MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

Catedra „FINANȚE”

Studiu Individual
La disciplina: Managementul în Asigurări

La tema:

Auditul societăților de asigurări

A elaborat eleva grupei FA 1707 G:

CIOBANU Cătălina
Coordonator:
COLȚA Angela
Magistru în economie,
gr. didactic I

Chișinău 2021
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ESENȚA ȘI FORMELE AUDITULUI

COMPANIILOR DE ASIGURĂRI
1.1. Auditul companiilor de asigurări.................................................................................................3
1.2. Mecanismul de funcționare a auditului intern...........................................................................4

1.2.1 Categorii de audit intern............................................................................................................6

1.3. Mecanismul de funcționare a auditului extern...........................................................................8

1.3.1 Importanta relativa si riscurile auditului extern.......................................................................8

1.3.2 Categorii de riscuri.....................................................................................................................9

Bibliografie

[2]
 CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ESENȚA ȘI FORMELE
AUDITULUI COMPANIILOR DE ASIGURĂRI
1.1. Auditul companiilor de asigurări
Auditul reprezină în sine verificarea activității financiare a organizației. Atenția este acordată
tututor tranzacțiilor financiare și rapoartelor, deoarece anume corectitudinea evidenței tuturor
operaţiunilor efectuate, demonstrează integritatea și fiabilitatea organizației ca un partener de
afaceri.
Companiile de asigurări și orice alte organizații sunt supuse verificărilor. Există anumite
tranzacţii financiare comune făcute şi de societățile de asigurări. De exemplu, chiria spaţiilor,
achitarea salariilor, delegări de personal. Aici nu sunt întîlnite dificultăţi. Însă, auditul în asigurări
are caracteristicile sale deosebite, care necesită atenţie şi pregătire specială. Cea mai importantă
diferenţă o au  companiile de asigurări atunci când vine vorba de operațiunile de asigurare. Anume
verificarea acestora oferă specificitate auditului de asigurări. Pentru verificări se stabileşte o
anumită metodologie de audit şi planul de lucru provizoriu.
Atunci când se planifică verificarea, se determină cîteva direcţii:
1) încheiereaa contractelor de asigurare și primirea primelor de asigurare,
2) achitările de asigurări,
3) formarea rezervelor de asigurare și determinarea ponderii reasigurătorilor în rezervă,
4) operațiuni de reasigurare,
5) investiţiile rezervelor de asigurări.
La rândul său, metodologia auditului de asigurări, prezintă studiul modelelor de risc posibile
într-o anume companie de asigurari. În practică, se aplică modelul generalizat de riscuri împreună
cu determinarea noilor definiții de risc, care pot apărea în funcţie de specificul asigurătorului.
Evaluarea riscurilor este de la minim (1), la maxim (5) pe o scară de cinci puncte. Auditul
companiilor de asigurări  este desfăşurat de către persoane care au calificare și experiența necesară
în domeniul asigurărilor. După toate etapele verificării auditorul emite un raport. Evaluarea
riscurilor trebuie să fie însoțită de documente, deoarece depistarea încălcărilor grave sunt supuse
sancțiunilor de către autoritățile de control.
Principiile fundamentale ale activităţii de audit:
a) independenţă
b) onestitate şi obiectivitate
c) competenţă profesională şi conştiinciozitate
d) confidenţialitate şi comportament profesional
e) respectarea standardelor profesionale
Obiectivele principale ale auditului sunt:

[3]
 1. Aprecierea autenticităţii rapoartelor financiare
2. Aprecierea nivelului de organizare a contabilităţii, nivelul de calificare al cadrelor,
legitimitate a activităţii economice a agentului economic
3. Propunerea unor soluţii de înlăturare a greşelilor comise la determinarea rezultatelor
financiare; aprecierea situaţiei economice a întreprinderii în perioada precedent şi prezentă,
precum şi estimarea ei peviitor.
În dependenţă de cine efectuează auditul poate fi:
Extern: • obligatoriu • solicitat
Intern: de a preveni şi descoperi cauzele de fraude şi erori; pregătirea la timp a informaţiei
financiare credibile; pentru a analiza rezultatelor financiare; etc
Servicii de audit:
- de organizare, de restabilireşi de ţinere a evidenţei contabile;
- de acordare a asistenţei la automatizarea evidenţei contabile;
- de expertiză contabilă;
- de planificare fiscală şi de calcul al obligaţiilor de plată la buget, de întocmire a declaraţiilor
fiscale;
- de analiză a activităţiieconomico-financiare;
- de consultanţă şi deservire informaţională în probleme ce ţin de domeniul legislaţiei
financiare şi fiscale;

În Republica Moldova au fost stabilite ordinea şi condiţiile de eliberare a licenţelor pentru

practicarea următoarelor genuri de audit:
- Auditul agenţilor economici;
- Auditul instituţiilor financiare;
- Auditul companiilor de asigurări;
- Auditul participanţilor profesionişti pe Piaţa Valorilor Mobiliare.

1.2. Mecanismul de funcționare a auditului intern

Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor
societatii in scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului, controlului si
proceselor de conducere a acestuia.
Activitatea de audit intern se exercita in cadrul societatii de asigurare de catre persoane din
interiorul sau exteriorul acesteia. Responsabilii pentru organizarea activitatii de audit intern,
coordonarea lucrarilor/angajamentelor si semnarea rapoartelor de audit intern trebuie sa aiba
calitatea de auditor financiar.

[4]
 Aria de aplicabilitate si obiectivele auditului intern variaza considerabil si depind de
dimensiunea si structura societatii, precum si de cerintele acesteia.
Activitatile de audit intern includ:
1. Verificarea sistemelor contabile si de control intern:
a)      Responsabilitati curente de verificare a acestor sisteme prin urmarirea operatiunilor din cadrul
acestora,
b)      Recomandari pentru imbunatatirea sistemelor.
2. Examinarea informatiilor financiare si informationale:
a)      Revizuirea mijloacelor utilizate pentru identificarea, masurarea, clasificarea si raportarea
acestor informatii,
b)      Investigarea unor probleme specifice, inclusiv verificarea detaliata a tranzactiilor, soldurilor,
balantelor si procedurilor,
c)      Revizuirea economiei si eficientei operatiunilor (inclusiv a controalelor non-financiare),
d)      Verificarea respectarii reglementarilor in vigoare si a celorlalte cerinte externe,
e)      Verificarea politicilor si directivelor manageriale si altor cerinte interne.
O misiune de audit intern se desfasoara in baza unei metode unice care necesita respectarea a
patru principii de baza:
Simplitate
Rigoare
Relativitatea vocabularului
Adaptabilitate
Prin misiunea de audit intern se intelege acea lucrare temporara (constituita la randul sau
dintr-o succesiune, in principiu neintrerupta, de diverse misiuni) trasata auditorului de conducerea
societatii de asigurare, sa o duca la indeplinire.
Misiunea de audit este definita de:
1. Domeniul de aplicare;
2. Durata misiunii.
1. Domeniul de aplicare variaza in functie de:
a) Obiectul misiunii de audit care presupune misiuni specifice (se ocupa de o anumita problema
intr-un anumit loc cum ar fi auditul securitatii sediului social) si misiuni generale (nu cunoaste nici
o limita geografica cum ar fi auditul securitatii),
b) Functia misiunii de audit care presupune misiuni functionale (fie ca este specifica sau generala,
se ocupa de o singura functie cum ar fi auditul securitatii sediului social sau a intregii societati
indiferent de numarul filialelor) si misiuni pluri-functionale (este cea in care auditorul se ocupa de
mai multe functii in cadrul aceleiasi misiuni cum ar fi auditarea activitatilor unei filiale fara a se

[5]
limita doar la o singura functie).
2. Durata misiunii de audit este de doua tipuri: misiuni scurte si misiuni lungi.
Misiunile scurte inseamna ca in general misiunea este simpla, ca subiectul este cunoscut de
auditor si ca investigatiile ce trebuie efectuate nu sunt numeroase. De asemenea o misiune scurta
necesita o condensare a actiunilor pentru a ajunge la rezultat si durata acesteia este mai mica sau
egala cu patru saptamani.
Misiunile lungi inseamna folosirea unei cantitati si diversitati importante de instrumente de
audit. De asemenea in cadrul lor se desfasoara tot procesul metodologic al auditului intern, durata
acesteia este mai mare de o luna si se incheie cu un Raport de Audit bogat in recomandari.

1.2.1 Categorii de audit intern

1. Auditul de regularitate
In evolutia sa fireasca auditul intern s-a dezvoltat pe auditul de regularitate (conformitate),
acesta fiind considerat ca fiind traditional pentru ca la vremea respectiva auditorul verifica daca
regulile si procedurile sunt bine aplicate, daca se respecta organigramele, sistemele de informare,
etc.
Auditorul intern avea la baza un sistem de referinta si de aceea munca sa era relativ clarificata, el
actionand prin constatari si comparari privind aplicarea, interpretarea, eventualele deficite sau
dezechilibre produse, reprezentand consecinte pe care le raporta celui care dispusese auditul.
Auditul de regularitate are ca scop compararea realitatii cu sistemul de referinta propus, indiferent
ca unii teoreticieni extremisti in nuante fac diferente intre regularitate si conformitate.
2. Auditul de eficacitate
Auditul de eficacitate, mai complex, situandu-se pe o scara superioara in evolutia auditului
intern, tine cont de cultura organizationala pentru ca el se refera la calitate si nu la un sistem de
referinta. Se va observa ca eficacitatea se refera la calitatea muncii si a rezultatelor obtinute prin
respectarea regulilor adoptate de societate, dar eficacitatea depinde de modul in care s-a desfasurat
efectiv activitatea.
Auditul de eficacitate se poate numi fara nici o greseala audit de performanta, care reflecta
calitatea masurilor adoptate prin rezultatele inregistrate.
Nu intamplator se insista pe sensul celor doi termeni: eficacitatea si eficienta.
Eficacitatea reprezinta atingerea obiectivelor fixate, respectiv raspunsul societatii la asteptari.
Eficienta inseamna a face cat mai bine posibil, respectiv de a obtine cea mai buna calitate in ceea ce
priveste cunostintele, comportamentele si comunicarea.Urmare a celor spuse mai sus se poate
intelege ca auditorii interni mai tineri si neexperimentati vor fi utilizati in auditul de regularitate, iar
cei cu experienta vor aduce aportul cunostintelor lor in auditul

[6]
de eficacitate, cand este necesar sa se raspunda la intrebari cheie regasite in chestionarele de lucru.
3. Auditul de management
Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai multe perspective,
acceptiuni drept pentru care putem utiliza trei abordari:
- practica dominanta, ceea ce inseamna ca responsabilul sectorului audiat ii prezinta
auditorului intern politica pe care trebuie sa o aplice; auditorul intern se va asigura ca exista o
politica si in ce masura aceasta este exprimata cu claritate de cel care o are in responsabilitate.
In continuare, auditorul intern va analiza modul in care politica sectoriala corespunde
strategiei intreprinderii sau politicilor cuprinse si rezultate din strategie.
Incercand sa folosim toate cunostintele avute putem afirma ca se poate aplica si un audit traditional,
de conformitate, spre exemplu, ca misiune specifica, referitoare la conformitatea dintre politica
dintr-un domeniu si strategia societatii sau chiar ca un audit de eficacitate.
- aplicarea politicii in cadrul societatii, iar auditorul intern se va asigura ca pe teren, politica
este cunoscuta, inteleasa si evident, aplicata, auditorul intern avand rolul de apreciator al controlului
intern. De asemenea se poate vorbi de conformitate in sensul conformitatii dintre politica si
aplicarea sa.
- elaborarea strategiei, care trebuie sa fie un proces formalizat prin care sa se realizeze
armonizarea propunerilor si aprobarea de catre directia generala a acestora, avand ca efect existenta
unei strategii definite si aprobate si care se aplica.
4. Auditul de strategie
Aflat pe treapta superioara a evolutiei auditului intern, auditul de strategie reprezinta o
confruntare intre toate politicile si strategiile societatii cu mediul in care acesta se afla pentru
verificarea coerentei globale.
Rolul auditorului intern se va limita la semnalarea incoerentelor directiei generale,
responsabila cu modificarea partiala sau fundamentala a unor puncte pentru a asigura coerenta
globala.
Este evident ca pentru acest audit este nevoie de auditori cu inalta calificare, cu competente
profesionale serioase.
Prin urmare, orice functie a societatii de asigurare va putea fi supusa celor patru niveluri deja
enumerate si explicate:
- nivelul 1 - auditul de regularitate/conformitate,
- nivelul 2 - auditul de eficacitate,
- nivelul 3 - auditul de management,
- nivelul 4 - auditul de strategie.

