Universitatea de științe

agricole și medicină
veterinară “Ion Ionescu
de la Brad” din Iași

Comportamentul social și alimentar la

Castor canadensis

Etologie, bunăstarea și protecția

animalelor

Cuprins
 pag

1. Încadrare taxonomică ......................................................................... 1

2. Date introductive în ecologia castorilor și arealul de extindere…... 2
3. Caracteristici generale......................................................................... 6
4. Caracteristici speciale.......................................................................... 7
5. Comportamentul social........................................................................ 10

Sistemul social............................................................................ 10

Comunicare................................................................................. 11

Activitate și mișcare.................................................................... 13

Construcția de baraje................................................................... 15

Construcția vizuinii...................................................................... 23

6. Comportamentul alimentar................................................................... 25
7. Prădători................................................................................................ 30
8. Boli şi paraziţi…................................................................................... 31
9. Istoricul vânătorii de castori.................................................................. 31
10. Obţinerea produselor din blană de castor............................................... 36
11. Castorul ca simbol.................................................................................. 39
12. Impactul castorilor asupra faunei sălbatice și a oamenilor................... 41
Castorii şi fauna sălbatică.......................................................... 41

Castorii şi oamenii..................................................................... 41

Beneficii aduse de barajele castorilor........................................ 42

13. Bibliografie.............................................................................................. 43
 Încadrare taxonomică

Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Ordin: Rodentia
Familie: Castoridae
Gen: Castor
Specie: C.
canadensis

1
Date introductive în ecologia castorilor și arealul de extindere:

Genul Castor cuprinde două specii: Castor canadensis şi Castor fiber. Aceste două
specii sunt întâlnite în unele râuri şi lacuri care nu îngheaţă iarna, din emisfera nordică în
principal, dar datorită intervenţiei omului s-au extins şi în câteva puncte din emisfera
sudică.

 Castor canadensis (castorul american) își are habitatul în continentul Nord

American, excepţie făcând tundra arctică, peninsula Florida şi porţiunile deşertice
din Sud-Vestul Statelor Unite. Sfera lor de extindere ajunge până în
nordul Mexicului. A fost vânat extensiv timp de 200 de ani, astfel din o populaţie
iniţială de aproximativ 60 de milioane a fost adus aproape de extincţie la sfârşitul
secolului al 19-lea. După 1988 populaţia a atins o cifră între 6 şi 12 milioane, pe
continentul nord american. Sunt recunoscute 24 de subspecii, dar reintroducerile
succesive le-au modificat zona de răspândire și s-a ajuns la un mixaj genetic.
Fig.1 prezintă distribuţia de Castor canadensis pe teritoriul Nord-American.

Fig.1
2
Prin intervenţia omului populaţia de Castor canadensis s-a extins şi pe alte continente: în
1937 a fost adus în Finlanda de unde s-a dispersat în mod natural în Regiunea Leningrad
(din nord-vestul Rusiei). De asemenea a fost populat în estul îndepărtat al Rusiei, în
Kamchatka şi pe Insula Sakhalin. În 1946 au fost aduse 25 de perechi de castori în Isla
Grande din arhipelagul Tierra del Fuego din Argentina. Castorii se găsesc acum în multe
ape curgătoare din zona intra şi extra Andeana (Argentina şi Chile), de asemenea în aproape
toate râurile din Isla Grande şi în multe alte insule aparţinând de Chile din arhipelagul
Tierra del Fuego. Astfel după mai bine de 60 de ani au atins un număr cuprins între 35000
şi 50000 de capete în Tierra del Fuego.

Fig.2 prezintă distribuţia populaţiei de Castor canadensis la nivel global.

Fig. 2

 Castor fiber (castorul euro-asiatic) este o specie de castor care avea o largă
răspândire pe continentul european şi pe cel asiatic, însă a fost vânat la scară largă,
pentru blană şi o secreţie glandulară (castoreum), astfel în jurul anilor 1900 mai
rămăseseră aproximativ 1200 de exemplare, astfel în multe ţări din Europa

3
 dispăruseră. Datorită repopulărilor şi a legilor de protecţie date au revenit ca număr
şi areal la gloria de odinioară: astfel în 2003 se înregistrau în spaţiul euro-asiatic un
număr de aproximativ 639000.

 În România, Castor fiber a dispărut în 1824, însă după un secol jumătate a fost
reintrodus în 1998 pe bazinul râului Olt şi pe Dunăre. Din bazinul râului Olt s-a
răspândit şi în alte râuri din judeţul Covasna. În 2008 a fost repopulat şi râul Mureş
cu un efectiv de 22 de perechi de castori. După ultimele date statistice, în țara
noastră s-ar înregistra un efectiv de peste 170 de castori.

În Fig.3 este prezentată localizarea castorilor în Europa:

Fig.3
4
 Populaţii de Castor fiber se înregistrează astăzi datorită repopulărilor chiar și în
China şi Mongolia. Totuşi în Europa sunt zone în care nu au revenit încă: Italia,
Portugalia, şi sudul Peninsulei Balcanice.

 Castor fiber are 8 subspecii: C. f. fiber, C. f. albicus, C. f. vistulanus, C. f.

biellorussieus, C. f. birulai, C. f. pohlei, C. f. tuvinicus, C. f. orientoeuropeas.
Primele 4 subspecii se întâlnesc pe teritoriul Europei, iar celelalte 4 sunt prezente
în Rusia şi Asia.

În Fig.4 este prezentat gradul de extindere a populaţiei de castori în Rusia şi Asia:

Fig.4
5
Caracteristici generale Castor canadensis:

 Dimensiuni corporale: Lungimea corpului: 60-90cm;

Înălțimea la greabăn 38cm;

Lungimea cozii: 25-40cm;

Talia: 16-18cm;

Greutatea corporală: 11-30kg;

 Reproducere

Maturitatea sexuală: la 3 ani;

Perioada de împerechere: primăvara;

Durata gestației: 105 zile;

Numărul puilor: până la 8;

 Mod de viață

Comportament: este un animal acvatic, sociabil, activ

mai ales noaptea; construiește diguri mari;

Hrana: mai ales scoarța copacilor;

Durata vieții: 15-21 de ani.

Fig.5 prezintă diferența de înălțime dintre om și castor.

