L.T.

“Iulia Hasdeu”

REFERAT
“Fauna stepelor”

A elaborat: Gîrbu Agnesia cl. VIII-a “A”

A verificat: Cozma Natalia, profesoară de geografie

Chișinău, 2015

1
 Cuprins:
1. Caracterizarea generală: poziția, condițiile mediului de trai,
flora
2. Componența faunistică: speciile de animale
3. Descrierea unei specii de animale
4. Imagini
5. Bibliografie

2
 Fauna stepelor
„Natura este totuși singura carte din
care fiecare păstrează cîte un adevăr.”
Goette

Stepa este tip de vegetație zonală, caracterizată prin dominarea plantelor xerofite, de regulă,
înțelinite, ierboase perene, mai mult poacee.

În trecut, vegetația de stepă acoperea nordul și sudul interfluviului Prut – Nistru (în părțile
Bugiacului și Bălților). În prezent, comunitățile stepelor propriu-zise sînt răspîndite la sudul
republicii, iar zona de silvostepă este localizată în nordul Moldovei. Componența vegetației de
stepă este de 9% din o sută.

Stepa propriu-zisă este localizată în linii generale pe unitatea de relief – cîmpie. Luînd la
concret și comparînd, studiind harta fizică și harta zonelor pedologice a Republicii Moldova,
putem concluziona că stepa se înșiră pe Cîmpia Nistrului Inferior, Cîmpia Moldovei de Sud și pe
Colinele Tigheci. Zona de silvostepă e întinsă pe Platoul Moldovei, Podișul Nistrului, Podișul
Ciuluc și pe Cîmpia Moldovei de Nord.

În trecut, vegetația de stepă acoperea nordul și sudul interfluviului Prut – Nistru (în părțile
Bugiacului și Bălților). În prezent, comunitățile stepelor propriu-zise sînt răspîndite la sudul
republicii, iar zona de silvostepă este localizată în nordul Moldovei. Componența vegetației de
stepă este de 9% din o sută.

Fauna stepelor și a altor ternuri ocupate de vegetație ierboasă este mai săracă în specii,
deoarece aceste terenuri au caracter insular, vegetația lor este mai rară, implicit oferă mai
puțină hrană și adăpost mai redus, iar activitatea umană este prezentă în măsură mai mare.
Stepele acoperă platourile în condiții de climă continentală, cu o perioadă secetoasă de lungă
durată și cu puține precipitații atmosferice. Din cauza condițiilor mult mai aride decît în
silvostepă, vegetația diferă. În asemenea condiții este bine pronunțată perioada de semirepaus
estival: vegetația stepei își încetează, pentru un timp oarecare, dezvoltarea în perioada
secetoasă a verii și iarna din cauza temperaturilor joase. Aceste situații și încă multe altele
determină predominarea xerofitelor și a mezoxerofitelor.

În stepă predomină solurile de tip cernoziomic, slab humifere sau carbonatice. În trecut, însă
situația era alta. Un material convingător despre trecutul condițiilor naturale îl pot oferi datele
privind cercetările pedagogice. I. A. Krupenikov (1976) consideră că suprafața cernoziomurilor
Republicii Moldova constituia 80% din teritoriu. Mai tîrziu, în 1985, tot el concretizează această
cifră – 73, 7%. Dimitrie Cantemir (fig.1) în capitolul al IV-lea al cărții „Descrierea Moldovei”,
caracterizînd pămînturile ținuturilor, menționează următoarele: “Cîmpiile Moldovei, lăudate
pentru rodnicia lor atît de scriitorii vechi, cît și de cei mai noi, întrec cu mult bogăția munților,
3
și ca cele așezate în mijlocul ținuturilor despărțite prin munți, și rîurile Moldovei dau hrană
tuturora, minunînd pe oricine.”.

Stepele de pe pantele domoale au fost și sunt aproape în întregime arate. S-au păstrat doar
unele sectoare mici pe locurile ridicate ale versanților. De exemplu: G. A. Sabanova , folosind
metoda gravimetrică de analiza, a constatat că pe sectorul cu vegetație de stepă din
apropierea or. Singerei plantele de stepă constituie 70% din totalul de ierburi, dintre care:
negara (fig.2) (Stipa lessingiana)-19%, negara-frumoasa - 15%, pășunița (S. capillata) -3%,
S.tirsa - 2%, păiușul (fig.3) (Fes-tuca valesiaca) și bărboasa (Bothriochloa ischaemum) - cite 6%
etc.
Baza învelișului ierbos al stepei o constituie speciile urmatoare: păiușul, pășunița, negara,
negara-frumoasă (S. pulcherrima), bărboasa. Edificatorii și dominanții stepelor sunt poaceele
de întelinire: păiușul, pănușița, negara și poaceele rizomale: firuța (S.lessingiana), obsiga-
nearistata (Bromopsis inermis), dragaica (Galium verum), aglica (fig.4) (Filipin vulgares),
piciorul cucoșului (Ranunculus polyanthemos), salvia (fig.5) (Salvia nutans), fragii de cîmp
(Fragaria viridis), păpădia (Taraxacum serotinum).
În afară de poacee, în componența vegetației stepelor intră și alte specii ierboase: laptele-
cîinelui-de-stepă, scorogoiul, jaleșul, albăstrița etc. În flora stepelor un rol deosebit au arbuștii:
caragana, migdalul, cununița și semiarbuștii: măturile, cîmbrul, jugărelul, buruiana-de-friguri,
iar hemiefemeroidele: ruscuta-primăvăratică, dedițeii-de-munte, toporașul-dulce,
efemeroidele: zambilele, scînteiuța-galbenă și efermele: Veronica-verna, nu-mă-uita sunt într-
un număr mai redus. Despre stepe, ca formațiuni naturale cu vegetație ierboasă bogată putem
vorbi doar la timpul trecut.

