PLANURI ŞI SISTEME DE NUMEROTARE. NUMEROTAREA TELEFONICĂ - E.

163 ŞI
NUMEROTAREA ÎN REŢELE DE DATE – X. 121

În momentul în care un abonat doreşte să apeleze un alt abonat, el trebuie să comunice centralei
sale de racordare adresa chematului. Aceasta este fixată prin planul de numerotare stabilit de către
operatorul reţelei. Obiectivul principal al planului de numerotare este de a aloca un număr unic
fiecărui abonat conectat la reţea, astfel încât abonatul să poată fi identificat şi localizat.

Numerotarea este foarte importantă pentru trei motive:

a) Disponibilitatea numerelor şi flexibilitatea aranjamentelor de numerotare poate avea efecte

semnificative în competiţia dintre operatori de reţea;

b) Numerele pot avea valoare comercială sau socială, iar consecinţele economice şi sociale ale
schimbării unui număr pot fi considerabile;

c) Structura şi conţinutul informaţional al numărului sunt factori de utilitate generală în

serviciile de telecomunicaţii.

În prezent, în marea majoritate a ţărilor, centralele folosite în reţele dispun de blocuri de comandă
care realizează memorizarea numărului transmis de chemător şi traducerea lui, după o logică internă,
într-o „adresă” de destinaţie. Între numărul abonatului şi această adresă există o legătură implicată,
dar adresa nu este şi nu trebuie în mod obligatoriu să fie cunoscută de abonat. Ea este un cod de
selecţie, adică o informaţie internă, pe care centrala o foloseşte în scopurile sale de serviciu, pentru a
accesa destinatarul fizic al apelului. De fapt înseamnă că cifrele numărului de apel sunt folosite în
mod direct în selectarea destinaţiei apelului şi a drumului de acces până la destinatar.

În practica reţelelor de telecomunicaţii se cunosc două sisteme de numerotare:

I. Sistemul deschis de numerotare – este caracteristic reţelelor dotate doar cu centrale pas – cu
– pas (fără registre) şi corespunzător lui, numerele de apel nu au o lungime fixă în perimetrul
aceleiaşi reţele. Numărul de cifre transmise în aceste situaţii de un abonat chemător depindea de
numărul etajelor de comutaţie folosite în atingerea chematului. Înseamnă că, aceiaşi destinaţie putea
fi chemată prin numere de apel diferite, depinzând de poziţia geografică a chemătorului, adică de
traseul urmat de apel de-a lungul reţelei.

II. Sistemul închis de numerotare – este caracteristic reţelelor echipate cu centralele cu

„comandă prin registru”. Aceste centrale sunt capabile să memoreze numărul de apel, să prelucreze
şi să-l traducă prin logică internă proprie într-un mod convenabil pentru identificare chematului şi a
rutei până la el. În acest caz numărul de apel are o lungime fixă în perimetrul unei reţele, iar calitatea
cifrelor componente este independentă de modul de funcţionare al echipamentelor din centrale şi de
lungi perioade de timp.

NUMEROTAREA TELEFONICĂ - E.163

Recomandarea E.163 precizează că pentru o comunicaţie internaţională un abonat chemător trebuie
să înceapă numerotarea cu transmiterea prefixului informaţional (P1P2), aceasta reprezentând
solicitarea de acces la reţeaua internaţională automată. Prefixul este o combinaţie de 2 cifre: fie „00”
conform recomandării CCITT, fie orice altă combinaţie stabilită de operatorul naţional, de exemplu
„01” în Marea Britanie.

Numerotarea (fig. 12), începută cu prefixul internaţional, continuă cu numărul internaţional

semnificativ ( ), cu o lungime maximă de 12 cifre şi cuprinzând:

- – indicativul naţional al ţării de destinaţie (codul ţării). Acesta este stabilit după criterii
geografice şi are o lungime de 1-3 cifre, fiind invers proporţională cu mărimea reţelei naţionale
respective, de exemplu: SUA şi Canada – „1”, Franţa – „33”, MB – „44”, România – „40”, Bulgaria –
„359”, Moldova – „373”, Hong-Kong – „352”.

