Radu Ștefania-Ionela

Clasa 9F

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai
importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost
supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu,
în 1871.
Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul
Suceava. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat
manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat
muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui
Ștefan cel Mare, a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa
a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”.
Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost
înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478. Incinta, turnul de la intrare
și fortificațiile au fost terminate în 1481.
Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki.
Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în
1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub
domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii
1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a
refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai
recent, în perioada 1961-1975.

Arhitectură:
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn
compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei
datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului
Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada
de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești.
Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți
participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în
acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul
Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și „Turnul clopotniței” construit
în anul 1882.
Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul
în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur
din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi
spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984
de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul Iachint
Unciuleac.
Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii
1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de
reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către
patriarhul Teoctist Arăpașu în timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al
Moldovei.
Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este
Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au
fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș.
Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au
păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind
alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se
regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și
renascentiste.
Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului,
încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în
pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de
reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și
Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se
face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea
peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. La exterior
biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta
Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioară.