Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 4 (70) ◆ aprilie 2016

Acordul
care ne uneşte

Ministerul Mediului
Institutul de Zoologie al AŞM
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova
ISSN 9771857450508
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română
Adresa: MD-2005, mun. Chişinău
str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Alexei PALANCEAN, dr. în biologie
Anatol SAVIN, doctor conferenţiar
Andrei MUNTEANU,
dr., prof. în biologie
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu,
redactor
Valeriu BUSUIOC, redactor-traducător
Alexandru BOSTAN, designer
Manuscrisele expediate pe adresa
redacţiei nu se înapoiază autorilor.
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-
toriu opinia, poziţia redacţiei.
Retipărirea oricărui material este permisă
doar cu acordul redacţiei.
Continuă abonarea la revista VPM
Index: PM32876
Costul unui exemplar – 12,5 lei
Cartea Roşie
Dihorul de stepă
(Mustela eversmannii)
STATUTUL. Specie critic periclitată iar în restul timpului devine animal cre-
RĂSPÂNDIREA. În Republica Mol- puscular şi nocturn. La sfârşitul iernii—
dova se întâlneşte sporadic în Stepa Băl- începutul primăverii se împerechează.
ţului şi în zona de sud. Peste hotarele ţării Perioada de gestaţie este de o lună şi jumă-
populează ecosistemele de stepă şi cele tate. Femela naşte 6—8 pui golaşi, care pe
aride din estul Europei, Kazahstan până în la sfârşitul lunii mai—începutul lui iunie
Mongolia şi China. apar la suprafaţă lângă vizuină, iar peste
HABITATUL. Se menţine în apro- vreo două săptămâni încearcă să vâneze
pierea coloniilor de popândăi, amplasate popândăi tineri. Spre toamnă, animalele
pe păşuni, alunecări de teren, margine de tinere devin de sine stătătoare.
drumuri. REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-
ASPECTUL CANTITATIV. E posibil TE. Lipseşte informaţia.
să existe vreo 100 de indivizi. STAREA DE PROTECŢIE. Specie
FACTORII LIMITATIVI. Degrada- ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a
rea habitatelor şi reducerea efectivului po- Convenţiei de la Berna, 1979; Cartea Roşie
pulaţiilor de popândăi, hrana principală a a Republicii Moldova (ed. a II-a).
speciei. MĂSURILE DE PROTECŢIE. Orga-
PARTICULARITĂŢILE BIOLOGI- nizarea microrezervaţiilor de păstrare a
CE ŞI ECOLOGICE. Are o activitate cir- habitatelor, cu colonii viabile de popândăi
cadiană. În perioada activă a popândăilor, şi prezenţa dihorului de stepă.
dihorul de stepă îşi capturează prada ziua, Dr. profesor Andrei MUNTEANU
s u m a r
2 Păduri arendate şi faună... 11 De necrezut… 18 Fotovânătoare
moartă? 12 Lungimea şi choke-ul 19 Cu acelaşi milion…
3 Natura şi noi ţevilor de puşcă
20 Batca
4 Acordul care ne uneşte 13 Păstrarea armei la domiciliu
21 Când, unde, ce pescuim?
5 Colaborare întru dezvoltare Păducelul
6 22 Liguloza —
Un început promiţător 14 După muncă — rezultate o parazitoză a peştilor
8 Ce vremuri, ce moravuri… 15 Focul… a toate ucigător 23 Fii responsabil de acţiunile
9 Lupul — convenţii şi
16 Necuratul de sub pod tale
realitate
17 Unde te grăbeşti, frate 24 Tezaurul polonez
10 Ce nu ştim despre câini
Iepure?
Intenţii şi pretenţii
Cum se vede, societatea moldovenească per ansamblu e una de nemulţumiţi, cu
pretenţii: că viaţa noastră nu-i aşa, da-i altfel, că o ducem greu şi trăim rău… Tot
atât de adevărat este — că şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova e
parte componentă a acestui stat şi merge la braţ cu toate nevoile, abătute peste
cetăţenii săi, adică peste noi.
Trebuie să recunosc că şi
în rândul vânătorilor noştri
am întâlnit mulţi nemulţumiţi
de starea de lucruri ce ţine de
mersul Societăţii şi dezvol-
tarea vânatului în terenurile
de vânătoare, gestionate de
SVPM. Pretutindeni — ne-
mulţumire, pretenţii, revoltă.
Cum se vede, ortacii noştri,
deopotrivă cu toţi cetăţenii
acestei republici, s-au săturat
să tot vadă în jur sărăcie şi
neajunsuri. Dar, ironia sorţii,
fiecare dintre cei nemulţumiţi
dau vina pe oricine de ceea ce
se întâmplă rău în acest colţ de
lume, numai pe sine nu se vede
vinovat. Din contra: consideră
că e privat de dreptul de a se
bucura de toate bunurile vie-
ţii, precum o fac cei din ţările
civilizate. Uită, cum se vede,
să-şi dea răspuns la întrebarea:
Da’ cine a distrus, omule, bu-
nurile din jur, extratereştrii?
Am avut ocazia să aud de
la o seamă dintre ortacii noştri
cu câtă pasiune povesteau des-
pre cât vânat au văzut în alte
ţări, despre farmecul vânătorii
de acolo…, despre felul cum se
gospodăreşte în acele fonduri
cinegetice. N-au întârziat, de-
sigur, să-mi spună că îşi doresc
aşa ceva să vadă şi la noi.
Să fiu sincer, n-aş crede că
acei ortaci, ca şi fiecare dintre
noi, nu ar avea de unde şti că
„omul sfinţeşte locul“, oriunde
ar fi şi oricum s-ar numi acea
ţară. Nu pricep însă, de ce tot
aşteptăm să facă altcineva ceea
ce, de fapt, ar trebui să facem
noi — pentru noi. În acest
sens, mă prind la gândul câtă
dreptate a avut, totuşi, Albert
Einstein afirmând: Lumea e un
loc periculos de trăit. Nu din
cauza celor răi, ci a celor care
nu fac nimic să oprească răul…
Nu-i vorbă, ne aprindem noi,
uneori, în rezolvarea unor
probleme, dar adesea — cum
ne-aprindem, tot aşa ne stin-
gem, fără a înfăptui un lucru
cap-coadă.
Să zică cineva că nu avem
destui vânători cu bune inten-
ţii, dar mai departe de ele ce
urmează? Pretenţii. Păi, da! e
mai uşor să afişezi pretenţiile,
decât să încununezi cu suc-
ces intenţiile. Bucură, totuşi,
că sunt în rândurile noastre
vânători care au intenţionat,
bunăoară, să sporească nu-
mărul de iepuri de câmp pe
terenurile gestionate de ei şi
nu s-au dat bătuţi până nu au
văzut schimbarea din rău în
bine. Dar unde aţi crede că s-a
întâmplat aşa ceva? Pe terenu-
rile gestionate de colectivele
primare de vânători din Co-
loniţa, Codru, Băcioi, locali-
tăţi din preajma Chişinăului,
unde condiţiile, cu siguranţă,
sunt mai puţin prielnice decât
în alte raioane ale republicii,
pentru creşterea numărului
de iepuri. Aici, unde preşe-
dinţi ai acestor colective sunt
I. Bîzgu, N. Goncearenco şi S.
Stepaniuc, de la 30 şi chiar mai
puţini iepuri la mia de hectare
s-a ajuns la 60 şi până la 120 de
exemplare la mia de hectare. E
ceva, nu? Fiţi siguri, totuşi, că
de la sine niciun rezultat scon-
tat nu vine. La de-a gata vin,
dar cine aţi crede? Nepoftiţii!
Vin cu pretenţii de a vâna aici,
din păcate, nu i-am auzit mai
pe niciunul dintre cei cărora le
place să vâneze (unde este des-
tul vânat), să pretindă la nişte
terenuri aproape că lipsite de
faună sălbatică, pentru a su-
fleca mânecile şi a face ceea ce
au făcut, în câţiva ani, cei de la
Coloniţa, Codru, Băcioi… Iată
de ce ursul n-are coadă.
Doar cu intenţii şi cu pre-
tenţii încă nimeni nu a schim-
bat ceva din rău în bine. Dar
de schimbat trebuie. Gospo-
dăreşte. Prin contribuţie per-
sonală. Slavă Domnului, avem
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
Ionel CĂPIŢĂ
exemple bune şi la noi, dar şi
prea destule în ţările civiliza-
te. Numai de-am avea dorinţă
şi plăcere, nu doar să trăim ca
peste hotare, ci şi să muncim
ca acolo. Dar vedeţi dumnea-
voastră, noi acasă nu vrem să
muncim ca acolo… V-o poate
spune tot omul, care a trudit
măcar o zi în străinătate. Aici,
însă, în loc să ne apucăm de
lucru, avem pretenţii: că via-
ţa noastră nu-i aşa, da-i altfel,
că o ducem greu şi trăim rău,
că în terenurile de vânătoare
nu avem ceea ce ne dorim, şi
tot aşa, şi tot aşa… Suntem
doldora şi de intenţii, doar de
intenţii… şi iubire. Ce să mai
vorbim?
Totuşi, gândind la toate
acestea, la noi întâi şi-ntâi, nu
am putut să trec cu vederea şi
să nu vă propun şi dumnea-
voastră să luaţi cunoştinţă de
ceea ce a spus, în acest context,
Pera Novacovici: Drumul spre
iad e pavat cu multă iubire şi
intenţii bune şi datorită faptu-
lui că nu avem înţelepciunea
să discernem, nu ştim ce e bine
sau rău pentru noi şi nu ştim
cine suntem noi cu adevărat.
Luăm răul şi întunericul, aşa
cum ne sunt date, şi care vin
la pachet cu iubirea şi lumina.
Însă, doar noi suntem respon-
sabili să transformăm iadul în
rai, pentru că cei responsabili
pentru ce ne-au transmis, de
cele mai multe ori, nu mai sunt
demult alături de noi.
Acest adevăr e valabil, e
actual şi, într-un fel, ne priveş-
te pe fiecare dintre noi, n-aţi
crede?
editorial
Păduri arendate şi faună... moartă?
De Eminescu vă mai amintiţi? „Fiind băiet, păduri cutreieram/ Şi mă culcam ades lângă izvor,/ Iar braţul drept
sub cap eu mi-l puneam/ S-aud cum apa sună-ncetişor…“.
Pădurea şi izvorul, freamă-
tul frunzei, zumzetul gâzelor,
trecerea-săgeată a unei căpri-
oare, ţopăitul hazliu al unui
iepure, cântul irepetabil al unei
privighetori şi toate celelalte
podoabe ale Naturii pentru
Poet au fost, au rămas un far-
mec. De altfel, ca pentru toată
lumea îndrăgostită de verdele
veşmânt… floare… pasăre…
căprioară… Da, mă refer la o
lume normală, de bun simţ, să-
nătoasă la cuget, responsabilă,
cu spirit gospodăresc.
Cu părere de rău însă,
pentru o altă faţă a „monedei
umane de schimb“, pădurea şi
izvorul, pasărea şi zborul… tot
farmecul feeric al Naturii nu
trezeşte emoţii fireşti, bucurie
şi plăcere, tihnă sufletească
şi vis, pentru că această „faţă
umană“ priveşte flora şi fauna
cu care ne-a înzestrat Natura
ca pe o simplă sursă de căpă-
tuire, agoniseală şi satisfacere
a „pohtelor“ nesăbuite. Asta e
„cartea de căpătâi“ a lumii de
impostori, hrăpăreţi şi profi-
tori! Ea e cu turta din vatră şi
cu jăraticul din Natură. Ea a
vânat şi mai vânează în Pădu-
rea Domnească, unde a ochit
în mistreţ, dar a nimerit în om,
ca până la urmă să spună că
porcul a fost cu obraz gros, de
a ricoşat glonţul.
2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
De mai mulţi ani urmă-
resc, cu stupoare, cum cad la
pământ arborii seculari, cum
în locul lor, peste noapte, apar
gropi de fundaţie, cât hăul,
cum sunt înghiţite scuarurile,
terenurile de joacă pentru co-
pii, părculeţele, cum se sapă şi
se mănâncă porţiuni din gră-
dinile publice, spaţii imense de
pădure, pe care, ca ciupercile
după ploaie, se înalţă castele,
vile luxoase, garduri betona-
te… limuzine de milioane pe la
porţi ferecate, din care coboară
„domni“ fercheşi, scoşi din cu-
tie — mers legănat, grumaz de
taur, ochelari de soare chiar şi
pe timp înnourat, degete ine-
late cu aur… Ăştia sunt noii,
proaspeţii stăpâni. Cine i-a
făcut? Cine i-a adus? Banul şi
puterea, puterea şi banul! Ast-
fel, fără vrerea lor, nimeni nu
mai are voie să treacă, să intre,
să admire, să se bucure, să-şi
miruiască sufletul cu ce a mai
rămas din fosta pădure.
De fapt, ce a rămas? Cio-
turi şi surcele? Cărări asfaltate
şi curţi pietruite? Sârmă ghim-
pată şi acareturi?
Da, pentru că acum 10-15
ani, dacă o luai prin crângul de
la Durleşti, de exemplu, ici-co-
lo descopereai în ascunziş un
iepure, un arici, o vulpe roşca-
tă… şi triluri de păsări te mai
însoţeau… şi florile sălbatice
îţi bucurau ochiul… Pe când
acum… Nu, „acum“ nu ai cum
să treci prin „codrii de aramă“
— proprietate publică, pentru
că ea nu mai este publică, ci e
a arendaşilor, care au acapa-
rat-o, au împrejmuit-o ca pe o
puşcărie, au „înfrumuseţat-o“
cu vârfuri de castel, vilă, palat.
Aşa că, dragule, nici măcar aer
de pădure nu îndrăzni să res-
piri, nici păsări în zbor să vezi,
pentru că noii stăpâni-aren-
daşi, dacă vor, nici furnicilor
nu le permit să se muşuroiască!
Pe unul, barosan, chiar
l-am auzit, declarând:
— Păi, cum altfel? Pentru
că eu plătesc, eu sunt cu drep-
tul!… Statul mi l-a dat!
Statul… şi legea zămislită
acum zece ani au permis insti-
tuţiilor subordonate să decidă
asupra florei şi faunei din pă-
durile noastre, ale tuturor. Ma-
rii demnitari, aflaţi în guverna-
re, au croit fondul forestier şi
au împărţit acest tezaur al Na-
turii după bunul plac. Dar nici
de propriile persoane nu au
uitat. Vorba aia: Cine împarte
— parte-şi face! Sau: Să umbli
cu degetele prin miere şi… să
nu le lingi? Să ai cuţitul poftei
într-o mână şi pâinea guvernă-
rii în alta, şi să nu tai, să nu dai
şi „lu’ nănaşu, lu’ cumnatu, lu’
ginere, lu’ cumătru, lu’…“? Tai
şi dai, pentru cel puţin 49 de
ani înainte! Cum altfel? Ca toţi
„ai casei şi ai neamului“ să se
simtă băieţi (deştepţi!), să aibă
cum cutreiera pădurile, trosni
cu arma ca de Iordan şi vâna,
după chef.
Tărăşenia cu arendările din
fondul forestier, pusă „statal“
pe roate, a mers bine pentru
cine a mers. Adică, pentru cei
care au venit „sus“ cu ideea
arendării în scop de „dezvol-
tare turistică“ (pentru care
turişti?), „recreare“ (a cui?),
„reamenajare a spaţiilor cine-
getice“ (cum? pentru cine?),
„înmulţire a animalelor sălba-
tice şi vânătoare“ (prin braco-
naj?), „însănătoşire a florei şi
faunei“ (dispărute şi pe cale de
dispariţie?). Au venit, au bătut
palma, au ridicat cupa de şam-
panie, au băut şi… au plecat
cu contracte de arendă, cu alte
„idei“ de „dezvoltare ecologică
şi integrare universală în Euro-
pa“.
„Turismul“ cu arendarea
păguboasă a pădurilor, defri-
şarea şi construirea vilelor de
lux, nimicirea fără noimă a tot
 Natura şi noi
ce creşte, înverzeşte, zboară şi
se mişcă a luat proporţii. Pre-
sa de la noi scria că prin anii
2008—2012 „Moldsilva“ a eli-
berat circa 700 de contracte,
a dat în arendă peste vreo 12 Iubirea ne face să fim mai blânzi, mai dar- Se spune că animalele nu au sentimente,
mii ha de pădure… întru „re- nici, mai atenţi cu noi înşine şi cu cei din jur. însă, acestea pot distinge o persoană răufăcă-
creare“, „gospodărire cinegeti- toare de una binevoitoare.
că“ etc. Din varii motive, însă,
peste 100 de contracte au fost
reziliate, fapt declarat cu un fel
de bravură de actualii. Adică?
Au dat un patrimoniu foresti-
er, cu tot cu faună, ca apoi să
ne alegem… cu un dezastru;
au înstrăinat, fie chiar provizo-
riu, întinderi de ape, cu tot cu
peşte, cu păsări acvatice şi au
revenit la heleşteie cu broaşte
şi plajă de… boiernaşi. Din dragoste pentru Natură, dorim să ne Totodată, se spune că animalele înlătură
Interesantă metamorfo- îmblânzim animalele de casă, iar în schimb, să „spiritele rele“ din casa omului, că ne feresc
ză statal-administrativă! Dar primim afecţiunea, iubirea lor. de pericole, iar pe lângă asta ele pot presimţi
după asemenea gospodărire o calamitate (cutremur, inundaţii, incendii ş.
noi avem mai multe păduri… a. m. d).
recreate? Nu. Avem mai mul-
te gospodării cinegetice, mai
mult vânat? Tot nu. Din contra,
starea de lucruri s-a înrăutăţit
şi mai mult. Ca să te convingi
de acest fapt nu e nevoie să te
duci prea departe — la Ocniţa
sau Rezina, Călăraşi sau Vulcă-
neşti. Dezastrul pretutindeni
e dezastru — tăieri ilegale de Ar trebui ca noi toţi să fim mai afectuoşi şi
arbori, vile incendiate şi pără- să avem măcar un animal pe tot parcusul vieţii
site, poieni, crânguri ciopârţi- noastre, ca să putem vedea lucrurile dintr–o
te, de să le plângi de milă. Ca altă perspectivă. Asta ne–ar schimba mai mult
să te convingi de una ca asta, e spre bine, am da speranţă unui alt suflet şi ne–
de ajuns să treci, dacă ţi se per- Pe lângă sentimentele reciproce faţă de am împăca cu noi înşine cu mult mai uşor.
mite!, prin aceeaşi pădure de la animale, suntem îmblânziţi de acestea, la rân-
Durleşti… ori să treci cu vede- dul nostru, pentru că ceea ce le oferim — aceea
rea, în drum fiind, măcar Valea ne oferă şi ele în schimb.
Dicescu. Ce-ţi văd ochii şi-ţi
amărăşte sufletul? Mormane
de gunoi, deşeuri de şantier…
distrugeri, tăieri şi… ciori, pi-
sici, câini hoinari, sălbătăciţi.
Doar vreo veveriţă domes-
ticită de trecători mai poţi în-
tâlni. Supravieţuiesc? Din girul
cui? Al Guvernului, Ministeru-
lui Mediului, Inspectoratului Fie că sunt animale domestice, sălbatice
Ecologic de Stat, Gărzii fores- sau iubitoare de apă — toate simt afecţiunea
tiere a Agenţiei „Moldsilva“, noastră şi ne transmit stările lor.
altor autorităţi, demnitari sus- Iubirea faţă de Natură şi de animale reflec-
puşi, iubitori de floră şi faună? tă şi iubirea faţă de oameni. Aşa cum noi ne
„Fiind băiet, păduri cutre- purtăm cu seamănul nostru, aşa ne purtăm şi
ieram…“ Pe timpul lui Emi- cu animalele, iar acest lucru ar trebui să ne dea
nescu — poate că… de gândit.
Constantin Bârcă Consemnare: Teo Teodor

