Pr. Prof.

Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 1

Duminica lui Zaheu

Întâmpinarea Domnului 1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaþi ºi dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus

Hristos!

Primeascã dragostea dumneavoastrã dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei de astãzi:

“… ªi intrând, trecea prin Ierihon, ºi iatã un bãrbat, cu numele Zaheu, ºi acesta era

mai-marele vameºilor ºi era bogat. ªi cãuta sã vadã cine este Iisus, dar nu putea de mulþime,

pentru cã era mic de staturã. ªi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca sã-L vadã,

cãci pe acolo avea sã treacã.

ªi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis cãtre el: Zahee, coboarã-te

degrabã, cãci astãzi în casa ta trebuie sã rãmân. ªi a coborât degrabã ºi L-a primit,

bucurându-se.

ªi vãzând, toþi murmurau, zicând cã a intrat sã gãzduiascã la un om pãcãtos. Iar

Zaheu, stând, a zis cãtre Domnul: Doamne, iatã, jumãtate din avuþia mea o dau sãracilor ºi,

dacã am nãpãstuit pe cineva cu ceva, îi întorc împãtrit.

ªi a zis cãtre el Iisus: Astãzi s-a fãcut mântuire casei acesteia, pentru cã ºi acesta este

fiu al lui Avraam. Cã Fiul Omului a venit sã caute ºi sã mântuiascã pe cel pierdut.”(Luca

19, 1-10).

Iubiþilor! Concluzia, încheierea acestei Evanghelii, stã ca temelie cuvântului nostru:

“A venit Fiul Omlui sã caute ºi sã mântuiascã pe cel pierdut” - ºi deodatã, numai acest cuvânt

1Duminicã, 2 februarie 1997.

Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 2

- Fiul Omului - ne spune cine este Hristos: Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului. Dar el rosteºte

mereu Fiul Omului, ca sã arate cã Dumnezeu a coborât la om ºi s-a fãcut Om ca ºi noi.

Spuneam ºi altã datã: Apostolii, când se adresau Mântuitorului, îi ziceau fie Învãþãtorule, fie

Fiule al lui Dumnezeu, sau Fiule al lui David. ªi, în chip firesc, orientarea noastrã trebuie sã

fie cãtre Dumnezeu când ne rugãm; iar a lui Dumnezeu, Care coboarã la noi, cãtre noi.

De aceea Iisus Se numeºte Fiul Omului. Ni se adreseazã: Eu sunt Fiul Omului -

asemenea þie, omule; am luat chipul smereniei tale. Din smerenia, care e divinã - smerenia e

veºmântul lui Dumnezeu, zic Pãrinþii, pentru cã Fiul lui Dumnezeu a luat chipul, haina,

veºmântul smereniei, neputinþei noastre omeneºti. Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului.

Doamne, ce luminã se întinde peste întreg orizontul privirilor noastre sufleteºti! ªi

deodatã înþelegem; înþelegem cele douã lumi: lumea lui Dumnezeu, lumea eternitãþii, ºi

atotputerniciei Lui, ºi lumea noastrã, din luminã divinã rãsãritã. Lumea noastrã, a celor

zidiþi de El, în neputinþele, în smerenia noastrã. ªi între aceste douã lumi, a lui Dumnezeu ºi

a noastrã, legãtura: Fiul lui Dumnezeu, Care Se face ºi om. ªi, o, iubiþilor! La aceasta sã

gândim, sã cugetãm neîncetat: la aceste douã lumi fãrã de care nu e cu putinþã înþelegerea

existenþei noastre. Nu e cu putinþã a ne cunoaºte, a ne înþelege pe noi, decât numai în

Dumnezeu, cu Dumnezeu - zidire a Lui ºi legãturã cu El. Legãtura sfântã fãcutã cu El, prin

Fiul Lui. Aceasta este înþelegerea; nu poþi sã te cunoºti, sã te simþi, sã te întemeiezi pe tine

decât într-o comuniune, într-o unire… Într-o unire numai cu semenul tãu?… Dar nu te poþi

împlini numai cu semenul tãu; ci în unire cu Cel veºnic, în unirea cu Cel mai presus de tine,

Ziditorul tãu, ºi coborât la tine; numai aºa îþi poþi vedea calea ta - Calea, Adevãrul, Viaþa,

eternitatea ta. Cãci numai în legãturã cu Cel veºnic poþi privi spre veºnicie. Iar fãrã aceasta

omul nu poate fi înþeles, nu poate fi conceput.

