Când deodată, pe
câmp, răbufni o lumină pu-
ternică. Era o maşină de teren.
Ne-am dat seama cine ar putea
fi. Am acţionat operativ, cu
multă precauţie, dar… din acea
clipă începu „marea odisee a
braconajului drept şi a legisla-
ţiei strâmbe…“.
În miez de noapte, pe un
câmp de semănături, posesorii
de arme încărcate (trei indivizi,
inclusiv un colonel cu acte „în
regulă“), cartuşe şi automobil,
prinşi în flagrant, au fost tre-
cuţi în proces-verbal şi daţi pe
mâna legii, după care juraţii
urmau să se pronunţe.
— Şi? întreb. Care a fost
verdictul?
Dl Ion Sârbu mă privi cu
scârbă:
— Un spectacol, dom’le!
Noi, în control, cu risc, obo-
siţi… am procedat legal, am
respectat toate restricţiile. De-
parte de gândul că braconierii
nu vor fi pedepsiţi. În prima
instanţă am avut câştig de ca-
uză, dar nici prin cap să ne dea
că judecata poate fi, pur şi sim-
plu, o bătaie de joc. S-a făcut
recurs, au început intervenţii-
le telefonice şi de tot felul din
partea mai multor demnitari
locali, dar şi din capitală, cum
că „oamenii“ erau, pur şi sim-
plu, în treacăt pe acolo şi că
ei nu intenţionau să vâneze,
ci… căutau o pereche de cai de
rasă, ai unui gospodar, care i-a
rugat să-i caute… Anecdotă,
zău!
Judecătorul cu musca pe
căciulă îşi băga capul sub masă,
prefăcându-se că-şi leagă şire-
turile. Braconierii, întrebaţi de
ce erau cu arme încărcate, au
răspuns: „Păi, să ne apărăm…
de hoţi, de… lupi!…“ Şedeau
pe scaune, lăfăiţi, priveau sfi-
dător la cei din jur, se junghiau
a râde.
— Ei, vedeţi? încheie ju-
ratul. Oamenii căutau…vă
spun… o pereche de cai de
rasă…, dar voi… le-aţi încur-
cat!… Ş-apoi, după cum se
afirmă, din arme nu s-a tras…
erau păstrate în portbagajul
maşinii!..
— Reiese că noi, membrii
echipei de control, suntem de
vină? întrebă dl Ion Sârbu.
La care judecătorul, ridi-
când capul, încheie:
— Ei, gândiţi-vă şi dum-
neavoastră…, pentru că noi,
judecata, nu vedem nicio cri-
mă aici, nu putem să-i acuzăm
pe nişte oameni nevinovaţi!…
„Nevinovaţii“ s-au ridicat
în picioare, au ochit sala ai-
doma vulturului din zbor, au
surâs, au chicotit în pumn şi…
şi-au căutat de ale lor.
— Iată cum se face justiţie
pe la noi! conchide managerul.
Poveste veche, de fapt…
Da, veche şi urâtă, am mai
adăuga, pentru că vânătorii,
membri ai SVPM, dar şi anga-
jaţii MAI, oamenii de ştiinţă,
specialiştii în domeniu nu de
o zi-două vorbesc şi cer în-
ăsprirea legislaţiei în privinţa
braconajului, aplicării ilegale
a armelor şi muniţiilor, de pe
urma cărora suferă mediul fa-
unistic, pier zeci de specii de
animale, pricinuindu-i-se dau-
ne irecuperabile patrimoniului
naţional.
Da, proiecte cu privire la
perfecţionarea legislaţiei din
domeniu se întocmesc, se ela-
borează, se înaintează Guver-
nului, Parlamentului, dar…
pentru ce? Ca pe ele să se de-
pună noi straturi de colb? Sau
poate că unor demnitari o ast-
fel de situaţie le convine?
Constantin BÂRCĂ

/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5

Colectivul primar — temelia SVPM
Unit şi energic
În discuţie cu dl Marcel Simon, pre-
şedintele biroului Subdiviziunii Teritoriale
Edineţ, de cum a venit vorba despre activi-
tatea colectivelor primare de vânători din
partea locului, a găsit un cuvânt de bine
pentru fiecare în parte, dar mi-a spus că,
totuşi, dintre toate cel mai bun este acel
din Volodeni, comuna Bleşteni, condus de
Leonid Melnic. Fireşte, l-am întrebat pe dl
preşedinte Simon care este valoarea aces-
tui colectiv, ce-l scoate în prim-plan?
— Este foarte unit şi energic! Acesta a
fost răspunsul.
Cât despre rezultatele ortacilor, te poţi
convinge, ducându-ţi paşii în terenul de
vânătoare din împrejurimi: ba ici ţâşneşte
un fazan, ba dincolo sare un şoldan, ba un
stol de prepeliţe îţi fură ochii… Mai ales
La Odaie, că aşa se cheamă locul, unde
vara ce a trecut au fost sloboziţi în natură
130 de fazani, din cei 300 care i-au revenit
Subdiviziunii Teritoriale Edineţ (SVPM
a procurat şi în acest an, din Ungaria, 20
de mii de pui de fazan). La Odaie e un loc
de-a dreptul de Dumnezeu dat pentru dez-
voltarea faunei sălbatice: o livadă părăsită,
parcele cultivate cu grâu, orz, porumb,
sorg…, tufărişuri… Tot aici şerpuieşte şi
o pădure… Dar numai cât fac cele şapte
iazuri „semănate“ în terenul de vânătoa-
re! Luând cunoştinţă de starea lucrurilor,
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
lesne îţi dai seama că terenul de vânătoare
ce împrejmuieşte comuna Bleşteni are stă-
pân: colectivul de ortaci.
Totul începe de la organizarea activită-
ţii oamenilor, susţine Leonid Melnic. Fără
organizare, nimeni nu face nimic. Aceasta
e prima misiune a preşedintelui colectivu-
lui. Dacă n-am fi bine organizaţi, dacă nu
am fi noi stăpâni în terenul de vânătoare,
braconierii şi-ar face mendrele după bu-
nul plac. La noi totul e în regulă în această
privinţă: se ştie că păzim şi braconierii nu
se apropie. La primul semnal, toţi ca unul
suntem pe urmele celor certaţi cu legea.
Avem o colaborare perfectă cu poliţistul
de sector şi, deopotrivă, cu angajaţii in-
specţiei ecologice.
Ceea ce mi s-a părut, de asemenea,
foarte important în activitatea vânătorilor
de aici e lucrul de lămurire, în rândul săte-
nilor, privind ocrotirea faunei sălbatice, fie
că se duc la şcoală, fie că are loc o mani-
festaţie oarecare în Volodeni sau Bleşteni.
Sunt activi în această privinţă şi inspecto-
rii ecologi, şi poliţistul de sector.
— Altfel cum am putea schimba men-
talitatea celui care crede că orice sălbăticie
trebuie ucisă?
N-a fost uşor să ne descotorosim şi de
lăţari. Ani la rând am tot luptat cu acest
flagel. De cum cădea omătul — laţuri în
livada de nuci, în pădure, în crânguri,
unde erau observate urme de iepure sau
de alt animal… S-a ajuns până la aceea că
şi copiii puneau laţuri. Unii se duceau şi
îşi luau captura, iar alţii o lăsau… pentru
cioroi şi alte animale răpitoare.
Am fost nu o dată la şcoală, la careu,
însoţit de poliţistul de sector, de inspecto-
rul ecologic. Şi, trebuie să vă spun că lu-
crul de profilaxie cu elevii a dat un rezultat
bun: problema a dispărut de pe ordinea de
zi.
Anume aceasta am vrut să aflu de la dl
Leonid Melnic: căile de obţinere a unor re-
zultate bune pe tărâmul cinegetic.
— Primul exemplu în activitatea cine-
getică trebuie să fie preşedintele — prin
acţiuni concrete. El trebuie să fie disci-
plinat şi să-i disciplineze şi pe ceilalţi.
Vânătorul trebuie să se afle în terenul de
vânătoare anul împrejur. Protecţia şi paza
faunei nu se face de la caz la caz. Da, avem
mult vânat, mai cu seamă La Odaie. Prin
ce se explică? Am curăţat bine terenul de
răpitori, acum doi ani, când am eliberat
fazanul în natură, acelaşi lucru l-am făcut
şi în acest an. Nu-i vorbă, această operaţie
biotehnică o înfăptuim pe întregul teren
de vânătoare, dar că La Odaie, după cum
vedeţi, parcelele de pământ ale oamenilor
nu sunt prelucrate cu pesticide, iar acolo
unde terenurile arabile sunt mari şi-s pre-
lucrate cu otrăvuri, fauna, în mare parte,
este ucisă. Nici în acest caz nu trebuie să
lăsăm mâinile în jos. Însă unde avem oaze
ferite de măciuca chimizării, trebuie să
creăm condiţii optime pentru dezvoltarea
vânatului.
Exemplu concludent în această pri-
vinţă e atitudinea colectivului de vânători
privind popularea cu fazan a terenului La
Odaie. Cu toţii au avut grijă de recoltarea
răpitorilor, au sărit dimpreună la con-
strucţia volierei, a hrănitorilor, sărăriilor,
scăldătorilor pentru aceste păsări. Le-au
hrănit, până s-au acomodat de-a binelea.
Acesta, mai zic şi eu, colectiv. Mai cred
că nu aş greşi, dacă aş spune: cum e pre-
şedintele, aşa e şi colectivul. Cum se vede,
nu în zadar dl Leonid Melnic este şi mem-
bru al biroului Subdiviziunii Teritoriale
Edineţ. Exemplul personal, fireşte, mult
înseamnă.
Ionel CĂPIŢĂ

Exemplu de comportament
Nu degeaba se spune că omul gospo-
dar se cunoaşte de la poartă! Acest gând
m-a lovit de cum m-am pomenit faţă în
faţă cu gospodăria lui Ion Ţurcanu, unul
dintre experimentaţii vânători, membru al
SVPM din anul 1963, care locuieşte în sec-
torul Schinoasa din orăşelul Codru, situat
în coasta Chişinăului. Ajuns drept gospo-
dăria lui, mi s-a aruncat în ochi, mai întâi,
poarta monumentală. Casa? — o bijuterie.
În curte — lună. Grădina? — colţ de rai:
flori şi tot flori, o vie ca la carte, ici-colo —
pomi doldora de rod…
La prima vedere, ai putea spune că
nu-i nimic deosebit în acest tablou ce-ţi
fură privirea, dacă nu ai şti că stăpânul ca-
sei, Ion Ţurcanu, la 18 septembrie a atins
vârsta de 85 de ani, iar nevasta lui, Irina,
merge braţ la braţ cu alesul inimii… Şi-au
unit destinul în depărtatul 1958.
Fotografiind cu ochii, într-un fel,
această admirabilă gospodărie, tot atunci
mi-am zis: cine ştie a sfinţi locul, o face de-
opotrivă — în casă, în curte, în grădină şi,
fiind vânător, cum este Ion Ţurcanu, ast-
fel se manifestă şi în terenul de vânătoare.
E felul de a fi al omului, de a trăi, de a se
dărui. Mi-a confirmat-o, de altfel, şi Nico-
lae Goncearenco, preşedintele colectivului
primar de vânători nr. 7, din care face par-
te dl Ion Ţurcanu, şi care „a crescut“ ală-
turi de această familie.
De cum le-am trecut poarta soţilor
Ţurcanu, un câine frumos a şi prins a da
de ştire celor ai casei că le vine cineva.
Impresionat, îl întreb pe badea Ion:
cum îl cheamă pe faimosul patruped?
— Bax!
— Şi eu am grijă de el, intervine
prompt nevastă-sa, Irina, dar tot mai mult
îl iubeşte pe Ion. De-aţi vedea cât de mult
se bucură când vine de undeva şi trece
pragul porţii… Iar când se deschide se-
zonul de vânătoare, Doamne fereşte ce se
întâmplă! E o adevărată mare-mare sărbă-
toare! Şi nu doar pentru că soţul o aşteaptă
cu sufletul la gură, dar şi Bax, deopotrivă,
e nerăbdător să iasă în largul terenului.
Acolo, după cum se vede, prietenia între ei
şi mai mult se cimentează.
— Fără câine, vânătoarea, cu siguran-
ţă, nu este atât de interesantă, intervine
iarăşi în discuţie badea Ion. Dacă a picat
vânatul undeva şi nu-l vezi, fără câine,
cum să-l găseşti? Totdeauna am fost foarte
mulţumit de patrupezii pe care i-am avut
de-a lungul anilor. Barsic — un pointer
extraordinar de înţelept, Linda, o căţea de
Printre ai săi, Ion Ţurcanu (primul din dreapta)
rasă setter, era ca un copil, tare bună şi as-
cultătoare, iar Strelca — tot setter — era
ageră şi foarte lucrătoare. Fiecare în parte
îmi trezesc amintiri, clipe de neuitat din
atâţia şi atâţia ani de vânătoare…
De altfel, prin anii 60 ai secolului trecut,
după cum povesteşte Ion Ţurcanu, sezonul
de vânătoare se deschidea la 15 august şi
dura până în februarie. Pe atunci ortacii
aveau dreptul să iasă la vânătoare în fiece zi.
Arta şi etica vânătorii le-a însuşit, întâi
de toate, de la tatăl său, Mihail Ţurcanu,
cunoscut prin părţile locului ca bun ţintaş.
— Tata avea o puşcă din Elveţia, pe
care o încărca prin ţeavă. Acum nu mai
ştiu de urmele ei, la cine dintre rude a
ajuns.
El însă, feciorul lui Mihail Ţurcanu,
s-a pricopsit cu o puşcă performantă, la
acea vreme, cu un Toz-63, cu cocoaşe…,
ca mai apoi, peste ani, să se „înnoiască“ cu
un Ij-58, calibrul 20, cu două ţevi, pe care
o mângâie şi azi.
Recunosc, au fost alte timpuri, alţi vâ-
nători şi alte legi… Chiar dacă nu era in-
terzis, mai mult de doi iepuri nimeni nu
lua. Cum de? Păi, nu erau frigidere. Orice
aliment oamenii îl foloseau în stare proas-
pătă.
Încă ceva: prin anii 60 ai secolului
trecut, în baza unui certificat, de la maga-
zin, ce confirma că ai cumpărat armă şi în
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
Eseu
schimbul pieilor de vânat ţi se elibera praf
de puşcă, alice, tuburi… Erau achiziţion-
ae pielicele de diferite animale sălbatice,
dar… o pielcică de vulpe era ehe-he! pre-
ţuită foarte scump. Acum? Sunt lăsate pe
deal.
Prin comparaţie, desigur, totul se poa-
te cunoaşte mai bine. Ion Ţurcanu, ca ni-
meni altul, o face cu destulă îndemânare,
povestind mai tinerilor ortaci din colecti-
vul său de vânători, cum a fost, cum este şi
ce trebuie de făcut ca vânatul să sporească.
Vorba lui, povaţa lui, umărul lui, cu sigu-
ranţă, constituie un imbold spre atitudinea
grijulie, gospodărească faţă de vânat. Şi
rezultatele sunt: în terenurile din preajma
or. Codru numărul urecheaţilor depăşeşte
media şoldanilor de pe terenurile de vână-
toare, gestionate de SVPM. Aici dimineţile
corul cocoşilor de fazan umple împrejuri-
mea, poţi vedea, de asemenea, stoluri de
prepeliţe, de hulubi sălbatici şi alt vânat.
Bănuiesc că nu de dragul vorbei, afir-
mă Nicolae Goncearenco:
— Domnul Ion Ţurcanu e mâna mea
dreaptă în tot ce facem: e primul ţintaş la
reglarea numerică a răpitorilor, tot el e pri-
mul la construcţia volierei pentru fazan,,
a hrănitorilor, îngrijirea izvoarelor, altfel
spus — e un exemplu de comportament în
terenul de vânătoare.
Că bine a zis cine a zis: Ţara care nu are
bătrâni, să şi-i cumpere.
Ani mulţi şi multă sănătate, domnule
Ion Ţurcanu!
Ionel CĂPIŢĂ
management

