DEFINIREA POLITICII

COMERCIALE ŞI OBIECTIVELE
ACESTEIA
POLITICA COMERCIALĂ
este o parte componentă a politicii
economice generale a unui stat, parte care
vizează sfera comerţului şi a relaţiilor
economice externe.
Politica economică reprezintă ansamblul
mijloacelor prin care un guvern
urmăreşte să reglementeze şi să
influenţeze situaţia economică şi
dezvoltarea pe termen lung a unei ţări.
În ţările dezvoltate, politica economică (şi prin aceasta
şi politica comercială) este orientată spre atingerea
următoarelor obiective:
• Menţinerea unui grad cât mai ridicat şi stabil de
ocupare a forţei de muncă, deci un şomaj cât mai
scăzut (se folosesc politici monetare şi fiscale
menite să menţină un nivel cât mai ridicat al
CERERII şi de evitare a RECESIUNII)
• De a asigura o creştere economică cât mai
susţinută şi, pe această bază, o creştere a
standardului de viaţă la nivel naţional (investiţiile,
dezvoltarea şi modernizarea producţiei etc.)
– Stabilitatea balanţei de plăţi externe prin promovarea
exporturilor, controlul importurilor, atragerea de
investiţii străine, politica financiară, valutară etc.
– se află în corelaţie cu controlul inflaţiei şi echilibru
BPE (se menţine dacă, creşterea preţurilor interne
nu devansează creşterea preţurilor din ţările
partenere în relaţiile comerciale)
– Alte obiective urmărite:
– mai bună distribuţie a venitului naţional prin
sistemul de impozite, subvenţii etc.
– reducerea situaţiei de monopol a unor mari
companii
Problema esenţială a politicii economice promovate de orice
stat este aceea de CORELARE şi ECHILIBRU între diferitele
componente şi obiective vizate, întrucât nu este posibilă
promovarea simultană a tuturora şi în acelaşi grad.

Ca parte a politicii economice, politica comercială include

totalitatea reglementărilor adoptate de către stat (caracter:
juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar
etc.) în scopul derulării comerţului exterior, al promovării
schimburilor comerciale cu alte state şi protejării economiei
naţionale de concurenţă străină.
Pe termen lung, principalul obiectiv al politicii
comerciale a oricărui stat este de a stimula creşterea
economică naţională la adăpost de concurenţă
străină.

Rezultă că POLITICII COMERCIALE îi revin DOUĂ

FUNCŢII:

– de promovare a relaţiilor comerciale externe

– de protejare a economiei naţionale

Pe termen scurt şi mediu, politica comercială poate
urmări obiective care derivă din cele pe termen lung,
precum:
– perfecţionarea structurii schimburilor comerciale
externe
– stimularea exporturilor cu anumite produse sau
grupe de produse
– restrângerea importurilor cu anumite produse sau
grupe de produse
– modificări în orientarea geografică a comerţului
exterior
– protecţie accentuată pentru unele sectoare
economice faţă de concurenţa străină

– menţinerea echilibrului general al balanţei

comerciale, ca parte a BPE

– îmbunătăţirea raportului de schimb

– încasări la bugetul statului

ŢĂRILE DEZVOLTATE ECONOMIC urmăresc, prin
intermediul politicilor comerciale promovate,

- cucerirea de noi surse de aprovizionare cu

materii prime

- menţinerea şi cucerirea unor pieţe externe de

desfacere

- stimularea dezvoltării ramurilor strategice din

economia lor naţională etc.
ŢĂRILE ÎN CURS DE DEZVOLTARE urmăresc şi
situează în centrul politicilor comerciale:

- valorificarea superioară a resurselor naţionale

- dezvoltarea industriei prelucrătoare

- reducerea dependenţei de unele importuri

- specializarea unor industrii pentru export etc.

