Sunteți pe pagina 1din 1

ACTUALITATEA TEMEI

Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial,
cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una
dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea1. În mare parte din
lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost
percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă
valabil în anumite zone din lume2. Din 2013, Asociația Medicală Americană a clasificat
obezitatea drept o boală3.
Un raport realizat de ONU în 2014, arată că americani nu mai sunt pe primul loc, la nivel
mondial, la rata obezităţii, ei find depăşiţi de mexicani. Astfel, aproximativ 70% dintre
mexicani sunt supraponderali, în timp ce peste o treime (32, 8%) dintre aceştia sunt obezi.
Chiar dacă au fost întrecute de Mexic, nici Statele Unite nu sunt foarte departe de aceasta
realitate alarmanată, rata obezităţii de aici fiind de 31,8%.
În Romania situaţia nu este mai bună, obezitatea afectează peste 20 la sută dintre
românii cu vârsta peste 18 ani, conform studiului epidemiologic ”Obezitatea în România
(ORO) - Prevalenţa obezităţii şi a factorilor de risc ai obezităţii în populaţia adultă din
România”, care a fost lansat de Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii. Rezultatele
studiului arată o rată a obezităţii de 21,3 la sută şi o prevalenţă a supraponderii de 31,1 la
sută, la românii cu vârste cuprinse între 18 şi 79 de ani.
Obezitatea este o creștere exagerată a greutății corporale (peste 25% față de greutatea
normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în
jurul viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau
endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși
din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și
arterioscleroză

1
Barness LA, Opitz JM, Gilbert-Barness E (2007). „Obesity: genetic, molecular, and environmental aspects”.
Am. J. Med. Genet. A. 143A (24): 3016–34.
2
Haslam DW, James WP (2005). „Obesity”. Lancet. 366 (9492): 1197–209.
3
Pollack, Andrew (18 iunie 2013). „A.M.A. Recognizes Obesity as a Disease”. New York Times. Arhivat din
original la 18 iunie 2013.

S-ar putea să vă placă și