Evidenţa vulpii prin metoda

cartării vizuinilor
Evidenţa prin metoda cartării vizu-
inilor constă în localizarea şi cartarea
acestora. Se practică la speciile de ani-
male care îşi sapă vizuini pentru a se re-
produce şi pentru a proteja progenitura.
Evidenţa vizuinilor de vulpe se rea-
lizează în lunile ianuarie-februarie, când
are loc perioada de împerechere a acestei
specii.
La împerechere participă şi exempla-
rele născute în anul anterior observări-
lor, care ating vârsta de zece luni şi sunt
mature din punct de vedere sexual (sunt
apte pentru reproducere). Astfel, se poate
determina uşor vizuinile alese pentru îm-
perechere şi pentru creşterea următoarei
generaţii de vulpe.
Evidenţa vizuinilor se face în câteva
etape.
Prima etapă constă în depistarea în
teren a vizuinilor şi cartarea lor. Cartarea
se face pe schiţe de lucru, prin semne con-
venţionale. Se realizează în orice timp al
anului. Se vor folosi hărţi topografice sau
cadastrale, care conţin elemente orografi-
ce importante (drumuri, păduri, linii elec-
trice, surse de apă etc.).
Identificarea vizuinilor în teren se
poate face prin observaţii directe, pe urme
proaspete lăsate pe zăpadă, dar şi prin me-
toda dialogului cu persoane care cunosc
bine terenul şi locurile amplasării vizuini-
lor (ciobani, văcari, vânători ş.a.).
Înregistrarea vizuinilor pe schiţa de lu-
cru se va face folosind elemente orografice
de pe hărţile sus-numite.
Localizarea în teren a vizuinilor se
poate realiza mai uşor cu ajutorul diferi-
tor sisteme şi utilaje performante de înre-
gistrare (cum ar fi, de exemplu, sistemul
de localizare prin GPS). În acest sens va
fi creată o bază cartografică, folosind un
sistem unic de coordonate. Cu ajutorul
utilajului de acest tip vizuinile identificate
şi înregistrate pot fi găsite cu uşurinţă în
teren pentru a putea fi verificate.
A doua etapă se realizează în lunile ia-
nuarie-februarie, când vulpile se izolează
în vizuini pentru împerechere. În aceas-
tă perioadă se identifică vizuinile în care
are loc actul şi care urmează a fi populate
ulterior. Împerecherea are loc, de obicei,
în vizuină, care serveşte şi ca adăpost în
timpul gestaţiei, dar şi după fătare, pentru
protecţia şi creşterea progeniturii. Se vor
frecventa toate vizuinile cartate, iar înre-
gistrarea se va face într-un registru special
cu distribuţia pe categorii: vizuini popula-
te şi vizuini nepopulate.
Reieşind din raportul natural pe sexe
ale vulpilor care, de regulă, este de 1:1 (un
mascul la o femelă), numărul vizuinilor
populate se va înmulţi la doi şi obţinem
numărul de exemplare din teren. La re-
zultatul obţinut mai adăugăm circa 10%
pentru a include exemplarele care nu au
participat la împerechere, din anumi-
te motive: starea de sănătate, vârsta etc.
Astfel, obţinem numărul de exemplare
mature de vulpe din terenul supus evalu-
ării. Rezultatele obţinute vor fi raportate la
instanţele superioare abilitate cu evidenţa
faunei sălbatice, pentru a fi analizate şi
pentru a lua măsurile necesare de gospo-
dărire cinegetică.
A treia etapă constă în controlul vizu-
inilor întru a preciza rezultatele evidenţei
puilor de vulpe sau în scopuri de cerceta-
re. Se realizează în lunile mai-iulie, când
puii ies din vizuină şi lasă urme în preajma
acesteia.
Avantajele metodei recomandate con-
stau în aceea că rezultatele obţinute au o
precizie teoretică mai mare decât cele ob-
ţinute prin metoda citirii urmelor pe ză-
padă; acestea pot fi verificate uşor în teren;
localizarea pe hărţi sau pe o bază de date
cu un sistem unic de coordonate permite
administrarea vaccinurilor împotriva rabi-
ei (turbării); efectuarea vânătorii la vulpe
cu ajutorul câinilor dresaţi şi alte avantaje.
Gheorghe Chiriţa, inginer silvic

Calendarul lucrărilor biotehnice

Septembrie
Ţinând cont de faptul că a fost finalizat procesul de populare a fon-
durilor de vânătoare cu fazan, este necesară efectuarea următoa-
relor acţiuni:
Nimicirea răpitorilor în fondurile populate cu fazan.
Plasarea prundişului şi nisipului în locurile populate cu fazan, în
scopul preîntâmpinării ieşirii acestuia la drumurile naţionale. Acest
fapt va evita strivirea fazanului de autovehicule, de asemenea –
atacul prădătorilor (câini hoinari, vulpi, păsări răpitoare).
Construirea hrănitorilor şi plasarea hrănii, pentru ca fazanul eliberat
să nu migreze şi, respectiv, să avem o vânătoare cât mai productivă.
Deoarece lucrările de colectare a cerealierelor continuă, este necesar
să pregătim hrană complementară pentru perioada rece a anului.
Vom contracara incendierea terenurilor de pe care au fost recoltate
culturile agricole.
Având în vedere faptul că sezonul de vânătoare este în desfăşurare,
vom efectua următoarele măsuri:
Membrii colectivelor primare vor avea grijă să preîntâmpine recol-
tarea speciilor la care vânatul este încă interzis.
Vor fi efectuate razii antibraconaj pe timp de noapte.
În timpul vânătorii vor fi monitorizaţi şi răpitorii din teritoriu (văzut/
dobândit).
În funcţie de efectivele de vânat în teritoriu, sunt necesare urmă-
toarele acţiuni:
Pregătirea fâneţelor şi lucernei pentru perioada de iarnă.
Amenajarea sărăriilor.
Stabilirea zonelor de linişte, unde vânătoarea va fi interzisă.

8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /

 Chinologie
Simţul olfactiv
Pentru a selecta reprodu-
cători de certă valoare, capa-
bili să transmită ereditar ur-
maşilor aptitudini multiple,
aceştia vor fi supuşi periodic
unor teste, în competiţiile de
lucru şi nu numai, unde fieca-
re va demonstra capacităţile
rasei şi mai ales pe cele indi-
viduale.
Precizând tema, voi face
referiri la raportul dintre fine-
ţea olfactivă a competitorilor
şi descoperirea vânatului liber
sau ancorat pe pista de con-
curs, încât arbitrii să aibă po-
sibilitatea necesară aprecierii şi
departajării concurenţilor, în
funcţie de prestaţia fiecăruia.
Fiecare specie de vânat
emană propriul miros, ce se
răspândeşte prin molecule-
le eterice specifice, antrenate
de curenţii atmosferici. Aces-
tea nu-şi pierd identitatea, în
funcţie de temperatura cor-
porală proprie (38–39 grade)
sau cea a atmosferei înconjură-
toare determinată de anotimp.
Câinii, în timpul cercetării te-
ritoriului, percep cele mai vagi
surse de miros ale vanatului, cu
ajutorul simţului olfactiv, de-
terminându-i să ia atitudinea
aretului cataleptic cu capul sus
sau jos.
Aici fac o precizare, în
exemplele pe care le voi da, mă
voi referi la câinii adulţi (nu
la juvenili) a căror memorie
olfactivă acumulată în timp
recunoaşte mirosurile fiecărei
la câinii de aret
specii întâlnite, faţă de care ia
o anumită atitudine.
Să admitem condiţiile lu-
nii august, când temperaturile
toride ale zilei (peste 35 gra-
de), cu o umiditate scăzută a
miriştilor de grâu, năpădite de
mohoare, inclusiv rugi de mur,
de trifoişti ori sfeclă de zahăr
sau furajeră, în care vânatul
liber, format din prepeliţe sau
potârnichi îşi asigura existen-
ţa. Pe lângă acestea, în cadrul
competiţiilor, amplasăm pe cu-
loarele destinate concurenţilor,
fazani ori alt vânat ancorat.
În prima parte a zilei (di-
mineaţa), temperatura solului
va fi în jur de 18–22 grade şi
posibil rouă, fapt ce va facilita
dispersia moleculelor pe ver-
ticală (principiul aerului cald,
sursa având 38–39 grade), în-
cât câinii vor percepe mirosul
la înălţimea corporală proprie
(60–70 cm), având areturile cu
capul înălţat. Cu cât tempera-
tura solului va creşte, dispersia
va fi pe orizontală, favorizând
perceperi la nivelul solului,
deci cu capul jos, în funcţie şi
de distanţa sesizării sursei.
Aceste emanaţii eterice
sunt specifice vânatului sta-
tic (locuri de odihnă) pe care
câinii le intersectează în cheta
avută, realizând acele areturi
cataleptice. În situaţia vânatu-
lui în mişcare putem avea câte-
va situaţii:
a. Câinele percepe disiparea
particulelor prin îndepăr-
tarea sursei emitente şi se
lansează în filaj, căutând să
se apropie şi să descopere
vânatul în mişcare, pentru
a-l bloca.
b. Părăseşte aretul iniţial fals
şi se lansează în cercuri, că-
utând să intercepteze sursa
în refugierea avută.
c. Pierde sursa particulelor din
cauza turbulenţelor atmo-
sferice, abandonează pista şi
se lansează în căutarea alto-
ra în terenul parcurs.
Referindu-ne la acest me-
canism al dispersiei mole-
culelor, trebuie să înţelegem
că după focul de armă, să nu
comandăm imediat „aport“,
lăsând câteva minute ca mole-
culele să se răspândească din
corpul încă cald. Altfel riscăm
să nu găsim vânatul căzut în în-
câlcitura păişurilor, iar câinele
să treacă de mai multe ori peste
el, fără a-l simţi.
Cu referire la aprecierile
uneori subiective asupra fine-
ţei mirosului şi a stilurilor de
căutare a indivizilor, vom con-
stata că exemplarele de mare
viteză (pointeri, setteri), ce
caută cu nasul în vânt, uneori
trec peste vânatul adăpostit, iar
cei mai lenţi îl găsesc mai frec-
vent, chiar dacă n-au fineţea
olfactivă a celor mai iuţi.
Până aici m-am referit la
vânatul spontan în mediul său,
dar să analizăm şi situaţiile din
cadrul competiţiilor de aptitu-
dini.
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
Dacă din punct de vedere
peisagistic terenul nu diferă,
competiţia desfăşurându-se
în aceleaşi condiţii naturale,
pentru a asigura fiecărui con-
curent şansa de a întâlni în
suprafaţa destinată vânatul viu
şi nu numai, vom ancora trei
exemplare de fazani, potâr-
nichi sau prepeliţe pe culoarul
fiecărui participant.
Cunoscând mecanismele
dispersiei moleculelor eterice,
recomand ca amplasarea vâna-
tului viu să se facă cu cel pu-
ţin 4–5 ore înaintea începerii
competiţiei, pentru ca mirosul
să aibă timpul necesar răspân-
dirii. De asemenea, locurile
amplasamentelor să fie mar-
cate, pentru ca arbitrii să aibă
reperele certe, încât să poată
aprecia stilul şi aptitudinile
competitorilor.
Aceleaşi considerente se
vor avea în vedere şi la celelal-
te probe de găsire a vânatului
pierdut, urmele târâte ale ie-
purilor, fazanilor, raţelor etc.,
precum şi urmele de sânge în
găsirea căpriorului sau mistre-
ţului, stabilite prin regulamen-
tul competiţiei de aptitudini.
În această scurtă expunere
am căutat să punctez câteva
elemente esenţiale între dis-
persia moleculară şi percepţia
olfactivă a câinilor de aret, atât
la vânătoarea propriu-zisă, cât
şi la cea competitivă.
Alexandru ALACI
Tir şi balistică
De ce ratăm fazanii?
Deşi pare să se ridice greu
(având, totuşi, la „decolare“
cinci bătăi de aripi pe secun-
dă!), un cocoş atinge în zbor o
viteză maximă de circa 80 km
pe oră, adică peste 22 m pe se-
cundă. La o distanţă de 36 m
alicele de 3 mm ajung după
ce fazanul a parcurs deja 2,75
m, ceea ce ar însemna cam 3
lungimi de cocoş (cu coadă cu
tot), văzut perfect lateral, cor-
pul propriu-zis fiind lung cât
doi pumni închişi, alăturaţi.
Inima şi plămânii sunt prote-
jaţi de sus — de coloana ver-
tebrală, destul de rigidă, de jos
şi din spate — de pipota dură,
cu pietricele în ea, lateral — de
muşchii pieptului. Capul şi gâ-
tul sunt cele mai vulnerabile,
de aceea vânătorul trebuie să
acorde atenţie acestora.
Mai bine alice mai mici şi
dese, cum sunt cele de 3 mm
(nr. 5), decât mai mari şi mai
rare, ca cele de 3,75–4 mm (nr.
2 sau 1). Dese ar putea fi şi prin
choke-ul mai strâns (full sau
3/4), însă cum cele mai multe
focuri se trag sub distanţa de
25 m, un choke strâns scade
mult şansa de a plasa cele 4–5
alice necesare exact unde tre-
buie, dacă vânătorul nu este un
foarte bun trăgător, căci sno-
pul de alice acoperă un cerc de
două ori mai mic în diametru!
De aceea, primul foc se va trage
preferabil cu un choke larg (5
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
stele la italieni, Improved Cy-
linder), iar al doilea — cu un
demi-choke (3 stele la italieni,
Modified la anglo-americani).
Cu full-choke ori nu nimereşti,
ori, trăgând aproape, obţii un
amestec de pene şi carne care
nu mai seamănă cu splendidul
fazan.
Graba strică treaba şi la vâ-
nătoare, dacă fazanul vă sare
de sub picior sau la aretul câi-
nelui, lângă care vă aflaţi, nu
declanşaţi focul înainte ca fa-
zanul să fi ajuns la 15 m, căci
snopul este prea strâns, chiar
cu choke larg. Graba presu-
pune neîncredere în propriile
posibilităţi, o stare psihică cu
efect dăunător. Dacă însă este
motivată de dorinţa de a trage
mai repede decât un camarad
de vânătoare, tot nu lucrează în
favoarea celui grăbit, care nu se
concentrează pe vânat, ci pe ce
va face vecinul…
Deocamdată am vorbit
despre ce să nu faci! Dar cum
să tragi pentru a plasa bine
snopul?
Un iscusit antrenor ame-
rican de tir vânătoresc, Steve
Schultz, enunţă câteva reguli
obligatorii pentru elevii săi:
1. Mişcă gura ţevii odată
cu ţinta, înainte de a ajunge
cu patul la umăr. Puşca trebu-
ie mişcată de parcă ai vrea să
tragi cu ea, lipită de şold. Mâna
stângă mişcă arma, în timp
ce dreapta o ridică spre umăr, Autorul oferă patru desene
când patul este bine epolat să instructive:
poţi declanşa focul. A. Priveşti ţinta, începi să
2. Niciodată pasărea să ridici arma, epolezi.
nu ajungă mai jos de gura ţe- B. Mişcarea foarte rapidă a
vii. Dacă ţeava acoperă o frac- ţevii pe sub pasăre, depăşirea
ţiune de secundă ţinta, ai ten- fără oprirea ţevii, declanşa-
dinţa să priveşti cătarea — o rea focului după ce ai depăşit
greşeală care costă! Când vezi ciocul. Aparent, corecţia este
tot timpul clar pasărea puţin mică, dacă arma se mişcă mai
deasupra, gura ţevii este înre- repede ca fazanul.
gistrată neclar de privirea peri- C. Metoda excelenţilor tră-
ferică, cum se mişcă spre locul gători de talere englezi – epo-
potrivit. lezi direct în dreptul ciocului,
3. Obligă gura ţevii să de unde mişti rapid arma îna-
facă ceea ce face şi pasărea. inte, mai iute decât fazanul.
Cu alte cuvinte, să traseze ca D. Metoda trăgătorilor la
o linie drumul păsării prin aer. talere laterale de skeet, cu tra-
Sau: ochii să fie fixaţi pe ţintă, iectorie regulată, alegi corecţia
iar gura ţevii — în mintea ta. în minte şi epolezi în faţa fa-
Ochiul nostru nu poate zanului, după care mişti arma
vedea la fel de bine simultan permanent cu viteza păsării.
trei obiecte situate în linie, la Pare cea mai simplă, cere însă
distanţe diferite, cum sunt la cea mai mare corecţie.
armele cu glonţ înălţătorul, După Matei TĂLPEANU, VPR
cătarea şi ţinta. Trăgătorii cu
glonţ (fără lunetă) îşi concen-
trează privirea pe cătare, ţinta
şi înălţătorul rămân neclare.
Nici la cele cu alice nu putem
vedea la fel de clar şi cătarea,
şi vânatul. Tocmai pentru a
uşura observarea cătării, „cu
coada ochiului“ se folosesc tot
mai mult la vânătoare cătări
cu fibră optică sau cu alte sis-
teme de a le face mai vizibile.
Taleriştii preferă cătările albe.
Însă şi ei privesc talerul, cum
vânătorii trebuie să privească
vânatul.
Acelaşi Philip Bourjaily
adaugă încă două reguli:
4. Nu calcula corecţia.
Încrede-te în creierul tău că
va comanda degetului când să
apese pe trăgaci.
5. După epolare, ţine ca-
pul pe patul armei, nu-l ridi-
ca. El recomandă antrenamen-
te la skeet, din poziţiile 4, 5 şi
6, echivalente cu tirul lateral la
fazan, talerele pornind cu 80
km/oră.