• În plan teoretic, există TREI TIPURI DE POLITICĂ
COMERCIALĂ:
 Politica comercială AUTARHICĂ - o stare de izolare
economică şi orientarea spre interior, ignorându-se avantajele
REI;

 Politica comercială LIBERSCHIMBISTĂ - un comerţ

internaţional fără obstacole, curent aplicat de ţările ce au
beneficiat primele de procesul industrializării;

 Politica comercială PROTECŢIONISTĂ - când se vizează

restricţionarea accesului produselor străine pe piaţa naţională.
În plus, pe plan internaţional, se admit ca măsuri
protecţioniste aplicabile în relaţiile dintre state:

– diverse, se admit ca măsuri protecţioniste

aplicabile în relaţiile dintre state, sănătate publică,
protecţia mediului ambiant, etc.

– sau cazul unui DEFICIT ACCENTUAT ÎN BPE, cu

rezerva ca aceste măsuri protecţioniste să fie
temporare şi nediscriminante faţă de toate ţările
partenere
- faţă de acele ţări (colectiv) care fac exporturi la preţuri de
dumping sau când aceste exporturi sunt masive şi prejudiciază
grav o industrie naţională în ansamblu
- se admit măsuri protecţioniste pentru acele industrii (sectoare)
care sunt în faza de început a dezvoltării lor, în noile state
independente, sau pentru industriile noi din ţările dezvoltate,
până când aceste industrii ajung la maturitate
- Cel puţin principial, la nivelul unor organisme
internaţionale (GATT, UNCTAD etc.) şi în general pe plan
internaţional, nu se admit ca fiind corecte alte măsuri de
protecţie, iar în caz de aplicare de astfel de măsuri diferite
de protecţie, acestea se consideră ca fiind în afara regulilor
de derulare a comerţului internaţional
OBSERVAȚIE:
Politica comercială prezintă o serie de
particularităţi, dacă se analizează comparativ
cu celelalte componente ale politicii
economice.
Astfel, în afară de o sferă de cuprindere diferită a celor
două, sesizăm două aspecte:

# politica economică generală se aplică pe teritoriu ţării

respective, pe când politica comercială vizează în mare
măsură relaţia cu alte state, deci consecinţele
măsurilor de politică comercială sunt mai greu de
anticipat, iar alte state pot lua măsuri de contracarare,
atunci când le sunt afectate interesele lor
- rezultă că trebuie să se urmeze anumite reguli convenite între
state (mai ales cele statuate în cadrul Acordului General pentru
Tarife şi Comerţ/GATT, 1948, devenit în prezent ORGANIZAŢIA
MONDIALĂ A COMERŢULUI)
 domeniul de aplicare al politicii comerciale este mai fluent şi
influenţat de un număr de factori mai mare (decât cel al politicii
economice), factori specifici pieţei mondiale, efectul politicii
comerciale fiind mai puţin cert şi mai greu de evaluat decât
cel al măsurilor de politică economică generală;

 acest efect este dependent de:

- potenţialul economic

- gradul de dezvoltare economică şi

- gradul de dependenţă a acelei ţări faţă de piaţa externă

• Oficial, în limita acordurilor cuvenite, ţările lumii pot
recurge, în practica curentă a schimburilor comerciale,
la o serie de instrumente concrete de materializare a
politicilor lor comerciale.
– aplicarea unor astfel de instrumente/măsuri asigură
protecţia dezvoltării economiilor naţionale fără a fi
supuse confruntării directe cu practicile concurenţiale
externe
– recursul la instrumentele de materializare a politicilor
comerciale ale statelor trebuie însă să nu exceadă
PRINCIPIILE/REGULILE negociate şi convenite sub
egida OMC, UNCTAD, ONU şi alte organisme
internaţionale
În esenţă, INSTRUMENTELE DE POLITICĂ
COMERCIALĂ sunt cele prin care:
• se vizează restrângerea importurilor
– INSTRUMENTE TARIFARE
– INSTRUMENTE NETARIFARE
• se vizează impulsionarea exporturilor
– INSTRUMENTE PROMOŢIONALE ŞI DE
STIMULARE
Politica vamală
TAXELE VAMALE

Pentru a se prezenta modalitatea de utilizare concretă a

instrumentelor tarifare, trebuie definită politica vamală,
care reprezintă o componentă a politicii comerciale a
unui stat.

