Pr. prof.

Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 1

Duminica dinaintea Naºterii Domnului 1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh, Amin!

Dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos! Toate

praznicele dumnezeieºti: Crãciunul (Naºterea Domnului), Învierea, Înãlþarea Sfintei Cruci,

toate au înainte ºi dupã sãrbãtoare, o pregãtire a sãrbãtorii, care te face sã înaintezi cãtre ea,

sã trãieºti acel moment suprem al ei ºi apoi sã creºti în ea, sã creºti din sãrbãtoare.;

sãrbãtoarea înþeleasã ca un eveniment dumnezeiesc, un fapt al lucrãrii lui Dumnezeu în

opera Sa pentru ca lumea neîncetat sã se înrãdãcineze în acest fapt dumnezeiesc ºi sã creascã

aºa ca dintr-o rãdãcinã, sã se împlineascã ºi sã meargã din desãvârºire în desãvârºire,

neîncetat, cum spune dumnezeiescul Pavel: “Sã meargã din slavã în slavã”, în acest orizont

divin, însorit. Pregãtirea naºterii Domnului, a faptului unic în creaþie, în care Dumnezeu

coboarã la om ºi în lume pentru ca pe om ºi lumea întreagã sã înalþe la dumnezeire, sã-l

îndumnezeiascã pe om.

Acest act unic al istoriei îl mãrturiseºte Evanghelia, ºi facã Domnul, întreaga lume,

omenire, sã se îndrepte spre Evanghelie, cãci ea este unicã. Toate religiile sã trãiascã acest

dar al Dumnezeirii, al coborârii lui Dumnezeu la noi!

ªi, Doamne, cât de negrãit va descrie, ºi câtã înþelepciune divinã, înþeleascã ºi mai

puþin înþeleasã de noi, ne pregãteºte Dumnezeu pentru a trãi taina întrupãrii Sale, taina prin

care El, Pãrintele Ceresc trimite pe Fiul Sãu din veci, Dumnezeu din veci, sã se facã om!

Omul creat dupã chipul Lui din veci, dar fãpturã. Deci El, Fiul lui Dumnezeu, sã se întrupeze

în fãpturã!...

122 Decembrie 1997. Text cules dupã manuscris corectat.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 2

ªi ne descrie Evanghelia de astãzi legãtura Fiului lui Dumnezeu devenit om, cu întreg

neamul Lui, cu cele douã genealogii (cum se numesc în Scripturi). Ce înseamnã o

genealogie? În vremea veche se pãstrau anumite genealogii. Oameni mai înstãriþi, cu orizont

mai larg, cum sunt boierii, îºi urmãreau pãrinþii, înaintaºii lor, cu ani, cu sute de ani, ca sã

desluºeascã undeva, la vreun moment - nu la rãdãcinã, cã rãdãcina e unicã - în istorie, pe

cineva mai deosebit.

Mai zilele trecute, participând la Iaºi la parastasul de o sutã cincizeci de ani al

mitropolitului Veniamin Costache, se desluºea obârºia lui dintr-un sfetnic al lui ªtefan cel

Mare: Arbore. ªi aºa se mângâie oamenii, cu înaintaºii lor, nu? Uneori se mai ºi laudã. Nu-i

vorbã, Veniamin Costache a fost ca un sfânt în neamul românesc; dar noi, ceilalþi. ªi atunci

înþelegem ce înseamnã aceastã genealogie, iubiþilor. Este legãtura noastrã cu moºii ºi

strãmoºii, iar în Sfânta Evanghelie, legãtura Fiului lui Dumnezeu cu noi, oamenii.

ªi am auzit în dumnezeiasca Evanghelie de astãzi (cei care au fost la vreme, când s-a

citit dumnezeiasca Evanghelie, iar pentru ceilalþi, acum s-o reamintim, dupã cuviinþã) cã

Sfânta Evanghelie dupã Matei începe chiar cu aceastã genealogie; cu una din ele: cu acea

genealogie a Mântuitorului, altfel spus, cu pãrinþii ºi strãmoºii Lui dupã trup, dupã firea

omeneascã.

ªi chiar aºa începe Evanghelia dupã Matei: “Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui

David, fiul lui Avraam ...”. Se desfãºoarã apoi neamurile dupã trup ale Mântuitorului, de la

Avraam, pãrintele Avraam, care a trãit, dupã calculul cercetãtorilor, cu vreo opt sute de ani

înainte de Mântuitorul Iisus Hristos. Citim aici o parte din aceste neamuri; reproducem ºi

înþelegem pe urmã cã este vorba ºi de celelalte:

“Avraam a nãscut pe Isaac (fiul sãu, pe care a vrut sã-l jertfeascã; dar Dumnezeu n-a

îngãduit. Isaac a fost un simbol, o anticipare a jertfei Fiului lui Dumnezeu.); Isaac a nãscut pe

Iacov (cu doisprezece fii, patriarhii, dintre care ºi Iosif cel drept); Iacov a nãscut pe Iuda ºi pe
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 3

fraþii lui; Iuda a nãscut pe Fares ºi pe Zara, din Tamar; Fares a nãscut pe Esrom; Esrom a

npscut pe Aram...” ªi aºa se desfãºoarã pânã la David, pânã la Solomon ºi pânã la strãmutarea

în Babilon. Apoi, dupã strãmutarea în Babilon, pomeneºte de Iehonia, Salatiel, Zorobabel ºi

ceilalþi care apoi au venit în istorie, de la pãrinþii lor, ºi ajunge aceastã desfãºurare de

neamuri din generaþie în generaþie, socotindu-le patrusprezece; trei grupe de câte

patrusprezece, fiecare grupã de douã ori câte ºapte, dupã numerele zilelor creaþiei, aici toate

socotite nume sfinte. (“...toate neamurile de la Avraam pânã la David sunt paisprezece; de la

David pânã la strãmutarea în Babilon sunt paisprezece ; ºi de la strãmutarea în Babilon pânã

la Hristos sunt paisprezece neamuri”).

