Implicarea statului in economie

1. Conceptii cu privire la raportul dintre stat si economie

Istoria gandirii economice a consemnat inca de la inceputurile sale raporturile  statului cu

societatea si economia. Scolile filozofice chineze si indiene, alaturi de pozitia fata de bogatie si regimul
proprietatii, acorda interes atitudinii fata de interventia statului. De regula, aceasta este asociata cu plata
impozitelor, educatia populatiei si, pentru a nu genera consecinte negative asupra productiei si
schimburilor, se sustine promovarea unei interventii temperate. Tot in aceasta perioada se proclama
superioritatea statului de drept asupra statului natural. Filozofi si istorici musulmani au prezentat
fenomenul ciclului politic ca indicand ciclul finantelor publice si prin urmare, ciclul economic.
Mercantilismul a constituit doctrina influentata in tarile europene intre jumatatea secolului al
XVI-lea si sfarsitul secolului al XVII-lea. Conform acestei orientari, era necesara interventia statului in
scopul cresterii avutiei nationale, ceea ce impunea cresterea contributiei economiilor nationale la comertul
international, prin incurajarea ramurilor industriale si a comertului.    
Mercantilismul a constituit doctrina influenta in tarile europene intre jumatatea secolului al XVI-
lea si sfarsitul secolului al XVII-lea. Conform acestei orientari, era necesara interventia statului in scopul
cresterii avutiei nationale, ceea ce impunea cresterea contributiei economiilor nationale la comertul
international, prin incurajarea ramurilor industriale si a comertului.
Sarcina principala a statului o constituia determinarea de comportamente individuale favorabile
binelui comun, prin instituirea autoritatii sale. Este ceea ce s-a numit doctrina statului-jandarm, exprimata
de Thomas Hobbes in „Leviathan”. Principalul mijloc de asigurare a binelui comun il constituia
instituirea unei puteri absolute intr-o societate in care „à l’état de nature, l’homme est un loup pour
homme”.
Fondul de idei mercantilist s-a concretizat in elaborarea unor prescriptii de politica economica.
Montchrestien se pronunta pentru un astfel de sprijin public care sa vegheze ca dezvoltarea spontana sa
nu afecteze bogatia (la main publique doit aider la main particuliere). Mercantilistii francezi sustin
implicarea mai ferma a statului in domeniul economic prin constituirea de manufacturi regale, care,
alaturi de intreprinderile private, sa imprime un caracter mixt economiei nationale.
Neomercantilismul critica interventia statului si se refera la notiunea de ordine naturala.
Fiziocratii au promovat un liberalism moderat. Vincent de Gournay este autorul celebrei expresii „laissez
faire les hommes et laissez passer les merchandises”. Du Pont de Nemours denunta politicile
interventioniste in materie de preturi.
Interventia statului ca mijloc de sporire a bogatiei nationale este specifica politicilor de inspiratie
mercantilista. O atitudine critica fata de aceasta politica interventionista o adopta curentul liberal.
Economia clasica a fost creata de filozofia iluminista si de doctrina ordinii naturale. Atitudinea
economistilor clasici fata de activitatea economica a statului, cu putine exceptii, este moderata si
pragmatica. Ei au sustinut fortele pietei in rezolvarea problemelor economice de baza, precum alocarea
resurselor si distribuirea veniturilor si au avertizat asupra unor consecinte economice si politice generate