Politica vamală include totalitatea dispoziţiilor

legale privind intrarea şi ieşirea în/din ţară a
mărfurilor, respectiv acele norme legale cu privire
la:
 controlul mărfurilor cu ocazia trecerii
frontierei de stat

 controlul mijloacelor de transport cu

ocazia trecerii frontierei de stat

 îndeplinirea formalităţilor vamale

 plata taxelor vamale (impunerea vamală)

OBSERVAȚIE:
Instrumentul principal de realizare a politicii
vamale este TARIFUL VAMAL în care se
prevăd MĂRFURILE supuse impunerii vamale
şi CUANTUMUL de taxe percepute!
PLATA TAXELOR VAMALE, percepute prin
intermediul tarifului vamal, sau impunerea vamală
îndeplineşte TREI FUNCŢII:
 fiscală (este o sursă de venit la bugetul statului)

 protecţionistă (se protejează economia naţională sau sectoare

ale acesteia, deoarece taxa vamală la import va ridica preţul
produsului importat care devine mai puţin competitiv faţă de cele
indigene)

 de negociere (pentru a stimula schimburile comerciale, statele

pot negocia concesii vamale reciproce sau nereciproce)
Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat
asupra mărfurilor atunci când acestea trec graniţa vamală a
ţării.
Se pot clasifica după PATRU CRITERII:
•DUPĂ TIPUL OPERAŢIEI SAU OBIECTIVUL IMPUNERII
VAMALE:
- taxe vamale de import care se aplică mărfurilor
importate, se plătesc de firma importatoare dar în final se
includ în preţ şi se suportă de consumatorul final
– sunt un puternic mijloc de protecţie a economiei
naţionale şi au cea mai largă răspândire
– taxe vamale de export: au aplicabilitate limitată; se
aplică pentru unele produse de bază în vederea
stimulării prelucrării la intern (venituri suplimentare la
buget)

– taxe vamale de tranzit: asupra mărfurilor străine

aflate în tranzit pe teritoriu vamal al ţării respective (în
prezent au o importanţă mai modestă, deoarece se
încurajează tranzitul pentru a folosi infrastructura,
depozitele, porturile etc.)
• DUPĂ SCOPUL PENTRU CARE SE
INSTITUIE TAXA VAMALĂ:

– taxe cu o orientare protecţionistă (de

regulă au nivel mai ridicat);

– taxe cu orientare fiscală pentru venit

suplimentar la buget.
• DUPĂ MODUL DE PERCEPERE al taxelor vamale, acestea sunt:
– specifice, percepute pe unitatea fizică de marfă importată (x lei/tona
cărbune)
– “ad valorem”, percepute ca o cotă procentuală din valoarea vamală
a mărfurilor
• din punct de vedere tehnic sunt simplu de aplicat dar în condiţiile
fluctuării preţurilor mondiale se poate pierde efectul protecţionist
• în plus, uneori importatorul declară în vamă preţuri mai mici
decât cele reale. Unele ţări au instituit dreptul de preemţiune:
dreptul statului de a cumpăra marfă importată, dacă organele
vamale constată că preţul facturat este diferit decât cel efectiv
plătit de importator
– mixte, ca o combinaţie a primelor două categorii, când pe lângă
taxa “ad valorem” se percepe, temporar, şi o taxă specifică
•DUPĂ MODUL DE FIXARE DE CĂTRE STAT,
taxele vamale pot fi:

– taxe vamale autonome, stabilite de stat în

mod independent şi nu pe baza unor
înţelegeri cu alte state, atunci când faţă de
statele respective nu se aplică clauza naţiunii
celei mai favorizate şi nu sunt convenţii
reciproce
În cazul unor astfel de taxe, sunt prevăzute trei
nivele:
– maxime
– intermediare
– minime
Taxele autonome permit discriminarea în
politica comercială promovată faţă de un stat sau
altul, sunt răspândite în ţările dezvoltate şi au
nivele foarte ridicate!
• taxe vamale convenţionale (contractuale) care
se adoptă de stat prin înţelegere cu alte state pe
baza acordurilor comerciale încheiate; sunt mai
reduse ca cele autonome şi fac obiectul
negocierilor tarifare în cadrul GATT (OMC)
• taxe vamale preferenţiale: au un nivel mai redus,
uneori zero (comparativ cu alte taxe vamale) şi
constituie o derogare de la aplicarea normelor
internaţionale, deoarece se aplică doar faţă de
anumite state pentru toate mărfurile sau anumite
mărfuri importate
• taxe vamale de retorsiune (răspuns), care se
aplică ca răspuns la politica comercială neloială
a altui stat; acest din urmă tip de taxe se
regăsesc ca:
– taxe vamale antidumping (taxe vamale
suplimentare percepute de stat, peste cele
obişnuite, pentru a anihila efectele exportului
la preţ de dumping sau al dumpingului valutar
practicate de o anumită ţară la un moment
dat)
– taxe vamale compensatorii: se percep de stat
asupra unor importuri ce provin din ţări care
subvenţionează exportul unor produse sau
acordă prime de export (vor compensa
diferenţa)
• Taxele vamale de retorsiune se pot aplica numai
după ce a avut loc o anchetă prin care se dovedeşte
politica comercială neloială promovată de un anume
stat.
– Acest fapt conferă taxelor de retorsiune o dublă natură:
» tarifară
» netarifară
TARIFUL VAMAL
În tariful vamal se prevăd mărfurile supuse
impunerii vamale şi cuantumul taxelor percepute
pe fiecare marfă.
În conţinut, TARIFUL VAMAL este un catalog în care
sunt nominalizate toate produsele supuse impunerii
vamale şi mărimea taxelor vamale percepute pe
fiecare produs sau grupă de produse.
• Clasificarea mărfurilor în cadrul tarifului vamal
se poate face:
– după originea mărfii (produse vegetale,
produse animale, produse minerale)
– în funcţie de gradul lor de prelucrare (materii
prime, produse semifabricate, produse finite)
– alfabetic
– combinat
În practica internaţională întâlnim:
• tarife vamale simple, care au o singură coloană
de taxe vamale pentru toate mărfurile (specific
ţărilor în curs de dezvoltare)
• tarife vamale compuse, care cuprind două sau
mai multe coloane de taxe vamale, diferenţiat pe
produse şi ţări de provenienţă (CNF etc.)
– La nivel GATT (OMC) se admite, ca unic
instrument de realizare a politicii de protecţie a
pieţei interne, doar tariful vamal
EFECTUL PROTECŢIONIST AL TAXELOR VAMALE
Simpla comparare cantitativă a taxelor vamale nu este
suficientă pentru a aprecia intensitatea acţiunii acestor
taxe ca instrument de protecţie.
- comparaţia tarifară este dificilă, deoarece aceiaşi
modificare a taxei vamale poate antrena reacţii
diferite ale cererii de import de la o ţară la alta
- există un număr mai mare de factori care conferă o
anume intensitate protecţiei reale antrenate de o
anumită taxă nominală prevăzută în tarif
Dintre aceşti factori, se detaşează ca importanţă ponderea
pe care o deţine valoarea adăugată (manopera) în preţul final
al produsului exportat (importat).
Aşadar, trebuie să distingem între :
• rata nominală de protecţie (X % din tarif);
• rata efectivă de protecţie.
Rata efectivă de protecţie (sau rata protecţiei
efective) se referă la protecţia obţinută pentru
valoarea nou creată în ţară (manopera)
RPE – măsoară sporul de valoare nou creată pe
unitate de produs în condiţiile aplicării tarifului vamal,
faţă de aceiaşi valoare nou creată pe unitatea de
produs în condiţiile lipsei tarifului vamal
RPE sau PROTECŢIA EFECTIVĂ
se calculează după relaţia:
TERITORIUL VAMAL

TERITORIUL VAMAL este teritoriul pe care se aplică un

anumit regim vamal, o anumită legislaţie vamală.

