Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 5 (59) ◆ mai 2015

• Ialovenenii deschid sezonul

• Mult râvnita Cupă a Chişinăului

Iepurele de vizuină —
o perspectivă a vânatului în Moldova
 Căpriorul: frumoasă
Ministerul Mediului
Agenţia „Moldsilva“
Societatea Vânătorilor

zămislire a naturii...
şi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Căpriorul (Capreolus capreolus), datorită răspândirii largi,
pe timpuri era una dintre cele mai importante specii de vânat
mare. Masa corporală medie e de 25—30 kg. Ţapul se deose-
beşte de femelă prin existenţa coarnelor. Îşi găseşte condiţi-
ile cele mai bune în pădurile de foioase de la câmpie şi coline
joase, intercalate cu poieni şi suprafeţe agricole, care îi asi-
gură o hrană abundentă. În republica noastră, însă, în ulti-
mele decenii numărul acestor animale, care cândva consti-
tuia un vânat mult râvnit, este în descreştere. Mai mult, acum
două decenii vânătoarea la căprior a fost interzisă. Despre
problema căpriorului la noi am hotărât să discut cu renu-
mitul savant Andrei Munteanu. Dr. Andrei Munteanu

Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Vadim NESTEROV, doctor veterinar
(România)
Andrei MUNTEANU, dr. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Domnule Munteanu, totuşi, care
ar fi cauzele reducerii efectivului de
căprior în pădurile noastre?
Propun să facem mai întâi o scurtă
incursiune istorică. Pe la mijlocul sec-
olului trecut efectivul căpriorului la noi
era de asemenea relativ mic. Care a fost
pricina? În anii 1930—1940 şi în primii
10-15 ani de după cel de-al Doilea Război
Mondial, pe terenurile agricole era om-
niprezent ţăranul. Fiecare gospodar avea
câte un mic lot de pământ, pe care îl în-
grijea zi şi noapte. Acest lucru îl deranja
pe căprior, el fiind lipsit de posibilitatea
de a ieşi nestingherit din păduri pentru
a-şi dobândi hrana. Astfel, acest animal
se întâlnea în număr mic mai mult în
ecosistemul silvic.
Şi nu s-a schimbat nimic de atunci?
Ba da. Odată cu apariţia colhozuri-
lor şi sovhozurilor cu terenuri agricole
masive, fiecare dintre ele însămânţat
cu o singură cultură (100 ha — grâu,
150 ha floarea-soarelui etc.) şi datorită
atenţiei sporite faţă de vânat din partea
gospodăriei silvice, efectivul căpriorului
a început să sporească. În anii ’80 el con-
stituia deja 9000 de exemplare. În plus, a
apărut căpriorul de câmp, care s-a oploşit
în pădurile insulare, în perdelele forest-
iere, sădite atunci masiv în gospodăriile
agricole. Deci, căpriorii aveau locuri
unde să se ascundă pe timp neprielnic,
să aducă la viaţă şi să-şi protejeze pro-
genitura. Deseori, iar asta era prin luna
iunie, femelele de căprior fătau iezii chiar
la marginea lanurilor de floarea-soarelui.
Intuiesc că o să vorbiţi despre reve-
nirea ulterioară la practica loturilor
mici.
Bineînţeles. După reformele din
anii ’90 s-a diminuat interesul faţă de
agricultură, dar şi faţă de gospodăria
cinegetică. Braconajul, numărul mare
de câini vagabonzi și iresponsabilitatea
organelor de resort față de vânat au
contribuit esențial la reducerea efecti-
vului de vânat paricopitat. Ținând cost
de această situație alarmantă Guvernul
a emis o dispoziție de sistare a vânătorii
la caprior și cerb pe teritoriul republi-
cii în anii 1996—1997, iar conducerea
Agențiiei „Moldsilva”, director general
dl Gheorghe Vdovâi împreună cu In-
stitutul de Zoologie al AȘM au elaborat
Concepția dezvoltării gospodăriei cine-
getice naționale, care a fost adoptată de
Guvernul și Parlamentul republicii la 24
decembrie 1997. Concepția prevedea
elaborarea proiectului Legii gospodăriei
cinegetice şi protejării vânatului, crearea
reţelei de fonduri de vânătoare ş.a. Au
trecut doi ani. Însă efectivul căpriorului
constituia numai 2000-2500 de indi-
vizi, cu toate că în concepţie figura cifra
20 000. Una din cauze ţine de numărul
mare de răpitori, care distrugeau iezii în
primele săptămâni de creştere, şi alta —
de răspândirea tot mai intensivă a brac-
onajului. De remarcat că la vânătoare, de
regulă, se recoltează preponderent mascu-
lii. Pe când braconierii nu aleg — iau tot.
O femelă adultă aduce pe lume în medie
1,3 — 1,4 iezi. Iar procentul de femele ges-
tante constituie 75 la sută. Din cercetările
efectuate aflăm că până la un an de viaţă
se pierd peste 75% din iezi şi numai un
sfert ies din prima iarnă. În primele luni
după naştere principalii duşmani ai iezilor
sunt animalele răpitoare — vulpile, câinii
sălbătăciţi, lupii, acum au apărut şi şacalii.
Ele, dar şi adeseori diferite infecţii, cosesc
25 — 30% din iezi. Iar toamna şi iarna se
intensifică braconajul, dar nici animalele
răpitoare nu se mai ostoiesc. Plus cele 100
— 120 de zile în deficit de hrană. Trebuie
de spus că acest animal e foarte vulnerabil
în iernile geroase, apar cazuri de pneumo-
nie.
Totuşi, urgia cea mai mare pen-
tru căprior rămâne a fi braconajul şi
răpitoarele?
Cam aşa. Raportul dintre dauna
adusă de o parte şi de altă parte este egal.
Circa 30% din pierderile efectivului le
revin braconierilor şi 30 — animalelor
răpitoare.
Am auzit păreri că, dacă dorim
să scăpăm de braconaj, ar trebui să
permitem oficial vânatul la căprior.
Dumneavoastră cum credeţi?
Consider că deocamdată e prematur.
Dacă acest animal ar avea o îngrijire mai
bună, s-ar fi dezvoltat mai bine. Căpriorul
nu preferă calea lungă după hrană, pre-
cum mistreţul, de exemplu, care cutreieră
căi de zeci de kilometri. El stă într-o
pădurice aparte, acolo se înmulţeşte, acolo
se şi hrăneşte. Dacă deschizi vânătoarea
într-un singur loc, să zicem, într-un sin-
gur masiv silvic — ar fi mare dezastru. Toţi
s-ar repezi într-acolo.
Dar ce-ar fi dacă societăţile
vânătoreşti ar lua în arendă de la stat
aceste pâlcuri de păduri, sporind grija
faţă de vânatul din ele?
Aici apare o întrebare. În 2005 a apărut
o hotărâre a Guvernului care, printre altele,
prevedea darea în arendă a unui hectar de
pădure la preţul de 315 lei. Astfel, pen-
tru 1000 ha trebuie să achiţi 315 mii de
lei. Iar dacă mai pui cheltuielile pentru
amenajare şi îngrijire, indispensabile pen-
tru dezvoltarea vânatului, suma devine
impunătoare, ba chiar înspăimântătoare.
Eu m-am dat cu părerea că s-ar putea le-
sne merge la un preţ mai mic, chiar la 5 lei
pentru 1 ha de păduri insulare, asta ar fi
mult mai rezonabil. Iar cu eforturi serioase
am putea aduce efectivul de căprior la noi
până la 20 000 de exemplare. Am citit un-
deva că în Luxemburg, care are o suprafaţă
de 20 de ori mai mică decât republica
noastră, vieţuiesc circa 13 mii de căpriori.
La noi, cu părere de rău, situaţia e alta.
Raportul privind starea sectorului forestier
din Republica Moldova în perioada 2006
— 2010 („Moldsilva“), oferă următoarele
date despre numărul căpriorilor pe fiecare
an: 2006 — 3761; 2007 — 4008; 2008 —
3782; 2009 — 3404; 2010 — 3665. Ştim că
la sporul pe an de 25 din 100 de iezi, în
total cel anual ar trebui să fie nu mai mic
de 500 de exemplare. Din informaţia de
mai sus vedem că lucrurile stau cam prost.
Ce s-ar mai putea de întreprins?
De folosit cât mai eficient, în colaborare
cu administraţia publică locală, pădurile
comunale. Statistica ne arată că 34,9 mii
ha de păduri aparţin primăriilor, 9,4 ha
— întreprinderilor agricole. Dar ştim
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
că în aproape fiecare comună activează
organizaţii primare de vânători. Majori-
tatea întreprind multe măsuri în vederea
protecţiei şi dezvoltării vânatului. Dar
dacă vorbim de căprior, aici se cer efor-
turi mai mari. Vorbesc, în primul rând, de
durarea adăposturilor improvizate pentru
dosirea pe timp rece şi, ce-i mai important,
de hrana complementară. Doar se ştie că
la ţară o capră, o oaie, dacă e hrănită bine,
fată şi două — trei exemplare de iezi sau
miei. Aşa că, mai ştii, poate că ajungem şi
întrecem statul Luxemburg?!
Consemnare: Igor Grosu
Calendarul
lucrărilor biotehnice
Mai
Se desfăşoară activităţile de prevenire a
morbidităţii speciilor de interes cinege-
tic. La vizuinile de vulpe şi bursuc sunt
repartizate vaccinuri contra rabiei.
Continuă evidenţa numerică a specii-
lor de vânat (fazanul, prepeliţa, potâr-
nichea, păsările de baltă) pe terenurile
gestionate de colectivele primare de
vânători (CPV).
Pretutindeni, în locurile de habitat al
fazanului şi potârnichii, este finalizat se-
mănatul culturilor pentru crearea câm-
purilor furajere. Sunt amenajate remize
artificiale pentru adăpostul zburătoare-
lor.
Sunt reparate jaloanele vechi şi instala-
te altele noi pentru marcarea hotarelor
terenurilor de vânătoare şi zonelor de
reproducere.
Sunt amenajate şi renovate prundişuri-
le şi scăldătorile pentru fazan şi potâr-
niche, adăpători pentru alte specii de
vânat.
Continuă construcţia şi renovarea să-
răriilor pentru animalele sălbatice. Este
distribuit drobul de sare.
Sunt operate modificări în datele pri-
vind starea instalaţiilor cinegetice şi
marcarea lor în hărţile-schemă ale fon-
durilor cinegetice.
Sunt desfăşurate razii în vederea pro-
tecţiei speciilor de vânătoare.
Este desfăşurată campania de informare
a populaţiei cu privire la necesitatea res-
pectării graficului de lucrări agricole (la
semănat, introducerea îngrăşămintelor
chimice), exploatarea tehnicii agricole
cu dispozitive pentru alertarea animale-
lor. Pentru a evita accidentarea fatală şi
vătămarea vânatului, se interzice arde-
rea ierburilor uscate şi a miriştilor.
management
Iepurele de vizuină european (Oryctolagus cuniculus europaeus), graţie potenţialului reproductiv, modului de viaţă
colonial, capacităţii sporite de adaptare la condiţiile antropice, ar putea să devină o specie atractivă de vânat în fon-
durile cu condiţii optime.
Iepurele de vizuină —
o perspectivă a vânatului
în Moldova
În urmă cu 3500 de ani,
navigatorii fenicieni, debar-
când în Peninsula Iberică, au
fost primii, care au descris
numărul extrem de mare de
iepuri (de vizuină) găsiţi acolo
şi numesc tărâmul nou desco-
perit de ei „peninsula iepuri-
lor“.  Prelungind puţin această
scurtă incursiune istorică, să-i
amintim pe Terentius Varo
(116—26 î.e.n) şi Junius Mo-
deratus Columella (sec I e.n.),
care descriu acele „leporaria“,
locuri în care romanii creşteau
în spaţii îngrădite iepurele de
vizuină. Acesta a fost începutul
repopulărilor şi domesticirii
iepurelui de vizuină, strămo-
şul „en titre“ al celor peste 60
de rase de iepuri domesticiţi.
Din Peninsula Iberică, iepurele
de vizuină a pornit asaltul în
Europa, găsind, în scurt timp,
condiţii bune de trai pe întreg
cuprinsul ei.
Iniţial, arealul iepurelui de
vizuină (lapinul) era limitat
de Peninsula Iberică, terito-
rii izolate din sudul Franţei şi
nord–vestul Africii, însă pe
parcursul activităţii omului, el
s-a răspândit pe toate conti-
nentele, făcând excepţie Asia şi
Antarctida. În zona Meditera-
nă a fost răspândit de romani,
iar la nord (Anglia, Irlanda) de
normanzi în secolul al XII-lea.
În prezent, ei populează
majoritatea regiunilor Europei
Centrale şi de Vest, Peninsula
Scandinavă, sudul Ucrainei
(inclusiv Crimeea), Africa de
Nord. Au fost aclimatizaţi în
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
Africa de Sud şi în peste 500
de insule ale oceanelor Paci-
fic, Atlantic (Insulele Canare,
Azore, Havai, Madeira) şi mă-
rilor Mediterană, Caspică. La
mijlocul secolului XVIII au
fost introduşi în Cili, de unde
au pătruns şi în Argentina. Po-
pulează Australia din 1859, iar
peste câţiva ani şi Noua Zee-
landă. Este prezent şi în unele
regiuni estice ale Americii de
Nord.
Lapinul este un animal de
talie mică (1,3—2,5 kg), ase-
mănător iepurelui de câmp,
având urechile proporţional
mai mici (6—7 cm). Spre de-
osebire de iepurele de câmp,
cu care nu se încrucişează,
iepurele de vizuină trăieşte în
colonii de mai multe familii, în
galerii subterane întortocheate
pe coastele sudice şi sud-ves-
tice ale dealurilor, în maluri,
preferă tufărişurile cu subar-
boret, fără a se incomoda reci-
proc. Ei nu se îndepărtează la
mai mult de 600—800 de metri
de galerii. Suportă destul de
bine vecinătatea omului, vie-
ţuind în preajma comunelor.
Activitatea diurnă este mult in-
fluenţată de factorul de deranj.
Acolo unde au liniştea necesa-
ră, activează mai mult ziua.
Sunt animale sedentare,
ocupând terenuri pe suprafe-
ţe de 0,5—20 ha, în funcţie de
landşaft şi învelişul floristic.
Evită zonele cu ierni aspre
(este foarte sensibil la frig),
desişul pădurilor şi solurile
prea compacte sau umede.
Trăieşte în galerii şi preferă so-
luri uşoare, nisipoase, pentru a
săpa cu mai multă uşurinţă. Îşi
face galeria şi vizuina în pantă
de două tipuri:
simple (uneori vre-
melnice) cu 1-3 ieşiri şi cul-
cuşul, la o adâncime de 30-60
Anatol Savin,
doctor conferenţiar,
Institutul de Zoologie al AŞM
cm, folosite prioritar de speci-
menele tinere;
complicate (reproductive)
cu 4—8 ieşiri, galerii de
peste 45 m, adâncindu-se
până la 2—3 m de la su-
prafaţă. Intrarea în vizuină
este largă (22 cm), iar la
80—100 cm se îngustează,
având maximum 12—15
cm. Culcuşurile au înălţi-
mea de 40—60 cm. 
Iepurele de vizuină trăieşte
în grupuri familiale de 8-10 in-
divizi cu o structură ierarhică
destul de complicată. Masculul
dominant ocupă vizuina cen-
trală împreună cu femela do-
minantă şi progenitura ei. Fe-
melele subdominante îşi cresc
iepuraşii în vizuini separate.
Masculul dominant are pri-
oritate la reproducere şi îşi apă-
ră terenul ocupat de gruparea
familială. Majoritatea iepuroi-
lor sunt poligami, însă întâlnim
şi perechi monogame. Mascu-
lii grupului apără teritoriul de
străini şi se previn reciproc de
pericol, lovind puternic cu pi-
cioarele posterioare pe sol.
Femelele, în condiţii opti-
me, sunt foarte fertile. Ating
maturitatea sexuală la 6 luni.
În Europa de Sud, o femelă
fată de 4—6 ori pe an. De fie-
care dată — câte 5—6 pui. Puii
se nasc fără păr, au pleoapele
lipite (cam 10 zile), devenind
independenţi după 3—4 săp-
tămâni. De la fiecare femelă
reproductivă putem avea 20-
30 iepuraşi (în zonele de nord
— până la 20, în emisfera sudi-