Fig.5
6
Caracteristici speciale

Datorită greutăţii corporale, care poate atinge 25kg la castorii adulţi, este considerat cel
mai mare rozător nord-american. Masculii şi femelele seamănă perfect.

Conformaţia lor este deosebită, ei având particularitati ce par adunate de la diferite animale
ale lumii. Astfel ei prezinta: palme cu 5 degete ca la raton, labele membrelor posterioare
au membrane interdigitale ca la raţe pentru înot, coada este solzoasă și asemănatoare cu
cea de la ornitorinc, având o lungime de până la 30cm și o lățime de până la 15cm.

În Fig.6 se observă particularităţile de conformaţie: palme cu 5 degete; coada lată şi lungă;

membrana interdigitală de la labele membrelor posterioare.

Fig.6

O importantă particularitate este faptul că au incisivii precum cei ai iepurilor, cu creştere

continuă şi dacă nu ar roade pentru a îi toci, le-ar creşte mai mari decât capul. Aceşti incisivi
au smalţ mai dur în partea exterioară, unde au şi culoarea portocalie deoarece calciul a
fost înlocuit de fier, şi prezintă o dentină mai fină pe partea internă, spre cavitatea bucală,
unde se tocesc mai încet.

7
O altă particularitate importantă este eliberarea la nivelul glandelor anale a unei substanţe
numită castoreum. Castorii se deplasează pe uscat plantigrad, iar în apă îşi folosesc
predominant membrele posterioare şi coada pe post de cârmă. Coada îi ajută şi pe uscat,
fiind ca un al treilea membru de sprijin; este folosită şi pentru a semnaliza un pericol prin
lovirea ei de luciul apei şi obţinerea unui plescăit caracteristic; aici castorii înmagazinează
rezerve de grăsime pentru sezonul rece; în vechime a fost considerată o delicatesă.

Castorii au vederea slabă, dar compensează prin dezvoltarea celorlalte simţuri: auditiv,
olfactiv şi tactil.

Fig.7 prezintă scheletul craniului şi incisivii cu creştere continuă.

Fig.7

Alte caracteristici speciale întâlnite la această specie ar fi prezenţa unor membrane

transparente care le acoperă ochii, precum şi prezenţa unor valvule care le închid nările şi
urechile în timpul scufundării. Castorii sunt animale care nu hibernează.

Fig.8 prezintă scheletul castorilor.

8
 Fig.8

Comparativ cu Castor fiber sunt prezente diferenţe importante în conformaţia corporală.

Castorul euro-asiatic are capul mai mare şi mai puţin rotund; botul îl au mai îngust; coada
este mai puţin ovală; oasele de la extremitatea distală a membrelor sunt mai mici, ceea ce
îi face mai puţin capabili de locomoţie bipedă decât rudele lor nord-americane. Castor
canadensis are oasele nazale mai scurte şi uverturile nazale sunt pătrate, în comparaţie cu
uverturile nazale triunghiulare la castorii euro-asiatici. Castorii nord-americani au glande
perianale mai mici. Există deasemenea o diferenţă şi în privinţa culorii, Castor canadensis
prezintă: 50% din populaţie are culoarea brun-pal; 25% sunt brun-roscati; 20% sunt bruni;
6% sunt negri; în timp ce Castor fiber prezintă: 66% din populaţie are culoarea brun-pal;.
20% sunt brun-roscati; 8% sunt bruni; 4% sunt negri.

De departe cea mai importantă diferenţă între cele două specii este faptul că nu sunt
compatibili genetic. Castor canadensis are 40 de cromozomi, în timp ce Castor fiber are
48 de cromozomi. În Rusia s-a încercat hibridarea celor două specii, încercările au fost
încununate cu succes abia după 27 de încercări, de aceea este greu de crezut că în spaţiile
în care cele două specii se găsesc împreună vor fi împerecheri interspecifice.

Comportamentul social
9
Castorii, aceşti “ingineri ai naturii”, denumiţi astfel datorită caracterului lor de constructori
desăvârşiţi, inferiori doar omului, modifică mediul după bunul plac.

Indienii nord-americani îi numesc “centrul sacru” al ţinuturilor datorită bogăţiei pe care o

aduc cu ei aceşti lucrători neobosiţi. Multe mamifere, păsări şi peşti ajung în zonă odată cu
apariţia noilor iazuri.

Sistemul social
Familia constă din 2-12 indivizi, cu o medie de 5-6, în care este inclusă o pereche de castori
adulţi (părinţii), puii lor din anul acela și de obicei tinerii din anul precedent.
Puii ajunşi la vârsta de doi ani se vor dispersa în alte zone odată cu nașterea unei noi
generaţii. Densitatea poate influența dispersarea tinerilor în vârstă de doi ani, aceştia în
căutarea unui nou domiciliu se pot deplasa 11-48km, ocazional, mai departe, până ajung
să gasesca o zonă care să îi mulţumească. O colonie poate locui ca o familie izolată sau îşi
împart barajul cu alții, dar nu împart buştenii, vizuinile și zonele de hrănire. Teritoriul
efectiv are o rază de aproximativ 800m. Acest sistem social elaborat, reflectă distribuția și
abundența hranei castorilor și stilul lor de viață acvatic.

Fig.9 prezintă o familie de castori.

Fig.9

Comunicare
10
Castorii sunt bine cunoscuţi pentru avertizările furtunoase, prin lovirea cu cozile pe luciul
apei pentru a alerta alți membri ai familiei de prezența intrușilor. Vocalizele includ sunete
pentru chemarea puilor, sunt sunete ascuțite, un sunet cu o tonalitate creștere-descrestere.
Alt tip de vocalize e întâlnit la adulți, ei emiţând sunete grave precum şi un sâsâit atunci
când participă la o acţiune agresivă.

Fig.10 prezintă avertizarea în caz de primejdie.