- de regulă, teritoriul vamal coincide cu teritoriul

naţional, dar sunt şi situaţii (numeroase azi) când
teritoriul vamal este mai mare sau mai mic ca cel
naţional.
EXTINDEREA teritoriului vamal,
– când două sau mai multe state convin să
formeze împreună o uniune vamală, care va
îngloba teritoriul statelor participante;
RESTRÂNGEREA teritoriului vamal,
– când statele hotărăsc ca anumite porturi,
zone sau localităţi să fie exceptate de la
aplicarea regimului vamal obişnuit.
• EXTINDEREA:
– un efect parţial (incomplet) al extinderii
teritoriului vamal este zona de liber schimb,
când se liberalizează comerţul între ţările
membre, dar fiecare stat va aplica o politică
comercială şi tarif vamal propriu faţă de terţi
(ex. AELS)
• efectul de bază (complet) al extinderii este
Uniunea Vamală: statele membre liberalizează
comerţul între ele dar instituie şi o politică
comercială comună faţă de terţi (exemplu
fundamental este CEE)
• În LEGĂTURĂ CU UNIUNEA VAMALĂ s-au introdus
noţiunile de:
- crearea de comerţ, ce presupune apariţia de noi fluxuri
comerciale în interiorul uniunii vamale, fluxuri care înlocuiesc
sursele de aprovizionare mai puţin eficiente din interiorul sau
exteriorul uniunii cu altele mai avantajoase din punct de vedere
al costului de producţie
- deturnarea de comerţ (numită şi creare externă de comerţ sau
deturnare negativă), ce presupune înlocuirea surselor mai
eficiente de furnizare dar aflate în afara uniunii, cu alte surse
interne uniunii, mai puţin avantajoase sub aspectul costului, însă
care devin artificial mai competitive în urma eliminării taxelor
vamale în schimburile reciproce dintre statele ce formează
uniunea
RESTRÂNGEREA:
• Această restrângere a teritoriului vamal se
realizează prin înfiinţarea pe teritoriul naţional
de:
- porturi franco. în care se permite intrarea şi
ieşirea de mărfuri, indiferent de origine, fără
a fi supuse impunerii vamale şi regimului
vamal obişnuit (se pot înfiinţa în port şi firme
de producţie etc.; de exemplu, Sulina, în
România)
• ZONE LIBERE: când o suprafaţă limitată, situată
pe trasee comerciale, se exceptează de la regimul
vamal şi se va bucura de aceleaşi privilegii ca
portul franco