/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3

Maluri de Prut

Acordul
care ne uneşte
Pe 24 martie 2016, la Chişinău, a avut loc seminarul „Căile
de dezvoltare a gospodăriei cinegetice a Republicii Moldova şi
României“, la care au participat specialişti de pe ambele ma-
luri ale Prutului. Au fost abordate diverse probleme privind
activitatea organizaţiilor respective, legislaţia din domeniul
cinegetic şi ocrotirea naturii, măsurile de antrenare activă a
mijloacelor mass-media la oglindirea vieţii asociaţiilor vecine.
Ca urmare, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescari-
lor Sportivi din România (AGVPS) şi Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) au revenit la
obiectivele şi formele de cooperare, stabilite prin „Protocolul
de colaborare dintre părţi“ din 29 noiembrie 2010, şi au sem-
nat un Acord adiţional.
Reprezentanţii instituţiilor cinegetice au luat în conside-
rare multiplele aspecte ale colaborării, inclusiv schimbul de
experienţă privind gestionarea gospodăriei cinegetice la nivel
naţional şi teritorial; dezvoltarea faunei cinegetice; participa-
rea la manifestările cinegetico-halieutice; schimbul şi achi-
ziţiile de material biologic pentru popularea terenurilor de
vânătoare; schimbul frecvent de informaţii privind evoluţia
legislativă din domeniile vânătorii şi pescuitului; promovarea
pe larg a revistelor editate de cele două asociaţii la nivel naţi-
onal şi internaţional; acordarea dreptului de preluare recipro-
că, cu acordul autorilor, a unor articole din aceste publicaţii
periodice; acordul părţilor privind colaborarea cu asociaţiile
naţionale similare, Consiliul Internaţional de  Vânătoare  şi
Protecţie (CIC), Federaţia  asociaţilor  de vânătoare şi  con-
servare a faunei sălbatice din Uniunea Europeană (FACE) şi
Confederaţia Internaţională de Pescuit Sportiv  (CIPS); co-
operarea la organizarea Expoziţiei trofeelor de vânătoare în
România şi în Republica Moldova ş. a.
La temelia acestui Acord s-a pus, în primul rând, interesul
manifestat de ambele părţi pentru intensificarea colaborării,
în mod deosebit în domeniul spiritual al activităţilor vânăto-
reşti şi pescuit sportiv, interesul membrilor vânători şi pescari
sportivi privind accesul direct la revistele de profil, editate de
ambele părţi, iniţierea unui dialog mai deschis între membrii
vânători şi pescari de pe ambele maluri ale Prutului.
Conform prevederilor art. 3 din Protocolul invocat, părţi-
le, de comun acord, au hotărât:

1. Postarea revistelor „Vânătorul şi Pes-
carul Român“ şi „Vânătorul şi Pescarul
Moldovei“ pe site-urile asociaţiilor,
pentru a facilita accesul membrilor vâ-
nători şi pescari sportivi la conţinutul
acestora.
2. Conceperea şi publicarea de articole în
revistele de profil, semnate de autori
din ambele părţi, în interesul dezvol-
tării laturii spirituale a activităţilor
de vânătoare şi pescuitului recreativ-
sportiv, precum şi al consolidării rela-
ţiilor de prietenie dintre membrii vâ-
nători şi pescari, întruniţi în asociaţii.
3. Facilitarea participării la vânătoare pe
bază de reciprocitate a vânătorilor po-
sesori de carnete de membru cu sigla
AGVPS şi, respectiv, SVPM.
4. Popularizarea manifestărilor cinege-
tico-halieutice organizate la nivelul
asociaţiilor naţionale şi al colectivelor
de vânători şi pescari sportivi locale cu
crearea condiţiilor necesare de partici-
pare, pe bază de reciprocitate.
5. Deschiderea unei secţiuni de întrebări
şi răspunsuri pe site-ul fiecărei aso-
ciaţii de vânătoare şi pescuit sportiv
pentru a asigura accesul membrilor
acestora şi al oricăror altor persoane
interesate.
6. Înscrierea ca membri ai forumului
AGVPS a vânătorilor şi pescarilor
sportivi din cadrul SVPM, precum
şi a membrilor asociaţiilor afiliate la
AGVPS pe forumul SVPM, pe baza
recomandării conducerilor ambelor
asociaţii.
7. Organizarea şi promovarea manifestă-
rilor chinologice şi de tir vânătoresc,
crearea condiţiilor pentru participarea
vânătorilor şi pescarilor sportivi la ele
pe bază de reciprocitate.
8. Informarea reciprocă despre apariţia
lucrărilor de specialitate şi de beletris-
tică, din domeniul cinegetico-halieutic.
9. Informarea reciprocă permanentă
asupra cadrului legislativ privind vâ-
nătoarea, pescuitul, regimul armelor şi
muniţiilor, protecţia mediului şi biodi-
versităţii.
10. Identificarea oportunităţilor şi colabo-
rarea în cadrul programelor transfron-
taliere privind biodiversitatea şi pro-
tecţia mediului.
11. Invitarea specialiştilor Federaţiei aso-
ciaţiilor de vânătoare şi conservare a
faunei sălbatice din Uniunea Europea-
nă pentru consultări asupra proiec-
tului Legii privind fondul cinegetic şi
protecţia vânatului.
12. Implicarea, în măsura posibilităţilor, a
celor două asociaţii naţionale în pro-
iectele în derulare.

Dr. ing. Neculai Şelaru, Oleg Ciocoi,

director executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor preşedintele Consiliului Republican al Societăţii
şi Pescarilor Sportivi din România Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova

4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /


Colaborare întru dezvoltare
De ani buni colaborarea, schimbul de
experienţă între Societatea Vânătorilor şi
Pescarilor din Moldova (SVPM) şi Aso-
ciaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor
Sportivi din România (AGVPS) a devenit
o necesitate întru bunul mers al dezvoltării
durabile a ramurii cinegetice pe cele două
maluri de Prut. O dovadă în acest sens
este şi sosirea delegaţiei oficiale în frunte
cu dl dr. ing. Neculai Şelaru, preşedintele
AGVPS din România. În cadrul întrunirii
dl Şelaru din capul locului a menţionat:
— Mi-a făcut plăcere de fiecare dată să
venim la Chişinău şi să discutăm pe mar-
ginea problemelor de interes comun ce ne
preocupă.
De-o vreme un interes aparte ne-a tre-
zit revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei,
care, trebuie s-o spun, e una mai de suflet,
pe când revista Vânătorul şi Pescarul Ro-
mân e una mai tehnică.
De ce ne-a trezit interesul publicaţia
dumneavoastră? Pentru că prin intermediul
ei, schimbul de informaţii, schimbul de ex-
perienţă e mai lesne şi concret. Astfel, vrem
să extindem colaborarea şi la nivel cultural,
spiritual care, de fapt, a fost bună în limita
timpului pe care l-am avut fiecare. Bineîn-
ţeles, plasarea revistei Vânătorul şi Pescarul
Moldovei pe site-ul nostru, precum şi a re-
vistei Vânătorul şi Pescarul Român pe site-
ul dumneavoastră, e un pas înainte.
Înaltul oaspete, fiind întrebat despre
funcţionalitatea Legii fondului de vână-
toare în România, despre experienţa prin
care au avut a trece vânătorii din dreapta
Prutului, a spus:
— Noi avem o experienţă bună cu Le-
gea care se schimbă în fiecare an — e o
instabilitate legislativă extraordinară. Am
avut neşansa să crească interesul pentru
gestionarea fondului de vânătoare de alte
persoane decât profesionişti în domeniu,
de parlamentari…, care s-au făcut vână-
tori. Acum vor şi ei fonduri de vânătoare.
Astfel a apărut această presiune ce deter-
mină intervenţii în lege. Realitatea la zi ne
arată că descentralizarea în cadrul AGVPS
n-a fost favorabilă unei gestionări respon-
sabile. Aceasta ne dă mari bătăi de cap.
Acum, după ultima împărţire a fondurilor
de vânătoare, care a avut loc în 2011, am
zis stop: e timpul să ne aşezăm la masă şi
să gândim pentru vânat — să modificăm
bine legea. S-a făcut un grup parlamentar
din vânători şi am lucrat asupra modifi-
cărilor legii… Descentralizarea, în sensul
dezorganizării Asociaţiei ca fiecare să facă
tot ce vrea — nu merge!
Dumneavoastră aveţi un avantaj
foarte mare că sunteţi o Societate uni-
că, integră, nu aţi trecut prin descen-
tralizare. Rămâneţi împreună unitari şi
puternici în interes comun. Structura
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova trebuie să rămână piramida-
lă. Cu siguranţă: nu trebuie să repetaţi
greşelile noastre. Şi dacă reuşiţi încă să
aveţi şi o Lege a fondului de vânătoare
bună, atunci, fără îndoială, veţi înregis-
tra rezultate scontate. Deocamdată, cred
că sunteţi unicii în Europa care nu aveţi o
lege a vânătorii, administrării, gestionării
vânatului. Vă pot asigura că, la necesitate,
suntem disponibili de a împărtăşi din ex-
perienţa noastră întru bunul mers al acti-
vităţii dumneavoastră. Întru soluţionarea
problemelor suntem dispuşi de a antrena
şi unele instituţii europene, cum ar fi CIC,
FACE şi CIPS.
Pe parcursul întrevederii au fost abor-
date multiple probleme privind activitatea
de mai departe a SVPM şi AGVPS. Urmă-
rind felul cum decurg prin ani relaţiile de
colaborare între aceste două instituţii, nu
poţi să nu afirmi: colaborarea este dezvol-
tarea.
Ionel rour
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5
Doamne, mare-i
puterea Ta…
De Paşti n-am vânat niciodată. Cu ori-
cine dintre vânători aş fi vorbit, niciunul
nu s-a lăudat cu capturi de pomină în ziua
sfintei sărbători.
În anul trecut finalul vânătorii a coincis
cu zilele de Paşti. De Sâmbăta Mare, ne-am
îndreptat spre o păşune, preferată de co-
coşul de mesteacăn. Păsările erau nelipsite.
Cum numai s-a mijit de ziuă, înspre mine a
venit în zbor unul.
Fără prea mare grabă, am ochit şi am tras.
Cocoşul, de parcă s-a scuturat de imaginare
picături de apă, a rămas să stea locului. Am
tras fără ezitare din ţeava a doua. O aseme-
nea obrăznicie din partea mea a fost chiar
prea din cale afară. Cocoşul şi-a luat zborul.
Am rămas să aştept. Peste câteva mi-
nute am văzut că spre mine prin câmp se
îndreaptă agale un alt cocoş. Părea o pasă-
re tânără. El nu cânta de dragoste, ci pur şi
simplu mergea încetişor, tot ciupind firice-
lele de iarbă.
Lăsându-l să se apropie distanţă de un
tir sigur, am ochit şi am tras. Cocoşul, însă,
a dat din aripi şi… Deoarece zbura lateral,
am mai tras din a doua ţeavă. Fără a pierde
cel puţin o pană, cocoşul s-a făcut nevăzut
după perdeaua pădurii.
Nu mai aveam cartuşe. De regulă, patru
cartuşe erau de ajuns şi de rămas, drept
care nici de această dată n-am luat mai
multe. Am fost, deci, nevoit să părăsesc co-
liba şi să merg acasă.
A doua zi era Paştele şi ziua de închidere
a sezonului. Chiar să spun că îmi ardea să
vânez în această zi tot nu puteam, dar… a
prevalat hazardul. De ce oare am ratat patru
ori la rând în situaţii simple ca bună ziua?
Asta m-a determinat să încalc regula.
M-am trezit la patru dimineaţa, ca de
obicei şi, după o ceaşcă de ceai, am luat-o
spre pajişte. Mare mi-a fost mirarea când în
locul colibei, am găsit doar dărâmături. Ce
era să fac cu ele pe întuneric? Nu-mi rămâ-
nea decât să iau cale-ntoarsă ca să-mi îm-
plinesc cel puţin somnul.
Nu pot spune că am rămas dezamăgit.
Dimpotrivă, am simţit un sentiment de uşu-
rare că vânătoarea nu a reuşit. Esenţial este
că m-am convins încă o dată: de Paşti nu e
bine să pleci la vânătoare! N-ai să ai nicide-
cum noroc.
Serghei GULEAEV
Iepurele de vizuină
Un început promiţător
Aproape un an a trecut de când am
început realizarea programului de
aclimatizare a iepurelui de vizuină pe te-
renurile de vânătoare ale Moldovei. Ce
s-a întâmplat în acest răstimp? Care au
fost momentele dificile şi ce perspective
ne aşteaptă?
Ideea de a elibera iepurele de câmp
de sub presiunea vânătorească din con-
tul introducerii iepurelui de vizuină în
terenuri, nu a fost una nouă. Pentru pri-
ma dată a fost acceptată încă în anii '80
ai secolului trecut. Decizia a fost luată la
cel mai înalt nivel, după consultarea cu
oameni de ştiinţă şi experţi.
Cu toate acestea, practica în acest do-
meniu a lipsit şi, ca urmare, s-a produs
eşecul ulterior în realizarea acestui pro-
gram. Mulţi factori care, într-un fel sau
altul, influenţează aclimatizarea iepurilor
de vizuină, oferindu-le condiţii conforta-
bile de viaţă, de reproducere, de prevenire
a bolilor ş.a.m.d., nu au fost luaţi în con-
siderare în deplină măsură. Clar lucru, a
fost prima experienţă. Din păcate, foarte
curând, iepurele de vizuină a dispărut
complet din ecosistemul republicii. Re-
venirea la acest subiect a fost determinată
nu doar de cererile insistente ale vânători-
lor, dar şi de circumstanţele, inclusiv cele
formate în ultimele două decenii, privind
iepurele de câmp. Până anul trecut, am
acumulat un anumit material ştiinţific, a
fost studiată practica de aclimatizare a ie-
purelui de vizuină în alte ţări. Analizând
toate argumentele pro şi contra, a fost lu-
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
ată decizia de a introduce această specie
în terenurile de vânătoare ale republicii.
Cei 100 de iepuri achiziţionaţi în Polonia
au fost eliberaţi în 6 locuri, amenajate din
timp şi pregătite pentru a găzdui acest lot.
Toate măsurile locale întreprinse de către
conducerea Societăţii, manageri şi vână-
tori, au fost reflectate cu lux de amănun-
te în paginile revistei noastre. Acum este
timpul să rezumăm rezultatele pentru ul-
timele 10 luni.
În luna martie a anului curent, speci-
aliştii Societăţii, împreună cu colaborato-
rul Institutului de Zoologie al AŞM, dr.
A.  Savin, au studiat locurile, unde elibe-
rarea iepurelui de vizuină a prezentat di-
ficultăţi, cu scopul de a stabili starea lor,
prezenţa iepurilor în aceste locuri, a ela-
borar concluzii şi recomandări. Controlul
a demonstrat că în 5 din cele 6 locuri (Fă-
leşti, Ocniţa, Criuleni, Căuşeni, Chişinău)
a fost depistată prezenţa iepurilor de vi-
zuină (excremente proaspete, urme, săpă-
turi etc.). În raionul Făleşti au fost atestate
vizuini proaspete la o distanţă de 30—100
de metri de la locul de eliberare iniţială.
Acest fapt indică formarea familiilor indi-
viduale în această populaţie şi începutul
reproducerii. Nicăieri în locurile unde au
fost eliberaţi iepuri de vizuină nu a fost
posibilă identificarea cu înaltă precizie a
numărului de iepuri care au supravieţuit
iarna. În locurile eliberării pe terenurile
subdiviziunii teritoriale (ST) a mun. Chi-
şinău, vizuinile s-au dovedit a fi părăsite,
au fost depistate doar urmele prezenţei
iepurelui pe timp de toamnă-iarnă. Din
două locuri de eliberare, urmele pre-
zenţei iepurelui au fost depistate doar în
unul (Băcioi). Trebuie să recunoaştem că
localizarea iepurelui pe teritoriile de vâ-
nătoare ale ST a mun. Chişinău, din dife-
rite motive, s-a dovedit a fi problematică.
Destul de ineficientă s-a dovedit decizia
ST Căuşeni privind plasarea a 15 iepuri în
3 locuri — câte 5 în fiecare, ceea ce con-
travine recomandării experţilor.
Practica demonstrează că rata de su-
pravieţuire este cu atât mai redusă, cu cât
mai mică este componenţa numerică a
iepurilor populaţi iniţial în colonie. Dacă
într-un loc sunt lansate 10—15 exempla-
re, până în viitoarea primăvară, de obicei,
supravieţuiesc mai puţin de jumătate. Ca
urmare, în cadrul examinării terenurilor
ST Căuşeni doar pe unul dintre sectoare
este atestată prezenţa iepurilor.
Rezultatele populării iepurilor de vi-
zuină ar putea fi mai impresionante, dacă
s-ar fi ţinut cont de următorii factori.
Primul este alegerea corectă a locuri-
lor de lansare în natură. În conformitate
cu recomandările savanţilor şi specia-
liştilor, urmau să fie luaţi în considerare
unii factori care determinau aclimatizarea
iepurilor şi anume: localizarea lansării în
natură — în ravene, pe terenuri acciden-
tate (în pantă, de preferinţă), în partea
sudică a acestora, protejate de vânturi, cu
arbuşti şi pajişti, cu sol predominant nisi-
pos-argilos, oferind iepurilor posibilitatea
amenajării vizuinilor, sectoarelor cu cele
mai neînsemnate întroieniri pe timp de
iarnă, prezenţa pe perimetru a unor re-
zerve de furaje naturale, la distanţă mare
de la livezi şi vii, cu puţine animale de
pradă etc. Din păcate, la alegerea locuri-
lor pentru lansarea iepurilor aceste reco-
mandări nu au fost întotdeauna pe deplin
luate în considerare.
Acesta este motivul pentru care, în
unele cazuri, iepurii valorificau noi zone,
ignorându-le pe cele considerate de noi
drept potrivite, îndeplinind condiţiile
necesare. Practic, popularea iepurelui nu
depăşea limitele zonelor prestabilite şi
prezentau colonii pe suprafeţe de nu mai
mult de un hectar.
Un al doilea factor, la fel de important,
este prezenţa animalelor de pradă dăună-
toare în apropierea coloniilor. În primă-
vara anului trecut, înainte de a recepţiona
lotul de iepuri spre a fi populaţi, au fost
desfăşurate activităţi în vederea reducerii
componenţei numerice a prădătorilor. Pe
parcurs, lupta împotriva animalelor de
pradă a fost efectuată sporadic, iar în une-
le locuri — numai în perioada vânătorii.
Practica multor întreprinderi din stră-
inătate, preocupate de creşterea iepurilor,
arată că reglarea numerică a animalelor
de pradă dăunătoare (vulpe, dihore, jder,
hermină, nevăstuică, şoimi, bufniţe etc.)
trebuie să fie efectuată în mod continuu
pe tot parcursul anului. Dacă această con-
diţie nu este îndeplinită, atunci probabi-
litatea dispariţiei coloniei sub presiunea
prădătorilor sporeşte semnificativ. Măsu-
rile temporare de reducere a impactului
acestora asupra coloniei nu pot garanta
bunăstarea coloniei. Asupra acestui factor
li s-a atras o atenţie deosebită managerilor
subdiviziunilor respective.
Nu vom trece cu vederea factorul
antropogen. În majoritatea raioanelor,
locurile de lansare erau destul de de-
parte de aşezările umane. Specificul re-
giunii noastre este că în orice anotimp
al anului, pe terenurile agricole, se află
oameni. Una dintre cauzele prezenţei lor
sunt grijile păşunatului, care este practi-
cat anul împrejur. Ignorarea acestui fapt
s-a răsfrânt şi asupra rezultatelor lansării
lapinului. De exemplu, în raionul Ocni-
ţa locurile pentru eliberarea iepurilor au
fost alese şi amenajate în conformitate cu
cerinţele biotehnice, însă prezenţa per-
manentă a turmelor de oi şi de vite mari
cornute au determinat distrugerea fizi-
că a păşunilor. O serie de iepuri au fost
prinşi de braconieri. Managerul a fost
impus să ia decizia cu privire la transfe-
rarea iepurilor în locuri mai liniştite în
primăvara curentă.
Un obstacol major în calea realizării şi
menţinerii unui număr înalt de specime-
ne sunt infecţiile, cum ar fi coccidioza şi
mixomatoza, agentul cauzal al bolii he-
moragice virale la iepuri. Mai mult ca atât,
într-un mediu, în care iepurele trăieşte în
colonii, îmbolnăvirea este deosebit de pe-
riculoasă, deoarece maladia constituie un
pericol pentru toţi cei din colonie. Întru a
preveni pieirea lapinului se impune vac-
cinarea exemplarelor puse în libertate şi
vaccinarea periodică a exemplarelor prin-
se cu acest scop din natură. Astfel, se for-
mează o pătură de animale imunizate care
împiedică răspândirea infecţiei.
Vaccinarea a fost efectuată în perioa-
da slobozirii iepurilor în terenuri, în 2015.
Atunci, toţi iepurii achiziţionaţi din Polo-
nia şi sloboziţi în terenurile din republică,
de rând cu vaccinurile de care avură parte
la fermă, au fost vaccinaţi suplimentar cu
preparatul „kastomiks“, împotriva mixo-
matozei.
În lunile martie şi aprilie ale acestui
an este programată deparazitarea şi con-
solidarea statutului imun al indivizilor
în grupuri, împreună cu alimentarea su-
plimentară, în conformitate cu metodica
elaborată de membrii grupului cinegetic al
Institutului de Zoologie al AŞM.
Mai există un aspect, la care trebuie să
atragem atenţie: suplinirea anuală a popu-
laţiilor de iepuri. Pentru a asigura posibi-
litatea lansării repetate a iepurilor în na-
tură, întru formarea populaţiei sau pentru
dezvoltarea populaţiilor deja constituite,
este necesar să avem surse de obţinere a
animalelor. Ferme de mari dimensiuni,
cum ar fi fazanăriile, în Europa sunt, de
fapt, foarte puţine. Având în vedere faptul
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7
că ferma din Polonia, unde am achiziţio-
nat primul lot de iepuri, s-a închis, aceas-
tă problemă este foarte stringentă. Fără
achiziţionarea unor noi loturi, nu putem
vorbi despre continuarea acestui program.
Deocamdată, cunoaştem doar o fermă, ce
activează în Franţa. Există, de asemenea,
informaţii privind existenţa unei ferme
mici în regiunea Odesa, pe care intenţio-
năm s-o vizităm la începutul lunii aprilie.
Pe viitor, credem că soluţia ar fi achiziţi-
onarea iepurilor din străinătate, dar, de
asemenea, şi crearea la noi în republică a
unor organizaţii care ar dori să se ocupe
de creşterea iepurilor. Deocamdată, o ase-
menea experienţă a fost obţinută în cadrul
ST Ocniţa şi Nisporeni. Pe de o parte, vom
pune rapid în aplicare programul de po-
pulare a iepurilor de vizuină, iar pe de altă
parte, vom scuti Societatea de cheltuieli
suplimentare.
Concluziile definitive încă urmează a
fi făcute. Pe parcursul acestui an am acu-
mulat experienţă şi cunoştinţe. În primul
rând, există încredere şi înţelegerea faptu-
lui că toate problemele enumerate mai sus,
pot fi depăşite prin eliminarea factorilor
negativi specificaţi. În al doilea rând, pu-
tem spune cu încredere că acest program
este lucrativ şi există toate şansele de a-l
pune în aplicare cu succes, inclusiv prin
introducerea unor noi efective de iepuri
pretutindeni în republica noastră. Şi, în al
treilea, problema presiunii vânătorii asu-
pra iepurelui de câmp poate fi rezolvată
din contul apariţiei unui nou tip de vână-
toare — la iepurele de vizuină. Această vâ-
nătoare este foarte promiţătoare. Alegerea
o vor face vânătorii. Cu fiecare pas, vom
acumula experienţă şi o vom transmite tu-
turor celor care vor decide să meargă pe
calea aleasă de noi.
Oleg Ciocoi
Anatol Savin
dura lex?
Ce vremuri, ce moravuri…
Uitându-te ce se întâmplă
într-un domeniu sau altul al
economiei naţionale din aceas-
tă republică, stai şi te întrebi:
de care legi, scrise sau nescrise,
se conduc cetăţenii de aici? Că,
slavă Domnului, nu ducem lip-
să de ele şi nici de hotărâri de
Guvern, în scopul îmbunătăţi-
rii unei sau altei legi. Ai impre-
sia că degeaba sunt adoptate,
încât rămân… doar pe hârtie.
Exemple, avem destule. De
data aceasta însă aş vrea să mă
refer la Hotărârea Guvernului
Nr. 667 din 23.07.2010 pentru
aprobarea Regulamentului
cu privire la păşunat şi cosit.
E o hotărâre — s-o pui la rană!
E scris negru pe alb cine şi ce
trebuie să facă, pentru ca şi la
noi, atât păşunatul, cât şi cosi-
tul să aibă loc, fără a pricinui
daune Naturii, precum se face
în ţările europene. În punctul 6
al Regulamentului este stipulat
clar: Păşunatul nu se admite
înainte de ultima decadă a lunii
aprilie sau prima decadă a lu-
nii mai, când solul s-a zvântat
şi temperatura aerului nu cade
noaptea sub +5°C, iar plantele
au înălţimea minimă de apro-
ximativ 10 cm — în cazul pă-
şunilor formate din plante de
talie joasă, şi de aproximativ
15cm — pe păşunile formate
din plante de talie înaltă.
Astfel e stipulat în legea
scrisă. Spune bine, în acest
sens, şi calendarul popular:
la Sf. Gheorghe (6 mai) înce-
pe anotimpul cald, iar la Sf.
Dumitru (8 noiembrie) — cel
rece. Secole întregi ciobanii —
la 6 mai ieşeau cu turmele în
câmp, iar la 8 noiembrie o în-
cheiau cu păşunatul.
Dar cum este respectată as-
tăzi la noi buchea legii scrise şi
nescrise de posesorii de anima-
le, de ciobanii contemporani?
Crede care cumva că ei aşteaptă
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
să crească, să se întărească pă-
şunile şi doar atunci să-şi scoa-
tă turmele în câmp? Haide. Nu?
Mai degrabă întrebaţi-vă dacă
ei le-au închis cumva întreg
sezonul rece, având parte de o
iarnă blândă, şi n-au invadat
toate câmpurile — terenurile
de vânătoare, cu dulăii gonind
vânatul de pretutindeni. Puţin
le pasă păstorilor de animale
că Regulamentul cu privire la
păşunat şi cosit, punctul 9, spu-
ne: Perioada de păşunat trebuie
să se  încheie în prima decadă
a lunii noiembrie sau cu o lună
înainte de coborârea temperatu-
rii medii în decurs de 24 de ore
sub 0°C.
Lăsaţi de capul lor, cei cu
turmele de ovine şi caprine
fac ce le taie prin minte: atât
în perioada rece a anului, cât
şi primăvara devreme, încât e
mai cu neputinţă să afli un loc
nefrământat de copitele ani-
malelor. Văzând cum gospodă-
resc ciobanii, la bunul său plac,
te întrebi: să fie doar ei stăpânii
ţarinei şi a tot ce mişună în te-
renurile de vânătoare? Dar ci-
tesc în Hotărârea Guvernului
Nr. 667 din 23.07.2010 pentru
aprobarea Regulamentului
cu privire la păşunat şi cosit,
punctul 2: Controlul asupra
executării prezentei hotărâri
se pune în sarcina agenţiilor şi
inspecţiilor ecologice, serviciilor
sanitar-veterinare de stat raio-
Ce pot face legile acolo unde domnesc nu-
mai banii şi unde sărăcia nu poate birui?
(Oxenstierna)
nale/municipale şi autorităţilor
administraţiei publice locale.
Suntem, astfel, în drept să
ne întrebăm: cu ce se ocupă
aceşti responsabili de aplicarea
şi respectarea legii? Să nu ştie
ei că ciobanul paşte oile, cum
trebuie, dacă cineva îl paşte şi
pe cioban?!
În punctul 5 al acestui Re-
gulament se spune: Organele
administraţiei publice locale
stabilesc sectoarele şi termenul
de păşunat pe terenurile fondu-
lui funciar proprietate publică
a unităţilor administrativ-teri-
toriale…
Dar, văzând ce se întâmplă
în realitate, cum sunt călărite
terenurile de vânătoare gesti-
onate de Societatea Vânători-
lor şi Pescarilor din Moldova,
cât şi o bună parte din fondul
forestier gestionat de Agenţia
„Moldsilva“, ai impresia că sec-
toarele şi termenul de păşunat
le stabilesc doar caşul de brân-
ză şi cârlănaşul. Altminteri,
cum de înţeles dezmăţul celor
cu turmele slobozite pe unde
apucă, distrugând din leagăn şi
floră, şi faună sălbatică?!
Dar şi dacă pentru daunele
de mii de lei, pricinuite Natu-
rii, sunt amendaţi, din Paşti în
Paşti cu vreo 200 de lei, con-
form legislaţiei în vigoare, nu-i
sperie pe cei cu turmele.
— Dați-mă în judeca-
tă, că eu tot voi avea câștig
de cauză!  — striga sus și tare
Dumitru Toma, unul dintre
deținătorii numeroasei turme
de caprine, cu stâna chiar în
centrul orașului Codru. Și ce
credeți? Pentru faptul că de ani
la rând călărește terenurile din
jurul acestei localități, și che-
mat în judecată de Inspecto-
ratul Ecologic de Stat, Curtea
de Apel i-a dat câștig de cauză.
Mai zi ceva!
Alta gogonată: bacilor li
se permite să-şi înfigă stâna
unde le pică mai bine şi… să
plodească câte o întreagă haită
de dulăi care, de altfel, îi înso-
ţesc pe dealuri şi văi la păscu-
tul turmelor de mioare şi ca-
prine… Puţin le pasă că Legea
regnului animal (Nr. 439  din 
27.04.1995) prevede întreţine-
rea câinilor doar în preajma
stânelor. Ian dacă amenzile ar
acoperi daunele aduse mediu-
lui, s-ar juca cineva de-a legea?
Nu sunt sigur dacă măcar
cineva, dintre ciobanii de la
noi, ar fi auzit de cuvântul „ju-
jeu“, darămite să-l şi lege cu un
lanţ de zgarda câinilor.
E de luat aminte că, în
prezent, conform legilor din
România, membră a Uniunii
Europene, toţi câinii ciobă-
neşti, aferenţi turmelor aflate
în transhumanţă, trebuie să
poarte jujeie.
A văzut care cumva, pe la
stânele de animale din Repu-
blica Moldova, câini cu jujeie,
ca astfel să fie protejat vânatul?
Cu siguranţă… jujeiele lipsesc
cu desăvârşire. Nu ducem lipsă
însă de legi… pe hârtie şi bra-
conieri… la tot pasul. Şi e pă-
cat de noi, şi e păcat de Natura-
mamă. Oare e cazul să ne mai
plângem, de la vlădică până la
opincă, de dezastrul pe care
singuri îl facem? O tempora, o
mores!
Ionel CĂPIŢĂ