Pîna la sfîrșitul secolului al XVIII-lea ele acopereau Cîmpia Bălților în Nord (Stepa Bălților) și
Cîmpia Moldovei de Sud (Stepa Bugeacului). Destelinirea masivă a acestor terenuri valoroase a
început odata cu colonizarea sudului Basarabiei cu bulgari și găgăuzi și sporește dupa 1822,
cînd mulți generali și boieri ruși, participanți la războaiele Rusiei cu Franța și Turcia, au primit
mari suprafețe de pămînt înțelenit, pentru a fi arate și folosite la cultivarea cerealelor,
solicitate pe piața europeană. Aratul stepelor a continuat și continuă și astăzi. Însă faptul că s-
au arat stepele aproape total, fără a se păstra unele fîșii de stepă naturală sau fără a fi sădite
fîșii forestiere de protecție, a declanșat o serie de fenomene negative.

4
Componența faunistică:
În stepă se întîlnesc unele păsări și reptile, iar rozătoarele – mai frecvent (tab.1).

Tabelul 1. Speciile reprezentative de animale ale stepei

Complexe Mamifere Păsări Reptile
faunistice
Șoarecele, șobolanul, Ciocîrlia, prigoria, Vipera-de stepă
hîrciogul (fig.6), mai rar (fig.7), șopîrla
De stepă popîndăul comun, potîrnichea,
popîndăul-cu-pete, prepelița, dropia
orbetele, iepurele-de-
cîmp (fig.8)

Iepurele:
Originea
Iepurele de casa s-a obtinut cu 6000 de ani in urma, prin domesticirea iepurelui de vizuina.
Vestigiile arheologice confirma domesticirea iepurilor in Spania, de unde s-au raspandit in Asia
si restul Europei.
Domesticirea si crearea sistemelor de crestere si selectie au condus la modificarea
caracteristicilor biologice (cresterea prolificitatii), dar, in schimb, a scazut rezistenta la boli.
Rase și dimensiuni
Exista peste 100 de rase de iepuri care se clasifica functie de greutatea corporala:
- rase mari: Uriasul Belgian, Uriasul alb de Termonde, Berbecul englez, Uriasul francez, etc. cu
greutate peste 5-7 kg;
- rase mijlocii: Chinchila mare, Chinchila mica, Albastru vienez, rasa californiana, rasa
neozeelandeza, etc. cu greutate intre 3,5-5 kg;
- rase mici: Havana, Olandeza, cu greutate de 2-3 kg;
- rase pitice: Poloneza, cu greutate sub 2 kg.
Dupa lungimea firului de par, rasele se impart in:
- rase cu par scurt (Rex);
- rase cu par lung (Angora).
In general, iepurele de casa cantareste intre 1,5-4 kg, cu variatii in functie de rasa.
Comportamentul
Iepurii de casa sunt animale deosebit de fricoase si sperioase, cu reactii foarte puternice.
Reactioneaza imediat, chiar violent fata de prezenta altor animale, la zgomote puternice si
necunoscute. In urma fricii determinate de diferiti factori stresanti, femelele isi pot devora puii.
Toate modificarile de mediu pot constitui factori stresanti declansatori ai multor entitati
patologice.

5
In general, iepurii de casa sunt animale sociabile, atasandu-se rapid de persoanele care-i
ingrijesc, manifestand, insa, frica fata de persoanele straine.
In grup, nu se instaleaza o ierarhie sociala vizibila, intalnita la majoritatea rozatoarelor.
Mirosul are un rol important in viata sociala a iepurelui. Iepurii isi marcheaza teritoriul cu
secretii ale glandelor odorante de la nivelul barbiei si a regiunii anale.
Sunt animale vivace, jucause, dar aveti grija ca le place sa roada orice. Rosul este utilizat atat
pentru tocirea dentitiei, cat si pentru investigarea mediului de viata.
Dintre rozatoarele de companie, iepurii sunt cel mai puternic afectati de schimbarile bruste de
mediu, facand frecvent crize de aclimatizare.
Hrănirea
Sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea
sanatatii iepurelui.
Iepurii consuma nutreturi de origine vegetala: plante verzi, fibroase uscate, suculente,
radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate.
Asigurarea apei proaspete in permanenta este un factor esential. Necesarul de apa zilnic este
de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi
la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia
imbolnavirilor.

Fig.1. Dimitrie Cantemir Fig.2. Negară

6
Fig.3. Păiuș Fig.4. Aglică

Fig.5. Salvie Fig.6. Hîrciog

7
Fig.7. Vipera-de-stepă Fig.8. Iepure-de-cîmp

Bibliografia:

Manual de geografie cl. 8

www.ru.scribd.com
www.referat.ro
www.e-referate.ro
www.ipedia.ro