Reducerea poluării

1. Tehnologii nepoluante (cele mai eficiente pentru reducerea poluării)

2. Tenologii mai puţin poluante
3. Renunţarea la activităţile ce generează poluare

Exemplu
-electricitatea se poate obţine fie prin arderea combustibililor fosili, care prin noxele
eliberate poluează atmosfera, fie prin folosirea surselor regenerabile (energie hidro,
eoliană, geotermală) care au un impact mai redus asupra mediului.
-Reciclarea materialelor (fier, aluminiu, metale neferoase, sticlă, deşeuri de hârtie
etc.) reduce mult impactul deşeurilor asupra mediului.
-producerea oţelului din fier vechi reduce poluarea aerului cu 85%, a apei cu
76%, eliminând totodată şi deşeurile miniere.
-producerea hârtiei din materiale reciclate micşorează poluarea aerului cu 74%
şi a apei cu 35%.
 Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri

- deşeuri de hârtie – 3 luni

- ziare – 3-12 luni
- chibrituri – 6 luni
- filtru de ţigară – 1-2 ani
- guma de mestecat – 5 ani
- cutii de aluminiu – 10-100 ani
- sticle din plastic – 100-1000 ani
- pungi din plastic – 100-1000 ani
- cărţi de credit – 1000 ani
- recipiente din sticlă – 4000 ani
Ce nu se poate recicla :

 materiale ceramice;
 spray-uri;
 ambalajele materialelor toxice;
 abţibildurile , şerveţelele , hârtia cerată , hârtia de fax;
 părţile metalice ataşate magneţilor .
AVANTAJELE COLECTĂRII SELECTIVE
Conservăm resursele naturale;
Reducem nivelul emisiilor nocive din aer – reducem poluarea;
Diminuăm cantitatea deșeurilor;
Eliminăm transformarea unor zone în focare de infecție;
Economisim energia;
Păstrăm un mediu mai curat pentru noi și generațiile următoare;
Creștem calitatea vieții și sănătatea copiilor;
Diminuăm costurile, încadrarea în gradul de suportabilitate;
Evităm penalitați
IDENTIFICAREA, SORTAREA ȘI DEPUNEREA CORECTĂ A DEȘEURILOR
- Elveţia - ţara cu cea mai ridicată rată de reciclare (52%)
- Austria şi Germania (48,5%)
- SUA reciclează doar o treime din deşeuri, extrem de puţin comparativ cu rata
exponenţială a producerii acestora.

Măsură economică
Creşterea preţului materiei prime poate stimula utilizarea unor tehnologii
mai eficiente şi o utilizare mai raţională.

Activităţile umane care produc cantităţi mici de poluanţi permit acestora să se

disperseze, să fie preluate şi metabolizate de organismele vii iar impactul asupra
mediului este minimal
Cantităţi mari de poluanţi - nu mai pot fi preluaţi de circuitele biogeochimice şi se
acumulează, determinând o linearizare a acestora.
RECICLAREA ESTE UN MARE CÂŞTIG,
PENTRU MEDIUL PE CARE TREBUIE
SĂ-L LĂSĂM CURAT GENERAŢIILOR
VIITOARE
 Supraexploatarea resurselor

Una din principalele resurse naturale, care a stat la baza dezvoltării societăţilor
umane din cele mai vechi timpuri, este pădurea.

Se estimează că pădurile au acoperit în preistorie mai mult de 40% din suprafaţa

uscatului. Astăzi, suprafaţa acoperită de păduri s-a redus cu o treime.

-Suprafaţa împădurită a României s-a redus la jumătate (de la aproximativ 50% din
suprafaţa teritoriului la 27%).
-Marea Britanie, majoritatea pădurilor naturale cu suprafeţe mari, continue, au fost
deja defrişate din secolul 13.
-Germania, defrişările accelerate au impus adoptarea de măsuri drastice de
protecţie din secolul 16.