Întreţinerea cuţitului de vânătoare
Există un adevăr: cu cât
mai puţin ne folosim de cuţi-
tul de vânătoare, el cu atât mai
repede se uzează. Mânerul de
lemn se usucă, lama începe să
se estompeze ş. a. m. d. Dar şi
des folosit, el are nevoie de în-
treţinere.
Acum haideţi să ne oprim
la faptul cum putem păstra
cuţitul de vânătoare în stare
ideală o perioadă cât mai înde-
lungată.
Întreţinerea lamei
Principala condiţie pentru
întreţinerea lamei o constituie
ascuţirea ei. Acest lucru ar tre-
bui să fie făcut cu o mână si-
gură, în caz contrar cuţitul va
tăia chiar mai prost ca înainte,
până la ascuţire. Pentru aceasta
există diferite modalităţi.
Cea mai rapidă cale este
ascuţirea cu utilizarea oţelului.
Este practică şi eficientă pen-
tru cuţitele de masă şi de bu-
cătărie. Dar pentru cuţitele de
vânătoare această metodă de
ascuţire nu este potrivită, indi-
ferent de calitatea oţelului (du-
ritate convenţională sau ridica-
tă) din care este confecţionat.
O altă modalitate, dintre
cele mai vechi, este ascuţirea cu
ajutorul gresiei. Această meto-
dă însă necesită îndemânare.
Unghiul de ascuţire a tăişului
trebuie să fie simetric şi acelaşi
pe toată lungimea lamei — lu-
cru mai uşor de spus, decât de
înfăptuit. Înainte de ascuţire,
gresia se unge cu o emulsie sau
se umezeşte cu apă (în funcţie
de tipul pietrei). În general, în
caz ideal, ar trebui să avem trei
pietre: una cu granule mici,
pentru ascuţirea zilnică, una
cu granule medii şi una cu gra-
nule măşcate pentru ascuţirea
capitală a lamelor.
Dacă nu vă pricepeţi să
mânuiţi gresia, mai bine ar fi
să utilizaţi un dispozitiv de as-
cuţit. Acesta va permite să ale-
geţi unghiul de ascuţire corect
chiar din start, pe care trebuie
să-l respectaţi în continuare.
Dispozitivele de ascuţit pot fi
din ceramică şi din diamant.
Dispozitivul ascuţitor din ce-
ramică este utilizat, după cum
urmează: cu o mână se ţine,
cuţitul se mişcă foarte lent de-a
lungul tijei ceramice, înainte şi
înapoi. Această metodă nu este
deosebit de dificilă, se face cu
calm. Dispozitivele ceramice
de diamant sunt compacte şi
foarte convenabile pentru a fi
utilizate în aer liber.
Ele trebuie să fie spălate
cu apă, deoarece în astfel de
dispozitive se adună praful de
diamant. Particulele fine fac ca
lama cuţitului de vânătoare să
fie ca una de brici.
Îndepărtarea petelor
întunecate
Chiar dacă lama este fa-
bricată din oţel inoxidabil, cu
timpul, ea tot ajunge mai puţin
strălucitoare. Să cureţi lama cu
un burete de oţel, cu care se
curăţă vasele la bucătărie, nu
se recomandă, pentru că s-ar
deteriora luciul. Cel mai bun
mod este utilizarea vatei din
oţel, înmuiate în ulei de puşcă.
Este necesar doar s-o mişcaţi
uşurel în direcţia lustruirii.
Această me-
todă este adecvată
şi pentru curăţarea cuţi-
telor de vânătoare cu lame su-
flate cu bronz. Dacă lama este
corodată, cel mai bine este ca
rugina să fie scoasă, folosind o
pastă de lustruit.
Întreţinerea mânerului
Părţile metalice sunt cu-
răţate cu aceleaşi materiale şi
prin aceleaşi metode ca şi la
întreţinerea lamei unui cuţit de
vânătoare. Dacă manşonul este
din alamă, poţi să-i dai strălu-
cire prin ştergerea lui cu o câr-
pă moale, îmbibată cu oţet de
vin. Manşoanele de aluminiu
trebuie să fie lustruite cu vată
de oţel uscată. Întreţinerea mâ-
nerelor de metal se face ca şi în
cazul întreţinerii manşoanelor
şi lamelor.
Aspectul mânerelor din
lemn, neacoperite cu lac, poa-
te fi îmbunătăţit prin şterge-
rea lor cu o cârpă de lână. Pe
pânză anterior se aplică un
strat de ceară sau ulei de in.
Mânerele din cimişir absorb
perfect grăsimea din ficat de
gâscă. Mânerele din corn nu au
nevoie de niciun fel de întreţi-
nere. Dar nu uitaţi că mânerul
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Echipament
din corn nu trebuie scufundat
în apă (mai ales fierbinte). În
caz contrar, el poate fi deteri-
orat iremediabil. Întreţinerea
părţilor acoperitoare din pia-
tră (de exemplu, cu carapace
de broască ţestoasă, fildeş sau
fildeş simplu) ar trebui să
fie executată doar
de pro-
fesionişti. Dacă nu intraţi în
categoria lor, mai bine este să
vă adresaţi unei persoane cu
experienţă.
Şi, la încheiere, câteva sfa-
turi:
Niciodată să nu păstraţi cu-
ţitul de vânătoare într-o teacă
de piele, deoarece substanţele
chimice utilizate pentru dubi-
rea ei au acţiune acidică, ceea
ce duce la întunecarea lamei.
Dacă folosiţi rar cuţitul, cel
mai bine este să-l acoperiţi cu
un strat de ulei de puşcă sau cu
un strat subţire de gel hidrofug
(tip siliciu) şi să-l puneţi într-o
pungă de plastic.
Lama cuţitului niciodată
nu se freacă cu hârtie sau pân-
ză abrazivă.
O picătură de ulei mineral
pe încheietura cuţitului (mul-
tifuncţional sau pliabil) întot-
deauna este cu folos. Atunci
când gresia se udă cu apă sau se
unge cu ulei, nu vărsaţi lichidul
sau substanţa peste cuţit. Sufi-
ciente sunt câteva picături.
Tanya
Arme şi muniţii
Mici detalii
de pe armele belgiene
E o armă veche cu două ţevi. E arma tatălui, e arma bunicului, sau
poate e arma unui bătrân… În permis scrie doar „belgiană“. Dar care e
povestea ei? Oare cine a făcut-o, oare când…
În secolul XIX şi în prima jumătate a
secolului XX, în oraşul belgian Liege s-au
produs sute de mii de arme de vânătoare
cu diferite nivele de înfrumuseţare, cu di-
ferite denumiri sau sub simplu anonimat.
Toate aceste arme au trecut însă aceleaşi
teste de rezistenţă şi au primit aceleaşi
poansoane de acceptare.
Datorită exportului masiv al prolificu-
lui centru industrial, multe arme de vână-
toare au ajuns în perioada interbelică şi în
România, inclusiv Basarabia. Pe norocoa-
sele supravieţuitoare se pot vedea şi astăzi
marcajele evidente ale oraşului Liege. O
parte dintre marcaje pot fi recunoscute
uşor, însă nu ne ajută să concluzionăm mai
mult decât… e belgiană!
Cele mai cunoscute poansoane ale
unei arme belgiene sunt: Perron (obelisc
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
reprezentativ al oraşului Liege) — marcaj
de inspecţie a armelor, utilizat din 1853;
Litere mari de tipar cu steluţă deasupra —
sunt marcaje personale ale controlorilor,
tip utilizat din 1877; ELG într-un oval
încoronat — marcaj de aprobare finală
a armei, utilizat din 1893; PV sub un leu
stilizat — marcaj pentru trecerea testului
cu pulbere fără fum, utilizat în perioada
1898—1968.
Când a fost făcută arma? Anul de
fabricaţie poate fi reprezentat de o literă
mică, latină sau grecească, sau de alt sim-
bol stabilit de armurier. Chiar dacă simbo-
lul este vizibil pe bascula armei sau pe ţevi,
acesta nu poate fi interpretat dacă arhiva
armurierului a dispărut.  Se poate totuşi
stabili un interval de timp analizând ti-
purile de marcaje folosite pentru: şocurile
ţevilor, presiune, calibru etc. De exemplu:
12 C într-un romb este un marcaj de cali-
bru utilizat în perioada 1898—1924.
De cine a fost făcută arma? Krupp
sau Cockerill? — o eroare foarte comună
este aceea de a confunda numele de pe ţevi
cu numele producătorului. Ţevile erau cel
mai adesea subcontractate de către armu-
rierii belgieni uzinelor Krupp din Germa-
nia sau Cockerill din Belgia. Numele ar-
murierului este însă cu totul altul şi poate
fi găsit pe şina dintre ţevi, pe basculă, sau
poate fi reprezentat de un poanson pe care
neiniţiaţii îl pot trece uşor cu vederea.
Există însă şi posibilitatea ca marcajul să
lipsească cu desăvârşire de pe armă, de-
oarece nu toţi negustorii de arme erau şi
producători. Majoritatea comandau piese
distincte micilor meşteşugari, ce se găseau
cu miile în împrejurimile oraşului, şi apoi
vindeau produsul finit în magazinul pro-
priu.
Mai departe, pentru a adânci cerce-
tarea, trebuie să apelăm la specialişti. Cei
mai indicaţi oameni pentru a „citi“ aceste
semne sunt membrii asociaţiei Prietenii
Muzeului Armelor din Liege, un grup de
colecţionari pasionaţi care au identificat
foarte multe nume de armurieri şi cărora
le duc vestea mai departe prin intermediul
paginii web Littlegun.be.