de riscul interventiei.
Prin opera sa, A. Smith, parintele teoriei economice clasice, a oferit fundamentele liberalismului
economic si argumentele teoretice pentru un rol limitat al statului in managementul economic.
Printre functiile de baza ale statului-jandarm este recunoscuta protejarea infrastructurilor care
permit dezvoltarea productiei si comertului. În multe privinte, mentinerea legii si ordinii reprezinta
functia esentiala a statului in sfera economiei. Economistii „laissez-faire” accepta, de asemenea, unele
roluri suplimentare, precum mentinerea valorii banilor.
Productia bunurilor colective nu poate fi reglata spontan prin mecanismele pietei si, prin urmare,
numai statul poate asigura finantarea lor.
Rolul statului in afacerile economice este important, dar subordonat si trebuie sa prevada acel
cadru in care capitalismul competitiv sa evolueze fara restrictii.
 Jeremy Bentham si J.S. Mill se declarau in favoarea democratiei, ca protectie fata de consecintele
nefavorabile ale activitatii statului. Filozoful J. Bentham este considerat fondatorul utilitarismului si unul
dintre profetii statului bunastarii, anticipand dezvoltarea asigurarilor sociale de stat. Conceptia sa despre
rolul statului a fost dominata de pragmatism si nu s-a bazat pe o sustinere dogmatica a „laissez-faire”.
J.S. Mill a fost un adept al principiului laissez-faire si al practicarii sale moderate si se pronunta
pentru restrangerea interferentelor autoritatilor publice in afacerile comunitatii. În conceptia sa,
obiectivele primare ale statului erau „securitatea persoanei si justitia intre indivizi”.
În principiu, interventia statului in domeniul economic nu este respinsa, dar se recunoaste rolul
capitalismului competitiv ca forta conducatoare a economiei. O interventie limitata este considerata
conditia independentei indivizilor si necesara atunci cand consumatorul nu este intotdeauna un bun
judecator asupra nevoilor sale si calitatii marfurilor.
De asemenea, interventia statului este dorita atunci cand conditiile concurentei nu sunt indeplinite
pe pietele reale.
Desi David Ricardo nu respinge activitatea economica a statului, laissez-faire constituie mesajul
operei sale. În conceptia sa, tendinta de scadere a profitului pe termen lung va conduce catre un stat
stationar, marcat de absenta cresterii economice. Pentru a evita o asemenea situatie, statul trebuie sa
adopte politici de sustinere a profitului. O atitudine mai transanta apartine lui Herbert Spencer (The Man
versus the State). Pentru el nu statul este cel care creeaza conditii pentru dezvoltarea economica, iar
interventia sa a viciat moralitatea clasei muncitoare.
Mai bine de doua secole gandirea economica a fost dominata de controversa privitoare la rolul
economic al statului, tema in jurul careia au avut loc numeroase dispute intre economisti. În gandirea
economica s-au conturat doua conceptii opuse. Prima, cea a liberalismului economic, se caracterizeaza
prin ideea neamestecului statului in viata economica.
Reprezentantii acestei conceptii sustineau ca economia poate fi optima numai pe baza actiunii
nestingherite a agentilor productiei sociale, schimbul dintre producatori urmand a se desfasura prin
intermediul mecanismului cerere – oferta. De altfel, mesajul lui Adam Smith era foarte clar: necesitatea
eliminarii controlului efectuat de stat pe pietele private, in timp ce producatorii individuali, in urmarirea