Aceasta este genealogia datã de Sfântul Evanghelist Matei. Poate vã întrebaþi de ce

începe de la Avraam. Avraam este pãrintele neamului evreiesc, iar într-un anume fel ºi

pãrinte al celor trei religii monoteiste. De la Avraam, prin Agar, sclava sa, a descins lumea

arabã. Soþia lui Avraam, Sarra, n-a avut copii ºi, atunci, primul copil s-a nãscut din Avraam

cu Agar, sclava. Aºa era rânduiala atunci, ca sã aibã urmaºi ºi cu sclavele. Deci din Avraam ºi

Agar s-a nãscut Ismael. Apoi, când Sarra a nãscut ºi ea pe Isaac, sãrmana Sarra a îndepãrtat-o

pe Agar. ªi Agar a plecat cu feciorul ei în pustie, unde a pãtimit o vreme, dar Dumnezeu i-a

ocrotit ºi n-a pierit. ªi a fost odrãslit din Avraam cu Agar, Ismael - neamul lumii arabe. Poate

aici este o dramã în istorie, ºi anume: Agar ºi Ismael au fost îndepãrtaþi, dar lumea arabã,

islamul, îl considerã pe Avraam ca un pãrinte, însã au oarecare amãrãciune pe cei urmaºi din

Sarra ºi Isaac, ºi iatã cã au durat peste milenii aceste supãrãri. Dar noi nãdãjduim cã pânã la

urmã vor ajunge la pace, cã iatã, prin Avraam mai adânc, la sursã, Una e rãdãcina ºi anume

Hristos, din Tatãl în Duhul Sfânt. Pânã la urmã, tot cum a spus Mântuitorul, va fi o turmã ºi

un pãstor pentru toatã lumea.

ªi atunci, iubiþilor, reþineþi acest fapt: de la Avraam înfãþiºeazã Sfântul Evanghelist

Matei, moºii ºi strãmoºii Mântuitorului dupã trup pânã la Hristos. Avraam - am spus - e
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 4

pãrintele neamului evreiesc ºi pãrintele islamului, dar prin Maica Domnului ºi noi îl cinstim

pe Avraam; deci este un pãrinte comun, dupã trup, al celor trei mari religii monoteiste.

De ce Sfântul Evanghelist Matei înfãþiºeazã pe moºii ºi strãmoºii Mântuitorului de la

Avraam, urcând spre Hristos? Repet: pleacã de la Avraam, merge prin Isaac, Iacov, David,

Solomon, Zorobabel ºi urcã la acel moment al istoriei în care S-a nãscut Hristos. Reþinem

acest lurcu de mare însemnãtate. De ce de la Avraam? Evanghelia dupã Matei este scrisã de

el, întâi în limba aramaicã, în care a vorbit Mântuitorul. A fost scrisã pentru evrei, adicã sã le

spunã: “Fraþii mei evrei! Hristos cel rãstignit ºi înviat este de la Avraam, pe care voi îl

cinstiþi ºi-l socotiþi tatã. Noi, iatã, îl avem pe Avraam. Hristos este Mântuitorul.

Recunoaºteþi-L, credeþi, iubiþi-L ºi mântuiþi-vã prin El!” De aceea aceastã evanghelie,

dupã Matei, scrisã pentru evrei, începe cu genealogia, cu strãmoºii Mântuitorului de la

Avraam, pe care îl preþuiesc toþi evreii.

Mai avem o genealogie tot dupã trup, iubiþilor, cu toþi înaintaºii Mântuitorului pe

firul neamului omenesc, pe firul firii omeneºti a Mântuitorului, ºi anume la Sfântul

Evanghelist Luca. Dacã genealogia dupã Matei apare a capitolul întâi, cealaltã genealogie, a

Sfântului Evanghelist Luca, o gãsim la capitolul al treilea, când, dupã botezul Domnului,

spune: “Iisus Hristos era ca de treizeci de ani când a primit botezul la Iordan (botezul dupã

Vechiul Testament, nu botezul nostru); ºi când a început sã propovãduiascã, fiind, precum se

socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui

Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia...” ºi merge, iubiþilor, nu ascendent (adicã suind de la

Avraam la Hristos), ci coborând de la Mântuitorul Iisus Hristos, mergând înapoi pe linie,

pânã la Adam. ªi aºa încheie: “Fiul lui Matusala (Matusalem - dintre primii patriarhi, care a

trãit cel mai mult: nouã sute ºaizeci ºi unu de ani), fiul lui Enoh, fiul lui Iaret, fiul lui

Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, ºi aici, deodatã: fiul lui

Dumnezeu”. De la Adam, repet, apare o mutaþie: Adam, fãpturã a lui Dumnezeu, direct
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 5

(“Mâinile Tale m-au fãcut ºi m-au zidit”), ºi fiu al lui Dumnezeu. Prin urmare, în rãdãcina, în

obârºia întregii umanitãþi, este Dumnezeu. Sã nu uitãm aceasta: Dumnezeu - Sursa, Izvorul,

Rãdãcina creaþiei întregi, de dincolo de creaþie.