Trebuie amintit că, deşi oraşul Liege
a cunoscut o aglomerare uriaşă de armu-
rieri, de la mici meşteşugari la industri-
aşi, în preajma celui de-al Doilea Război
Modial majoritatea producătorilor au dat
faliment, iar mare parte din arhivele ines-
timabile s-au pierdut. De aici şi lipsa unei
garanţii a identificării complete.  peste cotlete şi peste garnitura de piure
Specialiştii Littlegun.be sunt însă ca-
pabili să facă o descriere satisfăcătoare a
unei arme, pe baza unor fotografii (clare
şi macro) şi în schimbul plăţii unui abo-
nament pentru site. Dintre membrii aso-
ciaţiei, Alain Daubresse corespondează cu
cei care solicită informaţii, iar Guy Gadis-
seur se ocupă cu „scotocirea“ cataloagelor
existente. Guy este născut în 1946 şi este
specialist în arme din secolul XIX, produ-
se în Liege, pe când inginerul Alain, năs-
cut în 1954, este specialist în arme de mici
dimensiuni şi curiozităţi tehnice.
Solicitarea identificării se poate face
la rubrica contacte a site-ului lor. De
asemenea se pot cumpăra de la asociaţie
şi câteva cărţi interesante, cu valoare de
dicţionar, despre armurierii din Liege.
Pentru a înţelege mai bine complexitatea
comerţului cu arme din Liege, citiţi un
scurt istoric realizat de Philippe Hausoul,
membru al Littlegun.be şi specialist în pis-
toale din perioada 1854 — 1914.
Perron de Liege. „În Principatul Liege
armele de foc au apărut de timpuriu, pe
la jumătatea secolului XIV. Producţia de
arme a cunoscut o creştere uriaşă în pri-
ma jumătate a secolului XVII, în perioa-
da Războiului de Treizeci de Ani şi a altor
conflicte internaţionale. Poziţia geografi-
că a oraşului a contribuit la consolidarea
statutului de centru industrial european.
Dominaţia franceză din perioada 1794—
1814 a dus la dispariţia majorităţii armu-
rierilor independenţi, din cauza impune-
rii monopolului asupra manufacturilor.
Odată cu Revoluţia Industrială, începu-
tă la sfârşitul secolului XVIII, au apă-
rut primele întreprinderi de prelucrare
a metalelor pe văile râurilor Ourthe şi
Vesdre, iar în 1834 a apărut fabrica John
Cockerill din Valea Benoit. În 1851 com-
pania Falisse & Trapmann a folosit prin-
tre primele maşini de prelucrare a pie-
selor de arme şi a paturilor de puşcă.
În „secolul de aur“ (1814—1914), numă-
rul producătorilor de arme a crescut. Ma-
joritatea acestora erau de fapt comercianţi,
ce comandau arme sau piese manufacturi-
erilor domestici, şi apoi le vindeau ca pro-
dus finit cumpărătorilor. Pentru a face faţă
comenzilor importante de arme de lux sau
militare, producătorii concurenţi puteau
stabili parteneriate temporare. Singurele
întreprinderi care aveau capacitatea de a
produce integral arme în propriile atelie-
re au fost Fabrique Nationale şi Établisse-
ments Pieper.
Ecole d’Armurerie Liege. Prima Şcoală
de Armurărie din Liege a fost înfiinţată în
1897, la iniţiativa lui Leon Mignon, pen-
tru a satisface cererea de lucrători profe-
sionişti. Iniţial şcoala era administrată în
comun de producători, stat şi primărie.  părţi, apoi se aşază în tavă peste ceapă. Se
Între 1830 şi 1907 s-au înregistrat 6.331
de patente belgiene în domeniul armelor
de foc. Primele cifre de producţie oficia-
le datează din 1823, când au fost testate
107.173 de arme. Recordul absolut datea-
ză din 1907, când au fost testate 1.549.479
de arme.
Text şi foto: Alexandru Cercel
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Cotlete din carne
de mistreţ
Ingrediente:
• 1 kg cotlete de mistreţ;
• 200 ml ulei de floarea-soa-
relui; • 200 ml supă de zarza-
vat; • 1 lingură făină de grâu; • 1 lingură de
zahăr; • 1 lingură de oţet; • 3 rădăcini de
ţelină; • 200 ml de apă; • sare; • marinadă;
Mod de preparare:
Carnea de mistreţ se ţine în soluţie
pentru marinare cel puţin trei zile. Când
se prepară, carnea se şterge, se sărează
puţin şi se piperează după gust, apoi se
unge cu grăsime. Cotletele astfel pregă-
tite se prăjesc în ulei fierbinte, se lasă în
cratiţă şi se acoperă cu o ceaşcă de apă
caldă. Se fierb înăbuşit până când carnea
devine fragedă.
Cotletele se
scot pe o far-
furie şi se lasă
pe marginea
plitei. În uleiul
rămas se adau-
gă o lingură de
făină, o lingură
de oţet şi o lin-
gură de zahăr. Se fierbe acoperit un sfert
de oră, după care sosul fierbinte se toarnă
de ţelină care înconjoară carnea.
Vă rog să nu confundaţi noţiunea de
cotletă din ruseşte, care în română în-
seamnă pârjoală şi, în cazul nostru, ar fi
din altă… tigaie.
Ion Olteanu, or. Ciorescu
Prepeliţe cu gutui
Ingrediente:
• 4 prepeliţe; • 1 gutui; • 1 ceapă mare; •
250 gr supă de găină; • 1 pahar de vin alb
sec; • 3 linguri ulei de măsline; • 1 lingură
unt de casă; • piper negru măcinat; • 1 lin-
gură miere de albine; • sare după gust.
Mod de preparare:
Prepeliţele se curăţă şi se sărează. Li
se leagă picioarele, ca să nu se desfacă.
Într‑o tigaie se prăjeşte ceapa rondele cu
puţin ulei, apoi, scursă de ulei, ceapa se
mută pe o tavă de cuptor. În aceeaşi ti-
gaie prepeliţele se rumenesc pe ambele
adaugă supa şi vinul şi se dă tava la cupto-
rul încins pentru 20–25 min. Aparte, într‑o
tigaie se topeşte untul, se rumenesc feliile
de gutui, groase cam de 3 mm. Când se
răcesc, se adaugă mierea de albine şi se
amestecă. Prepeliţele sunt servite la masă
cu gutui şi sos cald.
Victor Baciu, s. Corlăteni, Râşcani
pasiuni

Descoperă-ţi vocaţia!
Am mai scris despre pasiune, bineînţe- Multe avem de învăţat de la ele, fie că sun- spune că albina nu-l înţeapă pe omul cu-
les, despre cea pentru vânătoare, dar sunt tem consumatori, fie producători. noscător, pe cel cu dragoste în suflet, atent,
mai multe, pe care, după părerea mea, le Ce mi-a mai fost dat să observ ca vâ- binevoitor. Se spune că înţepătura de albi-
stimulează Natura. Sunt convins că omul, nător şi apicultor? Că ambele pasiuni sunt nă te vindecă, dar veninul mai e şi toxic.
ataşat de Natură, o iubeşte, o cercetează şi strâns legate între ele, unite prin aceeaşi Astfel, apicultorii cu vechime în muncă
încearcă să facă ceva pentru ea, îşi desco- dragoste faţă de Natură. Dacă această con- ştiu că pentru a-l elimina din organism e
peră alte pasiuni.
Pasiunea de vânător nu e, pur şi simplu
— ai luat arma şi ai plecat să vânezi ceva, ci
mai sunt multe alte lucruri pe care trebuie
să le faci până la vânătoare. Mergând cu
arma în mână, fiind atent la toate din jur
— ehe! — câte încă ţi-i dat să observi!…
un fir de iarbă dornic de viaţă, o vietate
enigmatică, un arbore în freamăt, un tril
de pasăre în zbor, peste care se revarsă
un Cer senin şi un Soare îmbietor. Păi, în
astfel de clipe şi împrejurări, cum să nu te
opreşti şi să nu te bucuri, să nu admiri Na-
tura? Mai mult — chiar s-o îndrăgeşti, tot
cu pasiune, prieten făcându-te pentru o
întreagă viaţă! Dar dacă mai eşti şi vânător
adevărat…
Da, adevăraţii vânători nu pot fi priviţi
în afara naturii. Şi mulţi dintre ei, pentru
că iubesc Natura, se regăsesc şi în alte pa- diţie firească lipseşte, omul nu are parte de ajuns să aplici câteva oblojeli cu… ţui-
siuni, cum ar fi, bunăoară, apicultura. Iar nici de una, nici de alta. Nu e mare taină că că, păstrată în roiniţă. Drept că unii, mai
prin apicultură, cred eu, ai posibilitatea mulţi doresc să se facă vânători şi apicul- întâi, îşi toarnă un păhăruţ, beau, apoi se
nu numai de a urmări cum vieţuiesc şi tori, numai că treaba asta nu e chiar aşa de tratează…
muncesc albinele, ci de a studia plantele, simplă. Unii o înţeleg din start, o însuşesc În viaţă multe se întâmplă, nu numai
descoperind la fiecare pas noi şi noi taine, cu multă răbdare şi obţin, ulterior, rezulta- la vânătoare, ci şi la prisacă. Iată un caz…
lucruri interesante. Nu numai despre cum te bune. Alţii, însă, procurându-şi o armă, Într-o noapte trebuia să mutăm stupii
creşte o floare, cum se adună nectarul, pricopsindu-se şi cu prisacă, se gândesc în alt loc — eu cu un coleg, şofer. Aşa s-a
cum se culege polenul, ci şi cum se com- doar la profit — vânat, miere… plăcere. întâmplat că pe acesta l-a înţepat o albină
portă animalele sălbatice şi cele domestice. Nu, aşa nu merge! A dispune de o armă şi… pe dată au început a i se umfla picioa-
Albinăritul, pentru un vânător, e tot o performantă încă nu înseamnă că ai atins rele, mâinile, nu putea clipi din ochi. Ţuică
mare pasiune, care se contopeşte cu Natu- culmea vânătorii; a avea o prisacă cu un nu aveam, dar mi-am amintit că victima, în
ra, ca şi vânătoarea. E o mare plăcere să număr mare de familii, încă nu înseamnă astfel de situaţii, trebuie să transpire abun-
urmăreşti activitatea unei familii de albi- că eşti apicultor sadea. Şi într-un caz, şi în dent. Cum? Fugind bezmetic, noaptea, prin
ne. Dacă ne-am organiza măcar 50 la sută altul — de la vânător şi apicultor se cere pădure? Nu, l-am pus să ridice remorca li-
şi am munci ca aceste insecte, cred că via- muncă, dragoste, multă, multă pasiune. muzinei — când în stânga, când în dreapta,
ţa noastră ar fi cu totul şi cu totul alta!… Din propria experienţă, vă mai pot ca să obosească, să transpire… După vreo
40-45 de minute de chin, îl aud cum îmi
Contraindicaţii spune că deja poate clipi din ochi şi că ve-
righeta de pe deget nu mai trebuie tăiată.
Mierea nu se administrează în caz de diabet sau de obezitate, decât, eventual, sub observa- M-am bucurat, dar nu l-am lăsat în pace
ţie şi îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi încă vreo jumătate de oră, tot făcându-l să
mici, care trebuie luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă. Mierea transpire. Astfel a scăpat cu viaţă. Drept că,
de albine trebuie consumată cu precauţie, ca înlocuitor al zahărului şi zaharoaselor, în caz de fiind alergic, nu l-am mai luat la prisacă.
rezistenţă la insulină. În schimb, şi-a găsit o altă pasiune —
Pentru copiii mai mici de un an, există o contraindicaţie, mai mult sau mai puţin justificată, pescuitul. Bun şi acesta, pentru că tot de la
în ceea ce priveşte consumul de miere de albine. Natură vine. Din dragoste şi pasiune!
Există persoane care manifestă fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere Boris Pleşca,
sau doar la unele sortimente. Ele trebuie să evite acest produs (sortiment) apicol. membru de onoare al SVPM