că femelele pot avea peste 40
iepuri anual).
În condiţii naturale, ie-
purii tineri rar se înmulţesc
în primul an de viaţă. O fe-
melă aduce la o viaţă inde-
pendentă în mediu 10—12
iepuri, deoarece în primele 3
săptămâni pier circa 40% din
tineri. Puţini ajung la vârsta
de 3 ani, deşi au o speranţă de
viaţă de 10—12 ani.
În ţările limitrofe (Româ-
nia, Ucraina) această specie
de vânat, din cauza bracona-
jului excesiv, a prădătorilor
naturali sau a câinilor şi pisi-
cilor vagabonzi, până în pre-
zent, nu s-a extins prea mult,
condiţiile de creştere şi dez-
voltare nefiindu-i prielnice
decât în anumite situaţii.
Acolo unde se doreşte
colonizare/aclimatizare, în
vederea scăderii presiunii ci-
negetice asupra altor specii
de vânat, iepurii de vizuină
trebuie plasaţi direct în colo-
nie, adică mai multe cupluri
reproductive. E necesar de
pregătit un teritoriu în care
să fie construite galerii artifi-
ciale. Mai mult ca atât, câteva
luni trebuiesc ţinuţi într-un
ţarc, nu foarte mare. După
ce începe înmulţirea, trebu-
ie eliberaţi sau, unii, mutaţi
în alte colonii, pentru binele
acestora.
Iepurele de vizuină, ca
atare, nu se îndepărtează prea
mult de locul de populare.
Pentru o extindere mai bună
ar trebui dispersaţi în mai
multe colonii, cu teren bun
de extindere în jurul lor.
Este foarte sensibil la pre-
zenţa dăunătorilor naturali:
vulpi, jderi, dihori, păsări de
pradă, ca să nu mai vorbim
de câini şi pisici hoinare.
Periculoşi sunt, însă, în mai
mare măsură, prădătorii care
intră şi îl atacă în vizuini:
dihorii, jderii, hermelina şi
chiar nevăstuica. De aseme-
nea, sunt foarte periculoşi
prădătorii cu pene, de zi (ulii)
şi de noapte (bufniţele, huhu-
rezii), care pândesc lapinul
deasupra vizuinilor.
Pentru a-i proteja de pră-
dători, cu ocazia colonizării,
este indicată construcţia unei
voliere deasupra vizuinilor,
în care să fie practicate orifi-
cii de dimensiunea lapinului
pentru a li se permite ieşirea
şi intrarea în aceasta, pre-
ferabil pe sub grămezi mici
de ramuri verzi, mărăcini,
crengi etc. În interiorul voli-
erei este indicat să li se admi-
nistreze hrană complementa-
ră, ca de altfel şi în exteriorul
acesteia, constând din fân, ra-
muri verzi pentru ros şi chiar
porumb, ovăz.
O altă problemă mare,
care poate decima efectivele
de iepuri, este epidemia mi-
xomatozei, răspândită în pe-
rioadele reci şi ploioase, care
trebuie preîntâmpinată cu
măsuri profilactice.
Aş vrea să remarc, în baza
unei experienţe locale reuşi-
te din raionul Nisporeni, că
aclimatizarea acestei specii
de vânat în Republica Moldo-
va ar avea izbândă, cu condi-
ţia unei gestionări corecte şi
pricepute.
În Europa Centrală vâ-
narea iepurelui de vizuină se
face de la 1 noiembrie până la
31 martie, cu jderi dresaţi sau
dihori, care intră în vizuini şi
scot iepurii afară în bătaia ar-
melor vânătorilor.
Istoria vânătorii
Dovezi ale
continuităţii
După anul 274, când s-au re-
tras administraţia şi armata ro-
mană din teritoriile de la nord
de Dunăre, băştinaşii daci şi geţi
romanizaţi s-au ocupat, în exclusi-
vitate, cu vânătoarea şi păstoritul.
Strămoşii noştri preferau să evite
căile numeroaselor hoarde migra-
toare şi, de regulă, aveau aşezările
înşirate de-a lungul văilor râurilor,
cu lunci şi păduri cu zăvoaie, cu
resurse bogate de sare. Pădurile
însemnau vânat bogat pentru
alimentaţie şi blănuri, râurile erau
doldora de peşte şi stuf pentru
acoperirea caselor şi pentru as-
cunzătoare la vânatul păsărilor de
baltă ce constituiau hrana zilnică.
Perioada de circa un mileniu
după retragerea romanilor din te-
ritoriile daco-geţilor este semnifi-
cativă pentru formarea moştenirii
lexicale, cu elemente autohtone,
dar şi slave, maghiare, turceşti etc.
în terminologia vânătorească.
Practica vânătorii în acea peri-
oadă este dovedită de numeroase
săpături arheologice. Obiecte din
os şi corn, arme confecţionate din
oasele animalelor vânate, repre-
zentările zoomorfe în piesele de
artă populară şi cultă ar fi tot atâ-
tea dovezi că strămoşii noştri au
menţinut în permanenţă această
preocupare pentru vânătoare.
Prelucrarea coarnelor de cerb şi
a oaselor rezistente ale altor spe-
cii de vânat, mai rar ale păsărilor
sălbatice, presupunea o anumită
specializare în aceste meşteşu-
guri. Strămoşii noştri practicau
înmuierea prin fierbere în leşie,
afundarea în acizi naturali din
zeamă de măcriş, ungerea cu gră-
sime şi frecarea cu bucăţi de pâslă
sau de piele etc. Dacii foloseau pe
larg sule înroşite în foc, gresia şi
nisipul ud, sfredelul, diferite forme
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
de cuţit etc. Între secolele IV—XII
erau confecţionate pieptenele
din os prelucrat, podoabe cum ar
fi pandantivele piramidale, dinţi
de animal ori scoici ce se purtau
pe verigi etc. Cea mai des întâlni-
tă piesă este împungătoarea sau
sula din os de vânat. Despre arta
meşteşugărească a epocii ne vor-
besc şi mânerele din os pentru co-
soare, cuţite, târpane, bici de lup-
tă, seceri etc., bogat ornamentate
cu scene la vânătoare. Din oase
mari şi goale de vultur erau con-
fecţionate fluiere, adaptate pentru
chemători la vânătoare. Armele de
epocă erau destinate „pentru lup-
tă şi vânătoare“.
Săpăturile arheologice au scos
la iveală dovezi că în această pe-
rioadă vânatul preferat era cerbul,
mistreţul, căprioara, brebul, cas-
torul, ursul, pisica sălbatică, vidra,
viezurele, vulpea, lupul, dropia şi
potârnichea, iar prezenţa oaselor
de păsări mici ar fi o dovadă că
strămoşii foloseau, mai ales pe
timpul iernii, laţuri, curse, capca-
ne etc.
Se poate presupune că dintre
bovidee era vânat şi zimbrul. La
vânătoare erau folosiţi caii şi câi-
nii dresaţi, dintre arme — arcul şi
săgeţile cu vârf de fier sau de os,
dar şi procedeul cu gropi săpate
adânc şi amenajate cu arcuri şi
corzi declanşate de vânat.
Scrutând istoria noastră, pu-
tem constata că în epoca respec-
tivă au luat naştere principiile
gestionării vânatului în interesele
aborigenilor, a fost pusă temelia
unei economii cinegetice avanta-
joase, au apărut mai multe tradi-
ţii în cultura vânătorii, cu care ne
mândrim şi în prezent.
Dr. Tudor COLAC
spirit gospodăresc

Pregătirea spaţiilor vânătoreşti

Toţi factorii de regresie proprii vânatu-
lui mic sunt, în general, legaţi de activita-
tea omului. Bineînţeles, există şi prădători
sau condiţii meteorologice nefavorabile,
dar, în aceste cazuri, e vorba despre nişte
situaţii naturale de rarefacţie, care au exis-
tat dintotdeauna şi al căror impact real e
greu de apreciat.
De fapt, adevăratul duşman al vâna-
tului mic este, fără îndoială, agricultura.
Aici, noi, vânătorii, ar trebui să găsim me-
tode de împrietenire cu agricultorii, în fa-
voarea păstrării vânatului mic.

Comasarea pământurilor
Comasarea terenurilor se consideră,
desigur, factor de mare risc, care ameninţă
vânatul mic de câmpie. Consecinţele sale
directe sunt dispariţia gardurilor vii, ce răzbate nici iepurele să se cuibărească, dar capcane, alte unelte de braconaj.
oferă vietăţilor adăpost, hrană şi loc pen- nici pasărea. Şi aici noi, vânătorii, le putem O atenţie deosebită în programul nos-
tru construirea cuiburilor, dar şi înlocui- veni în ajutor. Chiar din primăvară, să fa- tru o acordăm organizării seminarelor
rea unui mozaic de parcele mici din regiu- cem, cât de cât, curăţenie, dezbătând toată pentru vânători pe cele mai actuale teme:
nile cu crânguri, cu nişte întinderi enorme uscăciunea îndesită. Tot aşa este necesar legislaţia cinegetică, statutul, regulamen-
de fâneţe. de curăţit şi apele râuleţelor, pâraielor, care tul de securitate la vânătoare şi toate regis-
Raţionalizarea drumurilor de exploa- sunt îmbâcsite de sticle, peliculă, plastic şi trele, actele necesare în colectiv.
tare, o altă consecinţă a comasării, supri- alte deşeuri. Toată murdăria de pe albia Dorim să împrumutăm şi alte practici
mă fâşiile erbatice, unde puii de potâr- râuleţelor dezorientează raţa, ea ocoleşte vânătoreşti din colectivele Moldovei şi de
niche găsesc insectele cu care se hrănesc astfel de locuri şi nu se adăposteşte pentru peste hotare. Într-un cuvânt, cu cât mai
(sursa de proteină animală), indispensabi- a depune ouăle. mult activism vânătoresc în colectiv, cu
le supravieţuirii lor în timpul primelor trei Noi, colectivul de vânători din comu- atât mai cu mult drag vor păstra ei pasiu-
săptămâni de existenţă. na Ciorescu, municipiul Chişinău, 25 la nea vânătorească.
Comasarea este unul dintre principalii număr, am aprobat un program de acti-
factori de dispariţie a potârnichilor. Ar fi vitate în care am inclus toate lucrările de Importanţa gardului viu
bine să revenim la o colaborare cu agricul- pregătire a spaţiilor vânătoreşti şi populare Iniţial, gardurile vii erau plantate pen-
torii, mai bine zis, cu liderii acestora. S-au cu fazan. Mai întâi de toate ne propunem tru delimitarea proprietăţilor individu-
distrus gardurile vii, fâşiile forestiere, fapt să salubrizăm teritoriul, să curăţim apa râ- ale. În regiunile cu tufăriş ele formează
ce nu-i nici în folosul agricultorilor şi nici ului Ichel din comună. Din fericire, avem o reţea complexă şi strânsă, brăzdată de
al vânătorilor. Consider că nu există ni- şi o fâşie forestieră, căreia vrem să-i acor- drumuri desfundate şi de şanţuri, ansam-
ciun impediment ca să revenim, de comun dăm o atenţie deosebită. În primul rând, blul oferind refugii alese pentru o faună
acord, la sădirea gardurilor vii pe margi- trebuie să curăţim jungla, să construim abundentă. Aproximativ 1 ha de gard viu
nea drumurilor principale de pe câmpu- hrănitori pentru iepuri şi pentru căpriori adăposteşte în medie 120 de cupluri de pă-
rile agricole. În urma acestei acţiuni am (mai aleargă vreo 5 căpriori şi vrem să-i sări cântătoare, adică un număr de zece ori
beneficia toţi. E mai bine când în natură se ocrotim). Am mai inclus în program şi mai mare decât cel al densităţilor de po-
află faună multă şi sănătoasă. alte activităţi, cum ar fi lupta cu bracona- pulaţii observate într-o pădure de foioase
Pe alocuri au mai rămas fâşii forestie- jul. Am avut mai multe discuţii cu sătenii sau de răşinoase. În plus, se estimează că
re, dar ele s-au transformat în junglă, nu care au gânduri rele: să instaleze laţuri, 20% din totalul speciilor de păsări trăiesc
în gardurile vii, la fel ca 40% dintre mami-
din Codul vânătorului exemplar fere, 40% dintre fluturi şi aproape 98% din
La vânătoare se acceptă doar buna dispoziţie. reptile. E vorba despre bogăţia faunei din
Portul tău este îngrijit şi după sezon, deci, ai respect faţă de tradiţiile vânătorii. acest mediu original, care este la fel de po-
Nu fi agramat. Studiază natura, perfecţionează-ţi abilităţile vânătoreşti. trivit, după cum am văzut, şi pentru vânat.
Natura este gazda care te invită în ospeţie, fii demn de această cinste.
Boris Pleşca,
Câinele este sufletul vânătorii, el contează pe atitudinea ta prietenoasă. membru de Onoare al SVPM, preşedintele colec-
Priveşti şi tu încotro priveşte ţeava. Nu-i permite să privească la oameni. tivului primar de vânători din com. Ciorescu

4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /

De la suflet la suflet
Omul întregului
El nu concepea hotare, nici separare, nici înjumătăţiri, el a fost omul
Întregului: nu s-a bucurat, nu a iubit, nu a suferit cu jumătate de suflet, cu
jumătate de inimă.
El a fost acel care a iubit viaţa şi lu-
mea, ne-a iubit pe noi cu toată fiinţa, cum
a ştiut doar el: Vasile Dabija, bunul nos-
tru coleg şi prieten, care din 1993 şi până
mai ieri s-a aflat la cârma Asociaţiei Jude-
ţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
(AJVPS) din Botoşani. Aproape că nu s-a
desfăşurat niciun eveniment important, în
cadrul Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova (SVPM), ca Vasile Dabija să
nu participe întru consolidarea şi prospe-
rarea relaţiilor frăţeşti, între ortacii de pe
ambele maluri ale Prutului. A participat şi
la lucrările Congresului SVPM, la diverse
întruniri, festivaluri, cum ar fi „Ceaunul
şi grătarul“, la festivalul umorului vânăto-
resc, desfăşurat parcă mai ieri la Cotiujenii
Mari, Şoldăneşti… Fiind şi un admirabil
publicist, eseist, poet, pictor talentat, a co-
laborat fructuos cu revista noastră, despre
care scria în nr. 2 (56) 2015: „Citesc cu
mult drag paginile revistei „Vânătorul şi
Pescarul Moldovei“. Simt aceleaşi emoţii,
pe care le trăiesc citind revista de profil a
împătimiţilor români din dreapta Prutu-
lui. În plus, — ceva ca un dor de o persoa-
nă dragă, plecată de demult în lume, care
a scris, în sfârşit, un mesaj de bineţe către
cei rămaşi acasă…“.
Cine dintre participanţii festivalului
umorului vânătoresc, desfăşurat la Cotiu-
jenii Mari, Şoldăneşti (27.03.2015), nu-şi
aminteşte şi azi cum Vasile Dabija, oaspe-
tele nostru de la Botoşani, recita din crea-
ţia sa? Ce-i frumos și drag… și lui Dum-
nezeu îi place.
Înzestrat cu destul umor, întotdeau-
na binevoitor şi săritor la nevoie, Vasile
Dabija s-a prezentat lumii şi nouă — un
om dintr-o bucată, un om al Întregului
şi al Întregirii. El, cu siguranţă, va dăinui
în amintirea noastră, a Neamului, pentru
care a ars, ca să lumineze. Rodul dăruirii
sale, fără tăgadă, va să vină încă.
Ionel CĂPIŢĂ
Vine-un iepuraş agale
Aşteptam pe un răzor,
Cum venea un iepuraş
Parcă şchiop de un picior,
Ce sărise din imaş.
Cum venea şotâng-şotâng
Lin prin iarba de mohor,
Să nu-l mai văd suferind
Am decis să îl omor.
Plăcut şi drag prin simplitatea lui, bla-
jin la suflet şi luminat la gând, avea întot- Judecam „umanitar“,
deauna la îndemână un cuvânt cald, o vor- Împăcat cu conştiinţa,
bă bună şi înţeleaptă. Aşa l-am cunoscut. Cum că focul meu de jar
Purta cu el un vulcan de dragoste pentru O să-i curme suferinţa.
frumos şi tot atâta ne-mpăcare cu cei cer-
Venea bietul alergând
taţi cu legea. Mărturisesc: vestea că bunul
Pe răzor şi brazda dreaptă
nostru prieten şi coleg de breaslă, Vasile
Şi nici nu-i trecea prin gând
Dabija, s-a stins (10.04.2015) ca o lumâ-
De ce moartea îl aşteaptă.
nare ce străbătea întunericul nedreptăţii,
m-a cutremurat, m-a îndurerat şi sufletul Mori cum eşti, fără prieteni,
mi-a năboit în lacrimi… Parcă-l aud cum Dumnezeu ierte-mi păcatul!
îşi recită versul, împărtăşindu-şi dragostea Trag un foc spre botul neted,
de la suflet la suflet… Nu-l ating şi trag un altul.
Gândurile mele-nfierbântate / Aleargă
lin în sufletul, pe care / Îl ţii închis, ca pe- E rănit sărmanul sigur;
un altar. Încarc puşca-a doua oară,
Mi-a fost drag şi aproape. Un om de- Poc-poc iute şi-o asigur,
osebit, un poet de o rară sensibilitate şi de Şi aştept prada să moară.
un lirism cuceritor, un publicist intransi- Dar el fuge-n salturi scurte,
gent cu fărădelegea, un eseist înzestrat de Se opreşte şi se spală,
la Dumnezeu — el, vânătorul Vasile Dabi- Mă priveşte, mă salută,
ja, „n-a învăţat a muri vreodată“, asemeni Ca un fost coleg de şcoală.
marelui Eminescu, deopotrivă din părţile
Botoşanilor, ci, înălţat la ceruri, cu drag După felul cum aleargă
îmi vorbeşte mie, îţi spune şi ţie: Te rog să Pare sănătos şi bine,
taci un pic! / Auzi? / Sunt clopoţei de ar- El ce nu putea să meargă
gint din bolta lunii, / Ei sună tot mai rar şi Aleargă râzând de mine.
tot mai rar se-aud... vasile dabija
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
Fauna protejată

Natura sălbatică
Lumea se schimbă şi percepţia despre natură la fel. Preocuparea de milenii
a omului a fost de a modela natura, pentru a o aduce într-o stare de
fertilitate cât mai favorabilă interesului său. Câmpul agricol a devenit tot
mai întins, mai neted şi mai lipsit de vegetaţie lemnoasă şi erbacee sălba-
tică, din ce în ce mai intens curăţat, cultivat, erbicidat, fertilizat şi irigat, în
scopul unor producţii agricole cât mai mari, adeseori consecinţele fiind
nefaste.
În acest context şi al dorinţei de du-
rabilitate a vieţii pe pământ au apărut
nenumărate organizaţii de protecţie şi
conservare a naturii şi a mediului nostru
ambiant. Unele, cu preocupări extrem de
serioase, iar altele cu preocupări specula-
tive. Toate propovăduiesc însă, cel puţin
declarativ, conservarea naturii şi reîntoar-
cerea la un stil mai cumpătat şi sănătos de
viaţă. Printre structurile internaţionale
care susţin ideea conservării vieţii sălbati-
ce în eşantioane de mediu natural, acolo
unde populaţia locală a avut înţelepciunea
şi condiţiile naturale favorabile păstrării
acestora, se numără trei recente organi-
zaţii europene pentru natură sălbatică, şi
anume:
1) Europa sălbatică (Wild Europe),
care a fost constituită în anul 2005 şi a
avut un rol principal în a determina Parla-
mentul European să adopte rezoluţia pri-
vind natura sălbatică. De fapt, termenul
de „natură sălbatică“ (Wilderness) a fost
definit de aceasta, fiind preluat ulterior de
Comisia Europeană — Direcţia Generală
de Mediu şi uzitat în cadrul documentului
Natura 2000.
2) Resălbăticirea Europei (Rewilding
Europe), organizaţie care îşi propune re-
sălbăticirea unui milion de hectare de
teren în Europa până în anul 2022. Prin-
cipalul obiectiv este de a folosi terenul
agricol abandonat pentru reintroducerea
unor specii de animale sălbatice (zimbri,
cai sălbatici şi alte specii), dar nu numai,
în scopul stimulării unei economii bazate
pe natură în zonele rurale.
3) Societatea Europeană pentru Na-
tură Sălbatică (European Wilderness So-
ciety), care urmăreşte să promoveze, să
desemneze şi să administreze natura săl-
batică europeană. Aceasta a creat propriul
sistem de certificare, numit „Natura sălba-
tică europeană — Standarde de calitate şi
sistem de audit“, pe care speră să îl impună
la nivelul Uniunii Europene. Tot ea este,
însă, principala organizaţie care susţine, la
nivelul Consiliului European, ideea unei
noi Convenţii europene pentru natură
sălbatică (European Wilderness Conven-
tion).
Convenţia Europeană
pentru Natură Sălbatică
Există, în prezent, doar la nivel de pro-
punere, pentru crearea unei noi înţelegeri
europene, peste cele existente în materie
de protecţie şi conservare a naturii şi vieţii
sălbatice. Se doreşte un concept similar şi
un mod asemănător de implementare, pre-
cum al Convenţiei de la Berna — privind
conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor
naturale din Europa (din 19 septembrie
1979), şi al Convenţiei-cadru privind pro-
tecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor
(27 octombrie 2006), care servesc drept
bune exemple de funcţionare a înţelegeri-
lor la nivel internaţional. Se ridică totuşi o
întrebare: de ce ar fi nevoie de o conven-
ţie nouă în materie, în loc să fie aplicate
cu consecvenţă şi stricteţe convenţiile (şi
directivele) existente, care asigură sufici-
ente mijloace de protecţie şi conservare a
mediului şi a vieţii sălbatice? Răspunsul,
neconvingător, derivă din obiectivele sus-
ţinute în interesul adoptării Convenţiei:
protejarea naturii şi a terenurilor deja
sălbăticite (existente);
încurajarea neintervenţiei, prin orice
formă de management, în terenurile
sălbatice;
restaurarea naturii şi a ariilor sălbatice
pe suprafeţe de 1.000—10.000 ha sau
mai mult;
împărţirea ariilor sălbatice în trei zone:
principală, tampon şi de tranziţie;
protecţia strictă a zonei principale, în
timp ce în celelalte zone ar putea fi
admise, în unele cazuri, activităţi de
extragere limitată, pe bază de planuri
de management, a resurselor naturale
regenerabile, printre care şi vânatul;
încurajarea cooperării europene în do-
meniul naturii sălbatice, pentru mini-
malizarea impactului produs de activi-
tăţile umane.
Care este temerea organizaţiilor
vânătoreşti?
Dacă această convenţie va fi adoptată
sub auspiciile Consiliului European, ţările
vor subscrie voluntar la aceasta, fără a raţi-
ona prea mult la propriul interes naţional,
de exploatare durabilă a resurselor natura-
le regenerabile. Pericolul constă în faptul
că, odată adoptată de ţările UE, convenţia
va fi transpusă ca obligaţie legală de res-
pectat la nivel european. Iar odată adop-
tată, Convenţia Europeană pentru Natură
Sălbatică poate fi folosită şi ca lobby puter-
nic, de către ONG-urile potrivnice vână-
torii, în cazul redeschiderii dezbaterilor şi
intenţiilor de cumulare a directivelor Pă-
sări şi Habitate. Poziţia acestor ONG-uri
este favorabilă redeschiderii dezbaterilor,
deoarece văd în această ocazie o cale de a
impune noi zone de natură sălbatică, obli-
gatorii pentru statele membre, în care vâ-
nătoarea să fie limitată ori interzisă (pre-
cum în Delta Dunării şi în unele zone din
reţeaua Natura 2000).

