2.

Actualmente prin curriculum şcolar se înţelege un sistem care încorporează: concepţia privind activitatea
activitatea de instrucţie şi educaţie, scopurile şi conţinuturile acesteia, procesul de instrucţie/educaţie şi evaluarea.
E necesar a face diferenţiere între conceptele de: „curriculum-ul formal” (ceea ce este prevăzut în programele
şcolare); „curriculum informal”oferit de societate (mass-media, instituţii de cultură etc.); core curriculum (bază de
cunoştinţe pentru toţi, minimal-obligatoriu) şi curriculum-ul ascuns, din engl.- hiden curriculum, care vizează
transmiterea implicită prin activitatea didactică a modelelor de conduită şi gîndire celor instruiţi. În concluzie,
subliniează Ion T. Radu, se poate spune că teoria curriculum-ului introduce o anumită „ordine/organizare logică” în
conceperea şi realizarea procesului didactic.

3.

4. A)Funcţiile sociale ale acţiunii de evaluare vizează calitatea învăţămîntului de subsistem angajat în realizarea
unor obiective asumate în plan cultural şi economic, la nivel de politică a educaţiei:
a) funcţia de validare socială a produselor sistemului de învăţămînt, la diferite niveluri de integrare şcolară şi
profesională; funcţia de orientare socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de decizie care angajează
responsabilitatea tuturor factorilor educaţiei (profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale etc.);
b) funcţia de selecţie socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de clasifcare şi ierarhizare a rezultatelor
activităţii didactice, de formare iniţială şi continuă, exprimate în termeni de proces şi de produs.
B) Funcţiile pedagogice ale acţiunii de evaluare vizează declanşarea unor circuite de conexiune inversă externă
(realizate de profesor) şi chiar interne (realizate de elev), necesare pentru verifcarea calităţii activităţii didactice
/educative pe coordonata corespondenţelor curriculare dintre obiectivele pedagogice-conţinuturile pedagogice-
metodologia pedagogică (de predare-învăţare - evaluare):
a) funcţia de informare pedagogică, bazată pe verifcarea rezultatelor şcolare la anumite intervale de timp, pe criterii
prioritar constatative;
b) funcţia de diagnoză pedagogică, bazată pe verifcarea şi interpretarea rezultatelor la diferite intervale de timp, pe
criterii prioritar calitative;
c) funcţia de prognoză pedagogică, bazată pe decizii cu valoare anticipativă, de stimulare a activităţii de învăţare la
niveluri de performanţă şi de competenţă superioare.