zoofauna
Lupul —
convenţii şi realitate
Prin anii 60 ai sec. XX, lupul, prin existenţa
sa naturală pe teritoriul Moldovei, era nominali-
zat ca specie autohtonă, care era în drept ca ori-
ce altă specie nativă, să fie ocrotită. Însă, după
dispariţia lui timp de câteva decenii, a apărut la
reproducere pe la sfârşitul anilor 90 ai sec. XX
din regiunile vestice ale Ucrainei şi poate fi atri-
buit la categoria răpitor invaziv. Acest califica-
tiv se resimte atât asupra efectivelor de animale
sălbatice, cu preferinţă a speciilor de vânătoare,
cât şi a celor domestice. Informaţiile parvenite
de la specialiştii Agenţiei „Moldsilva“, managerii
Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova
şi vânători demonstrează că pagubele cauzate
de acest răpitor animalelor sălbatice şi domes-
tice pe teritoriul republicii sunt foarte mari. De
exemplu, numai într-o iarnă în rezervaţia ştiin-
ţifică „Codrii“ au fost descoperite cca 15 cadavre
de cerb cu pete (majoritatea femele) şi căprior.
În luna iunie 2012, de pe mătcile a 10 sate din r.
Şoldăneşti au fost sfâşiate 31 de animale tinere,
inclusiv 13 viţei, 8 mânji, 8 capre şi 3 oi. În două
sate din r. Anenii Noi, în lunile septembrie-oc-
tombrie, lupii au ucis 3 viţei şi un berbec. Mul-
te alte cazuri de distrugere a animalelor au fost
semnalate la stânele din raioanele Ciadâr-Lun-
ga, Cahul, Ştefan Vodă, Căuşeni, Anenii Noi,
Ialoveni, Orhei, Sângerei, unde au fost sfâşiate
sute şi sute de oi şi capre. În lipsa animalelor de
talie mare, lupul vânează iepuri, fazani, potâr-
nichi etc. Conform directivelor europene, sta-
tele care au aderat la convenţii sunt chemate să
protejeze specia nativă, însă pentru aceasta este
necesar de efectuat cercetări ştiinţifice ce ţin, în
primul rând, de puritatea genetică a lupului.
În prezent se vehiculează ideea prezenţei a
cel puţin trei forme de răpitori atribuite lupului:
nominativă, hibridă şi câini sălbătăciţi. Ultima
formă a fost elucidată în iarna a.2007, în urma
împuşcării a doi presupuşi lupi la două stâne
din apropierea Cahulului. Au fost semnalate şi
cazuri de abatere de la forma nativă prin fenoti-
pul animalului (coloritul blănii), deci, prezenţa
hibrizilor. Aşa-numiţii lupi care atacă omul nu
sunt altceva decât câini vagabonzi sau hibrizi
dintre lup şi câine.
Nu este clară nici originea lupilor apăruţi
la noi. Primele cazuri de sosire a lupilor au fost
semnalate pe teritoriul r. Dubăsari, apoi răpito-
rul s-a infiltrat în zonele centrală şi de sud dintre
Nistru şi Prut. Migraţia lupului din zona Carpa-
ţilor României este mai puţin probabilă.
Starea duplicitară creată în republică dintre
societate şi natură, lup şi natură, lup şi societate
este determinată de lipsa conceptului de gesti-
onare a populaţiei de lupi în condiţiile naturale
ale republicii, lipsa de gestionare corespunză-
toare de către autorităţi a gospodăriei cinegetice
naţionale. Astăzi nimeni nu are argumente şti-
inţifice pro sau contra existenţei lupului pe te-
ritoriul republicii. Pe de o parte, fiecare specie
nativă are dreptul la existenţă, iar pentru aceasta
are nevoie de condiţii optime de viaţă. Cine poa-
te să argumenteze câţi lupi ar trăi în condiţiile
actuale pe teritoriul republicii? Dispariţia lupu-
lui în anii 50—60 ai sec. XX a fost condiţionată
de aceiaşi factori cu care se confruntă şi astăzi,
numai că în prezent răpitorul s-a adaptat mai
bine la prezenţa omului, ceea ce îi permite să se
reproducă.
Aşadar, ne putem aştepta la un presing mai
mare a lupului şi hibrizilor lui asupra omului şi
naturii?
Dr. prof. Andrei MUNTEANU
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9
Dicţionar
Cuvinte
şi expresii
vânătoreşti
Continuare din nr. 3, 2016
Tihăraie, pl. tihării. Stufării,
păpuriş într-un lac sau baltă.
În tihăraia stufoasă din mar-
ginea bălţii îşi făcuseră cuiburi
mai toate vieţuitoarele acva-
tice, vânătorii însă nu se încu-
metau să le tulbure liniştea, le
priveau admirându-le zborul
(M. Sadoveanu).
Toană, pl. toane. Loc într-
un lac sau baltă unde se adună
şi se prinde bine peştele. Pes-
carii din Văleni cunoşteau bine
toanele din toate lacurile de
pe valea Prutului, de unde se în-
torceau de fiecare dată cu lun-
trele pline cu peşte (L. Şeptiţchi).
Traiectorie, pl. traiectorii.
1. Linia ce reprezintă drumul
parcurs în spaţiu de proiectilul-
glonţ sau de alice, de la ieşirea
din ţeava armei de vânătoare
până la ţintă. 2. Reprezentarea
grafică a drumului parcurs în
aer de o săgeată trasă dintr-un
arc de vânătoare. Tânărului vâ-
nător i se impune cunoaşterea
balisticii tirului, alegerea un-
ghiului de ochire şi a unghiului
de tragere, curba traiec toriei
sub influenţa rezistenţei aerului
şi forţei de gravitate a pămân-
tului (man. ,,Cartea vânătorului”,
2005). Săgeţile arcaşilor urma-
ră traiectoria directă şi ajunse-
ră până în bulucurile de ieniceri
puşi pe fugă (B. P. Haşdeu).
Trăgaci, pl. trăgace. Piesă
mobilă din mecanismul armei
de vânătoare, pe care se apasă
cu degetul arătător al mâinii
drepte pentru a efectua trage-
rea. Sub adânc frunziş de codru,
stă pitit vânătorul, cu ochiul
ţintit la pradă, cu braţul ager la
trăgaci (A. Odobescu).
Trecătoare, pl. trecători. Loc
de trecere, printre copaci şi ar-
buşti, pe un teren de pădure, pe
unde obişnuiesc să treacă ani-
malele sălbatice spre sursele de
hrană şi apă. Trecătorile din
Codrii Fagului se aflau mereu, şi
iarnă, şi vară, sub supraveghe-
rea vânătorilor (I. C. Ciobanu).
Dr. hab. Anatol Eremia
Chinologie
Ce nu ştim despre câini
De-a lungul istoriei lor multimilenare, câinii au demonstrat prin fapte şi acţiuni o
largă varietate de disponibilităţi în folosul oamenilor, ce le-au adus o binemeritată
recunoaştere a capacităţilor afective, peste limitele instinctelor şi reflexelor. Ca
recunoştinţă pentru aceste calităţi, oamenii le-au dedicat numeroase producţii
literare în versuri sau proză, i-au imortalizat în bronz, piatră sau în picturi, i-au
zeificat, aducându-le prinosul de ofrande.
Diversificarea actuală a raselor canine,
peste patru sute de rase omologate de Fe-
deraţia Chinologică Internaţională, fiecare
cu propriul bagaj genetic şi aspect anato-
mic, cât şi modul diferit de habitat, de la
apartamentul din aglomerările umane, pa-
docuri, curţi şi până la spaţiul neîngrădit,
dovedeşte o largă disponibilitate de aco-
modare şi adaptare.
În cele ce urmează, doresc să creionez
câteva aspecte ale unor observaţii asupra
câinilor de vânătoare. Din observaţiile ne-
mijlocite asupra unor exemplare în timp şi
spaţiu ale unor pontatori şi nu numai, am
constatat că simţul olfactiv reprezintă cel
mai stabil element prin care memorează şi
disting cea mai largă gamă a mirosurilor fi-
inţelor, obiectelor şi plantelor, pe care le re-
ţin pe viaţă. Urmează memoria auditivă în
joasă şi înaltă frecvenţă, de asemenea foarte
prodigioasă, sesizând cei mai furişaţi paşi
de om sau fiară şi, în cele din urmă, memo-
ria vizuală mai slabă, sortită uneori uitării
după scurgerea unui timp mai îndelungat.
Cele trei simţuri interdependente în-
tre ele formează conexiunile pe care noi
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
le denumim capacităţile de discernământ
depozitate în sistemul nervos central, pe
care la nevoie le selectează şi utilizează, în
împrejurările necesare rezolvării acţiunii
momentului.
Repetatele observaţii m-au determinat
să consider pozele atitudinilor de aret o
consecinţă a transformării moleculelor ete-
rice emanate de vânat, în imagini ale aces-
tuia, faţă de care adoptă atitudinea dinain-
tea atacului final (stârnirea), îmi permit o
digresiune pentru a preciza mecanismul in-
tuit. Noi, când mirosim un parfum de liliac
sau lăcrămioare, ne imaginăm florile şi nu
distilăria în care s-au obţinut esenţele, sau
când savurăm buchetul unei varietăţi de
vin, ne imaginăm strugurii şi nu bidoanele
din care s-a îmbuteliat produsul etc.
Consider că similar se petrece şi în sis-
temul nervos canin, dat fiind capacitatea
acestora de a avea vise, necondiţionat în-
semnând imagini şi nu doar simple excitaţii.
Pe această temă îmi aduc aminte un
obicei ciobănesc de a menţine câinii vi-
gilenţi nu numai pe timpul nopţii. Le un-
geau cozile cu untură de urs sau lup, efec-
tul fiind o permanentă agitaţie şi lătrătură,
chiar dacă prin preajmă nu exista ţipenie
de fiară.
Într-o altă împrejurare, jupuisem un
urs adus din munte. După efectuarea şi
terminarea trebuşoarei, am făcut o suma-
ră spălare, trebuind să plec cu maşina la
o întreprindere PECO din oraş pentru a
depune unele documente. În curtea unită-
ţii o târlă de dulăi paşnici şi apatici se so-
reau. A fost suficient ca unul dintre dulăi
să perceapă mirosul de fiară (pe care nu
o întâlnise niciodată), părul i s-a zbârlit
începând să dea semnale de alarmă şi în-
treaga târlă să devină agresivă. Înţelegând
cauza şi reacţia, m-am refugiat de urgenţă
în maşina din apropriere.
Am amintit prodigioasa memorie au-
ditivă în stare să discearnă şi să recunoas-
că sursa oricărui zgomot şi localizarea
acestuia, cunoscând cu precizie aparţină-
torul fie om, căruţă, maşină sau oricare
altă sursă. În acest domeniu al auditivului
am convingerea că, din vorbăria noastră,
câinii nu percep decât grupe de sunete,
care, repetate în succesiunea verbală, sta-
bilesc un cod, al cărui sens şi-1 însuşeşte
gradat şi îl execută. Acesta fiind cheia în-
văţării comenzilor cu vocea, fluierul sau
alte instrumente. După cum diferitele to-
nuri ale lătratului sau mârâielilor transmit
informaţii şi atitudini, în caz de schimbare
a tonalităţii sau succesiunii notelor, câine-
le nu mai ascultă până când nu învaţă din
nou tonurile. Cel mai bun exemplu este
acela cu câinele învăţat cu comenzi într-o
limbă străină şi comandat în limba româ-
nă, pe care nu o cunoaşte — el nu execută
comanda, chiar dacă cuvântul reprezintă
un exerciţiu cunoscut.
Cu văzul ei stau mai slab şi după trece-
rea unui timp oarecare uită imaginile fa-
miliale când sunt înstrăinaţi la vârste mai
fragede. Se mai afirmă că, având o privire
focalizată, nu pot distinge cromatismul
curcubeului, culorile fiind percepute doar
în tente cenuşii de diverse intensităţi.
Am spicuit câteva observaţii ce mi s-au
părut mai pregnante la aceşti companioni
de hoinăreli vânătoreşti, cărora nu întot-
deauna le înţelegem şi acceptăm manifes-
tările, hachiţele ori comportamentele de
moment, ce uneori ne bucură, alteori ne
supară, dar îi îndrăgim aşa cum sunt.
Alexandru ALACI
Poveşti adevărate
De necrezut…
Multe şi ciudate, alteori
inexplicabile lucruri se în-
tâmplă în viaţa noastră…
De necrezut, dar adevărat
este ceea ce vreau să vă po-
vestesc. E vorba despre un
caz real, pe care l-am trăit
împreună cu camarazii
mei, într-o toamnă târzie,
la o vânătoare de iepuri.
Dar s-o luăm pe rând.
În acea zi, ca de fiecare dată
înaintea începerii vânătorii
la iepurele de câmp, gaşca
noastră a făcut o adunare.
Scopul? Să discutăm diver-
se cazuri ce pot apărea în
procesul vânătorii; să con-
cretizăm, de exemplu, care
iepure dobândit va ajunge
la cazan; să decidem cine
are prioritate la iepurele re-
coltat în comun; să hotărâm
„cu precizie“ din care bor-
dei vom lua licoare pentru
friptură, desigur, dacă ne va
surâde norocul la şoldani.
Într-un cuvânt, la o astfel
de adunare, dacă o putem
numi aşa, le punem pe toate
la punct, până în cele mai
mici detalii, pentru a putea
potoli spiritele, într-o situa-
ţie sau alta, care s-ar putea
aprinde în procesul vânăto-
rii, dar şi în discuţiile post-
vânătoare — la o mămăli-
guţă cu fripturică, dornici
de un pahar de vorbă.
Ca să vedeţi, taman la
o aşa adunare s-au încins
spiritele, de cum a venit
vorba despre participarea
câinilor de vânătoare la re-
coltarea urecheaţilor.
La acea oră, erau cu
noi vreo patru deţinători
de prepelicari — nişte
câini foarte iscusiţi în vâ-
nătoare. Şi, nitam-nisam,
unul dintre proprietarii
prepelicarilor, spre uimi-
rea celorlalţi, a prins a ne
convinge că la vânătoarea
de iepuri patrupezii încur-
că, deoarece ei aleargă cu
mult înaintea ortacilor şi
stârnesc urecheaţii departe
de vânători… Desigur, pe
noi iştilalţi proprietari de
câini, ne-a uimit mult că
un deţinător de câine s-a
găsit să afirme una ca asta
şi să fie contra participării
patrupezilor la vânătoare.
Totuşi, în mod democratic,
chestiunea s-a pus la vot. Şi
ce credeţi? Părerea colegu-
lui nostru nu a fost susţinu-
tă de majoritatea ortacilor.
Tot atunci, după o
goană, un coleg ne spune
că a rănit un iepure, dar
nu l-a găsit şi ar trebui să
punem un câine pe urma
urecheatului rănit. Însă,
văzând urma de sânge pe
care a lăsat-o iepurele, de
un purpuriu deschis, nu
ne-am grăbit să punem un
patruped pe urmele ure-
cheatului. De ce? Culoarea
sângelui spune mult… El
ne-a şi vorbit cum să pro-
cedăm în acel caz concret.
Pentru că un vânător iscu-
sit ştie că, dacă sângele lă-
sat e de culoarea purpurie
deschisă, aceasta înseamnă
că se scurge dintr-o arteră
(e bogat cu oxigen), ce vine
direct de la inimă şi, deci,
cu aşa o rană animalul nu
poate fugi departe: repede
îşi pierde sângele şi se pră-
buşeşte. Dar dacă urma de
sânge, lăsată de prada vâ-
nată, este de culoare roşie
închisă, aceasta înseamnă
că animalul nu este rănit
grav şi poate să se ducă
departe, atunci este mai
greu de găsit. Iată de ce am
hotărât să nu mergem ime-
diat pe urma acelui iepure
rănit, despre care ne-a vor-
bit colegul, ci să mai facem
o goană-două şi abia după
aceea să căutăm iepurele
slăbit de puteri. Deci, după
două goane am revenit la
iepurele cu pricina: am pus
pe urma lui căţeluşa mea,
care a înţeles foarte repede
ce se cere de la dânsa, şi,
preţ de o sută de metri, în
văzul tuturor, prinde iepu-
rele rănit…
Aici trebuie să fac o pre-
cizare: câinele duce întot-
deauna vânatul la stăpânul
său — aşa este învăţat. Ni-
ciodată nu am văzut să fie
altfel. Dar ce s-a întâmplat
în acest caz?
Iuta (aşa o chema pe
căţeluşa mea), prinzând ie-
purele, venea mândră spre
mine, cu prada în dinţi,
dar, de necrezut, nu mi-a
oferit mie iepurele, ci l-a
dus şi l-a lăsat la picioarele
colegului, care era împotri-
va participării câinilor la
vânătoare.
Cum se vede, multe şi
ciudate, uneori inexplica-
bile lucruri se întâmplă în
viaţa noastră, dar cum să
le lămurim? Nu ştiu, trebu-
iesc oare explicate?
Nicolae GONCEARENCO,
preşedintele colectivului
de vânători, or. Codru,
membru de onoare al SVPM
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
Calendarul lucrărilor
biotehnice
Aprilie
Lucrări biotehnice
Este distribuită sarea pentru animalele
sălbatice.
În comun cu colaboratorii Inspectora-
tului Ecologic de Stat şi ai Inspectora-
tului General de Poliţie se efectuează
razii pentru combaterea braconajului şi
a încălcărilor regulilor de vânătoare.
În fondurile de vânătoare gestionate
de SVPM este organizată reglarea nu-
merică a animalelor dăunătoare de
pradă.
Sunt examinate terenurile pentru
eventuala eliberare în natură a anima-
lelor de interes cinegetic.
În funcţie de condiţiile climaterice, în-
cepe sădirea remizelor.
În terenurile de vânătoare este efectua-
tă evaluarea de primăvară a animalelor
de interes cinegetic.
Sunt verificate şi reparate, după necesi-
tate, construcţiile biotehnice.
Activităţi în subdiviziunile teri-
toriale
Membrii SVPM susţin testul de verifica-
re a cunoştinţelor vânătoreşti.
Sunt colectate materialele foto pentru pa-
nourile informative.
Au loc competiţii raionale de trageri la
ţintă.
Abonarea 2016
continuă
Dragi cititori ai revistei
Vânătorul şi Pescarul Mol-
dovei, abonarea continuă!
Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi ni-
ciun eveniment important în domeniul
cinegetic, abonaţi-vă. Doar cel care este
la curent cu toate noutăţile în domeniu,
îşi poate asuma anumite responsabili-
tăţi, fiind interesat, atât de prezentul, cât
şi de viitorul faunei cinegetice.
Un om informat este un om puter-
nic!
Revista Vânătorul şi Pescarul Mol-
dovei apare lunar. Preţul unui abona-
ment rămâne neschimbat — 12,5 lei
pentru o lună.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876;
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul la revista VPM poate fi
perfectat la orice oficiu poştal.
Redacţia VPM
ABC vânătoresc
Lungimea şi choke-ul
ţevilor de puşcă
În lumea vânătorilor
continuă să persiste
o idee eronată asupra
lungimii ţevilor puştilor de
vânătoare, potrivit căreia, o
ţeavă cu cât este mai lungă,
cu atât va bate mai departe
şi lovitura sa va fi mai puţin
evazată.
În sprijinul opiniei lor ei
menţionează faimoasele ca-
nardiere — puşti destinate ti-
rului asupra stolurilor de raţe
sălbatice, pe baltă — autenti-
ce guri de foc vechi (secolele
XV—XVII) cu ţevi ce puteau
atinge lungimi de până la trei
metri. Desigur, împotriva
acestor erori evidente există un
răspuns practic, adică o reco-
mandare de a folosi actualele
canardiere de calibrul 4, care la
trageri vor obţine lovituri sufi-
cient de lungi şi strânse, com-
parabile cu cele ale vechilor
arme, deşi ţevile lor au lungimi
ce nu depăşesc un metru.
Din punct de vedere balis-
tic, se cunoaşte faptul că lun-
gimea ţevii are o anumită in-
cidenţă asupra vitezei iniţiale,
dar nicio influenţă semnifica-
tivă asupra grupării. În conse-
cinţă, nu se vor găsi argumente
veridice de a se folosi o armă
cu ţeava mai lungă de 75 cm
(maxim 40 calibre) sau mai
scurtă de 65 cm.
Printre rezultatele muncii
generalului Journee — renu-
mit balistician francez — pri-
vind ţevile puştilor de vânătoa-
re, meritorii sunt cele care au
stabilit influenţa lungimii ţevi-
lor asupra vitezei iniţiale (Vo)
care în medie, la trageri con-
crete, cu cartuşe identice, s-a
încadrat în următoarele limite:
ţeava lungă de 1 m înregis-
trează Vo = 393 m/s;
ţeava de 90 cm înregistrea-
ză Vo = 388 m/s;
ţeava de 80 cm înregistrea-
ză Vo = 383 m/s;
12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
ţeava de 70 cm înregistrea-
ză Vo = 375 m/s;
ţeava de 60 cm înregistrea-
ză Vo = 367 m/s.
Aceste diferenţe de viteză
iniţială (aproximativ 26m/s),
comparativ cu variaţiile mult
mai importante şi desigur ab-
solut inevitabile obţinute de la
un cartuş la altul (de aceeaşi
marcă şi cu atât mai mult când
cartuşele sunt de mărci şi din
loturi de fabricaţie diferite) pot
fi neglijabile.
Cererea de puşti de vână-
toare cu ţevi mai lungi de 75
cm o considerăm nejustificată,
întrucât nu modifică semni-
ficativ viteza iniţială, deci nici
bătaia eficace a acestora. Nu va
avea alt efect decât de a stânjeni
şi încărca inutil vânătorul şi, în
acelaşi timp, a-l obliga la o chel-
tuială suplimentară de pulbere.
Răsfoind cataloagele de
produse ale mai multor fabri-
canţi de puşti de vânătoare, se
poate constata că, în afară de
puştile Magnum sau Semimag-
num, care au, în general, ţevile
lungi de 76 cm (la calibrul 12),
celelalte categorii de puşti sunt
cu lungimea ţevii sub această
valoare.
Dimensiunile normale
pentru puştile folosite la vână-
tori obişnuite se încadrează în
următoarele limite:
calibrele 28 şi 24 au lungi-
mea ţevii de 66 cm;
calibrul 20 au ţevi lungi de
65-68 cm;
calibrul 16 au ţevi lungi de
68-70 cm;
calibrul 12 sunt cu ţevi de
68-74 cm;
calibrul 10 au lungimea ţe-
vii de 70-80 cm.
Aceste dimensiuni ale ţe-
vilor sunt optime, ele dând la
experimentările efectuate cele
mai bune rezultate. Calita-
tea tirului depinde, în primul
rând, de calitatea execuţiei
forajului şi apoi de lungimea
ţevii.
În funcţie de modul în care
se practică vânătoarea şi vâna-
tul urmărit, se vor prefera puşti
cu ţevi lungi de maximum 75
cm la câmpie şi puşti cu ţevi
scurte de 65 cm sau chiar de 62
cm la vânătorile desfăşurate la
pădure.
În ceea ce priveşte influen-
ţa lungimii ţevii asupra grupă-
rii, s-a stabilit practic că nu are
importanţa pe care o atribuie o
parte din vânători. Desigur, ea
nu este neglijabilă.
Totuşi, trebuie subliniat
faptul că variaţia dispersiei ali-
celor nu se face pe seama lun-
gimii ţevilor, decât într-o anu-
mită măsură nesemnificativă,
ci, în principal, prin alegerea
convenabilă a forajului ţevii.
Între cele două extreme
de execuţie ale puştilor de vâ-
nătoare moderne: cu ţevi ci-
lindrice autentice (cilindric
ameliorat) şi ţevi cu full-choke,
reducerea dispersiei este în fa-
voarea celor din urmă. În plaja
delimitată de cele două feluri
de choke-uri se eşalonează în-
treaga gamă de ţevi mai mult
sau mai puţin strânse: 1/4 cho-
ke, 1/2 choke şi 3/4 choke.
În mod obişnuit, puştile
de vânătoare se livrează pieţei
pentru comercializare cu ţevile
având următoarele combinaţii
de choke-uri (dreapta — stân-
ga): 1/2 cu 1/1 sau 1/4 cu 3/4.
Experienţe recente au evi-
denţiat diferenţe importante
între procentajele obţinute
în ţinta — cerc (standard) de
0,75 m (cal. 12 şi cartuşe cu o
încărcătură de 32 g (262 buc.)
alice din plumb, cu diametrul
de 2,75 mm, distanţa de 35 m:
a) cilindric — 105 alice, 40%;
b) semi-choke — 157 alice,
60%;
c) full-choke — 217 alice,
83%, fiind la distanţe dife-
rite şi cu ţevi prevăzute cu
choke-uri de mărimi varia-
bile.
În concluzie, este util a se
reţine faptul că influenţa lun-
gimii ţevilor puştilor de vâ-
nătoare asupra bătăii nu este
semnificativă şi ca atare pentru
calibre obişnuite, ţevile aces-
tora trebuie să aibă lungimi
cuprinse în ecartul 65–75 cm.
În ceea ce priveşte mărimea
dispersiei, ea trebuie stabilită
prin alegerea convenabilă a
choke-ului şi nu pe seama lun-
gimii ţevii.
Ion Şmatoc
 plante medicinale
Consultaţie juridică