intereselor lor private, vor produce acele bunuri necesare si dorite de consumatori. În conceptia sa exista o
„mana invizibila” care ii determina pe producatori sa promoveze interesele societatii. Ca urmare, cea mai
buna politica este, in general, cea a „laissez-faire”-ului.
Conceptia opusa, cea a totalitarismului economic, socoteste individul subordonat statului,
drepturile sale derivand din vointa acestuia.
În conceptia neoclasica, statul este considerat deasupra intereselor economice, cu rol neinsemnat
in economie. Pana la criza din anii ’30, sistemul economic era considerat de neoclasici ca autoregulator,
dominand ideea ca producatorul, prin oferta sa, creeaza propria cerere.
Între cele doua conceptii diametral opuse se situeaza dirijismul keynesist si sinteza neoclasica.
Recunoscand incapacitatea economiei de a se autoregla prin mecanismele pietei de libera
concurenta, J.M. Keynes a sugerat completarea mecanismului pietei cu interventia statului in scopul
corectarii dezechilibrelor ciclice si evitarii amplificarii lor. În scopul echilibrarii raportului dintre cererea
globala si oferta se propune stimularea investitiilor private (cu ajutorul ratei dobanzii) si, mai ales,
promovarea unui program guvernamental de investitii proprii. Prin imbinarea parghiei fiscale cu cea
monetara se creau premise pentru asigurarea unor preturi relativ stabile in conditiile utilizarii depline a
fortei de munca.
Asadar, dereglarea mecanismelor economice a condus la elaborarea teoriilor dirijismului, in
cadrul carora se remarca keynesismul. Ideea centrala a acestei teorii este aceea a posibilitatii
preintampinarii unor fenomene negative (inflatie, somaj, crize economice) prin interventia activa a
statului in viata economica. Pe aceasta baza se constituie orientarea economica denumita interventionism
statal.
Interventionismul statal preconizat de Keynes a devenit, treptat, trasatura caracteristica politicilor
economice promovate de tarile dezvoltate, mai intai in S.U.A., inainte de cel de-al doilea razboi mondial
(„New-Deal”).
 În perioada postbelica s-a resimtit necesitatea ca noile orientari economice sa ofere solutii
corespunzatoare problemelor ce trebuiau solutionate: cresterea economica, degradarea mediului
inconjurator, controlul preturilor si al salariilor, datoria publica, deficitul balantelor comerciale si de plati
s.a.
Astfel, curentele actuale de inspiratie liberala (adeptii diferitelor variante de neoliberalism,
monetarism sau ai teoriei economiei ofertei) atribuie dezechilibrele manifestate in economiile tarilor
dezvoltate interventiei statului in domeniul veniturilor, preturilor, creditului, economisirii s.a. În conceptia
lui Milton Friedman, orice forma de interventie in economie este considerata ca o interventie in circulatia
monetara, crizele economice nereprezentand altceva decat dereglari ale acesteia. El a incercat sa
demonstreze ca rolul dominant in procesul economic revine banilor, iar stabilitatea monetara ar fi premisa
esentiala a stabilitatii economice. Conform aprecierilor sale, statul inregistreaza o tendinta de diminuare.
În general, in optica neokeynesistilor, mentinerea unor dezechilibre economice reclama, in
continuare, un rol activ al statului in reglarea proceselor economice, pe primul plan situandu-se relatiile
dintre volumul productiei si repartitia veniturilor intre diferitele categorii de agenti.