5. 3strategii didactice de predare - învăţare - evaluare

2conţinuturile didactice
1obiectivele didactice
4resursele umane

6. Descrierea caracteristicilor procesului de învăţămînt va permite înţelegerea şi asigurarea acestora procesului

didactic.
Caracterul formativ presupune dezvoltarea calităţilor intelectuale şi se exprimă în formularea, precizarea,
operaţionalizarea obiectivelor educaţiei corespunzătoare domeniului cognitiv, prioritare în instruire:
operaţii,capacităţi de cunoaştere simplă, percepere (definire, identificare, recunoaştere, dobîndire ş.a.), de înţelegere
(ilustrare, reprezentare, exprimare proprie, interpretare, diferenţiere, explicare, demonstrare, prevedere, completare
ş.a.), de aplicare (concretizare, generalizare, dezvoltare, organizare, utilizare, clasificare, restructurare ş.a.), de
analiză (distingere, sesizare, clasificare, deducere, comparare ş.a.), de sinteză (relatare, documentare, proiectare,
modificare, derivare, dezvoltare, formulare nouă, combinare ş.a.), de evaluare (apreciere, argumentare, judecare,
decizie ş.a.).
Caracterul informativ al procesului de învăţămînt atenţionează asupra practicii şcolare tradiţionale dominată de
predarea, transmiterea, învăţarea unui conţinut informativ, cu caracter aplicativ redus. Informarea trebuie să
preceadă formarea. Explozia informaţională actuală subliniază mai mult necesitatea formării strategiilor cognitive
decît informarea. În acest mod, schimbarea concepţiei asupra predării pentru echilibrarea caracterului
formativ-informativ vizează „răsturnărea” triadei tradiţionale a obiectivelor (cunoştinţe – capacităţi–atitudini)
în triada curriculară modernă (atitudini-capacităţi– cunoştinţe).
Caracterul logic, raţional al procesului de învăţămînt se exprimă în proiectarea, dirijarea acţiunilor raţional
ordonate în activitatea didactică, alegerea strategiilor, crearea situaţiilor în jurul unui scop, realizarea comunicării în
procesul de predare, urmărind principiile logicii.
Caracterul normativ al procesului de învăţămînt indică asupra literaturii de specialitate care asociază
normativitatea cu categoria de „principiu”. Caracterul axiologic al procesului de învăţămînt scoate în evidenţă
acţiunea instructiv-educativă care contribuie la educaţia pentru şi prin valori. În raport cu orientările actuale ale
dezvoltării sociale se conturează obiective noi ale instruirii bazate pe valori (Cucoş, C, 1995; p.193–194).
Caracterul sistemic al procesului de învăţămînt indică asupra viziunii integratoare asupra procesului de
învăţămînt, reflectată de raportul între modul de antrenare a elementelor componente şi rezultate, precizarea
obiectivelor, resurselor, strategiilor, organizării, evaluării, reglării.
Caracterul bilateral al procesului de învăţămînt presupune interacţiunea a doi factori umani de grup: educatorii şi
elevii. În cadrul acestei interacţiuni profesorul are rolul de conducător, organizînd, sistematizînd şi coordonînd
planificat asimilarea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi deprinderilor şi a atitudinilor.
Caracterul educativ se asociază sau se substituie cu caracterul formativ, fiind utilizată chiar sintagma „formativ-
educativ”’. Procesul de învăţămînt prin acţiunile de predare-învăţare-evaluare este mijlocul principal (formal) prin
care se urmăreşte atingerea realizării idealului educaţiei (dezvoltarea personalităţii) conform laturilor educaţiei,
sub formă de conduite, atitudini, instrumente, convingeri, aptitudini în plan fizic, intelectual, moral, social etc.
Caracterul managerial vizează conducerea sistemului de învăţămînt, a unităţilor şcolare, a activităţii de predare-
învăţare-evaluare a unei discipline potrivit unei politici a educaţiei.

7.

8.

9. Învăţarea este acţiunea elevului, realizată iniţial în mod dirijat, ca efect direct al instruirii proiectată de profesor şi
presupune dobîndirea unor cunoştinţe, deprinderi şi strategii conform obiectivelor incluse în cadrul programelor
şcolare; are o finalitate adaptativă la mediul şcolar.

10. Principiile procesului de învăţămînt reprezintă idei de acţiune pedagogică cu valoarea de norme/reguli
derivate dintr-un complex de legi ale dezvoltării, învăţării etc., călăuzitoare pentru organizarea şi conducerea
activităţii didactice.

11.

12. Problemele afective în comunicarea didactică sînt:

 rezistenţă scăzută la comunicarea emoţională,
 deficitul de energie emoţională, schimbare de dispoziţie,
 lipsă de expresivitate şi originalitate emoţională, agitaţie sau apatie,
 ritm scăzut de adaptare la cîmpul şcolar, analfabetism emoţional,
 nivel scăzut al culturii emoţionale a elevilor reflectată prin dezechilibru emoţional,
 lipsă de sensibilitate şi maturitate afectivă,
 conflicte interpersonale, stres,
 rezistenţă scăzută la activitatea de învăţare şi studiu individual,
 inexpresivitate afectivă, nedezvoltarea competenţei sociale şi comunicative,
 eforturi minimalizate de autoeducaţie şi evaluare subiectivă,
 incoerenţă acţională, dificultatea sau incapacitatea de a descrie propriile sentimente,
 de a percepe emoţiile altora, de a diferenţia stările emoţionale exprimînd vocabular emoţional limitat,
 incapacitate de cunoaştere a dispoziţiei emoţionale,
 rigidizarea vieţii emoţionale (constricţia),
 inabilitatea de autoexaminare şi incapacitatea de autocunoaştere,
 capacităţi minime de a conştientiza, de a trăi şi de a exprima sentimentele,