[7]
 1.3. Mecanismul de funcționare a auditului extern

Auditul financiar inseamna un control independent al carui rezultat se exprima printr-un

raport catre societatea care a mandatat auditorul financiar sau a contractat cu acesta auditul
respectiv.
In conformitate cu prevederile Reglementarilor contabile specifice domeniului asigurarilor,
armonizate cu Directivele Europene si Standardele Internationale de Contabilitate aprobate prin
Ordinul Ministrului Finantelor Publice si Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor
nr.2328/2390/2001, societatile de asigurare au obligativitatea sa-si auditeze situatiile financiare
anuale.
Asigurarea credibilitatii imaginii, reprezentata de sistemul contabil al societatii de asigurare,
prin conturile sale anuale sau prin informatiile specifice furnizate de acesta, se face, in urma
aplicarii procedurilor si metodologiilor specifice auditului financiar contabil, prin certificarea de
catre auditor, ca profesionist independent.
Din punct de vedere organizatoric, societatea este un sistem (centru de schimb al fluxurilor
externe) constituit din subsisteme (camp de fluxuri interne cu grade diferite de autonomie) in care
se exercita interactiuni, adica un sistem de activitati coordonate.
Astfel se poate constata ca sistemele si procedurile utilizate pentru realizarea obiectivelor
societatii rezulta din combinarea, pe de o parte, a mijloacelor umane, financiare si tehnice si, pe de
alta parte din instructiunile si dispozitiile administratiei (conducerii) societatii decurgand din
politica de gestiune (administrare), trasata de conducatori (directie, administratori, manageri).

1.3.1 Importanta relativa si riscurile auditului extern

Auditorul foloseste proceduri care-i permit sa obtina un grad rezonabil de certitudine ca
situatiile financiare sunt corect intocmite in toate punctele lor esentiale.
Datorita atat testelor cat si altor limite inerente auditului, exista inevitabil un risc, ca
inexactitati, chiar semnificative, sa nu fie descoperite.
Totusi, in prezenta oricarui indiciu care presupune existenta unei fraude sau a unei erori care
poate duce la inexactitati semnificative, auditorul va fi determinat sa extinda procedurile sale de
control in scopul confirmarii sau infirmarii dubiilor sale.
Planificarea lucrarilor si executarea lor se va face astfel incat sa se obtina o asigurare
rezonabila ca vor fi detectate inexactitatile care, singure sau in ansamblul lor, sunt semnificative in
raport cu informatia financiara asupra careia urmeaza sa se intocmeasca un raport.

[8]
 Pragul de semnificatie va fi nivelul sumei pe care o poate aprecia auditorul, de la care o
eroare, o inexactitate sau o omisiune pot afecta regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare, ca
si imaginea fidela a patrimoniului si a rezultatului societatii.
Aprecierea importantei relative a fiecarui element care contribuie la prezentarea situatiilor
financiare sau a oricarei informatii financiare care face obiectul auditului, este stabilita in functie de
experienta si gandirea profesionistului contabil si de particularitatile societatii de asigurare al carei
prag de semnificatie este determinat.
La inceputul lucrarilor, fixarea unui prag global de semnificatie este utila pentru a determina
domeniile si sistemele semnificative.
Determinarea pragului de semnificatie se poate face tinand seama de anumite elemente de
referinta, cele mai utilizate fiind:
- capitalurile proprii;
- rezultatul curent, adica net;
- unul sau mai multe posturi sau informatii din situatiile financiare.
Unele particularitati trebuie, totodata, luate in analiza cu ocazia fixarii unui prag de
semnificatie. Dintre acestea amintim
- existenta exigentelor contractuale, legale sau statutare particulare;
- variatia mare de la un an la altul a rezultatului sau a unor posturi din bilant;
- capitaluri proprii sau rezultate anormal de slabe.
La finele lucrarilor, pragul global permite sa se aprecieze daca erorile constatate trebuie
corectate sau sa faca obiectul unei mentiuni in raport, atunci cand societatea de asigurare verificata
refuza sa le corecteze.

1.3.2 Categorii de riscuri

Auditul extern identifica urmatoarele categorii de riscuri:

  1. Riscurile generale legate de societate - sunt acele riscuri care pot influenta ansamblul
operatiilor societatii. Fiecare societate, potrivit sectorului in care activeaza si a organizarii sale, are
caracteristici proprii, care fac mai mult sau mai putin probabila concretizarea riscurilor potentiale.
2. Riscuri legate de natura operatiilor efectuate.
Datele cuprinse in contabilitate pot fi impartite in trei categorii dintre care fiecare este
purtatoarea unor riscuri particulare.
- datele repetabile - sunt cele care rezulta din activitatea obisnuita a societatii: cumparari,
vanzari, salarii. Ele sunt tratate uniform, dupa sistemele existente. Riscurile sunt, deci, legate de
fiabilitatea acestor sisteme.