De ce omul doreºte totdeauna mai mult decât el? De ce omul luptã împotriva morþii

lui? Din dorul sãdit de Dumnezeu în el în chip firesc - al nemuririi, al eternitãþii. Aceasta e
Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 3

realitatea fundamentalã, credeþi-mã! Cugetaþi, ºi în adânc înþelegem cã aceasta este

realitatea existenþei: Dumnezeu mai presus de noi ºi totuºi prezent în noi, ºi noi în comuniune

cu El; ºi deschiºi neîncetat cãtre un etern viitor. ªi nu e posibilã aceastã împlinire fãrã o

asemenea realitate.

ªi atunci înþelegem când zice Hristos: “A venit Fiul Omului sã caute, sã mântuiascã

pe cel pierdut”. ªi la aceasta sã cugetãm: Ne cautã Dumnezeu; ne cautã, cã noi ne-am

depãrtat de El. Nu Dumnezeu Se ascunde de noi. Noi ne-am ascuns originar de Dumnezeu,

atunci când Adam, la ispita ºarpelui: “Veþi fi ca niºte dumnezei...”, a cãzut în adorare de el;

aºa cum omul modern se adorã pe el în înþelepciunea lui, în bogãþia ºtiinþei lui, în bogãþiile

pe care le adunã. Iar când rãmâne sãrman, în suferinþele lui… ºi dacã ºtie atunci sã se

trezeascã - aºa cum mulþi, în aceºti 50, 60, 70 de ani s-au trezit tocmai în suferinþa lor.

Tocmai atunci, în pãrãsirea lor de cãtre oameni ºi aruncaþi de oameni în iadul durerilor,

atunci au înþeles cã nimeni afarã de Cel veºnic te poate salva. ªi atunci s-au trezit.

Dumnezeu te cautã; neîncetat te cautã. Atunci când Adam s-a ascuns în lumea

pãcatului, Dumnezeu a strigat: “Adame, unde eºti?” - “M-am ruºinat, Doamne, vãzându-mã

gol (gol de harul Tãu) ºi m-am ascuns”. Acum Mântuitorul îl cautã pe cel pierdut. În acea zi

l-a cãutat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vameºilor ºi era bogat. Vameºii, în lumea

lui Israel, erau acei însãrcinaþi de puterea Imperiului Roman sã strângã impozitele, dajdia; iar

el era mai-mare peste toþi. Mi s-ar îngãdui sã spun - un fel de ministru de finanþe, dacã

vreþi. Erau urâþi de popor, mai ales cã erau nãscuþi din sânul lor. Zice Mântuitorul: “ªi

acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sânul lor era, ºi erau toþi. ªi strângeau

aceste dajdii pentru cã din ele îºi fãceau ei partea lor. ªi atunci, sãrmanii, în lãcomia lor îºi

fãceau (câþi nu fac asemenea?!) din banii de dajdie pe care-i strângeau, un idol, dumnezeul

lor.
Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 4

ªi Zaheu înþelegea - noi nu înþelegem?! - cã nici aurul ºi nimic din lumea aceasta nu

e Dumnezeul nostru. ªi, când numãra banii, sufletul lui - sãrmanul suflet - era chinuit. ªi

aceasta trebuie sã o ºtim în fiecare clipã: Cã noi suntem zidiþi altfel decât lumea aceasta; cã

în noi e totodatã ºi omul din noi (cã a luat Dumnezeu þãrânã din pãmânt ºi l-a zidit pe om,

asemenea cu celelalte fãpturi, solidar cu ele, din þãrânã. De aceea, dupã pãcat i-a poruncit:

“Pãmânt eºti ºi în pãmânt te vei întoarce”). Dar a suflat în el dumnezeiasca luminã,

dumnezeiescul har, ºi îndumnezeitorul har; ºi atunci, în tine sunt douã lumi, omule! În orice

stare vei cãdea cumva… (Cineva a vãzut într-o carte cã scrie cuvântul cãdere cu slovã mare,

punând adicã un accent pe cãdere). Dar oricât de cãzut de-ai fi, niciodatã, niciodatã nu poate

sã se stingã în tine ceea ce e de nestins: lumina divinã. Ea stã acolo, adânc mocnind în tine,

ºi aºteaptã ca tu deodatã sã te deschizi, sã te trezeºti într-un fel; sau ea te trezeºte. Sunt taine;

tãinuite chipuri în care Dumnezeu te trezeºte.