Fig.10

O colonie de castori poate avea un teritoriu de 10 până la 75 de ari pe care îl marchează

prin construirea de mormane de noroi în apropierea vizuinei și a barajului, pe unele trasee.
Aceste movile variază de obicei ca număr: între 2 şi 7, au o înălţime între 5.0 şi 7.5cm şi
30cm în diametru. Pe ele membrii coloniei, dar in special masculii, îşi plasează secreţiile
de la nivelul glandelor perianale. Movilele marcate sunt cel mai răspândite la începutul
verii, când tinerii în vârstă de doi ani sunt în căutare de o nouă locuinţă, pentru ca aceştia
să ştie că acel areal este deja ocupat de alte familii. Substanţa lor de marcare castoreum
este încă folosită pe post de fixativ pentru unele parfumuri. Până în anii 1700 a fost prescris
la scară largă ca un remediu pentru o varietate de boli, de la dureri de cap până la isterie,
iar în unele cazuri s-au constatat atenuări ale simptomelor din cauza acidului acetil
salicilic conținut.

11
Fig.11 prezintă o movilă marcată cu secreții ale glandelor perianale.

Fig.11

Castorii se angajează într-un proces de îngrijire corporală comun, de aceea se consideră că

ar avea un rol minor în comunicarea tactilă. Igiena corporală este totuşi foarte importantă,
de aceea când fac pauze de la lucru se curăţă. Acest proces de curăţire comună sau proprie
ajută în special împotriva răcelii şi frigului. Glandele perianale dau o secreţie uleioasă
(castoreum), pe care castorii o întind pe tot corpul, la baza firelor de păr. Un castor bine
îngrijit are pielea uscată chiar şi în apă şi astfel nu simte niciodată frigul.

Semnale vizuale sunt relativ neimportante, dar includ diferite posturi corporale.

Fig.12 prezintă procesul de îngrijire corporală comună.

12
 Fig.12

Activitatea și Mișcarea

Castorii îşi petrec cea mai mare parte din zi dormind sau odihnindu-se în vizuinile lor şi
devin activi, ieşind din vizuină, odată cu amurgul. O excepție de la obiceiurile lor ca
animale nocturne vine odată cu toamna și cu cererile acestui anotimp de a securiza resurse
de hrană. În acest anotimp castorii sunt mai susceptibili de a ieşi din vizuină în timpul după-
amiezei târzii. Procesul de hrănire se realizează predominant în prima jumătate a fiecărei
nopţi, iar alte activități cum ar fi construirea sau consolidarea barajului şi a vizuinii sunt
făcute în a doua jumătate. Castorii tind să rămână lângă vizuină odată cu ivirea zorilor.
Vânturile puternice, ploile și frigul sever frânează activitatea. Pe uscat, castorii au un mers
legănat şi se deplasează cu o viteză mică, dar când sunt alarmaţi aleargă înapoi în apă. În
apă înoată la viteze de până la 8km pe oră, cu lovituri alternative şi puternice din membrele
posterioare care îi propulsează şi astfel călătoresc liniştiţi la suprafața sau subacvatic.
Atunci când înoată la suprafaţă numai capul este vizibil, spre deosebire de bizam la care
13
este vizibil şi spatele. Pe uscat viteza de deplasare a castorilor poate atinge în fugă între 9.7
şi 12.9km pe oră.

Fig.13 prezintă urmele lăsate de castori în deplasarea pe uscat.

Fig.13

Coada o folosesc în apă pe post de cârmă, iar pe uscat pentru sprijin. La înot membranele
transparente ale ochilor servesc ca protecţie împotriva apei. Urechile și nările prezintă un
mecanism valvular ce le permite închiderea în timpul scufundărilor. Buzele flexibile se
pliază în spatele incisivilor în timpul imersiei şi astfel cavitatea bucală este complet
despărţită de exterior. Imersia poate dura o perioadă de până la 15 minute, dar este în mod
obișnuit de 2-3 minute. Când fac scufundări sângele trece în organele vitale, care ar putea
suferi de lipsa de oxigen. Ritmul cardiac și metabolismul scade în scufundări. În medie,
frecvența cardiacă de repaus la un castor este de 100 bătăi pe minut şi poate scădea la 50
bătăi pe minut în timp ce face scufundări.

Fig.14 prezintă postura în înot specifică castorilor.

14
 Fig.14

Construcția de baraje

În zonele în care nivelul de apă este prea mic, castorii construiesc baraje. Odată ce un castor
alege o zonă de construcţie a unui baraj, aproape nici un factor, cu excepția omului, nu
poate să-l determine să îl abandoneze. Totuși castorii abandonează un baraj după un număr
de ani, atunci când nu mai au materiale de construcții, sau pur și simplu vor o altă locație.
În unele baraje s-au găsit chiar şi capcane pentru castori. Este necesar un nivel minim de
apă de 0.6 - 0.9m, pentru a menține deblocată intrarea subacvatică în vizuină pe timpul
iernii. Înălțimea medie a unui baraj este de aproximativ 1,8 m, iar adâncimea medie a apei
în spatele barajului este între 1.2 - 1.8m. Grosimea digului este de multe ori în jur de 1,5m,
uneori chiar mai mult. Lungimea digului depinde de lăţimea râului, dar în medie are
aproximativ 4,5m.

Fig.15 prezintă un baraj de dimensiuni medii.

15
 Fig.15

Cel mai lung baraj construit de castori are 835m lungime, 4,3m înălţime, 7m grosime la
baza digului, şi a fost descoperit în Three Forks, Montana. Pe continentul nord-american
se întâlnesc numeroase baraje care depăşesc 500m în lungime.

Fig.16 și Fig.17 prezintă cel mai mare baraj din lume, în Montana.

Fig.16 Fig.17

Castorii vor varia modelul de baraj construit și modul de construcţie, în funcţie de viteza
apei. În apă lentă construiesc diguri în linie. În timp ce în apele repezi digurile tind să fie
curbate. Castorii încep construcția prin redirecționarea fluxului de apă cu scopul de a
16
reduce presiunea apei. Sunt aduse ramuri şi buşteni în albia noroiasa pentru a forma o bază.
Pentru nivele următoare castorii aduc beţe, coaja arborilor de foioase, pietre, noroi, iarbă,
frunze, mase de plante și orice altceva au la dispoziție.

Fig.18 prezintă nivelele de construcție ale unui dig.

Fig.18

Deşi castorii formează cupluri monogame, aceştia lucrează independent, având un contact
relativ scăzut. Sunetul curgerii apei le dă castorilor o dorinţă obsesivă de a construi. Puii
de peste un an ajută şi ei cum pot la construcţii sau reparaţii, aceasta fiind pentru ei un
antrenament pentru construcţiile ce le vor face la maturitate.