Dar sã revenim. Observaþi cele douã genealogii: una urcã spre Hristos, pentru neamul

evreiesc numai, cealaltã coboarã de la Hristos, mergând înapoi, cuprinzând întreaga omenire

pânã la Adam, deci adresându-se tuturor. Dacã cea de la Matei se adreseazã neamului

evreiesc, cea de la Luca se adreseazã întregului neam omenesc. ªi atunci, aceste douã

genealogii ne descoperã legãtura cu Dumnezeu ºi a lui Dumnezeu cu noi. Dumnezeu, Care S-

a fãcut om ºi, iatã, genealogiile ne aratã cm Hristos Se înrudeºte dupã trup cu noi, cu toþi.

Sfinþii evangheliºti Matei ºi Luca ne înfãþiºeazã obârºia trupeascã, originea trupeascã,

dupã trup, cu noi toþi, pe cele douã linii: urcând în sânul neamului evreiesc, ºi coborând cãtre

noi, cãtre fiecare din noi.

Obârºia dupã trup! Mai este o obârºie a Mântuitorului; care credeþi? Cea fireascã

(dupã fire), cea divinã. Ei bine, ceilalþi doi evangheliºti, Marcu ºi Ioan (vedeþi, doi câte doi:

primul ºi al treilea; al doilea ºi al patrulea) ne înfãþiºeazã aceastã obârºie. Primul ºi al treilea

ne dezvãluie legãtura trupeascã, a omenitãþii, a lui Hristos cu noi. Cealaltã - legãtura

duhovniceascã, dumnezeiascã. Cãci, iatã, Evanghelia dupã Sfântul Marcu începe deodatã,

strãlucind, ca izbucnind din marea tainã a lui Dumnezeu: “Începutul Evangheliei lui Iisus

Hristos, Fiul lui Dumnezeu (deodatã, ca un fulger dumnezeiesc), precum este scris în

proorocie (la Maleahi) ºi Isaia: Iatã, Eu trimit îngerul Meu înaintea feþei Tale, care va

pregãti calea Ta. Glasul celui ce strigã în pustie: Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi

cãrãrile Lui”. Deci aici avem - observaþi - tot genealogia, dar de cealaltã naturã,

dumnezeiascã.

Iar Sfântul Evanghelist Ioan spune ceva mai pe larg, începând tot cu obârºia

dumnezeiascã, când zice: “La început era Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu ºi
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 6

Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au fãcut ºi

fãrã El nimic nu s-a fãcut din ce s-a fãcut. ªi întru El era viaþã ºi viaþa era lumina

oamenilor”. Deci ºi aceastã evanghelie ne dezvãluie aceastã tainã a tainelor, ºi anume cã Fiul

lui Dumnezeu este Dumnezeu-Cuvântul, Cel Care S-a întrupat ºi Care e din veci Fiu al lui

Dumnezeu. ªi toate printr-Însul s-au fãcut. El e rãdãcina umanitãþii, rãdãcina creaþiei întregi;

El, Fiul lui Dumnezeu.

Astfel vedem cum dumnezeieºtile Scripturi ne dezvãluie pe Iisus Hristos ca Fiul lui

Dumnezeu ºi Fiul Omului, rãsãrind din sânul Pãrintelui Ceresc din veci. Cãci Pãrintele

Ceresc e Pãrinte din veci ºi, fiind Pãrinte din veci, din veci e ºi Fiul. Dacã n-ar fi Fiul din

veci, n-ar fi nici Pãrinte din veci ºi n-ai putea sã-L numeºti Tatã al nostru... decât doar cei

care socotesc - ca sãrmanul, nefericitul Arie - cã Hristos e fãpturã. O, sãrmanul Arie! N-avea

voie sã spunã “Tatãl nostru”, pentru cã minþea, ca toþi cei ce nu recunosc pe Hristos, Fiul lui

Dumnezeu. Aceºtia mint când zic Tatãl nostru, pentru cã nu recunosc pe Fiul din veci. Cãci

numai aºa Pãrintele Ceresc e Pãrinte din veci, dacã are un Fiu din veci ºi prin Fiul ne are ºi pe

noi toþi ca fii ai Lui. Aºa gândim. N-au dreptul sã spunã nici Tatãl nostru, nici sã se

numeascã fii ai lui Dumnezeu, cãci numai prin Fiul din veci suntem ºi noi fii ai lui

Dumnezeu.

ªi încã o mare tainã se descoperã, o, iubiþilor: În Iisus Hristos, Domnul nostru, sunt

unite desãvârºit douã firi: firea (natura) dumnezeiascã ºi cea omeneascã. Cum am fost noi

zidiþi? A zis Pãrintele Ceresc în sfatul Sfintei Treimi: “Sã facem om dupã chipul ºi dupã

asemãnarea Noastrã”. Or, ce înseamnã a fi zidit dupã asemãnarea lui Dumnezeu? În legãturã

cu Sfânta Evanghelie de astãzi, ºi din cuvântul smerit de astãzi, aceasta înseamnã: cã aºa cum

în Fiul lui Dumnezeu sunt douã naturi - divinã ºi umanã -, ºi în noi oamenii, sunt douã lumi:

e lumea firii noastre, zditã, fireascã, din þãrâna pãmântului, cum spune Scriptura, dar e ºi
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 7

ceva dumnezeiesc în noi; e harul dumnezeiesc ºi îndumnezeitor în noi, pe care Fiul lui

Dumnezeu l-a insuflat, în Duhul Sfânt.