Zaheu, ºi el auzise cã va trece Iisus; auzise de numele Lui, de minunile Lui; ºi atunci,

deºi înecat aproape în banii lui, el cautã sã cunoascã cine este Iisus; cautã din adâncul, din

originea lui.

Când cauþi din originea ta, Îl cauþi pe Dumnezeu; pentru cã dintru început sã ºtii cã

eºti zidire totodatã omeneascã ºi dumnezeiascã; ºi atunci eºti viu - când cauþi; când nu mai

cauþi (spiritual), mergi spre moarte. Nu e moarte totalã; nu e moarte fãrã trezire în veacul de

acum.

ªi Zaheu se trezeºte. El cautã. Se apropia Iisus, întrã în Ierihon, ºi, el ºtiind,

cunoscând de la oamenii lui (avea ºi el subalternii lui, cei care trãiau pe lângã el), iese…

(mulþimea Îl întâmpinase deja la porþile cetãþii, unde vindecase pe Bartimeu), înainteazã…

(Pânã în ziua de astãzi, locul acela unde s-a aflat Zaheu în Ierihon, e cinstit - e ºi o mânãstire

acolo). Din pricina mulþimii nu poate sã vadã - era ºi mic de staturã; gãseºte un copac - un

sicomor (un fel de dud); se ridicã; lumea înainteazã. Iisus ajunge în dreptul lui… ªi
Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 5

Evanghelia spune: “Cãutând Iisus… (cãutând pe cel care Îl cãuta), îi rosteºte: Zaheu,

coboarã!” O, Doamne, în loc sã strige Zaheu: Coboarã, Doamne!, Mântuitorul îi spune lui

Zaheu: “Coboarã, Zaheu!” Acum Zaheu era sus ºi Mântuitorul era jos. Tainã a lui

Dumnezeu. Omul, adeseori se înalþã el, iertaþi-mi vorba prozaicã: se cocoaþã el sus,

undeva, iar Dumnezeu stã jos. Ar pãrea cã se întorc rânduielile firii. Dar Zaheu ascultã:

“Coboarã, Zaheu! Astãzi în casa ta Mi se cade sã fiu”. ªi Zaheu coboarã; ºi coborând, Îl

întâmpinã pe Hristos ºi Îl pofteºte în casa lui. Cei din jur - gata-gata sã gãseascã prilej sã

judece, sã osândeascã; aºa cum facem de atâtea ori când vedem pe câte cineva cã se întoarce:

Ce, ticãlosul ãsta, câte rele a fãcut, ºi acum face pe pocãitul, pe smeritul! Tocmai acesta pe

care-l ºtim noi cât s-a înveninat ºi pe câþi a înveninat el, smulgându-le banii! ªi totuºi, taina

noastrã nu e totdeauna cu taina lui Dumnezeu. “Nu sunt gândurile Mele ca ale voastre; nici

cãile Mele ca ale voastre” - zisese Proorocul.

Cãci, când murmurau cei dinafarã: “A intrat Iisus sã gãzduiascã la un om pãcãtos”

(pãcãtos - cine erau drepþii? De bunã seamã, cei ce neîncetat au fost numiþi farisei; oricine

spune cã el e drept ºi fãrã pãcat, sã ia aminte), tocmai în zumzetul acesta rãuvoitor, veninos,

al mulþimii, Zaheu se ridicã la masã, înainte de a gusta ceva, atunci când era zumzetul de

afarã împotriva lui, ºi rosteºte în faþa Mântuitorului, ca o mãrturisire. Din clipa aceasta