6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /

 Punctul de vedere al FACE
Federaţia Asociaţiilor de Vânători şi de
Protecţie a Faunei Cinegetice din Comu-
nitatea Europeană (FACE) are, deocamda-
tă, rezerve în susţinerea preconizatei Con-
venţii Europene pentru Natură Sălbatică.
Ea apreciază că sunt suficiente măsurile
ce se aplică sau se pot aplica, sub legisla-
ţia europeană actuală, pentru conservarea
mediului şi a vieţii sălbatice. Lipsa aplică-
rii consecvente, manifestată în aplicarea
actualelor convenţii şi directive europene
în materie, nu trebuie să constituie un pre-
text pentru promovarea unor noi regle-
mentări, care pot îngusta posibilităţile de
exploatare durabilă a resurselor naturale
regenerabile, printre care fauna cinegeti-
că. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât unii
dintre principalii susţinători ai convenţiei
spun clar că vânătoarea şi alte activităţi
tradiţionale trebuie interzise în zonele
principale ale ariilor sălbatice şi limitate
în celelalte zone. FACE se poziţionează
reticent promovării convenţiei şi din ca-
uza „Sistemului European de Standarde
de Calitate şi Audit“, prin care defineşte
natura sălbatică, se stabilesc patru niveluri
diferite ale acesteia şi se formulează cerin-
ţele minime ce trebuie îndeplinite pentru
certificarea zonelor. Mai are în vedere
şi cerinţa, deja dezvăluită, de a interzice
vânătoarea în zonele certificate, imediat
sau în următorii 5 ani de la certificare. În
contextul arătat, FACE nu poate rămâne
nicidecum în expectativă. Deocamdată se
documentează pentru a înţelege mai bine
ce se ascunde în spatele ideii de Conven-
ţie Europeană pentru Natură Sălbatică.
Numai după aceea îşi propune adoptarea
unei strategii şi a unei poziţii clare, de vii-
tor, în interesul conservării faunei cinege-
tice, care poate şi trebuie exploatată dura-
bil, pe baza unor planuri de management
credibile, oriunde aceasta nu are probleme
de regenerare. Iată o nouă problemă apro-
piată, a celor peste 7.000.000 de vânători
europeni, şi un nou argument de unitate a
asociaţiilor de vânători, pe lângă asociaţi-
ile naţionale şi forurile europene în profil
(FACE), în scopul susţinerii sinergice şi
eficiente a intereselor lor, la nivel de ţară
şi, respectiv, de Europa.
Dr. ing. Neculai ŞELARU
Obştea vânătorilor şi pescarilor
moldoveni în a doua jumătate
a secolului trecut
În anul 1945, spre marea bucurie
a tuturor oamenilor, s-a încheiat cel
de-al Doilea Război Mondial. În Euro-
pa Răsăriteană s-au produs schimbări
esenţiale  — Basarabia, fosta provincie
a Regatului României, a fost trecută în
componenţa Uniunii Sovietice, aici fiind
proclamată RSS Moldovenească.
Odată cu aceasta au survenit
serioase modificări şi în plan
social: au apărut sindicate,
uniuni de creaţie, multe alte
societăţi după modelul celor
existente în URSS. Vânătorii şi
pescarii din partea locului s-au
întrunit şi ei într-o societate a lor.
Statului organizaţiei a fost aprobat
de Consiliul de Miniştri şi prevedea
că societatea este o structură obştească
sportiv-organizatorică, care întruneşte
vânătorii şi pescarii după principiul teri-
torial de producţie. Membrii ei erau obli-
gaţi, ca şi vânătorii din alte ţări europene,
să păstreze tradiţiile vânătorii corecte, să
se îngrijească de dezvoltarea vânatului,
să poarte grija faunei cinegetice.
La început era foarte greu. Războiul
cu urgiile lui nimicitoare a redus întreg
efectivul de vânat de la noi. De aceea,
accentul principal se punea mai mult pe
dezvoltarea vânatului. Organizaţiile pri-
mare ale vânătorilor şi pescarilor, fondate
în localităţile rurale, dar şi în oraşele mari,
şi-au concentrat atenţia asupra dezvoltă-
rii terenurilor cinegetice, spaţiilor acva-
tice de pescuit. Lucrările respective erau
susţinute de stat. Astfel, în 1968 a fost
dată în exploatare ferma de fazani „Tal-
maza“. Numai în perioada 1970—1980 în
câmpurile de vânătoare ale republicii au
fost eliberaţi peste 2500 de fazani.
În anii '70, pe mijloacele vânătorilor,
au fost cumpăraţi 20 de cerbi, 20 de mu-
floni care au fost aduşi în pădurile pla-
iului nostru. În anii 1970—1980 a fost
creată o reţea de gospodării vânătoreşti
specializate, predestinate să asigure po-
sibilitatea vânătorii la diferite specii de
animale.
Se dezvolta activ şi pescuitul. În fo-
losinţa SVPM erau peste 100 de bazine
acvatice. Acolo, de rând cu pescăritul
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
industrial, se dezvolta şi cel sportiv de
amatori. Anume în această perioadă s-a
început construcţia bazelor de odihnă în
raioanele Cahul, Criuleni, Ştefan Vodă,
Străşeni, Dubăsari. Peste 20 de magazine
specializate îi asigurau pe membrii Soci-
etăţii cu articole de vânătoare şi pescuit.
În perioada dintre anii 1979 şi
1983, numai în scopul dezvol-
tării pisciculturii a fost valori-
ficată suma de peste 200 mii
de ruble. În lacurile ce aparţi-
neau Societăţii din Chişinău,
de exemplu, numai în 1983 a
fost amplasat puiet în număr
de peste 800 mii de exemplare.
În Bălţi şi Tighina, respectiv, 154,6
şi 34 de mii.
Cu anii s-a dezvoltat şi mai mult baza
tehnico-materială a Societăţii Vânătorilor
şi Pescarilor, graţie susţinerii de către stat,
însă, în mare parte şi datorită activităţii
de producţie şi comerciale. În perioada
1979—1983 suma obţinută în rezultatul
comercializării produselor de vânătoare
şi pescuit a constituit 5 milioane de ruble,
cu un venit net de peste 109 mii de ruble.
Administrarea cumpătată şi bine
gândită realizată de conducerea SVPM
a dus la statornicirea activă a organiza-
ţiei, la ridicarea autorităţii ei, SVPM în-
trunind deja peste 20 de mii de membri.
Frumoase amintiri au lăsat foştii condu-
cători ai Societăţii — domnii A. Gherva-
siev, P. Gorşcov, oameni împătimiţi de
vânătoare şi promotori activi ai vânătorii
corecte şi dezvoltării fondului de vână-
toare. Ei şi-au concentrat în mare măsură
atenţia şi asupra promovării în rândurile
vânătorilor şi pescarilor a principiilor de
protejare şi dezvoltare a vânatului prin
intermediul presei scrise şi audiovizuale.
Au fost organizate concursuri republi-
cane pentru cea mai bună organizaţie
primară de vânători şi pescari, întru re-
stabilirea şi revalorificarea bunelor tra-
diţii vânătoreşti, respectarea disciplinei
şi ridicarea culturii membrilor societăţii,
pentru ca activitatea lor să aducă maxi-
mum folos oamenilor şi minimum de
pierderi naturii.
Cor. VPM
destin
Omul de la casa cu narcise
Bate o ploaie rece de pri-
măvară. Stropii mari cât gră-
untele de cucuruz izbesc cu
putere în parbrizul autoturis-
mului, care cu greu cucereşte
ultima pantă, iar de aici… ca
în palmă se vede Tătăreştii.
Un sat drăguţ de prin păr-
ţile Străşenilor, cătun dosit cu
mare grijă de dealuri şi pădu-
re, mai şi priponit în centru de
o frumuseţe de biserică. Ţin
calea încoace, mânat de curio-
zitatea de a mă întâlni cu Vla-
dimir Postolachi, membru de
Onoare al Societăţii Vânători-
lor şi Pescarilor din Republica
Moldova, omul despre care
Ion Sârbu, preşedintele Subdi-
viziunii Teritoriale Străşeni a
SVPM, mi-a vorbit multe cu-
vinte de înaltă apreciere.
Modest la trup, dar destul
de bine la cei 86 de ani împli-
niţi, vânătorul mă întâlneşte
în poarta casei de unde şi înce-
pe a-şi depăna amintirile vieţii
sale. Iar acestea, după părerea
lui, sunt ca nişte file legate de
vreme într-o carte. La unii
„letopiseţul“ e sărăcuţ, la alţii
scrierile nu încap şi în câteva
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
volume… Nu-l întreb cam
câte pagini să aibă „tipăritura“
lui, fiindcă chiar de la primele
vorbe rostite de el, simt că mo-
destia l-a „tocat“ toată viaţa.
În cărticica sa de muncă
am aflat înscrise doar două
propoziţii. Una cu anul de an-
gajare, alta despre plecarea lui
la pensie. Şi cu toate că vine
dintr-o lume a cifrelor, că toa-
tă viaţa a fost contabil, după
natura sa, Vladimir Posto-
lachi, e un artist. Se vede acest
lucru imediat cum îi treci de
portiţă. Singuratic, că soţia a
decedat demult, omul ştie de
unul singur cum să-şi dirigu-
iască şi să-şi amenajeze gos-
podăria. Văzându-mă oprit
în faţa covorului de flori mul-
ticolore pentru a-mi limpezi
nedumerirea, gospodarul îmi
explică:
— Sunt din seminţe aduse
din Italia. Nu ştiu cum le zice,
dar înfloresc încă sub zăpadă.
La fel de hărnicuţe sunt şi nar-
cisele. Afară încă roiesc „flu-
turii albi“ de iarnă, iar ele sunt
deja în floare…
O mândrie sunt pentru el
şi pomii din ogradă. Nucul ro-
deşte din plin, deşi are peste o
sută de ani, merii au trecut de
60 de ani şi sunt dintr-un leat
cu cei doi butuci de vie care au
acoperit ograda.
După excursia de afară,
propun să revenim la cele pen-
tru ce venisem în Tătăreşti,
aşa că îl rog să-mi povestească
de prima sa vânătoare…
Puşcaşul tuşeşte filozofic
în pumn şi face o mică întoar-
cere în timp.
— Din neamul nostru, un-
chiul Dumitru a fost vânător.
Eram încă mic, dar îmi amin-
tesc bine cum îl aşteptam la
poartă să se întoarcă de la
vânat. Procedam aşa, deoare-
ce mie mi se permitea primul
să-i fac „revizia“. Tăbărât pe
raniţă, cel mai des dădeam de
iepuri. Priveam în ochii mari
deschişi tot timpul şi încer-
cam să găsesc răspunsul la
multe întrebări. Eram curios
să ştiu de ce iepurii au nevoie
de aşa urechi mari. La ce le-ar
trebui picioarele din spate mai
lungi?… Dar, anii au trecut.
În 1947, îndemnat de unchiul
Dumitru şi alţi vânători din
sat, am decis să-mi procur şi
eu o armă, devenind şi mem-
bru al Societăţii Vânătorilor
şi Pescarilor din Moldova. La
începuturi mă cam feream să
ţintesc iepurele în fugă. Cu
timpul m-am obişnuit, având
şi recorduri: nouă şoşoi la ra-
port!
Odată ce a sosit şi vremea
bilanţurilor, nea Vladimir îşi
descheie doi bumbi la căma-
şă, dând parcă mai mult aer în
plămâni şi începe a destăinui
lucruri puţin mai deocheate
din ale vânătorii. După el, pre-
zenţa intuiţiei înseamnă deja
doi inşi la vânătoare. Unul
presupune, celălalt ţinteşte.
Calitatea aceasta, spre exem-
plu, l-a ajutat să vâneze chiar
fără să tragă din armă. A luat
un şoşoi pe neprins de veste,
când acesta dormea dus. Pe
altul l-a prins între picioare,
când animalul sări din troia-
nul de zăpadă unde stătea as-
cuns.
Acum? De când bătrânul
are probleme cu picioarele şi
nu mai poate merge cu orta-
cii pe dealuri, toţi, după vâ-
nătoare, trec pe la nea Vladi-
mir. În casa lui se fac planuri
de activitate şi se pun la cale
rezolvarea diverselor proble-
me ce ţin de vânat. Tot aici se
fac strategii şi se stabilesc, din
timp, locurile pentru vânătoa-
re. De mai apar cumva şi pro-
bleme tehnice privind armele,
tot casa vânătorului serveşte
drept atelier. Fiind puşcaş de
68 de ani, multe „muniţii“ au
trecut prin mâinile lui. Orice
tip de armă o desface până la
ultimul şurub, cum s-ar spu-
ne, apoi o adună ca la carte.
Discut cu el de aproape
jumătate de zi şi… oricum
o dăm, vorba noastră tot în
jurul vânătorii se roteşte.
Mi-a povestit omul şi despre
mendrele ce le face vicleana
 Dicţionar

vulpe la vânat, despre iepuri, când vorbeşte despre cusuru- multă căldură de fiică, de gi-
bursuci…, despre importanţa rile noastre omeneşti. nere, de nepoţi şi strănepoţi pe Cuvinte
încărcăturii din cartuş, des-
pre praful alb de puşcă care
— Urâte îmi sunt două
lucruri: focul lăsat nestins în
care îi aşteaptă cum poate…
— Se deranjează toţi de să- şi expresii
împrăştie alicele, despre cel
negru care ridică nori de fum.
pădure şi laţurile.
Pomenind despre ochiuri-
nătatea mea. Încearcă şi să mă
ajute deseori, dar mulţumesc
vânătoreşti
— Un ţintaş cu minte în le puse de braconieri prin vii şi Domnului că mă are în pază
Continuare din nr. 4, 2015
cap, cu timpul se dumereşte păduri îşi aminteşte de bietul şi-mi dă puteri de le reuşesc
cum să îmbine ambele culori bursuc ce-l privea umilitor cu pe toate. Cu toate că am 86 de
Închizător, pl. închizătoa-
şi să facă cartuşul de folosinţă, rugămintea mută şi nerostită. ani, singur îngrijesc de gră- re. Dispozitiv metalic la arma
spune el. L-a eliberat, dar, totodată, a dină şi de casă, îmi gătesc şi de vânătoare. Închiz ătorul
Pentru câini are o atitu- mers la casa răufăcătorului, bucate. Păcat, doar că nu mai serveşte la închiderea şi des-
dine şi o dragoste aparte. Îi că ştia precis autorul. I-a spus pot merge la vânat, deşi um- chiderea ţevii la arma de foc,
adoră şi îi respectă la culme. totul ce a crezut şi de atunci 20 blu adesea hai-hui cu arma pe aflându-se în partea unde
Pe Tuz l-a primit în dar de la de ani nu mai schimbă o vorbă umeri…, drept că prin vise…, se introduce cartuşul (“Mic
un vecin, pe când era doar o cu el. glumeşte puşcaşul. dicţionar terminologic”, 2008).
mogâldeaţă cafenie… Deşi La un moment, discuţia De la nea Vladimir Pos- Japcă, pl. jepci (var. jap-
rupt de la căţea şi înţărcat prea noastră e întreruptă de un su- tolachi plec seara târziu. M-a şă). Baltă de dimensiuni mici.
timpuriu, acesta, cu timpul, net de telefon. După zâmbet petrecut până la poartă, sin- Cuvânt atestat documentar în
s-a făcut o minune de câine că şi felul cum se bucura, m-am cer regretând că nu i-am gus- sec. XVI-XVII. Pescarii din sate-
îl invidiau toţi vânătorii din dumerit că e cineva dintre oa- tat vinul din butoiul proaspăt le prutene au la dispoziţia lor
satele vecine. menii apropiaţi. Ca la raport, deschis. Dar, cred că nu s-a toate lacurile, bălţile şi jepcile
— Păcat că a murit pros- nea Vladimir informează in- supărat că doar l-am asigurat: din lunca Prutului (rev. “Apele
Moldovei”, nr. 2, 2013). Bălţile,
teşte. A sărit gardul, dar până terpelatorul despre sănătate, vin neapărat la toamnă, când
gârlele şi jepcile din lunca
la pământ n-a mai ajuns, că ce a mâncat, cu ce se ocupă… vor da seminţe florile aduse
Prutului asigurau cu peşte toa-
fusese scurt lanţul… După el a — Fiica mă „cercetează“ zi din Italia, că mi-au plăcut la
tă populaţia Bugeacului, ba
urmat Molda, acum străjuieş- de zi. După felul cum explică, nebunie. mai era dus pentru vânzare pe
te cu credinţă Kient. pricep că nu-l deranjează su- la târgurile şi oraşele din ţinutu-
Emană durere şi tristeţe în netele, ci din contra, le aşteap- Stanislav DUDUCIUC, rile îndepărtate (Valeriu Creţu).
suflet nea Vladimir şi atunci tă şi e mulţumit. Vorbeşte cu scriitor
Jirişte, pl. jirişti. Pădure de
fag. Derivat de la cuvântul jir
„fag”, „fructul fagului”. S-au în-
Epigrame • Epigrame • Epigrame • Epigrame • Epigrame • Epigrame mulţit mistreţii prin pădurile
de stejar şi jiriştile de codru
Vânătorii Chefliul la vânătoare Unui vânător egoist (I.C. Ciobanu). Năstruşnicii de
băietani, porniţi cu tot dina-
Şi când vânatul le-a scăpat Vânător chefliu, Ipate După nişte vise stranii dinsul la vânătoare, dar înar-
Pe ei tot o să-i întâlneşti, Un fazan lovi în tei, Luă arma din rastel maţi doar cu nişte ciomege,
Când se întorc de la vânat, Însă trase mai departe Vrând să-mpuşte toţi fazanii... urmăreau prin jiriştea din
Cu tolba plină de poveşti. Pentru că văzuse… trei. (Să rămână numai el.) Dumbravă un cârd de mistreţi
Victor Macarevici Teodor Popovici Iulian Tănăsescu (Al. Cazaban).
Jurământ, pl. jurăminte, în
expresia jurământul vânăto-
rului. Făgăduinţa tânărului vâ-
nător. Este făgăduinţa vânato-
Abonarea 2015 rului începător, în cadrul unei
festivităţi solemne, cu ocazia
Dragi cititori ai revistei Vânătorul şi Pescarul primului vânat şi a confirmării
Moldovei, abonarea pentru anul 2015 continuă! sale în această postură prin în-
mânarea carnetului de vână-
Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi niciun eveni- tor (rev. „Vânătorul şi Pescarul
ment important în domeniul cinegetic, abonaţi-vă. Moldovei”, 2014).
Doar cel care este la curent cu toate noutăţile în domeniu, îşi poate asuma anumite Juvelnic, pl. juvelnice.
responsabilităţi, fiind interesat atât de prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice. Unealtă de pescuit confecţi-
Un om informat este un om puternic! onată dintr-o plasă întinsă pe
câteva cercuri de nuiele, denu-
Revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei apare lunar. Preţul unui abonament ră-
mită pe alocuri sac de pescuit.
mâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună. Nea Ghiţă Focşa, pescar din
Indicele publicaţiei: tată în fiu, prindea într-o zi cu
în limba română — PM 32876; juvelnicul atâta peşte cât nu
în limba rusă — PM 31876. prindeau ortacii săi cu nevodul
Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal. (L. Şeptiţchi).
Dr. hab. Anatol Eremia