Păstrarea armei
la domiciliu Păducelul
Arma de vânătoare se păstrează acasă în lo-
curi special destinate, într-un seif metalic fixat
(Crataegus monogyna)
de podea sau perete, astfel încât să fie exclus
accesul persoanelor neautorizate. Ea poate fi
purtată numai de titularul permisului corespun-
zător, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) să fie asigurată în cazul în care, în condiţii de uzină,
este prevăzută cu piedică de siguranţă şi să nu fie
încărcată;
b) să fie permanent introdusă în toc, în loc ascuns ve-
derii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este
autorizată, potrivit legii, să o aplice;
c) să se afle în permanenţă numai asupra proprie-
tarului şi să nu fie transmisă în nicio formă altor
persoane, cu excepţia armurierilor, organelor de
poliţie competente, precum şi personalului abilitat
prin lege să păstreze şi să asigure securitatea tem-
porară a armelor la intrarea în instituţiile publice,
în mijloacele de transport naval sau aerian, în alte
locuri unde portul armei este interzis prin lege;
d) să fie însoţită de documentul care atestă dreptul Păducelul este una dintre plan- şi îmbunătăţirea calităţii vieţii per-
de port şi de folosire. tele folosite încă din Antichitate ca soanelor cardiace.
Pentru toate armele de vânătoare lungi cu ţeava remediu eficient în diferite afecţiuni. Reglează şi stabilizează ritmul
lisă se eliberează numai permisul de armă de tip „A”, ce Romanii şi grecii îl utilizau în trata- cardiac
oferă titularului posibilitatea de a o păstra la domiciliu. rea bolilor de inimă, ficat şi contra Păducelul este utilizat în afecţi-
Totodată, portul şi folosirea armelor de vânătoare
insomniei. În medicina chinezească, unile cardiovasculare, deoarece are
se permite pe terenurile de vânătoare şi în tiruri vână-
fructele de păducel erau întrebuinţa- acţiune cardiacă tonică şi vasodila-
toreşti. Titularul dreptului de a deţine arma de vână-
te în tratamentul multor dezechilibre tatoare, restabileşte valorile normale
toare o poate aplica numai asupra vânatului pentru
care a fost autorizat, precum şi pentru antrenament,
energetice. În acelaşi timp, păducelul ale tensiunii arteriale, scade nivelul
în tiruri de tragere autorizate în condiţiile legii. Prin ex- era considerat un simbol al speranţei colesterolului sangvin, favorizează
cepţie, armele de vânătoare pot fi aplicate şi în stare şi rodniciei. circulaţia la
de legitimă apărare, în condiţiile legii. În scopuri terapeu- nivelul inimii
Autoritatea competentă care, prin intermediul re- tice, de la păducel se fo- şi creierului.
prezentanţilor săi, exercită controlul privind respecta- losesc florile, frunzele şi De asemenea,
rea regimului armelor şi al muniţiilor este Ministerul fructele. Acestea conţin are acţiune an-
Afacerilor Interne. La efectuarea lui se ţine cont de bioflavonoide, vitamine- t i c o ag u l ant ă ,
următoarele principii: le B şi C, acizi organici reglează şi sta-
legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de (citric, malic, tartaric, bilizează ritmul
legislaţie; cafeic, nicotinic), uleiuri cardiac. De
interpretarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţi- volatile, triterpene, tani- aceea, are efecte
ei, în favoarea persoanei supuse controlului; nuri. benefice în caz
prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea în- Păducelul, adjuvant de hiper- şi hi-
călcărilor constatate în timpul controlului. în bolile cardiovasculare potensiune ar-
Controalele planificate se efectuează de către Compoziţia variată îl terială, tensiune
autoritatea de control cel mult o dată la 6 luni calen-
face util atât în scop pro- arterială osci-
daristice, cu antrenarea, după caz, a reprezentanţilor
filactic (menţinerea tensi- lantă, cardiopa-
instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control,
unii arteriale la valori normale, creş- tie ischemică, insuficienţă cardiacă
conform competenţei.
În baza rezultatelor controlului se întocmeşte un
terea rezistenţei la efort, favorizarea moderată, aritmii, nevroze cardiace,
act de control în două exemplare, unul dintre care se circulaţiei la nivel central şi periferic, ateroscleroză. În caz de sechele post-
remite persoanei supuse controlului, iar al doilea se prevenirea accidentelor ischemice şi infarct, păducelul este foarte eficient,
păstrează la autoritatea de control. În caz de dezacord, deteriorării psihice la persoanele în favorizând revascularizarea muşchiu-
persoana supusă controlului poate prezenta în scris, în vârstă), cât şi în scop terapeutic, în lui cardiac şi stabilizând valorile ten-
termen de 5 zile lucrătoare de la data de întocmire a special în afecţiunile cardiovasculare. siunii arteriale.
actului de control, argumentarea, anexând documen- În acest caz, păducelul, asociat medi- Se utilizează sub formă de infu-
tele de rigoare. caţiei alopate, este un ajutor de nădej- zie, tinctură, capsule, pulbere sub
Ion Lisnic, locotenent-colonel de poliţie de pentru prelungirea speranţei de strictă supraveghere medicală.
viaţă, diminuarea simptomatologiei Dr. Ruxandra Constantina

/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13

Veşti din subdiviziunile teritoriale
După muncă — rezultate
Subdiviziunea Teritorială
Criuleni include 27 de colec-
tive primare, care numără
circa 400 de vânători, dintre
care patru sunt membri de
onoare ai SVPM. Subdiviziunea
noastră gestionează 71702
ha de terenuri cinegetice.
Zilele trecute, Anatol Fili-
pescu, preşedintele Consiliu-
lui Subdiviziunii Teritoriale
Criuleni, a prezentat în faţa
delegaţilor colectivelor vâ-
nătoreşti un raport privind
bilanţul activităţii ST în anul
2015. Dumnealui a menţionat
că pe parcursul anului trecut
consiliul a acordat o atenţie
deosebită activităţii financiare.
Astfel, au fost acumulate veni-
turi de peste 300 mii de lei. Nu
mai puţină atenţie i s-a acordat
compartimentului cheltuieli,
ele constituind aproape 180
000 lei. Cifrele denotă rodul
muncii fiecărui colectiv pri-
mar, fiecărui membru al Soci-
etăţii.
Activităţile biotehnice şi
cinegetice realizate anul trecut
au fost descrise într-un amplu
capitol al raportului. Datorită
insistenţei personale a vână-
torilor din toate colectivele
primare, s-a reuşit popularea
masivă a fazanului, iepurelui
de vizuină, o atenţie sporită
14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
acordându-se îngrijirii spaţii-
lor vânătoreşti şi faunei.
Majoritatea colectivelor
au activat în conformitate cu
planurile de activitate care vi-
zau toate lucrările biotehnice
corespunzătoare zonelor: sa-
lubrizarea, popularea, hrana,
paza, construcţia hrănitorilor
cu tot necesarul, recoltarea dă-
unătorilor, contracararea bra-
conajului, precum şi multe alte
activităţi.
Printre colectivele primare
de vânători care au înregistrat
rezultate îmbucurătoare în
anul 2015 este şi cel din co-
muna Micleşti (preşedinte —
Gheorghe Nagnibeda). Ortacii
de aici au construit un popas
vânătoresc… cu un izvor în
mijloc, au populat împrejuri-
mile cu fazan, au avut grijă de
dezvoltarea vânatului. A fost
menţionată şi activitatea co-
lectivului primar din satul Ci-
mişeni (preşedinte — Iaroslav
Ţurcan), care, de asemenea, a
populat cu fazan arealul din
jurul localităţii, a salubrizat
spaţiile vânătoreşti, a construit
şi un izvor…
Pe parcursul anului 2015,
colectivul primar din comuna
Ciorescu a populat cu fazan,
dar şi cu lapin terenurile avute
în gestiune.
Cel mai ospitalier colec-
tiv s-a dovedit a fi din satul
Corjova (preşedinte — Ana-
tol Gore). De-a lungul anilor
aceştia oferă posibilitatea de a
organiza la ei competiţiile la ti-
rul şi pescuitul sportiv. Ortacii
de aici participă activ la toate
activităţile vânătoreşti, acordă
o atenţie cuvenită condiţiilor
pentru dezvoltarea vânatului,
populării cu faună sălbatică a
terenurilor cinegetice.
În dezbateri, unii vorbitori
au abordat problema ce ţine de
viitorul SVPM, odată ce „din
senin“ poate fi interzisă vână-
toarea.
Raportorul a informat
asistenţa şi despre rezultatele
sezonului de vânătoare 2015.
De exemplu, porumbei — din
cota de 1800 de exemplare s-au
recoltat 686, fazani — din 700,
conform cotei, au fost vânaţi
680. La prepeliţe, cota de recol-
tare a fost de 600 de exemplare,
dar au fost dobândite 402.
Printre preocupările or-
tacilor din Criuleni au fost şi
rămân reglarea numerică a dă-
unătorilor, crearea condiţiilor
normale de dezvoltare a faunei
sălbatice şi, desigur, contraca-
rarea braconajului. De la tribu-
na adunării de dare de seamă
s-a menţionat că ortacii ST
Criuleni au recoltat în anul tre-
cut 167 de vulpi, 200 de câini
hoinari, 10 pisici sălbătăcite, 20
de ciori grive, 32 coţofene ş.a.
În 2015 s-au efectuat 202
de razii, în urma cărora au fost
întocmite 40 de procese-ver-
bale — toate pentru încălcarea
regulilor de vânătoare.
Raportorul a adus la cunoş-
tinţa delegaţilor sarcinile pre-
conizate de ST Criuleni privind
dezvoltarea faunei sălbatice pe
tot parcursul anului 2016.
Nici de această dată nu a
fost trecută cu vederea proble-
ma ce ţine de lipsa unui sediu
pentru ST Criuleni, care poate
fi soluţionată doar cu sprijinul
conducerii SVPM.
Boris PLEŞCA,
vicepreşedintele Consiliului ST Criuleni,
membru de onoare al SVPM