Un mit despre castori este faptul că folosesc coada pentru a duce şi a tasa noroiul între
ramuri, ceea ce nu este adevărat. În schimb, castorii transportă noroiul, ținându-l între braţe
şi piept.

Fig.19 prezintă modalitatea de transport a noroiului și a pietrelor.

17
 Fig.19

Sunt construite locuri speciale pentru deversare în baraj, pentru a permite excesului de apă
să se scurgă fără deteriorarea acestuia, astfel ei doar încetinesc fluxul de apă dar nu îl opresc
complet. Barajele sunt în general construite mai late la bază, iar partea de sus este de obicei
înclinată în amonte pentru a rezista forței curentului. Construcția unui baraj durează
aproximativ o lună de zile. Pot fi utilizaţi abori cu un diametru de 0.9m, dar dimensiunea
medie utilizată pentru a construi un baraj este de 10cm până la 30cm. Lungimea depinde
de diametrul trunchiului și de mărimea castorilor. Un castor poate transporta materiale cu
greutăţi până la greutatea proprie. Ei duc lemnele pe apă cu ajutorul unor canale construite
special pentru a aduce noi materiale.

Fig.20 prezintă transportul lemnelor și a ramurilor pentru construcții.

18
 Fig.20

Materialele de construcţii cele mai importante pentru castori sunt arborii de pe uscat, însă
aici nu sunt în siguranţă, numai în apă se consideră în siguranţă. La început ei taie copacii
cei mai apropiaţi de apă, apoi cu timpul ajung să taie copaci îndepărtaţi de iaz. Pentru a nu
merge mult pe uscat ei construiesc sisteme de canale până la arbori. Aceste canale duc în
multe direcţii şi de aceea le folosesc şi ca rute de scăpare în caz de primejdie. Canalele
sunt importante şi toamna când încep să îşi facă provizii.

Fig.21 și Fig.22 prezintă sistemul de canale de transport.

Fig.21

19
 Fig.22

Există înregistrări de castori care au tăiat buşteni de 45m înălțime și 115cm în diametru.
Bușteni de asemenea dimensiuni nu sunt destinaţi a fi utilizaţi ca elemente de rezistență, ci
mai degrabă coaja este folosită în alimentaţie.

Un castor are nevoie de aproximativ 20 de minute pentru a tăia un plop cu un diametru de

15cm, prin roadere şi obţinerea unui șanț în jurul trunchiului cu o formă de clepsidră. După
fiecare câteva rozături, se opresc şi ascultă pentru sunete de crăpături, auzul lor fiind la fel
de bun ca şi cel al unui lup, pentru a şti când să se ferească de prăbuşirea copacului. Doar
un singur castor taie copacul, niciodată doi, la făcut buşteni şi dus pe apă pot ajuta şi ceilalţi
indivizi din familie. Ei sunt supuşi la acelaşi pericol dat de căderea unui arbore ca şi un
tăietor de lemne obişnuit. Când arborele începe să cadă, castorul va fugi, totuşi se întâmplă
şi multe accidente mai ales la castorii tineri şi neexperimentaţi, aceștia neestimând corect
direcția de cădere sau momentul căderii. Fălcile un castor sunt atât de puternice încât pot
tăia un pui în două dintr-o singură mușcătură.

20
Fig.23 prezintă un castor tăind un copac.

Fig.23

Iazul castorilor este necesar pentru hrană și locuință. Dacă se sparge barajul, ei se grăbesc
să îl repare. În cazul în care nu se grăbesc, ar putea pierde toate din apa din iaz, iar acest
lucru ar expune intrările subacvatice la prădători. Fiecare membru al coloniei va lucra în
mod constant pentru a menține barajul în stare bună de funcționare. Lucrările de întreținere
la baraj sunt deosebit de grele toamna. Cel mai mare pericol cu care se confruntă castorii
nu sunt prădătorii ci fenomenele naturii: topirea zăpezilor primăvara poate duce la
distrugerea barajelor şi le poate îneca puii, însă castorii adulţi pot înota împotriva
curentului. Când este nevoie mama îşi salvează puii de la un înec.

Tinerii de doi ani care sunt obligaţi să îşi găsească un nou domiciliu, călătoresc chiar şi
câteva săptămâni, pe o distanţă de doar câţiva kilometri, în căutarea unui loc promiţător
pentru construirea unui baraj şi întemeierea unei familii. Această călătorie este foarte
periculoasă pentru castori şi mulţi dintre cei care o încep, nu ajung să o mai şi termine. Pe
parcursul călătoriei ei trebuie să fie foarte atenţi chiar şi la cele mai inofensive animale,
pentru că în caz de primejdie nu au unde să se adăpostească.

21
Atunci când castorii îşi părăsesc barajul în căutarea altui loc, barajul va ceda, vor crește
ierburi, arbuști și arbori.

Fig.24 și Fig.25 prezintă aspectul barajelor după plecarea castorilor.

Fig.24 Fig.25

Vara târziu multe izvoare de munte seacă, şi apa e puţină de aceea multe locuri cu apă puţin
adâncă devin noroaie.

Peste o perioadă de ani de zile, o singură familie de castori poate construi multe baraje și
vizuini, dar construcția nu se termină cu ei. Totuși se pot asocia mai multe familii de castori,
care pot construi un complex de baraje și vizuini, care inundă o suprafață de mai multe
hectare.

22
Fig.26 prezintă un complex de baraje și vizuini.

Fig.26

Odată ce barajul a inundat o zonă de pădure suficientă, în jur de jumatate de hectar şi are o
adâncime adecvată castorii încep construcţia vizuinei.

Construcția vizuinii

Castorii tineri care întemeiază o familie şi încep construcţia unui baraj nu au vizuină şi
trăiesc pe mal până când îşi termină de construit barajul şi abia apoi încep construcţia
vizuinei.