14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /

Codul vânătorului
Cinsteşte vânătoarea
şi Ziua vânătorului
Cu tabloul de vânătoare şi împărţirea vânatului ziua de
vânătoare se apropie de sfârşit. Doar masa vânătorească mai
poate prelungi plăcerea vânătorii. Fie că este vorba despre o
masă organizată la o cabană, canton sau un local specific,
fie că vânătorii pun în comun, în jurul unui foc aţâţat ad–
hoc, merindele aduse în tolbă de acasă, masa vânătorească se
transformă într–un moment de destindere, de relaxare şi de voie bună, propice comunicării
deschise şi împrietenirii trainice.
Pentru unii dintre parti-
cipanţii la vânătoare, acesta
pare să fie momentul cel mai
plăcut şi motivul principal al
prezenţei lor în teren. Pentru
alţii, motivul prezenţei în teren
îl poate constitui refugierea în
natură, plimbarea în aer curat
sau pur şi simplu dorinţa de a
vâna.
Oricare ar fi motivul parti-
cipării la vânătoare, prezenţa la
masa vânătorească comună se
constituie într–un fel de obli-
gaţie, devenită tradiţie în timp.
Niciodată nu au fost agreaţi
vânătorii care s–au grăbit să–
şi ia vânatul repartizat şi să se
retragă în sânul familiei. Nici
cei care s–au retras să îşi con-
sume izolaţi ceea ce şi–au adus
în tolbă. Cu atât mai puţin cei
care şi–au făcut un obicei din
a pofti la merindele altora, fără
să le pună în comun şi pe ale
lor.
Butelcuţele trecute din
mână în mână au partea lor
de contribuţie la înveselirea
climatului şi dezlegarea lim-
bilor. Numai că şi în cazul
unor astfel de mese vânăto-
reşti trebuie păstrată măsura,
fiindcă:
limbuţia nu este o podoabă
a vânătorului, după cum nu
sunt agreate nici glumele
grosolane şi obscene; doar
limbajul specific şi glumele
bune sunt sarea şi piperul
unei atmosfere vânătoreşti
plăcute;
nici lăudăroşenia şi nici
minciuna nu se potrivesc
unui vânător corect; cu tim-
pul, nimeni nu va mai crede
un vânător mincinos, nici
chiar atunci când va susţine
adevăruri;
păcălelile prieteneşti, făcute
fără răutate, sunt binevenite
în societatea vânătorească;
nu şi tachinările exagerate
sau glumele tendenţioase;
înjurăturile, semn de fire
dură, se impun a fi elimina-
te din limbajul vânătoresc;
invidia, care este un mare
păcat, se impune a fi şi ea
uitată ca atitudine la vână-
toare, deoarece face rău tu-
turor şi mai ales invidiosu-
lui.
Ca în orice colectivitate, vâ-
nătorii trebuie să aibă răbdare
să şi asculte, nu numai să vor-
bească. Aşa pot contribui, în
mai mare măsură, la o atmo-
sferă prietenească şi astfel se
vor face plăcuţi ei înşişi. Atât la
organizarea mesei, cât şi la cu-
răţarea locului acesteia de re-
sturile rămase, trebuie să con-
tribuie toţi participanţii. Este
considerat un afront pentru
natură lăsarea locului, unde
s–a servit masa, murdărit de
resturile rămase de la ospăţ. La
fel trebuie considerat şi gestul
lăsării cartuşelor trase în ţii-
toare. Fără îndoială, că în afara
regulilor vânătoreşti prezenta-
te, există multe alte obiceiuri
care se impun a fi cunoscute şi
respectate. Sunt obiceiuri tra-
diţionale care fac parte, într–
un anume fel, din patrimoniul
culturii cinegetice autohtone,
faţă de care există permanenta
noastră obligaţie morală de a o
îmbogăţi.
Ziua vânătorului este, de-
ocamdată, pentru vânătorii
din România doar un înce-
put. Acest început se încearcă
a fi statuat printr–un act juri-
dic cu putere de lege. În acest
sens a fost propusă ziua de 20
septembrie, înscrisă în calen-
darul ortodox ca zi a Sfântului
Eustaţiu. Propunerea a avut în
vedere legenda conform căreia
Eustaţiu Plachia, pe când ur-
mărea un cerb, a văzut între
coarnele acestuia, după ce l–a
strâmtorat pe o stâncă, o cruce
luminată de o aureolă cerească
pe care strălucea Mântuitorul
răstignit şi a auzit un glas divin
întrebându–l: Plachia, de ce
mă goneşti? Surprins şi speri-
at, vânătorul a îngenuncheat şi
s–a rugat: Doamne, învaţă–mă
ce să fac.
Răspunsul a fost următo-
rul: Lasă–i viaţa acestui ani-
mal, du–te, caută un preot şi
te botează. Urmând îndemnul
Mântuitorului, Eustaţiu a ră-
mas o pildă de neuitat până în
zilele noastre. Legenda rămâne
doar legendă, dar şi motiv pen-
tru stabilirea datei „Zilei vână-
torului“.
În Republica Moldova Ziua
vânătorului este sărbătorită
din 2006, în fiecare sfârşit de
septembrie.
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 7, 2016
Vâna, vb. a vâna. Acțiunea
de a pândi, a urmări, a prinde
sau a vâna păsări și animale
sălbatice. Sus la munte a ple-
cat, Sus la munte, la vânat, De
vânat el n-a vânat, Orișicât s-a
zbuciumat (G. Teodorescu). A
vâna e o ocupație, o îndelet-
nicire, o patimă și, cum n-ai
zice, o artă în felul ei, pentru
că necesită îndemnare, price-
pere și anumite cunoștințe (T.
Vornicu).
Vânat, pl. vânaturi. 1. Fap-
tul de a vâna. 2. Ceea ce se vâ-
nează, pasăre sau animal vânat.
Miluță Carcaliu, de era toamnă
sau iarnă, de ploua sau ningea,
se ducea zilnic la vânat. Cu
ce se întorcea, numai el știa și
consoarta lui, lelea Grăchina,
amândoi fiind niște oameni cu
multe taine (L. Șeptițchi).
Vânătoare, pl. vânători.
Acțiunea de a vâna și rezul-
tatul ei. Pe valea Bistriței, pe
sub poalele munților, porni la
vânătoare alaiul domnesc (V.
Alecsandri). Tot pe cale, pe că-
rare, În codru, la vânătoare,
Rătăcesc pe unde-oi vrea, Cu
mândruța-alăturea (Cântec
popular).
Vânătoare cu chemă-
toare. Mod de vânătoare în
timpul căreia vânătorul, cu
vocea proprie sau cu ajutorul
unor dispozitive mecanice,
imită glasul păsărilor și ani-
malelor sălbatice pentru a le
atrage la un loc anume ca să
le poată vâna. Numai ce nu
iventase moș Culai Pătrășcanu
ca, prin sunetele pe care le
producea din niște fluiere și
boccele de lut, să ademeneas-
că viețuitoarele pădurii, să
le c h e m e la luminiș pentru
a le vâna (A. Vlahuță). C h e -
m ă t o a re l e electronice sunt
interzise prin lege, deoarece
astfel se încalcă principiile vâ-
nătorii sportive (rev. ,,Vânăto-
rul și Pescarul Moldovei”, 2014).
Dr. hab. Anatol Eremia
din Istoria vânatului
Cum am rămas fără dropie
Dropia este cel mai de seamă repre-
zentant al avifaunei eurasiatice de stepă,
specie tainică şi spectaculoasă în acelaşi
timp. Ea a fost considerată o podoabă, o
comoară cinegetică a pământurilor noas-
tre. Ulterior a rămas numai un element de
decor al câmpiei, apoi doar un simbol al
acesteia. Fiind o pasăre antropofobă, foar-
te precaută şi vigilentă, dropia a fost una
dintre speciile cele mai afectate de activi-
tăţile umane. Dacă la începutul secolului
XX ea se întâlnea în toate provinciile Ro-
mâniei, în regiunile de câmpie şi unele po-
dişuri joase, ulterior, arealul
acesteia s-a restrâns, apoi s-a
fragmentat din ce în ce mai
accentuat.
Menţionăm doar câte-
va date referitoare la această
specie în Basarabia. Răspân-
direa ei în judeţul Soroca
este amintită de satul şi valea
Drochia. Lângă Răduleni-So-
roca, în 1943, a fost vânat un
cocoş de 20,4 kg. Între Prut
şi Nistru, în anii ‘20 ai seco-
lului XX, dropiile erau vânate
frecvent în împrejurimile lo-
calităţilor Floreşti, Soroca, Bălţi, Tighina,
Căuşeni, Cahul.
Până în anul 1933, în sudul Basarabiei
se constatase o sporire a efectivului. Atunci
pasărea era „straşnic ocrotită de vânătorii
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
judeţului Ismail, unde inspector de vână-
toare era maiorul Rosetti-Bălănescu”.
Totuşi, a fost semnalat şi cazul unui
învăţător din satul Cubei, care, „găsind
un cârd de dropii ce nu puteau zbura din
cauza poleiului le imobilizase aripile, le-a
dus acasă, de dinapoi, ca pe o turmă de
oi, fapt pentru care Rosetti-Bălănescu l-a
acţionat în judecată, vinovatul pierzând
dreptul de a mai vâna, plus o amendă us-
turătoare”.
Mai menţionăm şi faptul că într-o co-
lecţie particulară există un trofeu de dro-
pie care are montată o plăcu-
ţă pe care scrie: „15 mai 1933,
Cubei, jud. Ismail, 10,8 kg”.
Localitatea Cubei se află la 20
km nord-est de Bolgrad. Erau
multe exemplare lângă Cara-
curt, unde Rosetti-Bălănescu
a vânat un dropioi de 16 kg.
La începutul anilor ‘40,
specia era întâlnită şi pe teri-
toriul comunei Corpaci (jud.
Bălţi), la 4 km de Ripiceni-
Botoşani. Tot atunci, lângă
Visoca (jud. Soroca), „pe po-
dişul Peleniei se găsesc dropii
vânate pentru carnea lor. Sunt pe cale de a
dispărea”, iar pe câmpurile comunei Tătă-
răşti (jud. Ismail) dropiile erau „mai rare”.
În revista Basarabia vânătorească din
1943 se menţiona faptul că dropia în ju-
deţul Tighina avea „abundenţă mai mare”
decât în restul Basarabiei, iar pentru jude-
ţul Ismail se eliberaseră 4 autorizaţii de vâ-
nare a dropiilor. În ansamblu însă, în anul
1943, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru,
dropiile erau „ameninţate să dispară” (Ba-
sarabia vânătorească, nr. 1, 1944).
Cauzele diminuării continue au fost,
în cazul dropiei, determinate antropic,
factorul om acţionând atât direct (prin
vânare şi braconaj), cât şi indirect (prin
transformarea sau distrugerea habitate-
lor favorabile, tehnicizarea agriculturii,
crearea sistemelor de irigaţii, extinderea
localităţilor şi intensificarea circulaţiei pe
terenuri).
După 1990 s-au făcut propuneri de
reintroducere a dropiei ca specie clocitoa-
re, dar fără rezultate concrete. Referitor
la creşterea artificială a dropiei, încă din
1959 cercetătorul T. Băbuţă considera că
incubaţia ouălor dau rezultate bune, dar
creşterea puilor este foarte dificilă. Puii
prinşi din terenul liber refuză mâncarea
şi chiar hrăniţi forţat sfârşesc prin moarte,
deoarece zi şi noapte plâng după părinţi.
În zonele unde au existat, este greu de
sperat să revină dropiile, atât timp cât fac-
torii care au dus la dispariţia ei vor per-
sista.
După Sorin Geacu
Localităţi şi străzi
cu denumirea Dropia
în Republica Moldova,
România şi în alte ţări
Oraşul Drochia,
Republica Moldova.
Satul Drochia, raionul Drochia,
Republica Moldova.
Comuna Dropia, jud. Călăraşi,
România.
Satul Dropia, comuna Tortoman,
Judeţul Braşov, România.
Strada Dropia, oraşul Timişoara;
Strada Dropia, oraşul Galaţi, România.
Localitatea Dropia
(Dobrich, Bulgaria).