Focul… a toate ucigător
Apa şi focul sunt slujitori buni, dar stă-
pâni de temut, deoarece nu cunosc îndu-
rarea. Acest dicton din străbuni adeseori
este ignorat, iar în ultimul timp tot mai
mult şi mai mult. Spun aceasta, gândin-
du-mă la un fenomen foarte frecvent, care
dă multă bătaie de cap tuturor — arderea
nesăbuită a vegetaţiei. Că omul nostru ce
face când vede câmpul acoperit cu vegeta-
ţie uscată? Nu o redă înapoi în sol, pentru
a spori concentraţia de humus din el. Asta
cere muncă, domnilor! E mult mai uşor să
iei o cutie de chibrituri — sfâr-r-r! şi trea-
ba-i rezolvată cât ai zice peşte. În rest, vor-
ba ceea — după mine potopul! În cazul dat
pârjolul. Dar cu consecinţele ce-i de făcut?
Privesc buletinul de ştiri la televizor:
ieri în localitatea cutare a luat foc miriş-
tea din preajma satului. Vântul puternic
alunga flăcările spre case. La stingerea in-
cendiului au participat trei echipe de pom-
pieri care timp de două ore şi jumătate au
lichidat pericolul. Din fericire, gospodăriile
locuitorilor nu au avut de suferit.
Deci, sătenii, dintre care, evident, fac
parte şi cei care au dat foc vegetaţiei us-
cate, sunt fericiţi. În rest — pompierii au
rămas necăjiţi şi sleiţi de puteri, pământul
— crăpat şi secătuit, iar gâzele, păsările
mici şi animalele neputincioase au ars de
vii. Cât dezastru de la un chibrit aprins de
un om nesocotit care, cu mâna lui, îşi bate
cuie în talpă.
Cu părere de rău, în ultimul timp ase-
menea fapte sunt comise tot mai frecvent,
numărul cazurilor de incendiere a resturi-
lor vegetale de pe pajişti, a stufăriilor, cres-
când aproape că în progresie geometrică.
În consecinţă, sunt aduse prejudicii uriaşe
mediului înconjurător, mai ales lumii ani-
male. Vânătorii noştri, care muncesc întru
protecţia şi dezvoltarea vânatului, sunt
foarte îngrijoraţi de o asemenea stare de
lucruri. Însă, neavând la îndemână pârghii
eficiente, dar cunoscând bine dictonul:
unde-i unul — nu-i putere, au privit şi mai
privesc încrezător spre instituţiile abilitate
care ţin hăţurile în mână.
Conform Legii nr. 1515-XII din 16
iunie 1993 (art. 62), „Este interzisă şi se
sancţionează prin lege arderea miriştilor,
a învelişului vegetal uscat al perdelelor fo-
restiere de protecţie, al câmpurilor, de pe
marginile drumurilor…“. Aşadar, nu este
permisă arderea necontrolată a resturilor
vegetale pe terenul arabil după recoltarea
culturilor (paie, vrej de plante proteice sau
de cartof, coceni de porumb etc.). Agri-
cultorii care nu respectă această normă
urmează a fi sancţionaţi şi atenţionaţi că
resturile rămase trebuie reîntoarse în sol
în scopul îmbunătăţirii calităţii lui. Se ştie
că masa vegetală care rămâne după recol-
tare pe câmpurile agricole poate fi folosită
mult mai avantajos decât arderea, fiind
prelucrată şi încorporată în sol. Astfel ea îl
îmbogăţeşte cu humus, economisind banii
pentru îngrăşămintele chimice care şi aşa
dăunează sănătăţii omului şi mediului în-
conjurător.
Conform datelor Inspectoratului Eco-
logic de Stat, în perioada anilor 2002 —
2006, în Republica Moldova au fost arse
25,5 mii ha cu mirişte. În consecinţă, a
avut loc scăderea nivelului calităţii solului,
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15
sos!
au fost distruse multe plante şi insecte fo-
lositoare. În anul 2008 au fost arse 4465 ha
cu mirişte, iar daunele au costat mai mult
de 1 mln. lei. În ultimii ani situaţia se ame-
liorează, dar aceasta încă nu înseamnă că
pericolul a dispărut cu totul.
Deci, nu numai vânătorii, pe care îi
doare soarta vânatului mistuit de flăcări,
dar şi agricultorii, autorităţile publice lo-
cale, alte instituţii abilitate ar trebui să fie
îngrijoraţi de această stare de lucruri şi să
nu rămână doar ca simpli spectatori.
Sperăm că arderea vegetaţiei uscate
va fi sancţionată mai dur. Un proiect de
lege în acest sens a fost avizat pozitiv de
Comisia Juridică a Legislativului. Potrivit
documentului, arderea miriştilor, vegeta-
ţiei uscate, dar şi a deşeurilor vegetale va fi
pedepsită cu o amendă între două şi trei
mii de lei pentru persoane fizice, iar per-
soanele juridice se vor alege cu o sancţiune
între opt şi zece mii de lei. Astfel, amenzi-
le pentru aceste infracţiuni vor creşte de
aproximativ 20 de ori.
Dar şi aici există semne de întreba-
re. De regulă, când e vorba de depistarea
infractorilor, ea poate fi realizată după
ce totul arde în văpăi. Caută-le urma pe
jăratec! Aici avem o singură soluţie: să le
dezbatem din minte celor cu chibriturile
dictonul: după mine — pârjolul! cu efor-
turile comune ale inspectorilor, vânăto-
rilor, poliţiştilor, dar şi ale consătenilor
care, de fapt, cunosc mult mai multe, însă
continuă să sufere de pe urma acestui pâr-
jol, dar… tac.
Igor Grosu
literatură
Necuratul de sub pod
Nimeni nu ştia, şi de unde
era să ştie, de ce, odată cu so-
sirea iernii, când îţi îngheaţă
apa-n căldare de la fântână
până acasă, Michiduţă cu
spânzuraţii lui lăsau tartarul
lor, unde o fi fiind şi acela, şi
îşi făceau de cap, zbenguin-
du-se la noi în sat, sub Podul
lui Leon? Hostropăţul dracilor
s-a prins a-ncinge în acel loc
necurat nu de la Papură Vodă
încoace, ci acum, de câteva
şchioape de vreme. Prăpăd pe
capul nostru, nu alta! Se între-
ba lumea, nedumerită şi îngri-
jorată, cu ce a greşit în faţa lui
Dumnezeu, de a ajuns tocmai
satul nostru să rămână locul
cel mai ales de Ucigă-l toaca?
Să nu creadă cineva-cumva că
e o glumă pentru un sat, cu bi-
serică şi cu oameni ce ştiu de
frica lui Dumnezeu! Până şi
preotul nu găsea nicio lămu-
rire la ceea ce se întâmpla cu
popasul cornoraţilor sub Po-
dul lui Leon. Doar podul şi pâ-
râul ce curge pe sub dânsul au
fost sfinţite şi atunci când con-
strucţia a fost dată în folosinţă,
şi mai încoace vreme. După ce
se zvonise despre tananica dra-
cilor la miez de noapte, cei din
mahala — mătuşa Pachioana şi
moş Parfin al lui Pinteac, mă-
tuşa Aniuta lui Parlui, moş Mi-
tea Burlacu, dascălul satului —
mai în fiece zi stropeau podul
şi primprejurul lui cu agheas-
mă, dar parcă alături toate.
Ferit-a sfântul să treacă
cineva peste pod când se lăsa
întunericul! Vai şi-amar de ca-
pul lui! Unii nu credeau şi au
îndrăznit, dar ce-au păţit, cu
nimeni n-au împărţit. Naiba
ştie cum, dar hora demonilor
începea cam-cam pe la miezul
nopţii. Of, Doamne, cruce de
aur! Să fi văzut cât de-al dra-
cului se bălăceau ei în apă şi
ce groază de pălituri izbeau cu
coada în pârâu, ţi s-ar fi făcut
16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
părul măciucă şi n-ai mai fi în-
cercat în trai şi-n viaţă să treci
peste blestematul cela de pod,
nici ziua în amiaza mare, dar-
mite noaptea!
Totuşi, să ştii: dacă ai a
o trage, poţi să ocoleşti răul
oricât l-ai ocoli, totuna ai s-o
păţeşti — dracul lucrează pe
pământ, nu în altă parte.
M-a-mpins Sarsailă, nu
cred că altcineva, într-o noapte
venind din sat la fete, s-o apuc
de la Ratuş mai de-a dreptul
spre casă — pe lângă mătuşa
Pachioana şi… dă-i drumul la
vale spre Podul lui Leon Min-
ciuc. Când gata-gata să mă
apropii, aud pleosc-pleosc-
pleosc! în apă… sub pod… şi
am înţepenit pe loc. Gata, am
dat de dracu! S-o iau înapoi?
N-are rost! Aghiuţă mă prin-
de. S-o rup înainte? Mi-i fri-
că… Am înmărmurit aşa şi-mi
pare că nici nu suflam. Inima
mă dădea de gol. Se zbătea, de
parcă ar fi bătut cineva în bara
podului. Cât a durat, nu mai
ştiu. Încet-încet m-am liniştit
întru câtva şi, la un moment,
nu mi-a părut înspăimântător,
auzeam tot mai desluşit şi mai
desluşit. Fără a zăbovi mult,
cam cu îndrăzneală, cam cu
frică, pas după pas am ajuns pe
la jumătate de pod, deasupra
pârâului… Atunci, abia atunci
mi-am dat seama ce adunătu-
ră de „draci“ acapara noaptea
Podul lui Leon. Fără a sta mult
pe gânduri, cât ai bate de două
ori în palme, am ajuns unde-şi
făceau demonii hatârul. Acolo,
ce-mi văzură ochii? Oho-ho! O
mamă de gâscă se zbătea într-
un laţ, izbind puternic cu ari-
pile în apă… Da eu? Cum era
să las sălbăticiunea să-i bage şi
pe alţii în sperieți? Haţ sperie-
toarea şi-nainte!
Dacă n-aş fi apucat-o în
noaptea ceea pe lângă mătușa
Pachioana, n-aş mai fi descâl-
cit eu ghemul necurat, atât de
bine încâlcit de unii braconieri
şi dat de-a dura prin sat. Dar
s-o luăm de la un capăt.
Pârâul ista, încins de Po-
dul lui Leon Minciuc, îşi are
începutul începutului la Bu-
dăi, loc unde se zice că demult,
tare demult, a fost şi o sufla-
re de sătuc, cu acelaşi nume,
Budăi. În curgerea sa la vale,
pârâiaşul dispare pe neprins
de veste, strecurându-se în
pământ, şi îşi continuă ne-
văzut cursul cale de vreo doi
kilometri, până ajunge în sat,
unde ţâşneşte la suprafaţă şi
îşi continuă murmurul până
la revărsare în Prut. Iarna apa
lui năboieşte caldă, cu aburi în
frunte, de aceea rar se întâmplă
să îngheţe de tot. Prutul însă,
când strânge gerul, se face din
mal în mal un sloi de gheaţă.
Atunci, raţele şi gâştele sălba-
tice din zona Prutului, rămase
nu se știe de ce să ierneze pe
locurile acestea, vin să se bălă-
cească în pârâul rămas desco-
perit. Braconierii „noştri“, pro-
fitând de una ca asta, au întins
laţuri sub Podul lui Leon. Dar
ca să nu le ia cineva prada, au
stârnit vorbă în sat că noaptea
Michiduţă îşi face mendrele
satanice sub Podul lui Leon. A
fost destul să-ajungă braşoava
la urechea unei babe, că de co-
lo-încolo cei cu laţurile întinse
şi-au asigurat cum nu se poate
mai bine paza dobânzii. Astfel,
când venea iarna, de frică să
nu dea ochii cu dracul, pe care
şi-1auzeai, făcea ocolul satului,
numai să nu treacă noaptea
peste Podul lui Leon. Dacă o
ţineam tot aşa, nu mai aveam
parte nici eu de gâsca ceea…
Am tras ce-am tras, dar şi răs-
plata mi-a fost pe măsură!
A doua zi mama a gătit o
zeamă împărătească. Când ia-
ca-iaca să ne aşezăm la masă,
hop! că vine şi vecina noastră,
mătuşa Vera lui Toma Crețu.
Mama, nici vorbă, a poftit-o la
o strachină de zeamă. Văzând
cu câtă poftă mănâncă mătu-
şa, de tocmai linge şi lingura,
n-am ce face şi o întreb:
— Mătuşă Veră, da mata
ştii din ce-i făcută zeama asta?
— Da din ce, măi băiete?
mă ispiteşte mătuşa.
— Din carne de drac! strig
bucuros, ca să mă audă. L-am
prins astă-noapte, sub Podul
lui Leon!
Vă-hă-hă! Sărmana babă! La
şapte mănăstiri a plătit slujbele,
ca să se cureţe de Necuratul.
Ionel CĂPIŢĂ
 Unde te grăbeşti, frate Iepure?
Dacă treci puntea de slodun peste râ-
uşorul din Valea Râpii, ţi se deschide în
faţă o cărare ce urcă şerpuind în Dealul
Codrului spre o singură gospodărie de sub
geana de pădure din marginea de miază-
noapte a satului — cea a fraţilor moş Ale-
xei şi moş Andrei Iepure. Copiii demult li
s-au împrăştiat prin lumea largă, ba Dum-
nezeu a voit ca şi soţiile să plece înaintea
lor pe lumea cealaltă. Mai pe scurt, mezi-
nul, Alexei, a hotărât să-şi vândă casa din
valea satului şi să se mute în deal,
la fratele mai mare, pentru a orân-
dui la bătrâneţe o gospodărie îm-
preună. Zis şi făcut.
Aici vreau să destăinui un mic
secret: şi pe Alexei, şi pe Andrei
mama i-a adus pe lume în aceeaşi
zi, în aceeaşi lună, numai că în ani
diferiţi. Şi vă mai spun ceva — vâ-
nători ca ei, mai rar. Tot satul îi
ştia de oameni norociţi care, dacă
se porneau la vânătoare, nu se în-
torceau cu mâna goală, ci cu vânat
bun la curea sau pe umăr. Deseori
se întâmpla ca în fapt de seară unul dintre
ei să vină cu ideea: „Ce-ar fi, frăţioare, să
ne facem mâine o plăcere?“. Neîndoielnic,
vorba era de vânătoare. Şi observaţi, el nu
zicea „haidem să ne pricopsim cu nişte
carne“, ci „hai să ne facem o plăcere“…
„De ce nu?“, răspundea celălalt. Atât.
Ei, cine mai putea să-i audă sub geana
ceea de pădure? Însă mare minune — a
doua zi toţi sătenii ştiau că fraţii Iepure ies
la vânătoare. Dis-de-dimineaţă îşi făcea
apariţia un grup din 5-6 ortaci: „Hai, lu-
aţi-ne şi pe noi!“.
Într-o zi, însă, ori că vremea era mai
puţin prielnică, ori că înainte de asta în sat
se jucaseră două nunţi deodată, băgându-i
a doua zi pe mulţi într-o mare mahmurea-
lă, s-a făcut că la vânătoare au ieşit numai
moş Alexei cu moş Andrei. Şi cum mer-
geau ei aşa agale, dacă te uitai la feţele lor
şi la vremea din jur, nu-ţi puteai da seama
care dintre ele era mai posomorâtă. Mer-
geau şi tăceau, păşeau şi oftau.
La Balta Tulbure — ţipenie de zbură-
toare. În Valea Cucului — nici năzărire de
iepure. Aşa au colindat ei povârnişurile o
zi întreagă fără a scoate o vorbă, deşi mer-
geau aproape unul de altul. La marginea
satului fraţii s-au oprit.
— A fost vreodată să ne întoarcem aşa
de la vânătoare? — întrebă moş Alexei.
Fratele mai mare n-a spus nimic şi s-a
aşezat pe o buturugă.
— Nu ştiu — să-ţi spun, să nu-ţi
spun… — continuă mezinul. — Ieri am
fost la Safta să-mi tragă cărţile.
— Şi de ce nu mi-ai spus, că nu mai
ieşeam azi pe deal, — se oţărî moş Andrei.
— Dacă eu n-am întrebat-o de vână-
toare.
— Dar de ce?
— De soartă am întrebat-o. Ştii ce mi-
au prezis cărţile babei? Că peste o săptă-
mână voi muri sub teiul din colţul grădi-
nii. Cică, am să cad brusc la rădăcina lui,
pe spate, iar mâinile o să-mi tremure uite
aşa, — şi mezinul a arătat cum. — Mi-a
spus-o drept în ochi: „Te vei pristăvi exact
peste o săptămână, frate Iepure“.
— Ce-ai făcut, năucule? Te-a scurmat
într-un loc să treci anume ieri pe la Safta?
— Dar cu ce-am greşit?
— Ai greşit. Nu trebuia să te duci, — se
răsti moş Andrei. — Pentru că acu patru
zile am fost eu la ea. Şi mi-a prezis acelaşi
lucru, numai că după zece zile. Dacă tu ai
fost ieri, la numărătoare iese că vom muri
în aceeaşi zi. Apoi ce gărgăuni ai în cap, de
te-ai dus şi tu la Safta? Iaca mi-ai făcut-o
bună!
— Ce ţi-am făcut, bade?
— Cum o să ne îngroape satul într-o
zi? Te-ai gândit la asta, când ai deschis
portiţa babei, nătărăule?!
Şi moş Andrei a luat-o în ciuda mare
devale cu paşi mari, lăsându-şi fratele per-
plex.
Vreo trei zile fraţii nu au vorbit unul
cu altul. În a patra zi cel mai mare a trecut
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17
puntea de slodun şi s-a înţeles cu cumă-
trul Victor să-i dea vreo opt scânduri, cică,
să-şi repare şura. După câteva ore acelaşi
lucru l-a făcut şi moş Alexei, însă la cumă-
trul Costea. Cea mai grea şi umbrită zi a
fost a şasea. După chindii fraţii s-au lăut,
fiecare în odaia sa, şi nu ştiu cum vroiau
parcă să se ierte. Dar alta s-a dovedit a le
fi iertăciunea.
— Bădiţă, — porni deodată vorba moş
Alexei, — apoi dacă aşa a fost să fie, hai să
ne facem ultima plăcere şi apoi —
cum o vrea Domnul.
— Hai, — căzu de acord fratele
mai mare şi s-a dus să-şi pregăteas-
că puşca.
Abia se lumina de zi, iar ambii
deja scrutau cu privirea tufişurile
din Valea Cucului. Când colo, de
după un dâmbuşor, ţuşti! — sări
o mamă de urecheat şi o luă la
fugă spre marginea pădurii. Pri-
mul apăsă pe trăgaci moş Andrei:
„Poc!“. Alexei descărcă deodată
ambele ţevi: „Poc! Poc!“. Iepurele
s-a rostogolit chiar la marginea pădurii.
Fraţii au luat-o la fugă, strigând: „Eu l-am
dat jos!“, „Ba eu!“.
Când au ajuns, ambii au înlemnit. Sub
un tei zăriră iepurele rănit, care în agonie
tremura din toate cele patru labe.
— Bade, — bâigui moş Andrei. — Iată
despre care iepure spuneau cărţile Saftei.
Iar tu, prostănacule, ce ziceai? Frate Iepu-
re, frate Iepure! Ptiu!
Seara fraţii şi-au chemat măhălenii la
o ciulama de iepure pregătită aşa, cum nu-
mai ei ştiau. A venit şi Ghiţă lăutarul, care
i-a dat veseliei un farmec şi mai deosebit.
La pauza dintre două cântece, lui moş Ale-
xei nu ştiu ce i-a venit şi a strigat:
— Saftă! Saftă-hăi! Trage o fugă până
în deal să-ţi dau coada iepurelui s-o porţi
la gât de Paşti!
Până în miezul nopţii dinspre Dealul
Codrului pogorau gălăgios peste sat fel de
fel de cântece, dintre care cel mai des ră-
suna:
Vânător de când mă ştiu,
Vânător din tată-n fiu,
Până şi bunicii mei
Vânători au fost şi ei!
Igor Grosu
concurs

Fotovânătoare
— Sunt din Târgu-Vertiujeni, Floreşti. Pasiunea mea? Vânătoarea, fotovânătoarea şi... câinii. Vânătoarea e de la tata Igor şi bunicul
Sergiu, arta fotografică e de suflet, iar patrupezii sunt de companie. Cu toţii — îndrăgostiţi de Natură. Altfel, cum am putea fi?
Alexandru Filipciuc

CONCURSUL a fost anunţat în luna februarie curent.