Se constată că problema exploatării neraţionale a pădurii ca resursă regenerabilă în

limitele capacităţii de suport nu este doar de dată recentă.
 Suprapescuitul

Supraexploatarea resurselor piscicole oceanice nu a fost posibilă, până recent,

datorită limitărilor tehnologice. Local însă, acolo unde condiţiile au permis,
resursele piscicole au fost supraexploatate.
Exemplu
-insula Jamaica a fost colonizată de englezi cu sclavi negri pentru a lucra în
plantaţiile de trestie de zahăr. Aproape toată activitatea agricolă de pe insulă era
axată doar pe această plantă (monocultură), iar hrana locuitorilor era alcătuită în cea
mai mare parte din peşte. Deja din secolul 18 zona litorală a insulei nu mai putea
oferi decât cantităţi neînsemnate de peşte, din cauza suprapescuitului, iar peştele era
adus din alte zone.

- mamiferele marine - unele specii au fost vânate până la dispariție, altele au suferit
un asemenea declin numeric încât pescuitul lor nu a mai fost rentabil, fenomen
numit extincţie economică.
-delfinii din Marea Neagră au fost şi ei intens vânaţi de flotele de pescuit ale
ţărilor riverane. În 1966, trei ţări (URSS, România şi Bulgaria) au decis să stopeze
vânătoarea de delfini. Turcia însă a continuat să vâneze până în anul 1982, când
datorită presiunilor internaţionale şi a scăderii dramatice a efectivelor de delfini a
stopat şi ea pescuitul. Efectivele de delfini au scăzut de la aproximativ un milion de
exemplare la mai puţin de 100.000, iar refacerea lor este extrem de lentă.
Dispariţia vacii de mare a lui Steller
Un record trist în materie de distrugere îl oferă istoricul descoperirii şi dispariţiei
vacii de mare a lui Steller.

Acesta a fost descoperit în apele arctice ale strâmtorii Bering în noiembrie 1741,
atunci când nava căpitanului rus Vitus Bering a naufragiat în largul coastelor
peninsulei Kamceatka, pe o insulă nelocuită, numită ulterior insula Bering.

Naturalistul expediţiei, Georg Wilhelm Steller, a descris şi denumit această nouă

specie care măsura până la 12 m lungime şi cântărea până la 4 tone.

Animalele erau ierbivore, hrănindu-se cu algele marine care creşteau în apele

puţin adânci ale strâmtorii. Populaţia lor iniţială a fost estimată la 1500-2000 de
exemplare.

În următorii ani a fost vânată preferenţial pentru carnea ei gustoasă, iar în 1768 a
fost ucis ultimul exemplar, la doar 27 de ani după descoperire.
-1950 producţia mondială de peşte era de 21 de milioane de tone
-1960 ajunsese la 40 de milioane de tone
-1970 la 66 de milioane de tone
-1989 a atins pragul de 100 de milioane de tone.

Importanţa peştelui în alimentaţie a crescut corespunzător.

-1950 capturile de peşte au fost de 8,6 kg/locuitor
-1989 la 19,2 kg/locuitor.

La scară mondială, peştele şi restul produselor mării furnizează aproape 16% din
cantitatea de proteine animale consumate, mai mult decât carnea de porc şi de vită
şi 6% din totalul de proteine.

Bine gestionată, resursa de peşte oceanic ar putea fi exploatată timp nelimitat. Din
păcate, pescuitul oceanic a devenit un foarte bun exemplu de gestionare şi utilizare
neraţională a unei resurse extrem de valoroase.
 Căi de exploatare a resursei piscicole

Pescuitul suboptimal - când mulţi peşti ajung să moară de ‘bătrâneţe’ deoarece

producţia este mai mare decât cantitatea pescuită.

Pescuitul durabil - când pescuitul extrage surplusul, în limitele capacităţii de

refacere a efectivelor.

Suprapescuitul - când se pescuieşte mai mult decât se poate reface prin spor natural.

Pescuitul de biomasă -capturarea tuturor peştilor, chiar şi a puietului. Biomasa

capturată este utilizată ca furaj în zootehnie şi acvacultură. Evident că pescuitul
puietului are un impact negativ asupra populaţiilor de peşti pe termen mediu şi lung.

Pescuitul Malthusian - pescuitul pentru supravieţuire, ce utilizează metode

distructive cum ar fi dinamita sau otrăvuri.
Supraexploatarea resursei de apă