Am plecat în străinătate la
muncă, nu pentru că acolo e
foarte bine, dar probabil din
cauza că Moldova este o ţară
de minuni (o ţară ca din po-
veste) şi salariile aici sunt ”fa-
buloase”… Dar nu despre asta
e vorba… Am o nostalgie pen-
tru pescuit!
Şi anume pentru lac, stuf,
caras, ghiborţ, mediu paşnic şi
liniştit, când nimeni nu inter-
vine şi nu spune nimic… când
pur şi simplu auzi murmurul
apei, foşnetul stufului şi te uiţi
doar la comportamentul plutei
de pescuit. Chiar dacă peştele
nu se prinde, oricum e bine…
Mă duc la pescuit nu cu inten-
ţia de a aduce peşte acasă…
Dacă aş avea nevoie de peşte
– ştiu unde-i piaţa. La pescuit
însă plec să mă odihnesc de
toate.
Nu-mi place undiţa cu
varga lungă, saci, nade, cum-
părate nu ştiu pentru ce. Eu
A început sezonul de vâ-
nătoare şi mulţi, dornici de a
vâna prepeliţe, îşi pun întreba-
rea: cum şi cât mai rapid, mai
eficient, fără a depune un efort
prea mare, să penească acest
trofeu? Vă propun o metodă
simplă şi apreciabilă.
Pentru a face acest lucru
aveţi nevoie de două vase cu o
capacitate de până la doi litri
şi 100–200 g de parafină. În-
tr-unul se toarnă apă rece, se
pune deoparte. Al doilea vas
cu apă se pune la foc (aragaz),
până dă în clocot, în care pu-
nem parafină, ca să se topeas-
că.
Nostalgie
consider că pentru pregătirea
momelii totul poate fi găsit
acasă (terci, cereale, seminţe,
biscuiţi).
Nostalgia mea e pentru
locuri natale, deoarece Mol-
dova e Patria mea. Trebuie să
o iubim cu toţii… la fel ca şi
natura.
Deseori, când vii la un lac,
îţi dai seama că acolo nu au
fost pescari, ci oameni care nu
se respectă nici pe sine, nici
natura. Lasă mult gunoi.
Mult-onoraţilor – fiţi oa-
meni, şi lumea îşi vă va aminti
de voi cu cuvinte frumoase.
Asta e.
Pescuitul pentru mine este
mai mult decât odihnă… şi
vreau să mă odihnesc, şi nu să
strâng gunoiul după alţi pes-
cari.
O să mă întrebaţi, dar peş-
tele? Sincer vorbind…, o ni-
mica toată, dar câtă plăcere!
Eu nu mă dau în lături nici de
Penirea prepeliţei
În continuare, tăiem aripile
păsării, o ţinem de picioare şi o
scufundăm în soluţia clocotindă,
obleţi, nici de guvizi, nici de
babuşcă osoasă şi mică…
Ce fel de undiţă?
Nimic deosebit… Undiţă
telescopică cu o bobină simplă.
Totul e obişnuit. Nu am nevoie
de un carp de 4 kilograme sau
crap. Nu urmăresc carasul de
un kilogram şi mai mult, un
crap chinezesc de 10 kilograme.
Există un vechi proverb chinez
ţinând-o timp de 2-3 sec., după
care o scoatem şi o scufundăm
de mai multe ori în apa rece.
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
– ”Cu cât mai mult doreşti, cu
atât mai puţin vei obţine.”
Şi nu contează când voi re-
veni – voi pleca la pescuit şi voi
face ceea ce am visat în străină-
tate, atât de mult.
Şi încă ceva. Fie ca ziua pe-
trecută la pescuit să vă prelun-
gească viaţa cu încă două zile!
Vitali Ivanov,
pescar-amator, or. Taraclia
Pasărea este gata pentru a
fi penită.
Ceara, topită în apa cloco-
tită, se transformă într-o pe-
liculă, care se solidifică după
scufundarea păsării în apa
rece.
E de dorit ca penirea să
înceapă de la spate, cu o mână
ţinându-se pielea păsării, cu
cealaltă trăgându-se penele
deoparte. Astfel, curăţarea nu
durează mai mult de un minut.
Această metodă este foarte
eficientă, nu-ţi ia mult timp, te
scuteşte de efort excesiv.
Gheorghe Grosu,
managerul ST Ialoveni a SVPM
Piscicultură
Rezolvând problemele, obţii rezultate
Interviu cu dl Vlad Ungurean,
directorul Serviciului Piscicol
din cadrul Ministerului Mediului al
Republicii Moldova.
— Domnule Ungurean, chiar dacă
nu a trecut niciun an de la numirea dum-
neavoastră în această funcţie, lucrurile,
per ansamblu, au luat o altă întorsătură.
Care au fost primii paşi în acest dome-
niu necunoscut anterior, până a ocupa
postul respectiv?
— Fireşte, pentru a cunoaşte „pe viu“
care era starea de lucruri în teren, la acea
dată.
— Şi ce-aţi aflat?
— Chiar dacă era luna decembrie, bra-
conajul înflorea „ca livada în primăvară“.
Scoteam din apă kilometri de plasă, re-
morci întregi. Întocmeam zilnic, neostoi-
ţilor braconieri, nu mai puţin de 10 pro-
cese-verbale.
— Acum, care e situaţia?
— Pe zi, se întocmesc 2–3 procese-ver-
bale. Desigur, sunt zile şi mai „bogate“.
— Dacă îi plăteşte…
— Da, sunt cazuri când judecata ia de-
cizia în favoarea contravenientului şi obli-
gă Serviciul Piscicol de Stat să-i restituie
braconierului corpurile delicte, ridicate la
întocmirea procesului-verbal: plasă, un-
diţă, ustensile, barcă şi… „cele zece jupu-
itoare“, interzise prin lege de a fi folosite
la pescuit.
— Astfel, unde putem ajunge?
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
— Serviciul Piscicol de Stat nu are sus-
ţinerea cuvenită din partea altor instituţii,
cum ar fi poliţia de frontieră, poliţiştii de
sector din sate, serviciul veterinar din ca-
drul Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare, şi nici din partea colaborato-
rilor Inspectoratului fiscal. Încercăm să
minimalizăm dimensiunile braconajului
cu cei 9 inspectori de care dispunem în te-
ritoriu, trei inspectori în aparatul central,
susţinuţi fiind de colaboratorii Inspectora-
tului Ecologic de Stat. Există şi o iniţiativă
de modificare a Codului Contravenţional,
în care este prevăzut ca, spre exemplu,
pentru încălcarea regulilor de pescuit
amenda să ajungă la una mie lei.
— Apropo, cum calificaţi dumnea-
voastră relaţiile de colaborare între Ser-
viciul Piscicol şi SVPM, ce perspectivă
întrevedeţi?
— Spre regretul nostru, relaţiile de co-
laborare dintre instituţiile noastre nu se
desfăşoară atât de eficient precum ne-am
dori. Există totuşi destule puncte de tan-
genţă ca această colaborare să decurgă cu
mult mai eficient. Cu atât mai mult că ne
uneşte un scop comun: eradicarea braco-
najului piscicol care persistă încă în socie-
tatea noastră.
— Până una-alta, vă ocupaţi de edu-
caţia oamenilor din localităţile situate
pe malurile râurilor, lacurilor…
— Acest lucru, de informare, a dat şi
unele rezultate: dacă în anul trecut (pentru
pescarii amatori) au fost eliberate permise
în sumă de 300 mii de lei, în cele opt luni
ale anului curent această sumă constituie
aproximativ 2,5 milioane lei.
— Am vrea, pentru cititorii noştri, să
concretizaţi modalitatea de procurare a
permiselor de pescuit.
— Solicitanţii se pot adresa la sediul
central al Serviciului Piscicol şi la inspec-
torii din teritoriu.
— Fără îndoială, numărul pescarilor
poate creşte, dacă şi cantitatea de peşte
ar creşte în bazinele acvatice, nu-i aşa?
— Din păcate, an de an cantitatea de
peşte în bazinele noastre scade. Sunt mai
multe cauze. Despre una am vorbit — bra-
conajul. O altă cauză este că în perioada de
înmulţire a peştilor nivelul apei în bazine
scade şi locurile unde peştele a depus icre-
le (boişti) se usucă, piere puietul.
— Care ar fi măsurile preconizate de
instituţia pe care o conduceţi pentru re-
dresarea situaţiei create?
— Pe lângă contracararea braconaju-
lui, ne-am pus în plan să populăm râurile
cu puiet, deoarece nici în 2014 şi nici în
2015 acest lucru nu a fost făcut. E o lucrare
ce se cuvine s-o facem an de an.
— Pentru gospodărirea eficientă a
bazinelor acvatice, un rol însemnat îl are
conlucrarea cu ţările vecine. S-a făcut
ceva în acest sens?
— Avem acorduri de colaborare, sem-
nate cu România şi Ucraina. Astfel, pe
27-28 iunie 2016, în localitatea Stânca din
dreapta Prutului s-a desfăşurat şedinţa
grupului mixt de lucru, responsabil pen-
tru aplicarea eficientă a prevederilor Acor-
dului dintre Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul României pentru cooperare în
domeniul protecţiei resurselor piscicole şi
reglementarea pescuitului în râul Prut şi
în lacul de acumulare Stânca-Costeşti.
— E un pas…
— Pas cu pas o să ne atingem scopul:
de sporire, protecţie şi reglementare a pes-
cuitului în bazinele acvatice ale republicii.
În acest sens am abordat cu partea română
subiectul stopării pescuitului comercial pe
o perioadă de cel puţin 3 ani, deoarece re-
sursele piscicole sunt din ce în ce mai puţi-
ne. Pentru prima dată în istoria Republicii
Moldova, Ministerul Mediului a interzis
în 2016 pescuitul comercial, fapt apreciat
şi de comunitatea ştiinţifică din domeniu.
Pentru a contracara mai eficient acti-
vitatea braconierilor — acest flagel social
— avem nevoie stringentă de a procura
echipamentul necesar pentru colabora-
torii noştri: transport acvatic şi terestru,
binocluri speciale, cu ajutorul cărora pot
fi depistaţi infractorii pe timp de noapte.
Inspectorii trebuie dotaţi şi cu arme. Le-
gea permite. M-am convins nu o dată că
inspectorii noştri îşi pun viaţa şi sănătatea
în pericol.
— Dacă un oarecare cetăţean a des-
coperit diverse corpuri delicte în bazinul
acvatic (plase, ustensile etc., amplasate
de braconieri) cui trebuie să se adreseze,
ce număr de telefon trebuie să formeze?
— Pentru intervenţia operativă în
aceste cazuri cetăţenii pot telefona la in-
spectorii din teritoriu, dar şi la sediul cen-
tral la linia fierbinte, tel. 078803303.
Consemnare: Ionel CĂPIŢĂ
Ihtiologie
Toamna de aur a… răpitorilor
Încă o vară din cununa de taină a tim-
pului, a fluviului veşniciei, cu zile fierbinţi,
caniculare, ce au grăbit pârguirea înainte
de vreme a grânelor, creşterea dulceţei de
miere în „fagurii“ fructelor şi bobiţelor de
poamă, zugrăvirea pe faţa şi în sufletul de
lacrimă al frunzelor a primelor stele de
galben şi roşu, la sfârşit de „mandat“, s-a
închinat cu drag pământului şi cerului
azuriu, plecând în ţara trecutului, plină de
amintiri neuitate.
În bătaia de clopot a secundelor, toam-
na aprinde tot mai viu luminile colorate
în sfeşnicul anotimpului, Natura-mamă
naşte în altarele ei miracolul frumuseţii de
nedescris, dimineţile devin mai răcoroase,
făcând să vălure peste întinderile de ape şi
câmpii aburul văzduhului imaculat. De la
o zi la alta, sub privirea ochilor noştri totul
se schimbă, soarele devine mai „milostiv“,
mai „blând“, viaţa însă îşi continuă poves-
tea cu aceeaşi frumuseţe, respirând adânc,
tot mai adânc în leagănul tuturor fiinţelor
pământeşti.
Este o schimbare şi în lumea acvatică.
Apa de la maluri începe să se răcească, ma-
joritatea speciilor de peşti paşnici, îndeo-
sebi exemplarele de talie mare, încetul cu
încetul, îşi părăsesc reşedinţele „estivale“,
revenind în „palatele“ din adâncuri, unde
condiţiile de vieţuire şi securitate sunt mai
prielnice. În schimb, peştii răpitori se „bu-
cură“ cu întreaga lor „simţire“ de anotim-
pul stelelor de noroc, devenind deosebit
de activi, zburdalnici, hrănindu-se intens
cu „odraslele“ confraţilor paşnici, care
din primăvară în decursul a trei — patru
luni s-au săltat de-a binelea, trezind mereu
apetitul războinicilor necruţători.
Pentru şalău, biban, ştiucă, avat, somn,
clean european şi alte specii de peşti răpi-
tori începe toamna de aur a fericirii, când
„fericirea“ lor gastronomică şi-o dobân-
desc din nefericirea bancurilor de peş-
tişori sărmani, nimeriţi în „râşniţa“ fără
de răgaz a gurmanzilor acvatici nesăţioşi.
Unele exemplare mai barosane depozitea-
ză în burta lor în decursul zilei de „recol-
tare“ câteva zeci de peştişori. Aceşti răz-
boinici mâncăcioşi nu-s îndurători nici cu
puzderia de făpturi micuţe ce provin chiar
din neamul lor.
Începând cu luna septembrie şi până
când gerurile aştern peste întinderea ape-
lor plapuma groasă de gheaţă, pescarii
amatori şi sportivi, înflăcăraţi de pasiunea,
mereu în creştere, a artei de pescuire a ră-
pitorilor, nu mai au odihnă, angajându-se
cu tot sufletul la capturarea trofeelor mult
râvnite. Îi vedem în acţiune febrilă şi la râ-
uri, şi la bazinele de acumulare, şi la iazu-
rile ce tăinuiesc această minune piscicolă,
dar dintre daruri sfinte.
În competiţiile pescarilor cu răpitorii
folosim pe larg, cu rezultate bune, pescui-
tul staţionar şi pescuitul cu barca, depinde
doar de preferinţe, posibilităţi personale,
de ustensilele de care dispunem — vergi
telescopice, spining-uri cu mulinete per-
formante, pripoane sensibile, barcă şi alte
accesorii pescăreşti, precum şi de condiţi-
ile climaterice din ziua partidei de pescu-
it, condiţii ce impun, una sau altă metodă
de pescuit. Pe vânt, de exemplu, mai ales
cel cu intensificări, este imposibilă utili-
zarea bărcii, a undiţei cu plută. În aceste
condiţii este preferat pescuitul staţionar,
de pe mal, desigur, cunoscând bine locul
unde îşi desfăşoară vânătoarea „haiducii“
răpitori.
Pentru întreaga armată de războinici
acvatici cu dinţi ce vâră spaimă în lumea
micilor fiinţe lipsite de apărare, precum şi
pentru avat, căruia natura i-a dăruit nu-
mai dinţi faringieni şi o poftă de mâncare
neţărmurită, momeală excelentă sunt peş-
tişorii vii cu lungimea de 3–5 cm, la înghi-
ţirea cărora „vânătorii“ din pieptul apelor
/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
n-au deloc probleme. Important este să
înfigem cârligul sub aripioara de pe spina-
rea peştişorului în loc potrivit, ca el să-şi
menţină poziţia orizontală, asigurându-i
„libertatea“ de plimbare. În lipsa acestora
pot fi utilizaţi, desigur, cu rezultate mai
modeste, şi peştişori morţi, proaspăt ador-
miţi, care îşi păstrează strălucirea de atrac-
ţie şi forma fără deteriorări sau modificări
vizibile, căci răpitorii au văz ager şi minte
de coţcar.
Pescarii cu experienţă, deţinători ai
unui important arsenal de secrete în arta
capturării peştilor răpitori, utilizează cu
pricepere şi nălucile, diverse ca formă, cu-
loare, greutate şi joc în undele cristaline.
Desigur, folosirea lor e dictată de specia de
răpitori la care „apelăm“: năluci din me-
tal sau silicon, cu „zbor“ liniar, cu „dans“
în zigzag, năluci „plutitoare“ sau rotative.
Mulţi dintre ortacii pescari le confecţi-
onează singuri, alţii fac rost de ele fiind
aduse din ţări europene, asiatice sau din
SUA. Nălucile pentru ştiucă este necesar
să fie legate de firul de bază cu o coardă
subţire de oţel, cu lungimea de 20-25 cm,
altfel cucoana răpitoare îşi pune în acţiune
ferestrăul dinţilor, tăind uşor „căpăstrul“
ameninţător, salvându-se.
Pescuitul răpitorilor nu este uşor, soli-
citând şi cunoştinţe, şi experienţă, şi price-
pere, şi răbdare. Interesul însă pentru a-i
captura, carnea lor deosebit de gustoasă
merită osteneala pescarilor.
Vladimir Rusnac,
scriitor
Cu pana la pălărie, Cu puşca… la poezie
Ruladă de cocoşel
— Mioară? Ce dor mi-a fost, tu! de
Iaşul nostru drag. Măi, şi ce frumoasă eşti
astăzi… Ptiu! Să nu te deochi!
— Ptiu! Ptiu! Mulţumesc, Strungurel.
De când ai plecat tu, am zugrăvit şi holul,
am schimbat aşternutul, ţi-am cumpărat…
papuci noi, flauşaţi care au capete de coco-
şei. Frumuşei foc!
— Doamne! Ce bine e acasă! Când
mă întorc din delegaţie şi te găsesc atât de
apetisantă, pârguită, mă iau nişte furnică-
turi…
— Ce scump eşti, tu… Dar ia!
Ce? Ce faci acolo?
— Mă deghizez în cocoşel de
munte! Ca papuceii… Ia uite, ia!
Ia uite cum aspir la inima ta.
— Aspiră şi respiră! Şezi olea-
că, Strugurel! Şezi, de! Şezi că nu
dau turcii!
— Aşa, neînţărcat?
— Neînţărcat, dragă! Nu mori
câteva minute. Eee! Mai ştii de
când n-am văzut-o pe mămica?
— Pe maică-ta? De vreo
lună… Da, dar distanţa uneşte
oamenii, tu! Şi dragostea creşte…,
creşte…, ca o cocă se umflă.
— Şezi şi resipiră, Strugurel! Respiră
că avem de discutat. Mai ţii minte ce bine
găteşte mămica? După ce mâncam abia ne
mai ţineau scaunele, tu!
— Şi-n vremea asta ea vorbea… şi vor-
bea… şi vorbea… Nu ştiu cum nu răguşeş-
te niciodată! Ce-i drept: găteşte bine.
— Şi nu ţi-e ţie poftă de-o ruladă din
cocoşel cu caşcaval, cu ciuperci, morcovi şi
cu ţelină… Ţelină, Strugurel! Pentru turni-
rul de diseară…
— De ce tocmai diseară, tu? Eu acum
aspir la degeţelele astea frumoase şi la pi-
cioruşele tale delicate…
— Respiră, dragăl
— Mioara, eşti cam ciudată în dimi-
neaţa asta. Una şi cu una fac două! Uite
cum facem: eu merg să fac duş, apoi ne re-
tragem frumuşel în dormitor şi-ţi arăt eu
cine-i cocoşelul în casa asta!
— Nu! La duş, nu! Apropo de cocoşel:
hai să-ţi recit o poezie romantică. Aseară
am compus-o special pentru tine, după
emisiunea ‘Iartă-mă’…
— Poezie? De când scrii tu poezii, Mi-
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
oară?
— Ne închipuim că suntem la Casa Po-
gor. Aici e scena, acolo ferestrele şi în spate,
invitaţii. Bun, tu aşează-te pe canapea, fă-
te comod…
— Dar nu vreau poezii! Mai bine cot…
coot… cootcodac! cu tine. Înţelegi?
— Şi după ce recit, te voi hrăni cu ru-
ladă de cocoşel umplut! Ca la mama acasă.
— Cocoşel? Eu sunt cocoşelul!
— Diseară vei fi cocoşel. Acum eşti in-
vitat la un program artistic.
— Nu înţelegi, femeie, că nu vreau po-
ezie!
— Supunem la vot! Care dintre voi, da,
voi! cei din sală! Care doreşte să asculte o
poezie romantică? Hai, mânuţele sus! Uite,
dragă! Uite câtă unanimitate pe spectatorii
ăştia!
— Tu, Mioară! Ai bolânzit, tu! Cu cine
vorbeşti dragă, că suntem doar noi…
— S-o crezi tu!
— Adică mai e cineva în casă? Mioară,
să nu care cumva…
— E spiritul lui Eminescu, al lui Crean-
gă… Al Veronicăi… Ia loc şi respiră.
S-au întâlnit… Ploua-n grădină
Cu raze palide de soare,
Poetice şi visătoare…
El un cocoş, ea o gaină.
Găina-i chirăia că-n viaţă
N-o să-l înşele niciodată
Că n-or să-i poată spune ‘tată’
Nişte nevolnici pui de raţă!
Şi-aşa, din zori şi până-n seară
Cotcodăcindu-şi fericirea,
Îşi cuibăreau voioşi iubirea
Culcându-se pe-aceeaşi scară…
Sorin Teodoriu
Dar vai! Uitau ce spune-o vorbă
Că după râs vine şi plânsul!
Cocoşul fu tăiat… Dintr-însul
Stăpânii şi-au făcut o ciorbă…
Plângea găina’n bătătură
Şi printre hohote jura:
‘Iubitul meu, te voi urma!’
Şi-a treia zi era friptură.
(poezia dlui N. Andreescu)
— Ţi-a plăcut, iubitule?
— Au tăiat cocoşelul! Săracul, ce destin
tragic a avut… Mmm! Dar mi-ai făcut pof-
tă de-o ciorbiţă de pui.
— Dar de o ruladă de cocoşel,
nu? Din cea umplută cu ciuperci,
caşcaval, ţelină…? Ţe-li-nă.
— Ce tot mă iei cu ţelina asta,
tu? Una—două, ţelină.
— Ziceam şi eu…
— Gata, plec să fac duş, apoi
mâncăm.
— Nu! Întâi mâncăm! Strugu-
rel, mi-e dor de mămica…
— Mie nu! Cât am stat la ea
mi-a făcut capul calendar: ‘Stru-
gurel în sus! Strugurel în jos!
Strugurel, duhneşti a ţuică! Stru-
gurel, nu respira că miroşi a ţigară!
— Parcă nu ştii că-i înscrisă în organi-
zaţiile alea…, alea cu anti-alcoolici şi anti-
fumători.
— Iar eu tocmai m-am înscris în orga-
nizaţia anti-soacre!
— Nu fi rău.
— Ca să nu spun că anul trecut, de Paş-
te, a venit fără miel… Iar apoi, zor nevoie
să schimbăm fotoliile, biblioteca… Cică-s
demodate. Să punem neapărat faianţă por-
tocalie, că-i culoarea anului. Politica asta…
Gresia e prea mică, televizorul n-are plas-
mă, computerul n-are destui rami… Nici
nu vreau să aud de maică-ta!
— Eşti absurd!
— Nu dragă, sunt disperat!
— Să ştii că o să vină pe la noi.
— Maică-ta? Nici nu mă gândesc!
— Deja a plecat de-acasă…
— Trimite repede după ea, dă-i o tele-
gramă! Opreşte-o cumva!
— Prea târziu, tu!
— Cum adică: prea târziu?!
— E deja aici. A pus în cuptor rulada
de cocoşel şi acum face duş…
Alice şi cârlige