Amintim că participanţii-câştigători vor intra în posesia unor premii
de: 1000 lei — locul I, 700 lei — locul II, 500 lei — locul III.
Aşteptăm „trofeele”!
Redacţia VPM

18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /

 Curiozităţi

Cu acelaşi milion…
Spuneam în paginile revistei din mar- Papilele gustative ale fluturilor se află foarte rapid. Rareori rămân cu cicatri-
tie curent, că lumea ce ne înconjoară, pe pe picioruşe. Astfel îşi caută frunzele ce şi sunt rezistenţi la tumori.
cât de interesantă şi frumoasă e, pe atât de cele mai potrivite, pe care să poată de-
necunoscută, bizară şi enigmatică rămâne pune ouă şi care să poate fi apoi consu-
— lumea animală, am în vedere. Natura ne mate de omizi.
pune în fel de fel de situaţii, ne oferă mul-
tiple posibilităţi de a cugeta şi a descoperi
mereu vechea, parcă, dar şi mereu noua
şi proaspăta ei zvâcnire, de la anotimp la
anotimp, de la zborul unei gâze de pe un
fir de iarbă pe altul până în înaltul Cerului,
adâncurile oceanului şi ale Pământului.
Acesta e pulsul vieţii, al metamorfoze-
lor ce se produc în sânul Naturii. Titlul de cel mai mâncăcios animal i-ar
Într-adevăr, Natura a fost, este şi va reveni, probabil, furnicarului gigant.
fi un mare mister. Diversitatea ei, atunci Acesta mănâncă peste 30.000 de fur-
când o descoperim, ne copleşeşte, ne bu- nici pe zi.
cură, dar şi ne pune pe gânduri, pentru Struţul este o pasăre care nu poate
că cea mai de răspundere şi dificilă cauză zbura, dar poate alerga cu o viteză de
a omenirii e de a o păstra pentru ziua de peste 110 km/h. Ochii acestei păsări
mâine, pentru generaţiile care vin după sunt la fel de mari ca şi bilele de biliard,
noi, pentru că a o pierde e de neînchipuit iar creierul este mai mic decât ochii.
de uşor.
În schimb, curiozităţile cu milionul de
descoperiri continuă…
Gura larg deschisă a unui hipopotam
depăşeşte un metru. Cu toate acestea, Scarabeul poate ridica un obiect de
hipopotamul e o fiinţă paşnică. 800 de ori mai greu decât el.
Ochii măgarului sunt astfel amplasaţi,
încât animalul poate să-şi vadă toate
cele patru picioare.

Chow chow este singura rasă de câini

cu limba mov. Toţi ceilalţi câini au lim-
ba roz.

Peştii sabie au cea mai mare viteză de

înot: 109 km/h. Cel mai încet înotător
este căluţul de mare, care se deplasează Melcii pot hiberna şi dormi trei ani,
cu o viteză de 0,16 km/h. fără întrerupere.

Rechinii au mirosul foarte bine dez- Cel mai mare crab din lume poate atin-
voltat şi sunt capabili să detecteze un ge o greutate de 15 kg, iar cel mai mic
strop de sânge într-un milion de stro- are dimensiunea unui bob de mazăre.
pi de apă. Dacă se rănesc, se vindecă Selecţie: Constantin Bârcă

/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19

ihtiologie

Batca
Adesea pescarii o confundă cu plătica, dar de fapt este diferite substraturi, toleranţa Vom adăuga doar că, în timp
o altă specie ce seamănă mult şi cu plătica (лещ) — mare la temperaturi extreme, ce plătica trăieşte în ape cu
concentraţii critice de oxigen şi fundul mai nisipos, mai ales
Abramis brama, şi cu ocheana (белоглазка) — Ballerus diverse poluări antropogene au în zona insulelor subacvatice
sapa, şi cu cosacul (синец) — Ballerus ballerus. Cele mai cauzat supremaţia sa numerică populate de dreissenă, batca
evidente caractere distinctive ce o deosebesc de plătică în zonele Nistrului şi Prutului se ţine mai aproape de maluri
sunt: corpul mai înalt, solzii mai mari, înotătoarele pare Inferior. Mai mult ca atât, din şi preferă substraturi mai mâ-
au o nuanţă portocalie–roşietică (la plătică mai mult cauza dimensiunilor corporale loase. Momelile folosite sunt:
mici, această specie nimereşte râme de gunoi, viermuşi (rus.
bate spre cenuşiu) şi înotătoarea anală este mai scurtă.
rar în plasele braconierilor şi „опарыш“), larve de ţânţari
pescarilor industriaşi, iar din (rus. „мотыли“), cocoloaşe de
Ocheana are ochii mult tura apei este de peste 17 °C. cauza deficitului speciilor ră- pâine, mămăligă sau de cartof
mai mari (de unde şi denu- În perioada nupţială, adulţii pitoare de talie mare, biomasa fiert şi frământat etc. Cele mai
mirea) decât batca, botul mai formează cârduri foarte nume- ei este slab valorificată, deve- bune locuri de undit sunt ho-
puţin ascuţit, iar corpul mai
alungit. Cosacul, întâlnit foarte
rar în apele noastre, are solzii
mai mici comparativ cu restul
speciilor amintite, înotătoarea
anală foarte lungă şi gura se-
misuperioară.
Batca (Blicca bjoerkna)
este o specie cu o răspândire
largă, cuprinzând aproape în-
treaga parte centrală şi vestică
a continentului euroasiatic. În
apele Republicii Moldova for-
mează populaţii deosebit de
numeroase în sectoarele infe-
rioare ale fl. Nistru şi r. Prut,
inclusiv în lacurile naturale şi
zonele inundabile din lunca
acestor râuri. Figura 1. Batca (Blicca bjoerkna) — specie devenită în prezent deosebit de numeroasă
Este un peşte de cârd, care atât în ecosistemul Prutului Inferior, cât şi al Nistrului Inferior
preferă apele lin curgătoare sau
stătătoare cu substrat nisipos roase (de unde şi denumirea nind un concurent trofic ne- tarele ce despart apa mai mică
sau mâlos din imediata apropi- din limba rusă — „густера“) dorit pentru speciile pacifiste de bulboanele mai adânci. Cu
ere a malurilor. Evită apele cu şi migrează în zonele inundate economic valoroase de peşti ca cât vom ieşi la pescuit mai di-
multă vegetaţie subacvatică. de viiturile de primăvară, fe- crapul, plătica, mreana, moru- mineaţă, cu atât vom avea re-
Se hrăneşte cu seminţe, melele depunând icrele în mai naşul ş.a. zultate mai bune. Batca poate fi
plante acvatice, moluşte şi multe porţii, până la 146 mii de Din această cauză pescui- pescuită pe parcursul întregu-
crustacee de mici dimensiuni, boabe. tul speciei este nu numai des- lui an, începând cu primăvara
râme, viermuşi, diferite insecte Prezenţa adaptărilor ca- tul de captivant ca rezultat al devreme până iarna, inclusiv la
şi larvele lor, resturi vegetale racteristice speciilor de talie abundenţelor în ecosistem, ci copcă. Este folosită adesea şi ca
moarte ş.a. Valorifică hrana cu mică şi durată scurtă de viaţă şi binevenit pentru bunăstarea momeală vie în pescuirea răpi-
mai puţină eficienţă decât plă- ca: maturitate sexuală timpu- biocenozei acvatice, devenind torilor de talie mare ca: som-
tica, având un ritm de creştere rie (începând cu vârsta de doi o metodă meliorativă impor- nul şi ştiuca, mai puţin şalăul
destul de lent. Acest peşte de- ani), reproducere porţionată tantă de reglare a efectivelor. şi avatul.
păşeşte rar lungimea de 25 cm pe o perioadă de timp îndelun- Metoda de pescuit, pre- Fir întins!
şi greutatea de 300 g. gată, prolificitate absolută în- cum şi momelile, sculele folo- Dr. Dumitru Bulat,
Se reproduce din aprilie şi altă, spectru trofic larg şi uşor site sunt asemănătoare celor Institutul de Zoologie al AŞM
până în iunie, când tempera- flexibil, depunerea icrelor pe utilizate la pescuitul plăticii.

20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /

 Când, unde, ce pescuim?
Odată cu sosirea primăverii, pasiunea
pescuitului aprinde cu o nouă putere fla-
căra de taină a viselor pescăreşti, înmu-
gurind şi înflorind gândurile tuturor pes-
carilor amatori şi sportivi, făcându-le să
freamăte necontenit în aşteptarea încheie-
rii perioadei de prohibiţie, spre a pleca cu
drag în împărăţia Naturii-Mame, unde la
leagănele de apă se nasc cele mai frumoase
poveşti eterne, înălţătoare de duh sufletesc
şi spiritual la steaua de lumină a bucuriilor
existenţei omeneşti.
Pregătiţi pentru sărbătorile pe care do-
resc să şi le facă pe malurile râurilor, iazu-
rilor, lacurilor de acumulare, altor oglinzi
acvatice, cei împătimiţi de arta ademenirii
peştişorului de aur cunosc sau caută să
cunoască multitudinea micilor secrete ale
pescuitului, utilizarea cărora, uneori, în
bună măsură, asigură izbânda dorită.
Important este să cunoaştem când,
unde şi ce specii de peşti dorim şi putem
să pescuim. Desigur, rezultatele depind
neapărat de mulţi factori, precum şi de fe-
lul cum sunt dotate ustensilele pescăreşti,
de priceperea fiecăruia de a le utiliza efi-
cient.
Experţii în pescuitul de amatori şi
sportiv deţin, în privinţa aceasta, o bogată
avere de cunoştinţe, practice şi teoretice,
orientându-se excelent în competiţiile cu
reprezentanţii lumii piscicole, obţinând
adesea cununa râvnită a victoriei. Amin-
tim, că în orele când zorii dimineţii, iar
mai apoi şi razele tinere ale astrului ceresc
sărută întinsurile apelor, toate speciile de
peşti se află, căutându-şi hrana, în sectoa-
rele de lângă maluri, îndeosebi unde din
făptura vibrândă a apei creşte, legănându-
se în adierea vântului, pădure a verde de
stuf papură, rogoz şi altă vegetaţie acvati-
că.
În miezul zilei, când apa la maluri se
încălzeşte, peştii părăsesc aceste „grădini
ale raiului„, poposind în apele adânci, ca
înspre seară să revină în straturile brâielor
acvatice bogate în hrană. Este inutil să în-
cercăm să pescuim în aceeaşi zi, pe acelaşi
loc, cu aceleaşi scule şi la aceleaşi nade tot
felul de peşti — biban, şalău, ştiucă, somn,
babuşcă, plătică, roşioară, clean, crap, ca-
ras, sânger… Fiecare dintre ei are locul său
preferat, cu fundul apei fie de nisip, pietriş
şi lut, fie cu mâl, în care carasul şi crapul,
de exemplu, ore în şir ară cu botul în că-
utarea larvelor de ţânţar, râmelor şi altor
viermişori.
Toate speciile de peşti au slăbiciunea
lor pentru anumite „bucate„ şi anumite
ore de hrănire.
În ape cu funduri de nisip, pietriş sau
lut de obicei se zbenguie, trăindu-şi vesel
viaţa, bibanul, şalăul, ştiuca şi alţi răpi-
tori, iar peştii paşnici evită aceste zone,
deoarece pentru ei nu există nimic de-ale
gurii.
În timpul ploii, însoţită de descărcări
electrice, ies din cotloane crapul şi plăti-
ca, înşfăcând fără frică momeala, iar după
ploaie, când pâraiele de apă aduc de pe
câmpuri diverse insecte, râme, boabe de
grâu, secară, ovăz, mazăre, porumb, toate
speciile de peşti paşnici sunt foarte active
la culesul acestor daruri.
Este un timp favorabil, când şi pesca-
rii îşi văd bine de treabă, utilizând ca nadă
cocoloaşe de mămăligă şi pâine, înnobi-
late cu picături de usturoi, ulei de anis,
mentă, levănţică, salvie, ulei din semin-
ţe de floarea-soarelui nerafinat, tinctură
de odolean, alte aromatizante. Iscusinţa
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
pescarilor capturează trofee care bucură
vederea şi sufletul. E bine să ştim că după
ploile îndelungate, când nivelul apei în ba-
zinele acvatice creşte considerabil, peştii
se apropie de maluri în căutare de hrană,
iar când nivelul apei scade simţitor, în vre-
me caniculară de lungă durată, fără ploi,
ei migrează în zone adânci. Aici utilizăm
scule de pescuit la depărtare, lansete cu
mulinete performante, pripoane cu forfac
şi plumbaj potrivit de greu, propunând
peştilor să guste tot ce avem pentru ei mai
„bun„.
În zilele când presiunea atmosferi-
că este normală, nu creşte, nici nu scade,
când cerul este acoperit de nori uşori,
iar temperatura aerului este constantă,
în limitele 25-50 de grade, când vântul
se menţine blând, de nord-vest, fără a-şi
schimba brusc direcţia, în râuri, iazuri, la-
curi de acumulare, heleşteie se prinde bine
carasul, crapul, babuşca, plătica, roşioa-
ra… Norocul ne însoţeşte mai cu seamă în
zonele unde lăţimea oglinzii de apă diferă
de cea obişnuită — este mai îngustă sau
mai extinsă, însoţită de coturi, de maluri
abrupte. Desigur, sunt şi excepţii: peştele
se prinde rău sau nu se prinde deloc în zile
cu furtuni magnetice, lună plină, ploi de
lungă durată.
Nu sunt de neglijat nici semnele po-
pulare ce prevestesc vreme prielnică sau
nefavorabilă. Utile sunt şi notiţele pe care
pescarii cu experienţă le fac după fiecare
partidă de pescuit, concluziile ce se im-
pun.
Lumineze tuturor cerul speranţelor
mari, în largul căruia pasărea de vis a su-
fletului respiră adânc aerul dulce al bucu-
riilor pescăreşti.
Vladimir Rusnac, scriitor
 Liguloza —
o parazitoză a peştilor
Liguloza este o teniază
(cestod) determinată de Li-
gula intestinalis care, sub
forma larvară (plerocerco-
Larvele din prima gazdă
pătrund în corpul peştilor prin
intermediul consumului crus-
taceelor infestate, care perfo-
consumate din peşte (10—80
cm/0,5 — 1,5 cm).
Liguloza determină la peşti
importante pierderi prin redu-
cerea greutăţii corporale, care
poate ajunge la 30-50% din cea
normală. Pierderi importante
prin mortalitate se pot con-
stata în bazinele acvatice din
crescătorii. Se impune, pentru
stopare, valorificarea şi lichi-
darea întregului efectiv, acţi-
peşti parazitaţi sau cadavre cu
abdomenul rupt şi cu paraziţi
în jur, se recomandă intensifi-
carea pescuitului sportiv sau
comercial. Prezenţa paraziţilor
la eviscerarea peştilor prinşi,
în cavitatea abdominală, sub
formă de mici panglici libere,
nefixate, poate determina, din
partea pescarilor amatori, o
repulsie şi o reţinere de la con-
sum. De reţinut că parazitările

id), parazitează cavitatea rează intestinul şi se instalează

abdominală a unor peşti de
apă dulce — crap, caras, lin,
oblete, biban, roşioară etc.,
iar sub formă adultă, intesti-
nul unor păsări ihtiofage —
corcodei, stârci şi, în special,
pescăruşi.
Parazitul Ligula intestinalis
are un ciclu evolutiv complex
şi de durată, ce se efectuează
prin două gazde intermediare
— crustacee acvatice şi peşti.
Întregul ciclu evolutiv, de la
ou la forma larvară infestabilă
(plerocercoid), efectuată prin
cele două gazde intermediare,
durează, în condiţiile adecvate
de temperatură a apei de 15—
25°C, între 460 şi 475 de zile.
în cavitatea abdominală, unde
se dezvoltă sub forma unei cu-
rele late de 0,5—1,5 cm, cu o
lungime de 10—80 cm şi de o
culoare albă-gălbuie.
În infestările cu un număr
mare de larve se înregistrează
şi mortalitatea cauzată de ru-
perea, prin presiune, a perete-
lui abdominal. Ciclul evolutiv la Ligula intestinalis:
Păsările ihtiofage se infes- 1 — 2 ouă; 3 — 4 gazde intermediare; 5 — păsări gazde definitive;
tează cu ligule prin consumul 6 — parazitul adult.
peştilor parazitaţi, forma adul-
tă din intestinul acestora având une finalizată cu dezinfecţia cu liguloză influenţează la peşti
o existenţă redusă, de 4—5 zile, bazinului şi recomandată a se starea de întreţinere şi reduce
practic până la eliminarea ouă- efectua când păsările ihtiofage şi din calitatea cărnii, care se
lor din corpul teniei. Parazi- au migrat în zonele calde. consumă fără restricţii.
tul adult din intestinul păsării În alte zone acvatice, în
are forma şi mărimea larvei care s-au găsit la capturare Dr. Vadim Nesterov

Peştii au trăit pe pământ cu 450 milioane de
ani în urmă, deci au existat înaintea dinoza-
urilor.
Până în zilele noastre s-au identificat mai
mult de 25 mii de specii de peşti şi, după
ultimele estimări, mai există încă 15 mii de
specii neidentificate.
Numărul peştilor cunoscuţi este mai mare
decât cel al mamiferelor, amfibienilor, repti-
lelor şi al speciilor de păsări luate împreună.
Ştiaţi că...
40 la sută din numărul total al speciilor
de peşti trăiesc în apă dulce, deşi provizia
de apă dulce a pământului este de numai
0,1%.
Peştele leopard (Ctenopoma acutirostre)
poate să tragă oxigen din aer şi poate să se
menţină vertical pentru a se confunda cu o
frunză, datorită aripioarei puternice.
Unii peşti, de exemplu rechinii, nu au bă-
şică, ceea ce îi ajută să plutească, altfel tre-
buie să înoate continuu. Când nu înoată,
rechinul se scufundă la fundul mării.
Deşi pare incredibil, unele specii de peşti
pot să zboare, să sară pe suprafaţa apei sau
chiar să urce o stâncă? Evident, e vorba de
urcarea unei stânci din ocean...
Cel mai mare peşte din lume este rechinul-
balenă, Rhincodon typus. Acesta poate să
crească până la 15 metri şi ajunge să cântă-
rească peste 20 de tone.