/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9

supravieŢuire
Prădătorismul şi parazitismul
Se admite ca prădător organismul
care atacă şi consumă pe moment
prada, iar ca parazit pe cel care s-a
adaptat şi trăieşte împreună cu
gazda, pe care, la rându-i, o consu-
mă treptat.
Aceste două modalităţi de regim trofic
inhibă creşterea numerică a prăzilor sau
a gazdelor, dar în condiţii echilibrate sti-
mulează evoluţia lor, întrucât acţionează
ca factori ai selecţiei naturale, eliminând,
în primul rând, indivizii cu vitalitate scă-
zută.
Prădătorismul poate avea consecinţe
evolutive şi ecologice  importante pentru
ambele specii (prădător şi pradă), având
de  asemenea efecte asupra structurii şi
funcţionalităţii comunităţilor şi  ecosiste-
melor. În cadrul biocenozelor prădătorii
reprezintă factori reglatori ai  acestora. Ei
sunt numiţi şi „gunoieri ecologici„, deoa-
rece elimină indivizii cu o valoare biologi-
că redusă. Parazitismul este tipul de relaţie
ce implică un efect pozitiv pentru parazit
şi un efect negativ pentru gazdă. În func-
ţie de gradul de invadare şi intensitatea
invaziei, este influenţată negativ capacita-
tea reproductivă a gazdei şi în continuare
slăbeşte rezistenţa sa, ea devenind în final
pradă.
Rezultatul relaţiilor interspecifice se
manifestă prin adaptarea şi supravieţuirea
speciilor. Cu timpul, între populaţia prăzii
şi a prădătorului (respectiv, între parazit şi
gazdă) apar oscilaţii de reglare a număru-
lui de indivizi.
Când acest echilibru, graţie unui şir de
factori biotici şi abiotici, este destabilizat
în folosul prădătorului sau al parazitului,
efectivele prăzii sau ale gazdei se pot redu-
ce simţitor. În aceste cazuri parazitismul
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
stimulează efectul prădătorului asupra
populaţiei prăzii.
Aşadar, trebuie să constatăm că în ul-
timii ani, pe fundalul unei invazii parazi-
tare de proporţii, se intensifică presiunea
prădătorilor asupra speciilor de importan-
ţă cinegetică.
Odată cu saltul numeric al prădăto-
rilor tradiţionali; vulpea — cu o creştere
numerică de 5-8 ori, atingând densităţi
absolute de 25-30 sp/1 mie ha, mustelidele
— de 2-3 ori, speciile de păsări răpitoare
de zi — de 2 ori (uliul porumbar, eretele
de stuf, corbii, etc.), câinii hoinari şi sălbă-
ticiţi — mult mai numeroşi după privati-
zarea sectorului agrar; au apărut prădători
alohtoni, netradiţionali faunei republicii
— lupul şi şacalul, efectuând un presing
destul de impunător asupra faunei cinege-
tice a anumitor ecosisteme (silvice şi ac-
va-palustre), îndeosebi prin concentrarea
prădătorului la prezenţa densităţilor spo-
rite ale prăzii.
În condiţiile creşterii efectivelor de
prădători, îndeosebi ale celor cu compor-
tament aberant (omorând şi distrugând
mult mai mult decât pot consuma), este
absolut imposibilă aplicarea teoriei cla-
sice, care spune că echilibrul să fie lăsat
pe seama „Naturii-mamă". Un coraport
dintre prădător şi pradă de 1/5 devine ex-
trem de distrugător pentru populaţia pră-
zii. Acest coraport, în unele cazuri şi mai
mic, îl avem pretutindeni în fondurile de
vânătoare pentru speciile principale de
vânat pe teren deschis (iepurele de câmp,
fazanul, potârnichea, porumbeii, păsările
acva-palustre), mai ales în situaţii destul
de frecvente când prada este supusă pre-
singului din partea mai multor prădători
cu diferit comportament de vânătoare
(vulpea, uliul porumbar, pisica sălbatică,
mustelidele, câinii sălbăticiţi).
Pe de altă parte, specialiştii constată
prezenţa unui dezechilibru în acest cora-
port şi graţie măsurilor veterinare (pe plan
internaţional), direcţionate spre combate-
rea rabiei, care au stimulat simţitor creş-
terea numerică a vulpii. În prezent, gra-
ţie comportamentului adaptiv pronunţat
la majoritatea prădătorilor, se observă o
accelerare a procesului de acomodare la
condiţiile antropogene, favorizând astfel
creşterea lor.
În terenurile gestionate de SVPM, în
preajma sezonului de vânătoare, este înre-
gistrat un efectiv de circa 40 mii de vulpi,
ceea ce se răsfrânge extrem de nociv asu-
pra populaţiei iepurelui de câmp şi a po-
târnichii. Extragerea anuală a circa 7-8 mii
de vulpi este insuficientă pentru a reveni
la un echilibru ecologic, în relaţiile prădă-
tor-pradă. Aş vrea să relatez, că pentru po-
pulaţia naturală a fazanilor şi, îndeosebi,
a celor puşi în libertate din crescătorii, în
ultimii ani se resimte creşterea numerică
a pisicii sălbatice, care se concentrează în
apropierea habitatelor optime pentru fa-
zan şi constituie astfel unul dintre factorii
importanţi în prosperarea speciei.
Cercetările efectuate confirmă necesi-
tatea stringentă de a desfăşura, în fondu-
rile de vânătoare, lucrări de profilaxie şi
tratament al bolilor parazitare, concomi-
tent cu hrana suplimentară, bineînţeles, cu
scopul reducerii efectivelor de prădători şi
de dăunători ai vânatului până la normele
ecologice.
Dr. Anatol Savin,
Institutul de Zoologie al AŞM

etica
Despre vânătorii-model
şi antimodele
Încerc să dau o definiţie şi vă invit să fiţi
de acord cu următoarea variantă: un mo-
del de vânător ar fi o persoană care, prin
valoare şi calităţi, poate servi ca exemplu în
asociaţie, grupă şi societate. Pentru vânăto-
rul-model contează regulile, buna-cuviin-
ţă, solidaritatea. Antimodelul preferă surâ-
sul şugubăţ, trufia măruntă, încântarea de
el însuşi. O activitate precum vânătoarea,
cu provocări multiple şi expuneri viclene
în anumite situaţii, unde cinstea şi corec-
titudinea umană nu sunt simple opţiuni
personale, nu poate funcţiona eficient fără
vânători-model, de numărul şi competenţa
acestora depinzând pasul înainte spre un
ecosistem evoluat şi împlinit.
Am avut ocazia, în anii anteriori, să
întâlnesc, ca şef de cotidian naţional, mo-
dele şi antimodele, adică vânători compe-
tenţi, oameni de toată isprava, capabili să
găsească echilibrul just între sobrietate şi
camaraderie, între efortul colectiv şi pasi-
unea personală, cunoscuţi şi apreciaţi în
asociaţiile din care fac parte, dar şi ortaci
dibaci, aflaţi între fronturi, care, surprin-
zător, „se descurcă“ nemaipomenit în teri-
toriul unor interese provinciale pe care nu
le pot traduce decât în limbajul „fuduliei
ieftine“. Dincolo de neîndemânare, trans-
formată deseori în virtute, se întrevede,
să-mi fie iertat termenul, o anumită formă
de o ambiţie şmecherească, de a arăta celor
din jur că şi ei, vânătorii-antimodel, pot sta
în rând cu vânătorii veritabili, care practi-
că o activitate raţională, de tradiţie, cu ră-
dăcini adânci în istorie. Se vor a fi oameni
cu ştaif vânătoresc, cu stil, distincţie şi
sportivitate, însă nu înţeleg că fariseismul
şi dispreţul faţă de fauna cinegetică sunt
amendate permanent de cei care, onest,
responsabil şi convingător, apără codul de
etică vânătorească înaintea oricăror ten-
taţii. Când intră în familia vânătorilor, de
foarte multe ori fără o instruire serioasă,
prea uşor după părerile unor profesionişti
avizaţi, unele persoane cu aer de model
provincial devin, surprinzător de repede,
antimodele, de parcă acesta ar fi scopul
iniţial pentru care au ajuns să se autocon-
sidere vânători autentici, cu patalama la
mână. Se folosesc de un statut social mai
ridicat, discutabil în unele cazuri, pentru
a demonstra stimabililor camarazi ce VIP-
uri sunt pe fondurile de vânătoare. Urcă
ţanţoş pe scena vânătorească numai din
dorinţe meschine şi practică o activitate
stearpă, lipsită de soluţii şi efort de ţinută,
benefic protejării fondului cinegetic, aflat,
se ştie, în stadiu de declin. Cea mai inte-
resantă şi nefastă consecinţă este scăderea
valorii umane individuale şi, câteodată,
colective, concomitent cu afectarea imagi-
nii acelora care conduc, profesional şi cu
pasiune, destinele acestei activităţi la nivel
naţional. Din acest motiv, vânătorul plin
de nobleţe, care dă întotdeauna lecţii de
eficienţă şi înţelepciune celor din jurul său,
amendează, prin comportament, fudulia
ieftină a oamenilor cu puşca nouă, versaţi
în exces, grăbiţi în atitudine şi limbaj, me-
reu dispuşi la o schimbare de direcţie cu
multe compromisuri. Pe vânătorul-model
îl interesează angajamentul declarat, ne-
condiţionat, previzibilitatea şi confirma-
rea unei stări de fapt benefică pentru pro-
tejarea şi conservarea fondului cinegetic.
Asta deoarece vânătorul „de rasă“ ştie bine
că există „camarazi de arme“, unii dintre ei
stăpâniţi de dorinţa de a vedea foc la gura
ţevii cât mai des, care au ajuns vânători nu
neapărat din convingeri dominate de un
crez, ci din motive străine de regulile scri-
se şi nescrise ale vânătorii.
Eliade BĂLAN
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Individul în mantie
Era o toamnă blândă şi târzie. N–am
putut rezista ispitei anotimpului de basm
şi, într–o bună zi, am purces spre Codrii
multicolori… E un obicei mai vechi al meu:
ori de câte ori dispun de timp, iar condiţiile
climaterice sunt prielnice, plec în pădure…
Ajuns prea devreme la destinaţie, mi–
am instalat fără grabă cortul, apoi am ple-
cat după apă la fântâna din ograda ocolu-
lui silvic, situat la câţiva paşi de locul unde
obişnuiam să staţionez.
Îl cunosc pe şeful ocolului silvic de mul-
tă vreme şi, la îndemnul său, mă cazez aici.
— Casa pădurii e un garant de linişte şi se-
curitate, — mi–a zis–o el, chiar de la început.
În comparaţie cu alte zile, astăzi curtea
administraţiei silvice „Condriţa“ era plină de
oameni. Se deschise sezonul de vânătoare
şi puşcaşii, înarmaţi pe cinste, dar şi bine
chercheliţi la acea oră matinală, aşteptau
nerăbdători să iasă şeful de ocol, care tre-
buia să le marcheze zona de vânat.
Atmosfera şi comportamentul vânători-
lor adunaţi în curte mă agitase. Analizând
din poartă „contingentul“ de participanţi
la deschiderea sezonului de vânătoare, am
înţeles că cei sosiţi nu sunt dintre „muritorii
de rând“. Drept mărturie — maşinile de lux,
parcate neomeneşte pe drumul îngust de
ţară, şi armele sofisticate, aruncate la nime-
reală sub nucul din ogradă.
Spre fântână, după apă, m–am strecurat
pe neobservate, ocolind şi ultimul grup de
ţintaşi, care–şi sorbeau „sutica“ de „cafea“,
căţăraţi tocmai pe capota unui „Jeep“. Şi, nu
apuc să scot bine ciutura cu apă la supra-
faţă, cum aud o împuşcătură de a zguduit
toată pădurea, după care urmă şi a doua
bubuitură. Cât ai clipi din ochi, doi vlăjgani
încărcau la fugă, în portbagajul unui auto-
turism, un coşcogeamite godac domestic,
iar puţin mai într–o parte, în convulsii în-
spăimântătoare, se zbătea scroafa…
Năucit de cele întâmplate, nici nu au-
zeam ce întreabă şeful, ieşit glonţ din clădi-
rea administrativă, cum nu realizasem când
ograda rămase pe loc pustie! Doar o biată fe-
meie, prăbuşită în genunchi, cu mâinile ridi-
cate spre cer, îşi bocea scroafa, pe zile să fete..
Au trecut ani de atunci. Deunăzi, fiind
chemat în calitate de martor la un proces
de judecată, mare mi-a fost mirarea când în
persoana celui în mantia de judecător l-am
recunoscut pe cel care a tras, fără jenă, în
godacul şi în acea scroafă, care au scăpat
din curtea unui gospodar, vecin cu pădurea.
St. Vâlcu
abc-ul vânătorului

Regulile ţintirii efective a vânatului

Un vânător începător, înainte de a proceda la tragerea din armă, trebuie să cunoască anumite reguli de ochire a
vânatului, de asemenea, să posede cunoştinţe de bază la teoria tragerii cu alice şi deja să mai aibă şi unele experi-
enţe de tragere din arma de vânătoare.

Tirul practic trebuie efectuat în mod tri, deoarece tragerea la asemenea distan- sare a acestuia. Animalul care aleargă late-
obligatoriu sub controlul a cel puţin unui ţă nu este eficientă, evităm să tragem „pe ral în raport cu vânătorul trebuie împuşcat
vânător experimentat, iar în oraş, la stan- auzite“, la primul sunet sau foşnet, produs prin ochire pe direcţia mişcării acestuia cu
duri de tir, practicarea tragerii din armă de crengi sau stufăriş. O astfel de tragere o anticipare de un corp sau chiar două, în
poate fi executată sub supravegherea in- chiar şi în locurile cele mai neumblate este funcţie de viteza, de iuţeala vânatului şi
structorilor.
Studierea regulilor teoretice de ochire
la vânătoare şi a tirului efectiv sunt o ga-
ranţie a protecţiei maxime a vânătorului
în faţa unor eventuale erori şi dezamăgiri
în sensul tragerii imprecise la vânătoare,
dar şi a pieirii zădarnice a vânatului.