2. Factori si motivatii ale implicarii statului

Interventia statului in economie se datoreaza unor factori reali si importanti: progresul factorilor
de productie, cerintele promovarii stiintei si tehnologiei, complexitatea crescanda a economiei s.a.,
precum si implicarea crescanda a factorului subiectiv in desfasurarea vietii sociale.
În principal, o asemenea tendinta este determinata de urmatorii factori:
a) Asigurarea echilibrului si stabilitatii economiei. Înca din anii ’30, statul si-a asumat o
responsabilitate majora din punct de vedere al asigurarii unui inalt nivel de ocupare a fortei de munca,
reducerii dezechilibrelor sociale si restabilirii echilibrului economiei.
b) Insuficienta initiativei private in unele domenii de activitate de interes general. Datorita
necesitatii sustinerii unui volum important de investitii, a rentabilitatii relativ reduse precum si unui grad
ridicat de incertitudine in ceea ce priveste recuperarea cheltuielilor, interesul initiativei private in aceste
domenii (cercetarea stiintifica s.a.) este sensibil diminuat. De asemenea, statul intervine in directia
satisfacerii unor nevoi de baza ale societatii prin elaborarea unor programe agricole, energetice s.a.
c) Satisfacerea nevoilor colective ale societatii prin asumarea de catre stat a unor responsabilitati
aditionale in ceea ce priveste sistemul de asigurari sociale, programele de asistenta medicala si sociala,
programele educationale s.a.
d) Finantarea de catre stat a cheltuielilor pentru apararea nationala;
e) Tendinta de extindere si amplificare a externalitatilor. O externalitate constituie un efect
colateral al productiei si consumului, cu consecinte pozitive sau negative (poluarea). Prin prisma acestor
consecinte, statul incurajeaza activitatile care creeaza beneficii externe, limitand, in acelasi timp, actiunile
generatoare de cheltuieli externe. Majoritatea statelor lumii acorda o atentie deosebita problemei poluarii,
alocand fonduri importante in scopul prezervarii mediului;
f) Necesitatea ca statul sa incurajeze producerea unor bunuri economice de calitate, in
conformitate cu aspiratiile consumatorilor si sa descurajeze consumul de produse daunatoare. În acest
scop, un rol important il exercita formarea educatiei consumatorilor, constituirea unui comportament
adecvat, cu predilectie in randul acelor categorii de oameni care, prin prisma unui nivel scazut al
veniturilor, sunt mai putin susceptibili de a lua decizii corecte in legatura cu bunurile consumate;
g) Preocuparea statului de a asigura o ordine de drept corespunzatoare etapei respective de
evolutie economica. Pe masura evolutiei vietii economice se resimte necesitatea adaptarii permanente la
cerintele noi, ceea ce determina aparitia formelor juridice corespunzatoare. Rolul ordinii de drept consta
tocmai in asigurarea unui cadru normal de desfasurare a activitatii economice. Statul este acela care,
alaturi de celelalte subiecte de drept public, creeaza si perfectioneaza permanent cadrul juridic necesar,
instituind regimul legiuitor. „Nu mai exista alta putere legiuitoare decat cea a statului”;
 h) Modificarile intervenite in conjunctura economiei mondiale. Printr-o politica adecvata, statul
poate stimula participarea agentilor economici la fluxurile economice internationale, transformand acest
factor intr-un element potentator al dezvoltarii nationale.
În fine, este necesara aprecierea diferentiata a rolului economic al statului de la o tara la alta, de la
o perioada la alta. În acest sens, sunt recunoscute mai multe considerente: traditii istorice, forma de
organizare statala, marimea geografica, populatia, potentialul economic, ponderea sectorului de stat s.a.