[9]
 - datele la termene fixe - sunt completari a precedentelor, dar se produc la intervale de timp
mai mult sau mai putin regulate: inventare fizice, evaluari de sfarsit de exercitiu financiar, etc. Ele
sunt purtatoare de riscuri semnificative atunci cand colectarea lor nu se organizeaza intr-un mod
fiabil; ele trebuie cunoscute dinainte pentru a hotari controalele ce trebuie efectuate.
- datele exceptionale - sunt cele care rezulta din operatiile sau deciziile diferite de activitatea
curenta: reevaluarea, fuziunea, restructurarea. In societatile de asigurari care nu dispun de criterii
prealabile, de elemente comparative, de personal experimentat pentru acest tip de operatii, riscurile
de producere si nedetectare a erorilor sunt mai mari.
Cu cat valoarea (individuala sau cumulata) a unei categorii de operatii este mai importanta, cu
atat erorile pot avea incidenta mai mare asupra situatiilor financiare.
3. Riscuri legate de conceptia si functionarea sistemelor
Conceptia sistemelor de culegere si prelucrare a operatiilor trebuie sa dea posibilitatea
prevenirii erorilor sau detectarii celor care se produc, pentru a le corecta.
Riscurile pot fi, deci, limitate, mai ales pentru prelucrarea datelor respective, atunci cand
conceptia sistemelor este fiabila. De exemplu, probabilitatea ca o iesire din stoc sa nu fie facturata
este mica, daca sistemul folosit prevede ca orice iesire din stoc sa faca obiectul unui document si ca
toate aceste documente sa fie cuprinse intr-o factura.
Dar, chiar daca sistemul este fiabil conceput, el poate fi deficitar, daca acele controale
prevazute nu au fost efectuate.
4. Risc de nedetectare prin control
Alegerea de catre auditor a procedurilor folosite, a intinderii acestora si a datei stabilite
pentru interventiile sale presupune obligatoriu ca un anumit nivel de risc, pe cat posibil, trebuie
minimizat. De fapt, nu este posibila, mai ales din ratiuni de costuri si eficacitate, obtinerea unei
sigurante absolute ca situatiile financiare nu contin erori, oricare ar fi sistemele folosite de
societate sau controalele efectuate de auditor. Riscul de control este riscul ca in situatiile
financiare sa existe erori semnificative si ca respectivul auditor, care nu le-a detectat, sa
formuleze o opinie eronata. Auditorul trebuie sa-si conceapa programul de lucru astfel incat sa
obtina o siguranta rezonabila, ca nu exista erori semnificative in situatiile financiare si sa reduca
astfel riscul de control la un nivel minim acceptat.
Auditorul trebuie sa detina cunostinte solide asupra factorilor de risc potential si sa analizeze
in fiecare societate de asigurare controlata riscurile posibile, care reies din particularitatile sale, din
specificul organizarii, din sistemele si operatiile efectuate.
Cunoasterea acestora ii va permite auditorului pe parcursul lucrarilor sale, sa detecteze erorile
posibile, care pot avea o incidenta asupra situatiilor financiare, dar mai ales cu ocazia planificarii
lucrarilor, cunoasterea lor permitand organizarea controalelor necesare cu cea mai mare eficacitate,

[10]
orientandu-le spre zonele in care riscurile de erori sunt mai probabile. Opinia auditorului asupra
situatiilor financiare va fi mai bine fundamentata, iar recomandarile si avizele sale mai utile
societatii pentru a ameliora fiabilitatea organizarii sale contabile si a informatiei produse.

Bibliografie
I. Acte legislative şi normative

1.1 Legea Republicii Moldova Nr.1508-XI din 15 iunie 1993 „Cu privire la asigurări”;

1.2 Hotărârea Guvernului republicii Moldova cu privire la aprobarea concepţiei şi obiectivelor

dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu, nr.156-XIV din
14.10.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.145-177;

II. Manuale, monografii, cărţi, broşuri

2.1 BURLACU, N. GRAUR, E. Bazele managementului, curs universitar. Chişinău: ASEM. 2006;

2.2 BOGDAN, D. M. Mecanismul gestiunii financiare a societăţilor de asigurare. Cluj Napoca:

Editura Cluj Napoca. 2005;

2.2 FOTESCU, ST. Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova,Chişinău: Editura A.S.E.M. 2006;

III. Site-urile consultate

3.1 http://www.moldauditing.md/ro/page/auditul-companiilor-de-asigurare

3.2 https://www.rasfoiesc.com/business/economie/AUDITUL-INTERN-SI-EXTERN-IN-SO66.php

3.3 http://revista.cafr.ro/ArticolRO?CodArticol=8682

[11]