Tragerea instinctivă
(fără ochire precisă)
Tragerea din armă asupra vânatului
este efectuată în corespundere cu unele
procedee prestabilite.
„Tragerea instinctivă“ este principala
metodă de tragere a focurilor de armă asu-
pra vânatului aripat în pădure, tufari sau
în stufăriş des.
La distanţe mai mari acest procedeu
devine deja ineficient. Linia de ţintire va
devia esenţial de la punctul de ochire, ea
va fi deja destul de mare şi grosul alicelor
din încărcătură nu vor nimeri în vânat. De
aceea, în asemenea cazuri este practicată
tragerea cu ochirea ţintei în mişcare.
La început ochim vânatul, apoi, anti-
cipând deplasarea ţintei în funcţie de linia
şi viteza mişcării acesteia, îndreptăm ţeava
armei spre locul unde presupunem că va
apărea vânatul.
În procesul dobândirii vânatului, ţin-
taşul trebuie să respecte cu stricteţe o re-
gulă fundamentală: să tragă astfel ca
tirul să fie decisiv, cum spun
vânătorii, curat (omorât pe
loc), fără şanse pentru vâ-
nat să scape rănit.
La vânătoare, trebu-
ie să ochim precis, drept
care să respectăm două
reguli fundamentale de
ţintire: în primul rând,
nu vom trage la o distanţă
mai mare de 35 de metri, la
mistreţ — până la 50 de me-
interzisă. Aceasta pentru că multe nenoro-
ciri se produc anume din vina unor vână-
tori prea impulsivi.
În procesul tragerii trebuie să ţinem
cont şi să aplicăm corect ochirea cu antici-
pare, luând în calcul parametrii de depla-
sare în spaţiu a vânatului aripat sau mami-
fer, de altfel, vom trage mereu pe alături.
Spre exemplu, raţa mică poate dezvolta în
zbor o viteză de 30—40 m/sec., iar iepure-
le, dacă este urmărit de ogari, aleargă cu o
viteză de 11—13 m/sec.
Regulile de vânătoare sunt
aproximativ următoarele:
dacă animalul se îndreap-
tă spre ţintaş, care se află
cam la 40 de metri de
acesta, atunci trebuie
ochite labele anterioare,
iar dacă fuge la o dis-
tanţă mai mică de 40 de
metri, atunci punctul de
ţintire se va afla înaintea vâ-
natului pe direcţia de depla-
distanţa poziţionării acestuia în raport cu
vânătorul.
Ţintirea animalului în mişcare
Animalul în mişcare trebuie ţintit între
urechi, desigur, ţinând cont de viteza miş-
cării şi distanţei de la vânător, prin urma-
re, punctul de ochire trebuie ales mai sus.
Păsările care zboară aproape, dar,
esenţialmente, încet, îndepărtându-se de
vânător, la 90° de la linia de tragere, potri-
vit regulii de ţintire, trebuie ochite în nas.
În cazul păsării care zboară departe, vână-
torul trebuie să stabilească rapid punctul
de ochire şi s-o anticipeze cu un corp sau
mai multe. Dacă pasărea vânată zboară în
jos, atunci trebuie ochită în coadă, iar cea
care zvâcneşte din stufăriş sau tufe, trebuie
împuşcată alegând punctul de ochire ceva
mai sus de capul păsării.
Vânătorul trebuie să ţintească sub pa-
săre în cazul în care aceasta zboară spre el.
Cu cât vânatul este mai aproape, cu atât

12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /


mai jos este ales punctul de ochire. Dacă
pasărea se află mai departe de vânător,
atunci şi punctul de ochire va fi mai sus.
Pasărea care zboară deasupra capului
trebuie acoperită cu ţevile şi împuşca-
tă, fără a admite apropierea acesteia la
o distanţă mai aproape de 25 de metri.
Pasărea care zboară la mică înălţime
deasupra terenului trebuie ţintită mai
sus de cap, acoperind-o cu ţevile.
Mai există o regulă care trebuie reţi-
nută de oricare vânător începător — să
nu tragem în vânatul care se află mai
aproape de 10 metri, deoarece încărcă-
tura de alice la o astfel de distanţă încă
este concentrată şi un tir eficient este
puţin probabil.
Prin urmare, pe locuri deschise,
pasărea sau animalul trebuie lăsat să se
îndepărteze şi ochit când se va afla la
distanţa de 25—30 de metri. Însă acei
ţintaşi care fac abstracţie de reguli şi
trag în vânat de la distanţe inaccesibile
pentru o încărcătură obişnuită, încalcă
regulile etice ale vânătorii.
Pregătirile pentru vânătoare se fac
acasă, iar antrenamentele cu puşca sunt
efectuate în permanenţă. În fiecare
zi trebuie practicate 25-30 de exerci-
ţii, care se rezumă la săltarea armei la
umăr, vânătorul urmărind cu ţevile ţin-
ta imaginară de la dreapta spre stânga,
apoi de la stânga spre dreapta, de sus în
jos şi de jos în sus. Durata acestor exer-
ciţii este de la 5 până la 10 minute, cu
pauze între acestea de 2 minute pentru
a da odihnă mâinilor. Tot acasă putem
învăţa apăsarea delicată a trăgaciului.
Numai că trebuie să încărcăm arma cu
tuburi de cărtuşe folosite, pentru a evita
uzarea percutorului.
Echipamentul vânătorului trebu-
ie să fie comod. Arma trebuie aleasă
în corespundere cu masa şi înălţimea
ţintaşului. Arma trebuie să fie comodă
pentru purtatul pe umăr. În caz contrar,
vânătoarea din mers ne va obosi foarte
repede, devenind pentru noi un lucru
puţin plăcut. Cartuşiera trebuie să fie
bine ajustată pe corpul ţintaşului şi să
fie de tip închis, pentru a evita ume-
zirea cărtuşelor de la ploaie, rouă sau
zăpadă.
În concluzie, voi susţine că nicio
teorie nu este în stare să-l înveţe pe vâ-
nător, ca acesta să devină un ţintaş per-
formant. Pentru aceasta sunt necesare
exerciţii practice îndelungate şi moni-
torizarea atentă a acţiunilor vânătorilor
mai experimentaţi.
Vladimir Kolesov
Tir sportiv
Duminică, 3 mai curent, a demarat şirul întrecerilor anuale între
vânători la tir sportiv. Şi de această dată ortacii din raionul Ialoveni
au luat-o înainte.
Ialovenenii
deschid sezonul
Dis-de-dimineaţă cei un ochi urmărind cum îm- loc — un vânător sadea,
mai buni ţintaşi, membri puşcă ortacii concurenţi, Gheorghe Balică. Tustrei
ai grupelor primare vână- iar cu altul — tabla pe care s-au învrednicit şi de pre-
toreşti, erau prezenţi deja erau indicate rezultatele: ba mii speciale.
cu armele de vânătoare pe „1“, ba „0“. Între colective cel mai
terenul Centrului de in- Când soarele s-a ridicat bun la ţintire s-a dovedit a
struire cinegetică din str. în vârful boltei cereşti, s-au fi cel din Ialoveni, pe locul
Cişmele, mun. Chişinău. anunţat şi totalurile. Pe doi s-a situat echipa din
Competiţiile au fost orga- primul loc s-a clasat Ghe- Costeşti, iar locul trei i-a
nizate de Consiliul Sub- orghe Grosu, managerul revenit echipei din Ţipala.
diviziunii Teritoriale Ialo-
veni, conform planului de
activitate, cu susţinerea So-
cietăţii Vânătorilor şi Pes-
carilor din Moldova. Lupta
avea să se ducă între vână-
tori individual, dar şi între
colective, la bază luându-se
cele mai bune două rezul-
tate din cadrul grupelor. La
comanda arbitrului princi-
pal, valea din preajma Cen-
trului de instruire cinegeti-
că s-a umplut de bubuitul
armelor.
Pe teren se imita zborul
pe curbă în sus al fazanu- Subdiviziunii Teritoriale Participanţii la între-
lui, alergatul în salturi al Ialoveni, care a dat dovadă ceri s-au convins o dată în
iepurelui… În toate trebuia de un înalt profesionalism plus de importanţa unor
să ţinteşti, în toate — să ni- în materia doborârii ţin- asemenea competiţii întru
mereşti. După linia de de- telor. Locul doi l-a ocupat dezvoltarea înaltelor per-
marcare îşi aşteptau rândul un alt ţintaş iscusit — Igor formanţe în ale vânătorii.
participanţii la întreceri, cu Mâra, iar cel de-al treilea Ion Groza
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
Chinologie

Dibăcie şi
precauţie
La sfârşitul lunii martie, în
una dintre cele mai mari volie-
re de prin părţile Cimişliei, si-
tuată în pădurea Zloţilor, s-au
desfăşurat competiţiile inter-
naţionale ale câinilor de rasă
Laika la mistreţ în volieră. Ele
au fost planificate din timp şi
au avut drept scop efectuarea
unui schimb de experienţă,
lărgirea contactelor şi colabo-
rarea dintre posesorii acestor
câini în vederea dezvoltării şi
pregătirii patrupezilor în con-
diţiile de câmp. Câinii au parti-
cipat la întreceri individuale şi
în echipă, constituită de obicei
din patru animale de vânătoa-
re. E important că, înainte de a
fi asmuţiţi contra mistreţului,
câinii trec încercarea fricii de
împuşcătură. Cei care se tem
de pocnetul armei nu sunt ad-
mişi la competiţii.
La Zloţi au participat 76 de
câini Laika, o parte dintre care
a luat parte la întrecerile indi-
viduale, iar altă parte a format La competiţiile individuale mai tânăr câine. Aplauzele le-a
şapte echipe puternice. Con- premiul mare l-a obţinut Vitalie cules căţeluşa Irma, posesor -
ducătorul întrecerilor se află, Bucico din Râşcani cu doi câini V. Dubineţ (Odesa).
conform regulamentului, în campioni. În fruntea echipelor Competiţiile la mistreţ
interiorul volierei şi dă semna- s-a situat cea a lui Constantin sunt foarte importante pentru
lul de începere a căutărilor fia- Buimistrov din Transnistria, pregătirea câinilor să vâneze
rei sălbatice. Lupta dintre câi- după care urmează echipa lui mistreţul cu adevărat. Cu atât
ni şi mistreţ e aprigă, plină de V. Dubineţ din Odesa. Patrupe- mai mult că acest tip de vână-
primejdii. Patrupezii trebuie să zii chişinăuieni s-au învrednicit toare în multe ţări, inclusiv la
dea dovadă de dibăcie, perse- de locul III. De menţionat că la noi, devine foarte popular.
verenţă, dar şi de precauţie. întreceri a fost desemnat şi cel Cor. VPM

TabelUL
competițiilor la mistreț, individuale – pe echipe
acumulate

acumulate

acumulate
Diploma

Diploma

Diploma
Puncte

Puncte

Puncte
Nu- Nu- Nu-
Rasa

Rasa

Rasa

mele Proprietarul Notă mele Proprietarul Notă mele Proprietarul Notă

RE Mavr Dubineţ V. M. 77 gr. ll VS Șturm Markirosean B. V. 94 gr. l RE Jek Bucica V. Fără contact cu animalul
VS Adac Moghilevski A. Iu. 77 gr. ll VS Dîmca Carabulea V. Fără contact cu animalul VS Baghir Bucica V. 95 gr. l
RE Irma Dubineţ V. M. 63 gr. lll VS Dunai Agachi V. Fără contact cu animalul RE Said Bucica V. 95 gr. l
VS Argun Moghilevski A. Iu. Eliminat – nu a luat urma VS Pur Bazeliuc M. A. 64 gr. lll VS Volinîi Bucica V. Fără contact cu animalul
animalului (2 min) VS Dic Bazeliuc M. A. 64 gr. lll VS Wait Bucica V. Fără contact cu animalul
VS Dic Culicov A. A. Eliminat – nu a lătrat 45 sec. VS Ghenii Moroz A. V. 74 gr. ll RE Iuna Bucica V. 71 gr. lll
VS Sava Speianu V. 53 f/d RE Nik Moroz A. V. 74 gr. ll VS Baical Gâsca V. Eliminat – a refuzat să lucreze
VS Groza Pascari V. A. Fără contact cu animalul RE Medoc 74 gr. ll VS Aian Nagornâi B. C. Fără contact cu animalul
VS Grom Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Cuhta Moroz A. V. 67 gr. lll VS Belca Nagornâi B. C. Fără contact cu animalul
VS Razboi Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Norca Moroz A. V. 67 gr. lll VS Șoroh Nagornâi B. C. Fără contact cu animalul
VS Ragdai Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Arab Moroz A. V. Eliminaţi – au refuzat să lucreze RE Liudca Nagornâi B. C. Fără contact cu animalul
VS Top Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Mavr Moroz A. V. Eliminaţi – au refuzat să lucreze VS Mania Melnicov I. V. 66 gr. lll
VS Ceac Pascari V. A.. Fără contact cu animalul VS Dunai Htemo A. V. 68 gr. lll VS Bona Melnicov I. V. 66 gr. lll
RE Guner Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Ceara Htemo A. V. 68 gr. lll VS Jizra Moroz A. V. 78 gr. ll
RE Mart Pascari V. A. Fără contact cu animalul VS Ciubais Danu O. A. 63 gr. lll VS Gina Moroz A. V. 78 gr. ll
VS Burea Buimistrov C. A. 67 gr. lll VS Burâi Zastânceanu M. 65 gr. lll VS Curai Moroz A. V. Eliminaţi – au refuzat să lucreze
VS Ishat Buimistrov C. A. 77 gr. ll RE Dolea Danu O. A. 65 gr. lll VS Grig Moroz A. V. Eliminaţi – au refuzat să lucreze
VS Palim Buimistrov C. A. 85 gr. l RE Ciuia Danu O. A. 76 gr. ll RE Pîjoc Hârștioaga A. G. Fără contact cu animalul
VS Aina Buimistrov C. A. 85 gr. l VS Ugar Vasiliev A. N. Fără contact cu animalul RE Topoli Hârștioaga A. G. Fără contact cu animalul
RE Jigan Guci G. G. Eliminaţi – căţeaua a refuzat să lucreze RE Bim Vasiliev A. N. Fără contact cu animalul RE Pina Hârștioaga A. G. Fără contact cu animalul
RE Aza Guci G. G. Eliminaţi – au refuzat să lucreze VS Carat Vasiliev A. N. Fără contact cu animalul VS Alsa Hârștioaga A. G. Fără contact cu animalul
RE Ceac Guci G. G. 75 gr. ll RE Ciuia Vasiliev A. N. Fără contact cu animalul VS Mișca Meleca V. Fără contact cu animalul
RE Hasan Guci G. G. 75 gr. ll VS Iana Stoianov S. S. Fără contact cu animalul VS Groznâi Meleca V. Fără contact cu animalul
VS Sarmat Maculeţki S. 69 gr. lll RE Muha Stoianov S. S. Fără contact cu animalul
RE Notă:
VS Ivdeli Andriţco R. A. Fără contact cu animalul VS – Laika vest-siberiană
RE Berta Maculeţki S. 69 gr. lll
VS Tera Andriţco R. A. Fără contact cu animalul RE – Laika ruso-europeană
VS Aia Markirosean B. V. 94 gr. l f/d – Fără diplomă
VS Iacut Bucica V. Fără contact cu animalul