Deci ºi în noi e ceva tainic, adânc; ceva zidit, omenesc, dar ºi ceva dumnezeiesc,

dupã chipul lui Dumnezeu fãcut om. De ce subliniez aceasta? E de mare însemnãtate. Pentru

cã numai aºa îl înþelegem curat pe om, numai aºa ne înþelegem pe noi, numai aºa ne

împlinim pe noi, cu aceste douã daruri dumnezeieºti: de a fi zidiþi din þãrâna pãmântului ºi

de a avea în noi ºi ceva din veºnicia lui Dumnezeu, din infinitul divin, din înãlþimea divinã.

Aºa ne împlinim, când simþim în noi aceste douã lumi; trãind în lumea aceasta (cu hranã,

bãturã, îmbrãcãminte, adãpost ºi celelalte, uneori cosmetizate, prefãcute, mistificate, sau mai

ºtiu eu cum), dar având ºi ceva dumnezeiesc în noi; ºi noi uitãm de dumnezeiescul din noi.

O, Doamne! De curând am gãsit o carte a unui gânditor al nostru, creºtin bun, sãracul.

L-am cunoscut personal când eram cântãreþ la Zlãtari [?] ºi m-am ocupat de revistã cu

pãrintele Toma Chiricuþã. În aceastã revistã scria ºi Vasile Bãncilã, ºi ce frumos gândea acest

om! (Editura Anastasia a tipãrit cartea lui). ªi acest Vasile Bãncilã spunea în vremea

materialismului (pe ai cãrui adepþi, sãrmanii, e greu sã-i califici, parcã þi-e ºi jenã)... O parte

din fraþii noºtri intelectuali încã mai zãboveau în bãltoaca asta stãtutã a materialismului,

unde, dacã bãltoaca e stãtutã rãsar ºi viermi, care sunt gândurile noastre rele, ºi-i purtãm noi.

Atunci, acest Vasile Bãncilã spunea: E în om ceva ce-l distinge de celelalte fãpturi, nu numai

graiul ºi o simplã raþionalitate a lui. Cã raþionalitatea nu este mai bunã... Un lucru ce învãþa

el ºi spunea, era ca de mici copiii noºtri sã fie hrãniþi cu sfânta noastrã credinþã, nu cum zic

unii - sã ajungã la raþiune. E ca ºi când omul n-a trãit pânã n-a apãrut raþiunea lui Descartes

sau a altcuiva. A fost necesar raþionamentul filosofilor ca omul sã fie om? De mic trebuie sã-

l învãþãm pe copil, spunea Vasile Bãncilã, ºi mai spunea el: Omul trãieºte în lumea aceasta,

se alimenteazã ca ea, se acomodeazã cu realitatea aceasta sensibilã dar, auziþi, omul a fãcut

un salt suprem, saltul în transcendent, ºi în aceasta constã toatã puterea ºi mãreþia omului.
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 8

Aºa a înþeles el Scriptura, ºi alãturi de el au mai înþeles-o ºi alþii, cam tot în vremea

lui, poate ceva mai înainte de el. Sã revin. Ceva mai înainte de el, pe la începutul acestui

secol, la noi, alãturi de el gândeau ºi teologii noºtiri (Nichifor Crainic º.a.), sau Nae Ionescu,

dar marea majoritate învãþa dupã bazele darvinismului, evoluþionismul acesta steril, nu

înrãdãcinat în Dumnezeu. Un alt savant, Fischer [?], ca rãspuns unor teorii ale vremii,

îndeosebi psihologiei abisale (Freud, care suþinea cã adâncul din om ne descoperã doar

poftele acestea trupeºti, libidoul; sau Adler cu dorinþa de putere, de a te ridica peste ceilalþi),

spunea cã recunoaºterea acelor înãlþimi spirituale ale naturii umane, acestea sunt definiþia

noastrã.

Am reprodus exact cuvintele lor, odatã cu mãrturisirea credinþei noastre, ca sã ºtim cã

oamenii care se unesc la rãdãcinã, adânc, au fost luminaþi ºi au spus adevãrul, chiar dacã

vocile lor au fost înãbuiºte de glasul asurzitor al celorlalþi.

Or, aceasta este întrebarea în legãturã cu Sfânta Evanghelie, aceastaa este

descoperirea adâncã pe care trebuie s-o pãstrãm, care sã te descopere, sã te defineascã. Adicã

trebuie sã simþi nevoia, trãind pe orizontala existenþei, sã îmbrãþiºezi toatã lumea, aºa cum

Mântuitorul a îmbrãþiºat-o pe Cruce, cãci de aceea a ales sã moarã pe Cruce, pentru a muri

îmbrãþiºând aceastã lume, cum spun Pãrinþii; ºi verticala Crucii, care ne înalþã. Sã nu

înãbuºim în noi niciodatã verticala, dorul de înãlþime ºi înãlþare spiritualã; altfel devenim

niºte handicapaþi. De aceea s-au nãscut atâþia handicapaþi, pentru cã, deºi suntem zidiþi

dupã chipul lui Dumnezeu, îl mutilãm. Se aflã contracandidaþi înlãuntru. Aºa se nasc boli ºi

suferinþe; mai ales cele sufleteºti.