Castorii pot săpa vizuini, din ramuri şi noroi, cu intrări subacvatice. Orice vizuină are două
sau mai multe intrări subacvatice. De cele mai multe ori, ei construiesc vizuine în formă
de con, de-a lungul malurilor sau prin ridicarea unei porţiuni din fundul iazului prin
aşezarea de ramuri. Cu cât bază creşte, castorii aşează noi materiale în acel perimetrul şi
peste. Materialele de construcţii obişnuite sunt: noroi, pietre și ramuri decojite. Peste
lemnele mai groase şi ramurile mai subţiri castorii aşează un strat de noroi care acţionează
ca lipici, pentru ca construcţia să nu se dărâme, dar e foarte folositor şi ca izolator termic.
Într-o săptămână castorii îşi pot construi o vizuină de un metru înălţime şi cu pereţi de
23
jumătate de metru grosime. Datorită faptului că aceste animale pun noi straturi de ramuri
şi noroi an de an, chiar dacă vizuina nu necesită reparaţii, multe vizuini ajung să fie structuri
imense, între 8,5 şi 10,7m în diametru, iar înălţimea e între 1,8 şi 2m.

În Fig.27 se observă o vizuină, cu forma ei caracteristică.

Fig.27

Castorii formează un pasaj, iar apoi sapă o cavitate centrală, numită şi cameră de zi, cu
câțiva centimetri peste nivelul apei. Acest proces îl desfăşoară prin roadere și utilizarea
spatelui pentru a împinge în sus ramurile. Ei pot adăuga covoare de lemn tocat, frunze,
mușchi sau chiar iarbă pe podeaua acestei camere. În final camera de zi ajunge să măsoare
0.6m lărgime, 0.9m lungime şi 0.9m înălţime.

Din intrările subacvatice se intră într-un vestibul, unde castorii se usucă şi mănâncă. Din
acest vestibul castorii trec în camera de zi, situată la un nivel superior. Camera de zi este
ventilată printr-un horn, pentru a evita supraîncălzirea. În timpul iernii se poate vedea cum
iese un abur cald şi umed pe hornul vizuinii, semn important pentru diferența de
temperatură între interior și exterior.

24
Fig.28 și Fig.29 prezintă structura vizuinii.

Fig.28 Fig.29

În vizuină iarna este un climat plăcut pentru că pereţii groşi combat majoritatea frigului iar
restul e ţinut departe de grăsimea corporală din coadă. Majoritatea timpului dorm pe timpul
iernii, însă dacă nu şi-au făcut destule provizii, mai ales castorii neexperimentaţi, sunt
nevoiţi să plece în căutarea hranei chiar la temperaturi de -40C.

Comporamentul alimentar

Formula dentară este I 2/2, C 0/0, Pm 2/2, M 6/6. În total au 20 de dinţi.

Castorii au multe adaptări pentru dieta lor lemnoasă. Mușchii maxilarului au putere mare
de sfărâmare, tăișuri conice, incisivi cu creștere continuă, care taie lemnul gros, molari cu
o suprafaţă plată care ţin strâns scoarța fibroasă. Sistemul digestiv include mai multe
glande, cum ar fi glandele cardice în stomac, pentru a se adapta aportului mare de celuloză.
Cecumul este mare şi conține organisme comensale, în special bacterii și fungi, care ajută
în asimilarea a aproximativ 30% din celuloză.

Castorul este ierbivor. Castorii nu mânca de fapt lemn, ci numai Cambium, un ţesut moale,
aproape de suprafață lemnelor tinere și scoarței de copac. Unele dintre alimentele lor
preferate includ tuberculi de crin de apă, trifoi, mere, frunze, și plop tremurător sau alţi

25
arbori cu creștere rapidă. Cele mai multe dintre alimentele lor preferate sunt ierburi
disponibile numai în timpul verii.

Fig.30 prezintă un castor hrănindu-se cu frunze.

Fig.31

Plantele lemnoase furnizează toate produsele alimentare pe timpul iernii şi aproximativ

jumătate din cerințe primăvara și toamna, dar numai 10% din dietă de vară, atunci când
plantele erbacee, cum ar fi rogozul şi alte plante acvatice devin disponibile. Castorii preferă
scoarţa plopilor dar şi pe cea a multor alte specii de foioase, cum ar fi arțari, mesteceni,
sălcii, fag, arin, şi cireş negru. Un adult necesită între 0.6 şi 2.0kg de scoarţa pe zi. Copaci
mai mici, oferă relativ mai multă coajă comestibilă, decât cei mari.

Puii mănâncă foarte mult deoarece în fiecare lună trebuie să crească în greutate cu
aproximativ 1kg. Ei se ceartă în joacă care să primească ramura mai mare.

26
Fig.31 prezintă un castor în plin proces de hrănire.

Fig.31

Coloniile se mută după tăierea tuturor arborilor adecvaţi, mari și mici, pe o distanţă de 92
- 152m de apă. Această limită vine de la necesarul de energie care poate fi cheltuit pentru
a transporta materiale și riscul de a-şi pierde viaţa datorită prădătorilor, când sunt departe
de de apă.

Fig.32 prezintă un castor mâncând un măr.

Fig.32
27
Castorii, lucrează singuri în vederea tăierii unui copac, dar membrii familiei pot ajuta la
secționarea trunchiului căzut, ducerea ramurilor în apa de mică adâncime, înainte de
decojire şi procesul de hrănire. Această activitate nu este coordonată sau sincronizată.
Pentru a doborî un copac, castorii se folosesc de picioarele din față pe care le pun pe trunchi
şi foloseşte incisivii pentru a roade copacul într-un model de clepsidră.

Fig.33 prezintă forma de clepsidră în care un castor taie un arbore.

Fig.33

Castorii transportă și înmagazinează ramuri în apa de lângă vizuina lor începând din august
și continuând până la formarea unui strat permanent de gheață. Aceste depozite alimentare
pot avea 12m în diametru și 3m înălțime şi de obicei cântăresc peste o tonă. Aceste rezerve
furnizezeaza alimente pe timp de iarnă. Atunci când i se face foame, un castor aduce o
ramură şi o duce înot pe sub gheață, până în vizuină. Dacă nu au destule provizii, s-au dacă
ramurile s-au alterat sunt obligaţi să iasă afară şi ca caute mâncare, aceasta se întâlneşte
des la tinerii neexperimentaţi.

28
Fig.34 și Fig.35 prezintă depozitul de hrană pentru iarnă.

Fig.34

Fig.35

Un cator taie în medie pe an 216 copaci.