întreg momentul ia chipul unei spovedanii, unei taine a mãrturisirii. Gândiþi-vã la un alt

moment de o asemenea mãrturisire crucialã, a rãstignitului de pe cruce; acum Zaheu, la fel,

ca un rãstignit, rosteºte: Doamne, iatã, jumãtate din avuþia mea o dau sãrmanilor, o dau celor

pe care eu i-am jefuit ºi i-am smintit în inimile lor. ªi, mai ales, direct, personal: Dacã am

nãpãstuit pe cineva cu ceva, îi întorc de patru ori. Zaheu ºtia Legea. Moisi poruncise: “Dacã

cineva ia cuiva un bou ºi-l junghie, sau o mieluºea ºi o junghie - pentru un bou sã dea cinci

boi, pentru o mieluºea, patru oi. El - mai mult decât ceruse Vechiul Testament. Acum el

trãieºte în Evanghelie: De am nãpãstuit pe cineva… - o datã cu jumãtate din avuþia lui, ºi

Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 6

încã fiecãruia asupra cãruia cãzuse nãpasta lui - împãtrit. ªi mãrturisirea fãcutã în faþa lui

Hristos.

Dumneavoastrã ºtiþi, când noi rostim rugãciunile spovedaniei, dupã marea dezlegare,

sau cealaltã - rostim de asemeni: “Iatã, Hristos stã de faþã, nevãzut, primind mãrturisirea

pãcatelor tale”. ªi zice preotul: “Eu nu sunt decât un martor care sã duc înaintea Lui toate

câte îmi veþi spune. Iar de ascundeþi ceva, îndoite pãcate aveþi, pentru cã nu aveþi inimã

curatã. Luaþi seama, de vreme ce aþi venit la Marele Doctor, sã nu vã întoarceþi înapoi

nevindecaþi”. Aceasta face parte din rânduiala Spovedaniei; dar acum se aflã în faþa însuºi a

lui Hristos. Mãrturia lui s-a fãcut înaintea Domnului ºi primeºte de la Domnul dezlegarea

direct, când el ºi-a spus, ºi-a aruncat rãul dintr-însul ºi a simþit cã în cãinþa inimii lui se

elibereazã. Atunci aude acest cuvânt mântuitor, deodatã: “Astãzi s-a fãcut mântuire casei

acesteia; cã ºi acesta este fiu al lui Avraam. A venit Fiul Omului sã caute, sã mântuiascã pe

cel pierdut”.

Astãzi! Doamne, de multe ori am grãit noi înþelesul acestui cuvânt uimitor: astãzi.

În acele locuri de rãscruce din dumnezeiasca Scripturã: “Astãzi de veþi auzi glasul Meu, nu

vã împietriþi inimile!”- zice Domnul prin Proorocul. Astãzi îi rosteºte acum lui Zaheu, în

faþa lui ºi a celor de faþã: “Astãzi s-a fãcut mântuire casei acesteia”; astãzi - tâlharului de pe

cruce, cãit: “Astãzi vei fi cu Mine în rai”. Creºtinul când se împãrtãºeºte, zice: “Astãzi Fiule

al lui Dumnezeu, pãrtaº mã primeºte!” Acest uimitor cuvânt, astãzi, care-i cuvânt

dumnezeiesc. Reþineþi: nu simplu o caracteristicã obiºnuitã, când zicem noi despre ceva cã

este dumnezeiesc; ci acest astãzi descoperã timpul lui Dumnezeu faþã de timpul nostru ºi faþã

de timpul demonului. Timpul lui Dumnezeu este astãzi. Creºtinul are timpul omului: ieri,

azi, mâine; iar când se roagã, când ascultã Evanghelia sau o citeºte, când se împãrtãºeºte, el

trãieºte în astãzi, în timpul lui Dumnezeu. Iar timpul demonului este mâine - adicã amânare;
Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 7

“Lasã, sã încep mâine, mâine...” - ºi acest mâine este - sãrmanul schilod de om - al

neputinþei ºi al cãderii lui.

Astãzi - aceasta înseamnã a trãi în timpul lui Dumnezeu. Dacã fiecare, în clipa

aceasta trãieºte în astãzi al lui Dumnezeu, atunci el va simþi… Se petrece calea ºi într-un chip

ºi în altul - ºi suind ºi coborând. Simþi cã acest astãzi a atins inima ta. ªi atunci tu te înalþi ºi

simþi prezenþa lui Dumnezeu în tine.