Acum, iubiþilor, plecând de la aceastã stare, a zidirii noastre, de aici încã un gând mai

departe. Vedeþi, înfãþiºarea aceasta a genealogiei, a tuturor înaintaºilor, strãmoºilor

Mântuitorului, a profeþilor care au vestit ºi au pregãtit marele ºi unicul fapt... Cãci dupã

cãdere, cãzuþi am fi rãmas ºi ne-am fi prãbuºit, fãrã Hristos, dacã Dumnezeu nu ar fi pregãtit,
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 9

prin strãmoºi mai ales, prin acele vârfuri ale profeþilor, venirea Fiului Sãu, într-un suiº

continuu, al Vechiului Testament . Întreg Vechiul Testament tinde spre Hristos, dupã cum

Noul Testament creºte din Hristos. Sã reþinem ideea. O, ce tainã se dezvãluie când noi auzim

pe profeþi vestindu-L pe Hristos! Bunãoarã Isaia (cap. 6,14) spune: “Iatã, Fecioara va lua în

pântece ºi va naºte Fiu ºi se va numi Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Aºa cum au rostit

copiii noºtri în Decembrie: Dumnezeu este cu noi! Era în preajma Crãciunului ºi erau în faþa

ºi în numele lui Hristos, Cel Care Se întrupeazã ºi, prin Cruce ºi Înviere, biruie moartea. Aºa

au trãit aceºti copii, pe care i-am pomenit îndeosebi ieri, în ziua de douãzeci ºi unu

decembrie, când la Bucureºti au fost primii jertfiþi). Mai pe urmã, în capitolele 52-53

înfãþiºeazã suferinþa Mântuitorului: “El pentru pãcatele noastre a fost zdrobit”. Îl înfãþiºeazã

în chipul Mielului, despre care Sfântul Ioan Botezãtorul va spune: “Cel ce ridicã pãcatul

lumii”.

Profetul Miheia laudã Betleemul între cetãþile lui Iuda, cã de acolo se va naºte “Cel

care este din zilele veºniciei”. Eu nu pomenesc acum toate profeþiile; altceva vreau sã pun în

luminã. Vedeþi, taina aceasta, iubiþilor, ºi cum se desfãºoarã întâi în Vechiul Testament, tot

timpul Vechiului Testament, pânã când? Pânã la plinirea vremii, la o anumitã plinire a

vremii. Noi nu trebuie sã privim numai momente desfãcute, din aceastã desfãºurare, ci toate

vãzute într-un plan integral.

Îngãduiþi a spune o smeritã reflecþie, experienþã: Pregãteam o lucrare ºi, deodatã, în

lucrarea aceea mi-a apãrut o idee, o altã idee, încã una. ªi se legau una de alta ºi-mi dãdeam

seama cã fiecare idee nu trebuie vãzutã singular, într-un fel de autonomie a ei. Avea fiecare

identitatea ei, dar se lega de altele, tot aºa cum un copilaº leagã literã de literã ºi face un

cuvânt, apoi o propoziþie, o frazã. Aºa cum un arhitect leagã fiecare detaliu având în vedere

edificiul, catedrala întreagã; sau tot aºa cum istoria o vezi în fapte singulare, dar ºi în unitatea

ei. Aºa ºi Vechiul Testament; îl vezi ºi în fapte singulare, dar ºi în unitate. Deci ai viziunea
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 10

unei opere ºi în particular dar ºi întreagã. Ai viziunea vieþii tale ºi în particular, când erai

prunc, copil, tânãr adolescent, mai vârstnic, dar ºi în totaliatatea ei.

O Doamne! Atunci am zis: acum te înþeleg, Doamne, mai bine! Acum înþeleg cã Tu

ai întreaga istorie, o porþi în Tine, Doamne, dacã eu amãrâtul ºi smeritul de om am realizat

aceasta. ªi aici se desfãºoarã tocmai una din trãsãturile chipului lui Dumnezeu în noi pe care

nu o are nici o fãpturã. Au celelalte animale viziunea istoriei? Gândiþi-vã!

Mi-aduc aminte de o lucrare în care era scris cã sãrmana Ladighina avea un

cimpanzeu ºi voia sã-l facã om. Dar cum sã-l facã? Sã-l punã sã facã ºi el ceva ce face omul:

sã batã un cui. Doi ani s-a luptat Ladighina cu Johny cimpanzeul sã batã cuiul ºi n-a reuºit.

De ce? Pentru cã cimpanzeul nu avea viziunea, semnificaþia, sensul raþional de a fi. Sau nu-l

potrivea, sau nu-l fixa. Dar înrãdãcinarea noastrã în Rãdãcina Unicã a Fiului lui Dumnezeu

fãcut Om, e cea care ne saltã peste lume, ne dã aceastã viziune a întregului în mãsura noastrã,

dar ºi dincolo ne înrãdãcineazã în Dumnezeu, fapt ce am simþit cu adevãrat. O, Doamne!

Înþelegem cum Tu ai viziunea întregii opere a Ta. Toatã opera o are Dumnezeu în El, aºa

cum eu, amãrâtul de mine am ºi eu o operiºoarã cât de micã, acolo!

Aºa L-am înþeles, în mãreþia Lui ºi conºtiinþa s-a unit cu sufletul în faþa mãreþiei ºi

a adevãrului dumnezeiesc ºi am înþeles ºi profeþiile ºi toate aceste genealogii. Pentru cã toate

se legau unele de altele tocmai prin apropierea noastrã adâncã de Dumnezeu; ºi mi-am zis

atunci cuvântul Fericitului Augustin: “Doamne, sã te cunosc pe Tine ca sã mã cunosc pe

mine.” Sau cum spunem noi la spovedanie adeseori, câte unui suflet care stã la îndoialã: “Ai

Scriptura în casã? O citeºti? ªtii cã în Noul Testament este vorba de dumneata?” Pãi dacã

acolo e vorba de Icoana, de Rãdãcina noastrã, de Mântuitorul Iisus Hristos, e vorba ºi de noi.