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /

Codul vânătorului
Fii responsabil
de acţiunile tale
Deţinerea şi folosirea armei de vânătoare incumbă o anumită responsabilitate, inclusiv socială,
de care trebuie să fii, fără sincope, conştient atât în timpul vânătorii, cât şi în afara acţiunilor
de vânătoare. În timpul actului vânătorii armele trebuie purtate şi manipulate în aşa fel, încât să nu
creeze niciun moment de panică, nici chiar atunci când sunt descărcate. Când sunt încărcate, atenţia trebuie să fie mai mare,
deoarece cu arma de vânătoare nu se poate greşi decât o singură dată, fie că este vorba de accident, fie că este vorba despre
autoaccidentare. Arma de vânătoare, ca orice armă de foc, rămâne periculoasă şi în afara actului vânătorii, mai ales dacă
ajunge, întâmplător sau nu, în mâini neautorizate. Din motivele prezentate se impun a fi reţinute câteva reguli elementare de
siguranţă în păstrarea şi manipularea armelor de vânătoare, dintre care amintim:
A. În afara acţiunii de
vânătoare:
păstrează armele de vânătoa-
re descărcate, asigurate cu un
sistem de blocare a mecanis-
mului de dare a focului, încu-
iate într-un spaţiu corespun-
zător, autorizat de organele
competente de poliţie;
ţine muniţia în spaţii cores-
punzătoare, încuiate, separate
de locul păstrării armei;
păstrează documentele ar-
melor, cu seriile acestora şi cu
câte o fotografie a lor într-un
loc separat;
asigură-te că sistemele de asi-
gurare a spaţiilor de păstrare a
armelor şi a muniţiei nu sunt
accesibile copiilor şi altor per-
soane neautorizate;
nu încărca niciodată arma în
interiorul casei;
transportă armele de vânătoa-
re demontate şi introduse în
toc, inclusiv în maşina perso-
nală;
nu purta niciodată arma încăr-
cată în maşină;
încuie maşina în care trans-
porţi arme de vânătoare chiar
în teren şi chiar dacă te înde-
părtezi doar pentru scurt timp
de lângă ea;
verifică periodic buna func-
ţionare a armelor pe care le
foloseşti şi, în poligon, preci-
zia, justeţea şi grupajul aces-
tora;
nu înmâna armele gonacilor
sau altor persoane neautoriza-
te;
nu înmâna armele altor per-
soane autorizate decât des-
cărcate.
B. În timpul vânătorii la
goană:
participă la vânătoare doar
dacă ai permisele de armă
şi de vânătoare vizate la zi şi
dacă posezi sau ai semnat au-
torizaţia de vânătoare;
foloseşte doar armele şi muni-
ţia autorizată, adecvată speci-
ei de vânat urmărite;
poartă armele basculante
frânte, cu închizătorul des-
chis, cele cu repetiţie şi cu un
cartuş aşezat curmeziş, cele
semiautomate, doar cu ţevile
în sus sau în jos, niciodată ori-
zontal;
nu încărca arma înainte de
aşezarea în stand;
asigură-te că muniţia pe care
o posezi este compatibilă cu
arma folosită;
asigură-te că ţeava armei pe
care te pregăteşti să o încarci
nu este în vreun fel obturată;
reperează standurile vecinilor
şi ale altor participanţi la vână-
toare şi asigură-te că şi ei ţi-au
marcat poziţia, imediat după
ocuparea locului indicat de
organizatorul vânătorii;
nu schimba poziţia standului
şi nu părăsi standul indicat de
organizator pe perioada goa-
nei;
în cazuri de necesitate, aten-
ţionează vecinii înainte de
eventuala deplasare din stand;
încarcă arma basculantă doar
cu ţevile îndreptate spre sol,
iar arma cu ţevi fixe doar cu
ţevile îndreptate în sus;
nu lăsa jos arma încărcată şi
nu o sprijini niciodată în echili-
bru nesigur;
arma încărcată se ţine întot-
deauna în mână;
nu atinge trăgaciul decât în
momentul în care te-ai hotă-
rât să tragi;
nu încerca să apeşi pe trăgaci
când ai echilibrul picioarelor
nesigur;
nu ţine niciodată câinele legat
de picior ori de cartuşieră, fi-
indcă te poate dezechilibra la
vederea vânatului;
stai liniştit în stand, nu face
mişcări şi nu produce zgomo-
te inutile, nu fuma şi nu con-
suma băuturi alcoolice care-ţi
pot diminua atenţia, concen-
trarea şi reflexele;
nu trage în vânatul neidentifi-
cat, în vânatul aflat dincolo de
limita eficacităţii focului şi nici
în vânatul care se îndreaptă
spre vecin;
doar dacă vecinul îşi epuizea-
ză şansele, trăgând toate focu-
rile din armă, îl poţi dubla;
nu trage niciodată, sub niciun
motiv, pe direcţia standurilor
sau sub unghiuri mai mici de
30 grade faţă de linia acestora;
ia în calcul posibilele ricoşeuri;
nu urmări niciodată vânatul
cu arma la ochi peste linia
standurilor;
nu mai trage în faţă cu arma
lisă când gonacii s-au apropiat
la 120 m în pădure şi 200 m în
câmp deschis;
pentru arma cu glonţ, aceste
interdicţii sunt mai mari, de
cca 200 m în pădure şi 500 m
în câmp deschis;
nu face economie de cartuşe
şi repetă focul pentru a da lo-
vitura de graţie vânatului rănit,
care încă se chinuie, pentru a-i
/ Nr. 4 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23
curma cât mai curând suferin-
ţa;
nu pleca din stand decât la
sfârşitul goanei în momen-
tul în care vânătorii şi gonacii
care se retrag pe lângă locul
ocupat au ajuns în dreptul tău;
descarcă arma înainte de pă-
răsirea standului pentru strân-
gerea vânatului;
străduieşte-te să aduni lângă
stand vânatul împuşcat, sin-
gur sau ajutat de gonaci;
aşază vânatul lângă stand, pe
partea dreaptă, cu penele sau
blana parţial curăţate ori trans-
portă-l în mână, în cazul vâna-
tului mic, la locul de adunare;
nu porni în urmărirea vâna-
tului mare rănit decât după
încuviinţarea organizatorului,
însoţit sau nu de personal cu
experienţă, după cum se va
hotărî.
C. În timpul vânătorii
individuale:
nu încărca arma decât în te-
renul de vânătoare, după
efectuarea verificării armei şi
muniţiei folosite;
păşeşte atent, în linişte, ai foar-
te mare grijă să nu-ţi pătrundă
corpuri străine în ţeava armei;
la trecerea peste obstacole
sau prin locuri dificile des-
carcă-ţi arma şi reîncarcă-ţi-o
după ce le-ai depăşit;
dacă vânezi cu câini, nu-i lăsa
să deranjeze inutil alte specii
de vânat decât cele căutate;
dacă foloseşti chemători, nu
abuza de acestea, fiindcă s-ar
putea să sperii vânatul şi să
deranjezi inutil terenul.
Mapamond
Tezaurul polonez
Doi căpriori perfecți timp
de trei zile de vânătoare, mistreți
adulți și cerbi cu coarne demne
de medalii la expoziții de speci-
alitate — în Polonia acesta este
bilanţul unei vânători dacă nu
ordinare, apoi nicidecum ieșite
din comun. Terenurile de vână-
toare din această țară abundă în
vânat, iar sistemul gospodăririi
cinegetice este bine gândit până
în cele mai mici detalii. În ulti-
mii ani, vânătorii polonezi au
cu ce se mândri. Pe an ce trece,
în Polonia sporesc populațiile
de căprioare, cerbi și mistreți,
multe trofee se învrednicesc de
medalii, iar la acest capitol țara
este lider european, fapt confir-
mat şi de datele statistice.
În anul 2014, în această ţară
au fost dobândiți 1261 de cerbi
pentru medalii, cu 500% mai
mulți decât în 2010. O situație
analogică atestăm la vânătoa-
rea de căpriori, numită pe bună
dreptate „specializare polone-
ză“. Componența numerică a
acestei specii este într–atât de
mare, încât anual în țară sunt
dobândite 180.000 de exem-
plare, inclusiv peste 80.000 de
masculi.
Dinamica pozitivă în ceea
ce priveşte trofeele dobândite a
fost consemnată recent de Kare
Vidar Pedersen, un vânător
24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 4 • 2016 /
experimentat, redactor–șef al
revistei Jager, cea mai populară
ediție periodică de specialitate
din Norvegia. Aflându–se, în
mai 2015, în vizită la Uniunea
Poloneză a Vânătorilor, el a
dobândit timp de trei zile doi
căpriori masculi de dimensi-
uni impunătoare. La fel, a reușit
să vâneze un mascul cu coar-
ne de formă atipică (cu cinci
ramificații la un corn, care au
tras la cântar 515 de grame).
Desigur, un asemenea trofeu
este prețuit înalt. Mândru de
propria performanță, Kare a
făcut o fotografie care, potrivit
lui, va face publicitate terenuri-
lor de vânătoare din Polonia.
Vânătorii de pretutindeni
vin cu plăcere în această țară
să vâneze mistreți, deoarece în
Polonia anual sunt dobândite
circa 300 mii de exemplare de
această specie. Unii oaspeți au
avut un adevărat șoc când au
văzut câteva familii de mistreți
într–un singur ocol. Timp de
cinci zile de vânătoare, fiecare
participant poate dobândi până
la opt exemplare de mistreț.
Așa–numitul model polonez
al vânătorii este viu discutat în
Europa, fiind abordate aspecte
importante ce țin de organiza-
rea optimă a gospodăriei cine-
getice, de îmbinarea armonioa-
să a vânătorii propriu–zise cu
acțiunile în vederea menținerii
echilibrului numeric al anima-
lelor sălbatice în natură. Potri-
vit reprezentanților Federației
asociațiilor de vânătoare și con-
servare a faunei sălbatice din
Uniunea Europeană (FACE),
eficiența organizării cinegeticii
poloneze trebuie să servească
exemplu pentru multe țări.
În Polonia, utilizarea
rațională a efectivelor de specii
sălbatice este bazată pe sim-
bioza unor tradiții seculare și
identificarea unor căi eficiente
și moderne de funcționare a sis-
temului. În cinegetica poloneză
distingem trei principii de bază.
Primul este unitatea organiza-
torică. În țară funcționează o
structură unitară, care reunește
vânătorii — Uniunea Poloneză
a Vânătorilor, constituită acum
90 de ani. Pe de o parte, autori-
tatea națională în domeniu are
posibilitatea să monitorizeze
eficient respectarea eticii de vâ-
nătoare și legalitatea activității
vânătorilor, să gestioneze
rațional componența numerică
a vânatului în fiecare gospodă-
rie cinegetică. Pe de altă parte,
statutul vânătorilor în acest caz
este unul cât se poate de bene-
fic, deoarece ei apar în postură
de parteneri forte ai statului.
Al doilea principiu este că
fiecare teren de vânătoare tre-
buie să ocupe nu mai puțin de
3000 de hectare. În republică
există circa 2500 de cluburi de
vânători care arendează pes-
te 5000 de terenuri. Polonezii
consideră că pe terenuri mici
este imposibil să organizezi o
gospodărie rentabilă și să admi-
nistrezi componența numerică
a animalelor. Astfel este evitată
la fel parcelarea terenurilor și
presiunea excesivă din partea
vânătorilor, așa cum se întâm-
plă în Germania și Cehia. Pe
suprafețe întinse este mai ușor
să implementezi strategia de
conservare a patrimoniului na-
tural (spre exemplu, identifica-
rea exemplarelor genetic valo-
roase). Apropo, în Polonia este
interzisă vânătoarea cu gonași
pe terenuri îngrădite. Animale-
le pot fi gonite doar în condiții
naturale firești.
Al treilea principiu al mo-
delului polonez rezidă în faptul
că întregul vânat din natura săl-
batică este proprietatea statului,
dar nu a deținătorilor de tere-
nuri. Aceasta permite exploata-
rea coordonată a resurselor na-
turale și asigură colaborarea în
domeniu între autoritățile res-
ponsabile de protecția mediului
și spațiilor forestiere și Uniunea
Poloneză a Vânătorilor.
În acest mod, vânătorii în
Polonia sunt implicați în admi-
nistrarea gospodăriilor cinege-
tice și pot influența condițiile
de viață ale animalelor. Dome-
niul activității lor nu se limitea-
ză doar la vânătoare. Uniunea
organizează un şir de activități
instructive și ecologice, menite
să conserve biodiversitatea și
masivele forestiere.
Maria MOZDZEZH
 Vestigii europene
Muzeul „Contele Fülöp Merán“ din Ungaria
Ungaria este un stat situat în centrul
Europei, în Câmpia Panonică, la poale-
le sudice ale Carpaţilor Occidentali, în-
tre Oceanul Atlantic, munţii Ural, Marea
Mediterană şi Marea Nordului. Teritoriul
ei ocupă aproape toată suprafaţa Câmpiei
Panonice, din care face parte Parcul Naţio-
nal Hortobágy, înscris pe lista patrimoniu-
lui mondial UNESCO. Ţara se învecinea-
ză cu Serbia la sud, Croaţia şi Slovenia la
sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord,
România la est şi cu Ucraina la nord-est.
Suprafaţa acestui stat este de 93.030 km2
şi numără o populaţie de circa 9.906.000
locuitori (2013).
Capitala ţării, Budapesta, este cel mai
mare oraş al ei şi al şaptelea din UE, după
populaţie (1,7 milioane de locuitori). Noi,
însă, mergem mai departe de Budapesta şi
ajungem în localitatea Csákberény, un sat
cu circa 1200 de locuitori, amplasat în dis- Esterházy (proprietare ale conacului de-a
trictul Fejér, nordul Ungariei. Anume aici lungul timpului), precum şi despre viaţa
se află Muzeul de Vânătoare şi Silvicultură lui Péter Ohlmann, cel mai iscusit vânător
„Contele Fülöp Merán“. Localitatea se află din aceste familii.
în ţinuturile munţilor Vertes, fapt care şi-a În parcul muzeului, la poalele unui
pus amprenta pe muzeu. stejar de 260 de ani a fost amplasată o pla-
Deschis pe 22 octombrie 2014, muze- că memorială de granit pe care sunt gra-
ul e găzduit de conacul familiei Merán şi
prezintă tradiţiile locale din silvicultură,
vânătoare, peisajele şi valorile naturale ale
munţilor Vertes. Se distinge printr-o dio-
ramă amplasată într-o sală de 80 m2. Ea
prezintă fauna şi peisajele caracteristice
munţilor Vertes. O altă sală de expoziţii
cuprinde trofee remarcabile şi unice de
căprior, obţinute de la vânatul din împre-
jurimi. Muzeul deţine şi o sală de studii,
ce poate găzdui 70 de persoane, în cadrul
diferitor ore tematice.
Dar ceea ce este mai spectaculos mu-
zeul păstrează în afara încăperilor sale. E
vorba despre traseul educaţional „Panora-
ma munţilor Vertes“ de 4610 m. De-a lun-
gul lui, se deschide cel mai frumos punct
de admirare a munţilor. Traseul serveşte
nu numai pentru odihna activă în natură,
ci în principal pentru o mai bună înţele-
gere a ei. Excursioniştii pot afla mai multe
despre mediul natural, caracteristic pante- vate numele pădurarilor, silvicultorilor şi
lor sudice şi văilor munţilor Vertes. Trase- vânătorilor emeriţi din ultimele secole. În
ul este amenajat în aşa mod, încât străbate curte se află o statuie monumentală din
pajişti, sectoare cu stejar pufos, gorun, fag lemn a Sf. Hubertus, patronul vânătorilor.
şi plantaţii forestiere. În timp ce se bucu- Aceasta a fost cioplită de Sándor Kanalas,
ră de frumuseţile naturii şi ale peisajului, sculptor din Transilvania, România.
temerarii excursionişti iau cunoştinţă de Explorând acest tezaur deosebit, con-
cultivarea plantaţiilor forestiere şi defri- chidem că muzeele atrag nu doar prin co-
şări cu ajutorul unor panouri informa- lecţiile bogate din sălile de expoziţie, ci şi
tive, amplasate în diferite puncte. Şi cur- prin activităţile exterioare.
tea muzeului este amenajată într-un stil
aparte. În aer liber sunt expuse panouri şi Selecţie: Cristina Ciobanu,
tablouri despre istoria familiilor Merán şi Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM,
banii domniilor voastre rămân în societate,
contribuind astfel la dezvoltarea
vânatului în Moldova.

Adresele magazinelor SVPM: Atelier de reparaţie şi testare a armelor

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04 Tel. de contact:
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132 022 24 20 53; 079054705