Absurdul ca normalitate
Oamenii au deosebitul
talent de a alege exact ceea
ce le face rău.
Joanne K. Rowling
— Păi, talentul ăsta e şi printre unii
vânători, sări din loc dl Ion Sârbu, preşe-
dintele Subdiviziunii teritoriale Străşeni a
SVPM, dat fiind că fac parte din fel de fel
de partide. La o adică nu votează cu So-
cietatea vânătorilor, ci… cu interesul de
partid şi cel personal. Nu-i mare secret,
ştim noi!…
Ştie, dacă zice. Dacă un cutare cutărel,
membru al SVPM, dar şi PL, de exemplu,
vine şi votează ce îi cere „liderul“, cam de
ce baba Safta, la 90 de ani ai ei, pe lângă
moş Sofron, cu 95 ai lui, pentru un kil de
mazăre, două perechi de pamperşi, un ca-
lup de săpun şi 5 lei în plic n-ar striga de
pe prispă: „Jos canibalii! Sus Ministeriu!“?
Mai mult chiar: pot să voteze şi pentru
sfântul Paştele Calului.
Drept că deciziile finale se iau nu de la
„eu la tine — tu la el — noi la voi şi voi
la ei“, pentru că „Nu contează cine votea-
ză. Contează cine numără voturile“ (Iosif
Stalin) şi pentru că „Deşteptul votează cu
partidul pe care îl mulge, iar naivul — cu
partidul care îl mulge!“ (Alojz Buljan).
Mai pe scurt, absurdul e luat drept
normalitate, la care vin să se refere mai
mulţi vânători de catrene la tema respec-
tivă. Aşadar, drept confirmare —
Tache Bârcă

Legile se votează „sus“
Veşnic o să se menţină
Şi la legi aceeaşi boală;
Le fac cei cu „burta plină“,
Pentru cei cu „burta goală“.
Vasile Larco
Eu (ştiu) cu cine să votez
Nu-s aşa de turmentant,
Să nu ştiu să fac un blat;
E-o metodă cunoscută:
Dau un vot şi… iau o sută.
Vasile Iuşan
La vot
Împiedicându-mă de-o treaptă,
Mi-am pus în ipsos mâna
dreaptă
Şi, neslujindu-mă, nătânga,
În turul doi, votai cu… stânga.
Nichi Ursei
Ziua de votare Când nu ai pe cine vota
Este ziua când în sat, Ajuns-am, iată, la strâmtoare,
După ani de tărăboi, Poporul e total dezamăgit,
Pe cei de i-am înjurat Căci de un timp noi la votare
Îi schimbăm cu alţii noi. Alegem între-un hoţ şi-un
Valeriu Cercel necinstit.
Mihai Haivas
Cimitirul
Prin votul unanim al obştii,
Sfinţit şi validat de popi,
E locul unde, nu doar proştii,
Ci şi deştepţii dau în gropi.

Alegerile în Eterna
şi Fascinanta
Eu n-am înţeles vreodată
Cum, la patru ani o dată,
Noi votăm mereu ca proştii
Şi-i alegem tot pe foştii.
George Budoi
La alegeri
Un car cu proşti s-a răsturnat
Într-un oraş destul de mare,
Dar unde-anume s-a-ntâmplat
Vom şti precis după votare.
Nicolae Paul Mihail-Nicomah
Imnul ţării
Imnul ar putea rămâne,
Adaptându-l peste tot,
Tot „Deşteaptă-te, române!“,
Mai ales când mergi la vot!
Vasile Topliceanu
Aleşilor noştri
Pe o cabină electorală
Pân’ s-ajungă la putere,
În cabina taciturnă,
Vorba lor e numai miere.
Respectaţi legea votării:
După ce votarea trece,
Nu băgaţi gunoaie-n urnă,
E… rahat cu apă rece!
Că ajung în capul ţării!
Virgil Petcu
Efim Tarlapan

/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21

Cultură mozaic

Cioara
Paraschiv (poreclit Savan-
tu), după mai multe rafale mi-
tralierice cu Duţa, Isai şi Nina
lui Pepenaş, ne povesti cum a
fost, cum a participat ca mai
În întreg spaţiul european, păsările cu un colorit întunecat ieri la o lecţie ştiinţifică.
(unora dintre ele li se mai adaugă şi un regim nocturn) au fost — Tu? La lecţie? se miră
asociate cu întunericul şi moartea, motiv pentru care, cântecul Nina lui Pepenaş.
lor, noaptea sau ziua, este considerat de rău augur. Păsări cobi- — Despre ce, măi, lecţia?
toare, prevestitoare de boli, nenorociri sau moarte, astfel sunt întrebă şi Măriţa lui Rotărel.
conotate apariţiile lor de către oameni, care le-au alungat, te- — Despre ciori, ca să vezi!
mându-se de mesajele pe care le pot transmite. Totuşi, fără a
— Nici eu! O cioară şi…
trei sute de ani? se îndoi Do-
cea.
— Da’ eu cred! îşi dădu cu
părerea Minache, cel de la Iz-
voare, ocupat cu cioplirea unei
bufniţe, în lemn. Pentru că, ia
gândiţi-vă: nu bea, nu fumea-
ză, nu înjură…
Râsete.
— Da, nici la curve nu um-

Chira
anula semnificaţia acestor păsări — de mesageri funebri — in-
terpretarea cântecului lor este diferită, în funcţie de momentul,
locul şi modul în care se face auzit. Astfel, ele pot să vestească
schimbările vremii, naşterea unui prunc (când cântecul seamă-
nă cu scâncetul unui copil mic), şi chiar nunta (cântecul deasu-
pra casei în care este o fată mare).

Cioara este considerată, o valorizare pozitivă, ceea ce,

din cauza penajului închis
şi croncănitului supărător, o
apariţie cobitoare, de rău au-
gur. Conotaţiile funerare sunt
ilustrate de câteva credinţe
populare, potrivit cărora,
croncănitul, mai ales noap-
tea, e semn rău, de moarte:
„Când gorăie cioara, e semn
că ţi se va întâmpla ceva rău“;
„Ciorile, dacă ies noaptea,
prevestesc răul“.
Aşa cum cântecul păsări-
lor nocturne auzit în timpul
zilei e prevestitor de rău, la
fel cântecul păsărilor cu un
regim de viaţă diurn auzit
noaptea e semn că se va în-
tâmpla ceva rău (deoarece
orice schimbare a regimului
de viaţă normal e percepută
ca fiind împotriva firii, şi de
aici pornesc şi consideraţiile
privind latura lor divinăto-
rie).
Statutul de pasăre pre-
vestitoare de moarte al ciorii
scorvus frugileust este întărit
mai ales de legătura biologi-
că cu corbul scorvus coraxt,
ruda sa mai mare, care nu se
hrăneşte ca ea, doar cu gră-
unţe şi insecte, ci cu hoituri,
ceea ce i-a atras reputaţia ne-
dorită nu numai de prevesti-
tor al morţii, ci chiar de agent
al morţii.
Totuşi, în imaginarul
popular, cioara mai este cu-
noscută şi pentru alte semne
prevestitoare, echivalând cu
într-un fel, atenuează func-
ţia de prevestitoare a morţii.
Astfel, ea este prevestitoare a
belşugului casei („Când ţi se
strâng ciorile pe casă, e semn
de belşug“), devenind o „pa-
săre binevoitoare omului, do-
rindu-i recoltă bună“. Putem
înţelege dorinţa ei ca omul să
aibă o bună recoltă mai ales
printr-un anume „interes“:
dacă omul are o recoltă bună,
are şi ea de unde mânca, mai
exact, de unde fura. Păsări
„obraznice“, cărora le place sa
fure , ciorile pot aduce pagu-
be însemnate în gospodăria
omului (mai ales în septem-
brie, la culesul viilor), dar şi
pe câmp, unde sunt cunoscu-
te „ravagiile“ pe care le fac la
recolta de floarea-soarelui.
Cioara mai este cunoscută
şi ca pasăre care prevesteşte
schimbările meteorologice,
anunţând, în special, vremea
rea, ploaia şi viscolul: „Când
umblă ciorile şi stâncile câ-
râind, se va strica vremea“;
„Când vin ciorile de cu toam-
nă, e semn că vine şi iarna“;
„Când ciorile se strâng multe
la un loc şi nu-şi află stare sau
alinare, zburând de colo-ncoa-
ce, prevestesc apropierea unui
viscol mare şi ger, iar vara —
ploaie, vânturi şi furtuni mari.
Astfel, ciorile, păsări hiberna-
le, „fac a vreme rea“, potrivit
credinţelor populare.
Georgeta Sârbu
— Ciori? De astea, negre, blă! scăpă nu ştiu care un cu-
urâte? mai întrebă şi Isai. Ca vinţel mai urâţel.
Fima lui… — Ca feciorul lui tat-tu!…
— Du-te dracului! răsună Şezătoarea din nou izbucni
în toată cămara glasul Efimiei, în hohote.
căreia satul îi spune Fima — — Alta e, îşi continuă po-
Fima lui Fima, pentru că pe vestirea Paraschiv, că doctorul
tată-său tot Efim îl cheamă. cela, de la Academie, cu lecţia,
— Lăsaţi, bre, ciorovăiala! a mai spus că urâciunea asta
îi linişti pe toţi Docea. Nu mai neagră şi clănţoasă nu-i bună
croncăniţi! Daţi-i voie omului de vânat, pentru că are carnea
să povestească! tare amară, ca pelinul.
— Adică despre ciori…
le aminti Savantu, revenit la
ale lui, cu participarea la lec-
ţia ceea, ştiinţifică. Interesant,
vreau să vă spun. Nici c-am
ştiut că o pot duce până la trei
sute de ani.
— Ce să ducă, bade? nu în-
ţelese Văsică Adăscăliţei, pore-
clit pe la noi — Susai.
— Să trăiască, măi! îl lămu-
ri Paraschiv. Aşa s-a citit din
lecţia ceea. Trei secole, bre!
— Nu cred aşa ceva! zise
Duţa.