13. Valorile emoţionale exprimate în conduita comunicativă a profesorului pot fi următoarele:

 dispoziţie generală pozitivă şi satisfacţie profesională,
 capacitatea de a aprecia starea afectivă a elevilor,
 conştientizarea gradului de implicare emoţională în comunicare,
 capacitatea de gestionare a propriilor stări afective,
 capacitatea de a exprima într-o manieră culturalizată stările emoţionale;
 capacitatea de a conştientiza/ recunoaşte/diferenţia propriile emoţii şi emoţiile altora;
 capacitatea de a controla emoţiile şi ghida conduita didactică într-o manieră afectivă echilibrată;
 capacitatea de a reprima impulsurile de ordin conflictogen;
 capacitatea de a asigura/favoriza interacţiunile optime emoţionalitate-raţionalitate la nivel intrapsihic şi
comportamental;
 flexibilitate emoţională (capacitatea de a trece de la o stare emoţională la alta);
 capacitatea de a maximiza starea de optimism pedagogic;
 capacitatea de a comunica clar emoţiile/sentimentele;
 capacitatea de a fi empatic;
 capacitatea de automotivare şi autoinspiraţie;
 capacitatea de lua decizii afective;
 capacitatea de asumare a responsabilităţii pedagogice pentru emoţiile / sentimentele exteriorizate;
 capacitatea de încredere profesională;

14.

15.

16. Procesul de învăţămînt - reprezintă principalul subsistem al sistemului de învăţămînt în cadrul căruia sunt
realizate activităţile didactice (lecţii etc.) şi educative (ore de dirigenţie etc.) proiectate conform obiectivelor
generale şi specifice stabilite la nivel de politică şcolară/universitară. Din această perspectivă, procesul de
învăţămînt constituie un sistem ale cărui elemente componente sînt interdependente şi dispune de mecanisme de
reglarea/autoreglare.

17. Comunicarea didactică este un principiu axiomatic al activităţii de educaţie şi o formă a comunicării umane,
utilizată pentru vehicularea conţinuturilor specifice predării – învăţării - evaluării care presupune raportul bilateral
dintre profesor – elev prin intermediul mesajului educaţional elaborat de profesor şi codificat
18. Predarea este acţiunea de comunicare pedagogică (didactică) propusă de profesor în diferite variante şi forme
de organizare, este o acţiune de instruire a profesorului, adresată elevului, pentru stimularea activităţilor de învăţare
(receptarea cunoştinţelor, prelucrarea, asimilarea, interiorizarea şi aplicarea lor în diferite situaţii, în calitate de:
informaţii logice, deprinderi, strategii de rezolvare a problemelor şi a situaţiilor-problemă etc.).
19. Actiunile principale desfasurate in cadrul procesului de invatamint vizează predarea, invațarea evaluare

20. Competenta de comunicare didactica constituie un ansamblu de comportamente comunicative de

elaborare/transmitere, evaluare a discursului didactic si de asigurare a unor retele comunicationale productive in
contextul educational

21. Strategiile didactice reprezintă o formă specifică si superioara a normativitatii pedagogice care asigura reglarea
unui intreg proces si nu doar a unei segvente de invațare

22.

23. 1. principiul integrării teoriei cu practica;

2. principiul respectării particularităţilor de vîrstă şi individuale;
3. principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
4. principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare;
5. principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional/concret şi abstract în învăţare (principiul intuiţiei);
6. principiul participării active şi conştiente a elevului/studentului în activitatea de predare-învăţare-evaluare;
7. principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor /priceperilor /deprinderilor
8. principiul conexiunii inverse (presupune necesitatea îmbunătăţirii continue a activităţii pe baza
retroacţiunii, adică a informaţiei inverse primite despre rezultatele şi calitatea învăţării).
24. Prin urmare, în opinia noastră, cultura emoţională a cadrelor didactice constituie o subcomponentă a culturii
profesionale de natură psihopedagogică, formaţiune dinamică a personalităţii reflectată în unitatea dimensiunilor
intrapersonală cu componentele structurale subordonate: imaginea de sine (consideraţia de sine şi de alţii,
asertivitatea), motivaţional-normativă (principii, reguli, funcţii ale expresiilor emoţionale didactice), cognitivă
(cunoştinţe şi experienţe emoţionale), conotativă (semnificaţii atribuite conduitelor emoţionale) şi dimensiunea
comunicativ-relaţională cu componentele: discursivă (funcţionalitatea strategiilor discursive aplicate), managerială
(arta gestionării emoţiilor), integratoare (premise ale inteligenţei sociale – aptitudini sociale de autorealizare,
autonomie şi inserţie maximă), axiologică (valori emoţionale pedagogice reflectate în comportament) reprezentate
într-un sistem de valori emoţionale, elaborate/adoptate de profesori pentru maximizarea eficienţei
profesionale/sociale, integrate într-un stil pedagogic, catalizator de confort profesional.