(Tablou dramatic intr-un act)

[ I ]

Persoane:
MURE?ANU, MORS, GENIUL LUMINEI
(Scena infa?i?eaza un peisagiu de-o romanticitate salbateca in mun?i. Pe de o parte
stanci crapate � unele ?epene, altele rasturnate� de alta brazi aca?a?i de varfuri
de stanci, unii fran?i ?i rasturna?i de vijelii ?i torente. In fund se vad ruinele
inca fumegande a unui sat de colibe � risipite ca cuiburi mari in dosul stancelor.
Mai in avanscena, turnul vechi ?i negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu
ferestre mari cu zabrele, cu muri parte risipi?i, cu acoperamant de ?indrile
negre ?i mucezite. Asupra intregului plan se revarsa o galbena lumina de luna.
Avanscena o cuprinde de-a curmezi?ul un trunchi rasturnat, putred, pe care Mure?anu
?ade visator. De tot in fund, codri ?i mun?i. Clopotul suna dogit 12 ore. Miezul
nop?ii. In vremea asta se scoala Mure?anu.)
Tresare miazanoaptea in inima de-arama
A turnului de piatra. Lin stelele se-nhama
La carul lunei blonde. Prin vamile veciei
Nici vremea nu le trece cu visele mandriei,
Nici suflete nu intra, nici suflete nu ies.
Prin aerul de noapte, puternic, rece, des,
A lunei adormite patrund razele rare
In temni?a din pieptu-mi trezind gandiri amare.
Cand somnul, frate-al mor?ii, pe lume falnic zace
Cu genele-i inchise, cu visele-i de pace,
Cand palida gandire prin ?ara mor?ii trece,
?i moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece
Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge,
Pacatele-i i-adoarme, invidia i-o stinge �
Ce ochi vegheaza umed? Ce suflet se framanta,
Ce suflet ?ipa-n doliu, ce lira jalnic canta?...
Sunt eu!... Privesc trecutul, ?i-icoana lui barbara
E zugravita aspru d-ursita-ne amara.
?i gandul meu nu poate sa rup-acea perdea,
Ce-ascunde viitorul teribil dupa ea.
Cantarea? Cea mai nalta ?i cea mai indraznea?a
Nu e decat rasunet la vocea cea marea?a
A undelor teribili, inalte, zgomotoase
A unui rau, ce nu-l vezi. � Sunt undele de timp
Ce viitoru-aduce, spre-a le mana-n trecut.
De?i privesc nainte-mi noaptea batrana supta,
?i vad c-o lume noua dintr-insa se ridica,
Dar parghia aceea, ce desfacand tenebre,
Ridica viitorul � puterea care toarce
Al vremii fir � aceea imi e necunoscuta.
Vai! cele intamplate istoria le spune
?i cele viitoare ?i-arunca umbra lor
In atmosfera groasa a zilei cei de azi.
De ce se-ntampla toate a?a cum se intampla,
Cine mi-a spune-o oare? E plan, precugetare,
In ?irul orb al vremei ?i-a lucrurilor lumei?
Sau oarba intamplare fara-n?eles ?i ?inta
E calauza vremei? Putut-a ca sa fie
?i altfel de cum este tot ceea ce esista,
Sau e un trebui rece ?i neinlaturat?
?i daca trebui toate sa fie-a?a cum sunt,
Ce legi urmeaza vremea? Cu ce drept ea apasa
O ginte ca pe sama-i o alta sa ridice;
E vo dreptate-ntr-asta, sau oarba-mparte bobii
Soarta fara-de-lege? ?i daca n-ai temeiuri
Decat acele spuse de car?ile batrane,
?i-aceste-s dovedite ca nu dau dezlegare �
Cine-mi va spune mie � daca a gin?ei mele
Via?a viitoare va fi mai fericita
Decat al ei trecut?
De-ar fi fost rau adesea ?i bine num-o data,
A? crede ca-ntamplarea oarba, nevinovata
A gramadit in mersu-i, dar fara ca s-o ?tie,
Atata neferice pe ?ara mea pustie. �
Dar nu! e-atata minte � atata plan de rele
S-a gramadit puternic in via?a gin?ii mele,
Incat imi vine-a crede ca samburele lumei
E raul. Cartea lumii d-eterna rautate
E scrisa ?i-i menita.