Odatã cu praznicul rânduielii e ºi praznicul zilei de astãzi - Întâmpinarea Domnului;

când Mântuitorul, la patruzeci de zile (cum era rânduiala în Vechiul Testament, ºi cum ºi azi

e rânduiala; trebuie totdeauna s-o pãstrãm noi, creºtinii. Vine mama cu pruncul la bisericã

pentru a închina pruncul lui Dumnezeu; chiar dacã nu e botezat, sau dacã e botezat, el trebuie

sã vinã) a fost adus la templu. ªi era în templu în fiecare zi, un bãtrân - dreptul Simeon.

Dupã tradiþia sfântã, el ar fi participat între cei ºaptezeci de bãrbaþi care au tradus Biblia

Vechiului Testament în limba greceascã, pentru evreii care se mutaserã în largurile lumii ºi

mai uitaserã din limba pãrinþilor ºi strãmoºilor lor. Limba greacã din vremea aceea era un

fel de limbã ecumenicã, rãspânditã cum e limba englezã astãzi, bunãoarã; ºi atunci, acei

ºaptezeci de bãrbaþi au tradus Vechiul Testament, cu Legea lui Moisi ºi Profeþii, în limba

greceascã, pânã în ziua de astãzi numitã Septuaginta - adicã a celor ºaptezeci de bãrbaþi.

ªi luase parte ºi acest Simeon; ºi, când a întâlnit cuvântul de la Isaia, cap.7, vers.14:

“Iatã, Fecioara va lua în pântece ºi va naºte Fiu”, el a rãmas uimit: Cum sã nascã Fecioara

Fiu? ªi s-a îndoit; ºi a primit înºtiinþare de la Dumnezeu prin înger: Nu vei vedea sfârºitul,

mutarea ta din aceastã lume, pânã ce cu ochii tãi vei vedea împlinindu-se, ºi faþa lui

Dumnezeu. Cum s-a rugat Psalmistul: “Aratã-mi faþa Ta, Doamne! Faþa Ta o caut!” ...ªi tu

vei vedea faþa lui Dumnezeu. ªi atunci bãtrânul, în fiecare zi, mergea încet, pãºind spre

templu pentru împlinirea acelui cuvânt divin.

Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 8

ªi iatã, acum, când Hristos împlineºte patruzeci de zile de viaþã (aici printre noi), când

Mama Lui, Sfânta Fecioarã ºi Mamã, vine la templu cu Pruncul, ºi el, luminat, vestit de

înger, întâmpinã pe Fecioara-Mamã ºi Pruncul. Parcã El însuºi, cu certitudine, El se oferã ºi

dreptul Simeon Îl ia în braþe ºi citeºte adânc în taina care se deschide celor ce cautã; ºi

rosteºte acel cuvânt pe care noi neîncetat îl murmurãm pânã în ziua de astãzi: “Acum

slobozeºte (poþi sã slobozeºti) pe robul Tãu, Stãpâne! Cã vãzurã ochii mei mântuirea Ta pe

care ai gãtit-o înaintea feþei tuturor popoarelor. Luminã spre descoperire neamurilor ºi slavã

poporului Tãu celui ales (poporului Tãu cel dreptcredincios)”.

Se întreba cineva: Care e cea mai mare durere sau cea mai mare bucurie? Unii au

spus: Durere sau bucurie: boalã sau sãnãtate, pierderea banilor sau câºtigul banilor. Doamne!

Nici una din acestea nu-i nici cea mai mare nici cea mai slabã; nici marea bucurie, nici marea

durere. Ci atunci mãcar, în amurgul zilelor tale, amurg ºi aurorã, sã deschizi ochii spre faþa

lui Dumnezeu! Sã deschizi ochii Lui - cel puþin atunci. Dar dacã n-ai deschis în viaþa ta,

mãcar o datã, ca Zaheu, atunci când el, cãindu-se de tot ce a fãcut ºi trezindu-se, a auzit

glasul: “Astãzi s-a fãcut mântuire...” Dacã n-ai deschis o datã… O, Doamne! Pentru tine,

poate mãcar pentru rugãciunile altora, poate mãcar pentru rugãciunile celor de dincolo de

aceastã lume… Cãci ei neîncetat stau ºi vegheazã: pãrinþii, moºii ºi strãmoºii noºtri, împreunã

cu sfinþii. Nici nu ºtim noi ce semne primim de la dânºii…

Atunci, în acea clipã, un tânãr se lãuda unchiului sãu, dupã ce luase un examen de

stat: “În sfârºit, m-am trezit ºi eu la viaþã!” ªi unchiul, medic fiind, îi spune: “O datã se

trezeºte omul.” - “Cum? Când?” - “Când moare.”