3. Forme de implicare a statului in activitatea economica

Rolul economic al statului se exercita printr-o multitudine de actiuni si forme de implicare. De-a
lungul existentei sale s-a inregistrat modificarea naturii si dimensiunilor interventiei statului in economie,
precum si aparitia unor noi forme si instrumente de interventie folosite.
Domeniile predilecte in care se manifesta rolul statului sunt: cheltuielile guvernamentale,
sistemul de impozite si taxe, activitatea legislativa si sectorul public.
În contrast cu mecanismul economiei de piata, in care consumatorii au libertatea de a opta pentru
achizitionarea anumitor bunuri si servicii, activitatile statului implica respectarea anumitor obligatii.
Daca in secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea cheltuielile guvernamentale asigurau
subventionarea armatei, a catorva activitati publice si plata unui numar relativ redus de functionari
guvernamentali, preluarea de catre stat a unor sarcini suplimentare a determinat o evolutie ascendenta a
acestora. În principal, ele se concretizeaza in achizitiile statului de bunuri si servicii si in plati de transfer.
În scopul satisfacerii nevoilor sale, statul utilizeaza bunuri si servicii pentru a caror realizare sunt
consumate resurse productive care s-ar putea folosi in sectorul privat. În schimb, platile de transfer nu
constituie o implicare directa a statului in capacitatea productiva a tarii. Ele reprezinta plati efectuate de
catre stat, pentru care beneficiarii nu furnizeaza bunuri si servicii. În aceasta categorie se inscriu
programele de asistenta medicala si sociala, plata ajutorului social, compensatiile de somaj, platile de
binefacere s.a.
Întrucat achizitiile de bunuri si servicii reprezinta cheltuieli care se rasfrang direct asupra
resurselor productive din economie, ponderea lor in produsul national constituie o alta modalitate de
apreciere a sferei de activitate economica a statului.
Prin intermediul diferitelor cheltuieli guvernamentale, statul influenteaza conditiile de desfasurare
a productiei, volumul si natura bunurilor si serviciilor produse, precum si puterea de cumparare a
diferitelor categorii sociale.
Prin evolutia lor, cheltuielilor guvernamentale pot influenta soldul bugetar dintr-o tara. Astfel, in
cadrul programului de reducere a substantialului deficit bugetar american se prevedeau, printre altele,
restrangerea cheltuielilor interne ale bugetului federal, diminuarea reglementarilor guvernamentale si
stoparea cresterii taxelor. Unul dintre factorii care a influentat nefavorabil realizarea obiectivului propus a
fost rata scazuta a impozitelor si taxelor.
Impozitele si taxele constituie modalitatea principala de formare a veniturilor statului. În scopul
asigurarii obiectivelor propuse, statul trebuie sa promoveze anumite principii in proiectarea sistemului de
impozite si taxe.
Printr-o anumita constructie a sistemului de taxe si impozite, statul poate influenta atat cererea cat
si oferta de bunuri si servicii: veniturile populatiei si agentilor economici, realizarea cu precadere a
anumitor bunuri de investitii si de consum, nivelul de dotare tehnica s.a.
Reglementarile si controlul guvernamental constituie o alta componenta a mecanismului de
implicare in economie a statului. Un loc important il detin politicile antitrust care, in scopul folosirii
eficiente a resurselor, sunt orientate in directia prevenirii acelor actiuni ale producatorilor care pot afecta
concurenta – si eliminarii concurentei neloiale. Datorita unor limite ale pietei private s-a impus controlul
exercitat de stat pe linia asigurarii anumitor standarde pentru produse si servicii, impunerii unor conditii
de siguranta in circulatie si in protectia mediului inconjurator, controlului in domeniul bancar si limitarii
competitiei dintre banci si alte institutii financiare s.a.
 Cadrul juridic, legislativ si institutional face posibil ca statul sa impuna restrictii in domeniul
producerii anumitor bunuri, sa limiteze efectele exterioare si nedorite rezultate din anumite procese de
productie, sa normeze preturile unor bunuri si servicii si, prin aceasta, sa influenteze veniturile
actionarilor s.a.
Interventiei statului pe cale legislativa i se adauga calitatea acestuia de intreprinzator,
intreprinderile de stat constituind o realitate veche. Premisele aparitiei acestora si categoriile de
intreprinderi publice au fost analizate de Charles Gide in cursul sau de economie politica. El foloseste
conceptul de statificare pentru acele categorii de intreprinderi care urmau sa fie gestionate de stat. În
principal, sectorul public s-a constituit pe calea nationalizarilor, a unor investitii speciale si ponderea sa
difera de la o tara la alta.
Programarea economica poate fi apreciata ca o forma distincta de interventionism statal ce
utilizeaza metode si instrumente adecvate. În cadrul acestora, un rol important il detin calculul
economic (folosit pentru stabilirea variantei optime de utilizare a resurselor), contabilitatea nationala,
schitele de crestere, modelele macroeconomice si prognozele economice si sociale.

4. Reglare si interventie publica

Raporturile statului cu economia nu au constituit o tema predilecta pentru economisti. Interventia