Nu ne putem cunoaºte dacã nu-L cunoaºtem pe El. Cunoscându-L pe El ne cunoaºtem pe noi,

în taina aceasta, vedeþi, în care se dezvãluie deodatã întreaga revelaþie dumnezeiascã; ºi

atunci credem cu tãrie în ea. Credem cã aºa a fost pentru cã ai impresia cã este o experienþã a
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 11

vieþii tale. ªi întind atunci rãdãcina în El. Simþi cã oriunde te vei afla eºti cu El, mai ales

acum, când, iatã, a trebuit sã vinã ºtiinþa ca sã mai adauge ºi ea ceva: cã în fiecare fãpturã,

bobiþã cât de micã de creaþie, se oglindeºte fãptura întreagã.

Pãi aceasta ne descoperã Dumnezeu în dumnezeiasca Scripturã de când lumea. Zice

psalmistul, preamãrind pe Dumnezeu: “Pe cât de departe sunt rãsãriturile de apusuri, aºa a

întãrit Dumnezeu mila Lui spre cei ce se tem de Dânsul”. Deci oriunde , în fiecare lucru, în

fiecare fãpturã, Îl simþi cu rãdãcina ºi mila Lui, cum zice, iarãºi, psalmistul: “A Ta este ziua,

a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina, Tu ai fãcut toate marginile pãmântului, vara ºi

primãvara Tu le-ai zidit”. Iar în altã parte la fel grãieºte psalmistul, luminat: “Cât de departe e

cerul de pãmânt, aºa întãreºte Dumnezeu mila Lui cãtre noi”. Sau spune: “De la faþa Ta

Doamne, unde voi fugi? Cã Tu pretutindenea eºti”. Sã simþi cã e pretutindeni este o mare

bucurie.

Îngãduiþi câteva cuvinte: Mai acum câtva timp, cu câþiva ani în urmã, era cineva

stãpânit de o slãbiciune. Îl urmãrea pe acel om o persoanã de care se îndrãgostise pãtimaº.

“N-am liniºte pãrinte. Noaptea îl visez, ca un coºmar mã chinuie. ªi-mi vorbeºte ºi-mi strigã ºi

în timpul zilei, parcã”. Erau situaþii ºi de o parte ºi de alta. O persoanã femininã îmi vorbea

de un bãrbat, o persoanã bãrbãteascã îmi vorbea de o femeie, pânã la obsesie. Alþii mi-au

vorbit cã le este fricã de o crimã din partea cuiva. ªi atunci, în aceste chinuri lãuntrice, ce m-a

luminat Dumnezeu sã zic? Spun: Vezi dumneata - ºi vã rog sã fim cu luare-aminte -, aceste

coºmaruri, unde se înscriu ele? Ele nu se înscriu în adâncul omului, la rãdãcinã; se înscriu în

straturile superficiale. Acolo apar; ºi în vise ºi în coºmaruri ºi în obsesii. Obsesii grele de tot

la unii, pânã la îndemnul de a lua cuþitul sã spintece pe cineva. ªi îmi mai spuneau: “Am fost

la medic, la psihiatru; n-am reuºit sã scap de rãu, de aceste coºmaruri”. Atunci am mers pe

aceastã tainã a descoperirii credinþei. Repet: în adâncul din noi, rãdãcina, e în Dumnezeu,

dincolo de lume. Iar obârºia mea, originea mea, e tocmai acel loc de întâlnire cu Dumnezeu,
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 12

în care Dumnezeu coboarã, ca pe mine sã mã ridice la acea verigã care e voia lui Dumnezeu,

e veriga harului. Nu e din lumea aceasta. ªi atunci, dumneata trebuie sã mergi mai adânc, sã

sapi peste straturile acestea care te chinuie, cu posesiile, obsesiile posesive. Pânã în adânc sã

mergi, la ultima adâncime, acolo unde demonul nu poate pãtrunde, cãci “Dumnezeu a pus în

vistierii adâncul” Adâncul din mine e în vistieria lui Dumnezeu, e în mâna lui Dumnezeu.

Sufletele drepþilor sunt în mâna lui Dumnezeu, zice Scriptura iarãºi.

ªi atunci, cu rugãciunea mergi mai adânc decât toate straturile acestea, mergi la sursã,

care este Dumnezeu. Cãci nimeni nu e sursa mea - reþinem - nici dumneata nu eºti sursa mea,

rãdãcina mea, nici eu nu sunt sursa dumitale, rãdãcina dumitale, niciunul din noi. Sursa,

rãdãcina, este unicã: Dumnezeu. Deci sursa e dincolo de lume, nu-i din lumea aceasta.

ªi atunci, dacã eu cred cu tãrie ºi ºtiu cã sursa mea e mai adâncã decât toatã lumea

aceasta, decât toþi filosofii ºi savanþii, decât toate coºmarurile acestea, ca a celor din Gadara,

atunci eu merg, pãtrund la esenþã, la sursã, fac legãtura cu sursa, cu Dumnezeu. ªi celelalte se

risipesc cum se topeºte ceara în faþa focului, ºi aºa ºi demonii. Aceasta este calea risipirii

acestor stãri tragice, care uneori îi înãbuºã pe bieþii oameni.