14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /

Vânătoarea la mistreţ este deosebit
de productivă cu câini special in-
struiţi. Printre aceştia cea mai indi-
cată rasă de vânătoare este Laika. E
un câine cu calităţi fizice excelente,
care ţine consecvent urma vânatu-
lui, efectuează căutarea într-o rază
de 400—500 de metri, nu mai mult,
ca să-i fie auzit lătratul.
Laika, dresată la mistreţ
Dresarea unui câine pentru vânătoare
la mistreţ este o sarcină nu tocmai simplă.
Ţin să accentuez că succesul este deter-
minat pe jumătate de originea câinelui.
Aceasta pentru că asemenea calităţi ca
înverşunarea şi vitejia sunt transmise în
temei prin ereditate. Pe când consecven-
ţa, tehnica şi aptitudinile de căutare pot
fi altoite în procesul dresării, vânătorii şi
asmuţirii.
Aşadar, procuraţi un ţânc Laika şi
doriţi neapărat să vă fie un bun ajutor la
vânătoarea de mistreţ. Bineînţeles, prin
definiţie, genealogia ţâncului va fi cores-
punzătoare: părinţii vor avea diplome
la mistreţ, de dorit, în generaţia a doua
(buneii, la fel, cu diplome similare). Cum
numai ţâncul începe să se dezvolte, prima
lui jucărie va fi o bucăţică de blană de mis-
treţ. În niciun caz să nu pedepsiţi ţâncul
pentru diferite şotii, nu suprimaţi reacţiile
agresive care se manifestă la cea mai fra-
gedă vârstă. Nu se admite ca ţâncul să fie
muşcat de un câine matur sau să-l zgârie o
pisică, până când el nu va prinde la puteri
ca să fie sigur pe sine. De dorit ca ţâncul
să iasă învingător din toate jocurile în care
este angajat.
La fel, este bine ca la 7—8 luni acesta
să aibă posibilitate să miroase un mistreţ,
împuşcat la vânătoare, să lingă sânge din
rana animalului şi să guste din carnea de
mistreţ, jupuit în prezenţa lui. Peste 2—3
luni, câinele puţin mai maturizat poate fi
luat la vânătoare pentru a-i face cunoştin-
ţă cu animalul. Eventual, această partidă
se poate solda cu capturarea vânatului, fie
chiar şi fără concursul tânărului câine. E
şi mai bine, dacă la vânătoarea respectivă
a participat un câine matur instruit, care
a lucrat consecvent şi activ, dând un bun
exemplu novicelui.
După dobândirea vânatului, vom acor-
da atenţie comportamentului tânărului
câine: dacă va încerca să încolţească ani-
malul răpus, există speranţa că în viitor va
apuca fără frică şi mistreţul viu. Însă dacă
câinele se cam teme de animalul răpus şi
latră de la distanţă, permiteţi-i să-şi expri-
me emoţiile, însă apropiaţi-vă puţin câte
puţin de mistreţ împreună cu discipolul
dvs. şi stimulaţi-l să miroase şi să apuce
cu colţii vânatul. Permiteţi-i câinelui să
hărţuiască animalul cât îi pofteşte inima şi
dacă ochii acestuia se vor injecta de furie
şi hazard, consideraţi că prima lecţie a fost
însuşită.
Nu trebuie să admitem ca mistreţul
să rănească câinele tânăr, iar pentru orice
eventualitate vânătorul trebuie să aibă la
el tifon, apă oxigenată, fir de capron, un
ac, praf de streptocid şi foarfece. Mistre-
ţul poate răni cu colţii mai cu seamă câinii
tineri şi neexperimentaţi, dar răi şi cura-
joşi. Rănile sunt diferite, în cele mai dese
cazuri, despicarea pielii pe partea laterală
a piciorului sau în zona subabdomina-
lă. Dacă o nenorocire de acest gen se va
întâmpla cu câinele dvs., procedaţi neîn-
târziat la spălarea rănii cu apă oxigenată,
tundeţi locul respectiv de blană, la nece-
sitate, coaseţi rana cu aţă de capron, după
care bandajaţi rana cu tifon şi transportaţi
câinele la punctul veterinar. Dacă au fost
atinse vase sangvine, trebuie aplicat un
tampon şi strânsă vâna de sânge.
Câinii curajoşi şi puţin experimentaţi
trebuie asmuţiţi la mistreţ în volieră, cu
condiţia că mistreţul să fie fără colţi.
Colţii femelei sunt mai puţin pericu-
loşi pentru un asemenea câine cum este
Laika. Dacă în volieră acesta latră la mis-
treţ de la distanţa de 3—5 metri, deja este
bine, până când mistreţul nu se va urni
din loc sau nu va sări la câine. După ce
se va feri de mistreţ, trebuie să-l atace din
nou. Dacă însă ea evită să reia atacul, apoi
vânătorul trebuie s-o încurajeze, la nece-
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
sitate să alunge mistreţul şi să stimuleze
câinele să-l urmărească. Urmărirea stimu-
lează câinele să sară la mistreţ, iar hazar-
dul spulberă orice temeri. Este indicat de a
întreprinde asmuţirea primăvara devreme
până la formarea frunzişului şi toamna
după căderea frunzişului şi până la prima
zăpadă.
De regulă, câinii dresaţi şi asmuţiţi
după toată regula, încep să lucreze la mis-
treţ până la un an. În timpul asmuţirii în
volieră, Laika deja dresată nu trebuie chi-
nuită până la sleirea puterilor. Când ob-
servaţi că dă semne de oboseală, prindeţi
câinele de lesă şi plecaţi de la volieră fără
a uita să-l lăudaţi pentru efortul depus.
Astfel îl deprindeţi să vă asculte necondi-
ţionat în momentul în care aţi hotărât să
încetaţi acţiunea.
Reţineţi: este mai indicat să întreprin-
deţi patru asmuţiri a câte 15 minute, decât
o asmuţire care să dureze o oră.
Nu este bine să procedăm la asmuţire
prea des, deoarece mistreţul în volieră nu
este împuşcat, iar câinele care nu vede re-
zultatele eforturilor sale, poate pierde inte-
resul faţă de această specie de vânat.
Dacă Laika dvs. a deprins să încolţeas-
că vânatul şi a început să lucreze consec-
vent, să persecute insistent mistreţul şi să
evite atacurile acestuia, asmuţirea ulteri-
oară a acesteia în volieră nu mai este opor-
tună. Este deja cazul să preconizăm pro-
movarea câinelui: obţinerea diplomei de
lucru, luarea discipolului la vânătoare etc.
Concomitent, câinele trebuie să însu-
şească apucăturile vânatului, să reacţione-
ze prompt la atacurile mistreţului, să în-
veţe eschivele laterale cu atacul animalului
din spate. Dacă mistreţul încearcă să scape
cu fuga, la fel, să fie precaut şi să nu sară
la el în hăţişuri, unde acesta e la el acasă şi
are avantaje în faţa câinelui de vânătoare.
V. CHIRPA
Competiţii pescăreşti
Mult râvnita Cupă a Chişinăului
În duminica de 26 aprilie,
dis-de-dimineaţă, coada lacu-
lui din Valea Morilor mişuna
de oameni cu undiţe. Erau în
desfăşurare competiţiile „Cupa
Chişinău-2015“ la pescuit
sportiv „La undiţă cu plută, un
cârlig, o şansă“, organizat de
Federaţia Naţională de Pescuit
Sportiv din Moldova, Socie-
tatea Vânătorilor şi Pescarilor
din Moldova, Primăria muni-
cipiului Chişinău. Trebuie de
spus că e pentru prima dată,
când pescarii sportivi din ca-
pitală, şi nu numai, concurea-
ză pentru „Cupa Chişinăului“.
De aceea, emoţiile erau mari.
Fiecare dintre participanţi se
întreba în sinea lui: „Cine va fi
norocosul pescar, care se va în-
toarce acasă nu doar cu peşte,
ci şi cu marele trofeu?
Nicolae Botezat, arbitrul
principal al competiţiilor, a
înregistrat participanţii, a or-
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
ganizat tragerea la sorţi, le-a
explicat totul în detalii…
La acest campionat s-au
înscris 34 de concurenţi bine
echipaţi.
Pe un dig, pescarii, unul
câte unul, şi-au aranjat undi-
ţele şi alte ustensile. Condiţi-
ile întrecerii au fost destul de
stricte, pentru ca participanţii
să aibă drepturi şi şanse egale
în cadrul competiţiei. Fiecare
dintre ei a primit porţiunea
sa de lac unde să pescuiască,
fără a avea dreptul să ceară
ajutor sau să se deplaseze către
vecini. S-a întipărit în minte
momentul când unul dintre
participanţi, şi anume Anatol
Ciobanu, fiind amplasat, con-
form tragerii la sorţi, detaşat
de fiul său, Cristian, un copleş
de 11 ani, apropo, cel mai tânăr
participant la acest campionat,
a rugat juriul să-i aşeze alături.
Însă n-a fost să fie aşa — regu-
lile trebuie respectate. Intere-
sant e că la început norocul îi
surâdea mai mult feciorului,
decât lui taică-său.
Printre participanţi s-au în-
registrat şi două reprezentante
ale sexului frumos: Svetlana
Şeremet şi Lesea Uciteli. Deci,
şi aici avem de a face cu echipe
de familie: ele au venit împreu-
nă cu soţii.
În Regulamentul compe-
tiţiilor, de rând cu diplome şi
cupe speciale, desigur, au fost
prevăzute şi premii băneşti.
Pentru primul loc — 3000 de
lei, pentru locul al doilea —
2000 de lei, pentru locul al
treilea — 1500 le lei.
La amiază s-au făcut tota-
lurile. Pe primul loc s-a clasat
Pavel Zgherea, care a scos din
apă 1,164 kg de peşte. Al doilea
loc i-a revenit Lesei Uciteli, cu
0,807 kg dobândă. Iar al treilea
loc l-a ocupat Alexandru Stat-
nâi, care a prins mai puţin peş-
te — 0,737 kg.
Aceasta a fost prima edi-
ţie a Campionatului Repu-
blicii Moldova „Cupa Chişi-
nău-2015“ la pescuit sportiv
„La undiţă cu plută, un cârlig,
o şansă“. Cu certitudine, cea
de-a doua ediţie ne va bucura
cu rezultate şi mai performan-
te. Fir întins!
ion groza
Foto: Stanislav Duduciuc
Mendrele cifrei „13“
„Când e vorba de pescuit, mi-a spus-
o cineva, norocul și profesionalismul stau
cocoțați pe același cântar…“ Atunci n-am
dat mare importanţă acestor vorbe. Dar…
În rezultatul tragerii la sorți din cadrul
competiţiilor „Cupa Chişinăului—2015“
la pescuit de amatori „La undiţă cu plută,
un cârlig, o şansă“ (lacul „Valea Morilor“,
Chişinău), lui Grigore Gudima i-a revenit
numărul 13. Se pare că anume acest nu-
măr buclucaș i-a jucat festa. Deși om cu
„universitate“ pescărească (după spusele
lui, undește de la vârsta de 5 ani), în așa
situație stranie n-a mai nimerit niciodată.
Pe parcursul competiției, sportivul a pier-
dut două plute, o jumătate de duzină de
cârlige, iar peștii, au rămas acolo unde au
poftit…
— Miracol nu alta! îmi spuse pescarul.
E pentru prima oară în viața lui când,
mocoșindu-se ore la rând pe malul unei
ape, nu ia nicio captură…
L-am compătimit, dar asta-i! Cum se
vede, „norocul“ e treabă serioasă într-o pati-
mă cum e pescuitul şi…trebuie luat în calcul.
Stan TUDOR
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
O vânătoare în Basarabia (III)
Şeful nostru era Spiridon, român
băştinaş, căpitan de cavalerie în retrage-
re, tânăr foarte bogat, proprietar de câ-
teva moşii în apropierea Chişinăului şi a
Orheiului, galantom şi bonvivant. Apoi
vine la rând francezul Menier, agen-
tul băncii funciare din Lyon cu filiala în
Odesa, tânăr foarte vesel, tipul spiritului
francez, mâncău şi gastronom desăvârşit;
Grünbaum, elveţian, profesor de limba
germană la liceul din Odesa, carabinier
de o dibăcie admirabilă, care nimerea cu
glonţul pasărea în zbor; Zaiko, rutean sau
malorus, procuror la tribu-
nalul din Chişinău; Ludwig,
neamţ, proprietar în ţinutul
Akkermanului; Malinevici,
proprietar în ţinutul Soro-
cii; Poraszkiewicz, polon din
Basarabia, proprietar din ţi-
nutul Hotinului; Vartic, ro-
mân, proprietar din ţinutul
Chişinăului, admirabil puş-
caş la păsări de baltă, pentru
care dibăcie noi îl porecli-
sem „becaţa“; Varhovici, ve-
chil pe moşiile mănăstireşti
din Basarabia, şi, în fine, eu.
Şeful expediţiei noas-
tre, Spiridon, se-ngrijise cu
galantomie de proviziunile de mâncare
pentru pustiuri. El ştia prea bine că plă-
cerile vânătorii noastre nu puteau să se
mărginească la dibăcia de a nimeri bine
cu puşca, a dobândi cât mai mult vânat şi
de a admira tablourile naturii, ci că omul
trebuie să şi doarmă bine după osteneală,
şi, ce-i şi mai neapărat de lipsă, trebuie să
mănânce bine, fiindcă un vânător hămesit
are asemănare cu un condamnat la munca
silnică prin propria sa voinţă.
Şi aceasta o păţesc mai toţi vânătorii
care se pornesc la cutreierat câmpiile şi
bălţile, numai cu o cârmoajă de pâine şi o
bucată de cârnaţ rece în torbă.
Iată pentru ce Spiridon găsi cu cale a
înzestra expediţia noastră cu bucătarul lui,
un francez adus de la Paris, căruia îi încre-
dinţă toate proviziunile culinare, băuturile
şi tacâmurile. Toate aceste fură încărcate
în cel mai mare din furgoane, ce semăna
acuma a fi o magazie pe roate, fiindcă con-
ţinea felurite băcănii, pâini, mesării, vinaţe
şi cutii cu sugări de Havana.
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
Constantin Stamati-Ciurea
Acum vă puteţi închipui cu ce iuţeală
am plecat noi din Chişinău la 10 ore di-
mineaţa, îndată după dejun. Spre seară
ajunserăm până la moşia Manzâr, 40 de
kilometri de la Chişinău, de unde încep
câmpiile Bugeacului.
Noi ne aşezarăm lagărul lângă un râ-
uleţ, numit Cunduc. După ce ne întinse-
serăm corturile, se porniră opt din noi cu
prepelicarii prin alături, spre a dobândi
vânat pentru ospăţ, care învoit a fost să se
facă la 9 ore seara.
Menier, ca gastronom, rămăsese ajutor
bucătarului, iară Spiridon, ca gospodar
şi rânduitor. Doi din vizitii se duseseră
să aducă cu sarcina stuf şi buruieni pen-
tru foc, unicul material pe acele câmpii,
unde nu cresc nici măcar ierbi lemnoase
sau ciritei. Unul din vizitii ne cosise iarbă
pentru culcuşurile noastre şi pentru hrana
cailor legaţi de furgoane.
Eu mergeam prin iarba de mohor, pe
urmele prepelicarului, care începu a se tu-
pila: atunci un frumos cocoş de spârcaci
izbucni din iarbă cu zgomot de aripi, dar
imediat şi pică sub împuşcătura mea, fi-
indcă zborul lui are multă asemănare cu
zborul ciocârliei. Zdrelind din aripi, spâr-
caciul se ridică drept în sus, apoi de la o
înălţime de 40 de metri se sloboade pieziş
în jos, ascunzându-se în iarbă, din care ri-
dicând capul său negru, lasă să răsune un
ton, ce are o stranie asemănare cu cuvân-
tul rusesc preaci (ascunde-te!).
Împuşcăturile camarazilor urmau des
una alteia în toate părţile, şi după o oră de
vânătoare, întorşi în tabără, aveam două
dropii, 6 spârcaci şi vreo 20 de prepeliţe
grăsulii.
Bucătarul majordom imediat intră în
funcţiile sale culinare, ajutat de Menier,
şi când înserase cu totul, pălălăiau sub ca-
zane şi tingiri vreo câteva focuri, din care
se ridica fumul în columne albe spre cerul
senin.
Vânătorii osteniţi se aşezară în jurul
focului, istorisind impresiile sale sau de-
scriind însuşirile câinilor şi ale puştilor,
însă toţi veseli, şuguind şi râzând, afară de
Zaiko, care se văita de bătăturile de la pi-
cioare, ce-l ardeau, cum zicea
el, ca focul.
Acuma iată că se pune şi
Menier între noi, cu pestelca
la brâu, cu mâinile suflecate.
„Me voilà, le marmiton du
cordon bleu“, zise el şi, întur-
nându-se spre Zaiko, îl între-
bă: „Dar tu ce ai păţit, că te
văicăreşti aşa?“.
— Of, bătăturile, bătătu-
rile mă ard foc; nu mă pot
urni şi mă tem că va trebui să
mă despart de voi, răspunse
Zaiko întristat.
— Atunci rămâi în locul
meu şi primeşte steagul de
marmiton, îi zise Menier, dându-i pestelca;
iar ce s-atinge de bătături, adaugă el zâm-
bind, vă voi istorisi, camarazilor, o scenă
tragicomică, la care am asistat nu demult,
când mă dusei să-l iau la vânătoarea noas-
tră pe Calistrat; voi îl cunoaşteţi doar pe
cela cu femeia hărţăgoasă? — Eu îl angajai
să ne servească mai mult de călăuză prin
Bugeac, unde fusese mulţi ani vechil la
contele Nesselrode. Cu toate că-i miop şi,
de la sine înţeles, şi rău puşcaş, totuşi putea
să ne arate locurile cele mai bogate în vâ-
nătoare. Eu îi desemnai ziua vizitei mele, în
care trebuia să fie gata de pornire.
Cunoscând intrările în odăile lui, mă
îndreptai spre cabinet, a cărui uşă era des-
chisă. Mă uit de pe prag şi ce văd? Calis-
trat, răsturnat pe o canapea, cu picioarele
în sus, gemea dureros, căci bucătăreasa lui,
o matroană zdravănă, se muncea în zadar
să-i încalţe botforii, care, uscaţi fiind, nu
intrau pe picioare. Câinele lui prepelicar,
care înţelegea bine că stăpânul său se pre-
găteşte de vânat, şedea lângă canapea şi
bătea cu coada în podeală. Lângă fereastră
femeia lui Calistrat, Casandra, un colos de
muiere, cu nasul vânăt ca o pătlăgică, pe
care erau aşezaţi ochelarii, lucra la un col-
ţun, iară ascuns după a ei pestelcă, fiul lor
Nicolaş, băieţel de vreo şapte ani, se juca
cu patrontaşul tatei, scoţând patroanele
şi deşertând din ele alicele. Casandra, ici
colea, mai arunca câte o căutătură duş-
mănoasă spre bărbatul ei, care, roşu ca un
rac fiert, cu bobi de sudoare pe frunte şi
obraz, gâfâia necontenit şi gemea de du-
rerea ce-i pricinuia bucătă-
reasa, muncindu-i picioarele
cu botforii afurisiţi. Pe mine
nu mă vedea nimeni, căci mă
oprisem pe prag, ceva ascuns
după uşă, interesându-mă să
văd finalul acelei pregătiri de
vânătoare.
— Of, mai încet, Catri-
no, strigă Calistrat cu o voce
de iepure prins de ogari. Ce
dracu? Tu parcă ţii în mână
nişte butuci de lemn, dar nu
picioarele mele cu bătături.
— Apoi cum să ţi le în-
calţ, dacă nu intră, răspunde
cu mânie bucătăreasa; mi-
am rupt toate unghiile de la
degete, că nici cotlete n-oi
mai putea face azi.
— Trebuie unşi botforii; du-te de adu
borcanul cu unsoare, ce l-am cumpărat
ieri. Vezi doar că pielea-i uscată, şi de voi
intra undeva, vor slobozi apa; apoi cum să
mă bag cu dânşii în baltă? zise Calistrat,
răsfirând mâinile.
— Dar la ce naiba să te bagi numaide-
cât în baltă? se răspunde Casandra cu o
voce de bariton; parcă nu poţi umbla pe
locuri uscate?
— Ce ştii tu despre vânătoare, cap de
femeie ce eşti; becaţele şi raţele şed numai
în baltă, în papură şi stuf.
— Taci, mangositule, îl întrerupe mâ-
nioasă Casandra. Ce-i drept, nu ştiu unde
ele şed, ştiu însă că deunăzi ai împuşcat în
stuf într-o babă, şi în loc de raţe sălbatice,
ai ucis raţele morarului. Şi eu, săraca de
mine, ca să te scap de nevoi, am plătit ba-
bei ca să tacă 500 de ruble, iară pentru raţe
10 ruble, bani cu care puteam să-mi ţin
casa un an de zile. Nu ţi-i ruşine obrazului,
la vârsta ta de 60 de ani, să umbli teleleu
prin glod şi bălţi, întovărăşindu-te cu nişte
ştrengari tineri, ce ţi i-ai făcut camarazi?
—Ian tacă-ţi gura! răspunde Calistrat
oftând; nu destul că mă ard bătăturile, că
nu ştiu pe ce lume-s, mai vii încă şi tu cu
păcăliturile tale. Du-te şi adu unsoarea,
răcni el către bucătăreasă, împingând-o cu
piciorul în piept.
— Da de unde s-o aduc, replică aceas-
ta, zvârlind botforii cât colea. Unsoarea a
mâncat-o javra asta de prepelicar. De nu
crezi, întreabă de vizitiu, care abia, abia
i-a putut scoate capul din borcan, cu care
alerga schelălăind prin ogradă.
— Minciuni spui, o întrerupe Calis-
trat; zi mai bine că ţi-ai uns capul cu un-
soarea mea, ca să placi la moscali. Du-te
şi-mi cheamă pe vizitiu, el mai degrabă
m-a încălţa. Dar tu, Casandruţă, dă-mi
deocamdată găvănoşelul tău cu pomadă,
ca să mi-i ung, până ce va veni vizitiul.
— Văzut-ai, mă rog, răspunde Casan-
dra, ieşind din ţâţâni. Nu cumva ai nebu-
nit? Să-i dau eu pomada mea de iasomie,
pe care am plătit două ruble. Unge-i mai
bine cu dohot!
Calistrat oftează dureros şi, luând puş-
ca din cui, începe a sufla în ţevi.
— Da ce-i asta? Seamănă a fi astupată.
Ieri am curăţit-o şi se răsufla bine...
— Eu am băgat în ţeavă aluat de făină,
îi răspunde Casandra, temându-mă ca nu
cumva Nicolaş s-o încarce; fiind băiatul
poznaş, tot la puşcă se trage; i-a lăsat tătu-
ţa clironomia soiului său: în loc de minte
nebunii.
Calistrat, spre a se încredinţa, bagă
varga în ţeavă şi scoate din ea o mulţime
de ciuciuleţe de aluat; apoi cade disperat
pe canapea, văicărându-se. Dar se vede
că ciuda îl scormonea, căci deodată sare
de pe canapea şi, botforii într-o mână, iar
puşca în alta, începe a mornăi:
— Mă duc mai bine afară pe târnaţ...
bătăturile mă ard, tu mă mănânci, scoţi
sufletul din mine, că nu mai pot suferi...
Unde mi-i patrontaşul? Daţi-mi patronta-
şul!! Şi el se-nvârteşte pe loc.
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
— Na-ţi-l! Na-ţi-l! Şi amu lipseşte de
aici! îi strigă Casandra şi, plecându-se, ia
de după fustă patrontaşul din mâna bă-
iatului şi-l aruncă cu putere în Calistrat.
Însă în loc de a-l păli pe acesta, dă alăturea
şi-l nimereşte pe prepelicar în cap; acesta
începe a schelălăi asurzitor, Nicolaş plân-
ge după jucăria luată, Calistrat răcneşte şi
suduie furios.
Auzind un astfel de concert, care ne-
greşit că la final trebuia să se termine cu
aplauze de palme şi oleacă de chicăială, am
şters-o la sănătoasa şi, ajun-
gând pe stradă, putui auzi că
la vocile consorţilor se mai
adăugiră încă două, a bucă-
tăresei şi vizitiului, care luau
şi ei parte, cum se vede, la
asaltul general, ce se săvârşea
cu trăsnete de lovituri şi du-
ruituri de scaune pe podeală.
La urmă zboară şi fereastra
în ţăndări şi pe stradă pică
botforul lui Calistrat.
Mult am mai râs de is-
torisirea lui Menier, ce era
negreşit de crezut, fiindu-ne
bine cunoscut traiul conjugal
al lui Calistrat.
Dar iată că din cort răsu-
nă semnalul trâmbiţei ce ne
chemă la cină. Atunci noi, înzestraţi cu un
apetit grozav, sărirăm într-o clipă încolo.
O! ce lux rustic, dar plăcut! Pe un loc
neted cosit, la lumina unui mare foc cu o
flacără ce fâlfâia în înălţime de câţiva me-
tri, era aşternut un mare covor, acoperit cu
o faţă de masă albă ca omătul, şi pe ea aşe-
zate toate tacâmurile de mâncare şi vasele
de băut. Lista bucatelor, deşi nu era com-
plicată, conţinea totuşi mâncări gustoase.
Extra de hors doeuvre, o ciorbă-potrancă
din dropii, cu orez şi dreasă cu lămâi, un
salmi de spărcoci cu trufle, apoi prepeliţe
împănate cu slănină, fripte pe frigare, ru-
meoare ca nişte portocale. La desert, ză-
moşi aromatici cu ananaşi, iar toate aceste
bunătăţi proaspete şi gustoase, înghiţite
în acompaniamentul băuturilor celor mai
alese de vinuri, lichioruri şi cafele turceşti.
Iară după cină, tologiţi pe iarbă ca vechii
romani în al lor triclinium, fumam cu des-
fătare ţigări aromatice de Havana.
Nu-i o aşa idilică mulţumire un rai
pământesc în care te simţi în libertate, în-
tr-un larg spaţiu, unde nu domneşte eti-
cheta sau îndatoririle ce-ţi leagă mişcările
şi unde eşti departe de grijile casnice, de
zgomotul oraşului şi de Casandrele hărţă-
goase?
(va urma)
 Casa de vânătoare, baza (cum îi ziceam noi) de pe malul Ca- tean, şi o sticlă de votcă pe un pahar de zaibăr, aşa că ni se păru cel
tlabugului, la care ne duceam de obicei, aduna în zilele permise puţin intrigantă propunerea.
cam vreo treizeci de căutători de senzaţii tari. Cei mai mulţi ve- El scoase din servietă două cutii mari de metal, se retrase cu
neau din localităţile apropiate, cu noaptea-n cap, aşa că nu pu- ele în capătul gol al mesei şi se apucă să le chinuie cu un deschi-
team avea timp să comunicăm, echipa noastră se prezenta din zător de conserve. În cele din urmă, scoase din aceeaşi servietă
ajun, dată fiind distanţa câteva linguri de plastic,
mare ce-o aveam pe par- literatură le înfipse în conţinutul
curs. Şi cum baza era si- cutiilor şi puse totul în
tuată la marginea unui sat mijlocul mesei…