- – numărul naţional semnificativ.

Moldova respectă recomandările ITU-T în ceea ce priveşte structura numerotării naţionale, ceea ce
face ca, pentru un apel interurban automat, abonatul să tasteze următoarele consecutivităţi de cifre:

unde:

- – prefix interurban, care reprezintă solicitarea de acces la serviciul automat interurban (s-a
adoptat pentru prefix cifra „0”);

- – număr naţional semnificativ, ce este folosit la identificarea abonatului chemat în cadrul

reţelei naţionale. Trebuie observat că prefixul interurban nu este inclus în , adică un abonat
internaţional nu trebuie să-l introducă în număr după codul de ţară.

- – indicativ interurban, cod stabilit de operatorul naţional, după criterii geografice, de

ierarhizare a reţelei şi de taxare a comunicaţiilor. De exemplu, în prezent sunt valabile următoarele
indicative: Chişinău – „22”, Bălţi – „231”, Cahul – „299”, Edineţ – „246”, Lăpuşna – „234”, Făleşti –
„259”, etc.

- – codul de oficiu urban (codul centralei urbane – indicativul oficiului urban) de destinaţie, ce
caracterizează centrala urbană în care este racordat abonatul chemat. De exemplu, pentru Chişinău
grupurile de cifre „76, 58, 55, 34, 23, 24, 21, ...”, sunt folosite ca indicative urbane, definind
centralele telefonice de abonat din diferite zone ale oraşului. Evident că în alte oraşe ale ţării, cu mai
puţine centrale de abonaţi în reţeaua urbană proprie pentru identificarea centralelor sunt necesare
mai puţine cifre, respectiv codul urban este de tip A sau AB.

- – adresa abonatului în centrala proprie, precizând Mia, Suta, Zece şi Unitatea din numărul
de apel a abonatului.
În Moldova nici un număr urban nu poate începe cu „0” (cifră dedicată prefixului interurban), dar nici
cu „9”, care este cifra dedicată „serviciilor speciale” cu numerotaţie prescurtată („901”, „902”, „903”,
...).

Trebuie precizat că planul de numerotare prezentat respectă caracteristica „lungime fixă a numerelor
de apel”, deşi poate la prima vedere nu pare că se realizează acest lucru. Dar această restricţie de
lungime trebuie raportată totdeauna la o anumită întindere a reţelei. De exemplu, orice abonat al
reţelei fixe din Chişinău este apelat printr-un număr de apel de 6 cifre, indiferent din ce punct al
oraşului a fost iniţial apelat. Pentru orice alt oraş al ţării, numerotarea locală se face cu doar 5 cifre.
Dacă însă ne raportăm la ansamblul reţelei naţionale, adică schimbăm perimetrul reţelei, atunci orice
abonat este numerotat prin 8 cifre.

Pentru „era” şi reţelele ISDN, recomandarea E.163 este extinsă şi modificată prin conţinutul
recomandării E.164, care, printre altele, prevede ca lungimea numărului de apel poate fi de maxim
15 cifre şi care introduce un cod naţional şi un cod de trunchi. Condiţii speciale pentru ISDN sânt în
detaliu prezentate în recomandările E.165 şi E.166.

NUMEROTAREA ÎN REŢELELE DE DATE - X.121

Recomandările X.121 limitează lungimea numerelor de apel în reţelele de date la 14 cifre, dintre care
1-3 cifre reprezintă codul naţional de date (fig. 13).

Codurile naţionale de date diferă de cele folosite în reţelele telefonice, unele ţări având chiar mai
multe coduri de date

Comparând recomandările E.163 şi X.121 se observă:

 O mare parte din structura E.163 este bazată pe divizarea geografică a reţelei, prezentând
indicative naţionale şi coduri interurbane, care presupun implicit considerarea unei singure reţele în
cadrul aceluiaşi teritoriu;

 Structura X.121 este bazată pe identificatorii de reţea DNIC (Data Network Identification
Code), care ocupă primele 4 cifre ale numărului. Indicatorul de reţea include în compoziţia lui codul
naţional de date şi este folosit la îndrumarea apelurilor între reţele de date.