Deci acesta este al doilea adevãr pe care trebuie sã-l reþinem astãzi, din descoperirea

celor douã genealogii ale Mântuitorului. Mergeþi la sursã, iubiþilor, la rãdãcina existenþei

noastre, acea rãdãcinã prin care noi din nou ne simþim în ultimul nostru adevãr, în temeiul

existenþei noastre ºi nu ne mai clatinã nimic, pentru cã Cel neclintit, Cel veºnic, e cu noi!

ªi cu aceastã sãrbãtoare de astãzi se mai pune o problemã. Noi prãznuim Crãciunul ºi

Învierea în fiecare an. Mi-aduc aminte, mai acum vreo doi-trei ani, când cineva care avusese

ºi o funcþie ceva mai importantã, ºef la televiziune, spunea sãrmanul: Ce sã mai vorbim noi

tinerilor, de Paºti, cã cineva a înviat acum vreo douã mii de ani? O, sãrmanul de el! Cum

gândea! E ca ºi cum Învierea ar fi fost numai pentru Hristos. Dar Învierea era pentru noi. Cea

mai mare tainã ºi faptã a lui Hristos n-a fost doar Învierea, cãci El era Dumnezeul cel viu.
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 13

Cea mai mare minune a Domnului e cã S-a fãcut om ºi a murit pentru noi. Pentru noi Fiul lui

Dumnezeu S-a fãcut om; pentru noi Fiul lui Dumnezeu a murit ºi a înviat. Pentru ca noi sã

creºtem din acest fapt dumnezeiesc, al Învierii.

Ce vreau sã vã spun? Cum sã trãieºti Naºterea? Dacã þi-aº zice: “Da, s-au petrecut

atunci, acum douã mii de ani”, parcã te aruncã într-un fel de obiºnuinþã, de rutinã. Doamne

pãzeºte! Taina sãrbãtorii ºi a sãrbãtoririi o gãsim din nou la Bãncilã. Noi vom adãuga un

cuvinþel la el. Zice Bãncilã: “Existenþa noastrã e obiºnuitã, nesãrbãtoreascã. Nu mai simþi

sãrbãtoarea - altfel spus, nu mai simþi taina Naºterii ºi a Învierii. Or, ce zice el: Iatã, ici-colo

s-a mai instituit un fel de obiºnuinþã nesãrbãtoreascã, sau cum spune cineva la noi, praznic,

prin care se înþelege masã, adicã mâncare multã ºi vin mult. El nu înþelegea praznicul ca

tainã a sãrbãtorii, praznicul în sens duhovnicesc, sãrbãtoare duhovniceascã. Trei sunt cauzele

de suferinþã ale conºtiinþei de nesãrbãtorire: ideea limitã, contradictorie, a tuturor mizeriilor

eului nostru, a conflictului cu societatea ºi a conflictului cu natura; adicã suntem atât de

copleºiþi de eul nostru, de conflictul cu semenii ºi de conflictul cu natura. Iatã, bunãoarã, s-a

prãbuºit pãmântul la vreo patru sute de kilometri, dincolo de Iaºi. Toate acestea ne copleºesc

ºi ne întunecã privirea ºi nu mai înþelegem taina sãrbãtorii.

Sau, adãugãm aici ºi altceva. Sãrbãtoarea e un act suprem, dumnezeiesc: S-a întrupat

Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt ºi din Fecioarã. Dacã ne-am gândi noi niþel, adânc!

Vedeþi, Evanghelia dupã Luca îl numeºte pe Adam fiul lui Dumnezeu, în ultimã instanþã.

Atunci, obârºia noastrã este în Dumnezeu, vã spuneam adineaori. Ori, cum a fost zãmislit

Adam însuºi? În zidirea lui Adam e ceva din taina întrupãrii Fiului lui Dumnezeu, cãci Fiul

lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt ºi din Fecioara Maria. Adam, ºi el de la Duhul

Sfânt, cã a primit suflare de viaþã, nu? Luând Dumnezeu þãrânã din pãmânt l-a plãmãdit pe

Adam ºi a suflat în el suflare de viaþã, harul Duhului Sfânt. Din pãmânt, dar ce fel de

pãmânt? Dumnezeieºtii Pãrinþi numesc pãmântul, fecioarã curatã, cãci nu fusese încã întinat
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 14

de pãcatul uciderii, de sângele vãrsat de Cain din Abel. Era pãmântul fecioarã curatã,

neblestemat, deci. Adam, într-un anumit fel, avea ºi el din taina Întrupãrii faptul acesta:

pãmântul-fecioarã, neîntinat, neblestemat, ºi suflare de viaþã de la Duhul Sfânt.

Dar el n-a ºtiut sã creascã în aceasta, a pãrãsit aceastã tainã, ºi atunci a venit Fiul lui

Dumnezeu. De aceea dureazã pânã la o plinire a vremii, pânã la ziua Învierii. Noi însã, prin

taina botezului, a Împãrtãºaniei, trebuie sã creºtem sufleteºte, în sãrbãtoare; sã simþim ºi noi

cã, asemenea Fiului lui Dumnezeu, e Duhul Sfânt în noi, cã trupul nostru devine fecioarã

curatã, biruind patimile, slãbiciunile trupului, care ne dau atâtea boli ºi suferinþe. De aceea

dureazã atât de mult pânã la altã plinire a vremii, pe care noi ar trebui s-o grãbim, aºa cu

Sfântul Apostol Petru spune: “Noi ar trebui sã fim aºteptând ºi grãbind venirea zilei aceleia,

atunci când vom prãznui un cer nou ºi un pãmânt nou”.