Caviar
de români, nu era nimic A fost de ajuns o pri-
de mirare că vânătorii, ba vire ca să ne lase (nu chiar
uneori şi unii dintre in- tuturor!) gura apă: în cele
telectualii satului găseau două cutii cam de câte un
de cuviinţă să petreacă
aceste ajunuri în compa-
nia noastră. Că o fi fost
de Manciuria kilogram fiecare luceau
peste măsură de apeti-
sant, la lumina lămpilor,
pricina dorul de fraţii icre negre — caviar, şi
despărţiţi de un hotar ar- roşii — de Manciuria…
bitrar, că dorinţa de a mai Dacă e să se ştie, păi să
asculta oameni ai literelor se ştie că dintre toate ali-
şi artei (în special, pe Ma- mentele deficitare acestea
estrul pe care îl venerau!), două erau cel mai greu de
fapt este că ne simpati- găsit. La unele boli, mai
zam reciproc şi în fiece vineri seara compania lor ne aştepta la un ales de stomac, caviarul e singura mâncare acceptată de orga-
excelent borş de peşte şi un păhăruţ de zaibăr autentic. nism, de multe ori rudele suferinzilor se dădeau peste cap, plă-
În vinerea aceea de octombrie, IK sosise cu avionul, părăsind teau înzecit, numai ca să le procure. Singurii care nu întâmpinau
de la jumătate una din adunările parlamentare de la centru, şi greutăţi în a gusta asemenea bunătăţi erau cei de la cârmă şi, fi-
peste o oră lua loc alături de noi în „Volga“ care reşte, — aleşii poporului…
avea să ne ducă la treaba de dragul căreia o şi şter- Paharele cu votcă s-au băut, natural, în cinstea
sese (cu unele riscuri!) de la şedinţă. (În treacăt fie lui IK. Acesta dădu de duşcă tăria, apoi umplu
spus, şi Maestrul luase două repetiţii ale orchestrei vârf o lingură cu caviar:
pe seama primei viori…). — Iaca aşa, băieţi! Nu vă ruşinaţi! şi dintr-o
Drumul lung a fost parcurs în bună dispoziţie înghiţitură eliberă lingura de conţinut. Bune-s!…
(în echipă nu se discuta politică, IK ar fi fost pus Membrii echipei îi ţinură isonul cu entuzias-
într-o situaţie nu tocmai plăcută!), la sosire tocmai mul cuvenit.
se prepara saramura infernală care-i musai să în- Altfel reacţionară prietenii noştri… Bibicu
soţească orice peşte fiert, la masa cu tot tacâmul gustă un pic, apoi duse mâna la gură, o lasă sub
gata de întrebuinţare obişnuita companie aştepta, masă, şi imediat apucă o bucată de peşte, o muie
cu gâtlejurile deja clătite, începutul ceremoniei… repede în saramură şi începu să mestece de parcă
De obicei, în ajunul plecărilor lui IK la centru, s-ar fi temut să nu-i ia cineva dumicatul. Ceilalţi…
prietenii noştri din sat îl rugau, fie direct, fie abu- care pe faţă, care parcă ruşinându-se, scuipară sub
ziv, să le aducă unele obiecte mărunte, foarte necesare în viaţa de masă excelentul aliment.
toate zilele, iar generosul membru al parlamentului nu-i refuza Singurul care nu observa nimic era IK. Continuând să în-
niciodată. Pe vremurile acelea de tristă aducere aminte, aprovi- groape lingura în cutiile cu preţioase icre şi, bineînţeles, ajutat de
zionarea satelor, ba chiar şi a oraşelor suferea cumplit, cuvântul colegi, o sfârşi foarte curând cu deficitul.
la ordinea zilei era „deficit“. Deficit la salamuri şi unt, deficit la — Aşa-i că-s bune? se interesă el. Dădeau numai câte un kil
săpunuri şi lame de bărbierit, deficit la detergenţi… de deputat, dar am rugat-o pe vânzătoare şi mi-a dat două… Nu-i
Nici de data aceasta imensa servietă a colegului nostru nu era nimic, data viitoare am să fac rost de mai multe…
goală. Pacheţelele cu „Gillette“, sticluţele cu apă de colonie şi cuti- E greu, desigur, pentru un om care toată viaţa lui s-a deprins
ile cu biscuiţi pentru copii dispăreau una după alta în buzunarele să moaie bucata de ştiucă în diavoleasca ceea de saramură (un
primitoare ale mesenilor, iar la întrebările lor timide „Cât face?“ amestec de usturoi pisat, ardei iute foc copt pe cărbune şi zeamă
suna mereu unul şi acelaşi răspuns: „Ei, ia mai lăsaţi, fleacuri…“. din borşul încă fumegând) şi să stingă toată otrava asta cu o ulci-
Bibicu depuse în mijlocul mesei două străchini cu saramură că de zaibăr — să treacă brusc la „bucatele boiereşti“, deşi, se zice,
roşie ca para focului şi uriaşul cazan cu borş, din care se răspân- te poţi uşor deprinde cu binele. Probabil, ar fi fost nevoie de un
dea o aromă irezistibilă, luă apoi linguroi să pună ca de obicei cuvânt introductiv şi puţine exerciţii practice…
în farfurii bucătoaiele de crap, ştiucă, somn, lin şi alte minunate Din fericire, IK n-a observat nimic.
daruri ale bălţii, dar IK îl opri: Nici măcar că cei doi câini şi trei pisici, proprietatea lui Bi-
— Stai o clipă, omule! Azi începem cu o zacuscă specială. Şi bicu, care se băteau sub masă pentru capetele şi cozile de peşte,
cu un strop de rachiu… chiar muiate în saramură, au mâncat cu deosebită poftă, pentru
Îl ştiam pe colegul nostru drept un mâncău solid şi mai ales prima şi ultima dată în viaţa lor, caviar şi icre de Manciuria.
de peşte, gata oricând să schimbe o bucată de şuncă pe un crăpuş- Şi le-au preţuit…