• ANTREPOZITE VAMALE ŞI DEPOZITE: în care se

pot păstra mărfuri importate, pe anumite perioade,
fără a plăti taxe vamale, dar se plătesc taxe de
antrepozitare
POLITICA COMERCIALĂ
NETARIFARĂ
• ÎN AFARA TARIFULUI VAMAL, statele aplică un
complex de măsuri şi reglementări pentru a
proteja piaţa internă de concurenţa străină.
– sunt identificate circa 2000 de astfel de
obstacole netarifare care pot urmări marfa
importată de la exportator şi până la
consumatorul final (deci astfel de măsuri nu se
limitează doar în vamă)
– uneori acestea devin obstacole mai mari în
calea importului decât taxele vamale
prevăzute în tariful vamal (chiar de nivel
ridicat)
În general, OMC-ul le clasifică în cinci grupe, deşi
delimitarea este preponderent metodologică:
– bariere ce implică o limitare cantitativă directă a
importurilor
– bariere ce implică limitarea indirectă a importurilor prin
mecanismul preţurilor
– bariere ce decurg din formalităţile vamale şi
administrative la import
– bariere ce decurg din participarea statului în
activităţile comerciale
– obstacole tehnice decurgând din standardele aplicate
produselor importate şi celor indigene
 BARIERE CE IMPLICĂ O LIMITARE
CANTITATIVĂ DIRECTĂ A IMPORTURILOR
negociate prin acorduri (convenţii) internaţionale între
statele participante
Sunt incluse în această categorie:
• INTERDICŢIILE (PROHIBIŢIILE) LA IMPORT: sunt
mijlocul cel mai radical de protecţie, când se interzice
total sau parţial, pe timp limitat sau nelimitat, importul
unor produse sau grupe de produse
• motivele sunt politice sau economice şi se
materializează prin refuzul organismelor de stat de
a elibera licenţa de import la acele produse
• CONTINGENTELE DE IMPORT: sunt plafoane
maxime, stabilite cantitativ sau valoric, la
importul unor produse sau grupe de produse, pe
perioade limitate de timp.
Contingentele la import pot fi de două feluri:
– globale, fără a repartiza importul respectiv pe
ţări de provenienţă
– bilaterale, când se precizează ţara de
provenienţă (se pot conveni ca anexă la
acordul comercial bilateral)
• LICENŢELE DE IMPORT, sunt autorizaţii acordate de stat
firmelor importatoare pentru o grupă de produse şi pentru o
anumită perioadă de timp.
– După modul de eliberare şi formalităţile cerute, licenţele
de import pot fi:
• licenţe automate de import, când cererea de import
se acceptă în mod automat într-un termen stabilit,
pentru orice produs liberalizat la import
• licenţe de administrare a restricţiilor cantitative la
import, care se acordă selectiv pe produse, ţări şi
numai în limita plafoanelor maxime prevăzute la
importul acelor produse neliberalizate la import
(contingenitate)
• LIMITĂRILE VOLUNTARE LA EXPORT (sau autolimitări la
export):
sunt înţelegeri oficiale sau semioficiale dintre ţări, în baza
cărora ţara exportatoare se obligă, la cererea ţării
importatoare, să reducă la un volum convenit exportul
unui produs sau grupă de produse, sub ameninţarea că, în
caz contrar, ţara importatoare va introduce ea însăşi
contingente de import mai restrictive şi pe timp mai lung
–Acest tip de restricţie duce la o reorientare temporară de
fluxuri comerciale şi la înţelegeri (carteluri) intre
producătorii-exportatori privind repartizarea volumului de
export
• ACORDURILE PRIVIND COMERCIALIZAREA
ORDONATĂ A PRODUSELOR:
sunt o restricţie cantitativă apropiată de limitările
voluntare, dar bazată pe negocieri bilaterale/
multilaterale între state, obligatoriu la nivel de
guvern, şi care include alături de limitarea
“voluntară” la export şi prevederi suplimentare
vizând preţurile, clauzele de salvgardare şi alte
aspecte similare
 BARIERE NETARIFARE CE IMPLICĂ LIMITAREA
IMPORTURILOR PRIN MECANISMUL PREŢURILOR
•PRELEVĂRILE VARIABILE LA IMPORT: se aplică ca măsură de
protecţie la frontieră la nivelul UE
– se doreşte aducerea preţului de import franco-frontiera ţării
importatoare CEE la nivelul preţurilor de pe piaţa
intercomunitară, pentru a proteja agricultura ţărilor membre
– astfel de taxe de prelevare se aplică doar acelor produse
agricole care intră sub incidenţa politicii agricole comunitare
– prelevarea la import este diferenţa dintre preţul programat
de import şi preţul mondial la acel produs agricol ce se
doreşte a fi importat din afara CEE
• PREŢURILE MINIME ŞI MAXIME LA IMPORT: în conţinut
constituie un obstacol netarifar comparabil cu prelevările
variabile la import, dar sunt practicate de majoritatea ţărilor
dezvoltate şi nu numai cele din CEE
• preţuri minime: dacă pe piaţa mondială preţul la un
produs scade mult (şi devine astfel competitiv la export)