29
Prădători

Prădătorii cu care castorii se confruntă variază de la regiune la regiune. Ei includ lupi, râşi,
urşi, coioţi, vulpile roşii comune, bufniţe, vidre, nurcă, aligatori, nevăstuici, șoimi, vulturi,
câini, oameni și multe alte carnivore din clasa mamiferelor mari. Un castor adult este un
luptător bun și poate scăpa de obicei, în apă. Acest lucru le permite să evite cele mai multe
animale de pradă. Puii sunt mult mai vulnerabili decât adulții și au nevoie de protecție de
la castorii mai mari. Pentru toţi castorii, apa este cea mai bună apărare şi refugiul lor de
prădători, deoarece aceştia nu se pot deplasa foarte repede pe sol. Castorii când sunt pe
uscat sunt în mod constant în alertă, frecvent se opresc din lucru să adulmece aerul și să
privească în jur pentru eventualele pericole. La primul semn de un prădător, ei se retrag în
apă și avertizează alţi castori din zonă, lovind apa cu coada astfel se produce un zgomot
uimitor de puternic.

Fig.36 prezintă un urs care a prins un castor.

Fig.36
30
Boli şi paraziţi

Tularmia este o bacterie care infectează castorii, de multe ori cauzând moartea. Oamenii
pot contracta aceste bacterii prin manipularea carcasei şi înţepăturile ţânţarilor care s-au
hrănit cu castori infectaţi. Ultima epidemie a fost în Necedah National Wildlife între 1981-
1982, atunci a fost o mortalitate ridicată în rândul castorilor.

Castorii transportă şi Giardia. O infecție dată de acest parazit este adesea numită "febra
castorului". Giardia este contractată din apă potabilă infectată, principala sursă sunt
deșeurile umane netratate. Simptomele includ diaree, crampe abdominale, balonare şi
pierderea în greutate.

Istoricul vânătorii de castori

Castorii au fost vânaţi pe parcursul mai multor secole pentru blană şi castoreum.

Până în 1650, schimbul de blănuri în Canada a rămas o parte mai puţin dezvoltată din
economia acelor vremuri, fiind făcută doar de pescari şi de exploratori. Totuşi la sfârşitul
secolului al 16-lea, a avut loc o schimbare majoră în privinţa modei: au ajuns la modă
pălăriile de fetru, inspirate de pălăriile purtate de soldaţii suedezi în timpul Războiului de
30 de ani (1618-1648).

Fig.37 prezintă o blană de castor.

Fig.37
31
Pe timp ce moda se schimba şi castorii din regiunea Rusiei şi cei din zona Baltică dispăreau,
oamenii şi-au întors privirile către America de Nord. Pălărierii din Europa au aflat rapid
faptul că blănile de castor nord-american erau de o calitate deosebită pentru obţinerea
fetrului.

Rivalitatea între Marea Britanie şi Franţa dintre anii 1660-1763, a dăunat enorm populaţiei
de castori din America de Nord, precum şi multor altor specii de animale pentru blană.

În 1670 Marea Britanie a fondat Compania Golfului Hudson, un viitor jucător major în
producţia de blănuri. În acest timp Franţa explorează şi îşi impune controlul asupra Marilor
Lacuri, Ohio şi Mississippi.

Fig.38 prezintă harta acelor vremuri.

Fig.38

32
Compania Golfului Hudson şi-a impus controlul schimburilor de blănuri de castor în zona
golfului, în timp ce Compania Occidentului, fondată de Franţa, îşi desfăşura activitatea de
schimb mult mai la sud.

În secolul 17 rivalitatea între cele două state s-a pronunţat, ceea ce a dus la o creştere a
preţului de cumpărare a blănilor. Cei care procurau blănile erau predominant indienii nord-
americani. Astfel creşterea cererii şi a preţului a dus la o scădere dramatică a efectivelor de
castori. Deşi indienii capturau predominant castorii, nu s-a impus nici un trib ca distribuitor
principal, în plus triburile erau în competiţie care să câştige mai mult de pe urma francezilor
şi englezilor.

Castorii erau vânaţi într-un mod special. Iată o descriere din jurnalul unui vânător pe nume
Alexander Henry, din 1809:

„... Pentru a omorî castori, obişnuiam să merg mai mulţi kilometri în susul râului înainte
de înserat şi atunci când se însera coboram cu o canoe în josul râului, fără zgomot. Castorii
ies pe înserat să îşi procure hrana, sau alte materiale pentru reparaţii şi întreţinerea digului.
Pentru că nu sunt alarmaţi de canoe, de multe ori trec pe lângă ea la distanţa de ochire...
Cea mai folosită metodă pentru obţinerea unei blăni de castor este cea prin care îi dărâmam
vizuinei, ceea ce se face cu instrumente de săpat, în sezonul rece, când gheaţă este destul
de groasă pentru a permite apropierea şi de asemenea când blana este în stadiul cel mai
bun. Totuşi dărâmarea vizuinei este un stadiu preliminar. În timpul acestei operaţiuni
familia de castori încearcă să fug prin una din ieşirile vizuinei. Ieşirile trebuie descoperite
prin lovirea gheţii şi obţinerea unui sunet de loc gol...”

Fig.39 prezintă un vânător care a prins cinci castori.

Fig.39
33
Castorii erau prinşi uneori cu ajutorul unei substanţe numită castoreum. Această substanţă
este o secreţie lichidă a glandelor sexuale la castori. Ea era plasată de vânători pe capcane
pentru a atrage castorii masculi. Castoreum a devenit un ingredient valoros european pentru
parfumuri şi mai târziu un aditiv alimentar.

De la castori se obţineau două tipuri de blănuri:

 Primul tip: „castor gras” sau „haina de castor” cum o numeau indienii nord-
americani era cel mai scump şi cel mai bun. Pentru acest tip se coseau 5 până la 8
blăni împreună.

 Al doilea tip: „castor sec” era inferior primului datorită lungimii şi densităţii firelor
de păr.

Fig.40 prezintă un depozit de blănuri din 1890.

Fig.40

Schimburile care se făceau pe baza blănii de castor erau numeroase.

34
Vom nota o blană de castor adult cu 1MB:

1MB = 0.75kg praf de puşcă;

1MB = 2 metri de pânză;

1MB = 4 litri de brandy;

1MB = o pătură;

1MB = 2 tricouri;

1MB = 1kg de zahăr;

1MB = 20 de cârlige pentru peşte;

1MB = 2 perechi de ochelari;

4MB = 1 pistol;

11MB = o muschetă.