Dar ºi moartea e de douã feluri: Când mori fizic e una; când mori sufleteºte faþã de

pãcat, aceea este moartea la care a gândit Dumnezeu când a îngãduit-o (dupã pãcat). Cã

moartea e plata pãcatului. Nu e de la Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a îngãduit-o ca sã

moarã rãul în noi; sã moarã pãcatul în noi. Cum a murit în Zaheu, în clipa aceea. ªi din
Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 9

moarte s-a trezit Zaheu - c-a murit faþã de lume. Când mori faþã de lume, când mori faþã de

pãcat, când mori faþã de tot ceea ce trage la mormânt, ºi în tine s-a trezit lumina divinã…

ªi repet ceea ce am spus la început: Aceastã ordine dumnezeiascã, a lui Dumnezeu,

mai presus de lume ºi în noi (ºi a noastrã în legãtura cu El; ºi în legãtura cu El am deschis

infinitul vieþii mele), nu se poate niciodatã stinge; e o realitate divinã. Oricine - ºi liber-

cugetãtor, ºi necredincios - sã ºtie: Aceasta e ordine eternã; ºi atunci, Dumnezeu mã cheamã,

mã cautã, iar eu sã-I rãspund. Îi rãspund, pentru cã eu sunt zidit dupã chipul Lui. El κi cautã

chipul. El vine sã mã ridice din nou. De aceea a zis acel înþelept: “Tu nu M-ai cãuta dacã

nu M-ai fi gãsit!” Dar, mai adânc decât “nu M-ai fi gãsit”: “Nu M-ai cãuta dacã Eu n-aº fi în

tine”. Pecetea Mea e în tine; tu strigi la Mine ºi Eu te caut. Tu eºti chipul chipului Meu.

Aici mai degrabã Sfântul Vasile a spus cuvântul cel mai adânc; ºi anume: Neîncetat

suntem cãutãori ºi îndreptaþi spre Rudenia cea de sus. Rudenia noastrã e Dumnezeu. Lumea

aceasta e o lume a noastrã, datã (“stãpâniþi!...”); dar nimic sã nu ne robeascã. De aceea, o

singurã robie e îngãduitã: când spunem la cununie mirilor, care poartã coroane împãrãteºti:

Se cununã robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu… Împãraþii încoronaþi - mirii - se

numesc totodatã robi; robi ai Dumnezeului celui viu.

ªi Iisus spune: “Nu vã mai numesc pe voi nici robi, nici slugi, pentru cã voi sunteþi

prietenii Mei”. Sunteþi fraþii Mei, sunteþi fiii Mei.

Fiecare, iubiþilor, în clipa aceasta sã se roage: Doamne, dã-mi ºi mie acea clipã a lui

Zaheu: “Astãzi s-a fãcut mântuire casei acesteia”. Dã-mi ºi mie Doamne, acea clipã a

dreptului Simeon: “Acum slobozeºte pe robul Tãu, Stãpâne, cã vãzurã ochii mei mântuirea

Ta!” Dã-ne-o acum ºi nouã, sã Te simþim pe Tine, sã Te cunoaºtem pe Tine, sã Te iubim pe

Tine, sã avem parte de Tine! Cãci suntem încredinþaþi Doamne, cã fiind Tu în noi, toate se

schimbã. El, Zaheu, ministrul de finanþe, sau în orice altã rânduialã, din clipa aceea altfel

dezlega sarcinile ºi grijile lui. Când Îl simþea pe Dumnezeu …

Pr. Prof. Constantin Galeriu - ZAHEU; ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 10

[sfârºitul înregistrãrii]