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /

 Vânătorul şi Natura

Zâmbete prin obiectiv

— Ei, asta am auzit-o eu şi
de la moş Solomon! îi anunţă
Isai. De asta se şi ouă tot ouă
amare, pe care nici ai lui Bu-
lăţel nu le mănâncă. Şi ciorile Selecţie şi prezentare: Tache Bârcă
astea se plodesc, de înnegresc
cerul. Despre cel cu puşcă de-a umăr, cartuşieră ăsta, cică, i-i umbletul — după pasiuni, iar în
Mai pe scurt, lecţia cu cioa- de-a mijloc şi câine la picior se spune că e… privinţa celuia de-al doilea, pescarul? Da, pen-
ra pe toţi îi înveseli. Chiar şi pe vânător. Despre cel cu undiţă în mână, cârlig tru că şi feleşagul lui e turnat, cică, în sânge şi
Adăscăliţei, care, după un pui uitat acasă şi soţie în pat, soare în creştet, şoap- os în clipă de botez în ale pescuitului.
de somn, îşi mai reveni, dar tă de val şi răbdare de invidiat lumea crede că Aşa sunt ei, oamenii cu puşcă şi oamenii cu
aşa şi nu se dezmetici despre ce e… pescar. undiţă, se mai spune în propoziţie.
este vorba, că de cioară, că de E un mare adevăr, poate că, pentru că vână- Numai că, în rândul lor, mai stă o categorie –
ouă, că de moş Solomon, vâ- torul umblă pe dealuri, trece prin văi, crânguri, cea a vânătorilor şi pescarilor de imagini – lume
nătoare, carne… în trei sute de păduri. Nu rareori o ia şi prin mlaştini, înoată aparte, cu anumite ochiri vizuale, gust artistic şi
ani ori de Academia din care, prin stufăriş, iese la liman, ocheşte, trage, alear- urmărire metaforică, nici pe departe… penală.
iată, a sosit şi Paraschiv, de cu- gă… se întristează, dar şi se bucură. Pentru că Ia priviţi…
rând.
Abia în a doua, a treia zi
îl dumeriră vecinii — Isai cu
Nina, că a fost o şezătoare, cu
adevărat, ştiinţifică, despre o
cioară care trăieşte, dacă nu
moare, cel puţin, trei secole.
— Chiar trei? se uită la ei
Văsică, mirat.
— Trei, bre! Ştiinţa o spu-
ne!
Nu mult după asta, Adăs-
căliţei veni şi povesti lumii
adunate ce făcu şi el ca să se
asigure de cele auzite despre
cioară.
— Dar ce-ai mai făcut,
vere? întrebă Isai.
— Hm! icni Văsică, cu în-
ţeles. Am pus un laţ, câteva bu-
căţele de carne… am aşteptat,
am mai pândit şi… s-a prins!
— Cine s-a prins? — Nu fumez. Dar… cât e ora?
— Chira, adică cioara, pen- — Deja vrei să hibernezi?
tru că aşa i-am spus! — Nu, pur şi simplu, întreb, ca să iau capăt de vorbă…
— Şi?
— Am luat-o, am legat-o
cu o sfoară de un picior şi am
dus-o în casă. Am scos o sticlă
de rachiu, mi-am turnat, i-am
turnat şi ei oleacă…
— Pentru… ce?
— Ca să văd…
— Ce… să vezi?
— Cum are s-o ducă… în
cele trei secole ale ei, de care
vorbeşte ştiinţa…
Toţi au rămas cu gurile
căscate, muţi. Apoi, de la uşă
spre ferestre, de la ferestre spre
sobă, un val de hohote se ros-
togoli, de se clătină becul, cu
toată lumina lui, cu tot cu pod.
TACHE BÂRCĂ — Hai, prinde ceva, omule! Nu vezi că ni s-a uscat în plisc?

/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23

Curiozităţi
Scurt pe „2“ despre…
Papagal
Unele specii (papagalul
nimfa, speciile de kakadu)
au pe cap un moţ colorat
de pene, pe care îl pot co-
borî sau ridica după voie.
Unii papagali aduc pa-
gube culturilor de cereale
şi pomi fructiferi, şi chiar
creşterii oilor, cum este
cazul papagalului Kea (Ne-
stor notabilis) din munţii
Noii Zeelande.
Pentru minunatul lor
penaj şi satisfacerea ca-
priciilor modei feminine,
multe specii au fost vânate
în mod intens. Alţi papa-
gali au fost şi sunt capturaţi
în vederea comercializării.
Drept urmare, unele spe-
cii de papagali au dispărut
complet, iar altele s-au ră-
rit considerabil. Această si-
tuaţie a impus luarea unor
măsuri de protecţie din
partea ţărilor interesate.
Papagalii pitici din
Noua Guinee şi Indonezia
se caţără pe triunghiurile
copacilor în pădurile dese,
hrănindu-se cu licheni şi
insecte mici. Asemenea
ciocănitoarelor, aceste pă-
sări micuţe au dezvoltat
pene caudale întărite cu
rolul de proptele, care le
asigură un sprijin în plus.
Papagalii cu coada lată
trăiesc în Australia, Noua
Zeelandă, Noua Caledonie
şi Fiji.
Păsări exotice
Există în lume apro-
ximativ 8.700 de specii de
păsări, cu 27.000 de sub-
specii. Azi pasărea este
recunoscută ca individ cu
drept la viaţă şi la sănătate.
Din fericire, în multe locu-
inţe, păsările au statutul de
membru al familiei, asemă-
nător câinilor şi pisicilor.
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /
Struţ — pasăre a sava- toată Europa şi în alte ţari,
nelor africane precum SUA, Australia şi
Grupurile de struţi,
formate din masculi, fe-
mele şi pui, parcurg zilnic
savana ierboasă, zonele
cu nisip sau podişurile
pietroase, avansând fără
să schimbe direcţia şi ciu-
gulind aproape continuu,
înainte de răsăritul soarelui
până după apus. Ei parcurg
astfel distanţe de la 10 până
la 40 de kilometri. Odih-
na de noapte este scurtă,
constând într-o stare de
somnolenţă, întreruptă din
când în când de perioade
de somn profound, ce du-
rează maximum un sfert
de oră.
Pinguinul imperial
Pinguinul imperial este
specia de pinguin care clo-
ceşte la punctul cel mai su-
dic al planetei, părăsindu-
şi rar teritoriul.
Păsări cinegetice
Familia păsărilor cine-
getice cuprinde binecunos-
cuta găină şi curcanul do-
mestic, dar şi unele dintre
cele mai frumoase păsări
din lume, păunul indian
şi fazanul auriu. Ordinul
păsărilor vânate este mare,
conţinând 263 de specii
împărţite în 6 familii. Cea
mai mare familie include
toate cele 48 de specii de
fazani-păsări care se gă-
seau mai demult numai în
Asia, dar dintre care mul-
te au fost naturalizate în
Noua Zeelandă, unde s-au
adaptat bine în sălbăticie.
Pasărea arhaică
(specimenul din Berlin)
Descoperit în 1877,
lângă Blumenburg, acest
specimen este mai bun din
punct de vedere arheologic
şi ştiinţific decât specime-
nul londonez, deoarece
prezintă cutia craniană
intactă. A fost achiziţionat
de Muzeul din Berlin de
la băiatul doctorului Carl
Haberlein şi descris de W.
Dames în 1884.
Lilieci
Toţi liliecii din subor-
dinul Microchiroptera se
orientează şi se hrănesc cu
ajutorul ecolocaţiei. Aceas-
ta este emisia de vibraţii de
sunete cu frecvenţe înalte
care sunt reflectate înapoi
ca ecouri în urechile lilia-
cului dinspre suprafeţele
înconjurătoare, indicând
poziţia, distanţa relativă şi
chiar natura obiectelor din
mediu — cam ca un sonar.
În acest fel microliliecii
„văd“ acustic, ceea ce le
permite să se orienteze în
întuneric complet. Propri-
etăţile fizice ale sunetelor
emise variază în moduri
caracteristice în funcţie de
specie. Sunetele se formea-
ză în laringe şi la diferite
specii sunt emise prin gură
sau nări.
http://www.referat.ro/
referate_despre/mamifere_ru-
megatoare.html
Vede bene!
Un trofeu
pentru muzeu
Stimaţi prieteni,
vânători şi pescari,
cititori ai revistei
„Vânătorul şi Pescarul Moldovei”!
Pe parcursul ultimilor doi ani
revista noastră a publicat aproape
în fiecare număr articole despre ac-
tivitatea muzeelor de vânătoare şi
pescuit din ţările europene, şi nu nu-
mai. Peste tot, acolo unde asociaţiile
de profil îşi cinstesc istoria, tradiţiile
cinegetice, breslaşii din generaţie în
generaţie, au fost găsite posibilităţi şi
mijloace pentru a aduna şi sistemati-
za patrimoniul cinegetic, cultural in-
estimabil, reprezentat prin imagini,
diorame, obiecte şi ustensile, arme şi
echipamente, trofee de vânătoare, do-
cumente de arhivă, exponenţi de sea-
mă din lumea savantă şi simpli vână-
tori şi pescari, competiţii, concursuri,
expoziţii, sărbători, festivaluri etc.
În acest context, vă aducem la cu-
noştinţă că, de comun acord cu con-
ducerea SVPM, revista „Vânătorul şi
Pescarul Moldovei” lansează campa-
nia-proiect „Un trofeu pentru mu-
zeu”, solicitându-vă să participaţi la
fondarea Muzeului Cinegetic.
Până la 30 decembrie 2016, expo-
natele vor fi prezentate şi depozitate
în oficiile subdiviziunilor teritoriale
ale SVPM. Fiecare trofeu va fi înso-
ţit de fişa de evidenţă cu informaţii
despre donator, anul, provenienţa şi
locul dobândirii acestuia.
Vă sugerăm să propuneţi pentru
examinare exponate de provenienţă
autohtonă, excluzând piese din alte
spaţii cinegetice şi culturale. O comi-
sie formată din specialişti în domeniu
va evalua, în perioada ianuarie-mar-
tie 2017, materialele prezentate, după
care Consiliul Republican şi Direcţia
SVPM vor elabora concepţia fondării
Muzeului Cinegetic.
Aşa să ne ajute Sf. Eustaţiu!
Telefoane pentru informaţii:
022-243-243;
022-242-027.
 Vestigii europene
Muzeul Era Heringului din Islanda
Muzeul Era Heringului este cel mai
mare muzeu maritim din Islanda şi sin-
gurul, care a câştigat Premiul Muzeul Eu-
ropean. A fost deschis oficial în 1994, în
Róaldsbrakki, o staţiune veche de tratare
cu sare a peştelui, care a fost abandona-
tă după micşorarea bancurilor de hering
în 1969. Adiţional, două clădiri au fost
construite mai târziu pentru expoziţiile
muzeului. De asemenea, muzeul deţine
vechiul debarcader din partea inferioară
a portului din oraşul Siglufjörður, care a
fost în centrul activităţilor de pescuit de
hering din Islanda. Heringul a ocupat un
loc foarte important în economia Islandei,
aducând în unii ani 44% din veniturile din
export.
În prezent, muzeul deţine 5 clădiri
cu expoziţii, cele mai importante fiind:
Róaldsbrakki, Grána şi Debarcaderul.
Róaldsbrakki, vechea staţiune norve-
giană (din 1907) de sărare a heringului,
prezintă istoria aventurii Hering. La pri-
mul etaj vizitatorii pot vedea tot felul de
artefacte, legate de sărarea heringului în
butoaie şi pregătirea lor pentru export.
Cei sosiţi aici au şansa de a vizualiza foto-
grafii vechi, uimitoare, pelicule filmate în
Siglufjörður în jurul anilor 1940.
Mii de oameni se adunau la Siglufjörður
în fiecare sezon de hering în căutarea unui
loc de muncă bine plătit: lucrătoare la he-
ring, pescari şi alţi muncitori. Sute de fete
veneau din toată Islanda pentru a lucra în
timpul verii, iar acestea erau adăpostite în
staţiuni. La etaj spaţiile de locuit sunt încă
neatinse de timp, de parcă fetele tocmai au
fugit afară la muncă.
Grána reprezintă o fabrică de hering
din anii 1930. A fost construită pentru
muzeu şi a fost deschisă în anul 2003.
Toate utilajele, care se găsesc în expoziţie,
au fost colectate de la fabricile de hering
vechi, abandonate, din întreaga Islandă.
Astfel, fabrica muzeului arată ca una ori-
ginală.
Debarcaderul este cea mai nouă clă-
dire a muzeului, care a fost inaugurată de
Prinţul Haakon al Norvegiei la data de 29
iunie 2004. În debarcader a fost recreat un
colţ mic al portului de altădată. În afară că
este o clădire de muzeu, debarcaderul este
ocazional şi sală de concerte, unde artiş-
tii folosesc cea mai mare navă de pescuit
hering ca scenă. Scaunele şi băncile sunt
plasate în jurul pontoanelor, „sala pe apă”
permiţând la 250 de persoane să se bucure
de un concert acustic deosebit.
Vechea hală de lansare a navelor în
partea inferioară a portului este clădi-
rea debarcaderului din 1930. Pe pereţii
clădirii este afişată istoria de 200 de ani
a construcţiei bărcilor din Siglufjörður,
precum şi a diferitor unelte vechi, folo-
site pentru construirea bărcilor din lemn,
unele dintre ele având peste 100 de ani şi
încă-s funcţionale. De asemenea, debarca-
derul vechi este un atelier de lucru, în care
constructorii profesionişti şi amatori îşi
pot aduce bărcile pentru renovare sau pot
chiar construi altele noi. În lunile de vară,
debarcaderul vechi este deschis pentru vi-
zitatorii muzeului.
Astfel, vizitatorii pot să călătoreas-
că înapoi în timp. Lucrătoarele la hering
sărează peştele, îl ambalează în butoaie şi
discută despre pescarii frumoşi pe care
i-au întâlnit la balurile din zilele trecute.
Muncitorii iau butoaiele pline şi aduc alte-
le deşarte, în timp ce acordeonistul cântă
la instrumentul său magic pentru a crea
atmosfera potrivită.
Selecţie: Cristina Ciobanu,
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea
vânatului în Moldova.

Adresele magazinelor SVPM: Atelier de reparaţie şi testare a armelor

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04 Tel. de contact:
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132 022 24 20 53; 079054705