ţările importatoare stabilesc preţuri minime de import
foarte apropiate sau egale cu preţul cu ridicata la intern
pentru acel produs (se protejează direct acel sector al
industriei naţionale)
• preţuri maxime de import: când ţările exportatoare
încearcă o ridicare artificială a preţului la un produs, ca
răspuns principalele ţări importatoare pot stabili nivele
maxime de preţ de import foarte apropiat de preţul cu
ridicata intern
• AJUSTĂRILE FISCALE LA FRONTIERĂ:
constituie un regim fiscal potrivit căruia mărfurile
exportate se scutesc de impozite indirecte (mai
întâi TVA) iar mărfurile importate se supun
aceloraşi impozite ca şi cele indigene; pentru a
respecta acest principiu, ţările negociază
convenţii privind evitarea dublei impuneri.
• Principalele CATEGORII DE TAXE CE INTRĂ SUB
INCIDENŢA AJUSTĂRILOR FISCALE LA FRONTIERĂ:
– TVA aplicată în UE, România etc.
– taxa în cascadă (impozit de consum aplicat la fiecare
stadiu al circulaţiei mărfurilor dar la întreaga ei
valoare)
– accizele pentru produse de lux, tutun, băuturi
alcoolice etc. (monopol de stat)
– alte categorii de taxe:
• taxe portuare
• taxe statistice
• taxe sanitare
• taxe consulare
• TAXELE ANTIDUMPING ŞI COMPENSATORII:
teoretic se pot folosi împotriva practicilor neloiale
ale unor sate (export la preţ de dumping +
subvenţii şi prime la export), iar ţara
importatoare trebuie să dovedească
prejudiciul cauzat ca fiind real
– în astfel de cazuri, ţara importatoare are
dreptul la o perioadă de anchetă - în acea
perioadă se blochează importul (măsură
netarifară)
• DEPUNERILE (depozitele) PREALABILE LA
IMPORT: în unele ţări dezvoltate, importatorul
este obligat să depună la organele vamale o cotă
parte din valuta necesară viitorului import (cu 6
luni de zile înainte, fără dobândă), pe o anumită
relaţie, fapt de natură a descuraja importul pe
acel flux comercial
 BARIERE NETARIFARE DECURGÂND DIN
PARTICIPAREA STATULUI LA ACTIVITĂŢILE DE C.E.
• în această categorie de bariere netarifare se includ, cel mai
frecvent:
– achiziţiile guvernamentale: prin care se poate da prioritate
absolută firmelor naţionale faţă de cele străine, pentru
aprovizionarea unor ministere, departamente, alte instituţii de stat
– comerţul de stat (avem în vedere tranzacţii de vânzare-
cumpărare efectuate de companii cu capital de stat) când, de
regulă, firmele naţionale beneficiază de reduceri şi scutiri în plan
fiscal, faţă de firmele străine
– monopolul de stat asupra importului unor produse strategice ca
importanţă (cereale, petrol, medicamente etc.) poate duce la
orientarea cantitativă a importului pe anumite fluxuri/ ţări
 BARIERE NETARIFARE (SAU OBSTACOLE TEHNICE)
DECURGÂND DIN STANDARDIZARE
• Astfel de bariere netarifare, localizate frecvent în practica ţărilor
dezvoltate, sunt relativ dificil de contracarat şi pot constitui obstacole
serioase în calea importurilor, mai ales dacă se aplică selectiv.
Se includ în această categorie:
– normele sanitare şi fitosanitare ce se cer a fi îndeplinite în ţările
dezvoltate la importul unor produse ca alimente, medicamente,
produse chimice, etc. (condiţiile de calitate, de omologare etc.)
– normele de securitate şi alte condiţii impuse la importuri destinate
consumului productiv (maşini-utilaje sau mijloace de transport)
– normele de ambalare, marcare şi etichetare: pot deveni obstacole
ce îngreunează derularea unor schimburi comerciale normale
între ţări, îndeosebi prin caracterul excesiv şi/sau selectiv
- măsuri bugetare de stimulare a exporturilor

• În această categorie de măsuri de stimulare a exportului se includ:

– subvenţiile la export: sunt sume de bani acordate firmelor direct sau

indirect, pentru a le rentabiliza activitatea de export, atunci când
preţurile externe nu sunt atractive.

Subvenţionarea se face de regulă selectiv pentru anumite sectoare

economice:
•agricultura, care este sectorul cel mai puternic subvenţionat;
•industrii strategice (aeronautică, electronică)
•industrii în dezvoltare (informatică)
•industrii care deţin o pondere mare în ocuparea forţei de muncă
(automobile)
- primele de export: se acordă de stat acelor exportatori
care realizează mari volume de export sau exportă
produse ale unor industrii de importanţă naţională (sunt
comparabile cu subvenţiile, ca efecte)

- alte instrumente bugetare, din categoria subvenţiilor

indirecte la export, precum facilităţile acordate
exportatorilor pe seama cheltuielilor publice (informaţii,
studii, cercetări, participarea la târguri internaţionale,
transporturi etc.)