Pentru aceasta, zice Apostolul pe care l-am ascultat astãzi: “Prin credinþã strãmoºul

nostru, Avraam, atunci când a fost chemat, a ascultat ºi a ieºit la locul pe care era sã-l ia spre

moºtenire ºi a ieºit neºtiind încotro merge; ºi a mers spre pãmânul fãgãduinþei”.

Trebuie spus cã de la Adam pânã la Avraam lumea privea spre vechiul paradis

pierdut, dar de la Avraam se deschide o nouã viziune în istorie: cãtre paradisul viitor, cãtre

Hristos. Toþi cei din Vechiul Testament, prin credinþã au strãbãtut suferinþe, necazuri,

robiri, privind spre Hristos, spre întruparea Lui. Toþi profeþii, ºi cei mai puþin însemnaþi,

aveau o tendinþã spre înainte, viziune care era numai a omului în taina viziunii revelaþiei

dumnezeieºti.

ªi au trãit taina serbãrii. Acum noi trãim taina întrupãrii, înrãdãcinaþi în ea din

momentul botezului ºi al mirungerii. Prin Evanghelie avem neîncetat ochii cãtre Hristos,

desãvârºitorul credinþei noastre, plinitorul credinþei noastre, cum spunea acelaºi Pavel. Iar

despre cei din Vechiul Testament: “Ei, de care lumea nu era vrednicã, au rãtãcit în pustii ºi în

munþi ºi în peºteri ºi în crãpãturile pãmântului. ªi toþi aceºtia, mãrturisind prin credinþã, n-au
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 15

primit fãgãduinþa pentru cã Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei sã nu ia fãrã

noi desãvârºirea”(Evrei 11,38, 39).

Precum copiii noºtri din Decembrie, aºa s-au jertfit, ºi cum încã va mai dura toatã

istoria. Nu trebuie s-o privim ca pe un moment static, gol, fereascã Dumnezeu, ci sã ne

întrebãm: cât am trãit ºi cât am crescut noi din Naºterea lui Hristos cea din Fecioarã, de la

Duhul Sfânt, cât creºtem noi viziunea cãtre cerul cel nou ºi pãmântul cel nou al Învierii, a

învierii ºi a trupurilor; ºi dacã putem rãspunde la aceste întrebãri vom simþi cã sufletele

noastre sunt vii, aºa cum spune Mântuitorul: “Cel ce ascultã cuvintele Mele ºi crede în Cel ce

M-a trimis, are viaþã veºnicã ºi la judecatã nu va veni, cã a ºi trecut din moarte la viaþã”. ªi:

“Adevãr spun vouã, vine vremea ºi acum este, când morþii vor auzi glasul Fiului lui

Dumnezeu, ºi care vor auzi, vor învia”.

Simþim noi cã a înviat sufletul nostru, cã s-a risipit îndoiala, necredinþa,

deznãdejdea, cã îl simþim pe Hristos viu? Nu cumva sã spunem cu fiecare Crãciun pe care îl

întâmpinãm ºi-l trãim: Ei, a fost ceva, odatã! Dar orice act dumnezeiesc e pentru eternitate.

Omul sã ºtie, sã simtã din nou rãdãcina în Hristos ºi, apelând mereu la rãdãcinã, la sursã, sã

simþim cum creºtem din Rãdãcinã. Atunci cresc în noi nu numai frunzele, ci ºi roadele. Sã ne

amintim cum a blestemat Mântuitorul smochinul, când a cãutat în el smochine ºi n-a gãsit - ºi

nu era vremea smochinelor: “În veci sã nu mai fie rod în tine!” În veci. M-a cutremurat acest

fapt. A doua zi, apostolii au trecut ºi au vãzut smochinul blestemat. Petru I-a zis: “Doamne,

iatã, smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat din rãdãcinã”. Doamne! Atunci Iisus i-a spus:

“Aveþi credinþa lui Dumnezeu!” (Marcu 11,22). Pilda smochinului ne priveºte pe noi toþi,

fiinþe duhovniceºti, zidiþi dupã chipul lui Dumnezeu, despre care spune Mântuitorul: Tatãl

Meu pânã acum lucreazã, ºi Eu lucrez”. Spiritul nu moare niciodatã, spiritul rodeºte

neîncetat.
Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI 16

La fiecare sãrbãtoare noi sã simþim taina sãrbãtorii; sã simþim cã rodim, creºtem în

ea dupã chipul lui Hristos. Altfel ne uscãm. Gândiþi-vã: Au mai fost profeþi de la Hristos

pânã astãzi, care sã vesteascã întruparea, venirea lui Dumnezeu? N-au mai fost. Avem o altã

profeþie: a creºterii noastre din Naºterea Fiului lui Dumnezeu ºi Învierea noastrã sufeteascã în

timp, cãtre Hristos, Cel care va ridica la înviere întreaga fãpturã, la cea de a doua plinire a

vremii. Dacã noi trãim aºa, atunci vom avea parte de înviere.

Iar acum sã trãim cel puþin învierea aceasta sufleteascã ºi a neamului nostru, întru

mãrirea lui Dumnezeu. O, Doamne! Ajutã-ne aºa sã trãim taina pe care Tu ai descoperit întru

noi, taina lui Dumnezeu ºi Om. Vrei ºi pe noi sã ne zideºti în amândouã aceste daruri, ce sunt

ºi ale fãpturii umane, dar ºi a neîncetatei înãlþãri spirituale a omului cãtre luminã ºi

Dumnezeu. Amin.