20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /

 Dragostea mea pentru paznicii din munte îşi are izvorul său.
Cum suntem învârtiţi şi mâncaţi în râşniţa fără hodină a vie-
ţii pline de scârbă şi griji, pentru noi vânătoarea nu e numai o
hoinăreală, care ne înviorează trupurile lâncezite. E o baie sufle-
tească, răcoritoare, care mai spală colbul de răutate şi de acreală,
ce ni se aşează pe fire şi
în gând în marea uzină
a vieţii. Pentru o zi-două
părăsim şi biroul încărcat
de hârtii, şi patul moale
de acasă, şi masa îngrijită.
Paznicii noştri
Fugim, ca de o povară de
oraşul luminat cu becuri
electrice, răsunător de
gramofoane şi de radio.
Fugim de tribunale şi de
teatru, de cărţi şi — mai
ales — de huietul vieţii
politice. Lepădăm grăbiţi
apăsătoarele bunătăţi din
veacul al douăzecilea şi
ne apropiem cu jind de
izvorul fiinţei noastre, de
pământul şi lumea primitivă, simplă, curată a singurătăţilor şi a
întinderilor încă ferite.
Glonţul, pe care îl plasezi poate măiestrit în spata vânatului,
încordarea înfiorată a minutelor cât înfrângi bătaia nebună a păs-
trăvului zdravăn prins în sfârcul mătăsii subţiri ca firul de păr
— sunt doar o părticică din mirajul pe care îl caut şi îl trăiesc.
Întregul tablou e luminat de bucuria descătuşării, de înviorarea
sufletească a revenirii la pământ, la viaţa primitivă de care ne-am
rupt pe încetul, veac de veac şi după care — poate fără să ne dăm
seama — ni-e setos sufletul. După o vânătoare nu aduci acasă nu-
mai un trup premenit de mişcare şi de belşugul aerului proaspăt.
Ai adus cu tine o părticică din nesecatul şi veşnicul izvor de viaţă
al pământului, i-ai furat un firicel din vigoarea şi optimismul care
îl poartă şi îl susţine. Ţi-ai apropiat fiinţa ta lâncezită de un piept
cald de mamă, care nu te întreabă dacă eşti bun sau eşti rău, nu
te ispiteşte răscolindu-ţi durerile şi gândurile, ci cum te cuprinde
plină de dragoste şi tăcută, îţi trece pe nesimţite, din comoara ei
fără sfârşit, înţelepciune, încredere şi linişte.
Paznicii noştri sunt înrădăcinaţi în pământul de care mi-e
dor. Cum îşi deapănă caierul vieţii lor în singurătatea muntelui,
petrecându-şi viaţa pe poteci necălcate, pândind viaţa codrului
şi a fiinţelor pe care le ţine, viaţa, care a rămas aceeaşi de sute şi
de mii de ani — trece peste ei vântul vieţii de azi, fără să-i clin-
tească din firea lor. În isteţimea lor trăieşte străvechiul instinct
de conservare în mijlocul naturii neîncătuşate. În înţelepciunea
vorbelor lor simple grăieşte înţelepciunea bătrânească, neîntorto-
chiată. Credinţa lor izvorăşte din orânduiala legilor mai bătrâne
decât tablele lui Moise, acea, care pune la o datorie de împlinit tot
firul de iarbă încolţit din pământ şi din soare. Prin firea şi graiul
lor parcă îţi vorbeşte pământul. Aşa cum îi vezi, cu tundra roşită
de vreme, cu pieptarul petec peste petec, ei sunt mai presus de
noi, ei sunt încă înfipţi în pământul pe care noi l-am pierdut de
sub picioare, hoinari rătăciţi după sclipiri de oglinzi mincinoase.
Cum stau aici la masa mea de avocat, îngropat în dosare în
care mocnesc atâtea răutăţi şi nedreptăţi săvârşite sau încercate
de împricinaţi şi cum îmi cad ochii şip pe vraful de gazete proas-
pete în care de asemenea e închis şi caută să se răspândească ca
din cutia Pandorei un întreg roi de intrigă şi ură, cu câtă dragoste
şi cu cât folos îmi întorc eu gândul la zilele şi nopţile petrecute
departe de lumea asta, în cealaltă, aspră şi curată: a muntelui. Şi
cu cât mi-e mai drag să poposesc la câte o neînsemnată întâm-
plare care dezvăluie sufletul lui Tomas sau al lui Macedon, decât
să mă încarc cu glodul care bufneşte din hârtiile acestea, ca apa
putredă dintr-o mlaştină
în care calci.
Iată îmi vine în minte
o întâmplare neînsemna-
tă, fără peripeţii şi fără
lucruri senzaţionale. Şi
totuşi mă îndeamnă să o
scriu, ca un sfârşit al gân-
durilor acestora, închina-
te uitaţilor noştri paznici.
În muget de cerb. Plec
curând după masă cu
paznicul R, socotind să
ne întoarcem de cu seară
la cabană. Vreme caldă,
frumoasă. Ce să ne mai
încărcăm cu paltoane, cu
bagaje? O felie de slănină
şi o bucată de pâine în buzunarul vestonului şi pornim încet spre
„Mese“. Din coasta Chinga se înalţă muget prelungit şi plin. Ne
înfundăm în coasta prăpăstioasă, care pare a coborî până în fun-
dul pământului, încâlcită în bolovani şi căzături. Coborâm, co-
borâm pe urma cerbului, care se depărtează şi el, şi ne pomenim
în fundul văgăunii cu noaptea pe noi. Cum să ne mai întoarcem
prin întunerec, cale de 3—4 ore prin prăpăstiile şi haosul de că-
zături ale pădurii seculare? Ne facem sălaş sub un brad, aţâţăm
focul, împărţim frăţeşte sărăcăcioasa merinde şi după ce ascul-
tăm o vreme minunatele glasuri ale pădurii noaptea, ne zgârcim
lângă foc, încercând să dormim cu tot junghiul de răceală, care ne
pătrunde pe încetul. Într-un sfârşit, truda totuşi a dovedit, înve-
lindu-ne în somn. Când m-am trezit în mijeala dimineţii, încre-
menit de frig, îmi cade cea dintâi privire asupra paznicului. Ce e
cu omul ăsta? Îmi zic. Stătea lângă foc, în cămaşă! Mă frate, dar e
vreme de stat în cămaşă, noaptea, cu bruma de două degete?! Dau
să mă ridic şi atunci am găsit ce se întâmplase: eram acoperit cu
vestonul paznicului. Mă văzuse noaptea chinuit în somn de frig,
şi-a dezbrăcat haina să mă acopere şi a stat toată noaptea într-o
frunză de cămaşă, priveghind. Când l-am mustrat, mustrare pli-
nă de admiraţie, mă încredinţă că nu i-a fost greu… doar de pe
la două noaptea, când i s-au terminat ţigările. Nu m-am putut
stăpâni să nu-i sărut obrajii învineţiţi de frig şi acum năpădiţi de
rumeneala emoţiei.
Banul pe care îl dăm paznicilor noştri poate fi recompensa
muncii lor grele. Dar noi le mai datorăm ceva şi pentru dragostea
pe care o au faţă de noi şi pentru devotamentul lor. Or, acestea
nu se plătesc în arginţi, nici chiar în veacul nostru, când ne-am
obişnuit să vedem şi să apreciem toate prin ochelarii cămătarului.
Banul dat pentru o muncă e datorat şi e cinstit. Oferit pentru un
sentiment e o palmă şi o pângărire. O mână întinsă frăţeşte nu
aşteaptă sclipirea banului, ci se bucură de strângerea frăţească a
altei mâni. Chiar dacă una ar fi brăzdată şi întărită de muncă şi
cealaltă catifelată.
Scumpi tovarăşi de vânătoare, îngăduiţi-mi, ca şi în numele
vostru, în faţa lumii vânătoreşti, să strâng cald mâna aspră a paz-
nicilor noştri. Cu dragoste şi recunoştinţă.
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
 Petrecăreţul
Odată cu începerea culesului în vii,
cei de la fabrica de vin din sat, mai pe-
ascuns, mai nu ştiu cum, pentru că le
era frică de organele de control să nu le
anine vreo amendă usturătoare, scoteau
deşeurile ce rămâneau de la prelucrarea
strugurilor şi le aruncau la o margine de
râpă. Şi, când muntele de tescovină înce-
pea a creşte ca ciupercile după ploaie, în
văzduh se făcea simţit mirosul ascuţit de
alcool. Atunci, nitam-nisam, în zonă apă-
ru un mistreţ, o-ho-ho cât de zdravăn!
…Cu râtul vânăt şi ochii înfocaţi,
„săpa“ în poalele „muntelui“, până că-
dea buştean. Dar oboseala i se trăgea
mai mult din cauza tăriei dulce-acrii ce
susura de sub talpa „muntelui“, decât din
munca ce o făcea. Altfel spus, cherchelit,
animalul cădea în bot, scoţând anevoie şi
o guiţătură subţire şi stranie.
Dormea… ca în anii cei buni. Degajat,
ca în ocina lui, „frumuşelul“ îşi împlinea
somnul. Scufundat în vise, ca omul par-
că, ba se încrunta şi devenea urât la chip,
ba aveai impresia că zâmbeşte şi, fără să
vrei, îl comparai cu beţivanul satului, Ilie
Pacientul… cântăreţ
Nu cunosc drama prin care trecuse
sturzul… Când am dat de el, sărăcuțul,
era deja olog. Slăbit de puteri, n-a mai
opus nicio rezistență, când l-am ridicat
din iarbă. Cu aripioara și piciorușul
stâng fracturate, păsăruica nu avea
nici penajul de pe spinare, semn că se
zbătuse amarnic pentru a scăpa din
gura morţii. O fi nimerit în ghearele
unui șoimuleț ori poate în ale altui
dușman, cine ştie? Oricum, pasărea
avea nevoie urgent de ajutor.
Fiind internată într-o colivie la
mansarda casei, fracturile ce le avea
au fost fixate cu niște atele, meșterite
dintr-o crenguță de tei. După bandaj,
a urmat și masa copioasă, ce-i drept,
cam silită, deoarece stresat la maxi-
mum, „pacientul“ nu accepta doze-
le de carne de pui, tocată, pe care le
ofeream cu ajutorul unei pensete. Dar au
trecut câteva zile și problema s-a rezolvat
de la sine. Deprins deja să-și primească
hrana la timp, întârzierile erau imedi-
at „comentate“ cu fluierături și țopăieli
22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
Samoflioarcă. Lumea, ori de câte ori dă-
dea cu ochii de mistreţul înnădit să dea
„muntele“ peste cap şi mergând pe două
cărări, îi strigau în urmă: „I-li-e! I-li-e!“
Dar degeaba. Strigătele oamenilor puţin
îl deranjau.
Mahmur de-a binelea, mistreţul se
pare că, odată cu pierderea puterii de a se
mai ţine pe picioare, pierdea şi vigilenţa.
Nu-i vorbă, se mai întâmplau momente
când instinctul animalului turmentat de
alcool mai revenea, cu chiu cu vai, în tru-
pul hăituit al acestuia, dar ce folos? Vă-
zută de la distanţă, stafia patrupedă, de-
formată parcă şi blegită, trezea dezgust şi
de nemulțumire. Puțin deranjat de ochi
străini și, fiind hrănit la oră, „pacientul“,
dintr-o făptură jalnică și foarte sperioasă,
s-a transformat într-o pasăre blândă şi de
toată frumusețea. Iar pe la începutul verii,
când a fost scos afară la balcon și provo-
cat de alte păsări, aflate în libertate, sturzul
prinse a cânta! Şi uimirea noastră n-avea
margini… Evident, că la început apucătu-
răceală, chiar şi-n sufletul celui mai aprig
vânător.
De la un timp nu se mai auzea nimic
de mistreţul petrecăreţ. Dispăruse. Abia
la câtă vreme, paznicul staţiei de epura-
re făcu puţină lumină privind dispariţia
misterioasă a râmătorului.
— L-am găsit cu limba afară, povestea
omul. Şi-a dat duhul în unul din bazinele
de epurare. De teamă ca nu cumva să fi
pierit de vreo boală aducătoare de epide-
mii, am anunţat medicii sanitari… Mare
însă le-a fost mirarea când au aflat că
mistreţul a dat duba… de beţie.
rile cântărețului le dădeam pe seama altor
păsări de prin zonă. Dar când-colo, acesta
începu a-și interpreta melodiile și pe la pa-
tru dimineața, și seara pe întuneric. Prins
în flagrant, „solistul“ și-a câștigat cu
adevărat dragostea și stima noastră.
Spre toamnă, cântărețul a devenit
mai tăcut, mai agitat. Pricepându-i
motivul, soția, în secret, pentru a nu-i
stresa pe toți ai casei, a dus păsăruica
în pădurea de alături. Deși destul de
umană fapta, totuşi, hotărârea gos-
podinei ne amărî pe toți, dar… nu pe
mult timp. Peste câteva zile de hoină-
reală prin codru, sturzul s-a întors la
noi. Așezat pe parapetul balconului
de la mansardă, vesel și plin de duh,
concerta de mama focului.
Impresionaţi și foarte bucuroși de
el, nimeni nici că bănuia că asistă, de
fapt, la un spectacol de adio… După amia-
ză „interpretul“ a dispărut pe neobserva-
te…Timpul îl grăbea spre țările calde…
Texte, foto şi grafică: Stanislav Duduciuc
ihtiologie
Izvorul bogăţiei piscicole
Clopotele de lumină cu aripi de aur şi căldură tinerească ale Naturii-mame, pe care braţele cereşti ale timpului le dau
zvâcnire în undele bazinelor acvatice, ne amintesc că a sosit vremea boiştii, izvorul de veşnicie a bogăţiei piscicole.
Din adâncurile leagăne-
lor de apă în zorii nestăviliţi
ai zilelor, prielnice dăruiri de
viaţă noii generaţii de urmaşi,
spre maluri cu ape mici, în care
freamătă podoaba „codrilor“
de stuf şi papură, de rogoz şi
altă vegetaţie pornesc în straie
de sărbătoare imense cârduri
de făptuitoare ale ritualului
sacru de depunere a icrelor,
datorie şi grijă nestinsă pentru
perpetuarea neamului din care
fac parte.
Fiecare specie de peşte îşi
are „altarele“ sale de „rugăciu-
ne“ şi închinare în numele fi-
inţelor ce au să se nască. Peştii
răpitori, care dintre toate spe-
ciile sunt cei mai „harnici“ şi
iubitori de apă rece, şi-au adus
la îndeplinire această lucrare
un pic mai devreme, în lunile
martie şi aprilie. Acum, când
lacrima de cristal din leagănele
apelor s-a încălzit de-a binelea,
e rândul fiinţelor paşnice —
babuşcăi, roşioarei, carasului,
plăticii, apoi al crapului, mân-
dria şi dragostea piscicultori-
lor.
Este timpul când pescarii
amatori şi sportivi, educaţi la
şcoala atitudinii cuvenite pen-
tru păstrarea şi sporirea conti-
nuă a comorii piscicole, în pe-
rioada aceasta îşi lasă, înţelepţi,
întregul arsenal de ustensile să
se „odihnească“, asigurând bo-
iştii condiţii de linişte şi secu-
ritate supremă. E timpul când
urmărim cu toată suflarea, cu
ochii plini de lumina bucuriei
miracolul ce are loc în eco-
sistemele acvatice, acoperite
de răcoarea aerului şi liniştea
mângâietoare a dimineţii.
Fiinţele intrate în „hora“ de
taină a reproducerii se grăbesc
să aducă la îndeplinire cât mai
repede, mai onorabil, această
misiune ce le revine lor în fiece
primăvară stăpână pe întreaga
împărăţie a Naturii. Graba cu
care femelele îşi depun icrele,
fecundate de masculi cu lapţi, e
asemănătoare cu zorul cosaşi-
lor ce adună din lanul de grâne
aurul muncii însufleţite.
Astfel, fiece clipă astrală
a boiştii este sacră, de ea de-
pinde soarta oricărei specii de
peşti. La o răcire bruscă a tim-
pului sau la bătaia unui vânt
năprasnic depunerea icrelor
se întrerupe, având consecinţe
grave, femelele se îmbolnăvesc,
continuând lucrarea începută
abia peste câteva zile sau 2—3
săptămâni, iar unele dintre
ele, afectate mai rău, îşi poartă
în burtă „urmaşii“ nenăscuţi
toată vara, uneori pierind în
chinuri.
Binecuvântata boişte, săvâr-
şirea actului suprem de repro-
ducere, este un fascinant spec-
tacol al fiinţelor acvatice. Dintre
speciile de peşti paşnici, printre
primele îşi depun icrele babuş-
ca, la puţin timp după ce-şi fac
datoria ştiuca şi avatul, însă
mai devreme decât plătica şi
carasul, când temperatura apei
atinge +10 grade. Această spe-
cie de peşti „harnici“, cu mare
dragoste de neamul din care fac
parte, depune icra în cârduri
mari, însumând zeci de mii de
exemplare, desigur, acolo unde
ea este numeroasă. „Nunta“ ba-
buşcăi începe odată cu răsăritul
soarelui, continuând o zi şi o
noapte. Fiecare femelă depune
până la 80-85 de mii de ouă. În
condiţii prielnice peştişorii apar
din icre peste 8 sau 10 zile. În
prima perioadă de viaţă aceste
mici fiinţe se ascund de răpitori
şi păsări în desişurile ierburilor
acvatice, părăsindu-le în iulie
sau august.
Roşioara săvârşeşte ritualul
reproducerii de asemenea în
cârduri, dar mai târziu decât
babuşca, odată cu linul şi ca-
rasul, când apa are temperatu-
ra de +13, +15 grade. Fiecare
femelă depune până la 100 de
mii de ouă. Locurile preferate
pentru reproducere sunt tulpi-
nile de stuf şi alte plante acva-
tice, pietrele şi crengile de co-
paci aduse de şuvoaiele de apă
în timpul ploilor.
Când temperatura apei
atinge +15 grade începe boiş-
tea carasului, care durează cel
mult două dimineţi. „Muzica“
reproducerii se aude de pe ma-
/ Nr. 5 • 2015 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
luri, zbaterea femelelor, însoţi-
te de masculi, produce în liniş-
tea din jur un plescăit al apelor,
iar vârfurile de stuf vibrează ca
bătaia ritmică a inimii tinere.
Din păcate, nu arare această
frumuseţe e „pângărită“ de
mulţi braconieri hapsâni de
pricopseală uşoară.
Ceva mai târziu, când apa
se încălzeşte până la +19, +20
de grade la locul preferat al
reproducerii îşi face apariţia
Măria sa crapul. „Chiotele“ şi
dansul acestei specii de peşti
durează în timpul boiştii 10—
12 zile, fiecare femelă depu-
nând circa 300—600 de mii de
icre, devenind mare izvor de
veşnicie piscicolă.
În perioada boiştii este o
crimă a pescarilor braconieri
să întrerupă acest act al perpe-
tuării speciilor de peşti, minu-
ne a Naturii-mame.
E ceasul sfânt al naşterii vi-
itoarei generaţii de peşti, operă
plină de farmec şi încântare
dumnezeiască. Aici, la leagă-
nele ecosistemelor acvatice, în
numele acestei minuni, în cos-
mosul inimii răsună larg imnul
de slavă Darului Ceresc.
Vladimir RUSNAC,
scriitor
Curiozităţi
Ştiuca
gigant
La cei înfrăţiţi cu spinning-ul, ştiuca
este cel mai râvnit trofeu. Dar ce ştim noi
despre „lupul acvatic“? Că este o specie
răpitoare şi omnivoră. Dar ce dimensiuni
poate atinge, câţi ani trăieşte?
Despre cele mai grele ştiuci, captura-
te cândva, există şi legende. Una dintre
acestea spune că cea mai mare ştiucă a
fost prinsă cu undiţa în anul 1497, în la-
cul de lângă Helborn (Germania). Ea a
fost scoasă la mal cu ajutorul năvodului.
Peştele avea o vârstă destul de onorabilă
— 270 de ani. Stabilirea exactă a vârstei
peştelui a devenit posibilă datorită inelu-
lui, îmbrăcat pe ştiucă în anul 1230, din
ordinul lui Frederic al II-lea, împărat al
Imperiului Roman. Probabil, peştele a fost
inelat în secolul al XIII-lea şi repus în li-
bertate, după care a reuşit să mai trăiască
peste două secole şi jumătate. Lungimea
ştiucii era de 5,7 metri, având o greutate
de 140 de kilograme. Legenda mărturiseş-
te că peştele era complet alb, deoarece din
cauza vârstei înaintate, în solzi nu au mai
rămas pigmenţi.
O altă informaţie denotă că scheletul
gigantului prins a fost transmis muzeu-
lui din oraşul german Mannheim. De al-
tfel, potrivit altor date, acest schelet a fost
analizat deja de specialişti. Ei ar fi ajuns la
concluzia că exponatul a fost falsificat şi
alcătuit din fragmentele mai multor ştiuci.
Vom adăuga că vârsta oficial confirmată a
peştelui legendar este de 33 de ani. De aici
rezultă că vârsta de circa 300 de ani este
pentru un peşte una ireală.
Potrivit altei legende interesante, la fi-
nele sec. al XIX-lea a fost prinsă o ştiucă cu
un inel de aur. Inscripţia de pe inel denota
faptul că peştele a fost inelat pe timpul ţa-
rului rus Boris Fiodorovici Godunov. Peş-
tele cântărea 60 de kilograme şi avea doi
metri lungime. Ştiuca a fost prinsă în anul
1794, în timpul curăţirii lacurilor ţariste.
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2015 /
Inelul de aur se afla în branhiile peştelui.
Judecând după inscripţie, deoarece Godu-
nov s-a aflat la putere în anii 1598 — 1605,
peştele avea circa 190 de ani. Dar şi aceste
date nu sunt altceva decât o legendă fru-
moasă, deoarece nu sunt confirmate ofi-
cial. Aceasta dacă preferăm să operăm cu
date precise, dar nu cu legende.
Aşadar, actualmente cea mai mare
ştiucă din lume locuieşte în America de
Nord. Specia se numeşte Masquinongy.
Are aspectul ştiucii obişnuite. Masqui-
nongy, în genere, se deosebeşte de confraţi
prin faptul că este cea mai rezistentă, cea
mai mare şi longevivă ştiucă din lume. În
anul 1660, un exemplar de excepţie a fost
prins de cercetătorul francez Pierre Espiri-
tu Radisson. Captura avea doi metri lungi-
me şi cântărea 75 de kilograme. De altfel,
până în zilele noastre nu s-au păstrat nici
fotografiile, nici scheletul ştiucii. Dar aces-
te date par a fi veridice, deoarece acum ră-
pitorii americani atestaţi cântăresc până la
45 de kilograme.
Dimensiunile peştilor giganţi impresi-
onează cu adevărat. Raportul între lungi-
mea şi lăţimea peştilor este de 6:1. Masqui-
nongy preferă locuri neadânci şi liniştite
cu vegetaţie în râuri, lacuri şi râuleţe. Cât
priveşte exemplarele atestate documentar,
în anul 1979 în Anglia a fost inaugurat un
registru cadastral, în care sunt trecute date
complete despre ştiucile gigantice prinse,
care depăşesc greutatea de 14 kilograme.
În Rusia, în anul 1930, a fost oficial cântă-
rită o ştiucă de 34 de kilograme, captura-
tă în lacul Ilmeni. S-a păstrat şi fotografia
alb-negru. De aceea, există posibilitatea de
a estima dimensiunile reale ale peştelui. În
Rusia şi în ţările CSI au fost atestate multe
cazuri de capturare a unor exemplare de la
15 până la 45 de kilograme. Ştiuci giganti-
ce sunt prinse de pescari în lacul Ladoga şi
în bazinele acvatice ale Ucrainei.
În America, situată la aceleaşi latitu-
dini ca şi Rusia, sunt la fel înregistrate dife-
rite recorduri. Spre exemplu, în anul 1957
a fost prins un Masquinongy cu greutatea
de 32 de kilograme. Peştele a fost capturat
în statul New York, pe râul Sf. Laurenţiu.
Ştiuca are dinţi foarte puternici şi as-
cuţiţi, ca briceagul, de aceea pescarii mon-
tează cârligele de o strună metalică, pe care
ştiuca n-o poate tăia. Momeala trebuie să
fie măricică, de peste 30 de grame. Deseori
ştiuca scapă de neplăceri mai mari, deoa-
rece nici cel mai ascuţit cârlig nu poate
străpunge cavitatea ei bucală tare ca piatra.
De aceea, smuncirea undiţei în momentul
decisiv trebuie să fie deosebit de energică,
pentru ca să intre mai sigur cârligul în ţe-
sutul tare al gurii. Este aproape incredibil
ca cineva să poată scoate ştiuca din apă
fără un minciog cu coada lungă sau fără
harpon. Nu putem trece cu vederea faptul
că pescuitul ştiucii devine posibil doar în
locuri tihnite, unde sporeşte probabilita-
tea unei capturi impresionante. Cel mai
potrivit sezon pentru pescuitul de ştiucă
este finele primăverii, la fel, toamna, până
la primele îngheţuri. În august ştiuca pier-
de interesul pentru ofertele pescarilor, căci
în condiţiile temperaturilor ridicate acest
peşte caută locuri mai adânci şi mai răco-
roase.
Şi încă un fapt interesant. Ştiaţi că,
în unele regiuni ale Rusiei şi Europei de
Vest mulţi cred că icrele de ştiucă produc
efecte laxative, ba chiar sunt considerate
otrăvitoare. Potrivit germanilor, consu-
mul de carne de ştiucă, prinsă în perioada
depunerii icrelor, produce dureri de cap,
stomac, senzaţii de vomă. În acelaşi timp,
icrele sărate sunt absolut inofensive.
Sursa: http://www.uznayvse.ru/interesting-
facts/samaya-bolshaya-schuka-v-mire.html
 Vestigii europene
Muzeul de vânătoare şi echitaţie
din Polonia
Acest muzeu se află în Varşovia, oraş
care a devenit capitală în 1596, pe vre-
mea Regelui Sigismund al III–lea. Iniţial,
capitala Poloniei a fost oraşul Cracovia.
Este semnificativ faptul că centrul istoric
al Varşovieia fost înscris, în anul 1980,
pe lista patrimoniului cultural mondial
UNESCO.
Din punct de vedere natural şi isto-
ric, Muzeul de Vânătoare şi Echitaţie din
Varşovia este o instituţie unică, nu doar
în Polonia, ci şi în Europa. Punctul forte
al acestui muzeu constă în amplasarea sa
atractivă — într–o zonă istorică a oraşului.
O mare parte din colecţia sa (circa zece
mii de articole) a fost lucrată la mijlocul
secolului XIX şi în secolul XX, în Polonia
şi Europa de Vest.
Expoziţiile permanente ale muzeului
sunt câteva:
Camera de vânătoare poloneză. Sala
este amenajată în stilul conacelor din seco-
lul XIX. Ea cuprinde trofee de vânătoare:
coarne de cerb, de elan, iar trofeele afri-
cane includ coarnele puternice ale unui
bivol, capul şi colţii unui elefant, amin-
tind de una dintre expediţiile din Africa,
la modă la începutul secolului al XX–lea.
În această sală mai sunt expuse arme ce
datează de la arbaletele folosite în secolul
XVII — până la armele moderne.
Armele de foc de vânătoare servesc
un exemplu de progres tehnic şi inovaţii
structurale, denotă totodată şi o valoare
artistică aparte, datorită reliefurilor, in-
serţiunilor şi gravurilor de precizie. Ele ne
amintesc de abilităţile fine ale artizanilor
din vechime: armurieri, aurari şi gravori.
În câmpii şi–n păduri. Expoziţia este
împărţită în două părţi: pădure şi păsări.
Aceasta — pentru a arăta abundenţa vâ-
natului.
Prima parte recreează mediul forestier
cu diorame, specii tipice mediului silvic:
bufniţe, vulturi, cerbi, căpriori…
Partea a doua include specii din pă-
duri, câmpii, de pe lângă ape şi mlaştini,
toate mediile naturale din Polonia în care
se întâlnesc păsări. Speciile de păsări sunt
aranjate în grupuri cu scop educativ.
Ochi spre ochi. Această parte a expo-
ziţiei este exotică, cuprinzând specii din
Africa, Asia, Antarctica, America.
Grajdurile Zbigniew Prus–Niewia-
domski. Această secţiune a muzeului este
dedicată diferitor unităţi trase de cai: ca-
rete, căruţe, sănii. Mai include şi harnaşa-
mente, piese legate de cai şi îngrijirea lor.
Toate sunt originale. Maşinile trase de cai
datează de la sfârşitul secolului al XIX–lea
şi amintesc de nobilimea de pe atunci.
Muzeul a dezvoltat activităţi versatile,
educative, expoziţii şi proiecte de cerceta-
re, foarte bine reflectate în numele divizi-
unilor sale:
1) Educaţie şi expoziţii — o diviziune
care coordonează crearea de noi expo-
zitii, are parteneriate cu şcolile, se ocupă
de promovare şi marketing, precum şi de
activităţi de editare. De asemenea, gestio-
nează biblioteca muzeului.
2) Diviziunea Ştiinţe ale naturii şi vâ-
nătoare cuprinde o colecţie de articole ta-
xidermice şi de vânătoare.
3) Diviziunea cabalină. Colecţia sa este
axată pe istoria încrucişării raselor de cai
şi utilizarea lor în diferite domenii.
4) Diviziunea Artă cuprinde majori-
tatea secţiilor muzeale standard, inclusiv
picturi, gravuri, sculpturi, medalii, obiecte
de artizanat, mobilier, tipărituri vechi şi
alte obiecte similare.
Selecţie: Cristina Ciobanu,
Institutul de Geografie şi Ecologie al AŞM
 Magazinele
de arme
ale SVPM

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!
Procurând arme
şi muniţii în magazinele
SVPM, banii domniilor
voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvol-
tarea vânatului în Moldova.