economica a statului, realizata in cadrul unor relatii complexe, reprezinta numai un aspect al procesului
mai larg al reglarii statale. Asigurarea coerentei eforturilor de reglare ale statului impune
operationalizarea sa in termeni de strategii politice, pe baza carora devine posibila articularea cu
economia. Aceasta reprezinta o reglare concomitent politica, economica si sociala si permite statului sa
evite disfunctionalitati majore ale sistemului social. Conform teoriei sistemelor economice, are loc
combinarea proceselor de autoreglare si reglare dupa „valori normative” (obiective ale politicii
economice) prestabilite.
Natura si continutul interventiei economice a statului sunt mai bine reflectate de evidentierea
premiselor, criteriilor, instrumentelor si modalitatilor sale de realizare.
În sens larg, interventia in viata sociala este considerata un „output” al statului, prin care se
realizeaza interesele particulare, iar prin politicile promovate devine posibila reproducerea pe termen lung
a ordinii sociale si reducerea tensiunilor dintre interesele contradictorii.
Functionalitatea statului nu poate fi formulata apriori. Reducerea rolului statului la un simplu
mecanism de realizare a unor nevoi functionale nu permite deslusirea mecanismelor sale de interventie.
Logica interventiei economice a statului evidentiaza dimensiunile realizarii acestui proces complex:
structura institutionala a statului, existenta diferitilor agenti politici a caror activitate urmareste realizarea
unor modele specifice de interventie s.a. Ele reprezinta un minimum metodologic care face posibila
interventia statala. La acestea se adauga existenta si functionarea puterilor statului, partidelor politice si a
diferitelor organizatii. Aceste componente au o influenta directa si imediata asupra interventiei statale,
care poate lua forme foarte diferite. Astfel, succesiunea la putere a unor partide politice cu ideologii
diferite isi pune amprenta asupra dimensiunilor si specificului interventiei publice.
Contextul social-politic si economic explica obtinerea unor rezultate diferite ale aceluiasi tip de
interventie statala. Asadar, sublinierea importantei interventiei statului trebuie corelata cu evidentierea
conditiilor, factorilor si a situatiilor economice si politice in care se realizeaza. Acest proces are un
caracter foarte dinamic, in conformitate cu tensiunile sociale existente, sensibilitatea opiniei publice,
precum si cu scadentele electorale.
Gradul de interventie in economie depaseste simpla reglementare a conducerii activitatii
economice. Amploarea sa este mult mai vasta decat simpla adaptare a actelor normative sau colectare a
taxelor si impozitelor. De altfel, in epoca moderna s-au inregistrat aspecte majore ale interventionismului
statal, modificari in obiectul interventiei (trecerea de la educatie si sanatate publica la alte teme, precum
venituri si locuinte), aparitia politicilor de management, ceea ce a insemnat deplasarea interventiei catre
reglarea operatiunilor din economie.
 În mod traditional se disting doua aspecte ale interventiei statului: primul se refera la componenta
sociala (familie, sanatate, solidaritate s.a.), iar al doilea, la interventia economica. Aceste doua tipuri de
actiune statala nu sunt total independente, modificarea raportului dintre ele realizandu-se in raport de
atitudinea adoptata fata de problemele economice.
Statul si institutiile publice detin o putere de reglare considerabila. Interventia lor multiforma in
functionarea economiei a contribuit la adaptarea structurilor economico-sociale la cerintele evolutiei
economiei si ale etapelor acesteia. Se apreciaza, de altfel, ca interferentele statului cu piata libera au vizat
cu predilectie satisfacerea unor nevoi sociale. Prin aceasta nu se contesta relevanta multor actiuni publice
din punct de vedere al eficientei si echitatii operatiunilor de piata.
Interventia publica se concretizeaza in masurile adoptate in scopul atingerii unor obiective
negarantate de sistemul de piata. Ea include acele politici conjuncturale si structurale care influenteaza
conditiile generale ale productiei si schimbului.
În anumite cazuri, expresiile „interventia economica a statului” si „politica economica” sunt
considerate intersanjabile, pornind de la procesele si practicile care pot explica necesitatea si modalitatile
interventiei. Astfel, interventia constituie rezultatul unor procese generale ale formarii politicii
economice.

BIBLIOGRAFIE
1.     *** Economie, Editia a VII-a, Editura Economica, Bucuresti, 2005.
2.     Dobrota, N., (coordonator), - Dictionar de economie, Ed. a II –a, Editura Economica, Bucuresti,
2001.
3.     Cretoiu, Ghe., Cornescu, V., Bucur, I., - Economie, Ed. a II – a, Editura C.H. Bech, Bucuresti, 2008.
4.     Stiglitz Y. E., Walsh C.E., - Economie, Editura Economica, Bucuresti, 2005.
5.     Samuelson, P., Nordhaus, W., - Economics, Editura Teora, Bucuresti, 2000.
6.     Giddens, A, - Europa in epoca globala, Editura Ziua, Bucuresti, 2007.