Aceste schimburi de mai sus erau cotaţiile de bază însă schimburile erau flexibile, de
exemplu uneori 2 blăni de castori mici echivalau cu 1MB. Totuşi şi valorile blănilor de
castor depindeau de sezon, de locul de vânzare şi de ofertă. Pieile de castor toamna erau
mai uşoare decât cele din timpul primăverii, deoarece cele din urmă aveau încă un păr gros
datorită trecerii iernii.

Fig.41și Fig.42 prezintă comerțul cu blănuri între amerindieni și europeni.

Fig.41 Fig.42

35
Uneori se făceau pachete de blănuri, iar un astfel de pachet standard se vindea cu un preţ
între 30 şi 50 de lire.

Totuşi deşi pieile de castor erau foarte căutate, Europa avea o piaţă şi pentru piei de râs şi
jder, precum şi pene de raţe gâşte şi lebede. Toate acestea erau importate din Canada. De
asemenea se importau şi piei de bizon. În unii ani importurile de piei de castor ieşeau pe
locul 3 după pieile de raton şi de căprioară.

De exemplu în anul 1787 numărul de piei de castor exportate de Canada atingea numărul
de 139509, pieile de jder numărau aproximativ 70000, aproximativ 9000 de piei de vulpe,
26000 de piei de vidră, 100000 de piei de căprioară, 140000 de piei de raton.

Între anii 1853 și 1877, compania Hudson Bay a recoltat peste 3 milioane de blăni de castor
şi le-a dat spre vânzare în Anglia.

Toate aceste schimburi au încetat la fel de repede precum au apărut, la mijlocul secolului
al 19-lea, datorită modificării tendinţelor în materie de modă în Europa, unde mătasea
ajunge la loc de cinste datorită preţului.

Obţinerea produselor din blană de castor:

Blănile de castor sunt foarte bune pentru obţinerea pălăriilor datorită lungimii firelor de
păr ce ating aproximativ 5cm şi grosimii lor. Cu cât blănurile de castor erau aduse mai de
la nord cu atât creştea calitatea acestora.

Blana de castor poate lua două direcţii:

 Prima direcţie e luată de cele mai bune blănuri, cea pentru a obţine haine de lux,
bine cunoscute pentru luciul lor şi pentru caldura pe care o menţin.

 A doua direcţie este cea de obţinere a pălăriilor, de obicei din blănuri de calităţi
diferite. Pentru aceasta este nevoie de eliminarea părului de protecţie, ce se obţine
este blana pentru pălării, sau fetrul.

36
Majoritatea blănurilor pot fi folosite pentru obţinerea de haine de lux, însă pentru obţinerea
pălăriilor puţine specii pot da piei folositoare. Astfel pielea castorului este foarte folosită
datorită proprietăţilor sale sub nivelul părului.

Fig.43 prezintă tipuri de pălării din fetru obținut din blană de castor.

Fig.43

Examinând la microscop pielea, se pot observa un fel de solzi care trec unii peste ceilalţi,
ceea ce face ca pielea să fie rezistentă prin menţinerea formei chiar şi după manipulări dure
sauprin udare.

În secolele 18-19 pentru a crea o pălărie erau necesare aproximativ 7 ore, timp în care se
executau aproximativ 30 de proceduri făcute de specialişti. După preţ şi calitate era nevoie
ca pentru o pălărie să se folosească între una şi cinci piei de castor adult. Pentru pălăriile
mai ieftine flosite de soldaţi erau combinate piei de castor cu piei de cal sau de iepure.

Când o piele de castor ajungea la un pălărier aceasta era în stare neprelucrată: cu grăsime,
peri lungi şi aspri. Perii groşi erau îndepărtaţi cu un cuţit, apoi pieile se umezeau cu o
soluţie de nitrat de mercur, care ii modifica puţin structura făcând pielea mai maleabilă şi
dându-i o culoare roşiatică. Datorită expunerii constante la aburii degajaţi de mercur mulţi
pălărieri aveau sistemul nervos afectat manifestările exterioare fiind ticuri nervoase,
greutăţi în vorbit şi în gândit. După ce uscau pielea şi o curăţau de ultimii peri, pălărierii
separau fetrul de piele cu un fel de arc şi apoi îl împărţeau în 3-4 porţiuni triunghiulare
37
numite „capades”. Fiecare porţiune era apoi învelită în piele şi pusă pe o bancă de lemn cu
o bucată de metal încălzit în centru. Astfel fiecare porţiune se întărea şi putea apoi fi legată
de altele, dându-li-se o formă conică.

Totuşi, în acest moment este încă prea mare, de aceea are nevoie de micşorări şi întăriri.
Pentru acestea viitoarea pălărie era plasată într-un cazan cu apă fierbinte, acid sulfuric, bere
şi vin. Se imersa aici o perioadă destul de lungă de timp, după care era scoasă şi se continua
lucrul manual prin presiune cu un sucitor, astfel fetrul scădea la jumătatea dimensiunii
originale.

După această operaţiune fetrul este pus pe un mulaj şi i se dă forma dorită (îi dispare conul
din vârf), apoi este pusă într-un cazan de cupru plin cu culoare unde stă 45 de minute, după
care este scoasă la răcit şi se reefectuează operaţiunea până se ajunge la culoarea dorită.
Pălăria uscată este apoi dată cu un mix obţinut din clei de copac şi lipici pentru a o proteja
de apă şi a îşi menţine forma.

Este finalizată pălăria prin aplicarea unor retuşuri, butoni şi alte elemnte decorative.

Fig.44 prezintă o pălărie din blană de castor.

Fig.44

De asemenea din blană de castor sunt obţinute şi fulare, manşoane, prin procedee similare.

Castorul ca simbol

38
Datorită importanței sale în fondarea primelor colonii în Canada și în extinderea țării prin
intermediul comerțului cu blănuri, Castor canadensis a devenit repede un simbol local și
național favorizat. Compania Hudson Bay a onorat animalul punându-l pe emblema sa în
1678.

Fig.45 prezintă emblema Hudson Bay.

Fig.45

De asemenea, în 1678, Louis de Buade de Frontenac, guvernator al New France, a sugerat

castorul ca o emblemă potrivită pentru colonie. În 1690, în onoarea apărarii Quebec-ului
de catre Franța împotriva unei invazii britanice, s-a realizat o medalie ce infatisa o femeie
așezată, care reprezenta Franța, cu un castor la picioarele ei, reprezentând Canada. Acesta
a fost animalul preferat de indieni pentru tranzacțiile de medalioane și broșe. Membrii
exclusivisti ai Beaver Club din Montreal l-au gravat pe medalii de aur.

Fig.46 prezintă blazonul Beaver Club din Montreal, iar Fig.47 prezintă emblema orașului
Toronto.

39
 Fig.47

Fig.46

În anul 1833 , castorul a fost inclus în stema orașului Montreal. Începând cu 1867, castorul
a apărut pe emblema oficiala a guvernului canadian. În 1937, Canada a introdus noi modele
de monedă, iar până în această zi pe reversul monedei de 5 cenți este un castor pe o movilă.
Castorul a dobândit statut oficial ca o emblemă a Canadei în martie 1974, atunci când a
fost oficializat un act care ofera recunoașterea sa ca un simbol al suveranității țării.

Fig.48 prezintă moneda de 5 cenți.

40
 Fig.48

Impactul castorilor asupra faunei sălbatice și a oamenilor

Castorii și fauna sălbatică

Iazurile castorilor sunt locuri minunate pentru fauna sălbatică. Nu doar castorii sunt
fascinanți prin trăsăturile lor de meşteri constructori, dar iazurile lor sunt magneți şi pentru
alte creaturi sălbatice.

Plante diverse se întind din apă şi până în zonele împădurite, ele se găsesc în baraj şi în
jurul acestuia. Iazurile castorilor primesc nutrienţi din amonte și de pe uscat, ceea ce le
transformă în habitate extrem de bune. Substanţele nutritive aduse de apă sunt păstrate
pentru perioade lungi de timp la nivelul barajului unde ele contribuie la oferta de hrană
bogată pentru pește și fauna sălbatica.

Numeroase mamifere, păsări, insecte, amfibieni și pești folosesc iazurile castorilor pentru
hrană și apă și ca un loc de reproducere și de creștere a tineretului.

Copacii uscaţi datorită inundării terenului pe care se aflau pot găzdui insecte, mamifere
mici și oferi domiciliu pentru ciocănitori și alte păsări care cuibăresc în scorburi.

Broaşte verzi, urși negri, ratoni, bizami, porci spinoşi, căprioare sunt adesea văzuţi la
marginea unui baraj.

În 2011 a apărut în revista Nature un articol cu privire la o viitoare eradicare în masă a

castorilor din Tierra del Fuego (în număr de 200000) datorită efectelor devastatoare pe care

41
le au asupra vegetaţiei, extrem de mulţi arbori s-au uscat datorită construcţiei de baraje,
asta din cauză că aici nu au nici un inamic natural, astfel au fost pierderi de milioane de
dolari. Din fericire nu s-a ajuns la eradicare în masă cum se vorbea, ci doar s-a ajuns la un
anumit control.

Castorii şi oamenii

Interacțiunile om - castor au crescut pe măsură ce populația umană s-a extins în habitatul

natural al castorului. Nu au fost stabilite reglementări de utilizare a terenurilor pentru a
proteja zonele folosite de castori, de aceea, atunci când castorii construiesc un baraj într-
un nou domeniu, ei ajung adesea să provoace inundații pe o proprietate umană și sunt
percepuţi ca o problemă. Iazurile castorilor produc inundații pe drumuri, clădiri, pășuni și
culturi. Îndiguirea fluxurilor mici de apa modifică apa care ajunge în șanțuri de drenaj, ţevi
de scurgere și la podețe. Daunele provocate de pierderea lemnului și inundațiile culturilor
sunt estimate la un cost de milioane de dolari în fiecare an, în cele mai multe regiuni din
Statele Unite.

Oamenii au avut un impact mare asupra populațiilor de castori prin prindere şi poluarea
apei. Datorită capcanelor excesive, omul s-a dovedit a fi cel mai rău prădător de toate
pentru castor, după cum reiese din dispariţia lor aproape la sfârșitul anilor 1800. Poluarea
din surse umane se infiltrează în râuri și fluvii și poate provoca intoxicaţii şi mortalitate.
Venirea oamenilor în zonele nedezvoltate duce la despădurire, modificarea terenului și
pierderea ulterioară de hrană și habitat pentru castori.

Este ilegală: amplasarea de capcane sau uciderea castorilor, eliminarea barajelor, sau
instalarea de dispozitive de control a fluxului de apă fără un permis de la Department of
Fish and Wildlife, din Washington, pentru locuitorii din SUA.

Beneficii aduse de barajele castorilor

1. Reducerea eroziunii;

42
2. Reduce poluarea prin captarea sedimentelor și prin captarea excesului de nutrienţi şi
substanţe chimice potenţial periculoase din aceste sedimente;

3. Reglementează creşterea fluxului de apă după ploi abundente;

4. Menține sau crește masa de apă prin stocarea ei;

5. Turism;

6. Animalele sunt dependente de hrană şi apă dintr-un asemenea baraj.

Bibliografie

http://en.wikipedia.org/wiki/Eurasian_beaver

http://ro.wikipedia.org/wiki/Castorul_american

http://www.ecology.info/beaver-ecology.htm

http://www.youtube.com/watch?v=alNhmU5N2xI

http://www.discoverlife.org/mp/20m?kind=Castor+canadensis

http://en.wikipedia.org/wiki/North_American_fur_trade

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/animale/995-castorul-a-revenit-in-romania.html

http://www.iucnredlist.org/details/4003/0

http://www.beaversww.org/beavers-and-wetlands/about-beavers/

http://www.geostrategis.com/b_eurasianbeaver.htm

http://digital.library.mcgill.ca/nwc/history/01.htm

http://www4.uwsp.edu/biology/facilities/vertebrates/Mammals%20of%20Wisconsin/Castor%20canade
nsis/Castor%20canadensis%20page.htm

https://teora.hit.no/bitstream/handle/2282/534/Population_and_distribution.pdf;jsessionid=3228FCF5
A73573F9F3918BBCFD469C25?sequence=3

http://en.wikipedia.org/wiki/Beaver_eradication_in_Tierra_del_Fuego

http://www.scottishbeavers.org.uk/docs/files/general/EconomicImpacts.pdf

43
44